De demult...

de Octavian Goga

Poezia „De demult..”. face parte din volumul „Ne cheamă pământul” (1909), care este
reprezentativă pentru universul liricii lui Octavian Goga printr-o serie de trăsături: tonalitatea elegiacă,
imaginea satului stăpânit de jale, suferințele unei colectivități asuprite, sentimentul înstrăinării,arta
portretului (preotul).
Poezia este o elegie inspirată din realitățile satului transilvănean de la începutul secolului XX.
Tema poeziei este națională și socială: imaginea satului stăpânit de jale,nefericirea tragică a unei
comunități exprimată într-o scrisoare. În poezie apar chipuri reprezentative pentru lumea satului: popa, cei
patru juzi (primari),mesagerul.
Titlul poeziei sugerează evocarea, rememorarea unor fapte și a unor personalități.
Versul de incipit „Tot mai rar s-aud în noapte clopotele de la strungă..”. are rolul de a institui o
atmosferă de taină, întărită de regimul nocturn. Incipitul orientează lectura cititorului și asigură intrarea
treptată în starea lirică. Atât titlul, cât și incipitul fac parte din trăsăturile romantice.
Textul este organizat în patru secvențe, în care liricul se îmbină cu narativul.
Prima secvență ( versurile 1-4) amintește prin portretul moral al preotului de clasicismul românesc.
Preotul satului, care scrie plângerea-scrisoare în numele juzilor,deci al colectivității, este un depozitar al
nădejdilor.
Secvența a doua ( versurile 5-20) valorifică stilul epistolar, tot de factură clasicistă. Formula de
introducere- „Luminate împărate!”- conținutul și formula de încheiere – „Scris-am eu, popa Istrate”-
amintesc de rigoarea formală impusă de curentul clasicist. Patru juzi de adresează împăratului, denunțând
nedreptățile și cer dreptate. Sfârșitul epistolei are caracter profetic, aceasta fiind scrisă în ziua de Sf. Ilie.
Atitudinea acestor figuri simbolice ale satului aparțin romantismului, iar tonalitatea de jale și revoltă
conferă timbrul liric specific lui Octavian Goga.
Secvența a treia (versurile 21-24) este o prelungire a celei de a doua secvențe. Imaginarului nocturn îi ia
locul cel diurn. Apare fereastra, ca simbol al deschiderii și al perspectivei.
Secvența a patra ( versurile 25-34) conține ultimul episod din ceremonialul trimiterii mesajului la împărat.
Discursul liric construit la persoana a treia sugerează tendința de generalizare proprie clasicismului. Eul
liric vorbește în numele unei colectivități reprezentată simbolic de cei patru juzi, popa Istrate, jitarul Radu
Roată, Ionuț al Floarii.
Limbajul poetic,extras din folclor, din istorie și din religie, este profetic, evocator,solemn, cu accente
biblice și arhaice.
Verbele la timpul trecut, perfect compus, au rol de evocare, indicând o acțiune încheiată.
Poezia are 34 de versuri, organizate în 17 distihuri ( strofe de câte două versuri). Versurile sunt construite
în metru de 16 silabe, cu rimă împerecheată și ritm iambic.
Poezia „De demult..”. de Octavian Goga ilustrează modul în care literatura română a topit
trăsăturile clasicismului și ale romantismului.