Liviu Rebreanu (1885-1944) este creatorul romanului romanesc modern, deoarece scrie primul

roman realist obiectiv din literatura romana, "Ion" si primul roman obiectiv de analiza psihologica din proza
romaneasca, "Padurea spanzuratilor".
Nuvelele care preced romanul "Padurea spanzuratilor" sunt "Catastrofa", "Itic strul dezertor" si "Hora mortii",
pe baza carora Liviu Rebreanu creeaza primul roman de analiza psihologica, obiectiv si realist din literatura
romana.
Tema romanului o constituie evocarea realista si obiectiva a primului razboi mondial, in care accentul cade
pe conditia tragica a intelectualului ardelean care este silit sa lupte sub steag strain impotriva propriului
neam; "Padurea spanzuratilor" este "monografia incertitudinii chinuitoare" (G. Caiinescu). Rebreanu este in
acest roman "un analist al starilor de constiinta, al invaimaselilor de ganduri, al obsesiilor tiranice". (Tudor
Vianu)
Geneza. Romanul este inspirat dintr-o tragedie personala, fratele scriitorului, Emil, ofiter in armata austroungara, fusese condamnat si spanzurat pentru ca incercase sa treaca linia frontului la romani si o intamplare
conjuncturala si anume aceea ca Rebreanu vazuse o fotografie care-l cutremurase, imaginea reprezentand o
padure de ai carei copaci atarnau spanzurati cehi. Prozatorul marturiseste insa ca tragedia fratelui sau a fost
numai un pretext literar, deoarece Apostol Bologa nu are nimic din acesta, "cel mult poate cateva trasaturi
exterioare si unele momente de exaltare [...], in Apostol Bologa am vrut sa sintetizeze prototipul propriei
mele generatii, sovairile lui sunt sovairile noastre, ale tuturor."
Problematica, structura si compozitia romanului
Structural, romanul este alcatuit din patru parti, fiecare avand cate 11 capitole, cu exceptia ultimei, care are
doar 8 capitole, fapt ce a fost interpretat de critica literara prin aceea ca viata tanarului Bologa s-a sfarsit
prea curand si intr-un mod nefiresc. Romanul are doua planuri distincte, care evolueaza paralel, dar se
interconditioneaza, unul al tragediei razboiului, altul al dramei psihologice a personajului principal.
Ca si in romanul "Ion", constructia este circulara si simetrica, romanul "Padurea spanzuratilor" incepe si se
termina cu imaginea spanzuratorii si cu privirea luminoasa, incarcata de iubire a condamnatului.
Compozitional, romanul ilustreaza cateva simboluri sugestive pentru ideatica romanului, care se constituie in
adevarate obsesii cu rol de accente psihologice pe parcursul intregului roman: imaginea spanzuratorii (de 20
de ori), cuvantul "datorie" (de 9 ori), iar lumina din ochii condamnatului devine laitmotiv. Atmosfera
dezolantd a peisajului de toamna mohorata, cu cer rece, in care campia este neagra, arborii sunt desfrunziti,
iar ploaia, vantul, intunericul, cimitirul, precum si sarma ghimpata constituie manifestari ale naturii aflate in
concordanta cu starile sufletesti ale personajelor (elemente ale naturalismului).
Constructia subiectului
Liviu Rebreanu este prin excelenta un narator omniscient, care povesteste intamplarile, evenimentele la
persoana a III-a. Modalitatea narativa se remarca, asadar, prin absenta marcilor formale ale naratorului, de
unde reiese obiectivitatea acestuia fata de evenimente si personaje. Perspectiva temporala este cronologica,
bazata pe relatarea evenimentelor in ordinea derularii lor, iar cea spatiala reflecta un spatiu real, targusorul
Parva, frontul, spitalul etc. si unul imaginar inchis, al framantarilor si zbuciumului din constiinta personajului.
Incipitul il constituie descrierea atmosferei cenusii de toamna mohorata, in timpul primului razboi mondial, in
care imaginea spanzuratorii stapaneste intreg spatiul vizual si spiritual: "Sub cerul cenusiu de toamna ca un
clopot urias, de sticla aburita, spanzuratoarea noua si sfidatoare [...] intindea bratul cu streangul spre
campia neagra..."
Locotenentul Apostol Bologa, protagonistul romanului, ca membru al Curtii Martiale, facuse parte din
completul de judecata care a condamnat la moarte prin spanzurare pe sublocotenentul ceh Svoboda
("libertate"- in lb.slava), pentru ca incercase sa treaca frontul la inamic. Convins ca si-a facut datoria fata de
stat, Bologa supravegheaza cu severitate pregatirea executiei, iar condamnarea i se pare un act de dreapta
justitie. Momentul crucial care va avea puternice influente in constiinta eroului si care va declansa conflictul
psihologic al personajului este privirea luminoasa si "dispretuitoare de moarte" din ochii lui Svoboda, stare
pe care autorul o realizeaza prin introspectie si analiza psihologica: "simti limpede ca flacara din ochii
condamnatului i se prelingea in inima ca o imputare dureroasa." Este o prima manifestare a crizei de
constiinta, care, treptat, va domina mintea si sufletul lui Apostol.
