Criticismul junimist

„Junimea” a fost o societate culturală întemeiată la Iași în anul 1863 din inițiativa a 5 tineri întorși de la studii
din străinătate: Petre Carp, Iacob Negruzzi, Vasile Pogor, Theodor Rosetti și Titu Maiorescu, mentorul spiritual
al Junimii. Aceasta desfășoară o amplă activitate precum crearea unei reviste de mare prestigiu: „Convorbiri
Literare”. Revista a funcționat totodată ca un faimos cenaclu literar în care s-au dezbătut diverse probleme
teoretice ale artei, dar și probleme referitoare la modernizarea societății românești. Scopul inițial al Junimii a fost
acela de a organiza „prelecțiuni populare” pe teme diferite de interes larg prin care se urmărea: educarea gustului
publicului, unificarea limbii române literare și interesul pentru literatură.

Junimismul reprezintă cea mai amplă mișcare culturală și ideologică în a doua jumătate a secolului al XIX-lea.
Acesta a fost influențat de evoluționismul englez și de școala istorică germană. În afară de aceasta, „Junimea” nu
este numai un curent cultural si literar, dar și o asociație pentru interese culturale si socio-politice. Apariția ei se
datorează afinității viu resimțite dintre personalitatile întemeietorilor. Ea se menține apoi o perioadă îndelungată
prin funcțiunea atracțiilor și respingerilor care alcătuiesc caracteristica modului de a trăi și a se dezvolta. Vechea
deviză franceză potrivit căreia „Intră cine vrea, rămâne cine poate” este și aceea pe care asociația ieșeana o
adoptă pentru sine.

Junimismul prezintă anumite trăsături, precum:

1. Spiritul critic – cea mai importantă trăsătură a junimismului. Se respectă adevărul istoric în studierea trecutului
şi se cultivă simplitatea. Se simte nevoie de claritate, rigoare şi raţiune – repere permanente ale acestui curent.

2. Spiritul filosofic – tot ceea ce construiesc se bazează pe o urmare firească a raţionamentului.

3. Gustul pentru clasic şi academic – pentru valorile canonice şi nu pentru inovaţie. Junimiştii nu erau dispuşi să
acepte noul, fie el simbolismul sau naturalismul în literatura sau impresionismul în pictură.

4. Spiritul oratoric – opoziţie faţă de retorică paşoptistă romantică; se impune un model în care totul să
dovedească stăpânire de sine, rigoare şi măsură.

5. Ironia – venea din nevoia de a sublinia caracterul lipsit de pedanterie al acţiunii lor culturale

1.Care sunt etapele în evoluţia societăţii “Junimea”?

1. Prima etapă, numită și "etapa ieșeană", se întinde de la întemeierea din anul 1863, până în 1874, anul în care
Titu Maiorescu, devenit ministru al Instrucțiunii publice, se mută la București. Este epoca în care se elaborează
principiile sociale și estetice ale “Junimii” și în care aceasta provoacă cele mai multe adversități, dar și aceea în
care, prin succesul polemicilor ei, prin adeziunea lui Vasile Alecsandri, prin descoperirea lui Mihai Eminescu,
aureola prestigiului începe să se formeze în jurul ei.
2 . Între anii 1874 și 1885 urmează a doua fază a “Junimii”, epoca în care ședințele din Iași se dublează cu cele
din București, în diversele locuințe ale lui Maiorescu și în cele din urmă în armonioasa casă din strada Mercur,
unde Vasile Alecsandri a citit “Fântâna Blanduziei” si “Despot-vodă”, Caragiale a citit “O noapte furtunoasă”,
apărute în aceeași perioadă în “Convorbiri literare” împreună cu operele lui Vasile Conta și Ion Creangă. În
paginile revistei apar operele marilor clasici: Eminescu, Creangă, Caragiale, Slavici, precum și ale altor
personalități din primul rang în artă, știință și cultură, fiind perioada de glorie absolută a revistei.

