CRITICISMUL JUNIMIST

CLASA a-XI-a A

COLEGIUL NAȚIONAL „GIB MIHĂESCU”

„CRITICISMUL JUNIMIST ”

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC, COMPONENȚA GRUPEI,

Prof. Alina Drăgușin

DRĂGĂȘANI,

2022- 2023

1
 CRITICISMUL JUNIMIST

CLASA a-XI-a A

CALENDARUL PROIECTULUI:

Pregătire: 10 decembrie 2022-8 ianuarie 2023

Susținere: ianuarie 2023
Surse:
(Pentru articole ştiinţifice/ reviste: autorii, titlul (cu italice), jurnalul, volumul si
eventual numărul, anul, paginile)
[1] G. Ionescu, V. Popescu, New procedures for decomposing matrices, Journal
of Elementary Algebra, 2 (2004), 14-26;
(Pentru lucrări în volume: autorii, titlul (cu italice), editura, anul, paginile)
[7] G. Popa, V. Popescu, Contributions to factorizations of real polynomials,
Hamburg, Wordpress Eds. 2016, 232-256;
( Pentru informații preluate de pe net- linkul)
https://www.academia.edu/41775280/Criticismul-junimist_1_

https://www.referatele.com/referate/noi/romana/junimea-si-titu-maio202187128.php

http://articole.famouswhy.ro/junimea_si_convorbiri_literare_-_titu_maiorescu/

https://docplayer.ro/191222432-Perioada-marilor-clasici-perioada-criticismului-junimist-ion-creang%C4%8
3-ioan-slavici-mihai-eminescu-i-l-caragiale-recapitulare.html

https://ro.wikipedia.org/wiki/Titu_Maiorescu

https://www.referat.ro/referate/Neologismele_e2c0e.html

https://ro.wikipedia.org/wiki/Be%C8%9Bia_de_cuvinte

https://paginiromanesti.ca/2013/03/04/titu-maiorescu-si-formele-fara-fond/

https://www.scrigroup.com/educatie/literatura-romana/Criticismul-junimist14879.php

https://foaienationala.ro/istoria-junimii.html
https://ro.wikipedia.org/wiki/Theodor_Rosetti
https://ro.wikipedia.org/wiki/Iacob_Negruzzi
https://ro.wikipedia.org/wiki/Vasile_Pogor
https://ro.wikipedia.org/wiki/Petre_P._Carp
https://historia.ro/sectiune/general/petre-p-carp-portret-subiectiv-582042.html

2
 CRITICISMUL JUNIMIST

CLASA a-XI-a A

CUPRINS
INTRODUCERE…………………………………………………...……….3
CAPITOLUL 1: Contextul apariției Junimii……………...…………..…..4

1.1:Fondatorii Junimii……………...………………………………...…...…..4
1.2:Istoria înființării Junimii…………...…………………………………......5
CAPITOLUL 2:Etapele Junimii…………..…...…………………...……...8
2.1:Etapa ieșeană…………………………………………………...…….......8
2.2:Etapa cu dublă desfășurare ..……….......………………………………...8
2.3: Etapa bucureșteană ……..………………………………………..….…..9
CAPITOLUL 3: Trăsăturile Junimii…………………………………..…11
3.1:Spiritul critic………………………………………………………….....11
3.2:Spiritul filozofic…………………………………………………………12
3.3:Spiritul oratoric…………………………………………………………12
3.4:Ironia……………………………………………………………………12
3.5:Clasicismul…………………………………………………………...…12

CAPITOLUL 4: Titu Maiorescu………………………………………….13

4.1:Titu Maiorescu – adevăr și valoare………………………………….......13

4.2:Teoria formelor fără fond…………………………………..……………14
4.3:Etimologismele…………………………………………………….……15
4.4:„Beția de cuvinte” și neologismele ……………………..………………15
CONCLUZII……………………………………………………..………...16

3
 CRITICISMUL JUNIMIST

CLASA a-XI-a A

Introducere

În anul 1863 cinci tineri vizionari au înființat societatea culturală și literară Junimea la Iași, respectiv de
Petre Carp, Vasile Pogor, Theodor Rosetti, Iacob Negruzzi şi Titu Maiorescu după întoarcerea lor din
străinătate pentru studii. Societatea înființează o revistă numită “Convorbiri literare” (1867), unde, mai
apoi, vor apărea poate cei mai valoroși scriitori ai României: Mihai Eminescu, Ion Creangă, I.L Caragiale,
Ioan Slavici. Maiorescu era liderul organizației, activitatea acesteia bazată pe ideologia sa, ideologia
"formelor fără fond", o critică asupra civilizației românești asimilând "formele" occidentului, aceasta
nereușind deoarece cultura română nu are un "fond", adică o tradiție, astfel arătând și spiritul critic al
societății, această ideologie fiind "piatra de fundament" pe care s-au construit operele lui Eminescu,
Caragiale şi Slavici.

