Universitatea „Spiru Haret”

Facultatea de Psihologie-Pedagogie

PLATFORMA BLACKBOARD
anul II
Codul cursului:
Denumirea cursului:

METODOLOGIA CERCETĂRII PSIHOLOGICE ŞI PEDAGOGICE

Tipul cursului: Obligatoriu, Anul II / zi / ID / FR

Durata cursului / Nr. de credite: 4 credite
Perioada de accesare a cursului: 01 octombrie 2007 – 01 octombrie 2008
Manuale recomandate:
1. Chelcea, S. (1998),Cercetarea sociologică.Metode şi tehnici, editura Destin, Deva.
2. Richelle, M., Parot, F. (1995), Introducere în psihologie. Istoric şi metode, Editura
Humanitas.
3. Mărgineanu, I. (2000), Proiectarea cercetării sociologice, Editura Polirom, Iaşi.
4. Radu, I. (1993), Metodologie psihologică de analiză a datelor, Editura Sincron, Cluj.
5. Mitrofan, N., Mitrofan, l. (2005), Testarea psihologică, Editura Polirom, Iaşi.

Obiective

Se are în vedere percepţia clară de către fiecare student a conţinuturilor fiecărei

metode, valorificarea potenţialului acestora, operarea unei analize comparative între metode,
precum şi limitele lor cu identificarea şi eliminarea posibilelor surse de distorsiuni şi
întocmirea unui raport de cercetare conform standardelor înalte de eixigenţă.
De asemenea se are ca obiectiv aprecierea raportului de circularitate dintre teorie şi
cercetarea ştiinţifică incluzând diversitatea personalităţii umane.

Modul de stabilire a notei finale: Test-grila

Consultatii pentru studenti: In fiecare luni intre orele 12.30 – 16.30, laboratorul de psihologie
experimentala, sediul din Brasov, strada Turnului nr 5.

Titularul cursului: lect. univ. dr. Marilena Ticuşan

Adresa facultate: Brasov, str. Turnului 5
Conţinutul tematic al cursului:
- Focus grup;

1
 - Testul psihologic ca instrument fundamental;
- Teste de grup;
- Teste individuale;
- Tipuri de design experimental;
- Experimentul;
- Studiul de caz;
- Metoda produselor activităţii;
- Metoda biografică şi anamneza;
- Analiza documentelor;
- Sociometria metodă de cercetare a grupului;
- Metoda incidentului critic;
- Prelucrare date;
- Raportul de cercetare.

Bibliografie minimă obligatorie:

Albu, Monica (1998) – Construirea şi utilizarea testelor psihologice, Ed. Clusium, Cluj-
Napoca;
Davido, Roseline (1998) – Descoperiţi-vă copilul prin desen, Ed. Image, Bucureşti;
Iluţ, P. (1997) – Abordarea calitativă a socioumanului, Ed. Polirom, Iaşi;
Mitrofan, N., Mitrofan, F. (2004) – Testarea psihologică, Ed. Polirom, Iaşi;
Richelle, M., Parot, F. (1995), Introducere în psihologie. Istoric şi metode, Editura
Humanitas;
Radu, I. (1993), Metodologie psihologică de analiză a datelor, Editura Sincron, Cluj;
Yin, K. R. (2005) – Studiul de caz, Ed. Polirom, Iaşi.

Bibliografie facultativă:
Aniţei, M., (2000) – Introducere în psihologie experimentală, Casa de editură şi presă
Viaţa Românească, Bucureşti;
Agabrian, M., (2006) – Analiza de conţinut, Ed. Polirom, Iaşi;
Krueger, R.A. & Casey, Mary Anne, (2005), Metoda. Focus grup, ghid practic pentru
cercetarea aplicată, Ed. Polirom, Iaşi;
Bulai, A. (2000), Focus-grupul în investigaţia socială, Ed. Paideia, Bucureşti;
Roşca, M. (1972) – Metode de psihodiagnostic, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti;
Şchiopu U. (1976) – Introducere în psihodiagnostic, Ed. Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti.
Smith, L.M. (1994) - Biographical Method in Handbook of Qualitative Research, London
Stage

2
Prezentarea cursului:

FOCUS-GRUP

Este o metodă calitativă din categoria interviurilor semistructurate.

Un focus-grup este o reuniune de de cinci până la zece persoane sau chiar
douăsprezece persoane, alese pentru că prezintă anumite caracterisitici comune cu tema
focus-grupului, desfăşurată în prezenţa unui moderator.
Scopul acestei reuniuni este de a aduna informaţii pentru a înţelege mai bine ce
simţim şi ce părere au oamenii în legătură cu o anumită problemă. Creată pentru a minimaliza
influenţa dominantă a intervievatorului, metoda permite persoanelor intervievate, de a
comenta, explica şi împărtăşi experienţe şi puncte de vedere personale. Mediul de desfăşurare
trebuie să fie unul primitor şi confortabil, în care rolul moderatorului este de a pune întrebări
şi a se asigura că toată lumea are ocazia să ia cuvântul.
Moderatorul nu se află într-o poziţie de putere supremă, el îşi va controla reacţiile,
limbajul verbal şi cel nonverbal astfel încât să nu stânjenească libera exprimare a
participanţilor prin acordul sau dezacordul său referitor la cele exprimate.
Grupurile de patru sau cinci persoane - mini-focus-grupuri pot fi cu uşurinţă
organizate deoarece necesită un spaţiu mai restrâns.
Utilizările focus-gruprilor.
Acestea şi-au dovedit utilitatea în:
- evaluarea produselor de pe piaţă
- crearea de noi produse şi programe
- urmărirea satisfacţiei şi identificarea elementelor componente ale satisfacţiei
- evaluarea nevoilor
- aflarea modului în care clienţii iau decizii
- îmbunătăţirea programelor existente
Metoda focus-grup cuprinde următoarele programe:
- planificarea studiului
- elaborarea demersului interogativ
- stabilirea subiecţilor participanţi
- desfăşurarea întâlnirii
- analiza rezultatelor
- raportul de cercetare

3
 Planificarea studiului
Se urmăreşte stabilirea de comun acord a scopului, prin întâlnirea întregii echipe de
cercetare.
Se urmăreşte înţelegerea corectă a scopului cercetării prin obţinerea de răspunsuri la
întrebări de genul:
- Care este problema tratată ?
- Care este scopul acestei cercetări ?
- Ce informaţii au importanţă mai mare ?
- Pentru cine sunt aceste informaţii ?
- Cum vor fi folosite aceste informaţii ?
Odată clarificate aceste aspecte se analizează dacă metoda focus-grup este cea mai
adecvată sau se poate apela la alte metode.
Situaţii favorabile de utilizare a metodei focus-grup:
- când se încearcă înţelegerea diferenţelor de perspectivă între grupuri sau categorii
diferite de persoane;
- în cazul în care scopul este de a găsi ce anume influenţează opiniile,
comportamentul sau motivaţia;
- dorinţa de a găsi noi idei în cadrul grupului;
- când se doreşte clarificarea unor informaţii deja existente.
Nu sunt indicate:
- în cazul în care se doreşte ajungerea la un consens;
- informaţiile prea personale de a fi supuse în public;
- informaţiile relevante cu ajutorul focus-grupurilor nu pot fi obiectul unor estimări
statistice (datorită numărului insuficient de participanţi implicaţi)
- în cazul în care se doreşte asigurarea confidenţialităţii informaţiilor.
Elaborarea unui demers interogativ
Demersul interogativ constă dintr-un set de întrebări formulate în mod incitant, care
atrag participanţii la discuţie. Numărul de întrebări din cadrul unui focus grup, pentru o
întâlnire de două ore, este cuprins între 12 şi 15 întrebări, pentru a avea timp suficient de a
relata ideile ce apar în timpul discuţiei între participanţi.
Întrebările formulate în cadrul focus-grupurilor trebuie:
- să fie scurte, clare, deschise, care să nu dea posibilitatea de a se răspunde
monosilabic (Da, Nu), fără formulări pretenţioase, să fie în limbajul comun al participanţilor.

4
 Se începe cu întrebări de deschidere prin care se urmăreşte ca participanţii să se
destindă, să se simtă în largul lor. Urmează întrebări introductive, în care este prezentată tema
discuţiei şi în care participanţii sunt invitaţi să-şi exprime modul de înţelegere a temei.
Întrebările de tranziţie direcţionează cursul discuţiei către întrebările cheie, care
constiuie de fapt studiul propriu-zis. Întrebările de încheiere conturează toate aspectele aduse
în discuţie şi verifică dacă mai există vreun participant care nu şi-a exprimat părerea sau şi-a
schimbat-o.

Stabilirea subiecţilor participanţi

Pentru stabilirea persoanelor ce vor fi invitate la focus-grup trebuie avut în vedere
scopul studiului, informaţiile necesare şi bugetul avut la dispoziţie. Recrutarea participanţilor
se face cu ajutorul unui chestionar de recrutare.
La focus grup se urmăreşte realizarea unei omogenităţi în ceea ce priveşte
participanţii, care va asigura acestora un anumit confort dar şi cercetătorilor pentru ananliza
finală. Participanţii trebuie să cunoască tema până în discuţie, să existe o relativă omogenitate
a grupului din punct de vedere a vârstei, să dorească să participe la discuţii şi să cunoască
durata desfăşurării întâlnirii.
Calităţile de care trebuie să dea dovadă un moderator sunt:
- să aibă încredere în judecata particianţilor, chiar dacă aceasta nu este identică cu cea
a moderatorului;
- să manifeste respect pentru participanţi;
- să stăpânească limbajul non-verbal, astfel încât şi corpul să exprime cele spuse
anterior;
- cunoştinţele aprofundate referitor la subiectul discuţiei;
- să aibă capacitatea de a comunica clar, la nivelul comun participanţilor;
- să fie rezervaţi în a-şi exprima părerile şi convigerile proprii;
- să nu-şi impună propriile păreri, deoarece s-ar anula disponibilitatea pentru discuţie
a participanţilor iar rezultatele cercetării ar fi compromise.

