Istoria Apple

În 1976 Steve Jobs și Steve Wozniak au pus bazele unei companii de produse electronice într-un
garaj închiriat din orașul Palo Alto, în sudul Californiei. Acest garaj a fost și punctul de plecare a
ceea ce urma să devină curând zona de înalte tehnologii „Silicon Valley”.
Adevăratul strămoș al computerelor personale nu a fost PC-ul produs de compania IBM în 1981, așa
cum se crede de obicei, ci un alt aparat numit Altair 8800, care fusese lansat pe piață cu mare
succes în 1975 de către compania Micro Instrumentation and Telemetry Systems (MITS),
din Albuquerque, New Mexico. Altair 8800 putea fi comandat și primit prin poștă; probleme mari nu
avea, dar se livra sub forma unor componente care trebuiau asamblate de client. Ce se putea face
cu această mașinărie? Nimic, trebuie s-o recunoaștem; asta până când doi hackeri adolescenți, pe
nume Bill Gates și Paul Allen au scris pentru el o versiune de BASIC, cu care se puteau realiza
calcule rudimentare.
Tot în 1975, un tânăr numit Steve Jobs se chinuia să-și afle un țel în viață, acum că terminase liceul;
fusese în India și se întorsese; fusese la o fermă în Oregon și se întorsese; acum își pierdea timpul
la Atari, ca programator pentru jocuri video și frecventa un club de pasionați ai computerelor, care își
ținea reuniunile într-un parc, pe timpul nopții. Când apăruse Altair, membrii clubului au fost fericiți că
făcuseră rost de o nouă jucărie; Jobs însă a văzut aici o modalitate de a câștiga ceva bani. Imediat
s-a gândit să facă și el un asemenea computer. Excelentă idee, numai că nu avea calificarea
necesară. De aceea a apelat la un amic - Steve Wozniak (pe scurt „Woz”) - care tocmai scrisese un
limbaj de programare pentru un microprocesor nou, numit MOS Technology 6502. Spre deosebire
de Jobs, chinuit de probleme existențiale, Woz era un tip retras, care prefera să stea și să apese pe
butoanele tastaturii, în loc să cutreiere lumea în lung și-n lat. În acest fel, acumulase cunoștințe
inginerești, care îi permiseseră să se angajeze la Hewlett-Packard.
Pentru a pune pe picioare afacerea, Jobs și-a vândut Volkswagen-ul său vopsit în toate culorile
curcubeului, iar Woz s-a despărțit de calculatorul său programabil. Părinții lui Jobs aveau un garaj
în Los Altos, California; acolo și-au stabilit cei doi cartierul general - garajul le servea drept cameră a
proiectanților, unitate de service și magazin, în același timp. După câtva timp au realizat 50 de plăci
de bază, proiectate de Woz, pe care le-au vândut amatorilor locali, la prețul de 500 de dolari bucata.
Noile jucării au fost botezate Apple, după numele casei de discuri care producea melodiile Beatles,
grupul preferat al lui Jobs. 1 aprilie este ziua păcălelilor, dar 1 aprilie 1976 a fost și o zi istorică
pentru ei, ziua în care s-a vândut primul Apple.

