„Pădurea spânzuraților”

de Liviu Rebreanu

Pădurea spânzuraților este un roman de război și de analiză psihologică scris de Liviu

Rebreanu și publicat în 1922 de către Editura Cartea Românească din București. Romanul
reia tema nuvelei anterioare „Catastrofa” (1919), completând-o cu evenimente inspirate din
tragedia reală a fratelui scriitorului, sublocotenentul Emil Rebreanu, ce fusese condamnat la
moarte și executat în mai 1917 prin spânzurare la Ghimeș pentru încercarea de a traversa
frontul în scopul de a se alătura Armatei Române.

Pădurea spânzuraților configurează un univers dominat de război și pândit de perspectiva

morții prin spânzurare, prezentată chiar din primele scene ale romanului. Acțiunea romanului
se petrece în timpul Primului Război Mondial. Romanul prezintă dilema morală a lui Apostol
Bologa, un tânăr ofițer român din Armata Austro-Ungară, ce este trimis să lupte pe Frontul
Românesc împotriva conaționalilor săi. Personaj șovăielnic, înclinat spre meditații filozofice
și predispus la crize mistice, el suferă o dramă sufletească cauzată de conflictul între datoria
sa de ofițer și sentimentul de apartenență la națiunea română. Asistarea la execuția ofițerului
ceh Svoboda (nume simbolic ce înseamnă „libertate” în limba cehă) îl face să înțeleagă
nedreptatea războiului și să-și pună probleme de conștiință, care vor duce la un final tragic.

Romanul a obținut „Marele premiu al romanului” acordat în 1924 de Societatea Scriitorilor

Români și a fost tradus în peste douăzeci de limbi străine. El a stat la baza unui film omonim
regizat de Liviu Ciulei după un scenariu scris de Titus Popovici, care a avut premiera la 16
martie 1965. Ecranizarea cinematografică a obținut Premiul pentru regie la Festivalul
Internațional de Film de la Cannes (1965).

Structură
Romanul Pădurea spânzuraților este împărțit în patru părți (denumite de autor cărți), cu un
total de 41 de capitole numerotate cu cifre romane și fără titluri. Gruparea cărților și
capitolelor este realizată astfel:
 Cartea întâi - cu 11 capitole;
 Cartea a doua - cu 11 capitole;
 Cartea a treia - cu 11 capitole;
 Cartea a patra - cu 8 capitole.
Fiecare dintre cele patru părți conține, potrivit caietului de creație, câte o idee dominantă și
anume:

Partea întâi - Datoria.

Partea a doua - Datoria dincolo de hotare. Dragostea de neam. [...] Ura lui moare și în locul ei
naște iubirea pentru cei de un sânge cu dânsul. [...]
Partea a treia - iubirea pentru toți oamenii. Iubirea lui cuprinde pe tot ce e om în lume.
Partea a patra - Iubirea morții. Nu-i bună alcătuirea aceasta care ucide pe om mai rău ca însăși
natura, care pune civilizația în slujba măcelului omenesc.”