3. Perioada 1885-1900 este o perioadă mai lungă și lipsită de omogenitate. Transferată la București, revista își
schimbă în mare măsură profilul, predominând cercetările istorice și filozofice. În anul 1885 Iacob Negruzzi se
mută la București, luând cu sine revista a cărei conducere o păstrează singur până în 1893, pentru ca în 1895 să
fie format un comitet care să își asume întreaga conducere a revistei. Între anii 1885 și 1900 principiile estetice
ale junimismului au parte de o importantă dezvoltare, fiind epoca în care se stabilește pentru trei sau patru
decenii de aici înainte configurația Universității, mai cu seamă a celei bucureștene și în care, din cenaclul
“Junimii”, se desprind figurile cele mai proeminente ale științei și oratoriei universitare.

4. În 1900 vechiul comitet se completează cu nume noi, provenind din domeniul științelor naturale. Animatorul
comitetului este Ioan Bogdan care, în 1903, devine directorul revistei până în 1907, când revista trece sub
conducerea lui Simion Mehedinți. Dacă până în 1900 revista își păstrase în primul rând tradiționalul ei caracter
literar și filozofic, o dată cu intrarea lui Ioan Bogdan în comitetul de redacție și apoi cu trecerea lui la direcția
revistei, “Convorbirile” devin o arhivă de cercetări istorice, în paginile căreia se disting, alături de propriile studii
ale lui Ioan Bogdan, acele ale lui Dimitrie Onciul, Nicolae Iorga și alții.

5. A cincea epocă a “Convorbirilor”, cea care a început în anul 1907, coincide cu lunga direcție a lui Simion
Mehedinți, în timpul căreia arhiva de cercetări istorice se completează cu una de filozofie, unde apar contribuțiile
gânditorilor, la începuturile lor atunci: Ioan Petrovici, Mircea Djuvara, Mircea Florian. Figura literară cea mai
importantă a epocii este Panait Cerna, a cărui colaborare începuse însă sub direcția anterioară. În latura
îndrumării critice, nimic nu poate fi pus alături de marea epocă ieșeană și nici de dezvoltarea ei ulterioară prin
contribuția lui P. Negulescu și a lui Mihail Dragomirescu. Lipsite însă de sprijinul unor noi și puternice talente
literare, “Convorbirile literare” încep să piardă din vechiul prestigiu până când, în 1921, Simion Mehedinți predă
conducerea lui Al. Tzigara-Samurcas care, împreună cu arhitectul Al. M. Zagoritz, nu izbutesc însă să impună
revista în rolul ei de altădată.

2.Care sunt obiectivele şi direcţiile de activitate ale “Junimii”?

Obiectivele Junimii erau stabilite încă de la formarea cenaclului:
 raspandirea spiritului critic;
 incurajarea literaturii nationale;
 neatarnarea intelectuala a poporului roman;
 originalitatea culturii si a literaturii romane;
 crearea si impunerea valorilor nationale;
  educarea oamenilor prin cultura (culturalizarea maselor), eforturile lor indreptandu-se spre receptarea si
intelegerea culturii de catre popor;
 unificarea limbii romane literare.

În domeniul studiilor lingvistice, Maiorescu a preluat argumentele lui Alecu Russo, criticând tendințele latiniste

