STUDIU DE CAZ 5

CRITICISMUL JUNIMIST
Băltărețu Alexandru
Măjerul Flori-Andreea
Neculache Mihaela
 I. Premisă
• Trăsăturile și obiectivele junimismului
II. Junimea • Etapele „Junimii”
III. Junimiști și pașoptiști

IV. Reprezentanți
• Critica „formelor fără fond”
1.Titu Maiorescu • Contradicția lui Maiorescu
Cuprins 2.Petre P. Carp

3.Theodor Rosetti
4.Iacob Negruzzi

5.Vasile Pogor

V. „Convorbiri literare”

VI. Concluzii
 I. Premisă
Generația pașoptistă a fost prima care și-a propus sa reducă
diferența enormă care separa, în trecut, cultura română de cea
europeană.
Contribuția lui Mihail Kogălniceanu și programul său
cultural, schițat în Introducția la Dacia literară, sunt capitale.
Modernizarea rapidă a societății românești s-a făcut însă fără
necesarul spirit critic, singurul capabil să discearnă între ceea ce
era necesar și imitația superficială a modelor apusene. Va reveni,
așadar, generației următoare, junimiste, obligația de a încerca să
corijeze excesele și să traseze justa delimitare între noutățile cu
adevărat fertile și imitație.
 II. Junimea
„Junimea” a fost o societate culturală întemeiată la Iași în
anul 1863 din inițiativa a cinci tineri întorși de la studii din
străinătate: Petre Carp, Iacob Negruzzi, Vasile Pogor,
Theodor Rosetti și Titu Maiorescu.
Scopul inițial a fost acela de a organiza „prelecțiuni
populare” pe teme diferite de interes larg prin care se
urmărea educarea gustului publicului, unificarea limbii
române literare şi interesul pentru literatură. În cadrul
ședințelor ținute în casa lui Titu Maiorescu la Iaşi erau citite
şi discutate operele unor tineri scriitori, iar cele mai
valoroase erau publicate în revista societății „Convorbiri
Literare”.
Vechea deviză franceză potrivit căreia „Intră cine vrea,
rămâne cine poate” este și aceea pe care asociația ieșeana o
adoptă pentru sine.
 Etapele „Junimii”
Societatea „Junimea” a cunoscut câteva
etape:
Prima etapă, numită și etapa ieșeană, a
avut loc între anii 1868 - 1874 când s-au
elaborat principiile estetice și sociale ,
etapa fiind importantă pentru caracterul
polemic în domeniul limbii, al literaturii și
al culturii. Interesul pentru literatură se
manifestă încă din 1865 când se avansează
ideea alcătuirii unei antologii de poezie
românească pentru școlari. Aceasta i-a
determinat pe junimiști să citească în
ședințele societății autorii mai vechi pe ale
căror texte și-au exersat spiritul critic și
gustul literar.
 A doua etapă durează din 1874 până în anul 1885, cu desfășurarea
ședințelor „Junimii” la București, dar și a activității revistei la Iași.
Este o etapă de consolidare în sensul că în această perioadă se afirmă
reprezentanții „Direcției noi” în poezia și proza română precum: Mihai
Eminescu, Ion Creangă, Ioan Slavici și Ion Luca Caragiale. Acum sunt
elaborate studiile esențiale prin care Titu Maiorescu se impune ca un
autentic întemeietor al criticii noastre literare moderne, fără însă a
neglija preocupările din domeniul limbii literare. Maiorescu susținea
utilitatea îmbogățirii vocabularului limbii române prin neologismele de
origine romanică într-un studiu din 1881 intitulat „Neologismele”.
A treia etapă ( 1885 – 1944 ) este numită etapa bucureșteană
deoarece este mutată la București revista „Convorbiri Literare” și
întreaga societate Junimea. Această etapă are un caracter preponderent
universitar prin cercetările științifice, istorice si filozofice.
 Trăsăturile junimismului
1.Spiritul Critic–cea mai importantă trăsătură a junimismului. Se respectă
adevărul istoric în studierea trecutului şi se cultivă simplitatea. Se simte
nevoie de claritate, rigoare şi rațiune– repere permanente ale acestui curent.
2.Spiritul filosofic– tot ceea ce construiesc se bazează pe o urmare firească
a raționamentului.
