Sunteți pe pagina 1din 10

Etapele cercetarii psihologice

Delimitarea domeniului, temei si problemei de cercetare


Este prima etapa cu care debuteaza orice cercetare, ea conditionand intr-un fel
derularea intregului ciclu al cercetarii. Cercetatorul specializat deja intr-un anumit domeniu va
incepe cu formularea directa a problemei. Un incepator, un student, care urmeaza sa-si
elaboreze lucrarea de licenta, isi va circumscrie mai intai domeniul, apoi tema si in fine
problema de cercetare. El trebuie sa opereze o serie de selectii succesive care il vor conduce
spre formularea precisa a problemei ce urmeaza a fi investigata. De pilda, dintre numeroasele
domenii ale psihologiei (scolar, clinic, organizational etc.), el opteaza pentru domeniul
organizational. Cum acesta este foarte extins, continand diverse si variate teme posibile de
investigare (conducere, decizie, participare, motivare, negociere etc.), este necesara o noua
selectie. Sirul selectiilor continua deoarece, problematica activitatii de conducere este extrem
de vasta (tipurile conducerii, dificultatile ce apar in calea conducerii, stilul de conducere al
liderilor etc.). Abia acum este necesara circumscrierea foarte precisa a problemei care va fi
investigata.
De exemplu, un cercetator se poate intreba daca nevrozele sunt cauzate doar de
impulsiunile incostiente, asa cum credea Freud. Nu cumva exista si alte cauze? ; n-ar fi posibil
ca aceste cauze sa fie de o alta natura decat cea biologica, instinctiva, irationala ? Ideile,
punctele de vedere, conceptele controversate constituie, de asemenea, probleme de cercetare.
Unii autori au sustinut existenta memoriei de scurta durata (MSD), altii au contestat un
asemenea punct de vedere. Asadar, incepand cu necunoscutul, continuand cu cunoscutul si
terminand cu contradictoriul si controversatul, totul este sau poate deveni o problema de
cercetare. Nesigurul, indoielnicul, ipoteticul, enigmaticul, suspectul, neintelesul,
inexplicabilul sunt atribute ce caracterizeaza si individualizeaza cel mai bine o problema. Se
intelege de la sine ca, cu cat problema de cercetare va fi mai bine si mai exact circumscrisa,
cu atat va creste probabilitatea solutionarii ei corecte. Problema poate avea un grad mare de
specificare chiar de la inceput sau il poate capata pe parcurs, mai ales in urma celui de-al
doilea demers al cercetarii.
Informarea si documentarea
In vederea circumscrierii si mai riguroase a problemei de cercetare, ca si a conturarii
premiselor si contextului trecerii la urmatoarele etape ale ciclului investigarii stiintifice,
cercetatorul trebuie sa intreprinda o laborioasa, profunda si tenace activitate de informare si
documentare. Aceasta consta, in principal, mai intai in identificarea informatiei utile cercetarii
problemei propuse si mai apoi in lecturarea si asimilarea ei. Activitatea de informare si
documentare a cercetatorului presupune cateva aspecte mai importante: ce metode are el la
dispozitie pentru recoltarea informatiilor necesare?; de unde recolteaza informatiile? ; care
sunt formele recenzarii informatiilor?
Raspunsul la prima intrebare este relativ simplu: cercetatorul poate recurge la orice
metoda pe care o considera utila procesului de recoltare a informatiilor. El poate folosi metoda
convorbirii, atunci cand este vorba despre transmiterea si difuzarea orala a informatiilor sau la
metoda analizei documentelor, cand are de-a face cu surse scrise.
Sursele de informare ale cercetatorului sunt extrem de variate.
Se clasifica in trei categorii :
publicatii ( documentele cu difuzare restransa , cum ar fi rapoartele de cercetare,
tezele de doctorat, rapoartele tehnice de cercetare, memoriile institutionale, cererile de
subventii ; articolele din periodice, au o diversitate de forme precum articolul empiric,
articolul tehnic, articolul teoretic, articolul sintetic ; monografiile de specialitate ; cartile
stiintifice);

