Alexandru Lapusneanul de Costache Negruzzi

Nuvela este o specie a genului epic in proza, cu un singur fir

narativ si cu un conflict care implica un numar redus de personaje.
Nuvela Alexandru Lapusneanul scrisa de Costache Negruzzi este
prima nuvela istorica din literatura romana, aceasta apare la 30
ianuarie 1840, in primul numar al revistei Dacia Literara, inscriinduse intr-una din directiile imprimate de programul acesteia conceput de
Mihail Kogalniceanu si anume, inspirarea scriitorilor din istoria patriei.
Pentru crearea acestei nuvele, Negruzzi se inspira, in principal, din
cronica lui Grigore Ureche.
Tema nuvelei Alexandru Lapusneanul ilustreaza evocarea
unui moment zbuciunat din istoria Moldovei in timpul celei de a doua
domnii a lui Alexandru Lapusneanul.
Domnitorul se intoarce in Moldova in fruntea unei ostiri turcesti.
La Tecuci, este intampinat de boierii: Motoc, Stroici, Veverita,
Spancioc. Acestia ii comunica domnitorului ca poporul nu-l iubeste si
nu il vrea. Stefan Tomsa fuge in Valahia, iar Lapusneanul urca pe
tronul Moldovei. El este intampinat cu bucurie de popor si cu frica de
catre boieri. Domnitorul se razbuna cumplit luand averile boierilor si
omorandu-i. Induiosata de lacrimile vaduvelor si ale orfanilor, doamna
Ruxanda il roaga pe sotul ei sa inceteze macelul. Domnitorul ii
promite un leac de frica. Intr-o zi de sarbatoare, din porunca
domnitorului au fost ucisi 47 de boieri. Boierii Spancioc si Stroici au
reusit sa fuga. Pentru a nu-i scapa pe fugari, Lapusneanul s-a instalat
in cetatea Hotinului. Lapusneanul se imbolnaveste grav si cere, dupa
obiceiul timpului sa fie calugarit. La indemnul lui Spancioc, doamna
Ruxanda isi otraveste sotul. Domnitorul moare in mainile boierilor
Stroici si Spancioc.
Nuvela Alexandru Lapusneanul este alcatuita din patru
capitole, fiecare purtand un motto, semnificativ pentru continutul
acestuia. Primul capitol are motto-ul : Daca voi nu ma vreti, eu va
vreu, cuvintele apartin lui Lapusneanul, ca raspuns la indemnul de a
renunta la tronul Moldovei, adresat lui de catre boierii veniti sa il
intampine. Al doilea capitol incepe cu motto-ul Ai sa dai sama,
Doamna si este replica vaduvei unui boier ucis de Lapusneanul,
amenintare adresata doamnei Ruxanda. Al treilea capitol detine
motto-ul Capul lui Motoc vrem si sunt cuvintele multimii de tarani,
veniti la curte sa se planga de asuprirea boierilor, de saracie, de
foame, de viata lor devenita insuportabila. Ultimul capitol are motto-

ul De ma voi scula, pre multi am sa popesc si eu si sunt cuvintele lui

Alexandru Lapusneanul, aflat pe patul de suferinta, ca o amenintare
impotriva celor care il calugarisera.
In nuvela scrisa de Costache Negruzzi sunt prezentate
elemente de realitate impletite cu elemente de fictiune. Un prim
element de realitate este sursa de inspiratie a autorului, si anume
cronica lui Grigore Ureche. Alte elemente de realitate sunt spatiul:
Moldova, timpul: anii 1564-1569, domnitorul Alexandrul Lapusneanul,
sotia acestuia Ruxanda, care era nepoata lui Stefan cel Mare, boierul
Motoc, reintoarcerea lui Alexandru voda cu ajutor turcesc si taranesc,
uciderea unui numar de boieri si moartea lui Alexandru Lapusneanul
in conditii suspecte. Ca elemente de fictiune, in aceasta nuvela,
intalnim: limbajul personajeler, mimica, gesturile, reactiile, actiunile lor
si destinul boierilor Motoc, Veverita si Spancioc, care este prezentat
cu totul diferit in nuvela fata de realitate, acestia sunt de fapt
personaje reale care au fugit in Polonia, unde au fost decapitati la
interventia lui Lapusneanul.
Nuvela Alexandru Lapusneanul are o structura simetrica si
un echilibru solid atat in ceea ce priveste ilustrarea evenimentelor, cat
si in ceea ce priveste psihologia si tragismul personajului.
Din expozitiune, aflam ca Alexandru Lapusneanul revine in
Moldova cu scopul de a-si relua scaunul domnesc, dupa ce, cu
eforturi indelungate, reusise sa il alunge pe Stefan Tomsa, care ii
urmase la domnie. Lapusneanul fusese inlaturat de la tron din cauza
unor boieri, aceeasi care l-au intampinat aproape de granita: Motoc,
Veverita, Spancioc si Stroici. Acestia voiau sa il convinga sa renunte
la tron, deoarece poporul nu il vroia.
Intriga consta in conflictul dintre Lapusneanul si boierii care lau tradat.
In
desfasurarea actiunii, aflam ca Motoc, speriat de
amenintarile lui Lapusneanul, cade in genunchi si il roaga sa nu il
pedepseasca ca l-a tradat. Acesta ii promite ca il va cruta, ba mai
mult ii promite ca: sabia mea nu se va manji in sangele tau. Dupa
fuga lui Tomsa, Lapusneanul se intoarce la tronul Moldovei si trece la
pedepsirea aspra a boierilor, le ia averile, iar la cea mai mica
greseala ii decapita. Doamna Ruxanda, sotia lui Lausneanul si fiica
lui Petru Rares, inspaimantata de cruzimile si crimele facute il roaga
sa inceteze macelul. Domnitorul ii promite un leac de frica.
Din punctul culminant, aflam ca Alexandru Lapusneanul i-a
invitat pe boieri sa ia pranzul la Curte, dupa slujba de la mitropolie.

