Particularități de construcție a unui personaj dintr-un text studiat aparținând lui Mihail Sadoveanu

Vitoria Lipan - personajul principal al unui roman de M. Sadoveanu (Baltagul)

Introducere

Romanul ,,Baltagul”, creație de maturitate a lui Mihail Sadoveanu, reprezintă una dintre capodoperele
marelui scriitor, alături de ,,Hanul Ancutei”, ,,Zodia Cancerului”, ,,Creanga de aur” și ,,Frații Jderi”.

Valoarea acestui roman complex constă în ilustrarea unei imagini realiste a satului
moldovenesc de la munte, cât și a unor sensuri simbolice și mitice.

Prezentarea muntenilor apropie romanul ,,Baltagul” de balada păstorească ,,Miorița”, din care
Sadoveanu a împrumutat versurile puse ca motto: ,,Stăpâne, stăpâne/ Mai cheamă și-un câne”.
Fiind un roman realist, personajele întruchipează tipologii generale care vor ajunge să întruchipeze
tipologii individualizate, precum personajul principal, Vitoria Lipan, o munteancă tipică care iese din tipar,
încercând să înțeleagă lumea, depasindu-si condiția prin căutările pe care le face asupra dispariției soțului
său, Nechifor Lipan.

I. Prezentarea statutului personajului

Vitoria este un exponent al speței oamenilor de la munte, care încă urmează tradițiile și obiceiurile,
arătându-și iscusința în ceea ce privește natura sufletească a oamenilor, fiind o bună cunoscătoare a
semnelor și a simbolurilor. Este o femeie needucată, dar care este înțeleaptă prin deprinderile sale și
apreciată de oamenii satului.

Drama care intervine în viața ei, dispariția lui Nechifor, o obligă să-și părăsească gospodăria pentru
un timp și să plece alături de fiul său, Gheorghiță, în căutarea rămășițelor pământești ale soțului ei, despre
care înțelege imediat că a murit, spre a-i da acestuia o înmormântare creștinească și spre a face dreptate,
pedepsindu-i pe ucigași.

Totodată, romanul ,,Baltagul” poate fi considerat un roman polițist, astfel că, Vitoria devine și
personaj justițiar cu calități de detectiv.

a. Statutul social

Social, ea este femeia puternică și aprigă de la munte, capabilă să conducă gospodăria în lipsa
soțului. Dintr-o familie cu dare de mână, are piei de miel în pod, oi în munte, parale într-un cofăiel cu cenușă,
plătește argatul și pe cei care îi oferă serviciile: preot, negustori, cârciumari. De asemenea, își asumă
statutul de văduvă cu demnitate și hotărâre.

b. Statutul moral și psihologic

Psihologic și moral, ea este expresia unei credințe străvechi, care se manifestă într-o anumită
structură psihică și înțelegere a vieții și a datinilor.
Păstrătoare a tradițiilor- „Îți arăt eu coc, valț și bluză, ardete-ar focul să te arză!”- îi declară Minodorei-
, acceptă pragmatic să vorbească la telefon, lasă pe Gheorghiță să călătorească cu trenul.
Dovedește în diferitele împrejurări prin care trece luciditate, inteligență, spirit întreprinzător și
practic, stăpânire de sine.
În relația cu ceilalți, este mamă puternică, soție iubitoare, respectă regulile comunității, propriile
reguli precum și legile ancestrale, scrise în semnele vremii.
 II. Ilustrarea cu două scene a unei trăsături de caracter
Trăsătura dominantă a personajului o constituie inteligența. Gheorghiță intuiește perspicacitatea
femeii, afirmă „Mama asta trebuie să fie fărmăcătoare: cunoaște gândul oamenilor… ”

a. Prima secvență sugestivă:

Un episod sugestiv care evidențiază această trăsătură a femeii este intrarea în satul Sabasa.
Aceasta este informată că pe acolo au trecut trei ciobani și o turmă de oi, unul dintre ciobani fiind recunoscut
de Vitoria ca fiind Nechifor Lipan.
Mai mult, când ajunge la Suha, află că au intrat în sat doar doi ciobani, Vitoria deducând că soțul
său se află între cele două sate.
Inteligența socială e vădită în felul în care, trecând din han în han, adresează întrebări fără să
fie agresivă, dă dovadă de inteligență și discreție pentru a afla cât mai multe informații, urmând să îl
găsească pe câinele ei, Lupu. Acest fapt îi oferă încrederea necesară pentru a continua căutările și, în cele
din urmă, dă peste râpa unde erau oasele lui Nechifor.

b. A doua secvență sugestivă

O altă secvență relevantă pentru personaj este cea finală, în care Vitoria, veritabil „Hamlet
feminin” (G. Călinescu), reconstituie crima și împlinește aproape ritualic dreptatea și rânduiala tulburate
pentru o vreme.
Eroină tragică, stăpânește prin inteligență, voință, tenacitate, arta disimulării, tactică psihologică
pe toți participanții la praznic pentru a determina deconspirarea răufăcătorilor.
Stând la masă, alături de oamenii satului la parastasul lui Nechifor, începe să povestească cu
amănunt de detalii cum a decurs crima soțului său. Vizibil deranjați, cei care l-au omorât pe Nechifor,
Calistrat Bogza și Ilei Cuțui, încearcă să o oprească din vorbit, însă femeia țese aluzii, provoacă pe Calistrat
Bogza, analizează baltagul și povestește despre mort ca și cum ar avea o comunicare neștiută cu el. În
punctul culminant, îl împinge pe Gheorghiță la săvârșirea actului justițiar.
Intransigența aparține eroilor sadovenieni prin imperative morale ancestrale: „Cine ucide om- spune
un personaj- nu se poate să scape de pedeapsa dumnezeiască”.