comunicari stiintifice (orale si afisate ; colocvii si simpozioane ; conferinte,


ateliere) ;
lucrarile de popularizare scrise cu scopul de a accesibiliza informatia stiintifica
(articole de ziar, emisiuni la radio si TV, reviste specializate de popularizare, filme
documentare) ;
Multe dintre aceste surse sunt repertoriate intr-o serie de periodice specializate
precum Psychological Abstract, publicat de Asociatia Psihologilor Americani; Pascal
Explore, publicat de Centrul National de Cercetare Stiintifica de la Paris sau transferate direct
pe internet, putand fi consultate intr-o maniera interactiva.
Cea mai importanta dificultate care apare in fata cercetatorului in aceasta etapa este
problema lecturarii si asimilarii informatiilor.
Exista doua modalitati distincte de recenzare exhaustiva a informatiilor. Recenzarea
traditionala, bazata pe selectia lucrarilor, pe clasificarea lor dupa dimensiunile sau segmentele
particulare care sunt abordate, pe analiza continutului lor, in fine, pe extragerea concluziilor
referitoare la ce este cunoscut si ce ramane de cunoscut in raport cu fiecare segment al
problemei. Datorita faptului ca dificultatea unui asemenea demers este astazi extrem de mare,
datorita cresterii aproape exponentiale a numarului de lucrari, se propune un nou tip de
recenzie, si anume recenzarea cantitativa. Aceasta presupune luarea in calcul a tuturor
lucrarilor existente referitoare la o problema data. Daca lucrarile respective sunt de calitate
variabila, ele sunt dispuse pe un continuum de calitate definit cat mai operational posibil.
Analiza propriu-zisa nu se face asupra datelor brute culese in fiecare studiu, ci asupra
concluziilor obtinute. Deci, a face o recenzie cantitativa a informatiilor stiintifice inseamna a
extrage, cu ajutorul diversilor indicatori cantitativi, concluziile ce caracterizeaza un ansamblu
de studii asupra unei probleme date, bazandu-ne pe rezultate expuse in fiecare studiu.
Informarea si documentarea contribuie la stabilirea stadiului atins in abordarea si
solutionarea problemei respective, la conturarea punctelor tari' si a celor nevralgice', la
identificarea dezacordurilor dintre cercetatori, a cailor posibile de investigare. Ele sugereaza
cercetatorului o multitudine de idei cu privire la demersurile urmatoare.
Specificarea obiectivelor sau scopurilor
Dupa incheierea informarii si documentarii urmeaza specificarea obiectivelor
cercetarii. Acestea sunt generale, cu caracter teoretico-metodologic, sau aplicative, cu
caracter ameliorativ. Ca obiective generale pot fi: formularea unor teorii, conceptii, puncte de
vedere; reformularea unor teorii, conceptii deja elaborate de alti autori; corijarea unor
explicatii avansate in alte cercetari; analiza comparativa a unor teorii sau solutii in vederea
desprinderii asemanarilor si deosebirilor dintre ele; sintetizarea conceptiilor si teoriilor
existente cu scopul surprinderii continuitatii sau a rupturii dintre ele, a progresului sau a
regresului realizat prin trecerea de la unele la altele; elaborarea unor modele sinteticintegrative; conceperea unor noi instrumente de investigatie; descoperirea unor noi variante de
prezentare si prelucrare statistico-matematica a rezultatelor etc. Referitor la obiectivele
practice, acestea tintesc spre interventia in realitatea studiata in vederea ameliorarii
functionalitatii ei. Pot fi propuse programe de interventie psihoeducationala, psihoterapeutica,
psihoergonomica etc., menite a contribui la solutionarea unor probleme practice.
Obiectivele generale si aplicative ale unei cercetari apar in calitate de ghiduri sau
principii calauzitoare ale intregii investigatii, ele justificand, in mare parte, insasi cercetarea.
Cercetarea nu are un scop in sine (cercetez de dragul de a cerceta), ci este subordonata
fie asigurarii avansului cunoasterii stiintifice, fie optimizarii actiunilor si activitatilor umane.
Claritatea, exactitatea si pertinenta obiectivelor evidentiaza ancorarea si anvergura aspiratiilor
si demersurilor cercetatorului, capacitatile lui novatoare si previzionale. Totodata, obiectivele
ofera cercetatorului prilejul ca la capatul investigatiilor sale sa se intoarca de unde a pornit
pentru a vedea daca ceea ce si-a propus a fost sau nu realizat.
2

