EXERCIȚIU: Conspectați(la finalul

documentului)următorul material de teorie despre

interviu, sub forma a 15-20 de idei.

Interviul. Teorie
DESPRE INTERVIU – PE SCURT
Interviul este specia care informează și elucidează, prin intermediul unui dialog.

Interviul este un mod direct de prezentare.

Rolul reporterului de interviu este să stabilească un dialog viabil, un mod de comunicare între el și
cititor.

Sondajul de opinie, informația și lămurirea unei situații sunt laturile principale ale interviului.

Interviul poate fi construit pentru a reliefa un portret sau poate fi interesant prin opinii, idei,
lămurirea unei atitudini.

Întrebările trebuie să fie scurte, clare și puse în cunoștință de cauză.

INTERVIUL- SEMANTICA/ ÎNȚELESURI ȘI ETAPELE DE REALIZARE

În ziaristică cuvântul interviu are două sensuri: metodă de obținere a unor informații și gen ziaristic.
Etimologia cuvântului interviu provine din limba engleză: interview, care se poate traduce și cu
întrevedere. Aceste două sensuri se suprapun. Interviul este strâns legat de aproape toate genurile
ziaristice, fiind un mijloc de culegere al informațiilor, o modalitate de realizare a documentării. În
acest caz, întrevederea nu este făcută decât în vederea obținerii de informații, relații despre
problematica studiată, de la o persoană chestionată Spre deosebire de interviul propriu-zis, rolurile
participanților sunt complet diferite: "intervievatul reprezintă obiectul investigației, iar ziaristul
subiectul cercetării." Interviul ca gen ziaristic propriu-zis se constituie dintr-o serie de întrebări și
răspunsuri. El este o întrevedere solicitată, provocată de ziarist. Rezultatul acestei întrevederi,
convorbirea, este publicat în presă, difuzat la radio sau televiziune. Interviul trebuie să cuprindă
următoarele etape: alegerea temei și a interlocutorului, documentare, pregătirea întrebărilor,
realizare și redactarea interviului.

1. Elementul inițial în elaborarea interviului este alegerea temei și a interlocutorului. Nu orice

temă este aptă pentru a face obiectul unui interviu. Interviul poate răspunde unei sarcini la zi sau
poate să urmărească realizarea unor obiective de durată ale publicației. Indiferent de scopul urmărit,
de tema aleasă, interviul ca gen ziaristic presupune, înainte de toate, existența unui interlocutor care
are ceva de spus. În absența acestuia tema propusă poate fi realizată prin reportaj, articol,
consemnare sau orice alt gen publicistic. Astfel, o condiție a interviului este existența unui
interlocutor depozitar de informație. Procesul de creație al interviului începe cu alegerea temei și a
interlocutorului.

După ce jurnalistul și-a ales partenerul de dialog, el se va informa asupra datelor personale ale
acestuia, asupra evoluției sale profesionale. De asemenea, nu trebuie pierdute din vedere nici
trăsăturile temperamentale, care concură la conturarea portretului psihic. Este foarte important să
cunoști dacă partenerul de dialog este sociabil sau irascibil, dacă este taciturn, dornic de reclamă sau
complexat, ferindu-se de publicitate, dacă este entuziast, generos sau indiferent. Cunoașterea
acestor calități sau defecte ale interlocutorului este necesară pentru stabilirea adecvată a formulei de
solicitare a interviului, pentru modul de pregătire al întrebărilor și pentru maniera în care va fi
orientat dialogul.

2. Pasul următor în realizarea unui interviu este documentarea propriu-zisă. Jurnalistul va

studia domeniul de activitate al interlocutorului, și va analiza activitatea depistând centrele de maxim
interes, de actualitate. Toate acestea sunt elemente indispensabile pentru formularea întrebărilor.
Pentru a pune întrebări interesante și pentru a-l feri pe interlocutor de răspunsuri generale, plate
jurnalistul trebuie să se miște nestingherit pe terenul interlocutorului. Jurnalistul își va câștiga poziția
de conducător al discuției numai în măsura în care va reuși să ridice problematica specifică la o
înțelegere general-umană.

3. Alegerea și formularea întrebărilor exprimă pregnant gradul de documentare prealabilă și

talentul jurnalistului. Cheia interviului este întrebarea. În majoritatea cazurilor, calitatea întrebărilor
determină calitatea răspunsurilor. Când ziaristul nu va avea decât cunoștințe generale despre
preocupările interlocutorului său, întrebările sale oricât de elevat exprimate ar fi, nu vor provoca
altceva decât răspunsuri plictisitoare și vagi. Un interviu bine pregătit înseamnă întrebări adecvate.
Întrebările formează scheletul interviului. Pe acest schelet se vor mula răspunsurile. Exprimarea
precisă a ideii, concizia, simplitatea, formularea la obiect sunt alte calități pe care le impune genul.