Spre sfarsitul ospatului, la semnul domnitorului, boierii sunt ucisi,

dupa care Lapusneanul face o piramida din capetele lor. Cand
termina, o chema pe Ruxanda sa ii dea leacul de frica promis,
aceasta lesina cand vede piramida de capete, spre dezamagirea
domnitorului: femeia tot femeie(...) in loc sa se bucure, ea se sperie.
Lapusneanul este anuntat ca poporul a venit la curte sa isi spuna
nemultumirile: sa micsoreze dajdiile!(...) am ramas saraci! N-avem
bani! Ni i-a luat toti Motoc! apoi au inceput toti de odata sa strige:
Capul lui Motoc vrem!. Profitand de aceasta situatie, Lapusneanul il
da pe Motoc multimii care s-a repezit asupra lui si l-a facut bucati.
Astfel, Lapusneanul a pedepsit un alt boier tradator, fara ca sabia lui
sa se manjeasca de sange, asa cum i-a promis si lui Motoc.
Din deznodamant aflam ca timp de patru ani, Lapusneanul sia respectat promisiunea facuta doamnei Ruxanda si nu a mai ucis
nici un boier, dar in schimb inventase tot felul de pedepse, le scotea
ochii, le taia mainile. Era totusi nelinistit pentru ca nu ii pedepsise pe
Spancioc si Stroici, care au reusit sa fuga. Din cauza aceasta , se
simtea mereu in pericol de a fi tradat de acestia. Alexandru
Lapusneanul s-a mutat in cetatea Hotinului, unde s-a imbolnavit grav.
Deoarece il mustra constiinta pentru toate crimele infaptuite, il
cheama pe mitropolitul Teofan caruia ii cere sa il calugareasca.
Trezindu-se din starea de inconstienta si vazandu-se imbracat in
calugar, se enerveaza foarte tare, isi pierde complet controlul si ii
ameninta cu moartea pe toti, inclusiv pe sotia si fiul sau: m-ati popit
voi, dar de ma voi indrepta, pre multi am sa popesc si eu. Ingrozita
de amenintarile lui Lapusneanul, doamna Ruxanda accepta sfatul lui
Spancioc de a-i pune sotului ei otrava in paharul cu apa. Domnitorul
moare in mainile boierilor Spancioc si Stroici si este inmormantat la
manastirea Slatina.
Alexandru Lapusneanul este personajul principal al
nuvelei, in acelasi timp este personaj eponim si romantic. Acesta
este alcatuit din puternice trasaturi de caracter, un personaj
exceptional, ce actioneaza in imprejurari deosebite.
Alexandru Lapusneanul este tipul domnitorului tiran si
crud, cu vointa puternica, ambitii si fermitate in organizarea
razbuanrii impotriva boierilor tradatori, aceasta fiind unica ratiune
pentru care s-a urcat la tronul Moldovei pentru a doua oara: Daca
voi nu ma vreti, eu va vreu. Bun cunoscator al psihologiei umane,
Lapusneanul dovedeste acest lucru atat in atitudinea lui fata de
Motoc, cat si atunci cand profita de multimea adunata la portile curtii

domnesti, stiind astfel sa scape de unul dintre cei mai amenintatori

dusmani ai sai, argumentand: Prosti, dar multi... sa omor o multime
de oameni, pentru un om, nu ar fi pacat?. Lapusneanul detine arta
disimularii, iar scena din biserica este semnificativa in acest sens:
imbracat cu mare pompa domneasca , se inchina pe la icoane,
saruta moastele sfantului, il ia martor pe Dumnezeu pentru cainta de
a fi comis crime, citeaza din Biblie, in timp ce pregateste cel mai
sadic omor din toate cate comise: piramida de capete taiate ale celor
47 de boieri ucisi la ospatul domnesc, la care fusera invitati. Fiind
inteligent si perfid, reuseste sa ii pacaleasca pe boieri, sa manevreze
pe oricine si sa isi ascunda adevaratele planuri de razbunare, pe care
le aplica cu o satisfactie deosebita. Cruzimea este trasatura
dominanta a personajului, motivata de multe fapte cumplite: leacul de
frica, linsarea lui Motoc, amenintarea cu moartea a propriei familii,
schingiuirea si omorarea cu sange rece, ba chiar cu satisfactie a
boierilor.
Principalele modalitati de caracterizare ale lui Alexandru
Lapusneanul sunt indirecte, prin faptele, vorbele si atitudinile
personajului: iesiti! Ca pre toti va omor!... iar pre cateaua asta voi s-o
tai in patru bucati impreuna cu tancul ei. In acest citat este
evidentiata cruzimea domnitorului dusa pana la extrem deoarece
acesta nu tine cont nici macar de propria familie. O a doua
caracterizare este caracterizarea directa, de catre autor, acesta
realizeaza portretul fizic si moral , prin redarea gesturilor si mimicii lui
Alexandru Lapusneanul: sangele intr-insul incepe a fierbe; impotriva
obiceiului sau Lapusneanul in ziua aceea era imbracat cu toata
pompa domneasca. In minutul acela el era foarte galben la fata. O
alta metoda de caracterizare este caracterizarea facuta de catre alte
personaje: crud si cumplit este omul acesta, fata mea; nu imi voi
spurca vitejecul junghi in sangele cel pangarit a unui tiran ca tine.
Aceste replici apartin mitropolitului Teofan si respectiv boierului
Spancioc care isi arata si ei ca multe alte personaje din aceasta
nuvela, dispretul fata de Lapusneanul.

