Tema: Mitul erotic.

Mitul zburătorului - „Zburătorul” de Ion Heliade Rădulescu

(manual, Cristei, p. 25)

Evocare:

 Comentați motto-ul:
„Orice creație, pentru a se desăvârși, trebuie să răsară din dragoste.” (Gr. Vieru)
 Studiați imaginile:

 Denumiți imaginile cu un singur titlu. Comentați.

 Descrieți prima îndrăgostire.

Realizarea sensului:

 Informații generale:

„Zburătorul”- mitul erotic, personificarea invaziei instinctului puberal. Mitul

folcloric al „Zburătorului” simbolizează înmugurirea sentimentului de dragoste la fetele
aflate la vârsta adolescenţei. Trăirile tinerelor fete sunt declanşate de un personaj
fantastic, cu o mare putere de seducţie, care apare pe înserat, le face să se îndrăgostească
de el, apoi pleacă, lăsând în urma lui doar melancolie, zbucium.
Cea mai comună descriere a Zburătorului, întâlnită în majoritatea credinţelor
populare, este cea a unui flăcău tânăr. Acesta ia naştere ca urmare a interzicerii unei
relaţii de amor, dintre o fată şi un băiat, de către părinţii fetei. Tânărul îndrăgostit se
transformă în zburător, se întoarce noaptea în camera fetei, iar în timp ce aceasta doarme
o chinuie în diverse feluri, o sărută şi o muşcă. Există mai multe moduri prin care
zburătorul pătrunde în camera fetei, în general acesta se foloseşte de hornul casei, gaura
cheii, fereastră sau chiar de crăpătura uşii. Fata îl vede pe zburător ca fiind real, se
trezeşte din somn şi este mereu cuprinsă de fior, iar ca stare generală, fata vizitată de un
zburător, slăbeşte din ce în ce mai mult. Este ca o boală, o dragoste pătimaşă, o iubire
pasională, nestăpânită, care mistuie şi distruge sufletul omului. Boala care o cuprinde pe
fată este numită „lipitură”, iar cele care sunt chemate să o vindece pe cea bolnavă sunt
babele care au priceperea de a descânta.
Zburătorul era în mitologia populară românească o ființă fantastică închipuită ca
un spirit rău, care chinuiește noaptea, în somn, fetele nemăritate și femeile măritate de
curând.
În literatura romantică termenul „zburător” este o personificare a dorului de
bărbatul iubit, a dragostei intense față de ființa iubită. Se consideră că „zburătorul” este
un bărbat care, în timpul vieții, a fost respins de o femeie și care, după moarte, bântuie
femeile de pe Pământ, dar mai ales pe cea care l-a refuzat (dacă aceasta mai este în viață).
Este considerat simbolul iubirii neîmpărtășite.
Credința în Zburător a fost explicată pentru prima dată de Dimitrie Cantemir în
„Descrierea Moldovei”. Mitul a constituit punctul de plecare pentru multe creații literare:
 „Zburătorul” de I. H. Rădulescu
 „Crai Nou” de V. Alecsandri
 „Luceafărul” de M. Eminescu
 „Călin (file de poveste)” de M. Eminescu

 Citiți textul – Ion Heliade Rădulescu „Zburătorul” (1844)

 Determinați structura și compoziția (tablouri/moduri de expunere)

„Vezi, mamă, ce mă doare! și pieptul mi se bate, Era în murgul serii și soarele sfințise;
Mulțimi de vinețele pe sân mi se ivesc; A puțurilor cumpeni țipând parcă chemau
Un foc s-aprinde-n mine, răcori mă iau la spate, A satului cireadă, ce greu, mereu sosise,
Îmi ard buzele, mamă, obrajii-mi se pălesc! Și vitele muginde la jgheab întins pășeau.

Ah! inima-mi zvâcnește!... și zboară de la mine! Dar altele-adăpate trăgeau în bătătură,

Îmi cere... nu-ș' ce-mi cere! și nu știu ce i-aș da: În gemete de mumă vițeii lor strigau;
Și cald, și rece, uite, că-mi furnică prin vine, Vibra al serii aer de tauri grea murmură;
In brațe n-am nimica și parcă am ceva; Zglobii sărind vițeii la uger alergau.

Că uite, mă vezi, mamă? așa se-ncrucișează, S-astâmpără ast zgomot, ș-a laptelui fântână
Și nici nu prinz de veste când singură mă strâng Începe să s-audă ca șoaptă în susur,
Și tremur de nesațiu, și ochii-mi văpăiază, Când ugerul se lasă sub fecioreasca mână
Pornesc dintr-înșii lacrimi, și plâng, măicuță, plâng. Și prunca vițelușă tot tremură-mprejur.

Ia pune mâna, mamă, — pe frunte, ce sudoare! Încep a luci stele rând una câte una
Obrajii... unul arde și altul mi-a răcit! Și focuri în tot satul încep a se vedea;
Un nod colea m-apucă, ici coasta rău mă doare; Târzie astă-seară răsare-acum și luna,
În trup o piroteală de tot m-a stăpânit. Și, cobe, câteodată tot cade câte-o stea.
Oar' ce să fie asta? Întreabă pe bunica: Dar câmpul și argeaua câmpeanul ostenește
O ști vrun leac ea doară... o fi vrun zburător. Și dup-o cină scurtă și somnul a sosit.
Ori aide l-alde baba Comana, ori Sorica, Tăcere pretutindeni acuma stăpânește,
Ori du-te la moș popa, ori mergi la vrăjitor. Și lătrătorii numai s-aud necontenit.