3.Gustul pentru clasic şi academic–pentru valorile canonice şi nu pentru
inovație. Junimiștii nu erau dispuși să accepte noul, fie el simbolismul sau
naturalismul în literatură, sau impresionismul în pictură.
4.Spiritul oratoric– opoziție față de retorica pașoptistă romantică; se
impune un model în care totul să dovedească stăpânire de sine, rigoare şi
măsură.
5.Ironia–venea din nevoia de a sublinia caracterul lipsit de pedanterie al
acțiunilor culturale.
 Junimiști și pașoptiști
Junimiștii au recunoscut meritele predecesorilor. Generația pașoptistă a avut un rol
decisiv in procesul de modernizare a societății românești, de construire a identității
naționale, atât prin participarea activă la viața politică a țării, cât și prin cultură, mai
ales prin literatura originală, cu specific național. Însă în toate domeniile culturii
întemeiate de pașoptiști, junimiștii provoacă schimbări majore:
1.În domeniul limbii, combat latinismul inițiat de corifeii Școlii Ardelene și susțin
modernizarea alfabetului latin, ortografiei fonetice; pledează pentru împrumuturile
neologice.
2.În domeniul educației culturale, susțin timp de 17 ani cicluri de conferințe
(„prelecțiuni populare”) pe teme de istorie, filozofie, literatură, alte arte, prin care
familiarizează auditoriul cu noile idei din spațiul cultural european.
3.În domeniul literaturii, își propun să realizeze o antologie a poeziei române,
proiect eșuat, dar ideile esențiale ale discuțiilor privind selecția si criteriile poeticității
textelor se concretizează în studiul lui Titu Maiorescu, „ Cercetare critică asupra
poeziei române de la 1867”.
 Titu Maiorescu
Titu Maiorescu (n. 15 februarie 1840, Craiova d. 18
iunie 1917, București) a fost un academician, avocat,
critic literar, eseist, estetician, filosof, pedagog,
politician și scriitor român, prim-ministru al României
între 1912 și 1914, ministru de interne, membru
fondator al Academiei Române, personalitate
remarcabilă a României la sfârșitului secolului al XIX-
lea și începutului secolului XX.
Maiorescu este autorul celebrei teorii sociologice a
„formelor fără fond”, baza Junimismului politic și
„piatra de fundament” pe care s-au construit operele lui
Mihai Eminescu, Ion Creanga, Ion Luca Caragiale sau
Ioan Slavici.
 Teoria formelor fără fond
Studiul „În contra direcției de astăzi în cultura română” este publicat în
„Convorbiri literare”, în 1868 și lansează „Teoria formelor fără fond”. Aceasta
exprimă viziunea lui Titu Maiorescu asupra culturii, construită pe următoarele trei
principii: autonomia valorilor, unitatea dintre cultură și societate, unitatea dintre
fond (activitățile sociale, culturale, tradiții și mentalități) și formă (structurile
instituționale ale societății, sistemul educațional și cel cultural, prin care se
realizează circulația valorilor în cadrul societății)
Maiorescu se revoltă împotriva viciului epocii de a împrumuta forme ale culturii
apusene fără a le adapta condițiilor românești existente.
Această critică este adresată și generației pașoptiste pentru că aceștia au creat o
direcție falsă prin imitarea culturii apusene.
În ultima parte a studiului se susține ideea renunțării la indulgența față de
mediocrități în toate domeniile și se sugerează că imitația formelor discreditează
cultura unui popor și că falsa cultură este mai nocivă decât lipsa ei.
 Contradicția lui Maiorescu
Nicolae Manolescu spune că versurile baladei “Meșterul Manole” pot
avea și un alt înțeles, că, în creație, nu există un început unic, absolut;
există nenumărate începuturi care presupun, fiecare „un zid părăsit”, adică
un început anterior. Repetarea sacrificiului distruge ideea absoluității lui.
Maiorescu nu este „original”; ca și alții, a vrut să dureze pe zidul nemîntuit
de predecesori un zid mai trainic. Istoria culturii române cunoaște pînă la