Autoevaluare

Focus-grup este un tip de:

1. observaţie dirijată
2. interviu ştiinţific

5
 3. chestionar cu întrebări deschise
4. interviu de grup
5. observaţie nedirijată

Efectul polarizării în focus – grup este datorat:

a. influenţei moderatorului
b. presiunii grupului
c. cunoştinţelor ştiinţifice

Alegerea datei, orei şi locului de desfăşurare a focus – grup se:

1. face oricând este dispus moderatorul
2. planifică evitându-se sărbători religioase
3. planifică evitându-se evenimente sportive
4. organizează în orice spaţiu avut la dispoziţie
5. organizează pentru ca participanţii să se simtă cât mai confortabil

Durata desfăşurării reuniunii într-un focus – grup este de:

1. 15 minute
2. ½ oră
3. 1 oră
4. 2 ore
5. 3 ore

TESTUL PSIHOLOGIC INSTRUMENT FUNDAMENTAL

Alături de celelalte metode de cercetare oferă o modalitate rapidă de evaluare a
comportamentului, abilităţilor mentale, caracteristicilor de personalitate ale subiectului. În
privinţa definiţiei nu s-a ajuns la un consens, fiecare autor căutând să definească testul prin
aspectele care i s-au părut mai relevante. Elementele definitorii: este o probă instrument –
metodă standardizată datorită conţinutului testului, condiţiilor de administrarea modalităţii de
evaluare a răspunsurilor şi modului de interpretare a rezultatelor; serveşte la diagnoză
psihologică; serveşte la predicţia unor comportamente;
nu evaluează toate comportamentele datorită timpului strict delimitat de aplicare ci doar a
unui eşantion de comportamente;

6
 Testele putem spune că sunt utilizate pentru a lua cele mai bune decizii în: a orienta
subiecţii în alegerea unei cariere; a găsi persoana potrivită la locul potrivit în selecţia
profesională; pentru diagnoza psihologică; pentru evaluarea cognitivă a influenţei diferitelor
modificări asupra relaţiilor interpersonale, intrapersonale; pentru autocunoaştere; pentru a
ajuta la dezvoltarea diferitelor cercetări
Condiţii de utilizare
Testele psihologice pot fi utilizate doar de persoane calificate. În ţara noastră prin
Statutul psihologului se precizează că doar psihologii pot efectua testări psihologice.
Testarea psihologică efectuată de alte persoane poate cauza interpretări eronate cu
efecte negative atât pentru subiect cât şi pentru cel care a cerut examinarea.
Clasificarea testelor
Testele se pot clasifica după mai multe criterii:
• după modul de executare a sarcinii de către subiect
-teste orale - cer răspunsuri verbale;teste scrise – în care răspunsul se dă în scris;teste de
performanţă - necesită o dotare complexă cu materiale, instrumente, aparatură în condiţii de
laborator, unde subiecţii pot fi atent controlaţi şi supravegheaţi.
● după gradul de utilizare a limbajului în rezolvarea sarcinilor impuse de test avem:-
teste verbale – cer răspunsuri orale; teste nonverbale – în care utilizarea limbajului este
redusă: de exemplu teste non-verbale în care numai răspunsul este nonverbal în timp ce
instructajul testului a fost explicat cu voce tare de către examinator, teste non-verbale şi în
instrucţiuni, în care prezentarea sarcinii se înţelege de către subiect.
● după modul de procesare implicat putem întâlnii:-teste de eficienţă în care sunt
analizate:aptitudini generale – teste de inteligenţă;aptitudini speciale (tehnică, muzică etc.) –
teste de aptitudini;aptitudini multiple;nivelul de cunoştinţe atins – teste de cunoştinţe în
achiziţia de informaţii; stimularea situaţiilor reale – teste situaţionale; nivelul atins în anumite
profesii – probe de lucru ;teste de personalitate includ:chestionare de personalitate
,chestionare de adaptare, chestionare de interese ,chestionare de atitudini; teste proiective –
folosite la identificarea componentelor de personalitate ; teste obiective de personalitate
● după modul în care variază conţinutul testului de la o administrare la alta avem:
-teste cu conţinut fix – ales special pentru subiect; teste cu conţinut variabil generate în
momentul examinării subiectului în funcţie de comportarea acestuia din categoria cărora care
fac parte - testele idiografice şi testele adaptative
● după modul de administrare distingem:

7
-în funcţie de tipul de execuţie ;teste de viteză; teste de randament – cu limită de timp; fără
limite de timp;după numărul persoanelor examinate, teste individuale,teste de grup

Autoevaluare

Care este numărul de examinatori necesari în testele individuale ?

a. unul
b. doi
c. trei

Instructajul testelor individuale este:

a. adaptabil
b. standardizat
c. nu este necesar

TESTE INDIVIDUALE ŞI DE GRUP

Prin testele individuale o singură persoană poate fi supusă unei analize minuţioase.
Este necesar un singur examinator care va aplica instructajul standardizat al testului. Acesta
va comunica pe un ton calm toate indicaţiile necesare, iar după ce s-a convins că subiectul a
înţeles despre ce este vorba poate porni cronometrul dacă e vorba de probă cu limită de timp.
În cele mai multe teste individuale, examinatorul caută să elimine nervozitatea, spaima,
necooperarea subiectului încurajându-l.
Marele avantaj al testelor individuale este acela de a permite examinatorului
observarea directă a subiectului, a comportamentului acestuia în situaţii standardizate. Sunt
folosite în special în psihodiagnoza clinică şi consiliere.

Testele de grup

Examenul în cadrul acestor teste este strict nestandardizat. Condiţiile de desfăşurare

trebuie să fie aceleaşi pentru toţi participanţii. În urma aplicării acestor teste se obţin într-un
timp relativ scurt o cantitate mare de date, dar nu se pot face aprecieri individuale la modul de
adoptare la sarcină, implicare, oboseală, etc.
Marele avantaj al testelor de grup este costul scăzut deoarece într-un timp scurt pot fi
examinaţi mai mulţi subiecţi. Testele de grup sunt utilizate în şcoli, licee, de asemeni extinse

8
în domeniul militar, industrie, etc. Pot fi utilizate la selecţii profesionale, vocaţionale, pentru
a depăşi diferite abilităţi specifice pentru ocuparea unui post în numeroase domenii. Scorurile
joase obţinute la testele de grup pot fi indicatorul unei înţelegeri defectuoase a instrucţiunilor,
lipsa de experienţă sau abilitate scăzută a examinatorului de a explica sarcina la care sunt
supuşi subiecţii, interes scăzut din partea subiecţilor, probleme de ordin
emoţional.Standardizarea – este caracteristica principală a testelor care exprimă faptul că
proba este identică atât din punctul de vedere al conţinutului, a formei de prezentare, a
modului de aplicare şi modului de cotare. Libertatea examinatorului este eliminată,
acestuia fiindu-i permise doar: instructajul, demonstrarea şi observarea. Scorarea şi
interpretarea sunt standardizate astfel încât este redusă la minim influenţa factorilor externi,
obţinându-se un grad mare de obiectivitate.Testele pot fi aplicate pe un număr mare de
oameni într-un timp relativ scurt şi cu costuri minime.
Calităţi psihometrice
Fidelitatea – reprezintă caracteristica importantă a testului în urma căruia indiferent de
examinatorul prezent se obţine aceleaşi scoruri la aceeaşi persoană.
Validitatea testului – este dată de gradul în care acel test măsoară ceea ce şi-a propus
să măsoare. În cazul în care testul conţine un număr de itemi care acoperă cât mai bine
domeniul ca validitatea de conţinut. Validitatea de construct reflectă modalitatea în care
scorurile unui test sunt în acord cu unitatea măsurată. Validitatea în raport cu un criteriu
reprezintă măsura în care scorurile corelează cu o altă măsură directă şi independentă pe care
testul este construit să o măsoare. În cazul în care pe baza unui test se poate prezice o
performanţă, reacţie, comportament, avem validitatea predictivă. Sensibilitatea – reprezintă
capacitatea discriminativă a unui test, realizată pe baza itemilor ce selectează componente
pentru diferenţierea de fineţe a subiecţilor. Scorul la un test este influenţat de variabila pe
care testul o măsoară dar şi de alţi factori ce acţionează ca agenţi perturbatori, cum ar fi:
caracteristicile situaţiei în care are loc testarea, dispoziţiile subiectului, modul de administrare
a testului, instructajul, sarcina impusă. Eroarea este rezultanta acţiunii unor factori care
influenţează măsurarea şi nu pot fi recunoscuţi nici înţeleşi, afectând scorurile obţinute la
teste şi interpretarea acestora (Albu, M. 1998).
Cauzele erorilor de măsurare în testările psihologice:

- starea de oboseală; starea de boală; stresul; anxietatea generată de situaţia de testare;

motivaţia subiectului; mediul în care are loc testarea; forma de prezentare a testului; itemii
testului conţin cuvinte pretenţioase inaccesibile subiectului; formularea itemilor cu cuvinte

9
polisemantice ajută subiectul la înţelegerea corectă a sensului dorit de examinator; itemi cu
răspuns sugerat ;în formularea itemului sunt prezentate: două sau mai multe întrebări

Autoevaluare

În cadrul testelor de grup examinatorul:

a. comunică timpul acordat pentru rezolvare
b. nu spune nimic
c. comunică doar momentul în care sunt rugaţi subiecţii să lase instrumentele jos

Standardizarea – este caracteristica principală a testului care exprimă:

1. proba e identică din punct de vedere al conţinutului
2. proba e identică din punct de vedere al formei de prezentare
3. proba e identică din punct de vedere al modului de aplicare
4. proba e identică din punct de vedere al modului de cotare

Modalitatea în care scorurile unui test sunt în acord cu unititatea măsurată, reprezintă
a. standardizarea
b. fidelitatea
c. validitatea de construct

Testele sunt utilizate pentru a lua cele mai bune decizii în:
1. orientarea alegerii unei cariere
2. selecţia profesională
3. autocunoaşterea
4. diagnoza psihologică

TIPURI DE DESIGN EXPERIMENTAL

Cele mai utilizate tipuri de design-uri utilizate în experimente sunt designul multigrup
şi cel monogrup.
Design-uri multigrup
Grupurile sunt selectate în scopul de a manifesta aceleaşi caracteristici astfel încât
diferenţa de comportament să fie datorată doar variabilei independente şi nu caracteristicilor
intrinseci diferenţiatoare ale populaţiei de studiu. Acest tip de experiment presupune
respectarea cu două condiţii: prima în care variabila independentă se aplică de două ori având
intensităţi diferite şi a doua cu care măsurarea diferenţelor de reacţie corespund evoluţiei

10
variabilei dependente. Grupurile sunt formate în funcţie de caracteristicile variabilei
independente. Pentru ca rezultatele obţinute să poată fi comparabile selecţia grupurilor se
poate face în două moduri: eşantionarea aleatoare şi eşantionarea multistadială.
Eşantionarea aleatoare corespunde selecţiei unuia sau mai multor grupuri de subiecţi
din aceeaşi populaţie. Se asigură în acest fel validitatea internă a experimentului precum şi
calitatea rezultatelor asigurându-se reprezentativitatea grupurilor. Este specifică psihologiei
descriptive ce îşi propune cunoaşterea unei populaţii prin cercetarea unor segmente ale
acesteia.
Eşantionarea multistadială presupune o selecţie a persoanelor ce formează eşantionul
pe baza selecţiei anterioare din grupurile cărora le-au aparţinut. Acest tip de eşantionare este
specifică psihologiei experimentale. Rezultatele unui singur experiment pot fi considerate
valabile şi pot fi generalizate dacă: comportamentele umane sunt relativ constante şi
reprezentative pentru grupurile supuse experimentului şi în condiţiile repetabilităţii acestuia
rezultatele obţinute sunt comparabile cu ale celui iniţial.
Este de preferat ca grupul de subiecţi să rămână constant pe întreg parcursul
cercetării. Numărul de subiecţi din grup poate fi variabil fie din cauze naturale (subiectul are
un accident şi nu mai poate fi apt pentru a participa, mutarea în altă localitate, decesul), fie
din cauza cercetătorului care nu selectat optim grupul de subiecţi (persoanele din grup sunt
nereprezentative).
Design-ul grupurilor corespondente
Numărul subiecţilor din cadrul grupurilor experimentate trebuie să fie suficient de
mare astfel încât diferenţele individuale să se încadreze în media performanţelor grupului. În
acest caz avem designul grupurilor. În cadrul grupurilor corespondente selecţia subiecţilor se
face fără a se apela la tehnici de eşantionare utilizându-se corespondenţei (asemănării) sau
similarităţii subiecţilor. Se mai pot selecta subiecţi prin tehnica pretestării în cadrul căreia
subiecţii sunt supuşi unui examen preliminar, astfel încât să se faciliteze alegerea ulterioară a
persoanelor.
Acest tip de design poate prezenta ca dezavantaje:
- dezacordul subiecţilor de a fi supuşi mai multor testări;
- grupul ales datorită similarităţii nu poate fi reprezentativ pentru întreaga populaţie;
Design-ul grupurilor naturale
- se bazează pe variabilele-subiect considerate ca variabile independente. Se mai
numesc şi cercetări colaterale deoarece presupun analiza corelaţiilor existente între

11
caracteristicile subiectului şi performanţele sale. Rezultatele obţinute în urma acestui tip de
design nu permit raţionamente de inferenţă.
Design-uri monogrup
În cadrul utilizării unui singur grup de subiecţi putem vorbi de design-uri monogrup.
Ca avantaje prezintă o simplicitate în alegerea subiecţilor. Datorită faptului că
numărul de subiecţi este unic se poate forma mai uşor grupul experimental şi într-un timp mai
scurt.
Design-ul monogrup are şi anumite limite generate de necesitatea în cadrul
experimentelor de a se aplica repetat aceleaşi tipuri de probe, conducând la erori generate de
oboseală, învăţare, pierderea interesului. În cadrul design-urilor monogrup se diferenţiază de
design-uri monogrup complet şi design-uri monogrup incomplet. Design-urile monogrup
complet se desfăşoară sub acţiunea unei singure variabile independente a cărei niveluri de
intensitate variază.
Design-ul monogrup incomplet presupune anularea erorilor prin aplicarea diferitelor
niveluri ale variabilei independente pe subiecţi diferiţi.
Design-uri complexe
Cel mai des utilizate deoarece promit evaluarea simultană a două sau mai multe
variabile. Ca avantaje menţionăm posibilitatea verificării practice a teoriei şi crearea
posibilităţii de măsurare a efectelor mai multor variabile asupra comportamentului.

Autoevaluare

Situatia experimentala cuprinde:

1. cercetatori
2. personal auxiliar
3. conditiile desfasurarii experimentului

Ce implică design-urile monogrup.

Ce permit design-urile complexe.

12
 EXPERIMENTUL

Metoda experimentală este în esenţă o modalitate de investigare provocată în care

cercetătorul controlează variabilele pentru depistarea relaţiilor dintre ele. E. Greenwood
abordează două aspecte, după el esenţiale, ale experimentului şi anume capacitatea
experimentului de verificare a ipotezelor cauzale şi controlul situaţiei cauzale.
M. Richelle defineşte noţiunea de experimentare ca modalitate de aşezare a unui
fenomen sub controlul riguros cu scopul de a-i determina condiţiile apariţiei (1995, p. 174).
S. Chellcea (1998) defineşte psihosociologic experimentul ca analiză a efectelor unor
variabile independente asupra variabilelor dependente într-o situaţie controlată cu scopul
verificării ipotezelor cauzale.
Julian L. Simon citat de Chellcea (1998) consideră esenţa experimentului constând în
aceea că cercetătorul manevrează una sau mai multe variabile independente expunând
subiecţii la diferite variabile şi observă apoi schimbările produse în variabilele dependente.
Exemplele de încercări de definire a experimentului ar putea continua. Se observă că
în toate apare ca procedeu de investigare a relaţiilor dintre o cauză şi un efect, iar esenţialul
constă în controlul acestor variabile ce influenţează rezultatele.
Controlul – însumează condiţiile necesare pentru asigurarea repetabilităţii rezultatelor
indiferent de câte ori se reia cercetarea şi independent de persoana cercetătorului.
Vizează factorii introduşi în experiment care contribuie la declanşarea unor
comportamente specifice dar şi factori ai căror influenţă urmează a fi eliminată. (Chellcea,
1998, p. 438).
Esenţa experimentului în ştiinţă este dată de capacitatea de a exercita controlul asupra
variabilelor care influenţează rezultatele experimentului după cum susţine Hans J. Eysenck.
Variabila reprezintă o influenţă măsurabilă asupra comportamentului, poate fi o
caracteristică a subiecţilor, a situaţiei sau a stimulilor la care subiecţii trebuie să răspundă
(Aniţei , M. 2000, p. 61). O caracteristică importantă a variabilei este aceea de a fi
perceptibilă astfel încât să facă posibilă determinarea sau măsurarea ei legând în acest fel
planul mintal de cel real.
Leslie Kish (apud. Chelcea 1998, p. 438 – 439) distingea patru categorii de
clasificare:

13
 - Variabile explanatorii (experimentale, interne) – dependente sau independente,
raportate doar la planul experimental, creând conexiunea dintre cauză şi efect. Se disting
două tipuri de variabile: dependente – variabile ce depind de alte variabile, care sunt variabile
independente. Variabilele independente sunt date de factorii introduşi în experiment de către
cercetători, ai căror parametrii sunt modificaţi în timp: intensitate, durată, frecvenţă etc.
Variabilele dependente au valori diferite datorită influenţei asupra lor a variabilelor
independente. În urma modificărilor produse de variabilele independente asupra celor
dependente se pot realiza inferenţe ştiinţifice valide.
Variabilele explanatorii pot fi continui lucrând orice valoare sau discontinuă (discretă)
în momentul în care se distribuie în categorii distincte.
Allen L. Edward a introdus distincţia cantitativ-calitativ pentru variabilele
explanatorii. Cele cantitative variază în cantitate iar cele calitative sunt neordonabile
unidimensional.
- Variabile exterioare controlate – aduc în prim plan un alt aspect al situaţiei
experimentale. În afara factorilor ce îşi modifică parametrii există o serie de alţi factori,
exteriori relaţiei care pot interveni şi trebuie controlaţi - variabile exterioare controlate.
- Variabile exterioare necontrolate
Datorită numărului mare de factori exteriori cercetătorul omite intenţionat unele
variabile a căror menţinere la acelaşi nivel este mai diferită datorită diverselor cauze. Acestea
sunt şi surse de eroare ce sunt direct proporţionale cu numărul variabilelor neluat în calcul.
- Variabile exterioare necontrolate care dau erori randomizate, a căror influenţă în
experiment le face să se anuleze reciproc.
Mai poate fi adăugată la cele patru tipuri de variabile şi variabila de intervenţie
reliefată de B. D. Smith (1998) ce leagă în manieră ipotetică presupunerea cercetătorului
asupra modalităţii de conexiune dintre variabilele independente de cele dependente.
Experimentul ideal ar trebui să aibă toate variabilele externe controlate.

