1.

Alexandru Lăpușneanul- Costache Negruzzi

-apare în 1840 în primul număr al revistei ieșene Dacia Literară, apoi este inclusă in volumul
"Pacatele tinerelelor " (1857)
-tema: Puterea si consecintele detinerii ei de catre un tiran.
-specia literara: Nuvela istorica.
-curente literare: clasicismul, romantismul, aspecte realiste.
-perspectiva auctoriala - obiectiva; autorul este omniscient si detasat, dar tenta retorica releva,
uneori, implicarea afectiva.
Personajele:
1. Alexandru Lapusneanul - personaj eponim, incadrat tipologic in seria tiranilor insetati de
sange;
- "demon" romantic si damnat sortit sa provoace suferinta.
- hotarat, lucid, prevazator, inteligent, dar si crud, disimulant, impulsiv, violent, malefic.
2. Ruxanda - buna, miloasa, supusa fata de sotul ei, purtand mereu o tristete fara leac.
3. Vornicul Moțoc - batran intrigant si perfid, las,
4. Multimea - personaj colectiv; derutata, satula de biruri, actioneaza la unison.

Rezumat:
Alexandru Lăpușneanu intră în Moldova cu o armată turcească, hotărât să-și recupereze
tronul. Pe drum primește o solie compusă din patru boieri, Veveriță, Moțoc, Spancioc și Stroici,
care încearcă să-l convingă că țara este mulțumită cu actualul domnitor, Ștefan Tomșa.
Alexandru Lăpușneanu refuză să se întoarcă din drum și le dă de înțeles că va face tot ce-i stă în
putință să slăbească puterea boierilor după ce va fi luat țara în primire. Mâhniți, toți boierii, mai
puțin Moțoc, pleacă, iar acesta încearcă să-l convingă pe Lăpușneanu să vină în țară fără armată,
pentru a aprecia singur situația țării. Simțind capcana, acesta râde de încercarea lui Moțoc,
spunându-i că-l va cruța când va prelua țara, deoarece va avea nevoie de un „intrigant” ca să
țină boierii în frâu.
Auzind de venirea lui, voievodul Ștefan Tomșa fuge în Țara Românească, iar Lăpușneanu
este primit cu nădejde și încredere de popor. Din postura de domnitor acesta pornește să
sărăcească boierii și să-i omoare la cea mai mică provocare. Moțoc, ajuns vornic, se folosește de
nepăsarea lui Vodă pentru a mări taxele. Boierii apelează la soția lui, doamna Ruxanda, care
încearcă să-l convingă să înceteze să omoare, amintindu-i de viața de apoi, dar fără succes.
Ca să scape într-un final de amenințarea boierilor, noul domnitor îi cheamă la un praznic,
sub pretext de împăcare și pune gărzile să-i omoare. Ulterior pune să li se taie capetele și să fie
așezate pe o masă. Mulțimea se adună afară furioasă și-l cere pe Moțoc drept ofrandă, cerere pe
care domnitorul le-o satisface fără ezitare. Apoi o aduce pe soția sa în sala măcelului, ca „leac
de frică”, dar aceasta leșină. Singurii care scapă sunt cei doi boieri tineri, Spancioc și Stroici,
care fug și trec Nistrul.
Patru ani mai târziu, Alexandru Lăpușneanu îi face pe plac doamnei Ruxanda și nu mai
omoară, doar schingiuie. El încearcă să-i prindă pe cei doi boieri fugari (Spancioc și Stroici),
fără succes însă, și, în așteptarea unui atac, întărește cetatea Hotinului, unde se îmbolnăvește de
febră tifoidă și e bântuit de cruzimea sa din trecut. Alexandru îl cheamă pe mitropolitul Teofan,
își cere iertare și cere să fie călugărit înainte de moarte. Când este cuprins de un leșin care îl lasă
rece și rigid, preoții, crezându-l mort, îl călugăresc sub numele de Paisie și-l numesc domnitor
pe fiul lui minor, Bogdan. Auzind acestea, Spancioc și Stroici se întorc în țară.
La trezire, Lăpușneanu este cuprins de furie aflând faptele mitropolitului și-l dă afară din
cameră. Cei doi boieri, care stăteau la ușă, o conving pe Ruxanda că Lăpușneanu vrea să-l
omoare pe Bogdan și o conving să-l otrăvească. Tot cei doi, Spancioc și Stroici, îl veghează pe
Alexandru când acesta își dă duhul.

2. Pădurea spânzuraților- Liviu Rebreanu

-aparut in 1922, roman psihologic axat pe evolutia unei obsesii; roman realist cu deschideri
spre modern.
-tema: Tragedia romanilor transilvaneni, obligati sa lupte, in primul razboi mondial, impotriva
romanilor din Regat.
-Personajele și rolul acestora:
 Apostol Bologa ( fiul avocatului Iosif Bologa)
 Otto Klapka(căpitan ceh, originar din Znaim)
 Varga ( locotenent de husari)
 Gross (locotenent evreu)
 Cervenco (căpitan rutean)
 Meyer (medic militar german)
 generalul Karg (comandantul diviziei)
 Paul Vidor (țăran maghiar din Lunca)
 Ilona (fiica groparului Vidor)
 Constantin Boteanu (preot român din Lunca)
-Perspectiva narativă este heterodiegetică, narațiunea fiind realizată la persoana a treia.
Autorul este extradiegetic, neidentificându-se cu personajului implicat

