Junimea și Titu

Maiorescu
Înființarea Societății Junimea
Câţiva tineri întorşi de la studii din
străinătateîntemeiază la laşi societatea
culturală Junimea, în iarna anului 1863:
Vasile Pogor, Petre Carp, Theodor
Rosetti, lacob Negruzzi şi Titu
Maiorescu.
Astfel, Iaşul, care îşi pierduse întâietatea
prin stabilirea capitalei Principatelor Unite
la Bucureşti, dobândeşte prestigiu cultural,
pentru că Junimea concentrează în
rândurile ei pe cei mai talentaţi şi instruiți
reprezentanți ai tinerei generații.
 Conştienţi de situaţia precară a culturii
române, au hotărât înfiinţarea societăţii
Junimea, o asociaţie menită să aducă un
suflu nou în cultura română. Asociaţia este
bine organizată, având o tipografie proprie,
o librărie şi o revistă, înfiinţată în 1867-
Convorbiri literare, unde vor fi publicate
pentru întâia oară operele de valoare ale
marilor clasici ai literaturii române,
Eminescu, Creangă, Caragiale, Slavici.
2.2 Periodizarea Junimii

Junimea are o
existență de mai
multe decenii, cu
activități și orientări
ce se schimbă în cele
trei perioade ale
existenței sale.
Obiectivele “Junimii”:

•răspândirea spiritului critic;

•încurajarea literaturii naționale;
•neatârnarea intelectuală a poporului
român;
•originalitatea culturii și a literaturii române;
•crearea și impunerea valorilor naționale;
•educarea oamenilor prin cultură
(culturalizarea maselor), eforturile lor
ăndreptandu-se spre receptarea și
ințelegerea culturii de către popor;
•unifi carea limbii române literare;
 2.5 Revista ‚,Convorbiri
Revistaliterare”
Convorbiri literare, apărută la 1 martie 1867 din iniţiativa lui Iacob
Negruzzi, în paginile căreia s-au publicat în timp cele mai multe dintre operele
marilor clasici: Eminescu, Caragiale, Maiorescu, Creangă, Slavici, devine curând
după apariţie cea mai importantă publicaţie a epocii.
Convorbirile apar la început bilunar, în 16 pagini, într-un tiraj de 300 de
exemplare. Prin comparaţie cu programul coerent pe care îl formulase cu
decenii în urmă Dacia literară, care debutase cu o rubricaţie fixă şi o politică
culturală bine definită de la primul număr, Convorbirile puteau trece drept o
iniţiativă modestă, amatoristă chiar. Revista nu este exclusiv literară; ea acorda
un spaţiu important studiilor ştiinţifice şi general culturale,înscriindu-se în
curentul epocii.
Dramaturgia este strălucit ilustrată de Convorbiri, prin publicarea integrală a
pieselor lui Caragiale, începând cu Noaptea furtunoasă (1879),dar şi a creaţiilor
teatrale târzii ale lui Alecsandri. Bine reprezentate sunt şi lucrările de orientare
ştiinţifică, cele mai spectaculoase intervenţii fiind disputele filologice prilejuite
de reforma ortografică.
Cu o astfel de reprezentare,secţiunea filologică a Junimii, a reuşit să creeze
cadrul cel mai propice apariţiei unei noi generaţii de cercetători,care vor asigura
longevitatea acestor preocupări în paginile Convorbirilor.
 2.6 Reprezentanți
• Titu Liviu Maiorescu (n. 15 februarie
1840, Craiova, Ț ara Românească – d. 18 iunie 1917,
Bucureș ti, România) a fost un academician,
avocat, critic literar, eseist, estet, filosof, pedagog,
politician și scriitor român, mason, cel de-al 23-lea
prim-ministru al României între 1912 și 1914,
ministru de interne, membru fondator al
Academiei Române, personalitate remarcabilă a
României sfârșitului secolului al XIX-lea și
începutului secolului XX.
Maiorescu se dovedi un liber cugetător.
Tatăl său, Ioan Maiorescu, fiu de țăran
transilvănean din Bucerdea Grânoasă,
se numea de fapt Trifu, dar își luase
numele de Maiorescu pentru a
sublinia înrudirea cu Petru Maior.
Maiorescu reprezintă noua generație,
junimistă, cu o nouă concepție asupra
vieții sociale și culturale românești.
 Petre P. Carp
Descinde dintr-o veche familie de boieri din ţinutul Vasluiului, ca fiu al spătarului
Petre I. Carp şi al Smarandei, născută Radul. Străbunicul său, Gheorghe Carp,
fusese proprietar al moşiei Ţibăneşti. Continuând tradiţia familiei, P.P. Carp este
trimis la Berlin, unde urmează cursurile Gimnaziului Francez sub conducerea
hughenotului L'Hardy, absolvind în 1858 cu menţiunea „primus omnium”. Urmează,
apoi, cursurile universitare de drept şi economie politică la Bonn (1858-1862), după
care vine la Iaşi, unde crează împreună cu Titu Maiorescu, Vasile Pogor, Iacob
Negruzzi şi Theodor Rosetti societatea culturală Junimea.
La celebra societate literară Junimea, s-a cultivat nu numai spiritul literar, dar şi
cel politic a cărui amprentă s-a remarcat în mentalitatea lui P.P. Carp, cât şi în a
altor adepţi ai conservatorismului românesc. A făcut remarcabile traduceri din
limba engleză a unor piese de William Shakespeare, din limba germană, din
opera naturalistului Humboldt, precum şi din lucrări de critică istorică şi literară. Îi
apreciază pe unii din marii scriitori ai lumii: Homer, Shakespeare, Goethe, luându-i
ca model pe ei şi pe eroii lor.
Poetul şi traducătorul Vasile Pogor s-a născut la 20 august
1834, la Iaşi, într-o veche familie de origine răzeşească.
A fost întemeietor, alături de Titu Maiorescu, I. Negruzzi, P.P.
Carp şi Th. Rosetti al Societăţii ''Junimea'', ale cărei
şedinţe au fost găzduite vreme îndelungată în propria-i
casă.
Până în anul 1871 a fost proprietarul tipografiei în care s-
au imprimat revista ''Convorbiri literare'' şi majoritatea
scrierilor junimiştilor, se precizează în "Dicţionarul general
al literaturii române" apărut sub egida Academiei
Române (Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti,
2006). Majoritatea scrierilor sale, traduceri şi puţine poezii
originale, au fost publicate în ''Convorbiri literare''.
 Iacob Negruzzi