CAPITOLUL 1: Contextul apariției Junimii

1.1 Fondatorii Junimii

Petre P. Carp (1837-1919) s-a născut familie de vechi boieri moldoveni, mai apoi fiind trimis la un liceu
franțuzesc din Berlin, urmând Facultatea de Drept şi Ştiinţe Politice din Berlin. A intrat de tânăr în viaţa
politică, reprezentând marea boierime română. A participat la complotul împotriva lui Cuza, a fost ministru
de externe şi prim-ministru, şeful partidului conservator timp de 5 ani.

Vasile Pogor (1833-1906) s-a născut într-o familie de boiernaşi în Iaşi, a făcut studii secundare şi politice la
Paris. El, ca și Petre Carp a luat parte la conspiraţia împotriva lui Cuza, a fost prefect al judeţului Iaşi şi
primar al Iaşului. Era proprietarul tipografiei ce tipărea revista Convorbiri literare şi scrierile junimistilor,
acesta realizând de asemenea traduceri din Goethe, Victor Hugo, Baudelaire.

Theodor Rosetti (1837-1923) s-a născut la Iaşi, a făcut studii secundare şi de economie politică şi finanţe în
mai multe țări, mai specific: Ucraina, Austria, Franţa, Germania. Intrat în politică, ajunge prim-ministru,
influent om politic, chiar judecător. A scris trei eseuri care susţin programul junimist - “Despre direcţiunea
progresului nostru”, “Mișcarea socială la noi”, “Scepticismul la noi”.

Iacob Negruzzi (1842-1932), fiul lui Costache Negruzzi, şi-a făcut studiile în Germania. A fost profesor de
drept comercial la Facultatea din Iaşi, unde predă până în 1884, apoi se va muta la Facultatea de Drept a
Universității din București, unde profesează până în 1897, când a ieșit la pensie.Membru fondator al
societăţii Junimea, a condus timp de peste 28 de ani revista “Convorbiri literare”.

Titu Liviu Maiorescu s-a născut la Craiova, la 15 februarie 1840. A fost academician, avocat, critic literar,
eseist, estetician, filosof, profesor, politician şi scriitor român, prim-ministru al României între 1912 şi
1914, ministru de interne, membru fondator al Academiei Române. S-a stins din viaţă la 18 iunie 1917,
4
 CRITICISMUL JUNIMIST

CLASA a-XI-a A

fiind înmormântat la cimitirul Bellu din Bucureşti. Titu Maiorescu a avut un rol definitoriu în cadrul
societății "Junimea" impunându-se ca adevăratul ei lider, iar în cadrul epocii drept îndrumătorul cultural şi
literar. Acesta își exersează spiritul critic pe numeroase domenii, precum: limba română, literatura, cultura
estetică, filozofia. Studiile sale au de o importantă majoră pentru literatura română: "O cercetare critică
asupra poeziei române la 1867", "Comediile domnului I.L.Caragiale" (1885), "Direcția nouă în poezia şi
proza română" (1872), "Asupra poeziei noastre populare", "Poeți şi critici', "Eminescu şi poeziile lui".