1
Personaje
 Apostol Bologa - locotenent român, originar din Parva. Este fiul avocatului Iosif
Bologa (urmaș al unui fruntaș din Răscoala lui Horea ce fusese tras pe roată și care a
fost condamnat în procesul Memorandului și a făcut doi ani de închisoare) și al Mariei
Hogea (fiică de medic, urmaș al unui subprefect din vremea revoluției lui Avram
Iancu). A urmat studiile primare în satul natal, gimnaziul la Năsăud, devenind apoi
student la Facultatea de Filozofie a Universității din Budapesta. După începerea
războiului, se înrolează în armată din ambiția juvenilă de a-și demonstra vitejia în fața
logodnicei sale, Marta Domșa. Este avansat ofițer de artilerie și luptă pe fronturile din
Italia și Galiția, fiind rănit de două ori și decorat de trei ori.
 Otto Klapka - căpitan ceh, originar din Znaim, în vârstă de aproape 35 de ani. A
urmat școala de ofițeri, dar nu i-a plăcut viața militară, așa că a urmat apoi Facultatea
de Drept și a profesat ca avocat. S-a căsătorit cu fata unui profesor și are cinci copii.
Intenționează să dezerteze de pe frontul italian, împreună cu alți trei ofițeri cehi, dar
renunță dintr-o lașitate pe care și-o recunoaște ulterior („Mă înăbușe lașitatea,
Bologa!”). Este transferat pe frontul din Galiția și numit în postul de comandant al
divizionului al doilea din Regimentul 50 Artilerie, din care face parte și Apostol
Bologa. Este descris de autor ca mijlociu ca statură și cu puțină barbă, „care-i dădea o
înfățișare de milițian sedentar”.
 Varga - locotenent de husari, ofițer activ de etnie maghiară, nepotul profesorului de
filozofie de la Budapesta. Este tânăr și îngâmfat și are ambiția să fie socotit un mare
cunoscător de cai. Bologa îl considera „gol și fudul”, dar cu „un suflet deschis și leal”.
 Gross - locotenent evreu, inginer la o fabrică de mașini din Budapesta. Este adept al
ideologiei socialiste și al teoriei revoluției mondiale. Comandă o companie de
pionieri. Autorul îl descrie ca fiind „uscățiv, slăbit, cu barbișon retezat și cu ochii
mici, negri, fulgerători (...). Vorbind, se aprindea repede, iar vocea lui aspră,
neplăcută, devenea mlădioasă și cuceritoare”.
 Cervenco - căpitan rutean, profesor la un liceu din Stanislau. Refuză să poarte armă
din considerente religioase și afirmă că „mai bine și-ar tăia mâinile decât să tragă
asupra unor bieți oameni ca și dânsul”. Este descris de autor ca un „om voinic, spătos,
cu o barbă cafenie care-i acoperea aproape tot pieptul și cu niște ochi în care plângea
veșnic o suferință tainică”.
 Meyer - medic militar german, permanent ursuz din cauza faptului că suferă de
insomnie. Insistă pe lângă general ca Bologa să primească o lună de concediu de
convalescență.
 Petre - ordonanța lui Apostol Bologa. Este un țăran din Parva, în vârstă de peste
treizeci de ani, „înalt, spătos, cu mâinile ca niște lopeți, cu obrajii osoși și cu ochii
nespus de blânzi, în care pâlpâia evlavie și resemnare”. Are cinci copii. Îi fusese
recomandat lui Apostol de mama sa și îl slujea pe ofițer „cu o credință de câine, fericit
că l-a scos din foc”.
 generalul Karg - comandantul diviziei. Este descris de autor ca un „om scurt și gros,
cu fața urâtă și aspră, mohorâtă de mustăți burzuluite, sfredelită de niște ochi rotunzi,

2
 ale căror priviri, țâșnind de sub sprâncene foarte late și veșnic încruntate, păreau două
pumnale veninoase”. Manifestă un comportament intransigent și brutal în relațiile cu
subordonații săi.
 Paul Vidor - țăran maghiar din Lunca, de meserie tâmplar. Are un lot mare de
pământ și lucrează de 11 ani, de când a rămas văduv, ca gropar. A fost pus primar de
către autoritățile militare române. Are doi copii: un băiat ce a murit pe frontul rusesc
și o fată.
 Ilona - fiica groparului Vidor, în vârstă de 18 ani. Cunoaște un pic de românește. Îl
îngrijește cu devotament, timp de două săptămâni, pe Bologa, în perioada bolii
acestuia.
 Constantin Boteanu - preot român din Lunca, prieten din copilărie al lui Apostol
Bologa. Este cu trei-patru ani mai mare decât Bologa. A fost ridicat de autoritățile
maghiare înainte de intrarea oștilor române în sat și deportat în apropiere de Dobrițin,
reușind să se întoarcă după câteva luni. Se teme să vorbească românește și refuză să-l
ajute pe Bologa de frica autorităților.
 Maria Bologa - fiica medicului Hogea din Parva, urmaș al unui subprefect din
vremea revoluției lui Avram Iancu, soția lui Iosif Bologa și mama lui Apostol Bologa.
A crescut în internatul de fete de la Sibiu și are o profundă credință religioasă pe care
încearcă să i-o transmită fiului ei. Se opune logodnei lui Apostol cu Marta Domșa și
înrolării acestuia în armată.
 protopopul Groza - preot bătrân și văduv din Parva, care i-a cununat pe părinții lui
Apostol Bologa și a fost unul dintre sfătuitorii familiei. A predicat de la amvon ca
sătenii să nu-și lepede limba strămoșească și nici credința în Dumnezeu, fiind
denunțat autorităților de notarul Pălăgieșu și trimis într-o închisoare din Ungaria, în
ciuda faptului că avea vârsta de 80 de ani.
 Domșa - avocat la Parva, după moartea lui Iosif Bologa. S-a îmbogățit în câțiva ani și
încearcă să-și logodească singura fiică cu Apostol Bologa, căruia îi prevede un viitor
strălucit.
 Marta Domșa - fiica avocatului Domșa, „o fetiță de vreo șaptesprezece ani, drăgălașă
și isteață cum nu s-a mai pomenit pe valea Someșului, și care, pe deasupra, avea o
zestre boierească”. Este cochetă și ușuratică și, după ce se logodește cu Apostol, îl
împinge să se înroleze în armată.
 Alexandru Pălăgieșu - notarul din Parva, prieten din copilărie al lui Apostol Bologa.
Este cu trei ani mai mare decât Bologa și un susținător vajnic al autorității statului. Se
comportă ca un renegat: îl denunță pe bătrânul protopop Groza ca inamic al statului și
afirmă că nu-i va permite nici tatălui său să tulbure liniștea cetățenilor.

