Părpăliță Beatrice-Elena

Clasa a XII-a A
Eseu relație-Baltagul

Eseu de relație-Vitoria și Gheorghiță

Considerat o ,,ființă de hârtie" (în termenii lui Roland Barthes) sau un actant al
comunicării ficționale, personajul își limitează existența la paginile cărții, conturând în mod
indirect viziunea autorului asupra lumii imaginate și, implicit, mesajul operei.
În roman, de pildă, personajele sunt numeroase, complexe, puternic individualizate, și
antrenate pe parcursul acțiunii în conflicte puternice.
O asemenea operă este ”Baltagul”, scrisă de Mihail Sadoveanu, roman încadrabil în
rândul textelor publicate în perioada interbelică (în perioada de maximă dezvoltare a speciei
roman în literatura română), anul apariției sale fiind 1930 . Romanul este unul complex,
reprezentativ pentru universul creației acestui scriitor și care a rămas memorabil tocmai prin
povestea de viață a personajelor. Personajele acestui roman înfățișează tipologii umane
reprezentative pentru lumea satului de la munte, de la începutul secolului al XX-lea.
Remarcăm că personajele centrale, asupra cărora se focalizează conflictul operei sunt
Vitoria și Gheorghiță Lipan şi că relaţia lor este definitorie atât pentru ilustrarea
particularităţilor de construcţie a personajelor, cât mai ales pentru ilustrarea viziunii
scriitorului asupra temei. Scriitorul scoate în evidență pe de o parte faptul că existența
oamenilor este grea/dificilă: ”viața muntenilor este grea, mai ales a femeilor”, iar pe de altă
parte scoate în evidență importanța pe care o au datinile, respectiv tradițiile străvechi pentru
acești oameni, acesta fiind motivul pentru care din carte nu lipsesc momentele esențiale din
viața omului (nașterea, căsătoria, moartea), însoțite de obiceiurile corespunzătoare (botezul,
nunta, înmormântarea). Pe lângă acestea, viziunea obiectivă și profund tradițională a
scriitorului este completată de faptul că personajele sunt așezate la granița dintre nou și vechi,
modernizarea aducând cu ea pericolul uitării ordinii lumii. Omul arhaic, desprins de liniștea
naturii se confruntă cu lumea modernă, întocmai cum se întâmplă și cu Nechifor Lipan
(personaj absent al romanului) care, obligat de mersul noii lumi să se desprindă de natura
protectoare, coboară în Valea Dornelor, unde moartea ipotetică din Miorița se înfăptuiește.
Personajul principal al operei lui Sadoveanu este Vitoria Lipan, personaj prezent
în toate secvențele cheie ale operei, respectiv în toate momentele subiectului, celelalte
personaje gravitând în jurul său. Deși este o femeie matură, cu un caracter deja format, Vitoria
este un personaj rotund, ce evoluează pe parcursul romanului, apărând în mai multe ipostaze
ce îi definesc statutul social, dar și profilul psihologic/ moral. Din punctul de vedere al
statutului social, Vitoria apare inițial în ipostaza de femeie de la țară (este munteancă), soție
de cioban, mamă autoritară, având doi copii (Minodora și Gheorghiță), iar în final în ipostaza
de văduvă, ce tocmai și-a îngropat bărbatul alături de care ani buni își dusese existența
(”dragostea ei de douăzeci și mai bine de ani”.) Statutul ei psihologic/moral se definește din
perspectiva câtorva trăsături dominante de caracter, precum: putere, conservatorism, spirit de
răzbunare și perspicacitate, putând reprezenta astfel tipul țărăncii de la munte ce își asumă cu
demnitate provocările unei vieți dificile, dar și tipul femeii voluntare, un ”exponent al speței”
(G. Călinescu) în raport cu lumea arhaică. Criticul George Călinescu afirmă: ”Vitoria e un

