Alexandru Lăpușneanul

Costache Negruzzi

Costache Negruzzi este un scriitor reprezentativ al perioadei pașoptiste, întemeietorul nuvelei

istorice românești, creatorul nuvelei epistolare și inițiatorul prozei caracteriologice.

Nuvela ”Alexandru Lăpușneanul” este o nuvelă istorică publicată în primul număr al revistei ”Dacia
Literară” în 1840, răspunzând cerințelor impuse de Mihail Kogălniceanu prin realizarea unei literaturi
originale, prin valorificarea istoriei ca sursă de inspirație.

Pașoptismul este mișcarea de emancipare social-politică, culturală și națională, între 1830-1860,

având în centru Revoluția de la 1848. Principala trăsătură constă în coexistența curentelor literare, nu
numai în opera aceluiași scriitor, ci și în aceeași creație, iar curentele literare: romantismul,
clasicismul și realismul sunt asimilate simultan.

Nuvela este o narațiune în proză, uneori în versuri, cu un singur fir de epic, urmărind un conflict unic,
concentrat, cu puține personaje, caracterizate succint în funcție de contribuția lor în desfășurarea
acțiunii. Aceasta conține fapte verosimile, un singur conflict, intrigă riguros construită, tendință spre
obiectivitate, accentul pus mai mult pe definirea personajului decât pe acțiune și păstrează o
puternică legătură cu realitatea. Romantismul constituie o mișcare artistică și literară apărută în
ultimii ani ai sec. al XVIII-lea și afirmată din plin în prima jumătate a sec. al XIX-lea în Europa. În
operă sunt surprinse elemente romantice: tema este istoria, una din temele ce stau la baza
imaginarului artistic; personajul principal este situat în circumstanțe excepționale, ilustrând un destin
de excepție (domnitor al Moldovei); nuvela este construită în jurul unei serii de opoziții și întoarcere
spe trecut. Este valorificat ca sursă de inspirație ”Letopisețul Țării Moldovei” din care se preiau
împrejurările sosirii lui Lăpușneanu în țara străină, uciderea boierilor, confiscarea averilor, arderea
cetăților și moartea prin otrăvire. Autorul recurge la licențe istorice aducându-l pe Moțoc printre
personaje, deși acesta în a doua domnie a lui Lăpușneanu nu mai trăia, pentru a spori dramatismul și
complexitatea scenariului epic, accentuând caracterul diabolic al personajelor. Episodul morții lui
Moțoc dat mulțimii răzvrătite este inspirat din cronica lui Miron Costin, în care se relatează împrejurări
similare uciderii boierului Batiște Veveli din timpul domniei lui Alexandru Iliaș.

Tema istoriei se dezvoltă prin evocarea unui episod de Ev Mediu românesc și anume, a doua
domnie a lui Alexandru Lăpușneanu. O temă secundă de factură romantică este cea a destinului unui
tiran, urmărind mărirea și prăbușirea acestuia, evoluția de la orgoliu și cruzime, la singurătate și
cruzimea în fața morții.

Titlul surprinde personajul principal al operei, domnitorul crud, despot și tiran, în jurul căruia se vor
concentra conflictele nuvelei și la care se vor raporta celelalte personaje. Articularea numelui dă
culoarea epocii și individualizează personajul.

Un element relevant pentru tema și viziunea textului îl constituie structura, întrucât fiecare
dintre cele patru capitole, având funcția unui act din teatrul clasic, ilustrează în evoluție
creșterea tensiunii epice și derularea firului narativ construit liniar. Primul capitol reia o replică
din răspunsul dat de Lăpușneanu boierilor veniți să-i ceară să renunțe la tron, cuvintele ascunzând o
amenințare subtilă, anticipând atitudinea față de boieri: ”Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreu”. Capitolul
doi reprezintă o amenințare la adresa doamnei Ruxanda, care este acuzată de complicitate pasivă la
faptele sângeroase ale domnitorului, generând intervenția acesteia pentru a tempera conflictul
provocator de ură și răzbunare. Al treilea capitol ”Capul lui Moțoc vrem”, este replica personajului
colectiv, mulțimea venită la palat, care îl găsește ca singur vinovat pentru neajunsurile lor, pe boierul
ce strângea birurile, Moțoc. Capitolul patru cuprinde amenințarea voievodului, care trezit din letargie,
se vede îmbrăcat ca un călugăr și este numit fratele ”Paisie”, aceste cuvinte exteriorizează atitudinea
necruțătoare a domnitorului, obișnuit să poruncească și să fie temut ”De mă voi scula pre mulți am să-
i popesc eu”.
Un alt element relevant este conflictul, întrucât definește atât în plan social, politic, cât și
psihologic, imaginea unei lumi medievale și a unui personaj dominat de dorința de putere.
Viziunea artistică se structurează pe două planuri: cel epic principal, care are drept centru de iradiere
figura lui Alexandru Lăpușneanu, fiind dinamizat de conflicte puternice, exterioare, conflictul politic
între boieri și domnitor, acesta vrând să se răzbune pe cei care l-au trădat în prima domnie și conflicte
interioare, cel psihologic generând zbuciumul lăuntric al domnitorului care, pe de-o parte aspiră la
ordine și dreptate, iar pe de altă parte trăiește patima răzbunării, și conflictul de ordin moral trăit de
doamna Ruxanda care trebuie să aleagă între datoria față de soț și dragostea față de fiul său. Al
doilea plan surprinde întâmplările narate proiectate pe un plan cadru, în care se schițează tabloul
Moldovei din sec. al XVI-lea și se conturează un conflict social între poporul mereu asuprit și
asupritorii, care în conștiința mulțimii iau chipul lui Moțoc, vornicul care strângea birurile.

