Alexandru Lapusneanul- Costache Negruzzi

--Eseu pentru examen--

Pasoptismul este o ideologie culturala manifestata intre 1830-1860, avand ca punct

culminant revoluția de la 1848. Aceasta epoca marchează începutul literaturii române moderne
și se caracterizează prin coexistența mai multor curente precum: Preromantismul,
Romantismul, clasicismul și realismul incipient.

Revista care impune pentru prima oară un program substanțial pentru crearea literaturii
naționale este ”Dacia literară” apărută la Iași în 1840 sub îndrumarea lui Mihail Kogălniceanu.
Acesta se adresa românilor din cele trei provincii într-un moment politic, care încă nu permitea
unirea. Cu toate acestea, apar germenii unei literaturi și a unei limbi unitare.

Articolul program numit ”Introducție” redactat de Kogălniceanu și publicat în primul număr al

revistei este considerat manifestul literar al romantismului românesc și conține patru obiective.
Primul vizează întemeierea spiritului critic în literatura română pe principiul estetic: ”...vom
critica cartea, iar nu persoana.”. Al doilea susține idealul de realizare a unității limbii și literaturii
române. Un alt principiu important este combaterea unităților și a traducerilor mediocre. De
asemenea, este promovată o literatura originala prin indicarea unor surse de inspiratie - istoria,
natura și folclorul în conformitate cu estetica romantică și cu principiul promovării specificului
național.

Opera apare în primul număr al revistei “Dacia Literara”, in 1840, alături de orientarea
programatică a epocii moderne și ilustrează doua idei din cele formulate de Mihail
Kogălniceanu, în articolul “Introductie” și anume: promovarea unei literaturi originale și inspirația
din istoria națională.

Textul este o nuvela istorica, o opera epica in proza de dimensiuni medii, cu o construcție
riguroasă, cu personaje care gravitează în jurul protagonistului. Inspirația este din trecutul
istoric, aceasta observandu-se din tema, din subiectul operei, din personajele ce au avut o
existenta reala si din utilizarea culorii locale.

În opera se remarca un raport dintre realitate care este reprezentată in cronicile Moldovei si fictiune,
reprezentata de modul in care autorul prezinta actiunea. Nuvela este inspirată din “Letopisețul Țării
Moldovei”, scris de Miron Costin, de unde prelucrează pentru episodul omorarii lui Motoc, scena uciderii
boierului Batiste Veveli, în timpul domniei lui Alexandru Ilias. O alta sursa este “Letopisețul Țării
Moldovei” de Grigore Ureche de unde preia fapte, scene și replici precum motto-urile părților 1 si 4.
Negruzzi se distanțează de realitate prin apelul la ficțiune și prin viziunea romantică asupra istoriei.
Autorul preia împrejurările celei de-a doua domnii, arderea cetatilor Moldovei cu excepția Hotinului, boala,
calugaria, uciderea prin otravire, omorarea boierilor și solia trimisă de Tomsa. El tranforma evenimentele
istorice menționate de cronicari în scene ample precum ospatul boierilor și uciderea lor. Modifica
realitatea istorică, astfel Motoc fusese deja decapitat în Polonia, iar postelnicul Veveriță și spatarul
Spancioc fugisera la Liov și nu mai trăiau. Numele de călugărie în cronică era Pahomie, modificat în
nuvela în Paisie.

Tema textului este evocarea unei perioade zbuciumate din istoria Moldovei, lupta pentru
impunerea autoritatii domnesti si consecintele detinerii puterii de către un domnitor crud, tiran.
Perspectiva narativă este în general obiectiva, naratorul extradiegetic, omniscient relatand la
persoana a III-a. Totuși, aceasta subiectivizeaza ușor narațiunea prin epitete caracterizatoare:
“tiran”, “miselul boier”, “desantata cuvantare”. Naratiunea este lineara, faptele fiind prezentate
prin inlantuire. Dialogul și dispunerea capitolelor asemenea actelor dintr-o piesa de teatru
confera nuvelei un caracter dramatic.

