PROIECT DIDACTIC

UNITATEA DE ÎNVĂŢĂMÂNT: Colegiul Național „Nicolae Titulescu” – Pucioasa

DATA: 1.03.2018
PROFESOR: Diaconescu Mihaela
CLASA: a XII-a F
PROFIL: Uman, specializarea: intensiv italiană
ARIA CURRICULARĂ: Limbă şi comunicare
OBIECT: Limba şi literatura română
UNITATEA DE ÎNVĂȚARE: Romanul postbelic
TITLUL LECTIEI: Structură și compoziție; scene semnificative în roman
Text-suport: Moromeții de Marin Preda
TIPUL LECTIEI: predare-învățare-evaluare

COMPETENTE GENERALE:
1. Utilizarea corectă şi adecvată a limbii române în diferite situaţii de comunicare.
2. Comprehensiunea şi interpretarea textelor.
3. Argumentarea orală sau în scris a unor opinii în diverse situații de comunicare.

Competenţe specifice Conținuturi asociate

1.1. Aplicarea achizițiilor lingvistice în receptarea - rolul elementelor verbale, paraverbale și
mesajelor orale și scrise, cu explicarea rolului
acestora în reliefarea mesajului;
1.3. Folosirea adecvată a strategiilor de comunicare
orală în monolog si dialog, în vederea realizării unei
comunicări eficiente și personalizate;
2.1. Adecvarea strategiilor de lectură la specificul
textelor literare studiate, în vederea înțelegerii și
interpretării personalizate;
2.3. Compararea propriei interpretări a textelor
studiate cu altele, realizate de colegi sau de critici si
istorici literari;
3.2. Integrarea cunoştințelor privind limba şi
literatura română într-o viziune coerentă asupra - perioada postbelică – romanul.
culturii româneşti.
nonverbale în comunicarea orală și scrisă;
- normele limbii literare (DOOM 2);
- exprimarea orală a reacțiilor și a opiniilor
față de texte literare și nonliterare; monolog
informativ;
- lectură-înţelegere (înţelegerea globală a
textului, analiza unor elemente ce pot
conduce la înţelegerea textului, anticipări);
chei de lectură (titlu, incipit, simbol central,
personaje etc.);
- lectură critică (elevii evaluează ceea ce au
citit), lectură creativă (interpretări personale,
prin raportări la propria sensibilitate,
experienţă de viaţă şi de lectură);

COMPETENȚE DERIVATE :
C1: să recunoască particularitățile de structură și compoziție ale textului narativ postbelic (gen, specie,
teme, motive literare, relații temporale și spațiale, construcţia subiectului, particularităţi ale
compoziţiei, conflict, perspectivă narativă, incipit, final etc.) (corelare cu CS 1.3.);
C2: să surprindă reperele esențiale ale evoluției familiei prin raportare la scenele reprezentative din
volumul I al romanului Moromeții de Marin Preda (plasarea scenelor cheie în ansamblul romanului,
interpretarea conținutului și semnificațiile acestora) (corelare cu CS 2.1.);
C3: să distingă notele originale ale actului narativ al lui Marin Preda, în ceea ce privește evocarea
universului rural. (corelare cu CS 2.3.)

ACTIVITĂȚI DE ÎNVĂȚARE:
A1: activitate de evidențiere a particularităților de structură și de compoziție ale textului narativ prin
analiză de text (construcția subiectului, elemente de compoziție, teme, motive literare, conflict, voci
narative etc.) (C2);
A2: activitate de identificare a semnificațiilor scenelor reprezentative din roman (C3);
A3: activitate de evidențiere a originalității actului narativ, având în vedere viziunea despre lume a
autorului (C4).

STRATEGIA DIDACTICĂ
- Metode şi procedee: conversația euristică, expunerea, problematizarea, învățarea prin descoperire,
explicația.
- Mijloace de învăţământ: textul narativ „Moromeții”, fișa de lucru, material multimedia,
videoproiector, flip-chart.
- Forme de organizare a învăţării: activitate individuală/ pe grupe/ frontală.
- Resurse: a) umane: 32 de elevi ai clasei a XII-a F;
b) capacitate de învățare: grup omogen, ritmuri apropiate de învățare;
c) de timp: 50 de minute.
- Metode şi tehnici de evaluare: observarea curentă, chestionarea orală, aprecierea verbală,
autoevaluarea.

Bibliografie pentru elevi:

- Marin Preda, „Moromeții” – diferite ediții;
- Ecranizarea romanului „Moromeții” de Marin Preda, volumul I, regizat de Stere Gulea (1987).
- Manual de limba şi literatura română, clasa a XII-a, Editura Art, 2007, autori: Adrian Costache,
Florin Ioniță, M. N. Lascăr, Adrian Săvoiu;

Bibliografie pentru profesor:

1. Duda, Gabriela, Analiza textului literar, Editura Humanitas, București, 2000;
2. Oprea, Crenguţa-Lăcrămioara, Strategii didactic-interactive, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 2006;
3. Pamfil, Alina, Limba şi literatura română în liceu. Structuri didactice deschise, Editura Paralela
45, Bucureşti, 2003;
4. Pamfil, Alina, Studii de didactica literaturii române, Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2006;
5. Simion, Eugen, Scriitori români de azi, I, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1978;
6. Ubersfeld, Anne, Termenii cheie ai analizei teatrului, Institutul European, Iaşi, 1999;
7. Dicţionar analitic de opere literare româneşti (coordonare şi revizie ştiinţifică: Ion Pop), Casa
Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2007;
8. Perspective, revista de didactica limbii și literaturii române, nr. 1 (12)/ 2006 cu tema: „Textul
dramatic și spectacolul”, Editura Paralela 45.
 SECVENȚELE CREAREA SITUAȚIILOR DE ÎNVĂȚARE STRATEGII DIDACTICE FORME ȘI
INSTRUIRII INSTRUMENTE
DIDACTICE/ Activitatea profesorului Activitatea elevului Metode și Mijloace de Forme de DE EVALUARE
DURATA procedee învățământ organizare a
activității
I. Moment * Salutul; Se pregătesc pentru începerea
organizatoric * Notarea absenţelor în orei de limba şi literatura
(2’) catalog; română.
* Asigurarea unui climat
adecvat desfăşurării lecţiei.
II. Captarea atenţiei şi Profesorul introduce elevii în Elevii răspund întrebărilor,
asigurarea climatului subiectul lecției, solicitându-le identificând impresii și
afectiv să-și exprime impresiile legate făcând legătura cu tema Problematizarea
(5’) Material Activitate
de reproducerea tabloului lui timpului evidențiată în Conversația multimedia frontală
Salvador Dali, La persistencia roman.
de la memoria, realizat în anul
1931, aparţinând
suprarealismului, înfăţişând un
ţărm marin sumbru presărat cu
ceasuri parcă topite (prin
intermediul unei prezentări
PowerPoint). Elevii sunt rugați
să stabilească legătura cu tema
timpului, evidențiată în
romanul lui Marin Preda.