1.2 Istoria înființării Junimii

Astfel, “Societatea Junimea” a fost înființată la Iaşi în anul 1863 din inițiativa unor tineri reîntorşi de la
studii din străinătate, în frunte cu Titu Maiorescu, Petre P. Carp, Vasile Pogor, Iacob Negruzzi şi Teodor
Rosetti, deviza lor fiind "Entre qui veut, reste qui peut" ("Intră cine vrea, rămâne cine poate"), reprezentând
deschiderea către idei noi, dorința către alăturarea la grup, dar și intoleranța față de superficialitate.
Cursul public pe care Titu Maiorescu îl tinuse cu un an mai înainte, curând după instalarea sa la laşi,
dovedise existența unui auditoriu cultivat, în stare să se intereseze de problemele științei, expuse în formele
unei înalte ținute academice. Experienţa este reluată în februarie 1864 cu puteri unite. În cursul aceluiaşi
ciclu al "Prelecţiunilor populare", abordând probleme dintre cele mai variate, Carp şi Vasile Pogor vorbesc
de câte două ori, iar Titu Maiorescu de zece ori. Apoi "Prelecţiunile populare" devin o lungă tradiţie a
"Junimii" din Iaşi. Timp de şaptesprezece ani ele se urmează neîncetat, mai întâi asupra unor subiecte fără
legătură între ele; apoi, din 1866, grupate în cicluri unitare; în fine, din 1874, prin intervenția noilor
membri, Lambrior şi Gheorghe Panu, asupra unor teme cum ar fi istoria şi cultura naţională. Astfel, de unde
mai-nainte se vorbise despre “Elementele de viaţă ale popoarelor” şi despre “Cărţile cicluri” din 1874 şi
1875 limitează preocupările la elementele naţionale ale culturii noastre şi la influențele consecutive
exercitate asupra poporului român. Curând, prin darul basarabeanului Caşu, nepotul lui Pogor, completat
prin cotizațiile membrilor ei„,Junimea" devine proprietara unei tipografii, trecută mai târziu în alte mâini.
Asociaţia infiinţează şi o librărie, pusă sub supravegherea lui Vasile Pogor, dar dispărută şi ea după o scurtă
funcţionare. Existenţa tipografiei permite „Junimii" publicarea, începând din 1867, a unei reviste:
“Convorbiri literare”, puse de la început sub conducerea lui Iacob Negruzzi. Această publicaţie se va
bucura de cel mai înalt prestigiu în istoria literaturii române. Ea a impus, încă de la apariţie, o direcţie nouă,
modernă, întregii noastre culturi, definindu-se prin spiritul ei etic şi sentimentul valorii estetice. Încă de la
începuturile ei, mişcată de conştiinţa primelor nevoi ale culturii româneşti în acel moment, “Junimea”
abordează problema ortografiei româneşti, foarte acută în epoca trecerii de la întrebuinţarea alfabetului
chirilic la cel latin. În şedinţe însufletite, ținute de obicei în casa lui Vasile Pogor sau acasă la Titu
Maiorescu şi dominate de personalitatea plină de prestigiu a acestuia din urmă, se discută probleme de
ortografie şi limbă, se recitesc poeţii români în vederea unei antologii şi se compun sumarele revistei,
uneori în hazul general pentru producţiile care trebuiau respinse. “Convorbirile literare” păstrează în cea
mai mare parte urma activităţii "Junimea", şi lectura atentă a revistei permite refacerea vieţii renumitei
grupări literare şi a etapelor pe care le-a străbătut. Programul Junimii şi cercetări istorice recente ne
îndreptățesc să afirmăm că gruparea avea o importantă dimensiune masonică.
"Criticismul junimist se caracterizează, deci, pentru noi, nu atât din punctele de doctrina pe care le împărțea
cu cei mai mulți dintre contemporanii și înaintașii imediați, cât din unele înclinări altoite pe trunchiul

5
 CRITICISMUL JUNIMIST

CLASA a-XI-a A

doctrinei amintite și pe acea atitudine centrală făcută din ce Maiorescu a numit respectul adevărului." a
spus Tudor Vianu despre Junimea în 1944.
Aşadar, societatea Junimea continuă iniţiativele “Daciei literare” (deşi sancţionează evolutia grăbită,
arderea etapelor în activitatea paşoptiştilor) şi se constituie ca reflex al nevoii de modernizare a limbii şi
literaturii române, dar mai ales ca necesitate a emancipării publicului cititor.

CAPITOLUL 2:Etapele Junimii

2.1 Etapa ieşeană (1863-1874)

Are un pronunţat caracter polemic şi se manifestă în trei direcţii: limbă, literatură şi

cultură. În această perioadă se elaborează principiile sociale şi estetice ale junimismului.
Tot acum se impune necesitatea educării publicului prin aşa-numitele prelecţiuni populare.
Organizate pe teme variate, în diverse cicluri sistematice şi ţinute într-o formă academică,
ele au avut drept scop educarea publicului larg, care să înţeleagă cultura ca factor de
progres şi moralitate. Această etapă marchează căutările febrile de modele apte să asigure
progresul la care aspira Titu Maiorescu. Interesul pentru literatură se manifestă din 1865,
când se avansează ideea alcătuirii unei antologii( Culegere de lucrări reprezentative, alese
dintr-unul sau din mai mulți autori) de poezie românească pentru şcolari. Aceasta i-a
determinat pe junimişti să citească în şedinţele societăţii autorii mai vechi, pe ale căror
texte şi-au exersat spiritul critic şi gustul literar. În această primă etapă - încep
„prelecțiunile populare” (conferințe cu publicul, pe teme cultural-artistice), care aveau
rolul de a forma gustul unui public receptiv la noile forme culturale - se impune un nou tip
de orator - au loc întâlnirile Cenaclului „Junimea” în casa lui Vasile Pogor, din Iași, - se
înființează revista „Convorbiri literare”, în 1867 - este achiziționată o tipografie, cu
ajutorul căreia se vor tipări manuale școlare și cărți de știință și literatură - sunt abordate
probleme legate de limba română și de ortografie, Maiorescu publicând articolul său critic
„Despre scrierea limbei rumane” (1866) - Titu Maiorescu descoperă talentul lui Mihai
Eminescu și îl invită pe acesta să facă parte din „Junimea”. La rândul său, Eminescu îl va
coopta pe Ion Creangă, care prima dată va citi, în cadrul cenaclului, povestea „Soacra cu
trei nurori. Asadar, în această etapă se urmărea: educarea unui public capabil sa distinga
valoarea de nonvaloare, promovarea literaturii originale, unificarea limbii române literare,
combaterea formelor fără fond.

