Părpăliță Beatrice-Elena

Clasa a XII-a
Nuvelă romantică

Eseu despre Temă și Viziune-Alexandru

Lăpușneanul
De Costache Negruzzi

Romantismul este un curent literar și artistic dezvoltat în Europa la sfârșitul secolului al XVIII-
lea și în primele decenii ale secolului al XIX-lea, cristalizându-se ca o reacție împotriva rigorilor
clasicismului . Acest curent afirma primatul sensibilității și al libertății de creație, de aceea ”a fi liber”
pentru artistul romantic înseamnă a încălca frecvent regulile, respectiv a amesteca genurile și speciile
literare.

Prima nuvelă istorică din literatura română, ”Alexandru Lăpușneanul” de Costache Negruzzi,
aparține prozei romantice, fiind publicată în perioada pașoptistă, în primul număr al revistei ”Dacia
literară” (1840). Este inspirată din istoria națională, potrivit recomandărilor formulate de Mihail
Kogălniceanu în manifestul literar al romantismului românesc, articolul-program intitulat ”Introducție”.
Astfel, nuvela lui Negruzzi respectă obiectivele impuse de istoric, afirmându-se ca un text original și
valoros, deși sursa de inspirație este ”Letopisețul Țării Moldovei”; în cadrul ei este utilizată o limbă
literară, cu caracter unitar, fiind folosite arhaisme ce dau culoare epocii respective și caracterizează
personajele; și este abordată tema istoriei medievale în manieră originală.

”Alexandru Lăpușneanul” este o nuvelă, deoarece este o construcție în proză, de dimensiuni

medii, cu caracter epic și în cuprinsul căreia accentul se concentrează pe complexitatea personajului
principal și pe evoluția acestuia. Astfel, observăm că Alexandru Lăpușneanul apare în mai multe
iposteaze ce îi definesc statutul social, dar și moral, și anume: ipostaza de domnitor dornic de a-și relua
puterea pierdută, domnitor tiran, soț și tată, iar în final în ipostaza de bătrân bolnav și vulnerabil. Totuși
caracterul de nuvelă stă și în conflictul concentrat, la care ia parte un număr mic de personaje,
caracterizate succint și care pun în lumină trăsăturile personajului principal. Mai mult de atât, este o
nuvelă romantică, întrucât abordează tema trecutului istoric, scriitorul concentrându-se pe scenele tari,
sângeroase, care scot în evidență caracterul personajului, lăsând în plan secundar valoarea documentară
a textului, și implicit verosimilitatea întâmplărilor. Conform esteticii romantismului, scriitorul își
construiește personajele în cupluri antitetice (Lăpușneanul este tipul domnitorului tiran, în timp ce
doamna Ruxanda reprezintă femeia angelică; Lăpușneanul este omul demn, iar Moțoc omul laș, iar din
altă perspectivă, Moțoc este boierul trădător și profitor, în timp ce Spancioc și Stroici sunt boierii
patrioți, interesați de binele țării), iar protagonistul este un erou excepțional, ce evoluează în
împrejurări de excepție. De asemenea, de romantism ține și redarea culorii epocii trecute prin descrieri
cu valoare documentară, sugestive în acest sens fiind fragmentele în care este descrisă vestimentația

1
Părpăliță Beatrice-Elena
Clasa a XII-a
Nuvelă romantică
familiei domnitoare, cele în care se prezintă ospățul, dar și cea în care se prezintă imaginea
impresionantă a cetății Hotinului, asemănată cu un ”mormânt de urieș”, detaliu ce anticipează moartea
domnitorului.

Deși opera este un text romantic, scriitorul demonstrează o abilitate deosebită în a valorifica și
aspecte ce țin de estetica clasicismului (echilibrul compozițional și coinciziunea stilului), dar și a
realismului (personajele poartă nume atestate istoric, sunt prezente toponime și hidronime reale:
Tecuci, Țuțora, Nistru; scriitorul conturează personajul colectiv într-o formă schematică și prezintă
felul în care acționează psihologia mulțimii, aceasta acționând după instinctul gregar). În același timp,
putem identifica în text și elemente ce țin de naturalism, Alexandru Lăpușneanul fiind construit ca un
individ dominat de instinct, a cărui plăcere de a ucide frizează patologicul.

Titlul operei ne îndreaptă interesul asupra personajului principal al nuvelei, erou literar de mare
complexitate şi forţă, anticipând în același timp tema istoriei medievale, Alexandru Lăpușneanul fiind
unul dintre domnii Moldovei. De altfel, autorul este preocupat să plaseze riguros în timp întâmplările,
menționând anii celei de-a doua domnii a personalității istorice, și anume 1564-1569.