III. Reactualizarea Sunt actualizate cunoștințele Actualizează informațiile Conversația Caietele Activitate Chestionare orală
cunoștințelor anterioare referitoare la cunoscute despre text, euristică elevilor frontală
anterioare încadrarea romanului în facilitând trecerea către
(10’) contextul epocii, temă, momentul următor, al
problematică, incipit, final, analizei.
construcţia subiectului,
particularităţi ale compoziţiei.
IV. Prezentarea temei Se precizează că activitatea va Elevii ascultă expunerea Expunerea Flip-chart Frontal
 și a competențelor avea în vedere interpretarea Caietele Individual
derivate (1’) semnificațiilor scenelor elevilor
profesorului. Notează pe
reprezentative ale romanului
caiete titlul lecției.
postbelic. Sunt anunțate
competențele derivate.
V.Prezentarea * A1 - Profesorul solicită
sarcinilor de învățare/ interpretarea personală a
dezvoltare a elevilor, oferind o opinie
competențelor critică de discutat în
(5’) continuare: „...Marin Preda Elevii își susțin opiniile, Observarea curentă
descoperă acestei lumi, mult argumentându-le. Conversația Fișa de lucru Frontal Chestionarea orală
hulită de moderniști, euristică
intelectualitatea”.
(M. Ungheanu, Marin Preda,
Vocație și aspirație). – Fișa 1
VI. Obținerea * A2- Profesorul propune o * A2 - Elevii vor răspunde la
performanței (20’) fișă de lucru (Fișa 2) prin care cerințele formulate în fișa de
să se evidențieze construcția/ lucru. Observarea curentă
tehnici narative de realizare a Sintetizează informații
romanului, pornind de la referitoare la semnificațiile
scenele/ nucleele narative scenelor narative prezentate.
prezentate, și oferă indicații
asupra modului în care vor fi Răspunsurile așteptate includ:
rezolvate sarcinile didactice. Cina Moromeților este
Cadrul didactic monitorizează reprezentativă pentru o Activitate pe
răspunsurile elevilor la familie de țărani care urmează Fișe de lucru grupe
cerințele propuse și oferă un cod comportamental
clarificări, acolo unde este exterior, fără convingere, în Învățarea prin Chestionarea orală
cazul. absența unei soluții de descoperire
moment pentru criza
Scene semnificative în traversată.
romanul postbelic Tatăl ocupă „pragul celei de-
Plecând de la următoarele a doua odăi”, de unde „putea
fragmente extrase din roman, să se miște în voie” și-i
Foile de flip-
interpretați conținutul și „stăpânea cu privirea pe Frontal
semnificațiile scenelor, astfel: fiecare”. chart
Grupa I – Scena cinei Autoritatea tatălui care îi Conversația
1. Ce poziţie ocupă Moromete admonestează sau îi euristică
în familia sa hibridă şi ce ironizează pe toți, din poziția
reprezintă cina pentru voi? lui privilegiată, este un atribut
2. Identifică o trăsătură de temporar și iluzoriu.
caracter a personajului Ilie Detaliile despre poziția
Moromete, având în vedere membrilor familiei la masă Activitate pe
următorul citat: „el stăpânea lasă să se întrevadă ruptura grupe
cu privirea pe fiecare”. lor sufletească, evoluția
3. Explică valoarea simbolică ulterioară a conflictului,
a obiectelor descrise în text destrămarea iminentă a
(masa, scaunele). grupului.
4. Prezintă semnificația Forma mesei evocă
așezării la masă a membrilor simbolistica ei străveche:
familiei Moromete. unitate, armonie, ciclul unei
5. Atitudinea autoritară vine existențe previzibile, normate Aprecierea verbală
cumva dintr-o tradiție de legi strămoșești. Frontal
îndelungată și care închide în
ea un adevăr esențial al vieții:
dacă autoritatea paternă
decade, societatea se
destramă? Argumentați.

Grupa a II-a – Scena tăierii Câteva detalii de atmosferă Învățarea prin Fișe de lucru Observarea curentă
salcămului dau momentului o gravitate descoperire
1. Cu ce pom se poate tulburătoare, valoarea unei
asemăna salcâmul? premoniții sumbre: „semăna Conversația
Geneza 2 „ Şi a făcut cu un soare mort, ciuntit și euristică
rece”; „Vaietul cimitirului
Dumnezeu să răsară din
răzbătea acum printre
pământ tot soiul de pomi, salcâmi atât de aproape,
plăcuţi la vedere şi cu roade încât se părea că bocetele ies Foile de flip-
bune de mâncat; iar în chiar din pământ”. chart
mijlocul Raiului era pomul
vieţii și pomul cunoştinţei
binelui si răului. […]
Iar femeia a zis către şarpe
<<roade din pomii raiului
putem sa mâncăm, numai din
rodul pomului celui din
 mijlocul raiului ne-a zis
Dumnezeu: Să nu mâncaţi din
el, nici să vă atingeţi de el, ca
Observarea curentă
să nu muriţi!>> Atunci
şarpele a zis: hotărât că nu Salcâmul cel mai falnic din
veţi muri” (…) sat, loc de întâlnire și de joacă
2. Ce reprezintă salcâmul în pentru copii.
mentalitatea satului şi cine
dorea să-l cumpere? Salcâmul primește însușiri Aprecierea verbală
3. Extrageţi din fraza de mai umane. Învățarea prin
jos alte semnificaţii ale Raportată la întregul roman, descoperire
salcâmului: Acesta pare o secvența concentrează,
fiinţă magică, martor şi simbolic, toată istoria Conversația
păstrător al atâtor tainice ulterioară acestui episod, atât euristică Activitate pe
manifestări ale vieţii ţărăneşti a lui Moromete și a familiei grupe
nescrise. El face parte din viaţa lui, cât și a întregului sat.
familiei Moromete şi viaţa Fișe de lucru
satului „Toată lumea cunoştea
acest salcâm”. Salcâmul este
pentru Moromete un veritabil Frontal
axis mundi, un simbol al Odată distrus arborele sacru,
independenţei lui, personajul lumea moromeților își pierde Foile de flip-
identificându-se cu acest sacralitatea, haosul se chart
arbore (alter-ego vegetal). instalează treptat (prăbușirea
Salcâmul lui Moromete este un satului tradițional, risipirea
semn de hotar, este un simbol iluziilor lui Moromete).
sacru. Toată priveliștea se
 4. Justificați faptul că micșorează, istoria năvălește
prăbușirea salcâmului are ca amenințătoare din toate
efect imediat instaurarea părțile.
haosului, referindu-vă la
metamorfoza întregii lumi Replica lui Ilie Moromete:
(grădina, caii, satul, omul „Într-adins, Nilă îl tăiem,
însuși). înțelegi? Așa, ca să se mire
 5. Tăierea salcâmului proștii” exteriorizează o
poate fi interpretată ca amărăciune grea, o suferință a
execuție sau ca jertfă? înfrângerii căreia bărbatul
Argumentați. este totuși incapabil să-i
 anticipeze adevăratele
dimensiuni.

Grupa a III-a - Scena

plătirii „fonciirei”
1. Ce este „fonciirea”?
2. Cum se comportă
Moromete la vederea agenților
fiscali?
3. Credeţi că Jupuitu
procedează corect atunci când
insistă? Argumentați.
4. Precizează semnificația
verbului „a se dezvinovăți” din
enunțul: „Văz și eu că a
tăiat-o, se dezvinovăți
Moromete”.
5. Comentează ultima replică a
personajului Moromete din
fragmentul dat.
Fonciirea, datoriile la bancă,
taxele sunt forme sub care Învățarea prin Fișe de lucru Activitate pe
această lume pătrunde brutal descoperire grup Observarea curentă
în viața lui Moromete, acesta
încercând să se apere cu o Conversația Foile de flip-
armă pe care i-o oferă tot euristică chart Frontal
inteligența, și anume
disimularea.
Venit să-i impună a-și plăti
datoriile, Jupuitu este ignorat
de către Ilie Moromete și,
pentru a câștiga timp, amână
discuția, apoi îl face să creadă
că va plăti pentru ca, în cele Aprecierea verbală
din urmă, să-i dea numai o
parte din suma cerută.

