PROIECT INDIVIDUAL

“ CARTEA DE IDENTITATE A
PERSONAJULUI ”
 CUPRINS
1. Obiective;
2. Prezentare generală a romanului “Pădurea spânzuraților” de Liviu Rebreanu;
3. Prezentarea personajelor romanului după grad și națiune;
4. Prezentarea personajului central al romanului-Apostol Bologa;
5. Critica literară;
6. Concluzia;
OBIECTIVELE PROIECTULUI
Să demonstrez că romanul “Pădurea spânzuraților” este
unul psihologic;
Să argumentez de ce romanul este unul interbelic;
Să dovedesc că personajul protagonist este unul
complex;
Să argumentez că Bologa se încadrează în tipologia
tânărului în căutare , în dezvoltare;
 Să etalez că Apostol este tipul patriotului;
 PREZENTAREA GENERALA A
ROMANULUI “PĂDUREA
SPÂNZURAȚILOR” DE LIVIU REBREANU
Pădurea spânzuraților este un roman de război și de analiză
psihologică scris de Liviu Rebreanu și publicat în 1922 de
către Editura Cartea Românească din București. Romanul reia
tema nuvelei anterioare „Catastrofa” (1919), completând-o cu
evenimente inspirate din tragedia reală a fratelui scriitorului,
sublocotenentul Emil Rebreanu, ce fusese condamnat la
moarte și executat în mai 1917 prin spânzurare la Ghimeș
pentru încercarea de a traversa frontul în scopul de a se alătura
Armatei Române.Pădurea spânzuraților configurează un
univers dominat de război și pândit de perspectiva morții prin
spânzurare, prezentată chiar din primele scene ale romanului.
Acțiunea romanului se petrece în timpul Primului Război
Mondial.
 STRUCTURA ROMANULUI
Romanul Pădurea spânzuraților este împărțit în patru părți
(denumite de autor cărți), cu un total de 41 de capitole numerotate
cu cifre romane și fără titluri. Gruparea cărților și capitolelor este realizată astfel:
•Cartea întâi - cu 11 capitole;
•Cartea a doua - cu 11 capitole;
•Cartea a treia - cu 11 capitole;
•Cartea a patra - cu 8 capitole.
Fiecare dintre cele patru părți conține, potrivit caietului de creație, câte o idee dominantă și anume:
•Partea întâi - Datoria.
•Partea a doua - Datoria dincolo de hotare. Dragostea de neam. [...] Ura lui moare și în locul ei naște iubirea pentru cei de
un sânge cu dânsul. [...]
•Partea a treia - iubirea pentru toți oamenii. Iubirea lui cuprinde pe tot ce e om în lume.
•Partea a patra - Iubirea morții. Nu-i bună alcătuirea aceasta care ucide pe om mai rău ca însăși natura, care pune
civilizația în slujba măcelului omenesc.”
 PUBLICAREA
Romanul a fost publicat în decembrie 1922 de către Editura Cartea
Românească din București, după ce fusese tipărit în perioada octombrie-
decembrie 1922 în atelierele societății anonime «Cartea Românească». El
conținea următoarea dedicație: „În amintirea fratelui meu, Emil, spânzurat de
unguri, pe frontul românesc, în anul 1917.”,care a fost modificată de la a opta
ediție în cea de „În amintirea fratelui meu, Emil, executat de austro-unguri, pe
frontul românesc, în anul 1917.”
Pădurea spânzuraților a obținut „Marele premiu al romanului” acordat în 1924
de Societatea Scriitorilor Români, pe baza deciziei unei comisii formate din
Mihail Sadoveanu, Octavian Goga, Mihail Dragomirescu și Garabet Ibrăileanu.
Romanul a fost tipărit în timpul vieții lui Rebreanu în unsprezece ediții, dintre
care primele șapte au fost editate de Editura Cartea Românească (1922 - două
ediții, 1925, 1926, 1928, 1932 și 1938), iar ultimele patru (greșit numerotate)
au apărut la Editura Socec astfel: X (1940), X (1942), XI (1942) și XII (1944).