Formularea ipotezelor si a variabilelor


Dupa parcurgerea demersurilor anterioare urmeaza cel mai important demers pentru o
cercetare stiintifica, formularea ipotezelor. Acestea au rolul de a ghida, de a directiona
intreaga cercetare. Ipotezele sunt atat de importante, incat au fost considerate inima' sau
nucleul' unei cercetari stiintifice.
Ce sunt insa ipotezele? Despre ipoteze se poate vorbi in doua planuri: intr-unul
general, ipoteza fiind integrata teoriei, si in altul particular, ipoteza fiind incorporata cercetarii
Jacques P. Beaugrand afirma ca ipoteza, intr-o teorie, este un enunt care anticipa
existenta unei entitati (ipoteza existentiala) sau un enunt care se refera la existenta unei
proprietati posedate de un obiect (ipoteza de posesiune). Ipoteza poate anticipa natura
relatiilor existente intre doua sau mai multe entitati sau fapte. Toate enunturile unei teorii,
postulatele, axiomele, legile si teoremele sunt ipoteze. Ipoteza, in cadrul teoriei, este
intotdeauna speculativa, conjuncturala si provizorie.
Intr-o cercetare, ipoteza capata nuante specifice si concrete mai pronuntate.
Dictionarele de psihologie definesc ipoteza ca o propozitie sau asumptie care serveste ca
tentativa in explicarea catorva fapte' (Reber). Ipoteza este o propozitie teoretica supusa
probei faptelor (Le Ny)
Intr-o cercetare stiintifica, rareori ipoteza e elaborata integral, complet, inca de la
debutul investigatiei. Dimpotriva, formularea ipotezelor are loc progresiv, presupune un efort
de conceptualizare, de diferentiere si de integrare a informatiilor disponibile.
Claude Charbonneau considera ca formularea ipotezelor este un proces in trei etape'.
Prima etapa : ipotezele generale (sunt stabilite in virtutea cunostintelor generale pe
care le poseda cercetatorul, a modelelor teoretice la care el adera). Este vorba despre o ipoteza
de lucru care ghideaza reflectia mai aprofundata a cercetatorului. Ipotezele generale nu sunt
direct verificabile, dar ele pot fi verificate printr-o gama variata de strategii, fiecare dintre
acestea corespunzand unei cercetari specifice. Pentru aceasta trebuie sa se treaca la cea de-a
doua etapa: ipoteza de cercetare (echivaleaza cu conceptualizarea ipotezei generale intr-o
cercetare particulara). Ipoteza de cercetare este foarte precisa, este enuntata formal, ea
evocand manipularile sau observatiile empirice efectiv realizabile. Ipoteza trebuie sa satisfaca
o serie de cerinte: operationalitatea (sa fie definita in termeni de operatii, comportamente
concrete care pot fi observate si masurate; ofera posibilitatea replicarii
cercetarii); rigoarea (coerenta ei cu ansamblul cunostintelor despre obiectul investigat sau
gradul de precizie al ei care trebuie ajustat cu ceea ce se stie ; rigurozitatea ipotezei creste
validitatea predictiei facute) ; fecunditatea teoretica (capacitatea ipotezei de a conduce la
obtinerea unor noi dimensiuni, generalizari teoretice; ipoteza de cercetare prezice un rezultat
care n-a fost niciodata direct obtinut; verificabilitatea (confirmarea sau infirmarea ei).
A treia etapa in formularea ipotezelor o constituie etapa ipotezelor statistice (care arata
daca faptele empirice recoltate confirma sau infirma ipotezele de cercetare). Ele indeplinesc o
dubla functie: pe de o parte, precizeaza gradul in care masuratorile efectuate constituie o
evaluare valabila a fenomenelor sau, dimpotriva, o evaluare accidentala, ele reflectand
hazardul.
In cercetarea psihologica exista o mare varietate de ipoteze:
ipotezele inductive si ipotezele deductive (primele izvorasc din practica, din datele
concrete, celelalte din legile si teoriile deja cunoscute) ;
ipotezele empirice si ipotezele teoretice (primele contin atribute direct integrabile in
teorii explicative; ultimele contin termeni cu incidenta empirica indirecta, termeni
nonobservabili de tipul conceptelor);
ipotezele cauzale (sunt anticipari ale relatiilor cauzale existente intre variatiile
exterioare subiectului introduse de cercetator si variatiile produse de subiect);

ipotezele de covariatie (se formuleaza atunci cand factorii studiati nu se preteaza la


manifestarea lor de catre cercetator si cand nu se poate preciza o relatie cauzala intre
variabilele avute in vedere);
ipotezele opuse (sunt elaborate in functie de pozitiile personale ale cercetatorului);
ipotezele simple (se elaboreaza cand cercetatorul recurge la observatia sistematica a
unui fenomen cu scopul de a descrie cateva aspecte ale acelui fenomen, fara ca acesta sa fie
pus in relatie cu diferite variabile);
ipotezele exploratorii (vizeaza abordarea unor probleme noi, fiind reductibile la
insesi problemele noi formulate) ;
ipotezele ad-hoc (se formuleaza din dorinta cercetatorului de a-si proteja propriile
idei, cand acestea din urma sunt puse sub semnul intrebarii) ;
ipotezele aleatorii (formulate la intamplare, fara nici o logica, fara nici un suport; nau nici o sansa de a fi ipoteze bune din punct de vedere stiintific);
ipotezele interpretative (intervin in partea finala a cercetarii, cand materialul recoltat
este prelucrat si interpretat) ;
ipoteza nula (postuleaza faptul ca relatia observata se datoreaza hazardului, este
accidentala ; daca ipoteza nula este respinsa, relatia observata este veritabila, deci ipoteza de
cercetare se confirma).
Definitivarea metodelor, procedeelor si tehnicilor de investigare
In aceasta etapa cercetatorul psiholog se confrunta cu doua situatii tipice : aceea in
care metodele de cercetare sunt deja elaborate si disponibile si aceea care presupune
elaborarea si construirea unor metode noi.
In primul caz, cercetatorul selecteaza din multitudinea si varietatea metodelor de
investigatie pe acelea care il servesc cel mai mult. Selectia metodelor se realizeaza dupa o
serie de criterii. Cel mai important dintre acestea il constituie conceptia general-teoretica
impartasita. Daca cercetatorul este adeptul conceptiei introspectioniste sau psihanalitice, va
recurge in mod obligatoriu la metode subiective de cercetare. In schimb, daca el este
partizanul conceptiei behavioriste, metodele selectate vor fi neaparat obiective. Un alt criteriu
de selectie a metodelor il reprezinta obiectivele ipotezele cercetarii. O ipoteza nu poate fi
testata prin oricare dintre metodele existente. Sunt situatii cand o ipoteza poate fi testata cel
mai bine printr-o anumita metoda si atunci este recomandabila selectia acelei metode si nu a
alteia. Alte doua operatii pe care trebuie sa le realizeze psihologul cercetator, daca ele nu au
fost deja efectuate, suntadaptarea si etalonarea probelor de investigatie. O proba de
investigatie doar tradusa (dintr-o alta limba), doar transferata (dintr-o alta cultura) va fi total
ineficienta. Celebrele probe' piagetiene aplicate pe copii europeni, atunci cand au fost
transplantate' intr-o alta cultura (africana) pentru a se surprinde evolutia stadiala a
intelectului copiilor, n-au avut nici o relevanta.
In cel de-al doilea caz, acela al elaborarii, al construirii unor noi metode de
investigatie, problemele cercetatorului sunt extrem de numeroase si diferentiate in functie de
specificul instrumentului elaborat.
De exemplu, daca dorim sa aplicam metoda anchetei pe baza de chestionar si trebuie
sa construim mai intai chestionarul respectiv, va fi necesar sa acordam o atentie maxima unor
aspecte
ca: formularea
intrebarilor; structura
chestionarului; lungimea
chestionarului; punerea in pagina etc.
De exemplu, in elaborarea unui test psihometric esentiala va fi problema construirii
itemilor. Itemii testelor psihologice se subdivid in doua categorii: (itemi cu raspunsuri
inchise si itemi cu raspunsuri deschise. In testele de autoevaluare apar itemi foarte
asemanatori celor cu raspunsuri la alegere: scalele Lickert ; itemi cu alegere fortata ; scalele
cu ancore comportamentale. Testele de eficienta cuprind itemi de genul adevarat - fals'.