ale cărturarilor transilvăneni care propuneau “curățarea” limbii române de orice element
nelatin. Polemică dintre Maiorescu, pe de o parte, și Timotei Ciparin și George Barițiu, pe de altă parte, a
stimulat studiile asupra limbii române.După unire, dar mai ales după dobândirea independenței naționale,
accentul trebuie să cadă pe calitatea artistică a literaturii, pe
idealul perfecționării ei interioare. Limba oficială, falsă erudiție și lipsa de gust sunt permanent
semnalate și ironizate de membrii Junimii. O parte din scriitorii vremii vor deveni junimisti,
vor colabora la revista “Convorbiri literare”, vor scrie principalele lor
opere, fiind perfect integrați acestei epoci. Reprezentanții noii generații literare, în frunte cu Titu
Maiorescu, încep însă să domine scenă. Sprijinind și apărând valorile autentice, Maiorescu are și darul de a
descoperi și a atrage în cercul sau vocile noi. Revista “Convorbiri literare”devine cel mai important periodic
literar românesc. Aici își publică majoritatea poeziilor Mihai Eminescu, Ion Creangă publică primele trei părți din
“Amintiri din copilărie” și povești, I.L.Caragiale își citește și publică majoritatea comediilor, Ioan
Slavici publică nuvele și povești. Alți colaboratori ai revistei sunt George Coșbuc, Panait Cerna, Octavian Goga,
Dinu Zamfirescu, I.Al. Brătescu-Voinești. Acești colaboratori ai revistei vor deveni figuri marcante ale epocii
cunoscute ca “epoca marilor clasici”. Junimea a supus la
o analiză temeinică și lucidă societatea și cultura românească, semnalându-și slăbiciunile. Dezbaterea de idei
din interiorul “Junimii” ca și aceea dintre junimisti și ceilalți intelectuali ai vremii au contribuit la
implicarea directă a oamenilor de cultură în problemele societății.

Manifestările “Junimii” erau organizate cu scopul concretizării obiectivelor:

1. Educarea publicului prin “prelecțiuni populare”, reușind să impună o
mentalitate junimistă în epocă, fără dogme și să dezvolte spiritul oratoric pe care îl considerau o artă.
Prelectiunile populare debutează în februarie 1864 și sunt organizate timp de aproape două decenii sub forma
unor conferințe duminicale. Aceste prelecțiuni contribuie la răspândirea principalelor idei junimiste:

 respingerea rupturii violente între trecut și prezent
 respingerea conceptului burghez de libertate și a concepției burgheze despre proprietate
 apărarea proprietatii moștenite și legarea ei de onoarea personală a proprietarului
 păstrarea izvorului de bogăție naturală
 aderarea la ceea ce este imediat, la concret
 acțiunea statului în direcția rezolvării marilor probleme ale vremii
 transformarea statului într-un purtător al culturii
 respectarea specificului național.

Dintre cei care au ținut prelecțiuni s-a remarcat Titu Maiorescu, prin claritatea expunerii, printr-

o limba română limpede și frumoasă,prin conștiințe variate. Încă de la prelecțiunea introductivă intitulată “Ce
scop au cursurile populare?”, el a trezit admirația tuturor, prestigiul lui a crescut odată cu prelectiunile “Despre
religia în popor”, “Despre sunete și culori”, și a culminat cu ultima prelectiune “Despre minte și inimă. Titu
Maiorescu analizează erorile lucrărilor istorice și filozofice considerate fundamentale ca demonstrație de
latinitate a limbii române: “Istoria pentru începuturile românilor în Dachia” de Petru Maior (1812), “Lexiconul
de la Buda” (1825), “Tentamen criticum inlinguam romanicam”
(1840), scrisă în latină pentru străini, lucrări care încalcă uneori adevărul științific, recurgând la exagerări provoc
ate de intenții demonstrative și de motivații politice.Maiorescu exprimă necesitatea aprecierii fiecărui domeniu
prin criterii specifice, evitând astfel contaminarea ce are ca efect confuzia
valorilor.Unitatea între cultură și societate este prezentată ca raport necesar între dimensiunea universală a
formelor culturale și determinarea concretă a unei societăți care constituie “fundamentul
din lăuntru”. În 1872, în cadrul temei comune “Omul și natură”, s-au ținut prelecțiuni precum: “ Scrierea”,
“Artă”, “Morală și știință”,“Locuința”, “Plugul”, “Corabia”, “Armă și unealtă”.