Rezumat:
Romanul se deschide cu tabloul tragic al unei spînzuratori. Aflăm că va fi spînzurat un ofițer,
sublocotenent de naționalitate - ceh, Svoboda, pentru că a încercat să dezerteze din armată.
Printre jurații curții marțiale se afla și Apostol Bologa. El supraveghează execuția pedepsei
capital prin spînzurare. Apostol Bologa era convins de vinovăția cehului și a fost și el de
părerea că acest sublocotenent trebuie spînzurat, ba era convins că verdictul dat este cel corect,
dar mai tîrziu, avea să se izbească, avea să afle despre părerile contrare ale camarazilor săi. La
locul executiei, înainte ca acuzatul să apară, Apolstol Bologa a venit pentru a verifica dacă totul
este pregătit cum se cuvine. In timp ce Bologa verifica rezistența ștreangului, a aparut capitanul
Klapka. Pentru un moment, Bologa se lasă dus de starea de milă și frică a căpitanului, dar în
curînd își reveni. La putin timp după aceasta au adus și acuzatul. In momentul în care i-a fost
pus streangul la gît și cînd I s-a citit sentința, pe fața ofițerului ceh, nu se putea observa nici cea
mai mică urmă de frică sau regret: din contra, avea pe chip trăsături de conștiința împăcată.
Privirea din ochii acuzatului și împrejurimile i-au provocat mari zbuciumări sufletesti lui
Bologa. La sfarsitul groaznicei executii, aflînd că este comandantul lui, Bologa la invitat pe
Klapka să doarmă la el. Treptat, în sufletul lui Bologa încolțește o idee care-i dă sentimentul
îndoielii, daca a procedat corect, bine, condamnandu-l la moarte sau dacă a făcut rău. Totuși, el
încearcă să se apere , să-și apere propria-i conștiință, agățîndu-se de justificarea ca nu și-a făcut
decît datoria de jurat și în acest mod ajungîndu-se la o permanentă ceartă de proportii care
depașeau execuția lui Svoboda. Ajuns acasă,îl aude pe Petre, ordonanța sa cîntînd o doina. Cei
doi, Bologa si Petre erau români, ajunși pe front din diferite motive. După ce-și încheie doina,
Petre vine si-l scoală pe Bologa și îi înmaneaza o scrisoare de la mama sa. Aceasta îl indemna
să-i scrie atît ei, cît și Martei, logodnica lui, mai des și-i mai relatează nimicuri din Parva, satul
lui natal. Bologa își amintește anii copilariei, cînd a fost educat de mama sa în spiritul credinței
în Dumnezeu și totodată îsi amintește de spusele tatălui său, care îl consideră bărbat, chiar din
momentul cind a terminat clasa a IV-a, capabil de a-și cîștiga singur o pine și să dobîndească
mereu stima oamenilor și mai ales să aibă sentimentul datoriei față de popor. În următoarea zi,
Bologa se întîlneste cu Klapka, care îi mărturisește că și el a fost la un pas de a fi spînzurat, dar
s-a ascuns ca un laș, lăsîdu-și camarazii să moară. Ba mai mult, a fost la execuția lor, pentru a
dovedi tuturor cît este de nevinovat. El povestește că atunci a trecut prin niste momente
groaznice, și chiar și acum mai are coșmaruri legate de padurea în care, de creanga fiecărui
copac atîrna o persoană spînzurată ... pădurea spînzuraților. După mărturisirea lui Klapka, în
sufletul lui se trezesc sentimente patriotice și îsi aduce aminte de toate ipotezele și planurile sale
din facultate. Totodată, Bologa se sperie și exagerează, ajungînd să spună că va dezerta la
muscali, cînd află că divizia sa va fi mutată pe frontul românesc. Dintr-o dată realizează ca
preferă să omoare mii de alte personae, numai să nu fie nevoit să meargă pe frontul românesc și
să se lupte cu românii. O data cu marturisirea legata de padurea spanzuratilor, Klapka i-a mai
spus lui Bologa ca generalul Karg ii atrage atentia asupra reflectorului inamic, care inca nu a
fost distrus. Apostol Bologa este chemat la generalul Karg care îl propune pentru medalia de aur
și-l felicită. Cînd acesta sfîrșește cu laudele, Bologa îndrăznește să-i ceara favoarea ca să-l lase
aici, să nu-l trimită pe frontul românesc impreună cu divizia. Generalul iși aduce aminte că
Apostol este român, și-l refuză, fiind indignat de o asemenea cerere. Plecînd și odată ăjuns la
postul de observatie, Bologa este învăluit de gîndul dezertării, dar în același timp dă și ordinele
prin receptor. El îi împărtășește acest gînd și lui Klapka, care se înspăimîntă de hotararea
acestuia. Tot în acea noapte, în drum spre punctul de observație, Bologa trece pe la Cervenco,
care îi spune că muscalii vor să atace. Acest atac i-ar încurca planurile complet, de ceea Bologa
îl socotește ca imposibil. Ajuns la locul de destinație, Bologa așteaptă ora potrivită pentru a
trece dincolo. Dintr-o dată se aud sunete de împuscături. Rușii au început atacul. Deodata, la
cațiva pași în față, se despică cerul, iar o rafală puternică smulge acoperișul observatorului,
distrugînd tot… In roman este descrisă și viața lui sentimentală și despre constiinciozitatea si
curajul de care dă dovadă în cadrul armatei. In decursul a doi ani de cînd era în armată, Bologa
a obținut medalii pentru curaj, astfel, prin osîrdie a ajuns la funcția de locotenent. In armată s-a
înrolat de dragul Martei, care era fascinată de eroii de război. Astfel, pentru a-i dovedi că și el
este demn de admirația ei, s-a înrolat în armată.. Inaint de armată, el a fost student la filozofie,
și și-a creat mii de ipoteze legate de viață, dar toate i-au fost spulberate odată cu venirea
războiului, care nu încăpea nici în una din miiile de ipoteze elaborate de el și alții.
Cartea a doua :In urma atacului muscalilor, Bologa a fost grav rănit și internat în spital. Aici
se întalnește cu Varga un vechi prieten, cu care însa nu prea vorbeste, el fiind învaluit de
gîndurile sale. Deoarece fusese grav rănit, Bologa a fost mutat la coloana de muniție. Bologa i-a
matrturisit lui Varga dorința lui de a dezerta la muscali. De asemenea, Apostol a avut plăcerea
de a se întîlni cu preotul Constantin Boteanu, unul din prietenii cei mai buni ai lui Apostol din
liceu. A aflat ca preotul fusese mutat întrun sat langa Faget, Lunca. Bologa lucuia la o familie
din Lunca, satul în care era Boteanu preot. Acolo se întîlnește cu o frumoasă fată, Ilona, fata
groparului Paul Vidor. Felul de a fi al fetei îl fermeca pe Bologa, dar totuși, nu se lasă abătut de
la gîndul de a dezerta. La scurt timp, Bologa merge sa cerceteze frontul. El ajunge și la Klapka,
căruia îi mărturisește că are aceleași intenții de dezertare. La întoarcere, se abate pe la preot,
pentru a se spovedi, dar observă frica lui Boteanu, astfel pleacă de la el complet dezamăgit. Se
îmbolnăvește și este nevoit să stea zece zile la pat. El este ingrijit de Ilona, de care, realizeaza că
se îndrăgostește. După o perioadă de zece zile, doctorul Meyer îi face rost de un concediu de
odihna de o lună la el acasa, în Parva și se întoarce acasă. Aici rupe relațiile cu Marta sub
pretextul că ea a stat de vorbă în ungurește cu un ofițer, dar adevăratul motiv era faptul că nu
avea pentru ea sentimente, nu o iubea. Seara, i-a scris o scrisoare domnului Domsa, părintele
Martei, prin care anula logodna cu Marta. La scurt timp veni Domsa la el acasa pentru a afla
care este motivul, dar Bologa nu-i ofera nici un răspuns concret. Astfel, intreg satul aflse că
Bologa a rupt logondna cu Marta pentru că a vorbit ungurește. Toți sătenii îl acuzau și-l judecau
pe Bologa pe la spate, i-ar Palagiesu îl amenința că strică linistea satului. Bologa nu-i ia în
serios și regretă că s-a întors în Parva. Mai mult, Palagiesu vine la el acasă și-l avertizează, dar
Bologa are o reacție violentă la cele spuse de el, șil lovește. Seara, la cină, nu-i spune mamei
nimic din ce s-a întamplat. Tot timpul concediului, el încerca să se refugieze în cărți, dar, cînd
privea biserica și piatra funerară a tatălui său, își aducea aminte de vechile sale povățuiri…
Inainte de a pleca din nou pe front, Bologa le cere iertare tuturor celor cărora le-a greșit,
inclusiv lui Palagiesu și Martei, care recunoaste că ea a greșit.

Cartea a treia: La intoarcere, Ilona îl aștepta pe peron. Apostol se bucura văzînd-o acolo. Când
ajunge acasă, el căuta să rămînă singur cu ea. Ii era dragă fata… Ilona, se îndrăgostește de el și
pînă la urmă se logodesc . Foarte mulți soldați români dezertaseră la inamic, de aceea, Klapka a
venit la Bologa pentru a-i spune că e posibil ca toți soldații romani să fie mutați pe alt front.
Peste un timp, primește o scrisoare, în care era înștiințat pentru a se prezenta la comandament.
Pe drum trece pe langa cei spnazurati pentru dezertare si se ingrozeste, amintindu-si de padurea
spanzuratilor… La comandament află că este numit jurat în Curtea de Justiție, pentru judecarea
unor țărani din zona frontului considerați spioni ai inamicului. Din nou începe o grea
confruntare între sentimentul datoriei față de ordinea din stat și sentimentul datoriei față de
neamul din care vine. Cartea a patra Pînă la urmă, totuși, conștiința datoriei față de poporul lui,
învinge, determinîndu-l pe Apostol Bologa să încerce trecerea la români pentru a ieși din necaz,
dar nu reușește fiind prins de un coleg de-al său - Varga , care îl predă regimentului. Acolo este
perchiziționat și i se găsește harta cu liniile frontului inamic. Ajunși la destinație, lui Bologa i s-
a făcut proces verbal. Pretorul avusese o ipoteză interesantă in legatura cu intentia de dezertare
a lui Bologa, dar, in cazul acesta era departe de adevar…dupa incheierea procesului verbal,
Bologa a fost dus la inchisoare. Aici este cuprins de tot felul de gînduri. Spre seara veni Ilona
si-i servi cina. Doar atît ii îngădui plutonierul. Aparatorul lui Bologa era Klapka. Cand veni sa
vorbeasca cu Bologa, acesta observa ca nu vrea sa scape de spînzurătoare, dar totuși vrea să-l
salveze. Bologa este judecat. In fata juriului nu se apara in nici un fel ba mai mlt, cere sa fie
omorat cat mai repede. La incheierea procesului, Bologa este dus in inchisoare, unde-si asteapta
sentinta: Apostol Bologa este condamnat la moarte prin spînzurătoare . Intre timp isi aduce
aminte de mama sa si vrea sa-i scrie dar nu are putere. Preotul Constantin Boteanu venise la
Apostol. Cel din urma i-a cerut să vestească el pe mama sa de moartea lui. Drumul pînă la locul
spînzurării se paru îngrozitor de lung; o mulțime de oameni erau prezenți, iar cei care țineau la
el, plîngeau amar dupa Apostol… Romanul ”Pădurea spînzuraților” analizează drama
nehotărîrii unui individ față de care determinarile obiective se dovedesc mai tari și asistăm cu
toții la drama neputinței de a alege între două soluții complicate și contradictorii. Bologa
reprezintă chipul ofiterului intellectual în armata austro-ungară. El reprezinta chipul inadăptarii
la unele dileme, chipul omului revoltat . Drama personajului rezultă din incapacitatea de a se
supune regulilor noii lumi în care traiește. Bologa moare ca un erou. Prin destinul lui tragic,
autorul dezvaluie conduita intelectualului din Transilvania în perioada ocupatiei.

