1.1.

Preria nord-americană

 ocupă partea centrală a S.U.A., unde se desfăşoară pe direcţia nord-sud,

aproximativ între 55 – 320lat. nordică;
 termenul de prerie îşi are originea în latinescul pratum şi defineşte un
teritoriu ocupat de ierburi dominate de graminee, extins în America de Nord,
la sud de paralela de 500 lat., pe platourile cuprinse între M-ţii Appalachi, în
partea de est şi M-ţii Stâncoşi, în partea de vest

Condiţii ecologice
 Condiţiile ecologice sunt influenţate de altitudinea reliefului, care creşte
treptat de la est spre vest, până la 1500 m
 Iernile sunt aspre (00 – (-50C), iar verile excesiv de călduroase
 Temperaturile medii lunare care cresc de la nord spre sud şi precipitaţiile
medii lunare care scad de la est spre vest se reflectă în compoziţia floristică şi
fizionomia de ansamblu a formaţiei vegetale

Faciesuri
 Reducerea de la est spre vest a cantităţii de precipitaţii determină
individualizarea următoarelor faciesuri:
a) preria cu ierburi înalte (tall grass-land), în est
b) preria mixtă în centru
c) preria cu ierburi scunde (short grass-land), în vest
Diversitatea floristică
 biodiversitatea floristică a preriei înalte este ridicată; învelişul vegetal este
edificat de specii de graminee (Andropogon scoparius, A. gerardii), cu
înălţimi de până la 1 – 2 m;
 În preria mixtă (amestecată), alături de gramineele înalte (Andropogon
scoparius, Stipa comata, Stipa pectinata) apar şi graminee scunde, endemice
pentru prerie (iarba grama- Bouteloua gracilis, iarba bizonilor- Buchloe
dactyloides), care treptat devin dominante; pe suprafeţele păşunate intensiv,
apare fenomenul de ruderalizare a vegetaţiei, materializat prin dezvoltarea
excesivă a speciei xerofile suculente Opuntia polyacantha;
 În preria cu ierburi scunde, ariditatea crescută favorizează apariţia
concreţiunilor calcaroase în profilul de sol, la o adâncime de 25 cm; acestea
afectează dezvoltarea în adâncime a sistemului radicular al plantelor; speciile
care vegetează aici (Artemisia frigida, Aristida longiseta etc.) prezintă
adaptări la xerofilismul climatic;

Lumea animală
 Ca şi stepele eurasiatice, în timp istoric, preria s-a confruntat cu fenomenul de
reducere a biodiversităţii faunistice, pe de o parte ca rezultat al intervenţiei
antropice asupra biotopurilor naturale, şi pe de altă parte, ca efect al
practicării necontrolate, adesea exterminatoare a activităţilor vânătoreşti; între
speciile dispărute şi periclitate pot fi citate: bizonul (Bison bison), care de la
 un efectiv de peste 1,5 mil . exemplare în secolul al XIX-lea, a ajuns în
prezent la un număr de sub 2000 de indivizi, protejaţi în rezervaţii naturale;
curcanul sălbatic (Meleagris gallopavo), cerbul măgăresc ( Odocoileus
hemionus), antilopa americană (Antilocapra americana) etc., specii
periclitate.
 Mamiferele reprezentative pentru prerie, multe dintre acestea cu caracter
endemic, cuprind specii de carnivore: căţelul de prerie (Cynomis socialis),
coiotul (Canis latrans), vulpea de prerie (Vulpes velox), dihorul (Mustela
eversmanni) şi rozătoare: şobolanul cu buzunare (Geomys bursarius),
iepurele de prerie (Lepus townsendii), popândăul (Ictidomys franlini) etc.;
 Alături de curcanul de prerie, specie emblematică pentru continentul nord
american, lumea păsărilor cuprinde specii ca: găinuşa de prerie (Speotypo
cunicularia), acvila de prerie etc.;
 Herpetofauna (fauna de reptile) are ca reprezentant de temut, şarpele cu
clopoţei (Crotalus confluentus)