CURS 8

Interviul sociologic. Tehnici de interviu sociologic

1. Interviul structurat sau directiv. Reprezintă o listă de întrebări precisă, a căror

formulare și ordine sunt prestabilite. Servește uneori ca substitut al chestionarului. Datorită
faptului că oferă contactul personal, discuția directivă este mai atrăgătoare decât
chestionarul, cu o rată mai mare de răspuns.- Este de preferat chestionarului când dorim
să verificăm cum înțeleg participanții întrebările care le sunt puse. Se alege această
tehnică dacă tematica este foarte precisă, operațională la un nivel ridicat și dacă indicatorii
diferitelor variabile au fost deja validați anterior. Va fi preferabilă altor metode de interviu
atunci când intervievatorilor de care dispunem le lipsește experiența.
2. Interviul semistructurat. Este, probabil, cea mai utilizată tehnică de interviu în
cercetare; se situează la mijloc între dicuțiile standardizate și cele non-directive;
intervievatorul dispune de un ghid structurat în funcție de fluxul conversațional și al
reacțiilor interlocutorului; rolul intervievatorului va fi acela de a focaliza discuția pe
tematicile studiate, punând întebări adecvate în momente precise.
3. Interviul nestructurat (calitativ) - liber sau non-directiv
Aici doar tematica servește ca ghid „a priori´. Cele ce vor orienta atitudinile și întrebările
acestuia vor fi mai mult dinamica interacțiunii și fluxul conversațional.Totuși cercetătorul
trebuie:
- să formuleze și să descrie problematica pe care o va investiga;
- tipul optim de acțiune ce trebuie stabilit în cursul interviului (rolul de intervievator și de
intervievat, spațiul acordat afectivității);
- să reflecteze asupra genului de informații pe care va trebui să le obțină de la interlocutor..
4. Discuția exploratorie. Este o tehnică utilizată pentru a completa lectura făcută în
legătură cu o temă de cercetare; se adresează experților în domeniu, actorilor vizați
de publicul țintă și unor persoane din publicul țintă; Scopul: spre un nou chestionar și spre
descoperirea de aspecte ale problematicii ignorate până acum.

Pregătirea ghidului de interviu

Ghidul de interviu este un instrument capabil să producă toate informațiile necesare pentru
a testa ipotezele cercetării. Ghidul conține:
1. partea introductivă prealabilă a interviului;
2. o parte consacrată elementelor de descriere a participantului;
3. criteriile includerii în eșantion;
4. lista întrebărilor.
Partea introductivă este crucială
- ea determină motivația inițială a subiectului de a participa la discuție;
- urmărește să confere încredere;
- să prezinte:- intervievatorul și comanditarul cercetării;
- tipul de informație ce urmează a fi obținut și scopul ei;
- să expliciteze condițiile interviului: confidențialitate, consimțământ liber
- descrie beneficiile pentru participanți;
- să ceară permisiunea de a trece la intervievare.

Elementele de descriere a participantului:

Să-și dea seama dacă interlocutorul respectă criteriile de includere în eșantion. Astfel, reia
o serie de întrebări descriptive care să reia caracteristicile necesare participării.
 Pregătirea materialului. Sarcini:
- redactarea întrebărilor;
- aranjarea într-un ghid de interviu.

 Scopul redactării: - circumscrierea conținuturilor pertinente pentru obiectivele

cercetării; - utilizarea unui limbaj clar și purtător de sens pentru populația țintă; -
formele de prezentare trebuie să maximizeze validitatea și viabilitatea răspunsurilor;
- aranjarea întebărilor trebuie să asigure un flux conversațional și reducerea ezitării
în privința ordinii întrebărilor.
 Criterii de elaborare a ansamblului întrebărilor.
- fluxul conversațional: fraze de tranziție. Ex. „Am vorbit de..., haideți să vorbim și
despre...´
- ordinea întrebărilor: Efecte care decurg din natura și ordinea întrebărilor:
a. efectul de consistență - interviul să țină seama de când se face corelarea
răspunsului nou cu răspunsurile anterioare; - nevoia de redefinire a nivelului;
b. efectul de oboseală : - timpul este prea lung - și-a epuizat concentrarea;
c. efectul de redundanță: ideea că întrebarea se repetă

Criterii privind organizarea întrebărilor

1. să înceapă cu întrebări la care se poate răspunde și si reflecte obiectul cercetării;
2. să plaseze întrebările complexe/sensibile după ce s-a stabilit raportul de încredere,
dar înainte să obosească;
3. să ordoneze întrebările logic, să aibă sens pentru intervievat;
4. gruparea întrebărilor pe teme;
5. în temă să se meargă de la general la particular;
6. să utilizeze comentarii de tranziție

