Sunteți pe pagina 1din 2

Efectele abandonului asupra copilului

Abandonul reprezinta cea mai grava forma de neglijare a copilului. Conform unui
studiu publicat cu sprijinul UNICEF, copilul abandonat este acel copil ai carui parinti
biologici renunta la asumarea responsabilitatii ingrijirii, si satisfacerii nevoilor fundamentale
de dezvoltare ale copilului, separandu-se fizic de acesta, inainte ca aceasta responsabilitate sa
fie preluata de o institutie abilitata. Abandonul poate surveni imediat dupa nasterea copilului,
sau in orice moment pe parcursul dezvoltarii acestuia, dupa ce, in prealabil, a petrecut o
perioada de timp in familie. Ulterior, copilul este incredintat insitutiilor de protectie ale
statului, care au rolul de a prelua atributiile parintesti si de a sprijini dezvoltarea copilului.
Cauzele pentru care un copil ajunge in situatia de abandon sunt multiple: varsta
foarte frageda la care a intervenit sarcina mamei si incapacitatea acesteia de a creste un copil,
conditii precare de trai, care determina decizia de renuntare la copil, divortul, separarile, in
urma carora parintele intretinator nu face fata financiar cresterii unui copil, abuzurile, decesul
parintilor, etc.
Dincolo de aceste cauze, odata abandonat, copilul se afla intr-o situatie de criza, care
ii afecteaza uneori in mod dramatic si ireversibil dezvoltarea.
Putem vorbi despre o serie de efecte ale abandonului, care afecteaza mai multe
paliere ale personalitatii si dezvoltarii.
Intarzieri in dezvoltarea abilitatilor sociale
In planul socializarii, copilul isi formeaza stilul relational in functie de modelele
stabile pe care le-a observat in cadrul familiei, furnizate in principal de mama si tata. In
situatia copilului abandonat, acesta nu mai beneficiaza de modelele de socializare clasice,
familiare, ci de unele formale, de tip institutional. In plus, se intampla in cele mai multe cazuri
ca acesti copii,frecventand scolile publice , sa fie etichetati drept orfani si tratati ca si cum
ar avea un handicap social, comportament care le creeaza mecanisme de aparare de tipul
retragerii, evitarii, sau al agresivitatii relationale si afecteaza in mod radical modul in care
comunica si se raporteaza la sine si la ceilalti.
Intarzieri in dezvoltarea fizica si emotionala
Lipsa caldurii materne, insecuritatea generata de a fi al nimanui provoaca
dezechilibre emotionale si subdezvoltare in plan fizic. Copilul creste ca si cum nu ar primi
suficienta hrana, este vorba de fapt despre hrana afectiva de care este privat si care in plan
psiho-somatic se manifesta ca si lipsa hranei necesare cresterii si dezvoltarii armonioase.
Sentimentul de culpabilitate
Copilul nu isi pote explica motivul pentru care a fost abandonat de parinti, si in lipsa
posibilitatii acestei explicatii, ajunge sa considere ca ceva a fost in neregula cu el, ca el este
vinovat si din cauza defectelor sale parintii au renuntat la el. De aici decurg o imagine de sine
si o stima de sine extrem de scazute , se vor simti inferiori, incompleti si incapabili, nedemni
de a fi iubiti si apreciati.
Tulburarile de comportament
Agresivitatea, manifestata atat in relatie cu adultii, cat si cu covarstnicii este o
tulburare de comportament des intalnita , mai ales in cazul copiilor abuzati care, prin acest
mecanism isi exprima furia, teama, nesiguranta, sau reproduc singurul model relational pe
care l-au invatat.

Vagabondajul, este de cele mai multe ori puntea catre conduitele delincvente,
precum furtul, cersetoria, necesare in acest caz asigurarii mijloacelor de subzistenta.
Tulburarile de atasament
In literatura de specialitate, John Bowlby a studiat felul in care se formeaza
atasamentul, si importanta formarii la copil a unui tip de atasament securizant. Pe scurt,
matricea de atasament se structureaza in relatia primara cu persoana care acorda ingrijiri
copilului-mama sau substitutul matern.Nevoia de atasament este o necesitate de baza a fiintei
umane, este innascuta si scopul sau este supravietuirea. Relatia de atasament sigur este traita
de copil in mod securizant, ii ofera un nivel optim de stimulare, ingrijire si afectiune, persoana
care se ocupa de ingrijirea copilului este atenta la nevoile sale, il manevreaza cu grija,
comunica si formeaza o relatie emotionala securizanta cu copilul.
In cazul in care aceasta relatie lipseste, sau este nesatisfacatoare, copilul
interiorizeaza o matrice de atasament nesigur sau dezorganizat. Prin intermediul acestor
modele, copilul isi formeaza in primul an de viata imaginea despre sine si despre ceilalti. Mai
mult decat atat, modelul imprimat in primii ani de viata va persista si va marca fiecare relatie
pe care copilul o va avea, in functie de modul in care a fost interiorizat acest model. In cazul
copilului neglijat, abandonat, relatiile vor fi marcate de incertitudine, neancredere,
nesiguranta, teama de a pierde sau de a fi parasit. Astfel, copilul nu va putea forma relatii
durabile si autentice, din cauza ca nu are reprezentarea unei relatii securizante.
Comportamentele sale relationale vor fi fie de retragere si incapacitate de a forma relatii cu
orice persoana (in cazul copiilor care nu au avut o persoana de atasament), fie vor avea
tendinta de a se apropia si forma relatii nepotrivite si superficiale cu toata lumea, inclusiv cu
persoanele necunoscute (in cazul copiilor care au fost ingrijiti de multe persoane). Tipul
primar de relatie, cu componentele si caracteristicile sale, prescrie modul in care individul
relationeaza mai tarziu.In felul acesta, scenariul de viata se reia.
Exista, desigur, si forme mult mai subtile, simbolice, de abandon, cu efecte
considerabile in planul dezvoltarii personalitatii copilului.Un exemplu in acest sens este cazul
copiilor care nu pot fi crescuti de parinti din diverse motive, si sunt incredintati bunicilor, sunt
dusi de foarte devreme la cresa, sau sunt lasati cu bona perioade indelungate. Cand varsta la
care intervine aceasta ruptura intre mama si copil este foarte mica, in perioada in care relatia
este inca fuzionala, copilul resimte situatia ca pe un abandon, deoarece nu-si poate reprezenta
intoarcerea mamei si traieste sentimente intense de insecuritate si anxietate care il marcheaza.
De aceea, o separare a mamei de copil, cel putin in primul an de viata, este de preferat sa fie
evitata, deoarece poate provoca traume ce pot fi trecute usor cu vederea, dar care isi pot releva
efectele mai tarziu intr-un mod nefericit.