Rebreanu face o retrospectie a vietii lui Bologa, prin flash-back, motivand devenirea personajului din
copilarie si pana la inrolarea sa in armata. Apostol isi petrecuse primii ani de viata in targusorul Parva, de pe
valea Somesului. Tatal sau, Iosif Bologa, fusese "cel mai tanar condamnat in procesul Memorandului", iar
mama sa - in absenta tatalui arestat - il creste pe Apostol intr-o supunere totala fata de dogmele religioase,
asa ca, la varsta de sase ani, copilul are viziunea lui Dumnezeu "ca o lumina de aur orbitoare". Iesit din
inchisoare, Iosif Bologa se implica in educatia fiului sau, propunandu-si sa faca din el "un om si un caracter".
Echilibrul baiatului se clatina puternic atunci cand este anuntat ca tatal sau a murit de inima, senzatia
dureroasa fiind perceputa prin autointrospectie, simtind "cum i se darama in suflet, cu zgomot ingrozitor,

O cladire veche, cu temelii ca radacinile stejarului." Atunci l-a cuprins o teama ingrozitoare: "Am pierdut pe
Dumnezeu", monologul interior declansand o puternica "dorinta de-a cunoaste" raspunsuri precise si
lamuritoare la toate intrebarile tulburatoare, asa ca se inscrie la Facultatea de Filozofie din Budapesta. Venit
acasa in vacanta, o cunoaste pe Marta, fiica avocatului Domsa, se logodeste cu ea, apoi se inroleaza
voluntar in armata, pentru a-i arata acesteia ca este viteaz si curajos, fiind convins ca "razboiul este
adevaratul izvor de viata [...], adevaratul generator de energii".
Ca ofiter in armata austro-ungara, Bologa are constiinta datoriei fata de stat si se comporta exemplar,
obtinand decoratii pe frontul din Galitia si Italia, fiind apoi numit membru in completul de judecata al
Tribunalului Militar. Criza de constiinta a personajului este generata de cuvintele tatalui sau: "Sa nazuiesti
mereu a dobandi stima oamenilor, si mai ales pe a ta insuti. De aceea sufletul tau sa fie totdeauna la fel cu
gandui, gandui cu vorba si vorba cu fapta, caci numai astfel vei obtine un echilibru statornic intre lumea ta si
lumea din afara! Ca barbat sa-ti faci datoria si sa nu uiti niciodata ca esti roman!". Avand puternic
inradacinata in constiinta ideea echilibrului intre lumea exterioara si cea interioara, Bologa se simte
zdruncinat de imaginea spanzuratorii si de privirea condamnatului Svoboda care exprima dispret fata de
moarte si care era "infrumusetata de o dragoste uriasa".
De acum, intreaga sa fiinfa este dominata de aspiratia spre libertate si constiinta apartenentei etnice. Cand
afla ca regimentul sau urmeaza sa treaca pe frontui din Ardeal, incearca sa obtina aprobarea de a nu
participa la aceste lupte ce se vor purta impotriva neamului romanesc. Dialogul cu Klapka, un capitan ceh,
dezvaluie pentru prima oara dorinta lui Bologa de a dezerta, daca generalul Karg nu ii va accepta cererea de
a-l muta pe alt front decat cel romanesc. De aceea el se straduieste sa se distinga prin fapte de vitejie si
eroism, reusind sa distruga reflectorul rusesc, dar generalul Karg iI refuza categoric. Analizandu-si criza de
constiinta, Bologa ii marturiseste generalului starea sa morala conflictuala, fapt ce starneste mania
superiorului, care considera ca ar merita "glonte, nu medalie!". In noaptea aceea Bologa incearca sa
dezerteze "la muscali", dar este ranit in lupta, spitalizat, dupa care se intoarce la Parva, unde petrece
perioada de convalescent si rupe logodna cu Marta. De remarcat este aici elipsa narativa, adica trecerea sub
tacere a secventei desfacerii logodnei, naratorul sugerand numai ca aceasta s-a efectuat.
Revenit pe front, Bologa lucreaza un timp in biroul coloanei de munitii, fiind gazduit de groparul Vidor, de a
carui fiica, Ilona, se indragosteste si cu care se si logodeste.
Cateva simboluri devenite obsesii, care sunt marci ale analizei psihologice, il tiranizeaza si ii macina
constiinta: lumina din ochii lui Svoboda suprapusa peste lumina reflectorului rusesc, datoria de ofiter al
statului austro-ungar si apartenenta la neamul romanesc, indreptandu-l cu repeziciune spre implinirea
destinului tragic.
