MIRCEA VÂLCU-MEHEDINŢI

MEHEDINŢI

ISTORIA COMUNISMULUI
DIN ROMÂNIA.
ORIGINI. ACTIVITATE
VOL. I

CULEGERE DE DOCUMENTE
INEDITE DIN ARHIVA
NAȚIONALĂ
ȚIONALĂ
FOND C.C. AL P.C.R.

EDITURA MIRCEA VÂLCU

VÂLCU-MEHEDINȚI
2014
1

-
 Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale a României
VÂLCU-MEHEDINȚI, MIRCEA
Istoria Comunismului din România: origini, activitate; Culegere
de documente inedite din Arhiva Națională fond C.C. al P.C.R./Mircea
Vâlcu-Mehedinți.- București: Editura Mircea Vâlcu-Mehedinți, 2013-
vol.
ISBN 978-973-1749-00-6
Vol. 1.-2013.- ISBN 978-973-1749-01-3

94(498)„1945/1989”
329.15(498)„1945/1989”

-
 SUMAR

În loc de prefaţă ................................................................................................ 10

I. ANARHISMUL. ORIGINI. ACTIVITATE
- Referat, semnat „Patriotul”, adresat Directorului Poliţiei şi Siguranţei
Generale, referitor la istoria Partidului Anarhist şi doctrina anarhistă ............... 12
- Memoriu referitor la starea legislaţiunii româneşti .......................................... 21
- Anarhiştii străini caută un refugiu în România ................................................ 23
- Congresul anarhiştilor de la Amsterdam ........................................................ 24
- Documentele care urmează demonstrează că majoritatea anarhiştilor
nu sunt români, ci, aproape toţi, alogeni ........................................................... 25
- Activitatea lui Panait Moşoiu şi a altor persoane cu care are
relaţii. Răspândirea „Revistei Ideei” .................................................................. 27
- Anarhiştii din România se organizează .......................................................... 30
- Alți anarhiști .................................................................................................... 32
- Revista Ideei ................................................................................................... 33
- Propaganda antimilitaristă făcută printre muncitori de către
evreul Griunberg Samuel. Opiniile sale politice ................................................ 34
- Informaţii asupra membrilor grupurilor anarhiste din Bucureşti ...................... 36
- Activitatea cercului anarhist al lui Moşoiu ....................................................... 39
- Organizarea unei asociaţii anarhiste .............................................................. 39
II. PRELUDIUL COMUNISMULUI ÎN ROMÂNIA
- Punctul de vedere al unui socialist, privitor la socialismul
din România anilor 1900 ................................................................................... 40
- Activitatea avocatului Cocea Nicolaie din Brăila, adept al ideilor socialiste ... 41
- Activitatea politică şi publicistică a lui Bujor M. Discuţiile purtate la
Întrunirile cercului „România Muncitoare”, a sindicatelor, relevând
starea de spirit potrivnică guvernului, patronilor, arendaşilor, tocmelilor
agricole şi indignarea despre reprimarea sângeroasă a Răscoalei
din 1907 (5. VII.1907 – 26.VI.1917) .................................................................. 44
- Bujor Mihai sub ocrotirea Armatei Roșii ......................................................... 46
- Să se expulzeze! ............................................................................................ 47
- Atitudinea presei socialiste faţă de N. Iorga şi A.C.Cuza ............................... 48
- Jurnalul Consiliului de Miniştri şi un raport privitor la Maltus Etna ................. 49
- Legături internaţionale ale socialiştilor ............................................................ 52
-Mişcarea „sindicalisto-revoluţionară” desfăşurată de cercul
„România Muncitoare” şi „Revista Ideei” .......................................................... 54
- Articole scrise de Mille şi alţi redactori (1909-1915) ....................................... 57
- Contactele lui Nathan Wexler cu I.C.Frimu, dr.Racovski etc.
Acţiuni de propagandă socialistă ..................................................................... 57
- Acţiuni sindicalisto-socialiste .......................................................................... 58
- Dezvăluiri ........................................................................................................ 60
- Rapoarte ale Legaţiei române din Belgrad şi ale Poliţiei portului
Giurgiu. Moţiune. Scopurile Conferinţei reprezentanţilor partidelor
socialiste din Balcani (Belgrad, 5 octombrie 1912). Mişcarea
socialistă şi muncitorească internaţională ........................................................ 61
- Propagandă împotriva războiului .................................................................... 62
3

-
 - Portretul anarhisto-comunistului Rakowski ..................................................... 64
- Rakovskii conduce Guvernul Bolșevic din Ucraina ........................................ 66
- Activitatea desfăşurată de Brigăzile de siguranţă. Găsirea unor
manifeste socialiste antirăzboinice ................................................................... 66
SOCIALISMUL (COMUNISMUL). ORIGINI. ACTIVITATE
- Introducere ...................................................................................................... 73
I. ORGANIZARE (SPICUIRI)
- Organizarea PCdR în anul 1923-1924. Unele carențe ................................... 81
- Situație statistică privind structura organizatorică a PCR, a
Sindicatelor Unitare și a Ajutorului Roșu în anul 1925 ..................................... 87
- Situația organizatorică a PCR în timpul războiului ......................................... 88
- Probleme organizatorice după încetarea din viață a lui
Gheorghe Gheorghiu-Dej (1965) ...................................................................... 93
- Repartizarea muncii în cadrul Secretariatului CC al PCR (1971) ................... 94
- Compoziția națională a PCR, UTC, UASCR și Pionieri .................................. 95
II. MIȘCAREA COMUNISTĂ
- Subordonarea Partidului Comunist Uniunii Sovietice ..................................... 96
- Autodizolvarea Internaționalei Comuniste .................................................... 103
- Unele măsuri ale Puterii împotriva comuniștilor ........................................... 110
- Pentru avizarea Cominternului ..................................................................... 112
- Mișcarea sindicală în România ..................................................................... 118
- Scrisoarea lui Niculescu adresată unui membru al Comitetului
Executiv Provizoriu al Partidului Socialist Comunist, în legătură cu
situația internă care exista în cadrul Comitetului Executiv și problema
convocării unui congres al partidului ............................................................... 122
- Comuniștii din conducere „se mănâncă” între ei .......................................... 129
- Scrisoare către Prezidiul Comitetului Executiv al Internaționalei
Comuniste cu privire la arestarea soților Pauker, Alexandru
Dobrogeanu-Gherea și alții ............................................................................. 143
- Scrisoare adresată Federației Balcanice și Kominternului,
cu privire la interzicerea de către guvern a răspândirii ziarelor P.C.R ............ 144
- Scrisoare către Badu în care se arată că Gheorghe Cristescu
sabotează Mișcarea Comunistă ...................................................................... 145
- Scrisoare către Secretariatul Comitetului Executiv al Internaționalei ........... 146
- Situația politică din România până în anul 1924 .......................................... 146
- Propunerea Patidului Comunist către Partidul Țărănist pentru formarea
unui Bloc Muncitoresc-Țărănesc ..................................................................... 148
- Circulară privitoare la rezultatul întâlnirii delegațiilor PCR și PSD ............... 149
- Scrisoare referitoare la situația din CC al PCR adresată Comitetului
Executiv al Internaționalei Comuniste ............................................................. 151
- Informare intitulată „Regiunea a opta” .......................................................... 153
- Scrisoare adresată de Gh. Cristescu Federației Balcanice a
Partidelor Comuniste, cu privire la neînțelegerile ivite în Comitetul
Central al P.C.R .............................................................................................. 153
- Statistică ....................................................................................................... 154
- Conferinţa Federaţiei Comuniste Balcanice ................................................. 159

-
 - Scrisoare semnată de Manu referitoare la situaţia din partid şi la
procesul comuniştilor, în care au apărut ca martori Iuliu Maniu şi
Nicolae Iorga.Tratează problema celor două curente din partid:
1. Educare fără acțiuni, 2. Educare prin acțiuni politice și alte probleme
politice și organizatorice ................................................................................. 160
- Diversiunea „Tatar-Bunar” (Septembrie 1924) şi crearea
„Moldovei Sovietice” ........................................................................................ 163
- Scrisoare către Secretariatul Comitetului Executiv al Internaționalei
Comuniste Balcanice cu privire la conținutul a două rapoarte
trimise Internaționalei Comuniste ................................................................... 170
- Efortul depus de C.C. pentru bolșevizarea P.C.R ........................................ 172
- Referat informativ trimis Internaționalei Comuniste
(Raportul nr. 230 –România – 1 decembrie 1924) ......................................... 177
- Scrisoare semnată de Dafin care dă indicații CC al PCdR pentru
a descoperi cauzele arestărilor și pentru continuarea activității ..................... 190
- Cauzele arestărilor ........................................................................................ 191
- O variantă a uciderii lui Tcacenco ................................................................ 192
- Dezertarea locotenentului Emil Bodnăraş .................................................... 203
- Desfășurarea luptelor de la Grivița Roșie ..................................................... 203
- Portretul secretarului PCdR, Boris Stefanov (bulgar) ................................... 209
- Campanie electorală ..................................................................................... 211
- Asasinarea ilegaliștilor români în URSS ....................................................... 215
- Informații asupra comuniștilor ....................................................................... 219
- Incidente sângeroase la Galaţi ..................................................................... 220
- Se înăspreşte viaţa deţinuţilor politici din lagăre .......................................... 222
- Scrisoarea C.C. al P.C.R. adresată Biroului Comitetului Executiv
al P.N.Ț. care cheamă la închegarea imediată a P.P.A ................................. 223
- Demersul Comitetului Național ..................................................................... 224
- Note din scrisoarea lui Miron (C.Agiu) privind încheierea Blocului
Naţional Democratic; activitatea Uniunii Patriotice ......................................... 226
- Notiță trimisă de „M” lui „Sp.(ătaru) – Emil Bodnăraș”, prin care
autorul informează despre locul unde locuiesc „Romulus Dianu
și Pamfil Șeicaru” ............................................................................................ 227
- GHEORGHE GHEORGHIU-DEJ – PRIMUL CONDUCĂTOR AL
ROMÂNIEI COMUNISTE
- Raport referitor la Gheorghe Gheorghiu-Dej ................................................ 227
- Propunerea Guvernului sovietic de a schimba pe Th. Goncearencu
cu Gheorghiu Dej ............................................................................................ 229
- Decesul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej ........................................................... 230
- Instrucțiuni ale CC al PCR pentru organele subordonate ............................ 231
- Tabel cu numele conspirative folosite de un număr de 16 tovarăși
(până la 23 august 1944) ................................................................................ 232
- P.C.R. ia măsuri pregătitoare de arestare a unor personalități, în
momentul declanșării „Insurecției armate” ...................................................... 233
- Cazuri ........................................................................................................... 233
- Pregătiri pentru înființarea formațiunilor de luptă comuniste ........................ 235

-
 - Diplomaţii acreditaţi în România critică situaţia internă, insistând asupra
unei apropieri mai mari faţă de U.R.S.S. Astfel înţeleg Naţiunile Unite
să ajute România: Prin subjugarea ei de către Uniunea Sovietică ................. 238
- Punctul de vedere asupra partidelor din România văzut de Partidul
Comunist bolșevic al însușit de Partidul Comunist Român URSS. ................ 239
- Comuniştii de prim rang, fugiţi în URSS, se înapoiază în ţară ..................... 247
- Comunismul îşi începe ofensiva împotriva opoziţiei democrate ................... 247
- Starea de spirit a muncitorilor ....................................................................... 249
- ÎngrijorareR TeamăR Puncte de vedere ale aliaţilor .................................. 249
- Ofensiva comuniştilor continuă Atac frontal pentru înlăturarea
Guvernului Rădescu și instaurarea unui guvern completamente comunist. .. 250
- Cerere de arestare a unor cadre administrative ........................................... 251
- Despre armistițiu ........................................................................................... 251
- Note informative (copii de pe unele documente sustrase din arhiva CC
al PNȚ, care se referă la evenimentele care au precedat venirea la putere
a Guvernului FND (4 aprilie 1945) .................................................................. 255
- Politica economică a primului ministru Petru Groza.
Prietenii săi comunişti ..................................................................................... 261
Aservirea economiei româneşti Uniunii Sovietice şi bolşevizarea regimului
comunist din România. Închirierea porturilor Constanţa, Galaţi şi Brăila ....... 262
- Epurarea presei ............................................................................................ 262
- Tribunalul Poporului ...................................................................................... 262
- Mărturii. Concluzii ale Serviciului Special de Informaţii ................................ 267
- Regimul comunisto-bolşevic îi arestează pe membrii partidelor istorice,
dar mai ales pe ţărănişti .................................................................................. 268
- Abuzuri inimaginabile săvârşite de puterea comunistă ................................ 268
- Informare cu privire la incidentele de la uzinele Malaxa ............................... 271
- O scrisoare .................................................................................................... 273
- Privitor la sprijinul politic ce ni l-ar fi putut da Comisia Aliată
(precum a procedat în Bulgaria) ..................................................................... 273
- Tratative între legionarii şi „bolşevicii” din România ..................................... 274
- Referitor la modul cum s-a instalat la putere Partidul Comunist .................. 280
- Se cere sprijinul Regelui Mihai ..................................................................... 282
- Din presa străină ........................................................................................... 283
- Scrisoare ....................................................................................................... 284
- „Aleşii poporului”, care au condus România timp de 43 de ani .................... 285
- Unul dintre adversarii politici ucis de puterea comunistă ............................. 285
- Fărădelegile regimului continuă: Urmăriri, arestări, bătăi, asasinate ........... 286
- Alegerile „democratice” din anul 1946 .......................................................... 287
- Fraudarea alegerilor ..................................................................................... 289
- Guvernul din umbră ...................................................................................... 290
-„Grija” autorităţilor comuniste faţă de soţia celui mai mare diplomat
român, care a apărat, după primul război mondial – dând dovadă de
un patriotism rar întâlnit la „cei aleşi” – drepturile ţării la încheierea păcii. .... 291
- Înăsprirea detenţiei lui Maniu ........................................................................ 291
- Pregătiri intense pentru lichidarea opoziției democratice. Speranțele
PNȚ că SUA ne va elibera de comuniști .......................................................... 292
6

-
 - O scrisoare fără răspuns .............................................................................. 293
- Condamnarea comuniștilor, dictată de la Casa Militară Regală ................... 293
- Naționalizarea întreprinderilor ....................................................................... 294
- Naționalizarea farmaciilor ............................................................................. 296
- Pregătirea brațelor de muncă pentru trimiterea lor la marile
obiective din România ..................................................................................... 300
- Dacă nu-i laudă nimeni, se laudă singuri ...................................................... 305
- Sinteză informativă pe intervalul dela 31 Ianuarie – 6 Februarie 1949
întocmită de Direcția Generală a Securității Poporului adresată lui
Moghioroș Alexandru ...................................................................................... 308
- Un model de îndoctrinare comunistă și „limbă de lemn” .............................. 312
- Gheorghe Gheorghiu-Dej îi critică pe Constantin Drăghici și
ceilalți, învinuindu-i de ceea ce el însuși a sugerat ......................................... 315
- Canalul Dunăre-Marea Neagră ..................................................................... 318
- Participarea (nu benevolă) a tineretului la munca pe
șantierul Canalul Dunărea – M.Neagră .......................................................... 327
- Proiect general de execuție pentru Canalul Dunărea – M.Neagră ............... 327
- Unul a condamnat și altul a reabilitat ............................................................ 328
- Situație statistică ........................................................................................... 329
- Referate privind situația cetățenilor dislocați (cu domiciliul obligatoriu)
din unele localități ........................................................................................... 330
- Mai sunt și lipsuri, pe ici, pe colo, în părțile esențiale ................................... 331
DEVIERI” DE LA „LINIA POLITICĂ” A LUI GHEORGHE GHEORGHIU-DEJ
- Luptele fracționiste. devieri de la linia politică și economică a PCR ............. 336
- Material referitor la luptele fracționiste din România și
Internaționala Comunistă. Cât de bine se înțeleg cei din fruntea
CC al PCR. Lupta pentru dominație în CC ..................................................... 337
FORIȘ
- „Comunicarea făcută tov.Ilie” (St.Foriș) în seara zilei de 4 aprilie 1944
în legătură cu îndepărtarea sa din funcția de secretar general al CC al
PCR, precum și comunicarea către activiștii de partid în legătură cu
această acțiune ............................................................................................... 344
-.Scrisoarea lui „S„(pătaru) (Emil Bodnăraș), trimisă lui „F”(eraru)
(Gheorghiu-Dej) și „L” (Teohari Georgescu) aflați în lagărul Tg. Jiu,
prin care autorul informează despre înlăturarea lui St. Foriș din
conducerea partidului ...................................................................................... 345
- Scrisoare trimisă de „Feraru” (Gh.Gheorghiu-Dej) aflat în lagărul de la
Tg.Jiu, prin care autorul comunică rezoluția adoptată de activiștii de bază
din lagăr privitor la înlăturarea din conducerea partidului a lui St.Foriș .......... 347
- Declarație semnată Sorin (Petrea Nicolae) privind atitudinea sa față de
actul de la 4 aprilie .......................................................................................... 349
- Chestionar elaborat de Secretariatul C.C. al P.C.R. pentru Ilie (Ștefan
Foriș) și răspunsurile acestuia ........................................................................ 351
- Scrisoare semnată Ilie (Ștefan Foriș) către C.C. al P.C.R.prin care
cere lămurirea situației sale de partid ........................................................... 363
- Scrisoarea lui Ivanca Rudenco transmisă din închisoare în care acuză
pe Ștefan Foriș ................................................................................................ 365
7

-
 - Reabilitarea politică a lui Ștefan Foriș .......................................................... 372
- Arestarea. Anchetarea. Judecarea. Asasinarea și reabilitarea lui
Lucrețiu Pătrășcanu ........................................................................................ 379
- Raport referitor la Comisia pentru anchetarea lui Lucrețiu Pătrășcanu ....... 381
-.La 27 martie 1954, Soltuţiu şi Moraru, anchetatorii lui Pătrăşcanu,
finalizând cercetările au transmis dosarul instanţei de judecată ................... 385
- Reabilitarea conducătorilor PCR condamnați la moarte din ordinul
lui Gheorghe Georghiu-Dej ............................................................................. 412
- Comuniștii români emigrați în URSS, asasinați în timpul teroarei staliniste . 413
- VASILE LUCA ............................................................................................... 417
- Referat întocmit de către Președintele Tribunalului Suprem al RPR,
Alexandru Voitinovici, și actul de acuzare întocmit de procurorul militar,
colonel de justiție Râpeanu Grigore, privind anchetarea de către organele
de securitate MAI, a lotului Vasile Luca .......................................................... 423
-. ANA PAUKER .............................................................................................. 438
- Material de cercetare .................................................................................... 438
- Notă despre Ana Pauker privind activitatea politică (1916-1949) ................ 440
- Răspunsul Anei Pauker la întrebările puse de Biroul Politic al CC
al PMR în legătură cu învinuirile ce i s-au adus privind sa. „Pocăința”
ei în fața CC al PMR ....................................................................................... 441
- TEOHARI GEORGESCU ............................................................................. 451
- Pedepsirea vinovaților de abuzuri privitoare la condamnarea
comuniștilor din conducerea PCR .................................................................. 465
DEVIERI” DE LA „LINIA POLITICĂ” ÎN REGIMUL NICOLAE CEAUȘESCU
- Un act acuzator împotriva lui Nicolae Ceaușescu: Înlăturarea
lui Gh. –APOSTOL .......................................................................................... 468
- DONCEA CONSTANTIN .............................................................................. 479

-
 LISTA ABREVIERILOR
-FOND DIRECŢIA POLIŢIEI ŞI SIGURANŢEI GENERALE = F.D.P.S.G.
-FOND DIRECŢIA GENERALĂ A POLIŢIEI>>>>>>>= F.D.G.P.
-FOND CASA REGALĂ>>>>>>>>>>>>>>>.= F.C.R.
-FOND PREŞEDINŢIA CONSILIULUI DE MINIŞTRI>>..= F.P.C.M.
-FOND MINISTERUL DE INTERNE>>>>>>>>>>= F.M.I.
-FOND MINISTERUL APĂRĂRII NAŢIONALE(MIN.RĂZBOI)
>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>..= F.M.Ap.N.
-PREŞEDINŢIA CONSILIULUI DE MINIŞTR>>>>>>>=.P.C.M.
-PREŞEDINŢIA ADUNĂRII DEPUTAŢILOR>>>>>>..= P.A.D.
-MINISTERUL DE INTERNE(AFACERILE INTERNE)>.>>= M.I.
-M.I. (DIRECŢIA ADMINISTRAŢIEI DE STAT)>>>>>>=M.I.D.Adm.S.
-MARELE STAT MAJOR (MARELE CARTIER GENERAL)>= M.St.M.
-DIRECŢIA POLIŢIEI ŞI SIGURANŢEI GENERALE
(DIRECŢIA SIGURANŢEI GENERALE)>>>>>..>>>>= D.P.S.G.
-SERVICIUL SPECIAL DE INFORMAŢII>>>>>>>>>.= S.S.I.
-INSPECTORATUL GENERAL AL JANDARMERIEI>>>>= I.G.J.
-CORPUL DETECTIVILOR>>>>>>>>>.>>>>>>= C.D.
-FRONTUL RENAŞTERII NAŢIONALE >>>>>>.>>>= F.R.N.
-DEPUTAT>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>.= D.
-FOND COMITETUL CENTRAL AL P.C.R. >>>>>>.= F. C.C.al PCR
-nota noastră>>>>>>>>>>..>>>>>>>>>>..= / n.n./
-semnătura de pe document>>..>>>>>>>>>>>>= /s.s./
-/>/>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>.>= întrerupere de text

-
 ÎN LOC DE PREFAȚĂ
Mi-am propus să scot la suprafaţă o fărâmă din nu prea îndepărtatul
nostru trecut, să public unele izvoare din frământata noastră istorie, din
timpul comunismului.
Această „doctrină”, străină şi improprie gândirii şi modului de
comportament ale românului a fost adusă de străinii care s-au aciuat în
ţara noastră, cu gânduri nu tocmai cinstite. Din documentele existente în
Arhiva Națională se poate trage o singură concluzie asupra acestor
răuvoitori, a acestor căpuşe, care, gonite din ţările pe care le invadaseră, s-
au năpustit ca lăcustele asupra paşnicei şi binevoitoarei noastre naţiuni.
Conducătorii noştri (şi ei, o mare parte, alogeni), ataşaţi etniei lor, ne-au
îngenunchiat populaţia autohtonă (lăsată de secole, cu premeditate, să
mustească în necunoaştere) şi au acceptat cu multă bunăvoinţă năvala
valului acestor fetizi indivizi.
Iar ei, intrușii - cu voia sau fără voia autorităților prea binevoitoare față
de toți alogenii - în loc să fie mulţumiţi şi recunoscători pentru că li s-au dat
un cămin în România, foarte mulţi din aceşti nou veniţi, îmbogăţindu-se pe
meleagurile noastre milenare, au căutat, prin diferite mijloace, să
otrăvească sufletul populaţiei autohtone. Totuşi, masa românilor nu le-a
urmat îndemnurile, lăsându-i să latre în vânt: anarhismul nu a prins rădăcini
în România, ba chiar, acestei maligne doctrine, i s-a uscat şi sămânţa. La
noi nu au fost atentate ale românilor, ei au urât întotdeauna violenţa.
Acestea pot fi un specific al altor neamuri, dar nu al nostru. Suntem şi am
fost întotdeauna paşnici. (Dar nu laşi. Vitejia românului, spiritul său de
sacrificiu s-au văzut pe câmpurile de luptă). Şi socialismul bolşevic
(importat de aceeaşi intruşi) n-a avut o soartă mai bună. O perioadă am
fost nevoiţi să-l suportăm, cu multe sacrificii umane. După regimul comunist
au rezultat iar sacrificii. Vremelnic, urmașii comuniștilor sunt astăzi la
putere. Românul este însă răbdător, prea răbdător, dar şi aceşti corbi, din
fruntea statului nostru, vor fi înlăturaţi. Întotdeauna, în ceasul al
doisprezecelea, românul a dat la o parte mâzga ce părea că-l va înăbuşi.
Eu, totuși, sper că România va renaşte prin adevăr, dreptate, muncă şi
credinţă. Și această ideie a mea, fixă, este bazată pe faptul că în România
mai sunt şi oameni cinstiţi, capabili să curme răul, rău care, se pare, a
devenit astăzi o deprindere, o epidemie...Dar și epidemiile, cu timpul sunt
învinse. Doar tratamentul trebuie găsit. Și se va găsi.
Câteva documente sunt culese din Fondurile Direcţiei Poliţiei şi
Siguranţei Generale, Preşedinţiei Consiliului de Miniştri – Serviciului
Special de Informaţii -, Corpului detectivilor, Ministerului de Interne,
Direcţiei Generale a Poliţiei, Casei Regale, Monitorul Oficial. Dar, partea
importantă, deosebită, referitoare la Istoria Comunismului în România, o
reprezintă documentele Comitetului Central al Partidului Comunist Român.
Și multe adevăruri sunt cuprinse în aceste izvoare.
Documentele respective sunt reproduse întocmai după originalul
existent în dosarele Arhivei Naţionale. Nu am adăugat nici o virgulă, nu
10

-
am făcut nici o corectură, nici chiar ortografică, dar mi-am permis să
intervin, în cuprinsul documentului respectiv, făcând unele comparații
cu viața socială, politică și economică a României de astăzi. Datorită
limbii de lemn, cu care aceste documente, în majoritate, au fost scrise, am
fost nevoit să elimin unele fraze de prisos lăsând, pe cât mi-a fost posibil,
esenţialul din documentul respectiv.
Documentele C.C. al P.C.R., în majoritate, sunt scrisori, instrucțiuni,
indicații, rapoarte, stenograme, situații statistice etc. Spre edificarea
cititorului (cine doreşte să cerceteze înscrisul complet), am trecut, la nota
de subsol, denumirea fondului de arhivă, secția, numărul dosarului şi anul
respectiv.
Din miile de dosare cercetate ale “Fondurilor”, eu nu am redat – pentru
economie de spaţiu – decât câte un document-două din categoria faptelor
asemănătoare.
Închei această prefață, sperând ca - așa cum spune proverbul, „Dă
Doamne mintea românului de pe urmă” și cum ne învaţă chiar imnul nostru
naţional, cântat de multă vreme, pe care însă nici până astăzi nu l-am pus
încă în practică: „Deşteaptă-te române!” Nu mai dormi! Te-au călcat
hoţii! Trezeşte-te! Românii s-ar putea să iasă din amorțire, până nu va fi
prea târziu. Apatia, servilismul niciodată nu au fost benefice unei națiuni.

Aduc mulțumiri doamnelor arhiviste din sala de studiu

„Anghel Sacerdoțeanu”, și, în special, mai ales, distinsei
domnișoare Claudia Grigoraș, care a colaborat cu mine și mi-a
dat un sprijin deosebit, dezinteresat, pe tot timpul cercetării
documentelor, existente în „Fondul C.C. al P.C.R.” Domniile lor
au dovedit că mai există și astfel de oameni în România.
Mircea Vâlcu-Mehedinţi

11

-
 ANARHISMUL (ORIGINI. ACTIVITATE)
Referat, semnat „Patriotul”, adresat Directorului Poliţiei şi
Siguranţei Generale, referitor la istoria Partidului Anarhist şi
doctrina anarhistă
1)
Bakunin şi originele partidului Anarchist.
Principele Mihail Bakunin, fost ofiţer în armata rusă, este fondatorul
partidului anarhist. În anul 1835 el îşi dădea demisia din armată, fiind abia
în vrâstă de 21 ani; /R/. Părăsind armata s’a fixat la Moscova unde în
tovărăşia mai multor tineri, se silea să pătrundă doctrinele nebuloase şi
greoae ale filosofilor germani. Către 1841 a plecat la Berlin unde a căutat
să lege cunoştiinţa cu discipolii lui Hegel. Până la vrâsta de 50 de ani nu a
avut nici o părere hotărâtă. Acum îl găsim panslavist fervent, acum
socialist, acum revoluţionar extrem şi aşa mai încolo. Cât despre ideile sale
personale asupra filosofiei, politicei guvernământului, nici o urmă /R/. El
n’a avut altă originalitate de cât o nemărginită ambiţie – şi singura convin-
gere care îl mâna în luptă, era dorinţa nemărginită de a se pune în
evidenţă; puţin importa prin ce mijloace. De la Berlin, a plecat la Dresda,
unde amicul său Arnold Ruge derigea cunoscuta revistă “Deutsche
Jahrbucher” în care trata filosofie umanitară şi socială, şi unde ducea un
răsboiu fără preget asupra ideei de patrie. /.../. Părăsind Dresda, Bakunin
s’a stabilit în Suedia, apoi în Franţa. La Paris ambiţiunea sa l’a făcut să se
pronunţe zgomotos în favoarea cauzeiRpoloneze. /R/.
În 1848, apare pe neaşteptate la faimosul congres al panslaviştilor la
Praga. Se înţelege că amicii săi revoluţionari, au rămas uimiţi să vadă, pe
democratul şi cozmopolitul Bakunin, alături de Vlădica Muntenegrului, de
ambasadorul prinţului domnitor al Serbiei, de Schafarik, filologul slav şi de
toţi decoraţii ordinelor moscovite, cu toţii, totuşi nici mai mult nici mai puţin
de câtRdemocraţi? Congresul s’a sfârşit printr’o răscoală ce a fost stinsă
în sânge. Bakunin a dispărut. Toate aceste împrejurări indică inconsec-
venţa sa. S’a observat că dânsul, făcea dese călătorii şi alte cheltueli mari,
pe care nu le putea justifica budgetul său foarte restrâns. Şi de atunci a
început să devie obiectul de neîncredere, care a crescut cu mult, în anul
următor (1849). El reapare în Saxa, stabilindu-se la Leipzig, unde avea
dese întrevederi cu agenţii panslavişti din Praga. Dânsul organizează prin
studenţii cehi, o nouă răscoală în Bohemia. În acest moment isbucneşte
revoluţia saxonă. Bakunin pleacă la Dresda şi ia parte vie la răscoală. Este
prins cu armele în mână şi condamnat la moarte. Atunci se produc o serie
de fapte, care erau de natură să fixeze definitiv bănuielile: Rusul misterios,
în momentul în care a fost condamnat la moarte prin împuşcare, este cerut

1)
F.D.P.S.G. - DOSAR 9/1905
12

-
de Austria pentru complotul ceh. Judecat, a doua oară este condamnat la
moarte; dar înainte de a fi executat este reclamat din nou deR Rusia, care
cu toate acestea n’avea să-i reproşeze nici o crimă. Se spune că acolo a
fost condamnat a treia oară la moarte. E fapt cert însă, că n’a fost executat.
După ce fusese internat în fortăreaţa Sluselburg, a fost trimis în Siberia
(1852). E de prisos să spunem, că în timpul exilului său, amicii săi
revoluţionari germani, vorbeau ca despre un trădător! Căci nu s’ar putea
explica cum a putut scăpa de la moarte, pe când alţii, mai puţin vinovaţi ca
dânsul, au fost executaţi. Cu privire la evadarea sa din Siberia se
povestesc iar lucruri regretabile. Unii spun că şi-ar fi trădat tovarăşii de
drum. Cei mai indulgenţi, susţin că s’ar fi scoborât, cerând ertare
stăpânitorilor ruşi. Ce e adevărat din toate acestea? Numai arhivele
ministerului afacerilor străine ar putea să ne spue. Adevărul e că-l vedem
reapărând în 1861 la Londra. În 1862 îl găsim sacrificându-se din nou
cauzei panslaviste. Dânsul dorea întemeerea unei mari şi libere federaţiuni
panslaviste: alianţă cu Italia, Ungaria, România, Grecia – împotriva
Austriei, Poloniei şi Turciei. În pragul celui de-al cincizecilea an al vieţii sale
s’a hotărât să-şi orienteze definitiv viaţa.
În anul 1864 se stabileşte în Elveţia unde caută să câştige încrederea
foştilor săi coreligionari /R/. Clasa uvrieră masacrată în mai multe rânduri
în timpul revoluţiunii din 1848 înţelege că nu poate să se bazeze de cât pe
dânsa, pentru ca să poată lupta cu succes /pentru – n.n./ revendicărele ei.
În acest scop după 1849 se agita ideea organizărei forţelor răspândite ale
proletariatului, precum şi federaţiunea grupurilor muncitoare din toată
lumea. În acest scop pentru prima oară cu ocazia expoziţiei din Londra în
1862 diferiţi delegaţi ai diferitelor state se adunară şi promiseseră să
lucreze la fundarea unei “asociaţiuni internaţionale a muncitorilor”. Ei se
ţinură de cuvânt, căci la 1864 având loc în Londra un meeting internaţional,
ca să manifesteze în favoarea Poloniei, un orator al clasei muncitoare zise
într’un discurs: “Polonii suferă, dar în lume există o naţiune mult mai
oprimată şi mai suferindă: proletariatul”. Aceste cuvinte găsiră un ecou
extraordinar în toată adunarea; iar anul 1865 a văzut fundarea “Asociaţiunii
internaţionale a muncitorilor”.
Destinaţiunea sa primitivă a fost precum se ştie studiul chestiunilor
economice şi sociale, precum şi propagarea soluţiunilor găsite. Din acest
moment (1865) în toate statele apusene propaganda socialistă se întinse
cucerind pe fiecare zi noui aderenţi şi de unde în primul congres ţinut la 9
Sept. 1866 la Geneva aderenţii internaţionalei erau numai 70.000 – în anul
1867 la congresul din Laussane numărul lor este de 300.000, în 1868 la
Bruxelles 1.000.000, iar în 1869 la Bâle de 2.000.000. Manifestul de des-
chidere publicat de primul congres general se exprima în termenii următori:
“Politica pe care trebue să o urmărească clasa muncitoare nu trebue să se
mărginească la dobândirea libertăţei, ea trebue mai cu seamă să ajungă să
tae din privilegiile seniorilor capitalului şi să dobândească pentru proletariat
posesiunea colectivă a instrumentelor de muncă, dreptul la viaţă şi la
desvoltare atât în ordinea intelectuală cât şi în ordinea morală.”
13

-
 Programul acesta economic, nu spunea nimic lui Bakunin. El nu-şi da
seama de instrumentul minunat, ce putea să devie în mânile unui
revoluţionar ambiţios şi dibaci, - mănunchiul acesta cozmopolit de muncitori
- aşa că a neglijat să facă parte din constituirea lui, iar atunci când şi-a dat
seama de folosul ce putea să-l tragă, locul său era ocupat. Într’adevăr, nu
mai puţin ambiţios ca Bakunin, însă mult mai priceput şi dominând prin
inteligenţă, ca şi printr’un trecut fără nori – KARL MARX - din capul locului
şi-a dat seama de foloasele pe care le oferea Internaţionala, şi s’a alăturat
ei printre cei dintâi. În curând această societate de studii economice şi
sociale, s’a transformat într’o asociaţie politică şi socială. Marx se găsea
deja stăpânul absolut al situaţiei, când Bakunin recunoscând greşala sa a
încercat să pătrunză în sânul Internaţionalei (1868).
A tot puternic în Consiliul General al Internaţionalei, Marx, care cu drept
cuvânt nu se încredea în Rusul misterios, a căutat să se descotorosească
de el. Bakunin nu s’a lăsat învins. El primi lupta cu Marx şi se într’armă
fondând îndată “Alianţa internaţională a Democraţiei Socialiste”, sâmburele
viitoarei “Federaţiuni jurasiene”, de unde 4 ani mai târziu (1873) va eşi
partidul anarhist. La Bâle, în 1869, la al 4-lea Congres al Internaţionalei,
situaţia lui Bakunin e deja întărită. El pune în eşec pe Marx şi partizanii săi,
şi grupează majoritatea în jurul declaraţiunii următoare în care teoriile lui
Stirner se înfrăţesc cu Proudhon: “Eu votez pentru colectivitatea solului în
particular şi în general, a ori cărei bogăţii sociale – în senzul liquidaţiunii
sociale; înţeleg prin liquidaţiunea socială: expropriarea în drept a tuturor
proprietăţilor actuale prin abolirea Statului politic şi juridic, care este singura
sancţiune şi singura garanţie a proprietăţii actuale şi exprimarea în fapt,
pretutindenea şi atât cât va fi posibil, şi cât mai curând, prin însăşi puterea
evenimentelor şi a lucrurilor.” Cât despre organizarea societăţii viitoare –
considerând că toată munca productivă este o muncă necesar colectivă, şi
că o muncă individuală este de asemenea o muncă produsă de colectivi-
tatea generaţiunilor trecute şi presente.
Bakunin propune solidarijarea bunurilor. “Eu sunt, adaogă dânsul, un
duşman înverşunat al Statului, precum şi al ori cărei politici burgheze de
Stat. Eu cer distrugerea tuturor statelor naţionale şi teritoriale şi pe ruinele
lor fundarea statului internaţional al muncitorilor.” /Astăzi, această ideie se
numeşte „Globalizare”, dar nu a muncitorilor, ci a tuturor statelor. Proiectul,
în trecut, a aparţinut evreilor (revoluţia mondială, statul socialist), precum şi
astăzi, Globalizarea, tot lor le aparține – n.n./. După acest prim succes,
Bakunin îşi asigură un al douilea loc, în 1870, la un congres parţial al
Internaţionalei, la Chaux-de-fouds. El sileşte pe marxişti să se retragă din
adunare şi cu o majoritate anti-marxistă fondează “Federaţiunea juraziană”
(1871). Întemeindu-se pe aceasta, el încearcă să dea lupta cu Marx.
Judecând situaţiunea, cu o desăvârşită pătrundere, el a înţeles că e cu
neputinţă să îndepărteze pe Marx din Consiliul General al Internaţionalei.
Pentru acest motiv dânsul urmăreşte desfiinţarea Consiliului. Este adevărat
că dânsul acopere această desfiinţare sub un pretext ingenios: un nou
program de reînoire socială. Marx concepe societatea viitoare sub forma
14

-
unui Stat popular centralizat şi preconizează centralizaţiunea autoritară.
Bakunin proclamă, din potrivă, libera federaţiune a liberelor asociaţiuni
industriale şi agricole şi dă sistemului său numirea de “Federalizm
antiautoritar”.
Aceste două programuri excluzându-se mutual, de asemenea şi
campionii lor. În sfârşit cu doctrina anti-autoritară, Internaţionala nu trebuia
să mai urmeze autoritatea şi nici să sufere direcţiunea unui Consiliu
General. Formula dilemei a fost găsită: “Sau Marx sau Bakunin”. Rămânea
să fie aplicată. Bakunin îşi dă seama că purtarea dictatorială imprimată de
Marx Consiliului General, a rădicat o vie opunere din partea acestuia. El
grupează pe toţi nemulţumiţii şi rădicându-se în numele Libertăţii înaintea
Autorităţii, combate pe Marx în Buletinul federaţiunii juraziene. În curând
jurnalul nu-i ajunge. El doreşte să se afle faţă în faţă cu duşmanul său şi în
acest scop forţează faimosul Consiliu General să convoace Internaţionala
într’un nou congres, al cincilea. El are loc la Haga în anul 1872. Era o festă
minunată pe care o juca Marx clevetitorului său. Bakunin refugiat în Elveţia
nu putea merge în Olanda nici prin Franţa şi nici prin Germania de oare ce
suferise condamnări în ambele ţări. Aceasta însemna a-l îndepărta, într’un
chip dibaciu din congres. Bakunin nu s’a putut presenta, şi prin această
tactică, Marx eşise învingător din încercare. Cu toate acestea, Bakunin şi
minoritatea, nu primiră această înfrângere. În anul următor, Federaţiunea
jurasiană convocă la Geneva al 6-lea congres al Internaţionalei (1873).
În sfârşit Bakunin triumfă: majoritatea adunărei votează dispariţiunea
Consiliului General. Aceasta înseamnă înfrângerea centralizaţiunii
autoritare. Marx a căzut şi împreună cu el şi Internaţionala. Pe ruinele ei se
rădică triumfător federalismul şi anti-autoritarismul, adică cele 2 puncte
teoretice, care fac din anarhism o concepţiune deosebită şi specială printre
celelalte concepţiuni socialiste revoluţionare, colectiviste etc. Astfel este
Bakunin, astfel e opera sa văzută cu ochii istoriei nepărtinitoare. Bakunin
nu apare de loc asemănător omului pe care te aştepţi să-l găseşti la
naşterea unui partid. /R/. Anarhismul datoreşte lui Bakunin numai
constituirea şi fondarea partidului. Bakunin a murit la 1 Iulie 1876, în
Elveţia, fără a fi văzut triumful definitiv şi desvoltarea operei sale. În luna
Octombrie a aceluiaşi an, revoluţionarii extremi, se regrupează la Berna
într’un nou congres de o importanţă capitală pentru istoria anarhismului.
Aici Comuna a fost înfierată: Comuna din Paris a fost arătată ca un “tip
de guvernământ autoritar” mai cu seamă din cauza constituirei serviciilor
publice. După aceasta grija congresului a fost să reducă teoriile revo-
luţionare şi sociale la cea mai simplă şi ultimă a lor expresie: şi prin
aceasta, doctrina anarhistă a fost născută. Ea conţine 2 părţi cu totul
hotărâtoare. Cea dintâi, în întregime negativă, le spune: „Nu mai există
nimic. Iată acum şi partea a doua a doctrinei, aceasta însă afirmativă.
Jumătatea aceasta a doua a teoriei anarhiste afirmative a fost
împrumutată de la Bossuet. Bossuet spune: “Pământul şi toate bunurile lui
sunt de asemenea comune între oameni, precum aerul şi lumina.
Dumnezeu a dat tuturor, fără deosebire, iarba care creşte pe pământ şi
15