Controlul variabilelor
Variabila independentă ca sursă de variaţie a celor dependente poate fi realizată prin
(Aniţei, M. 2000):
- manipularea stimulului de către cercetător, a căror intensităţi şi caracteristici sunt
modificabile;
- manipularea contextului: în care cercetătorul menţine acelaşi stimul dar în contexte
diferite: zi, noapte, anotimp, vârstă, etc.;

14
 - manipularea consemnului: prin aplicarea de instructaje diferite date subiecţilor şi
prin folosirea raportului „fals”;
- folosirea complicilor pe care cercetătorul îi introduce deliberat cu sarcini precise în
mijlocul subiecţilor supuşi experimentului fără ca aceştia să-şi dea seama;
- nivelul de stres – pentru obţinerea de informaţii relevante din partea subiecţilor în
aceste situaţii;
- manipularea indicatorilor fiziologici: privarea de somn, linişte, contacte sociale, etc.;
- modificarea variabilei intermediare pentru determinarea impactului asupra variabilei
dependente.
Variabilă dependentă
Un bun experiment presupune ca variabila dependentă să aibă grad mare de
stabilitate, adică repetarea experimentului în condiţii identice să conducă la aceleaşi rezultate,
să fie sensibilă la variaţiile variabilei independente, să fie uşor de definit, uşor măsurabilă, iar
efectele ei să fie statornice în timp, adică să dea dovadă de fiabilitate.
Valoarea experimentului creşte în momentul în care se înregistrează mai multe
rezultate variabile dependente simultan deoarece se creează o reciprocitate a controlului deşi
din punct de vedere al costului implicat este un dezavantaj.

Autoevaluare
Metoda experimentala este o modalitate de investigare
a. provocata
b. alternativa
c. singulara

Esentialul metodei experimentale consta in:

a. stabilirea variabilelor
b. stabilirea relatiilor dintre variabile
c. controlul variabilelor

Variabilele exploratorii creeaza conexiunea dintre:

a. cauza si efect

15
b. situatie si fenomen
c. subiecti si relatia intersubiecti

Un bun experiment presupune ca variabila dependenta:

a. sa poata fi instabila
b. sa aiba grad mare de stabilitate
c. sa poata lua valori diferite in experimente diferite

STUDIUL DE CAZ
Prezentat ca una din cele mai provocatoare eforturi de cercetare după Yin Robert,
metoda permite cercetătorilor să abordeze caracteristicile evenimentelor din viaţa reală,
schimbările intervenite pe parcursul timpului, atât în ceea ce priveşte viaţa socială cât şi
influenţele acesteia asupra subiectului etc.
Studiile de caz sunt abordate prin prisma întrebărilor „cum ?” şi „de ce ?”, care permit
o incursiune de mai mare amploare în legăturile operaţionale trecute ce trebuie depistate.
Unele aspecte ale studiului de caz conferă acestuia din anumite puncte de vedere unele
dezavantaje ce au împiedicat ca această metodă să-şi ocupe locul cuvenit în cercetarea
ştiinţifică. Astfel, lipsa de rigurozitate ştiinţifică, a permis filtrarea datelor din perspectiva
subiectivă a fiecărui cercetător fapt ce a influenţat direcţia cercetărilor şi implicit
corectitudinea concluziilor. Faptele considerate relevante sunt în dependenţă directă de teoria
ai căror susţinători sunt şi, implicit, semnificaţia acordată datelor culese este diferită.
Selectivitatea percepţiei şi atenţiei se pot adăuga surselor de eroare deoarece diferiţi
cercetători pot selecta diferite unităţi semnificative ale aceleiaşi realităţi, în funcţie de
aşteptările, credinţele sau trecutul personal al fiecăruia. Cu toate acestea nu se pot ignora
avantajele metodei precum studiul situaţiilor rare şi atipice, testarea de noi tehnici de
psihoterapie, modificarea unor teorii general acceptate. Nu trebuie omis că poate fi o sursă de
idei pentru alte studii. În vederea realizării unui studiu de caz cât mai obiectiv posibil se poate
recurge la prelungirea perioadei de culegere a datelor, concluziile se pot amâna până la
apariţia unor fapte relevante. Pentru a elimina cât mai mult posibil subiectivitatea
cercetătorilor se pot efectua verificări prin mai multe surse ce acţionează în paralel. Deşi
cercetătorii sunt partizanii câte unei teorii, trebuie să-şi cultive menţinerea receptivităţii către

16
detalii neaşteptate, care pot fi mai mult sau mai puţin în concordanţă cu teoria ai căror adepţi
sunt. De asemeni, nu trebuie să fie ocolită şi varianta consultării cu alţi specialişti, pentru a se
clarifica anumite aspecte ale studiului de caz.
Metoda studiului de caz este utilizată cu succes în domeniul afacerilor,
managementului, economie, ştiinţe politice, asistenţă socială, psihologie, sociologie.
Se pot întâlni: – studii de caz intrisec – în care investigarea este efectuată minuţios,
fără tendinţe de generalizare;
– studii de caz instrumental – în care pentru a lămuri un aspect mai general,
cazul particular este analizat în amănunt;
– studii de caz multiple (colective) – alese în vederea înţelegerii unui fenomen
social (Stoke 1994)
Studiul de caz este o metodă prin care se investighează fenomenul în contextul său
social şi presupune o strategie atotcuprinzătoare de cercetare, incluzând cursul logic al
designului, tehnicile de colectare a datelor şi analiza acestora.
Designurile de cercetare cuprind succesiuni logice ale diferitelor etape în urma cărora
cercetătorul poate formula concluziile sale, avansând astfel de la întrebările de studiu, la
ipoteze, la unităţile de analiză, la modul în care se leagă acestea de ipotezele formulate şi
analiza datelor obţinute în vederea conturării concluziilor finale.
Designul de caz individual este justificabil în următoarele situaţii (după Jin R. K.
2005 p. 65) :
1. când un test este crucial pentru o teorie existentă;
2. când reprezintă o situaţie rară sau unică;
3. când analizează un caz reprezentativ;
4. când are scopuri revelatoare;
5. când fac obiectul unei cercetări longitudinale (de-a lungul timpului).
Designurile pentru studiile pe cazuri multiple solicită mai multe resurse şi timp mai
îndelungat. Dovezile acestora sunt considerate mai convingătoare şi de aici şi impresia de
rigurozitate crescută. Folosirea designului pentru studii pe cazuri multiple trebuie să urmeze o
logică de replicare, adică de a replica rezultatele cercetării prin realizarea unui al doilea, al
treilea ... sau a mai multor experimente ulterioare.
Studiul de caz induce începătorilor iluzia de facilitate. Solicitările asupra intelectului,
psihicului sunt mai accentuate decât în orice altă metodă de cercetare.
Cercetătorul are nevoie de a fi bine înştiinţat şi cu o vastă experienţă pentru a putea
selecta şi profita de oportunităţile ivite, astfel încât acestea să nu-l deruteze. Ca aptitudini

17
necesare după Yin R. (2005) un bun cercetător trebuie să aibă capacitatea de a pune întrebări
relevante şi de asemeni să interpreteze răspunsurile obţinute, să evite capcana propriilor
prejudecăţi, să dovedească flexibilitate şi adaptabilitate la noile situaţii întâlnite.

Protocolul unui studiu de caz contribuie la obţinerea unei fidelităţi crescute a investigaţiei şi
serveşte ca ghid în colectarea datelor. Datele la care se apelează într-un studiu de caz pot
proveni din numeroase surse: documente, arhive, interviuri, fotografii, casete audio, video,
observaţie directă, participativă, artefacte fizice, etc.

Autoevaluare

Studiul de caz in care investigarea este efectuata minutios fara tendinte de

generalizare este:
a. instrumental
b. intrinsec
c. general

Studii de caz in vederea intelegerii unui fenomen social scurt:

1. studii de caz particulare
2. studii de caz multiple
3. studii de caz colective

Care sunt situaţiile favorabile unui studiu de caz.

La ce contribuie protocolul unui studiu de caz.