Grupa a IV-a – Scena

întâlnirilor din poiana lui
Iocan
Clipele de duminică sunt
1. Precizați rolul întâlnirilor de
manifestarea eliberării lor de
la fierăria lui Iocan.
necazurile zilnice, expresia
2. Cum sunt grupaţi ţăranii la
plăcerii gratuite de a sta de
fierăria lui Iocan?
vorbă. Învățarea prin Fișe de lucru Activitate pe
3. Identificaţi o metaforă care
Datorită puterii pe care o descoperire grupe
există în articolul citit de
deține până la un moment dat
ţărani, apoi, urmărind
asupra cuvintelor, Ilie
comentariile ţăranilor, arătaţi
Moromete nu este intimidat Conversația Foile de flip- Frontal
dacă ei înţeleg metafora.
de niciun domeniu de euristică chart
4. Ce rol aveau Moromete şi
discuție. Subiectul preferat
Cocoşilă în aceste întâlniri?
pentru el și Cocoșilă este
5. Cum se încheie adunarea de
politica, pe care o dezbate în
la fierăria lui Iocan?
poiana lui Iocan, reducând-o,

Grupa a V-a – Scena de la
„Piatra albă de hotar”
1.Motivează hotărârea
personajului de a-și alege
„lotul său de pământ” pentru a
sta de vorbă cu sine însuși.
2. Comentează întrebarea
fundamentală pe care și-o pune
personajul: „Cum să trăiești
dacă nu ești liniștit?”
3. Stabilește diferența dintre
cele două lumi (așa cum apar
în finalul scenei): lumea „lor”
(a copiilor din prima căsătorie,
ce vor să se răzlețească de
familie și de sat) și „lumea lui”
(a lui Ilie Moromete, cea a
unei economii autarhice, care
– cu alte cuvinte – trăiește doar
spre a o face înțeleasă
celorlalți, la dimensiunile
satului, ceea ce generează
umorul. Observarea curentă
Semnul prețuirii de care se
bucură în sat este că adunările
din poiana lui Iocan nu încep
fără „omul lor”.
Citirea ziarelor în poiana lui
Iocan este o hrană sufletească
pentru Moromete, discuțiile
purtate aici au rolul de a Fișe de lucru
clarifica și disocia ideile din
articolele publicate, de a
descifra sensurile profunde
ale politicii vremii și nu de a
prezenta fapte de senzație. Activitate pe
grupe Aprecierea verbală
Moromete simte nevoia unei Învățarea prin Observarea curentă
limpeziri. Locul ales, deloc descoperire Foile de flip-
chart
întâmplător, este lotul său de
pământ. Aici întreabă
„oracolul”.
Drama autorității părintești
este generată de plecarea
copiilor de acasă. Conversația
Apare conflictul între iluzie și euristică
realitate, ce accentuează
drama protagonistului. Aprecierea verbală
Sunt dezvăluite procesele de
conștiință ale lui Moromete,
nevoia lui acută de clarificare
a rostului său în lume și al
clasei pe care o reprezintă.
 din ce produce).
4. Deși a stat câteva momente
în cumpănă, Moromete, prin
concluzia pe care o trage,
dovedește că refuză realitatea,
refuză să accepte prăbușirea
lumii în care el rămâne „cel
din urmă țăran”. Explică de ce
personajul continuă să rămână
pe o asemenea poziție.
5. Cine credeți că se face
vinovat de ruptura fiilor de
tată: Moromete, fiii sau
„timpul nerăbdător”?
VII. Integrarea Utilizează metoda 3, 2, 1
evaluării de tip 3 idei reținute (Ce am aflat?)
formativ (5’) 2 deprinderi formate (Ce am
exersat?)
1 opinie despre temă.
VIII. Tema pentru Comunică elevilor tema pentru Notează tema pentru acasă.
acasă (2’) acasă – Fișa 3.
T1: Scrie un eseu, de 15-30 de
rânduri, despre modul în care
personajul Ilie Moromete se
raportează la timp: „Termenii
aceștia – timpul răbdător sau
nerăbdător – în care scriitorul
comentează grav impresiile și
nădejdile personajului sunt la
antipodul unei perspective
biologice asupra existenței
țăranului. Poruncile timpului
Pentru el, lumea țărănească e
un teritoriu al stabilității și al
ordinii de neclintit. Feciorii
săi nu pot să trăiască
altcumva decât cum au
făcut-o el însuși și strămoșii
lui. Numai că nici Paraschiv,
Nilă și Achim și nici Niculae
nu se mulțumesc cu modul de
viață patriarhal. Feciorii cei
mari visează să câștige mulți
bani, la oraș, Niculae vrea să
învețe carte și să plece din
sat.
Este „țăran absolut”, convins
că existența lui reprezintă
centrul Universului,
disprețuitor față de tot ce
venea din afară și nepăsător la
înnoire.
Elevii notează și prezintă Fișe de lucru Activitate Metoda 3, 2, 1
informațiile solicitate. individuală
Comentariu de Tema pentru acasă
text critic / eseu
argumentativ
 n-au în romanul lui Marin
Preda sensul de dependență
strictă și aproape exclusivă a
vieții de marile ritmuri ale
naturii [...]. Marin Preda își
urmărește personajele cu
înțelegerea vremii noastre.”
(Silvian Iosifescu, Drumuri
literare)
sau
T2: A procedat corect sau a
greșit Ilie Moromete în relația
părinte - copii?
Argumentează-ți punctul de
vedere.
IX. Asigurarea feed- Aprecierea verbală,
Se va realiza pe tot parcursul lecţiei, la sfârşit fiind notaţi elevii
backului prin calificative și
care şi-au adus contribuţia la buna desfăşurare a lecţiei.
note
Fișa 1
„...Marin Preda descoperă acestei lumi, mult hulită de moderniști, intelectualitatea”.(M. Ungheanu, Marin Preda,
Vocație și aspirație).

Fișa 2
SCENE SEMNIFICATIVE ÎN ROMANUL POSTBELIC

Grupa I – Scena cinei

Cât ieșeau din iarnă și până aproape de sfântul Niculaie, Moromeții mâncau în tindă la o masă joasă și rotundă, așezați în
jurul ei pe niște scăunele cât palma. Fără să se știe când, copiii se așezaseră cu vremea unul lângă altul, după fire și neam. Cei trei
frați vitregi, Paraschiv, Nilă și Achim, stăteau spre partea dinafară a tindei, ca si când ar fi fost gata în orice clipă să se scoale de la
masă și să plece afară. De cealaltă parte a mesei, lângă vatră, jumătate întoarsă spre străchinile și oalele cu mâncare de pe foc,
stătea întotdeauna Catrina Moromete, mama vitregă a celor trei frați, iar lângă ea îi avea pe ai ei, pe Niculae, pe Ilinca și pe Tita,
copii făcuți cu Moromete. […]
Moromete stătea parcă deasupra tuturor. Locul lui era pragul celei de-a doua odăi, de pe care el stăpânea cu privirea pe
fiecare. Toți ceilalți stăteau umăr lângă umăr, înghesuiți, masa fiind prea mică. Moromete n-o mai schimbase de pe vremea primei lui
căsătorii, deși numărul copiilor crescuse. El ședea bine pe pragul lui, putea să se miște în voie și de altfel nimănui nu-i trecuse prin
cap că ar fi bine să se schimbe masa aceea joasă și plină de arsurile de la tigaie.
Paraschiv, Nilă și Achim nu erau din firea lor niște copii tăcuți, moi ori lipsiți de veselie. Totuși, ca totdeauna, ei se așezară
la masă absenți, uitându-se în gol, oftând, parcă ar fi trebuit nu să mănânce, ci să ridice pietre de moară. Moromete se așeză și el pe
prag, făcând în același timp câteva cruci repezi și închizând o clipă, evlavios, ochii. Niculae, care nu avea scaun, se așeză turcește pe
pământ. (Marin Preda, Moromeții)

1. Ce poziţie ocupă Moromete în familia sa hibridă şi ce reprezintă cina pentru voi?

2. Identifică o trăsătură de caracter a personajului Ilie Moromete, având în vedere următorul citat: „ el stăpânea cu privirea
pe fiecare”.
3. Explică valoarea simbolică a obiectelor descrise în text (masa, scaunele).
4. Prezintă semnificația așezării la masă a membrilor familiei Moromete.
5. Atitudinea autoritară vine cumva dintr-o tradiție îndelungată și care închide în ea un adevăr esențial al vieții: dacă
autoritatea paternă decade, societatea se destramă? Argumentați.

