UNIVERSITATEA ” STEFAN CEL MARE “ SUCEAVA

FACULTATEA DE STIINTE ECONOMICE SI ADMINISTRATIE PUBLICA

SPECIALIZAREA DREPT

REFERAT LA DISCIPLINA

DREPTUL FAMILIEI

PROFESOR COORDONATOR
STUDENT

Lector univ. drd. Irina BILOUSEAC MIRONEASA

BOGDAN

SUCEAVA 2011
 Tema referatului
PROTECTIA SPECIALA A
COPILULUI
Ce se intelege prin protectia speciala a copilului?

Protectia speciala a copilului reprezinta ansamblul masurilor, prestatiilor si serviciilor

destinate ingrijirii si dezvoltarii copilului lipsit, temporar sau definitiv, de ocrotirea parintilor
sai sau a celui care, in vederea protejarii intereselor sale, nu poate fi lasat in grija acestora.

Cand poate beneficia copilul de protectie speciala?

Copilul beneficiaza de protectia speciala pana la dobandirea capacitatii depline de exercitiu.

La cererea tanarului, exprimata dupa dobandirea capacitatii depline de exercitiu, daca isi
continua studiile intr-o forma de invatamant de zi, protectia speciala se acorda, in conditiile
legii, pe toata durata continuarii studiilor, dar fara a se depasi varsta de 26 de ani.

Tanarul care a dobandit capacitate deplina de exercitiu si a beneficiat de o masura de

protectie speciala, dar care nu isi continua studiile si nu are posibilitatea revenirii in propria
familie, fiind confruntat cu riscul excluderii sociale, beneficiaza, la cerere, pe o perioada de
pana la 2 ani, de protectie speciala, in scopul facilitarii integrarii sale sociale.

De masurile de protectie speciala beneficiaza:

• copilul ai carui parinti sunt decedati, necunoscuti, decazuti din exercitiul drepturilor
parintesti sau carora li s-a aplicat pedeapsa interzicerii drepturilor parintesti, pusi sub
interdictie, declarati judecatoreste morti sau disparuti, cand nu a putut fi instituita
tutela;
• copilul care, in vederea protejarii intereselor sale, nu poate fi lasat in grija parintilor
din motive neimputabile acestora;
• copilul abuzat sau neglijat;
• copilul gasit sau abandonat de catre mama in unitati sanitare;
• copilul care a savarsit o fapta prevazuta de legea penala si care nu raspunde penal.
Care sunt masurile de protectie speciala a copilului?

Masurile de protectie speciala a copilului sunt:

• plasamentul;
• plasamentul in regim de urgenta;
• supravegherea specializata.

Definirea plasamentului familial

Experienţa istorică a demonstrat că familia este ,irevocabil, mediul cel mai prielnic
creşterii şi dezvoltării copilului. Ea oferă copilului mediul uman cu orientarea constantă cea
mai ridicată pentru asigurarea bunăstării lui, creând nu numai condiţiile materiale, dar şi pe
cele psihosfective şi sociale necesare dezvoltării şi formării copilului pentru viaţa matură.
Părinţii sunt asociaţi cu „dragostea”, afecţiunea” şi „securitatea”. Cei mai mulţi îşi
îndeplinesc cu succes rolul de parinte, asigurând un mediu corespunzător dezvoltării copiilor,
prin adoptarea stilului lor de viaţă şi a comportamentului în funcţie de nevoile copilului , pe
care le consideră prioritare în luarea deciziilor în cadrul familiei. Dar există şi situaţii în care
parinţii nu pot sau nu vor să-şi asume această responsabilitate din cauza dezechilibrului dintre
nevoi şi resursele existente, problema tot mai accentuată în ultimul timp care are ca şi rezultat
multitudinea de copii abandonaţi încă de la naştere în maternităţi care pot deveni mai apoi
copii ai străzii sau încredinţaţi autorităţior locale.
Una dintre cele mai bune soluţii pentru copii care sunt separaţi de familia lor naturala
este şi plasamentul familial. După cum a arătat cercetătorul englez Vittilo, insituţiile de
ocrotire , a căror menire a fost de a rezolva problemele celor neintegraţi sau excluşi din
societate, s-au înfiinţat încă din Evul mediu în cadrul bisericilor şi al mănăstirilor. În secolele
XVIII – XIX , guvernele occidentale au început să conştientizeze răspundererea ce le revenea
în ultimă instanţă pentru cei aflaţi în periferiile societăţii şi să adăpostească familiile cele mai
nevoiaşe în case ale săracilor, iar pe copiii oefani şi abandonaţi în orfelinate. (Vitillo R.
Îngrijirea copiilor din instituţii. Bucureşti, 1997, p.50)
 În perioada anilor 60 şi 70 în Occident a început refacerea sistemului bunăstării
copilului , pentru ca soluţiile pentru care să nu se opteze să fie „ de ultimă instanţă” , ci să fie
o intervenţie terapeutică şi totodată centrată pe nevoile copilului, s-a extins ideea menţinerii
legăturii cu familia naturală, pentru a se pastra continuitatea identitătţii copilului şi stabilirea
relaţiilor sale emoţionale, în perspectiva reintegrării familiale după ce familia reuşeşte să-şi
depăşească perioada de criză.
Astfel s-a conturat o nouă structură pentru îngrijirea copiilor care să substituie familia
naturala şi anume plasamentul familial, în care parinţii sunt pregătiţi şi susţinuţi material si
emoţional pentru a-şi îngriji, în propria familie, copilul aflat în dificultate.(Roth M. Protecţia
copilului : dileme, concepţii şi metode. Cluj, 2000, p 240)
Conform legii 272/2004 art. 58 plasamentul copilului se defineşte ca „o masura de
protectie speciala, avand caracter temporar, care poate fi dispusa, in conditiile prezentei legi,
dupa caz, la:
a) o persoană sau familie;
b) un asistent maternal;
c) un serviciu de tip rezidenţial, prevăzut la art. 110 alin. (2) şi licenţiat în condiţiile
legii.
Plasamentul este o încercare de a creea un mediu mai pozitiv atât pentru copil, cât şi pentru
reebilitarea familiei. Dintre categoriile de copiii care pot fi daţi în plasament fac parte:
- copiii neglijaţi sau expuşi abuzurilor din partea parinţilor;
- copiii din familiiile incapabile de a face faţa problemelor cu care se confruntă;

