Moara cu noroc

De Ioan Slavici

-caracterizarea lui Ghiță-

Scriitor afirmat la sfârşitul secolului al XIX-lea, Ioan Slavici este un adept al
realismului clasic. Una dintre scrierile reprezentative pentru viziunea moralizatoare a lui Ioan
Slavici asupra lumii şi asupra vieții satului transilvănean este nuvela realistă de factură
psihologică, Moara cu noroc, publicată în 1881, în volumul de debut Novele din popor".
Nuvela are ca temă consecințele nefaste şi dezumanizante ale dorinței de îmbogățire, iar
personajele reprezintă acel amestec de bine şi rău ce se află în oamenii adevăraţi". (G.
Călinescu).

Ghiță este cel mai bine conturat personaj din nuvelistica lui Slavici, un personaj
rotund, al cărui destin ilustrează consecințele nefaste ale dorinței de îmbogățire. Potrivit
esteticii realiste, personajul este tipic pentru o categorie socială (Ghiță reprezintă tipul
cârciumarului interesat de bani), cu trăsături condiționate de mediu şi o evoluție care îl
individualizează, în timp ce dezumanizarea acestuia este urmărită prin analiză psihologică.

Statutul social al protagonistului este surprins încă din incipitul nuvelei, cititorul
descoperindu-l în ipostaza cizmarului sărac, nemulțumit de propria condiție socială. Ba mai
mult, apare în postura de pater familias în cadrul unei familii patriarhale. Conştientizând
faptul că pe umerii săi apasă responsabilitățile familiei, decide să ia în arendă cârciuma de la
Moara cu noroc, tocmai pentru a-i asigura un trai mai bun. Odată mutat la moară, devine
cârciumar, schimbarea de statut social implicand metamorfoze şi la nivelul statutului
psihologic şi moral.

Din punct de vedere psihologic, Ghiță este, la inceput, un caracter puternic. Stăpân pe
sine, increzător în forțele proprii, nu ia în seamă sfaturile bătrânei sale soacre și se mută la
Moara cu noroc. Sub influența Sămădăului, bărbatul îşi pierde treptat încrederea in sine și
devine slab in fața tentației de a se îmbogăți, așa cum o mărturisește el însuși in secvența
monologată: „Ei! Ce să-mi fac? Așa m-a lăsat Dumnezeu. Ce să-mi fac dacă e în mine ceva
mai puternic decât voința mea? Nici cocoșatul nu e însuși vinovat că are cocoase in spinare."

Viziunea despre lume a autorului se reflectă, îndeosebi, la nivelul statutului moral al

protagonsitului. Așa cum se prefigurează încă din titlu, textul nuvelei lui Slavici va urmări
măcinarea, până la dispariție, a conștiinței lui Ghiță. Existenta sa se înscrie initial in sfera
moralității: banul câştigat in mod cinstit, imaginea de om onest în fața colectivității rurale sau
familia reprezentând valorile sale ontologice. Intovărăşirea cu Lică va duce însă la propria
prăbuşire morală: jură strâmb la proces, devenind, astfel, complice la jaf și la crimă. Se
indepartează treptat de familie, ajungând chiar să regrete că are nevastă și copii și că nu-şi
poate asuma in totalitate riscul îmbogăţirii alături de Lică.

Tema nuvelei o reprezintă consecințele nefaste pe care setea de îmbogățire pe căi

necinstite le are asupra fondului sufletesc și moral al individului, asupra destinului său. La
baza nuvelei se află convingerea autorului că goana după avere zdruncină tihna și amărește
viața omului, generează numeroase rele, iar în cele din urmă duce la pierzanie, așa cum o
dovedește, în nuvelă, destinul cizmarului Ghiță . Acesta trăiește un proces al înstrăinării de
sine și de familie și, din bărbatul puternic, echilibrat emoțional de grija pentru cei dragi
devine un om duplicitar, cu un comportament inconsecvent. Astfel, trăsătura dominantă a
personajului principal este dezumanizarea pe fondul lăcomiei de bani.

Reprezentativ pentru involuția protagonistului este episodul narativ dedicat procesului

din capitolul XI. Până la acest moment, Ghiță s-a lăsat în voia întâmplărilor, trăind pe muchia
dintre bine și rău. E tentat de banii câștigați în tovărășia cu Lică, dar crede că încă va mai
putea reface echilibrul familiei. Judecata îl determină pe cârciumar să conștientizeze
gravitatea acțiunilor sale. Inițial , Ghiță este hotărât să spună adevărul, să depună mărturie în
favoarea lui Buză-Ruptă și Săilă-Boarul. Când privirea îi este atrasă de Ana, prezentă în sală,
profund emoționată, protagonistul își modifică atitudinea și ajunge să depună mărturie
mincinoasă, contribuind la condamnarea celor doi și la disculparea lui Lică. Opțiunea eroului
e determinată nu de frică, ci de conștientizarea influenței pe care Lică o exercită chiar și
asupra celor puternici, care-l protejau. Duplicitatea lui Ghiță se manifestă nu numai în relație
sa cu lumea , ci și cu sine, căci în monologul interior își justifică acțiunile prin presiunea unor
factori independenți de voința sa, anume destinul prestabilit: Ce să-mi fac dacă e în mine ceva
mai tare decât voința mea!? Nici cocoșatul nu e însuși vinovat că are cocoașă în spinare.
Ghiță devine astfel nu numai victima patimii de înavuțire, dar și a eșecului de a-și asuma
propriile decizii. Că această falsă scuză nu îl echilibrează interior , o demonstrează și portretul
pe care i-l face Ana la sfârșitul judecății: bărbatul are acum pielea obrajilor încrețită și părul
încărunțit pe la tâmple, iar din omul înalt și spătos la începutul nuvelei se făcuse o umbră.