3.Enigma Otiliei-George Călinescu

-1996 în volumul Gramar

-genul literar- Epic
-specia literară- roman
-locul desfasurarii actiunii- bucuresti
-narator omniscient, omniprezent, nu participă la actiune
-personaje principale
 Otilia Marculescu (fata misterioara, rafinata, atenta, isteata)
 Felix Sima (intelectual de elita, autentic si carismatic)
 Leonida Pascalopol (tiparul mosierului aristoctrat si rafinat spiritual)
 Costache Giurgiuveanu (tiparul avarului)
 Aglae Tulea (tiparul babei absolute)
 Stanica Ratiu (tiparul escrocului fara scrupule)
 Simion Tulea (tiparul maniacului senil)
 Aurica Tulea (tiparul fetei batrane)
 Titi Tulea (tiparul debilului mintal)
 Olimpia (tiparul femeii placide)
 Georgeta (tiparul femeii frumoase si usoare)

Rezumat:
Capitolul I
Primul capitol prezinta sosirea tanarului Felix Sima in casa tutorelui sau, Costache
Giurgiuveanu, unchiul sau. Intr-o seara la inceputul lui iulie 1909, Felix ajunge in casa
unchiului sau si este intampinat cel putin ciudat de acesta. Verisoara lui, Otilia, o tanara de
aceeasi varsta cu el il primeste cu multa caldura si il conduce pe baiat intr-o camera unde
restul familiei juca table. Astfel,Felix ii cunoaste pe Pascalopol, un mosier bogat, prieten de
familie (cu care Otilia isi permite multefamiliaritati, spre nemultumirea baiatului), pe Aglae
Tulea, sora lui Costache, Simon Tulea, sotulacesteia si Aurica Tulea, fiica de 30 ani a
Aglaei. In timp ce ceilalti jucau table si mai apoi carti,tanarul Felix, viitor medicinist isi
aduce aminte de felul in care a ajuns orfan, cum murise mama sa sicum tatal lui fusese
distant de copil, trimitandu-l mai mult prin internate. Dupa un timp, Otilia isi aduce aminte
de Felix si ii aduce doua prajituri (considerand ca ii este foame) si il trimite sa doarma chiar
in camera ei, unde Felix observa o dezordine generala
. Capitolul II
Cand se trezeste, Felix o aude pe Otilia cantand la pian si incepe sa studieze unele parti ale
casei. Pe holuri o intalneste pe Marina, servitoarea casei si Costache ii cere cu imprumut
niste bani,dar intervine Otilia care nu admite ca tatal ei sa ceara bani de la “varul ei”. Fata ii
canta lui Felix sicuprinsa de ceea ce Marina numea “nebunie”, incepe sa alerge prin gradina.
Otilia isi marturiseste dorinta ca Felix sa ajunga un mare doctor si incepe sa ii prezinte
familia, ilustrand calitatile si defectele membrilor familiei Tulea. Totodata, incep sa
rascoleasca amintirile, uitandu-se prin fotografiile vechi. Dupa amiaza, Pascalopol ii scoate
pe Felix si pe Otilia la plimbare, spre invidia Aureliei si a Aglaei. Acestea insista pe langa
Felix sa il mediteze pe Titi, baiatul matusei sale.
Capitolul III
Capitolul incepe printr-o scurta prezentare a lui Simion Tulea, Otilia avertizandu-l
discret asupra manierelor celor din familia Tulea. Aurelia il invita pe Felix la ei acasa si in
timpul vizitei, o ponegreste pe Otilia, cu invidie ascunsa. Il cunoaste pe Simion, care ii
prezinta tablourile sale, Felixobservand ca si Titi si tatal lui au un oarecare talent in ale
picturii, desi afla ca toate tablourile facutede cei doi sunt simple copii dupa ilustrate sau
carti. Titi nu se doveste a fi foarte interesat demeditatii, plictisindu-se foarte repede.
Capitolul prezinta aspiratiile familiei Tulea si dorinta arzatoarea Aureliei de a se marita.
Aurica incepe sa se familiarizeze din ce in ce mai mult cu Felix cu dorintaascunsa de a-l face
pe acesta sa o ia de nevasta; sperantele pe care si le face Aurica speriindu-l petanar, acesta
care incepe sa o e evite.
Capitolul IV
Cu timpul, Felix se obisnui in casa lui Costache, acomodandu-se cu ciudateniile
locului.Avand nevoie de bani, ii cere batranului sau tutore insa acesta isi dovedeste avaritia
fara sa ii deavreun ban, cea care ii da bani fiind Otilia. Capitolul prezinta vizita celor doi la
casa lui Pascalopol,unde Felix observa un rafinat gust in decoratiuni interioare. Desi la
inceput Felix nu il agreeaza pe Pascalopol, considerand ca Otilia nu ar trebui sa se poarte asa
familiar cu un barbat mai in varsta caea, mosierul ii devine treptat simpatic.
Capitolul V
In august, este anuntata sosirea lui Stanica si a Olimpiei, cealalta fata a Aglaei. Otilia ii
explica scandalul produs de relatia dintre cei doi, care nu erau casatoriti, fiindca Stanica nu
dorea safaca nunta daca Olimpia nu primea zestre, aceasta fiindu-i refuzata de Simion.
Ajunsi la momentul cinei, cei doi incearca sa il induplece pe Simion sa le dea casa, acesta
insa refuza motivand ca Olimpia nu e fata lui, desi Felix observa o asemanare izbitoare intre
tata si fiica. Dupa plecare,Stanica ii cere Otiliei imprumut 20 franci. De asemenea,
Pascalopol primeste un bilet de la Stanica Ratiu prin care acesta ii cere 100 franci. De dragul
Otiliei, mosierul ii da avocatului banii ceruti.Capitolul prezinta modul in care Stanica
incearca sa il convinga pe Simion si modalitatea de ai pacali pe ceilalti, simuland o boala de
inima.
Capitolul VI
In acest capitol este prezentata vizita lui Felix si a Otiliei la mosia lui Pascalopol, mosie
situata la jumatatea distantei intre Calarasi si Fetesti. La mosie, Felix observa acelasi
rafinament, de aceasta data mai rustic si Pascalopol ii devine din ce in ce mai familiar,
ajungand sa il considere un prieten. In timpul vizitei, Otilia si Felix invata sa calareasca, se
urca pe capitele de fan, petrecanddoua saptamani de vis. Totodata, din ziar, cei trei afla de
cununia dintre Olimpia si Stanica dar si demoartea copilului lor de 2 luni (moarte cauzata de
neglijenta parintilor).
Capitolul VII
Acum Felix era student in anul I la Medicina, spre nemultumirea Aglaei care il indemna
sa“isi gaseasca un rost” in acest fel incercind sa il jigneasca pe tanar. Stanica incearca sa
creeze intrigiintre Otilia si Pascalopol, dovedind un caracter infect. Otilia ii propune tatalui
ei sa se mute intr-o altacasa din Stirbey-Voda, insa Aglae se opune, aratand felul in care
Costache era manipulat de sora sa.Totodata, Titi incepe sa se simta atras de Otilia, fata de
care incepe sa aiba un comportamentnecuviincios, Otilia indepartandu-l de ea, facand-o pe
Aglae sa se planga lui Costache, rostindcuvinte grele la adresa fetei. Otilia il pune pe
Costache sa alega intre ea si Aglae, si astfel matusa sanu mai calca in casa fratelui sau.
Stanica aduce un fals doctor la Costache cu scopul ascuns de a-lface pe acesta sa creada ca
este bolnav. Pascalopol, Otilia si Felix hotarasc sa fie mai atenti lacomportamentul
avocatului.
Capitolul VIII
Felix isi da seama ca o iubeste pe Otilia si incearca sa fie din ce in ce mai aproape de
fata,considerand chiar si unele gesturi marunte (cum ar fi coaserea unui nasture) un adevarat
deliciu. Iiscrie o scrisoare de dragoste, pe care i-o lasa pe pat, insa fata pare sa nu o fi citit.
Dupa un timp iimarturiseste dragostea si Otilia ii spune ca si ea il iubeste, insa trebuie sa
astepte. La rugamintea luiFelix, Otilia nu il mai primi un timp pe Pascalopol, acesta purtand
o discutie cu studentul. In timpulacestei discutii, Felix isi da seama de caracterul minunat al
mosierului, rugand-o pe Otilia sa il primeasca din nou pe Pascalopol. In acelasi timp, Titi
face cunostinta cu Ana, sora unui coleg si secasatoreste cu aceasta, casnicia esuand in mod
lamentabil.2
Capitolul IX
In martie, Felix incepe sa –si faca planuri mari, dorind sa aiba cat mai multi bani, pentru
a-i putea oferi Otiliei placeri ca plimbatul cu trasura. Avand nevoie de bani , completeaza
batranului o polita cu scadenta in alb de 1000 franci. Pascalopol incearca sa il convinga pe
Costache sa o adoptelegal pe Otilia, oferindu-se sa plateasca el cheltuielile, batranul
acceptand. Dar Stanica afla de acestlucru, si dupa cateva saptamani de discretie, lanseaza
stirea si Aglae jura ca Otilia nu va fii adoptatacat timp ea traieste. Stanica ii face avansuri
Otiliei care il da afara, manioasa. Otilia ii povesteste cumAglae si Aurica au incercat mereu
sa o umileasca, spunandu-i cuvinte grele la o varsta frageda.Afland de vorbele care s-au zis
despre ea cand Aglae a aflat de intentia lui Costache de a o adopta,Otilia incuviinteaza.
 Capitolul X
Dupa cateva zile de la acest incident, Costache primeste un bilet anonim, prin care este
sfatuitsa nu o adopteze pe Otilia, folosind imaginea Aglaei (care avea o inraurire asupra
batranului) ,anonima reusind sa il sperie pe batran. Otilia, afland de bilet si citindu-l, il
linisteste pe Costache siarata ca ea nu doreste neaparat sa fie adoptata, iubirea ei pentru
batran fiind la fel de mare cu sau faraacte. Felix se intalneste pe strada cu Aurica, aceasta
incepand sa-l elogieze pe Titi, spre disperareamedicinistului. Ajuns acasa, afla ca Otilia
plecase cu Pascalopol la mosie. Stanica i-o prezinta peGeorgeta, o prostituata de lux, care ii
atrage atentia tanarului, el primind invitatia de a o vizita pe fataoricand.
Capitolul XI
Starea de sanatate a lui Simion se inrautateste, batranul acuzand tulburari psihice,
insadoctorul adus de Stanica nu ii gaseste nimic, familia crezand ca are doar o criza de
