Eseu

Costache Negruzzi, apreciat de Alexandru Piru drept „un clasic al romantismului”,

este primul scriitor care valorifică într-o creaţie literară cronicile moldoveneşti. Acesta a scris
opere precum „Sobieski si romanii”, „Zoe”, „Alexandru Lapusneanu”,cea din urma aparand
in 1840 in primul numar al revistei „Dacia literara”, iar ulterior nuvela este republicata in
volumulul„Păcatele tinereţelor”.
Nuvela este specia genului epic in proza de dimensiuni medii situate intre schita si
roman avand o construcite riguroasa,un singur fir narativ un conflict centrat si un numar redus
de personaje care graviteaza in jurul protagonistului. Opera Alexandru Lapusneanu cuprinde
toate trasaturile specifice acestei specii literare perspectiva narativa fiind obiectiva, accentul
cazand pe caracterizarea protagonistului si fixand cu exactitate coordonate diegetice.
Tema este de inspiratie istorică opera evoca o pagina din istoria Moldovei, ultimii
cinci ani de domnie ai lui Alexandru Lăpuşneanu 1564-1569 si dorinta acestuia de a se
razbuna pe boierii tradatori.
Titlul este de tip oglina subliniand importanta personajului principal. Acesta este
alcatuit din cele doua nume ale domnitorului. In limba greaca numele Alexandru inseamna
barbat ales, conducator astfel accentueaza destinul personajului principal si trasaturile lui de
lider. De asemenea protagonistul alege acest nume si pentru ca vrea sa fie asociat cu imaginea
altor conducatori mari cum ar fi Alexandru cel Mare sau Alexandru cel Bun. Numele
Lapusneanu face trimitere la originea domnitorului din Tara Lapusului.
Cuprinzand in totalitate trasaturile nuvelei, coordonatele diegetice sunt foarte bine
fixate actiunea avand loc in secolul XVI, intre anii 1564-1569, in Molodova, in apropiere de
Tecuci, in cetatea de scaun a Moldovei si in cetatea Hotinului.
Natura conflictului este de esenta psihologica si sociala. Conflictul psihologic vizeaza
cele doua aspecte ale personajului: Lapusneanu cel care a fostalungat de la domnie si aspira la
ordine si dreptate si Lapusneanu cel care traieste patima razbunarii Conflictul social, între
boieri şi popor, este limitat la revolta mulţimii din capitolul al III-lea.
Principalul conflict este unul exterior, de ordin politic: lupta pentru putere iscata intre
domnitor si boieri. Mijloacele alese de Lapusneanu pentru impunerea autoritatii sunt
dure,sangeroarse,dar sunt motivate psihologic; cruzimea sa devenind expresia dorintei de
razbunare pentru tradarea boierilor din prima domnie.
Nuvela este organizata in patru capitole, fiecare precedat de cate un motto ca el de
paratextualitate:"Daca voi nu ma vreți, eu va vreu", "Ai sa dai samă,doamnă", "Capul lui
Moțoc vrem", "De ma voi scula,premulti am sa popesc si eu". Se evidenţiază în mod pregnant
tehnica înlănţuirii prin adiţiune, diegeza fiind prezentată diacronic, ,,mise en abîme-ul”,
mottourile cristalizând conflictul dominant din capitolul aferent, simetria, incipitul şi finalul
fiind axate pe moartea unui domnitor, tehnica basoreliefului, toate celelalte personaje
gravitând în jurul personajului principal, atât prin fapte, cât şi prin replici reuşind să
potenţeze, să proiecteze pe fundal personalitatea lui Lăpuşneanul ca tip al tiranului feudal.
Personajele nuvelei sunt bine conturate avand un portret complex. Astfel Alexandru
Lapusneanu este tipul domnitorului tiran si crud, este un personaj romantic construit in
antiteza cu doamna Ruxanda,fiind o paralela la antiteza demonic angelic. Carcaterul
domnitorului este conturat atat prin caracterizare directa de catre autor si alte personaje
urâtul său caracter”, dar şi de alte personaje: „Crud şi cumplit este omul acesta”.
Caracterizarea indirecta are un rol important in ethopeea personajului principal. Astfel,
Alexandru Lăpuşneanul este un personaj cu voinţă puternică, ambiţie şi fermitate în
organizarea răzbunării împotriva boierilor care îl trădaseră în prima domnie, acesta fiind
principalul motiv pentru care s-a urcat a doua oară pe tronul Moldovei, trăsătura dominantă
fiind dorinţa de putere. El deţine arta disimulării, scena din biserica fiind reprezentativã:
îmbrăcat cu mare pompă domneascã participă la slujbã, se închină pe la icoane, sărută
moaştele Sfântului Ioan, îl ia martor pe Dumnezeu pentru căinţa de a fi comis crime, în timp
ce el pregăteşte cel mai crunt masacru din cele comise. Este un bun cunoscător al psihologiei
umane când îl cruţă pe Moţoc pentru a se folosi de perfidia lui în aplicarea planului de
răzbunare. Are o abilitate deosebită în a manipula: poporul, căsătorindu-se cu doamna
Ruxanda, fiica lui Petru Rareş „ca să tragă inimile norodului în care via încă pomenirea lui
Rareş”, pe doamna Ruxanda, promiţându-i un „leac de frică” ce se va concretiza într-o
piramidă de capete ale boierilor, pe boieri promiţându-le împăcarea, dar ucigându-i în masă şi
pe Moţoc căruia îi promite că nu-l va ucide, dar îl oferă mulțimii spre a fi linșat.
Motoc este tipul intrigantului, fiind comparat cu Polonius,personaj din „Hamlet” a lui
Shakespear. De asemenea Negruzzi este creatorul personajului colectiv multimea adunata
langa zidurile palatului care il cere pe Motoc.
Concluzionând, grație viziunii deosebite a autorului, modului magistral de abordare a
temei și de individualizare a personajelor, această nuvelă care „ar fi putut sta alături de
„Hamlet” dacă ar fi avut prestigiul unei limbi universale”- G.Călinescu, este neegalată în
literatura română şi a reprezentat o sursă de inspiraţie pentru romanele istorice interbelice.\