Introducere

Generatia pasoptista și-a propus să reducă diferența

enormă care separa cultura română de cea europeană. Între anii 1830-
1860 contribuția lui Mihail Kogalniceanu și a programului său cultural,
schițat în Introductia la Dacia literara, sunt capitale. Modernizarea rapida a
societății românești s-a facut însă fără necesarul spirit critic, singurul
capabil să discearnă între ceea ce era necesar si imițatia superficială a
modelor apusene. Va reveni asadar, generației urmatoare, junimiste,
obligația de a încerca să corijeze excesele si sa traseze justa delimitarea
intre noutatile cu adevarat fertile si imitatie. Spiritului revolutionar,
muntean, afirma E. Lovinescu, i-a răspuns spiritul reactiv moldovenesc;
unul era menit sa făptuiasca, celălalt, să se opună și sa critice.
 CRITICISMUL JUNIMIST
Înfiinţată la Iaşi la sfârşitul lui 1863, societatea culturală „Junimea” s-a
manifestat în diverse domenii precum: estetică, filosofie, filologie
clasică, arheologie. Membrii săi fondatori au fost: P.P. Carp, Titu
Maiorescu, Iacob Negruzzi, Vasile Pogor şi Theodor Rosetti.

Societatea a avut un rol semnificativ în dezvoltarea culturii române,

găsind diverse forme de manifestare: întruniri săptămânale, „prelecţiuni
populare”, editarea unor reviste şi ziare, înfiinţarea unor tipografii. A
impus prin mentorul său, Titu Maiorescu, sistemul de scriere ce se află
la baza ortografiei actuale.
 “Iluzii pierdute-iacă semnul timpului în care trăim.
Stăpânirea frazei încetează(...)
De aci critica! Insa critica destructivă unde trebuie şi
constructivă unde poate(...)
Ai un singur bloc de marmură: daca îl întrebuinţezi
pentru o figură caricată, de unde să mai poţi sculpta o
Minervă?”
(Titu Maiorescu, Iaşi, martie 1874)
 JUNIMEA
• societate culturală, înfiinţată în 1863, la Iaşi;
• întemeietori:-Titu Maiorescu mentorul junimiştilor
• -Petre Carp
• -Vasile Pogor
• -Theodor Rosetti
• -Iacob Negruzzi
• 1 martie 1867-revista „Convorbiri literare”, în care se vor publica
şi principalele opere ale scriitorilor de valoare ai epocii
Întemeietorii
„Junimii”
Titu Maiorescu (1840-1917)
• s-a născut într-o familie de intelectuali
ardeleni, înrudită cu Petru Maior şi Timotei Cipariu
• a studiat la Viena, Paris si Berlin
• doctorand în filozofie
• cunoştea germana, franceza, engleza,
italiana, latina si greaca
• este mentorul societaţii “Junimea”, iniţiază în
1863 ciclul de „prelecţiuni populare” , susţine
campanii răsunatoare împotriva curentului
latinist ce îndepărta limba literară de limba
vorbită; împotriva “direcţiei vechi” din cultura si
literatura româna, impune direcţia nouă sprijinindu-
se pe apariţia unor mari scriitori ale căror opera
sunt publicate mai întai în revista “Convorbiri
literare”
• 1874- ministru al instrucţiunii publice
• 1912-prim-ministru şi apoi ministru de externe
 Vasile Pogor (1833-1906), s-a născut
într-o familie de boiernaşi,
• a făcut studii juridice la Paris,
• proprietarul tipografiei ce tipărea revista
“Convorbiri literare” si scrierile junimiştilor,
• era totodată “pişicherul” grupului, datorită
umorului său
• a facut prima traducere din Faust,
• a tradus din Baudelaire şi Poe, din poezia
chineză.
 Petre Carp (1837-1919), s-a
născut într-o familie de vechi boieri
moldoveni,
• a absolvit gimnaziul la Berlin cu note
maxime, urmând Facultatea de
Drept şi Ştiinţe Politice din Bonn,
• a participat la complotul împotriva lui
Cuza, a fost ministru de externe si
prim-ministru.
• a realizat traduceri: Macbeth şi
Othello de William Shakespeare.
 Iacob Negruzzi (1842-1932), al doilea
fiu al lui C. Negruzzi,
• a urmat studii liceale în Germania şi
Facultatea de Drept din Berlin, încheiata
cu doctorat,
• a condus revista “Convorbiri literare”
până în 1895,
• a fost secretarul societăţii “Junimea” din
1868,
• partea valoroasă a creaţiei lui o
reprezintă memorialistica , Amintiri din
“Junimea”, scrisă în 1889 şi publicată
abia peste trei decenii.
Theodor Rosetti (1837-1923), a făcut
studii secundare în Germania şi Franţa,
studii de economie politică şi finanţe la
Viena,
• a avut misiunea de agent diplomatic al ţării
la Berlin.
• a scris trei eseuri care susţin programul
junimist: Despre direcţiunea progresului
nostru, Mişcarea socială la noi,
Scepticismul la noi.
 Etapele Junimii