-
pădurile nesfârşite”. “Totul aparţine tuturor”. “Tout est en proie a tous”. La
congresul acesta din Berna, după ce au stabilit principiile anarhiste, doui
delegaţi italieni, Carlo Cafiero şi Enrico Malatesta, au citit la acest congres
o declaraţiune unde, pentru întâia oară, se văd enunţate teoriile
propagandei prin fapt: “Federaţiunea italiană, spun ei, crede că răscoala,
menită să afirme prin acte principiile socialiste, este singurul mijloc de
propagandă eficace”. Şi acţiunea n’a întârziat să urmeze vorbelor. În anul
1877, o revoluţie socialistă isbucneşte în Benevento (Italia). Cafiero şi
Malatesta, în fruntea a vreo 30 de oameni ard arhivele Letini şi San Galo.
Pun mâna pe arme şi bani şi le distribue poporului. De acum înainte
anarhizmul este complect întemeiat. Nu numai doctrina sa este neted şi
precis hotărâtă; dar el este înzestrat şi cu o tactică de luptă: propaganda
prin fapt.
Doctrina anarhistă. Nu mai există nimic. Fă ceia ce voeşti. Totul aparţine
tuturor.
Precursori. Nu e nevoe să ne rădicăm până la Platon şi cetatea sa
ideală spre a găsi precursorii ideei anarhiste. Ne vom mulţumi să-i luăm din
secolul XVI. Din Rabelais anarhismul a împrumutat faimosul “Fă ceia ce
voeşti”. (Fais ce que veux) care constitue jumătatea teoriilor sale afimative.
În opera sa L’abbaye de Theleme, Rabelais pune o societate ideală “o
reuniune de oameni ce se conduc nu prin legi, statute sau regulamente, ci
după bunul lor plac şi libera lor înţelegere. Fie care se scoală când vrea,
bea, mănâncă, munceşte, doarme cât vrea. Nimeni nu-i sileşte, nimeni nu
le ordonă ce trebue să facă. În raporturile dintre ei nu au altă clausă de cât
aceasta: “Fă ceia ce voeşti”. Aşa dar, după Rabelais, nici o legătură, nici un
statut fundamental de societate organizată, nici o limită libertăţei
individuale: anarhiştii nu spun nici ei altă ceva. Cătră anul 1520 găsim în
Germania un alt precursor al anarhiei, mult mai caracteristic încă de cât
Rabelais. Acesta e anabaptistul Munzer. Spirit exaltat, pornit spre ură,
sălbatec şi convins, el a jurat să schimbe societatea. Dânsul iubeşte
poporul şi omenirea întreagă şi urăşte până la fanatism pe toţi episcopii şi
principii pe care-i consideră o calamitate, ca pe nişte asupritori,
“împedicând poporul să ia parte la desvoltarea şi folosinţa drepturilor sale
imprescriptibile”.
El predică principiul comunităţii bunurilor şi ale muncei, îndepărtând ori
ce idee de naţionalitate. Cu capul pe trunchiu aruncă călăilor săi aceste
cuvinte profetice: “Într’o zi voi fi răsbunat! Un om ca mine nu moare!” Chiar
de la bunul La Fontaine anarhiştii împrumută maxima: “Duşmanul nostru e
stăpânul nostru”. ”Notre ennemie, c’este notre Maître”. Însuşi Bossuet, cine
ar crede-o, e socotit printre strămoşii anarhismului. “Pentru ce, exclamă el,
vedem de o parte fericirea, favoarea, belşugul, iar pe de alta întristarea,
deznădejdea şi sărăcia lucie! Iar mai presus de ori ce dispreţul muncei?”
Bossuet a formulat în chip foarte precis “Totul este al tuturor. “Tout est a
tous”. În secolul al XVIII, studiul problemelor sociale ia o desvoltare din ce
în ce mai mare în domeniul cercetărilor filosofice. În timp ce mizeria creşte
16

-
în clasele inferioare, un sentiment paralel de milă şi de revoltă se desvoltă
la spiritele independente, indignate de privilegiul unor anumite clase.
/R/. Diderot scrie: “Natura n’a făcut nici sclavi, nici stăpâni, nu voesc nici
să dau şi nici să primesc legi /R/. Adevărata noţiune a proprietăţii
presupunând dreptul de uz şi de abuz, nici odată un om nu poate fi
proprietatea unui suveran, un copil proprietatea unui tată, o femee pro-
prietatea unui soţ”. Iar Jean J. Rousseau zice: “În starea naturei
inegalitatea este aproape nulă în specia umană, şi se mărgineşte în toate
cazurile la calităţile fizice şi morale. Ea este fructul stărei sociale şi rezultă
din educaţie.” Şi mai jos adaogă: Cel dintâi om care, împrejmuind o bucată
de loc a crezut de cuviinţă să spue: “Acesta este al meu” şi a găsit oameni
destul de proşti ca să-l creadă, a fost adevăratul întemeetor al societăţii
civile. Câte crime, răbdare, omoruri şi nenorociri n’ar fi cruţat neamul
omenesc, acela care zmulgând ţăruşul şi astupând urmele, ar fi strigat
semenilor săi: feriţi-vă să daţi ascultare acestui mincinos, sunteţi perduţi
dacă uitaţi o clipă că “fructele sunt a tuturor şi pământul nu e al nimănui”
“Les fruits sont a tous et la terre n’est a perssonne.” Totuşi e o diferenţă
între oamenii Revoluţiunii (Masei Revoluţiunii) şi anarhişti. Cei dintâi erau
cu totul patrioţi. Înaintea duşmanului care ameninţa frontiera patriei, nici
Jacques Roux, nici Hebert, nici Babeuf, nici Buonarotti, nici alţi aleşi ai
secţiunilor şi membri ai Convenţiunei n’ar fi aderat la ideile de fraternitate
internaţională pe care mulţi socialişti şi toţi anarhiştii le-au adoptat de
atunci. Manifestul Egalilor (Des Egaux) proclamă: “Natura a dat un drept
egal, fie cărui om în ceia ce priveşte folosinţa tuturor bunurilor. Scopul
societăţii e să apere această egalitate şi să o mărească prin îngrămădirea
tuturor bunurilor comune. Există tiranie acolo unde unul se sleeşte de
muncă şi duce lipsă de ori ce; iar altul pluteşte în belşug, fără să facă
nimic. Nimeni n’a putut fără crimă, să-şi însuşească exclusiv bunurile
pământului şi ale industriei. Nu trebue să existe nici bogaţi, nici săraci.
Bogaţii cari nu vor să renunţe la prisosul lor în folosul celor nenorociţi, sunt
duşmanii poporului. Revoluţiunea are drept ţintă să nărue inegalitatea şi să
întroneze fericirea tuturor. Într’un cuvânt, jos proprietatea individuală. /R/.”
Nimic nu seamănă mai mult ca acest manifest, făcut acum 100 de ani, cu
un placard anarhist de astăzi. Terenul e preparat. /R/. Acesta e rolul lui
Proudhon, de adevăratul întemeetor al doctrinei anarhiste. După cum am
văzut că Bakunin e fondatorul partidului Anarhist, Proudhon reunind ideile
libertare şi altruiste produse în decursul veacurilor a construit o teorie
socială raţională şi pozitivă. El distruge şi reconstitue. Statul în organizaţia
socială pe care o propune Proudhon, nu e de cât o administraţie în-
sărcinată a garanta fie căruia libertatea sa şi a supraveghea o deopotrivă
distribuire a justiţiei între toţi indivizii. Nu mai există stăpâni, nici sus nici
jos. Suveranitatea rezidă în fiecare cetăţean şi ea se exercită în sfera
strâmtă a “municipiului”.
Totul se descentralizează spre folosul celor mai mulţi. “Astfel că
guvernământul nu mai există, iar din anarhie a eşit ordinea” după cum se
exprimă Proudhon. Frontierele care constituiau patria nu mai au raţiunea
17

-
de a fi în această nouă ordine de lucruri: popoarele fraternizează, ne mai
având nimic de apărat, pentru că justiţia, corolarul egalităţei, domneşte
pretutindeni, şi că nicăeri nu mai există “al tău” şi “al meu”. Aşa că ideea
libertară şi anarhistă ajunsă la gradul de doctrină cu Emile (sau despre
educaţie) şi Contractul social, ale lui Jean Jacque Rousseau reapare
definitiv fixată de către Proudhon. Acesta însă a păstrat toată rezerva
asupra mijloacelor de întrebuinţat pentru ca să se asigure reuşita doctrinei.
Atunci apar revoluţionarii ruşi, care proclamă răscoala individuală într’un
cuvânt şi atunci cu intrarea în luptă a lui Kropatkin. Readus de propaganda
prin fapt urmează paralel mersul ascendent al propagandei teoretice.
Teoriile negative sau destructive “Nu mai există nimic”. (Această frază
rezumă întreaga doctrină negativă). “Anarhie înseamnă negarea ori cărei
autorităţi. Or autoritatea pretinde să legitimeze existenţa sa, pe trebuinţa de
a apăra instituţiunile sociale: Familia, Religiunea, Proprietatea, etc. etc. şi
în acest scop dânsa a creat o maşinărie complicată spre a-şi asigura
exerciţiul şi sancţiunea: Legea, Magistratura, Armata, puterea legislativă,
puterea executivă etc. etc. Anarhiştii trebue deci să atace toate instituţiunile
a căror apărătoare s’a declarat “autoritatea”, “puterea” şi a căror utilitate
caută să o demonstreze, pentru a-şi legitima propria-i existenţă. Acestea
sunt bazele teoriei anarhiste.
Dreptul de posesiune este cea mai mare pricină a discordiei în omenire.
Dreptul acesta împinge pe oameni să se exploateze, să se fure, să se
omoare. Dorinţa aceasta de posesiune e aceea care pricinueşte răsboaele
şi care ucide în inima fie cărui ori ce sentiment de cinste şi solidaritate.
Economiştii afirmă cum că capitalul-bani este partea de muncă pe care
indivizii iscusiţi, prevăzători n’au consumat’o necurmat şi pe care au pus’o
la păstrare pentru trebuinţi viitoare. Aceasta însă e o sfruntată minciună
scornită de economiştii burghezi, salariaţi ai capitalului de oare ce eco-
nomiile făcute de către muncitorul cel mai harnic abia ajung să-i asigure
existenţa pentru zilele negre, pe când capitalistul burghez luând 3 părţi din
produsul muncii lucrătorului său, economiseşte milioanele care se înzecesc
prin moşteniri, lovituri de bursă, matrapazlâcuri şi prin mii de chipuri, unul
mai necinstit de cât altul, ceea ce dovedeşte într’adevăr cum că capitalul, e
după cum susţin economiştii, muncă acumulată; dar munca altora,
acumulată în mâinile unuia singur, a unui tâlhar de rând.
Să trecem la familie. Omul-proprietar a fasonat familia în aşa fel, în cât
să poată la moartea sa /să/ transmită fructul jafurilor sale descendenţilor:
femeea a fost considerată inferioară sau mai degrabă ca proprietate;
pentru aceia familia a fost declarată indisolubilă. Anarhiştii voesc deci să
distrugă această familie “bazată pe interes şi nu pe afecţiune”; dar ei
conservă familia în general: uniunea liberă îi va permite să revie la baza sa
logică. Pentru ce să pecetlueşti printr’o ceremonie ceea ce alta poate să
dărâme? Pentru ce să consacri printr’un om încins cu eşarfă, ceia ce alţi 3,
în robă şi tocă vor putea declara nul şi neavenit? Anarhiştii îndepărtează
18

-
organizaţia căsătoriei spunând că 2 fiinţe ce se iubesc n’au trebuinţa de
permisiunea unei a treia pentru a se culca împreună. Ceea ce libera lor
voinţă a făcut, libera lor voinţă poate să desfacă. Anarhiştiii nici odată n’au
erijat în principiu că bărbatul şi femeea ce ar dori să-şi sfârşească zilele
împreună nu ar putea să o facă, sub pretextul uniunii libere. Nu! Dânşii
voesc numai să desfiinţeze familia juridică şi să facă ca omul şi femeea să
fie liberi de a se da şi relua, când vor voi. Căsătoria de astăzi echivalează
celei mai neobrăzate prostituţii; ea nu este organizată de cât în vederea
moştenirii, şi aceasta dispărând în societatea nouă, căsătoria legală va
dispărea împreună în ea.
Asupra armatei şi patriotismului. Prima datorie a viitoarei Revoluţiuni
este desfiinţarea armatei. Armata a fost în toate timpurile şcoala corupţiei şi
a omorului, cel mai respingător instrument de represiune în mâinile clasei
stăpânitoare, cu alte cuvinte antiteza trăitoare a Democraţiei şi a
Republicei. Pentru a justifica cheltuelile nebuneşti ce să ridică la miliarde,
făcute cu întreţinerea armatei permanente, burghezia invoacă pretutindeni
necesitatea apărărei naţionale. Istoria dă o desminţire strălucită acestei
explicaţiuni interesate arătându-ne cum popoarele armate cu drepturile şi
libertatea lor înving armatele cele mai formidabile.
Asupra sufragiului universal. Autoritatea actuală e bazată pe sufragiul
universal şi pe legea majorităţilor, or, sufragiul universal nu lasă poporului
de cât dreptul de a-şi alege stăpânii săi; cât despre individ, chiar acest
drept este iluzoriu pentru că votul său se perde în noianul de voturi. Fie
care ştie de altfel că aleşii votului universal sunt nulităţi, căci indivizii cu idei
într’adevăr largi şi cu adevărat inteligente sunt totdeauna în minoritate.
Sufragiul zis universal este o invenţie burgheză destinată să facă pe popor
să creadă că schimbând oamenii la putere, poate schimba sistemul de
exploatare care-l oprimă.
Cităm în sfârşit pentru a termina requisitoriul împotriva autorităţii: Ori
care ar fi numele cu care s’ar împăuni autoritatea nouă, ori cât de blajină ar
părea să fie, ori care ar fi modificările ce i s’ar aduce, şi ori care ar fi modul
de recrutare al personalului, nu mai puţin se va pune dilema următoare:
Sau într’adevăr hotărârile ei vor avea forţă de lege şi vor fi obligatorii pentru
toţi şi atunci ea va avea nevoe de toate instituţiunile actuale (proprietate,
familie, patrie, armată, Stat), pentru a le aplica şi face să fie respectate -, şi
atunci vom renunţa de a fi liberi. Sau indivizii vor rămâne liberi să discute
hotărârile guvernamentale şi de a se conforma, dacă le convine; iar în caz
contrar, să trimită autoritatea la plimbare – şi atunci libertatea rămâne
întreagă; dar şi o ameninţare. Concluzia: jos guvernul. Acestea sunt, în
trăsături generale, teorii negative ale anarhizmului.
Teoriile afirmative sau creatoare. Fă ceia ce voeşti. Totul este al tuturor.
Doctrinele afirmative sunt întru câtva neglijate în broşurile de propagandă,
aceasta pentru ca să nu se creadă că Anarhia voeşte să înroleze tovarăşii
de idei. Totuşi sunt 2 cărţi cari ne dau desluşiri îndestulătoare asupra lumei
19

-
pe care vor să o creeze anarhiştii, acestea sunt: “Cucerirea pâinei” (La
conquete du pain) opera prinţului Kropotkin şi “Societatea a doua zi după
revoluţie” (La societe au lendemain de la Revolution) de Jean Grave, au-
torul faimoasei opere “La Societe insurante et l’anarchie”. “Totul este al
tuturor”, pentru că toţi au nevoe şi toţi au muncit în măsura puterilor lor şi
pentru că materialmente e cu neputinţă de a determina partea ce ar putea
aparţinea fiecărui, în producţiunea bogăţiilor. Şi dacă omul şi femeea aduc
quotă parte de muncă ce o datorează, au dreptul în schimb la quota parte a
tot ce există, sau va fi produs de toată lumea. Şi această parte le va
asigura deja îndestularea.
Ceea ce proclamăm, e dreptul la îndestulare, “îndestularea pentru toţi”.
Pentru Jean Grave, timpul de anarhie va fi: “O societate fără autoritate, în
care oamenii vor trăi pe acelaş picior de perfectă egalitate, fără a substitui
nici un privilegiu, a celor care vor fi distruse şi vor consuma, produce şi
lucra în comun, o societate nu va avea nici un drept, nici o putere asupra
individului şi căreia în nici un caz, individul nu va putea fi sacrificat”. Dar,
s’ar putea obiecta, cine o să hrănească pe cei ce nu vor voi să lucreze, pe
cei trântori? Răspunsul e simplu. “În societatea în care nimeni nu va mai
lucra pentru altul, nu va mai exista trântori: acela care s’ar lipsi de plăcerile
muncii ar fi un nebun. Dar muncile grele şi desgustătoare? Cine prin
urmare – dacă fie care ar fi liber să facă ceia ce-i place – ar voi să mai fie
căcănar? de pildă” Anarhiştii discută chestia şi pe terenul acesta: “Nu-i aşa
că fie care a contribuit ca să umple groapa? Ei, bine în ziua când se va
simţi nevoia de a deşerta, vor lua, cei ai casei, o maşină, ultimul model şi
cu toţii vor conlucra la curăţirea groapei spre a nu fi otrăviţi de gazurile ce
s’ar degaja”. Dar criminalii? În ziua în care cauzele crimei: bogăţia şi atot
puterea unora, şi sărăcia şi sclavia altora vor dispare, nu se vor mai comite
crime, nu vor mai exista criminali.
Asupra tuturor punctelor, anarhiştii au un răspuns gata. /R/. Nu există
nici parizian şi nici pariziană ori cât de belalie, care să nu fie în stare, după
vre-o câteva ore de ucenicie, să supravegheze maşinile şi să contribue fie
care după puterea sa, la munca agricolă /R/ „simplă afacere de a se
amuza puţin în câmpii.” Socialiştii reclamă pentru muncitori ziua de 8 ore,
cu o zi de repaoz pe săptămână. Anarhiştii îi promit 5, cu 5 zile de muncă
numai pe lună, mulţumită desfiinţării trântorilor de toate soiurile. /R/.
Ce va deveni dragostea, familia, copiii în societatea anarhistă?
Dragostea va deveni unirea liberă a două fiinţe ce se înţeleg; căci “Soţii
sunt cei ce se iubesc”, zice Sf. Augustin. Familia? Va fi distrusă. Copilul?
Oh! Dumnezeieştile pagini pe care le-a scris J.Grave asupra copilului. El nu
voeşte ca să se ia copilul de la mama sa, precum o cer unele şcoale
socialiste. Dacă sănătatea-i şi viaţa-i sunt în pericol, atunci mama sa îl va
încredinţa unei doici, care nu va mai fi o simbriaşă, ci va îmbrăţişa
ocupaţiunea aceasta prin vocaţiune. Trebuinţele luxului? Anarhia le asigură
tuturor prin câteva ore de muncă suplimentară. Literatura, arta, sciinţa, vor
20

-
înflori, de oare ce vor fi îmbrăţişate numai de cei cu vocaţie, nu vor mai
exista mercenari ai condeiului.
Anarhiştii într’un cuvânt, după ce dărâmă în întregime instituţiunile
existente, rodul nefericit al mijlocului de expropriere individuală, întemeiază
societatea pe principiul absolutei libertăţi de grupare a indivizilor, potrivit cu
temperamentul şi afinităţile lor – şi nu menţin din trecutul urâcios al
societăţii în ruină, de cât progresele şi rezultatele ştiinţifice câştigate. Jos
proprietatea, jos guvernul, dar nici o clipă de întrerupere în mersul
progresului industrial şi ştiinţific – singura parte revendicată din moştenirea
civilizaţiunilor murinde.
/ss/ Patriotul.

Memoriu referitor la starea legislaţiunii româneşti.

Ministerul de Interne. Direcţiunea Administraţiunei Generale a

2)
Personalului şi Poliţiei de Siguranţă No. 24721 din 30.X.1898.
Domnule Ministru, Următor ordinului primit de la D-voastră, am onorul a
vă alătura aci, un Memoriu resumativ a stărei legislaţiunei noastre şi a
măsurilor ce justiţia şi administraţia are astăzi la disposiţie, pentru a
combate asociaţiunile anarhiste şi adepţii lor. Aceasta pentru a servi la
studiul chestiunei din punct de vedere mai general, şi la instrucţiile
necesare ce Ministerul Afacerilor Streine urmează să dea representantului
român la conferinţa europeană, ce este a se aduna în curând, pentru a
stabili între diferitele state o înţelegere practică şi permanentă în acestă
privinţă. /.../.
Directorul Siguranţei Generale /ss/ Indescifrabil
MEMORIU. O lege specială, care să prescrie mijloace la îndemâna
autorităţilor noastre judecătoresci şi administrative, fie pentru a combate
sau preveni asociaţiunile adepţilor lor, se poate afirma că nu avem. Totuşi,
atât justiţia cât şi administraţia pot să useze contra actelor acestor categorii
de criminali, de următoarele mijloace, diseminate prin diferite legi penale şi
administrative:
1) Măsurile de reprimare isvorâte din disposiţiile coprinse în codul penal.
2) În ordinea măsurilor administrative avem legea asupra străinilor din 6
Aprilie 1881 (anexa g), care autorisă pe Consiliul Miniştrilor de a depărta,
din locul în care se află, sau de a’l forţa să locuiască într’un loc anume
determinat, sau chiar de a părăsi ţara, pe străinul care’şi are domiciliul sau
reşedinţa sa în România, şi care, prin purtarea sa, în timpul şederei sale în
ţară ar compromite siguranţa interioară sau exterioară a Statului, sau ar
turbura liniştea publică, sau ar lua parte la lucrări având de obiect
răsturnarea ordinei politice sau sociale în ţară sau străinătate.

2)
F.D.P.S.G. - Dosarele 1, 2, 3 /1898
21

-
 Decisiunea Consiliului de Miniştri, de expulsare, se dă nemotivată; se
notifică străinului prin organele administrative; arată termenul în care el
trebue să părăsească ţara, care în nici un cas nu poate fi mai scurt de 24
ore.
Art.3 din aceeaşi lege dă drept străinului să’şi aleagă singur punctul de
frontieră pe unde voesce a eşi din ţară, dar itinerariul îi este regulat de
autoritate. În cas de nesupunere, străinul este expulsat din ţară cu forţa
publică.
Art.5 de asemenea stabilesce pedeapsa închisorei, de la 5 zile până la
6 luni, pentru străinul expulsat care va fi reintrat în ţară fără încuviinţarea
guvernului, iar după expirarea pedepsei este din nou expulsat.
Art.6 din legea asupra străinilor prescrie că străinul din nou venit în ţară,
şi care nu va avea un domiciliu sau reşedinţă cunoscută, este dator, în
termen de 10 zile de la sosire, să obţină o carte de liberă petrecere de la
autoritatea poliţienească sau administrativă locală, pentru timpul cât a
arătat că voesce să stea sau să călătorească prin ţară. /.../ totuşi se poate
afirma, asupra acestui punct, după datele avute în Minister, că de la acea
epocă şi chiar până astăzi Regulamentul a rămas în neaplicare, nici o
autoritate nepretinzând străinilor ce intră în ţară să se căpătuiască cu
asemenea bilete de liberă petrecere. /.../.
3) O măsură, de care se usează la Ministerul de Interne faţă de străini,
este şi aceia a isgonirei din ţară pe cale administrativă. /.../.
4) Vagabondagiul, recunoscut judecătoresce în persoana unui străin.
/.../.
5) O altă măsură, mai mult cu caracter judecătoresc, este extrădarea
criminalilor şi delicuenţilor ordinari. /.../.
6) Poliţia interioară faţă de străini este încă ajutată de disposiţiile art.10
din legea poliţiei rurale. /.../.
Ceea ce lipsesce ţărei noastre, este o poliţie specială de siguranţă,
organisată în mod practic, şi în spiritul de centralisare a sciinţelor
/informaţiilor – n.n./, vizată prin legea de organisare a serviciilor
administraţiei centrale a Ministerului de Interne din 1892.
Până acum Direcţia siguranţei generale, înfiinţată în acest scop prin
legea de mai sus, nu are la disposiţie mijloacele eficace de a putea funcţi-
ona cu folos. Controlul şi viza paspoartelor străinilor ce vor să intre în ţară
se face, la opt puncte de frontieră cele mai frecuentate, de agenţii speciali
de poliţie; la celealte puncte de frontieră, de impiegaţi de vamă.
Din causa aceasta poliţia asupra străinilor, ce intră şi es din ţară, se face
foarte slab; organele de poliţie şi administrative şi însăşi gendarmeria, în
lipsă de instrucţiuni precise şi a unui plan urmărit sistematic de la centru,
nu sunt în stare să execute măsurile ce periodic se reclamă de la ele, faţă
de această poliţie. Toată activitatea lor este străină de această lucrare şi,
dacă pe alocurea se pune mâna pe câte un agitator străin, care cutreeră
22

-
fără supărare ţara, de timp relativ îndelungat, se datoresce aceasta mai
mult deşteptărei ce se face din afară, de Statele interesate, a căror poliţie
de siguranţă operează neîncetat, pe seama lor proprie şi în mod metodic.
Paza la frontieră nu este mai puţin incomplectă.
Dintr’un număr de mai bine de 33 puncte principale de intrare pe toată
periferia de uscat şi de apă, Ministerul de Interne nu are de cât opt poliţii
speciale, puse sub controlul său direct; restul sunt conduse de agenţi
vamali, cari scap controlului şi supravegherei directe a acestui Minister.
Asemenea la cele peste 90 puncte sucursale vamale, pe unde iarăşi se pot
strecura străinii în ţară, nu avem nici un agent special de poliţie, astfel că
măsurile de control se îndeplinesc tot de agenţi vamali, şi, pe unele locuri,
de comandanţii militari, cari nu ascultă de ordinele directe ale acestui
Minister. Fiecare din cele duoă Ministere de Finance şi de Răsboiu, fiind
foarte geloase de autoritatea ce au dreptul a exercita direct asupra
subalternilor lor de la vămi şi puncte de pază la frontieră, nici pot îngădui
acestui Departament să stea în rapoarte directe cu funcţionarii lor de mai
sus, astfel că disposiţiile de poliţie ce se iau de la Interne ajung, prin
organele financelor şi răsboiului, foarte târziu, şi, în al duoilea rând, sunt cu
totul lipsite de controlul necesar ori cărei bune executări.
Aşa dar, la frontieră, poliţia străinilor este insuficientă, din lipsa de
organe proprii de executare a măsurilor eventual prescrise, şi
neputincioasă pentru centralisarea sciinţelor /informaţiilor – n.n./ şi o
eficace urmărire, înăuntrul ţărei, faţă de străinii bănuiţi sau indicaţi ca
anarchişti sau răufăcători.

Anarhiştii străini caută un refugiu în România

Direcţiunea Serviciului Siguranţei Generale Nr.1.

Raport lunar asupra mişcărei anarchiste în România. Nr.1.
3)
Bucureşti, Decembre 1898
Aproape nu se cunoasce până acum în România existenţa vreunui cuib
anarchist. /.../. În luna Septembrie anul curent, în urma asasinatului
Împărătesei Elisabeta a Austro-Ungariei, Guvernul român a luat riguroase
măsuri de a scuti teritoriul ţărei de a mai fi refugiul şi adăpostul anarchiştilor
streini isgoniţi de prin Statele Europene. În intervalul celor patru luni
expirate, au fost expulsaţi din ţară ca anarchişti, în virtutea legii asupra
streinilor din 1881, următorii indivizi: /.../. Bucureşci, 14 Ianuarie 1899.
Directorul Siguranţei Generale./ss/ Indescifrabil

3)
F.D.P.S.G. – Dosarele 1, 2, 3 /1898

23

-
 4)
Raport lunar asupra mişcărei anarchiste în România. Feb. 1899
În cursul lunei Februarie instigaţiunile socialiste au luat un caracter mai
pronunţat. Mişcarea sătenilor prin unele comune rurale din judeţele Olt,
Teleorman, Romanaţi şi Vlaşca, se datoreşce mai cu deosebire
propagandei de mult preparată a Clubului socialist din Bucureşci. După
îndemnul membrilor acestei grupări, încercări stăruitoare au fost făcute prin
unele din comunele celor patru judeţe de mai sus, de a constitui cluburi
filiale socialiste. Sătenii în primul moment atraşi de promisiuni nerealisabile
şi măguliţi în dorinţele lor de îmbunătăţire economică au căzut în cursă.
Autorităţile au prins de veste şi sătenii mai bine luminaţi au înţeles că se
voia mai mult a se servi de dânşii ca instrumente de desordine de cât a li se
face o soartă mai bună. Mai peste tot locul ideia cluburilor la sate a fost
părăsită şi fără eforturi riguroase totul a reintrat în linişte. Câţi va din insti-
gatorii mai activi au fost trimişi în judecata Tribunalelor ca excroci şi vinovaţi
pentru crima de Stat, aceştia sunt supuşi români; cei mai mulţi însă
dovedindu-se că sunt străini, /subl.n./. guvernul a usat contrăle de măsura
legală a expulsărei din ţară. /.../.

Congresul anarhiştilor de la Amsterdam

Prefectura Poliţiei Capitalei. Serviciul de siguranţă. Foaia “Pâine şi

libertate” a comunităţii anarhiste No. 8 Anul I pag. 6 din 15.II. 1907.
Articolul: „Viitorul congres al lucrătorilor anarhişti şi comunişti din
5)
Amsterdam.”

/R/. Tovarăşii cari au luat iniţiativa acestui congres arată că: “în ultimii
ani în principiile şi tactica comuniştilor şi anarhiştilor s’au format noi curente
şi că aceste curente precum şi stabilirea problemei obşteşti sânt strâns
legate între dânsele. /R/. De asemeni, în calitatea de comunişti-anarhişti,
trebue să ne spunem cuvântul în chestiunea anticlericalismului şi
pătrunderei principiilor de libertate şi comunism în învăţământ: trebue să

4)
F.D.P.S.G.- Dosar 4/1910
5)
F.D.P.S.G. - Dosar 59 /1907

24

-
luăm vre-o hotărâre în privinţa mişcărei neocooperative şi asupra multor
altor chestiuni. /R/. Problema noastră constă în aceea de a stabili
însemnătatea fie cărei societăţi socialiste, în opera comună pentru
dobândirea libertăţii în mişcarea comunistă, libertate pe care ne-o prezintă
anarchia şi anume anarchia care şi-a luat forma desăvârşită în clasele
lucrătoare.
/ss/ Kristian Kornelliseu.

Documentele care urmează, demonstrează că majoritatea anarhiştilor

nu sunt români, ci, aproape toţi, alogeni

Ministerul de Interne. Direcţia Administraţiei Generale a

Personalului şi Poliţiei Generale. Serviciul Poliţiei Generale şi
Statisticei. Notă circulară (cifrată) 19/III/1907. Prefecţi de judeţe şi
6)
de Poliţie, afară de Capitală
Rog informaţi-Vă şi comunicaţi-ne dacă persoane din localitate
cunoscute ca agitatori sau adepţi ai ideilor înaintate socialisto-anarhiste
făcând sau nu parte din asociaţiuni locale sau din Cercul România Munci-
toare, fie ei români sau streini, au părăsit localitatea în ultimele 15 zile,
dacă este posibil a se afla unde s’au dus, dacă s’au reîntors, când au sosit.
De asemenea ne veţi comunica dacă vre una din acele persoane şi care
anume şi-a schimbat în acest timp portul sau înfăţişarea.
P. Ministru de Interne /ss/ Indescifrabil.

Ministerul de Interne. Serviciul Poliţiei Generale. 16/IV/ 1907.

7)
Eneiu Gaidoff Str. Arionoaei 12.
Am făcut cunoştiinţa la “Cafeneaua Victoria”. Am reînoit cunoştiinţa la
Cafeneaua Macedonia eri 15/IV. Fiind că mă socoate “tovarăş de luptă şi
idei” a intrat imediat în discuţia chestiunilor cu caracter social. Încet, încet
mi-a desvelit un întreg plan de acţiune anarchistă-violentă. Mi-a spus că
ţara Românească e singura, care are cei mai mulţi sorţi, ca o revoluţiune
generală a întregului proletariat şi a muncitorimei rurale să isbândească.
Mi-a desvoltat cu o abundenţă extraordinară de argumente că în Bulgaria,
ţara lui natală, sau ori care altă ţară, propaganda n’ar prinde; de oare ce
starea muncitorimei în genere e mult mai bună, e o stare relativ
mulţumitoare, pe când în ţara Românească, unde ţăranul a ajuns în sapă
de lemn, e suficient să-l faci să întrezărească perspectiva de a deveni el
stăpânul absolut a-l pământului ce-l cultivă, pentru ca acesta să te urmeze

6)
F.D.P.S.G. - Dosar 1/1907
7)
F.D.P.S.G. - Dosar 19/1907
25

-
orbeşte. Întrebându-l asupra modalităţii cum înţelege să provoace o
răscoală a păturei muncitoreşti, dânsul mi-a desfăşurat un întreg plan de
acţiune şi propagandă. Revista Ideei, spune dânsul, numără atâţia abonaţi
printre învăţători, popi şi profesiuni libere. Revista România Muncitoare nu
mai puţin. Ziarul pretins independent “Adevărul”, dat fiind tirajul rădicat al
acestuia, pătrunde prin toate unghiurile ţărei.
Deci toate aceste publicaţiuni contribue la crearea unei stări de spirit,
pentru care, schimbarea actualului sistem de producere şi consumare a
bogăţiilor sociale devine o trebuinţă organică. Toată dibăcia constă în aceia
să pui la contribuţie energia individualităţilor răsleţe şi să le contopeşti într’o
acţiune colectivă, uriaşă. Şi mijlocul e f. simplu. Treci prin sate, faci
cunoştiinţă mai de aproape fie cu învăţătorul, fie cu preotul, fie cu un
slujbaş administrativ. Încerci să-i descrii starea mizerabilă în care se află
ţărănimea, exploatarea sălbatică a proprietarului sau arendaşului, lucruri pe
care de altfel el le cunoaşte tot aşa de bine ca şi tine, ia înţelegere numai
cu aceştia, urmând ca dânşii să intre în comunicare cu sătenii. Şi ai văzut
cum se petrec lucrurile, ai citit poate în gazete cum popii, în ultimele
răscoale ţărăneşti, puneau pe ţărani să jure că nu vor divulga nimic din ceia
ce li se va încredinţa. Trebuie să ştii să profiţi şi de ignoranţa ţăranului
român, nu numai de sărăcia lui. /subl.n./.
De aceia îţi spuneam că în Bulgaria propaganda n’ar putea avea
succesul pe care l-ar avea aici, pentru că condiţiunile de acolo, nu se
potrivesc cu aceste de aici. Învăţătorii şi popii în prima linie trebue să
redeştepte în muncitori conştiinţa de clasă, muncitorii trebue să înţeleagă
că sunt o clasă cu totul aparte, ale cărei interese sunt cu totul opuse
intereselor clasei stăpânitoare. De aici ca o consecinţă incendiară, nevoia
de a face să triumfe interesele clasei celei mai numeroase. Iar mijlocul cel
mai potrivit cu starea în care ne aflăm, violenţa. Violenţa cea mai cumplită.
Ţăranii trebue să se înarmeze cât mai serios: ciomagele, coasa şi toporul
nu ajung! Apoi ultimele răscoale vor fi învăţat cel puţin atâta pe ţăran, că
odată căzut în mâna stăpânirii dânsa nu-l mai iartă. De aci să cere să lupte
cu toată îndârjirea. Concediaţii şi reserviştii să fie de astă dată în fruntea
mişcărei, iar nu cum s’a întâmplat în ultimele răscoale, tocmai dânşii erau
aceia care au contribuit ca să împedece desrobirea fraţilor lor! Căci
stăpânirea care-şi teme pelea a ştiut ce face, pe de o parte a concentrat pe
concediaţi spre a putea reprima răscoala, iar pe de alta a rădicat păturei
ţărăneşti isbândă în cauza ei sfântă privând’o tocmai de elementul cel mai
viguros în lupta p. desrobire. Cum îţi spun, continuă interlocutorul meu, toţi
trebue să fim gata. Semnalul de luptă trebue să pornească din Bucureşti.
Se va face uz de cea dintăi festivitate, pentru că atunci, când lumea
ameţită de surle şi muzici, se va aduna să privească trecerea cortegiului
regal, să se strecoare 2 sau 3 de ai noştri şi cum cordoanele de soldaţi
stau de o parte şi de alta a străzii, tu la un colţ amestecat în mulţime, arunci
bomba sub roţile trăsurei, dacă cum va s’ar întâmpla să scape, celalt, care
se va afla la 10 paşi de tine, să facă acelaş lucru. Odată aceştia
26

-
exterminaţi, acesta va fi semnalul de revoltă. Sătenii s’au revoltat că li s’a
spus numai o simplă minciună că a murit regele, dar când vor afla că a fost
ucis ca să li se poată da pământ?
Pricepi ce voi să spun? După aceia mi-a vorbit de fabricarea de
explosibile
8)
Poliţia Giurgiu. Nr. 2662 din 3 Martie 1907
Moritz Vacsman /evreu. n.n./ zis M. Văleanu, încasator la mai multe
ziare şi reviste face propagandă antimilitaristă blestemând instituţia
armatei. Spune că în răscoalele din 1907, ofiţerii s-au purtat ca nişte câini.
Are un grup socialist în care sunt: Sanuri, Grinberg, Mandelburn,
Streitman./Toţi sunt evrei – n.n./

Activitatea lui Panait Moşoiu şi a altor persoane cu care are relaţii.

Răspândirea „Revistei Ideei”.