glicozurie. Stanicaatrage atentia asupta pericolului pe care il reprezinta Otilia pentru
mostenirea lui Costache si leimpinge pe cele doua femei si mai mult impotriva tinerei. Felix
incepe sa se remarce la Universitate,si datorita interesului sau, primeste permisiunea de a
intra in orice sectie a spitalului, pentru a faceobservatii. Desi unii interni incearca sa il
descurajeze, Felix realizeaza o lucrare pe care profesorulsau i-o publica intr-o revista de
mare interes in Franta, reusind sa ii mareasca ambitia lui Felix.Stanica reuseste sa il
manipuleze pe Costache, manevrand lucrurile in asa fel incat Costache sa nufaca testament.
Felix se duce sa o viziteze pe Georgeta, care ii povesteste drama vietii sale. Felixsimte
pentru fata o afectiune de frate si intre cei doi incepe sa se infiripe o relatie,desi Felix o
iubeafoarte mult pe Otilia.
Capitolul XII
Felix primeste o carte postala de la Otilia, tocmai din Paris, dandu-i tanarului o stare
detristete. Georgeta ii roaga sa treaca pe la Iorgu, chiriasul lui Costache. Ii scrie inainte de
aceasta vizitaOtiliei, unde isi exprima dezamagirea. Felix afla de la Iorgu de manevrele lui
Stanica, acesta planuindsa –i strice afacerile lui Costache pentru ca acesta sa nu vanda
imobilele. Costache si Felix pornescspre restaurantul lui Iorgu unde cei doi incheie afacerea,
spre ciuda lui Stanica. Simion este din ce ince mai bolnav, insa Aglae si Olimpia sunt cat se
poate de nepasatoare, starnind chiar repulsia luiStanica. Felix devine din ce in ce mai
convins de tulburarile psihice ale lui Simion.3
Capitolul XIII
La inceputul capitolului este prezentata o scena din viata maritala a cuplului Stanica-
Olimpia,ilustrandu-se lipsa de suflet a celor din familia Tulea. Felix afla de la Georgeta ca
Titi se indragostisede ea, dorind sa o ia de sotie., aceasta avand o obsesie maritala. Cand
pleaca de la Georgeta, seintalnesc cu generalul, scena care i se pare lui Felix, foarte penibila.
Costache vrea sa isi vanda proprietatile pentru a-i da Otiliei ce i se cuvine. Alarmati de asa o
posibilitate, Stanica are ideea sa-itrimita Otiliei o carte postala si sa se prefaca a-i fi prieteni.
Capitolul XIV
Felix, un pic suparat din cauza indiferentei colegilor de la Universitate, isi aduce aminte
dediscutiile pe care le avea cu colegii de la internat in Iasi. Se intalneste cu Weissmann, un
prieten sicoleg care ii tine o prelegere despre poezie si dragoste, aratandu-i curiozitatea
pentru un roman deWeininger. Costache il roaga pe Felix sa nu iasa din camera sa, fiindca
avea de facut niste presupusereparatii, insa Felix isi da seama ca batranul avea de fapt ascuns
in podeaua casei o adevaratacomoara, desigur nu acorda multa atentie acestui amanunt.
Costache, Felix,Weissmann, Stanica,Olimpia, Georgeta si generalul, Iorgu si sotia acestuia
iau cina impreuna la restaurantul celor dinurma, unde Stanica incearca sa manevreze pe
batran, povestindu-i o intamplare cu un avar care isiingropase toti banii in subsol si care la
un incendiu, i-a pierdut pe toti. Felix este condus acasa degeneral si Georgeta, simtindu-se
din nou foarte penibil.
Capitolul XV
Aglae decide sa il interneze pe Simion, desi considera ca acesta nu are nici o avere, cu
toateca batranul fusese privat de pensia sa si de orice alte placeri. Weissmann vine si il face
pe simion savina cu el, spunandu-i ca oamenii asteapta invataturile sale (Simion se credea de
un timp IisusHristos). Stanica incearca sa il faca pe Costache sa o primeasca din nou pe
Aglae, insa acesta esteimpotriva ideii, Felix gasindu-l cotrobaind prin casa. Avocatul ii
aduce acasa niste studenti pe care nuii cunoaste, purtandu-se foarte familiar, starnind
indignarea tanarului si a unchiului sau.
Capitolul XVI
Capitolul incepe cu prezentare lui Stanica si a familiei acestuia, ilustrandu-se unitatea
silegaturile stranse care uneau pe membrii familiei, fie ei de conditii sociale diferite. Cu
ocaziaaniversarii matusii Agripina, Stanica ii face acesteia o vizita, gasind in modesta ei
camera o multimede rude venite in vizita. Ii cumpara batranei alune si covrigi ,si
“imprumuta” de la aceasta patru cestichinezesti. Varul sau Toader il duce acasa si cu aceasta
ocazie, Stanica observa frumusetea nepoateisale Lili, caruia ii promite ca o va prezenta unui
baiat “fain”, Felix. Acasa, ii spune Olimpiei ca iicumparase patru cesti de la un anticar,
aducandu-i si prajituri, spre deliciul femeii. Cu toate acestea,Stanica nu primeste dovezi de
iubire din partea nevestei sale, fapt care ii intareste o decizie de multluata, si aceea ca va
divorta cat mai repede si cum se va ivi imprejurarea prielnica.
Capitolul XVII
Trezindu-se, Felix aude pe cineva cantand la pian si isi da seama ca Otilia se intorsese.
Fata iida cadou cravate, insa pe data se afiseaza Stanica. Acesta o aduce cu sine pe Aurelia,
careia Otilia iiface cadou o sticluta de parfum, un guler scrobit de broderie, uitand parca
toate faptele urate aleverisoarei sale. Pascalopol vine sa ii viziteze, cu aceasta ocazie, intre el
si Felix ivindu-se un usor conflict, rezolvat ulterior. Pascalopol il cheama pe Felix sa discute
“despre o persoana importanta pentru amandoi” si il invita pe tanar la el acasa. Ii aduce la
cunostinta ca Stanica creeaza zvonuri care4
mai care mai incredibile si mai defaimatoare, avocatul spunandu-i lui Felix ca motivul
calatoriei laParis fusese de fapt un avort. Costache incepe sa construiasca o casa pentru
Otilia. Felix ii este prezentat lui Lili, care devine foarte interesat de student, spre invidia
celor din familia Tulea.
Capitolul XVIII
Intr-o zi foarte calduroasa, Costache se impletici din mers si cazu moale jos. Afland de
subitulatac al fratelui ei, Aglae, sperand intr-o apropiata moarte a acestuia se grabeste sa
cheme doctorul simerge la Costache acasa. Desi batranul nu avea nimic, Aglae si Stanica fac
tot ceea ce pot pentru a-laduce intr-o stare grava, mancand de fata cu el toate bunatatile
stranse cu greu de batran, spre durereaacestuia. Felix il roaga pe Pascalopol sa ii ajute, iar
acesta aduce un doctor de renume, Stratulat siacesta observa ca batranul nu are nimic, insa la
un alt atac nu ar mai supravietui. Costache ii zice insecret lui Pascalopol ca ii va da trei sute
de mii de lei pentru Otilia, sa ii puna intr-un cont, banii fiindascunsi sub pat. Desi isi anunta
aceasta dorinta, amana momentul in care ii va da banii mosierului siPascalopol deschide un
cont in care ii vireaza Otiliei o suta de mii de lei.
Capitolul XIX
Aglae vine si ii povesteste batranului de moarte ceea ce il dispera pe acesta,
Costacheincepand sa mearga la doctori, sa ia medicamente si sa aduca parintele in casa
pentru a binecuvantacasa si pentru a alunga spiritele rele. In acest scop este chemat popa
Tuica (interesat mai mult detuica decat de treburile bisericesti). Weissmann vine sa ii faca un
control lui Costache, cu aceastaocazie cunoscand-o pe Aurica, fata incepand sa aiba o
pasiune pentru tanar. Cum Weissmann eraevreu, fata se duce la popa Tuica care ii da
dezlegare. Aurica ii sugereaza tanarului o legatura, pe careacesta ghicind-o, o inlatura,
spunand ca “nu profeseaza decat amorul liber”.
Capitolul XX
Cum Lili se arata foarte incantata de Felix, si cum acesta nu afisa nici un interes pentru
fata,Stanica ii spune Otiliei despre o presupusa idila intre ei, rugand-o sa il convinga pe
medicinist sa o ia pe lili de nevasta. Felix ii marturiseste ca Lili ii este indiferenta,
declarandu-i din nou iubirea sa.Costache se simte din nou rau, Aglae si Stanica crezand ca
este mort si considerand ca nu mai trebuiechemat doctorul. Felix si Otilia insa il cheama pe
Pascalopol si pe doctor. Cel din urma considera ca batranul va scapa si de data aceasta, iar
Costache ii da o suta de mii de lei pentru contul Otiliei.Stanica incepe sa caute ascunzatoarea
banilor, iar Aglae, Aurica si ceilalti membri incep sa mutelucrurile din casa, Aurica atentand
chiar la pianul Otiliei. Cum Otilia nu pleca niciodata de acasa,Stanica recurge la un siretlic
ce se va dovedi mortal. Ii spune fetei ca Pascalopol ii va face o vizita siaceasta fuge pentru
jumatate de ora pentru a-si cumpara o pudriera, in acest timp, avocatul intra incamera
batranului si ii ia banii de sub saltea, sub privirile acestuia, care disperat, isi da
duhul.Batranul este inmormantat si toate proprietatile trec in posesia Aglaei. Banii gasiti sub
saltea deStanica nu sunt niciodata inapoiati de acesta, care divorteaza de Olimpia. Otilia
merge in camera luiFelix si o roaga sa o lase sa doarma in patul lui, propunandu-i sa traiasca
impreuna ca barbat si sotie,fara insa sa se casatoreasca. Felix insa nu profita de fata. La
trezire, Otilia disparuse, si Felix afla catanara plecase la Paris impreuna cu Pascalopol,
ulterior tanarul afland ca cei doi se casatorisera. Aniiau trecut si Felix devenise un doctor de
renume, avand multe carti publicate, multe tratate si toatalumea stiind cine este. Se intalneste
cu Pascalopol intr-o zi pe strada si acesta ii arata o poza facuta cuOtilia, Felix nemaiputand
sa o recunoasca pe fata nebunatica in spatele femeii mature ce devenise.

4. Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi-Camil Petrescu

-1930,volumul ,,Adevarul,,
-roman
-narator subiectiv
-perosnaje
 Ștefan Gheorghidiu – protagonistul operei, student la filozofie, sublocotenent în
armata română din Primul Război Mondial
 Ela – soția lui Ștefan
 Nae Gheorghidiu – unul dintre cei doi unchi ai lui Ștefan. Un deputat din Partidul
Liberal, acesta este descris ca fiind viclean și tăios, cu o mentalitate practică
 Tache Gheorghidiu – unchiul cel bogat și avar al lui Ștefan
 Domnul Grigoriade – amantul presupus al Elei
 Vasilescu Lumânăraru– este un afacerist care are legături cu Nae. Este întâlnit de
Ștefan atunci când cei trei dețin uzina metalurgică. Deși era stimat pentru calitățile
sale, Lumânăraru, care purta mereu ochelari și care își punea secretarul să-i citească
tot, îi destăinuie secretul său: el purta ochelarii pentru că era analfabet
Rezumat:

CARTEA ÎNTÂI
La Piatra Craiului, in munte
Actiunea primului capitol se desfasoara in primăvara anului 1916 in timpul actiunilor de
fortificare, tara pregătindu-se pentru intrarea in primul război mondial. Stefan Ghiorghidiu,
proaspăt locotenent rezervist ajuta la pregătirea războiului pe Valea Prahovei si in
Dâmbovicioara. Intr-o seara la popota regimentului s-a început o discutie pe tema casatoriei
si a relatiei dintre soti. Discutia porneste de la un proces in care un bărbat este eliberat chiar
daca acesta si-a omorât sotia care îl insela. Căpitanul Dimiu isi exprima clar
părerea: ,,Nevasta trebuie sa fie nevasta si casa, casa. Daca-i arde de altele sa nu se
mărite.” Căpitanul Corabu este cel care crede ca intr-o astfel de situatie divortul este solutia.
Asistând la aceasta discutie copilăreasca, Ghiorghidiu izbugneste si le spune celorlalti sa nu
vorbească despre dragoste pentru ca nu se pricep. Replica sa, cea mai interesanta: ,,O iubire
mare e mai degrabă un proces de autosugestie”, arata exact ceea ce gandeste Ghiorghidiu,
care este hotărât sa dezerteze, daca, nu i se da permisie doua zile.
DIAGONALELE UNUI TESTAMENT
Acest capitol începe cu amintirile lui Ghiorghidiu despre povestea lui de iubire. Replica
din incipitul capitolului: ,,Eram însurat de doi ani si jumătate cu o colega de le
universitate si bănuiam ca mă inseala” Ea era de fapt una dintre cele mai frumoase
studente. Si toata povestea a fost hrănita de mândria pe care el o simtea pentru ca ea il iubea.
Ei, desi săraci, trăiesc o frumoasa poveste de dragoste pana când Stefan primeste o
mostenire de la unchiul sau, Tache. El încearcă, împreuna cu unchiul sau Nae
Ghiorghidiu si Lumanararu sa facă anumite afaceri, însa isi da seama ca nu e făcut
pentru asa ceva si se retrage.

E TOT FILOZOFIE
Capitolul începe cu descrierea unor momente frumoase ale celor doi soti in care se vede ca
inca se iubeau, se distrau împreuna si filozofau. Intr-o după-amiaza, pe când se plimbau,
cei doi se întâlnesc cu verisoara lui Stefan, Anisoara. De aici încolo lucrurile se
schimba. Ela petrece tot mai mult timp in prezenta Anisoarei, devine din ce in ce mai
preocupata de haine si de petrecerile mondene, schimbare pentru care Stefan, nu era pregătit.
Un episod cutremurător este cel al excursiei de la Odobesti in care Stefan este orbit de
gelozie din cauza comportamentului sotiei sale. Aici are loc prima ruptura sufleteasca
dintre cei doi, datorita apropierii Elei de dl. G.