In afara problemelor specifice fiecarui instrument in parte, o problema comuna tuturor


este aceea a validitatii si validarii instrumentelor nou create. Termenul de validitate are astazi
doua sensuri :
1) masura in care instrumentul surprinde ceea ce si-a propus; calitatea instrumentului
de a masura ce trebuie sa masoare; masura in care instrumentul isi indeplineste functia;
2) gradul in care dovezile empirice si rationamentele teoretice ofera sprijin ca, pe baza
scorurilor, sa se realizeze interpretari sau actiuni potrivite; cat de potrivite sunt interpretarile
descriptive, explicative sau predictive care se dau scorurilor instrumentului
In psihologie exista mai multe tipuri de validitate :
Validitatea de construct - masura in care se evalueaza atributul psihic pentru care a
fost construit; se obtine recurgandu-se la mai multe strategii de validare: strategia validarii
factoriale; strategia validarii convergente; strategia validarii discriminante;
Validitatea de continut - masura in care un test acopera un esantion reprezentativ din
domeniul de comportamente pe care testul respectiv trebuie sa-l evalueze; determinarea ei se
face pe calea rationamentelor, de aceea se mai numeste si validare logica sau validare
rationala.
Validitatea de criteriu - masura in care, pornind de la scorurile obtinute, se pot face
prognoze corecte asupra persoanelor examinate si se pot lua decizii exacte; recurge la doua
strategii de validare: strategia validarii concurente, care presupune obtinerea scorurilor la
criteriu aproximativ in acelasi timp cu cele ale testului; strategia validarii predictive permite
scurgerea unui timp oarecare intre administrarea testului si inregistrarea valorilor variabilei
criteriu.
Alegerea si descrierea domeniului de aplicare a metodelor
Robert M. considera doua categorii de consideratii care ghideaza cercetatorul in
alegerea subiectilor de la care vor fi recoltate datele: primele se refera la natura problemei
studiate; celelalte, la reprezentativitatea subiectilor selectionati in raport cu o populatie mai
vasta.
Natura problemei studiate il orienteaza pe cercetator spre acele caracteristici
individuale ale subiectilor care urmeaza a fi investigate si spre decelarea subiectilor la care
aceste caracteristici este de asteptat sa produca variabilele dependente anticipate. Daca un
cercetator isi propune sa investigheze proprietatile perceptiei vizuale este de presupus ca el
nu-si va alege drept subiecti orbii. Asadar, natura problemei studiate sugereaza implicit care
vor fi subiectii investigati, ca si mediul (spatiul) de unde vor fi recrutati.
Alegerea subiectilor este dependenta insa si de alti factori, printre acestia un loc aparte
ocupandu-l intentiile cercetatorului. Acesta poate intentiona sa aplice metodele si
instrumentele pe unitati mai mici sau mai mari de indivizi. In aceste conditii, determinarea
populatiei sau universului' cercetarii capata o mare relevanta. Prin notiunea de populatie'
sau de univers' denumim multimea unitatilor pe care urmeaza a fi efectuata investigatia si pe
care se vor aplica rezultatele ei. Exista delimitari geografice, zonale, in functie de varsta, de
sex etc.
In metoda anchetei pe baza de chestionar, criteriul populatiei anchetei a condus la
desprinderea a trei tipuri de ancheta :completa (daca cuprinde toate unitatile populatiei supuse
studiului) ; incompleta (daca un numar substantial de unitati este arbitrar
exclus) ; selectiva (aplicata doar pe o parte a populatiei selectata pe baza unor metode
statistice acceptate).
Nu intotdeauna metodele de cercetare pot fi aplicate pe o populatie totala, aceasta din
motive ca (bani, timp, numar de cercetatori etc.). De aceea se recurge la limitarea numarului
subiectilor care urmeaza a participa la cercetare. Din aceste considerente se recurge la
determinarea esantionului. Metoda aplicata in stabilirea esantionului poate fi: aleatorie; de
5