Autorul a efectuat unele modificări stilistice în edițiile I (1922), III (1925), IV
(1926), V (1928), VII (1938) și X (1940), celelalte ediții fiind simple
continuări de tiraje. Cartea a avut parte de succes public, ajungând în 1936 la
un tiraj de 30—34.000 de exemplare.
 TEMELE ROMANULUI
Romanul Pădurea spânzuraților analizează drama sufletească a lui Apostol Bologa
cauzată de conflictul între datoria convențională de ofițer și conștiința națională de
român (adică sentimentul apartenenței la națiunea română) sau, după cum l-a denumit
Ov. S. Crohmălniceanu, „un caz de conștiință trăit sub presiunea fatalităților istorice”.
Potrivit criticului Alexandru Piru, procesul psihologic descris de autor este „dramatic,
sentențios, dostoievskian și ibsenian”.
Conflictul psihologic din Pădurea spânzuraților este generat de război, el fiind dependent
de evenimentele exterioare și de atmosfera în care trăiește eroul, adică este un conflict
care evoluează de la exterior spre interior, spre deosebire de conflictul psihologic din
Ciuleandra care este de natură pur interioară și se produce independent de condițiile
exterioare, adică este un conflict care evoluează de la interior spre exterior.
Drama lui Apostol Bologa a fost descrisă, prin extrapolare, ca drama intelectualului
român din Transilvania în timpul războiului, căreia i se cere o atitudine clară într-o
situație complexă precum lui Titu Herdelea în romanul Ion . Războiul poate fi considerat
o premisă social-istorică care precipitează zdruncinarea echilibrului sufletesc al
personajului și căutarea sensului vieții, adică doar un factor determinant al evoluției
psihologice a eroului.
 REALISMUL OPEREI
Romanul Pădurea spânzuraților este considerat punct de reper în evoluția
romanului românesc datorită folosirii unei formule realiste în prezentarea realității
exterioare și a îndepărtării de tradiționalismul în care se împotmolise romanul
autohton de cinci sau șase decenii. Construcția acestui roman are în vedere două
laturi: lumea exterioară a societății și lumea interioară a sufletului. Instinctul de
neam determină crize sufletești care influențează evoluția ulterioară a
personajelor.Pădurea spânzuraților se înscrie în rândul romanelor realiste prin
descrierile obiective și lipsite de sentimentalism sau de patetism, prin accentul pus
pe analiza psihologică și prin imparțialitatea și lipsa de șovinism a autorului în
prezentarea unor indivizi aparținând mai multor naționalități.Întâmplările
prezentate de autor sunt inspirate din realitate, ele reprezentând realități atestate
istoric (Primul Război Mondial, conflictele interetnice ș.a.) extrase din ziarele
epocii sau din scrisori scrise de fratele scriitorului, care a servit ca prototip al
personajului Apostol Bologa. Destinele individuale ale oamenilor sunt integrate de
autor unei viziuni plastice a existenței umane.Analiza psihologică întreprinsă de
Rebreanu descoperă trăirile sufletești ale personajului în cele mai mici detalii.
Liviu Rebreanu considera că sensul ultim al realismului constă în construirea unei
alte lumi „care adaugă ceva, care prelungește creațiunea”.
 PERSONAJELE ROMANULUI
DUPĂ GRAD ȘI NAȚIUNE
Apostol Bologa - locotenent român, originar din Parva. Este fiul avocatului
Iosif Bologasi al Mariei Hogea . A urmat studiile primare în satul natal,
gimnaziul la Năsăud, devenind apoi student la Facultatea de Filozofie a
Universității din Budapesta. După începerea războiului, se înrolează în
armată din ambiția juvenilă de a-și demonstra vitejia în fața logodnicei sale,
Marta Domșa. Este avansat ofițer de artilerie și luptă pe fronturile din Italia
și Galiția, fiind rănit de două ori și decorat de trei ori.[
 Otto Klapka - căpitan ceh, originar din Znaim, în vârstă de aproape 35 de
ani. A urmat școala de ofițeri, dar nu i-a plăcut viața militară, așa că a urmat
apoi Facultatea de Drept și a profesat ca avocat.
 Varga - locotenent de husari, ofițer activ de etnie maghiară, nepotul
profesorului de filozofie de la Budapesta.