Grupa a II-a – Scena tăierii salcămului

Nilă își dădu pălăria pe ceafă și întrebă încă o dată:
— Salcâmul ăsta? De ce să-l tăiem? Cum o să-l tăiem? De ce?!...
— Într-adins, răspunse Moromete. Într-adins, Nilă îl tăiem, înțelegi? Așa, ca să se mire proștii! Pune mâna, nu te mai uita, că se face
ziuă.
— Cum să se mire proștii?! întrebă Nilă supărat, neînțelegând, trecându-i pentru întâia oară prin cap că la urma-urmei tatăl lui ar
putea să țină seama și de ceea ce gândește el, așa cum a fost seara trecută, când l-a întrebat ce să facă cu Achim.
Moromete se uită mirat la fiu, dar după aceea puse mâna pe secure și-i încercă tăișul.
— Vrei să știi în ce fel să se mire proștii? îl întrebă el. Să se uite și să se mire până li s-o apleca.
— Bine, dar nu e salcâmul nostru! mai protestă Nilă.
— Dar al cui e? întrebă tatăl, apucând securea de coadă.
— Nu e al ga Măriei?! răspunse Nilă, crezând că totuși tatăl n-are să încerce să taie salcâmul. Și pe urmă, ziua n-avem timp? mai
bombăni el nedumerit. Ce ți-a venit acuma, cu noaptea în cap?
Moromete nu-i răspunse. Începu să dea ocol salcâmului, căutând un anumit loc unde să înceapă a-l lovi. O clipă el mai
rămase gânditor, apoi deodată ridică securea și-o înfipse cu putere în coaja copacului. Din gât îi ieși un icnet adânc și lovitura țâșni
de la rădăcina copacului, se lovi de uluci și se întoarse îndărăt, făcând să răsune viroaga.
Nilă apucă și el securea în mâini și trecu de cealaltă parte a tulpinei.
— Și cui îl dai? mai întrebă el.
— Ăstuia, răspunse Moromete arătând spre grădina lui Bălosu.
Amândoi începură apoi să izbească tăcuți și nu se opriră decât după un timp îndelungat. În amândouă părțile făcuseră în
salcâm câte o tăietură adâncă și albă. Începură să izbească din nou și așchiile săreau acum, mai mărunt, uneori zbârnâind în aer. În
curând ele înconjurară locul într-o roată înălbită.
Începuse să se lumineze. În cimitir vaietul femeilor contenise dar nu de tot, se mai auzea un murmur nelămurit, chemări
șoptite și tainice. O femeie încă bocea și părea să nu mai termine litania ei veche.
 Dar Moromete și Nilă nu mai auzeau. Ei loveau de la o vreme mai încet, mai chibzuit, uneori scormonind cu securea în
lovituri mici, căutând parcă viața salcâmului falnic în vreo vână care se ascundea de secure. Cu toate că pătrunseseră în el adânc,
din amândouă părțile, copacul stătea drept și liniștit, nici o frunză nu i se mișca. Deodată, niște aripi pâlpâiră undeva într-un prun și
încă o dată un cocoș cântă prelung. Când sfârși, în clipa următoare, satul răsună a doua oară ca o alarmă nesfârșită de glasurile
celorlalți cocoși. (Marin Preda, Moromeții)

1. Cu ce pom se poate asemăna salcâmul?

Geneza 2 „ Şi a făcut Dumnezeu să răsară din pământ tot soiul de pomi, plăcuţi la vedere şi cu roade bune de mâncat; iar
în mijlocul Raiului era pomul vieţii și pomul cunoştinţei binelui si răului. […]
Iar femeia a zis către şarpe <<roade din pomii raiului putem sa mâncăm, numai din rodul pomului celui din mijlocul
raiului ne-a zis Dumnezeu: Să nu mâncaţi din el, nici să vă atingeţi de el, ca să nu muriţi!>> Atunci şarpele a zis: hotărât
că nu veţi muri” (…)
2. Ce reprezintă salcâmul în mentalitatea satului şi cine dorea să-l cumpere?
3. Extrageţi din fraza de mai jos alte semnificaţii ale salcâmului: Acesta pare o fiinţă magică, martor şi păstrător al atâtor
tainice manifestări ale vieţii ţărăneşti nescrise. El face parte din viaţa familiei Moromete şi viaţa satului „ Toată lumea
cunoştea acest salcâm”. Salcâmul este pentru Moromete un veritabil axis mundi, un simbol al independenţei lui,
personajul identificându-se cu acest arbore. Salcâmul lui Moromete este un semn de hotar, este un simbol sacru.
4. Justificați că prăbușirea salcâmului are ca efect imediat instaurarea haosului, referindu-vă la metamorfoza întregii lumi
(grădina, caii, satul, omul însuși).
5. Tăierea salcâmului poate fi interpretată ca execuție sau ca jertfă? Argumentați.

Grupa a III-a - Scena plătirii „fonciirei”

Moromete se apropie de prispă tăcut. Acum se uita în altă parte, întocmai ca și când n-ar fi auzit nimic din ceea ce i se
spusese. Se rezemă liniștit de stâlpul casei și începu să se caute prin buzunarele flanelei. Scoase din fundul buzunarului puțin praf de
tutun, amestecat cu gunoi, și vru să-l toarne într-o foiță, dar îl suflă repede și se uită urât la omul care îl însoțea pe agent. I se adresă
supărat și poruncitor:
— Dă-mi, mă, o țigare!
Omul își scoase repede tabachera și i-o întinse.
— Foncierea pământului, lot Moromete, trei mii de lei. Lot Catrina Moromete, rest de plătit două mii opt sute șaizeci și trei de lei, zise
agentul frunzărind un registru cu scoarțele moi. Nu e cine știe ce! Nea Ilie, uite ce este, plătești acum restanțele care sunt mai
urgente, și pe anul ăsta te las până după secere. Altceva n-am ce să fac. Hai mai repede, că până la prânz mai am de încasat șaizeci
de oameni...
Moromete, care în acest timp își răsucise țigarea, își ridică fruntea la agent, se uită la el întrebător, apoi spuse:
— Catrino, sau Tito, care ești în tindă; dă-mi un foc!
Agentul se așeză pe marginea prispei, scoase un chitanțier și începu să scrie în el: „Adică lei trei mii s-a primit de la
d. Ilie Moromete...“ înainte de a scrie se uitase la om să-l audă confirmând. Moromete însă nu zise nimic.
Tita ieși pe prispă cu un cărbune și-i dădu tatălui să aprindă. Jupuitu rupse chitanța și i-o întinse lui Moromete cu un aer
grăbit, azvârlind registrul cu scoarțele moi într-o geantă, pe care o ținea sub braț. Moromete luă chitanța, se uită la ea cercetător,
parcă ar fi vrut să-și dea seama dacă e legală, o întoarse pe partea cealaltă, apoi o puse încetișor pe prispă, trăgând liniștit din
țigare.
— Hai, nea Ilie, hai, nea Ilie! se grăbi Jupuitu, pocnind încuietoarea genții.
— Păi nu ți-am spus că n-am?! zise Moromete nevinovat. Ce să-ți fac eu dacă n-am! De unde să dau? N-am!
— Ce dracu, nea Ilie! strigă agentul înfuriat. Nu vezi că ți-am tăiat și chitanța? Nu mai mă fierbe atât că statul nu mă plătește să-mi
pierd vremea prin curțile oamenilor...
— Uite-te la ăsta! se miră Moromete cu oarecare veselie. Ce, te țin eu?
— Nea Ilie, a tăiat chitanța! zise și însoțitorul grav.
— Văz și eu că a tăiat-o, se dezvinovăți Moromete.
— Plătește, Moromete! strigă agentul înfuriat. Ce dracu, ne jucăm de-a baba-oarba?
Moromete se uită la agent și încercă să zâmbească.
— Ei, da, plătește! Dar de unde să-ți plătesc? N-auzi că n-am! (Marin Preda, Moromeții)

