1

Junimiștii și pașoptiștii

După Unirea din 1859, modelul cultural realizat de pașoptiști este pus în discuție şi supus unui
sever examen critic de o nouă generație de intelectuali care se impune ca un grup de mare solidaritate
ideologică şi culturală, şi, timp de un sfert de secol, constituie elita culturii romane, orientând evoluția
acesteia. Câțiva tineri întorși de la studii din străinătate întemeiază la Iași societatea culturală “Junimea”,
în iarna anului 1863: Vasile Pogor, Petre Carp, Theodor Rosetti, Iacob Negruzzi şi Titu Maiorescu.
Astfel, Iașul, care-și pierduse întâietatea prin stabilirea capitalei Principatelor Unite la București,
dobândește prestigiu cultural, pentru că Junimea concentrează în rândurile ei pe cei mai talentați și
instruit reprezentanți ai tinerii generații.
Junimiștii au recunoscut meritele predecesorilor. Generația pașoptistă a avut un rol decisiv în
procesul de modernizare a societății românești, de construire a identității naționale, atât prin participarea
activă la viața politică a tarii, cât și prin cultură, mai ales prin literatura originală, cu specific național.
Pașoptiștii, „oamenii începutului de drum” (Paul Cornea), au întemeiat literatura română modernă, au
asimilat romantismul, preluând și elementele neoclasice și iluministe, au fondat speciile și genurile în
literatura română, au folosit sursele de inspirație specifice secolului romantic (istoria, folclorul, natură),
au descoperit poezia populară, valorificând în literatura cultă resursele expresive ale limbii populare.
Epoca de întemeiere (1821-1860) este privită de nouă generație de intelectuali dintr-o
perspectivă critică, decurgând din exigenta modernizării profunde, reale, a culturii romane. Fără să
renunțe la idealul unității naționale, nouă generație îl impune cu alte mijloace, urmărind calitatea
modernizării și sincronizare europeană prin mari creatori. Exigențele junimiștilor vizau un climat de
seriozitate, de temeinicie și de competenta profesionala.
În toate domeniile culturii întemeiate de pașoptiști, junimiștii provoacă schimbări majore:
▪ în domeniul limbii combat latinismul inițiat de corifeii Școlii Ardelene și continuat de urmașii
acestora, August Treboniu Laurian şi Timotei Cipariu; susţin modernizarea alfabetului latin şi ortografie
fonetică; pledează pentru împrumuturile neologice strict necesare din limbile romantice;
▪ în domeniul educaţiei culturale, susţin timp de 17 ani cicluri de conferinţe („prelecţiuni populare”) pe
teme de istoric, filozofie, literatură, alte arte, prin care familiarizează auditoriul cu noile idei din spaţiul
cultural european, impun un nou tip de discurs public, de ţinută academică, în contrast cu oratoria
practicată până atunci şi pregătesc un public avizat;
▪ în domeniul literaturii îşi propun să realizeze o antologie a poeziei romane, proiect eşuat, dar ideile
esenţiale ale discuţiilor privind selecţia şi criteriile poeticităţii textelor se concretizează în studiul lui
Titu Maiorescu, „O cercetare critică asupra poeziei romane de la 1867”, reper teoretic fundamental;
înlocuiesc criteriul cultural în aprecierea creaţiei literare prin criteriul estetic; resping mediocritatea şi
veleitarismul, promovând valorile certe, judecate după originalitatea viziunii şi realizarea artistică.