6
 CRITICISMUL JUNIMIST

CLASA a-XI-a A

2.2 Etapa de consolidare (1874-1885)

Cea de-a doua etapă, ce durează din 1874 până în 1885 (cu desfăşurarea şedinţelor Junimii
la Bucureşti, dar a activităţii revistei la Iaşi), este o etapă de consolidare, în sensul că în
această perioadă se afirmă reprezentanţii direcţiei noi în poezia şi proza română:
Eminescu, Creangă, Slavici, Caragiale. Această perioadă este marcată de intrarea
junimiştilor în viaţa politică, în partidul conservator. Funcţia de ministru al Instrucţiunii
Publice îl obligă pe Titu Maiorescu să se stabilească la Bucureşti. Lui i se alătura Mihai
Eminescu şi Ioan Slavici, ca redactori la ziarul “Timpul”, oficiosul partidului conservator.
Junimea se scindează, şedinţele se ţin atât la Iaşi, în casa lui Vasile Pogor, cât şi la
Bucureşti, în casa lui Titu Maiorescu. Activităţile “Junimii” se îndreaptă mai ales spre
literatura:

▪ se consolidează “direcţia nouă” în poezie şi în proza prin capodoperele marilor scriitori

–Eminescu, Creangă, Caragiale, Slavici, publicate în revista “Convorbiri literare”, dar şi în
volume;

▪ poeziile lui Eminescu şi nuvelele lui Slavici sunt traduse în limba germană de Mite
Kremnitz, cumnata lui Titu Maiorescu;

▪“Junimea” continua să ofere burse tinerilor pentru studii în străinătate;

▪criticismul se manifestă acum prin noi campanii, notabilă fiind polemica lui Maiorescu
privind “arta cu tendinţa” şi “artă pentru artă”, purtată cu Constantin Dobrogeanu -Gherea

Așadar, este o perioadă în care se diminuează teoretizarea criticismului în favoarea

judecăţilor de valoare. Sunt elaborate studiile esenţiale prin care Titu Maiorescu se impune
ca autentic întemeietor al criticii noastre literare moderne, fără însă a neglija preocupările
din domeniul civilizaţiei, dar mai ales din domeniul limbii literare, necesare şi pentru că în
1860 se făcuse trecerea de la alfabetul chirilic la cel latin. Maiorescu susţine utilitatea
îmbogăţirii vocabularului limbii române prin neologisme de origine romanică, într-un
studiu din 1881, intitulat chiar Neologismele. În această etapă au avut loc următoarele:

-Titu Maiorescu se mută la Bucureti, deoarece primește portofoliul de Ministru al

Interacțiunii Publice, de asemenea, o mare parte a membrilor „Junimii” intră în politică, de
partea partidului Conservator

7
 CRITICISMUL JUNIMIST

CLASA a-XI-a A

- redacția revistei „Convorbiri literare” rămâne la Iași, sub conducerea lui Iacob Negruzzi,
iar ședințele de cenaclu se desfășoară în ambele părți, și la Iași, și la București

- continuă seria „prelecțiunilor publice”

- activitatea principală a „Junimii” va consta, totuși, în această perioadă, în lectura operelor

originale

- este perioada în care „Junimea” atinge apogeul faimei sale în epocă și în care sunt
publicate operele cele mai importante ale membrilor săi, inclusiv ale „Marilor clasici” ai
literaturii române: Mihai Eminescu, Ion Creangă, Ion Luca Caragiale și Ioan Slavici.

- societatea îi va ajuta cu burse de studiu în străinătate pe tinerii talentați, dar lipsiți de

mijloacele financiare necesare (printre aceștia s-a numărat și Mihai Eminescu care a fost
beneficiarul a doua astfel de burse: la Berlin și la Viena) - în această perioadă, au aderat la
principiile „Junimii” și au devenit membri importanți ai acesteia alți doi „Mari clasici”:
Ioan Slavici (cooptat tot de Eminescu) și I.L Caragiale.

2.3 Etapa bucureșteană(1885-1944)

Este caracterizată printr-o diminuare a criticismului și printr-un caracter preponderent universitar.