1. Ce este „fonciirea”?
2. Cum se comportă Moromete la vederea agenților fiscali?
3. Credeţi că Jupuitu procedează corect atunci când insistă?Argumentați.
4. Precizează semnificația verbului „a se dezvinovăți” din enunțul: „Văz și eu că a tăiat-o, se dezvinovăți Moromete”.
5. Comentează ultima replică a personajului Moromete din fragmentul dat.

Grupa a IV-a – Scena întâlnirilor din poiana lui Iocan

Cocoșilă se apropie mai mult și duse mâna la pălărie. […]
Cocoșilă scoase dintr-o despărțitură a chimirului un pachet de regie nedesfăcut, se așeză nepăsător pe un butuc și începu să-și
răsucească o țigare. Moromete se lăsă pe vine și își făcu și el din pachetul lui Cocoșilă, după care întinse mâna și trase încet de sub
același chimir Dimineața. Ziarul nu era întreg, dar Cocoșilă avusese grijă să-i aducă lui Moromete paginile cu știri politice și cu
dezbaterile.
— Asculți, Moromete? Nu mai citi, lasă că am citit eu înaintea ta și sunt mai deștept, ascultă aici la mine... Degeaba are doi creieri!
[…]
— Hai, Moromete, lasă-l pe Iocan, dădu cineva glas nerăbdării tuturor. Hai, dă-i drumul!
De fapt Moromete întârzia ca un școlar care nu e sigur pe el; citea întâi în gând:
— Auziți ce zice regele! spuse el și îndată se făcu tăcere deplină. Auziți ce zice majestatea sa, adăugă rotunjind mieros pe „majestatea
sa“.
Începu apoi să citească, deodată, cu un glas schimbat și necunoscut, parcă ar fi ținut el un discurs celorlalți. Avea într-adevăr în glas
niște grosimi și subțirimi ciudate cu opriri care scormoneau înțelesuri nemărturisite sau încheieri definitive care trebuiau să
zdrobească de convingere pe cei care ascultau.
Marele congres agricol
Abia și-a încheiat discursul său domnul ministru al agriculturii, că fanfarele au intonat solemnul imn și însoțit de suita Sa și-a făcut
apariția în sala congresului „Primul agricultor al țării“, Majestatea sa Regele Carol al II-lea.
Întâmpinat la tribună de cei prezenți, Majestatea sa Regele a rostit un discurs.
Discursul Majestății sale Regelui
Domnilor, Am fost informat că congresul dumneavoastră este un congres de specialiști, agronomi și ingineri. Iau cuvântul aici ca unul
interesat în chestiunile pe care le dezbateți și care am chiar oarecare experiență. Mi-ar fi plăcut poate ca acest congres să fie un
congres al „gospodarilor“, pentru că, după mine, specialiștii noștri sunt încă departe de a fi gospodari. Știu acest lucru, pentru că
agricultura m-a pasionat... Domnilor, a devenit o lozincă să se spună la noi că agricultura este ocupațiunea principală a românilor,
am spus-o și eu, dar din nenorocire, dacă este ocupațiunea manuală principală a românului, nu este totdeauna și ocupațiunea lui
mintală...
Moromete se opri și rămase cu privirea țintă în ziar. Tăcerea continua.
— Hehe! izbucni pe neașteptate Dumitru lui Nae și râsul său gâlgâi puternic și leneș mai departe. He, he, he, ia uitați-vă cum a
rămas Moromete.
— Adică, se răsuci Moromete spre Cocoșilă, lăsând pentru moment ziarul la o parte, adică ocupațiunea ta mintală, Cocoșilă, e la alte
prostii!
Cocoșilă nu răspunse, se uita invidios la Moromete care știa să găsească în ziar astfel de lucruri.
— În fine! încheie Moromete aceste scurte observații și apucă din nou ziarul în mână.
Pe frontul luptelor din Spania
Tragedia orașului Guernica
Călcând pentru a doua oară hotărârile Comisiei de neintervenție, o escadrilă de avioane germane a bombardat timp de șase ore
orașul Guernica lipsit de apărare. Avioanele au coborât la patruzeci de metri, mitraliind populația civilă care alerga îngrozită prin
orașul incendiat. Din zece mii de locuitori au mai scăpat opt sute, restul pierind în flăcări, sub dărâmături, sau uciși de piloții care îi
urmăreau de la mică înălțime.
Moromete se opri și din nou se așternu tăcerea. Aproape toți cei adunați aici făcuseră și ei războiul, dar nu cunoșteau avioanele.
— Cum dracu să tragi cu mitraliera din avion! se miră cineva.
Dar nimeni nu-i explică. Țugurlan se uita la toți cu o privire înceată și dușmănoasă. El rupse tăcerea cu un glas răgușii;
— Uite-așa ar trebui p-aici pe la noi, amenință el, și chipul lui întunecat, ras proaspăt, se făcu vânăt.
Alături de el, Din Vasilescu tresări din nou și se strânse parcă să-i facă și mai mult loc. Lui Țugurlan nu-i răspunse nimeni. Abia într-
un târziu Moromete spuse împăciuitor:
— Lasă, măi Țugurlane, să trăiască lumea în pace! N-ajunge cât moare pe-acolo?!
Dumitru lui Nae dădu iar semnalul, mirându-se cu gura mare:
— Ce dracu o fi acolo în Spania; ce caută Neamțul acolo?! […]
— Ești prost! reflectă Cocoșilă îngăduitor. Neamțul e ca alde Ilie al lui Udubeașcă, explică el. Îl punea jos alde Voicu Câinaru și-l
bătea de îl snopea. Pe urmă se pomenea iar cu el. „Bine, mă, Ilie, îi spunea atunci al lui Câinaru, nu te bătui eu pe tine alaltăieri?“
„Ce-are a face!“ zicea al lui Udubeașcă.
— Și îl bătea iar?
— Da!
— E și ăsta un punct de vedere! observă Moromete, apucând din nou ziarul. (Marin Preda, Moromeții)

1. Precizați rolul întâlnirilor de la fierăria lui Iocan.

2. Cum sunt grupaţi ţăranii la fierăria lui Iocan?
3. Identificaţi o metaforă care există în articolul citit de ţărani, apoi, urmărind comentariile ţăranilor, arătaţi dacă ei înţeleg
metafora.
4. Ce rol aveau Moromete şi Cocoşilă în aceste întâlniri?
5. Cum se încheie adunarea de la fierăria lui Iocan?