La nivel tematic, scriitorul abordează un aspect de referință pentru romantism, și anume tema
trecutului istoric, după cum am mai menționat, concentrându-și atenția pe cea de-a doua domnie a lui
Lăpușneanul. În viziunea autorului, aceasta echivalează cu o ”pată de sânge” în istoria neamului,
motiv pentru care scriitorul se concentrează în mod deosebit pe evidențierea scenelor tari ce pun în
lumină caracterul sângeros al domnitorului. În nuvelă, Costache Negruzzi îmbină elemente din
realitatea istorică (existența personajului principal, uciderea boierilor) cu elemente ficționale (boierul
Stroici, uciderea lui Moțoc), construind astfel o cutremurătoare creație epică. O scenă elocventă care
susține viziunea autorului asupra temei este cea în care domnul Alexandru Lăpușneanul, din dorința de
a se răzbuna pe boieri, ordonă ca toți aceștia să fie omorâți în timpul ospățului de la curtea domnească,
urmând ca apoi să construiască o piramidă cu propriile mâini din cele 47 de capete. Această scenă pune
în lumină caracterul sadic și sângeros al domnitorului, precum și arzătoarea dorință de răzbunare asupra
celor care l-au trădat, și din cauza cărora își pierduse tronul. La fel de pregnantă este și scena care îl
suprinde pe domnitor în ipostaza de om bolnav, aflat pe patul de moarte din cetatea Hotinului (cetate
importantă a țării pe care acesta o stăpânise), și care, într-un moment de luciditate își amenință
apropiații, fiul și soția care se aflau lângă el, că îi va ucide pentru a-și răzbuna puterea pierdută în urma
actului călugăriei: ”De am să mă scol pre mulți am să popesc și eu”, numindu-și soția ”cățea”, iar fiul
”țânc”. Pe lângă această dorință de răzbunare indusă de durerea pierderii puterii pe care o deținuse
cândva, scena mai pune în lumină și caracterul rece și lipsa de moralitate a acestuia, prin cele afirmate,
domnitorul dovedind faptul că este capabil să își ducă familia la suferință pentru împlinirea sa
sufletească.

Sau: O altă scenă-cheie este cea de la finalul capitolului al IV-lea, otrăvirea lui Alexandru
Lăpușneanu. Domnitorul se află la Hotin, singura cetate rămasă întreagă din Moldova, este bolnav, într-
un moment de nebunie chiar se călugărește. Cu toate acestea, nu uită de planul răzbunării sale, fiind
hotărât să-i ucidă pe cei doi boieri salvați de la ospățul însângerat: Spancioc și Stroici. În clipele sale de
2
Părpăliță Beatrice-Elena
Clasa a XII-a
Nuvelă romantică
luciditate amenință chiar că își va ucide și familia. Doamna Ruxanda, sfătuită de cei doi boieri și de
mitropolitul Teofan este pusă în situația de a fi nevoită să își ucidă soțul. Ea îi intinde un pahar cu
otravă domnitorului și astfel, Lăpușneanu ”învață să moară”, el care ”știa numai a omorî”. -scena 2

Una dintre cele mai semnificative scene este cea a ospățului însângerat din capitolul al treilea. În
urma unui discurs umil și cucernic, care ascunde de fapt viclenie și prefăcătorie, Lăpușneanu îi invită
pe boieri să ia parte la o masă în palat. Ospățul este un fals pretext, adevăratul motiv fiind împlinirea
unei răzbunări mult așteptate. Este evidențiat caracterul duplicitar al domnitorului, care dă dovadă de o
cruzime și de un cinism nemaiîntâlnite. Uciderea boierilor nu liniștește însă setea de sânge a lui
Lăpușneanu, care la îndemnul mulțimii îl oferă pe vornicul Moțoc, slujitorul său fidel, spre a fi
sacrificat. Nici vorbele boierului nu îl înduplecă în decizia sa, din contră, Moțoc este chiar ironizat
(”Moțoc: Eu sunt boier mare, ei sunt niște proști!”, ”Lăpușneanu: Proști, dar mulți!”).-scena
1..cronologic

Din textul vechi al Letopisețului lui Ureche, autorul preia scene de referință din perspectiva
cărora este conturată imaginea de excepție a domnului moldovean (întoarcerea lui Lăpușneanul la tron
cu ajutor turcesc, scena uciderii celor 47 de boieri și cea a otrăvirii sale). Totuși, scriitorul nu urmărește
să își conceapă opera ca pe un text cu valoare documentară, rescriind o pagină a istoriei, ci să capteze
atenția prin caracterul sângeros al personajului. De aceea, adevărul istoric nu este întotdeauna
respectat, textul rămânând unul de ficțiune prin faptul că în realitate Moțoc nu mai era în țară în timpul
celei de-a doua domnii a lui Lăpușneanul, prin urmare nu Moțoc este boierul ucis de mulțimea furioasă.