Ideea romanului
Contradicțiile naționale din Austro-Ungaria au răscolit puternic conștiința lui Liviu Rebreanu
în anii Primului Război Mondial. Scriitorul rămăsese în zona ocupată a României, fiind
arestat de autoritățile germane ca dezertor din Armata Austro-Ungară și nevoit să se ascundă
după ce reușise să evadeze. A reușit să ajungă în final în Moldova, unde a fost întâmpinat cu
suspiciune.

3
Ideea scrierii acestui roman datează de la sfârșitul anului 1918, când un prieten i-a arătat lui
Liviu Rebreanu o fotografie ce reprezenta o pădure plină cu cehi spânzurați în spatele
frontului austriac din Italia. Militarii cehi spânzurați făceau parte din Armata Austro-Ungară
și refuzaseră să lupte pe frontul din Boemia, fiind considerați „trădători de patrie”.
Câteva luni mai târziu, în primăvara anului 1919, Liviu Rebreanu a aflat de la un prieten din
copilărie că fratele său mai mic, Emil (1891-1917), care lupta ca ofițer artilerist în armata
austro-ungară și fusese adus pe frontul românesc pentru a lupta împotriva românilor, a
încercat să treacă la români, dar a fost prins, condamnat și executat încă din mai 1917. Nu se
cunoștea locul execuției și nici alte amănunte, familia Rebreanu crezând până atunci că Emil
ar fi fost prizonier undeva prin Rusia. Vestea a zguduit profund sufletul scriitorului, după
cum își amintea soția sa, Fanny, iar acesta și-a reproșat că l-a putut ajuta pe fratele său să
ajungă la București.
Romanul Pădurea spânzuraților a fost dedicat fratelui mai mic al scriitorului, Emil Rebreanu,
fiind precedat de următoarele cuvinte: „În amintirea fratelui meu, Emil, executat de austro-
unguri, pe frontul românesc, în anul 1917.”

Temele romanului
Romanul Pădurea spânzuraților analizează drama sufletească a lui Apostol Bologa cauzată de
conflictul între datoria convențională de ofițer și conștiința națională de român (adică
sentimentul apartenenței la națiunea română) sau, după cum l-a denumit Ov. S.
Crohmălniceanu, „un caz de conștiință trăit sub presiunea fatalităților istorice”. Potrivit
criticului Alexandru Piru, procesul psihologic descris de autor este „dramatic, sentențios,
dostoievskian și ibsenian”.

