Prof.

Georgeta Cozma

Caracterizarea lui Alexandru Lapusneanul - Doamna Ruxanda

,,Trei elemente creeaza lumea narativa : personajul, spatiul si actiunea’’, considera W.

Kayser. Personajul [latinul ,,persona’’] nu este doar o fictiune, ci si un simbol, un ,,corpus
polifonic’’, instanta narativa care ilustreaza evenimentele relatate de narator.
Alexandru Lapusneanul este personajul principal al nuvelei lui Costache Negruzzi, anuntat
chiar in titlu.
Erou romantic, exceptional, plasat in situatii exceptionale [ scena uciderii boierilor, a uciderii
lui Motoc, ,,leacul de frica’’, scena mortii domnului], Lapusneanul intruchipeaza tipul
domnitorului tiran si crud, perfect integrat in mentalitatea epocii medievale. Este construit din
contraste, prin antiteza, fiind un ,,damant’’ romantic. Autorul ii marcheaza destinul prin cele
doua replici memorabile, plasate ca moto al tablourilor narative : tabloul I- “Dacă voi nu mă
vreţi eu vă vreu”, este raspunsul pe care il da Lapusneanul soliei boierilor care ii cer sa se intoarca
pentru ca ,,norodul’’ nu il vrea [ replica autentica, preluata din cronica] ; tabloul IV- “De mă voi
scula ,pre mulţi am să popesc şi eu”, a doua replica autentica, exprima amenintarea eroului aflat
pe patul de moarte,punctand deznodamantul.
Pesonajul este surprins intr-o tripla ipstaza: ca damnat, ca daimon romantic si ca om
inspaimantat in fata mortii.
Asemeni eroilor din tragedia antica, Lapusneanul este marcat de un destin malefic, de ‘’osanda’’,
cum il numeste G. Calinescu sau de ‘’dorul lui tiranic’’, dupa apreciera autorului.
Personajul este caracterizat direct [ de catre narator, alte personaje, autocaracterizare] si indirect
[ prin fapte, limbaj, atitudine, gesturi, mentalitate, vestimentatie].
Portretul fizic este construit prin acumularea detaliilor semnificative : ochii ,,ce scanteiara ca un
fulger’’’’, ,,foarte galben la fata’’, ,,glas ragusit’’, fiind completat cu descrierea vestimentatiei
specifice epocii : ,,purta coroana Paleologilor si dulama poloneza de catifea stacojie’’.
Vocea auctoriala apare uneori in text, prin epitete de caracterizare : discursul tinut de voievod
in biserica este considerat o ,,desantata cuvantare’’ ; domnia lui ,,o pata de sange’’ ; foloseste
apelative precum : ,,tiranul’’, ,,bolnav’’, ,,nenorocitul domn’’, ,,voda’’.
Autocaracterizarea releva trasaturile morale : ,,n-as fi un natarau de frunte, cand m-as increde in
tine ?’’.
Caracterizarea realizata de alte personaje aduc in prim-plan trasaturile despotice ale
domnului : ,,crud si cumplit este omul acesta’’, afirma mitropolitul Teofan, iar Spancioc il
numeste ,,tiran’’.
Caracterizarea indirecta completeaza portretul domnului medieval, prin faptele si relatiile
stabilite cu celelalte personaje.
SUBIECTUL…..
Orgolios si hotarat sa redevina domn, Alexandru Lapusneanul se intoarce in tara cu osti turcesti.
Este intampinat in apropiere de Tecuci de un grup de boieri, soli ai lui Tomsa Voda, anume Motoc,
Veverita, Spancioc si Stoici.Acestia ii cer sa se intoarca pentru ca ‘’norodul nu te vrea , nici te
iubeste’’.Ei apeleaza chiar la constiinta patriotica a domnului, dar acesta le raspunde prin
memorabilele cuvinte:’’Daca voi nu ma vreti eu va vreau si daca voi nu ma iubiti eu va iubesc si voi
merge ori cu voia ori fara voia voastra’’.