Fondarea Junimii

Societatea Junimea a luat fiinţă la Iaşi în anul 1863, din iniţiativă unor tineri reîntorşi de la studii
din străinătate, în frunte cu Titu Maiorescu, Petre P. Carp, Vasile Pogor, Iacob Negruzzi şi Teodor
Rosetti. Ei îşi încep activitatea prin organizarea unei serii de prelegeri populare. printr-o formulă
masonica, junimiştii când vorbeau despre asta spuneau: "Originea Junimii se pierde în negura timpului".
Cursul public pe care Titu Maiorescu îl ţinuse cu un an mai înainte, curând după instalarea sa la Iaşi,
dovedise existenţa unui auditoriu cultivat, în stare să se intereseze de problemele ştiinţei, expuse în
formele unei înalte ţinute academice. Experienţa este reluată în februarie 1864 cu puteri unite. În cursul
aceluiaşi ciclu, abordând probleme dintre cele mai variate, Carp şi Pogor vorbesc de câte două ori, iar
Titu Maiorescu de zece ori.
Apoi “Prelecţiunile populare” devin o lungă tradiţie a “Junimii” din Iaşi. Timp de şaptesprezece
ani ele se urmează neîncetat, mai întâi asupra unor subiecte fără legătură între ele; apoi, din 1866,
grupate în cicluri unitare; în fine, din 1874, prin intervenţia noilor membri, Lambrion şi Panu, asupra
unor teme cum ar fi istoria şi cultura naţională. Astfel, de unde mai înainte se vorbise despre Elementele
de viaţă ale popoarelor şi despre Cărţile omenirii, cicluri din 1874 şi 1875 limitează preocupările la
elmentele naţionale ale culturii noastre şi la publicarea, începând din 1867, a unei reviste: Convorbiri
 2

literare, puse de la început sub conducerea lui Iacob Negruzzi. Aceasta publicaţie se va bucura de cel
mai înalt prestigiu în istoria literaturii romane. Ea a impus, încă de la apariţie, o influenţele consecutive
exercitate asupra poporului român. Curând, prin darul basarabeanului Casu, nepotul lui Pogor, completat
prin cotizaţiile membrilor ei, “Junimea” devine proprietara unei tipografii, trecută mai târziu în alte
mâini. Asociaţia înfiinţează şi o librărie, pusă sub supravegherea lui Vasile Pogor, dar dispărută şi ea
după o scurtă funcţionare. Existenţa tipografiei permite “Junimii” o direcţie nouă, modernă, întregii
noastre culturi. Încă de la începuturile ei, mişcată de conştiinţa primelor nevoi ale culturii româneşti în
acel moment, “Junimea” abordează problema ortografiei româneşti, foarte acută în epoca trecerii de la
întrebuinţarea alfabetului chirilic la cel latin. În şedinţele însufleţite, ţinute de obicei în casa lui Vasile
Pogor sau acasă la Titu Maiorescu şi dominate de personalitatea plină de prestigiu a acestuia din urmă,
se discuta probleme de ortografie şi limba, se recitesc poeţii romani în vederea unei antologii şi se
compun sumarele revistei, uneori în cazul general pentru producţiile care trebuiau respinse. Convorbirile
literare păstrează în cea mai mare parte urma activităţii “Junimea”, şi lectura atentă a revistei permite
refacerea vieţii renumitei grupări literare şi a etapelor pe care le-a străbătut.

Etapele “Junimii”
Junimea are o existenţă de mai multe decenii, cu activităţi şi orientări ce se schimbă de la o etapă la alta.
Prima etapă desfășurată între 1863-1874, la Iaşi a fost importantă mai ales prin caracterul ei polemic în
domeniul limbii, al literaturii şi al culturii. Se promovează în această perioadă principii estetice şi sociale.
Această etapă ieşeana a societăţii, cu întruniri săptămânale în casa lui Titu Maiorescu şi cea a lui Pogor,
constituie faza ideologică, de afirmare şi de legitimare prin combaterea vechii direcţii în cultura română.
Junimiştii evita implicarea politică, activitatea lor vizează trei direcţii: limba, literatură şi cultură.
Activităţile cuprind un larg spectru cultural şi se manifesta prin:

