TITU MAIORESCU JUNIMEA

Marin Stefan Popa Andrei Neagu Alexandru Dutescu Diana Pascu Alexandru Niculae Laurentiu Alexe Mihai

Titu Maiorescu

Titu Liviu Maiorescu a fost un academician, avocat, critic literar, eseist, estetician, filosof, pedagog, politician i scriitor romn, prim-ministru al Romniei ntre 1912 i 1914, ministru de interne, membru fondator al Academiei Romne, personalitate remarcabil a Romniei sfritului secolului al XIX-lea i nceputului secolului XX. Maiorescu este autorul celebrei teorii sociologice a formelor fr fond, baza Junimismului politic i "piatra de fundament" pe care s-au construit operele lui Mihai Eminescu, Ion Luca Caragiale sau Ioan Slavici.

Biografie
Titu Maiorescu (numele su complet era Titu Liviu Maiorescu) s-a nscut la Craiova, la 15 februarie 1840. Mama lui Titu Maiorescu, n. Maria Popazu, este sora crturarului episcop al Caransebeului, Ioan Popazu. Familia Popazu era de la Vlenii de Munte i, se pare, de origine aromn. Tatl su, Ioan Maiorescu, fiu de ran transilvnean din Bucerdea Grnoas, se numea de fapt Trifu, dar i luase numele de Maiorescu pentru a sublinia nrudirea cu Petru Maior. Teolog prin formaie (cu studii la Blaj, Pesta, Viena), Ioan Maiorescu se dovedi un liber cugettor. Profesor la Cernui, Craiova, Iai, Bucureti, el rmne o figur luminoas a epocii de formare a nvmntului romnesc modern. Ioan Maiorescu a fost inspector al colilor din Oltenia, profesor la coala Central din Craiova. n acest timp, familia lui, constnd din soia, Maria, nscut Popasu, i cei doi copii, Emilia i Titu, a cltorit la Bucureti, Braov, Sibiu i Blaj, rmnnd mai mult timp la Braov, unde viitorul critic urmeaz clasa nti a gimnaziului romnesc. Stabilit la Viena, Ioan Maiorescu scrie n ziarele austriece articole despre romni i redacteaz memorii n legtur cu problema romneasc. Revenit n ar dup Unire, a ndeplinit funciile de preedinte al Obtetii Epitropii, de director al Comisiei Centrale a Principatelor Unite, profesor la Sfntul Sava, director al Eforiei Instruciunii Publice i profesor la coala Superioar de Litere din Bucureti.

9 februarie 1864 Iniiaz, la Iai, preleciunile populare, cu prilejul crora va nfiina societatea Junimea mpreun cu Iacob Negruzzi, Petre Carp, Vasile Pogor i Theodor Rosetti. 1867 Apare primul studiu de critic literar al lui Titu Maiorescu, Despre poezia romn n Convorbiri literare (I), (reluat mai apoi n volumul "Poezia romn", sub titlul O cercetare critic asupra poeziei romne de la 1867). 1 martie 1868 Apare revista Convorbiri literare, organul literar al Junimii, n faza ieean (1867 1885), avndu-l redactor pe Iacob Negruzzi. 20 iulie 1868 Titu Maiorescu este numit membru al Societii Academice Romne. 1872 Public articolul Direcia nou n poezia i proza romn. 1874 Titu Maiorescu prsete Iaul, stabilindu-se la Bucureti. Face parte pentru prima oar dintr-un guvern ntre 7 aprilie i 29 ianuarie. Se stabilete definitiv la Bucureti. 1876 Devine ministru la Culte i Instruciune Public 1877, martie/iulie Titu Maiorescu preia conducerea ziarului conservator Timpul. 1878, ianuarie Deputat n Parlament. 1882 Literatura romn i strintatea. 1884, 10 octombrie ncepnd cu data de 10 octombrie Titu Maiorescu i reia cariera didactic n cadrul Universitii din Bucureti 1886 n Convorbiri literare (XX) apar articolele Poei i critici 1887 Titu Maiorescu se cstorete cu Ana Rosetti. 1889 Articolul Eminescu i poeziile lui este publicat n Convorbiri literare (XXIII). 1892/1897 31 octombrie Titu Maiorescu este ales rector al Universitii din Bucureti. 1912, iulie Devine Ministru al Justiiei. 1913, 29 martie La 28 martie Titu Maiorescu este numit prim-ministru i ministru de externe. n aceast calitate, prezideaz conferina de pace de la Bucureti n urma rzboiului balcanic (iulie). 1914 La 4 iunie se retrage din viaa politic, pronunndu-se n continuare pentru o politic de neutralitate a Romniei. 18 iunie 1917 Moare Titu Maiorescu, la vrsta de 77 de ani, n urma unei boli de cord. E nmormntat la cimitirul Bellu din Bucureti.