Narațiunea este de formulă clasică, heterodiegetică. Naratorul apelează la utilizarea persoanei a III-a,
având o perspectivă în general obiectivă, subiectivitatea nuanțându-se prin epitetele calificative: ”cu
deșânțată cuvântare”, ”urâtul caracter”, ”mârșavul curtezan”.

Relațiile spațio-temporale sunt bine definite, creând impresia verosimilității. Timpul narațiunii este
cel real istoric, Evul Mediu moldovenesc, cronologic, bazat pe relatarea în ordine a derulării
evenimentelor situate într-un trecut istoric. Spațiul narativ este cel real: Moldova sec al XVI-lea,
acesta conturând un decor romantic: cortul din dumbrava de la Tecuci, curtea palatului și cetatea
Hotinului.

O secvență reprezentativă este scena întâmpinării. La intrare în Moldova, la Tecuci, Lăpușneanu

este întâmpinat de Moțoc, Veveriță, Spancioc și Stroici, cu intenția de a-l face pe domnitor să se
întoarcă din drum. Relația tensionată dintre aceștia este redată cu ajutorul relațiilor fiziologice. Deși
este o fire impulsivă, Lăpușneanu face eforturi mari pentru a se stâpâni: ”silindu-se a zâmbi”, ”a căruia
ochi scânteiră ca un fulger”. Eforturile boierilor de a-l face să renunțe la revendicarea tronului se
lovesc de determinarea personajului principal, marcată la nivelul limbajului de prezența antitezei
”Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreu!”, și a hiperbolei ”Să mă-ntorc? Mai degrabă-și va întoarce Dunărea
cursul îndărăpt”. Prin iertarea lui Moțoc, Lăpușneanu dă dovadă de o inteligență diabolică, întrucât
intuiește că masele de oameni se vor revolta și că va avea nevoie de un ”țap ispășitor”. În contrast,
atitudinea slugarnică a lui Moțoc este redată printr-o comprație sugestivă: ”Moțoc îi sărută mâna,
asemenea câinelui care în loc să muște, linge mâna care-l bate”.

O altă secvență reprezentativă este scena discursului de la mitropolie. Planul uciderii boierilor este
disimulat sub versete biblice: ”Bate-voi păstorul și se vor împrâștia oile”, apelând la toate armele
retoricii: repetiția, gradația, interogația și exclamația, enumerarea și citarea din textul biblic și la
parabole. Asumându-și ipocrit păcatul cruzimii și al setei de răzbunare, Lăpușneanu promite să
înceteze prigoana boierilor cerându-și iertare. Replicile sale sunt completate de notații succinte ale
reacției fiziologice ale ticului nervos ori ale gestului semnificativ ”spun că în acel minut era galben la
față și că racla sfântului ar fi tresărit”. Naratorul conchide prin afirmația ”Această deșănțată
cuvântare...”. Discursul de la mitropolie este urmat de scena ospățului. Negruzzi surprinde magistral
psihologia mulțimii venite la palat, care printr-un moment de contagiune mentală acționează ca o
singură ființă, ajungând să echivaleze neajunsurile lor cu boierul, Moțoc.

În concluzie, ”Alexandru Lăpușneanul” poate fi considerată capodopera generației pașoptiste, prin ea

evidențiindu-se întregul program al ”Daciei Literare”.