Criticismul

Junimist
Cionca Anamaria
Dragos Nicoleta
Ujhelyi Edina
Junimea

Title of the thesis

Venus has a beautiful name and is
the second planet in the Solar
System. It’s terribly hot—even
hotter than Mercury—and its
atmosphere is extremely
poisonous
● ”Junimea” a fost o societate culturală întemeiată la Iași în
anul 1863 de către cinci tineri intelectuali,reîntorși în țară
de la studii:Iacob Negruzzi,Petre P. Carp,Theodor
Rosetti,Vasile Pogor și Titu maiorescu.
● Scopul inițial al acesteia a fost de a organiza ”prelecțiuni
populare” pe teme de interes larg prin care se
urmărea:educarea gustului publicului,unificarea limbii
române literare și interesul pentru literatură.
 “Gustul Junimiștilor este clasic și academic.
Oameni de formație universitară,stăpânind
umanitățile vechi și moderne,ei sunt înclinați a
judeca după modele și a crede în valoarea
canoanelor în artă.”
—Tudor Vianu
 Obiectivele Junimii

Spiritul Spiritul
Ironia
filosofic oratoric

Gustul pentru
Spiritul critic clasic și
academic
Etapele
Junimii
◈ Prima etapă:ieșeană(1868-
1874)numită etapa ieşeană (1863-
1874) are un pronunţat caracter
polemic şi se manifestă în trei
direcţii: limbă, literatură şi cultură.

◈ În această perioadă se elaborează

principiile sociale şi estetice ale
junimismului. Tot acum se impune
necesitatea educării publicului prin
aşa-numitele prelecţiuni populare.
◈ Organizată pe teme variate, în diverse cicluri sistematice şi ţinute într-o formă academică, ele au
avut drept scop educarea publicului larg, care să înţeleagă cultura ca factor de progres şi moralitate.

◈ Interesul pentru literatură se manifestă din 1865, când se avansează ideea alcătuirii unei antologii de
poezie românească pentru şcolari. Aceasta i-a determinat pe junimişti să citească în şedinţele
societăţii autorii mai vechi, pe ale căror texte şi-au exersat spiritul critic şi gustul literar.

◈ A doua etapă(1874-1885) durează din 1874 până în 1885 cu desfăşurarea şedinţelor Junimii la
Bucureşti, dar a activităţii revistei la Iaşi. Este o etapă de consolidare în sensul că în această
perioadă se afirmă reprezentanţii “Direcţiei noi” în poezia şi proza română precum: Mihai
Eminescu, Ion Creangă, Ioan Slavici şi Ion Luca Caragiale. Acum sunt elaborate studiile esenţiale
prin care Titu Maiorescu se impune ca un autentic întemeietor al criticii noastre literare moderne,
fără însă a neglija preocupările din domeniul limbii literare: în 1860 se făcuse trecerea de la
alfabetul chirilic la cel latin. Maiorescu susţine utilitatea îmbogăţirii vocabularului limbii române
prin neologisme de origine romanica între un studiu din 1881 intitulat “Neologismele”.
◈ A treia etapă bucureşteană începe din 1885, când revista Convorbiri literare este mutată
la Bucureşti, ca şi întreaga societate Junimea. Această etapă are un caracter
preponderent universitar, prin studiile de specialitate din domeniile: istorie, filozofie,
filologie, geografie (A.D. Xenopol, Vasile Conta, Alexandru Lambrior, Mihail
Dragomirescu, Simion Mehedinţi). Revista va apărea până în 1944, dar ea nu va mai
atinge gradul de popularitate din primii douăzeci de ani.
Membrii
Iacob Negruzzi