METODA BIOGRAFICĂ

Metoda biografică implică analiza tuturor datelor referitoare la trecutul unei persoane,
reconstituind de fapt istoria personală a acesteia. Metoda implică studierea tuturor faptelor şi
evenimentelor importante, astfel încât înlănţuirea lor cronologică oferă o cât mai reală
interpretare. Este un studiu al trecutului unei persoane în care avem indici importanţi care au
dus în timp la modelarea şi conturarea personalităţii individului.
Putem spune că în cadrul investigaţiei biografice se pot distinge două aspecte:
culegerea datelor şi interpretarea lor. Datele biografice pot fi culese şi din convorbirea cu

18
subiectul. Convorbiri vor fi şi cu părinţii, colegii, familia subiectului. Se vor face analize
referitoare la condiţiile de lucru şi locuit.
Interpretarea biografică urmăreşte să precizeze o serie de situaţii şi cauze care au
influenţat şi influenţează mult formarea personalităţii şi de asemeni conduc la conturarea
caracterului. Climatul familial este factor important în cercetarea biografică. Raporturile
dintre părinţi şi copii sunt de asemeni subiect de studiu putându-se identifica mai multe forme
de greşeli: severitatea, răsfăţul şi inconsegvenţa educativă. În cazul familiilor cu mai mulţi
copii pot fi surprinse relaţiile dintre fraţi şi relaţiile copii-părinţi. Nu pot fi omise din studiu
condiţiile materiale şi culturale precum şi mediul social, grupurile sociale din care fac parte
(banda de cartier).
Se pot clarifica multe din trăsăturile de caracter ale persoanei. Reconstituirea vieţii
oamenilor de excepţie poate fi şi trunchiată.
Biografiile literare au o valoare estetico-intelectuală constituind şi un document
pentru starea de spirit şi mentalitate a unor perioade istorice şi de asemeni un model de
analiză pentru cercetările de tip calitativ.

Biografiile de grup constituie de asemenea o mare importanţă deoarece sunt reliefate

motivele, valorile, trăsăturile de personalitate şi caracter a personajelor-cheie împreună cu
evenimente private, a altei faţete a ceea ce se va vedea din exterior. Acest tip de biografie
tratează subiectul din perspectiva relaţiilor interpersonale şi de grup, clarificând procesele de
interacţiune a intereselor personale, familiale asupra societăţii realizând o descriere vie a
realităţii sociale a unei anumite perioade istorice.

Autoevaluare

Ce urmăreste interpretarea biografică

Ce reliefează biografiile de grup

Ce implica metoda biografică

Ce valoare au nbiografiile literale

19
 METODA PRODUSELOR ACTIVITĂŢII

Omul poate fi supus cercetării şi prin ceea ce face. Însuşirile, capacităţile psihice se
exteriorizează şi în compuneri, desene, construcţii proprii, redecorării interioare, activităţi
ştiinţifice etc. Universul copilului sau tânărului este mai uşor de dezvăluit prin intermediul
propriilor produse. Printre producţiile sale două au suscitat interesul: desenul – cu funcţie
psihodiagnostică ridicată sub aspect dual proiectiv – cognitiv şi producţiile literare dintre care
menţionăm compunerile şi jurnalul.
Desenul constituie un limbaj privilegiat, copilul în desenul său povesteşte realitatea
fără a include cuvintele. Desenele vorbesc prin liniile lor continue, discontinue, frânte,
omisiuni, culori ţipătoare sau pale, armonice sau dizarmonice.
Culorile utilizate au şi ele funcţie psihodiagnostică:
- albastru – manifestare a profunzimii sentimentelor ca rezonanţă afectivă, este
indiciul afecţiunii, tandreţei, calmului. Folosirea acestei culori la copii mai mici de cinci ani
poate constitui şi o afirmare a comportamentului controlat, dar utilizat exclusiv de vârste mai
mari poate semnifica un control de sine foarte marcant etc.
- verdele – psihologic se exprimă ca voinţă de acţiune, perseverenţă, tenacitate, ca
rezonanţă afectivă se caracterizează prin persistenţă, îndrăzneală, încăpăţânare, potrivit pentru
dezvoltarea relaţiilor sociale etc.
- roşul – ca utilizare exclusivă până la 6 ani de unii autori este considerată normală,
după această vârstă ridică tendinţe către agresivitate, dorinţa, necesitatea de a avea succes etc.
- galbenul – relevează de multe ori dependenţa copilului de adult, la vârste mai mari
poate fi indicele unei expansivităţi neinhibate, variabilitate, speranţă, veselie, originalitate
etc.;
- violetul – este rar utilizat de cei mici fiind o expresie a neliniştii; la celelalte vârste
trădează o anxietate; fiind folosit în perioadele de adaptare dificilă;
- maroul - traduce slaba adaptare familială şi socială şi numerose conflicte ale
copiilor;
- negrul – cea mai întunecată culoare, trădează mai degrabă angoasa; uneori e dovada
unei bogăţii interioare; are un simbolism specific în timpul pubertăţii perioadă în care s-ar
releva îndeosebi rezerva şi pudoarea sentimentelor.

20
 Simbolismul culorii pentru a fi concret interpretat trebuie ţinut seama de numeroşi
factori: influenţe culturale, moda, linii, forme, juxtapunerea culorilor care marchează un
conflict între două tendinţe. Astfel un copil extrovertit cu afectivitate debordantă în căutare de
contacte exprimându-şi sentimentele cu căldură, dar manifestând uneori şi o anumită tendinţă
spre instabilitate fiind vulnerabil şocurilor afective va folosi un mare număr de culori, mai
ales roşul, galbenul, portocaliul şi altele. Copilul introvertit cu care contactele sunt dificile se
mulţumeşte cu puţine culori în principal albastrul sau verdele, violetul, negrul, griul. Trebuie
reţinut faptul că în cursul evoluţiei sale subiectul nu va utiliza aceleaşi culori.
Nu numai conţinutul operei este un indicator ci şi însăşi scrisul cu conturarea literelor,
trăsături ezitante sau apăsate ale acestora, mărimea, înclinarea, etc.
Scrierea materializează o trăsătură sau ansamblu de trăsături, gânduri, stări,
sentimente. De aceea analiza grafologică permite dezvăluirea personalităţii, a
temperamentului, a trăsăturilor fundamentale (nivel de inteligenţă, voinţă, sensibilitate,
afectivitate, senzualitate), a celui ce-şi permite dincolo de vorbe să se dezvăluie pe sine.
Observarea scrisului poate releva ascunzişurile inconştientului său. Pentru analiza
grafologică se face apel la o disponibilitate a cercetătorului de a-şi concentra atenţia către
întregul document, pentru o durată nelimitată de timp.
În aspectul cuvintelor, prin analiza textului se poate vedea o întreagă varietate de
ilustrări ale senzaţiilor şi imaginilor resimţite de cel ce le-a scris, putem găsi tragedia
deghizată în literele contorsionate şi ornate, comedia în scrisul arcuirii de bici, tandreţea în
scrisul graţios, voluptos, simpatic etc. Dimensiunea şi presiunea scrisului, direcţia şi
înclinaţia literelor, viteza remarcată din trăsăturile lor, continuitatea, conturează profilul
psihologic al autorului.

Autoevaluare
Ce materializează scrierea
Ce interpretări pot fi asociate culorilor
o galben
o rosu
o verde
o negru
o gri

21
 ANALIZA DOCUMENTELOR

Tipuri de documente
Documentul reprezintă un text sau obiect ce reprezintă o informaţie. În viaţa de zi cu
zi oamenii produc inevitabil documente (fie scrisori, bilete, fie dări de seamă, lucrări scrise).
După multitudinea criteriilor de clasificare: natura lor, conţinut, autenticitate,
destinaţie, vechime, accesibilitate, etc. trebuie reţinute doar acelea care conţin un grad mai
mare de generalitate astfel încât criteriul să poată fi aplicat unor categorii mai largi de
documente.
Documentele pot fi clasificate după mai multe criterii: după vechime, după destinatar,
după accesibilitate, după gradul lor de încredere (Iluţ, 1997).
Documentele se pot clasifica după natura, conţinutul, destinatarul şi emitentul. După
natura lor pot fi scrise sau nescrise (obiecte, imagini, simboluri). După conţinutul
informaţional pot fi cifre în care o pondere mare se acordă graficelor, cifrelor sau necifrice.
După destinatar se pot întâlni documente personale şi publice iar după emitent avem: oficiale
(emise de guvern sau alte autorităţi de stat) şi neoficiale (Chelcea 1993). Dintre documentele
cifrice publice oficiale face parte recensământul şi Anuarul statistic al României, ce conţin o
mare bogăţie de informaţii utile cercetătorilor. Valoare documentelor cifrice în afara
autenticităţii informaţiei constă şi în completitudinea lor.
Documentele scrise necifrice pot fi publice având două forme oficiale sau neoficiale şi
personale. Documentele necifrice oficiale şi neoficiale conţin informaţii nu numai despre
individ dar şi despre colectivitatea în rândul căreia acesta îşi desfăşoară activitatea.
Documentele necifrice personale neoficiale (foi de zestre, spiţele de neam, scrisori, jurnale,
etc.) sunt scrise pentru a fi utile autorilor sau familiilor acestora, prietenilor.
Foile de zestre – ca documente personale neoficiale reprezintă o reală valoare pentru
reconstituirea vieţii din trecut. Spiţele de neam redau sistemul de înrudire pe mai multe
generaţii. Jurnalele personale, însemnările ocazionale, scrisorile, autobiografiile spontane

22
neprovocate, întregesc imaginea asupra vieţii sociale, relevând modul în care societatea este
simţită, reflectată de către indivizi (S., Chelcea, 1997).
Marea diversitate a documentelor a făcut obiectul analizei de conţinut cantitativă şi
analizei de tip calitativ. Indiferent de tipul analizei de conţinut cantitativă sau calitativă,
aceasta prezintă o serie de avantaje şi dezavantaje (apud. Agabrian, M., 2006, p. 24 – 25).
Avantaje:
- urmăreşte direct comunicarea prin texte sau transcrieri evidenţiind trăsătura centrală
a interacţiunii sociale;
- permite operaţiuni calitative şi cantitative;
- oferă o cunoaştere de profunzime din punct de vedere istoric, cultural;
- permite o analiză statistică a formei codate a textului;
- constituie mijloc nonobstructiv de analiză a interacţiunilor;
- oferă o cunoaştere profundă a modelului complex de gândire şi utilizării limbajului.