O altă scenă reprezentativă este cea a uciderii Anei din capitolul al XVI-lea, unde
cârciumarul de la Moara cu noroc acționează în finalul nuvelei total irațional. Doar dintr-o
dorință obsesivă de a se răzbuna pe Lică, acesta o expune pe soția, oferind-o drept momeală
Sămădăului, și își pune toate speranțele în jandarmul Pintea. Scena,de factură realistă, îl arată
pe Ghiță comportându-se violent, instinctualitatea și instabilitatea sa psihică reieșind din
gestul de a apăsa cuțitul tot mai adânc spre inima ei. În ciuda explicațiilor protagonistului,
care asociază crima cu un fel de izbăvire a femeii de viitoarele remușcări, scena prezintă
dezumanizarea cârciumarului prin tehnicile analizei psihologice. Naratorul notează gesturile
și mimica lui Ghiță care trădează încordare și tulburare. Ana îl imploră să o cruțe , dar
frumusețea și dragostea ei de viață nu îl impresionează. Ghiță își recunoaște vina, dar simte o
pornire irațională pe care o urmează și , ca un călău o va ucide pe Ana.

Conflictul dintre personaje vizează o ciocnire de interese, un dezacord. Acesta este

dublat de puternice conflicte interioare. În plan extern, conflictul dintre Ghiță și Lică este de
natură economică, generat de dorința amândurora de câștig, si de încercarea lui Ghiță de a-si
schimba statutul social, însă Ghiță este măcinat și de un puternic conflict interior.. Acesta este
reprezentat de dorințele puternice, dar contradictorii ale cârciumarului: sa rămână om
cinstit,respectat pe de-o parte, și sa se îmbogățească alături de Lică, pe de alta parte. Cu toate
ca își da seama de pericol, protagonistul nu se poate sustrage influenței malefice, pe care Lica
o exercita asupra lui. În final, acesta este prins în confruntarea dintre conștiința valorilor
autentice și slăbiciunile care ajung să-i controleze viața, fapt ce reliefează caracterul
psihologic al nuvelei Astfel, conflictul nuvelei este complex, de natura sociala (confruntarea a
două lumi cu mentalitati diferite), psihologica și morala (lupta dintre bine și rau). Acesta este
relevant pentru constructia nuvelei, intrucat prezinta firul narativ al acesteia, arata informatii
esentiale despre personaje si reliefeaza caracterul realist si psihologic al nuvelei.

Modalitățile de caracterizare în nuvela realistă pun în evidență complexitatea şi

transformarea morală a personajului principal, atât prin procedee de caracterizare directă, cât
mai ales prin mijloace de investigație psihologică. Astfel,naratorul omniscient, obiectiv
realizează protagonistului un amplu portret moral, prin caracterizare directă (,,era om cu
minte"), dar şi indirectă: notarea gesturilor, reacțiilor şi gândurilor. Portretul fizic al lui Ghiță
este redus la câteva detalii: la început, înalt și spătos, pentru ca, mai apoi, trăsăturile
cârciumarului să reflecte frământările sale. De exemplu, în ziua procesului de la
Oradea-Mare, Ghiță jură strâmb şi devine complicele lui Lică, iar scriitorul observă că părul îi
era încărunțit și pielea obrajilor era încrețită.

Ghiță este caracterizat direct de celelalte personaje. Lică își dă seama că Ghiţă e om de
nădejde şi chiar îi spune acest lucru: Tu eşti om, Ghiță, om cu multă ură în sufletul tău, şi eşti
om cu minte [...]. Ma simt chiar eu mai vrednic când mă ştiu alăturea cu unt om ca tine". La
final, Ana li cedează lui Lică, deoarece, spune ea, în ciuda nelegiuirilor comise, Lică e om, pe
când Ghiță nu e decât o muiere îmbrăcată în haine barbatesti", adică a devenit un caracter
slab.

Frământările şi transformările sale interioare sunt urmărite prin tehnicile analizei

psihologice: notarea gesturilor de către narator (era ursuz, se din orice lucru de nimic, nu mai
zâmbea ca înainte, ci râdea în hohote), monologul interior (,,Ei! Ce să-mi fac?... Așa m-a lăsat
Dumnezeu!... Ce să-mi fac dacă e în mine ceva mai tare decât voința mea? Nici cocoşatul nu e
însuşi vinovat că are cocoașe în spinare") sau stilul indirect liber (Dacă se pune bine cu
dânsul, putea să-i meargă de minune, căci oamenii ca Lică sunt darnici. E numai vorba ce va
fi cerând Lică pentru ceea ce dă.") Modificările comportamentale și afective ale lui Ghiţă sunt
percepute curând de Ana, din a cărei perspectivă naratorul realizează caracterizarea directă a
bărbatului:,,simțea că de câtva timp bărbatul ei s-a schimbat". Dialogul este reprezentativ
pentru ilustrarea unor trăsături de caracte:- Lică, tu trebuie să înțelegi că oameni ca mine sunt
slugi primejdioase, dar prieteni neprețuiți.

În concluzie, Moara cu noroc de Ioan Slavici este o nuvelă realistă, psihologică,

pentru că urmărește efectele dorinței de îmbogățire, frământările personajelor în planul
conştiinţei, conflictul interior al protagonistului. Măiestria lui Ioan Slavici constă în finețea
analizei psihologice care susține o teză morali goana după înavuțire cu orice preț distruge
echilibrul interior şi liniştea familiei