Conflictul psihologic din Pădurea spânzuraților este generat de război, el fiind dependent de
evenimentele exterioare și de atmosfera în care trăiește eroul, adică este un conflict care
evoluează de la exterior spre interior, spre deosebire de conflictul psihologic din Ciuleandra
care este de natură pur interioară și se produce independent de condițiile exterioare, adică este
un conflict care evoluează de la interior spre exterior.
Drama lui Apostol Bologa a fost descrisă, prin extrapolare, ca drama intelectualului român
din Transilvania în timpul războiului, căreia i se cere o atitudine clară într-o situație complexă
precum lui Titu Herdelea în romanul Ion (1920). Războiul poate fi considerat o premisă
social-istorică care precipitează zdruncinarea echilibrului sufletesc al personajului și căutarea
sensului vieții, adică doar un factor determinant al evoluției psihologice a eroului. Potrivit
aceleiași optici, Alexandru Philippide îl consideră pe Apostol Bologa un personaj tipic pentru
Rebreanu („Eroii lui nu sufăr de nicio boală a personalității, sunt oameni bine definiți,
conduși de instincte sau de patimi bine conturate”), căruia războiul îi declanșează în suflet
„furtuna șovăielilor și a întrebărilor chinuitoare”.

Realismul operei
Romanele Ion și Pădurea spânzuraților au fost considerate puncte de reper în evoluția
romanului românesc datorită folosirii unei formule realiste în prezentarea realității exterioare
și a îndepărtării de tradiționalismul în care se împotmolise romanul autohton de cinci sau șase

4
decenii. Construcția acestui roman are în vedere două laturi: lumea exterioară a societății și
lumea interioară a sufletului. Instinctul de neam determină crize sufletești care influențează
evoluția ulterioară a personajelor.
Pădurea spânzuraților se înscrie în rândul romanelor realiste prin descrierile obiective și
lipsite de sentimentalism sau de patetism, prin accentul pus pe analiza psihologică și prin
imparțialitatea și lipsa de șovinism a autorului în prezentarea unor indivizi aparținând mai
multor naționalități. Întâmplările prezentate de autor sunt inspirate din realitate, ele
reprezentând realități atestate istoric (Primul Război Mondial, conflictele interetnice ș.a.)
extrase din ziarele epocii sau din scrisori scrise de fratele scriitorului, care a servit ca prototip
al personajului Apostol Bologa. Destinele individuale ale oamenilor sunt integrate de autor
unei viziuni plastice a existenței umane.

Realismul romanului Pădurea spânzuraților conține asemănări cu realismul tragic

dostoievskian. Analiza psihologică întreprinsă de Rebreanu descoperă trăirile sufletești ale
personajului în cele mai mici detalii. „În Apostol Bologa surprindem toate fazele de
îmbolnăvire ale sufletului printr'o imagine, privim mecanica independentă a psihologiei
obsesiilor”, considera Vladimir Streinu. Apostol Bologa este dezvăluit astfel ca un suflet
torturat de îndoieli, ezitări, remușcări și întrebări la care nu poate găsi răspuns, ca și
Raskolnikov. Liviu Rebreanu considera că sensul ultim al realismului constă în construirea
unei alte lumi „care adaugă ceva, care prelungește creațiunea”.
Autorul introduce însă și elemente aparținând altor curente literare cum ar fi naturalismul
(evidențiat în prezentarea atmosferei dezolante a peisajului, în concordanță cu stările
sufletești ale personajelor, și prin exacerbarea trăirilor interioare) și sămănătorismul (trăirea
unui sentiment al dezrădăcinării, considerat o cauză a inadaptării și a înfrângerii). Descrierea
unor senzații intense precum setea, frigul, spaima sau transpirația ce însoțesc emoțiile creează
o viziune naturalistă a omului și-i accentuează obsesiile, acest procedeu fiind folosit anterior
în nuvelele lui I.L. Caragiale.
Criticul Petru Comarnescu remarca substanța densă și uneori brutală și sălbatică a literaturii
lui Liviu Rebreanu, precum și atmosfera sa realistă realizată prin urmărirea vieții cu o
obiectivitate rece și prin adâncirea instinctelor și patimilor. Realismul lui Rebreanu nu este
însă unul descriptivist, ci conține infiltrații simbolice ce proiectează acțiunea dincolo de
planul vieții cotidiene. Rigoarea stilistică nu exclude existența rară a unor fraze patetice,
integrate însă în cadrul observațiilor directe, care le conferă un grad de autenticitate.

