JUNIMEA

(după 1860)
I. CADRUL SOCIAL-POLITIC ȘI CULTURAL

Perioada imediat următoare a unirii principatelor în 1859, reprezintă o etapă a

transformărilor radicale în plan social, politic și cultural. Astfel, la 24 ianuarie 1862, are loc
completa unificare a instituțiilor din Țara Românească și Moldova, sub semnătura lui
Alexandru Ioan Cuza, fapt ce va determina o intensificare a mișcării de culturalizare a
maselor populare. Se dezvoltă acum învățământul, științele exacte, presa, literatura.
După 1860 se conturează una dintre cele mai strălucite perioade din cultura română, epoca
Marilor Clasici: Ion Creangă, Ioan Slavici, M. Eminescu, I. L. Caragiale.

II. SOCIETATEA ,,JUNIMEA”

În 1863, ia ființă societatea ,,Junimea” la inițiativa unor tineri intelectuali cu studii în

străinătate: Vasile Pogor, Petre Cart, Iacob Negruzzi, Teodor Proseti și Titu Maiorescu,
conducătorul societății.
Socitetatea era foarte bine organizată având o tipografie, o librărie, un cenaclu și de la 1
martie 1867, revista ,,Convorbiri literare”. În articolul-program întocmit de Titu
Maiorescu și semnat de Iacob Negruzzi se precizează că scopul revistei este de a
promova ,,Tot ceea ce intră în cercul ocupațiunilor culturale și științifice” și de a servi
drept ,,punct de întâlnire și de înfrățire a scriitoriilor naționali”. Deviza
societății ,,Junimea” era ,,Entre qui vent, reste qui peut!” (Intră cine vrea, rămâne cine poate!)
întrucât se impunea un filtru de valori în funcție de care să fie apreciate operele scriitorilor
români.

Există 3 perioade de dezvoltare a societății ,,Junimea”:

a. Între 1864-1874, activitatea se desfășoară la Iași și se caracterizează
printr-o ascuțită critică adusă societății burgheze; se dezvoltă pe 3 direcții: limbă,
literatură și cultură - sunt promovate principiile estetice, lingvistice și sociale ale
junimiștilor
b. Între 1875-1885, activitatea se desfășoară concomitent la Iași și la
București, se dezvoltă acum noua direcție, are loc o nouă dimensionare a
criticismului junimist, astfel că în paginile revistei ,,Convorbiri literare” apar
operele marilor clasici
c. După 1886, activitatea se desfășoară exclusiv la București, unde erau deja
Titu Maiorescu și Iacob Negruzzi și unde va fi mutată redacția revistei ,,Convorbiri
literare”. Activitatea cenatului se restrânge, revista capătă un caracter preponderent
universitar cuprinzând articole de filozofie, geografie, istorie, psihologie așa încât
pierde din popularitatea primilor 20 de ani.
III. PRINCIPALELE OBIECTIVE

1. Răspândirea spiritului critic

2. Crearea și impunerea valorilor
3. Încurajarea progresului literaturii naționale
4. Susținerea originalității, culturii și literaturii române
5. Lupta pentru unificarea limbii române literare
6. Educarea publicului în spiritului înțelegerii și receptării culturii

IV. DIRECȚII DE ACTIVITATE

a. Educarea maselor populare

Prima mișcare a junimiștilor de tatonare este cea a ședințelor publice, așa

numitele ,,Prelecțiuni populare”, care erau conferințe pe teme variate, ținută în manieră
academică, în vederea formării unui public cititor, apt să înțeleagă cultura ca factor de
progres al civilizației. Totodată, acestea au reprezentat și o modalitate de transmitere a ideilor
junimiste, precum și o formă de dezvoltare a spiritului oratoriu.

b. Lupta pentru unificarea limbii române literare- ,,Despre scrierea limbii române”
Ideea a început în 1860, când Ion Ghica, în calitate de ministru al culturii, a dorit
înlocuirea alfabetului chirilic cu cel latin. Junimiștii au vrut și ei să-și exprime opiniile cu
privire la scrierea limbii române, primul care s-a ocupat de această problemă fiind Iacob
Negruzzi. Lucrarea acestuia era însă prost întocmită, lacunară, de aceea, munca a fost
preluată de Titu Maiorescu așa încât în 1866 apare lucrarea ,,Despre scrierea limbii
române” în care sunt prezentate următoarele idei fundamentale:
 Alfabetul chirilic trebuie respins întrucât este străin de natura limbii
române
 Scrierea etimologică trebuie respinsă întrucât s-ar crea o prăpastie prea
mare între limba scrisă și cea vorbită
 Scrierea trebuie să fie fonetică
 Crearea unui set de reguli gramaticale
Din articolul de neologisme importantă este ideea preluarii unor cuvinte cu două
condiții:
1. Să fie preluate din limbi romanice întrucât sunt mai ușor de adaptat fonetic
2. Doar în cazul în care nu există cuvânt românesc care să denumească realitatea
respectivă
 c. Promovarea unei literaturi originale- ,,Comediile domnului Caragiale”

S-a realizat prin încurajarea tinerilor scriitori să creeze opere valoroase cu specific
național. Pentru a-i sprijini, Maiorescu elaborează ,,Comediile domnului Caragiale” în
care prezintă raportul dintre formă și font în poezie, precum și raportul artă-realitate și
funcția moralității în artă. Întradevăr, în această perioadă vor fi publicate în paginile
revistei ,,Convorbiri literare” operele originale aparținând celor patru mari clasici.

d. Combaterea formelor fără font- ,,În contra direcției de astăzi în cultura română”

Această direcție s-a manifestat nu doar asupra literaturii, ci și asupra economiei,

moralei, justiției, întrucât după cum afirmă teoreticianul: ,,Viciul radical, în toată direcția de
astăzi este neadevărul”. Neadevărul în toate formele de manifestare a spiritului public.
Titu Maiorescu observă că, din dorința de europenizare rapidă, au fost preluate
prin imitație elemente de cultură și civilizație din occident care nu puteau fi însă adaptate
fondului autohton. De aceea, consideră că elementele preluate erau periculoase prin
mediocritate și superficialitate pentru viitorul românesc. Această direcție este sintetizată de
Titu Maiorescu în articolul ,,În contra direcției de astăzi în cultura română” : ,,Avem
politică și știință, avem jurnale și academii, avem școli și literatură, avem muzee, avem
teatru, avem chiar și o constituțiune, dar în realitate toate acestea sunt producțiuni moarte,
pretenții fără fundament, stafii fără trup, iluzii fără adevăr”.
La nivel social, este subliniată prăpastia dintre burghezime, superficială, coruptă
și țărănime considerată ,,singura clasă reală de la noi” întrucât observă înțelepciunea,
obiceiurile, tradițiile românești.