Referat: 22 Aug. 1907. Influenţa exercitată de publicaţiunea

9)
anarchistă “Revista Ideei”.
Dacă din punctul de vedere al colaboratorilor şi diriguitorului revistei,
difuziunea ei în număr cât mai ridicat şi în clasele sociale cele mai
împestriţate, poate fi un fapt îmbucurător, - din punctul de vedere însă al
liniştei interne a Statului, precum şi al ordinei stabilite, înprejurarea aceasta
prin pericolul ce prezintă, ar trebui să dea de gândit celor în drept.
În urma unei anchete ce am întreprins-o cu cea mai mare discreţiune,
m-am putut uşor convinge, că opera de propagandă a ideilor libertare,
săvârşită de conducătorii “Revistei Ideei” e mult mai întinsă şi efectele ei
mult mai dezastroase, de cât mi-aşi fi putut-o închipui în primul moment.
Am găsit colaboratori (unii sub formă de traducători ai operilor
teoreticianilor anarchişti) aparţinând celor mai diverse categorii sociale;
aceştia au căutat să redea în româneşte, ceia ce li s’a părut că corăspunde
mai bine concepţiunei ce şi-au format-o /R/ şi formează un simptom
îngrijitor /îngrijorător – n.n./ al vremurilor de acum, e faptul, că tocmai acei,
care prin situaţia lor în mecanizmul Statului, sunt obligaţi să fie straje ne-
clintită a instituţiunilor existente,- lăsând ca evoluţia singură să
săvârşească marea operă de regenerare, tocmai ei bruschează această
evoluţie, - erijându-se în avanmergătorii vremii,“ ce trebue să cureţe prin
foc şi sabie rugina groasă a instituţiunilor moderne”. Kropotkin.
Am constatat prin colaboratorii şi mai ales prin susţinătorii revistei, sub
formă de “contribuiri voluntare” şi “abonamente” preoţi, profesori, învăţători,

8)
F.D.P.S.G. – Dosar 81/1907
9)
F.D.P.S.G. – Dosar 8/1905

27

-
C.F.R-işti, funcţionari administrativi de diverse categorii etc. ”Revista Ideei”
fiind lectura lor predilectă, e indiscutabil că dânsa corăspunde stărei lor de
spirit, - şi nu mai puţin, printr-o influenţă firească, ea fasonează mintalitatea
cetitorilor, în armonie cu prizma prin care priveşte ea instituţiunile de astăzi
(o piedică permanentă liberei desvoltări a individului). Jean Grave.
Aşa fiind lucrurile, e uşor de priceput ce sfaturi pot da slujbaşii aceştia,
celor ce recurg la luminile lor, dacă hrana-le sufletească precum şi cârma
lor morală o formează “Revista Ideei”, cunoscută prin articole la aţâţare de
dezordine, şi la nesupunere în potriva legilor existente. Şi acum prin logica
faptelor, iată-ne târâţi să facem constatarea ce în chip riguros decurge din
cele expuse, - cum că Statul susţine, din budgetul său, o serie de indivizi
care la adăpostul autorităţei cu cari sunt investiţi, sapă cu încetul temeliile
existenţei sale, formând un pericol permanent şi dintre cele mai mari. Do-
vada acestei afirmaţiuni, ce nu poate fi pusă la îndoială, de către cei cari au
notă justă a situaţiunei, ne-au făcut-o cu prisosinţă răscoalele ţărăneşti din
Martie trecut.
Toată lumea şi-a pus întrebarea următoare cu privire la turburările ce au
avut loc: „Mulţumită căror împrejurări răscoalele ţărăneşti, s-au întins cu o
repeziciune aşa de mare? mai cu seamă că motivele de nemulţumire nu
erau pretutindeni aceleaşi?” Răspundem categoric: O propagandă ad-hoc
pentru isbucnirea lor, nu s-a făcut, - însă terenul a fost preparat printr’o
“propagandă lentă”, mulţumită împrăştierii broşurilor împărţite şi revistelor
aţâţătoare printre fruntaşii şi conducătorii ţăranilor. Dacă s-ar cerceta acti-
vitatea ce au desfăşurat-o înainte, precum şi în timpul răscoalelor, preoţii,
învăţătorii, precum şi slujbaşii comunali, cauzele lăţirei răscoalelor n-ar mai
constitui pentru nimeni un secret.
Atunci când conducătorii de fapt ai mulţimii, sunt contaminaţi de “spiritul
de revoltă,” şi de nesupunere faţă de legile în fiinţă, - rezultatul din partea
mulţimei inconştiente, cari nu stă mult la gânduri să discearnă justul de
injust etc. şi care nu doreşte de cât satisfacerea apetiturelor aţâţate,
rezultatul nu poate fi altul, de cât sălbăticia fără frâu desfăşurată din
Mehedinţi, Vlaşca şi Dorohoi.
/ss/ Daş.
Rezoluţie: 22 Aug 1907. La dosarul lui P.Muşoiu /ss/ Indescifrabil.

Roumanian Socialist Legue, Secretary’s address: I. FREEDMAN.

142 Second Street. New York. April. 17.1907. Romînia Muncitoare.
10)
Bucureşti
Scumpi Tovarăşi, Sunt “organiser”-ul sus numitei ligi şi vă scriu în
numele ei, cu toate că de o cam dată n’am fost instruit oficialminte s’o fac.
10)
F.D.P.S.G. – Dosar 96/1907

28

-
Săptămîna trecută v’am expediat 10 dolari, fără însă a vă desluşi anume
pentru ce scop. Fiind prea ocupat pe vremea aceia cu organizaţia de ajutor
pentru suferinzi de pe urma devastărilor recente în Romînia (vezi “firma”
ştearsă de mai sus), m’am gîndit că n’ar strica să vă expediez banii şi
explicaţia să urmeze mai tîrziu. “The Roumanian Socialist League” e o
organizaţie compusă din socialişti evreo-romîni /evrei n.n./ din New York
(se găsesc pe aicea şi cîţiva romîni propriu zişi, care îşi zic socialişti, dar,
după cît am aflat, ei aparţin sectei /secţiei n.n./ romîne de aci, organizată
cu scopuri naţionale romîneşti şi antisemitice /.../.). Scopul “ligei” noastre e
dublu:
1) De a organiza muncitorii evreo-romîni din New York şi, dacă va fi
posibil, în întregul Statelor Unite, sub drapelul Partidului Socialist American,
atît pe calea economică cît şi pe cea politică.
2) De a ne pune în cea mai strînsă legătură cu voi - tovarăşii noştri din
ţara noastră natală - pentru a vă da tot ajutorul nostru moral şi material. Ca
început, veţi binevoi a-mi trimete o desluşire complectă, atît despre situaţia
sindicatelor muncitoreşti cît şi despre aceia a socialismului politic din
Romînia. De asemenea, să-mi scrieţi despre starea şi rolul vostru - cei de
la R.M. - în mişcarea presentă. N’ar strica dacă, pentru mai multă
înţelegere, aţi menţiona şi cîte-va nume proeminente din mişcarea de
acuma. Expediaţi-mi, imediat ce primiţi această scrisoare, o copie din toate
cărţile, broşurile şi pamfletele ce le aveţi la îndemînă şi cîte 50 de numere
din R.M., săptămînal.
De sigur că noi vom fi întotdeauna cît se poate de prompt, nu numai cu
plata, dar şi cu ajutorul promis în această scrisoare, pe cît puterile noastre
ne vor permite. Ţineţi-ne întotdeauna în curent cu toate ce se petrece cu
voi şi cu mersul mişcărei de acolo. Relataţi-ne, de asemenea, de toate,
absolut de toate greutăţile ce le întîmpinaţi, fără nici o sinchiseală. Dacă nu
vă e peste mînă, întîlniţi ori puneţi-vă în corespondenţă cu următoarele
persoane:
1) A. Văişanu /evreu n.n./, pe adresa: Calman Mendell, No. 3 Anastasie-
Panu, Iaşi.
2) Herman Mendelschi /evreu n.n./, pe adresa: Abr. Nute Brul, Botoşani.
3) Barbu Lazarovitz /evreu – n.n./ No.1, Fundătura Vănători, Bucureşti.
Cei doi de la început sînt socialişti romîni şi cetăţeni americani, cari se află
acuma în Romînia. Al treilea, e un socialist (şi poet) romîn, care, după cum
am fost informat redactează în present un fleac de foiţă, cu numele “Civil-
Cazon”, cu alte cuvinte se ocupă cu nimicuri. Toţi aceşti trei sînt cei mai
scumpi şi intimi prietini ai noştri. Le puteţi arăta sau detaila cele scrise aci şi
împreună cu dînşii, lucrați pentru împuternicirea socialismului în Romînia.
De asemenea, îi puteţi privi ca un fel de credincioşi şi reprezentanţi ai
noştri, în toate ce ne priveşte pe noi. În acelaş timp puteţi strînge de la ei
mai multe amănunte privitoare la mişcarea de aci şi la persoanele cari
formează Liga Socialistă Romînă /compusă numai din evrei n.n./ din New
29

-
York. Ştim că acuma şi în diferite vremuri odinioară aţi fost în coresp. cu
vre-o persoană de aci, dar mai ştim că aceasta nu v’a fost de mult folos. Al
vostru pentru revoluţie, /ss/ I. Freedman.

Anarhiştii din România se organizează

11)
Notă a Agentului 28 din 19 Septembrie 1908
Fostul avocat A. Brăescu are intenţiunea ca în luna viitoare să scoată o
revistă care va fi filorusă şi se va numi “Vocea Ortodoxă”. Este de remarcat
ideile politice ale acestui domn, în jurul cărora caută să atragă şi tineret.
Astfel între altele susţine că toţi acei cu dragoste de ţară şi voesc a lupta
pentru propăşirea iei să caute a lucra pentru fondarea de societăţi secrete
în toate centrele ţărei şi cu filiaţiuni la sate şi mai ales în Moldova, unde
sunt mai mulţi străini (evrei).
Aceste societăţi să lupte pentru a ridica ţărănimea şi a i se acorda
drepturi politice cât mai largi. Imediat după aceasta să se facă o vie şi
intensă propagandă pentru schimbarea actualului sistem de guvernământ
monarhic, proclamându-se republica cu un preşedinte ales pe 3 sau 7 ani.
În aceste societăţi secrete să nu intre decât acei ce au profesiuni libere şi
să se aplice pedeapsa cu moartea, poate deduce cam care ar fi şi celelalte
puncte şi mijloace de activitate a societăţilor.

Cercul anarchist Libertar. Divizia I-a. 15 Martie 1909

Criminalistul Garraud, în studiul său asupra anarchiei ajunge la
conclusia că anarchismul este consecinţa logică a socialismului. Nimic mai
adevărat ca această conclusiune care se explică perfect de bine prin ceia
ce s-a petrecut în ţara noastră, unde până a nu avea o mişcare socialistă,
n-am avut manifestaţiuni de anarchism. Aşa că, constituirea grupărei
anarchiste cunoscută sub numele de “Cercul anarchist Libertar”, trebue
socotită ca o consecinţă logică a propagandei făcută de Cercul România-
Muncitoare, faţă de care am respectat şi respectăm într-o măsură prea
largă libertatea acţiunilor sale.
Într-adevăr, pe de o parte citirea continuă a publicaţiunei “Revista Ideei”,
iar pe de altă parte fraseologia seacă şi cuvintele bombastice lipsite de ori
ce sens real a câtorva corifei socialişti, oameni inculţi şi cu desăvârşire
lipsiţi de sentimentul responsabilităţei situaţiunei lor, au putut uşor ademeni
spiritele tinere şi nepregătite în cestiunile economico-sociale, cari exaltaţi
de doctrinele utopice ale propagandiştilor anarchici, neavând nici o
instrucţiune solidă, nici discernământul cerut pentru rezolvirea grelelor
probleme sociale, au căzut în prăpastia convingerei că pentru realisarea
vieţei sociale idealizată de anarchişti, totul trebue distrus. Citind şi rescitind

11)
F.D.P.S.G.– Dosar 12/1910

30

-
popularele broşuri cu conţinut anarchic cari circulă cu o profunsiune în sala
cercului socialist din calea Victoriei, fie care din C.R.M., învăţând pe de rost
câte o sentinţă a vreunui apostol al acestei doctrine precum şi biografiile
câtorva celebri autori ai diferitelor atentate săvârşite de adepţi fanatici asu-
pra capetelor încoronate şi observând că sistemul numai de propagandă al
socialiştilor nu corespunde exaltaţiei la care i-a adus doctrina anarchistă,
un grup de câţiva tineri, în toamna anului 1906 se constituiră într-o grupare
anarchistă, adoptând ca mijloc de luptă: propaganda prin fapt. Iar spre a nu
deştepta bănuielile poliţiei, gruparea s-a constituit sub numele de “Cercul
cultural şi de studii sociale Râvna”, făurindu-şi totodată conform
imaginaţiunei lor aprinse şi simbolul acelei grupări, consistând dintr-un
craniu aşezat pe două oase femurale dispuse cruciş.
/.../. Odată constituit cercul, îl vedem prin Decembrie 1907, ţinând
întruniri bisăptămânale mai ales în casa lui Popescu, întruniri care durează
până în miez de noapte şi în cari se discută cu ardoare mişcările socialo-
anarchiste şi mai ales cele dela ordinea zilei, “Răscoalele ţărăneşti şi re-
primarea lor”. În acele întruniri se critică mişcarea socialistă din România,
care nu urmăreşte de cât specula celor naivi în folosul câtorva conducători
fără scrupul; pun la cale scoaterea unei reviste anarchiste care să aibă un
limbagiu mai pronunţat şi îndemnător la acţiuni, independentă de revista lui
P.Moşoiu, care se mărginesce la pure teorii. În seara zilei de 20
Decembrie, în urma unor discuţiuni aprinse în cari înfierau modul de
represiune al răscoalelor, hotărăsc în principiu asasinarea M.S. Regelui, a
D-lor Miniştri de răsboi şi Interne precum şi a D-lui Lt.Colonel Lambru pe
motiv că acesta a fost de o ne mai pomenită cruzime în reprimarea
răscoalelor din Vlaşca.
Cu ocaziunea discuţiunei urmată în această privinţă, Kebach îşi propune să
asasineze pe M.S. Regele, I.Michăescu pe d-l general Averescu, iar Popescu
şi Bănciulescu insistând asupra uşurinţei cu care se vor putea comite
atentatele au arătat cât de mare ar fi efectul moral asupra întregului popor,
care a suferit o atât de sângeroasă represiune în răscoalele ţărăneşti. Pentru
săvârşirea execuţiunei proectate s-a căutat a se găsi fabricarea explosibilului
necesar iar în ziua de 30 Decembrie 1907, orele 10 dimineaţa îi vedem făcând
experienţă cu explosibilul preparat de I. Michăescu pe câmpia de lângă
cantonul No. 2 de pe linia ferată Bucureşti – Constanţa.
/R/. Prin Martie 1908, din causa unor intrigi ivite printre membrii cercului
“Râvna”, aceştia despărţindu-se, cercul se disolvă iar în ziua de 24 Martie,
P.Popescu, Michăescu şi Opran pun basele unui nou cerc, căruia îi dă
numele de “Cercul anarchist Libertar”, şi hotărăsc în chiar şedinţa
constituirii lui scoaterea unei broşuri populare pe care s-o răspândească în
toate straturile sociale mai ales la sate. /R/. Prin luna Junie fac să apară
broşura “Citeşte-mă” în 2000 de exemplare, iar mai târziu – 18 Octombrie –
dau publicităţei ziarul “Vremuri Noi”./R/.
Şeful Diviziei I-a /ss/ N. Stan Emanuel.
31

-
 Alți anarhiști
12)
Brăila. Raport Nr.96 din 19 Iunie 1909
Individul Cristofor I. Aborino, însoţit de fiul său Alexandru, în etate de 11
ani, a fost arestat, fiind găsit cutreierând străzile oraşului şi întroducându-
se la diferite persoane pentru a le cere diferite sume de bani, sub diferite
pretexte sau făcând propagandă în vederea chestiunii bulgare în
Macedonia. Are paşaport otoman obţinut de curând de la Consulatul
Otoman din Galaţi. A intrat de mai multe ori în ţară altă dată cu paşaport
sârbesc sub numele de Cristofor Iovanovici, când a reuşit să facă diferite
înşelăciuni. Se recomandă drept doctor, şef al unui hospiciu din Sfântu
munte (Athos). A fost surprins în prăvălia comerciantului Hagi Sima Ivanof,
preşedintele comunităţii bulgare macedonene, la cari venise să aranjeze
ceva cu privire la organizarea comitetelor bulgare din Macedonia.

Bucureşti 24 Iunie 1909. Declaraţie semnată de dr. Hristo Ivanovici

13)
Oborin, fost medic sătesc la Vâlcof.
La 1904, când locuiam în Basarabia (Rusia) dese ori mergeam din Reni
în Galaţi, unde am făcut cunoştinţa cu cunoscutul revoluţionar român
/bulgar – n.n./, dr. Hristo Racovsky, care e foarte popular în Rusia din
cauza (compunerilor) scrierilor lui revoluţionare. De atunci am legat o
întinsă corespondenţă cu el, aşa că Racovsky m’a invitat o dată la
Constanţa şi la moşia sa din Ghelengie, unde m’am şi dus în curând şi
unde am făcut cunoştinţă cu sora lui, de asemenea dominată de un foarte
puternic spirit revoluţionar. După vizita mea la dl Racovsky, dânsul a
început foarte adesea să mă roage şi să-mi trimită la Vâlcof diferite broşuri
revoluţionare, ca să le expediez tovarăşilor lui. /../.
14)
Direcţiunea Poliţiei şi Siguranţei Generale. 25 Iunie 1909
Se înaintează un proces-verbal cu privire la Cristofor I. Aborino.
Rezoluţia nr.1: 25/6. Se va pune în libertate, urmând a părăsi ţara prin
Ungheni spre a merge în Rusia. Subdirector. /ss/ Indescifrabil.
Rezoluţia nr. 2: 26/6. Numitul a plecat cu trenul de 9 şi 15 seara 25
Iunie, direcţia Ungheni, condus de agentul Rădulescu./ss/ Indescifrabil.
Proces verbal, 23 Iunie 1909. Se numeşte Cristofor I. Ivanovici, de ani
40, de profesiune vraci (medic empiric), de naţionalitate sârb, supus
12)
F.D.P.S.G.– Dosar 88/1909
13)
F.D.P.S.G.– Dosar 88/1909
14)
F.D.P.S.G.– Dosar 88/1909

32

-
otoman, originar din Moster (Turcia). A expediat zeci de mii de broşuri de
propagandă social-revoluţionară şi nihilistă din România în Rusia, cu
ajutorul pescarilor ruşi din Vâlcov, care nefiind de loc bănuiţi, le transportau
în cea mai deplină linişte. Broşurile revoluţionare erau editate în Geneva.
Satul Vâlcov, bucurându-se de privilegii încă de pe vremea ţarului
Alexandru II, e un punct prin care transportul diferitelor publicaţiuni
subversive, precum şi trecerea revoluţionarilor din şi în Rusia se face cu
cea mai mare uşurinţă, din cauza desăvârşitei lipse de supraveghere
specială. În anul 1905, pe vremea revoltei vasului cuirasat “Kneaz
Potemkin” şi după predarea echipajului acelui vas guvernului român, s-a
pomenit într-una din zile cu o călduroasă scrisoare din partea dr. Racovsky,
trimisă printr-un pescar rus – căci Racovsky niciodată nu trimite scrisori, de
oarecare importanţă, prin poştă ci numai prin oameni anume – prin care l-a
rugat în mod foarte stăruitor să transporte din România şi să găzduiască la
el, la Vâlcov, 2 potemkimişti ai vasului răsvrătit /R/. În continuare declară
că s-a conformat, dar spre ghinionul său, cei doi au fost arestaţi de
autorităţile ruse din Sevastopol. Autorităţile au hotărât arestarea sa şi a
scăpat datorită prietenului său, comandantul jandarmeriei din Reni.

Ziarul “Universul” Nr. 343 din 16 Decembrie 1909.

Articolul: Expulzarea anarhistului Reichmann.
D. Adolf Reichmann-Bruney, cunoscutul anarhist, n-a făcut nici o
declaraţie la parchet. I s-a interzis să vorbească cu persoanele din afară şi
chiar cu membrii familiei. Vineri a fost vizitat de mama şi soacra lui, cărora
nu le-a putut spune că n’a făcut nici o declaraţiune până acum, ci numai
teorii asupra anarhismului. I se cercetează acum corespondenţa avută cu
fruntaşii mişcărei anarhiste din lume, ca Kropotkin. Pierre Reihman va fi ex-
pulzat, nepermiţându-i-se de a vedea la plecare decât familia. Decretul e
gata şi se aşteaptă numai să fie semnat de d-nii miniştri.

Revista Ideei
15)
Direcţiunea Poliţiei şi Siguranţei Generale. Notă. 9.VI. 1910.
Deşi P.Moşoiu mă anunţase ca să viu Sâmbătă – vedeam acum că ţine
ceva secret care nu vrea să mi-l divulge. După ce au intrat în casă, peste
20 minute, am intrat şi eu. Ei sunt: 1) Marcu Grumberg, 2) Samy
Goldemberg, 3) Tucherman Isidor, 4) Julius Vexler, 5) Marcu Machis, 6)
Andrei Ioan, singurul român 7) Francisc Henric, lăcătuş, 8) Evreu din
berărie, care nu ştiu cum îl cheamă, 9) Moşoiu, 10) Şi eu. De oarece eu nu
mai frequentasem acest cerc n’am provocat nici o discuţie. Dl Moşoiu arată
că au reuşit minunat la România Muncitoare a introduce pe Marcu
Grunberg şi Samy Goldemberg.
15)
F.D.P.S.G. - Dosar 66/1910
33

-
 Se cere apoi a aproba ca membru pe Lathan Abram, evreu, şi pe mine.
Fără discuţie ne-au aprobat. Lathan nu era acolo. M’a întrebat Dl Moşoiu
că dacă vreau a lupta cu el trebue să mă duc la “România Muncitoare” şi a
vorbi de mişelia tuturor partidelor ca nu cumva muncitorii să se afilieze cu
vr’un partid. După cum văd eu, ei vor a înfiinţa un partid aparte din această
neştiutoare masă muncitorească /subl.n./. După ce citeşte 3 scrisori din
Rusia, toţi pleacă.
Rezoluţie: 13 Iunie 1910. După cum am scris pe notele precedente, se
va face inf. asupra fiecărui individ în parte aflându-i-se ocupaţia şi adresa
exactă şi cu facerea inf. se va proceda cu cea mai mare băgare de seamă
spre a nu deştepta bănueli. /ss/ Indescifrabil.

Direcţiunea Poliţiei şi Siguranţei Generale. Notă. Iunie 1910.

16)
Întrunirea de la Moşoiu
Aseară la 10 ¼ s’a întrunit la Moşoiu din strada Turturele toţi redactorii
revistei “Ideei” care erau în Bucureşti şi c’o sumă de aliaţi între care eream
şi eu. N’a lipsit de asemenea nici evreul de care v’am raportat şi care nu
ştiu cum îl cheamă de oare ce nu se iscăleşte în registru /.../. Evreii
Goldemberg şi Grunberg, au dat nota ca şi cum v’am dat eu D-voastră. S’a
primit din partea unui revoluţionar rus următoarea scrisoare: „Vă
mulţumesc de primirea articolului meu în revista D-voastră şi pe viitor vă
vom satisface pe deplin. La noi s’a prins doui tovarăşi bănuiţi ca părtaşi la
atentatul contra ţarului. Salutări la iubiţii tovarăşi: Ristef. Leibovici Leonard
din America anunţă /că / soseşte în ţară peste două săptămâni cu alţi 4
tovarăşi. Dl. Moşoiu zice: „Vreau ca prin mijlocirile presei şi spiritului nostru
să facem din partidul muncitorilor un partid de interes general, care să lupte
cu putere îndoită contra teroarei acestei autorităţi perverse. În acest scop
voi trimte un exemplar special din revista mea la România Muncitoare”.
Întrunirea s’a terminat la 11 ½ când Goldemberg şi Grunberg eşise pe
din dos cu evreul în cestiune, ast fel că le perdui pentru a doua oară urma.
Voiu afla-o Joi când se ţine întrunire la care participă 3 studenţi evrei dela
medicină.

Propaganda antimilitaristă făcută printre muncitori

de către evreul Grunberg Samuel. Opiniile sale politice
17)
Direcţia Poliţiei şi Sig. Generale.Notă. 30 VII1910. Agent 86.
Sami (Samuel) Grinberg, aseară cam pe la ora 11 ½, făcea printre
lucrători, în special mai mulţi socialişti, propagandă anarhistă. Erau adunaţi
de diferite bresle, vopsitori, tapiţeri, un sculptor român anarhist, dacă este
nevoe de adresă v-o dau, etc.
16)
F.D.P.S.G. - Dosar 66/1910
17)
F.D.P.S.G. - Dosar 53/1910
34

-
 El începe întâi următoarele: Voi singuri vedeţi că voi cu socialismu nu
faceţi nici o ceapă dijerată, veşnic veţi fi luaţi la ochi de spionii lui
Panaitescu, veşnic aceşti reprezintanţii ocrotitorii ai burghezimei, vă vor
schinjuii, vă vor aresta când la un moment dat vă va ajunge cuţitu la os,
veţi căuta dreptate tot la iei, fără resultat însă. Singură ideia noastră
anarhistă, eu nu sunt, dar mă i-au după spusa lui Moşoi, singuri noi, dacă
nu vom ajunge vre-o dată la un rezultat, cel puţin, va veni timpul când vom
stârpi o mare parte din secta otrăvitoare care e burghezimea, vom ajunge
ca să aruncăm lanţul ce ne-a încătuşat cu greva, la ce rezultat au ajuns şi
la ce rezultat au să ajungă greviştii socialiştii, o să mai vie odată banii de la
Studgart şi încă odată, mai mult o să folosească Marinescu şi Frimu cu
şterpeleala
Unul din grup:
- I se cuvine că munceşte.
Sami:
- Şi voi şedeţi, să vedem după grevă când nu se va mai trimete bani şi
patronii nu vor mai avea sezonul, cum o să cântaţi?! Marinescu ştiu că şi-a
făcut suma. Socialistul Jac, devine gânditor şi trist, el e în grevă, lucra la
tipografia Klein str. Decebal la “Concurenţa” şi a fost înştiinţat că nu mai
are ce căuta acolo.
– Cel puţin noi, dacă nu vom ajunge la ceva, cel puţin ne vom răsbuna
puţin şi vom mai stârpi din secta pamfletiştilor. Grinberg începe să laude pe
Moşoi, singurul care luptă pentru interesul moral al horopsitului, fără a
căuta laude sau reclame ca capii de la Cercul Socialist.
Începe Maldelbaum să citească dintr-o carte despre un anarhist, care a
aruncat în aer cu ecsplozibele, un teatru din Franţa şi cum tocmai pe un
rival al său la făcut în mi de bucăţi şi n’a fost prins.
18)
Brigada Specială. Notă din 4 Aprilie 1911. Agent No.196.
În această notă, anunţ sosirea socialistului liberator, Sami Grinberg, a
cărui fotografie este la onor. Siguranţă. Sami Grinberg este soldat în Reg.
No. 20 infanterie, a venit în permisie. La sosire numitul a fost întâmpinat
mai de toţi camarazii săi socialişti. Grinberg este contigentul 1910. Eri, 3
Aprilie, Luni, ora 12, a asistat la cafeneaua Grin, la o masă, fiind şi
socialiştii: Iancu Kaţ şi Ghelber /nume adevărat, Isac Leon şi Iţic Moise –
n.n./ Neculai Teodorescu şi un necunoscut.
Discuţia: Sami Grinberg, mai întăi critică pe d-nul colonel al regimentului
său, descriindul ca “parasit” ţarul Rusiei, etc. Grinberg spune apoi că, în
compania lui, compania întăi, face soldaţilor propagandă antimilitaristă în
felul acesta:- Le-am zis: “ţoapelor”, mă, pentru ce faceţi voi oştire? Pentru
ca să vă apăraţi patria, aşa vă spune la teorie. În caz când te duci la un
răsboi, să presupun “Carp” să ia la ceartă cu un alt burghez din Austria,

18)
F.D.P.S.G. - Dosar 53/1910
35

-
imediat se declară răsboi pe pielea noastră. Tu ca soldat pui mâna pe armă
şi te duci ca unealtă a guvernului să ucizi, pe cine? Nu pe acela care s-a
certat cu “Carp”. Te duci să omori un muncitor sărac care nu ţi-a făcut rău
nici cât negru sub unghie, îl omori tu pe el, nu te gândeşti că în urma lui
rămâne soţie, copii, părinţii şi rude. Tot aşa face şi dânsul. Prea puţin îi
pasă guvernului că ţie îţi rămâne nevasta şi copii muritorii de foame după
cum s-a văzut şi în 1877. (Aci Grinberg spune că “ţoapele” au rămas toţi cu
ochii căscaţi). Ei bine, şi popii ne îndeamnă să ne apărăm patria. În sfânta
scriptură zice ca să nu ucizi chiar pe duşmanul tău, din contra să-l iubeşti,
tot popa vine la depunerea jurământului, la soldat, şi îi spune că să-şi
apere şi să se sacrifice pentru ţară, tron şi rege. Grinberg mai adaugă că
pe când făceau toţi din secţia lui teorie, sergentul, după ce le-a vorbit,
despre patrie, le-a zis că cine are de pus vre-o întrebare, să puie. Grinberg
s-a ridicat în picioare şi a pus dânsul întrebare, arătând că patria ori cărui
om este, tot pământul, nu o porţiune şi chiar sergentul s-a convins de
aceasta.
A narat tot atunci chestiunea revoltei din 1907 spunând că “Brătianu nu
şi-a apărat numai patria, în 1907, de duşmanii ci chiar de părinţii acelora
care au jurat sub drapel faţă de popii care spun să se sacrifice pentru ţară,
rege şi tron”. Grinberg spune că ia pus pe toţi pe gânduri şi n-au găsit
nimeni “argument” ca să-l combată. Grinberg promite că are de gând s-o ia
în spre Paris.

Informaţii asupra membrilor grupurilor anarhiste din Bucureşti.

19)
Grupul anarhist Văleanu-Soreanu. 3 August 1910.
1) Văleanu – numele adevărat Moritz Vaxman – fără profesiune. Este
recunoscut şeful grupului. 2) Alexandru Soreanu /nume adevărat Avram
Sor – n.n./, vânzător al ziarelor Adevărul şi Dimineaţa, fire uşor
impresionabilă, caracter maladiv. Este evreu botezat, când lipsit total de
voinţă, când cu o voinţă neclintită. 3) Kalman Herşcovici, tipograf. 4) Lupus
Zibalis, vopsitor. 5) Carol. 6) Mihalache zis Mişu /nume adevărat Michel
Weinberger – n.n./, . 7) Martin Marius /nume adevărat Marthă Marcus n.n./.
8) Simon Dikler. 9) Melamet. 10) Iancu Guttman.
20)
Grupul anarhist Goldenberg.
Grupul are la bază principiul “luptei de clasă”, la care se adaugă
complimentar teoria negării oricărui principiu de autoritate. S-a defalcat re-
cent din grupul “Sami Grumberg – Goldenberg”, formând un grup destinct.
De altfel aceasta este şi teoria anarhistă: cine e nemulţumit de atmosfera
dintr-un grup, e liber să se alăture de un alt grup, chit că în urmă să

19)
F.D.P.S.G. – Dosarele 47, 48, 49, 50, 51 şi 52/1910
20)
F.D.P.S.G. – Dosarele 47, 48, 49, 50, 51 şi 52/1910
36

-
formeze un grup separat, dacă e nemulţumit şi de grupul la care s-a
alăturat în urmă.
Procesul acesta s-a petrecut cu grupul Grumberg – Goldenberg, în care
o parte din membri formând dezidenţă, au dat naştere unei noi grupări.
Este format din: Goldenberg, adept înfocat al lui Moşoiu, al cărui cuvânt de
ordine îl primeşte. 2) Lupus Zibalis, a făcut parte şi din grupul “Margulius”.
3) Moritz Elman. 4) Gutmann. 5) Lohr. 6) Melamet. 7) Rothstein etc. /Numai
români, unul și unul – n.n./

Grupul anarhist Samy Grumberg. 3 August 1910.

21)
(cu anexele din 14 şi 17 August 1910).
Parte din membrii grupului, în trecut socialişti, frecventează şi acum
întrunirile de la România Muncitoare servind astfel ca punct de trecere
pentru sindicaliştii mai înaintaţi, în rândul moşoiu-riştilor, după care se
constituie apoi în grupuri, potrivit cu tendinţele şi afinităţile lor.
Fac parte: Samy Grumberg, a făcut parte la început din cercul România
Muncitoare apoi, datorită influentului Moşoiu, a abandonat ideile socialiste
devenind un fervent al ideilor anarhiste. 2) Isidor Tucherman. 3) Guttman.
4) Ion Andrei. 5) Mandel Davidbaum. 6) Kalman Herşovici (tipograf). 7)
Saraga, a călătorit prin Austria, Anglia, Franţa de unde a prezentat cer-
curile libertare din Londra, Paris etc. 8) Simon Dicler. 9) Jean.
22)
Grupul anarhist Margulius-Ghelber. 27 August 1910.
Cuprinde 16 inşi în majoritate evrei între 20-25 ani. Discută chestiuni de
doctrină şi tactică anarhistă prin localurile interlope şi cafenelele din Calea
Văcăreşti. Îşi are sediu, în special, în cafeneaua “Gruen” din Calea
Văcăreşti. Din grup a făcut parte refugiatul politic rus Sallo Kintiş,
condamnat la deportare pe viaţă în Siberia pentru propagandă revoluţio-
nară şi care din ordinul d-lui Prim Ministru a fost nevoit să părăsească ţara.
Subiectul discuţiunilor – influenţat de Barbu Eftimiu – care formează centrul
este persoana dlui Prim Ministru Brătianu şi a Directorului Siguranţei
Generale. Barbu Eftimiu, atât în întruniri publice cât şi în discuţiile par-
ticulare, a îndemnat la asasinarea dlui Prim Ministru, pe care îl consideră
răspunzător de modul în care a fost reprimată revolta agrară din 1907.
Iată numele membrilor care formează grupul de mai sus:
1) Margulius – de meserie tapiţer (cu firmă). Este şeful recunoscut al
întregului grup. Vorbeşte limba franceză şi germană.
2) Barbu Eftimiu, student al facultăţii de drept din Paris; afiliat în timpul
din urmă mişcărei anarhiste din Franţa, unde a luat parte la toate
manifestaţiunile de acest fel. Este de origine grec. Este colaborator al

21)
F.D.P.S.G. – Dosarele 47, 48, 49, 50, 51 şi 52/1910
22)
F.D.P.S.G. – Dosarele 47, 48, 49, 50, 51 şi 52/1910
37

-
ziarelor “Adevărul” şi “Dimineaţa”. Se remarcă printr-o extraordinară
violenţă în limbagiu în discuţiunile pe cari le angajează în grup. Persoana
dlui Prim Ministru Brătianu şi Directorului Siguranţei Generale formează
ţinta atacurilor numitului; în acelaş timp nu sunt scutiţi şi alţi înalţi demnitari
ai ţării.
3) Leonte Hochbirg, a făcut parte din grupul “Râvna”, a cunoscutului
anarhist Petre Popescu. Acum câteva zile a fost prin localităţile petrolifere
din Prahova spre a face propagandă anarhistă. Cu această ocazie a avut
conciliabule intime cu Ştefan Gheorghiu, cunoscutul agitator sindicalist din
Ploeşti, Petre Popescu şi alţii.
4) Andrei Kisler, pe numele adevărat Aron Kisler; a făcut parte din
grupul “Râvna”.
5) Isac Lazarovici zis Sache Buzău, zis Sache Desperatu. Este secretar
de redacţie la revista umoristică “Ţânţarul” şi frecventează des pe directorul
revistei “Ideea” (proprietatea dlui Albert Baeer) Panaite Muşoiu.
6) Iancu Schwartz.
7) Mihăescu zis Chimiţă zis Chibiţă zis Chimistul; a făcut parte din
grupul “Râvna”. A declarat că a preparat şi încercat un explozibil pe
Câmpul Grant din Capitală.
8) Paul zis David Eisenstein.
9) Marioara Popescu – Demetres, confidenta lui Barbu Eftimiu.
10) Mina Neuwirth, arestată.
11) Ghelber Marcu.
12) Iancu Katz, fost dezertor, de meserie vopsitor; la o întrunire din
“Dacia” a aruncat cu o cărămidă în capul unui agent, care a căzut leşinat.
13) Bercovici, aprins partizan al propagandei prin fapte.
14) Badea Elner zis Elen.
15) Nicola Anghel, bulgar, lucrător zidar la arhitectul Secaro.
16) Neagu (se numeşte Lohr), dogar, este curier al ziarului România
Muncitoare.
17) Constantinescu.
23)
Noui grupuri anarhiste în formaţiune /Fără dată – n.n./
1) Grupul Leon Tapiţeru (5 membri, printre cari bulgarii Vladinico şi
Ştefan Nicolau),
2) Grupul Martin Marius (cuprinde un număr de 3 membri),
3) Grupul Badea Elmer (2 membri),
4) Alt grup încă puţin cunoscut.

23)
F.D.P.S.G. – Dosar 66/1910
38

-
 Activitatea cercului anarhist al lui Moşoiu
24)
Notă din 12 Septembrie 1910, Agent 86.
Aseară la orele 10 şi jumătate s’au adunat la cercul lui Muşoiu o mulţime
de anarhişti între care erau: Ion Catană, M. Avântescu, Mendelbaum
Şaraga, C. Tolea şi alţi câţiva. În total erau 10-15 persoane. A venit şi
Nicolae Armăşescu, vărul autorului broşurei „Spovedania unui fiu de ţăran”.
S-au discutat cu aprindere despre ameninţarea contra D-lui Brătianu.
Mendelbaum zice că şi autorităţile cunosc mârşăvia primului ministru.
Oamenii care lucrează din ordinul lui, mustraţi de conştiinţă caută să-l
suprime. Cercul ameninţărilor se strânge din ce în ce până vor deveni
fapte. Ar fi adevărată sărbătoare pentru muncitori şi anarhişti omorârea
omului de la Răteşti. El a omorât mii de ţărani şi noi nu suntem vrednici a
omorâ călăul muncitorimii? /.../.
Nicolae Armăşescu zice că chiar în iarna asta Brătianu va fi mort şi ţara
se va răscula. Prea a suferit multe. Cu toate că anul ăsta a fost belşug,
ţăranul tot în mizerie stă din cauza asuprirei autorităţilor şi proprietarilor
respectivi. /.../. /De fapt, vina cea mai mare o aveau arendașii evrei, care
luau o dijmă insuportabilă de la țăranii ce munceau pe moșia boierului.
Autoritățile nu-l asupreau pe țăran, nu aveau cum, fiindcă țăranul sărac nu
plătea nici un fel de impozit, deoarece nu avea avere, ci administratorul
evreu al moșiei era cel care îl asupreau pe muncitorul agricol – n.n./.

Organizarea unei asociaţii anarhiste

25)
Notă. Agent special No.166 din 4 /II/ 1912
Eri seară la locuinţa lui C.Vasiliu din str. Cosma No.15 s’au pus bazele
unei aşa zise asociaţii care are de scop studierea fenomenelor sociale prin
prisma anarhismului. Pe lângă C.Vasiliu au luat parte Aurel Savela
funcţionar la Ministerul Domeniilor serv. Pădurilor, publicist la “Facla”,
Alecu Marinescu avocat, Gheorghe Vasiliu avocat publicist care în No. din
20 Ianuarie din „Românul Literar” la pag 74, sub titlul “Serenada” şi iscălit
G. Bacovia a publicat o poezie revoluţionară al cărui text îl dau aci alăturat.
Rezoluţii: 4/II/912: Informaţiuni asupra lui Aurel Savela şi asupra
celorlalţi de care n’avem informaţiuni. /ss/ Emanuel. 11/II /912: Savela
Aurel este cunoscut Direcţiei, iar asupra advocatului G.Vasiliu zis Bacovia
s’a depus azi notă la raport. Asupra lui Jean Gheorghiu se fac informaţiuni
prin ag.23.
/ss/ I.N. Staicu.