Gross - locotenent evreu, inginer la o fabrică de mașini din Budapesta. Este
adept al ideologiei socialiste și al teoriei revoluției mondiale. Comandă o
companie de pionieri.
 Cervenco - căpitan rutean, profesor la un liceu din Stanislau. Refuză să
poarte armă din considerente religioase și afirmă că „mai bine și-ar tăia
mâinile decât să tragă asupra unor bieți oameni ca și dânsul”.
Meyer - medic militar german, permanent ursuz din cauza faptului
că suferă de insomnie.[8]:p. 42 Insistă pe lângă general ca Bologa să
primească o lună de concediu de convalescență.
Petre - ordonanța lui Apostol Bologa. Este un țăran din Parva, în
vârstă de peste treizeci de ani. Are cinci copii.
Generalul Karg - comandantul diviziei. Manifestă un comportament
intransigent și brutal în relațiile cu subordonații săi.
Paul Vidor - țăran maghiar din Lunca, de meserie tâmplar. Are un
lot mare de pământ și lucrează de 11 ani, de când a rămas văduv, ca
gropar.A fost pus primar de către autoritățile militare române.Are
doi copii: un băiat ce a murit pe frontul rusesc și o fată.
Constantin Boteanu - preot român din Lunca, prieten din copilărie
al lui Apostol Bologa.[8]:p. 93 Este cu trei-patru ani mai mare decât
Bologa. Se teme să vorbească românește și refuză să-l ajute pe
Bologa de frica autorităților.
Domșa - avocat la Parva, după moartea lui Iosif Protopopul Groza - preot bătrân și
Bologa. S-a îmbogățit în câțiva ani și încearcă să- văduv din Parva, care i-a cununat pe
și logodească singura fiică cu Apostol Bologa,
căruia îi prevede un viitor strălucit. părinții lui Apostol Bologa și a fost unul
dintre sfătuitorii familiei.
Marta Domșa - fiica avocatului Domșa, „o fetiță
de vreo șaptesprezece ani, drăgălașă și isteață Ilona - fiica groparului Vidor, în vârstă
cum nu s-a mai pomenit pe valea Someșului, și de 18 ani. Cunoaște un pic de
care, pe deasupra, avea o zestre boierească”. Este
cochetă și ușuratică și, după ce se logodește cu
românește.Îl îngrijește cu devotament,
Apostol, îl împinge să se înroleze în armată. timp de două săptămâni, pe Bologa, în
perioada bolii acestuia.
Alexandru Pălăgieșu - notarul din Parva, prieten
din copilărie al lui Apostol Bologa. Este cu trei
ani mai mare decât Bologa și un susținător vajnic
al autorității statului.
Maria Bologa - fiica medicului Hogea din Parva,
urmaș al unui subprefect din vremea revoluției
lui Avram Iancu, soția lui Iosif Bologa și mama
lui Apostol Bologa. A crescut în internatul de fete
de la Sibiu.
PREZENTARE PERSONAJULUI
CENTRAL AL ROMANULUI –
APOSTOL BOLOGA
Apostol Bologa este personajul principal al
romanului „Pădurea spânzuraţilor”, primul
erou din literatura română întruchipat de
intelectualul ce trăieşte o dramă de conştiinţă.
Eroul principal se conturează în trei ipostaze
importante: cea de cetăţean, cea de român şi
cea de om.
Apostol Bologa este fiul aprigului avocat Iosif
Bologa ce fusese doi ani întemniţaţi, şi al
Marie, care avea pentru copilul ei o „dragoste
idolatră” şi al cărui suflet era plin de credinţă,
reproşându-şi chiar daca nu cumva îl iubeşte
mai mult pe odrasla decât pe Atotputernicul”
Astfel copilul Bologa la vârsta de 6 ani are o
viziune pe care mama sa o interpretează ca pe un
semn divin şi îşi dirijează copilul spre calea
preoţiei . Aceasta dezvoltă din Bologa un caracter
fricos, îndoielnic. Dar tatăl întors dezvoltă din
Apostol un caracter tenace , accentuând latura
patriotică în educarea lui, cuvintele lui
emblematice fiind „să nu uiţi nici odată că eşti
roman”. Astfel Bologa primeşte din partea
părinţiilor lui o educaţie contradictorie care părea
solidă.