Iacob Negruzzi (31 decembrie 1842 la Iași -6 ianuarie

1932,la București) a fost fiul scriitorului Costache
Negruzzi.
A studiat în Germania.A fost professor la facultatea de
drept din Iași și președinte al Academiei
Române.Membru fondator al societății Junimea și a
condus revista ”Convorbiri literare” timp de 28 de ani. La
28 octombrie 1866, Iacob Negruzzi intrat în masonerie,
în 1867 a ajuns al doilea secretar şi mare expert iar în
1868 ajunsese venerabil. În 1888, Iacob Negruzzi a
depus pe biroul Camerei Deputaţilor o petiţie din partea
unui număr de cetăţeni din toate părţile ţării, pentru un
proiect de lege prin care să se i se acorde poetului Mihai
Eminescu, de către stat, o pensie viageră.
 Pentre P. Carp
◈ Petre Carp s-a născut pe 28 iunie 1837 la Iaşi dintr-o
veche familie boierească amintită de Dimitrie Cantemir în
”Descrierea Moldovei”. A absolvit gimnaziul la Berlin
urmând Facultatea de Drept şi Ştiinţe Politice din cadrul
Universităţii din Bonn. În anul 1862 revine în Iaşi si
contribuie la punerea bazei societăţii Junimea. Adept al
ideilor “junimiste” s-a remarcat ca unul dintre fruntașii
Partidului Conservator din acea perioadă. Acesta se stinge
din viaţă în 19 iunie 1919.
 Theodor Rosetti
◈ Theodor Rosetti s-a născut în 5 mai 1837 la Iași și a
decedat în 17 iulie 1923 la București a fost un publicist și
om politic roman,academician,licențiat în drept,prim-
ministru al României în perioada 1888-1889.
◈ După studii la Liov, Viena și Paris a făcut carieră în
magistrature.a fost ministru,președinte al Consiliului de
miniștri,guvernator al Băncii Naționale, membru al Curții
Permanente de Arbitraj de la Haga.
◈ Totodată a fost unul dintre fondatorii ”Junimii” ,autot de
eseuri apărut în ”Convorbiri literare” și membru de
onoare al Academiei Române.
 Vasile Pogor
◈ Vasile Pogor (n.20 august 1833, Iaşi; d.20 martie
1906, Bucium, judeţul Iaşi), fiul comisarului V. Pogor
şi a Zoei Cerchez, a fost un om politic, publicist şi
poet român,care a indeplinit in mai multe rânduri
funcţia de primar al municipiului Iaşi.
◈ A studiat la Malgouverne din oraşul Iaşi, după care,
din anul 1849, şi-a continuat studiile secundare, apoi
cele juridice la Paris. Vasile Pogor a fost unul dintre
fondatorii societăţii Junimea şi a revistei Convorbiri
literare, unde a colaborat cu versuri, scrieri în proză şi
traduceri.
 Titu Maiorescu
◈ Titu Liviu Maiorescu s-a născut la Craiova, la 15 februarie 1840 . Acesta a fost academician, avocat,
critic literar, eseist, estetician, filozof, pedagog, politician şi scriitor român, prim-ministru al
României între 1912 şi 1914, ministru de interne, membru fondator al Academiei Române,
personalitate remarcabilă a României sfârşitului secolului al XIX-lea sşi inceputul secolului al XX-
lea. S-a stins din viaţă la 18 iunie 1917, fiind înmormântat la cimitirul Bellu din Bucureşti.

Întemeietorul acestei societăţi şi creatorul doctrinei junimiste este Titu Maiorescu (1840-1917), o
personalitate reprezentativă a culturii române în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. El este
considerat pe bună dreptate un ctitor al culturii române moderne, un strateg al modernizării noastre
culturale, un spirit clarvăzător şi un director de conştiinţă pentru multe generaţii de intelectuali
români. El a impus spiritul critic în mediul cultural şi politic românesc, fiind apreciat ca
reprezentatul tipic al “culturii critice” româneşti, creatorul faimoasei teorii a “formelor fără fond”,
teorie care a avut o carieră de excepţie în cultura română modernă şi a multor altor lucrări
importante.
◈ Domeniile de manifestare ale spiritului critic moiorescian
sunt numeroase: limba română, literatură, cultură,
estetică, filozofie. Studiile sale sunt de o importanţă
majoră pentru literatura română: “O cercetare critică
asupra prozei române de la 1867”; “Comediile domnului
I.L.Caragiale”(1885); “Asupra poeziei noastre populare”;
“Poeţi şi critici”; “Eminescu şi poeziile lui”
“O cercetare critică asupra prozei române de
la 1867”
◈ Cea dintâi lucrare critică a lui Titu Maiorescu ,studiul ”O cercetare critică asupra poeziei romăne de
la 1867” conține conform lui George Călinescu,”didactic și limpede estetica maioresciană”.