Aceasta este formată din trei perioade și anume:

1. Perioada 1885-1900 este una mai lungă și lipsită de omogenitate. Transferată la București,
revista își schimbă în mare măsură profilul, predominând cercetările istorice și filozofice. În anul
1885 Iacob Negruzzi se mută la București, luând cu sine revista a cărei conducere o păstrează
singur până în 1893, pentru ca în 1895 să fie format un comitet care să își asume întreaga
conducere a revistei. Între anii 1885 și 1900 principiile estetice ale junimismului au parte de o
importantă dezvoltare. În aceeași perioadă are loc lupta “Junimii” cu socialiștii, acțiunea lui Titu
Maiorescu fiind sprijinită de aceea a lui Petru Th. Missir și de a tinerilor discipoli P. P. Negulescu,
Mihail Dragomirescu, Simion Mehedinți, Gr. Tausan etc. Deși în acest interval Ion Luca
Caragiale îsi continua colaborarea la Convorbiri literare, care se deschid și gloriei tinere a lui
George Coșbuc perioada dintre 1885 și 1900 dă grupării și revistei un caracter universitar
predominant. Drumul prin Convorbiri literare devine drumul spre Universitate. Este epoca în care
se stabilește pentru trei sau patru decenii de aici înainte configurația Universității, mai cu seamă a

8
 CRITICISMUL JUNIMIST

CLASA a-XI-a A

celei bucureștene și în care, din cenaclul “Junimii”, se desprind figurile cele mai proeminente ale
științei și oratoriei universitare.

2. Perioada 1900-1907

În 1900 vechiul comitet se completează cu nume noi, provenind din domeniul științelor naturale.
Nume noi se amestecă cu altele noi, mai puține nume din sferele literare, mai multe din cele
savante și universitare. Animatorul comitetului este Ioan Bogdan care, în 1903, devine directorul
revistei până în 1907, când revista trece sub conducerea lui Simion Mehedinți. Dacă până în 1900
revista își păstrase în primul rând tradiționalul ei caracter literar și filozofic, odată cu intrarea lui
Ioan Bogdan în comitetul de redacție și apoi cu trecerea lui la direcția revistei, Convorbirile devin
o arhivă de cercetări istorice, în paginile căreia se disting, alături de propriile studii ale lui Ioan
Bogdan, acele ale lui Dimitrie Onciul, Nicolae Iorga și alții. Și dacă vechile lupte ale
Convorbirilor literare fuseseră purtate pe teme de cultură generală, acum este vremea polemicilor
erudite, ale lui Ioan Bogdan împotriva lui Sion, ale lui Nicolae Iorga împotriva lui A. D. Xenopol
și Tocilescu care nu au mai avut același grad de popularitate ca și în anul 1890.

3. Ultima perioadă începe în 1907 și coincide cu lunga direcție a lui Simion Mehedinți, în timpul
căreia arhiva de cercetări istorice se completează cu una de filozofie, unde apar contribuțiile
gânditorilor, la începuturile lor atunci: Ioan Petrovici, C. și M. Antoniade, Mircea Djuvara,
Mircea Florian. Figura literară cea mai importantă a epocii este Panait Cerna, a cărui colaborare
începuse însă sub direcția anterioară. În latura îndrumării critice, nimic nu poate fi pus alături de
marea epocă ieșeană și nici de dezvoltarea ei ulterioară prin contribuția lui P.P Negulescu și a lui
Mihail Dragomirescu. Apariția lui Eugen Lovinescu este de scurtă durată, rostul criticului urmând
să se precizeze mai târziu. Convorbirile literare au avut totuși controverse și în această perioadă
cu revistele Viața nouă și cu Viața românească. Lipsite însă de sprijinul unor noi și puternice
talente literare, Convorbirile literare încep să piardă din vechiul prestigiu până când, în 1921,
Simion Mehedinți predă conducerea lui Alexandru Tzigara-Samurcas care, împreună cu arhitectul
Alexandru M. Zagoritz, se remarcase încă din perioada vechii conduceri prin studii de arta
romanească veche și populară. Nici noua direcție nu izbutește însă să impună revista în rolul ei de
altădată. O viziune asupra întregii “Junimi” nu va mai fi posibilă decât după ce va fi cuprinsă
întreaga arborescență a mișcării, dezvoltată prin silințele celei de-a doua generații de scriitori și
gânditori junimiști.

9
 CRITICISMUL JUNIMIST

CLASA a-XI-a A

CAPITOLUL 3: Trăsăturile junimii

3.1 Spiritul critic

Spiritul critic este cea mai importantă trăsătură a junimismului. Se manifestă prin respectul față de
adevărul istoric în studierea trecutului și prin cultivarea simplității. Este combătută falsa erudiție,
manifestată de către mulți cărturari ai timpului, prin folosirea unei limbi artificiale, care să-i diferențieze de
oamenii de rând. Criticismul ”Junimii” se bazeaza pe acea atitudine centrală impusă de Titu Maiorescu –
respectul adevărului, se dorește așezarea vieții politice și culturale pe baze autentice, respingându-se
“formele fara fond”.