stratificare; multidimensionala; cu probabilitati variabile ; multifazica; pe cote. Alte aspecte


legate de esantion sunt marimea si reprezentativitatea lui.
Validitatea esantionala se obtine atunci cand esantionul de subiecti a fost ales prin
hazard din populatia-tinta, concluziile degajate putand fi extinse apoi asupra intregii
populatii.
Deoarece in psihologie cercetarile nu se fac atat pe esantioane, cat pe grupuri de
subiecti, problema compunerii sau construirii unor asemenea grupuri este mult mai
semnificativa. Cand avem de-a face cu grupuri naturale (o clasa de elevi, o grupa de sportivi),
lucrurile sunt relativ mai simple. Ele se complica de indata ce urmeaza a fi intocmite grupurile
nominale experimentale si de control. In acest caz, problema reprezentativitatii grupului
experimental sau de control devine critica. Cum esantionul experimental nu poate fi
reprezentativ pentru o populatie sau pentru o situatie din toate punctele de vedere, se
recomanda asigurarea reprezentativitatii lui pentru populatia respectiva doar dintr-o
perspectiva teoretica.
De exemplu, daca un cercetator isi propune sa studieze modul in care oamenii cu
vedere normala pot localiza obiectele in spatiu, isi va intocmi grupul experimental sau pe cel
de control dintre oamenii cu vedere normala si nu dintre cei cu strabism sau astigmatism.
Faptul ca oamenii cu vedere normala sunt mai sanatosi, mai inalti sau mai destepti decat
marea majoritate a oamenilor oricum nu conteaza. O alta recomandare este aceea de a
desfasura cercetarile pe esantioane experimentale specializate care sunt in mod deosebit
relevante pentru fenomenul pe care il investigheaza, aceasta deoarece ar putea fi extrem de
dificila manipularea unei variabile date recurgand la un esantion nespecializat.
Desi strategia potrivirii este promitatoare in ce priveste eliminarea diferentelor dintre
grupurile experimentale, ea devine dificila atunci cand cercetatorul trebuie sa sorteze
participanti in functie de mai mult de una sau doua variabile.
Aplicarea metodelor si recoltarea datelor
Scopul general al acestei etape il constituie masurarea variabilelor si testarea
ipotezelor formulate, de felul realizarii ei depinzand insasi calitatea si finalitatea cercetarii.
Problemele acestei etape tin de modul de aplicare al metodelor si instrumentelor de cercetare
precum si de locul de aplicare a acestora.
In psihologie, metodele sunt aplicate de cercetatori specializati si nu doar de persoane
instruite de cercetatori in vederea aplicarii lor. Rare sunt si cazurile in care subiectii isi aplica
singuri probele. Aceasta situatie ar putea aparea in ancheta pe baza de chestionar, atunci cand
chestionarul este expediat prin posta si subiectul si-l autoadministreaza. De regula, exista o
relatie intre o persoana specializata (cercetatorul psiholog) si o alta nespecializata (subiectul
investigat). Relatia cercetator-subiect este o relatie psihosociala interpersonala, ca urmare ea
se va asocia cu intreg cortegiul de fenomene si efecte psihosociale produse de contextele si
situatiile interactionale. Factori cum ar fi: personalitatea cercetatorului, natura relatiei dintre el
si subiect, numarul cercetatorilor etc capata o mare relevanta in cercetarea psihologica.
In anchetele psihosociale pe baza de chestionar se recurge cel mai frecvent la persoane
diferite in vederea aplicarii chestionarului. In aceste conditii, apare intrebarea daca nu cumva
rezultatele recoltate sunt expresia trasaturilor de personalitate ale celui care aplica
chestionarul si nicidecum expresia convingerilor sau atitudinilor reale ale subiectului. In
experimentele bazate pe pretest si posttest poate tocmai personalitatea cercetatorului este
aceea care isi pune amprenta pe rezultatele obtinute si nicidecum programul de interventie
psihoeducationala sau psihoterapeutica. Daca pretestul a fost aplicat de un cercetator
simpatic', iar posttestul de altul antipatic', s-ar putea ca esecul constatat in finalul
programului de interventie sa nu fie real, ci sa se datoreze tocmai personalitatii cercetatorului
perceput ca antipatic'.