Este prototipul generatiei de intelectuali ardeleni siliti intr-
un anumit context social-politic sa lupte sub steag dusman.
Autorul insasi a precizat ca a vrut ca Apostol Bologa sa
reprezinte sovairile generatiei sale. Sinteza de realism
social si psihologie romanul proiecteaza eroul in conditiile
tragice ale omului aflat in situatii limita. El cautindu-se pe
sine parcurge un destin tragic. De la inceputul romanului
personajul se autocaracterizeaza: „eu insumi desi sunt o
fire excesiv de sovaitoare de data aceasta am constiinta pe
deplin impacata, absolut pe deplin”. Ii vorbeste lui Klapka
despre fapta lui Svoboda ca despre o crima: „a fost prins
tocmai cand a vrut sa treaca la dusman inarmat cu harti si
planuri”. Ca membru al Curtii Martiale il va condamna si
va participa la executie. Cuvintele datorie, ordine, lege sunt
mereu pe buzele lui Apostol. Luptator pe diferite fronturi
din Galitia si Italia se comporta vitejeste savirsind acte de
Orgolios si ambitios Bologa se inroleaza voluntar in armata
dorind sa-i demonstreze Martei ca este si el capabil de fapte
eroice. In timpul studiilor la Budapesta se contureaza
conceptia lui de viata crezind atunci ca razboiul este
„adevaratul generator de energie” si ca „fiecare trebuie sa ne
facem datoria fata de stat”.
Curand aceasta conceptie de viata se prabuseste caci isi da
seama ca ea n-a izvorit din libera alegere ci i-a fost impusa de
o anumita conjuctura. In acest moment se declanseaza drama
lui Apostol cauzata in primul rand de opozitia ce apare intre
constiinta umana si imperativul datoriei exterioare.
Bologa se autodescopera cand isi da seama ca a fost martor
implicat al executarii unui om.Il obsedeaza privirea lui
Svoboda, simte ca „flacara din ochii comandantului” I se
prelinge in inima ca o imputare dureroasa. Il fascineaza
privirea „dispretuitoare de moarte si infrumusetata de o
iubire uriasa”.
GRAFICUL T
Pro Contra
 Intelectual  Îndoelnic
 Patriot
 Ambițios  Încăpățânat
 Viteaz  Sentimental
 Sincer
DIAGRAMA VENN
Apostol Bologa
• Este locotenet român , din
perioada primului Război
Mondial;
• Până a deveni locotenent a fost
student la Facultatea de Filozofie
a Universității din Budapesta
• Reprezintă personajul principal
din romanul “Pădurea
spânzuraților”;
• Sfârșește prin spânzurare;
• Se încadrează in tipologia
patriotului ;
Felix Sima
• Este un tânăr carierist ;
• Este personajul protagonist
din lucrarea “Enigma Otiliei”;
• Își face studiile la
Universitstea de Medicina din
București;
• Până la sfârșit își realizează
visul si devine profesor
universitar , și medic militar;
• Se încadrează în tipologia
tânărului în permanentă
evoluție;
PIRAMIDA PERSONAJULUI -
APOSTOL BOLOGA
Apostol Bologa
Locotenent român
Patriot , viteaz , intelectual , curajos
Orgolios si ambitios Bologa se inroleaza
voluntar in armată , dorind sa-i demonstreze Martei că este și el
capabil de fapte eroice , ea fiind fermecată de uniformele militare
ale ofițerelor unguri
El este nevoit să lupte pe frontul românesc împotriva
connaționalilor săi , aceasta fiind cea mai mare problemă a lui , ce-i
zbuciuma sufletul de patriot
Unica iesire din situatie dupa parerea lui era dezertarea , insa el a fost
prins si a sfarsit prin spanzurare
 Patriot
Curajos Intelectual

Trăsăturile lui
Sincer Apostol Bologa Sentimental

Neînfricat Înțelept
Viteaz
 CRITICĂ LETRARĂ
Pădurea spânzuraților este considerat a fi unul dintre cele mai bune romane românești publicate vreodată, ce a contribuit la creșterea interesului internațional
pentru literatura română. Criticul Alexandru Piru afirma că acest roman ocupă primul loc în literatura română dedicată Primului Război Mondial și un loc de
frunte în literatura mondială dedicată aceluiași subiect, fiind comparabil ca valoare cu Focul (1916) lui Henri Barbusse, trilogia Nimic nou pe Frontul de Vest
(1929), Întoarcerea (1931) și Trei camarazi (1936) a lui Erich Maria Remarque sau cu Adio, arme (1929) a lui Ernest Hemingway.Ov.S. Crohmălniceanu îl
considera „una dintre mărturiile cele mai zguduitoare despre ororile primului război mondial”.
