Comentariu literar ,,Povestea vorbii,,

„Povestea vorbii” este scrisă de Anton Pann.

Anton Pann- s-a născut în jurul anilor 1796-1798 în localitatea Sliven,
Imperiul Otoman. Tatăl său era de meserie căldărar. El avea ca nume de familie
Petrov şi purta prenumele Pantelimon. Date despre mama sa nu sunt precise,
potrivit unor surse, mama sa , Tomaida, era de etnie greacă sau macedoneană.
În 1819 ajunge „ director” al tipografiei şi tipăreşte pentru prima dată un
Axion în româneşte, care, din nefericire, nu s-a păstrat în nici un exemplar.În
curând deschide seria tipăriturilor sale cu conţinut religios şi laic. Acum va tipări
lucrarea „Versuri musiceşti ce se cântă la naşterea Mântuitorului nostru Is. Hs. Şi
în alte sărbători ale anului. Aici se intitulează „profesorul de muzică al Şcolii
Naţionale din Bucureşti”. În continuare va publica alte cărţi care conţin cântece de
lume (Poesii deosebite sau cântece de lume, 1831) şi lucrări cu caracter
moralizator. În anul 1847, tipăreşte 11 cărţi, şase „politiceşti” şi cinci cu cântări
bisericeşti, respectiv: heruvico-chinonicar ; Prescurtare din bazul muzicii
bisericeşti şi din Anastasimatar ; Rânduiala Sfintei şi Dumnezeieştei Liturghii şi
Păresimier.
Moare în ziua de 2 noiembrie 1854, la întoarcerea dintr-o călătorie prin
Oltenia, de unde contractase o răceală puternică (tifos viculent). Este înmormântat
la Biserica Sf. Stelian din Bucureşti, din apropierea casei sale.
Cântece de lume
Un pasionat colecţionar de muzică românească, care a notat creaţii din repertoriul
muzicienilor din perioada fanariotă. Dintre culegerile şi creaţiile sale muzicale se
numără compoziţii orientale, romanţe şi cântece de lume printre care : „Bordeiaş,
bordei,bordei” , „ Inima mi-e plină”, „Mugur,mugurel”, „Până când nu te iubeam”,
„ Nu mai poci de ostenit”, „Leliţă săfliţă” etc. Unele dintre acestea au apărut în
volumul „Poezii deosebite sau cântece de lume”, primele în ediţia din 1831, iar
celelalte în ediţia din 1837, în care acesta prezintă culegeri de cântece.
Povestea vorbii
Povestea vorbii se împarte în mai multe părţi:
Despre cusururi sau urâciuni ; Despre pedanţi sau copilăroşi ; Despre vorbire ;
Despre vorbire iarăşi ; Despre minciuni şi flecării; Despre minciuni iarăşi; Despre
năravuri rele ; Despre prostie iarăşi ; Despre nerozie; Despre leneşi ; Despre
obrăznicie şi calicie; Despre beţie iarăşi; Despre sărăcie ; Despre lucrare ; Despre
învăţătură ; Despre virtute( faptă bună) ; Despre supus sau slugă ; Despre negoţ,
iarăşi ; Despre amor sau dragoste şi ură ; Despre amor şi ură iarăşi ; Despre
căsătorie. Mumă şi fată ; Despre căsătorie, iarăşi. Tatăl şi fiul ; Despre Neunire şi
neînţelegere; Despre iuţeală, mânie şi posăcie; Despre iuţeală şi mânie, iarăşi;
Despre amiciţie şi prietenie; Despre pricini şi judecăţi; Despre obrăznicie şi calicie;
despre frică şi vitejie; Despre viclenie; despre cumplitate sau zgârcenie; Despre
lăcomie iarăşi şi nemulţumire; Despre laude; Despre cei ce plâng de copii; Despre
făgăduieli şi daruri; Despre sănătate şi boale; Despre timp şi vârstă; Despre timp şi
vârstă iarăşi.
 Din această poveste se desprinde mai mult o povaţă care ne spune ce importanţă
are vorba. Aşa că se ştie la cât de mult vorbeşte lumea şi cât de repede, lumea ar
lua-o cu susu în jos. Trebuie de avut grijă ce vorbeşti, că s-ar putea s-o păţeşti.
În Povestea ăluia se întâlnesc doi veri, care se numesc vere şi neavere, din
vorbă în vorbă, intră într-un birt, atraşi de reclama: „Azi bem şi mâncăm bucate/Pe
parale peşin date/ Şi mâine fără cârteală/ Ospătăm pe cicăleală”. Patronul, evident,
le cere să plătească mâncarea şi băutura, iar unul dintre ei se preface a nu fi înţeles
ce-a citit. Pentru că nu a înţeles sau s-a prefăcut că nu înţelege tâlcul vorbelor,
muşteriul abia scapă nebătut, oricum, în cele din urmă înţelege că nu degeaba
există zicala „Boul se leagă de coarne şi omul de limbă”.
Anton Pann dispreţuieşte minciuna şi mincinoşii, pentru el toate întâmplările au
un tâlc moral. El crede în puterea cuvântului de a-l îndrepta pe oameni,crede că o
păţănie poate fi carte de învăţătură pentru cel care a greşit.
Într-o altă Poveste a vorbii este vorba de un obraznic. Proverbul spune că, de
obicei, obraznicul mănâncă praznicul, aşadar e bine ca omul să fie îndrăzneţ. În
povestea lui Pann, obraznicul nu e în câştig. Un oarecare cere,într-o seară, adăpost
la o casă dintr-un sat. Femeia îi răspunde: „Nu poci, dragul meu/Că bărbatul mi-e
la moară şi-s acasă numai eu.” Musafirul cere să doarmă afară, în tindă.Peste
noapte, din cauza vântului, el se cere în casă. Femeia , de milă îi dă drumul. Apoi,
musafirul cere să stea sub pat, şi , în cele din urmă se urcă în pat, de unde cere:
„mă lasă lângă tine să mă încălzesc puţin”. Aici intervine schimbarea planurilor,
măestrit condusă de poet: nevasta îl ceartă, ia la goană, pune câinele pe el şi
trezeşte tot satul. Aici putem spune că nevasta este cuviincioasă, fiindcă nu a
predat bărbatul său.
Rima-împerecheată; 1-2; 3-4 , are o formă astrofică fiindcă este lipsită de strofe,
ritmul-trohaic, masura- 4 picioare.