▪ prelecţiunile populare cu public larg, întâlnirile în cerc restrâns pentru lectura creaţiilor originale;
▪ editarea unei reviste a societăţii, “Convorbiri literare”, începând cu 1 martie 1867, cu apariţie lunară;
▪ folosirea unei tipografii şi librarii proprii pentru a publica şi răspândi opera membrilor societăţii;
▪ susţinerea campaniilor pentru limba romana literară vizând alfabetul şi ortografia.
A doua etapă, cea a şedinţelor duble (1874-1885), este marcată de intrarea junimiştilor în viaţa politică, în
partidul conservator. Funcţia de ministru al Instrucţiunii Publice îl obligă pe Titu Maiorescu să se stabilească la
Bucureşti. Lui i se alătura Mihai Eminescu şi Ioan Slavici, ca redactori la ziarul “Timpul”, oficiosul partidului
conservator. Junimea se scindează, şedinţele se ţin atât la Iaşi, în casa lui Vasile Pogor, cât şi la Bucureşti, în casa
lui Titu Maiorescu. Activităţile “Junimii” se îndreaptă mai ales spre literatura:
▪ se consolidează “direcţia nouă” în poezie şi în proza prin capodoperele marilor scriitori – Eminescu, Creanga,
Caragiale, Slavici, publicate în revistă “Convorbiri literare”, dar şi în volume;
▪ poeziile lui Eminescu şi nuvelele lui Slavici sunt traduse în limba germană de Mite Kremnitz, cumnata lui Titu
Maiorescu;
▪ “Junimea” continua să ofere burse tinerilor pentru studii în străinătate;
▪ criticismul se manifestă acum prin noi campanii, notabila fiind polemica lui Maiorescu privind “arta cu
tendinţa” şi “artă pentru artă”, purtată cu Constantin Dobrogeanu-Gherea.

În a treia etapă ,după 1885 “Junimea” împreună cu revista “Convorbiri literare” se mută la Bucureşti.
Activitatea junimiştilor se canalizează în această perioadă către preocupări universitare, căpătând un caracter
academic. În această etapă, junimiştii se interesează de dezvoltarea altor domenii ale vieţii culturale,
neabordate până acum şi anume filozofia, istoria, geografia. Ca urmare, se publică primele studii de istorie
(A.D.Xenopol – “Istoria romanilor”, în 14 volume) şi de filozofie (Vasile Conta).

Perioada 1863- 1874

Prima etapă se întinde de la întemeiere până în 1874, anul în care Titu Maiorescu, devenit
ministru al Instrucţiunii publice, se mută la Bucureşti. În această etapă predomina caracterul polemic.
 3

Este epoca în care se elaborează principiile sociale şi estetice ale “Junimii”, aceea a luptelor pentru
limba, purtate cu latiniştii şi ardelenii, apoi a polemicilor cu bamutistii, cu Bogdan Petriceicu Haşdeu şi
cu revistele din Bucureşti, duse nu numai de Maiorescu, dar şi în acţiuni colaterale de Gheorghe Panu,
Teodor Vargolici, Alexandru Lambrior, Vasile Burlă, Alexandru Cihac. Este vremea în care “Junimea”
provoacă cele mai multe adversităţi, dar şi aceea în care, prin succesul polemicilor ei, prin adeziunea lui
Vasile Alecsandri, prin descoperirea lui Mihai Eminescu, aureola prestigiului începe să se formeze în
jurul ei.
Perioada 1874-1885

Între anii 1874 şi 1885 urmează a doua fază a “Junimii”, epoca în care şedinţele din Iaşi se
dublează cu cele din Bucureşti, în diversele locuinţe ale lui Maiorescu şi în cele din urmă în armonioasă
casa din stradă Mercur, unde Vasile Alecsandri a citit Fântâna Blanduziei,, Despot-voda; Caragiale a
citit O noapte furtunoasă, apărute în aceeaşi perioadă în Convorbiri literare împreună cu operele lui
Vasile Conta şi Ion Creangă. Este perioada de desăvârşire a direcţiei noi. În paginile revistei apar
operele marilor clasici: Eminescu, Creanga, Caragiale, Slavici, precum şi ale altor personalităţi din
primul rang în artă, ştiinţa şi cultură. Este perioada de glorie absolută a revistei.