• 1863-1874:-activitatea s-a desfaşurat la Iaşi

• Caracter polemic: limbă, literatură, cultură
• 1874-1885:- activitate paralelă Iaşi-Bucureşti
• Epocă de glorios bilanţ literar-„noua
direcţie” în literatura română
• Dupa 1885:-declinul „Junimii”
• Caracter academic
• Dezvoltarea altor domenii ale vieţii
culturale (filozofie, istorie)
I. Perioada 1863- 1874

Prima etapă, numita și „etapa ieșeană”, se întinde de la întemeiere, în anul 1863, pana
in 1874, anul în care Titu Maiorescu, devenit ministru al Instructiunii publice, se mută la
Bucuresti. În această etapă predomina caracterul polemic. Este epoca în care se
elaborează principiile sociale si estetice ale “Junimii”, aceea a luptelor pentru limbă,
purtate cu latiniștii. Este vremea in care “Junimea” provoaca cele mai multe adversitati,
dar si aceea în care, prin succesul polemicilor ei, prin adeziunea lui Vasile Alecsandri,
prin descoperirea lui Mihai Eminescu, aureola prestigiului începe sa se formeze in jurul
ei. Numărul membrilor săi a crescut semnificativ în fiecare an; înscrierea se făcea după
deviza: „Intră cine vrea, rămâne cine poate”. La „Junimea” a predominat spiritul critic şi
ironia fină. Alţi membri importanţi care au făcut parte din societate sunt: Gh. Racoviţă, N.
Mandrea, N. Skelitti, N. Gane, Th. Șerbănescu, Gh. Negruzzi, V. Conta, I. Slavici, A. D.
Xenopol, Al. Philippide etc. Vasile Alecsandri a fost membru de onoare al „Junimii”.
Întrunirile aveau loc săptămânal în casele lui Titu Maiorescu şi Vasile Pogor.
La 1 martie 1867 a apărut revista societăţii, „Convorbiri literare”, care a continuat din
multe puncte de vedere „Dacia literară” şi „România literară”.
• Casa Vasile Pogor,
actualul Muzeu de
Literatură a Moldovei
 Caracteristici:
• Lucrarea lui Maiorescu, „În contra direcţiei de astăzi în cultura română”
(1868), era teza directoare a ideologiei junimiste, prin care se constata o
discrepanţă între fondul nostru social-economic şi forma politico-juridică,
între tradiţie şi împrumutul străin, între cultură şi civilizaţie. Prin
cunoscuta teorie a formelor fără fond, Maiorescu a stabilit o ideologie
bazată pe principiile:
• absoluta potrivire între fond şi formă: decât o formă goală, fără
implicarea conţinutului, mai bine fără cărţi, reviste, licee, universităţi;
• inaugurarea spiritului critic;
• aşezarea criticii în marginile adevărului.
• înclinaţia spre filozofie
• spiritul oratoric
• clasicismul
• ironia
 Obiectivele:
• Raspandirea spiritului critic
• Incujararea literaturii nationale
• Neatarnarea culturii intelectuale a poporului roman
• Originalitatea culturii si a literaturii romane
• Creearea si impunerea valorilor nationale
• Educarea oamenilor prin cultura(culturizarea maselor), eforturile
lor indreptandu-se spre receptarea si intelegerea culturii de catre
popor
• Unificarea limbii romane literare
 Titu Maiorescu – articole

1. „O cercetare critică asupra poeziei române de la 1867”

2. „Comediile d-lui I.L.Caragiale”
3. „Direcţia noua în poezia şi proza română”
4. „Eminescu şi poeziile lui”
5. „Poeţi şi critici”
Articole cu conţinut social- Articole pe probleme de
politic şi ideologic limbă