Rezumat detaliat: http://www.afaceriardelene.ro/altepagini/padurea-spanzuratilor-de-liviu-rebreanu-

rezumat

Cartea intai

Pe un fundal tomnatic, in mijlocul unui cimitir, in care au fost adunati toti soldatii pentru a
„asista” la spanzurarea sublocotenetului ceh, Svoboda, acuzat de Curtea Martiala de
dezertare. Printre cei care au fost de parerea ca acest sublocotenent trebuie spanzurat, s-a
numarat si locotenentul Apostol Bologa. La momentul respectiv era convins ca verdictul dat
este cel corect, dar mai tarziu avea sa se izbeasca de parerile contrare ale camarazilor sai.

5
La locul executiei, inainte ca acuzatul sa apara, Apolstol Bologa a venit pentru a verifica daca
totul este pregatit. In timp ce acesta verifica rezistenta streangului, a aparut capitanul Klapka.
Pentru un moment, Bologa se lasa dus de starea de mila si frica a capitanului, dar in curand
isi reveni. La putin timp a sosit si acuzatul. In momentul in care i-a fost pus streangul la gat si
cand s-a recitit acuzatia, pe fata sa, nu se putea observa nici cea mai mica urma de frica sau
regret; din contra, , avea constiinta impacata. Privirea din ochii acuzatului si imprejurimile i-
au provocat mari zbuciumari sufletesti lui Bologa. La sfarsitul groaznicei executii, afland ca
este comandantul lui, Bologa la invitat pe Klapka sa doarma la el.

Ajuns acasa, il aude pe Petre, ordonanta sa cantand o doina. Bologa si Petre erau romani,
ajunsi pe front din diferite motive. Dupa ce-si incheie doina, petre vine si-l scoala pe Bologa,
fiind destul de tarziu. El ii inmaneaza o scrisoare de la mama sa. Aceasta din urma il indemna
sa-i scrie atat ei cat si Martei, logodnica lui mai des si-i relateaza nimicuri din Parva, satul lui
natal.

In decursul a doi ani de cand era in armata, Bologa a obtinut medalii pentru curaj, astfel, prin
munca a ajuns la functia de locotenent. In armata s-a inrolat de dragul Martei, care parea a fi
dascinata de eroii de razboi. Astfel, prntru a-i dovedi ca si este demn de admiratia ei s-a
inrolat. Inainte, el a fost student la filozofie, si-a creat mii de ipoteze legate de viata, dar toate
i-au fost spulberate o data cu venirea razboiului, care nu avea loc in nici una din miiile de
ipoteze elaborate.

Astfel, acum Bologa sta la masa cantinei alaturi de camarazii lui, care , unii il acuza ca
hotararea luata a fost gresita , altii il sprijina, in acest mod ajunganduse la o permaneneta
cearta care se ridica la proportii care depaseau executia lui Svoboda.

Urmatoarea zi, bologa se intalneste cu Klapka, care ii marturiseste ca si el a fost la un pas de

a fi spanzuratm dar s-a ascuns ca un las, lasndu-si camarazii sa moara. Ba mai mult, a fost la
executia lor, pentru a dovedi cat este de nevinovat. Atunci el a trecut prin niste momente
groaznice, si chiar acum mai are cosmaruri legate de padurea in care, de creanga fiecarui
copac atarna o persoana spanzurata…padurea spanzuratilor.

Dupa marturisirea lui Klapka, se trezesc simtamintele patriotice in sufletul lui Bologa si sisi
aduce aminte de toate ipotezele si planurile sale din facultate. Din acest motiv, Bologa se
sperie si exagereaza ajung sa spuna ca va dezerta la muscali, cand afla ca divia sa va fi mutata
pe frontul romanesc. Dintr-o data realizeaza ca prefera sa omoare mii de alte persoane numai
sa nu fie nevoit sa mearga pe frontul romanesc si sa se lupte cu romanii.

O data cu marturisirea legata de padurea spanzuratilor, Klapka i-a spus lui Bologa ca
generalul Karg ii atrage atentia asupra reflectorului inamic, care inca nu a fost distrus. Ajuns
la postul de observatie, Bologa este invaluit de gandul dezertari, dar in acelasi timp da si
ordinele prin receptor. Lumina intarzia sa apara, dar, intr-un final se vede plimbandu-se peste
front. La un moment dat se stinge. A fost distrusa.