De numele lui Iacob Negruzzi, cel de al doilea fiu al familiei cărturarului enciclopedist Costache
Negruzzi, tatăl său şi al frumoasei Maria Gane, mama sa, stă legată indisolubil apariţia la Iaşi, în
1863, a Junimii, societatea culturală care şi-a propus să aducă literaturii române de după a
doua jumătate a secolului al XIX – lea un „suflu” înnoitor şi avangardist, prin înrădăcinarea şi
cultivarea încă de la înfiinţare a unui „spirit junimist” inconfundabil, menit să angajeze o luptă
făţişă împotriva „formelor fără fond” şi a altor manifestări dăunătoare ale mediocrităţii şi
imposturii, care cuprinsese tot mai evident domeniul literar românesc.
Ca scriitor, debutează în anul 1866, în „Foaia societății pentru literatura și cultura română în
Bucovina”. Scrie poezii lirice, balade, idila Miron și Florica (1870), satire, epistole, schițe, romanul
Mihai Vereanu (1873), piese de teatru, memoriale de călătorii și un volum de memorii intitulat
sugestiv Amintiri de la Junimea (1921).
Iacob Negruzzi îşi intră ca nimeni altul în rolul său de „junimist”, dovedindu-se chiar de la
înfiinţarea Junimii un înflăcărat animator şi însufleţitor al activităţii acesteia, preocupându-se cu
o asiduă ardoare de îndeplinirea tuturor formalităţilor necesare bunei sale funcţionări.
 Theodor Rosetti s-a născut la Iaşi, la 4 mai 1837, într-o familie
de boieri de la Soleşti-Vaslui.
Theodor Rosetti rămâne cel care a dat numele societăţii ieşene
„Junimea”, care a reunit cei mai importanţi scriitori ai vremii. În
revista Junimii, Convorbiri literare a publicat amintirile sale din vremea
Unirii în anul 1909, alături de trei articole de directive politice: Despre
direcţiunea progresului nostru (1874), Mişcarea socială (1885)
şi Scepticismul la noi (1891). În Arhiva, organul societăţii
ştiinţifice şi literare din Iaşi, a publicat scrisorile lui Costache Negri.
2.7 Titu Maiorescu în
Junimea,, ÎN CONTRA DIRECTIEI DE AZI ÎN CULTURA ROMÂNĂ”
Studiul face dovada atitudinii critice față de limbajul
publicațiilor ardelene, în mod special al revistelor „Transilvania”
și „Familia”, care sunt exemplul negativ al unui viciu general,
emblematic pentru toată cultura română: neadevărul.
Explicarea și analiza conceptului generează una dintre cele mai
cunoscute teorii maioresciene: formele fără fond. În linii mari,
demonstrația susține că, în jurul anului 1820, societatea
românească s-a trezit din letargia în care o cufundase barbaria
orientală și a intrat în contact cu formele culturii apusene, care
i-au dat lustrul societăților străine. Imitarea fără discernământ
a formelor străine, în absența unui fond autohton caresă le dea
substanță, este, pentru Maiorescu, semnul unei superficialități
fatale, cu efecte dezastruoase asupra evoluției culturii noastre.
O cercetare critica asupra poeziei romane de la 1867
O cercetare critica asupra poeziei
romane de la 1867 este capodopera de
tinerete al lui Titu Maiorescu. Studiul
reprezinta programul estetic al
junimistilor si a stimulat mai multe
decenii, in chip decisive, viata spiritual
romaneasca. Eldefineste arta literara ca
idee manifestata in forma sensibila si face
distinctia intre stiinta (care exprima
adevarul) si arta (chemata sa exprime
frumosul).
„Eminescu și poeziile lui” (1889)