Particularitile de construcie a unui personaj ntr-o nuvel studiat:

Alexandru Lpuneanul de Costache Negruzzi
Alexandru Lpuneanu este un erou romantic prin caliti de
excepie i defecte extreme, caracter realizat pe baza antitezei romantice. Cu
alte cuvinte, Lpuneanu este un personaj excepional pus n situaii
excepionale. Spre deosebire de Letopiseul rii Moldovei de Grigore Ureche)
din care s-a inspirat Negruzzi), n care este prezentat domnitorul Lpuneanu, n
nuvela lui Negruzzi este prezentat personajul cu acelai nume. Autorul
pstreaz date istorice, cum ar fi anumite scene i replici (scena ospaului,
piramida). Abaterile de la documentele istorice sunt intenionate i au rol n
construirea personajului) boierul Mooc murise nainte de ntoarcerea in ar a lui
Lpuneanu, Spancioc i Stroici fugiser din ar n Polonia, uciderea lui Mooc
e inspirat din moartea unui domnitor
grec linat de popor).
Dialogul constituie n opera lui Negruzzi o soluie artistic folosit cu
scopul de a pune n eviden evoluia psihologic a personajului.
Domnitorul este caracterizat direct de catre narator (Lpuneanu, a
creia ochi scnteiar ca un fulger, mediteaz vreo nou moarte) i celelalte
personajue, i indirect, prin intermediul dialogului, monologului, gestualitii i
comportamentului.
Faptele domnitorului, ajuns pentru a doua oar pe tronul Molodvei
(omorrea boierilor, leacul de fric oferit Domnitei Ruxanda, aruncarea lui
Mooc in minile mulimii), pun n eviden tiania domnitorului care acioneaz
pentru
ntrirea
autoritii
domneti
i
slbirea
puterii
boierilor.
nc din primul capitol putem observa, prin intermediul dialogului,
anumite gesturi care dezvluie evoluia psihologic a viitoului tiran. Dialogul din
scena n care Lpuneanu ntlnete solia format din Mooc, Veveriei,
Spancioc i Stroici, contureaz foate bine conflictul puternic dintre domn i
boierii trdtori. Acest conflict evideniaz trstura fundamental a lui
Lpuneanu, i anume, voina de a avea putere deplin asupra Moldovei,
impunndu-i
ferm
autoritatea.
Lpuneanu i primete pe boieri rezervat, silindu-se a zmbi.
Atitudinea boierilor, la nceput, este una oarecum detaat, deoarece se
nclinar pn la pmnt, fr a-i sruta poala dup obicei. Schimbul de replici
reflect sigurana de sine i atitudinea provocatoare a domnului, care-i
determin pe boieri s-i dezvluie ostilitatea i adevratele intenii: Am auzit,
urm Alexandru, de bntuielile rii i am venit s o mntui; tiu c ara m
ateapt
cu
bucurie.
Ultima parte a acestui dialog dezvluie furia i ura abia stpnit a lui
Lpuneanu, ca rspuns la vicleniile lui Mooc. Prin aceste replici tioase sunt
evideniate impulsivitatea, lipsa de scrupule i violena domnitorului n
nfruntarea cu boierii: Dac voi nu m vrei eu v vreu [...] i dac voi nu m
iubii, eu v iubesc pre voi i voi merge i cu voia, ori fr voia voastr.
Observaiile asupra fizionomiei personajului, fcute de Negruzzi,
reflect tririle interioare ale eroului : rspunse Lpuneanu, a cruia ochi
scnteiar ca un fulger.

Fiind un bun cunosctor al firii umane, Lpuneanu l cru pe Mooc pentru

ncercarea de a-l nela din nou, deoarece avea nevoie de acesta ca s mai
uureze blstemurile norodului. Aceast scen reflect duritatea, luciditatea i
ironia necrutoare a domnului.
Partea a III-a a nuvelei (Capul lui Mooc vrem) este cea mai dramatic
i ncepe printr-o linite i o atmosfer de srbatoare, unde domnul i boierii se
adunaser la biseric.Scena este prezentat minuios, pregtindu-se antiteza
romantic i contrastul din scena uciderii celor 47 de boieri.
Dismularea i ipocrizia, precum i ateismul sunt trsturi specifice
personajului romantic i sunt foarte bine evideniate n aceast scen: mpotriva
obiceiului su, Lpuneanul, n ziua aceea era mbrcat cu toat pompa
domneasc, Dar dup ce a ascultat Sfnta Slujb, s-a cobort din stran, s-a
nchinat pe la icoane, i, apropiindu-se de racla Sfntului Ioan cel Nou, s-a
aplecat cu mare smerenie i a srutat moatele sfntului, Spun c n minutul
acela, el era foarte galben la fa, i ca racla sfntului ar fi tresrit.
n episodul uciderii celor 47 de boieri, se poate observa antiteza dintre
cinismul lui Lpuneanu (El rdea) i groaza lui Mooc care se silea a
rde ca s plac stpnului, simind prul zburlindu-i-se pe cap i dinii si
clnnind.
n scena final a bolii i a otrvirii sale, personajul principal triete cu
intensitate att umilina, ct i revolta mpotriva celor ce l-au clugrit, dup care
urmeaz groaza n faa morii.
Dei naratorul este obiectiv, apar scurte intervenii subiective prin care
naratorul i trdeaz atitudinea fa de personaj: aceast denat
cuvntare,
era
groaz
a
privi
aceast
scen
sngeroas.
n realizarea operei sale, Negruzzi interpreteaz cronicile lui Grigore
Ureche i Miron Costin, schimbnd destinul unor personaje. Astfel, creeaz o
oper de ficiune care se ndeprteaz de spiritul cronicilor, o nuvel care ar fi
putut sta alturi de Hamlet dac ar fi avut prestigiul unei limbi internaionale. (G.
Clinescu).