◈ Criticul începe a stabili faptul că fiecare artă iși are materialul său propriu în care se realizează
(lemn, piatra, culori, sunete), o particularitate a poeziei fiind faptul că ea nu și-l găsește în lumea
exterioară, fizică sau naturală, cuvintele neînsemnând pentru ea decât un "organ de comunicare",
distincție cu atât mai interesantă și mai importantă cu cât confuzia dintre limba și materia operei
literare este mai raspândită și mai persistentă. Maiorescu stabilește doua ”conditiuni' ale
artei:conditiunea ideala, prin care înțelege continutul!si conditiunea materiala! prin care denumeste
+orma artistica" Maiorescu sesizeaza aici cu exactitate statutul de existență imaginară al creației
literare scopul poeziei fiind de a deștepta "prin cuvintele ei imagini sensibile în fantezia
auditoriului“ iar nu de a formula idei reci abstracte, misiune ce revine prozei, străduința cea mare a
adevăratului poet va fi de a găsi și valorifica mijloacele cele mai expresive ale limbii.
◈ În general, cuvintele și-au pierdut dc-a lungul timpului sensul lor concret și plastic, încât artistului i
se impune obligația de a le revitaliza, ori insensibiliza prin procedee speciale.Așadar criticul
enumeră câteva soluții de sensibilizare a cuvântului:”alegerea cuvântului mai puțin
abstract”,utilizarea adjectivelor (”epitete ornante”) și adverbelor,a personificărilor, a comparațiilor
și a metaforelor.Acestea fiind exemplificate cu ajutorul operelor marilor scriitoti
universali:Schiller,Victor Hugo,Horațiu, Shakspeare.

◈ Acesta iși termina prima parte a studiului,întocmind o distincție clară intre poezie ”product al
fanteziei” și politică ”product al rațiunii”Maiorescu spune că ”poeziile politice” și cele ”rele
istorice” sunt lipsite de sensibilitate poetică”
 ”În contra direcției de astăzi în cultura
română”
◈ În 1868,apare studiul ”În contra direcției de astăzi în cultura română” ,în care e formulată teoria
formelor fără fond.Această teorie,construită după 3 principii:autonomia valorilor;unitatea dintre
cultură și societate;unitatea dintre fond și formă în cultură și dezvoltarea socială,exprimă viziunea
lui Titu Maiorescu asupra culturii.

◈ Maiorescu înțelege prin fond activitățile materiale,sociale și culturale,respective tradițiile și

mentalitățile.Prin formă,sunt numite instituțiile societății,prin care valorile circulă în cadrul
acesteia.Pentru critic,formele fără fond reprezintă ”pretenții fără fundament,stafii fără trup,iluzii
fără adevăr” fiind ”stricăcioase,fiindcă nimicesc un mijloc puternic de cultură”.