- 2 - Asta-i rochia albastra

In acest capitol incepe jocul dintre cei doi. Stefan începe la rândul sau sa flirteze cu o alta
femeie, după care Ela nu a vrut sa plece acasă împreuna cu el, motiv pentru care el aduce in
patul sau o „cocota” destul de frumoasa, pe care Ela o gaseste, se supăra si pleacă de acasă.
După ceva timp, a început sa ii simtă lipsa si o intalneste intr-un sfarsit. Desi emotia a fost
puternica a reusit totusi sa păstreze o calmitate aparenta. La a doua întâlnire, au vorbit,
s-au plimbat iar el a găsit-o mai mult decât frumoasa in rochia pe care ea o purta.
S-au împăcat după o luna. Au petrecut vara la Constanta, iar in septembrie s-au întors
in Bucuresti unde au mai avut o cearta din cauza ca Ela nu voia sa aibă un copil.
INTRE OGLINZI PARALELE
In februarie, Stefan se întoarce prin surprindere de la Azuga unde fusese concentrat si nu a
găsit-o pe Ela acasă. După ce a venit acasă dimineata, el a gonit-o si i-a propus sa divorteze,
lucru pe care ea l-a acceptat. După un timp, nu mai suportând distanta a început sa o caute
prin oras, numai pentru a o vedea. Când a fost bolnava i-a trimis un bilet si carti
încercând sa o apropie. Peste câteva luni s-au întâlnit la curse si au vorbit mai pe larg.
Aceste scurte întâlniri ii făceau atât bine cat si rău lui Stefan. A reluat studiul si a
încercat sa găsească o lume superioara dragostei. După un timp gaseste un bilet de la
Anisoara care explica absenta Elei in seara in care a hotărât sa divorteze, însa nu putea fi
sigur daca este adevărat sau nu. După doua saptamani este concentrat langa Câmpul-Lung si
Ela se muta in C-lung pentru a fi mai aproape de el.
ULTIMA NOAPTE DE DRAGOSTE
Intr-o scrisoare Ela in cheamă urgent pe Stefan la C-lung. Stefan încearcă sa
obtina permisie de la căpitanul Dimiu. După mai multe încercări, pana la urma, reuseste sa
plece desi războiul era foarte aproape. Când ajunge la C-lung cei doi au parte de ultima lor
noapte de dragoste. După asta Ela încearcă sa-i propună lui Stefan, sa-i dea niste bani, sa isi
facă testament. El o refuza si astfel a început o discutie dureroasa. Plecând de acasă sa
se linsteasca se intalneste cu locotenentul-colonel care vrea sa il ia cu el înapoi la
regiment. Abia reseste sa dea pe la Ela sa isi ia bagajele. Calatoria este una plina de
framantari sufletesti. Pe drum se vorbeste chiar despre Grigoriade, cel pe care îl bănuia
amant al sotiei sale Stefan, care se afla la C-lung. Cum ajunge la regiment, era deja ordinul
de pregătire pentru război.

Cartea a II-a
INTAIA NOAPTE DE RĂZBOI
In acest capitol se creează o imagine de groaza a războiului. Armata era dezorganizata,
ordinele se contraziceau unul pe altul, ofiterii erau speriati si deznadajduiti. Întreg capitolul
cuprinde asa-zise tactici de război, nereusite însa. Stefan, descrie frigul, groaza, foamea,
frica, întunericul care reuseste sa-l facă sa uite de situatia in care se afla cu sotia sa. Sunt
prezentate si evenimente amuzante: după ce soldatii dau nas in nas cu un pluton si striga
„prizonier, prizonier” realizează ca de fapt prizonierii sunt tot romani.
FATA CU OBRAZ VERDE
A treia zi, la Vulcan, Stefan este trimis sa facă dreptate după ce niste săteni acuzaseră
tiganii ca le-au furat din curti. El se duce sa cerceteze si printre tigani observa o fata de vreo
16 ani pe care după ce o ameninta ca o impusca o ia cu el sa fie judecata. Auzind focuri de
arma, e nevoit sa plece si sa ii dea drumul fetei.
INTAMPLARI PE VALEA OLTULUI
Înaintând pe V. Oltului observa tactica inamicului. Intr-o zi sefii sunt anuntati ca exista
doua fete, Maria si Ana Manciulea, care sunt spioane si trimit informatii inamicului.
Căpitanul este sugestiv deoarece după ce, cele doua surori sunt arestate pentru spionaj,
Maria este decorata cu „virtutea militara” pentru conducerea armatei romana peste Olt
unde învinsese inamicul.
POST INAINTAT LA COHALM
La Cohalm, un orasel la vreo 10 km de Olt, războiul devine din ce in ce mai crud. Nimeni nu
mai are pofta de mâncare. Pe fetele tuturor este întipărita groaza. Romanii ajung sa fie jefuiti
de către unguri. Ghiorghidiu este trimis sa rezolve problema. Desi povesteste la întoarcere
cu amuzament cum l-au pandit pe inamic, comandantul nu este multumit.
NE-A ACOPERIT PAMANTUL LUI DUMNEZEU
Capitolul cuprinde scene de apocalipsa, prin violenta si groaza. Un soldat, Marin Tuchei,
rosteste intr-una: „Ne-a acoperit pamantul lui Dumnezeu” văzând cu zboară proiectilele
pe langa ei si ii spulberau pe cei ghinionisti, cum înotau prin nămol, altul este socat pentru
ca a văzut cum un obuz i-a retezat capul lui A Mariei, ii povestea lui Ghiorghidiu:
„Fugea asa, fara cap, după dvs. dl. locotenent”.
WER KONN ROMANIEN RETENT?
Capitolul descrie cum se încheie marsul acesta istovitor pentru Ghiorghidiu. Desi încearcă
numeroase tactici de război, oamenii lui Ghiorghidiu, împreuna cu el, sunt prinsi in capcana
iar Ghiorghidiu este rănit la mana. Asteptand sa fie condus la trenul sanitar, Ghiorghidiu
intra in vorba cu un neamt. Neamtul este dezgustat de lupta romanilor, spunând ca nu astfel
se poarta războiul, cu atacuri haotice, sustinand ca războiul are si el regulile lui.
COMUNICAT APOCRIF Rănit si spitalizat, Ghiorghidiu se întoarce la Bucuresti. Ela i
se pare o străina si-i propune sa se despartă. „Mi-e indiferent daca esti nevinovata” desi
cândva „as fi putut ucide pentru femeia asta”. Isi da seama ca oricând putea găsi o alta
femeie la fel. I-a dăruit Elei casele de la Constanta, bani, „absolut tot ce e in casa, de la
obiecte de pret la carti…de la lucruri personale la amintiri. Adică tot trecutul”.

5. Maitreyi-Mircea Eliade

Opera face parte din volumul cu acelasi nume, Maitreyi

 Editura: Minerva
Anul aparitiei volumului: 1986
Genul literar: epic
Specia literara: roman
Locul desfasurarii actiunii: Calcutta
Timpul desfasurarii actiunii: Anii 1929-1930
Narator: N=P
Personaje:
 Allan - personajul principal; personajul-narator, care ofera o perspectiva subiectiva
asupra intamplarilor; alter-ego al autorului; tanar european, preocupat de fizica
matematica, spirit lucid si analitic, traieste o experienta erotica initiatica;
 Maitreyi - adolescenta bengaleza, copil si femeie in acelasi timp; poeta precoce,
apreciata in cercurile intelectuale bengaleze; simbolizeaza misterul feminitatii, „suflet
nepatruns si neinteles, tot atat de himeric si de sfant ca si al celeilalte Maitreyi, din
Upanisade"; initiatoarea lui Allan in iubire, in cultura orientala si in sacralitate;
 Narendra Sen - tatal Maitreyiei, inginerul bengalez care-l invita pe europeanul Allan
sa locuiasca in casa lui cu intentia de a-l adopta; reprezentant al mentalitatii orientale,
curma brusc iubirea interzisa a fiicei lui cu europeanul Allan;
 Chabu - sora mai mica a Maitreyiei, care dezvaluie parintilor taina iubirii celor doi
tineri, ceea ce declanseaza despartirea inevitabila;
 Harold - eurasianul ce reprezinta a treia categorie etnica din Calcutta evocata in
roman, o populatie amestecata, care respinsa si de indieni si de europeni, ii
dispretuieste pe indieni si viseaza sa plece in Europa.

REZUMAT:
I. Allan, naratorul, care preia date din jurnalul său, notează prima întâlnire cu Maitreyi,
petrecută în timp ce alegea, împreună cu inginerul Narendra Sen, şeful său în cadrul societăţii
de canalizare a deltei din Calcutta şi tatăl fetei, cărţi pentru cadouri de Crăciun: „Mi se părea
urâtă – cu ochii ei prea mari şi prea negri, cu buzele cărnoase şi răsfrânte, cu sânii puternici, de
fecioară bengaleză crescută prea plin, ca un fruct trecut în copt.”. Dar este frapat totodată de
culoarea pielii ei, de „straniul acelui galben întunecat atât de tulburător, atât de puţin feminin,
de parcă ar fi fost mai mult al unei zeiţe sau al unei cadre decât al unei indiane.”.
Invitat acasă de către inginer, Allan descoperă farmecul locuinţei („niciodată n-aş fi bănuit atâta
lumină filtrată prin perdele transparente ca şalurile, atât de dulci la pipăit covoare şi sofale din
lână de Kashmir...”). Totodată descoperă farmecul uşor sfios al fetei, amestecul de panică în
faţa străinilor şi de încredere spontană în el, comunicată prin schimbul de priviri dintre ei. Îi
sunt prezentate mama fetei, doamna Sen, surprinzător de „tânără, de proaspătă şi de timidă”, şi
sora mai mică a lui Maitreyi, Chabu, ce pare de zece sau unsprezece ani.

