Criticismul junimist.

Titu Maiorescu
Reveniți de la studii din străinătate, câțiva tineri (P.P. Carp, Vasile Pogor, Theodor Rosetti, Iacob
Negruzzi și Titu Maiorescu), conștienți de situația precară a culturii române, au hotărât înființarea la Iași,
în 1863, a societății Junimea, o asociație menită să aducă un suflu nou în cultura română. Asociația este
bine organizată, având o tipografie proprie, o librărie și o revistă, înființată în 1867 – „Convorbiri
literare”, unde vor fi publicate pentru întâia oară operele de valoare ale marilor clasici ai literaturii
române: Mihai Eminescu, Ion Creangă, I.L. Caragiale și Ioan Slavici.
Activitatea societății Junimea se desfășoară în trei etape.
1. Etapa ieșeană (1863-1874) – are un pronunțat caracter polemic și se manifestă în trei
direcții: limbă, literatură și cultură. În această perioadă se elaborează principiile sociale și
estetice ale junimismului. Tot acum se impune necesitatea educării publicului prin așa-
numitele „prelecțiuni populare”. Organizate pe teme variate, în diverse cicluri
sistematice și ținute într-o formă academică, ele au avut drept scop educarea publicului
larg.
2. A doua etapă (1874-1885) – ședințele Junimii se vor desfășura la București, dar
activitatea revistei rămâne la Iași. Este o perioadă de consolidare, în sensul că în această
etapă se afirmă reprezentanții de seamă ai „direcții noi” în poezia și proza română:
Eminescu, Creangă, Slavici, Caragiale. În această etapă se diminuează spiritul critic în
favoarea judecăților de valoare. Acum sunt elaborate studiile esențiale prin care Titu
Maiorescu se impune ca autentic întemeietor al criticii noastre literare moderne, fără
însă a neglija preocupările din domeniul limbii literare, necesare și pentru că în 1860 se
făcuse trecerea de la alfabetul chirilic la cel latin.
3. Etapa bucureșteană (după 1885) – revista „Convorbiri literare” este mutată la București,
ca de altfel întreaga societate Junimea. Această etapă are un caracter preponderent
universitar, prin cercetările istorice și filosofice pe care le întreprind unii dintre membrii
societății. Apariția revistei se prelungește până în 1944, dar ea nu va mai atinge gradul
de popularitate din primii douăzeci de ani.
Trăsăturile definitorii ale junimismului sunt identificate de Tudor Vianu în lucrarea „Istoria
literaturii române moderne”. Acestea sunt: spiritul critic, spiritul filosofic, gustul pentru clasic și
academic, spiritual oratoric, ironia.
Titu Maiorescu a avut un rol definitoriu în cadrul societății Junimea, impunându-se ca adevăratul
ei conducător, iar în cadrul epocii, drept îndrumătorul cultural și literar.
Studiile sale de o majoră importanță pentru literatura română sunt: „O cercetare critică asupra
poeziei de la 1867”, „Asupra poeziei noastre populare” (1868), „Direcția nouă în poezia și proza
românească” (1872), „Comediile d-lui Caragiale” (1885), „Eminescu și poeziile lui” (1889).
Unul dintre studiile reprezentative pentru spiritul critic junimist și pentru viziunea asupra
evoluției fenomenului cultural este „În contra direcției de astăzi în cultura română”, apărut inițial în
revista „Convorbiri literare” (1868) și apoi în volumul „Critice”.
Titu Maiorescu formulează în acest studiu teoria „formelor fără fond” și se pronunța împotriva
viciului radical al culturii române din acea perioadă, „neadevărul”, manifestat în toate domeniile vieții
publice: în aspirații, în politică, în poezie și chiar în gramatică. De asemenea, criticul dezaprobă faptul că
tinerii care au plecat la studii în Occident, începând cu prima jumătate a secolului al XIX-lea, au preluat
formele civilizației apusene fără a le putea aplica fondului propriu de cultură, inexistent la acea dată.
Maiorescu demonstrează că „neadevărul” are rădăcini în cultura noastră, întemeiată la începutul
secolului al XIX-lea pe falsificarea istoriei, a etimologiei și a gramaticii.
 În aparență, românii aveau la acea epocă toate formele civilizației occidentale, fără însă a avea
fondul necesar adaptării acestora. Maiorescu nu este împotriva preluării formelor culturale din exterior;
acestea trebuie însă adaptate la specificul național și anticipate de crearea fondului.
Există șanse de corectare a civilizației românești fundamentate pe baze false numai dacă se iau
măsuri împotriva ei. Instituțiile fiind cele care corectează mentalitățile, „este mai bine să nu facem o
școală deloc decât să facem o școală rea” și, în general, este mai bine să nu fie înființate anumite
instituții, dacă nu există „maturitatea științifică” necesară pentru asigurarea bunei funcționări a acestora.
Concluzia lui Maiorescu este implacabilă: „Căci fără cultură poate încă trăi un popor [...] dar cu o
cultură falsă nu poate trăi un popor”.
În concluzie, teoria „formelor fără fond” definește sintetic starea culturii române din a doua
jumătate a secolului al XIX-lea. Criticismul junimist obliga la rigurozitate, spirit științific, echilibru și
eleganță, factori care au contribuit decisiv la schimbarea înfățișării culturii române.