24)
F.D.P.S.G. – Dosar 119/1911
25)
F.D.P.S.G - Dosar 8/1905
39

-
 II. PRELUDIUL COMUNISMULUI

Punctul de vedere al unui socialist privitor la socialismul din România

anilor 1900

Studiu critic asupra Socialismului în România, de “Un vechiu

socialist” Este el o plantă exotică ? Ce-a făcut el în România? Criza
socialistă în România. Lupta politică şi socială. Intrarea socialiştilor
la liberali. Bucureşti. Editura Tipografiei “Speranţa”. Str. Biserica
1)
Enei No.4, 1900.
/.../. E oare posibilă o mişcare socialistă în ţara românească, luînd în
seamă condiţiile speciale ţării noastre? Care e rezultatul muncei depuse de
socialişti la noi în timp de 20 de ani? Care e pricina crizei socialiste de azi?
Ce cred despre intrarea unor căpetenii socialiste în partidul liberal ?
/.../. E oare cu putinţă o mişcare socialistă la noi? S-ar părea că
răspunsul negativ se impune şi încă fără drept de apel sau recurs după ce,
nu numai potrivnicii socialismului, dar înşişi din căpeteniile socialiste au dat
acest răspuns negativ, au declarat că după ani de luptă şi muncă s’au
convins că socialismul n’are încă teren în ţară la noi, fiind-că n’avem
industrie, proletariat industrial, etc. M’aşi închina sigur înaintea acestui
răspuns făcut după 20 de ani de muncă şi luptă, dacă nu m’ar opri
următoarele consideraţii foarte serioase. /.../. Ne obiectaţi ziceau socialiştii
adversarilor lor de acum 15-20 de ani că socialismul la noi este o importaţie
străină, o plantă exotică. E adevărat. Dar ce nu e la noi o importaţie din
străinătate şi ce nu e la noi o plantă exotică? Oare instituţiile noastre
politico-sociale nu sînt importate din străinătate, parlamentarismul nu e?
/.../. Constituţia nu e importată din străinătate? Legile civile şi penale
care ne guvernează nu-s importate de acolo? /.../. “Socialismul în ţara
românească nu izvorăşte din însăşi condiţiunile şi nevoile ţării noastre,
pentru că n’avem mare industrie şi proletariat industrial” zic adversarii lui.
Dar ce a izvorît din însăşi aceste condiţiuni? Am introdus instituţiile
burgheze liberale înainte de a avea o burghezime liberală, care să le ceară,
am introdus instituţii de credit înainte de a avea comerciul nevoe de ele, am
introdus universităţi înainte de a avea profesori, teatre înainte de a avea
actori /.../. Se zice că în România nu e posibilă acuma o manifestare
socialistă, pentru că nu sînt destule elemente necesare nici în pătura cultă
şi nici în cea muncitoare /.../.
Dacă socialismul este acelaşi în ori-ce ţară capitalistă /.../ tactica ce va
trebui să urmeze va fi alta întru cît altele sînt condiţiunile sociale de viaţă
ale fie-cărei ţări. /.../. Ai să spui de sigur: la ce toate aceste dovezi că

1)
F.D.P.S.G. – Dosar 43/1906
40

-
socialismul are teren în ţară la noi, la ce toate aceste argumente teoretice,
dacă practica a dovedit contrariul, dacă unii din vechii socialişti, ei însuşi
afirmă că după 20 de ani de muncă s’au convins că au muncit de geaba?
Aici am ajuns la a doua întrebare şi anume: ce-au făcut socialiştii în ţară la
noi, ce rezultate a produs lucrarea lor? Socialiştii români au ridicat nivelul
moral, intelectual şi social al muncitorilor industriali, aşa de puţini cît sînt ei
/.../. Socialismul român a pus în circulaţie o serie de idei noi economico-
sociale şi umanitare din care unele au pătruns pînă şi printre adversarii lor
/.../. Socialiştii /.../ au arătat de atîtea ori că mergem spre un faliment sigur
material, moral şi intelectual /.../. În fine socialismul român /.../ a împiedicat
ivirea mai intens a două curente deosebit de absurde, deopotrivă de
periculoase: antisemitismul devastatorilor de stradă şi anarchismul. A fost
destul ca să slăbească socialismul, ca antisemitismul de stradă al
devastatorilor din Iaşi şi Bucureşti să înceapă a înflori. /.../.
De cînd a slăbit socialismul la noi în ţară au început mişcări şi curente
jingoiste, antiumane, barbariste, în politică: obscurantism, propovăduire de
înlocuire a lui Laplace, Darwin, Pasteur prin minunile sfîntului Sisoe. În
viaţa culturală: sarpelandanism, simbolism decadent şi alte poorografii
sadice în literatură /.../. Se înţelege că şi eu sînt de acord că socialismul
român n’a făcut cine ştie ce lucru mare şi cred şi eu că ar fi putut face mai
mult /.../, ba nici n’ar fi ajuns la criza la care a ajuns /.../. Cauzele crizei
socialiste la noi sînt incontestabil multiple /.../. Unele din cauze sînt
inevitabile /.../. Altele însă ar fi putut fi evitate, acestea sînt greşelile făcute
de socialişti /.../. Aceste greşeli pot fi subsumate sub trei rubrici: 1) Imitarea
fără destulă critică a tacticei socialiste din Occident. 2) Politica şi
politicianismul. 3) Exagerarea nemăsurată a propriilor forţe.

Activitatea avocatului Cocea Nicolaie din Brăila, adept al ideilor

socialiste
2)
Poliţia oraşului Brăila, nr.1761 din 31 Ianuarie 1907.
Dl Nicolae Cocea este în vârstă cam de 27 ani, fiul D-lui Colonel Cocea,
comandantul Regimentului de Infanterie Prahova 7. A fost adjutor de
judecător, actualmente advocat în acest oraş, se bucură de bună reputaţie
în societate. Este dintre tinerii advocaţi care se ocupă, scrie la diferite ziare
articole de drept. Este înscris în partidul muncitorilor din Capitală şi acum
este capul mişcărei meseriaşilor care luptă pentru desfiinţarea actualei legi
a meseriilor, având idei socialiste. /.../.
Şeful Poliţiei /ss/ Indescifrabil. Director /ss/ Indescifrabil

Telegramă cifrată. Bucureşti din Brăila 0/0 S 4 b Sr.

3)
Domnului Ministru de Interne. Bucureşti, 12 Martie 1907.

2)
F.D.P.S.G. – Dosar 8/1907
3)
F.D.P.S.G. – Dosar 8/1907
41

-
 Faţă de mişcările din judeţ care ameninţă a izbucni, trupele din
garnizoană fiind restrânse, rog a da ordin să ni se trimită un batalion de
linie pentru a potoli spiritele din oraş. Procuror arestat şeful socialiştilor
avocatul Cocea şi tovarăşii lui. În judeţ locuitorii ameninţă cu răscoala, cu
ocazia învoelilor.
Rezoluţie: 9 Aprilie 1907. Se va întreba parchetul din Brăila ce
dispoziţiuni a luat faţă de Cocea şi tovarăşii lui arestaţi şi ce a descoperit în
sarcina lor.
Director /ss/ /Indescifrabil /

Prefectura Poliţiei Capitalei. Serviciul Siguranţei. Biroul de

4)
Informaţiuni. Notă din 14 Aprilie 1907
La ora 9 seara la Cercul România Muncitoare, din C. Rahovei No.118 a
avut loc conferinţa D-lui Cocea. Au asistat ca la 200 persoane. Dl Cocea
vorbeşte despre internaţionalism. D-sa arată că internaţionalismul este cea
mai înaltă aspiraţiune la care tinde proletariatul. /Astăzi Internaţionalismul a
căpătat o nouă denumire: Globalizare. Dar, spre deosebire de trecut, când
se dorea unirea numai a muncitorilor - prin Internaţională -, acum se
doreşte unirea tuturor statelor, conduse de un Guvern Mondial. Această
„unire” este mult mai periculoasă pentru omenire, deoarece noua formulă
tinde a deveni un mamut, cu câţiva dictatori, numiţi „iluminaţi”, care să aibă
posibilitatea să controleze omenirea. Prin „Globarizare”, omenirea
organizată într-un tot, va putea fi mai uşor de controlat şi dirijat. Acesta
este idealul celor „24 de protocoale”, reînnoite cu „Protocoalele de la
Torino” – n.n./ Prin internaţionalism muncitorii se constituie în sindicate
puternice în toate ţările şi aceşti muncitori din toată lumea sunt solidari unul
cu altul şi constituiţi în falange puternice ca să lupte contra lăcomiei şi
nemerniciei capitaliştilor. La alianţa capitaliştilor, care caută să ne sugrume
prin armatele lor, să opunem puternicele falange ale proletariatului din
întreaga lume.
Oratorul abordă apoi chestia ţărănească şi arată că burghezia capitalistă
a împuşcat inutil 12000 de ţărani. Chiar după potolirea revoltelor, ţăranii,
învăţătorii şi popii, au fost târâţi în mod laş în pădure, legaţi de pomi şi
împuşcaţi. Fapte ruşinoase şi barbare, identice cu faptele întâmplate sub
comuna de la 1871 în Paris, fapte săvârşite de Micul Thiers, cum l-a
stigmatizat poporul francez. Critică justiţia şi administraţia spunând că
pretinşii instigatori sunt târâţi în faţa aşa-zisei justiţii unde sunt judecaţi şi
unde se ştie dinainte că vor fi condamnaţi. Justiţia este la ordinele oricărui
guvern. Înainte, în timpurile antice, justiţia era oarbă, acum e surdă şi
coruptă - efectul civilizaţiei.
Oratorul arată că fatalitatea a voit ca liberalii să fie aceia care să tragă
cu gloanţe şi cu ghiulele în popor. În secolul al XX-lea am ajuns la pretinsa
“Belgie a Orientului”, ca pe timpul lui Mihnea şi a lui Radu de la Afumaţi.
4)
F.D.P.S.G. – Dosar 8/1907
42

-
Oratorul arată că liberalii şi conservatorii sunt unii şi aceiaşi - nici o
deosebire nu există între unii şi alţii, nici în teorie, nici în proceduri. Din
contra, liberalii procedează mai sistematic, cu tunurile şi cu puştile. Arată
că pe adevăraţii instigatori nu-i urmăresc.
Îl critică pe dl. V.G.Morţun, ministrul lucrărilor publice, numindu-l fals
socialist, fals democrat. Termină spunând lucrătorilor să se constituie în
sindicate puternice, solidar strânse şi unite într-un sindicat general al
tuturor lucrătorilor “pentru că numai astfel vom putea să ne impunem
patronilor şi capitaliştilor lacomi, tirani şi nesăţioşi. Numai printr-un sindicat
puternic al tuturor muncitorilor vom putea obţine votul universal. „S”

Prefectura Poliţiei Capitalei. Direcţia de Urmăriri şi Cercetări.

5)
Biuroul de Cercetare. Notă din 28 Aprilie 1911.
Dl. Cocea revenind din Italia iată cam ce spune: Am fost în Italia pentru
a vedea mai mult expoziţia şi, fireşte, m-am interesat şi de organizaţiile
socialiste muncitoreşti. Ceea ce m-a frapat mai mult este influenţa mare ce
o au socialiştii în Italia. Partidul Socialist Italian este o forţă, poate cea mai
considerabilă în Peninsula Apenină. Fără conducători adevăraţi nu poate
exista o mişcare trainică. Numai la noi s-a ajuns că democraţia implică şi
monarhia. Conducătorii se impun prin merite personale, nu prin moşteniri
familiare. A doua observaţie: Solidaritatea tuturor organizaţiilor cu caracter
social. În Italia, socialiştii nu sunt lăsaţi în părăsire de celelalte asociaţii. O
societate economică, chiar dacă nu are principii socialiste, totuşi este în
oarecare înrudire, fie numai de simpatie cu asociaţiile muncitoreşti
sindicale. Să ne închipuim că o societate de oameni bogaţi, intelectuali etc.
simpatizează mişcarea socialistă şi manifestaţiile ei, din cauză că e o
mişcare economică. Ce ar fi la noi, dacă organizaţiile meseriaşe ar sim-
patiza socialismul? La noi, invidiile personale sunt mai sus de interesele
obşteşti. /Invidia şi dezbinarea, dar și prostia, astăzi ne frământă tot ca în
trecut, de aceea putem fi uşor de manipulat, de către ticăloşii care ne
conduc – n.n./
/R/. S-au găsit oameni care, în toată mişcarea să nu vază decât un
prilej pentru înălţare. Aceştia găsesc că partidul se ocupă prea mult de
interesele generale şi prea puţin de domniile lor şi atunci inventează fel de
fel de insulte pentru a compromite mişcarea. /R/. Noi simţim prea bine, aci,
mâna guvernului care caută ast-fel să ne pună beţe în roate. Aceasta este
pusă la cale de partidele burgheze, care caută a produce o mişcare de
desfacere între noi /.../. Ni s-a spus că noi tragem pe sfoară pe muncitori.
Muncitorii şi cine a fost nu o dată printre noi s-au putut convinge cum
lucrăm. /.../. Ca Racovsky şi cu mine suntem un alt punct de învinuire, asta
din cauză că noi suntem aceia care avem o înrâurire mai intensă asupra
mişcării. Pe noi nu ne poate distruge un articol de ziar. Avem încrederea
tovarăşilor.
5)
F.D.P.S.G. – Dosar 8/1907
43

-
 Activitatea politică şi publicistică a lui Bujor M. Discuţiile purtate la
întrunirile cercului „România Muncitoare”, a sindicatelor, relevând
starea de spirit potrivnică guvernului, patronilor, arendaşilor,
tocmelilor agricole şi indignarea despre reprimarea sângeroasă a
Răscoalei din 1907 (5 . VII. 1907 – 26.VI. 1917)

Ministerul de Interne. Serviciul Poliţiei Generale a Statului.

6)
No. 46331 din 5 Iulie 1907
Ca resultat al ordinului D-vstră No. 21183 /907 avem onoare a raporta
că adevăratul nume al cunoscutului socialist propagandist M.Gh. Bujor este
Mihail Gheorghiu, originar din Iaşi, în vârstă de 26 ani, student la Fa-
cultatea de Drept din Iaşi, ultimul an şi la Facultatea de Litere (Iaşi) anul al
II-lea /R/.

Serviciul de Siguranţă. Biuroul de Informaţiuni.

7)
Notă din 8 Iulie 1907.
La conferinţa cercului socialist “România Muncitoare” care a avut loc la
orele 10 seara, 8 Iulie 1907 a vorbit pe lângă alţii: Gh. Bujor, care arată că
starea în care se găsesc muncitorii, nu mai este de suferit şi nici odată nu
vor fi alături de patroni, care sunt vrăjmaşii lor. În ţara aceasta, odinioară nu
trebuia ca să cheltueşti mult şi să poţi trăi uşor, acum însă n’avem dreptul a
trăi nici cu cheltuială mai mare. Ţara aceasta este speculată mai mult de
străini, care vin primăvara şi pleacă toamna, cu pungile încărcate de aur, -
nu mai puţin şi stăpânitorii noştri trec lădiţele încărcate cu aur peste graniţă
şi neghiobii care fac politică, nu văd această stare de lucruri, ci văd pe
muncitori, că au început să şi ceară drepturile lor legale, care pentru ei au
fost numai legi scrise. Tovarăşi, noi muncitorii trebue să strigăm ca să audă
cea mai surdă ureche a acelora care compun actualul guvern. Noi care îi
credeam mai democraţi, ne am înşelat, căci ei când vin la ciolan, caută să
ia şi pielea de pe bietul muncitor.
Conservatorii, care zic că ne conservă drepturile, nu îşi conservă de cât
palatele lor şi îngrijesc numai de străzi pentru ca cocoanele lor să nu şi
murdărească rochiile; pe bietul muncitor, ’l trimete la marginea oraşului, ’l
lasă acolo să lâncezească în mizerie, ne mai interesându-se de loc de
soarta lor. Când muncitorul cere să i se dea de lucru, sau să i se
îmbunătăţească soarta, atunci ei sunt trimeşi la ocnă, sau expulsaţi
/expulzați au fost numai comuniștii necetățeni români, ca: evrei, ruși,
bulgari etc. Românii nu. – n.n./. Neghioaba de poliţie nici nu se
interesează, dacă cel expulsat mai are şi el o familie, copii. Cei de la cârma
ţărei cer de la noi numai datorii, fără ca să ne dea în schimb nici un drept.
Cu cât ei vor căuta să ne persecute, cu atât noi ne vom strânge rândurile.

6)
F.D.P.S.G. – Dosar 80/1907
7)
F.D.P.S.G. – Dosar 80/1907
44

-
 Referindu-se la conferinţa din Galaţi, spune: acolo unde muncitorul este
mai asuprit, a dat dovezi de ce poate, nici armata ne mai putând rezista în
faţa lor. Neghioaba de Poliţie şi acum a căutat să ne smulgă multe drepturi,
aşa la Brăila nu ne-a dat voe, nici să călătorim cu banul nostru.
Neruşinarea lor a ajuns până acolo, în cât ne întreba de bilete de identitate.
Aceste bilete pe care Constituţia nu le prevede să le aibă persoana care
pleacă dintr’un oraş în altul. /R/. Oare d-l Sturza, care călătoreşte prin
toată ţara, poartă asemenea bilet?
Face istoria lui Cristos şi spune că şi el când lupta pentru binele
omenirei, se întrunea departe de oraş, în pimniţe, etc. tot aşa au făcut şi
muncitorii din Galaţi, care persecutaţi de liberali, s’au adunat în mijlocul
unui lac, pentru a se consfătui. Cu toate barbariile Poliţiei, greva a triumfat,
arătând astfel guvernanţilor, că sunt mai cuminţi de cât ei. Noi nu suntem
anarchişti, cum ne acuză ei, mai anarchişti sunt guvernanţii, care au
omorât pe ţărani, când ei au început să şi ceară drepturile. Compară purta-
rea guvernului, cu acea a Ţarului. Lucrătorii din Rusia, nu s’au dat însă
învinşi, căci ei prin organisaţia lor, au ajuns să dicteze. Tot aşa să faceţi şi
D-voastră căci isbânda va fi a noastră. /R/. Laudă gazetele care au dat
concurs mişcărei lor şi critică pe cele ce erau contra, în special pe Dl.
Nădejde de la Voinţa Naţională, care nu vede în calea sa de cât pe tova-
răşul său Racowski. Terminând, spune: ce am luptat până acum n’a fost
nimic, căci avem mult încă de luptat contra guvernului şi a patronilor
burghezi. Facă ei chiar o închisoare specială pentru socialişti, noi tot nu
vom da înapoi.

Prefectura Poliţiei Capitalei, Serviciul de Siguranţă.

8)
Biuroul de Informaţiuni. Notă din 9 Decembrie 1907
Bujor, - la întrunirea sindicatelor din Capitală - critică pe Deputaţi şi
Senatori cari, în loc să se gândească la focul prin care a trecut şi trece încă
ţara, nu fac de cât să stea câteva minute în Parlament, în care timp îşi
povestesc cum au petrecut nopţile, cum şi-au cheltuit în desfrâuri banii
munciţi de noi; apoi se mai ceartă puţin ca să’şi facă poftă de mâncare, iar
în urmă şedinţa se închide, pentru a’şi da întâlnire la vre-o serată sau
banchet; - noaptea ei joacă cărţi, pierd sume enorme, pe când muncitorii
n’au nici lemne, nici haine, nici mâncare. Îndeamnă pe cei prezenţi la
muncă şi unire pentru desrobirea clasei muncitoare.
9)
Brigada Iaşi, Notă din 30 Iulie 1916. Agent 2
Astăzi sâmbătă 30 Iulie a.c. trebuia ca Max Vexler să ţie o conferinţă la
Clubul social democrat din localitate, dar acea conferinţă nu s’a putut ţinea

8)
F.D.P.S.G. – Dosar 80/1907
9)
F.D.P.S.G. – Dosar 80/1907
45

-
din cauza unei indispoziţii a conferenţiarului. Prezidează C. Păun, apoi ia
cuvântul M. Gh. Bujor care în câteva cuvinte se ocupă de chestia ecsternă
precum şi despre luptele de pe toate fronturile. Trage următoarea concluzie
că acest război e de ură şi că de pe urma lui nu se cunoaşte alt ceva de cât
perderea de avuţii şi de oameni. Speră într’o deşteptare a popoarelor care
vor duce lupta contra burgheziei care se face vinovată de actualile perderi.
Un anume Naftale, evreu, de profesiune liberă face o cerere la comitetul
clubului ca să-i permită să ţie în fie care vineri câte o şedinţă culturală în
limba jorgonă pentru educaţia evreilor /.../. Se anunţă mâne Duminică 31
Iulie a.c. orele 5 p.m. o şedinţă a tineretului muncitor social democrat şi
unde Petru şi I. Goldenberg va vorbi despre educaţia tineretului şi S. Emil
despre socialism.

Bujor Mihai - sub ocrotirea Armatei Roșii

Inspectorat General al Brig. de Siguranţă Iaşi.

10)
Notă din 26 Iunie 1917
Lucrătorul socialist Adam Naghel zis Tintă, a avut eri orele 18 o
întrevedere cu Bujor Mihai, pe care l-a găsit îmbrăcat ruseşte şi cu barba
tunsă pe jumătate şi care i-a spus că după insistenţele câtorva tovarăşi, îşi
va rade de tot barba şi mustăţile. El se află în localitate de aproape o lună
în care timp a stat în lagărul rusesc dela Socola, iar în prezent se află
adăpostit în localul sediului revoluţionar din str. Lăpuşneanu (casele
Smirnov). A mai spus că autorităţile noastre au mare teamă de ruşi şi evită
orice atingere cu ei, fapt care-l face să se simtă în siguranţă, deoarece este
destul ca oricine ar fi arestat să apeleze la soldaţii ruşi şi va fi pus imediat
în libertate.
Întrevederea între lucrătorul Naghel Adam şi Bujor a avut de scop
fixarea unei modalităţi de întâlnire dintre ei şi fruntaşii socialişti, pentru a
forma centre de propagandă şi cu ajutorul soldaţilor ruşi, să se împartă
manifeste revoluţionare în care să se arate şi modul cum trebuesc făcute
reformele agrare şi electorale. Bujor a spus că şi în Austro-Ungaria se
prepară revoluţia şi deci, Austria şi Rusia fiind revoluţionare, în România
lucrul va merge mai uşor. Bujor a trimis răspuns prin lucrătorul Naghel, d-
rului Zosim, destul de cunoscut, că se află în localitate şi vrea să-l vadă.
Astă seară se întrunesc în strada Ipsilante, socialiştii Naghel Adam,
Oprescu Alexandru şi Pătraşcu Lambru.

10)
F.D.G.P. – Dosar 2/1917
46

-
 Să se expulzeze!

Ziarul “Evenimentul” Nr. 228 din 12 Decembrie 1909.

Articolul: „Să se expulzeze!”
Acum când odiosul atentat săvârşit contra primului ministru pe ţară a
vrut să arate temeinicia strigătului nostru de alarmă faţă de îngrijitoarea /
îngrijorătoarea - n.n./ mişcare a sindicalismului anarhic, acum când însăşi
/însuși – n.n./ acei care ne aruncau în faţă cuvântul de “reacţionari” vin să
recunoască dreptatea celor susţinute de noi ne facem mai departe datoria
de a indica guvernului elementele periculoase de care ţara trebue pe dată
curăţită. Pentru a asigura liniştea şi ordinea, guvernul trebue să procedeze
repede şi energic, având pentru acesta asentimentul şi concursul partidului
conservator, singurul cu autoritatea morală neştirbită în împrejurările de
faţă. Să se expulzeze toţi străinii din redacţia ziarului de propagandă
anarhică şi antinaţională “Adevărul”; toţi Honigmanii, Paukerii şi Rozentalii
cari de ani de zile împing muncitorimea sindicalistă la tulburări şi la
răzvrătire, încercând cu o nemaipomenită îndrăzneală cu deasila să impue
primirea lui Racovsky, ameninţând cu intervenţia străinătăţii. Să se
expulzeze fără şovăială evreul sindicalist Ghelerther de la Iaşi; acela cu
bani trimişi de uniunea socialistă din America a aţâţat la dezordini în timpul
răscoalelor pe muncitorii din atelierele de la Paşcani, şi a cărei scrisoare
publicată de ziarul socialist “Vorverts” cuprinde cele mai revoltătoare
cuvinte de batjocură la adresa României.
Tot acest Ghelerther a fost unul dintre acei cari au patronat întrunirea
sindicalistă în chestia Racovsky, fluerând Imnul Regal. Să se expulzeze
evreul Steuerman de la ziarul “Opinia”, vechi agitator socialist, acela care
prin “Cronica Izraelită” a batjocorit în mod trivial curentul naţionalist din ţara
aceasta, acela care prin ziarele “Opinia” şi “Adevărul” făcând cor cu
sindicalismul anarhic cerea în mod ameninţător readucerea lui Racovsky în
ţară şi prin apeluri incendiare cerea ca publicul să protesteze în masă.
În contra evreului Steuerman există o încheiere a consistoriului
Mitropoliei Moldovei prin care refuzându-i-se botezul este denunţat cu
citate din scrierile sale ca agent periculos neamului românesc. Să se
expulzeze fără cruţare toţi aceştia asupra cărora se răsfrânge o bună parte
din vina odiosului atentat căci prin materialele lor de răzvrătire au contribuit
în primul rând la aţâţătoarea /aţâţarea - n.n./ spiritelor în rândul
muncitorilor. Pe aceşti străini, duşmani neîmpăcaţi ai neamului pe pă-
mântul ţărei noastre, cari pentru triumful tendinţei iudaice vor să ne împingă
spre prăpastie, guvernul să-i dea afară, având pentru aceasta deplina apro-
bare a partidului conservator.

47

-
 Atitudinea presei socialiste faţă de N. Iorga şi A.C.Cuza

Ziarul “Adevărul” Nr.7281 din 12 Decembrie 1909.

Articolul: Ajutoarele guvernului. Concursul domnilor Iorga şi Cuza.
Cu sau fără dorinţa sa – aceasta se va dovedi curând - guvernul a găsit
în campania de adevărate excitaţiuni ale presei sale, un concurs foarte
preţios şi semnificativ. Cunoscuţii partizani ai ordinei, dnii Iorga şi Cuza, au
găsit momentul binevenit să facă acte pe placul guvernului şi ca primă
manifestare a tendinţelor de reacţiune, dl Cuza şi amicii săi politici de la
Iaşi au ieşit în stradă să dea tonul contra libertăţei presei şi să
reamintească epoca autodafeelor /R/. Nu o dată am semnalat acest acord
şi e destul să se ivească un moment turbure ca el să se afirme şi mai vădit.
Se va vedea, mai curând de cât s-ar putea crede, ce rezultate va da acest
concurs graţios şi binevoitor pe care’l dau domnii Iorga şi Cuza guvernului
şi pe care acesta îl acceptă cu atâta bunăvoinţă.

Ziarul “Adevărul” nr. 7284 din 15 Decembrie 1909.

De trei zile ni s-a comunicat ştirea şi am semnalat-o, cum că o parte din
generoşi vor pune la cale, prin d.Iorga, o interpelare cu privire la
expulzarea unor redactori de la “Adevărul” crezând astfel să forţeze mâna
guvernului. Astăzi d. Iorga, care joacă nobilul rol de agent provocator al
unor anumite personage din Cameră, a eşit la iveală cu o întrebare al cărei
coprins se poate vedea la rubrica “De la Cameră”. De oarece d. Iorga este
atât de preocupat de chestia expulzării unor redactori de la “Adevărul”, vom
servi acestui domn, din chiar numărul de mâine, o lecţiune care să-l înveţe
minte să mai facă pe omul convingerilor şi al patriotismului. /R/.
Iată textul întrebărei pusă de d. Iorga: „Deoarece se atribue guvernului
intenţia de a expulza pe redactorii evrei de la Adevărul şi se răspândesc în
această privinţă zvonuri cari n’ar trebui să circule, relativ la persoane
interesate ca Adevărul să-şi continue opera, îmi permit o întrebare, în
legătură cu interpelarea ce am anunţat în chestia agitaţiilor evreeşti, dacă o
astfel de intenţie o are sau nu guvernul.”

Ziarul “Curierul Israelit” din 4 Noembrie 1911. Articolul: Neculai

11)
Iorga Un portret modern. Autor Emil Isac.
Un om, care are suflet bun. - dar are ochi răi. Un om, care are inimă
bună - dar gură rea. Poate fiindcă vorbeşte mai mult din gură decât din
inimă, ori poate fiindcă nu vorbeşte de fel din inimă... Neculai Iorga. Eu
respect şi admir acest cuvânt. Căci supt cuvântul acesta văd parcă
biblioteci, cărţi, scrinuri înghesuite de cărţi - supt cuvântul acesta aud însă
şi glasul de demagog, frazele ieftine de panoramă şi bâlciu - aud parcă
supt cuvântul acesta: “jos cu jidovii”, “în lături cu decadenţii şi cu arta

11)
F.D.P.S.G. – Dosar 38/1909
48

-
profană” - aud parcă supt cuvântul acesta dangăt de clopot şi glas de
tălăngi, tămâie şi fum de sat, behăituri de oi şi pocnet de bice de păstor /.../
alb, ochii aceia ageri, armeneşti şi gura amară, cu buzele stoarse de
zâmbete de prisos - nu le voiu uita nicicând. Avea haine vechi şi un parasol
de profesor pensionar subsuoară - avea o pălărie sură şi ghete mari,
cumpărate parcă din magazin - şi în umbra lui fugea umbra nervoasă, iar el
păşea gânditor şi serios, cu paşii stângaci ai unui om sătul.
Nu aşa credeam să fie un Iorga. - Despre Iorga, care nu este artist şi
nici poet, care nu este un geniu, ci numai o raritate - care nu este un
vulcan, ci numai un complex de flăcări - zic, despre Iorga aveam altă idee...
Din cărţi credeam să fie un tip de Kraxel-huber, un fel de Demokritos, care
judecă calm în istorie ca Carlyle, dar care vociferează în politică şi scuipă
ca Ion Bull, ori ca Tribulat Bonhomet. Credeam să fie un om de toată
frumuseţea, un tip antic şi masiv - dar când l-am văzut, văzui înaintea mea
un tip de grefier ori profesor de dans, o figură absolut a zilei, fără nici o
superioritate în privire, în gesturi sau în mişcări. Acest Iorga, este neîndoios
un fenomen al psihicului românesc. Are toate calităţile suverane ale unui
savant şi are toate slăbiciunile unui demagog.
Luptă ca Don Quijote împotriva duşmanilor închipuiţi; are manii
istericale, femeeşti; e cult, atunci când vrea să fie ascultat, şi e ieftin, atunci
când vrea să fie aplaudat. Munceşte mult, ca un Larousse, adunând fire de
iarbă lângă cele mai exotice flori de cotix, toarce cunună de dafini pe
fruntea nemuritorilor noştri, tot atunci când pe fruntea sa poartă cunună de
spini. Are suferinţe mari, de cari nu ar trebui să vorbească cu glas de
Scarpa Pater - e reacţionar conştient, dar îi place să fie comentat ca un
apostol al secolului. Şi bineînţeles că un om cu atâtea pasiuni şi cu aşa
puţină conştiinţă culturală - un pătimaş, atunci când ar trebui să fie un
modest ca un Abbe Sieyes, un om de felul lui Iorga, care vrea să plângă
naţiunea, atunci când râde secolul - un om de felul lui Iorga nu poate fi
decât sporadic în viaţa individualităţilor mari.
Nu e atât de mare ca Gheorghe Bariţiu şi nu e atât de mic ca Brătianu -
nu e suflet de artist, căci de altfel în Oscar Wilde nu vede decât un
pederast - nu e poet şi nu-i apostol. E un om care trăeşte actualitatea,
românescul actual. În Iorga trăesc popii dela Blaj şi moşierii din Dobrogea,
în Iorga vorbesc stradele neluminate şi nelustruite ale Ardealului. Sufletul
lui nu este o oglindă a vremii, ci o biserică mare, în care alături de cele mai
frumoase rugăciuni, şed şi cele mai negre şi reci minciuni. /Aşa au văzut
evreii întotdeauna oamenii de cultură şi ştiinţă români. Exemplul de mai sus
l-au urmat în vremurile noastre, și alți evrei. – n.n./

Jurnalul Consiliului de Miniştri şi un raport privitor la Maltus Etna

Direcţiunea Poliţiei şi Siguranţei Generale, Telegramă urgentă. No.

12)
29203/S. din 14 XII.1909. Dlui Poliţai, Botoşani.

12)
F.D.P.S.G. – Dosar 52/1909
49

-
 Înaintez îndată Direcţiunei sub sigură pază pe Janeta Maltus, împreună
cu actele ce i s-au găsit la percheziţiunea ce i s-a făcut
13)
Direcţia Poliţiei şi Siguranţei Generale. /Fără dată – n.n./
Domnilor Miniştri, Direcţiunea poliţiei şi siguranţei generale raportează
că străina Janeta Malkus, zisă şi Etna şi Janeta Malkas, cunoscută
propagandistă socialistă se află stabilită în Botoşani, cutreeră oraşele din
ţară unde sunt organisate sindicate muncitoreşti şi face o vie propagandă
printre meseriaşi îndemnându-i la greve şi turburări cari pun în pericol
ordinea publică şi siguranţa Statului. În ultimul timp Janeta Malkus, se duce
în oraşul Brăila, unde după cercetările făcute s’a constatat în deajuns că
numita a făcut instigaţiuni printre muncitorii şi căruţaşii din port pentru
declararea grevei, - care a şi isbucnit - îndemnând populaţiunea ca în cazul
unei interveniri eventuale din partea autorităţilor pentru menţinerea ordinei
să se facă uz de revolvere chiar cu riscul de a se comite omoruri.
Faţă de aceste consideraţiuni şi în vedere că numita căuta a produce
perturbaţiuni în unul din principalele centre comerciale ale ţărei şi că
presenţa sa în ţară este periculoasă ordinei şi siguranţei Statului, am
onoare a vă ruga Domnilor Miniştri să binevoiţi a încuviinţa expulsarea ei
din ţară, în conformitate cu disposiţiunile art. 1 din legea din 1881 asupra
străinilor.
Ministru de Interne ad-interim, p.Director /ss/ Indescifrabil.

Direcţiunea Poliţiei şi Siguranţei Generale. Brigada Specială de

Siguranţă Galaţi. Notă. 7.VI. 1916 de indivizii cari se aflau în fruntea
14)
manifestaţiei muncitoreşti din ziua de 13.VI.1916.
Janeta Istrate zisă Maltus /.../ şefă conducătoare a socialismului, al
Cluburilor şi Sindicatelor din ţară /.../. A suferit condamnaţiune de 18 zile
pentru ultraj adus autorităţilor din Oraşul Brăila /.../, Iancu I. Anastasiu,
spărgător, a suferit condamnaţiunile: un an şi 6 luni şi o zi pentru furt /.../,
idem 5 luni pentru furt prin efracţie /.../ şi 7 luni tot pentru furt /.../. Face
parte din organizaţia muncitorilor din localitate. Dumitru I. Drăgulescu,
spărgător, care a suferit următoarele condamnaţiuni: furt, una lună /.../, furt,
3 luni /.../ furt, 8 luni /.../ şi 4 ani /../. Face parte din sindicat. Ghiţă Dumitru
zis Grecu, spărgător, a suferit următoarele condamnaţiuni: ultraj 10 zile /.../,
contravenţie, 3 zile /.../, lovire, 8 zile etc. Face parte activă din organizaţia
muncitorilor locali. Gheorghe T. Damian, muncitor, a suferit pedeapsa de
15 zile pentru furt. Face parte din organizaţie. Lazăr Socrate, spărgător, a
suferit următoarele condamnaţiuni: furt, una lună /.../, furt, 15 zile /.../, furt,
15 zile /.../, furt, 15 zile /.../, furt un an /.../, furt, 15 zile /.../, furt, un an /.../,
furt, 4 luni. Face parte din organizaţia muncitorilor. Mohor Raviţca, pungaş

13)
F.D.P.S.G. – Dosar 52/1909
14)
F.D.P.S.G. – Dosar 1177/1916

50

-
 voiajor /.../, un an pentru furt de buzunare, 7 luni pentru lovire /.../, 7 luni
pentru furt /.../, doi ani pentru furt /.../. Face parte din organizaţie. Traian
Georgescu, funcţionar comercial, condamnat pentru abuz de încredere /.../,
furt de bani /.../, pentru lovire /.../. Face parte din organizaţie. Iancu C.
Bujoreanu, de profesie muncitor, /.../ a suferit o pedeapsă de 15 zile pentru
faptul de lovire /.../. Face parte din organizaţie. Iaso Manolatos zis
Telemac, spărgător /.../, un an /.../ pentru furt, 15 zile închisoare /.../, 3 luni
/.../, un an pentru furt /.../, un an pentru furt /.../, contrabandă 158 zile. Face
parte din organizaţia muncitorilor din localitate. Cristache Stănică, căruţaş
/.../, pentru faptul de tăinuire de furturi /.../. Face parte din organizaţia
muncitorilor din localitate. /.../. State Renea (+), de profesie meseriaş
tâmplar la fabrica de lemne, cunoscut vechi socialist şi în prezent era Vice
Preşedinte la Societatea Artelor /.../. Alexandru Rivagi (+), meseriaş, făcea
parte din organizaţie. Gheorghe Ionescu (+) servitor. Gh. Muşătescu /.../.
Pascu Zaharia (+), muncitor, făcea parte din organizaţia muncitorilor din
localitate. /.../. Spiridon Vrănceanu (+), vatman la tramvai, făcea parte din
sindicat. Enache Sandu Popa (+). Sterea D. Ionescu (+). / şi alţii n.n./.
15)
Proces Verbal.
Astăzi 13 Iunie 1916 ora 10 a.m. Noi Ioan Gherasim Comisar special Şef
al Brigăzei de Siguranţa Galaţi şi Ioan Zanea Comisar şef al Circ. I Galaţi
constatăm prin prezentul proces verbal că în fruntea manifestaţiunei
muncitorilor sindicalişti din localitate se aflau următorii indivizi /.../. Toţi
aceştia îndemnau pe manifestanţi strigând în gura mare să înainteze în
contra armatei şi au fost văzuţi lovind soldaţi cum şi pe D-nii ofiţeri cu
petroae şi cu scândurile pe care le scosese de la ghociurile în care se aflau
parte din aceşti indivizi şi care mergeau în fruntea manifestanţilor. În mo-
mentul când manifestanţii se aflau în faţa cordonului de soldaţi s’a auzit mai
multe focuri de revolver trase din grupul lor, fără a se putea stabili până în
prezent cine au fost acei care au tras focurile de revolver. Parte din suszişii
indivizi au fost văzuţi şi recunoscuţi de către funcţionarii Vasile Tagaraş şi
Costache Grumeza cum şi de către subcomisarii Ioan Popescu, Ioan
Mihăilescu şi Nicu Dumitrescu.

Direcţiunea Poliţiei şi Siguranţei Generale.Brigada Specială de

Siguranţă Brăila. No. 3168 din 15 Iunie 1916. Confidenţial.
16)
D-sale D-lui Şef al Brigăzei de Siguranţă Galaţi.
Am onoare a vă comunica următoarele informaţiuni ce avem: Cu ocazia
revoltei sindicaliştilor, ce a avut loc în acel oraş intendentul organizaţiunei
Tănase Tinculescu, a fost primul care a tras foc direct într’un sergent major

15)
F.D.P.S.G. – Dosar 1177/1916
16)
F.D.P.S.G. – Dosar 1177/1916

51

-
şi în ofiţer cu un revolver calibrul 9 în care a avut 6 cartuşe. Patru din ele au
luat foc iar două nu. Aceste două cartuşe le are puse într’o cutie atârnată în
peretele din dreapta al camerei din stânga. Mai are un revolver sistem Brow-
ning cu un singur cartuş pus într’o cutie tot în acea cameră în peretele din
dreapta.
Al doilea, care a fost înarmat şi a tras focuri de revolver a fost muncitorul
de la Agenţie, Telemac, care se laudă că el fiind de o forţă erculană, s’a
luptat mai mult cu toţi. La acea rebeliune au luat parte ca delegaţi ai
sindicatelor din Brăila următorii: Ion Dumitrescu-Bătrânu, Herman Safir,
Toma Caranfil şi Janeta Maltus Istrate. Toţi aceştia au fost în frunte. În
şedinţa secretă din seara de 12 Iunie, Janeta Maltus-Istrate şi Dr. Racowski
au reuşit a hotărâ pe Nicolae Ionescu, Nacu şi Stoiciu că trebue să por-
nească imediat lupta pentru dărâmarea Consiliului Comunal. Dacă procesul
verbal de şedinţă din 12 Iunie nu a dispărut credem că ar fi edificator.
Şeful Brigăzii, /ss/ Indescifrabil. Secretar, /ss/ Indescifrabil

Legături internaţionale ale socialiştilor

Ziarul “Adevărul” Nr. 7359 din 4 Martie 1910.