el cîteva mari vocații ale începutului și nici un început indiscutabil.
Spiritul său ”religios” și ”polemic”, sunt in contradicție. Bănuim că
această contradicție a operei a lui Maiorescu decurge din contradicția
lăuntrică a omului.
În concluzie, N. Manolescu îl prezintă pe Titu Maiorescu drept un erou
exemplar, un critic literar, dar și cultural. O critică favorabilă în esență!
Ceea ce pare cel mai interesant este cum un critic (N. Manolescu)
schițează profilul moral, spiritual, social, cultural al unui înaintaș (T.
Maiorescu),
punându-l într-o lumină favorabilă. Prin urmare, chiar și
„Contradicția lui Maiorescu” este un punct forte, întrucât
mentorul ”Junimii”, filosoful și criticul, dorește sa anihileze
formele perimate ale culturii – formele fără fond – pentru a pune
apoi fundamentele unei culturi în care să existe un echilibru între
formă și fond, ambele constituind pietre de temelie pe care se va
zidi o cultură vie, sănătoasă, adevărată.
Petre Carp
S-a născut la 28 iunie 1837 la Iași dintr-o veche familie
boierească amintită de Dimitrie Cantemir în Descrierea
Moldovei.
A absolvit gimnaziul la Berlin (1850) urmând
Facultatea de Drept și Științe Politice din cadrul
Universității din Bonn. În anul 1862 revine la Iași și
contribuie la punerea bazei societății Junimea.
Adept al ideilor „junimiste” s-a remarcat ca unul dintre
fruntașii Partidului Conservator din acea perioadă.
A fost ales în numeroase rânduri deputat și senator în
Parlamentul României, iar după plecarea domnitorului
Cuza a fost ales de două ori președinte al Consiliului de
Miniștri.
Acesta se stinge din viață la data de 19 iunie 1919 fiind
înmormântat în comuna Țibănești din județul Iași.
 Theodor Rosetti
Theodor Rosetti (n. 5 mai 1837, Iași - d. 17
iulie1923, București) a fost un publicist și om
politic român, prim-ministru al României în
perioada 1888-1889 și membru de onoare al
Academiei Române.
Descendent al unei vechi familii boierești,
Theodor Rosetti a făcut studii juridice la Viena
și Paris, numărându-se printre întemeietorii
societății „Junimea”.
Theodor a studiat finanțele și științele
politice la Liov și la Viena, precum și dreptul
la Paris. După absolvire, a devenit judecător la
Iași și profesor la Facultatea de Drept a
Universității din Iași.
 Iacob Negruzzi
Iacob Negruzzi (n. 31 decembrie 1842, Iași - d. 6
ianuarie 1932, București) a fost scriitor, dramaturg,
critic literar, jurist, profesor, politician și președinte al
Academiei Române.
În anul 1853 este trimis de tatăl său în Germania la
studii. Aici face liceul, împreună cu fratele său Leon,
iar din anul 1859 studiază dreptul, obținând
doctoratul (1863). Revenit în țară, devine profesor de
drept comercial la Universitatea din Iași, unde va
preda până în anul 1884 când se va muta la Facultatea
de Drept a Universității din București, unde
profesează până în 1897, când iese la pensie.
Pune bazele societății culturale „Junimea” și ale
revistei sale „Convorbiri literare”, pe care o conduce
timp de 28 de ani (1867 - 1895).
 Vasile Pogor
Vasile Pogor (n . 20 august 1833 , Iași ; d. 20
martie 1906 , Bucium, județul Iași ) a fost om
politic, publicist și poet român, care a îndeplinit în
mai multe rânduri funcția de primar al municipiului
Iași. A studiat la pensionul Malgouverne din orașul
Iași, după care (din anul 1849) și-a continuat
studiile secundare, apoi cele juridice la Paris.
A fost unul dintre fondatorii societății „Junimea”
și ai revistei „Convorbiri literare”, unde a colaborat
cu versuri, scrieri în proză și traduceri. A tradus din
Horațiu , Goethe , Hugo , Gauthier , Baudelaire.
Puținele sale poezii originale ( Pastelul unei
marchize , Melancolie , Magnitudo Parri , Sfinx
egiptean ș.a) au totuși un aer de prospețime şi o
pronunțată nuanță de umor .
 V. „Convorbiri literare”

