Alexandru Lapusneanul

Publicata in perioada pasoptista, in primul numar al “Daciei literare”, nuvela Alexandru Lapusneanul
de Costache Negruzzi ilustreaza elocvent doua din cele patru idei formulate de Mihail Kogalniceanu in
articolul-program “introductie”: promovarea unei literarturi originale si inspiratia din istoria nationala,
fiind, in acelasi timp, si o nuvela romantica. Din punctul de vedere al curentului literar, protagonistul
este romantic datorita aurei de erou damnat, a patetismului gesturilor si prin modul de abordare a
destinului sau (tragic si misterios), datorita antitezei cu doamna Ruxanda (inger-demon) si mai ales,
prin limbajul memorabil cu incarcatura dramatica. Conform romantismului, este un erou exceptional
in situatii exceptionale; in plus, sursa de inspiratie este reala, si anume “Letopisetul Tarii Moldovei” de
Grigore Ureche. Faptele sunt redate cu fidelitate fata de sursa istorica: domnitorul revine a doua oara
la domnie, inlaturandu-l pe Stefan Tomsa, dorind sa intareasca autoritatea monarhica,. In timp, este
coplesit de dorinta razbunarii, omoara boierii si le confisca averile, dupa care ii atrage intr-o cursa pe
cei ramasi, pe care ii omoara asezandu-le capetele intr-o piramida, iar dupa ce se calugareste si da
semne de nebunie, este otravit de sotie.

Elementele originale in firul epic sunt urmatoarele: rolul important a lui Motoc in intriga si influenta
lui Spancioc si Stroici asupra doamnei Ruxanda. Ceea ce trebuie retinut reste faptul ca Alexandru
Lapusneanul devine un personaj original si fascinant prin limajul inventat de autor, prin care dovedeste
inteligenta, buna cunoastere a naturii umane, adica un tiran si un titan deopotriva, un limbaj cu forta
dramatica datorita conflictelor extreme in care domnitorul este angrenat.

O alta trasatura romantica o reprezinta antiteza cu doamna Ruxanda: domnitorul este un demon, care
se distinge prin cruzime, lipsa de empatie, minciuna si egoism, iar sotia lui este blanda, buna, miloasa,
cu empatie fata de durerea vaduvelor, adica un inger care se opune spiritului intunecat al
domnitorului. Cu toate acestea, dovedeste o personalitate la fel de puternica ca a lui in momentul in
care ia hotararea sa-l ucida pentru a-si apara copilul, amenintat sa fie asasinat de Lapusneanul. Tot de
romantism tine si descrierea cetatii Hotinului (prezentata gotic, misterios), in deplina concordanta cu
decalnsarea nebuniei protagonistului. De asemenea, originalitatea sugerata de Kogalniceanu poate fi
evidentiata prin detasarea naratorului, aproape totala, nuvela semanand prin forta limbajului si
tensiunea conflictelor cu o piesa de teatru: cele patru capitole seamana cu actele unei drame, fiecare
avand un moto care anticipeaza ideea principala: “Daca voi nu ma vreti, eu va vreu”, “Ai sa dai sama,
doamna!”, “Capul lui Motoc vrem”, “De ma voi scula pe multi o sa popesc si eu”. Datorita faptului ca
primul si ultimul moto sunt chiar vorbele reale ale personajului istoric, nuvela capata un caracter
circular, sugerand tragismul destinului voievodului. O secventa reprezentativa pentru tema si viziunea
lui Costache Negruzzi este scena din biserica. Doamna Ruxanda, la cererea vaduvelor ii ceruse sotului
ei sa se opreasza din a ucide boieri. Lapusneanul ii promite “un bac de frica” si intr-o zi de mare
sarbatoare, in fata boierilor ramasi, jurand pe icoane, tinw “o cuvantare desantata” prin care ii
convinge pe toti ca s-a schimbat. Caracterul de personaj nuvelistic, adica personaj rotund, in cazul
acesta prezentat in involutie, se observa ,ai degraba prin limbaj decat prin fapte. La inceput,
Lapusneanul, cunoscand bine natura umana, manipuleaza pentru a diminua puterea boierilor pentru
ca mai apoi sa se foloseasca inclusiv de imaginea credibila a unui om religios, atragandu-I pe boieri in
capcana, Lapusneanul devenind astefl un personaj demonic, iar inteligenta sa se perverteste in viclenie
si spirit vindicativ.

Un prim concept operational semnificativ il reprezinta modalitatile de cararcterizare, care sunt

traditionale. Portretul este fizic, naratorul ii prezinta vestimentatia, armele, este caracterizat indirect
de alte personaje, iar naratorul ii accentueaza degradarea prin referintele folosite: voda, domnul,
tiranul, bolnavul. Ca personaj de nuvela, este prezentat in transformare negativa , iar celelelalte
personaje graviteaza in jurul sau. Din fapte reiese ca este sangvinar, abil pshiolog, vicelan, inteligent,
disimulant si instiga la ura. Cateodata da impresia ca este viclean pentru ca asista razand la macelul
boierilor, isi reprima adversarii prin schingiuri, pe patul de moarte ameninta ca-si va ucide fiul. Tot din
actiune reiese ca are o vointa de neclintit, dar pe care o manifesta prin teroare. Aceleasi trasaturi sunt
vizibile si prin limbaj, care are un caracter memorabil.

Conflictele sunt un alt concept operational important. Un conflict care determina si prezentarea
graduala a momentelor subiectului este cel politic: pentru acele vremuri, dorinta lui Lapusneanul de a
intari autoritatea monarhica reprezenta ceva inovator, ceea ce genereaza conflictul imediat cu boierii.
Faptul ca Lapusneanul transforma aceasta dorinta intr-o razbunare personala accentueaza tensiunea
intre voievod si boieri. Inteligenta lui Lapusneanul face ca, in timp, mania poporului sa fie indreptata
nu spre sine, ci spre trezorierul Motoc, generand un conflict direct intre popor si acesta (“Capul lui
Motoc il vrem”). Exista un conflict personal intre cei doi soti, intrucat doamna Ruxanda trebuie sa faca
o alegere existentiala (dar si politica), ucigandu-si sotul.

Alexandru Lapusneanul ramane incontestabil in literatura romana capodopera nuvelisticii istorice si

un text reprezentativ pentru programul “Daciei literare”.