La nivel structural, nuvela este alcătuită din patru capitole, fiecare dintre acestea fiind
precedat de câte un motto, în stil cronicăresc, reprezentând o replică memorabilă ce aparține unui
personaj. Prima și ultima replică îi sunt chiar atribuite lui Lăpușneanu în cronica lui Ureche. Primul
capitol ”Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreu ...” fixează intriga, conflictul politic între domnitor și boieri,
capitolul al doilea ”Ai să dai seamă, doamnă...!” ilustrează rolul politic și moral al doamnei Ruxanda;
al treilea capitol ”Capul lui Moțoc vrem!” reprezintă strigătul mulțimii răzvrătite și marchează
conflictul social între popor și boieri, iar ultimul capitol ”De mă voi scula ... pre mulți am să popesc și
eu” sugerează determinarea domnitorului de a-și recăpăta puterea și de a se răzbuna și conturează un
conflict interior între dorință și neputință.

Acțiunea operei este una simplă și lineară, întâmplările ce o compun fiind dispuse pe un singur
fir narativ, pe momente ale subiectului, tehnica narativă utilizată de Negruzzi fiind cea a înlănțuirii
replicilor. Expozițiunea suprinde întoarcerea lui Lăpușneanul la tronul Moldovei, în fruntea armatei
turcești, și întâlnirea cu boierii trădători trimiși de Tomșa la Tecuci. Intriga se constituie în hotărârea
domnitorului de a-și relua tronul și de a se răzbuna pe mai-marii boierilor. Desfășurarea acțiunii
cuprinde fuga lui Tomșa în Muntenia, confiscarea averilor boierești, uciderea unor boieri, incendierea
cetăților, fapte urmate de o intervenție a doamnei Ruxanda, care nădăjduia ca soțul său să înceteze cu
aceste răutăți. Tot în acest moment al subiectului este surprinsă declanșarea conflictului dintre domnitor
și soția sa, Lăpușneanul făcându-i acesteia o promisiune, și anume un ”leac de frică”, dar și discursul pe
care domnul îl ține în biserică. Punctul culminant al nuvelei lui Negruzzi suprinde în manieră
3
Părpăliță Beatrice-Elena
Clasa a XII-a
Nuvelă romantică
sugestivă ospățul de la curtea domnească, uciderea celor 47 de boieri, uciderea lui Moțoc de către
mulțimea revoltată, precum și ”leacul de frică” promis doamnei sale (piramida construită din capetele
boierilor). Deznodământul surprinde retragerea domnitorului la Hotin, călugărirea lui și otrăvirea de
către soția sa, la sfatul boierilor.

Conflictul nuvelei este unul predominant exterior și constă în lupta pentru putere dintre
domnitor și boieri, dar și în tensiunile dintre el și soția sa. Conflictul interior se referă la lupta lăuntrică
a lui Lăpușneanul, dorința sa de răzbunare față de boieri și problema de conștiință a omului simplu, ce
se teme de judecata dreaptă a lui Hristos după trecerea în neființă.

Alexandru Lăpușneanu este un tip unic în literatura noastră. Este un domnitor nemilos, cinic,
viclean, impulsiv, ipocrit, lipsit de conștiință. Profilul său este construit în jurul trăsăturii sale
dominante, dorința de răzbunare, împletită cu setea dominatoare de putere. Imposibilitatea de a-și
controla pornirile despotice îi aduce sfârșitul. Portretul doamnei Ruxanda este construit în antiteză cu
cel al domnitorului, fiica lui Petru Rareș dovedindu-se bună, blândă și credincioasă, preocupată de
respectarea regulilor eticii. Ei alcătuiesc împreună cuplul angelic – demonic. Relația incipt-final
înfățișează destinul domnitorului Alexandru Lăpușneanu de la orgoliu și putere, la moartea prin
otrăvire. Indicii spațio - temporali sunt bine precizați: timpul este real cronologic, iar spațiul este tipic
romantic (Curtea Domnească, Mitropolia).

Costache Negruzzi construiește o operă originală, prezintă sfârșitul vieții unui tiran. El
introduce pentru prima oară în proza românească personajul colectiv, mulțimea. Nuvela conține atât
elemente romantice (istoria Moldovei, destinul lui Alexandru Lăpușneanul), cât și realiste, și chiar
clasiciste, cum ar fi mesajul: ideea unei justiții cerești care nu lasă nepedepsită crima.