Articolul: „Conferinţa socialiştilor din Balcani”.
În zilele de Crăciun 1909, la Belgrad a avut loc o conferinţă a social-
democraţilor din ţările balcanice. Au luat parte delegaţi ai socialiştilor din
România, Bulgaria, Serbia, Turcia, Muntenegru, Bosnia şi Herţegovina,
Croaţia şi Slovenia, Corintia şi Krainul. Din Grecia s-a trimis o telegramă în
care partidul de acolo se declară solidar cu delegaţii adunaţi în conferinţă.
Punctul de vedere al partidelor social-democrate privind chestiunea
balcanică a creat o acţiune comună a social-democraţiei din toate ţările
reprezentate. Acest punct de vedere este următorul: Statele Balcanice sunt
militariceşte foarte dezvoltate. Ele constau numai în militarism şi sărăcie.
Dela 1888 şi până acum Serbia a cheltuit pentru armata sa 650 milioane
lei; Bulgaria – în ultimele două decenii – 940 milioane lei; România - dela
1883, până la 1906 – 970 milioane. În aceeaş proporţie au cheltuit pentru
armată Turcia şi Grecia, pe când dela 1870 cheltuelile militare ale Serbiei
s’au împătrit, ale Bulgariei s-au încincit, ale României s’au întreit.
Importanţa politică pentru cestiunea Balcanică a acestor sforţări militare nu
constă în puterea lor militară, ci în îndatorirea tot mai mare faţă cu
străinătatea, pe care o atrag după ele. Aceste datorii publice au atins în
România cifra de 1430 milioane lei, în Turcia Europeană 2448 milioane, în
Grecia 815 milioane, în Bulgaria 643 milioane, în Serbia 696 milioane, în
Muntenegru 7 milioane lei, iar dobânzile ce se plătesc pentru ele ating
anual cifra de 300 milioane lei.
Şi totuş, robinetul împrumuturilor e departe de a fi închis. Aceste datorii
publice au devenit arma principală pentru cucerirea peninsulei Balcanice,
inclusiv România, de către capitalul străin. Ceea ce frapează când priveşti
52

-
aceste datorii publice este, nu numai că au fost plasate în cea mai mare
parte în mod neproductiv, dar că şi banii pe care trebue să-i aducă, au
rămas în străinătate, ca plată pentru diferitele arme şi obiecte aduse de
acolo.
Datoriile acestea publice silesc pe fiecare guvern să sporească mereu
veniturile statului, fie prin biruri mari, fie prin crearea unei industrii crescute
în mod artificial. În acest scop au apărut ca mijloc de salvare concesiunile
şi – după exemplul marilor state industriale din Occident – taxe mari va-
male. În statele acestea nici o roată nu se învârteşte fără un privilegiu şi
partea leului tot capitalului străin revine. Acest capital pătrunde în diferitele
întreprinderi direct sau prin mijlocirea Băncilor care poartă nume naţionale
şi adeseori nici atâta. De ani de zile s-a produs o adâncă frământare în
viaţa economică a statelor sus pomenite sub influenţa capitalului străin.
Despăduririle, exploatările miniere, căile ferate, fabricile arată că o formă
mai nouă s-a produs în aceste ţări eminamente agricole. Dar această
industrie creată cu ajutorul capitalului străin şi de dânsul, devine un nou şi
puternic mijloc pentru aservirea lor. Se stabileşte un fel de raport economic
colonial între statele Balcanice şi Capitalismul european, care nu se poate
să rămână fără consecinţe. Politica militaristă de îndatorire a dat, statele
mici interesate în chestiunea Balcanică şi chiar pe cel mai mare, pe Turcia,
cu totul pe mâna oligarhiei financiare şi a fabricanţilor de arme din
occidentul Europei. De oarece grupurile de financiari şi fabricanţi lucrează
de acord cu guvernele statelor lor, ţări ca România, Bulgaria, Turcia,
Serbia, etc. nu mai pot exercita nici o influenţă asupra mărimei dobânzilor
sau a preţurilor armelor şi muniţiunilor. Dar tutela şi amestecul diplomatic în
afacerile interne ale ţărilor menţionate, merge mai departe.
Dacă nu se poate proceda în toate ca în Turcia – s’a iscodit /descoperit
– n.n./ însă sistemul veniturilor vamale crescânde pe care statul „suveran”
le introduce şi cari asigură capitalului străin încă un deosebit câştig de
oarece îndărătul zidurilor vamale, industriile create cu capital străin storc
pentru produsele lor preţuri până la concurenţa întregei taxe vamale puse
de stat. Interesele capitaliste comune ale marilor state europene, fac ca ele
să aibă acum şi o politică comună, o acţiune comună în peninsula Bal-
canică. Ţărilor care o formează, precum şi României, nu le rămâne decât o
aparenţă de independenţă, cu care guvernanţii se laudă mereu, în care,
orbiţi, cred poate – dar care nu va rezista nici un moment vreunei încercări
de a se opune intereselor capitalului străin sau de a limita aceste interese.
De altfel capitalul străin are grijă de a înfrupta pe guvernanţi, direct şi
indirect, din bunătăţile sale, aşa că aceştia au o comunitate de interese cu
dânsul şi cred că apără interesele ţărei, confundându-le pe acestea cu ale
lor, pe când de fapt nu apără decât interesele capitalului străin.
Acesta este punctul de vedere din care trebuie privită chestiunea
Balcanică. Există în ţările numite numai o primejdie capitalistă. Dovedind
53

-
că nu există o primejdie germană, se poate cel mai bine distruge legenda
fraternităţii slave a Rusiei.
Cea mai mare rezistenţă trebuie opusă ţarismului, care e încă cel mai
mare duşman al libertăţei şi democraţiei. Salvarea statelor reprezentate la
conferinţă de primejdia capitalismului străin, liberarea de militarismul con-
sumator al celor mai bune forţe ale poporului nu poate fi decât în unirea lor
pe baza democraţiei, care singură poate înlătura orice duşmănie între
popoarele Balcanice, duşmănie pe care se bizue puterea diplomaţiei
europene şi succesul intrigei ei. Acestea sunt în rezumat cele ce s-au
discutat la conferinţa social-democraţilor din statele Balcanice, la care au
participat şi delegaţi din România

Mişcarea „sindicalisto-revoluţionară” desfăşurată de cercul

„România Muncitoare” şi „Revista Ideei”

Direcţia Poliţiei şi Siguranţei Generale.

17)
Referat No.1023 din 11 Maiu 1911 cu 12 interogatorii.
Mişcarea sindicalisto-revoluţionară, graţie propagandei haotice,
întreprinsă de către corifeii din jurul cercului România Muncitoare, precum
şi a cunoscutului anarchist Panait Moşoiu, /../ a luat în timpul din urmă, un
avânt foarte puternic. La aceasta, în bună parte, a contribuit propaganda
fără frâu, a ziarelor “Dimineaţa” şi în special “Adevărul”, unde D-l Mille,
după ce a căutat să reediteze argumentele pamfletelor socialiste în critica
îndreptată contra tuturor instituţiunilor acestei ţări, - /R/ exploatând în mod
scandalos evenimentele nenorocite din primăvara anului 1907, - a între-
prins cea mai sălbatecă campanie de distrugere morală a exşefului
guvernului liberal, pentru ca această campanie să culmineze prin cea mai
criminală aţâţare a claselor muncitoreşti la nesupunere către autorităţi şi
violenţă, faţă de fostul Şef al guvernului liberal.
Notă pur anarchistă a ziarului în cestiune nu a întârziat să-şi facă
efectul, - /R/. Publicul obicinuit al întrunirilor socialiste, compus în ma-
joritate din muncitori de toate categoriile începând cu muncitorii propriu zis
şi sfârşind cu aşa zisa intelectualitate socialisto-sindicalistă, savurau pur şi
simplu articolele anarchiste ale D-lui Mille. Clienţii obicinuiţi ai localurilor de
consumaţie din Calea Văcăreşti şi străzile mărginaşe, formaţi şi crescuţi
/R/ la şcoala sindicalismului racovskyan, citind gazetele D-lui Mille şi
comentând cuprinsul lor /care – n.n./ au aplicaţie la împrejurările vieţei
zilnice, în scurt timp au început să se formeze în grupuri, ce aveau la baza
lor înclinaţiuni determinate, aproape exclusiv de prietenia ce există între
membrii respectivi. Aceste reuniuni, la formarea cărora a contribuit /R/
“România Muncitoare”, /R/ au îmbrăcat forma unor adevărate grupuri de
propagandă subversivă, al căror subiect de predilecţie’l formau cestiunile
17)
F D.P.S.G. – Dosar 119/1911

54

-
sociale în toată complexitatea lor. Grupurile, astfel formate, discutând
cestiuni de doctrină şi tactică sindicalisto-revoluţionară, /R/ au atras,
asupra lor, atenţia acestei Direcţiuni şi în urma ordinului Domnului Director
al Siguranţei generale, /R/ grupurile în cestiune, au fost puse sub o strictă
şi riguroasă supraveghere. Din informaţiunile agenţilor însărcinaţi cu
supravegherea grupurilor formate, precum şi din verificarea informaţiunilor
agenţilor respectivi, resultă cum că, într’adevăr în cartierul Văcăreşti se
reuneau pe la localurile publice de acolo, indivizi de diverse categorii
sociale./R/. Numiţii nu se sfiau să aducă critici Guvernului, să îndrepte
atacuri vehemente contra diferitelor instituţiuni publice, adresând cele mai
triviale injurii la adresa diferiţilor demnitari ai Statului.
/R/. Domnul Director al Siguranţei generale a dat ordin ca numiţii să fie
chemaţi individual la această direcţiune şi interogaţi în sensul arătat mai
sus. /.../. Campania de rea credinţă şi pe cât de interesată pe atâta de
nedreaptă a ziarului Adevărul, a avut un prim şi imediat resultat, acela de a
înferbânta, până la nebunie, minţile exaltate ale acestor modeşti muncitori.
Barbu Eftimiu, /R/ unealtă inconştientă a campaniei Adevărului, venind în
ţară şi având cunoscinţă de existenţa grupului în cestiune /R/ s’a pus în
contact cu membrii grupurilor formate. Acest Eftimiu ’şi a dat toată
osteneala ca să determine pe Alexandru Soreanu /R/ la săvârşirea unui
gest violent.
/.../. Margulius, vorbind despre existenţa unor grupuri cu tendinţe
pronunţate pentru cestiunile sociale, în declaraţiunea pe care o face spune:
“cum că a cunoscut prin cafenelele din Calea Văcăreşti şi în special în
cafeneaua lui Gruen, diferiţi tineri meseriaşi. Între ei citează pe Bercovici,
Katz, Lohr, Jancu Schwartz, Mandelbaum, Isac Lazarovici, Ghelber, Leonte
Hohberg, Lupul Zibales şi Andrei” /numai evrei – n.n./. Aceştia sunt exact
membrii cari, după informaţiunile ce le avem, formează grupul de sub
conducerea lui Margulius.
Dar în aceiaşi declaraţiune, Margulius ceva mai jos, recunoaşte
existenţa încă a unui grup. /.../. “Tot la această cafenea /R/ mai veneau şi
alţi tineri meseriaşi şi’i cunosc şi pe aceştia. Ei erau: Văleanu, Soreanu,
Martin Marcus, Moritz Elman şi Calman Herşcovici”. Aceştia sunt exact
membrii, cari formează grupul Văleanu-liberale, a diverşilor demnitari ai
Statului, precum şi aceia ai directorului Siguranţei generale: toate atacurile
se îndreaptă în potriva acestora. Dacă avem în vedere firea bolnăvicioasă
a membrilor ce compun grupurile în cestiune, cari simt trebuinţa criminală
de a pleca in corpore pe la 2 sau 3 din noapte spre Morga oraşului sau
locul unde a avut loc tentativa de asasinat contra fostului Prim Ministru, sau
spre locul unde a fost ucis Stef. Mihăileanu, - dacă avem în vedere că
înclinările acestea formează tocmai caracteristica degeneraţilor predispuşi
la crimă, abia atunci se va înţelege pericolul pe care-l presintă propaganda
unui Moşoiu, Neagu sau Barbu Eftimiu, asupra acestor spirite
bolnăvicioase. Această propagandă grevându-se pe un astfel de
temperament şi fiind îndreptată asupra unor indivizi cari prin constituţiunea
lor psiho-fiziologică sunt predispuşi pentru crimă e uşor de înţeles de ce
55

-
sunt de temut acte de natură violentă, dacă propaganda aceasta criminală
îşi va continua ca şi până în prezent opera ei de destrucţiune socială.
Pentru ca nu cumva să se creadă că avem de a face cu nişte simpli
uvrieri, /R/ cari se reunesc nu din interese strict profesionale, ci pur şi
simplu spre a satisface o necesitate sufletească, devenită organică graţie
propagandei cercului “ROMÂNIA MUNCITOARE” şi a influenţei nefastă a
revistei anarchistă “IDEIA” /R/ vom lăsa să vorbească însuşi membrii celor
două grupuri importante, prin declaraţiunile scrise, făcute Siguranţei
generale /.../ întrucât teoria sindicalismului-revoluţionar înveştmântat în
haina ademenitoare a unui pseudo-democratism de paradă e mai apropiată
de minţile necoapte şi lipsite de experienţă cum sunt îndeobşte cea mai
mare parte dintre muncitorii şi ucenicii de toate categoriile. /subl.n./.
Aceştia, prinşi în mrejele întinse cu atâta artă de pescuitorii în apă
tulbure, erijaţi în conducători ai mişcărei sindicaliste din ţară, /R/ sunt
împinşi pe panta periculoasă a anarchismului semi-doctrinal. De aci încolo,
educaţia le este desăvârşită de propaganda lui Muşoiu şi acoliţilor săi.
Resultatul acestei propagande mixte sunt cercurile de propagandă
revoluţionară din Calea Văcăreşti, descrise în raportul de faţă, - emanaţiuni
inevitabile ale focarelor de perpetuă anarchie din str. Turturele (domiciliul
lui Moşoiu), din str. Sft. Vineri (domc. lui Christescu) şi Cercul România
Muncitoare din Str. Amzei. Rămâne să se vadă acum dacă guvernul şi ad-
ţia mai pot tolera un focar de desordine în care ilegalitatea este ridicată la
rangul de dogmă, - şi unde guvernul şi ad-ţia în schimbul îngăduinţei fără
margini – nu primesc decât repetarea constantă a asigurărei celui mai
profund dispreţ.
Propaganda aceasta e cu atât mai periculoasă cu cât anarchiştii de
temut nu sunt de loc Ravasolţii şi complicii lor criminali semi-nebuni cari
deşi pot face câteva victime totuşi dispar foarte curând de pe terenul vieţei
sociale: pericolul cel mare îl represintă “anarchiştii permanenţi” precum
sunt agitatorii de profesie descrişi mai sus, cari formează fermentul de
desordine şi disoluţiune socială.
Comisar Special Ajutor /ss/ Daşchievici.
Rezoluţie: (1): 20 Aprilie 1911. Se va copia în trei exemplare cari vor fi
înaintate: D-lor miniştri Marghiloman, Secretarului General şi Prefectului
Poliţiei Capitalei. La copia ce se va trimite pref. pol. Capitalei se va alătura
copii de pe interogatoriile ce avem cu privire la indivizii în cestiune.
Raportul de faţă va fi înregistrat, iar copierea şi expedierea se va face sub
îngrijirea D-lui Şef de Secţiune personal şi cât mai curând posibil. Director
/ss/ Panaitescu.
Rezoluţie: (2). Serviciul de Siguranţă care va lua notă de cele conţinute
în prezentul raport – având sub supraveghere pe indivizii arătaţi.
Complectând informaţiunile cu informaţiunile avute aci la Siguranţă şi la
Biroul de informaţiuni formând casier / cazier – n.n./ pentru fie care.- Voi fi
pus în corent cu ori ce mişcare s’ar semnala de agenţii cari vor circula
printre ei şi de ori ce alte sciri s’ar putea căpăta. Prefect /ss/ Indescifrabil.
56

-
 Articole scrise de Mille şi alţi redactori

Direcţiunea Poliţiei şi Siguranţei Generale.

18)
Notă din 4 Octombrie 1911. Agent 28
Sunt informat că revista „Facla” a trecut cu totul sub Direcţiunea ziarului
„Adevărul”. Toate cheltuelile şi încasările revistei se va face de către ziarul
„Adevărul”.

Direcţiunea Poliţiei şi Siguranţei Generale.

19)
Notă din 24 Octombrie 1911.
Acel care scrie la „Adevărul” articole pe pag.1, în chestia armatei, este
evreul sindicalist Micu Mondel, absolventul şcoalei de comerţ şi cultură din
Capitală.

Direcţiunea Poliţiei şi Siguranţei Generale.

20)
Notă din 10 Noiembrie 1911. Agent 28.
Redactorul de la „Adevărul”, însărcinat cu traducerea articolelor din zia-
rele franceze relativ la socializm şi despre tot ce se scrie de România este
evreul Iulian Siniol (Finkolştein), originar din Severin, dezertor din armată.
Acesta semnează articolele sale sub pseudonimul de I.S. sau numai S.
Anexez articolul apărut eri în „Adevărul” intitulat „Agenţii Provocatori”.

Contactele lui Nathan Wexler cu I.C.Frimu, dr. Racovski etc. Acţiuni

de propagandă socialistă.

Direcţiunea Poliţiei şi Siguranţei Generale.

21)
Brigada Specială. Nota din 3 Ianuarie 1912. Agent 92.
Rezultat al informaţiilor făcute privitoare pe socialistul Wexler, din strada
Florilor No.14, comunic următoarele: Numitul se numeşte Natan Vexler,
născut în Bucureşti în 1890, naţiune evreu, cunoaşte 4 clase primare, ca
ocupaţie este încasator la casa Mărgărit din strada Cantemir No.60 /.../.

18)
F.D.P.S.G. – Dosar 37/1909
19)
F.D.P.S.G. – Dosar 37/1909
20)
F.D.P.S.G. – Dosar 37/1909
21)
F.D.P.S.G. – Dosar 87/1911
57

-
 Direcţiunea Poliţiei şi Siguranţei Generale.
22)
Brigada Specială. Notă din 31 Ianuarie 1912. Agent 68.
Din nou semnalez pe prieteni socialişti Baraş /.../ în unire cu Nathan
Wechsler, ambii propovăduiesc şi ateismul cu o broşură ce o au dela Moşoi
/.../. De faţă era şi un anume Heinrich Goldfracht, lucrător pictor,bănuit de
agent şi de fapt libertar.

Direcţiunea Poliţiei şi Siguranţei Generale.

23)
Brigada I. Notă din 17 Februarie 1912. Agent 68.
Socialiştii Natan Wechsler, Heinrich Golfracht (desenator în str. Sfinţilor
No.22) David Solomonovici, Adolf Grinberg, Strulovitz, Iancu Baraş /.../.
Aceştia şi alţi socialişti sunt hotărâţi să formeze un cerc de socialişti, mai
mulţi evreii cari la un loc să formeze o bibliotecă cu broşurii pro libertare.

Acţiuni sindicalisto-socialiste

Direcţiunea Poliţiei şi Siguranţei Generale.

Notă din 4 Martie 1912.
24)
Agent 68.
La consfătuirea socialistă din cafeneaua Goiu au asistat: Natan
Vechsler, Solomon Segal, Baraş, Filip Sillman şi alţii. Critică şcoala
socialistă sindicală că nu este în stare să insufle românilor ideea
internaţională, deoarece aceşti socialişti români sunt antisemiţi. Unii spun
că mai întâi au fost anarhişti apoi au devenit socialişti. Alţi sindicalişti:
Gupcev,Traian Stoyanovici, Hatvani Stefan.

Direcţiunea Poliţiei şi Siguranţei Generale.

25)
Notă din 27 Septembrie 1912. Agent 28.
Atrag atenţiunea că acel care trimite ştiri de la Sofia pentru ziarul
„Adevărul” semnând „Westnic” este evreul Rosenthal, al doilea secretar de
redacţie al ziarului „Adevărul” căruia i s’a dat misiunea de a trimite ştiri din
Sofia, unde se află de câteva zile.

22)
F.D.P.S.G. – Dosar 87/1911
23)
F.D.P.S.G. – Dosar 87/1911
24)
F.D.P.S.G. – Dosar 87/1911
25)
F.D.P.S.G. – Dosar 37/1909
58

-
 Direcţiunea Poliţiei şi Siguranţei Generale.
26)
Notă din 8 Octombrie 1912.
Popovici, Sascal şi Rosenfeld au venit din Ploeşti în Bucureşti pentru a
tipări nişte afişe manifeste prin care să-i îndemne pe muncitori să
protesteze împotriva eventualului război. / Războiul balcanic - n.n./. La ti-
părirea afişelor vor lua parte şi tipografii David Eilenberg, Filip Sillman zis
Aron şi Romulus Sillman.
Manifest–afiş. Dacă m-ai citit, dă-mă altuia! Sindicatul lucrătorilor
tipografi, Strada Piaţa-Amzei No. 26. TOVARĂŞI, Seria Conferenţelor
Săptămânale a început Joia trecută. A DOUA CONFERENŢĂ
SĂPTĂMÂNALĂ, Joi, 9 August dela ora 7 până la 9 fix tot în Sala
Sindicatelor din Str. Piaţa-Amzei 26. Va vorbi Tov. I.C.Frimu despre
Mişcarea tipografică din Ungaria. Veniţi direct dela atelier, e interesul
vostru. Dacă pentru alţii întrebuinţaţi tot timpul vieţii voastre, - întrebuinţaţi
şi pentru voi două ore pe săptămână. Comitetul Sindicatului.

Ziarul “Voinţa Naţională” din 13 Octombre 1912.

Articolul: „Calomniatori, mişei şi escroci.”
Nu este pentru prima oară cînd banda de la „Adevărul” a fost prinsă în
flagrant delict de calomnie, şantaj şi escrocherie. D-nii Const. Mille, N. D.
Cocea şi cei din jurul lor nu pot trăi nici o zi dacă nu vor calomnia, şantaja
şi escroca lumea. D.C.Mille a fost dovedit cu acte că trădează interesele
naţionale, luînd bani de la „Alianţa Israelită” pentru ca să calomnieze ţara.
Cei de la „Adevărul” au fost prinşi cu şantaje şi escrocherie, fapte pentru
cari au fost înfieraţi de justiţie şi condamnaţi la amendă şi închisoare. Au
mai fost dovediţi de mai multe ori şi chiar condamnaţi de justiţia ţărei, că au
calomniat lumea. Chiar acum cîteva zile girantul „Adevărului” a fost con-
damnat pentru calomnie de Curtea cu juri din Roman, la 5 zile închisoare şi
20.000 lei - citiţi: douăzeci mii - despăgubiri către cel calomniat. Sistema
bandei de la „Adevărul”, „Dimineaţa” şi celelalte ziare anarhiste, este
următoarea: unde şantajul şi escrocheria nu reuşesc, începe calomnia. Şi
omul care nu se intimidează de încercarea de şantaj şi nu se lasă a fi
escrocat, este calomniat cu ultima violenţă de către banda de la „Adevărul”.
Lumea este pe deplin convinsă de această procedare banditească a
celora dela ziarul „Alianţei Israelite”. De cîte ori se întîmplă însă ca cineva
să cheme la răspundere pe d. C. Mille şi banda sa - pentru calomnii,
şantaje şi escrocherii, - cu toţii dau bir cu fugiţii ca cei din urmă mişei. Dacă
văd însă că nu-i chip de loc să scape de răspundere, atunci scot la iveală
cîte un ovreiaş nenorocit sau cîte un slugoi de romîn. Aşa s’a întîmplat cînd
a fost prins „Adevărul” în flagrant delict de şantaj şi escrocherie şi cînd

26)
F.D.P.S.G. – Dosar 87/1911
59

-
d.C.Mille a scăpat dînd pe mîna justiţiei pe subadministratorul său Bergher-
Munteanu şi pe reporterul Kestembaum-Castelan, cari au înfundat
puşcăria.
/.../. În toate ocaziunile d. Mille a reuşit să scape de răspundere, dînd ca
autori ai calomniilor şi infamiilor sale pe unii corespondenţi ai ziarului sau
chiar pe rotarii şi portarii de la „Adevărul”. Mai întîi s’a sforţat din toate
puterile să fie scos din cauză şi să provoace amînări nesfîrşite ale
procesului. În cele din urmă /.../ d. Mille a dat ca autor al insultelor şi
calomniilor din ziarul său pe... portarul „Adevărului”.

Dezvăluiri

Ziarul „Viitorul” din 13 Mai 1914.

Articolul: „Cum a operat trădătorul Mille”.
Reîmprospătarea dovezilor care au scos pe Mille din rândul oamenilor
cinstiţi şi l’au aşezat în acela al trădătorilor de neam. /.../. În anul 1900, pe
când Mille era deputat, - spre ruşinea parlamentarismului român, - a trimis
pe coasociatul său de atunci în străinătate, ca să cerşească subscripţiuni
băneşti dela societăţile evreeşti din străinătate. Trădătorul i-a dat două cărţi
de vizită de recomandare, scrise cu mâna sa, una către Solomon Reinach
şi alta către Narcisse Levine, ambii conducători ai „Alianţei izraelite” şi în
special al doilea, preşedinte al societăţei Ica şi al Alianţei. Pe aceste cărţi
de vizită, trădătorul de neam şi ţară, omul în serviciul intereselor străine,
semnase: „DEVOTAT C.MILLE”.
Cui îi era „devotat” individul care astăzi îndrăzneşte să solicite voturile
cetăţenilor Capitalei? Narcisse Levin era preşedintele Alianţei izraelite
universale şi Solomon Rinach vicepreşedinte /.../ dela care însuşi trădătorul
a mărturisit că a primit suma de 27.000 de lei, pentru a duce campanie în
contra intereselor româneşti prin ziarul „Adevărul”. Dar, cărora li s’a adresat
Mille ca să le ceară bani pentru ziarul său în pragul falimentului, e destul să
spunem că Narcisse Levin, este omul care în calitatea sa de preşedinte al
Alianţei Izraelite, a adresat miniştrilor de externe ai Franţei şi Italiei un
memoriu PRIN CARE ERAM ARĂTAŢI CA UN POPOR BARBAR, tocmai
în momentul când faimosul ministru de externe al Statelor Unite, Hay,
prevenea puterile semnatare ale tratatului din Berlin că România n’a
îndeplinit prescripţiile art.44, din acel tratat. Iată căror oameni, - duşmani
declaraţi ai ţărei, - este “devotat” C. Mille! /.../.

60

-
 Rapoarte ale Legaţiei române din Belgrad şi ale Poliţiei portului
Giurgiu. Moţiune. Scopurile Conferinţei reprezentanţilor partidelor
socialiste din Balcani (Belgrad, 5 octombrie 1912). Mişcarea socialistă
şi muncitorească internaţională

Ministerul Afacerilor Străine. Secretarul General.

27)
21 Octombrie 1912
Copie de pe raportul Legaţiunei noastre din Belgrad No. 616.
Domnule Ministru,
Răspunzând telegramei cifrate No. etc. etc., am onoarea a vă aduce la
cunoştinţa Excelenţei voastre cele mai la vale. În ziua de 5 crt. / 05.10.1912
- n.n./ a avut loc aci o întrunire intimă a reprezentanţilor partidelor socialiste
croat, sârb, bosniac, român şi a federaţiunei socialiste din Salonic, cu
scopul de a prepara convocarea celui de-al doilea congres balcanic,
precum şi spre a se organiza o acţiune comună a partidelor socialiste
balcanice în contra războiului. În urma discuţiunilor ce au avut loc între
diferiţii delegaţi şi care n’au fost date publicităţii s-a votat o moţiune, al cărui
text, în traducere românească, îl veţi găsi aci alăturat şi care este semnat şi
de D-nii Dr. Rakovsky şi M. G. Bujor, delegaţii români.
/ss/ Filality.
Ministerul Afacerilor Externe. Copie. Moţiune.
I.
1) Conferinţa prealabilă balcanică social-democratică consideră ca
necesară o eventuală acţiune comună întreprinsă de către partidele social-
democratice din Balcani, pentru care motiv constată că trebueşte convocat,
cât mai de grabă, al doilea congres al acestora.
2) Consideră de asemenea că la al II-lea congres trebue invitate spre a
participa toate partidele şi grupurile social-democratice din Balcani, fără
chiar a se exclude, nici una din Partidele Internaţionalei, pe lângă care, cu
drept de vot consultativ să mai fie admise şi partidele social-democratice
austro-ungare şi ruseşti.
3) Autorizat cu prilejul primului congres balcanic socialist de a exercita
rolul de secretariat mijlocitor, Partidul Sârbesc simte de a sa datorie să
aducă prezenta moţiune la cunoştinţa tutulor partidelor şi grupurilor,
precum şi a efectua convocarea celui de-al doilea congres.
II.
În vederea politicei imperialiste a Statelor Capitaliste, în vederea
atacului Italiei asupra Tripolisului, atac care reprezintă cel mai mare şi cel
mai brutal act şi în vederea pericolului de o eventuală complicaţiune în
Balcani, ca şi a unui sinistru militar în Europa, conferinţa prealabilă social-

27)
F.D.P.S.G. – Dosar 68/1910
61

-
democratică balcanică hotărăşte – în conformitate cu recomandaţiunea
Biroului Socialist Internaţional – să se ţie la 23/5 Noembrie, din iniţiativa
Partidelor socialiste balcanice, meetinguri, la cari să participe în mod
reciproc oratori de a fiecărui partid . Proletarii balcanici vor accentua că, se
asociază cu proletarii internaţionali, vor menţiona cum că aderă la o
republică federativă democratică balcanică, în care să figureze şi Turcia –
a cărei politică îndărătnică şi a cărei rea organizaţiune administrativă face
să-şi deschidă poftele micilor state balcanice şi marilor puteri europene
pentru cuceriri – considerând această soluţiune ca cea mai bună garanţie
pentru menţinerea păcei şi pentru dezvoltarea în genere a popoarelor
balcanice.
III.
Această hotărâre trebueşte comunicată tutulor partidelor şi grupurilor
social-democratice din Balcani.
/Semnăturile delegaţiilor – n.n./.

Propagandă împotriva războiului

Ziarul „România Muncitoare” din 15 Noembrie 1912.

Articolul: „Vor război”.
Din ordinul guvernului „Societatea Macedo-Romînă” şi „Liga Culturală”
au început o serie de întruniri ca „să deştepte sentimentul nostru naţional”.
Din miile de piepturi, piepturi de copii, mai ales elevi de liceu, de normală,
de seminar ieşea un singur strigăt: Vrem război. Imbecili şi criminali. Nu
elevilor inconştienţi, cari nu vor merge la război şi cari nu-şi dau seama de
grozăviile lui sunt adresate cuvintele acestea. Ele revin lui Antonescu,
Delavrancea, Florescu, guvernului şi tuturor acelora cari aţîţă patimile
şovine pentru a se arunca într-un război. Sunt imbecili pentrucă n-au
învăţat nimic din ceeace este înaintea nasului lor, n-au învăţat nimic din
„calamităţile războiului”, nimic din dezastrele pe cari el le aduce atît în-
vinşilor cît şi învingătorilor. Sunt imbecili cînd cred voinicoşii noştri că vor
putea uşor merge pînă la Sofia, că vor ocupa teritorii fără mari sacrificii,
bulgarii fiind sleiţi şi neputînd opune nicio rezistenţă.
Nu împotriva bulgarilor vom duce noi războiul, ci împotriva prietenilor lor
ruşii, şi voinicoşii noştri vor aduce asupra ţărei aceeaş foamete, aceeaş
jale, acelaş dezastru ca în Turcia şi Bulgaria. Sunt criminali pentrucă, în loc
să se cutremure acum la vederea holerei care înaintează, în loc să-şi pună
toate sforţările pentru a împiedica întinderea în ţara noastră a acestui flagel
care va secera mii de vieţi. /R/. Împotriva acestor întruniri imbecile şi
criminale muncitorimea trebuie să protesteze, împotriva lor noi trebuie să
ne punem toată energia noastră.”
În momentul cînd încheiem aceste rînduri, primim ediţia specială a
„Adevărului”. Într’un articol pe 2 coloane intitulat „Pentru aromîni”, ziarul
62

-
„Adevărul” încurajează pe imbecilii şi criminalii dela Eforie, aprinde patimile
şovine cele mai urîte şi aţîţă împotriva bulgarilor, insinuînd că şovinismul
bulgar, aţîţat la un război victorios, începe să ochească cu jind pămîntul
cucerit cu sîngele fiilor noştri şi ciuntit de o diplomaţie ingrată şi
răuvoitoare.
Ne ridicăm cu toată energia pentru a dezaproba atitudinea nenorocită a
„Adevărului”. După ce logică, pe baza căror fapte îşi permite „Adevărul” să
insinuieze că Bulgarii se uită cu jind la Dobrogea, că vor s’o ocupe? /.../.

Ziarul „Dreptatea” No. 872 din 8 Octombrie 1915.

Articolul: „Federaţia Unionistă pregăteşte vărsări de sânge
în Capitală”.
Câţiva politiciani s’au hotărât să dea în România un spectacol demn
numai de triburile din Africa. Ei au pus la bătae suma de 300.000 lei şi au
anunţat pentru Duminică, la orele 3 p.m. în sala Dacia şi grădina Cinema-
Rex din Calea Victoriei două întruniri sângeroase. Motivul acestei stupide
agresiuni la care se vor deda tovarăşii de Idei-Federaşti, este că România
să declare războiu imediat Bulgariei.
Cei cari au făcut timp de aproape 40 ani politică nemţească - vizez
direct pe d-nii Nicu Filipescu şi Take Ionescu /R/ - deşi au luat în cârcă
Ardealul spre a-şi face popularitatea pierdută, vor acum războiul cu
Bulgaria, ca şi cum năzuinţele noastre naţionale ar fi în Balcani. Şi când vor
ei războiul contra Bulgariei? Când nici una din Puterile Quadruplei în
numele cărora lucrează aceşti domni în ţara Românească, nu înţeleg să
facă nici cea mai mică dojană României că n’a mobilizat când a mobilizat
Bulgaria şi că nu s’a năpustit contra acesteia când ea a atacat Serbia.
Incontenstabil jocul Federaştilor este periculos pentru ei, periculos pentru
aspiraţiunile întreg neamului Românesc.
Când însăşi Quadrupla Înţelegere crede numai de datoria ei de a apăra
Serbia, când ea debarcă trupe la Salonic în acest scop, când nici Italia nu
se gândeşte să trimită trupele ei în Balcani, pentru că nici Italia nu poate
să-şi frângă armata ei în două, nebunia profesată de federaşti, cari cer ca
România să lupte pe două fronturi, apare evidentă. De ce fac ei însă acest
joc periculos? Pentru un singur motiv: să doboare guvernul pentru acelaş
meschin motiv care a existat întotdeauna la baza acţiunilor politicianilor
noştri: ambiţiunea de a guverna ei în zilele cele mari.
/ss/ Al. Tissescu

63

-
 Direcţiunea Poliţiei şi Siguranţei Generale.
26)
Notă din 25 Iulie 1912
Sinteză: La cafeneaua comunistă din Calea Văcăreşti au fost următorii
liberatori: Moriţ Elman, Isac Lazarovici zis Buzău, Alexandru Soreanu,
Zibalis, Iancu Kaţ etc. Peste 90% din anarhiştii din România au fost evrei.
Pentru economie de spaţiu redau doar numai câteva exemple: Adolh
Reichmann (Dosar 79 - fila 15); Kaiserman (Dosar 7 - fila 182). Despre
Kaiserman, comisarul special N.S. Petrescu din „Brigada Informaţii şi
Controlului streinilor”, în raportul către Directorul Siguranţei Generale
(Dosar 7 - filele 181-182) scrie: “Acest evreu Kaiserman e un înfocat
socialist, cu oare care cultură şi e secretar şi al câtor-va societăţi evreieşti
din Capitală”. Alţi evrei: Rosenzweig (Dosar 8 – fila 2); David Gabai (Dosar
19 - fila 166); Isak Lazarovici zis Sache Disperatu, Avram Kesler, Grinberg
Sami, Margulius Samuel (Dosar 19 - fila180); Bercovici (Dosar 48 - fila 13);
Iancu Schwartz (Dosar 48 - fila 49). În Dosarul 31/1910, în notele Nr.
304/9.12.1909; 312/19.12.1909; 326/22.1.1910 ale agentului 124, notele
agentului 11 din 23.3.1910, agentului 21 din 21.4.1910, rapoartele unui
agent din Paris din 19.5.1910, 2.6.1910, 14.6.1910, 26.11.1910, 21.2.1912,
notele agentului 207 A din 4.3.1914 şi nota agentului 179 din 8.4.1915 se
raportează numele evreilor, cei mai înfocaţi propagandişti ai României
Muncitoare, astfel: Iancu Svartz zis Ianchel, Catz Iancu zis Benimen, David
Tavi zis Eizenstein, Benjamin Rosentzeig zis Rozeanu, zis Rozentzweig,
Sami Margulius, Moritz Elman, Sami Schvarţ, Leon Francezu, Herşcovici.
Unii aveau corespondenţă cu Rakovsky la Paris.