6
Urmatoarea zi, Apostol Bologa este chemat la generalul Karg. Acesta il propune pentru
medalia de aur si-l felicita pentru uciderea reflectorului inamic. Cand acesta sfarseste cu
laudele, Bologa indrazneste sa-i ceara sa-l lase aici, sa nu-l trimita pe frontul romanesc
impreuna cu divizia. Generalul isi aduce aminte ca Apostol este roman, si-l refuza, fiind
indignat de o asemenea cerere.

Dupa intrevederea cu generalul Bologa era hotarat: va trece la muscali. El ii imparteseste

acest gand si lui Klapka, care se inspaimanta de hotararea acestuia. In acea noapte, in drum
spre punctul de observatie, Bologa trece pe la Cervenco, care ii spune ca muscalii vor sa
atace. Acest atac i-ar incurca planurile complet, de ceea Bologa il socoteste ca imposibil.
Ajuns la locul de destinatie, Bologa asteapta ora potrivita pentru a trece dincolo. Dintr-o data
se aud sunete de impuscaturi. Rusii au inceput atacul. Deodata, la cativa pasi in fata, se
despica cerul, iar un avant puternic smulge acoperisul observatorului, distrugand tot…

Cartea a doua

In urma atacului muscalilor, Bologa a fost grav ranit si internat in spital. Aici se intalneste cu
Varga un vechi prieten, cu care insa nu prea vorbeste, el fiind invaluit de gandurile sale. Peste
cateva saptamani, cei doi au fost externati si trimisi pe front. In trenul in care acestia se
deplasau, se afla si generalul Karg, care a dorit sa vorbeasca cu Bologa. Deoarece fusese grav
ranit, Bologa a fost mutat la coloana de munitie. Inainte de a intra la general, Bologa i-a
matrturisit lui Varga dorinta lui de a dezerta la muscali. De asemeneaa, Apostol a avut
placerea de a se intalni cu preotul Constantin Boteanu, unul din prietenii cei mai buni ai lui
Apostol din liceu. A aflat ca preotul fusese mutat intr-un sat langa Faget, Lunca.

Bologa lucuia la o familie din Lunca, Satul in care era Boteanu preot. Acolo este asteptat de o
frumoasa fata, Ilona, fata groparului Paul Vidor. Felul de a fi al fetei il fermeca pe Bologa,
dar totusi, nu se lasa abatut de la gandul de a dezerta. La scurt timp dupa ce ajunge, Bologa
merge sa cerceteze frontul. El ajunge si la Klapka, caruia ii marturiseste ca are aceleasi
intentii de dezertare. La intoarcere, se abate pe la preot, pentru a se spovedi, dar observa frica
lui Boteanu, astfel plecand de la el complet dezamagit.

Ajuns acasa, se imbolnaveste si este nevoit sa stea zece zile la pat. El este ingrijit de Ilona, de
care, realizeaza ca o place. Dupa perioada de zece zile, doctorul Meyer ii face rost de un
concediu de odihna la el acasa, in Parva.

Acasa, Bologa este intampinat de Rodovica si de mama lui, care parca-l asteptasera.
Urmatoarea zi, Marta venise la el impreuna cu locotenetul Tohaty. Vazand-o pe ea cu el si
vorbinf=d ungureste, isi aduce ca a vrut sa-i ceara iertare pentru ce s-a intamplat cu Ilona.
Seara, i-a scris o scrisoare domnului Domsa, prin care anula logodna cu Marta.

La scurt timp venise Domsa la el acasa pentru a afla care este motivul, dar Bologa nu-i ofera
nici un raspuns concret. Astfel, intreg satul aflse ca Bologa a rupt logondna cu Marta pentru
ca a vorbit ungureste. Toti satenii il acuzau si-l judecau pe Bologa pe la spate, i-ar Palagiesu

7
il ameninta ca strica linistea satului. Bologa nu-i ia in serios si regreta ca s-a intors in Parva.
Mai mult, Palagiesu vine la el acasa si-l avertizeaza, dar Booga are o reactie violenta la cele
spuse de el, si-l loveste.