1
Părpăliță Beatrice-Elena
Clasa a XII-a A
Eseu relație-Baltagul
Hamlet feminin”, pentru că pune la cale demascarea ucigașilor la parastas, prin reconstitutirea
scenei morții lui Nechifor Lipan în fața sătenilor.
Pe de altă parte, Gheorghiță este personajul secundar, întrucât nu este prezent în
toate momentele subiectului, evidențiind prin acțiunile sale personajul principal în ansamblul
său. Asemenea mamei lui, Gheorghiță este un personaj rotund, ce evoluează pe parcursul
acțiunii, apărând în mai multe ipostaze ce îl definesc din punct de vedere social, dar și
moral/psihologic. În ceea ce privește statutul social observăm că acesta este în linii mari
același cu al mamei sale, fiind fiul unor țărani înstăriți de la munte (al muntencei Vitoria și al
oierului Nechifor Lipan), apărând, de asemenea, și în ipostaza de frate. La început Gheoghiță
este prezentat ca un adolsecent interesat în special de întâlnirile cu cei de vârsta lui, dar
Nechifor are încredere în el și îl trimite cu oile la iernat, la Apa Jijiei, unde ar fi trebuit să se
întâlnească înainte de sărbători. Cât privește profilul moral/psihologic al personajului,
observăm că pe parcursul acțiunii acesta suferă schimbări. Inițial, Gheorghiță se arată sfios,
timid și naiv, dată fiind vârsta fragedă la care acesta se afla, însă datorită evenimentelor
petrecute în viața sa odată cu pornirea în călătoria căutării tatălui dispărut, personajul se
maturizează, devenind în final un bărbat matur, curajos, ce a înfăptuit actul justițiar, suplinind
golul cauzat de moartea tatălui. Astfel, putem afirma că profilul psihologic se definește din
perspectiva câtorva trăsături dominante de caracter, precum: naivitate, devotament (se arată
ascultător față de mama sa), curaj. În ceea ce privește tipologia sa, fiul Vitoriei reprezintă
tipul adolescentului ce parcurge un drum al inițierii/tipul tânărului în formare, acesta fiind
motivul pentru care romanul lui Sadoveanu poate fi considerat un Bildungsroman.
De aceea relația lor este reliefată pe parcursul întregii opere, punând în lumină
evoluția personajelor înseși. În incipit, este conturată relația mamă-fiu, o relație puternic,
apropiată, Vitoria neezitând să își manifeste iubirea față de feciorul său: ”își aduse aminte că
feciorul îi vine de pe drum lung, că-i trudit și mai ales flămând”, ”îl primi cu bucurie și-l
sărută pe amândoi obrajii”, însă aceasta își schimbă atitudinea față de băiat odată cu pornirea
în călătorie, această schimbare făcând parte din procesul de maturizare. Deși inițial vrea ca
băiatul să pornească singur în căutarea soțului dispărut, Vitoria își dă seama de lipsa lui de
experiență și îi cere să o însoțească în călătorie. Relația dintre cei doi devine, așadar, una de
tipul inițiatoare-inițiat, mama sa veghiind la evoluția feciorului pe dificilul drum al deslușirii
misterului. Mama îl obligă pe flăcău să-și asume responsabilitățile unui bărbat și s-o
însoțească în căutarea lui Nechifor: ”Înțelege că jucăriile au stat. De-acu trebuie să te arăți
bărbat. Eu n-am alt sprijin și am nevoie de brațul tău”. Deși fiul este copilul preferat și poartă
numele secret al tatălui, amintindu-i de dragostea pe care i-a purtat-o soțului în tinerețe, după
cum am menționat, femeia devine pe drum aspră cu el, acesta constatând că mamei: ”i-au
crescut țepi de aricioaică”. Scena coborârii în râpă reprezintă o primă scenă
semnificativă pentru maturizarea tănârului și pentru evoluția relației dintre cele două
personaje. Când, ajutați de câinele Lupu, mama și fiul găsesc locul unde fusese prăvălit
Nechifor de ucigași, între Suha și Sabasa, în dreptul Crucii Talienilor (toponim simbolic), la
ordinul repetat al mamei: ”-Coboartă-te în râpă îți spun!”. Gheorghiță găsește rămășițele
tatălui, iar Vitoria pleacă să anunțe autoritățile și să pregătească cele necesare înmormântării,
lăsându-l pe flăcău să vegheze lumânarea aprinsă lângă trupul neînsuflețit al lui Nechifor.
Inițierea presupune o probă a curajului bărbătesc, iar coborârea ăn răpă amintește de mitul
coborârii în infern: ”Sângele și carnea lui Nechifor Lipan se întorceau asupra lui în pași, în
zboruri, în chemări. Flăcăul nu înțelegea din toate decât o frică strecurată din pământ în el, și