Portretul anarhisto-comunistului Rakowski

Copie din ziarul „Epoca” No. 238 din 14.IX Dr. Cristu Stancioff
27)
Racovschi, Martie 1913 – Mai 1919.
Născut în comuna Kotel (Bulgaria) la 29 August 1873. Părinţii săi /.../
având luat pământ în dijmă în Dobrogea din timpul dominaţiei otomane,
pentru păşunarea vitelor; ei posedau acolo şi stâne de oi. Ei au emigrat din
Bulgaria şi s’au stabilit definitiv în Dobrogea între anii 1880-1881 adică
după ce această provincie fusese anexată României prin tratatul dela
Berlin. După aşezarea definitivă /.../ în oraşul Mangalia /.../ Cristu Stancioff
Racowski a fost dat la şcoala primară din acest oraş, iar în urmă trimis de
părinţi în Bulgaria pentru continuarea studiilor gimnaziale şi liceale la
Gabrovo şi Varna. Studiile superioare le-a făcut în Franţa, Elveţia şi

26)
F.D.P.S.G – Diferite Dosare din 1912
27)
F.D.G.P. - Dosar 3/1913
64

-
Germania. /.../. Câtva timp a urmat şi cursurile Facultăţei de Medicină din
Berlin /.../ ca supus bulgar.
/.../. În timpul cât studiase în Franţa, Racowski frequenta cercul
internaţional al studenţilor socialişti din Geneva din care făcea şi el parte,
cerc cunoscut ca având relaţiuni cu anarhiştii din acel oraş. /.../. Cât a stat
la Berlin, dedându-se la agitaţiuni, autorităţile germane l-au expulzat ca
strein inoportun. /.../. După expulzarea din Germania, în 1900, el trece în
Rusia, unde de asemenea este expulzat, înapoindu-se iarăşi în Franţa.
/.../. La 15 Aprilie 1904 /.../ părăseşte Franţa pentru a veni în România
/.../ reuşeşte să se strecoare în listele electorale ale comunelor Mangalia şi
Gherengik, din judeţul Constanţa, apoi să se aleagă membru în consiliul
judeţean din Constanţa şi în urmă să fie trecut şi în Corpul Ofiţerilor de
rezervă cu gradul de medic căpitan. Activitatea de agitaţiuni din străinătate
o continuă şi în ţară căutând prilejuri de agitaţie şi îndemnând la
nerespectarea legilor şi instituţiunilor statului. În Iulie 1907, în urma unui
articol publicat în ziarul L„Humanite” cu No.1085/1907, prin care insultă
armata din care făcea parte ca medic căpitan în rezervă, este trimis
înaintea Consiliului de reformă care a dispus ştergerea lui din controalele
armatei. Cam în acest interval, verificându-se şi actele, pe baza cărora
reuşise să se înscrie în listele electorale ale judeţului Constanţa
constatându-se că nu putea să se bucure de supuşenia română a fost şters
din aceste liste.
Tot în Iulie 1907, Consiliul de Miniştri, prin decizia No.920, a hotărât
expulzarea sa din România. /.../. În timpul expulzării sale se stabileşte în
Bulgaria, unde desfăşoară o campanie de calomnii şi ponegriri la adresa
României. /.../. La 12 Februarie 1911, se înapoiază fraudulos în România şi
se constitue prizonier spre a verifica motivele expulzării. Expulzat din nou
/.../ se stabileşte mai întâi la Constantinopole şi apoi la Sofia.
/.../. În 1912, aflându-se la cârma Statului Guvernul Conservator Carp,
iar la Ministerul de Interne d-l Marghiloman, s’a încuviinţat d-rului Racowski
în mod provizoriu să vină în ţară pentru afaceri familiare. Cu ocazia
primului război balcanic, în preajma hotărârei noastre în Campanie contra
bulgarilor /.../ devine militarist şi patriot bulgar. /.../. Prin organele socialiste
din ţară înfruntă sentimentul patriotic, numind aventură criminală obiectul
campaniei noastre din 1913 iar prin ziarele şi revistele streine publică
articole cu aceiaşi tendinţă. /.../. Mai târziu, după campania noastră din
1913, Racowski cerea retrocedarea Cadrilaterului către Bulgaria, susţinând
că românii au comis un furt.
/.../. Izbucnind marele război european /.../ D-rul Racowski a început să
agite pe socialiştii din România, pentru menţinerea neutralităţii sub
pretextul principiilor socialiste /.../. D-rul Racowski a fost arestat pentru
subminarea puterii de stat, nu în calitatea sa de socialist. În timpul
războiului a fost eliberat din închisoare

65

-
 Rakovskii conduce Guvernul Bolșevic din Ucraina

1919. Articolul: „Rakovski şi bolşevicii ruşi. Bandele roşii ale lui

28)
Rakovski pregătesc noui mişcări bolşevice în Ukraina.”
Situaţia din Ucraina începe să se clarifice. Directoratul, în mâna căruia
este astăzi puterea, vrea să fondeze o republică democratică moderată
fără ca prin aceasta să intre în federaţia rusă.
Rakovsky şi bolşevicii. Marele adversar al acestui directorat este
guvernul lucrătorilor şi ţăranilor republicei federative a sovietelor din
Ukraina, guvern bolşevic, aliat cu cel de la Moscova, în contra căruia luptă
- din păcate fără o concentrare de forţe – Denikin şi Petliura. Sufletul
mişcărei bolşevice din Ucraina este Rakovsky a cărui acţiune este
îndreptată contra ţărei româneşti, peste care ar dori să-şi întindă nefasta-i
„protecţie întru fericirea” proletariatului ./.../.
Guvernul bolşevic al lui Rakovsky. Origina acestui guvern este din
Decembrie 1917. A stăpânit pentru prima dată Kievul în Februarie 1918.
Germanii l-au expulzat din Ucraina şi l-au silit să se instaleze în mod
provizoriu la Kursk, în Rusia sovietelor. După înfrângerea germanilor
guvernul bolşevic a reluat ofensiva sub ordinele faimosului Rakovsky. /.../.
Rakovsky a reocupat Harcov apoi Kiev.
Teroarea roşie a lui Rakovsky. Bătălii sângeroase, cruzimi fără seamăn
au marcat luptele între ţăranii ukraineni revoltaţi şi armatele roşii ale lui
Rakovsky. Bolşevicii şi ţăranii, înarmaţi şi unii şi alţii cu arme şi muniţii s’au
masacrat pe rând. /.../.
Denikin şi Petliura. Un lucru este sigur: Denikin şi Petliura nu se înţeleg.
Revanşa bolşevicilor se apropie. Nu trebue să se uite că Rakovski, cu toate
că este bătut şi isgonit din Kiev, se sprijină pe vastul rezervoriu al Rusiei
sovietelor.

Activitatea desfăşurată de Brigăzile de siguranţă. Găsirea unor

manifeste socialiste antirăzboinice

Direcţia Poliţiei şi Siguranţei Generale. Biuroul Secretariatului No.

29)
81689 S. din 4 Octombrie 1916
către Marele Cartier General al Armatei
La No. 539 din 3 Octombrie a.c. cu onoare se înapoiază cele două
manifeste socialiste trimise, binevoind a cunoaşte că s’a dat un ordin
circular pentru a se face cercetări şi descoperi provenienţa acestor
manifeste şi a se împiedica răspândirea lor la noi în ţară.

28)
F.D.G.P. - Dosar 3/1913
29)
F.D.P.S.G. – Dosar 996/1916
66

-
 A. Primul manifest
1/ Tovarasi! In numele principiilor noastre protestam in contra unui
razboiu provocat de o clica de politiciani mituiti fara constiinta si fara de
scrupul. Noi nu voim sa luptam pentru asa zisa “dezrobire a fratilor nostri
de dincolo”, ci vom lupta numai pentru dezrobirea taranimei şi muncitorimei
noastre proprii din lanturile sclaviei si din mizeria neagra in care i-a aruncat,
- la noi mai rau ca ori unde, - un capitalism nemilos. De noi depinde ca
urgia razboiului care a zdrobit atatea natiuni sa crute pamantul românesc.
Tocmai acum, cind “Internationala” care a tacut atita timp se agita din nou,
cind tovarasii nostri franceji si germani incep in fine sa înteleaga si trateaza
in comun asupra tacticei lor viitoare, acum noi socialistii români nu putem si
nu voim sa luam asupra noastra raspunderea morala de a fi impiedicat
opera de impacare. Noi n’avem nici un motiv de cearta cu vecinii nostri,
nimeni nu ne ameninta, nimeni nu ne ataca. De aceea ar fi o crima sa
varsam sangele nostru pentru interesele capitalismului strein. Tovarasi!
Agitati pe toate caile, luptati din toate puterile voastre in contra razboiului.
Ganditi-va la programul nostru, la principiile „Internationalei”! Impotriviti-va
si refuzati a va jertfi pentru agenti si interese streine si veti dobandi cel mai
mare merit pentru causa umanitatei. Traiasca Internationala!
2/. Partidul socialdemocrat din România. Muncitori si tarani! Soldati si
ofiteri! Cetateni! Tara a ajuns intr’o situatiune dintre cele mai jalnice.
Oltenia, Muntenia, Dobrogea si o parte a Moldovei zac sub jugul
cotropitorilor straini. Trei sferturi din poporul român, cu gospodariile si
casniciile imprastiate, a ajuns pribeag si muritor de foame. Avutia nationala
praduita ori incaputa in mana dusmanului. Armata pierduta, sute de mii de
feciori disparuti din mijlocul nostru: prisonieri cari se pierd in lagarile de
concentrare, invalizi si morti. Vaduve si orfani ramasi pe drumuri. Moldova
prefacuta in lagar, în spital si in cimitir, unde se zbat in chinuri resturile
armatei si populatiei, secerate de frig, de foame, de mizerie si de epidemii.
Tara inglodata in datorii de miliarde, fara siguranta reocuparii teritoriilor
pierdute, si cu perspectivele cele mai negre pentru viitor, iar pe deasupra,
compromisa in Balcani si in Europa, cu o situatiune internationala dintre
cele mai critice.
CETATENI! Tara trebuie salvata! Dar pentru aceasta trebuie sa ne
intrebam: cine poarta respunderea nenorocirii prezente? Toti avem res-
punsul pe buze: respunderea este întreaga a clasei stapanitoare. Ea are nu
numai respunderea evenimentelor de astazi, ci si o respundere istorica. Ea
a adus taranimea rasluind pamanturile, la sapa de lemn. Ea a jefuit tara si
poporul, facand ca o sleahta de imbuibati si trandavi sa asupreasca
milioane de iobagi. Ea e vinovata de pelagra, tuberculosa, analfabetizmul,
coruptia si decaderea morala care ne bantue. Regimul acesta de politiciani
lacomi, fricosi, reactionari, condusi de o dinastie tot asa de lacoma si
reactionara a savarsit crima neispasita dela 1907; el a încurcat tara in
67

-
stupida campanie dela 1913; el a prigonit clasa muncitoare, lovind in
sfortarele ei de dezrobire, el a impuscat pe muncitori. El a descompus toate
puterile de dezvoltare si rezistenta a tarii.
CETATENI! Daca am fost batuti in razboiul european, infrangerea si
dezastrul nu se datoresc taranului, care nu ar fi fost destul de brav si nu ar
fi stiut sa-si apere pamantul, ci chipului cum am fost condusi de aceasta
clasa stapanitoare. Sutele de milioane, miliardele votate pentru pregatirea
tarii au intrat, in cea mai mare parte, in buzunarele fara fund ale oamenilor
de afaceri de la guvern si ale rudelor si prietenilor lor. Obisnuiti sa consi-
dere tara ca pe o mosie a lor, conducatorii Statului au pus în fruntea ar-
matei nu pe ofiterii cei mai vrednici, ci pe cei mai lingusitori. Functiile cele
mai insemnate militare si civile au fost incredintate rudelor nenumarate ale
Bratienilor, partizanilor politici si slugilor lor. Din randurile lor au iesit Iliestii,
Crainicenii, Socecilii si ceilalti comandanti nepriceputi si tradatori.
CETATENI! Acum neprevazatorii si necinstitii guvernanti duc la pieire si
ceeace mai este din vechea Românie. Zeci de mii din soldatii si locuitorii
ramasi au cazut prada frigului, foametei, tifosului exantematic. Mijloacele
de trai ce se mai gasesc au fost insfacate de contrabandistii sus pusi.
Pentru restul României nu este nici carne, nici zahar, nici pane, in tara cea
mai bogata din Peninsula balcanica traieste astazi poporul cel mai
nenorocit si sarac. Comandantii superiori, din indemnul guvernului, au
intrebuintat fata de soldati mijloacele pe cari jandarmii rurali si logofetii le
intrebuinteaza fata de tarani. Soldatii cari si-au parasit caminul, avutul si
familiile ramase bataea de joc a armatelor cuceritoare, sufar pe teritoriul
neocupat tratamentul cel mai odios. Eroii care si-au varsat sangele pentru
apararea pamantului nostru, ostasii cari au stat toata iarna in transeie, cu
apa pana la brau, neavand de mancare decat fasole, mazare si pane
uscata, sunt pe deasupra batuti, schingiuiti si impuscati caineste, fara nici o
judecata. Sprijinit de sangerosul guvern tarist, guvernul nostru a introdus,
incetul cu incetul, intregul sistem de guvernare al despotizmului rusesc.
CETATENI! Acum oligarhia alearga la o miselie noua. Ea se teme sa nu
izbucneasca si la noi, dupa cele intamplate in Rusia, indignarea care
clocoteste in sufletul tuturor taranilor, soldatilor, ofiterilor si cetatenilor. Ca
să preintampine furtuna, ea intinde poporului cursa votului universal si
exproprierii partiale a marei proprietati. Sarlatanii deprinsi sa guverneze
tara cu siretlicuri si viclesug, cred ca ingaduind niste reforme, pe cari pana
ieri le combateau cu inversunare, vor izbuti sa pastreze si mai departe
privilegiile si puterea. Ei vor sa targueasca sentimentele democratice ale
poporului, dupa cum au targuit sentimentele firesti pentru fratii din
Transilvania. Dar nu vor reusi! Tara ii cunoaste! Ea stie prea bine ca nu
oligarhia, care a ferecat-o, a supt-o si dezorganizat-o, poate s-o reinvie,
dandu-i un regim nou si democratic.
68

-
 Nu pot face reforme serioase, pe cari sa le aplice cu sinceritate, ciocoii
vechi si noi si au batut joc de împroprietarirea dela 1864 a lui Cuza, tra-
gand ei toate foloasele; cari au nascocit casa rurala ca un mijloc de
capatueala boiereasca si de scumpire a pamanturilor; cari s-au intovarasit
in bande de prada a avutului obstesc, poreclite regii cointeresate; cari au
prefacut Parlamentul intr’o gasca de hoti şi lachei si regimul constitutional
intr’o lugubra minciuna. Ministrii, sefii de partide, politicianii cu regele lor în
frunte, nu mai au ce cauta in vieata publica a poporului român. Locul lor
este la puscarie! Pe de alta parte aceasta oligarhie nevrednica si decazuta
nu poate da tarii nici victoria. Ea nu mai poate face nici o sfortare creatoare
si nu ne poate readuce teritoriile pierdute. Mai mult, ea nici nu mai poate
lucra cu guvernele democratice ale tarilor aliate, si cu atat mai putin cu
guvernul revolutionar al Rusiei. Politica ei cu doua fete, de intriga si de
viclenie; pizma cu care priveste la stralucitoarea primenire din Rusia, in
contra careea e gata sa unelteasca, n-au trezit decat banueala si dispretul
guvernelor aliate. Ea nu apara ci compromite interesele prezente si viitoare
ale tarii. In laturi dar cu pleava aceasta!
CETATENI, MUNCITORI SI SOLDATI! PARTIDUL SOCIAL
DEMOCRAT PORNESTE LA LUPTA PENTRU RASTURNAREA
TARIZMULUI ROMÂN. Voi trebue sa va dati seama ca acesta e primul pas
pe care trebue sa-l facem pentru reformarea României, pentru apararea ei
teritoriala, pentru reintegrarea ei, pentru progresul ei democratic. Vremuri
noi se deschid pentru popoarele asuprite. Pretutindeni ele iau in propriile
lor mani franele conducerii lor. Izbanda ideilor noi, pe ruinele raspandite de
capitalizm este izbanda popoarelor. Triumful proletariatului socialist rus, si
nu a stramtului nationalizm razboinic, a adus libertatea nu numai a
poporului rusesc ci si moldovenilor basarabeni. Acelas triumf va aduce
libertatea si o viata noua romanilor din regat, casi celor din Transilvania. A
sosit vremea ca poporul roman, facand propria lui revolutie, sa se libereze
de oligarhie si monarchizm. Fiti toti: muncitori, tarani, soldati, ofiteri si
cetateni, fara deosebire de neam sau de convingeri politice, fiti la inaltimea
misiunii pe care istoria ne-o aseaza pe umeri. Fiti fauritorii unei Romanii
noi, libere, pasnice, drepte si fericite. Numai cu voi si prin voi ea se poate
infaptui. Numai asa ne vom invrednici de sangele nevinovat varsat din
belsug. Numai asa numerosii si scumpii nostri morti vor fi razbunati si vor
dormi linistiti in tristele lor morminte. Sus inimile romani! Adunati-va sub
steagul Revolutiei mantuitoare.
JOS OLIGARHIA! TRAEASCA REPUBLICA.
Comitetul de Actiune Socialdemocrat Roman.

69

-
 30)
B. Cel de-al doilea manifest:
Partidul Socialdemocrat din Romania
CETATENI. Evenimentele petrecute la Iasi la 18 Aprilie vor ramanea
unice in istoria poporului roman. Cenzura si presa li-a trecut sub tacere.
Dar degeaba nadajduieste oligarhia ca va putea intinde asupra lor valul
uitarii. In ziua aceea - INTAI MAI stil nou - cincisprezece mii de soldati si
ofiteri rusi din armata revolutionara de peste Prut, dupa ce au praznuit la
Socola Sarbatoarea Internationala a proletariatului, s-au indreptat spre oraş
intr-o mareata procesiune. Ei au ajuns pana in strada unde era detinut, intr-
o casa particulara, TOVARASUL RACOVSKI. Inca dela inceputul razboiului
României tovarasul nostru a fost pus in stare de arestare fara nici un motiv
marturisit de guvernul netrebnicului Brateanu, şi adus dela Bucuresti la
Vaslui si de acolo la Iasi. Armata liberatoare a Rusiei l-a pus in libertate.
Uriasa manifestatie, avand pe cel liberat in mijlocul ei, cu placarde si
steaguri rosii cari, pe langa inscriptiile rusesti aveau si inscriptii românesti:
Traeasca libertatea! Traeasca internationala! Traeasca Republica
federativa! Traeasca fratia dintre popoare!, a inaintat in cantece
revolutionare pana in Piata Unirii, unde a avut loc o mare adunare si s-au
rostit cuvantari importante.
Unul dintre membrii Comitetului Executiv al delegatilor soldati si ofiteri a
explicat ca armata rusa a liberat pe Racovski pentru ca a dorit sa vada si
sa vorbeasca cu un adevarat representant al poporului roman. Destul am
vazut si auzit pe representantii clasei stapanitoare a Romaniei! Racovski a
spus intre altele, ca guvernul a fagaduit reforma sub influenta
evenimentelor din Petrograd. Era cu neputinta ca România sa ramaie cu
ticalosul ei regim electoral si agrar, cand alaturi de ea a triumfat Republica
federativa rusa, care acorda drepturi politice nu numai barbatilor, fara
deosebire de neam sau religie, dar si femeilor. POPORUL ROMAN ARE
DATORIA SA DUCA PANA LA CAPAT ACEASTA OPERA, FACAND SA
TRIUMFE SI IN ROMANIA PRINCIPIUL REPUBLICAN. Si sa faca astfel
primul pas spre Republica federativa a popoarelor balcanice, care va pune
capat vrajbei dintre ele si va crea conditiile necesare propasirii lor. Dupa
aceasta, un ofiter rus s-a adresat in franţuzeşte, soldatilor si publicului
romanesc, spunand: Ati vazut ce am facut noi in Rusia. E RANDUL
VOSTRU ACUM SA FACETI SA TRIUMFE SI IN TARA VOASTRA IDEILE
REPUBLICANE. Aici este mantuirea taranimei si a tarei romanesti. Noi NU
INTELEGEM VICTORIA FARA REPUBLICA. Manifestantii liberatori s-a
scoborat dupa aceea, in perfecta ordine, spre gara, de au luat pe tovarasul
sublocotenent M. Gh. Bujor, care era urmarit de autoritatile militare si pe
punctul de a fi tradus in fata curtii martiale. Vina lui era ca la
înmormantarea - dela 3 aprilie - a tovarasului C. Ottol, membru in Comitetul
Executiv al Partidului, care a cazut secerat de tifosul exantematec

30)
F.D.P.S.G. – Dosar 2/1917

70

-
indeplinindu-si datoria de medic militar, a tinut, la cimitirul israelit din Iasi, o
cuvantare, in care a spus, intre altele, ca cel mort cade jertfa pentru o
cauza care nu este nici a lui, nici a socialdemocratiei, nici a tarii si a urat ca
ERA NOUA DE DREPTATE, DE EGALITATE SI FRATIE ADUSA DE
REVOLUTIE IN RUSIA SA SE INAUGUREZE CAT DE CURAND SI IN
NENOROCITA ROMANIE. In tot timpul manifestatiunii si a neuitatelor
fapte, autoritatile isi pierdusera cumpatul si intrasera ca in pamant. Mii de
cetateni esiti pe strazi, pe piete, la ferestre, la balcoane, au salutat cu
entuziasm, pe tot parcursul pe liberatori, steagurile rosii si pe liberati. In
noaptea aceleeasi zile tovarasii Racovski si Bujor au trecut in un tren
special in Rusia. CETATENI! Guvernul dupa ce si-a venit in fire, a alergat
la obisnuitele lui minciuni, ca sa acopere infrangerea suferita. D. Brateanu
si dupa d-sa d. Cerbasof, afirma ca eliberarea lui Racovski este opera unor
agenti cumparati cu bani germani si ca este totodata o violare a vointei
poporului roman. Este de-ajuns sa amintim ca evenimentele dela 18 aprilie
s-au indeplinit cu concursul armatei rusesti, care nu poate fi banuita ca a
fost cumparata de germani; ca intre poporul roman si ticalosul sau guvern
nu este nicio solidaritate incat lupta acestuea si sfaramarea masurilor lui nu
constituie citus de putin o atingere adusa poporului; ca consiliul soldatilor si
ofiterilor rusi din Jasi a refusat sa condamne pe ofiterii si soldatii cari au
luat parte la evenimentele de la 18 aprilie; ca mai mult ei au felicitat
calduros printro rezolutie, pe cel liberat, pe cand ei, la randul lor, au fost
aprobati si felicitati de numeroase consilii ale ofiterilor si soldatilor, precum
si de presa revolutionara si democratica a Rusiei; este de ajuns, zicem, sa
ne amintim de toate acestea ca sa ne dam seama cat de jalnica este
situatiunea acelora cari isi inchipuie ca in aceste vremuri noi vor mai prinde
calomniile lor invechite.

MUNCITORI, CETATENI! Faptele de mai sus au un vadit CARACTER

REVOLUTIONAR - si au, pentru aceasta, deosebita insemnatate. Odata cu
ele DESPOTICA „LEGALITATE” A OLIGARHIEI A FOST SFARAMATA.
Zagazurile cari inchideau drumul democratiei dornice de lupta au fost
doborate. Prin spartura facuta suvoiul popular va putea rasbi in sfarsit.
Suntem in pragul unor prefaceri adanci. Poporul roman, aruncat in
prapastie de o stapanire nevrednica, putreda, egoista, lacoma si criminala,
nu mai poate trai sub regimul de pana acum. EL ARE NEVOIE DE
LIBERTATE, DE DREPTURI DEPLINE, CA SA SE POATA SINGUR
CONDUCE SI CA SA ISI POATA ASEZA SINGUR TEMELIILE UNEI
VIETI NOI. Ne adresam deaceea tuturor straturilor sociale din tara:
proletariatului constient, din a carui avantgarda fac parte cei doi refugiati;
taranilor, soldatilor, ofiterilor; tuturor acelora cari au ajuns la convingerea ca
in ROMANIA TOTUL TREBUE SCHIMBAT, ne adresam si le spunem:
LUATI PILDA DELA CELE INTAMPLATE LA 18 APRILIE. DACA A FOST
CU PUTINTA CA DOI OAMENI SA INFRANGA AUTORITATEA
SALBATICA A UNEI OLIGARHII ZAPACITE ŞI DEMORALISTE, CU ATAT
MAI USOR VA FI UNUI POPOR INTREG SA-SI RECAPETE LIBERTATEA
SI DREPTURILE INCALCATE. FOLOSITI-VA DE CALEA DESCHISA LA
71

-
18 APRILIE, DUPA CUM INTELEGE SA SE FOLOSEASCA PARTIDUL
SOCIALDEMOCRAT.
ADUNATI-VA SUB STEAGURILE LUI LIBERATOARE! LUATI PILDA
DELA ALIATII NOSTRI RUSI. UNITI-VA IN CUGET SI IN SIMTIRI.
RIDICATI-VA PANA LA INALTIMEA VREMURILOR MARI PRIN CARI VA
SA TRECEM. Faceti o nobila, patriotica si mantuitoare silinta şi veniti cu
noi, sa ducem pana la capat actul inceput la 18 aprilie: Sa maturam pleava
netrebnica si trandava care stapaneste si suge tara si sa dam libertate
deplina poporului nostru iobag.
Comitetul de Actiune socialdemocrat roman.
31)
Referat. Brigăzile Centrale. 14 Iunie 1917
/.../. Din examinarea sumară şi după stilul scrisului pare că acest mani-
fest este opera personală a D-lui Racovsky, fiind tipărit în Rusia. Este de
observat în primul rând că tipografia din Rusia, unde s-a tipărit nu are
accentele /diacriticele – n.n./ necesare şi a fost nevoe pentru adăogirea lor
cu creionul /.../.
Comisar special /ss/ Indescifrabil.

31)
F.D.P.S.G. – Dosar 2/1917
72

-
 SOCIALISMUL (COMUNISMUL). ORIGINI. ACTIVITATE
1)
Introducere

„Fondul Comitetului Central al Partidului Comunist român reprezintă

unul dintre fondurile importante pe care le-a deținut Arhiva C.C. al P.C.R.
Prelucrat de arhiviștii: Anghelache Camelia, Barbu Gabriela, Siteanu
Emanuela, Ionescu Mădălin și Marin Șerban și arhivarii: Meșca Nicoleta,
Dinu Floarea, Șerban Tamara și Bojan Eugenia, fondul aduce în prim plan
o parte din istoria românilor anilor 1921 – 1989, în lumina documentelor
deținute de unul dintre aparatele centrale de partid importante.”
„Fondul cuprinde documente importante, începând cu hotărâri, decizii,
decrete, protocoale ale Plenarelor C.C., stenogramele și procesele-verbale
ale unor importante întâlniri ale Biroului Politic, Organizatoric ale C.C. al
P.C.R., până la notele informative trimise Cancelariei C.C. de diverse
organizații de partid din țară. În urma evenimentelor din decembrie 1989,
Comitetul Central al Partidului Comunist Român și-a încetat activitatea, iar
arhiva acestuia a fost preluată în regim de urgență de către Ministerul
Apărării Naționale și depozitată, vreme de câțiva ani, la Arhivele Militare din
Pitești, iar în anul 1993, aceste documente, au fost preluate de Arhivele
Naționale prin intermediul Direcției Județene Argeș a Arhivelor Naționale,
intrând în custodia Biroului Arhive Contemporane, la sfârșitul anului
1995.„Mutarea documentelor, succesiv, în mai multe spații de depozitare,
de multe ori în așezarea în stivă pe jos, a dus la dezorganizarea acestor
arhive, la pierderea sau rătăcirea instrumentelor de evidență, astfel încât
Arhivele Naționale au fost determinate să treacă la prelucrarea arhivistică a
documentelor create și deținute de Partidul Comunist Român, în vederea
introducerii lor în circuitul științific.”
„În acest fond apar documente începând cu anul 1921, când P.C.R. nu
avea Cancelarie, dar erau deținute de Cancelaria C.C. al P.C.R. Aceeași
situație se întâlnește și în cazul documentelor privind activitatea altor
partide importante. Pentru perioada 1921 - august 1944, Hotărârile
Comitetului Executiv al Internaționalei Comuniste, scrisorile conspirative,
rapoartele asupra activității Partidului Comunist din România, circularele
către „secțiunile partidului”, rezoluțiile Plenarelor C.C. al Partidului
Comunist din România erau, în mare parte, fotocopii și copii (ținând cont și

1)
Direcția Arhivelor Naționale Istorice Centrale, Biroul Arhive Contemporane.
Prefață la Inventarele 2348 (autor: arhivist Anghelache Camelia), 3296. (autor
Inspector principal Daniela Dragomir), Inventar 2781.

73

-
de condițiile istorice când P.C.R. a activat în ilegalitate și de faptul că
majoritatea membrilor de partid erau evrei, unguri, ruși și mai puțin români,
aceasta explică de ce foarte multe documente erau scrise în limba
maghiară, rusă, germană, bulgară).”
„După Congresul din mai 1921, un moment important din activitatea
partidului l-a reprezentat constituirea, la 4 decembrie 1921, a Comitetului
Provizoriu al Secțiunii București al P.S.R. care a devenit, de fapt, Comitetul
Executiv al întregului partid. În vederea desfășurării lucrărilor Congresului,
întrerupte prin arestarea delegaților, s-a convocat la Ploiești, pentru zilele
de 3, 4 octombrie 1922, Conferința generală a P.S.R., transformată în cel
de-al II-lea Congres, care a adoptat și noua denumire de Partidul Comunist
din România. Congresul al II-lea a adoptat, stabilind titulatura de Partidul
Comunist din România, statutul partidului și a ales organele conducătoare
ale Partidului:
C.C. – alcătuit din 9 membri și 3 supleanți, în frunte cu Gheorghe
Cristescu, secretar-general;
Comisia Centrală de Control și
Consiliul General, alcătuit din 15 membri, reprezentând organizații
regionale și locale de partid, ce nu făceau parte din celelalte organe
conducătoare.”
„Ca secțiune a Cominternului, ceea ce însemna că tezele și hotărârile
de orice fel ale Internaționalei a III-a Comuniste erau obligatorii pentru toți
membrii și toate comitetele, comisiile, grupele P.C., Partidul Comunist din
România nu și-a elaborat o linie politică proprie. P.C.R.-ului i s-a impus,
începând din decembrie 1923 – la Conferința a VI-a a Federației
Comuniste Balcanice -, „autodeterminarea până la despărțire” de statul
român a unor provincii istorice românești, locuite în majoritate de români.
Amestecul Cominternului în problemele politice și organizatorice ale P.C.R.
prin indicații obligatorii, necorespunzătoare situației din România, au
produs mari frământări în partid.”
„În documentele de partid adoptate la Congresele al III-lea (august
1924), al IV-lea (28 iunie – 7 iulie 1928) și al V-lea (3 – 24 decembrie
1931), Cominternul a impus o serie de aprecieri greșite privitoare la politica
națională, problema agrară, statul român a fost considerat, în mod eronat,
ca un „stat tipic cu mai multe națiuni” rezultat din „acapararea unor teritorii
străine”. Prevederea statutară prin care partidul era considerat Secție a
Internaționalei Comuniste, conținutul celor 21 de condiții de afiliere la
Comintern și mai ales susținerea publică a tezei greșite referitoare la
unitatea statului român a dus la scoaterea P.C.R. în afara legii. În noile
condiții, P.C.R. a trecut la reorganizarea sa pe baze conspirative. A fost
reorganizat C.C., având în frunte, din aprilie până în august 1924, o
conducere denumită „Directoriu”, care la Congresul al III-lea a revenit la
denumirea statutară a conducerii partidului, de „C.C.”. Astfel, dintre
74

-
membrii C.C. a fost ales un „Comitet Executiv”, care, după un scurt timp, a
luat denumirea de „Birou Politic”, al cărui secretar general a fost ales Elek
Koblos.”
„La începutul anului 1927 s-a constituit Biroul Politic, ce activa în
străinătate, iar în țară, cu munca operativă, se ocupa un Birou și
„Secretariatul P.C.R.”. Plenara C.C. al P.C.R., din iulie 1925, sublinia că
ridicarea nivelului de pregătire teoretică a membrilor săi reprezintă „cea mai
urgentă datorie a partidului”, chemând totodată la „studierea și cunoașterea
pe degete a realității de la noi.”
„La începutul deceniului al III-lea, în împrejurări specifice evoluției
mișcării muncitorești pe plan internațional, care au influențat inevitabil și
situația proletariatului organizat din țară, se produce sciziunea mișcării
muncitorești din România. După marele Congres al Partidului Socialist
Român, din anul 1921, o parte a membrilor săi a fost împotriva afilierii fără
rezerve la Comintern, excluși ulterior din partid, alături de o seamă de
elemenete social-democrate, s-au constituit în partide regionale socialiste
și social-democrate, care, în iunie 1921, în cadrul unei conferințe comune,
ținută la Ploiești, au pus bazele Federației Partidelor Socialiste din
România. F.P.S.R. a fost alcătuită din: Partidul Socialist (vechea Românie),
Partidul Socialist din Ardeal și Partidul Social-Democrat din Bucovina. La
Congresul din 7-9 mai 1927, organizațiile regionale socialiste și social-
democrate s-au grupat în Partidul Social-Democrat din România.”
„În anii 1921-1923, F.P.S.R. a fost afiliată la Asociația Internațională a
Partidelor Socialiste (Internaționala a II-a) cu sediul la Viena, iar după
aceea, la Internaționala Socialistă a Muncitorilor, cu sediul la Londra. În
iunie 1928, un grup de socialiști de stânga a părăsit P.S.D. și a constituit
Partidul Socialist al Muncitorilor din România. Acest partid a fost afiliat la
Biroul Internațional al Partidelor Socialiste Independente și Unitare, cu
sediul la Paris.”
„Partidul Comunist Român, ca secție a Internaționalei a III-a Comunistă,
a fost prezent la toate congresele și plenarele dintre anii 1921 și 1933, ale
acestui for comunist mondial. Consiliul General Sindical (1923-1926) și
apoi Confederația Generală a Muncii au fost afiliate la Federația
Internațională a Sindicatelor, cu sediul la Amsterdam.”
„După criza economică din anii 1929-1933, România a intrat într-o nouă
fază a evoluției sale, caracterizată prin accelerarea ritmului de
industrializare, creșterea producției agrare, lărgirea și diversificarea
schimburilor comerciale. Evoluția de ansamblu a României, în perioada
1934-1940, a fost influențată într-o mare măsură de configurația nouă a
factorilor vieții internaționale și, îndeosebi, de instaurarea dictaturii hitleriste
în Germania. Măsurile adoptate de C.C. al P.C.R., în iulie 1933 și aprilie
1934, aveau în vedere orientarea activității organizatorice a partidului spre
întărirea legăturii organelor centrale de partid cu organizațiile regionale și
locale. La Plenara C.C. al P.C.R. din iulie 1933 s-a hotărât mărirea
75

-
numărului organizațiilor regionale, de la 7 la 11. Pentru viața și munca de
ansamblu a partidului, un loc important l-au avut Plenarele C.C. al P.C.R.
din aprilie 1934, iulie 1936 și iunie 1939, la acestea adăugându-se
conferințele organizațiilor regionale ale P.C.R.”
„Viața politică din România a suferit o schimbare la începutul anului
1938, în sensul concentrării unei puteri mai mari în mâinile regelui și a
desființării pluralismului partidelor politice. Plenara a VI-a a C.C. al P.C.R.,
din iunie 1939, a stabilit, drept sarcină centrală a partidului, concentrarea
eforturilor pentru înfăptuirea Frontului Unic Muncitoresc, realizat în aprilie
1944, în urma tratativelor dintre reprezentanții P.C.R. cu socialiștii (Teodor
Iordăchescu, Ștefan Voitec, Lothar Rădăceanu, C.Titel-Petrescu ș.a.).”
„Pentru perioada 1944-1965 accentul cade pe organizarea statutară a
partidului. În 1948 ia denumirea de Partidul Muncitoresc Român. Trebuie
subliniat că după acest an, P.M.R. este foarte preocupat de situația sa
numerică și de componența socială, un rol deosebit jucându-l Comisia
Controlului de Partid, organ constituit tocmai pentru a pune în aplicare
politica de control total, exercitată de P.M.R. Activitatea acestei Secții era
aceea de a constitui comisii de cercetare a „neregulilor și sabotajelor”, de
verificare a membrilor de partid și de înlocuire a celor care nu
corespundeau standardelor impuse de partid, metode de excluderi și
anchete, de întocmire a tot felul de situații statistice privind membrii de
partid, de analiză a stării de spirit a populației, atât de la sate cât și de la
orașe, în urma impactului cu noua rânduială ce se instaura după modelul
sovietic. După anul 1950, un rol deosebit se acordă învățământului de
partid, școlilor „rapide” de 3 luni și 6 luni, pentru formarea noilor activiști, cu
dosare bine verificate și „dedicați” muncii de partid. Abundă hotărârile de
partid privitoare la aplicarea Instrucțiunilor C.C. pentru primirea în rândurile
P.M.R. a unor noi membri.”
„În anii 1944, liderii P.N.Ț. și P.N.L. au aderat și ei, constituindu-se astfel
un comitet de acțiune (Lucrețiu Pătrășcanu, Constantin Titel-Petrescu, Iuliu
Maniu și Constantin I. C. Brătianu). La 10 iunie 1944 s-a consituit Blocul
Național Democratic (format din P.N.Ț., P.N.L., P.C.R. și P.S.D.).”
„Actul de la 23 august 1944 a dus la modificarea radicală a vieții politice,
afirmarea P.C.R. și îngrădirea activității celorlalte partide politice. Începând
cu 26 septembrie 1944, P.C.R. a conceput Proiectul de Platformă al
F.N.D., ajungându-se prin unele manifestări ale C.C. al P.C.R. din România
/subordonat efectiv U.R.S.S.-ului – n.n./ la redactarea Platformei Frontului
Unic Muncitoresc. Actul constituirii Consiliului Național al F.N.D. a fost la 12
octombrie 1944. La 6 martie 1945 a fost instaurat guvernul dr. Petru Groza,
în cadrul căruia F.N.D. deținea pozițiile hotărâtoare în guvern, având
Președinția Consiliului de Miniștri și 12 ministere (din cele 17). Un rol
important din activitatea patidului l-a ocupat Conferința Națională a P.C.R.
din octombrie 1945. În cadrul Conferinței a fost ales C.C. al P.C.R., format
din 27 de membri și 8 membri supleanți și adoptarea Statutului. La 22
octombrie 1945 a avut loc prima ședință Plenară a noului C.C., care, pe
bazele prevederilor statutare, a consituit un „Birou Politic”, format din 7
76

-
persoane, având sarcina de a conduce activitatea politică și munca
generală organizatorică; un „Secretariat” pentru munca curentă
organizatorică executivă – format din Gheorghe Gheorghiu-Dej, Ana
Pauker, Teohari Georgescu, Vasile Luca și „Comisia Centrală de Control”;
secretar general al C.C. al P.C.R. a fost ales Gh.Gheorghiu-Dej.”