1. „Contra şcoalei 1. „Despre scrierea limbei

Bărnuţiu” române”
2. „În contra direcţiei de 2. „Neologismele”
astăzi în cultura
română”
Una dintre tezele centrale ale întregii concepții junimiste a fost definitivată de Titu Maiorescu
într-un studiu publicat în 1868, „În contra direcției de astăzi în cultura română”, Maiorescu
vorbea despre evoluția organică a culturii și, implicit, a societății. Ideea centrală a acestei
gândiri este că ansamblul cultural reprezintă un organism care are propriile legi de dezvoltare,
astfel că acesta se dezvoltă treptat, are o evoluție conformă cu nivelul de dezvoltare al
societății. Acest evoluționism reprezintă ”cheia concepțiie lor filozofice, politice și culturale”.
Maiorescu spune că ”atâtea alte foi literare și politice ale românilor sunt așa de slab redactate,
așa de stricăcioase prin forma şi cuprinsul lor [...] Viciul radical în ele, şi, prin urmare, în toată
directia de astăzi a culturii noastre, este neadevărul, pentru a nu întrebuinţa un cuvânt mai
colorat, neadevăr în aspirări, neadevăr în politică, neadevăr în poezie, neadevăr pănă în
gramatică, neadevăr în toate formele de manifestare a spiritului public.”
În continuare, Maiorescu face un scurt istoric al dezvoltării a ceea ce unii numeau cultura
românească. De la trezirea din „barbaria orientală”, românii nu au făcut altceva decât să preia
ceea ce Maiorescu numește „lustrul dinafară”, formele, fără a prelua și fundamentele. Cultura
noastră s-a limitat la imitație și reproducere; mai mult, ea a început, conform teoriei
maioresciene, cu falsificări ale istoriei, etimologiei și filologiei. Sentința este cât se poate de
clară:„zidirea naţionalităţii române nu se poate aşeza pe un fundament în mijlocul căruia zace
neadevărul”.
În timp ce forma reprezintă doar cadrul exterior al civilizației, fondul stă în moravuri, conținut
sufletesc, în ”straturile profunde ale civilizației unui popor, trăsăturile sale caracteristice
ancestrale, moravurile configurate de-a lungul unei evoluții îndelungate”. Evoluția trebuie să
se facă astfel de la fond la forme, căci acestea din urmă trebuie să fie reflecția naturală a
fondului, fiind astfel specifice fiecărei culturi în parte.  Formele fără fond – sau, în limbajul
metaforic maiorescian:„producțiuni moarte, pretenții fără fundament, stafii fără trup, iluzii fără
adevăr” .
Teoria formelor fără fond a jucat un rol primordial în dezvoltarea culturii și societății
autohtone. Ea a urmărit să deschidă ochii într-un mod aproape brutal și a subliniat că toată
construcția structurilor moderne ale României, ridicate în grabă, trebuie reevaluată, refăcută
aproape de la zero, și nu oricum, ci lent, metodic și critic. Această contestare, deși a fost una
extrem de dură, a fost complet justificată – „cu o cultură falsă nu poate trăi un popor”.
Ulterior, junimiștii au militat pentru dezvoltarea culturii în sensul spiritului critic și al adevărului
ca principiu fondator. Producțiile literare și științifice ce au urmat formulării tezei formelor fără
fond au respectat aceste principii esențiale și au dus la clădirea edificarea unei culturi
„adevărate”, a unei culturi specific naționale în termeni literari – elanul creator original
definește operele lui Creangă,Slavici, ca să nu mai vorbim de geniul eminescian, protejatul lui
Maiorescu.
 O cercetare critică asupra poeziei române de la 1867.

