Maitreyi

de Mircea Eliade

Romanul modern de analiză psihologică, Maitreyi de Mircea Eliade este un roman al autenticităţii şi al
experienţei, dar şi un roman exotic. Apărut în 1933, romanul s-a bucurat de un mare succes de critică şi de
public. Maitreyi este un roman al experienţei pentru că valorifică trăirea intensă , de către personaje , a unor
experienţe definitorii, iar impresia de autenticitate provine din utilizarea unor elemente care ţin de realitate
( jurnalul din India al scriitorului, elemente autobiografice, scrisori etc.).
Principala sursă de inspiraţie în roman este povestea de dragoste trăită de autor alături de fiica profesorului
Dasgupta, gazda lui în India, unde Eliade petrece mai mulţi ani. Notele din jurnalul acestei perioade vor sta
la baza romanului, fiind modificate numele şi ocupaţiile unor personaje ca şi finalul întâmplării, după cum
mărturiseşte Mircea Eliade în Memorii.
Romanul Maitreyi este subiectiv şi erotic, întâmplăriile din roman sunt relatate la persoana I, din perspectiva
personajului-narator, Allan şi Romanul este scris sub forma unui jurnal iar acţiunea se desfăşoară în India, la
Calcutta în jurul anului 1930.
Allan, personajul-narator, este un tânăr inginer englez care vine în India şi se îmbolnăveşte de malarie şi este
invitat să locuiască în casa şefului său, inginerul indian Narendra Sen. Tânărul european cunoaşte cultura şi
civilizaţia indiană, care îl fascinează. Le cunoaşte şi pe cele două fiice ale inginerului, Maitreyi de 16 ani şi
Chabu de 9 ani. La început pentru Allan Maitreyi este lipsită de importanţă, dar după ce începe să ia lecţii de
bengaleză de la Maitreyi este fascinat de viaţa bengalezilor, dar şi de complexitatea sufletului Maitreyiei. De
asemena europeanul este impresionat de candoarea sufletului indian , a cărui întruchipare o reprezintă
Maitreyi. Maitreyi îi mărturiseşte lui Allan că a fost mai întâi îndrăgostită de un pom cu „ şapte frunze” apoi
l-a iubit pe Tagore, modelul ei spiritual. Toate iubirile Maitreyiei se dovedesc însă efemere în faţa pasiunii
fetei pentru Allan. La început fata îl admiră pe Allan, crede că îl iubeşte ca pe un frate dar până la urmă
realizează că nu mai poate trăi fără el. Cei doi trăiesc o poveste de dragoste frumoasă. Ca să oficializeze într-
un fel legătura lor, Maitreyi săvârşeşte un jurământ cosmic în faţa naturii.
Iubirea dintre îndrăgostiţi este întreruptă cu brutalitate pentru că sunt descoperiţi prin imprudenţa lui Chabu.
Allan este izgonit de familia Sen şi după o lungă suferinţă pleacă din India la Singapore, hotărât să o uite
definitiv pe Maitreyi. După o vreme se întâlneşte cu J., nepotul doamnei Sen, care îi povesteşte că Maitreyi,
în încercarea disperată de a fi alungată de acasă pentru a-şi regăsi iubitul, i se dăruise vânzătorului de fructe.
Sacrificiul ei se dovedeşte inutil pentru că Narendra Sen refuză să o izgonească.
Plecarea din India constituie pentru Allan o izbăvire, având un sentiment al vinovăţiei pe care îl exprimă în
cuvintele aşezate ca moto: „Îţi mai aminteşti de mine, Maitreyi şi dacă da, ai putea să mă ierţi?”
Romanul se încheie cu un sentiment de nostalgie simţit în profunzime de Allan: „Aş vrea să văd ochii
Maitreyiei”.