„După cel de-al doilea război mondial, ideologia comunismului a avut

mulți adepți. Aceasta se datora și faptului că participarea U.R.S.S. la
luptele împotriva nazismului, începând cu anul 1941, i-a schimbat mult
imaginea. Pentru majoritatea opiniei occidentale, URSS nu mai era țara
bolșevicilor cu „marile epurări” din 1936-1938, care erau ca și uitate, pactul
germano-sovietic din august 1939 ș.a. Rostirea cuvântului U.R.S.S. avea
să determine conturarea a două imagini valorizante: un stat învingător,
puternic și o țară martiră și vlăguită. Printr-o manevră subtilă, operată prin
grija propagandei, aceste imagini foarte pozitive despre o Uniune Sovietică
victorioasă, puternică, avea să se raporteze la conducătorul său, I.V.Stalin.
Se știe că această fațadă conținea și multe exagerări, iluzii și
neadevăruri. Dincolo de sacrificiul uman (în cel de-al doilea război
mondial, din cele mai recente estimări, au murit 26-27 milioane de oameni),
Uniunea Sovietică procedase, în timpul războiului, la exterminări masive
(ofițeri polonezi la Katin) și la deportări însemnate: germani de pe Volga
(380.000 dintre care jumătate au murit pe drum), ceceni (408.000), tătari
din Crimeea (300.000). /Și mii de militari români luați prizonieri în ziua de
25 august 1944 (Un exemplu: Datorită fostului rege Mihai, care nu a
semnat Tratatul de Armistițiu decât la 12 septembrie 1944 - mințind
populația României, în discursul său la radio, din ziua de 23 august 1944,
precum că a semnat Tratatul de Armistițiu -, rușii nu ne-au socotit aliați
decât după 12 septembrie, de aceea, sub pretextul că dau arme moderne
unor Mari Unități, a invitat efectivele acestora în cazărmile rusești. Acolo,
când militarii au predat armele pentru a le fi schimbate, rușii i-au luat
prizonieri și i-au trimis în minele din Siberia, unde noii prizonieri au găsit alți
prizonieri români, basarabeni și bucovineni civili, (după ce Basarabia,
Bucovina și Ținutul Herței au fost ocupate de ruși). Mulți din aceștia,
datorită condițiilor inumane – foamete, muncă epuizantă, dusă peste
puterile omenești, pedepse, frig, (ca într-un lagăr de exterminare) - și-au
lăsat oasele acolo. Un plutonier majur, care a fugit din acest lagăr-mină,
mi-a povestit că iarna, datorită pământului înghețat nu-și puteau îngropa
morții și-i depozitau într-o baracă anume, așezându-i stivă. Noaptea, din
cauza foamei cumplite, unii se strecurau din baraca lor și tăiau câte o
bucățică din cadavrele depozitate, pe care o mâncau, pentru a putea
supraviețui) – n.n./. Totodată, mărirea hotarelor prin integrarea provinciilor
finlandeze, poloneze, române și cele trei state baltice, a Prusiei orientale, a
Ruteniei, extinderea influenței asupra anumitor state din Europa și Asia.
Analiza extinderii comunismului în anii 1940 arată că ea a fost mai puțin
un rezultat al dinamicii doctrinare, cât unul al exploatării abile a efectelor
războiului.” „Plenara C.C. al P.C.R. din 8-9 ianuarie 1947 a hotărât
desființarea comitetelor regionale de partid, întărirea comitetelor județene
77

-
și legarea lor direct de C.C. al P.C.R. La 27 septembrie 1947, Birourile
Politice ale C.C. al P.C.R. și C.C. al P.S.D. au hotărât începerea lucrărilor
pregătitoare realizării Partidului Unic Muncitoresc, iar la 13 noiembrie, C.C.
ale celor două partide, reunite în ședință comună, au adoptat platforma de
unificare. Abdicarea regelui la 30 decembrie 1947 și proclamarea R.P.R.
au marcat un nou cadru politic. Prin Legea de constituire a R.P.R. se
preciza că puterea legislativă va fi exercitată de Adunarea Deputaților, iar
puterea executivă de un Prezidiu, compus din 5 membri, ales în
unanimitate de voturi, din Adunarea Deputaților. La 21 februarie 1948 au
început lucrările Congresului de unificare a P.C.R. cu P.S.D. Congresul a
ales C.C. al partidului, format din 41 membri și 16 supleanți (43 provenind
din P.C.R. și 16 din P.S.D.), partidul luând denumirea de Partidul
Muncitoresc Român. La 28 februarie 1948, în prima sa Plenară, C.C.din
ianuarie 1950 s-au trasat o serie de sarcini privind activitatea Biroului
Politic, Secretariatului și Biroului a ales „Biroul Politic”, format din 13
membri și 5 membri supleanți și Secretariatul, secretar-general fiind ales
Gheorghe Gheorghiu-Dej.”
„Prin Plenara Organizatoric, s-a hotărât crearea unor secții la C.C., ca
aparat al acestuia, s-a stabilit principiul teritorial de organizare pentru
organele locale de conducere ale partidului, investite cu atribuții noi în
conducerea activității economice și social-culturale din raza lor teritorială.
Potrivit Hotărârii Congresului al VI-lea al P.C.R., în anii 1948-1950, a avut
loc verificarea membrilor de partid, înlăturarea acelor cadre considerate
„elemente necorespunzătoare”. Începând cu anul 1953, au fost primiți noi
membri de partid, „cu respectarea strictă a regulei primirii individuale ai
celor mai merituoși oameni ai muncii”. Plenara C.C. din 19-20 august 1953
a consacrat un punct al ordinei de zi, problemelor îmbunătățirii muncii de
partid. La sfârșitul anului 1955 (23-28 decembrie) a avut loc Congresul al
VII-lea al P.C.R. Congresul a ales Biroul Politic, Secretariatul și Comisia
Controlului de Partid. Între 20 și 25 iunie 1960, s-a ținut Congresul al VIII-
lea. Congresul a ales C.C. al Partidului și Comisia Centrală de Revizie.
Prima ședință Plenară Centrală a ales în unanimitate Biroul Politic,
Secretariatul și Comisia Controlului de Partid, prim-secratar fiind reales
Gheorghe Gheorghiu-Dej.”
„La 19 martie 1965 a încetat din viață Gheorghe Gheorghiu-Dej, iar la
Plenara din 22 martie 1965 a fost ales, în funcția de prim-secretar al C.C. –
Nicolae Ceaușescu. Instituția Comitetul Central al Partidului Comunist
Român, reprezenta, conform Statutului Partidului Comunist Român din anul
1965, instituția care coordona activitatea partidului, organiza aplicarea
directivelor Congreselor Partidului Comunist Român, referitoare la politica
internă și externă, conducea organele de presă și alte instituții ale
partidului, administra fondurile materiale ale partidului, alegea Comitetul
Executiv, Prezidiul Permanent, Secretarul General și Secretariatul ș.a. În
vederea îndeplinirii atribuțiilor sale în conducerea activității politice,
economice, organizatorice și ideologice, a organelor de stat, culturale, a
organizațiilor de masă și obștești și organizarea în bune condiții a muncii,
78

-
pentru îndeplinirea tuturor hotărârilor de partid, a legilor țării și controlul
asupra înfăptuirii acestora, Comitetul Central își constituie: Comisiile pe
probleme ale muncii de partid, Secțiile Comitetului Central al Partidului
Comunist Român (Cancelarie, Economică, Relații Externe, Agrară,
Gospodărie de Partid, Administrativ-Politică, Propagandă și Agitație,
Cadre), Colegiul Central de Partid.”
„Pentru perioada 1965-1975 predomină hotărârile C.C. de acordare a
dreptului de a semna și elibera documente, dovadă că stratificarea
ierarhică se realizase, iar C.C., prin grupul de inspectori și instructori
executa un control atent asupra cadrelor de partid, atât din punct de vedere
organizatoric, cât și ideologic.
De exemplu, Secția Cancelarie a Fondului C.C. al P.C.R. cuprinde
documentele din anii 1932, 1945-1948, 1950-1989. Ele însumează
informații despre activitatea partidului desfășurată în plan intern
(propunerile pentru organizarea investirii lui Nicolae Ceaușescu în funcția
de președinte al Republicii Socialiste România; diferite proiecte de măsuri
pentru dezvoltarea și modernizarea unor sectoare din industrie și
agricultură; elaborarea diferitelor proiecte de buget; propunerile referitoare
la executarea unor lucrări de investiții; proiectele planurilor naționale de
dezvoltare economic-socială a României; propunerile de eliberări și numiri
în funcții a unor cadre; telegramele, scrisorile și felicitările adresate lui
Nicolae și Elenei Ceaușescu cu prilejul aniversărilor, conferirii unor ordine
și medalii, soluționarea unor probleme personale ș.a.).
Totodată, documentele transmit și politica externă a partidului, precum:
relațiile diplomatice ale Republicii Socialiste România cu alte state; poziția
țării noastre la diferite reuniuni, consfătuiri, conferințe europene și
internaționale; dezvoltarea relațiilor economice și politice cu alte țări;
vizitele efectuate de Nicolae și Elena Ceaușescu în străinătate; informări cu
privire la vizitele efectuate în România a unor șefi și delegații din alte state
ș.a.
Principalele genuri de documente din această secție a C.C. sunt:
protocoale, stenograme, hotărâri, adrese, note, informări, planuri, rapoarte,
tabele nominale, scrisori, telegrame, cărți poștale, felicitări, cărți de vizită,
broșuri, hărți, organigrame, fotografii, registre, condici ș.a. Majoritatea
documentelor sunt scrise în limba română, existând și documente scrise în
limbile: engleză, rusă, germană, franceză, maghiară, spaniolă, sârbă,
chineză, portugheză, arabă, scrierea Braille ș.a.
În arhiva Cancelariei C.C. al P.C.R. s-au găsit procesele-verbale ale
ședințelor Secretariatului, Biroului Politic și Biroului Organizatoric, hotărâri
ale Secretariatului, stenogramele Plenarelor C.C., ședințele Secretariatului,
Biroului Politic și Biroului Organizatoric și alte materiale. Conform
Procesului-verbal de distrugere a unor materiale suplimentare (dosar
149/1952, f.29), o parte din arhivă a fost distrusă prin ardere, considerată
„materiale suplimentare” – care nu se păstrează în arhivă”, printre acestea
numărându-se: Raportul C.C. la Plenara din 3-5 martie 1949, legi fiscale,
hotărâri ale C.C. și Biroului Organizatoric ș.a.
79

-
 Nota din dosarul 124/1961 cuprinde unitățile arhivistice care nu sunt în
arhiva C.C.: documentele privind: conducerea provizorie a partidului până
la 23 august 1944; cele până la venirea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, a
Anei Pauker după venirea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej – la care au
participat Gh.Gh.Dej, Constantin Pârvulescu și Ana Pauker; trimiterea lui C.
Pârvulescu la Moscova.”

Documentele sunt în cea mai mare parte originale și au valoare

documentar-istorică deosebită, întrucât o mare parte din ele sunt date
spre cercetare pentru prima dată.

80

-
 ORGANIZARE (SPICUIRI)

Organizarea PCdR în anul 1923-1924. Unele carențe

Informare privind “Organizarea Partidului Comunist din România”.

1)
Traducere din limba germană. Autor Koblos. Viena, 14 mai 1923
1. Conducerea Centrală de partid are următoarele resoarte:
a. Birou politic, care conduce toată activitatea politică legală şi ilegală şi
ţine legătura cu organizaţiile de partid din străinătate şi cu Internaţionala a
III.
b. Biroul pe ţară a Sindicatelor care vor să cucerească sindicatele deja
existente şi să-i atragă în sindicate pe muncitorii încă neorganizaţi.
c. Eficacitatea Conducerii Centrale de Partid este verificată de Comitetul
de Control ales la Congres.
În scopul unei mai bune orientări a Conducerii Centrale, la fiecare trei
luni se ţine o şedinţă comună cu Comitetul de Control şi Consiliul General,
ce se compune din 15 membri.
2. Presa.
a.) un organ de presă ce apare de două ori pe săptămână (în limba
română).
b.) săptămânal un supliment (în limba maghiară).
c.) până acum s-a editat în limba maghiară, în 4000 ex. o broşură cu
titlul “Situaţia noastră”.
d.) un calendar în limba maghiară în 5000 ex. pentru popularizarea
ştiinţei.
e.) recent, de 1 mai s-a editat un memoriu, în 10.000 ex., de 16 pag. În
octav.
Construcţia organizatorică a Partidului Comunist din România
Forma legală:
1. Un secretariat general
2. Două secretariate de provincii
3. Cinci secretariate judeţene
4. În afară de acestea, două secretariate judeţene în Basarabia
(ilegale)..
Numărul secțiilor și grupelor partidului
În Regat exisă 12 secții cu patru grupe, în total: 837 membri. În
Transilvania și Banat: două secții ilegale, opt grupe ilegale și 16 grupe
ilegale, în total: 1722 membri. În Basarabia: 7 grupe – 2 sindicate, în total:
67 membri. În Bucovina: 8 tovarăși cu care stăm în legătură.

1)
F. CC al PCR - Secţia Organizatorică, Dosar 1/1923
81

-
 Activitatea actuală a Partidului
1. Educarea și disciplinarea membrilor prin grupele de zece.
2. Preocuparea continuă a membrilor de a cuceri și înființa sindicate.
Rezoluţie: O copie a referendului; o copie comisiei pentru examinarea
muncii de organizare a secţiilor.

România 1924. Articol: Concepția în problema bolșevismului.

2)
Autor Bădulescu. Traducere din limba germană
3. Organizatoric.
a) Statutele nu ne sunt cunoscute.
b) Celula de fabrică există aproape peste tot, foarte puține în Basarabia
și Regat, în Transilvania și Banat. Principiul organizării de celule de fabrică
a fost stabilit la Congresul III.
„Organizarea Partidului trebue să fie potrivită cu condițiile și scopurile
activității. Temelia organizării de partid o formează celulele de partid create
în fabrică. Toți comuniștii care lucrează într-o anumită fabrică trebue să
aparțină de celula de fabrică a acestei fabrici. Comuniștii care nu lucrează
în fabrici, întreprinderi, ateliere, prăvălii etc. formează celulele organizate
pe străzi (după domicilii). La orașe vor fi formate districte care unesc
celulelele de fabrică și de stradă. Aceste districte vor fi unite într-o
organizație orășenească. În orașe mici și la sate celulele vor fi unite în
grupe locale. Organizațiile de oraș și grupele locale din orașele mici și sate
vor fi unite în raioane sau subjudețe. La vârful unui district și al unei grupe
locale stă un birou din trei sau cinci membri care va fi ales de adunarea
generală a membrilor de celulă a districtului respectiv sau a grupei locale,
respectiv subjudețeană. sau la adunări de delegați independenți de
condițiile loicale (de ex. ilegalitate). Secretarul biroului districtual și al grupei
locale va fi confirmat de conducerea județeană. La vârful județului și al
subjudețului stau conducerile județene sau subjudețene care sunt alese la
conferințele județene și raionale. În condițiile ilegalității organele superioare
în cazuri excepționale (la arestarea conducerii județene) au dreptul să
numească noi membri, luându-se măsura, ca la prima posibilitate va
convoca o adunare a delegaților sau o conferință care confirmă
conducerea unită sau alege o nouă conducere. Membrii conducerii care
scapă de la arestare au dreptul de a coopta noi membri în conducere până
la convocarea conferinței, în caz că organele superioare de partid sunt de
acord cu aceasta și o confirmă. În ilegalitate numărul conducerii județene
trebue să fie pe cât se poate de mic. Celula de fabrică, cu ajutorul
conducerii luptei maselor muncitoare pentru nevoile lor zilnice trebue să
ducă masele muncitoare la luptă pentru realizarea dictaturii proletariatului.

2)
F. CC al PCR – Secția Cancelarie - Dosar 96/1924
82

-
De aceea celula trebue să discute din timp fiecare problemă politică sau
economică care agită masele muncitoare și să-și stabilească punctul de
vedere și să discute toate conflictele ce apar în uzină. Celula trebue să
arate muncitorilor drumul spre rezolvarea revoluționară a problemelor și să
preia conducerea luptei ca cea mai conștientă și activă parte a clasei
muncitoare. Celulele de fabrică mai au sarcina de a face agitație și
propagandă comunistă în rândul maselor fără de partid, să prelucreze în
mod sistematic, individual, pe fiecare muncitor în parte pentru atragerea lor
în Partidul Comunist, difuzarea de literatură comunistă în fabrică, lămurirea
diferitelor probleme importante din uzină, chiar editarea unui ziar special de
uzină, munca culturală și de lămurire în rândul muncitorilor din fabrică.
c) Corespondenții muncitori nu au fost organizați cu toate că până la
suspendarea apariției ziarelor de Partid muncitorii din uzine scriau în mod
regulat ziarelor despre viața muncitorilor.
d) Nu există ziare de celulă.
e) Până la interzicerea ziarelor de Partid ele erau difuzate atât prin
vânzare pe stradă, abonați, cât și prin împărțire cu ajutorul delegaților din
uzină. Presa totdeauna stătea sub conducerea Partidului (respectiv a
Comitetului Central).
f) Cu privire la organizația de femei nu s-a făcut aproape nimic.
g) În direcția partidului mondial /Viitoarea Globarizare, prevăzută de
Protocoalele înțelepților – n.n./ numai câteva rezoluții.
h) Comitetul Central se compune din membri noi și are un birou politic
format din 5 membri. Fiecare membru are de îndeplinit o muncă deosebită
și există următoarele secții de activitate: secretar politic, secția
organizatorică și ilegală, secția agitprop, comisia agrară, comisia sindicală
etc.

Raport despre structura organizațiilor și situația membrilor

Partidului Comunist din România. 12.12.1924. Traducere din limba
3)
germană
Cum am mai raportat, Partidul nostru până la Congresul III nu avea un
secretariat central permanent. Prima sarcină a secretariatului creat după
Congresul III a fost de a lua legătura cu fiecare tovarăş în parte şi a trece la
organizarea celulelor de fabrică şi săteşti. Acest proces de organizare a
durat trei luni şi a avut succesul de a se fi putut organiza 8 conduceri
regionale şi tot atâtea secretariate regionale. Conducerile de partid
regionale şi secretariatele regionale au desfăşurat o activitate a cărei
rezultate pot fi rezumate în felul următor:

3)
F. CC al PCR - Secţia Organizatorică - Dosar 65/1924
83

-
 Regiunea Bucureşti. Aici au fost formate trei celule de fabrică din
tovarăşi vechi de partid. Activitatea acestor celule de fabrică, nici cu ocazia
arestărilor, nici a perioadei care a urmat nu a arătat nimic deosebit în
domeniul organizării sau al agitaţiei. Deşi aceste trei celule de fabrică
există şi acuma, de asemenea şi conducerea regională şi secretariatul
regional, ele sunt în decădere. Conducerea regională, care înainte de
arestare, se compunea din 5 membri, mai numără numai 3 membri,
celulele de fabrică, care aveau înainte 13 membri, au suferit o scădere la 7
membri. Conform raportului tov. Kadar, în afară de membrii de partid
organizaţi în celule de fabrică, în Bucureşti mai există aproximativ 60 de
membri care activează în parte ca fracţiuni comuniste în sindicate, în parte
ca fracţiuni în Partidul Ţărănesc sau lucrează pentru presa de partid legală.
După ultimul raport, ei plătesc deja şi cotizaţii de membri nu numai
Partidului ci şi Ajutorului Roşu. Nu au loc întruniri regulate unde s-ar
discuta evenimentele politice şi alte probleme la ordinea zilei. Tovarăşii nu
înţeleg în mod suficient necesitatea reorganizării Partidului pe baza
celulelor de fabrică.
După socoteli aproximative numărul muncitorilor industriali din Buciureşti
se ridică la mai mult de 100.000. Industria Bucureştiului e mai mare decât a
oricărui alt oraş. În schimb, numărul muncitorilor organizaţi în sindicate e
infim, astfel că proporţia lor stă adânc sub cea a oricăror alte oraşe.
Numărul membrilor sindicatelor unitare din Bucureşti poate fi apreciat la
aproximativ 1400. În sindicatele reformiste sunt organizate în total 120 de
muncitori. Sindicatele unitare în întregimea lor stau sub influenţa Partidului.
Din cauza lipsei fracţiunilor sindicale suficient de puternice, sindicatelor
unitare până acum le lipseşte o conducere conştientă.
De la terminarea războiului, la Bucureşti domneşte stare de asediu.
Guvernul pune un accent deosebit pe paralizarea creşterii organizaţiilor
muncitoreşti din Capitală. Până în luna martie anul trecut nu a existat un
cămin muncitoresc, cel puţin unul în care s-ar fi putut organiza adunări de
proporţii mai mari, întrucât în localurile existente puteau încape cel mult 50
de muncitori. În asemenea condiţii muncitorii dintr-o branşă trebuiau să
aştepte pe stradă sau în curte în ploaie şi zăpadă sfârşitul adunării unei
alte branşe.
În luna martie a acestui an Partidul a închiriat un local pentru sindicate
pentru 100.000 lei chirie anuală. Sindicatele şi uniunile nu aveau mijloace
pentru aceasta. Însă şi acest local este prea strâmt şi slab înzestrat, pe
deasupra şi Uniunea muncitorilor metalurgişti a trebuit să se stabilească
aici, din lipsă de posibilităţi. Cu toate acestea în prezent 250-300 de
persoane pot participa la adunări.
Autorităţile au în mod strict în vedere ca să aibă loc numai adunări de
branşă şi exercită un control permanent pentru a constata dacă la adunări
nu participă muncitori din afara branşei respective. Astfel i-a reuşit să
împiedice ca cele mai bune forţe ale Partidului să apară în sindicate. În
84

-
afară de aceasta localurile sunt zi şi noapte supraveghiate de agenţii
siguranţei, cei care intră sunt somaţi să se legitimeze, sunt ridicaţi,
maltrataţi şi ameninţaţi, ceeace reţine majoritatea muncitorilor de la
frecventarea regulată a adunărilor.
La Bucureşti situaţia economică a muncitorilor este relativ mai proastă
ca în alte oraşe. În ultimii doi ani lupte pentru salarii s-au dus abia în trei
cazuri. Nu se poate vorbi de şomaj. Organizaţia noastră din Bucureşti
întreţine şi o fracţiune la “Liga chiriaşilor”, care însă până acum nu a avut
nici un succes. Propagandă antimilitaristă nu se duce. În afară de Partidul
Ţărănist nu avem legătură cu nici un partid. Tineretul nu are organizaţii la
Bucureşti. De la arestările din decembrie nu s-a reuşit ca tinerii să fie
cuprinşi din punct de vedere organizatoric. Despre o mişcare a femeilor se
poate vorbi numai atât că unele tovarăşe participă la activitatea Ajutorului
Roşu.
Comitetul Central al Ajutorului Roşu îşi are sediul la Bucureşti, se
compune din trei membri şi dispune de un secretar plătit. Ajutorul Roşu nu
are organizaţii la Bucureşti, nu desfăşoară nici o propagandă, pentrucă
până acuma nu are o bază de activitate legală. Îngrijirea tovarăşilor închişi,
sprijinirea familiilor lor, organizarea apărării tovarăşilor acuzaţi şi
înregistrarea arestaţilor epuizează complect capacitatea Ajutorului Roşu.
Nu e voie să nu se ia în considerare că autorităţile fac cercetări sistematice
pentru a constata din ce mijloace sunt sprijiniţi arestaţii. În asemenea
cazuri autorităţile procedează fără scrupule.
Situaţia este aceeaşi şi în altă privinţă. Pe întreaga linie stăm sub
permanentă supraveghere. Centrul de Partid până acum nu a putut găsi o
rezolvare care ar fi putut duce la o intensificare a activităţii politice şi
propagandistice.
2. Regiunea Galaţi. Aici până la arestările din decembrie secretar
general era Munteanu, care după cum se ştie şi-a dat arama pe faţă ca
agent al siguranţei. Dintre oraşele mai mari regiunii Galaţi îi aparţin: Galați,
Constanța, Bazargic, Silistra și Brăila. La Galați conducerea regiunii se
compunea din 5 membri care stăteau în legătură cu Constanța și Brăila. În
ambele localități au fost formate comitete locale cu câte 3 membri. Totuși
celule de uzine nu au putut fi organizate. Centrul de Partid a trimis un
tovarăș la Constanța cu sarcina de a organiza celule comuniste în rândul
soldaților marinari, însă încercarea a eșuat. În schimb a reușit să se ia
legătura cu Bazargicul, unde avem 20 membri. Însă în lipsa unor uzine
mari, nici aici nu avem celule de fabrică. După arestările din decembrie
conducerea regională din Galați a fost reorganizată. Înainte de ultimile
arestări, care au început la 5 septembrie, la Galați au existat 7 celule de
fabrică cu un total de 26 membri. Nu știu care este situația și dacă în
general mai avem la Galați celule de fabrică. Cu ocazia ultimelor cercetări,
pe baza denunțurilor lui Munteanu, la Galați au fost arestați 37 de tovarăși,
printre cari întreaga conducere regională, secretarul regional și toți tinerii.
Munteanu a făcut personal interogatoriile. El a făcut să fie arestați toți
85

-
tovarășii pe care i-a cunoscut, din întreaga țară, chiar și pe cei care au
activat în mișcarea sindicală. La Galați, în organizația de acolo a Partidului
Țărănist există o fracțiune comunistă de 3 membri. Mișcarea sindicală din
Galați arată două orientări: unitarii stau sub influența noastră, în schimb în
sindicatele reformiste nu există nici o opoziție, nici o fracțiune comunistă.
La Galați există și o cooperativă de producție și de consum, cu o fracțiune
comunistă.
La Constanța nu avem celule de fabrică. Un sindicat există numai pe
hârtie. Aici avem 3 membri de partid. La Brăila reformiștii au sindicate cu
un total de 80 membri. Fracțiunea comunistă se compune din 5 membri.
Conducerea locală a Partidului nostru are 3 membri. Și în organizația de
aici a Partidului Țărănist există o fracțiune comunistă. Tovarășii noștri
întrețin legături cu populația de la sate însă nu avem rapoarte despre
numărul și locul celulelor sătești.
3. Regiunea Turnu-Severin. Conducerea regională este formată din 5
membri, numărul membrilor de partid se ridică la 20. Sânt 3 celule de
fabrică. Organizația sindicală unitară stă sub influența noastră, cu 180 de
membri. La Turnu-Severin muncitorimea dispune de o cooperativă de
producție, o librărie a muncitorilor și un cămin muncitoresc propriu.
Conducerii regionale i-a reușit să stabilească legătura cu Corabia, unde
organizația sindicală a muncitorilor docheri, complect, face parte din
mișcarea sindicală unitară, cu 120 de membri. Are 18 membri de partid.
Celule de fabrică nu există. Cu satele au fost create legături, însă nu sânt
celule sătești. La Călărași există o oranizație de Partid, cu 5 membri. Nu
există organizație sindicală, nici celule de fabrică sau sătești.
La Craiova Partidul are 8 membri. Există sindicatul chelnerilor, cu 30 de
membri, care nu aparține nici unei orientări. Nu avem celule de fabrică.
Râmnicul Vâlcea posedă o grupă de 3 membri. Alte organizații nu există.
La Pitești avem o grupă din 4 membri. Nu sânt organizații sindicale.
4. Regiunea Chișinău. Conducerea regională are 5 membri. Avem 60 de
membri. Sindicatele unitare au 1200 de membri și sânt sub influența
Partidului. Celule de fabrică, fracțiuni comuniste nu există. Conducerea are
legături cu Tighina și Bălți, cu câte 3-5 membri fiecare. Nu au legătură cu
satele. La Chișinău există un comitet regional Ajutorul Roșu, dar care nu a
fost în stare să stabilească legătura cu cei închiși și cu cei aflați sub
acuzație. În organizațiile de partid din Basarabia sânt conflicte și certuri.
5. Pe teritoriul Ardealului și Banatului după Congresul III au fost create 4
secretariate regionale, care erau active până la arestările din decembrie.
După arestări au fost comasate în două ca până la urmă, din cauza lipsei
de mijloace materiale, au fost cuprinse într-o singură regiune. Sânt
următoarele date:
Brașov: În timpul ilegalității am avut 500 membri de Partid. Apărea
organul central în limba maghiară „Vilagosag”. În prezent, numărul s-a
redus la 26, organizați în 3 celule de fabrică. Concomitent a scăzut și
numărul membrilor de sindicat. Nu avem fracțiuni comuniste.
86

-
 Sibiu. Partidul are 34 de membri. Există un cămin muncitoresc, o
cooperativă și 4 celule de întreprindere. Sindicatele unitare au 1200 de
membri și sânt sub conducere comunistă. În sindicate sânt organizate
fracțiuni comuniste. Există și o organizație activă a Ajutorului Roșu.
Mediaș. Organizația de partid are 9 membri, care au creat 3 organizații
sindicale, cu 500 membri. Nu există celule de fabrică.
Alba-Iulia. Partidul are 8 membri și două celule de soldați. Comuniștii au
creat o organizație sindicală, compusă din 70 de membri.
Valea Jiului. Îi aparțin: Petroșani, Vulcani, Lupeni, Aninoasa. Partidul are
112 membri. În toate minele sânt celule de fabrică. Teroarea este imensă.
Există numai sindicate reformiste, cu 350 membri.
Arad. Partidul are 60 de membri, 8 celule de fabrică și fracțiuni
comuniste în sindicate. În sindicatele unitare sânt 1200 de membri, în cele
reformiste numai 20. Din 1919 există o continuă stare de asediu. Ajutorul
Roșu are o organizație. Muncitorimea are un cămin muncitoresc, o
cooperativă de consum și de producție. În decembrie au fost arestați și
maltratați mai mult de 120 tovarăși.
Timișoara. Sindicatele unitare au 3.500 membri, iar cele reformiste 2-
300.

Situație statistică privind structura organizatorică a PCR, a

Sindicatelor Unitare și a Ajutorului Roșu în anul 1925

Partidul Comunist din România. Confidențial. Dosar 43, fond 1. I.C.

4)
Filele 1, 2. Traducere din limba germană
Conform rapoartelor sosite în anul 1925, Partidul Comunist are
următoarele celule: 121 celule de fabrică, 65 celule sătești, 2 celule de
ceferiști, 2 celule în armată. În total 1661 membri.
Componența socială: 75% sunt muncitori de fabrică, 21,92% țărani și
3,08% intelectuali.
Sub influența sa se află sindicatele unitare, cu 15.869 membri. În
Consiliul Central al Sindicatelor Unitare, din 9 membri, 7 sunt comuniști
formând o fracțiune care lucrează în contact strâns cu Comisia sindicală a
Comitetului Central. În mâinile comuniștilor se află, în mod exclusiv,
următoarele conduceri: ale uniunii sindicale: a muncitorilor din industria
lemnului, a muncitorilor constructori, a salariaților din întreprinderi
particulare, a metalurgiștilor. Comuniștii au majoritatea în conducerile
uniunilor: a muncitorilor textiliști, a muncitorilor din industria pielei și a
croitorilor, a muncitorilor din industria alimentară. Există fracțiuni comuniste
în uniunile: metalurgiștilor în 4 orașe, minerilor în 5 orașe, muncitorilor
constructori în 4 orașe și tipografilor în 6 orașe

4)
. F. CC al PCR – Secţia Organizatorică - Dosar 72/1925
87

-
 Numărul celor organizați în uniuni sindicale:
Muncitori constructori în sindicatele unitare=1243,în reformiste.. =. 964
mineri,..RRRRRRR.”RRRRRRR..=R... 0,R.RRR.”R =2800
tipografi,RRRRRRR”RRRRRR..R=R....0, RRR.R.”R..=1600
metalurgiști,RRRRR..”RRRRRRR..=..2100, RRR..R”..R=3400
muncitori ind. alimentar..”RRRRRR..R=..2146,RRRR..”R..=.250
salahori,RRRRRRR”RRRRRRR..= ... 230,RRRR.”.R=..200
muncitori ind. lemnuluiR”RRRRRR..R=..4800,RRRR..”R.=R..0
croitori,RRRRRRR..”RRRRRRR..=...2100,RRRR..”.R=R..0
muncitori ind. pieleiR.R”RRRR..RRR=...2300,RRR.R.”.R=R..0
funcționariRRRRR.R”RRRRRRR..=R.500,RRR......”.R=.R.0
ceferiștiRRRRRR.R.”RRRRRR..R=R.400,RRR.....”R.=......0
în provincia BucovinaR...”RRRRRR.....=R....0,RRR......”R.=2500
Organizația „Ajutorul Roșu” (ilegală)
Organizații Ajutorul Roșu există în toate orașele unde există organizații
de partid și sindicale. În sindicate există delegați ai Ajutorului Roșu. Odată
cu cotizațiile sindicale muncitorii plătesc și cotizațiile pentru Ajutorul Roșu.
Fracțiuni comuniste există în Partidul Țărănesc în 7 orașe și în Basarabia,
în Partidul Național în 3 orașe, în Partidul german-sas într-un oraș, în
Uniunea chiriașilor în 3 orașe, în cooperativele meșteșugărești în 6 orașe,
în cooperativele de consum în 4 orașe.

Situația organizatorică a PCR în timpul războiului

Tabel nominal cu Secretariatul, Biroul Politic al PCR și Secțiile C.C.

5)
și Comanda acestora (1944)
Secția Organizatorică-Instructaj:
Miron Constantinescu, Alexandru Drăghici, Neagu Andrei, Câmpeanu
Constantin, Drăgan Ilie, Tudorache Elena, Pătrașcu Andrei, Vințe Ion,
Florescu Gheorghe, Dalea Mihail, Ivanovici Dumitru, Sârbu Vasile,
Gavriliuc M., Diaconescu I., Ionescu Ion, Diaconu Florea, Bughici Simion,
Lala Pavel, Popescu Gheorghe, Stan Constantin, Dumitrescu Gheorghe,
Bunescu Ștefan, Pavel Cristescu, Calcan Constantin, Bogdănescu
Dumitru, Constantin Maxim, Coslanski Ion, Butariu Virgil, Jolokovski
Eugen, Tomescu Ion, Stoian Marin, Jifcovici, Moraru Nicolae, Codiță
Constantin, Duduman Ștefan, Vrăbioi, Miclea Vasile
Secția Sindicală. Legătura cu Secretariatul tov Vasile Luca.
Propuneri din care se pot alege: Gheorghe Apostol, Mujic Mihai,
Gheorghe Stoica, Alexandru Sencovici, Marin Florea Ionescu, Nicolae
Ceaușescu, Angheliu Emilian, Voiculescu Constantin, Radovanovici I.,
Chirilovici L., Fulga Nicolae.

5)
F. CC al PCR – Secţia Organizatorică - Dosar 127/1944
88

-
 Este necesar ca în secția sindicală să fie tovarăși nu numai din C.G.M.
(C.C.Ex.) ci și din afară.
Secția Feminină. Propuneri din care se pot alege:
Cadre vechi:
Liuba Chișinevschi, Ghizela Vass, Elena Tudorache, Ecaterina Borilă,
Ivanca Soriski, Ofelia Manole,
Cadre noui:
Alexandra Sidorovici, Olimpia Tenescu, Florica Mezincescu, Sanda
Stoica, Dida Mihalcea, Elena Stoia, Laura Stancu, Maria Nicolae,
Bordeianu Luiza, Vladion Maria.
Considerăm că pe lângă vechile cadre, trebuie ridicate în secție și cadre
noi românești.
Decizia C.C. Comitetul de redacție:
Buican (red. resp.), Minea Stan (red. adjunct), Mircea Bălănescu (red.
adjunct), Melita Serbu, Gh. Zaharia, Pavel Chirtoacă, Silviu Brucan,
Ruxanda Palade, Lelia Rudașcu, Gheorghiță Gheorghe, Tudor Savin,
Tudor Olaru, Nestor Ignat, Bălan.
Odată cu venirea la putere a comunismului, Partidul Comunist Român,
urmând exemplul bolșevicilor s-a preocupat de munca pe care o
considerau cea mai importantă și cea mai urgentă: înlocuirea societății
existente, considerate purtătoare a tuturor relelor, cu o societate nouă,
înzestrată cu toate virtuțiile și speranțele. Pentru îndeplinirea acestui țel era
nevoie de o structură organizatorică bine definită și ierarhizată.
În cadrul aparatului Comitetului Central al Partidului Comunist Român,
secțiile Comitetului Central au ocupat un rol important în selecționarea și
repartizarea cadrelor, cât și al controlului executării hotărârilor partidului și
guvernului în domeniul lor de activitate. Fiind o parte a Comitetului Central,
secțiile nu aveau dreptul de a da directive, în afara cazurilor când primeau
însărcinarea, din partea Comitetului Central, de a da indicații cu caracter de
directive în problemele ce intrau în competența lor.
Secția Organelor Conducătoare de Partid, Sindicale și de U.T.C.,
denumită pe scurt și Secția Organizatorică se ocupa cu selecționarea și
repartizarea cadrelor din nomenclatura Comitetului Central pentru alegerea
cadrelor conducătoare de partid, sindicale, Uniunii Tineretului Comunist,
Sfaturi Populare și pentru celelalte organizații de masă care intrau în
atribuțiile acestei secții, cât și cu controlul aplicării hotărârilor Comitetului
Central al Partidului Comunist Român în domeniul muncii organizatorice.
Secția Organizatorică avea următoarele sectoare:
a) Sectorul Carnetului de Partid
b) Sectorul Chestiunilor Statutare
c) Sectorul Pregătirii și Perfecționării cadrelor de partid, sindicale și de
U.T.C.
d) Sectorul Organelor Sindicale
89

-
 e) Sectorul Organelor de U.T.C.
f) Sectorul Sfaturilor Populare
g) Sectorul Documentării de Partid
În cadrul Secției funcționa și Corpul Inspectorilor Comitetului Central. Ea
avea, la rândul său, un grup de instructori și un Secretariat general.
Secția Organelor Conducătoare de Partid, Sindicale și de U.T.C. se
ocupa și de Școala de Partid „Ștefan Gheorghiu”. Secția controla
executarea hotărârilor partidului de către Comisia de Stat pentru aplicarea
Legii Sfaturilor Populare și Departamentul pentru problemele naționalităților
conlocuitoare. Secția se ocupa cu selecționarea și repartizarea cadrelor și
controla, totodată, aplicarea hotărârilor partidului de către următoarele
organizații de masă și comitete ale naționalităților conlocuitoare:
Confederația Generală a Muncii (C.G.M.), Uniunea Tineretului Comunist
(U.T.M.), Uniunea Femeilor Democrate din România (U.F.D.R.), Frontul
Plugarilor (F.P.), Uniunea Populară Maghiară (U.P.M.), Comitetul
Antifascist German, Comitetul Democrat Evreesc, Comitetul Democrat
pentru Populația Rusă și Ucraineană, Comitetul Democrat Bulgar,
Comitetul Democrat Grec, Comitetul Democrat Albanez, Comitetul
Democrat Armean.
Sectoarele din cadrul Secției Organelor Conducătoare de Partid,
Sindicale și de U.T.C. aveau următoarele atribuții:
1. Sectorul Carnetului de Partid se ocupa cu tipărirea și eliberarea
fișelor, formularelor și carnetelor de membru și de candidat. Sectorul păstra
și ținea evidența tuturor fișelor și carnetelor emise. Verifica munca
comitetelor de partid regionale în ce privește inspectarea și aplicarea
instrucțiunilor Comitetului Central cu privire la eliberarea, păstrarea
evidenței și înregistrarea carnetelor de membru.
2. Sectorul Chestiunilor Statutare controla respectarea prevederilor
statutare privind viața internă de partid, întocmea periodic, pentru Comitetul
Central, lucrări statistice asupra compoziției partidului și organelor de
conducere.
3. Sectorul Pregătirii și Perfecționării Cadrelor de Partid, Sindicale și de
U.T.C. se ocupa cu controlul executării hotărârilor partidului în domeniul
pregătirii și perfecționării cadrelor de partid, sindicale și de U.T.C., de
școlile medii de 6 luni, de școlile de 3 luni, de cursurile activului de partid
de la sate și de seminariile cu cadrele de partid.
4. Sectorul Organelor Sindicale se ocupa cu selecționarea și
repartizarea cadrelor Confederației Generale a Muncii, care intrau în
nomenclatura C.C., controla modul cum organele de partid și sindicale
aplicau hotărârile Comitetului Central cu privire la munca sindicală.
5. Sectorul Organelor de U.T.C. se ocupa cu selecționarea și
repartizarea cadrelor U.T.C., care intrau în nomenclatura Comitetului
Central.
90

-
 6. Sectorul Sfaturilor Populare controla aplicarea hotărârilor partidului și
guvernului de către sfaturile populare și se ocupa de selecționarea și
repartizarea cadrelor în acest domeniu.
7. Sectorul Documentării de Partid, pe baza materialului informativ primit
de la comitetele regionale, întocmea lucrări pentru informarea conducerii
partidului asupra îndeplinirii hotărârilor partidului și ale guvernului de către
organizațiile de partid, organizațiile de masă și organele de stat asupra
stării de spirit, precum și a diferitelor probleme ce preocupau membrii de
partid și populația locală.
8. Sectorul Organizațiilor de masă se ocupa cu selecționarea și
repartizarea cadrelor organizațiilor de masă ce intrau în nomenclatura
Secției și controla modul în care se aplicau hotărârile C.C. al P.C.R.
9. Sectorul Evidenței Cadrelor deținea dosarele de partid ale unor cadre
de conducere, care făceau parte din nomenclatura C.C.
10. Inspectorii Comitetului Central se ocupau fiecare cu un număr de
regiuni. Controlau modul cum organele de partid aplicau hotărârile
patidului. Fiecare inspector era ajutat în munca sa de către un număr de
instructori ai Secției. Din însărcinarea C.C. inspectorii studiau pe teren
diferite aspecte ale vieții de partid, de Stat și economice pregătind
materiale pentru hotărâri ale C.C.
11. Grupul de instructori controlau munca de ansamblu a organelor
conducătoare de partid în regiunile de care se ocupau, fără a se substitui
altor secții ale C.C. Se mai ocupau cu selecționarea cadrelor de partid și
U.T.C., ale Sfaturilor Populare și ale celorlalte organizații de masă, în
limitele părții de nomenclatură a C.C. al P.M.R. de care se ocupa Secția
Organelor Conducătoare de Partid, Sindicale și de U.T.M. din regiunile
care le erau repartizate.
Prezentarea detaliată, pe sectoare și atribuții ale acestora, conturează
complexitatea și diversitatea atribuțiilor Secției Organizatorice, controlul
atent exercitat de Partidul-Stat asupra problemelor organizatorice și
statutare cu care se confrunta partidul.