3.2 Spiritul filozofic

Spiritul filozofic. Intelectuali foarte cultivați, toți junimiștii au fost oameni cu pregătire filozofica, la
curent cu evoluția științei și a literaturii. Sunt oameni de idei generale, mai mult decât specialiști într-o
ramură principală a științei. Nu gustul individual, impresia de moment îi călăuzesc, ci dorința de a construi
pe o solidă bază teoretică în care aplicațiile devin doar o urmare firească a raționamentului. Așa procedează
Titu Maiorescu, așa vor proceda si Alexandru Dimitrie Xenopol, Petre P. Carp sau, mai tarziu, Mihail
Dragomirescu.

3.3 Spiritul oratoric

Spiritul oratoric se naste din opoziția împotriva retoricii pașoptiste romantice, mesianice, lipsite de
echilibru, dar și din respingerea frazeologiei politice parlamentare si a beției de cuvinte a timpului; impune
un model în care totul, de la vestimentație la dicție trebuia să dovedească perfecta stapânire de sine, rigoare,
măsură. Maiorescu a devenit în epocă și a rămas până în zilele noastre un model al oratorului: el își
pregătea discursurile cu maximă rigurozitate, avea grijă ca totul să fie echilibrat și elegant, avea în vedere
nu numai conținutul de idei al textului, dar și forma discursului, inclusiv ținuta vestimentară, dicția și
gestica.

3.4 Ironia
Ironia era metoda utilizată cel mai adesea de junimiști împotriva adversarilor, dar și pentru a dezaproba,
pentru a scoate în evidență tare ale societății pe care își doreau să le îndrepte. Junimiștii cultivau umorul și
ironia. Ei aveau convingerea că nu se poate construi nimic pe o bază nouă fără a distruge mai întâi, cu
ajutorul ironiei, prejudecățile și ideile greșite. Ironia, folosită ca unealtă polemică, este folosită și în
interiorul cercului, caracterizând pe fiecare cu un adjectiv special, de pildă: “carul de minciuni Negruzzi”,
“închisul estetic Burghelea”, “bine hrănitul Caragiani”.

10
 CRITICISMUL JUNIMIST

CLASA a-XI-a A

3.5 Clasicismul
Clasicismul. Junimiștii au încurajat promovarea literaturii clasice, înțelegând prin aceasta atât literatura
ce aparținea curentului clasic propriu-zis, cât și operele contemporane ce întruneau prin valoarea lor
artistică elementele clasice. Astfel, clasicismul se bucură de o bună primire la ”Junimea”, care nu se închide
însă față de romantism. Dar gustul junimist se îndreaptă către producția confirmată de timp.

CAPITOLUL 4: Titu Maiorescu

4.1 Titu Maiorescu – adevăr și valoare

Titu Maiorescu, primul critic valoros al literaturii române, este un îndrumător al culturii și literaturii
române care semnalează sciziunea produsă între cultura tradițională și cea modernă și ale cărui acțiuni vor
încerca să umple golul cultural survenit. El este cel care, continuând ideea lui Mihail Kogălniceanu din
articolul-program Introducţie (publicat în primul număr al revistei „Dacia literară“), a impus în critica
românească primatul criteriului estetic (valoarea artistică a operei literare).

Titu Maiorescu și-a lasat amprenta asupra uneia dintre cele mai strălucite perioade din literatura
română: epoca junimistă. Acesta a scris mai multe studii care se clasifică astfel:

I. Studii de critică a culturii

„În contra direcției de astăzi în cultura română” (1868) în care se formulează combaterea formelor fără
fond, evidenţiind ridicolul contrastului între esenţă şi aparenţă.

II. Studii de estetică

- „O cercetare critică asupra poeziei române de la 1867” - un mic tratat de poetică (teoria poeziei) în care
criticul își propune să răspunda la întrebarea „Ce este poezia?”.

- „Comediile d-lui Caragiale” (1885) - este un studiu de estetică ce porneşte de la problema moralităţii în
artă. Titu Maiorescu răspunde unor atacuri împotriva autorului Ion Luca Caragiale considerând că
personajele acestuia corespund realităţii şi că literatura nu este imorală atunci când creează personaje
imorale, dacă ele corespund realităţi, ci atunci când falsifică realitatea şi îi lipseşte valoarea estetică.

III. Studii de literatură aplicată(critică literară)

- „Direcția nouă în poezia și proza română” (1872)

- „În lături!” (1886)

- „Poeți și critici” (1886) -studiu dedicat lui Alecsandri la sfârșitul activității sale literare.