III. Elemente de compoziție relevante pentru construcția personajului:

a. Modalități de caracterizare

Un prim element de structură care pune în evidență însușirile personajului îl constituie

modalitățile de caracterizare.

Încă din debutul operei, Vitoria este conturată de către narator prin caracterizare directă de
la exterior spre interior în mod realist, sugerându-se personalitatea femeii: ,,ochii ei căprii (…) erau
duși departe”. Îngrijorată pentru că Nechifor nu s-a întors, femeia stă pe prispa nemișcată și caută
explicații, afirmându-se despre ea că ,,acei ochi aprigi și încă tineri căutau zări necunoscute”. Neavând
dovezi exterioare, Vitoria caută dovezi interioare, dând dovada de profunzime și neliniște: ,,în singurătatea
ei, femeia cerca să pătrundă până la el (…) nu putea să-i vadă chipul”, simbol rău-prevestitor.

De asemenea, este caracterizată în mod direct și de către fiul ei: ,,mama asta trebuie să fie
fărmăcătoare; citește gândul omului” în momentele în care Vitoria dădea dovadă de tenacitate și îndârjire.
 Fiind un personaj rotund, eroina se autoconstruiește permanent, fiecare capitol adăugând noi
accente la profilul ei.

Trăsăturile fizice sunt schițate în linii mari, prin caracterizarea directă, realizată de narator-,, Nu mai
era tânără, dar avea o frumusețe neobișnuită în privire. Ochii îi străluceau ca-ntr-o ușoară ceață în dosul
genelor lungi și răsfirate în cârligașe,, - pentru ca atenția să se orienteze asupra calităților morale și
sufletești. Deși este o femeie simplă, așa cum însăși se consideră, neștiutoare de carte, ea face dovada
unei însușiri superioare- inteligență, discreție, tenacitate, cinste, subtilitate, intuiție.

Caracterizarea indirectă se desprinde din multitudinea de fapte, gesturi, gânduri, relații și chiar din
numele personajului. Ea știe să lase deoparte tot ce însemnase ființa ei pentru a se identifica cu celălalt:
,,Se curățise de orice gânduri, dorinți și dureri în afară de scopu-i neclintit.” Rătăcind pe drumurile muntelui
în căutarea adevărului, femeia reface un itinerariu labirintic al cărui centru este râpa dintre Suha și Sabasa,
unde zac oasele lui Nechifor Lipan.

Dacă pe Gheorghiță îl inițiază în viață, responsabilizându-l și maturizându-l prin actul justițiar prin
care el însuși îl înfăptuiește, Vitoria se inițiază în moarte, coborând simbolic în infern, odată cu soțul
ei, de unde pare a se întoarce vindecată de ură și împăcată cu ideea dispariției lui.
Tot în mod indirect, femeia este caracterizată ca fiind îngândurată, torcând la fus din reflex: ,,fusul
se învartea harnic, dar singur”. Neliniștea femeii este dată și de exterior, de împrejurimile sale. Se duce la
părintele Daniil, refuzând să creadă spusele acestuia că Nechifor ar putea să întârzie și apelează la baba
Maranda, ghicitoarea satului, care îi spune că Nechifor o înșală cu o femeie cu ochi verzi, însă, din nou,
femeia refuză să creadă acest lucru, menționând că dragostea dintre ea și Nechifor este puternică și nimeni
nu o poate rupe.

Astfel, Vitoria citește norocul lui Nechifor în semne rău prevestitoare, cele mai importante fiind în
visele femeii: îl vede pe Nechifor călare cu spatele la ea, trecând spre asfințit peste o revărsare de
ape. Aceasta neliniște se transformă în bănuială și începe a observa și a se încrede în semnele naturii care
prevesteau o tragedie: ,,șuiera vântul prin crengile mestecenilor”, ,,brazii sunt mai negri decât de obicei”,
crezând că norul către Ceahlău este cu bucluc.

Se simte plină de durere, de patimă, ,,moartă că și omul ei”, Gheorghiță observând

comportamentul schimbat al mamei sale: ,,se uita numai cu supărare și i-au crescut țepi de aricioaică”. Deși
pe drum dă de un semn din ce în ce mai rău (un botez, apoi o nuntă), Vitoria afirmă: ,,mai ales dacă-i pierit,
cată să-l găsesc; căci viu, se întoarce și singur”.

b. Relația incipit - final

Un alt element de structură semnificativ în construcția personajului este relația incipit-final. Incipitul
romanului este o legendă despre ocupațiile și modul de viată al păstorilor și al altor neamuri, pe care o
spunea Nechifor la ,,cumătrii si nunți”. Legenda este rememorată de Vitoria în absența soțului ei și
anticipează destinul acestuia, având un rol de prolog. Finalul cuprinde planurile de viitor ale Vitoriei în
legătură cu familia ei, rostite după încheierea deznodământului.Criticul Nicolae Manolescu arată că, deși
Mihail Sadoveanu alege ca text epic situația din balada populară Miorița, spre deosebire de baladă, în
roman, soția îl caută pe cioban, care nu este un flăcău, ci un bărbat cu copii mari, iar jalea pierderii celui
drag este dublată de pedepsirea ucigașilor, care sunt demascați și predați autorităților.

Încheierea

Pentru calitățile ei remarcabile (inteligență, hotărâre, curaj) și călătoria parcursă în căutarea

adevărului, Vitoria Lipan a fost supranumită de criticul Nicolae Manolescu ,,o femeie în țara bărbaților” (în
lucrarea Arca lui Noe).