Apariția sa a revoluționat, potrivit lui Șerban Cioculescu, „romanul nostru analitic, prin studierea migăloasă a psihologiei individuale”, reprezentând un moment
important în istoria literaturii române; criticul îl consideră o carte „masivă, laborioasă (...), primul studiu moral care se impune atenției publice din câmpul
epicei noastre”. Romanul se remarcă prin sinceritate (evidențiată mai ales prin lipsa retorismului și a declamațiilor),acuitatea observației și profunzime
psihologică, constituind o capodoperă a literaturii analitice naționale și universale. El este construit pe schema unei obsesii, care dirijează destinul eroului din
profunzimea subconștientului. Criticul Eugen Lovinescu susținea că Pădurea spânzuraților este „cel mai bun roman psihologic român, în sensul studierii
evolutive a unui singur caz de conștiință - studiu metodic alimentat de fapte precise și de incidente și împins dincolo de țesătura logică în adâncurile
inconștientului”. George Călinescu afirma că romanul este monografia „incertitudinii chinuitoare de esență morală” ce analizează psihologia unui suflet
mediocru. Urmând aceeași optică, Tudor Vianu scria că Rebreanu era „un analist al stărilor de subconștiență, al învălmășelilor de gânduri, al obsesiilor
tiranice”.
Unii critici (precum Șerban Cioculescu sau Ovid Densusianu) au evidențiat un progres stilistic față de romanul anterior Ion (1920), constatând că Pădurea
spânzuraților are o construcție simplă și liniară și o mai bună stăpânire a expresiei literare, deși există totuși și unele stângăcii (exprimări confuze ale unor stări
sufletești, fraze incolore și banale,epitete lipite neglijent, comparații forțate sau rău plasate etc.). Alți autori au criticat unele neajunsuri ale analizei psihologice.
Gheorghe Bogdan-Duică și-a exprimat dorința ca „sonda psihologică să fi pătruns mai adânc ori să fi fost mai fină”. Recunoscându-i locul istoric, Șerban
Cioculescu aprecia că analiza psihologică a lui Rebreanu este „oarecum primară”, inferioară celeia din romanele lui Camil Petrescu și Hortensia Papadat-
Bengescu. Rezervele criticilor au fost considerate parțial îndreptățite de către criticul Garabet Ibrăileanu, ce recunoștea existența unui deficit estetic al
romanului, dar îl justifica prin nevoia de obiectivitate în prezentarea raporturilor sociale.
În ceea ce privește genul principal al romanului, există păreri diferite. Majoritatea criticilor (printre care
Eugen Lovinescu, Șerban Cioculescu George Călinescu și Tudor Vianu) îl cataloghează roman psihologic.
Criticul român de limbă maghiară Gyula Kormos îl consideră un roman antirăzboi,Ion Simuț evidențiază
componenta sa religioasă datorată descrierii unei crize mistice a protagonistului, pentru ca Gyula Dávid să
considere că pune accentul pe aspectele sociale ale unui imperiu multinațional ce-și trimite soldații să lupte
împotriva propriei națiuni.

Romanul Pădurea spânzuraților a fost asemănat cu scrierile marilor romancieri ruși prin zugrăvirea fără
patetism[64] a războiului ca o „acumulare de mizerabile eroisme și lașități necunoscute, monotone” (ca în
volumul „Povestiri din Sevastopol” al lui Lev Tolstoi),prin misticismul bolnăvicios de esență
dostoievskiană al personajului principal, generator precipitat al unei „psihoze spre disoluție”,și prin
„alternarea a două elemente etice opuse, în sufletul unui erou”. Asemănarea cea mai des vehiculată a fost cu
romanul Crimă și pedeapsă (1866) al lui Dostoievski, în care elementul fundamental al acțiunii (crima lui
Raskolnikov) se află chiar la început și declanșează o lungă introspecție ce determină o hotărâre neașteptată
a personajului.De asemenea, povestea de dragoste între Apostol și Ilona care atinge momentul culminant în
noaptea de înviere amintește de motivul central al romanului Învierea (1899) al lui Tolstoi.