Ca membru al Curtii Martiale este pus in situatia de a condamna la moarte 12 romani acuzati de pactizare cu
inamicul si, pentru a preintampina o noua greseaia, ia pentru a doua oara hotararea de a dezerta, desi era
urmarit cu tenacitate de locotenentul Varga, care-i banuia intentia.
Apostol Bologa dezerteaza chiar prin locul pazit de cel mai vigilent dusman al sau, locotenentul ungur Varga,
care iI prinde si iI preda Tribunalului Militar, consemnand in raport si faptul ca dezertorul avusese asupra sa
"harta cu pozitiile" frontului. Bologa refuza cu incapatanare sa fie aparat de capitanul Klapka si este
condamnat la moarte prin spanzurare. Odata hotarata sentinta, Apostol Bologa isi simte sufletul impacat cu
el si cu lumea din afara, inima ii este inundata de "iubirea care imbratiseaza deopotriva pe oameni si pe
Dumnezeu, viata si moartea [...] e in mine si in afara de mine". Moare ca un erou al romanilor, intruchipand
puterea de sacrificiu pentru cauza nobila a neamului sau, pentru libertate si iubire de adevar, "cu ochii
insetati de lumina rasaritului", cu privirile indreptate "spre straiucirea cereasca", in timp ce glasul preotului ii
strabate inaitarea "Apostol! Apostol!".
Principalele modalitatile de analiza psihologica utilizate de Liviu Rebreanu sunt obiectivate prin
detasarea naratorului si constituie tehnici specifice creatiilor literare psihologice, pe care el le imbina, cu
maiestrie si talent: monologul interior, dialogul, introspectia constiintei si a sufletului, retrospectia,
autoanaliza si autointrospectia, precum si repetarea obsesiva a unor cuvinte cu valoare de simbol.
Stilul lui Liviu Rebreanu confirma si in acest roman obiectivarea realista a temei, concizia si precizia
termenilor literari, anticalofilia: "Nu frumosul, o nascocire omeneasca, intereseaza in arts, ci pulsatia vietii.
Cand ai reusit sa-nchizi in cuvinte cateva clipe de viata adevarata, ai realizat o opera mai pretioasa decat
toate frazele frumoase din lume". (Liviu Rebreanu)
Apostol Bologa - expresia unei crize morale si psihologice
Apostol Bologa este personajul principal al romanului "Padurea spanzuratilor", primul erou din literatura
romana .intruchipat de intelectualui ce traieste o drama de constiinta, un tragic conflict interior declansat de
sentimentul datoriei de cetatean fata de legile statului austro-ungar si apartenenta la etnia romaneasca.
Liviu Rebreanu analizeaza personajul din punct de vedere psihologic cu obiectivitate si, pentru prima oara in
proza romaneasca, aduce in prim plan o criza de constiinta a unui intelectual ce aspira la o existenta bazata
pe principii morale solide, clare si intransigente.
Liviu Rebreanu alcatuieste sondajul psihologic al personajului, utilizand o gama variata de modalitati si
procedee de caracterizare: monologul interior al eroului si autoanaliza ("Am pierdut pe Dumnezeu, ii
fulgera prin minte"), cuvintele personajului ce se constituie in marturisiri ale propriilor conceptii ("Lege,

datorie, juramant ...sunt valabile numai pana in clipa cand iti impun o crima fata de constiinta ta, nici o
datorie din lume n-are dreptul sa calce in picioare sufletul omului"), caracterizarea facuta direct de catre
narator ("Apostol Bologa se facu rosu de luare-aminte si privirea i se lipise pe fata condamnatului. Isi auzea
bataile inimii ca niste ciocane."), introspectia invalmaselilor de ganduri si obsesii ce nasc situatii dramatice,
prin repetarea unor cuvinte cu valoare de simbol (datoria, lumina din privirea condamnatului, legea,
iubirea), precum si armonizarea naturii mohorate, reci, sumbre cu zbuciumul dramatic din constiinta
personajului.
Indirect, prin retrospectie si flash-back sunt relevate elemente biografice, care motiveaza evolutia
personajului. Apostol Bologa este fiul aprigului avocat Iosif Bologa, ce fusese doi ani intemnitat - ca
semnatar al Memorandumului - si al Mariei, care avea pentru copilul ei "o dragoste idolatra" si al carui suflet
era "plin de credinta in Dumnezeu". Venit din inchisoare, tatal vrea sa faca din fiul lui "un om si un caracter"
si il povatuieste ca, pentru a dobandi stima oamenilor, dar mai ales pe a lui insusi, trebuie sa stabileasca un
echilibru intre constiinta sa si lumea din afara, avand grija ca sufletul sa fie tot una cu gandul, gandul cu
vorba si vorba cu fapta, iar "ca barbat sa-ti faci datoria si sa nu uiti niciodata ca esti roman!" Avand aceasta
structura educationaia, copilul evolueaza cu o baza de principii ce pareau solide, primul dezechilibru interior
producatidu-se la moartea tatalui sau, cand are sentimentul ca "Am pierdut pe Dumnezeu".