Dezavantaje:
- se sesizează apariţia de erori în momentul unei analize cu nivel ridicat de
interpretare
- e lipsită de o bază teoretică sau conduce prea liber la raţionamente despre relaţiile şi
consecinţele implicate într-o cercetare;
- este reductivă când are de-a face cu texte complexe;
tinde prea des să se reducă la numărarea unor cuvinte;
- neglijează adeseori contextul în care s-a produs textul;
- neglijează starea de lucruri după producerea textului;
- poate fi automatizată sau computerizată mai greu.
Analiza de conţinut cantitativă se referă la descrierea obiectivă, sistematică şi
cantitativă urmărindu-se evidenţierea temelor, tendinţelor, atitudinilor, valorilor prezente în
documente. Analiza de conţinut este asociată comunicării scrise dar poate fi utilizată şi în
analiza discursurilor, imaginilor etc. Este aplicată cu succes în stabilirea cauzelor şi efectelor
precum şi în stabilirea caracteristicilor mesajului.
Analiza de conţinut cantitativă se poate desfăşura pe două axe: orizontale, când
studiem strict documentul şi verticală în momentul în care suntem interesaţi de a clarifica
cauzele, antecedentele, intenţiile care au condus la producerea documentului respectiv.

Autoevaluare

23
Ce tipuri de documente pot fi intâlnite
Care sunt avantajele analizei de conţinut.
Care sunt limitele analizei de conţinut.

SOCIOMETRIA

Continuă dezvoltare umană este rezultatul interacţiunii relaţiei ereditate-mediu social,

în care un rol important, definitoriu îl joacă educaţia. Prin însăşi natura lui, omul nu poate fi
definit separat de grup. Multiplele componente ale personalităţii se modelează şi se formează
în interiorul grupului; prin grup existenţa translaţionează către coexistenţă.
Omul poate fi privit în două ipostaze substanţială şi situaţională. Din perspectiva
situaţională putem analiza omul prin intermediul acţiunii pe care o exercită asupra altuia şi a
influenţei inverse pe care o resimte din partea celuilalt către propria persoană. Interacţiunea
se realizează în contextul relaţiei interpersonale. Suportul interacţiunii sociale îl constituie
trebuinţa fundamentală, trebuinţa de afiliere şi sociabilitate care se poate realiza sub trei
forme:
- trebuinţa de incluziune (nevoia de a se simţi ocrotit, îngrijit, de a fi în centrul
atenţiei)
- trebuinţa de control, respectiv trebuinţa de a conduce sau de a fi condus în raport cu
caracteristicile psihoindividuale
- trebuinţa de afecţiune realizată în contextul relaţiei diadice şi reclamă reciprocitatea
acesteia fie că se manifestă sincretic, fie în formă diferenţiată personală.
Sociometria era folosită pe scară largă încă din anii 50-60, pentru măsurarea relaţiilor
individuale la nivelul grupului, dar ea a fost îmbunătăţită de J.K. Moreno (1970) astfel încât
să permită evaluarea locului unei persoane pe scală emoţională şi socială. După cum spunea
Moreno „sociometria se grupează cu studiul matematic al proprietăţilor psihologice ale
populaţiei”. Acesta consideră universul social alcătuit din trei dimensiuni sau nivele:
1. societatea externă
2. matricea sociometrică
3. realitatea socială

24
 Societatea externă reprezintă după autor, totalitatea grupurilor reale şi vizibile
indiferent de mărimea lor: mari sau mici, instituţionalizate cu o formă mai mult sau mai puţin
definită.
Matricea sociometrică cuprinde structura socială-afectivă, fiind constituită din relaţii
preferenţiale manifestate în cadrul grupurilor mici. Interdependenţa dintre societatea externă
şi matricea sociometrică constituie realitatea socială. Matricea sociometrică este
reprezentanta activităţii perfecţionării şi devenirii vieţii sociale.
La nivelul uni grup putem spune că se dezvoltă o întreagă reţea de simpatii, antipatii
şi inclusiv raporturi de indiferenţă, care odată cristalizate exercită o puternică influenţă asupra
vieţii colective. Teleelementul – ca factor comun al acestei relaţii reprezintă element de
coeziune şi comunicaţie la nivelul grupului considerat de Moreno „cimentul care leagă
indivizii unui grup” (fiind cea mai mică unitate de sentiment transmis de la un individ la
altul). Decuparea contextului de teleelemente care converg către şi dinspre un individ către
ceilalţi permite elaborarea sociogramelor individuale care oglindesc statusul social al
individului la nivelul grupului.
Metodele sociometrice reprezintă ansambluri de procedee şi tehnici experimentale şi
matematice, destinate să măsoare intensitatea şi întinderea curentelor psihologice sau afective
în cadrul unei populaţii. Instrumentul de lucru este testul sociometric. Acesta poate determina
poziţia individului în câmpul relaţiilor interpersonale, precum şi structura psihologică globală
a grupului respectiv, cu detectarea subgrupurilor, centrelor de influenţă precum şi a gradului
de coeziune al grupului.
Textul sociometric constă dintr-un anasamblu de întrebări în urma cărora subiectului i
se solicită opţiunea sub formă de simpatie, antipatie, indiferenţă, după anumite criterii. Acest
test contribuie la investigarea grupurilor sociale cu scop de intervenţie, reorganizare sau
ameliorare a funcţiilor sale. Preferinţele din cadrul grupului pot fi incluse în două categorii:
efectivă şi raţional cognitivă rezultă în evaluarea axiologică a relaţiilor interpersonale.
Poate fi aplicată pe grupuri diverse: familie, şcoală, grupuri profesionale, colectiv sau
individual. Nu este standardizat. Se construieşte.
Construirea testului se realizează în funcţie de scopul investigaţiei:
- diagnostic-constatativ, formulativ-ameliorativ sau care le cuprinde pe amândouă.
Obiectivele investigaţiei: cum ar fi de exemplu – determinarea relaţiilor simpatetice,
evaluarea percepţiei interpersonale, evaluarea coeziunii grupului etc., vor determina criteriile
de bază ale întrebărilor din test. Nu este un număr fix de întrebări, acestea fiind dependente
de mărimea grupului, destinaţia cercetării, implicând un mare volum de muncă îndeosebi în

25
faza de prelucrare a datelor. După cum spunea Moreno (1970) criteriile alese trebuie să fie
puternice şi precise, ca urmare, întrebările formulate pe baza acestora trebuie să reflecte
aspiraţii, interese, motivaţii reale ale subiecţilor din cadrul grupului. Ele trebuie să facă
referiri la experimente recente, comune sau prezente ca răspunsurile la întrebări să fie lejer
formulate, fără a obliga subiectul să apeleze la evenimente din trecutul mai îndepărtat, care
prin prisma timpului şi evenimentelor conduc la erori de interpretare, ceea ce ar compromite
poate cercetarea noastră. Se poate sonda prin intermediul testului sociometric şi viitorul,
astfel încât se creează posibilitatea subiecţilor de a-şi proiecta spontaneitatea şi preferinţele
simpatetice în acţiuni imaginative.

Criterii sociometrice cele mai frecvent utilizate

- vârsta şi genul, inclusiv statutul social, starea civilă;
- petrecerea timpului liber;
-rezolvarea anumitor sarcini în comun (cu cine ţi-ar plăcea cel mai mult să lucrezi la ?)
- coabitarea (cu cine ţi-ar plăcea să stai în cameră ? ....; cu cine v-ar plăcea să locuiţi în
comun ?)
- capacitate organizatorică
- numărul persoanelor supuse poate fi limitat (3-5) sau nelimitat

Condiţiile aplicării unui test sociometric

Condiţiile aplicării unui test sociometric impun:crearea unui climat favorabil astfel încât
membrii grupului să poată să-şi depăşească teama, reţinerea. În acest scop se va urmări
câştigarea încrederii grupului şi cooperarea activă în desfăşurarea cercetării. Reacţiile
defensive ale subiectului faţă de test pot avea mai multe cauze:
- sentimentul permeabilităţii în urma conştientizării poziţiei reale în grup
- teama de a conştientiza sentimentele altora faţă de propria persoană
- teama de a-şi face publice propriile preferinţe şi respingeri
O altă condiţie de aplicare este:
- motivaţia pentru cooperare şi adeziunea liber consimţită la proiectul experimental.
De asemeni, conştientizarea interesului pentru ceilalţi în urma căruia cresc şansele individului
de a obţine în cadrul grupului poziţia la care aspiră.
Autenticitatea criteriilor în funcţie de care se face opţiunea reprezintă încă o condiţie
de aplicare. Criteriile trebuie să corespundă motivaţiilor reale ce pot antrena indivizii unui
grup într-un elan comun către un scop anume.