Plasamentul în regim de urgenţă

Plasamentul copilului in regim de urgenta este o masura de protectie speciala, cu

caracter temporar, care se stabileste in situatia copilului abuzat sau neglijat, precum si in
situatia copilului gasit sau a celui abandonat in unitati sanitare.
Pe toata durata plasamentului în regim de urgenţă se suspendă de drept exercitiul drepturilor
părinteşti, până când instanţa judecătorească va decide cu privire la menţinerea sau la
înlocuirea acestei masuri şi cu privire la exercitarea drepturilor părinteşti. Pe perioada
suspendării, drepturile şi obligaţiile părinteşti privitoare la persoana copilului sunt exercitate
şi, respectiv, sunt îndeplinite de către persoana, familia, asistentul maternal sau de către seful
serviciului de tip rezidential care a primit copilul în plasament în regim de urgenţă, iar cele
privitoare la bunurile copilului sunt exercitate şi, respectiv, sunt îndeplinite de către
presedintele consiliului judeţean, respectiv de către primarul sectorului municipiului
Bucuresti. (Legea 272/2004 art.64 )
Masura plasamentului in regim de urgenta se stabileste de catre directorul directiei generale
de asistenta sociala si protectia copilului din unitatea administrativ-teritoriala in care se
gaseste copilul gasit sau cel abandonat de catre mama in unitati sanitare ori copilul abuzat sau
neglijat, in situatia in care nu se intampina opozitie din partea reprezentantilor persoanelor
juridice, precum si a persoanelor fizice care au in ingrijire sau asigura protectia copilului
respectiv. In caz contrar, masura plasamentului de urgenta se stabileste de catre instanta
judecatoreasca.
In situatia plasamentului in regim de urgenta dispus de catre directia generala de asistenta
sociala si protectia copilului, aceasta este obligata sa sesizeze instanta judecatoreasca in
termen de 48 de ore de la data la care a dispus aceasta masura.

Pregătirea copilului pentru plasament şi transferul lui în noua familie

Principiul fundamental care trebuie respectat în cazul plasamentului copilului constă în

preocuparea prioritară a asistentului social de a proteja copilul de orice formă de abuz, de
neglijenţă şi de a asigura securitatea şi bunăstarea necesare dezvoltării normale. Asistentul
social mai trebuie să ţină cont de nevoile copilului deoarece multi dintre aceştia provin din
familii monoparentale sau numeroase , cu o singură sursă de venit sau cu un nivel de trai
foarte scăzut.
Copilul are nevoie de dragoste, prin afecţiune fizică, prin satisfacerea celor vitale cum
ar fi căldura, hrana, somnul şi protecţia faţă de primejdii şi de securitate .O altă nevoie a
copilului este cea de laudă şi de recunoştinţă, să dezvolte un sentiment de responsabilitate
prin independenţă peronală. Cu scopul de a exprima aceasta in limitele socialmente
acceptabile, limitele şi controlul trebuie mai întâi stabilite pentru copiii mici de către adulţii
semnficativi pentru aceştia. În interiorul acestui cadru creşterea continuă a independenţei
poate fi acordată treptat copiilor pentru a alege între opţiuni, pentru a decide asupra planurilor
şi acţiunilor, pentru a-şi face singuri prieteni, pentru a se simţi responsabili faţă de ceilalţi,
pentru a accepta consecinţele alegerilor. Dar satisfacţia acestor nevoi trebuie adaptată la
caracteristicile , personalitatea şi capacităţile fiecărui copil în parte. Recunoasterea şi
răspunsul adecvat la aceşti factori depend de continuitatea interacţiunilor sociale şi de
dezvoltarea cunoaşterii fiecărui copil în parte, din acest motiv nevoile copiilor nu pot fi
satisfăcute adecvat în instituţiile de ocrotire sau în instituţiile în care relaţiile dintre copii şi
părinţi sau alţi îngrijitori sunt continuu întrerupte prin separarea sau prin schimbarea celor
care îi îngrijesc.(Smith C. Adopţie şi plasament familial. Cum şi de ce?- Bucureşti 1993, p
41)