Deosebit de important este si comportamentul cercetatorului in timpul instructajului


verbal facut subiectilor. Varierea instructajului verbal de la un subiect la altul, prin omiteri sau
adaugiri de informatii, transformarea sau chiar amputarea informatiilor, asocierea
instructajului verbal cu stari afective diferite vor modifica in mod sigur conduitele si
performantele subiectilor. Din aspectele de mai sus se degaja implicit si modalitatile ce pot fi
folosite pentru a preintampina aparitia unor asemenea efecte.
Locul de aplicare a metodelor si probelor elaborate constituie un alt factor ce va
influenta calitatea cercetarii. Laboratorul ofera conditii mai bune de control al variabilelor,
minimizeaza posibilitatea interventiei unor factori perturbatori (aleatorii), in schimb, creste
gradul de artificialism, spre deosebire de teren sau de conditiile naturale, care cresc
posibilitatea manifestarii reale, nestingherite a comportamentelor subiectilor, dar scad
posibiltatea de control a acestora. In primul caz, se impune recurgerea la metodologiile
coercitive, in cel de-al doilea, la metodologiile noncoercitive. Daca manipularea miniaturizata
in laborator a variabilelor independente este posibila, ea este recomandabila pentru puritatea'
cercetarii.
Laboratorul si terenul - ca locuri de utilizare a instrumentelor de cercetare sunt alese in
functie de:
1) gradul de control al variabilelor independente;
2) posibilitatea alegerii prin hazard a subiectilor;
3) masura in care subiectii constientizeaza ca propriul lor comportament este evaluat,
fapt care poate modifica chiar acest comportament;
4) dimensiunca temporala necesara aparitiei reactiilor asteptate
De asemenea este utila si cercetarea unuia si aceluiasi fenomen atat in laborator, cat si
in conditii naturale.
Prelucrarea datelor recoltate
In urma aplicarii diferitelor metode si strategii de investigare, cercetatorul recolteaza o
multitudine de informatii care, pentru a capata un sens, a se transforma in concluzii, urmeaza
a fi analizate, interpretate si generalizate.
Analiza permite stabilirea gradului de confirmare sau infirmare a ipotezelor de
cercetare de catre fapte, ca si precizarea modului in care orice aspect al datelor recoltate
moduleaza sau completeaza primele concluzii referitoare la ipoteze.
Interpretarea presupune integrarea faptelor analizate, a datelor factuale, coordonarea
lor pentru a se ajunge la noi ipoteze sau pentru a degaja noi piste de cercetare. Asadar, in timp
ce analiza presupune stabilirea faptelor, interpretarea consta in explicarea lor.
Analiza rezultatelor
In psihologie, sunt folosite diferite tipuri de analiza a datelor.
Exista analize cantitative si analize calitative. Pentru realizarea celor dintai sunt
utilizate o multitudine de metode statistico-matematice, dintre care cele mai cunoscute sunt :
calcularea marimilor medii (media aritmetica; mediana - punctul central al seriei ;
quartilele - punctul sub care se situeaza 25 % sau 75 % din valorile unei distributii ; decilii impart distributia in zecimi; modulul - valoarea cea mai frecvent intalnita) ;
calcularea gradului de variatie (de 'imprastiere) a distributiei, care ia in considerare
mai pregnant diferentele individuale ale subiectilor (amplitudinea - diferenta dintre nivelul
minim si cel maxim al unei variabile; abaterea - simpla, medie si patratica; dispersia sau
abaterea standard; erorile probabile etc.);
calcularea gradului de corelatie existent intre fenomenele cercetate (corelatii simple,
partiale, multiple, coeficienti de regresie, de corelatie a rangurilor etc.) ;
calcularea semnificatiei unei frecvente, a unui procent, a unui coeficient de
corelatie ; semnificatia diferentei dintre doua medii ;
7

folosirea scarilor - nominale, ordinale, cu intervale sau hiperordinale.