Caracterizarea personajelor din Alexandru Lapusneanul de

Costache Negruzzi
Costache Negruzzi este o personalitate literar care face parte din
generaia paoptist. Considerat ntemeietorul nuvelei istorice romneti,
prezint cteva aspecte din istoria Moldovei n mai multe nuvele ca: Alexandru
Lpuneanul, Sobieski i romnii, Regele Poloniei i domnul Moldovei.
Nuvela Alexandru Lpuneanul a aprut n anul 1840 n revista Dacia
literar i prezint cea de-a doua domnie a lui Alexandru Lpuneanul ntre anii
1564 i 1569. Fiiind o nuvel, aceast creaie cuprinde mai multe personaje,
printe care se numr: Alexandru Lpuneanul, Mooc, Doamna Ruxanda, boierii
Stroici i Spancioc precum i gloata (mulimea de oameni).
Alexandru Lpuneanul este pesonajul principal, individual, protagonist i
central, cu profil moral mai mult negativ. Principala trstur de caracter a
acestuia este dorina de rzbunare. El este asemenea lui Hamlet din tragedia
shakespearian, ambii fiind dominai de o sete de rzbunare.De la nceput
prezint o ambiie ieit din comun, nu renun la planul su de rzbunare cnd
ascult rugminile boierilor soli i rspunde n consecin, cu mult ipocrizie:
Dac voi nu m vrei, eu v vreu, rspunse Lpuneanul, a cruia ochi scnteir
ca un fulger, i dac voi nu m iubii eu v iubesc pre voi, i voi merge ori cu
voia, ori fr voia dumneavoastr. S m-ntorc ? Mai degrab-i va ntoarce
Dunrea cursul ndrpt. A! Nu m vrea ara ? Nu m vrei voi, cum nleg ?
Este disimulant i nelept, i d repede seama de planurile boierilor cnd
acetia i fac propuneri. Este abil n folosirea cuvintelor n folosul su i l acept
pe Mooc lng el, nu pentru c i este trebuitor, ci pentru c vrea s-l
pedepseasc:-S m-ncred n voi ? zise Lpuneanul nelegnd planul lui.
Pesemne gndeti c eu nu tiu zictoarea moldoveneasc: Lupul prul
schimb, iar nravul ba ? Nu tiu, c fiind mai mare peste otile mele, cum ai
vzut c m-au biruit, m-ai lsat ? [] Dar tu Mooace ? nvechit n zile rele,
deprins a te ciocoii la toi domnii, ai vndut pre Despot, m-ai vndut i pre mine,
vei vinde i pe Toma, [] i fgduiesc c sabia mea nu se va mnji n sngele
tu; te voi crua, cci mi eti trebuitor, ca s m mai uurezi de blstemurile
norodului.
Ipocrizia lui depete orice limit n momentul n care se duce la
mitropolie, mbrcat cu toat pompa domneasc, i ine discursul ctre boieri.
Lpuneanul se preface a fi bun la suflet, cu gndul de a se mpca i nici un
boier nu se gndete la adevrata lui fa, cznd fiecare n capcana ntins, n
afar de Stroici i Spancioc:Boieri dumneavoastr! De la venirea mea cu a doua
domnie i pn astzi am artat asprime ctre muli; m-am artat cumplit, ru,
vrsnd sngele multora. Unul Dumnezeu tie de nu mi-a prut ru i de nu m
ciesc de aceasta; dar dumneavoastr tii c m-a silit numai dorina de a vede
contenind glcevile i vnzrile unora i altora, care ineau la rsipa rii i la
peirea mea. Astzi sunt alte trebile. Boierii i-au venit n cunotiin; au vzut c
turma nu mai poate fi fr pstor, i pentru c zice mntuitorul: Bate-voi pstorul,
i se vor prtia oile.

Boieri dumneavoastr! S trim de acum n pace, iubindu-ne ca nite frai,

pentru c aceasta este una din cele zece porunci: S iubeti aproapele tu ca
insui pre tine, i s ne iertm unii pre alii!.
n scurt timp, Lpuneanul i arat adevrata lui fa. El devine impulsiv,
dur cu soia lui, dei nainte se purta frumos: Muiere nesocotit! Strig
Lpuneanul, srind drept n picioare, i mna lui, prin deprindere, se rzim pe
junghiul
din
cingtoarea
sa..
Rzbunarea lui fr limit, rutatea, ura, l determin s comit un mcel, dnd
astfel i un leac de fric doamnei Ruxandra creia i era team, imaginea
morilor o nfiorau.
Lpuneanul cunoate inteniile poporului i tie de afacerile lui Mooc,
astfel c nu se opune uciderii acestuia, gsind totodat un prilej pentru a-l
pedepsi pentru c l-a vndut:Du-te mori pentru binele moiei dumitale, cum
ziceai nsui cnd mi spuneai c nu m vrea, nici nu m iubete ara.
Domnitorul devine o fiar, dac nu mai omoar, acum i mutileaz i i
chinuie pe oameni. Ambiia l face s continue lupta mpotriva boierilor trdtori,
rmnndu-i de rezolvat doar pe Spancioc i pe Stroici, care au fugit peste
hotare, n Polonia:Dar pentru ca s nu uite dorul lui cel tiranic de a vedea suferiri
omeneti, nscoci tot felul de schingiuiri. Scotea ochi, tia mini, ciuntea i seca
pe care prepus.
mbolnvindu-se, Lpuneanul cade n delir i cere s fie clugrit. Cnd se
trezete devine agresiv, d dovad de impulsivitate i folosete un limbaj
neadecvat cnd vorbete cu mitropolitul:Boait farnic! adug bolnavul
zbuciumndu-se a se scula din pat; tac-i gura; c eu, care te-am fcut
mitropolit, eu te desmitropolesc. M-ai popit voi, dar de m voi ndrepta, pre muli
am s popesc i eu !.
Nebunia lui ia proporii, ajunge chiar s-i amenine cu moartea copilul i
soia: Iar pre ceaua asta voi s-o tai n patru buci mpreun cu ncul ei, ca s
nu mai asculte sfaturile boierilor i a dumanilor mei. i n ultimele clipe ale
vieii lui, Lpuneanul dorete moartea boierilor trdtori. El a avut parte de
multe chinuri i suferine pn i-a dat duhul, fiind poate rspltit pentru toate
crimele i rutile pe care le-a svrit.
Prin comportamentul su, Lpuneanul poate deveni tipul domnitorului tiran,
un artist al disimulrii, o brut nsetat de snge, care privete mcelul ca pe o
ceremonie(punerea capetelor sub form de piramid n funcie de ranguri), un
om nelept care tie s manipuleze supuii, dovedind totodat abilitate n
folosirea limbajului, i nu numai att.
Doamna Ruxanda este soia lui Alexandru Lpuneanul. Personaj
secundari pozitiv, autorul i atribuie i un portret fizic impresionant:Peste
zobonul de stof aurit, purta un beniel de fedelen albastru blnit cu samur, a
caruia mnice atrnau dinapoi; era ncins cu un colan de aur, ce se nchia cu
mari paftale, impregiurate cu petre scumpe; iar pe grumazii ei atrna o salb de
multe iruri de margaritar. licul de samur, pus cam ntr-o parte, era mpodobit cu
un surguci alb i sprijinit pe umerii i pe spatele sale. Figura ei avea acea
frumuse, care fcea odinioar vestite femeile Romniei..