26
 Un exemplu de alcătuire al unui test sociometric pentru studenţii de la psihologie
Criterii
1. activitatea ştiinţifică
2. activitatea practică
3. aptitudini organizatorice
4. organizarea unei activităţi în comun
5. petrecerea timpului liber
Întrebări:
Pentru activitatea ştiinţifică ari fi putut fi formulate întrebări de genul:
1. În condiţiile întocmirii unei lucrări pentru participarea la o sesiune ştiinţifică de
comunicări, numiţi trei colegi cu care aţi dori să lucraţi în echipă.
2. Numiţi trei colegi cu care nu aţi dori să lucraţi în vederea întocmirii unei lucrări
pentru participarea la o sesiune ştiinţifică de comunicări.
Pentru activitatea practică ar putea cuprinde următoarele întrebări:
1. Numiţi trei colegi cu care aţi dori să lucraţi în condiţiile organizării practicii pe
grupe.
2. Numiţi trei colegi cu care nu aţi dori să lucraţi în condiţiile organizării practicii pe
grupe.
Pentru aptitudini organizatorice:
1. Numiţi trei colegi pe care îi consideraţi potriviţi pentru rezolvarea problemelor
organizatorice ale grupului vostru.
2. Numiţi trei colegi pe care nu îi consideraţi potriviţi pentru rezolvarea problemelor
organizatorice ale grupului vostru.
3. Numiţi trei persoane pe care le consideraţi potrivite pentru a fi purtătorul de cuvânt
al grupului.
Pentru organizarea unei activităţi în comun
1. Numiţi trei colegi cu care aţi dori să lucraţi pentru pregătirea la examenul de
Fundamentele Psihologiei.
2. Numiţi trei colegi cu care nu aţi dori să lucraţi pentru pregătirea la examenul de
Fundamentele Psihologiei.
Pentru petrecerea timpului liber
1. Numiţi trei colegi pe care ţineţi neapărat să-i invitaţi la ziua dumneavoastră.
2. Numiţi trei colegi pe care nu aţi dori să-i invitaţi la ziua dumneavoastră.
Analiza rezultatelor

27
 Subiecţii supuşi testării sunt trecuţi într-un tabel cu dublă intrare în care pe prima linie
şi coloană se trec iniţialele subiecţilor sau numărul acestora de cod, în cazul în care sunt mai
mulţi subiecţi cu aceleaşi iniţiale, pentru a nu se crea confuzii.
Foile de răspuns se vor trece în matrice. În dreptul fiecărui subiect se trec pe linie
alegerile şi respingerile, iar pe verticală vor rezulta alegerile şi respingerile primite.
Alegerea sistemului de notare se face prin convenţie şi aceasta trebuie respectată
riguros pe tot parcursul interpretării testului. Se va face notarea diferenţiată a alegerilor şi
respingerilor, astfel alegerile pot fi notate cu (+) iar respingerile cu (-).
În instructajul de completare a răspunsurilor se va preciza că ordinea alegerilor se va
face descrescător, deci de la cel mai bun (sau rău), potrivit, către următorii. Tot instructajul va
preciza numărul limitat sau nelimitat de opţiuni.
În cazul în care numărul de opţiuni este nelimitat, răspunsurile vor fi uşor de dat dar
contravin principiului spontaneităţii şi expansiunii afective. Răspunsurile limitate sunt mai
veridice.
Prelucrarea datelor
Se trece la calcularea unor indici sociometrici:
- numărul alegerilor primite se însumează pe verticală specificându-se şi ponderea şi
intensitatea lor pentru a diferenţia subiecţii cu acelaşi număr de alegeri;
- numărul respingerilor primite – se calculează pe verticală, specificând intensitatea;
- indicele de expansivitate se calculează în cazul în care alegerile sunt nelimitate şi se
realizează prin însumarea alegerilor emise;
- numărul respingerilor
- numărul alegerilor reciproce
- numărul respingerilor reciproce

Avantajele acestei metode pot fi:

- intrinseci - la nivelul individului dă o privire asupra statusului social
- la nivelul individului cuprinde diadele stabile şi instabile
- la nivel de grup surprinde reţeaua relaţiilor interpersonale, structura şi
coezivitatea grupului
- extrinseci –rezultatele pot fi corelate cu factori de natură socială şi psihologică astfel
încât investigaţia poate fi orientată către anchete sociale de mai mare amploare.

Dezavantaje

28
 - redau structura grupului la un moment dat fără a surprinde cauzele şi nici evoluţia
ulterioară a grupului.
Autoevaluare
Testul sociometric este instrumentul de lucru al:
a. testului psihologic
b. anchetei
c. metodei sociometrice

Reactiile defensive ale subiectului fata de testul sociometric pot avea cauze:
1. constientizarea pozitiei sale reale
2. constientizarea sentimentelor altora
3. teama de a face publice preferintele si respingerile proprii

Harta ce pune in evidenta configuratia partiala sau totala – dintr-un grup este:
a. testul sociometric
b. matricea sociometrica
c. sociograma

Sociograma pune in evidenta:

1. configuratia partiala a unui grup
2. configuratia totala a unui grup
3. fenomenul social

METODA INCIDENTULUI CRITIC

Este o metodă clasică de analiză a locurilor de muncă, presupunând culegerea de

informaţii despre situaţii sau factori care au determinat un salt pozitiv sau negativ în
dezvoltarea unui individ sau organizaţii. Este o metodă utilizată în psihologia organizaţională,
psihologia socială şi în ultimii ani adoptată şi în sociologie.
Prin prisma psihologiei organizaţionale aceasta presupune selectarea
comportamentelor sau acţiunilor adaptative, eficiente în rezolvarea situaţiilor critice pe baza
observaţiei şi chestionarului.
Un incident critic reprezintă orice gen de acţiune umană observabilă suficient de
completă pentru a permite efectuarea de inferenţe şi predicţii (după Pitariu 1983). Un

29
comportament poate fi considerat „incident critic” în momentul în care îndeplineşte
următoarele condiţii (Pitariu, H. 1994).
- comportamentul uman trebuie să fie distinct, având limite bine definite
- cauzele situaţiei bine definite
- urmările trebuie să fie evidente pentru o descriere a semnificaţiilor acestora în raport
cu persoana care acţionează
- descrierea situaţiei şi a comportamentelor trebuie să fie clară
- comportamentele indiferent de natura lor: pozitive sau negative, trebuie să fie cazuri
extreme pentru a fi considerate incidente.
Privită prin prisma psihologiei sociale şi a sociologiei, poate fi considerată o variantă
a studiului de caz, ce presupune colectarea incidentelor critice prin intermediul anchetei
(chestionar şi interviu). Analizată din această perspectivă, metoda poate apela la o serie de
tehnici specifice analizei cazului: analogia formală, analiza structurală şi fenomenologică,
analiza jocurilor.
Analogia formală – presupune determinarea elementelor esenţiale ale unei situaţii din
punct de vedere al mai multor persoane reprezentând trăiri comune grupului respectiv.
Presupune utilizarea chestionarului ca tehnică de culegere de informaţii referitoare la
componente ale formei, relaţiile dintre acestea şi evenimentele ce pot distruge această formă
şi care constituie incidentele critice.
Analiza structurală şi fenomenologică reprezintă ansamblul de analize ale cazurilor
distincte pe baza cărora se pot da explicaţii sensului altor acţiuni desfăşurate în condiţii şi
situaţii asemănătoare structural, din punct de vedere al trăirilor subiective ale actorilor.
Colectarea activităţilor şi interpretarea sensului acţiunilor presupune parcurgerea mai multor
etape.
1. alcătuirea colecţiei de cazuri
2. selecţionarea cazurilor pe categorii analogice
3. descoperirea fiecărui caz în microsituaţii analoage
4. structurarea situaţiilor pe coloană pentru fiecare caz în aceleaşi elemente
componente ce apar pe orizontală
5. analiza pe coloane
6. concluzionarea
7. analiza globală a ansamblului coloanelor
8. concluzionarea referitoare la conduitele subiecţilor

30
 Analiza jocurilor, presupune fixarea şi formalizarea ciclurilor repetitive ale
interacţiunii între subiecţi. Interacţiunea între două persoane este un sistem repetitiv care se
dezvoltă pentru a asigura fiecăruia sentimentul de securitate şi totodată posibilitatea de
evitare a evenimentelor periculoase.