Un adevărat maestru în știința stimulării interlocutorului devine acel ziarist care reușește să creeze
un climat de sinceritate și confesiune, realizând o convorbire, aparent simplă, spontană, "fără
pretenții", ce determină răspunsuri revelatorii. Orice temă, oricât de importantă ar fi ea, poate fi
ucisă printr-o tratare și punere în pagină aridă și monotonă, la fel un interviu prost conceput și lipsit
de har nu mai poate fi salvat nici de personalitatea strălucitoare a interlocutorului și nici de
bunăvoința cititorului.

Un interviu în care se vehiculează numai informații, în care nu există o viabilă luptă de idei, o
confruntare de poziții, va fi ca un comentariu distribuit pe mai multe voci. O tematică, oricât de
importantă ar fi ea, nu se salvează prin ea însăși. O elaborare lipsită de strălucire și inteligență,
nestimulare publicistică a materiei brute pot compromite un subiect oricât de captivant. Un interviu
interesant începe cu întrebări interesante. Gândirea trebuie să circule alert în ambele sensuri: de la
jurnalist la interlocutor și viceversa.

Din punct de vedere al conținutului, întrebările se clasifică în: factuale, de opinie, de motivație,
mărturii.
• Întrebările factuale au conținut concis, direct, la obiect.

• Întrebările de opinie vizează gândirea, sistemul de cunoștințe al interlocutorului, părerea,

atitudinea și reacțiile sale la anumiți stimuli sociali.

• Întrebările de motivație evidențiază cauzele și condițiile opiniilor sau faptelor. Ele au o

pondere însemnată în anchetă, dar apar și în unele tipuri de interviuri.

• Întrebările de mărturie au rolul de a solicita opiniile unor persoane care reprezintă o

colectivitate socială, se fac purtători de cuvânt, devin martori ai colectivității umane.

Cele mai indicate întrebări într-un interviu sunt cele directe, Frank Candlin numindu-le "Întrebări
direct conducătoare spre răspuns, spre informația solicitată". Întrebări generale, precum: "Ce părere
aveți despre...?", "Ce aveți de spus despre...?", "Ce e nou în...?", "Ce mai aveți de adăugat?" sunt
nepotrivite. Într-un interviu trebuie evitate întrebările închise, la care răspunsurile să fie
monosilabice - "da" sau "nu" - iar utilizarea întrebărilor deschise permit răspunsuri cuprinzătoare,
concrete. Se remarcă în interviuri prezența unor succinte fraze de legătură între răspunsuri, apariția
comentariilor în interviu. Menirea acestor comentarii este de a sublinia sau de a completa cele mai
importante idei emise de cel intervievat. Calitatea răspunsurilor depinde de calitatea interlocutorului,
de competența, de buna lui pregătire. Dar răspunsurile sunt dependente de întrebări, de măiestria
jurnalistului de a conduce, orienta și stimula discuția.

4. Următoarea etapă este realizarea interviului. Înainte de a începe duelul de idei și de a ataca
problemele de fond, se recomandă o scurtă "discuție pregătitoare", necesară pentru crearea unei
ambianțe deschise și a unui climat propice în care interlocutorul să se poată mobiliza, pregăti pentru
dialog. "Discuția pregătitoare" se dovedește a avea pentru soarta ulterioară a interviului, o
importanță covârșitoare. Jurnalistul trebuie să-și folosească tactul, farmecul, inteligența ca să câștige
respectul și încrederea interlocutorului, să-și risipească eventualele rezerve.

Uneori "discuția pregătitoare" poate da interviului o turnură neașteptată, răsturnând ordinea

întrebărilor și logica planului prestabilit.

Prima întrebare poate fi la precisă, la obiect, introducându-ne de la început în miezul problematicii

tratate. Prima întrebare poate avea și o încărcătură ușor polemică, incitând, provocând de cele mai
multe ori interlocutorul la replică. Se poate întâmpla ca prima întrebare să fie pusă de interlocutor.
Dialogul se poate deschide printr-o declarație sau prin a descrie cadrul, locul sau momentul în care se
ia interviul. Pentru lămurirea unor aspecte referitoare la context, la motivația dialogului, se poate
realiza o scurtă introducere. Ziaristul trebuie să aibă permanent spiritul treaz, să fie atent la mișcările
interlocutorului său, să fie suficient de bogat în idei ca să poată renunța la intențiile inițiale și
suficient de curajos să se avânte cu încredere în spațiul unor noi idei.

5. Ultima etapă a unui interviu este redactarea. Ea constă în finalizarea și pregătirea interviului
pentru tipar.
CONSPECT. INTERVIUL (fișă de prezentare)