Trstura ei dominant este tristeea, provocat de destinul familiei sale:

fratele ei mare, Ilia, s-a dus la Constantinopol, unde s-a convertit la
mahomedanism, prinii i fratele cel mic, tefan erau morii.
Tristeea i frica ei se accentueaz pe zi ce trecea, mai ales cnd vedea
crimele comise de soul ei i este impresionat de lacrimile jupneselor vduve
care vin s i se plng. Bun la suflet, nzestrat cu un suflet nobil, ncearc s-l
opreasc pe Lpuneanul, care nu mai nceta cu omorurile: O, bunul meu
domn, viteazul meu so! urm ea, destul! Ajung atta snge vrsat, atte
vduvii, atia srmani!.
Doamna Ruxandra este o soie devotat, i respect soul, chiar dac
acesta o insult i o amenin de multe ori. Iubirea ei fa de fiu su o determin
s ncalce regulile cretineti i s pun otrav n butura soului ei.
Mooc este un alt personaj secundar, putnd fi considerat i antagonist.
ntruchipeaz tipul boierului trdtor.
Este intrigant, perfid, la, prefcut, la nceput i se mpotrivete lui
Lpuneanul, apoi i se altur. El este slugarnic i linguitor:Mooc i srut
mna, asemenea unui cinelui care, n loc s muce, linge mna care-l bate. El
era mulmit de fgduina ce ctigase; tia c Alexandru-vod o s aib nevoie
de un intrigant precum el.
Mooc devine autoritar n momentul n care Lpuneanul trebuie s
aleag ntre el i popor, lipsit de suflet cere s dea cu tunul n gloat. Se simte
ca o fiar cuprins de lanuri i totui crede c mai are scpare:Pune s deie cu
tunul
ntrnii
S moar toi !. Eu sunt boier mare; ei sunt nite proti..
Ipocrizia lui ntrece orice limit n momentul n care promite s construiasc o
biseric, dintr-o dat devenind cretin i cere ajutorul lui Dumnezeu: Oh !
pctosul de mine ! strig pctosul maic precurat fecioar, nu m lsa s m
prpdesc! Dar ce le-am fcut oamenilor acestora ? Nsctoare de
Dumnezeu, scap-m de primejdia aceasta, i m jur s fac o biseric, s
postesc ct voi mai avea zile!.
ncercrile lui nu de a scpa nu au succes i Mooc i gsete sfritul
omort fiind de mulimea adunat n faa curii lui Lpuneanul.
Stroici i Spancioc sunt dou personaje episodice, doi boieri nelepi,
care sunt stpnii de spiritul dreptii, care vd clar realitatea i ncearc s-i
deschid ochii lui Lpuneanul, orbit de furia rzbunrii:Cu voia mrii-tale, zise
Stroici, vedem c moia noastr o s cad de isnoav n calea pgnilor. Cnd
ast negur de turci va prda i va pustii ara, pe ce vei domni mria-ta ?
-i cu ce vei stura lcomia acestor cete de pgnice aduci cu mria-ta ? adogi
Spancioc.
Buni cunosctori ale inteniilor lui Lpuneanul, ei rmn limpezi la minte
i nu sunt nelai de refctoria lui Lpuneanul, astfel reuind s scape din
cursa ntins de acesta:-Cum i pare ? zise unul din boierii care i-am vzut c
nu
iertase
pe
Alexandru-Vod
-Te sftuiesc s nu te duci astzi la dnsul la mas, rspunse celalalt. i se
amestecar
n
norod.
Aceti
erau
Spancioc
i
Stroici.
Spiritul dreptii i determin s se ntoarc n ar pentru a pune capt zilelor lui

Lpuneanul. Ei i manifest ura fa de acesta i l chinuie aa cum a chinuit el

familiile de boieri.
Este surprinztoare bucuria boierilor cu care fac acest lucru:se cade spre
osnda ta s ne priveti; nva a muri, tu care tiai numai s omori. i
apucndu-l amndoi, l ineau nemicat, uitndu-se la el cu o bucurie infernal i
mustrndu-l.
Gloata este un personaj colectiv i reprezint poporul. Ea este
manipulat de slugile care au scpat de acel mcel. Principala trstur de
caracter este prostia:Prostimea rmas cu gura cscat. Ea nu se atepta la
asemenea
ntrebare.
Venise fr s tie pentru ce au venit i ce vrea. ncepu a se strnge n cetecete,
i
a
se
ntreba
unii
pe
alii
ce
s
cear.
Ei sunt pclii de Mooc, care punea drile foarte mari, apoi de Lpunenul, care
scap de ei dndu-l pe Mooc. Nu cred c acei oameni au dus-o mai bine dup
moartea lui Mooc, ci dimpotriv, poate c drile au crescut i mai mult.
Gloata nu are nici un conductor, este dezorientat i nu este unit, abia dup un
timp au nceput s cear domnitorului s ndeplineasc jalbele:
-S
micoreze
djdiile!
S
nu
ne
mai
zapciasc!
-S
nu
ne
mai
mplineasc!
S
nu
ne
mai
jefuiasc!
-Am rmas sraci! N-avem bani! Ne i-au luat toi Mooc! Mooc! Mooc!-
Mooc!
Caracterizarea personajelor s-a realizat prin mijloace directe(direct de ctre
autor sau autocaracterizare) i prin mijloace indirecte( limbaj, participare la
diferite aciuni, atitudini, de ctre celelalte personaje).