2
Părpăliță Beatrice-Elena
Clasa a XII-a A
Eseu relație-Baltagul
începu să vorbească cu cânele și calul, adresându-le cuvinte fără noimă”. Dar Gheorghiță nu
s-a maturizat pe deplin și de aceea caută să se îndepărteze de locul încremenit unde se aflau
rămășițele pământești ale tatălui său. A doua secvență semnificativă este parastasul lui
Lipan, când Vitoria reconstituie scena morții soțului ei și o povestește în fața sătenilor. Îi cere
baltagul lui Calistrat Bogza și îl acuză indirect: ”-Gheorghiță-vorbi cu mirare femeia-mi se
pare că pe baltag e scris sânge și aceasta-i omul care a lovit pe tată-tău”. Bogza își pierde
cumpătul, se repede la flăcău ca să-și ia arma și este lovit cu propriul baltag. Astfel tânărul
răzbună moartea tatălui său și restabilește dreptatea: ”Împuns de al țipăt al femeii, feciorul
mortului simți în el crescând o putere mai mare și mai dreaptă decât a ucigașului /.../ Apoi îl
lovi scurt cu muchea baltagului, în frunte”. Inițierea flăcăului este desăvârșită, el fiind acum
pregătit să-și asume rolul de cap al familiei, în locul lui Nechifor.
Cele două personaje ale romanului sunt individualizate prin caracterizare directă (de
către narator, personaje, și chiar din perspectivă proprie), cât și indirectă ( prin fapte, gânduri,
atitudine, limbaj, nume). Portretul fizic al Vitoriei este realizat în mod direct de narator încă
de la începutul romanului, aceasta punându-i în lumină frumusețea fizică: ”Nu mai era tânără,
dar avea o frumusețe neobișnuită în privire”, ”ochi aprigi încă tineri”, însă personajul este
caracterizat și de către fiul ei, acesta afirmând: ”Mama asta trebuie să fie fermecătoare;
cunoaște gândul omului”. Naratorul în caracterizează, de asemenea, în mod direct și pe
Gheorghiță, evidențiindu-i fizionomia, vestimentația, dar și asemănarea cu Vitoria:
”Gheorghiță era un flăcău sprâncenat ș-avea ochii ei”, ”Nu era prea vorbăreț, dar știa să spuie
destul de nine despre cele ce lăsase și cele ce văzuse.”, ”Avea un chimir nou”, ”zâmbet
frumos ca de fată”, ”abia începea să-i înfiereze mustăcioara”. În ceea ce privește
caracterizarea indirectă, aceasta evidențiază trăsăturile morale ale celor două personaje.
Astfel, Vitoria est prezentată drept o femeie chibzuită, fiindcă, înainte de a pleca la drum în
căutarea lui Nechifor, lasă gopodăria în grija argatului Mitrea, vinde o parte din agoniseală ca
sa facă rost de bani pentru călătorie, o trimite pe Minodora la mănăstirea Văratec și îi
comandă lui Gheorghiță un baltag nou pe care îl sfințește”. Credincioasă, dar siperstițioasă,
femeia cere sfatul preotului din sat, apoi vrăjitoarei în privința dipariției lui Nechifor, visele
premonitorii determinând-o pe aceasta să creadă că i s-a întâmplat ceva rău soțului și să plece
în căutarea lui. Pentru a izbândi, ține post negru douăsprezece săptămâni și se roagă la icoana
Sfintei Ana de la mănăstirea Bistriței. Vorbele femeii exprimă voința de a-și căuta soțul: N-
am să am hodină cum n-are apa Tarcăului pân” ce l-oi găsi pe Nechifor Lipan”. Femeie
simplă, nu știe carte, dar are inteligență nativă și experiență de viață. Își cunoaște fiul: ”Eu te
cetesc pe tine măcar că nu știu carte”, și îl ironizează: ”Dragul mamei cărturar, se vede că
mintea ta e-n cărți și slove. Mai bine ar fi să fie la tine în cap”. Aparținând lumii arhaice,
patriarhale, Vitoria transmite copiilor respectul pentru tradiții și este refractară la noutățile
civilizației: ”În tren ești olog, mut și chior”, îi spune lui Gheorghiță, care-i propunea să ia un
mijloc de transport până la Dorna. Pe parcursul călătoriei, fiul se arată ascultător față de
îndemnurile mamei și învață prin observarea comportamentului mamei anumite situații,
aspect observat în scena botezului și a nunții, când băiatul face semnul crucii după ce mama
sa făcuse acest gest. De asemenea, Gheorghiță dovedește stăpânire de sine pe parcursul
drumului aspru în care pornise, răbdând frigului și foamei. Numele personajelor au
semnficații simbolice, desemnând victoria binelui asupra răului: Vitoria este asemănător cu
”victorie”, iar Gheorghe (numele de botez al tatălui) și Gheorghiță (numele fiului) amintesc
de Sfântul Gheorghe, învingătorul balaurului.