In psihologie o larga raspandire o au si tehnicile analizei factoriale, care au fost
inventate deoarece logica lor statistica corespunde logicii teoriilor psihologice. Este vorba de
teoriile psihologice dedicate inteligentei si aptitudinilor, care tocmai de aceea se mai numesc
si teorii factoriale'.
Sperman, Thurstone, Burt propun o serie de tehnici statistice (matrice de corelatii,
descompuneri liniare, saturatii, factori comuni etc.) care sunt ajustate teoriilor psihologice
stabilite anterior.
Alaturi de matematica de fond, psihologia moderna a dezvoltat si alte tehnici ale
analizei factoriale, precum: analiza factoriala in componente principale (ACP); analiza
factoriala in factori comuni si specifici (AF); analiza factoriala de corespondenta (AFC).
In functie de un criteriu combinat (punct de pornire, finalitate, grad de
complexitate) exista trei tipuri de analiza a datelor in psihologie, care sunt complementare :
analiza descriptiva - porneste de la protocoalele de baza sau derivate, ca si de la
rezumatele' statistice pe care le ofera tabelele sau graficele; acestea din urma redau tendintele
centrale ale rezultatelor, dispersia lor, deviatiile locale mai mult sau mai putin importante fata
de tendintele centrale, cuprinzand aspectele cele mai vizibile ale rezultatelor recoltate; din
cele de mai sus deriva si o regula practica :descrierea adecvata trebuie sa se axeze pe datele
pertinente exprimate cu ajutorul indicatorilor statistici descriptivi relevanti ;
analiza inferentiala - obiectivul ei este de a evalua importanta efectelor observate si
de a decide legitim si cu un risc limitat de eroare daca ele pot fi atribuite si altor cauze decat
unor simple variatii aleatorii ; presupune utilizarea cu prudenta si cu rigoare a intregului
arsenal statistic, instrumentul ei principal reprezentandu-l analiza de varianta (ANOVA), cand
avem de-a face cu un numar scazut de variabile, sau analiza de varianta multidimensionala
(MANOVA), cand numarul variabilelor este mare; in alegerea testelor statistice, in afara
numarului variabilelor o mare importanta o are si tipul variabilei investigate;
analiza informatizata - asigura un grad crescut de rigoare prin apelul la o serie de
programe generale sau specifice de tratare statistica a rezultatelor. Asociatia Americana de
Psihologie a editat Computer use in psychology: a directory of software. De asemenea, si in
alte lucrari sunt prezentate procedee de analiza informationala pentru prelucrarea automata a
datelor; diferentieri intre masuratorile parametrice si neparametrice; aspecte privind utilizarea
energiei informationale de dominare in validarea probelor si predictia performantelor
individului.
In psihologia sociala, unde se aplica mai des metoda anchetei psihosociale bazata pe
chestionar sau pe interviu, mai avem: analiza primara a datelor recoltate, care presupune
recoltarea raspunsurilor primite direct la obiectivele anchetei pentru a vedea daca acestea sunt
confirmate sau infirmate ; analiza secundara, care se concentreaza asupra rezultatelor
neasteptate aparute in cursul anchetei, acestea fiind raportate la cele reiesite din analiza
primara.
Interpretarea rezultatelor consta in corelarea si integrarea tuturor informatiilor
rezultate in urma analizei, fie in vederea formularii unor noi ipoteze de cercetare, fie a
sugerarii unor noi piste sau directii de investigare. Interpretarea este dependenta de gradul de
confirmare a ipotezei. Cele mai putine probleme de interpretare le creeaza confirmarea
completa a ipotezei, deoarece faptul anticipat coincide cu cel masurat. Totusi, si in acest caz
este necesar ca cercetatorul sa manifeste un oarecare grad de prudenta, pentru ca nu este
exclus sa se fi strecurat unele greseli metodologice legate de selectia subiectilor sau a
instrumentelor de masura sau sa fi aparut o serie de false rezultate pozitive. Cele mai multe si
mai grave probleme de interpretare le ridica situatia confirmarii partiale a ipotezelor, cand
rezultatele obtinute nu acopera decat o parte din ipotezele de la care s-a pornit, aceasta
datorita interventiei unor efecte de interactiune neprevazute, si situatia infirmarii ipotezelor,
8

care echivaleaza cu negarea tuturor demersurilor. In aceste doua cazuri cercetatorul trebuie sa
dea dovada de mare prudenta, propunand strategii de cercetare care sa fie confirmate in viitor
(in cazul confirmarii partiale) sau intreprinzand analiza erorilor metodologice, chiar a
pozitiilor teoretice inexacte de la care s-a pornit (in cazul infirmarii ipotezelor).
Formularea concluziilor
In urma analizei si interpretarii datelor recoltate, a stabilirii semnificatiei lor in raport
cu problema abordata si mai ales cu ipotezele elaborate, se recurge la formularea concluziilor
intregii cercetari. Concluziile sunt exprimari sintetice care contin sau rezuma esenta
rezultatelor obtinute in cercetare. Ele pot avea un caracter mai general sau mai particular, in
functie de generalitatea sau specificitatea obiectivelor si ipotezelor initiale.
Concluziile releva gradul de originalitate a cercetarii, daca s-a ajuns la idei noi care le
depasesc sau le continua pe cele deja cunoscute sau daca ideile deja cunoscute sunt doar
confirmate si intarite. De asemenea, concluziile contin, uneori explicit, alteori implicit,
sugestii pentru viitoarele cercetari.
Validarea concluziilor in vederea generalizarii lor
Indiferent daca cercetatorul efectueaza investigatii pe un subiect sau pe cativa subiecti,
aproape intotdeauna el se gandeste la extinderea concluziilor sale la o populatie cat mai larga,
la situatii cat mai diverse. Generalizarea concluziilor presupune tocmai aceasta extindere a
rezultatelor si concluziilor asupra altor subiecti decat cei pe care s-a intreprins cercetarea sau
asupra altor situatii decat cele initiale, particulare, avute in vedere. Operatia de generalizare a
rezultatelor si concluziilor ridica cercetatorului o problema importanta si dificila totodata, si
anume problema validarii concluziilor formulate. La sfarsitul investigatiei cercetatorul trebuie
sa raspunda la urmatoarele intrebari:
- concluziile deduse din fapte sunt justificate, sunt compatibile cu faptele, sunt
singurele posibile?;
- pot fi generalizate, si daca da, cand, unde, asupra a ce anume?;
- relatiile statistice descriu corect ceea ce se intampla la nivelul individului?;
- faptele recoltate permit sa se raspunda corect la problema formulata initial ?
Benjamin Matalon considera ca fiecare dintre aceste patru intrebari corespund la patru
tipuri de validitate: validitatea interna, care se refera la concluziile ce sunt extrase din fapte;
spunem ca o concluzie are o buna validitate interna in masura in care dispunem de argumente
care ne fac sa credem ca ea este singura compatibila cu faptele respective; validitatea externa,
se refera la conditiile in care si asupra carora in mod legitim pot fi generalizate
concluziile; validitatea individuala, presupune adecvarea datelor statistice cu ceea ce se
petrece
la
nivelul
individului
concret; validitatea
de
indicator si validitatea
statistica referitoare la doua aspecte de adecvare a dispozitivului statistic la problema
formulata.
Brunswick vorbea de un alt tip de validitate, si anume validitatea ecologica, prin care
avea in vedere necesitatea de a respinge ca nonvalide concluziile extrase din situatiile
exceptionale. Astazi validitatea ecologica a devenit un aspect al validitatii externe, referinduse la posibilitatea de a extinde concluziile cercetarilor de laborator asupra situatiilor naturale.
Fiecare dintre formele de validitate expuse presupune o gama de probleme specifice.
Cel putin una dintre aceste probleme este insa comuna: cum am putea spori gradul de
validitate? In psihologie s-au intreprins eforturi pentru a gasi modalitatile practice de crestere
a validitatii concluziilor. Astfel, pentru cresterea gradului de validitate interna pot fi folosite
mai multe mijloace: mentinerea factorilor controlati; randomizarea; ortogonalizarea. Cum
insa problema generalizarii este cruciala in psihologie, validitatea externa a ridicat mai multe
probleme. Insasi notiunea de validitate externa este eterogena, insuficient definita in masura
in care generalizarea se poate face in diverse directii, in diverse conditii. Este necesar sa se
stabileasca campul generalizarii, dar si conditiile in care generalizarea este valabila.
9