Grupa a V-a – Scena de la „Piatra albă de hotar”

Moromete se așeză pe piatra albă de hotar și își luă capul în mâini. Era cu desăvârșire singur. Dacă n-ar fi fost miriștea
locurilor sau urmele — roților de căruță, uscate adânc în pământul drumului, care arătau că pe aici au fost oameni, s-ar fi zis că
porumburile au crescut singure, că au fost părăsite, că nimeni n-o să mai calce vreodată pe-aici și că doar el a rămas ca un martor al
unei lumi ciudate care a pierit.
Moromete însă era departe de a fi rupt de lume și venise aici tocmai pentru că se simțea îngropat în ea până la gât și vroia
să scape. Înțelegea că se uneltise împotriva lui și el nu știuse — timpul pe care îl crezuse răbdător și lumea pe care o crezuse prietenă
și plină de daruri ascunseseră de fapt o capcană (fâlfâirea înceată a amenințărilor, întinderea lor de-a lungul anilor și de aici
credința în fărâmițarea și dispariția lor) — iar lumea, trăind în orbire și nepăsare, îi sălbăticise copiii și îi asmuțise împotriva lui.
Stătea pe piatra de hotar cu capul în mâini și încerca să dea de curgerea până mai ieri a gândirii sale liniștite, îndârjit și
hotărât să nu cruțe nimic pentru a o regăsi, simțind că înstrăinarea de ea ar aduce întunericul și că moartea n-ar fi mai rea decât
atât. Cum să trăiești dacă nu ești liniștit? Nu se întâmplase nimic atât de cumplit încât să nu fie repus totul sub lumina vie a minții. Nu
cumva timpul era undeva același? Nu cumva trecerea lui era egală și dacă o dată te ocrotea fărâmițând primejdia, când te credeai
scăpat îți distrugea de asemenea speranțele clădite peste legea lui? Nu cumva copiii de aceea sunt copii, ca să nu-și înțeleagă
părinții, fără ca mai întâi să se rătăcească, și de aceea părintele e părinte, ca să-i ierte și să sufere pentru ei? „Dar i-am iertat
mereu“, gândi deodată Moromete și gândirea aceasta reveni și nu mai fu urmată de alta, i-am iertat mereu, i-am iertat mereu și
rămase cu ea în cap până ce își luă seama și o stinse.
După care nu mai fu nimic, se auzea numai foșnetul porumbului, vântul ușor care venea dinspre miazănoapte sporind parcă
și mai mult tăcerea omului și a pământului.[…] „Am făcut tot ce trebuia, reluă Moromete cu o sforțare, le-am dat tot ce era, la toți,
fiecăruia ce-a vrut... Ce mai trebuia să fac și n-am făcut? Ce mai era de făcut și m-am dat la o parte și n-am avut grijă? Mi-au spus ei
mie ceva să le dau și nu le-am dat? A cerut cineva ceva de la mine și eu am spus nu? Mi-a arătat mie cineva un drum mai bun pentru
ei pe care eu să-l fi ocolit fiindcă așa am vrut eu? S-au luat după lume, nu s-au luat după mine! Și dacă lumea e așa cum zic ei și nu e
așa cum zic eu, ce mai rămâne de făcut?! N-au decât să se scufunde! întâi lumea și pe urmă și ei cu ea.“
Și această gândire sumbră și trufașă îl ridică pe Moromete în picioare, pregătit parcă să facă față unei asemenea prăbușiri.
(Marin Preda, Moromeții)

1.Motivează hotărârea personajului de a-și alege „lotul său de pământ” pentru a sta de vorbă cu sine însuși.
2. Comentează întrebarea fundamentală pe care și-o pune personajul: „Cum să trăiești dacă nu ești liniștit?”
3. Stabilește diferența dintre cele două lumi (așa cum apar în finalul scenei): lumea „lor” (a copiilor din prima căsătorie,
ce vor să se răzlețească de familie și de sat) și „lumea lui” (a lui Ilie Moromete, cea a unei economii autarhice, care – cu
alte cuvinte – trăiește doar din ce produce).
4. Deși a stat câteva momente în cumpănă, Moromete, prin concluzia pe care o trage, dovedește că refuză realitatea,
refuză să accepte prăbușirea lumii în care el rămâne „cel din urmă țăran”. Explică de ce personajul continuă să rămână pe
o asemenea poziție.
5. Cine credeți că se face vinovat de ruptura fiilor de tată: Moromete, fiii sau „timpul nerăbdător”?
Fișa 3
T1: A procedat corect sau a greșit Ilie Moromete în relația părinte - copii? Argumentează-ți punctul de vedere.
sau
T2: Scrie un eseu, de 15-30 de rânduri, despre modul în care personajul Ilie Moromete se raportează la timp: „Termenii
aceștia – timpul răbdător sau nerăbdător – în care scriitorul comentează grav impresiile și nădejdile personajului sunt la
antipodul unei perspective biologice asupra existenței țăranului. Poruncile timpului n-au în romanul lui Marin Preda
sensul de dependență strictă și aproape exclusivă a vieții de marile ritmuri ale naturii [...]. Marin Preda își urmărește
personajele cu înțelegerea vremii noastre.” (Silvian Iosifescu, Drumuri literare)
 Grupa I – scena cinei
Cât ieșeau din iarnă și până aproape de sfântul Niculaie, Moromeții mâncau în tindă la o masă joasă și rotundă, așezați în
jurul ei pe niște scăunele cât palma. Fără să se știe când, copiii se așezaseră cu vremea unul lângă altul, după fire și neam. Cei trei
frați vitregi, Paraschiv, Nilă și Achim, stăteau spre partea dinafară a tindei, ca si când ar fi fost gata în orice clipă să se scoale de la
masă și să plece afară. De cealaltă parte a mesei, lângă vatră, jumătate întoarsă spre străchinile și oalele cu mâncare de pe foc,
stătea întotdeauna Catrina Moromete, mama vitregă a celor trei frați, iar lângă ea îi avea pe ai ei, pe Niculae, pe Ilinca și pe Tita,
copii făcuți cu Moromete. […]
Moromete stătea parcă deasupra tuturor. Locul lui era pragul celei de-a doua odăi, de pe care el stăpânea cu privirea pe
fiecare. Toți ceilalți stăteau umăr lângă umăr, înghesuiți, masa fiind prea mică. Moromete n-o mai schimbase de pe vremea primei lui
căsătorii, deși numărul copiilor crescuse. El ședea bine pe pragul lui, putea să se miște în voie și de altfel nimănui nu-i trecuse prin
cap că ar fi bine să se schimbe masa aceea joasă și plină de arsurile de la tigaie.
Paraschiv, Nilă și Achim nu erau din firea lor niște copii tăcuți, moi ori lipsiți de veselie. Totuși, ca totdeauna, ei se așezară
la masă absenți, uitându-se în gol, oftând, parcă ar fi trebuit nu să mănânce, ci să ridice pietre de moară. Moromete se așeză și el pe
prag, făcând în același timp câteva cruci repezi și închizând o clipă, evlavios, ochii. Niculae, care nu avea scaun, se așeză turcește pe
pământ. (Marin Preda, Moromeții)