Opera este structurată în patru parti cu motto-uri sugestive care fixează momentele
subiectului: “Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreu” expozitiunea și intriga, “Ai sa dai sama,
doamna”-desfasurarea actiunii, “Capul lui Motoc, vrem”- punctul culminant, “De mă voi scula,
pre mulți am sa popesc și eu”- deznodamantul.

În nuvela se reliefeaza atat conflictul exterior, lupta pentru putere între domnitor și boieri, cat
și conflictele secundare dintre Lapusneanu si Motoc, dintre Lapusneanu si Doamna
Ruxanda.

Apartinand perioadei pasoptiste, în cadrul operei apar trăsături ale mai multor curente. Textul
aparține clasicismului prin echilibrul compozitional, prin observații psihologice și
caracteriologice-tipul tiranului, tipul boierilor patrioți, tipul boierului trădător- și prin concizia
stilului. Nuvela are și un caracter romantic prin substanța: sursa de inspirație istorică, un
conflict social-politic, rasturnari de situatie și întreținerea tensiunii finale până la paroxism. De
asemenea, apare personajul excepțional, Alexandru Lapusneanu și procedeul specific
romantic precum antiteza intre domnitor si Ruxanda. Un alt procedeu este culoarea locală
realizata prin descrieri de vestimentatie, de mentalități, dar și prin utilizarea arhaismelor si
regionalismelor. Se remarca elemente realiste: finalul crud si detasarea obiectiva a naratorului,
dar si elemente naturaliste precum boala domnitorului.

Personajele sunt bine conturate și se definesc prin faptele, vorbele și atitudinile lor. Motoc
este tipul boierului trădător, viclean și las care-l inselase pe Lapusneanu în prima domnie,
dar la întoarcerea sa devine lingusitor asemenea cainelui “care în loc sa muște, linge mîna
care-l bate”. Dovedește inegalitate în fața primejdiei și va fi linșat de către mulțime.

Spancioc și Stroici se afla in antiteza cu Motoc si ii reprezinta pe boierii patrioti, cu un rol

justitiar, ei indemnand-o pe Ruxanda să-și otraveasca soțul. Dovedesc spirit anticipativ
intrucat nu participă la ospatul de împăcare cand sunt uciși cei 47 de boieri.

Pentru prima oară în literatura romana apare personajul colectiv- multimea, fiind
surprinsa in mod realist cu mișcarea ei haotica: “venise fără sa știe pentru ce au venit și ce
vrea”.

Alexandru Lapusneanu este protagonistul nuvelei, personaj eponim care a avut o existenta reala,
consemnata istoric. În opera este prezentat în cea de a doua domnie când sosise cu ajutor din partea
curții otomane. Pe de o parte, este un personaj clasic prezentand tipul domnitorului crud si tiran, iar pe
de altă parte este un personaj romantic aparand în situații excepționale.

Protagonistul este caracterizat prin mijloace directe de către naratorul care îi realizeaza
portretul fizic: “purta coroana Paleologilor”, care-i inregistreaza gesturile si mimica: “cu
sange rece” si care utilizează epitete caracterizatoare: “nenorocitul domn”. Și celelalte
personaje își exprima direct opinia, astfel mitropolitul Teofan afirma “crud și cumplit este
omul acesta”, iar Spancioc i se adresează “tiran ca tine”. Domnitorul se autocaracterizeaza
în conversația cu Motoc: “ n-as fi natarau de frunte, cand m-as încrede în tine”.