- „Eminescu și poeziile lui” (1889) - este tot un studiu de estetică, de filozofie a artei, unde se susţine
autonomia personalităţii de geniu faţă de contextul istoric, faptul că geniul nu este influenţat în structura sa
de societatea în care trăieşte ci, dimpotrivă, o influenţează.

11
 CRITICISMUL JUNIMIST

CLASA a-XI-a A

La acestea se mai adaugă recenzii și rapoarte academice dedicate lui Octavian Goga, Mihail Sadoveanu,
Ioan Brătescu-Voinești.

IV. Studii de limbă (probleme de vocabular și ortografie) în care combate scrierea cu alfabet
chirilic, scrierea etimologizantă și abuzul de neologisme.

- „Limba română în jurnalele din Austria” (1868) - criticul combate cu vehemenţă şi cu argumente
lingvistice exagerările etimologismului latinizant şi „haosul erorilor“ în folosirea limbii române de către
jurnaliştii din Transilvania, Bucovina şi Banat.

- „Beția de cuvinte” (1873)

- „Neologismele” (1881)

4.2 Teoria formelor fără fond

Unul dintre studiile reprezentative pentru spiritul critic junimist şi pentru viziunea asupra evoluţiei
fenomenului cultural este „În contra direcţiei de astăzi în cultura română”, apărut iniţial în revista
„Convorbiri literare” (1868) şi apoi în volumul care reuneşte cele mai importante studii maioresciene
critice. În acest studiu, Maiorescu se revoltă împotriva ,,viciului” existent în epocă, de a se împrumuta
forme ale culturii apusene, fără a le adapta condiţiilor existente. Maiorescu constată că civilizaţia
românească are tendinţa să copieze din cea occidentală forme (instituţii), în absenţa fondului corespunzător
lor, nedezvoltat încă: s-a înfiinţat o pinacotecă (muzeu de artă) fără a exista picturi de valoare; s-a creat o
academie, dar în lipsa veritabililor savanţi. Titu Maiorescu propune ca să se aştepte dezvoltarea fondului şi
după aceea să se creeze formele corespunzătoare, opţiune care exprimă trăsătura esenţială a
conservatorismului politic autohton.

„Forma fără fond nu numai că nu aduce nici un folos, dar este de-a dreptul stricăcioasă, fiindcă nimiceşte un
mijloc puternic de cultură. Şi prin urmare vom zice: este mai bine să nu facem şcoală deloc decât să facem o şcoală
rea, mai bine să nu facem o pinacotecă deloc decât să o facem lipsită de artă frumoasă, /…/ mai bine să nu facem
deloc academii /…/ decât să le facem fără maturitatea ştiinţifică ce singură le dă raţiunea de a fi. Căci dacă facem
altfel, atunci producem un şir de forme ce sunt silite să existe un timp mai mult sau mai puţin lung fără fondul lor
propriu. /…/ În acest timp, formele se discreditează cu totul în opinia publică şi întârzie chiar fondul ce, neatârnat de
ele, s-ar putea produce în viitor şi care atunci s-ar sfii să se îmbrace în vestmântul lor dispreţuit.” 1

Teoria formelor fără fond exprimă viziunea lui Titu Maiorescu asupra culturii, are un fundament
filozofic, fiind construită pe trei principii:

1. Autonomia valorilor porneşte de la un principiu din filozofia lui Immanuel Kant, care delimitează
domeniul esteticului de celelalte valori (etice, ştiinţifice şi utilitare, politice). Maiorescu exprimă necesitatea
aprecierii fiecărui domeniu prin criterii specifice, evitând astfel contaminarea ce are ca efect confuzia
valorilor.

2. Unitatea între cultură şi societate este prezentată ca raport necesar între dimensiunea universală a
formelor culturale (artă, ştiinţă, etc) şi determinarea concretă a unei societăţi (istorie, mod de viaţă etc) care
constituie „fundamentul dinlăuntru”.

3. Unitatea între fond şi formă în cultură şi în dezvoltarea socială este principiul provenit din teoria
evoluţiei organice. Prin fond, Maiorescu înţelege sistemul activităţilor materiale şi sociale, dar şi
mentalităţile dominante şi formele caracteristice ale psihologiei colective, tradiţiile şi spiritul acestora, aşa

1
Titu Maiorescu – „În contra direcţiei de astăzi în cultura română”
12
 CRITICISMUL JUNIMIST

CLASA a-XI-a A

cum se reflectă în conduita practică. Prin formă, sunt desemnate structurile instituţionale, juridice şi politice
ale societăţii, sistemul de educaţie, instituţiile culturale (presa, teatrul, conservatorul, filarmonica,
Academia etc.), prin care se realizează circulaţia valorilor în cadrul societăţii.