Junimea
Titu Maiorescu, mentorul Junimii, s-a format in spiritul culturii germane, prin studii la Viena si apoi la Paris, si a jucat un rol insemnat in toate evenimentele culturale si politice si cea de-a doua jumatate a secolului al XIX-lea. Baza criticii maioresciene a fost, in primul rand, lupta pentru adevar, si, ca o prelungire a momentului 1848, lupta pentru propasire culturala. Si Maiorescu a pus accent pe crearea unei literaturi nationale,care sa impuna prin tinuta artistica. Maiorescu s-a oprit si asupra studiului gramaticii in scoala; criticul a considerat asemenea ca orice scriitor trebuie sa scrie pentru popor: Despre scrierea limbei romane (1866), Limba romana in jurnalele din Austria (1868).

Inainte de Maiorescu nu se poate vorbi despre principii estetice organizate intr-o forma sistematica, conducatorul Junimii realizand critica de indrumare a literaturii si culturii in ansamblul lor. Cea dintai lucrare de critica literara a lui Maiorescu, studiul O cercetare critica asupra poeziei romane de la 1867, contine asa cum afirma G. Calinescu, didactic si limpede estetica maioresceana, ramasa neschimbata pe toata intinderea activitatii criticului. Criticul incepe prin a stabili faptul ca fiecare arta are un material de lucru (sculptura-lemnul sau piatra, pictura-culoarea, muzica-sunetele), numai poezia nu are un material specific, caci cuvintele sunt destinate comunicarii. Rolul poeziei este acela de a destepta prin cuvintele ei imagini sensibile in fantezia auditoriului.

In conceptia lui Maiorescu, poetul trebuie sa desfasoare o adevarata lupta pentru sesibilizarea cuvantului, care tindea catre abstractizare. Criticul enumera, oferind exemple, cateva modalitati de sensibilizare a cuvantului: alegerea cuvantului celui mai putin abstract, utilizarea adjectivelor si adverbelor- epitete ornante, a personificarilor, comparatiilor, metaforelor. Ideile criticului sunt argumentate cu exemple din operele marilor scriitori universali: Schiller, Victor Hugo, Shakspeare, Horatiu, Heine. Maiorescu incheie prima parte a studiului prin realizarea unei distinctii clare intre politica, product al ratiunii si poezie, product al fanteziei. Condamnate de catre critic sunt poeziile politice si cele rele istorice pentru ca sunt lipsite de sensibilitate poetica. In cea de-a doua parte a studiului, Conditiunea ideala a poeziei, criticul stabileste ca obiectele politice sunt iubirea, ura, tristetea, bucuria, disperarea, mania si nu cugetarea exclusiv intelectuala. Un mare pericol pe care maiorescu il sesizeaza este acela al diminutivelor, in care vede o injosire a ideilor. Finalul studiului exprima concis principiul critic maiorescian: O critica serioasa trebuie sa arate modelele bune cate au mai rams si sa le distinga si pe cele rele, curatind astfel literatura de multimea eroilor, sa prepare junei generatiuni un camp liber pentru indreptare.