Scriitorul francez André Bellessort afirma în prefața primei ediții traduse în limba franceză că Pădurea
spânzuraților e un roman „ce interesează toate națiunile” în care „adevăratul câmp de bătălie este o biată
inimă a omului”, cu un erou „demn de a trăi în memoria cititorului”, considerându-l „o realizare
impresionantă sub raportul construcției”, ce are un loc de frunte în galeria romanelor inspirate de Primul
Război Mondial („une place singulière au milieu de tous les romans inspirés par le cataclisme de 1914”).
Romancierul grec Kosmas Politis îl considera o capodoperă de o măreție clasică atât din punct de vedere al
analizei psihologice, cât și al compoziției, concluzionând: „Cine reușește (ca Liviu Rebreanu) să închidă în
cuvinte simple bogăția unor clipe de viață, acela a înfăptuit o mare operă, mai valoroasă decât orice
frazeologie”.
 CONCLUZIA
Studiind romanul “Pădurea spânzuraților” , am subliniat in interiorul meu 2 idei principale din lucrare:
1. Nu trebuie să mă las condusă niciodată de sentimente , gândidu-mă mereu la rece si lucid;
2. Cea mai frumoasa trasatura , pe care o poate avea cineva este patriotismul si dragostea față de meleagurile natele;
Acest roman , dupa parerea mea este unul dintre cele mai reusite deoarece , autorul atinge mai multe subiecte ce sunt importante
societatii , si anume primul Razboi Mondial , mijloacele de pedepsirea a Imperiului Austro-Ungar pentru dezertare , mediul rural ,
valorile sufletesti . Tema abordată în romanul de față este condiția tragică a intelectualului ardelean aflat în postura de combatant
împotriva propriului său neam, pe fondul evocării Primului Război Mondial. În cadrul acestei teme se distinge, în special, ideea
uciderii, aparent justificate de contextul războiului, dar care poate genera o vină mistuitoare în conștiința individuală. Tema războiului,
prin bogatul ei material de viaţă, cu nesfârşitele implicaţii de ordin sufletesc şi social, a atras foarte mult atentia cititorilor .Romanul
“Pădurea spânzuraților” înfăţişează războiul ca o absurditate sângeroasă, condamnat deopotrivă atât de ţăranii români în spatele
frontului cât şi de cei care luptau pe front, indiferent de naţionalitate. Ţăranii şi soldaţii români sau maghiari nutresc aceeaşi ură faţă de
război, faţă de propaganda şovină, adica a politicii de ațâțare a urii și dușmăniei între națiuni și popoare, de propagare a ideii
superiorității unei națiuni asupra altora, de promovare a exclusivismului și intoleranței naționale ce n-a influenţat pe soldaţii si pe
oamenii din popor. La fel as vrea sa subliniez ideea ca romanul constituie un studiu de caz al protagonistului, care este complex și este
surprins în plină evoluție. Dovada o constituie modificările suferite de concepțiile lui Apostol Bologa despre viață și război. Se observă
o diferență notabilă între percepția locotenentului la începutul romanului, când se înrolează de dragul Martei ,susținând că războiul este
generator de energie și contribuie la selecția naturală, și final, când dezertează și moare în numele iubirii universale pe care o poartă în
suflet. Cauza dramei lui Apostol Bologa este obiectivă, deci, şi ea este justificată psihologic, prin comportamentul eroului, ea devine şi
o problemă de psihologie socială. Moartea devine astfel o izbăvire, căci absoarbe eroul de orice posibilă mustrare de conştiinţă şi de
aceea Bologa o aşteaptă cu seninătate. Apostol își găsește astfel sfârșitul ca un erou al patriei, din dragoste pentru propriul neam, pentru
dreptate și mai ales pentru adevăr și triumful valorilor morale umane.
SIS
MD