3
Părpăliță Beatrice-Elena
Clasa a XII-a A
Eseu relație-Baltagul
Perspectiva narativă este una obiectivă, specifică prozei realiste, narațiunea
realizându-se la persoana a III-a, din punctul de vedere a unui narator omniscient și
omniprezent care reconstituie lumea satului de munteni și acțiunile Vitoriei fără a se implica
în desfășurarea lor. Deși naratorul omniscient este unic, la parastasul soțului, Vitoria preia
rolul naratorului. Inteligentă și calculată, ca un ”Hamlet feminin”, ea reconstituie crima pe
baza propriilor deducții și o povestește celor prezenți, ceea ce îi determină pe criminali să-și
recunoască vina în fața satului și a autorităților.
Acțiunea romanului este complexă, lineară, desfășurată cronologic pe momente ale
subiectului, putând fi grupată, de asemenea, în nuclee epice. Prima parte (capitolele I-al VI-
lea), include expozițiunea și intriga, fiind prezentat satul Măgura Tarcăului și schița
portretului fizic al Vitoriei care toarce pe prispă, gândindu-se la întârzierea soțului său plecat
la Dorna să cumpere oi. Intriga surprinde frământările ei, vizita ei la părintele Dăniil pentru a
cere sfaturi, vizita la baba Maranda, decizia ei de a pleca în căutarea lui Lipan, dar și acțiunile
întreprinse înainte de plecarea în căutarea soțului (ține post negru douăsprezece vineri, se
închină la icoana Sfintei Ana de la mănăstirea Bistrița, vinde unele lucruri pentru a face rost
de bani de drum, pe Minodora o lasă la Mănăstirea Văratec, iar lui Gheorghișă îi încredințează
un baltag sfințit). Partea a doua (capitolele al VII-lea, al XIII-lea) conține desfășurarea
acțiunii și prezintă drumul parcurs de Vitoria și fiul ei, Gheorghiță, în căutarea Nechifor
Lipan. Ei reconstituie traseul lui Nechifor, făcând o serie de popasuri (lucru care pune în
lumină motivul labirintului): la hanul lui Donea, la crâșma domnului David, la Fărcașa, la
Vatra Dornei, apoi la Păltiniș, Broșteni și Borca. La Borca aceștia întâlnesc botez, la Cruci
întâlnesc nuntă, iar ea întrebând din sat în sat își dă seama că soțul ei a dispărut între Suha și
Sabasa. Partea a treia surprinde descoperirea rămășițelor lui Lipan într-o răpâ în dreptul
Crucii Talienilor, cu ajutorul câinelui regăsit, coborârea în râpă și vegherea nocturnă a
mortului sub probe de maturizare pentru Gheorghiță, anunțarea autorităților și ancheta poliției.
În punctul culimnant ni se prezintă înmormântarea, parastasul lui Nechifor Lipan, demascarea
ucigașilor și pedpesirea lor: arestarea lui Ilie Cuțui și omorârea lui Calistrat Bogza cu baltagul
de către Gheorghiță, iar în deznodământ ucigașul Calistrat Bogza îi cere iertare Vitoriei și-și
recunoaște fapta și sunt creionate și planurile de viitor pe care Vitoria și le face.
Conflictul romanului este unul complex, ce se manifestă atât în plan exterior, cât și
interior. Un prim conflict, cel interior, se prefigureză la începutul romanului și este marcat de
neliniștea Vitoriei care nu înțelege absența prelungită a soțului său, aceasta neștiind ce soluție
să adopte. Conflictul încetează în momentul în care femeia acceptă nefirescul atitudinii soțului
ei și conștientizează că numai moartea l-ar fi putut opri să se întoarcă acasă în tot acest timp.
Al doilea conflict, cel exterior, se manifestă între Vitoria și asasinii soțului ei, Calistrat Bogza
și Ilie Cuțui. Ca un veritabil detectiv, Vitoria reface pas cu pas scenariul uciderii soțului ei și îi
identifică pe cei doi răufăcători, creând o stare de tensiune asupra celor bănuiți, lucru care îi
face pei cei doi să mărturisească singuri crima comisă. Este prezent, de asemenea, și un
conflict între tradiție și inovație, între lumea arhaică/pastorală și modernitatea care începe să
pătrundă în viața muntenilor. Vitoria este un spirit conservator, în timp ce tinerii receptivi la
noutățile civilizației, Minodora și Gheorghiță, sunt readuși de mama autoritară șa rolurile
impuse de tradiție.
În concluzie, universul uman creat de autor gravitează în jurul celor două personaje,
tipuri umane memorabile, care, prin relația lor, definesc viziunea originală a lui Sadoveanu
asupra lumii.

4
Părpăliță Beatrice-Elena
Clasa a XII-a A
Eseu relație-Baltagul