Informarea parinţior biologici despre plasament

Reacţiile părinţior la informarea cu privire la plasament pot varia în mare măsura

deoarece aceştia pot nega posibilitatea unui astfel de plasament, gândindu-se la faptul că nu
îşi vor mai vedea copiii sau se vor simţi vinovaţi pentru că nu şi-au îndeplinit misiunea de
părinte sau există situaţii în care părinţii accept aceată modalitate considerând-o ca fiind o
perioada de criză.
Asistentul social trebuie să intervină şi să le explice părinţilor ce este plasamentul, iar
acestia trebuie să înţeleagă că este temporar, până îşi vor rezolva problemele şi că nu vor fi
decăzuţi din drepturile părinteşti . ei nu vor fi înlăturaţi prin faptul că nu-şi pot îndeplini rolul
de părinte, dimpotrivă ei pot să-şi viziteze copii, să discute cu ei ,să le explice situaţia dificilă
în care au ajuns. Părinţii pot avea nevoie de reasigurări în legatură cu faptul că familia de
plasament va încerca să înţeleagă dificultăţile lor şi motivele plasamentului şi vor mânui cu
grijă aceste informaţii atunci când le vor explica copiilor despre plasament.( Smith C.
Adopţie şi plasament familial. Cum şi de ce?- Bucureşti 1993, p 56)

Lucrul cu familia de plasament

Familia de plasament va fi evaluată , va fi învăţată cum sa se comporte cu copiii abuzaţi,

neglijaţi, cu copiii care au diferite deficienţe fizice sau psihice. Dacă o familie care nu are
copiii decide să ia în plasament un nou-nascut abandonat , ea trebuie ajutată să acumuleze
cunoştinţele necesare pentru îngrijirea şi educarea unui bebeluş.
Familia de plasament va primi informaţie despre etapele de dezvoltare a copilului şi despre
tipurile de ataşament, care se pot manifesta în funcţie de interacţiunea părinte - copil.
Asistenţii sociali trebuie să încurajeze întreţinerea legăturilor cu familia biologic a copilului,
să înteleagă cât de important pentru copil este legătura cu familia lărgită, deoarece un copil
nu poate să înţeleagă de ce nu îşi poate vedeam mama, tata sau bunicii.
La sfârşitul fiecărui plasament asistentul social trebuie sa facă o evaluare a plasamentului
încheiat. Aceasta se face cu ajutorul unui şir de indicatori ai succesului, estimaţi de către cei
implicaţi în plasament, care vizează nivelul la care au fost soluţionate problemele: legate de
copil, legate de părinţii biologici, legate de familia de plasament, legate de agenţie.

Ce presupune supravegherea specializata?

Masura de supraveghere specializata se dispune in conditiile prezentei legi fata de copilul

care a savarsit o fapta penala si care nu raspunde penal. In cazul in care exista acordul
parintilor sau al reprezentantului legal, masura supravegherii specializate se dispune de catre
comisia pentru protectia copilului, iar, in lipsa acestui acord, de catre instanta judecatoreasca.

Cine monitorizeaza aplicarea masurilor de protectie speciala?

Imprejurarile care au stat la baza stabilirii masurilor de protectie speciala, dispuse de comisia
pentru protectia copilului sau de instanta judecatoreasca, trebuie verificate trimestrial de catre
directia generala de asistenta sociala si protectia copilului.

In cazul in care imprejurarile s-au modificat, directia generala de asistenta sociala si protectia
copilului este obligata sa sesizeze de indata comisia pentru protectia copilului sau, dupa caz,
instanta judecatoreasca, in vederea modificarii sau, dupa caz, a incetarii masurii.
 BIBLIOGRAFIE

1. Vitillo R. Îngrijirea copiilor din sintituţii. Bucureşti, 1997, p.50

2. Roth M. Protecţia copilului : dileme, concepţii şi metode. Cluj, 2000, p 240

3. Legea 272/2004 art. 58

4. Cartea albă a copilului- Bucureşti 1997, p 153

5. Spănu M. Introducere în asistenţa social a familiei şi protecţia copilului- Chişinău,

1998, p 117

6. Smith C. Adopţie şi plasament familial. Cum şi de ce?- Bucureşti 1993, p 41, 56

7. BulgaruM., Dilion M. Concepte fundamentale ale asistenţei sociale.- Chişinău 2000 p

186)