II. Lui Allan îi este încredinţată, după ce lucrase anterior ca desenator tehnic, sarcina de a
supraveghea lucrările din Assan ale companiei. Sărbătorind, împreună cu prietenul său Harold
şi câteva fete avansarea, Allan este văzut în maşină, pe drumul către restaurant, de către inginer
şi Maitreyi, ţinând pe genunchi una dintre acele fete. Maitreyi îl salută „amuzată nespus de
compania în care mă aflam şi de fata pe care o ţineam în braţe.”, notează naratorul, iar tatăl ei
salută cu un zâmbet dispreţuitor.
III. În Assan, slăbit probabil şi de muncă, Allan se îmbolnăveşte de o formă gravă de malarie,
este dus la Calcutta şi internat în spital, unde îl vizitează Narendra Sen şi Maitreyi, iar inginerul
îl invită să locuiască la el, spre a fi mai bine îngrijit, ceea ce Allan acceptă. Pe de o parte este
atras de perspectiva de a pătrunde în intimitatea vieţii locului, pe de altă parte însă îl
îngrijorează perspectiva de a pierde libertatea de care beneficia locuind singur.
IV.Mutat în casa inginerului, Allan o vede pe Maitreyi ca pe o existenţă enigmatică: „Mă
întrebam câteodată ce crede ea despre mine, ce fel de suflet ascunde sub expresia aceea atât de
schimbătoare a feţei (căci erau zile când se urâţea şi zile când era frumoasă de nu mă puteam
sătura privind-o). Mă întrebam, mai ales, dacă e stupidă ca toate celelalte fete sau dacă e
într-adevăr simplă ca o primitivă, aşa cum îmi închipuiam că sunt indiencele.”.
Este şocat şi încântat de jocul copilăresc al fetei, care îl întreabă: „De ce mai e poştă dacă nu
primesc scrisori de la oameni pe care nu-i văd?”. Pe care nu-i cunoaşte, dar care ar putea să-i
scrie totuşi, zice ea. Apoi află, de la tatăl fetei, că Maitreyi scrie versuri, poeme filosofice
apreciate de marele poet Rabindranath Tagore, pe numele său indian Robi Thakkur.
V. Maytreyi propune lui Allan să-i dea lecţii de bengaleză, iar Allan să o înveţe franceza: „–
Vorbiţi ceva, îmi traduceţi şi eu repet, găsi ea metoda cea mai bună.”. După ce învaţă câteva
expresii, Maitreyi are ideea de a-i da surorii sale mai mici, Chabu, lecţii de franceză – „Vorbi cu
seriozitate şăgalnică privindu-mă pe furiş, aşa cum nu o văzusem niciodată mai înainte, şi
aceasta mă făcu să tresar şi să mă bucure, căci mi se părea mult mai feminină, mai a mea astfel.
O înţelegeam mai bine când se juca femeieşte.”
Observând atenţia cu care familia fetei îl tratează, Allan are impresia dezagreabilă de a fi astfel
împins către o relaţie amoroasă.
VI. Maitreyi susţine „o conferinţă despre esenţa frumosului”, ceea ce îl dezorientează pe narator
(„Ori e o farsă la mijloc, ori eu sunt un dobitoc, îmi spuneam. Niciodată n-aş fi crezut că fata
aceasta poate gândi probleme atât de responsabile.”). Întoarsă de la conferinţă este tristă
deoarece, spune ea, Robi Thakkur nu participase.
Apoi Allan notează în jurnalul său despre Maitreyi observaţia că „Nu are o frumuseţe regulată,
ci dincolo de canoane, expresivă până la răzvrătire, fermecătoare în sensul magic al
cuvântului.”. Cu privire la doamna Sen, observă că are o dragoste filială, o iubire apropiată de
„sensul divin al cuvântului (ca în India)”. În ceea ce priveşte gândul la o posibilă uniune
maritală, observă în sine atracţia faţă de idee, cauzată de „abstinenţă prelungită, neastâmpăr pur
genital”, dar şi temere, „groază de destin”, se afirmă în jurnal.
VII. O altă observaţie din jurnalul ţinut de Allan se referă la senzualitatea fetei: „Ştiu că e
neînchipuit de senzuală, deşi pură ca o sfântă. De fapt, acesta e miracolul femeii indiene
(verificat de confesiunile prietenilor mei bengalezi): o fecioară care ajunge amantă perfectă în
cea dintâi noapte.”. După care naratorul notase mărturisirea Maitreyiei cu privire la starea de
disperare ce a cuprins-o datorită faptului că nu îi scrisese Thakkur – „Poetul e pentru ea mai
mult decât un guru, e prieten, confident, logodnic, zeu – poate amant. [...] O iubire indiană.”.
VIII. Maitreyi îi arată lui Allan, cu ajutorul prietenei sale Lilu, soţia unei rude, cum se fac
semne de prietenie în India („Îşi desprinse, îmbujorându-se, piciorul din sari şi-l apropie de
Lilu. Se petrecu atunci ceva ciudat. Aveam impresia că asist la o scenă de dragoste dintre cele
mai intime. Lilu strânse între gleznele ei pulpa de jos a Maitreyei, tresărind şi zâmbind ca
descătuşată dintr-un sărut.”), ceea ce îi declanşează o reacţie de gelozie.
Allan se declară mai mult fascinat de conduita iraţională, pentru el barbară, a fetei, decât
îndrăgostit de ea; trăieşte o stare de vrajă, nu de iubire propriu-zisă.
Prinzând, după ce o trezeşte din somn pentru a continua colaborarea la catalogarea cărţilor lui
Narendra Sen, pe canapeaua din bibliotecă, privirile Maitreyei, Allan trăieşte „O fericire calmă
şi în acelaşi timp violentă, în faţa căreia sufletul nu opunea nici o rezistenţă; o beatitudine a
simţurilor care depăşea senzualitatea, ca şi cum ar fi participat la o fericire cerească, la o stare
de har.”. Şi consideră aceasta drept experienţă supra-firească, stare de contact cu divinul prin
intermediul simţurilor, al cărnii. Acelaşi gen de atingere între piciorul lui şi al fetei îi dă senzaţia
de a o poseda în „absolut”. Dar la declaraţia lui de iubire Maitreyi îi răspunde rece că îl vrea
doar „ca pe un prieten, foarte scump prieten. Altfel nu pot, altceva nu vreau...”. Sigur de
dragostea ei totuşi, o sărută: buzele fetei „În cea dintâi clipă se strânseră sub gura mea, [scrie
Allan în caietul său] încercând să se apere, dar era atât de slabă, încât le deschise şi le lăsă
sărutate, muşcate, supte. Îi simţeam sânii, o simţeam toată şi se abandonase atât de decisiv
trupului meu, încât avusei chiar o urmă de melancolie că mi se dăruise atât de repede.”. După
care Maitreyi izbucneşte într-un plâns disperat şi îi cere să nu o mai atingă, îmbrăţişându-i
picioarele.
IX. După o noapte petrecută în meditaţie şi rugăciune, în urma sărutului, Maitreyi îi spune lui
Allan că îl iubeşte pe Robi Thakkur, în a cărui casă îşi petrece verile împreună cu familia ei:
„câte nopţi nu petrecuseră ei doi pe terasă, singuri, Maitreyi la picioarele bătrânului,
ascultându-l, mângâiată pe păr. La început nu ştia ce este sentimentul acesta care o face să
trăiască aproape fără trezire, ca într-un vis nemaipomenit de frumos; credea că e veneraţie şi
iubire filială pentru gurul ei. Până ce, într-o seară, poetul i-a spus că aceasta este dragoste. A
leşinat atunci pe terasă.”.
În privinţa relaţiilor cu Allan, Maitreyi declară că întreaga ei atitudine faţă de el nu cuprinde
decât manifestări ale prieteniei. Dar în cursul cinei – Allan lua masa împreună cu familia fetei –
ea îl mângâie cu piciorul, iar expresia feţei trădează senzualitate, atracţie carnală. După cină,
Maitreyi îi oferă un braţ, pentru a face Allan ce vrea cu el, în aşa fel încât să poată constata şi el
că nu o încearcă nici un fel de voluptate la atingerea lui. Mângâierile şi săruturile lui au însă ca
rezultat abandonul psihologic al fetei, faptul că acum merge ea înspre el („buzele ei se
deschideau ca să mă soarbă, dinţii ei încercau să mă străbată, încleştarea nu mai era nici
împotrivire, nici abandonare, ci coincidenţă cu dorul meu”). Şi, drept încredinţare, Maitreyi îi
dăruieşte cutia cu o şuviţă din părul lui Tagore, cutie primită în dar şi ca semn de iubire de la
guru.
Noaptea, fata soseşte în camera lui Allan, declarându-i că nu mai poate trăi fără el, dar că
familia ei ţine la el cu un altfel de iubire, că vor ca să-l înfieze şi să emigreze, împreună cu el, în
ţara lui, acolo unde „albii nu sunt răi ca englezii de aici şi ne vor socoti fraţii lor...”,
completează ea. Adăugând totodată că se simte vinovată, deoarece ţine la el cu un alt fel de
iubire.