Caracterizarea Meterului Manole din drama Meterul

Manole de L. Blaga
Meterul Manole este o dram de idei, avnd la baz mitul
estetic al creaiei, realizat prin jertf i suferin. A aprut la Sibiu in
1927, iar la 6 aprilie 1929 a avut loc premiera spectacolului. Tema
dramei este destinul creatorului mcinat de patima creaiei.
Meterul Manole este protagonistul dramei care evoluioneaz
in oper fiind prezentat ca o individualitate. Celelalte personaje se
raporteaz la personlitatea sa, ca purttoare ale unor idei i concepii,
mai puin sunt caractere distincte.
Manole, prin destinul su creator este un erou de tragedie
antic i, in acelai timp, este un Prometeu, un erou civilizator fiindc
este nevoit s aleag intre pasiunea devastatoare pentru creaie i
iubire, dragoste de via.
Portretul fizic al lui Manole lipsete aproape cu desvrire,
fiind menionat doar o singur trstur fizic de ctre Mira: pr
negru. In schimb, el este caracterizat direct de alte personaje,
reliefndu-se astfel, alte trsturi ale lui. Mira il vede ca pe o inim
fr odihn, gnd treaz, visare fr popas. Ins atunci cnd afl c
vrea s jertfeasc pe cineva pentru a zidi biserica, ea il numete
uciga: nou ucigai, cu Manole zece. Pentru cei nou zidari el este
Meterul Nenoroc, cel de-al aselea indrznind chiar s-i
mrturiseasc c Eu te-am urt i te-am iubit cel mai tare. In
schimb, este considerat de ctre sol un mesager al adevrului.
Manole se autocaracterizeaz, recunoscnd c este stpnit
de patima creaiei, care il mistuie pe zi ce trece: pentru biseric zilnic
mor, e foc ce mistuie () i e pedeaps i e blestem. De
asemenea, el se autocaracterizeaz ca o persoan blnd, ins cu
un suflet amar mpcat: braul meu e blnd. Uite ochii mei astzi
sunt blnzi. i blnd e i mersul meu, i statul in picioare (). sufletul
e aa de sfrit, c nu poate s fie dect amar impcat. Tot ce mi-a
rmas e slbticia cuvntului.
Limbajul pe care Manole il folosete pin la convorbirea cu
solul este unul incrcat de metafore i simboluri. Dar mai apoi, el
alterneaz spre un limbaj propriu, transparent, acesta modificndu-se
in dependen de funcia lui. Cnd misterul i iraionalul domin
scena, limbajul e metaforic i plin de simboluri, iar cnd luciditatea i
judecata raional e prezent, limbajul e unul propriu.
Manole este un personaj complex prin frmntrile sale
dramatice, prin intrebrile pe care i le pune, prin strile att de

contradictorii prin care trece i evolueaz pe dou planuri

fundamentale, aflate intr-o strns condiionare reciproc: unul
psihologic i unul al faptelor.
Ca personaj intr-o dram modern, Manole evolueaz ca un
caracter cu o puternic i problematic personalitate, cu o
individualitate discret. Toate acestea fac din el un personaj de
tragedie antic ce-i triete intens i neabtut destinul su de martir
al frumosului.
Gndurile lui reflect zbuciumul luntric i conflictul interior,
acestea fiind schiate prin intermediul monologului interior i al
introspeciei: Cine-mi drm zidurile? exprim o stare de
nedumerire i incertitudine; Care voin nu s-ar cltina?
sugereaz o stare de indoial; Doamne, Doamne, de ce m-ai
prsit? invoc sigurtatea tragic a omului prsit de creatorul
su; Jertfa asta de neinchipuit cine o are? exprim o stare de
indignare; Mi-e aa de greu, printe! sugereaz o stare de
neputin i neajutorare; Ajut-m cuvioase! O, cte piedici, cte
mpotriviri! el cere ajutor fiind disperat. De asemenea, prin
intermediul gndurilor, sunt relevate superioritatea i inteligena
personajului: Luntric, un demon strig: cldete! Pmntul se
imptorivete i strig: jertfete! ceea ce sugereaz o stare de
incontien i de lupt cu el insui, iar astfel, se relev c creaia
inseamn pentru el patim i mistuire, iar prin sintagma biserica se
va inla! se exprim contientizarea i hotrirea artistului.
Manole triete intr-un mediu care-l ajut s se detaeze de
lume, iar drama lui este ineleas doar de trei personaje: Mira,
Bogumil i Gman.
Personajul triete o serie de conflicte: cu sine insui fiind forat
s aleag intre cele dou jumti: Mira sau biserica, cu meterii care
il imping spre jertfire, astfel, relevndu-se fineea mecanismelor
sufleteti, antrenate in trirea sa de ctre marele meter propriului
su destin; i conflictul cu boierii i clugrii care cer pedeapsa lui.
In momentul zidirii Mirei, Manole, prin sacrificiul fcut, e un erou
civilzator care d oamenilor o nou valoare, etern-durabil, la fel cum
Prometeu, tot prin sacrificiu, le dduse focul. In acest mod, el i-a
depit condiia, cucerind eternitatea i atingnd absolutul prin
creaia sa zmislit din suferin.
Bolnav de iubirea lui pentru Mira, muncit de inutilitatea
sacrificrii celei mai de pre fiine, care-i aparinea cu timp i suflet, in
gestul suprem al renunrii nemaigsind iari nici un sens, Manole

se rzvrtete impotriva propriei sale fapte i a celui care i-o ceruse

i vrea s sparg zidul pentru a-i elibera iubita, ins este oprit de
zidari deoarece opera de art creat nu mai aparinea lui, ci eternitii
i decide s se sinucid, aruncndu-se in vzduh de pe biseric.
Tragismul morii lui Manole const in faptul c el era deja mort
in plan spiritual cnd a zidit-o pe Mira i nu-i mai rmnea s moar
dect in plan fizic. Astfel, are loc ntregirea cuplului primordial, ei fiind
suflete-pereche, unii in moarte aa cum au fost in via.
Mitiznd spiritualitatea tradiiilor autohtone, prin idei filosofice i
limbaj metaforic de srbtoare, Lucian Blaga, un Meter Manole al
cuvntului, nfptuiete o creaie litarar naional i universal.