1
 Boierii, care doresc un domn slab pentru a putea continua jefuirea poporului, il intreaba cu ce va
rasplati ‘’cetele de pagani’’. Atitudinea lui Lapusneanul devine si mai clara boierilor, care se
ingrozesc de raspunsul dat:’’Cu averile voastre, nu cu banii taranilor pe care ii jupuiti
voi’’.Prevazator, le va da drumul celorlalti boieri, pastrandu-l doar pe Motoc, ‘’un soi de Polonius
mai abject’’, cum il va numi G. Calinescu.El este constient ca in planurile sale de razbunare va
avea nevoie de un intrigant cum este Motoc.
Prin putera armelor, Lapusneanul isi recapata tronul. Devenit domn, el cauta sa-si consolideze
puterea, prin acte de mare cruzime : arde cetatile si incepe prigoana impotriva boierilor , le
confisca averile si ii ucide.
Norodul il privea cu nadejde pe cel care intelegea sa-si consolideze puterea pe forta poporului.
Acest lucru reiese din replica memorabila pe care i-o da lui Motoc :,, Prosti, dar multi’’
Antiteza angelic- demonic se manifesta in raportul cu doamna Ruxanda, sotia lui Alexandru
Lapusneanul si descendenta din neam de voievozi. Cele doua personaje, ale caror trasaturi se
creioneaza prin antiteza, nu se afla în conflict de la bun început. Opozitia de principii se
contureaza abia pe parcurs, pentru a duce la finalul tragic . Blânda, înduratoare, Doamna pare a fi,
în toate, opusul lui Lapusneanu.
Prin portretul fizic pe care i-1 realizeaza Ruxandei, naratorul evidentiaza insusirile deosebite ale
personajului. Mai intai este prezentata vestimentatia: purta o haina lunga fara maneci, de stofa
aurita, iar peste ea imbracase o haina boiereasca de ceremonie facuta din postav fin de Flandra
imblanit cu samur; era incinsa cu colan de aur cu paftale de piatra cu matostat, la gat avea o salba
din mai multe siruri de margaritar, iar pe cap purta o caciula de blana scumpa impodobita cu pene
albe de strut si pietre scumpe.
Autorul se opreste apoi asupra coafurii : „parul ei, dupa moda de atunci, se impartea despletit pe
umerii si spatele sale" si abia apoi asupra frumusetii deosebite a doamnei Ruxanda :„ Figura ei
avea acea frumusete, care facea odinioara vestite pre femeile Romaniei".
Asadar, doamna Ruxanda uimeste prin frumusetea ei fizica desavarsita,prin delicatetea si gingasia
de care da dovada, iar imbracamintea si tinuta ei degaja somptuozitate, fiind la inaltimea rangului
sau domnesc, pentru ca ea este fiica, sora si sotie de domn. Cu toate acestea, o caracterizeaza
modestia si felul in care se imbraca dovedeste gustul ei pentru frumos.
Privirea ei este mereu trista, din cauza destinului familiei
sale: fratele ei mare, Ilias, s-a dus la Constantinopol, unde s-a
convertit la mahomedanism, iar parintii si fratele cel mic, Stefan au murit.
Tristetea si teama ei se accentueaza pe zi ce trece, mai ales când
vedea crimele comise de sotul ei. Initial Doamna Ruxanda nu pune la îndoiala justetea actelor
sotului ei si Domnul Moldovei. Impresionata de lacrimile
jupâneselor vaduve care vin sa i se plânga, buna la suflet, încearca sa-l opreasca pe
Lapusneanul: ,,O, bunul meu domn, ajunga atata sange varsat, atatea vaduvii, atatia sarmani!’’.
Din replica ei, observam ca Doamna Ruxandra este o sotie devotata, îsi respecta sotul, chiar
daca acesta o insulta si o ameninta de multe ori.
Curtea domneasca este un ‘’locus dramae’’, aici derulandu-se contradictiile dintre ‘’inger’’ si
‘’demon’’. Plin de cinism si de umor macabru, ii promite doamnei ca nu va mai ucide si ca-i va
da ,,un leac de frica’’.
Arta disimularii, pe care o stapaneste la perfectie, reiese din tabloul al III-lea. Domnul
participa la slujba religioasa de la Mitropolie. Imbracat cu pompa domneasca, avand coroana
Paleologilor, Lapusneanul ascunde sub hlamida domneasca jungherul si zalele de sarma. Asculta
slujba smerit, tine o ’’cuvantare desantata’’, cerand iertare ipocrit boierilor si promitandu-le ca

2
vor trai in pace si armonie.Pentru a fi mai convingator, apeleaza la citate biblice.Cand saruta racla
Sfantului Ioan cel Nou se spune ca pana si aceasta ar fi tresarit. Cu o inteligenta diabolica , ii
atrage pe boieri la curte, cu pretextul unui ospat de impacare, dar cu gandul clar de a-i ucide.
Crud, ordona soldatilor sai uciderea boierilor, apoi alcatuieste piramida din capete, pe care o arata
doamnei cu satisfactie. Cand aceasta lesina la vederea ,,leacului de frica’’, domnul o priveste
dispretuitor: ,,femeia, tot femeie !’’.
Pe Motoc il da cu sange rece multimii revoltate, spunand ca face un act de dreptate.
Dupa ce vreme de patru ani nu a mai ucis, domnul se muta la Hotin. Aici se imbolnaveste grav,
simte ca nu mai are mult de trait si la dorinta lui, potrivit traditiei, este calugarit cu numele de
Paisie.Revenindu-si din boala, este furios si sfidator, amenintandu-I pe boieri , inclusiv pe fiul
sau :’’De ma voi scula,pre multi am sa popesc si eu’’.
Sotie si mama devotata, Doamna a Tarii , Ruxanda este însa un om cu simtul datoriei. Lesina
în fata piramidei de capete, dar nu intervine activ în treburile domniei decât atunci când cel ce-i este
sot pare a-si fi pierdut ratiunea devenind o amenintare pentru toti cei din jur si, mai ales, pentru fiul
sau si viitorul voievod.
Dorind sa-si salveze fiul, la indemnul boierilor si al mitropolitului, dupa o lupta interioara între
datoria de sotie si aceea de mama si Doamna, aceasta ii da lui Lapusneanul o cupa cu otrava. In
mod teatral, cei doi boieri ii toarna pe gat ultimele picaturi de otrava, in vreme ce domnul moatre in
chinuri groaznice.
La sfarsitul vietii, cel care a trait sub imperiul tenebrelor, devine un simplu om care se roaga sa
fie ucis, pentru a scapa de chinuri.
Cruzimea domnului este motivata si prin ciudata relatie pe care o are cu divinitatea.Isi camufleaza
la prfectie absenta adevaratei credinte , iar in final nu numai ca nu isi accepta destinul, dar
respinge categoric ritualul pregatirii pentru moarte prin calugarire.El refuza impacarea cu
Dumnezeu, pentru ca ii lipseste dimensiunea religioasa.
Alexandru Lapusneanul se incadreaza in categoria eroilor tragici, definind chiar esenta
tragicului:’’daca iti depasesti limitele esti pedepsit;daca nu ti le depasesti nu esti om’’[G.
Liiceanu].