Apple II

Vânzările mergeau bine, atât de bine încât cei doi și-au dat seama că nu mai erau competenți să
conducă o afacere care lua proporții; de aceea, l-au cooptat pe proaspătul pensionar Mike Markkula,
care reușise invidiata performanță de a ieși la pensie la vârsta de 32 de ani (acest lucru fusese
posibil după câteva manevre pline de succes cu acțiunile bursiere ale lui Intel). Markkula a înțeles
imediat că este vorba de o afacere profitabilă; a obținut un împrumut de la Bank of America, punând
la bătaie în plus 91.000 dolari din banii săi. Investiția s-a dovedit rentabilă, deoarece pe 3
ianuarie 1978 mica firmă a celor trei a devenit Apple Incorporated, cu un capital de 250.000 dolari. În
acele zile, sediul firmei s-a mutat la Cupertino, pe locul unde urma să apară întinsul campus Apple.
Nu mult după aceea a apărut Apple II, care era ceva mai mult decât o simplă placă de bază - avea
cutia sa proprie, sursă de alimentare și o tastatură încorporată. Multe elemente noi și atractive
apăruseră, ca de pildă posibilitatea de a conecta computerul la un monitor color. Nu e de mirare deci
că la West Coast Computer Fair, în aprilie 1978, Apple II a devenit cea mai populară mașină, iar
vânzările au atins cifra de 300 de milioane de dolari.
Succesul acestui tip de aparate a atras în competiție nenumărate firme.
Atari, Zenith, Commodore, Tandy au început să producă tot felul de computere similare și
incompatibile. Adevărata problemă a apărut însă atunci când în ring a intrat IBM. Nu cu mult
entuziasm, e adevărat - IBM vindea mainframes cu cel puțin un milion de dolari bucata și avea o
cifră de afaceri de 26 miliarde anual, așa că vânzarea unor mizilicuri de nici 5.000 de dolari nu părea
foarte atractivă. Cu toate acestea, piața computerelor personale era prea dinamică pentru a putea fi
neglijată, așa că IBM a scos în 1981 un aparat destul de slab, numit PC. Pentru Apple, aflat în plin
avânt, acest lucru nu a avut vreo semnificație deosebită; chiar dacă era IBM, în acel moment nu era
decât un competitor printre mulți alții, aflați cu mult în urma Apple. Și asta deoarece Apple scosese
un model revoluționar: Macintosh.
Diferențele între lumea PC-urilor IBM și a celor produse de Apple se adânciseră; deși primele se
numeau "computere personale", cu greu puteai găsi aparate mai impersonale și mai neprietenoase.
Până și forma lor colțuroasă contrasta cu rotunjimile Macintosh-urilor. Oricine pornea computerul
dădea de un ecran negru; trebuia să scrii comenzi criptice și era suficient să greșești o literă, pentru
a fi lămurit cu replici pline de înțeles ca "Bad command or file name". Macintosh-urile erau cu totul
altfel; când porneai calculatorul, dădeai de mutrița veselă a unui Mac. În plus, spre deosebire de PC-
uri computerele Apple aveau o interfață grafică ușor de folosit, care a fost introdusă în sistemul de
operare al PC-urilor abia de Windows 3.1 (de fapt de la primele versiuni de Windows, dar 3.1 a fost
una din cele mai populare si din care s-a desprins și Windows for workgroups).

1976-1980: Primii ani[modificare | modificare sursă]

Apple I, Primul produs Apple.