Autoevaluare
Metoda incidentului critic presupune:
1. culegerea de informatii
2. culegerea de informatii despre situatii sau factori care determina un salt pozitiv
3. culegerea de informatii despre situatii sau factori care determina un salt negativ
Ce reprezinta incidentul critic
Ce presupune colectarea activităţilor şi interpretarea sensului acţiunilor

PRELUCRARE DATE

Pentru a găsi comparaţie, a sesiza o tendinţă, a ajunge la explicaţii, teorii, clasificări,

etc., datele obţinute în cercetare trebuie supuse unui proces de prelucrare, analizare şi
interpretare.
Prelucrarea, analiza şi interpretarea materialului de tip calitativ
1. citirea şi adnotarea materialului
Prin citire nu se realizează doar parcurgerea mecanică a unui test ci şi asocieri de idei
ce conduc la diverse interpretări. Gândurile, ideile, un alt punct de vedere, etc., ne vin în
minte citind însemnările noastre astfel încât dezideratul „open mind” (minte deschisă) să nu
fie neglijat.
2.clasificarea şi categorizarea
Clasificarea şi categorizarea se realizează pe anumite criterii ce decurg din obiectivele
cercetării, din întrebări şi ipostaze, la acestea contribuind în mare măsură intuiţia şi
ingeniozitatea cercetătorului ştiinţific.
Pentru clasificarea datelor trebuie urmărite două aspecte şi anume stabilirea claselor şi
categoriilor, şi desemnarea datelor într-o categorie sau alta. Desemnarea este mai complexă în

31
unele situaţii în special în actele de conduită. Stabilirea categoriilor şi criteriilor de desemnare
sunt operaţii ce ţin de cercetător, prin acestea el manifestându-şi intuiţia, flerul, calitatea de
cercetător.
Odată stabilite şi codate, cercetătorul poate prelucra cu ajutorul calculatorului un vast
material brut. Astfel, munca este uşurată care în condiţii obişnuite ar fi cerut un volum de
muncă şi timp greu de realizat.
Orice cercetător indiferent de orientarea lui epistemologică va trebui să dea dovadă de
o anumită flexibilitate, oferind posibilitatea ajustării schemelor utilizate, construirii altora sau
modificarea categoriilor.

Asocierea datelor
În urma clasificării şi categorisirii se ajunge la o grupare a datelor în funcţie de
anumite criterii apărând în acest fel pattern-uri şi tendinţe. Urmează şi legarea şi asocierea
datelor şi caracteristicilor. Se ajunge cu ajutorul calculatorului la dezvăluirea asocierilor şi
chiar corelaţiilor. Cu ajutorul statisticii se evidenţiază mai clar toate acestea.
Judecarea de ansamblu
Este premergătoare elaborării textului final şi constă dintr-o judecare de ansamblu a
datelor şi relaţiilor dintre ele, o coroborare a acestora în vederea validităţii datelor.
Elaborarea textului final al raportului de cercetare
Conţinutul şi forma textului depind de persoana, publicul căruia i se adresează. El
trebuie să aibă claritate, să facă distincţie între fapte şi interpretare, să fie echilibrat şi totodată
incitant şi să trezească interes.
La interpretarea propriu-zisă sunt avute în vedere: înţelesul acordat elementelor
dimensiunilor şi caracteristicilor generale ale fenomenului studiat; contextul în care au loc
evenimetele şi fenomenele şi procesualitatea lor.
Ca reguli de interpretare trebuie ţinut seama de faptul că:
- înţelesurile sunt dependente de context
- înţelesurile sunt întotdeauna negociabile între diferiţi observatori
- putem întreba subiecţii despre înţelesurile pe care le acordă
- intenţiile subiecţilor şi înţelesurile cu care ei operează nu sunt întotdeauna un ghid
valabil pentru interpretare şi predicţie
- procesualitatea implică analiza schimbărilor de-a lungul timpului
- schimbarea poate fi analizată pe faze, prin întâmplări cheie sau prin inerjocul
complex al actorilor

32
 - factorii materiali şi cei generali – sociali afectează schimbările
Întrebările (validate) care se pot pune în legătură cu cercetarea sunt: dacă explorăm
ceea ce trebuie explorat sau cât de bine explorăm ceea ce trebuie explorat (fidelitate).
Validitatea calitativităţii cunoaşte mai multe teoretizări. Validitatea drept cultură –
cuprinde ca propoziţie generală că orice cercetător îşi impune conştient sau nu punctul lui de
vedere, cu propriile valori şi reprezentări în studierea subiectelor.
Validitatea ca ideologie – asemănătoare primei cu deosebirea că accentul va fi pus pe
aspectele culturale privind structura şi puterea socială (subordonaţi / conducători).
Validitatea ca gender ( raport bărbat – femeie ) se focalizează asupra asimetrii în
termeni de putere socială dintre bărbat – femeie, reflectată în munca de cercetare.
Validitatea ca limbaj / discurs cuprinde şi formele anterioare subliniind faptul că orice
discurs este autodeterminat de viziuni despre lume şi categorizări culturale implicate în însăşi
limbajul utilizat.
Validitatea ca apărător social indică cerinţa utilităţii cercetării pentru grupurile
marginalizate şi dezavantajate.
Recomandările în vederea atingerii unei rigori în abordarea calitativă sunt:
- sistematizarea materialului în vederea distingerii clare între criterii şi puncte de
vedere
- aplicarea triangulaţiei, a procedeului interobservator
- evaluarea rezultatelor şi concluziilor cercetării de către subiecţii vizaţi de cercetarea
respectivă
Nu trebuie trecut cu vederea ca adoptarea unei perspective sau alteia calitativă sau
cantitativă, a unui design investigaţional, depinde de scopul şi mijloacele cercetării ( Iluţ,
1997, p.162 – 471 ).

Autoevaluare
Ce se urmăreste prin adnotare
Ce se urmăreste prin asocierea datelor
Ce se are în vedere la interpretarea propriu-zisă
De cine depinde conţinutul şi forma textului

33
 RAPORTUL DE CERCETARE

Orice cercetare ştiinţifică odată încheiată trebuie ca prin rezultatele ei să satisfacă

motivaţiile cercetătorului, prin obiectivele propuse se reliefează modalitatea şi stilul de
gândire al cercetătorului. Rezultatele cercetării vor fi difuzate în sfera de interese profesionale
de specialitate. H. Selye prezintă câteva forme sociale de transmitere sau difuzare a
rezultatelor cercetării ştiinţifice:
- comunicări ştiinţifice prezentate la conferinţe, colocvii, simpozioane sau congrese
ştiinţifice de specialitate
- articole publicate în reviste de specialitate
- studii ample şi originale în teze de doctorat
- referate generale având ca tematică cercetări originale prezentate comparativ cu
altele deja existente
- publicarea de cărţi de specialitate
Pentru ca rezultatele acestor cercetări să poată fi acceptate şi puse în valoare se cere
ca acestea să fie expuse clar, concis, adoptând un stil direct, susţinut de argumente solide.
Raportul de cercetare încununează munca cercetătorului. Succesul cercetării depinde
şi de modul în care este alcătuit acesta, supunându-se rigorilor ştiinţifice. Cuprinde patru
părţi:
Introducerea – prezintă problema, stadiul ei prin constructe ipotetice definite în
literatura de specialitate din cercetări anterioare, după care sunt prezentate raporturi dintre
variabile pentru populaţia de studiu şi se trece la definirea ipotezei.
Metoda – cuprinde ansamblul metodelor folosite şi datele colectate
Rezultate – cuprind prelucrările statistice şi relaţia statistică
Discuţii – se interpretează rezultatele, se încearcă generalizarea pentru a lărgi relaţia
dintre constructele ipotetice de la care s-a pornit.
Se poate spune că raportul de cercetare urmează ordinea logică a tuturor aspectelor în
desfăşurarea cercetării. Alcătuirea lui trebuie să reliefeze claritate şi corectitudine din punct
de vedere gramatical. Multe lucruri rămase nespuse deoarece se presupune că acestea sunt
cunoscute. Nu se vor spune definiţii ale ipotezelor „o ipoteză e nulă atunci când ......” cititorul
ştie deja acest lucru.
Autorul trebuie să ofere informaţii pe care cititorul nu le va găsi în altă parte. Cel l-a
determinat să pornească în cercetare ? Cum a formulat ipoteza ? Pe ce bază ? Ce crede că ar
însemna un rezultat obţinut ?

34
 Autorul este considerat specialist şi deci oferă cu claritate şi concizie date referitoare
la toate activităţile din cuprinsul studiului. Scopul redactării cercetărilor este de a oferi
cititorului informaţia necesară pentru a înţelege, evalua şi replica studiul.

Reguli de stil
1. Un raport se referă la un studiu complet iar acest lucru se face la trecut (Am arătat
că ....) sau la prezent doar în cazurile în care concluziile se vor referi la situaţia prezentată sau
actuală.
2. Vor fi citate toate sursele de informare
3. Este preferabilă parafrazearea sau rezumarea ideii pentru o înţelegere mai clară,
decât citatul. În paranteză vor fi scrise: autorul şi anul de publicare al studiului
4. Se vor folosi termeni de specialitate. Termenii noi, străini de domenii se vor explica
5. Nu se vor folosi prescurtări sau argouri
6. Pentru numerele cuprinse între 0 şi 9 se vor folosi cuvinte iar pentru numerele mai
mari de 10 cifre
7. Se va avea grijă să se omită repetiţia. Subiecţii au ..... Numărul subiecţilor ......
Dintre subiecţi .....
Termenul de „subiecţi” poate fi înlocuit cu „participanţi” astfel încât acestea să nu
deranjeze prin repetabilitate.
8. Se vor evita folosirea cuvintelor cu mai multe sensuri pentru a nu se crea confuzii.

Componentele unui raport de cercetare (format APA)

1. Pagina de titlu
2. Rezumat
3. Introducere
4. Metodă
- Participanţi
- Materiale şi aparate
- Proceduri
5. Rezultate
6. Discuţii – concluzii
7. Referinţe bibliografice
8. Tabele şi figuri

35