FUNDAMENTE ALE CULTURII ROMÂNE

Originile şi evoluţia limbii române

Începuturile: Originea limbii române este legată de procesul de formare a poporului român, proces de sinteză
daco-romană, asupra căruia s-au exercitat în timp şi alte influenţe.
Deci procesul de formare a limbii române e unul complex şi de lungă durată.
Limba română face parte din familia limbilor romanice, împreună cu limba franceză, italiană, spaniolă,
portugheză, catalană, provensală, retoromană, sardă, dalmată.
Toate limbile romanice au evoluat din limba latină populară ( vulgară), varianta orală a limbii latine, care
nu ţinea cont de reguli. Limba română s-a format în timpul cuceririi şi colonizării
( telepites) Daciei în sec. II.
Deci româna „a suferit” influenţa limbii latine aduse de coloniştii romani în Dacia şi în provinciile dunărene
ale Imperiului roman. Dacia a fost cucerită de împăratul Traian ( 101-106 d. Hr.), provincia a fost colonizată,
iar în 273 d. Hr. stăpânirea romană a luat sfârşit ( 165 de ani).
În acest interval se produce procesul de romanizare a geto-dacilor, iar limba latină e însuşită de băştinaşi
( populaţia autohtonă). Din contopirea geto-dacilor cu romanii s-a născut poporul român, iar peste limba
dacă s-a suprapus limba latină vulgară ( şi nu cea clasică/ literară), din care s-a născut limba română.
Limba română poate fi considerată ca formată în jurul sec.VI în spaţiul carpato-dunărean, până la legătura
strânsă stabilită cu slavii.
Fondul autohton traco-dac ( osreteg), adică substratul, conţine un număr limitat de cuvinte
( 100-150), nu a fost consemnată în scris, şi a lăsat urme în nume proprii: Argeş, Olt, Mureş.
10 cuvinte de origine traco-dacă: abur, barză, brad, a se bucura, buză, căciulă, copac, copil, moş, vatră,
vierme.
Romanizarea. Latinitatea limbii române: romanizarea a fost un proces îndelungat, diferenţiindu-se :
romanizarea lingvistică şi nonlingvistică.
Româna a menţinut structura gramaticală a limbii latine ( 60% din cuvintele fondului principal lexical
( vocabularul de bază) sunt de origine latină, iar 20% de origine slavă).
La nivel fonetic a acţionat legea transformării consoanei l aflată între 2 vocale în r
(rotacismul): gula-gură, dolus-dor; modificarea unor consoane urmate de consoana n: bene-bine, lana-lână.
La nivel morfologic a preluat: sistemul cazurilor, declinările substantivelor, genuri gramaticel, cele 4
conjugări ale verbului, modurile şi timpurile verbale, gradele de comparaţie, pronumele, numeralele de la 1-
10, articolul, adverbe, conjuncţii şi prepoziţii.
La nivel lexical a preluat substantive care denumesc părţile corpului ( cap, braţ, inimă), membrii familiei
( frate, soră, mamă, tată, nepot), elemente ale naturii ( apă, munte, pădure), elemente ale vegetaţiei ( codru,
floare, iarbă), animale ( cal, câine), unităţi ale timpului(an, lună, săptămână) sau verbe de acţiune ( aduce,
ajunge,cere, cunoaşte, fi).
În prima fază a dezvoltării ei, limba română veche se numea: româna comună ( străromâna), care nu e
atestată, ci refăcută. Unitatea ei e spartă de aşezarea slavilor şi a bulgarilor în zonă. Astfel apar cele 4 dialecte
româneşti: dacoromân ( în N Dunării-România- are şi subdialecte regionale), iar aromân, meglenoromân,
istroromân în S Dunării.
Latinitatea limbii române a fost semnalată de cărturari străini, cronicari moldoveni şi de cărturarii Şcolii
Ardelene.
Influenţa slavă asupra limbii române: e cea mai importantă influenţă, începe din sec.VI, odată cu migraţia
slavilor. Procesul devine activ mai ales între sec. VII-X, prelungindu-se până în sec.XIII.
Se manifestă pe 2 căi: orală/ populară, prin contacte cu populaţii şi scrisă/ cărturărească ( slavona= a fost
limbă bisericească şi a cancelariei până sec.XVI şi a primit o formă scrisă în sec.IX prin inventarea alfabetului
chirilic- călugării Chiril, Metodiu).
Consecinţe: bilingvismul slavo-român, reorganizarea Bisericii, oficierea slujbei în slavonă.
Lexicul de provenienţă slavă conţine cuvinte ca de ex: babă, nevastă, ciocan, sat, cocoş, rac, deal, izvor, sfânt,
monah, pomană, duh, milă-termeni bisericeşti. Verbe: citi, dărui, iubi.
Împrumuturile în limba română: contactul românilor cu popoarele vecine, a determinat intrarea în limbă şi
a cuvintelor din alte limbi. Ex:
 Bulgară: blană, borcan
 Engleză: barman, lider
 Franceză: abandona, bursă, caiet
 Germană: bilanţ, cartof, şurub
 Greacă: aerisi, buzunar, cais, ieftin
 Italiană: agenţie, armată, balsam
 Maghiară: alcătui, aldămaş, bănui, cătană
 Neogreacă: agonisi
 Turcă: alai, cafea, geam
 Ucraineană: burlac, horn

Scrisul.Tipăriturile:
După sec. al X-lea există mai multe documente ( în latină, maghiară, slavonă) prin care se poate
reconstitui sistemul lexico-gramatical al limbii române.
Primul text scris în limba română, cunoscut şi păstrat este Scrisoarea lui Neacşu din Câmpulung
( 1521), adresată lui Johannes Benkner, judele Braşovului despre pregătirile militare ale turcilor ca să
atace Transilvania prin Banat. Dezvoltarea scrisului în lb. rom.
începe cu mijlocul sec.XVI: mărturii directe ( acte, donaţii, testamente) sau texte religioase traduse (părţi
sin Biblie, predici). Încă de la sf. sec.IX s-a folosit alfabetul chirilic ( ciril abece), iar grafia latină va fi
introdusă doar în timpul domniei lui Al.Ioan Cuza ( 1820).
Tiparul ( nyomda) apare pe la mijlocul sec.XVI-lea datorită Bisericii.
Primele tipărituri aparţin diaconului Coresi, care a tipărit cele 11 cărţi de cult la Braşov între 1559/ 1581.
Din cauza răspândirii ( terjedese) scrisului, a tiparului, a traducerilor, a cronicilor şi letopiseţelor
( kronikak), limba română s-a unificat definitiv ( vegleges format oltott-egysegesse valt) între 1551-1850 (
3 secole).

Limba română literară: este aspectul cel mai elaborat, îngrijit şi cu respectarea obligatorie a normelor
de folosire cultivată a limbii. ( leghelyesebb valtozata a nyelvnek)
Această variantă literară a limbii naţionale moderne este şi conservatoare, dar şi inovatoare.
Limba rom. lit. cuprinde mai multe stiluri funcţionale ( variante de limbaj): ştiinţific, juridico-
administrativ, publicistic, artistic ( beletristic).