◈ Acest studiu se îndreaptă împotriva generației pașoptiste a căror ”direcție falsă” în cultura
noastră ,prin imitarea aparențelor culturii apusene, încetineau evoluția și cunoașterea generației
tinere.”Căci nepregătiți precum erau și sunt tinerii noștri,uimiți de fenomenele mărețe ale culturii
moderne, ei se pătrunseră numai de efecte, dar nu pătrunseră până la cauze, văzură numai formele
de deasupra ale civilizațiunii, dar nu întrevăzură fundamentele istorice mai adânci, care au produs
cu necesitate acele forme și fără a căror preexistență ele nici nu ar fi putut exista.”
 “Comediile domnului I.L.Caragiale”
◈ ”Comediile d-lui I.L.Caragiale” este cel de-al doilea studiu a lui Titu Maiorescu,unde criticul își propune să explice
legătura dintre artă și realitatea social,din punct de vedere estetic,în același timp,răspunzând la întrebarea dacă arta are
sau nu un rol moralizator.

◈ În privința raportului dintre artă și realitate,criticul afirmă:”Lucrarea d-lui Caragiale este originală; comediile sale pun pe
scenă câteva tipuri din viața noastră socială de astăzi și le dezvoltă cu semnele lor caracteristice, cu deprinderile lor, cu
expresiile lor, cu tot aparatul înfățișării lor în situațiile anume alese de autor.”

◈ Maiorescu laudă talentul scriitorului I.L.Caragiale ”și mărginindu-ne la relevarea meritului necontestabil al comediilor
autorului nostru, putem constata și recunoaște acest merit în scoaterea și înfățișarea plină de spirit a tipurilor și situațiilor
din chiar miezul unei părți a vieții noastre sociale, fără imitare sau împrumutare din literaturi străine.”

◈ Un aspect la care se oprește criticul este unul dintre reproșurile aduse operelor lui Caragiale și anume acela că urmărește
scopuri politice. Titu Maiorescu argumentează ”este evident că o comedie nu are nimic a face cu politica de partid;
autorul își ia persoanele sale din societatea contimporană cum este, pune în evidență partea comică așa cum o găsește, și
acelaș Caragiale, care astăzi își bate joc de fraza demagogică, și-ar fi bătut joc ieri de ișlic și tombateră și își va bate joc
mâine de fraza reacționară, și în toate aceste cazuri va fi în dreptul său literar incontestabil.”
 ”Eminescu și poeziile lui”
◈ ”Eminescu și poeziile lui” este un studiu de Titu Maiorescu. A fostpublicat în anul 1889, anul morții
lui Eminescu, șeste împărțită pe 2 părți.

◈ În prima parte, criticul fixează sumar câteva date din biografia lui Eminescu. Afirmă că biografia
lui Eminescu se apropie de cea a geniului romantic: inteligent, visător, însetat de cunoaștere, dar
nefericit în plan familial, neînțeles de societate.

◈ Face un portret spiritual al lui Eminescu, evidențiindu-i ca trăsături definitorii inteligența, memoria
extraordinară ,cultura excepțională(cunoscător al filosofiei, al credințelor religioase; pasionat de
marile scrieri ale lumii), setea de cunoaștere (interesul constant pentru nou, pentru teoriile
științifice, economice, filosofice etc.), modestia(refuzul premiilor și al gloriei; simplitatea pe care o
dovedește în discuția cu regina României, Carmen Sylva).
◈ Pune în discuție pesimismul eminescian și arată că acesta a fost unul nativ ( ține deci de structura interioară a
poetului), nu unul dobândit ca urmare a sărăciei în care a trăit, a mizeriei și a lipsurilor cu care s-a confruntat.
Pesimismul eminescian nu este unul egoist (în lirica sa,Eminescu nu-și plânge propriile neîmpliniri erotice!), ci
unul metafizic, izvorât din conștientizarea nedreptăților sociale, politice,dar mai ales din conștientizarea
tragismului condiției umane.

◈ În cea de-a doua parte, Maiorescu afirmă că ceea ce individualizează opera lui Eminescu în raport cu opera
scriitorilor dinaintea sa și o face inconfundabilă este bogăția ideilor filosofice și frumusețea limbajului, „semnul
celor aleși”.

