Nuvela istorica

Alexandru Lapusneanul
de Costache Negruzzi
(caracterizare)
Nuvela istorica Alexandru Lapusneanul de Costache Negruzzi are ca titlu chiar numele
personajului principal, acesta fiind un personaj de factura istorica, atestat in cronica lui
Grigore Ureche de unde autorul se si inspira.
Prin prezentarea unor calitati de exceptie, dar si a unor defecte extreme, Negruzzi
intruchipeaza in Alexandru Lapusneanul un personaj unic prin complexitatea sa. Ca orice
personaj de nuvela, este asezat in centrul operei, toate celelalte personaje, precum si actiunile
fiind orientate spre reliefarea caracterului sau.
Erou romantic, Lapusneanu este caracterizat de puternice trasaturi de caracter,
un personaj exceptional, care evolueaza in situatii exceptionale. Surprins in momentul
celei de-a doua domnii(1564-1569), autorul il urmareste de-a lungul a patru capitole, din
momentul intrarii in tara si pana in clipa mortii.
Trasatura sa dominanta, care le subordoneaza pe toate celelalte, este dorinta de
putere, de a o cuceri si de a o pastra cu orice pret.
Caracterizat in mod direct de catre narator, inca din primul capitol, Alexandru
Lapusneanul este prezentat cu ajutorul detaliului frapant, al amanuntului
semnificativ, conturandu-se astfel starea de spirit a personajului: ochii scanteiara ca un
fulger, muschii i se suceau intr-un ras nervos.
Obiectivitatea naratorului face insa ca majoritatea trasaturilor sa fie prezentate cu ajutorul
caracterizarii indirecte ce reiese din fapte, vorbe, atitudini, gesturi. Negruzzi utilizeaza
dialogul ca procedeu de caracterizare, astfel observam ca Lapusneanu vorbeste in pilde,
folosindu-se de exclamatii si interogatii retorice. Prin puterea de evocare a dialogului, prin fina
observatie a gesturilor, a mimicii se dezvaluie miscarea psihologica a domnitorului.
Cand rememoreaza prima domnie a lui Lapusneanu, naratorul foloseste o succesiune
de interogatii retorice pentru a reda furia personajului.
Lapusneanu primeste delegatia boierilor cu prefacuta bunavointa, silindu-se a zambi,
dar este orgolios, darz si neabatut in hotararea sa de a veni la tron si respinge pretentia
boierilor de a parasi tara: Daca voi nu ma vreti eu va vreu pe voi, si voi merge oricum cu voia,
ori fara voia voastra. Sa ma-ntorc? Mai degraba-si va intoarce Dunarea cursul indarapt.
Replica lui Lapusneanu este insotita de observatii asupra fizionomiei sale, care reflecta
trairile interioare: raspunse Lapusneanu a carui ochi scanteiara ca un fulger, care ating
paroxismul: Radea, muschii i se suceau in rasul acesta, si ochii hojma clipeau.
Fiind si un fin psiholog, Lapusneanu sesizeaza caracterul celor din jur si, cu ajutorul
unui proverb, il caracterizeaza pe Motoc: lupu-si schimba parul, da naravul ba. Dintr-o
singura privire, Lapusneanu surprinde trasaturile caracteristice boierilor ce l-au intampinat:
Veverita, dusman vechi, dar cinstit, Spancioc este tanar dar cu multa dragoste de tara, Stroici
este naiv si nu cunoaste minciunile, iar Motoc invechit in zile rele si ciocoi fatarnic.
Voievodul Lapusneanu dovedeste abilitate politica, deoarece se apropie de popor,
indreptand nemultumirea acestuia catre boieri. Acesta este si motivul pentru care ii spune cu

cinism lui Motoc: te voi cruta, caci imi esti trebuitor, ca sa ma usurezi de blestemurile
norodului.
Ajuns din nou la putere, Lapusneanu devine crud, violent si brutal. Insetat de
razbunare, el ii ucide fara mila pe toti boierii care il tradasera. Prin caracterizare indirecta ce
reiese din faptele sale, Lapusneanu este infatisat ca un tiran sangeros care se razbuna pe
boierii ce il tradasera in prima domnie.
Daca in primul capitol portretul lui Lapusneanu este evidentiat prin intermediul
antitezei dintre acesta si boieri, in al doilea capitol, caracterizarea lui Lapusneanu reiese din
antiteza cu doamna Ruxanda. Aceasta este plina de intelepciune si gingasie, pe cand
Lapusneanu este crud, nemilos si fatarnic. Atunci cand aceasta insista sa inceteze varsarea de
sange, Lapusneanu devine impulsiv si violent prin limbaj si prin gesturi, punand mana pe
jungher si strigand: -Muiere nesocotita!
Auzind cererea domnitei, Lapusneanu o mustra pentru vorbele nebune, dar plin de
ipocrizie si insinuant ii promite incetarea uciderii boierilor, nu inainte de a-i da un leac de
frica. Ipocrizia lui Lapusneanu atinge cote maxime in timpul cuvantarii de impacare cu boierii
rostita in biserica; el simuleaza cucernicia, dar nu are nimic sfant si jura stramb in fata
altarului; aceste trasaturi sunt evidentiate in mod indirect, prin atitudinea si vorbele
personajului.
Ne gasim astfel in plin secol al XVI-lea, vremuri tulburi, a caror atmosfera Costache
Negruzzi reuseste sa o sugereze prin redarea culorii epocii, cu ajutorul caracterizarii indirecte
ce reiese din vestimentatia lui Lapusneanu.
Violenta si cruzimea sa ating sadismul in momentul cand, invitandu-i pe boieri la
ospatul de impacare, ii omoara si le aseaza capetele dupa neam si dupa ranguri intr-o uriasa
piramida. Lapusneanu dovedeste astfel ca este un artist al disimularii, reusind sa insele
vigilenta boierilor, cu exceptia lui Spancioc si a lui Stroici.
Fata de Motoc este ironic, batjocoritor si cinic iar in momentul in care multimea ii cere
capul, Lapusneanu nu ezita sa il dea pe mainile ei: Du-te si mori pentru binele mosiei tale,
cum ziceai insuti.
In apropierea mortii Lapusneanu doreste sa se pocaiasca, devenind calugar, dar
revenindu-i puterile, ii revin si impulsivitatea, violenta, setea de razbunare si de a ucide ;
el ii ameninta pe toti cei aflati in jurul sau: Iesiti ca pe toti va omor!, intr-o criza de nebunie
in urma careia sotia sa, la sfatul mitropolitului si al boierilor Spancioc si Stroici, il va otravi
pentru a scapa lumea de un tiran.
Dupa cum se poate observa, Costache Negruzzi creaza in nuvela Alexandru
Lapusneanul un personaj complex care intruchipeaza tiranul crud si sangeros ce nu tolereaza
opozitia boierilor.