Condiţia ideală a poeziei

• Poezia trebuie să deştepte prin • Ideea sau obiectul exprimat prin

cuvintele ei imagini sensibile in poezie este totdeauna un simţimânt
fantazia auditoriului sau o pasiune, şi niciodata o
cugetare exclusiv intelectuală
• Frumosul nu e o idee teoretică, ci o
idee învălită în formă sensibilă • obiecte poetice: iubirea, ura,
tristeţea, bucuria, desperarea, mânia
• procedee recomandate poeţilor:
• Poezia e un product de lux al vieţii
• alegerea cuvintelor mai puţin
intelectuale
abstracte
• scopul esteticii nu e de a crea
• folosirea epitetelor ornante şi a
frumosul, ci de a ne feri de
personificărilor
mediocrităţi
• comparaţia (nouă şi justă) şi tropul
în general
“Cu totul osebit în felul
său, om al timpului
modern, deocamdată blazat
în cuget, iubitor de antiteze
cam exagerate, reflexiv mai
peste marginile iertate,
până acum aşa de puţin
format încât ne vine greu
să-l cităm îndată după
Alecsandri, dar în fine poet,
poet în toată puterea
cuvântului, este d. Mihail
Eminescu.”
“ ...o comedie nu are nimic a face cu politica
de partid; autorul îşi ia persoanele sale din
societatea contimporană cum este, pune în
evidenţă partea comică cum o găseşte si
Caragiale, care astăzi îşi bate joc de fraza
demagogică, şi-ar fi bătut joc ieri de işlic şi
tombateră şi îşi va bate joc mâine de fraza
reacţionară, şi în toate aceste cazuri va fi în
dreptul său literar incontestabil.”
“ ...ar trebui să ne mărginim la simpla tragere a
liniei de hotar între ceea ce este artă şi se poate
cere de la artă si între ceea ce nu este artă şi nu i
se poate cere.”
“ Comediile d-lui Caragiale, după părerea
noastră sunt plante adevarate, fie tufiş, fie fire de
iarba, şi dacă au viaţa lor organică, vor avea şi
puterea de a trăi.”
 “Gustul junimiştilor este clasic şi academic. Oameni de formaţie universitară,
stăpânind umanităţile vechi şi moderne, ei sunt înclinaţi a judeca după modele şi a
crede în valoarea canoanelor în artă.”
(Tudor Vianu)
II. Perioada 1874-1885

Intre anii 1874 si 1885 urmează a doua faza a „Junimii”, epoca in care sedintele din Iasi se
dubleaza cu cele din Bucuresti, in diversele locuinte ale lui Maiorescu si in cele din urma in
armonioasa casa din strada Mercur, unde Vasile Alecsandri a citit Fantana Blanduziei,
Despot-voda; Caragiale a citit O noapte furtunoasa, aparute in aceeasi perioada in Convorbiri
literare impreuna cu operele lui Vasile Conta si Ion Creanga. Este perioada de desavarsire a
directiei noi. In paginile revistei apar operele marilor clasici: Eminescu, Creanga, Caragiale,
Slavici, precum si ale altor personalitati din primul rang in arta, stiinta si cultura. Este perioada
de glorie absoluta a revistei. În 1874, Maiorescu se mută la Bucureşti, unde vor participa la
şedinţe şi femeile, aici şedinţele având un aer aristocratic. Astfel, după două decenii de
existenţă la Iași, în „casa cu ferestre luminate” (casa Pogor fiind printre primele case cu curent
electric), „Junimea” s-a mutat la București. În 1879 Caragiale este adus de Maiorescu la
„Junimea” cu „O noapte furtunoasă”. În anul 1880 Iaşul este părăsit de Slavici şi Eminescu. În
1885 se mută şi Negruzzi la Bucureşti şi revista „Convorbiri literare”. Se vor alătura scriitori
precum Vlahuţă, Coşbuc, Delavrancea, Macedonski şi mulţi alţii.
III. Perioada 1885-1944

Perioada 1885-1944 este o perioada mai lunga si lipsita de omogenitate. Transferata la

Bucuresti, revista isi schimba in mare masura profilul, predominand cercetarile istorice si
filozofice.In anul 1885 Iacob Negruzzi se muta la Bucuresti, luand cu sine revista a carei
conducere o pastreza singur pana in 1893, pentru ca in 1895 sa fie format un comitet care sa isi
asume intreaga conducere a revistei.

In aceeasi perioada are loc lupta “Junimii” cu socialistii, desi in acest interval Ion Luca Caragiale
isi continua colaborarea la Convorbiri literare, care se deschid si gloriei tinere a lui George
Cosbuc perioada dintre 1885 si 1900 da gruparii si revistei un caracter universitar predominant.
Animatorul comitetului este Ioan Bogdan care, in 1903, devine directorul revistei pana in 1907,
cand revista trece sub conducerea lui Simion Mehedinti.Figura literara cea mai importanta a
epocii este Panait Cerna, a carui colaborare incepuse insa sub directia anterioara. In latura
indrumarii critice, nimic nu poate fi pus alaturi de marea epoca ieseana.