2. Unificarea limbii române literare începe prin propunerea junimiștilor privind înlocuirea alfabetului chirilic cu

cel latin, propunere exprimată încă din 1860.În acest sens, Titu Maiorescu publică articolul “Despre scrierea
limbii române” (1866), în care susține toate ideile junimiste privitoare la limbă:
ortografia să fie fonetică, înlocuirea alfabetului chirilic cu cel latin, respinge
etimologismul susținut de pașoptiști, propune normarea limbii (introducerea de reguli gramaticale). Ca urmare
a efortului lor, Academia Română aprobă și oficializează această scriere pentru întreagă țară.

3. Interesul pentru literatură se manifestă încă de la înființarea societății și a
revistei. Încă din 1865, junimiștii emit ideea publicării primei antologii de poezie românească pentru școlari,
iar în primul număr al revistei “Convorbiri literare”, Titu Maiorescu publică studiul “O
cercetare critică asupra poeziei de la 1867”, care îl va consacra definitiv că îndrumător și critic literar. În
domeniul literaturii, privind poezia, se vorbește deja de eminescianism, este apreciat Vasile Alecsandri și se
pune accent pe poezia populară; în proză,se remarcă în mod deosebit Ioan
Slavici și Ion Creangă; în dramaturgie, cel mai valoros este Ion Luca Caragiale. Tudor Vianu a definit în “Istoria
literaturii române moderne” fenomenul cultural junimist, pe care l-a
caracterizat prin identificarea trăsăturilor dominante: “spiritul filozofic”, “spiritul oratoric”,
“gustul clasic și academic”,“ironia” și “vestita zeflemea junimistă”, “spiritul critic”.
În numele adevărului, Maiorescu poartă o campanie împotriva poeziei neinspirate, a limbii
artificiale și a falsei erudiții. Nevoia de autenticitate în formele de manifestare
a vieții naționale determină și atitudinea politică a lui Eminescu. Nevoia de claritate, rigoare
și rațiune vor fi reperele permanente ale junimiștilor.
Prin Titu Maiorescu se afirmă conștiința închegării unei direcții culturale creatoare, delimitate de un spirit critic
neadormit și un sentiment puternic al valorilor. Junimea a realizat și a impus o astfel de direcție,
aducând în atmosfera produsă de unirea românilor din 1859 un climat de nouă întemeiere, simetrică în planul
culturii, cu eforturile de consolidare politică, socială și economică începute de Al.Ioan Cuza și de
Mihail Kogălniceanu, omul de idei al epocii pașoptiste dar și al celei următoare. Junimea a determinat
o direcție nouă și în literatură:fundamental romantică în perioada pașoptismului, literatură română evoluează î
n a două jumătate a secolului al XIX-lea spre clasicism, un clasicism de esență.Titu Maiorescu, într-un studiu
foarte important din 1868, intitulat “În contra direcției de astăzi în cultură română”,
a făcut observația că, în epoca modernă a istoriei noastre (de la 1821 încoace), dezvoltarea s-
a făcut prin împrumutarea de la alte civilizații europene a unor “forme” (instituții sociale sau
culturale, manifestări politice etc.) ce nu ar corespunde “fondului”, adică spiritului profound, tradițiilor, felului
de viață de la noi.  Maiorescu se referă mai ales la unele exagerări, în limbajul politic al pașoptiștilor, la
superficialitatea unor schimbări. Teoria maioresciana se baza pe o concepție socială și filozofică a
timpului cunoscută sub numele de evoluționism și care pretindea că orice
dezvoltare socială trebiue să fie lentă, metodică,începând cu fondul și împrumutând acele forme care
corespund necesităților adevărate. Dar studiul istoriei arată că uneori evoluția nu
e organică și că împrumutarea unei forme poate juca, la rândul ei, un rol destul de mare în schimbarea fondului.
Uneori simplă modă influențează comportarea profundă a oamenilor. Însănătoșirea vieții publice, a limbajului
parlamentar (dar și literar), combaterea exceselor de tot felul
au făcut posibile condițiile pentru apariția marii literaturi și culturi clasice, a acelor opere de valoare,datorate lui
Eminescu, Caragiale, Creangă, Slavici, care reprezintă un stadiu nou, evoluat, al culturii naționale.