Grupa a II-a – scena tăierii salcămului

Nilă își dădu pălăria pe ceafă și întrebă încă o dată:
— Salcâmul ăsta? De ce să-l tăiem? Cum o să-l tăiem? De ce?!...
— Într-adins, răspunse Moromete. Într-adins, Nilă îl tăiem, înțelegi? Așa, ca să se mire proștii! Pune mâna, nu te mai uita, că se face
ziuă.
— Cum să se mire proștii?! întrebă Nilă supărat, neînțelegând, trecându-i pentru întâia oară prin cap că la urma-urmei tatăl lui ar
putea să țină seama și de ceea ce gândește el, așa cum a fost seara trecută, când l-a întrebat ce să facă cu Achim.
Moromete se uită mirat la fiu, dar după aceea puse mâna pe secure și-i încercă tăișul.
— Vrei să știi în ce fel să se mire proștii? îl întrebă el. Să se uite și să se mire până li s-o apleca.
— Bine, dar nu e salcâmul nostru! mai protestă Nilă.
— Dar al cui e? întrebă tatăl, apucând securea de coadă.
— Nu e al ga Măriei?! răspunse Nilă, crezând că totuși tatăl n-are să încerce să taie salcâmul. Și pe urmă, ziua n-avem timp? mai
bombăni el nedumerit. Ce ți-a venit acuma, cu noaptea în cap?
Moromete nu-i răspunse. Începu să dea ocol salcâmului, căutând un anumit loc unde să înceapă a-l lovi. O clipă el mai
rămase gânditor, apoi deodată ridică securea și-o înfipse cu putere în coaja copacului. Din gât îi ieși un icnet adânc și lovitura țâșni
de la rădăcina copacului, se lovi de uluci și se întoarse îndărăt, făcând să răsune viroaga.
Nilă apucă și el securea în mâini și trecu de cealaltă parte a tulpinei.
— Și cui îl dai? mai întrebă el.
— Ăstuia, răspunse Moromete arătând spre grădina lui Bălosu.
Amândoi începură apoi să izbească tăcuți și nu se opriră decât după un timp îndelungat. În amândouă părțile făcuseră în
salcâm câte o tăietură adâncă și albă. Începură să izbească din nou și așchiile săreau acum, mai mărunt, uneori zbârnâind în aer. În
curând ele înconjurară locul într-o roată înălbită.
Începuse să se lumineze. În cimitir vaietul femeilor contenise dar nu de tot, se mai auzea un murmur nelămurit, chemări
șoptite și tainice. O femeie încă bocea și părea să nu mai termine litania ei veche.
Dar Moromete și Nilă nu mai auzeau. Ei loveau de la o vreme mai încet, mai chibzuit, uneori scormonind cu securea în
lovituri mici, căutând parcă viața salcâmului falnic în vreo vână care se ascundea de secure. Cu toate că pătrunseseră în el adânc,
din amândouă părțile, copacul stătea drept și liniștit, nici o frunză nu i se mișca. Deodată, niște aripi pâlpâiră undeva într-un prun și
încă o dată un cocoș cântă prelung. Când sfârși, în clipa următoare, satul răsună a doua oară ca o alarmă nesfârșită de glasurile
celorlalți cocoși. (Marin Preda, Moromeții)

Grupa a III-a - scena plătirii „fonciirei”

Moromete se apropie de prispă tăcut. Acum se uita în altă parte, întocmai ca și când n-ar fi auzit nimic din ceea ce i se
spusese. Se rezemă liniștit de stâlpul casei și începu să se caute prin buzunarele flanelei. Scoase din fundul buzunarului puțin praf de
tutun, amestecat cu gunoi, și vru să-l toarne într-o foiță, dar îl suflă repede și se uită urât la omul care îl însoțea pe agent. I se adresă
supărat și poruncitor:
— Dă-mi, mă, o țigare!
Omul își scoase repede tabachera și i-o întinse.
— Foncierea pământului, lot Moromete, trei mii de lei. Lot Catrina Moromete, rest de plătit două mii opt sute șaizeci și trei de lei, zise
agentul frunzărind un registru cu scoarțele moi. Nu e cine știe ce! Nea Ilie, uite ce este, plătești acum restanțele care sunt mai
urgente, și pe anul ăsta te las până după secere. Altceva n-am ce să fac. Hai mai repede, că până la prânz mai am de încasat șaizeci
de oameni...
Moromete, care în acest timp își răsucise țigarea, își ridică fruntea la agent, se uită la el întrebător, apoi spuse:
— Catrino, sau Tito, care ești în tindă; dă-mi un foc!
Agentul se așeză pe marginea prispei, scoase un chitanțier și începu să scrie în el: „Adică lei trei mii s-a primit de la
d. Ilie Moromete...“ înainte de a scrie se uitase la om să-l audă confirmând. Moromete însă nu zise nimic.
Tita ieși pe prispă cu un cărbune și-i dădu tatălui să aprindă. Jupuitu rupse chitanța și i-o întinse lui Moromete cu un aer
grăbit, azvârlind registrul cu scoarțele moi într-o geantă, pe care o ținea sub braț. Moromete luă chitanța, se uită la ea cercetător,
parcă ar fi vrut să-și dea seama dacă e legală, o întoarse pe partea cealaltă, apoi o puse încetișor pe prispă, trăgând liniștit din
țigare.
— Hai, nea Ilie, hai, nea Ilie! se grăbi Jupuitu, pocnind încuietoarea genții.
— Păi nu ți-am spus că n-am?! zise Moromete nevinovat. Ce să-ți fac eu dacă n-am! De unde să dau? N-am!
— Ce dracu, nea Ilie! strigă agentul înfuriat. Nu vezi că ți-am tăiat și chitanța? Nu mai mă fierbe atât că statul nu mă plătește să-mi
pierd vremea prin curțile oamenilor...
— Uite-te la ăsta! se miră Moromete cu oarecare veselie. Ce, te țin eu?
— Nea Ilie, a tăiat chitanța! zise și însoțitorul grav.
— Văz și eu că a tăiat-o, se dezvinovăți Moromete.
— Plătește, Moromete! strigă agentul înfuriat. Ce dracu, ne jucăm de-a baba-oarba?
Moromete se uită la agent și încercă să zâmbească.
— Ei, da, plătește! Dar de unde să-ți plătesc? N-auzi că n-am! (Marin Preda, Moromeții)