Etapele realizării unui interviu

1.Contactul inițial: obiective: motivarea interlocutorului, obținerea încrederii pentru a
răspunde onest; contracararea un eventual refuz; contracararea eventualelor întrebări.
Întrebările descriptive au rolul de a verifica dacă intzervievatul este persoana necesară
cercetării.
2. Conținutul interviului. Misiunea intervivatorului se va limita la:
- Reformularea întrebărilor, fără a pierde sensul;
- Reorientarea respondentului dacă se pierde în vreo digresiune;
- Motivarea interlocutorului pentru menținerea atenției la un nivel optim;
Atenție! Intervivatorul nu trebuie să-și manifeste acordul sau dezacordul pentru a nu
perturba întreaga discuție.
3. Sfârșitul interviului: mulțumirea, evitarea disconfortului
4. Codarea informațiilor pe suport audio, video.

Atitudinea generală a intervievatorului: neutralitate, empatie, non-directivitate

 Atitudine binevoitoare față de interlocutor;
 Registrul verbal, tonul optim ce trebuie adoptat va îmbina simultan respectul și
modestia, inspirând siguranță; evitarea exprimării laconice;
 Stilul –deschidere- intervievatul se exprimă în proprile categorii mentale
 Abținere de la orice comentariu, stăpânirea respirației, mimică adecvată.
Registrul non-verbal:
- distanța optimă =1 m;
- Atent la atitudine și poziție în raport cu persoana intervievată: despărțiți de o masă
sau birou, brațele pe masă, ușor apecat în față pentru a da impresia de atenție

Focus grupurile. Ce sunt focus-grupurile?

Definitie :
Metodă de cercetare bazată pe discuții colective libere ce explorează o
anumită întrebare sau un ansamblu de întrebări. Sunt comunicări situate în plan social,
în cadrul cărora participanții negociază semnificații, creează altele noi și dau naștere
diversității și divergenței de opinii, precum și consensului.
Scurt istoric al tehnicii focus grup- ului
R. Merton și Paul Lazarsfeld au fost pionierii acestei tehnici. Scopul constituirii
acestei tehnici l-a constituit studierea efectelor comunicării de masă în timpul războiului,
cum ar fi propaganda de război, patriotismul. În prezent este o metodă la modă
în marketing și urmărește în principal:
- descoperirea motivațiilor în cazul consumului și a surselor inconștiente ale alegerii unui
produs;
- cum se formează opinii și se negociază semnificații.
De fapt, cercetarea de marketing vorbește de activitatea de focus-grup ca suport
pentru elaborarea și evaluarea programelor de marketing. Ele au tendința de a înlocui
tehnicile de discuție individuală, din ușă în ușă, pentru a lansa noi produse.
Pentru R. Merton (1987) focus-grupurile trebuiau să furnizeze sursele cercetării,
aducând idei și ipoteze noi. Aceste ipoteze trebuiau confirmate prin sondaj. Practic focus
grupurile sunt folosite și în alte domenii, fără a păstra fundamentul teoretic. După ´90 se
constată o reîntărire a metodelor calitative ce permit studierea mai amplă a semnificațiilor,
a interpretării și a înțelegerii observate la participanți. Spre deosebire de chestionare,
interviuri individuale, focus-grupurile sunt mai „sociale”. Ele deschid o fereastră
asupra formării și evoluției reprezentărilor sociale, a credințelor și a ideologiilor care circulă
în societate. În cadrul focus-grupurilor se elaborează și se tematizează un obiect social.

Majoritatea cercetătorilor neglijează trăsăturile comunicaționale, gramaticale și

semantice ale limbajului, care sunt chiar vectorii acestor atitudini, credințe și
opinii. Necesitatea îndrumării investigațiilor științifice sociale este în conformitate cu 4
principii:
a. studierea conversațiilor care au loc în cadrul societății- „cuvântul nu este niciodată
neutru”: exprimă gânduri încărcate de afectivitate: Învățăm de ce anume sunt pasionați
oamenii, ce îi neliniștește.
b. Studierea comunicării ne conduce spre înțelegerea modului în care fenomenele sociale
sunt clasate și denumite de oameni. Aflăm cum oamenii interpretează și reconstruiesc
fenomenele sociale, cum le schimbă sensul și cum le creează noi semnificații.
c. Ideile noastre sunt marcate de crizele sociale, de bulversările de orice natură. Atunci
comunicarea se îmbunătățește serios?.
d. Oamenii au caracteristici asemănătoare cu cele ale erudiților „amatori” care, grație
comunicării, au vulgarizat știința și educația acum aproape un secol.
 Chestiuni metodologice fundamentale privind focus-grupurile