Generalizarea se poate face asupra altor indivizi sau populatii, asupra altor conditii,
asupra altor momente. Generalizarea difera si in functie de cele trei categorii de factori
(experimentali, controlati, liberi) care intervin intr-un experiment. Cu toate acestea, exista o
serie de modalitati de sporire a gradului ei de incredere. Astfel, s-a recurs la stabilirea unor
esantioane reprezentative de subiecti ce urmeaza a fi investigati. In acest sens, s-a apelat la
alegerea unei populatii nu numai in functie de reprezentativitatea statistica, ci si in functie de
tipicitatea sa. Investigarea unor persoane considerate tipice pentru o intreaga populatie
faciliteaza extinderea concluziilor la intreaga populatie.
De retinut faptul ca validitatea interna si cea externa nu sunt contradictorii, ci
dimpotriva, complementare.
Comunicarea sau publicarea rezultatelor si a concluziilor cercetarii
O cercetare nu are un scop in sine, ea nu este efectuata doar pentru a fi efectuata, ci cu
scopul de a fi facuta cunoscuta altora. Transmiterea si difuzarea rezultatelor si a concluziilor
cercetarii se realizeaza prin mijloace diferite precum: comunicarea informatiilor, care se poate
face printr-un rezumat (scris sau oral) prezentat cu prilejul unor manifestari stiintifice: sesiuni,
conferinte, congrese, work-shopuri etc.; publicarea lucrarilor sub diferite forme: articole sau
studii periodice stiintifice, monografii de specialitate, carti.
Fiecare dintre aceste modalitati are propriile sale exigente si constrangeri. De
exemplu, un articol empiric trebuie sa fie redactat dupa urmatoarea schema: titlu; numele
autorului (autorilor); rezumat; contextul problemei; descriptia cercetarii - cu informatii
referitoare la: subiecti, material experimental, derulare; analiza rezultatelor; intepretarea lor;
referinte bibliografice.
Fiecare dintre mijloacele mentionate dispune de avantaje si limite. Comunicarile
cuprinse in volume publicate au sanse mari de a fi cunoscute publicului larg, altul decat cel
care a asistat la prezentarea lor. Comunicarile orale inregistrate pe benzi audio sau video au o
audienta mai restransa. Articolele publicate in periodice necesita un stil clar, precizie,
concizie. Monografiile de specialitate sau cartile au avantajul realizarii unor dezbateri mai
ample, ele prezentand si comentand si alte cercetari decat cele proprii ale autorului. Cel mai
frecvent acestea sunt sinteze pe o problema sau alta. Constrangerile redactionale sunt mai
lejere, autorul propunand propria sa structura.
Reluarea intregului ciclu
Pentru unii cercetatori, comunicarea sau publicarea rezultatelor investigatiilor
echivaleaza cu incheierea ciclului cercetarii. Pentru altii insa, expunerea si difuzarea
concluziilor lor declanseaza un nou ciclu al cercetarii. Uneori, impulsul este unul interior, al
cercetatorului (constiinta ca anumite aspecte ale cercetarii au fost insuficient realizate, din
nevoia de a imbogati si diversifica paleta ipotezelor si instrumentelor de investigatie etc.).
Alteori, impulsul vine din afara (de exemplu, din reactiile la productia stiintifica a autorului,
din aparitia unor alte puncte de vedere, neconcordante cu cele sustinute de autorul respectiv,
din aparitia unor perspective noi de abordare teoretica sau pur si simplu din inventarea unor
aparate tehnice care i-au fost inaccesibile cercetatorului in momentul in care el si-a desfasurat
investigatiile).

10