Grupa a IV-a – scena discuțiilor din poiana lui Iocan

Cocoșilă se apropie mai mult și duse mâna la pălărie. […]
Cocoșilă scoase dintr-o despărțitură a chimirului un pachet de regie nedesfăcut, se așeză nepăsător pe un butuc și începu să-și
răsucească o țigare. Moromete se lăsă pe vine și își făcu și el din pachetul lui Cocoșilă, după care întinse mâna și trase încet de sub
același chimir Dimineața. Ziarul nu era întreg, dar Cocoșilă avusese grijă să-i aducă lui Moromete paginile cu știri politice și cu
dezbaterile.
— Asculți, Moromete? Nu mai citi, lasă că am citit eu înaintea ta și sunt mai deștept, ascultă aici la mine... Degeaba are doi creieri!
[…]
— Hai, Moromete, lasă-l pe Iocan, dădu cineva glas nerăbdării tuturor. Hai, dă-i drumul!
De fapt Moromete întârzia ca un școlar care nu e sigur pe el; citea întâi în gând:
— Auziți ce zice regele! spuse el și îndată se făcu tăcere deplină. Auziți ce zice majestatea sa, adăugă rotunjind mieros pe „majestatea
sa“.
Începu apoi să citească, deodată, cu un glas schimbat și necunoscut, parcă ar fi ținut el un discurs celorlalți. Avea într-adevăr în glas
niște grosimi și subțirimi ciudate cu opriri care scormoneau înțelesuri nemărturisite sau încheieri definitive care trebuiau să
zdrobească de convingere pe cei care ascultau.
Marele congres agricol
Abia și-a încheiat discursul său domnul ministru al agriculturii, că fanfarele au intonat solemnul imn și însoțit de suita Sa și-a făcut
apariția în sala congresului „Primul agricultor al țării“, Majestatea sa Regele Carol al II-lea.
Întâmpinat la tribună de cei prezenți, Majestatea sa Regele a rostit un discurs.
Discursul Majestății sale Regelui
Domnilor, Am fost informat că congresul dumneavoastră este un congres de specialiști, agronomi și ingineri. Iau cuvântul aici ca unul
interesat în chestiunile pe care le dezbateți și care am chiar oarecare experiență. Mi-ar fi plăcut poate ca acest congres să fie un
congres al „gospodarilor“, pentru că, după mine, specialiștii noștri sunt încă departe de a fi gospodari. Știu acest lucru, pentru că
agricultura m-a pasionat... Domnilor, a devenit o lozincă să se spună la noi că agricultura este ocupațiunea principală a românilor,
am spus-o și eu, dar din nenorocire, dacă este ocupațiunea manuală principală a românului, nu este totdeauna și ocupațiunea lui
mintală...
Moromete se opri și rămase cu privirea țintă în ziar. Tăcerea continua.
— Hehe! izbucni pe neașteptate Dumitru lui Nae și râsul său gâlgâi puternic și leneș mai departe. He, he, he, ia uitați-vă cum a
rămas Moromete.
— Adică, se răsuci Moromete spre Cocoșilă, lăsând pentru moment ziarul la o parte, adică ocupațiunea ta mintală, Cocoșilă, e la alte
prostii!
Cocoșilă nu răspunse, se uita invidios la Moromete care știa să găsească în ziar astfel de lucruri.
— În fine! încheie Moromete aceste scurte observații și apucă din nou ziarul în mână.
Pe frontul luptelor din Spania
Tragedia orașului Guernica
Călcând pentru a doua oară hotărârile Comisiei de neintervenție, o escadrilă de avioane germane a bombardat timp de șase ore
orașul Guernica lipsit de apărare. Avioanele au coborât la patruzeci de metri, mitraliind populația civilă care alerga îngrozită prin
orașul incendiat. Din zece mii de locuitori au mai scăpat opt sute, restul pierind în flăcări, sub dărâmături, sau uciși de piloții care îi
urmăreau de la mică înălțime.
Moromete se opri și din nou se așternu tăcerea. Aproape toți cei adunați aici făcuseră și ei războiul, dar nu cunoșteau avioanele.
— Cum dracu să tragi cu mitraliera din avion! se miră cineva.
Dar nimeni nu-i explică. Țugurlan se uita la toți cu o privire înceată și dușmănoasă. El rupse tăcerea cu un glas răgușii;
— Uite-așa ar trebui p-aici pe la noi, amenință el, și chipul lui întunecat, ras proaspăt, se făcu vânăt.
Alături de el, Din Vasilescu tresări din nou și se strânse parcă să-i facă și mai mult loc. Lui Țugurlan nu-i răspunse nimeni. Abia într-
un târziu Moromete spuse împăciuitor:
— Lasă, măi Țugurlane, să trăiască lumea în pace! N-ajunge cât moare pe-acolo?!
Dumitru lui Nae dădu iar semnalul, mirându-se cu gura mare:
— Ce dracu o fi acolo în Spania; ce caută Neamțul acolo?! […]
— Ești prost! reflectă Cocoșilă îngăduitor. Neamțul e ca alde Ilie al lui Udubeașcă, explică el. Îl punea jos alde Voicu Câinaru și-l
bătea de îl snopea. Pe urmă se pomenea iar cu el. „Bine, mă, Ilie, îi spunea atunci al lui Câinaru, nu te bătui eu pe tine alaltăieri?“
„Ce-are a face!“ zicea al lui Udubeașcă.
— Și îl bătea iar?
— Da!
— E și ăsta un punct de vedere! observă Moromete, apucând din nou ziarul. (Marin Preda, Moromeții)

Grupa a V-a – Scena de la „Piatra albă de hotar”

Moromete se așeză pe piatra albă de hotar și își luă capul în mâini. Era cu desăvârșire singur. Dacă n-ar fi fost miriștea
locurilor sau urmele — roților de căruță, uscate adânc în pământul drumului, care arătau că pe aici au fost oameni, s-ar fi zis că
porumburile au crescut singure, că au fost părăsite, că nimeni n-o să mai calce vreodată pe-aici și că doar el a rămas ca un martor al
unei lumi ciudate care a pierit.
Moromete însă era departe de a fi rupt de lume și venise aici tocmai pentru că se simțea îngropat în ea până la gât și vroia
să scape. Înțelegea că se uneltise împotriva lui și el nu știuse — timpul pe care îl crezuse răbdător și lumea pe care o crezuse prietenă
și plină de daruri ascunseseră de fapt o capcană (fâlfâirea înceată a amenințărilor, întinderea lor de-a lungul anilor și de aici
credința în fărâmițarea și dispariția lor) — iar lumea, trăind în orbire și nepăsare, îi sălbăticise copiii și îi asmuțise împotriva lui.
Stătea pe piatra de hotar cu capul în mâini și încerca să dea de curgerea până mai ieri a gândirii sale liniștite, îndârjit și
hotărât să nu cruțe nimic pentru a o regăsi, simțind că înstrăinarea de ea ar aduce întunericul și că moartea n-ar fi mai rea decât
atât. Cum să trăiești dacă nu ești liniștit? Nu se întâmplase nimic atât de cumplit încât să nu fie repus totul sub lumina vie a minții. Nu
cumva timpul era undeva același? Nu cumva trecerea lui era egală și dacă o dată te ocrotea fărâmițând primejdia, când te credeai
scăpat îți distrugea de asemenea speranțele clădite peste legea lui? Nu cumva copiii de aceea sunt copii, ca să nu-și înțeleagă
părinții, fără ca mai întâi să se rătăcească, și de aceea părintele e părinte, ca să-i ierte și să sufere pentru ei? „Dar i-am iertat
mereu“, gândi deodată Moromete și gândirea aceasta reveni și nu mai fu urmată de alta, i-am iertat mereu, i-am iertat mereu și
rămase cu ea în cap până ce își luă seama și o stinse.
După care nu mai fu nimic, se auzea numai foșnetul porumbului, vântul ușor care venea dinspre miazănoapte sporind parcă
și mai mult tăcerea omului și a pământului.[…] „Am făcut tot ce trebuia, reluă Moromete cu o sforțare, le-am dat tot ce era, la toți,
fiecăruia ce-a vrut... Ce mai trebuia să fac și n-am făcut? Ce mai era de făcut și m-am dat la o parte și n-am avut grijă? Mi-au spus ei
mie ceva să le dau și nu le-am dat? A cerut cineva ceva de la mine și eu am spus nu? Mi-a arătat mie cineva un drum mai bun pentru
ei pe care eu să-l fi ocolit fiindcă așa am vrut eu? S-au luat după lume, nu s-au luat după mine! Și dacă lumea e așa cum zic ei și nu e
așa cum zic eu, ce mai rămâne de făcut?! N-au decât să se scufunde! întâi lumea și pe urmă și ei cu ea.“
Și această gândire sumbră și trufașă îl ridică pe Moromete în picioare, pregătit parcă să facă față unei asemenea prăbușiri.
(Marin Preda, Moromeții)