Și unul să se roage, că poate mă dezleagă; E noapte naltă, naltă; din mijlocul tăriei
Mătușile cu bobii fac multe și desfac; Veșmântul său cel negru, de stele semănat,
Și vrăjitorul ăla și apele încheagă; Destins cuprinde lumea, ce-n brațele somniei
Aleargă la ei, mamă, că doar mi-or da de leac. Visează câte-aievea deșteaptă n-a visat.

De cum se face ziuă și scot mânzat-afară Tăcere este totul și nemișcare plină:
S-o mân pe potecuță la iarbă colea-n crâng, Încântec sau descântec pe lume s-a lăsat;
Vezi, câtu-i ziulița, și zi acum de vară, Nici frunza nu se mișcă, nici vântul nu suspină,
Un dor nespus m-apucă, și plâng, măicuță, plâng. Și apele dorm duse, și morile au stat.

Brândușa paște iarbă la umbră lângă mine, „Dar ce lumină iute ca fulger trecătoare
La râuleț s-adapă, pe maluri pribegind; Din miazănoapte scapă cu urme de scântei?
Zău, nu știu când se duce, că mă trezesc când vine, Vro stea mai cade iară? vrun împărat mai moare?
Și simt că mișcă tufa, aud crângul trosnind. Ori e--să nu mai fie! — vro pacoste de zmei?

Atunci inima-mi bate și sar ca din visare, Tot zmeu a fost, surato. Văzuși, împelițatu,
Și parc-aștept... pe cine? și pare c-a sosit. Că țintă l-alde Floarea în clipă străbătu!
Acest fel toată viața-mi e lungă așteptare, Și drept pe coș, leicuță! ce n-ai gândi, spurcatu!
Și nu sosește nimeni!... Ce chin nesuferit! Închină-te, surato! — Văzutu-l-ai și tu?

În arșița căldurii, când vântuleț adie, Balaur de lumină cu coada-nflăcărată,

Când plopul a sa frunză o tremură ușor Și-pietre nestemate lucea pe el ca foc.
Și-n tot crângul o șoaptă s-ardică și-l învie, Spun, soro, c-ar fi june cu dragoste curată;
Eu parcă-mi aud scrisul pe sus cu vântu-n zbor; Dar lipsa d-a lui dragosti! departe de ast loc!

Și când îmi mișcă țopul, cosița se ridică, Pândește, bată-l crucea! și-n somn colea mi-ți vine
Mă sperii, dar îmi place — prin vine un fior Ca brad un flăcăiandru, și tras ca prin inel,
Îmi fulgeră și-mi zice: «Deșteaptă-te, Florică, Bălai, cu părul d-aur! dar slabele lui vine
Sunt eu, vin să te mângâi...» Dar e un vânt ușor! N-au nici un pic de sânge, ș-un nas --ca vai de el!

Oar' ce să fie asta? Întreabă pe bunica: O! biata fetișoară! mi-e milă de Florica
O ști vrun leac ea doară... o fi vrun zburător; Cum o fi chinuind-o! vezi, d-aia a slăbit
Ori aide l-alde baba Comana, ori Sorica, Și s-a pălit copila! ce bine-a zis bunica:
Ori du-te la moș popa, ori mergi la vrăjitor.” Să fugă fata mare de focul de iubit!

Așa plângea Florica și, biet, își spunea dorul Că-ncepe de visează, și visu-n lipitură
Pe prispă lângă mă-sa, ș-obida o neca; Începe-a se preface, și lipitura-n zmeu,
Junicea-n bătătură mugea, căta oborul, Și ce-i mai faci pe urmă? că nici descântătură,
Și mă-sa sta pe gânduri, și fata suspina. Nici rugi nu te mai scapă, ferească Dumnezeu!”
  Compoziție și structură:
Poezia este structurată în trei părți, delimitare impusă de distribuția modurilor de
expunere:
1. prima parte reprezintă monologul Floricăi – confesiunea: descrierea stărilor fetei
în timpul nopții și zilei;
2. a doua parte este o descriere a atmosferei rurale, ce se constituie într-un pastel al
înserării;
3. ultima parte redă dialogul celor două „surate" care comentează vizitele
Zburătorului la Florica și unde sunt redate variantele de portret ale Zburătorului.

 Identificați stările Floricăi. Comparați – noaptea/ziua.

 Observați soluțiile propuse.
 Extrageți din text cuvinte/sintagme ce reprezintă elementele rurale. Descrierea
spațiului, imaginile auditive/vizuale vă amintesc de un alt text?
 Construiți portretul Zburătorului din detaliile expuse în lucrare.
 Comentați lanțul personajelor feminine: fiica – mama – bunica – suratele.
 Găsiți în poem versul care exprimă ideea centrală.

Reflecție:
 Audiați – Descântec/„Zburătorul” - https://www.youtube.com/watch?v=sx2NYt2fcQU
 Comentați versurile lui Vasile Romanciuc:
„Pe unde trec visele îndrăgostiților,
cresc lumini, stele-nfloresc.
Îndrăgostiții, protejații lui Dumnezeu,
merg pe pământ, lasă urme în cer...”

Extindere:
 Observați manifestarea sentimentelor/emoțiilor de dragoste la tinerii din jurul
vostru. Discutați cu părinții despre prima lor iubire.
Temă pentru acasă:
 Prezentare orală a mitului Zburătorului
 Redactarea textului reflexiv „Prima dragoste...”