Trăsăturile sale se dezvăluie și prin mijloace indirecte, din fapte, atitudini și relația cu alte
personaje. Replicile sale devin memorabile: “proști, dar mulți” pe boieri ii macelareste, iar
Ruxandei îi da un leac de frica. Este hotarat sa ocupe tronul Moldovei pentru a doua oară și nu
se lăsa intimidat de solia boierilor. Are un caracter răzbunător, ucigandu-i rand pe rand pe aceia
care i se impotrivisera in prima domnie si le confisca averile. Inteligent și bun cunoscător al
psihologiei umane, se foloseste de Motoc pentru a-si îndeplini razbunarea și apoi îl oferă
mulțimii, întrucât oamenii îl considerau pe acesta vinovat de crimele și de incendierea cetatilor
Moldovei. Manipulează masele și regizează invitația la ospatul de împăcare. Este de fapt o
cursa foarte bine organizată prin alegerea momentului și anume liturghia de la Mitropolie la care

participa avand o atitudine smerită. Vestimentația are rolul de a impresiona mulțimea, de

aceea s-a îmbrăcat cu toată “pompa domnească” și a purtat coroana paleologilor. În discursul
său de reconciliere a inserat fraze biblice, toate acestea evidentiind caracterul sau disimulat.

Trăsătură sa predominanta este cruzimea, astfel asista cu sange rece la macelul boierilor, renuntand
cu usurinta la viața lui Motoc și privește razand lesinul soției sale în fața piramidei de capete. Spre
deosebire de Motoc, Lapusneanu nu este las în fața primejdiei, da dovada de sange rece cand simte
presiunea mulțimii și știe cum să-i manipuleze în favoarea sa.

Relația cu Ruxanda conduce la un conflict care apare în capitolul al II-lea si care se stinge
abia in final odată cu moartea domnitorului. Ruxanda este un personaj secundar, romantic,
construit in antiteza cu Lapusneanu: blandete- cruzime, caracter slab- caracter puternic. Ea nu
actioneaza din proprie voință, nici cand îi cere să înceteze cu omorurile, nici cand il otraveste.
Lapusneanu se casatorise cu ea pentru a impresiona poporul, intrucat era descendenta familiei
lui Ștefan cel Mare. Bărbatul nu o respecta nici pentru originea ei nobilă, nici pentru ca este
mama fiilor sai și nici nu o iubește.

Un episod care evidențiază relația celor doi este acela cu rugamintea Ruxandei care fusese
speriată de amenințările vaduvei. Domnul îi sărută mâna, devine posomorat, dar are o reactie
impulsiva cand aude cerinta femeii. El duce mana la junghier( pumnal) însă reușește sa se
stapaneasca si îi promite ca îi va respecta rugamintea. De asemenea, are o atitudine
superioară constatand ca Ruxanda este prea fricoasa, fapt incompatibil cu rangul ei. De
aceea, îi promite “un leac de frica” în scurt timp.

Un alt episod semnificativ este acela când doamna este condusă de către Lapusneanu în
sală în care se afla piramida realizata din capetele celor 47 de boieri uciși la ospat. Domnitorul
se bucura de spaima femeii si nu este impresionat de lesinul acesteia. Totuși personajul
feminin caracterizat prin sensibilitate și slăbiciune ajunge sa devina ucigasul domnitorului.
Femeia oscilează între responsabilitatea sa de sotie si cea de mama zbuciumandu-se. Însă
sentimentul matern învinge și Ruxanda alege să-și otraveasca soțul care și-ar fi omorat
propriul fiu pe care îl considera un uzurpator al puterii. Asculta sfatul celor doi boieri care se
intorsesera din Polonia după ce Lapusneanu se imbolnavise și fusese călugărit.

În concluzie, aceasta nuvela ilustrează ideile romantice din manifestul acestui curent apărut în
primul număr al revistei “Dacia Literara”. Personajul central devine memorabil prin faptele sale
excepționale, prin relațiile pe care le stabilește cu ceilalți, dar și prin replicile sale. Autorul
construieste o actiune interesanta ca tema si viziune bazandu-se pe informații din letopisete,
astfel creand prima nuvela istorica din literatura romana.