Mesterul Manole de Lucian Blaga - comentariu literar

Aceasta splendida drama, comparabila in literatura universala

cu ceea ce au scris Dante si Goethe, este capodopera lui Lucian
Blaga, unul din marii dramaturgi interbelici.
In anul 1927, Lucian Blaga avea sa publice, la Sibiu, drama
"Mesterul Manole", pentru ca in 1929, la 6 aprilie, piesa sa cunoasca
premiera absoluta, pe scena Teatrului National din Bucuresti.
Unicitatea baladei romanesti, in ceea ce priveste valoarea
artistica, este legata si de perfectiunea edificiului crestin - unic prin
arhitectonica sa - Manastirea de la Curtea de Arges.
Preluand cunoscuta balada, Lucian Blaga va da originalitate
operei, adancind si largind motivele baladei din perspectiva
expresionismului, ce-i permite scriitorului sa dea realitatii o expresie
noua, prin raportarea lucrurilor la absolut si printr-o patetica
participare la imaginile create.
Dupa ce enumera personajele: Voda, Manole, Mira, Staretul
Bogumil, Gaman, zidarii (care nu au nume, unii din ei, cu unele
precizari privind indeletnicirile: intaiul - a fost candva cioban; Al doilea
- a fost candva pescar; Al treilea - a fost candva calugar; Al patrulea a fost candva ocnas; apoi de la al cincilea pana la al noualea fara alte
precizari), un baiat de curte, copii si ajutoare, un sol si doi sulitasi, trei
carutasi, boieri, calugari, femei, norod si robi - Lucian Blaga face
urmatoarea precizare in legatura cu locul si cu timpul actiunii dramei:
"Locul actiunii: pe Arges in jos. Timpul mitic romanesc".
Actul intai ne introduce in camera de lucru a Mesterului
Manole, intr-un decor propice meditatiei grave - lumanari aprinse pe
masa, pe blidar, in fereastra. Pe masa, dupa precizarile autorului, se
vede un chip mic de lemn al viitoarei biserici. Staretul Bogumil, in fata
mesei, priveste drept inainte si clipeste repede din ochi. Gaman,
figura ca de poveste, cu barba lunga impletita, cu haina de lana ca un
cojoc, doarme intr-un colt, miscandu-se nelinistit in somn. Mesterul
Manole la masa, aplecat peste pergamente si planuri, masoara
chinuit si fragmentat. Este noaptea tarziu. Aceste precizari pe care le
face autorul, precum si cele care deschid actele urmatoare
evidentiaza claritatea discursului poetic, intr-un cadru foarte bine
stabilit. De o mare insemnatate sunt si celelalte indicatii scenice, de
miscare, de reactie psihologica mai ales, care contribuie la
caracterizarea personajelor, dat fiind faptul ca drama este constituita
intr-o maniera moderna, cu un decor redus, care subliniaza ideile
textului.

Este folosit jocul de lumini care adanceste si lumineaza

misterul; jocul scenic este marcat de gesturi modelate si de pauze
meditative.
Fiind o drama de idei filozofice, autorul urmareste ca
spectatorul sa contemple un om in care sa se regaseasca, sa
traiasca intens drama unei vieti superioare, pline de tensiune, activa,
pusa mereu in fata unor alternative contrastante.
Drama nu mai incepe ca balada, cu alegerea locului pentru
manastire, pe un zid vechi, neispravit si parasit. Constructia se
concepe tot in spiritul traditiei: "intru-un loc incercat-am sa-l ridicam
pe moaste. in alta parte apa unui rau am ridicat-o din albie, ca sa
cladim pe temelie curata. Peste morti am incercat.".
Alegerea locului inseamna la Blaga contactul cu spiritualitatea
originara, cu elementele simbolice: viata, moarte, apa, morti.
Intriga se contureaza inca din primul act, prin motivul jertfei,
anuntat de staretul Bogumil si de Gaman.
Bogumil semnifica doctrina religioasa cu originea in Asia Mica,
cunoscuta sub numele de bogomilism, dupa numele calugarului
bulgar Ieremia Bogomil. Doctrina concepe puterile supranaturale ca
expresie a doua principii universale: al binelui, reprezentat de
Dumnezeu, si al raului, reprezentat de Satana.
Gaman este, de asemenea, un personaj ce simbolizeaza
mentalitatea primitivului care, in conceptia lui Blaga, reprezinta fortele
magice. Gaman asista in somn la manifestarile spiritelor negative.
Magicul explica faptul ca zidurile se surpa pentru ca nu sunt
contracarate de o alta forta. Manole refuza ideea, ceea ce va adanci
conflictul dramatic, pentru ca Gaman intruchipeaza si un personaj in
actiune.
Neastamparul demonic care-l stapaneste pe Manole pentru a
realiza un lacas de preamarire pentru divinitate este infruntat de
Bogumil - care dezleaga enigma nerealizarii prin jertfa de om...
Raspunsul privind jertfa il primeste de la Gaman: "... Manole,
sunt mai batran decat... Manole, de sfarsit nu sunt departe. Mestere biserica ta - ma vreau cladit in ea eu!" . Atitudinea lui Gaman, replica
sa sugereaza aspiratia spre nemurire, el inscriindu-se in categoria
personajelor arhaice care aspira la realizarea unor valori nemuritoare
perene.
Mira, femeia "adusa de peste apa", este simbolul puritatii, al
jertfei care intelege tragismul situatiei lui Manole, in neputinta sa de a
renunta la creatie. Pasiunea lui este manata de un destin