Apare în anul morții poetului și este un

răspuns la acuzațiile aduse Junimii și lui Titu
Maiorescu potrivit cărora aceș tia nu l-au
ajutat îndeajuns pe Eminescu, și la
întrebarea care îi preocupa pe
contemporani: „Care a fost personalitatea
poetului?”. Este cel dintâi studiu amplu
asupra marelui poet și o primă încercare în
critica literară de a contura un portret moral
și intelectual al lui Eminescu.

Maiorescu pleacă de la premisa că „tânăra

generație română nu se află astăzi sub
influența operei poetice a lui Eminescu.
„Direcția nouă în poezia si proza română”
Direcţia nouă în poezia şi proza română este
un studiul publicat in 1872 si este structurat, aşa
cum anticipă şi titlul, în două parti: poezie şi
proză. Prima parte porneşte de la câteva
întrebări referitoare la viitorul României, la
cultura ţării şi la posibilităţile de continuare a
ceea ce fusese început de câţiva scriitori.
Răspunsul acestor întrebări, după cum afirmă
Maiorescu “atârnă de la direcţia spiritelor din
societatea de astăzi“, iar manifestarea acestei
direcţii este literatura “ în sensul cel mai larg al
cuvântului“.
Concluzii
 Concluzia naturală a oricărui studiu dedicat Junimii este că
putem vorbi de o adevărată moștenire culturală
junimistă. Principiile impuse de această mișcare au avut un
impact masiv nu doar asupra culturii, dar și asupra
întregii societăți românești pe toate palierele sale.
Contestând modalitatea de înfăptuire a procesului de
civilizare în spațiul românesc (și nu procesul în sine),
junimiștii, prin spiritul critic și constructiv, au pus bazele
restructurării modernității românești.
Până la mijlocul secolului XX, conceptele Junimii au
stat la
baza dezvoltării ansamblului cultural românesc. Dacă
privim înapoi, la viața trecută a Junimii, putem să ne
convingem pe deplin că o asemenea societate nu s-a putut
forma decât prin concursul unor împrejurări cu totul
deosebite. Condusă de asemenea bărbați și în asemenea
împrejurări, negreșit că Societatea a putut ține atâta timp,
chiar lipsindu-i desăvârșit orice organizare exterioară.
Vor veni mai târziu alte societăți mai învățate, poate mai
active și mai neobosite, însă nu va mai fi nici una care să
fi făcut lucrări serioase într-o formă atât de veselă, de
plăcută și de neobișnuită.