Focus grupurile și alte metode

Focus grupurile constituie o metodă cronologică și intensivă. Când le folosim?
a. în stadiul inițial al cercetării, pentru a produce idei și ipoteze și pentru a repera un nou
câmp de investigare. Astfel discuțiile pot fi relativ libere. Ideile și ipotezele vor fi testate
ulterior prin chestionar și discuții.
b. În stadiul ulterior al cercetării ca mijloc de aprofundare a înțelegerii datelor; pentru
înțelegerea motivelor unei asemenea luări de poziție, a incertitudinii și tensiunilor în
comunicare, a formării opiniilor. Pentru completarea unor cercetări etnografice.
c. Separat de alte metode.

Rolul moderatorului
Moderatorul este cel care suscită exprimarea opiniilor și dirijează ordinea de zi a
discuțiilor; poate fi chiar cercetătorul însuși sau o persoană pregătită pentru a atinge
obiectivele cercetării.
Funcții ale cercetătorului
- să se asigure că se respetă programul de cercetare;-
- să încurajeze toți membrii grupului, să participe la discuții; să exprime opinii diverse, să
se creeze tensiuni între aceștia, iar tensiunile să fie negociate;-
- să fie un comunicator abil: i. să susțină dinamica discuției; ii.
o - să evite să-și prezinte propriile judecăți și evaluări asupra subiectului discutat
sauasupra discuției înseși;
o - să nu se prezinte ca un expert;
o - să nu pună întrebări tendențioase;
o - să încurajeze clarificarea punctelor de vedere și să explice enunțurile și afirmațiile
formulate ambiguu
Eșantionaj - despre mărimea grupurilor
Cât de mare trebuie să fie numărul participanților la focus grup? Mărimea trebuie decisă
pe baza chestiunilor de cercetat și a obiectivelor cercetării. Astfel:
- Grup experți- mic (6 persoane) pentru a permite participanților exprimarea opiniei;
- Grup comercial-mare, pentru diversitatea opiniilor.
Câte focus-grup-uri se fac pentru acoperirea temei de cercetat?: în principiu 3-5
focus grup-uri pentru a epuiza diversitatea subiectului și pentru a atinge saturația
teoretică. Grupurile pot fi atât omogene cât și eterogene.
 - Omogenitatea: ca sex, vârstă, rezidență, asemănare conceptuală sau chiar
cunoașterea lor;
- Eterogenitate - este necesară pentru dinamica discuției, pentru suscitarea
perspectivelor diferite și pentru a determina confruntarea acestora. În unele manuale se
vorbește de „Eșantionaj calitativ´ - stratificat după sex, vârstă, educație

Ce aflăm prin focus-grup-uri?

- importanța problemelor pentru participanți;
- pertinența pe care o constituie în ochii lor;
- motivele răspunsurilor pe care le dau;
- legătura cu alte probleme pertinente;
- înțelegerea modului lor de a gândi;
Întrebări pe care și le pune cercetătorul înainte de a începe cercetarea
- Care este problema supusă cercetării?
- Ce vreau să descopăr?
- Care ar trebui să fie proprietățile focus-grup-urilor și în ce scop (mărime, eșantionaj,
omogenitate vs. eterogenitate);
- Ce genuri de subiecte trebuie să mă aștept să fie abordate de componenții grupului?
De ce au nevoie de aceste date?
- Ce gen de analiză o voi aplica? Trebuie să inregistrez sau să filtrez discuția?
- Ce tipuri de materiale voi aduce la discuția necesară pentru a atinge scopul cercetării?
- Ce rol trebuie să joace moderatorul în această discuție?
- Caracteristicile focus-grup-ului: evaluarea, judecata, tensiunea, confruntarea
de idei și opinii.
Probleme ale cercetătorului neexperimentat
- incapacitatea de a prevedea timpul necesar pentru analiza datelor;
- citatele interesante trebuie să servească la ilustrarea analizei, dar nu să înlocuiască
analiza propriu-zisă;
- extrasele de fragmente ale discuției nu trebuie să fie tăiate de contextul în care se înscriu.
- Reguli clare pentru transcriere
- Transcrierea privește interacțiunea dintre membrii grupului
- Transcrierea pentru analiza tematică - modul în care conținutul a fost exprimat (ezitant,
glumeț);
- Transcrierea de tip lingvistic - concentrare asupra sintaxei, elementelor gramaticale și
semnificațiilor, aspectelor fonetice ale discursului.