Seara la cina, nu-i spune mamei nimic din ce s-a intamplat. Tot timpul concediului, el incerca
sa se refugieze in carti, dar, cand privea biserica si piatra funerara a tatalui sau, isi aducea
aminte de vechile sale povatuiri…

Inainte de a pleca din nou pe front, Bologa le cere iertare tuturor celor carora le-a grasit,
inclusiv lui Palagiesu si Martei, care recunoaste ca ea a gresit.

Cartea a treia

La intorcere, Ilona il astepta pe peron.Apostol se bucura vazando acolo. Cand ajunge acasa, el
cauat se ramana singur cu ea. Atunci el o strange in brate si o saruta. Ii era draga fata…

Bologa vorbeste la telefon cu aghiontantul , dar nu afla de ce a fost chemat mai repede din
concediu. Apoi, urmatoarea zi, Bologa se intalneste cu Gross, care ii analizeaza fiecare gand
si-i nimiceste toate gandurile si visele, candpleca de la acesta, Bologa merge la spital pentru
a-l vedea pe Cervenco, care era grav ranit..

Vidor pleaca la Faget cu treburi, lasand-o pe Ilona singyra cu Bologa. Acesta din urma ii
cere, in Vinerea Patimilor sa vina la el in camera dupa ce vine de la Biserica, ceea ce a si
facut fata. A doua zi, dupa ce a vorbit cu Ilona, a mers la preot, pentru a-si descarca sufletul.
Acunoscut-o si pe preoteasa, o femeie frumoasa, harnica si iubitoare. Cand se intoarce Vidor
acasa, Bologa o cere pe Ilona in casatorie, care accepta. Seara au mers cu totii la Inviere.

Foarte multi soldati romani dezertasera la inamic, de aceea, Klapka a venit la Bologa pentru
a-i spune ca e posibil ca toti soldatii romani sa fie mutati pe alt front. La scurt timp, Bologa
este chemat de general la cartier. Pe drum trece pe langa cei spnazurati pentru dezertare si se
ingrozeste, amintindu-si de padurea spanzuratilor… La cartier, Bologa afla ca a fost numit
provizoriu in Curtea Martiala. Apostol se intoarce acasa pentru a o vedea pe Ilona, careia ii
spune ca se va intoarce dupa ea. Spre seara, Bologa se indreapta spre inamic. Fiind foarte
intuneric, el ajunge la divizia lui Varga care-l aresteaza.

Cartea a patra

Apostol a fost raportat ca fiind dezertor. La perchezitie a fost gasita asupra lui harta cu
pozitii, care l-a facut pe Varga sa creada ca intr-adevar Bologa a vrut sa dezerteze. In drum
spre generalul Karg, Bologa il intalneste pe Klapka, caruia i se face mila de el. Pe drum,
bologa vorbeste putin, doar la sfarsit ii explica sublocotenentului cum a murit Svoboda.

Ajuns la locul cu pricina, lui Bologa i s-a facut proces verbal. Pretorul avusese o ipoteze
interesanta in legatura cu intentia de dezertare a lui Bologa, dar, in cazul acesta era departe de

8
adevar…dupa incheierea procesului verbal. Bologa a fost dus la inchisoare. Aici este cuprins
de tot felul de ganduri. Spre seara veni Ilona si-i servi cina. Doar atat ii ingadui plutonierul.

Aparatorul lui Bologa era Klapka. Cand veni sa vorbeasca cu Bologa, acesta observa ca nu
vrea sa scape de spanzuratoare, dar totusi vrea sa-l salveze.

Bologa este judecat. In fata juriului nu se apara in nici un fel ba mai mlt, cere sa fie omorat
cat mai repede. La incheierea procesului, Bologa este dus in inchisoare, unde-si asteapta
sentinta. Intre timp isi aduce aminte de mama sa si vrea sa-i scrie dar nu are putere. Preotul
Constantin Boteanu venise la Apostol. Cel din urma i-a cerut sa vesteasca el pe mama sa de
moartea lui. Drumul pana la locul spanzurarii se paru ingrozitor de lung; omultime de oameni
erau prezenti, iar cei care tineau la el plangeau amar dupa Apostol……

https://povestiripescurt.blogspot.com/2018/06/padurea-spanzuratilor-1.html