Revista a fost organul de presă al Societății literare „Junimea”.

Primul număr a apărut la 1 martie 1867, la Iași, unde revista a
funcționat până în 1886. Între 1886 și 1944 apare la București,
avându-l ca redactor pe Iacob Negruzzi, care predă apoi conducerea
unui comitet format din foști elevi ai lui Titu Maiorescu: Mihail
Dragomirescu, Simion Mehedinți, P. P. Negulescu.
Printre colaboratori s-au numărat Mihai Eminescu, care publică
aici majoritatea poeziilor sale; Ion Creangă, care „subpublică”
primele trei părți din „Amintiri” și o serie de povești; Ion Luca
Caragiale, care „subpublică” majoritatea comediilor sale; Ioan
Slavici, care publică nuvele și povești; Vasile Alecsandri, George
Coșbuc, Panait Cerna, Octavian Goga, Dinu Zamfirescu, I. Al.
Brătescu Voinești și alți scriitori reprezentativi ai vremii.
Publicația se va bucura de cel mai înalt prestigiu din literatura
română, ea impunând, încă de la apariția, o direcție nouă, modernă,
întregii noastre culturi, definindu-se prin spiritul ei etic și
sentimentul valorii estetice.
 VI. Concluzii

Concluzia naturală a oricărui studiu dedicat „Junimii” este că putem

vorbi de o adevărată moștenire culturală junimistă. Principiile impuse de
această mișcare au avut un impact masiv nu doar asupra culturii, dar și
asupra întregii societăți românești pe toate palierele sale. Contestând
modalitatea de înfăptuire a procesului de civilizare în spațiul românesc
junimiștii, prin spiritul critic și constructiv, au pus bazele restructurării
modernității românești.
Până la mijlocul secolului XX, conceptele „Junimii” au stat la baza
dezvoltării ansamblului cultural românesc. Deși conservatorismul s-a
perimat, principiile culturale au rămas în picioare și au continuat să
influențeze cultura.
Bibliografie
Nicolae Manolescu, Contradicția lui Maiorescu, Humanitas, București, 2000, pp.47-
52, pp.54-57, pp. 62-63
Adrian Costache, Florin Ionița, M.N. Lascăr, Adrian Săvoiu, Limba și literatura
română: manual pentru clasa a XI-a, Art, 2009, p. 105, p.110
Iacob Negruzzi, Amintiri din Junimea, Humanitas, București, , pp. 241-254
Șerban Cioculescu, Vladimir Streinu, Tudor Vianu, Istoria literaturii române
moderne, Editura Eminescu, București, 1985, pp. 149-154, pp.178-186

Webgrafie
https://ro.wikipedia.org/wiki/Titu_Maiorescu
https://www.scribd.com/doc/92481932/Studiu-de-Caz-Criticismul-Junimist
http://vladherman.blogspot.com/2012/07/revista-convorbiri-literare.html#.XAV8J2gzbI
U

https://ro.wikipedia.org/wiki/Titu_Maiorescu
https://ro.wikipedia.org/wiki/Petre_P._Carp
https://ro.wikipedia.org/wiki/Theodor_Rosetti
https://ro.wikipedia.org/wiki/Iacob_Negruzzi
https://ro.wikipedia.org/wiki/Vasile_Pogor