◈ Observă că poetul a utilizat relativ puține cuvinte, dar le-a atribuit sensuri noi. Apreciază sonetele eminesciene,
„Glossa” și„Oda”. Arată că una dintre sursele muzicalității liricii poetului de la Ipotești o constituie numele proprii
(Dalila, Venera, Basarabi,Mușatini). Laudă interesul acestuia pentru folclor și faptul că a valorificat o serie de
cuvinte populare (sară, nouri), dând versurilor o perfecțiune aproape onomatopeică.

◈ În finalul studiului, Maiorescu se lansează într-o profeție care a fost confirmată mai târziu, arătând că „pe cât se
poate omenește prevedea”, literatura (poezia) românească din secolul al XX-lea, va începe sub auspiciile geniului
eminescian,deci poezia eminesciană va fi germenele din care se va naște toată poezia secolului următor.
 ”Beția de cuvinte”
◈ În ”Beția de cuvinte”,1873,Titu Maiorescu ridiculizează deosebirile dintre formă și fond.Acest
studiu,subintitulat ”Studiu de patologie literară” este un răspuns la ”Revista Contemporană” care lăuda
autorii mediocri,care pentru a exprima o idee foloseau o enumerare de sinonime fără rost.

◈ Atacul începe în gama pamfletului, citându-l pe Darwin, care vorbeste despre “ameţeala artificială"
observată în regnul animal. Demonstraţia nu se abate de la această premisă,urmărind “simptomele patologice
ale ameţelii produse prin întrebuinţarea nefirească acuvintelor", care ,,ni se înfăţişează treptat, după
intensitatea îmbolnăvirii": “Darwin ne spune că multe soiuri de maimuţe au aplecare spre băutura ceaiului, a
cafelei şi aspirtoaselor; “ele sunt în stare, zice el, să fumeze şi tutun cu multă plăcere, precum însumi am
văzut. Brehm povesteşte că locuitorii din Africa de miază-noapte prindpavianii cei salbatici, puindu-le la
locurile unde se adună, vase pline cu bere de care se îmbată.El a văzut mai multe maimuţe în această stare şi
ne dă o descriere foarte hazlie despre purtarea lor şi despre grimasele ciudate ce le făceau.A doua zi erau
foarte rău dispuse şi mahmure, de durere îşi ţineau capul cu amândouă mâinile şi înfăţişau o privire din cele
mai duioase. Dacă li se oferea bere sau vin, sedepărtau cu dezgust, dar le plăcea mult zeama de lămâie. O
maimuţă americană, unateles, după ce se îmbătase o dată cu rachiu, n-a mai vrut să-l mai bea şi a fost,
prinurmare, mai cuminte decât mulţi oameni.” (Ch. Darwin, Descendenţa omului şiselecţiunea sexuală). Va
să zică plăcerea noastră pentru ameţeala artificială, produsă prinplante şi preparatele lor, este întemeiată pe o
prepoziţie strămoşească, comună nouă cu celelalte rudenii de aproape, cu maimuţele de exemplu, din al
căror neam ne coborâm.”
 Concluzie
◈ Criticismul junimist a influențat destinul literaturii și
culturii române.Fondator al acestei mișcări,estetician
și critic literar,Maiorescu aduce o concepție estetică
unitară despre esența operei literare.Studiile sale au
jucat un rol important în conturarea literaturii
române.Publicat în ”Convorbiri literare”,studiul ”O
cercetare critică asupra poeziei de la 1867” e cel mai
reprezentativ pentru sistemul estetician maiorescian.
◈ Combaterea mistificării istoriei,a lipsei de echilibru
între fondul și forma fenomenului cultural,
structurarea unei doctrine pe baza respectului față de
adevăr și istorie,introducerea analizei și interpretării
artistice sunt câteva dintre ideile pentru care junimișii
luptau.
◈ Aceste principii și construcția teoriei literaturii a lui
Maiorescu, care demonstrează autonomia artei ,au
făcut posibilă apariția marilor clasici ai literaturii
române:Eminescu,Creangă,Caragiale,Slavici.
Vă mulțumim
pentru atenție!