necunoscut, ca in tragedia moderna, si in care "vointa omeneasca se

impleteste cu destinul, omul nu este tarat de destin, ci destinul este
dus la implinire de vointa omeneasca."(Liviu Rusu).
Actul al doilea este semnificativ pentru scena "Juramantului",
pe care il vom regasi in toate celelalte acte, asa cum am aratat mai
sus.Manole este surprins de mesteri cum cerceteaza ruinele bisericii:
"Ce tot cerceteaza Mesterul Nenoroc?"Discutia intre Manole,
mesteri si Solul venit de la Voda capata si ea un caracter dramatic.
Certitudinea reusitei este sintetizata de cuvintele lui Manole catre sol:
"Ai venit sol de la Voda, intoarce-te sol de la noi: biserica se va
ridica!".
Mesterii se invoiesc, dupa o dramatica confruntare, care se
vrea o dezlegare de la vrajitoria ascunsa cu care Manole a biruit cu
"chipul mic al bisericii" si care nu mai poate fi uitata.
Manole, titan si rebel in realizarea marii opere, isi da seama ca
nu se poate realiza opera fara ajutorul mesterilor. Previziunea
oraculara a unuia (cu glas ireal, cum noteaza scriitorul) incheie acest
act: "Pentru sotie care inca n-a nascut, pentru sora curata sau fiica
luminata care intai va veni / barbat sa-si vada, / frate sa-si vada, / tata
sa-si vada".
Actul al treilea pune in lumina, cu acelasi rafinament artistic,
momentele de mare groaza ale asteptarii, ale aparitiei Mirei, ale
jertfei:
"Trei zile ca trei ani ne-am pandit unul pe altul. Stai, ce faci? Nu
te misca. Juramantul ne-a istovit intre bolovani. Fiecare a crezut a ca
poate sa insele pe-Naltul".
De fapt, indicatiile scenice ale acestui act sunt semnificative
pentru caracterizarea atmosferei de mare incordare. "Zidarii sunt in
asteptarea celei dintai care va veni. Fetele lor sunt trase, palide,
slabite. Mult timp tacere. Numai cate un tusit s-aude. Fiecare pe cate
o piatra".
Scena jocului de-a moartea este dramatica. Metaforele pe care
Blaga le foloseste in caracterizarea Mirei adancesc lirismul textului
dramei: "caprioara neagra", "izvor de munte" - simboluri ale frumusetii
si ale puritatii - ea fiind singura capabila de a deveni "altar".
Manole incheie acest act prin cuvintele: "Jocul e scurt. Dar
lunga si fara de sfarsit minunea". Aceasta sintagma este sustinuta in
textul acestui act de alte rascolitoare previziuni: "...a ta a fost patima
de a cladi".

Actul al patrulea releva febrilitatea zidirii, zbaterea lui Manole,

constituindu-se in una din culmile a tot ce s-a scris pana acum la noi.
Manole se razvrateste, obsedat de "vaietul" ce razbate din
zidurile bisericii. Blaga face din Manole un erou civilizator ce
depaseste durerea individuala, care-l indeamna la distrugerea operei
neterminate:
"Bici subtire de foc, sarpe lung mi-ar trebui, sa va ard. Sa
ramaneti insemnati pe trup cu semn talharesc. Sa va arate lumea. Ei
sunt! Sa va ocoleasca, hulindu-va, ca ati sugrumat femeia in zid.
Judecata mea mi-o voi face-o singur, judecata voastra cine va faceo?"
Valorile metaforei sunt certe, Blaga gradand intrarea in
eternitate prin iubirea Mirei: "lumina", "femeia din miazazi" si "stea", in
jocul etern al dragostei, al muncii in timpul zidirii, al mortii.
Asemanarea cu "Luceafarul" lui Eminescu este certa, fiindca
geniul, inclusiv al creatiei, este sortit pieirii.
Actul al cincilea releva moartea eroica, intr-o comuniune de
dreptate si iubire; autosacrificarea duce la unirea din nou cu Mira,
dupa credinta populara - in viata de dincolo. Ipostaza mortii explica
puterea creatoare a omului in folosul colectivitatii. Prin creatie, prin
perfectiunea ei, creatia intra in eternitate si o data cu ea iubirea de
viata, de arta.
Deznodamantul este numai la prima vedere rezultatul unui
factor exterior: Voda, insotit de boieri si calugari, vine sa vada
"minunea", iar reactiile sunt contradictorii. Voievodul e multumit ca in
timpul sau s-a zamislit un lacas intru vecie. Ceilalti, boierii si mai ales
calugarii, il acuza pe Manole de crima si cer pedepsirea lui.
Pe Manole nu-l mai poate atinge ceea ce e omenesc. intru-un gest
iconoclast, el se adreseaza unui Dumnezeu care a creat doar prin
cuvant, in timp de lui, omului-creator, i-a cerut totul: "Doamne, pentru
ce vina nestiuta am fost pedepsit cu dorul de a zamisli frumusete?".
In balada, sfarsitul lui Manole era urmarea unui fapt exterior invidia lui Voda; in drama lui Blaga, moartea eroului este un gest
deliberat. Nu e o sinucidere oarecare, ci contopirea creatorului cu
opera si unirea lui dincolo de existenta efemera cu Mira. Viata omului
si a artistului Manole este biserica, menirea lui s-a implinit si,
neavand ce mai jertfi, el intra nu numai in nefiinta, ci in memoria
colectiva, in legenda. Ceilalti zidari raman in viata (spre deosebire de
balada), ca semnificatie a permanentului dor "de a zamisli
frumusete", fiecare din ei putand fi un alt Mester Manole.

Sunt relevante pentru incarcatura artistica metaforele,

comparatiile, personificarile, antiteza si limbajul pe care Blaga il
imbogateste cu proverbe si zicatori, expresii, expresii populare ce
dau originalitate dramei.
Drama "Mesterul Manole" aduce, ca si "Eu nu strivesc corola
de minuni a lumii", dovada maiestriei, a talentului scriitoricesc, a
conceptiilor filosofice, artistice si de limba romaneasca ridicare la
rafinamentul intelectual circumscris in universalitate, alaturi de creatii
cum sunt cele ale lui Eschil, Dante, Goethe, in reprezentarea
spiritualitatii romanesti si prin literatura lui Lucian Blaga si a
capodoperei arhitectonice care se vede: Manastirea de la Curtea de
Arges.