Perioada 1885-1900

Perioada 1885-1900 este o perioadă mai lungă şi lipsită de omogenitate. Transferată la Bucureşti,
revista îşi schimbă în mare măsură profilul, predominând cercetările istorice şi filozofice.În anul 1885
Iacob Negruzzi se mută la Bucureşti, luând cu sine revistă a cărei conducere o păstrează singur până în
1893, pentru că în 1895 să fie format un comitet care să îşi asume întreaga conducere a revistei. Între
anii 1885 şi 1900 principiile estetice ale junimismului au parte de o importanţă dezvoltare. În aceeaşi
perioadă are loc lupta “Junimii” cu socialiştii, acţiunea lui Titu Maiorescu fiind sprijinită de aceea a lui
Petre Missir şi de a tinerilor discipoli P. P. Negulescu, Mihail Dragomirescu, Simion Mehedinţi, Gr.
Tausan etc. Deşi în acest interval Ion Luca Caragiale îşi continuă colaborarea la Convorbiri literare,
care se deschid şi gloriei tinere a lui George Coşbuc perioada dintre 1885 şi 1900 dă grupării şi revistei
un caracter universitar predominant. Drumul prin Convorbiri literare devine drumul spre Universitate.
Este epoca în care se stabileşte pentru trei sau patru decenii de aici înainte configuraţia Universităţii, mai
cu seamă a celei bucureştene şi în care, din cenaclul “Junimii”, se desprind figurile cele mai
proeminenţe ale ştiinţei şi oratoriei universitare.

Perioada 1900-1907

În 1900 vechiul comitet se completează cu nume noi, provenind din domeniul ştiinţelor naturale.
Nume noi se amestecă cu altele noi, mai puţine nume din sferele literare, mai multe din cele savante şi
universitare. Animatorul comitetului este Ion Bogdan care, în 1903, devine directorul revistei până în
1907, când revista trece sub conducerea lui Simion Mehedinţi. Dacă până în 1900 revista îşi păstrase în
primul rând tradiţionalul ei caracter literar şi filozofic, o dată cu intrarea lui Ioan Bogdan în comitetul de
redacţie şi apoi cu trecerea lui la direcţia revistei, Convorbirile devin o arhivă de cercetări istorice, în
paginile căreia se disting, alături de propriile studii ale lui Ioan Bogdan, acele ale lui Dimitrie Onciul,
Nicolae Iorga şi alţii. Şi dacă vechile lupte ale Convorbirilor literare fuseseră purtate pe teme de cultura
generală, acum este vremea polemicilor erudite, ale lui Ion Bogdan împotriva lui Sion, ale lui Nicolae
Iorga împotriva lui A. D. Xenopol şi Tocilescu.
 4

Ultima etapă

A cincea epocă a Convorbirilor cea care a început în anul 1907, coincide cu lungă direcţie a lui
Simion Mehedinţi, în timpul căreia arhiva de cercetări istorice se completează cu una de filozofie, unde
apar contribuţiile gânditorilor, la începuturile lor atunci: Ioan Petrovici, C. şi M. Antoniade, Mircea
Djuvara, Mircea Florian. Figura literară cea mai importantă a epocii este Panait Cerna, a cărui
colaborare începuse însă de sub direcţia anterioară. În latura îndrumării critice nimic nu poate fi pus
alături de marea epoca ieşeana şi nici de dezvoltarea ei ulterioară prin contribuţia lui P.P Negulescu şi a
lui Mihail Dragomirescu. Apariţia lui Eugen Lovinescu este de scurtă durată, rostul criticului urmând să
se precizeze mai târziu. Convorbirile literare au avut totuşi controverse şi în această perioadă cu
revistele Viaţă nouă şi cu Viaţa românească. Lipsite însă de sprijinul unor noi şi puternice talente
literare, Convorbirile literare încep să piardă din vechiul prestigiu până când, în 1921, Simion Mehedinţi
preda conducerea lui Al. Tzigara-Samurcas care, împreună cu arhitectul Al. M. Zagoritz, se remarcase
încă din perioada vechii conduceri prin studii de artă românească veche şi populară. Nici nouă direcţie
nu izbuteşte însă să impună revistă în rolul ei de altădată. O viziune asupra întregii “Junimi” nu va mai fi
posibilă decât după ce va fi cuprinsă întreaga arborescenta a mişcării, dezvoltată prin silinţele celei de-a
două generaţii de scriitori şi gânditori junimişti.

Obiectivele “Junimii”
• răspândirea spiritului critic;
• încurajarea literaturii naţionale;
• neatârnarea intelectuală a poporului român;
• originalitatea culturii şi a literaturii romane;
• crearea şi impunerea valorilor naţionale;
• educarea oamenilor prin cultură (culturalizarea maselor), eforturile lor îndreptându-se spre receptarea
şi înţelegerea culturii de către popor;
• unificarea limbii române literare.