Bologa se inroleaza in armata austro-ungara dintr-un orgoliu juvenil, avand opinia ca "numai razboiul e
adevaratul generator de energii", fiind singura modalitate de selectie a valorilor umane: "razboiul este [...]
cel mai eficace element de selectiune. Numai in fata mortii pricepe omul pretul vietii si numai primejdia ii
oteleste sufletul".
Statul, datoria si razboiul, repetate obsesiv, sunt cuvinte cu valoare de simbol pentru conceptia eroului si
principalele lui coordonate de constiinta. Prima zguduire a conceptiilor sale despre viata, ce pareau atat de
solide, are loc atunci cand este surprins de privirea dispretuitoare de moarte a condamnatului ceh si el nu
intelege lumina din ochii acestuia,
Ca student la Facultatea de Filozofie, isi formase cateva principii asupra vietii, eticii, considerand ca "omul
singur nu e cu nimic mai mult decat un vierme" si ca numai "colectivitatea organizata devine o forte
constructiva". In contactul direct cu lumea eterogena a frontului -cehi, rusi polonezi, unguri, romani, nemtitoate aceste principii se rastoarna total devenind convins de valoarea unica a omului in univers: "nimic nu e
ma presus de om" sau "omul este centrul universului [...], omul e Dumnezeu!"
Conceptiile despre viata - "Constiinta sa-ti dicteze datoria, nu legile"- precum si despre datoria fata de
stat - "Eu nu afirm ca statu nostru e bun! [...], dar cata vreme exista, trebuie sa ne facem datoria..." se vor
schimba fundamental. Dupa ce fusese ranit, intr-un dialog purtat cu Varga in tren, Bologa sustine ideea ca
legea si datoria sunt valabile "numai pana in clipa cand iti impun o crima fata de constiinta ta" si ca nici o
datorie nu are dreptul "sa calce in picioare sufletul omului".
Vestea ca divizia lor se muta pe frontul din Ardeal si ca va fi nevoi sa lupte impotriva romanilor duce la
prabusirea definitiva a constiintei personajului, mai ales ca incercarea de a obtine mutarea pe alt front est
respinsa cu fermitate de generalul Karg, chiar daca doborarea reflectoruli rusesc fusese un merit militar
deosebit. Devine periculos de sincer pentr un ofiter al statului Austro-Ungar si-i destainuieste generalului
Karg ca i sufletul sau "s-a prabusit o lume", exprimandu-si nadejdea ca omul e trebui sa-si stapaneasca
pornirile, astfel ca "sa nu faca niciodata inima ca nu vrea creierul si mai cu seama creierul sa nu faca ce
sfasie inima!"
Plecat acasa in convalescenta, Apostol rupe logodna cu Marta si intors pe front, sta in gazda la groparul
Vidor si se indragosteste puternic
de fata acestuia, Ilona, cu care se si logodeste. Bologa dezerteaza intr-o noapte, trecand linia frontului chiar
prin sectorul ungurului Varga, care-l suspecta demult si care are acum prilejul sa-l aresteze, gasind asupra
lui si "harta cu pozitiile frontului". Refuza cu incapatanare sa fie aparat de Klapka, simtindu-si sufletui
inundat de iubire, deoarece numai "prin iubire cunosti pe Dumnezeu si te inalti pana la ceruri...". Moartea
nu-l infricoseaza, ba se intreaba chiar "daca dincolo de moarte nu e adevarata viata?" Intreaga sa fiinta e
cuprinsa de iubirea totala, fata de oameni si de Dumnezeu, caci "cu iubirea in suflet poti trece pragul mortii"
si cine are fericirea sa o simta "traieste in eternitate...".
Apostol Bologa moare ca un erou al neamului sau, din dragoste pentru tara sa, pentru libertate si adevar,
pentru triumful valorilor morale ale omenirii, in timp ce ii rasuna in ureche glasul preotului: "Primeste,
Doamne, sufletui robului tau Apostol... Apostol... Apostol...".
Eugen Lovinescu apreciaza ca romanul "Padurea spanzuratilor" este o proza psihologica "in sensul analizei
evolutive a unui singur caz de constiinta, un studiu metodic, alimentat de fapte precise si de coincidente,
impins dincolo de tesatura logica, in adancurile inconstientului".

Mai mult: http://www.ebacalaureat.ro/c/4/67/470/0/padurea-spanzuratilor-de-liviurebreanu#ixzz3oZHgSk6V