X. Maitreyi mărturiseşte o altă iubire a ei: un pom, „unul înalt şi mândru, dar atât de gingaş, atât
de mângâietor... Nu mă mai puteam despărţi de el. Stam ziua întreagă îmbrăţişaţi şi-i vorbeam,
îl sărutam, plângeam. Îi făceam versuri, fără să le scriu, i le spuneam numai lui; cine altul m-ar
fi înţeles? Şi când mă mângâia el, cu frunzele pe obraz, simţeam o fericire atât de dulce, încât
îmi pierdeam răsuflarea. Mă rezemam de trunchiul lui, ca să nu cad. Fugeam noaptea din odaie,
goală, şi mă urcam în pomul meu; nu puteam dormi singură.”. Iar Allan resimte starea de
simplitate, de naivitate a civilizaţiilor occidentale, în comparaţie cu sufletul indienilor.
Apoi, tulburată fiind de mângâierile şi sărutările iubitului ei, îl întreabă dacă nu este păcat ceea
ce face. Pentru ea „Păcatul nu erau încercările de a-i cunoaşte tot mai mult trupul, ci limitarea
îmbrăţişărilor mele, care o făceau să cunoască cele mai definitive spasme fără ca rodul acestor
bucurii să se adune, să crească. Risipirea rodului era păcat, în simţirea şi judecata ei indiană.
După datina lor, trebuia să fim uniţi în pat, şi din mângâierile noastre să răsară roade vii,
pruncii...”.
XI. Pe malul unui lac din preajma Calcuttei, unde merseseră cu maşina familiei, după ce
Maitreyi pretextase o indispoziţie spre a putea ieşi cu Allan, cei doi se logodesc, într-un
jurământ făcut de Maitreyi prin invocarea mamei pământ, cu pumnii în care ţinea inelul de
logodnă, sprijiniţi în iarbă („- Mă leg de tine, pământule, că eu voi fi a lui Allan, şi a nimănui
altuia. Voi creşte din el ca iarba din tine. Şi cum aştepţi tu ploaia, aşa îi voi aştepta şi eu venirea,
şi cum îţi sunt ţie razele, aşa va fi trupul lui mie.”).
După logodnă, Maitreyi nu mai trăieşte teama de păcat, în relaţia cu Allan, şi revine la plăcerea
jocului copilăresc şi erotic pe care o pierduse după declanşarea pasiunii ei.
Deoarece se îmbolnăveşte Chabu, care dormea cu ea în cameră şi care, datorită bolii, se mută în
camera doamnei Sen, Maitreyi, „tremurând toată, în picioarele goale, ca să nu facă zgomot”,
merge în camera lui Allan, unde se dăruie: „Nu mai era sete trupească aceea, ci sete de mine tot;
ar fi vrut să treacă în mine toată aşa cum trecuse sufletul ei.”.
În următoarea noapte de dragoste, Maitreyi are toate îndemânările unei amante inspirate, încât
lui Allan nu îi vine să creadă că ea fusese cu o noapte înainte fecioară. Căci, explică el
fenomenul, „Se regăsise pe sine în îmbrăţişarea noastră, regăsise jocul, şi-l împlinea,
dăruindu-mi-se mie toată, fără nici o restricţie, fără nici o teamă.”. Dar temerile îi revin, sub
forma spaimei de viitor: ştie că familia ei nu va accepta căsătoria, chiar dacă el se va converti,
va renunţa la creştinism.
XII. Cu ocazia împlinirii de către Maitreyi a vârstei de 17 ani, familia ei organizează o
aniversare unde invită elita culturală bengaleză, când Chabu face o criză nervoasă şi încearcă să
se arunce de pe balcon.
Maitreyi şi Allan se plimbă pe lângă lacurile din preajma Calcuttei cu maşina, însoţiţi fiind
uneori de Chabu, care surprinde un gest de tandreţe al lui Allan – mâna lui aşezată pe sânul
iubitei sale. A doua zi Allan află de la Maitreyi faptul că Chabu a dezvăluit doamnei Sen, fără a
vrea să facă nimic rău, iubirea lor.
După o noapte de nesomn, timp în care nu a mai putut comunica cu Maitreyi, încuiată fiind în
cameră de doamna Sen, inginerul îi cere – sub pretextul necesităţii de a face o operaţie la ochi
în altă localitate, unde va merge însoţit de familie – lui Allan să părăsească locuinţa. Şi îi dă o
scrisoare într-un plic închis, pentru a o citi după mutare.
Coborând treptele casei, Allan o zăreşte o clipă pe Maitreyi, care îl strigă şi se prăbuşeşte apoi
pierzându-şi cunoştinţa.
Prin scrisoare, Narendra Sen îi interzisese fostului său oaspete să îi frecventeze casa şi să se
adreseze vreunui membru al familiei sale.
XIII. Mutat în pensiunea unde locuieşte prietenul său Harold, Allan află de la Khokha, un tânăr,
rudă săracă a inginerului, trăitor în casa acestuia, despre tratamentul inuman la care o supun pe
Maitreyi părinţii: o bat în repetate rânduri până la sânge, pentru a o face să mărturisească despre
natura relaţiei cu naratorul, dar singurele cuvinte pe care le obţin de la ea sunt afirmarea iubirii
şi a nevinovăţiei lui Allan.
Disperat, acesta rătăceşte câteva zile prin preajma Calcuttei. Revenit, tot Khokha îi comunică
intenţia părinţilor de a o mărita forţat, şi opoziţia Maitreyiei: îşi ameninţă părinţii că în acest caz
va spune soţului în noaptea nunţii despre relaţiile ei sexuale cu Allan, compromiţând astfel
familia. Drept urmare a fost din nou bătută. Tatăl ei nu mai vede datorită unui atac cerebral
petrecut atunci, iar Chabu a încercat să se otrăvească. Maitreyi reuşeşte totuşi să îi telefoneze lui
Allan („adio, scumpul meu. În viaţa viitoare ne vom întâlni iar, dragule. Ai să mă recunoşti
atunci? Ai să mă aştepţi? Aşteaptă-mă, Allan, nu mă uita. Eu te aştept. Altul nu se va mai atinge
de mine.”).
XIV. Allan se retrage într-un bungalov din Himalaya, pentru a retrăi în amintire iubirea: „Atât
de mult trăiam cu povestea aceasta minunată, încât orice chemare dinafară mă înspăimânta,
aproape mă făcea să sufăr fizic.”.
Dintr-o scrisoare trimisă de Khokha împreună cu câteva bileţele scrise de Maitreyi, naratorul
înţelege că „Ea îşi crease acum un alt Allan, o întreagă mitologie, superbă şi inaccesibilă, pe
care o nutrea necontenit, ca s-o ridice mai sus, în ireal.”. Într-un astfel de bilet, Maitreyi scrie:
„Nopţile, tu vii la mine cum veneam eu altădată în camera noastră de dragoste [...]. Dar eu
veneam ca o femeie, căci mă făcuseşi femeie, pe când tu vii acum ca un zeu din aur şi din pietre
scumpe, şi te ador, căci tu eşti mai mult decât dragostea mea, tu eşti soarele meu, viaţa mea!”.
Ceva mai târziu, Allan are o relaţie erotică de o noapte cu Jenia Isaac, evreică din Cape-Town,
căutătoare a absolutului prin acele locuri, afirmă ea, pentru a-şi demonstra sieşi că nu a fost
neutralizat din punct de vedere sexual de iubirea prea mare pentru Maitreyi şi de şocul
despărţirii. Dar, se autoobservă naratorul, „pe Maitreyi o căutam în sărutare, de ea voiam să mă
dezbar, pe ea voiam s-o uit. O căutam şi o izgoneam.”.
După câteva săptămâni de la acea noapte de dragoste şi de la plecare Jeniei, Allan se deşteaptă
într-o dimineaţă cu senzaţia de a fi fost eliberat de obsesia iubirii sale.
XV. Allan refuză să răspundă solicitărilor Maitreyiei de a-l întâlni, de a comunica cu ea şi se
mută în locuinţa unei vechi prietene, Geurtie, care îl iubea dinaintea relaţiei cu Maitreyi. Apoi
se mută în Singapore, unde află, de la un nepot al doamnei Sen, că Maitreyi „a făcut un lucru
netrebnic. S-a dat vânzătorului de fructe”, urmând să aibe un copil, pentru a-şi obliga familia să
o alunge şi astfel să îşi poată regăsi iubitul, crede acesta, îndoindu-se totuşi („Şi dacă n-ar fi
decât o păcăleală a dragostei mele? De ce să cred?”).