4.3 Etimologismele
Maiorescu începe combaterea etimologismului promovat de curentul latinist, cu reprezentanți de
mare autoritate în epocă: „Esența etimologismului în ortografie este alta. El cere ca dupa ce literele s-au
stabilit, fie cu semne, fie fara semne, scrierea ortografică însă să nu se îndrepte după vorbirea actuală, foarte
influențată prin legi eufonice, ci dupa legile derivației cuvintelor de la originea lor, întrucât aceasta se poate
urmări în întreaga tradiție a limbii. De aceea d. Cipariu scrie cuvantul „bine” nu cu „i”, cum îl pronunțăm
noi, ci cu „e”, adica „bene”, „e” fiind vocala originară.”

În opinia criticului, aplicarea etimologismului în scriere ar fi avut ca efect un regres: limba ar fi fost
„aruncată” cu secole în urmă.

4.4 „Beția de cuvinte” și neologismele

„Beția de cuvinte” este titlul unui articol scris de Titu Maiorescu și publicat în 1873 în "Revista
Contimporană", în care satirizează fraza supraîncărcată și, prin aceasta, confuză, numind boala de care
suferă flecarul “lipsă de idei”.

În „Beția de cuvinte”, Maiorescu stigmatizează excesul de vorbe goale, lipsa de idei și alte
simptome pe care le enumeră: „o cantitate nepotrivită a vorbelor în comparație cu spiritul căruia vor să-i
servească de îmbrăcăminte”; „întrebuințarea cuvintelor seci care produc o confuzie naivă”; „pierderea
oricărui șir logic; contrazicerea gândurilor puse laolaltă”; „violența nemotivată a limbajului”. Este vorba în
general de tautologie, anacolut, pleonasm, barbarisme. Beția de cuvinte la care se referea Titu Maiorescu,
este o oglindă a dezordinii din mintea vorbitorilor, a lipsei de claritate, de limpezime a gândurilor.

“Neologismele” este un studiu al lui Titu Maiorescu, marcat de un pronunțat caracter didactic. În
acesta este urmărită și criticată tendința de adoptare și păstrare a neologismelor în defavoarea cuvintelor
originale românești. Studiul vine după o încercare eșuată de atragere a atenției cu privire la această
problemă, într-un număr al “Convorbirilor literare” din anul 1874, despre care autorul spune că:
“încercasem cea dintâi formulare a unor reguli pentru primirea şi respingerea lor, dar o încercasem numai în
treacăt şi cu acel ton agresiv şi oarecum fragmentar ce eram pe atunci încă siliţi să-l avem în contra
numeroşilor noştri adversari”.

Titu Maiorescu, prin studiile despre limbă, a militat pentru unificarea limbii române literare prin
omogenizarea scrierii, prin punerea la punct a unei gramatici unitare, prin adoptarea principiului îmbogăţirii
vocabularului cu neologisme şi prin promovarea unei atitudini de combatere a oricărei tendinţe de stricare a
limbii. Așadar, din studiile despre limbă, precum „Despre scrierea limbii române”(1866), „Beţia de
cuvinte”(1873), „Neologismele” (1881) se desprind următoarele idei: introducerea alfabetului latin,
eliminarea alfabetului chirilic, slavon; ortografia fonetică ,,fiecare cuvânt se scrie cum se pronunţă”,
combaterea scrierii etimologice, îmbogăţirea vocabularului limbii române prin neologisme, dar
respectându-se câteva condiţii: să se împrumute mai ales din limbile romanice, pentru a fi mai uşor adaptate
la fonetica limbii române, şi numai atunci când este neapărat necesar; combaterea tendinţelor de stricare a
limbii (calcul lingvistic, beţia de cuvinte).

13
 CRITICISMUL JUNIMIST

CLASA a-XI-a A

CONCLUZII

În concluzie, criticismul junimist este o trăsătură definitorie a mișcării, care a influențat destinul
literaturii și al culturii române. Structurarea unei doctrine unice pe baza respectului față de adevăr, plasarea
analizei și a interpretării fenomenului artistic într-o paradigmă valorică universală, combatarea cu
vehemență a mistificării istoriei și a limbii române, a lipsei de echilibru între fondul și forma fenomenului
cultural, sunt câteva dintre ideile în numele cărora luptă junimiștii. Aceste convingeri, puterea extraordinară
a lui Maiorescu de a construi o teorie a culturii și, de asemenea, puterea extraordinară de intuiție a geniului,
demonstrând autonomia artei și aplicând principiile valorice, au făcut posibilă apariția marilor clasici ai
literaturii române: Eminescu, Creangă, Slavici.

14