Steve Jobs și Steve Wozniak (“cei doi Steve”) erau prieteni de ceva timp, cam din 1971, când un
amic comun al lor, Bill Fernantez, l-a prezentat pe Wozniak, care avea 21 de ani, lui Jobs, care avea
16 ani. Jobs a reușit să-l convingă pe Wozniak să scrie împreună un limbaj de asamblare pe care
apoi aveau să-l vândă.
Jobs a luat legătura cu un magazin local de calculatoare, The Byte Shop, de unde i s-a răspuns că
ar fi interesați să vândă aparatul lui dar numai dacă l-ar avea gata montat. Proprietarul magazinului,
Paul Terrell, a mers mai departe comandîndu-i lui Jobs 50 de aparate pe care urma să le plăteasca
la livrare cu 500 $ per bucată. Atunci Jobs a acceptat comanda și s-a dus la Cramer Electronics, un
mare distribuitor de piese electronice, de unde a comandat la rândul lui componentele necesare
asamblării Computerului Apple I. Directorul departamentului Credite l-a întrebat atunci pe Jobs cum
avea de gând sa plătească piesele, iar Jobs i-a răspuns “Am o comandă din partea lanțului de
magazine Byte Shop pentru 50 de bucăți Apple I, cu plata la livrare. Dacă-mi livrați componentele, în
30 de zile pot construi calculatoarele, în intervalul de livrare, îmi încasez banii de la Terrell de la Byte
Shop, și vă plătesc”. Auzind asta, directorul de la Credite l-a sunat pe Paul Terrell, care participa la o
conferință a organizației IEEE, la Asilomar în Pacific Grove, și a verificat valabilitatea Comenzii de
Livrare. Uimit de tenacitatea lui Jobs, Terrell l-a asigurat pe directorul de la credite că după ce
calculatoarele ajung pe rafturile magazinelor sale, Jobs își va încasa banii și va avea mai mult decât
suficient să plătească piesele. Cei doi Steve și mica lor echipă au petrecut zi și noapte construind și
testînd calculatoarele, pe care apoi le-au trimis la Terrell la timp pentru a-și plăti furnizorii și să
scoată și un profit frumușel, cu care au organizat o petrecere și au început comanda următoare.
Steve Jobs găsise o cale de a-și finanța ceea ce avea să devină compania sa multimilionară, fără să
vândă vreo acțiune sau vreo proprietate.
Calculatorul avea puține facilități care să-l facă deosebit. Una din ele era posibilitatea de a folosi un
televizor pe post de monitor, iar pe atunci multe calculatoare nu aveau monitor deloc. Nu era chiar
ca monitoarele calculatoarelor ce urmau să apară, și afisa text la o viteză dezamăgitoare de 60
caractere pe secundă, oricum mai repede decât puteau scrie teletype-urile folosite pe calculatoarele
de atunci. Apple I includea de asemenea cod de pornire în ROM, ceea ce îl făcea mai ușor de
utilizat. Nu în ultimul rând, la insistențele lui Paul Terrell, Wozniak a proiectat și o interfață pentru
casetă audio, pentru încărcarea și salvarea programelor, la viteza fantastică de 1200 biți pe
secundă. Deși calculatorul era destul de simplu, era totuși o capodoperă a proiectării, folosind mult
mai puține piese decât orice alt aparat din aceeași categorie, și conferindu-i repede lui Wozniak
reputația de proiectant de înaltă clasă.
Compania Apple a fost înființată la 1 aprilie 1976 de către Steve Jobs, Steve Wozniak, și Ronald
Wayne, pentru a vinde calculator personal Apple I. Acestea au fost construite de mână de către
Wozniak și prima dată arătate publicului la Homebrew Computer Club. Apple I a fost vândut ca o
placă de bază (cu procesor, memorie RAM), mai puțin decât ceea ce este astăzi considerat un
computer personal. Apple I a fost lansat pe piață în iulie 1976 cu pretul de 666.66$.
Apple a fost încorporat la 3 ianuarie 1977, fără Wayne, care a vândut partea sa din cadrul companiei
înapoi la Jobs și Wozniak pentru 800$. Mike Markula furniza afaceri finanțare și de expertiză de
250.000$ în timpul încorporării Apple.
Apple II a fost introdus la 16 aprilie 1977, la West Coast Computer Faire. Se diferenția de rivalii
TRS-80 și Commodore PET, pentru că venea cu o grafică colorată și o arhitectură deschisă. În timp
ce modelele de dinainte foloseau benzi de casetă ca și dispozitive de stocare, Apple folosea 5
diskete floppy de 1/4 inch pentru interfață, numite Disk II.
Apple II a fost ales de către VisiCalc -program de calcul tabelar- pentru a fi platformă desktop pentru
primul "killer ap". VisiCalc a creat o piață de afaceri pentru Apple II și a dat utilizatorilor un motiv în
plus să cumpere Apple II - compatibilitatea cu biroul. În conformitate cu Brian Bagnall, Apple a
exagerat cifrele de vânzări fiind pe locul trei după Commodore și Tandi până a venit VisiCalc.
Până la sfârșitul anului 1970, Apple a avut o linie de designeri de calculatoare personale și o linie de
producție. Apple II a fost urmat de Apple III, în mai 1980 din postura de societate concurat cu IBM și
Microsoft în mediul de afaceri.
Jobs și mai mulți angajați apple împreună cu Jef Raskin au vizitat Xerox PARC în decembrie 1979
pentru a vedea Xerox Alto. Xerox a acordat inginerilor Apple trei zile de acces la facilitățile PARC
într-un 1 milion$ în pre-IPO Apple stock. Jobs a fost convins de faptul că toate viitoarele computere
vor utiliza o interfață grafică, precum și dezvoltarea de o interfață grafică; a început pentru Apple
Lisa.