Informare privind situația P.C.R.-ului înainte

6)
și în timpul războiului
Numărul membrilor de partid înainte de război era de 3.500 de membri.
Concentrările masive au început înainte de atacul mișelesc împotriva
URSS unde a fost târâtă și România. /În cele peste 6000 de pagini pe care
le-am copiat din Arhiva CC al PCR, nu am găsit un singur document care
să critice răpirea Basarabiei, prin ultimatumul dat României, dar peste tot
comuniștii scriau că România a dat un atac mișelesc împotriva URSS.

6)
F. CC al PCR - Secţia Cancelarie - Dosar 291/1945

91

-
Dacă România a pornit războiul împotriva URSS-ului pentru a-și recâștiga
teritoriul răpit și comuniștii l-au socotit a fi un atac mișelesc, se pune
întrebarea firească, legitimă: acel act al URSS-ului, de rapt, cum poate fi
calificat? Sau acapararea tezaurului României - pe care „simpaticii” ruși nici
până astăzi nu ni l-au înapoiat și, bineînțeles, că nu-l vor înapoia niciodată -
, este socotit un act cinstit? – n.n./. A fost o hotărâre a CC ca toți comuniștii
să răspundă la Ordinul de concentrare, cu excepția oamenilor ilegali.
Legătura cu cei concentrați nu a fost bine organizată. În timpul războiului,
din cauza concentrării activiștilor și dispersării lor și de asemeni și din
cauza trimiterii în lagăre de concentrare a sute de tovarăși, în țară n-au
avut mai mult de 700-800 membri de partid. În majoritate, aceștia nu au
fost de naționalitate română. Au fost unguri, evrei, bulgari etc.
Situația după 23 August 1944 până acum. Numărul membrilor și
organizațiilor de partid din toată țara.
Noi avem, în momentul de față 149.275 membrii, cuprinși în 4.929 celule
de partid și 137 Comitete de Plasă. Comitetul de Plasă este organizația
superioară a tuturor celulelor și comitetelor de partid din plasa respectivă.
Comitete de sector. Orașele mari sunt împărțite în sectoare; în primul
rând, București are patru sectoare, în fruntea organizației de partid este
județeana de partid. Fiecare organizație de sector este condusă de un
comitet de sector. Toate organizațiile primare, adică celulele sau comitetele
de partid, sunt conduse de comitetul de sector, cu excepția dacă comitetul
județean nu a luat direct conducerea anumitor organizații din întreprinderi
foarte importante, cum este de exemplu CFR. Noi avem comitete de sector
la Cluj, Constanța și în viitor se poate să avem și în alte orașe.
Noi avem în țară 55 comitete județene, adică afară de trei excepții, în
fiecare județ, unde avem comitetul județean ca organizație superioară a
tuturor organizațiilor existente în județele respective. Este numit comitetul
județean de Ilfov cel din București, care de fapt este comitetul regional al
Munteniei. Acesta are sub conducerea sa, în afară de București, încă patru
județe.
În Valea Jiului nu avem comitete județene, ci județele Alba și Hunedoara
sunt împărțite în cinci raionale sub conducerea directă a comitetului
regional din Valea Jiului. Mai avem opt comitete raionale, în afară de cele
cinci din Valea Jiului, dintre care patru în Moldova, fiecare având sub
conducerea sa câte trei județe. După situațiile concrete este probabil ca,
într-un viitor apropiat, vor mai fi creiate și în alte locuri raionale, ca de ex. în
regionalele Brașov, Cluj și Oltenia, regionale cu multe județe. Avem 12
regionale, organizații superioare ale tuturor organizațiilor aflate în
regionalele respective.
Numărul membrilor de partid în comitetele de partid variază între 10
până la 20 de membri, prin cari se execută conducerea organizațiilor pe
92

-
teritoriile respective. C.C. al P.C.R. conduce prin 12 regionale toate
organizațiile de partid din țara noastră. C.C. are 6 resoarte:
1. Secțiunea Cadrelor
2. Secțiunea Agitație și Propagandă
3. Resortul Organizatoric
4. Resortul cu legătura organizațiilor de mase
5. Resortul economic
6. Resortul militar
Legătura cu organizațiile de partid din toată țara
C.C. are în mod obișnuit legătură lunară cu comitetele regionale, prin
venirea la centrală a unor delegați din partea regionalelor sau prin plecarea
acolo a unor delegați ai C.C. De multe ori legătura se face de 2-3 ori pe
lună. Cu Ploești, de ex., legătura este săptămânală. Astfel putem da mai
mult ajutor tovarășilor din regiunea Prahova, cari sunt tineri membri de
partid.
Avem 7 instructori centrali cari lucrează pe teren. La început tovarășii
instructori centrali au ocupat locul de secretari regionali și prin aceasta au
împiedicat ridicarea elementelor noi în posturi de răspundere. În urma
acestor experiențe nu s-a mai admis instructorilor centrali să fie în acelaș
timp și secretari regionali. Pentru pregătirea și prelucrarea unor probleme
mai importante, legate cu mobilizarea întregului partid, C.C. a organizat
consfătuiri cu activiștii de bază. Pe baza consfătuirii organizate de C.C.,
organizează la rândul lor și comitetele regionale și județene până jos la
organizațiile de bază, în întreprinderi, cartiere și la sate.
Viața organizatorică regulată se prezintă astfel:
C.C. ține săptămânal ședințe lărgite, unde se ia pe rând câte o problemă
importantă, pentru a fi discutată și prelucrată. Când avem probleme mai
importante, sunt chemați instructorii centrali tot pentru prelucrare. De altfel
ei vin lunar la noi, chiar dacă nu s-au ivit probleme speciale sau atunci
când s-a împlinit timpul pentru care au fost trimiși să controleze
organizațiile de partid într-o anumită regiune (8-10-15 zile).
Birourile regionale țin ședințe săptămânale și la 4-5 săptămâni ședințe
plenare. Comitetele județene trăesc de asemenea viața organizatorică.
Celulele de partid în mod obișnuit țin ședințe la interval de 8-10 zile.

Probleme organizatorice după încetarea din viață a lui

Gheorghe Gheorghiu-Dej (1965)

Protocol Nr.6 al ședinței plenare a Comitetului Central al Partidului

7)
Muncitoresc Român, din ziua de 22.III. 1965.
Ordinea de zi: Cu privire la unele probleme organizatorice, ca urmare a
încetării din viață a tovarășului Gheorghe Gheorghiu-Dej.

7)
F. CC al PCR – Secția Cancelarie - Dosar 36/1965
93

-
 La propunerea Biroului Politic al CC al PMR, plenara Comitetului Central
al PMR a hotărât în unanimitate următoarele:
1. Funcțiile de prim-secretar al CC al PMR și de președinte al Consiliului
de Stat al RPR să fie deținute de persoane diferite.
2. Alegerea tovarășului Nicolae Ceaușescu în funcția de prim-secretar al
Comitetului Central al PMR.
3. Desemnarea tovarășului Chivu Stoica pentru funcția de președinte al
Consiliului de Stat al RPR.
4. Alegerea tovarășului Alexandru Bârlădeanu ca membru al Biroului
Politic al Comitetului Central al PMR.
5. Alegerea ca membri ai Comitetului Central al PMR a tovarășilor
Leonte Răutu, Paul Niculescu-Mizil și Verdeț Ilie.
6. Aprobă textul comunicatului pentru presă privind lucrările plenarei
Comitetului Central al PMR.

Repartizarea muncii în cadrul Secretariatului CC al PCR (1971)

8)
Protocol Nr. 3 al ședinței Secretariatului din 24.II.1971
În urma discuțiilor, Secretariatul CC al PCR a hotărât: Se aprobă
propunerile privind repartizarea muncii în cadrul Secretariatului CC al PCR,
după cum urmează:
Tovarășul Manea Mănescu: Consiliul Economic, Academia
R.S.România, Direcția Centrală de Statistică, Inspectoratul general de stat
pentru controlul calității produselor.
Tovarășul Paul Niculescu-Mizil: Direcția Relațiilor Externe a CC al PCR,
Academia de științe sociale și politice, Muzeul de istorie a Republicii
Socialiste România, Comisia de propagandă externă, Institutul român
pentru relațiile culturale cu străinătatea, Legătura în problemele
internaționale cu organizațiile de masă și obștești.
Tovarășul Gheorghe Pană: Secția Organizatorică a CC al PCR, Secția
Cadre a CC al PCR, Consiliul Național al Femeilor, Uniunea Națională a
Cooperativelor Agricole de Producție.
Tovarășul Dumitru Popescu: Secția Presă a CC al PCR, Comitetul de
Stat pentru Cultură și Artă, Consiliul Național al Radioteleviziunii, Uniunile
de creație, Direcția Generală a Presei și Tipăriturilor, Ziarul „Scânteia”,
Agenția Română de presă (AGERPRES).
Tovarășul Mihai Gere: Secția Scrisori și audiențe a CC al PCR,
Consiliile oamenilor muncii ai naționalităților conlocuitoare, Consiliul
Național pentru Educație Fizică și Sport, Consiliul Național al Organizației
Pionerilor.
Tovarășul Ion Iliescu: Secția Propagandă a CC al PCR, Comisia
ideologică a CC al PCR, Institutul de studii istorice și social-politice de pe

8)
F. CC al PCR – Secția Cancelarie - Dosar 20/1971

94

-
lângă CC al PCR, Academia de învățământ social-politic „Ștefan
Gheorghiu”, Uniunea Tineretului Comunist.
Tovarășul Vasile Patilineț: Secția pentru controlul muncii la MFA, MAI,
CSS și Justiție a CC al PCR, St. Maj.all Cdt.Central al G.P.

Compoziția națională a PCR, UTC, UASCR și Pionieri (1983)

Compoziția națională a membrilor Partidului Comunist Român, ai

al PCR, ai CC al UTC, ai CN al UASCR, ai UGSR și ai CN al
9)
Organizației Pionierilor, I.III.1983
Numărul total al membrilor de partid = 3.276.535, din care:
români = 2.982.000 (91,1%), maghiari = 237.700 (7,2%), germani = 26.289
(0,8%), alte naționalități = 30.541 (0,9%).
Numărul membrilor și membrilor supleanți ai CC al PCR = 408, din care:
români = 356, maghiari = 33, germani = 11, alții = 8.
Numărul total al membrilor CC al UTC = 350, din care:
români = 311, maghiari = 28, germani = 8, alții = 3.
Numărul total al membrilor CN al UASCR = 171, din care:
români = 155, maghiari = 12, germani = 3, alții = 1.
Numărul total al membrilor CC al UGSR = 341, din care:
români = 306, maghiari = 27, germani = 6, alții = 2.
Numărul total al membrilor CN al Organizației Pionierilor = 301, din care:
români = 268, maghiari = 24, germani = 6, alții = 3.

9)
F. CC al PCR – Secţia Organizatorică - Dosar 21/1983

95

-
 B. MIȘCAREA COMUNISTĂ

Subordonarea Partidului Comunist din România

Uniunii Sovietice
1)
România și Cominternul
În numărul 12/1966 al revistei „East Europe”, editată la New York de
„Free Europe (Europa Liberă) a apărut articolul „România și Cominternul”
semnat de Șandor Koroși în care se fac unele precizări privind împrejurările
care au dus la includerea în programul Partidului Comunist Român a
principiului autodeterminării până la separarea de stat a naționalităților
conlocuitoare.
Din documentele de arhivă rezultă că Șandor (Alexandru) Koroși-Crișan
s-a născut la 22 februarie 1896 la Baia Mare, fiind de origină română. După
absolvirea a doi ani la facultatea de drept din Budapesta, a fost înrolat în
armata austro-ungară cu gradul de sublocotenent, participând pe frontul
rusesc, unde a căzut prizonier. Întors în țară, a activat în cadrul P.C.R. și la
plenara C.C. al P.C.R. din iulie 1923 a fost ales în Secretariatul C.C. al
P.C.R. La sfârșitul anului 1923, după ieșirea din închisoarea Văcărești,
unde a stat cca. opt luni, a făcut parte din delegația P.C.R. care a participat
la Conferința Internațională de la Moscova, unde s-a dezbătut problema
autodeterminării și la Conferința a VI-a a Federației Comuniste Balcanice
de la Viena. La Congresul al III-lea al P.C.R., din august 1924, a fost ales
membru al Biroului Politic al C.C. al P.C.R. În noiembrie-decembrie 1924,
când s-a ținut Congresul al II-lea al U.T.C., deși era delegat, nu s-a
prezentat la lucrări, iar în 1925, sustrăgându-se sistematic sarcinilor pe
care le primea din partea partidului, a fost scos din Biroul Politic. La
sfârșitul anului 1925 a fost scos din C.C. pentru inactivitate.
Din documentele cercetate rezultă că în anii 1924 și 1927 a făcut două
vizite la Viena, fără a se preciza scopul lor. În anii 1922-1924 a lucrat în
calitate de redactor la ziarele „Socialismul” și „Munkas”, organe centrale ale
C.C. al P.C.R., apoi la gazetele „Nepujsag” și „Brassoi Lapok” din Brașov
(1932-1933). În anul 1925 apare ca martor în procesul lui Gavrilă Birtaș, iar
în anul 1932 în procesul dr. E. Kahane. În anul 1939, îl întâlnim din nou
redactor la gazeta „Brassoi Lapok”, an în care este prezentat de ziarul
„Ighazsog”, organ al Comitetului Regional din Transilvania al P.C.R.
(oct.1939), ca „mârșav agent troțkist” și „trădător al clasei muncitoare”,
pentru faptul că a calificat intrarea trupelor sovietice în Polonia, în
septembrie 1939, ca „o cucerire imperialistă”. După anul 1939 numele lui

1)
F. CC al PCR - Secția Propagandă și Agitație - Dosar 41/1967
96

-
Crișan nu mai apare în documente. Nu cunoaștem în ce împrejurări și când
a părăsit România.
În continuare, se redă conținutul articolului respectiv:
„Ecoul unor discuții care au avut loc la Moscova, în 1923, mai răsuna
încă în urechile comuniștilor români. Acesta este unul din motivele pentru
care nu mai accept ordine de la Kremlin” /spunea Crișan – n.n./
În mai 1966, conducătorul Partidului Comunist Român a lansat o bombă
cu răsunet internațional. Vorbind la o întrunire convocată pentru
sărbătorirea celei de-a 45 aniversări a Partidului, Secretarul general
Nicolae Ceaușescu a criticat o parte din politica dusă de Moscova în trecut,
arătând că aceasta era în contradicție cu interesele naționale ale României.
/subl. n./. „În primul rând România fusese de multă vreme, considerată ca
un stat multinațional – adică și-a încorporat anumite teritorii, care în
realitate nu erau românești. Această teorie, a spus Ceaușescu, împreună
cu sprijinirea de către Moscova a dreptului de autodeterminare națională au
îndemnat de fapt la dezmembrarea statului național și la destrămarea
poporului român.”
În anii dinainte de război, Partidul Comunist Român adoptase această
concepție anti-națională la porunca Internaționalei Comuniste. Ceaușescu
a criticat Cominternul, pentru că „stabilea directive ce nu țineau seama de
realitățile concrete din țara noastră, dădea orientări tactice și indicații ce nu
corespundeau condițiilor economice, sociale, politice, naționale din
România”. (Vezi „East Europe”, numărul din iunie 1966, paginile 13-21).
/subl. n./. El nu a dat amănunte asupra felului în care lozinca
autodeterminării a pătruns în documentele Partidului Comunist Român.
Poate că nu le știa și deci nu putea să le dea sau poate că din cauza
politicii sale nu a vrut să le arate.
În primăvara anului 1923, - continuă Crișan - comuniștii români
considerau problema identității naționale a României drept o chestiune
importantă. Fusesem tocmai eliberat din închisoarea militară de la Jilava
(Documentele de arhivă indică închisoarea Văcărești). Comitetul Central a
primit instrucțiuni de a elabora programul partidului cât de curând posibil.
Primele chestiuni de care urma să se ocupe era atitudinea față de
problema teritorială și de problema naționalităților. Era o sarcină grea,
deoarece pe vremea aceea chiar și cei mai culți conducători de partid nu
cunoșteau politica leninistă în acest domeniu. De aceea am fost cooptat și
mi s-a dat o însărcinare în cadrul muncii Secretariatului Comitetului
Central, lucrând oficial în redacția cotidianului partidului „Socialismul”.
Monarhia română anexând Transilvania, cea mai mare parte a
Banatului, Basarbia și Bucovina, a dublat populația țării. Aproximativ o
pătrime din această populație nu era de origine română. Părea ilogic ca
România să fie considerată ca și Uniunea Sovietică, mai curând un stat
multinațional decât un stat național. De asemenea părea evident că
97

-
Partidul Comunist Român va adopta principiul dreptului popoarelor la
autodeterminare. Partidul Comunist din Uniunea Sovietică anunțase acest
drept pentru popoarele din Rusia, inclusiv dreptul lor de a se separa și de a
forma state independente.
Cominternul insistase déjà asupra importanței de a câștiga pentru
această idée elementele naționaliste care i se opuneau. Mai mult încă, o
minoritate importantă a românilor din Transilvania /adică ungurii, dușmanii
românismului dintotdeauna – n.n./ își manifesta nemulțumirea pentru faptul
că nu se acordase autonomie principatului lor care fusese cândva
independent. /Nu era al lor – n.n./. Anexarea noilor provincii la Regatul mai
puțin dezvoltat, fără ținerea unui referendum, a stârnit o mare nemulțumire
în rândul intelectualilor democrați și a muncitorilor mai instruiți, aparținînd
celorlalte naționalități ale „României Mari”. În vederea câștigării acestor
oameni, părea firesc ca, partidul comunist, de curând organizat, să includă
autodeterminarea în programul său. /Era firesc din punctul de vedere al
câștigării de partea comuniștilor a unui număr cât mai mare de alogeni, dar
nu era și patriotic – n.n./
Conducerea partidului s-a scindat în trei grupuri. Gheorghe Cristescu,
prim secretar nominal, se opunea cu înverșunare chiar și în ceea ce privea
lozinca. Grupul său argumenta că propaganda în favoarea dreptului de
separare de stat ar putea fi interpretată de autorități ca o înaltă trădare și ar
putea duce la interzicerea partidului. /Ceea ce s-a și întâmplat – n.n./
Un alt grup, din care făceam parte și eu, pe atunci filosovietic, împreună
cu Elek Koblos, secretarul organizatoric din cadrul Comitetului Central, și
cu un mare număr de membri de partid din Transilvania, insistam să se
urmeze directivele leniniste. Principalul nostru argument era că întrucât
Transilvania constituia partea cea mai industrială a țării și dispunea de cel
mai mare număr de muncitori, partidul avea acolo cea mai largă bază
socială de activitate.
Un grup intermediar, condus de secretarul politic Alexandru
Dobrogeanu-Gherea (fost inginer), se compunea în special din intelectualii
români din Comitetul Central. Printre ei se afla și inginerul Marcel Pauker,
soțul Anei Pauker, care pe vremea aceea juca un rol important. După o
oarecare ezitare, acest grup a propus ca această chestiune să fie supusă
spre hotărâre Comitetului Executiv al Cominternului. Propunerea a fost
acceptată.
Cominternul a hotărât ca Cristescu și Dobrogeanu-Gherea să meargă
împreună cu mine la Moscova la sfârșitul lunii septembrie. Am călătorit
fiecare separat până la Viena, unde ne-am anunțat în mod indirect la
Ambasada Sovietică și am primit, în câteva zile, diferite pașapoarte și
vizele de tranzit necesare. Pe la sfârșitul lunii septembrie ne-am reîntâlnit
la renumitul hotel Lux din Moscova, unde stătea majoritatea conducătorilor
de partid străini ai Cominternului. La sediul Cominternului, secretarul
98

-
executiv Piatnițki ne-a informat că Comitetul numit pentru discutarea
cazului nostru se va întruni în apartamentul de la Kremlin al Clarei Zetkin,
marea doamnă a mișcării comuniste germane.
La Clara Zetkin
Clara Zetkin locuia într-un unic apartament din aripa dreaptă a marelui
palat al Kremlinului. Fiul ei, care făcea parte din armata roșie, ne-a condus
înăuntru și ne-a dus în camera de zi. Ea ne-a primit cu simplitatea ei bine
cunoscută, șezând pe o canapea înconjurată de telegrame tipărite pe hârtii
de diferite culori. Părul ei, alb ca zăpada, scotea în relief puternica ei
personalitate. Curând sosi membrul polonez al comitetului (cred că era
Karski, care a fost lichidat prin 1939) și cel leton; Buharin, președintele
comitetului și Stalin, care pe vremea aceea era déjà Secretarul general al
Partidului Comunist al Uniunii Sovietice și trebuia probabil să participe ca
specialist, ne-au făcut să așteptăm. Era aproape ora zece, când a sosit
Buharin. Ei l-au întrebat la telefon pe Stalin dacă vine, dar el s-a scuzat că
nu poate veni. Buharin mi-a cerut – deoarece vorbeam limbile rusă și
germană destul de curgător – să sintetizez divergențele de păreri din
conducerea Partidului Comunist Român. După câteva întrebări el a propus
ca ședința să fie amânată, deoarece trebuia să se ocupe de o chestiune
importantă. Piatnițki urma să stabilească data viitoarei ședințe. Zilele
treceau. Pe la mijlocul lunii octombrie începurăm să devenim neliniștiți. Mai
mult încă, nu aveam îmbrăcămintea adecvată iernilor rusești. Pentru a ne
ocupa cu ceva, biroul lui Piatnițki ne-a dat unele sarcini, în cadrul
agitpropului, la organizația de partid din Moscova. În două sau trei după
amieze pe săptămână trebuia să vizităm diferite uzine și să vorbim despre
condițiile grele de trai ale muncitorilor din România capitalistă, despre
încercările lor disperate de a se organiza și despre revoluția iminentă în
țara noastră. Lunile petrecute la Moscova ne-au provocat o stare de
surescitare și curând ne-am dat seama că mișcarea comunistă se afla la o
răspântie. În timp ce Lenin era pe moarte, au început discuții foarte aprinse
asupra unor chestiuni vitale interne și externe ale Uniunii Sovietice, în
special asupra restabilirii democrației interne de partid. Zi de zi, „Pravda”
publica declarațiile vehemente ale diferitelor grupuri. Nu am fost în stare să
ne lămurim decât cu ajutorul compatrioatei noastre moldovene Ecaterina
Arbore, care a trăit ani de zile la Moscova. Ecaterina Arbore, o celibatară în
vârstă de aproximativ 50 de ani, fiica binecunoscutului conducător
basarabean de stânga, Zamfir Arbore, avea în mișcarea socialistă rusă o
situație asemănătoare cu cea pe care o avea Clara Zetkin în Germania. În
primii ani ai guvernării sovietice, ea a fost comisarul sănătății publice în
Ucraina, sub Christian Rakovski, conducătorul de origine bulgară al aripei
stângi a mișcării socialiste române. Ca toate femeile fusese îndrăgostită
nebunește de frumosul și cultul Rakovski. (Și Ana Pauker fusese vrăjită de
el și se zvonea că discursurile lui la ședințele de partid au hotărât-o să intre
în mișcare). În toamna anului 1923, Rakovski a fost ambasadorul Uniunii
Sovietice la Londra, trimis acolo în exil diplomatic pentru că era un ferm
adept al lui Troțki. (În procesul înscenat în 1937, Rakovski a fost
99

-
condamnat la muncă silnică în Siberia.). Și tovarășa Arbore era troțkistă, și
pe baza celor ce ne-a relatat ea, noi ne-am situat de partea lui Troțki, deși
nu eram de acord cu toate vederile sale politice. Noi consideram tactica lui
Stalin revoltătoare, dar în același timp nu puteam înțelege de ce Troțki nu
folosea aceleași metode. Ecaterina Arbore ne-a spus, confidențial, că
Muralov, comandantul troțkist al garnizoanei din Moscova (de curând
reabilitat post mortem, cu prilejul celei de-a 80-a aniversare a nașterii sale)
punea la cale arestarea lui Stalin și a clicii lui. Trăiam în incertitudine. După
câteva zile ni s-a spus că Troțki a cerut să nu se mai întreprindă această
acțiune. Ne adunam aproape în fiecare săptămână în apartamentul Clarei
Zetkin, dar în timp ce-l așteptam pe Buharin sau pe Stalin, vorbeam de
orice, dar numai de problema națională nu. Clara primea tot timpul știrile
secrete și ultra-secrete ale agenților de presă asupra evenimentelor politice
interne și externe. Ne aflam în apartamentul ei când a sosit știrea că
tipografii polonezi din Cracovia au intrat în grevă, în special din motive
politico-democratice. Clara Zetkin ajunsese la concluzia că teoria lui Marx
asupra „pauperizării” ar trebui revizuită, după cum trebuia și teoria care
pretinde că cu cât proletariatul sărăcește mai mult cu atât devine mai
revoluționar. În Polonia, tocmai muncitorii cei mai bine plătiți făceau
revendicări revoluționare. Aceasta dovedea, spunea Clara Zetkin, că o
securitate financiară relativă (o casă, economii, un mare fond sindical
pentru greve etc.) constituia un factor mai revoluționar decât sărăcia
paralizantă /Era și normal să fie așa, pentru că muncitorul care avea un
salariu bun și o locuință, avea pentru ce să lupte (pentru a nu pierde ceea
ce avea), pe când proletarul, care nu avea ce să piardă, nu-l interesa lupta,
deoarece neavând mijloace financiare spre a-și susține revendicările, fiind
în pericol de a fi dat afară din serviciu și nu a mai avea mijloace de trai nu
risca să se răzvrătească – n.n./
Vorbește Buharin: Abia pe la mijlocul lunii noiembrie am ajuns să
discutăm cazul nostru. Buharin a explicat pe larg că partidul comunist
trebuie să sprijine autodeterminarea din motive tactice și pentru a câștiga
de partea sa diferitele naționalități. El a arătat că în Iunie 1917, cu mult
înainte de preluarea puterii de către bolșevici, partidul anunțase déjà acest
principiu, ceea ce a avut drept rezultat că unele orașe ca Kronstadt și
Odesa s-au proclamat republici independente. Acest curent de separare a
sporit confuzia guvernului Kerenski și a contribuit la victoria revoluției din
Octombrie. Dar, această scindare a statului rus, a spus Buharin, a fost
numai o stare de tranziție, iar dictatura bolșevică a proletariatului i-a pus
capăt. Proletariatul majorității națiunilor din Rusia a înțeles declarația lui
Lenin că interesele socialismului mondial erau deasupra intereselor
naționale. În timp ce s-au făcut concesii minorităților naționale, unitatea
statului a fost restabilită pe o bază nouă în virtutea lozincei „Muncitori din
toate țările uniți-vă!”.
Buharin susținea că această tactică descrisă de Lenin ca „scindare și
reunire” trebuia folosită și în România. /Rusia era o Federație de state, de
100

-
aceea teoria cu autodeterminarea până la despărțire era valabilă pentru
Rusia, nu și pentru România, care era un Stat Național și nu o Federație,
iar naționalitățile erau conlocuitoare și răspândite în diferite regiuni ale
României, unde majoritatea era formată din români.Ele nu erau
concentrate în anumite teritorii – n.n./.Atât eu cât și Dobrogeanu-Gherea
cunoșteam toate acestea și după explicațiile date de Buharin, Cristescu de
asemenea a sesizat semnificația problemei. /Adică a fost nevoit să
accepte, pentru a nu fi înlocuit de la comandă – n.n./.Totuși, el a persistat
în temerile sale, că insistențele asupra dreptului de autodeterminare ar
putea îngreuna propaganda în rândurile maselor din România și duce la
interzicerea partidului. Buharin, Clara Zetkin și alți membri din Comitetul
Cominternului au insistat asupra autodeterminării, apreciind că, în nici o
parte a lumii, proletariatul cu conștiință de clasă nu a devenit naționalist. În
cele din urmă, Cristescu a admis ca principiul autodeterminării să fie inclus
în programul partidului și mi s-au dat instrucțiuni să alcătuiesc textul unei
rezoluții care să exprime acordul reciproc. În ultima ședință, la sfârșitul lunii
noiembrie sau puțin mai târziu,

Buharin a aprobat textul, iar rezoluția a fost acceptată de toți membrii

Comitetului. În rezoluție se spunea că „România Mare” nu era un stat
național unificat, ci un stat multinațional și că minoritățile ar avea dreptul la
autodeterminare, inclusiv la cel de separare de cadrul existent al statului.
/Este exact aceeași cerință și propagandă făcută de UDMR și acceptată,
deocamdată tacit, de președintele României și prim-ministrul său, Ponta,
care a devenit, întocmai ca Boc, papagalul președintelui. Papagal în fapte
bineînțeles, că una spune la diferite apariții la televiziune, dar alta face în
realitate. De exemplu, înainte ca partidul său să apuce puterea, a declarat
că este împotriva împărțirii României în regiuni economice și administrative
autonome, dar acum susține fragmentarea României. Și a făcut nu numai
această declarație mincinoasă. Au mai fost și altele. – n.n./. Se mai afirma
că Partidul Comunist din România va face toate eforturile pentru
respectarea deplină a acestor drepturi. Mai târziu, rezoluția a fost aprobată
de cel de al treilea Congres al Partidului Comunist Român, ținut la Viena în
1924. /Ea a rămas în vigoare până în 1968-1969 când, după spusele lui
Ceaușescu, „s-a luat o poziție fermă pentru apărarea unității naționale, a
independenței și suveranității patriei”. – n.n./

101

-
 Relatările lui Gheorghe Cristescu în legătură cu articolul „România
2)
și Cominternul”
„Într-adevăr, am fost la Moscova în 1923. Eu am mers pentru a discuta
problema autodeterminării în Comisia amintită de Crișan în articolul său
(East Europe decembrie 1960). Comisia a fost o acțiune aparte. Am mers
la Moscova pentru că era o conferință internațională unde s-a dezbătut în
plenum problema autodeterminării. Delegația română era constituită nu
numai din trei, cum spune Crișan, ci din mai mulți: Gh. Cristescu,
președinte, S. Crișan, Sașa Dobrogeanu-Gherea, Marcel Pauker, la care
se adăugau cei ce se aflau fugiți în URSS: Alecu Constantinescu, Ghiță
Moșcu, Heinrich Sternberg. Ecaterina Arbore făcea oficiul de curieră pentru
materialele delegației noastre și ale Cominternului.
Mai mult de două luni am stat fără să știu ceva précis despre conferință.
Era un obicei al lor de a ne ține timp mult acolo, delegații făcându-și fel și
fel de probleme, punându-și întrebări, unii cu îngrijorare. Așa am stat în
1920 aproape șase luni.
Am vrut să discut cu Lenin, dar nu se mai putea vorbi cu el, era foarte
bolnav. Am discutat cu Stalin, care era ministru al naționalităților, felul în
care au rezolvat ei problema minorităților. Explicația lui a fost destul de
generală și cu lozinci. În cadrul Conferinței internaționale au fost discuții
aprinse. Buharin, în raportul său a cerut ca partidele muncitorești, socialiste
și comuniste să lupte pentru autodeterminare până la desprindere, luptând
cu arma în mână. M-am ridicat împotriva acestui punct de vedere, arătând
că dacă putem înarma masele vom lupta pentru problema principală a
mișcării comuniste, cea socială, pentru revoluție și nu pentru a trece
minoritățile la alt stat.
Delegații din țările cu minorități m-au susținut. Ideea luptei pentru
desprindere cu arma în mână nu era privită ca justă de numeroși delegați.
De fapt, Conferința s-a împărțit în două tabere. Eu am insistat, arătând că
sunt de acord cu principiul autodeterminării, că l-am susținut și în 1919 și în
1920 în parlamentul României, că e un principiu bun dar, care se aplică în
anumite condiții. Am cerut ca să fie lăsat partidul nostru să hotărască el
când și cum să aplice acest principiu. Cât privește problema despărțirii și a
luptei cu arma pentru despărțire, înseamnă de a condamna propriul partid
la pieire, fiind acuzați în țară de trădare. Am fost categoric împotrivă și le-
am spus că părăsesc ședința. A rămas să se ia în discuție de către o

2)
F. CC al PCR - Secția Propagandă și Agitație - Dosar 41/1967 (În
documentul original: Arhiva Institutului de Studii istorice și social-politice de
pe lângă C.C. al P.C.R., fond memorii)

102

-
comisie și să se redacteze rezoluția. În rezoluție a căzut specificarea
∗)
„despărțirea cu arma în mână”
Separat au avut loc discuții cu delegația română. Din Comisia
Cominternului făceau parte: Buharin, Clara Zetkin și E.Varga. Buharin ne-a
cerut să punem în rezoluțiile documentelor pe care le vom elabora,
problema despărțirii Basarabiei. Am obiectat, arătând că aceasta va duce
la scoaterea partidului în afara legilor. (La sfîrșitul anului 1920, eu îi
spusesem lui Lenin: De ce revendicați Basarabia? Dacă țarismul a făcut un
rapt, voi vreți să-l continuați? Lenin mi-a spus că este o chestiune grea și
delicată și trebuie să se întâlnească cu delegați români și sovietici pentru a
stabili bazele concret-istorice ale rămânerii la voi. Ne-a îndrumat spre
Cicerin).
După multe discuții cu Comisia Cominternului, Buharin ne-a explicat că
lozinca autodeterminării prin despărțire este de natură tactică și că
revoluția va menține unitatea, cum s-a întâmplat în Rusia Sovietică. Le-am
spus că sunt de acord ca și înainte cu lozinca autodeterminării, dar nu
dezmembrarea, mai ales că nu am mandat de la tovarășii din țară și să fim
lăsați noi să apreciem momentul și felul în care să rezolvăm chestiunea
naționalităților, pe baza realităților. Rezoluția care ne-a venit de la
Comintern, după ce ne-am întors în țară, cuprindea, pe lângă ideea
autodeterminării și pe aceea a despărțirii. Nu s-a ținut seama de punctul
nostru de vedere. Nu e prima dată când de la Comintern ne-au venit
rezoluții care modificau realitatea /subl. n./

Autodizolvarea Internaționalei Comuniste

Buletin informativ No.2/1967. Dizolvarea Internaționalei Comuniste

3)
și sarcinile Partidului Comunist din România.
Notă: Hotărârea a fost publicată de C.C. al P.C.R. în anul 1943, sub o
copertă falsă de reclamă cinematografică, împreună cu Hotărârea
Prezidiului Cominternului și interviul acordat de I.V.Stalin Agenției Reuter,
cu privire la aceeași problemă. Ultimele două documente sunt publicate în
Anexă.
Hotărârea Comitetului Central
Hotărârea Prezidiului Comitetului Executiv al Internaționalei Comuniste
de a dizolva Internaționala Comunistă a fost o lovitură grea dată hitleriștilor
și slugilor lor trădătoare de la cârma țării.

∗)
Până acum nu s-a găsit un document oficial al Cominternului în care să existe o
asemenea formulare.
3)
F. CC al PCR - Secția Propagandă și Agitație - Dosar 41/1967

103

-
 Dizolvarea Internaționalei Comuniste demască definitiv și minciuna
despre „amestecul guvernului sovietic în treburile interne ale țării”. Ea pune
capăt calomniilor dușmanilor partidului nostru, că noi am activa după
ordinile primite din afară și nu în interesul poporului român. Dizolvarea
Internaționalei Comuniste ușurează munca partidului în momentul decisiv,
când călăul Antonescu vrea să sacrifice ultimele forțe ale țării pentru
războiul pierdut al lui Hitler. Tov. Stalin a spus: „Socot dizolvarea
Internaționalei Comuniste cât se poate de oportună tocmai în momentul
actual, când fiara fascistă își încordează ultimele ei forțe și când este
necesar să se organizeze asaltul comun al țărilor iubitoare de libertate
pentru a doborî definitiv această fiară și a elibera popoarele de sub jugul
fascist” /Pentru ca aceste popoare să poată trece sub jugul bolșevic al
URSS – n.n./. La începutul războiului criminal al lui Hitler și Antonescu,
Comitetul Central a declarat, în circulara sa din 8 iulie 1941: „C.C. a pus ca
sarcină principală lupta pentru realizarea Frontului Unic Național al
poporului român împotriva fascismului german și al clicei sale de trădători
de țară.”
În platforma din 6 septembrie 1941 C.C. a declarat categoric: „În
interesul Frontului Unic Național pentru zdrobirea fascismului cotropitor,
pentru cucerirea drepturilor și libertăților democratice, a independenței
poporului român, comuniștii renunță la orice lozincă care ar putea să-i
despartă de celelalte partide și grupări patriotice pentru desrobirea
națională a poporului român.” Cu dizolvarea Internaționalei Comuniste a
dispărut și ultima greutate în calea unirei. Până în prezent Partidul
Comunist, partidul muncitorilor este singurul dintre partidele românești,
care a dus și continuă să ducă lupta pentru eliberarea țării de sub jugul
hitlerist. În cursul războiului blestemat al lui Hitler și Antonescu, C.C. al
partidului nostru, s-a adresat în repetate rânduri organelor conducătoare
ale partidelor democratice cu propuneri de colaborare, însă fruntașii
partidelor politice au refuzat până azi propunerile partidului nostru „de a uni
toate forțele naționale ale țării în Frontul Unic Național al poporului român
împotriva cotropitorilor nemți și a slugilor lor trădătoare de la cârma țării.”
/Bineînțeles că acest Front trebuia condus de PCR – un partid de buzunar,
nedorit de populația României – n.n./. Dacă ei nu-și vor schimba atitudinea
pasivă nici acum, în ultimul moment, ei vor răspunde la fel cu trădătorii de
la cârma țării pentru catastrofa națională a României. În această luptă
măreață de eliberare națională au fost arestați sute de membri ai partidului
nostru, cei mai buni fii ai poporului nostru erau fiii PCR, nu ai poporului
român – n.n./ care zac în închisori și în lagăre de concentrare.
C.C. constată că munca sa organizatorică și a întregului partid a rămas
mult în urmă în ce privește realizarea sarcinilor just stabilite față de
condițiile obiective favorabile. Cauzele acestei rămâneri în urmă sunt
următoarele:
1. Comitetul Central și organizațiile de partid încă nu și-au reclădit
munca lor de partid pe baze noi de războiu, în spiritul celor zece datorii ale
fiecărui comunist, fixate în rezoluția C.C. din ianuarie 1942. Munca centrală
104

-
a partidului pentru subminarea mașinei de războiu a lui Hitler și Antonescu
este sectorul de muncă rămas și azi cel mai mult în urmă (munca patriotică
/nu patriotică, ci impusă, comunistă – n.n./ între soldați și ofițeri, sabotajul și
lupta de partizani /o așa-numită luptă de partizani au dus-o evreii comuniști
la Odesa, prin aruncarea în aer a Comandamentului român, unde au fost
uciși peste o sută de militari români și un general – n.n./.
2. Lipsa controlului executării hotărârilor.
3. Repartizarea nejustă a cadrelor.
4. Lipsa de apropiere a organelor conducătoare de munca de jos
operativă, concretă a organizațiilor de bază.
5. Lipsa autocriticei bolșevice în timpul muncei pentru descoperirea
slăbiciunilor și a greșelilor și îndreptarea lor imediată în muncă.
Dizolvarea Internaționalei Comuniste coincide cu ajunul ofensivei
generale a armatelor victorioase ale Angliei, Americii și Uniunii Sovietice.
Suntem în preajma declanșării frontului al doilea în Europa. După
debarcarea armatelor anglo-americane, țara noastră va deveni teatrul
războiului distrugător. /Debarcarea anglo-americanilor în România a fost un
basm, deoarece anglo-americanii s-au înțeles cu sovieticii pentru
reîmpărțirea sferelor de influență în Europa. Această înțelegere nu a luat
niciodată în calcul o astfel de debarcare – după cum s-a și văzut – n.n./.
După nimicirea armatei române și ruinarea totală a țării, România va
împărtăși soarta Germaniei fasciste învinse și va suporta toate
consecințele înfrângerii dacă nu rupe nici acum cârdășia cu Hitler și dacă
nu va încheia pace separată cu Uniunea Sovietică, Anglia și America.
/România a rupt relațiile cu Germania, totuși a suportat toate consecințele
războiului, fiind socotită ca țară ocupată, nu aliată, cu toate că a scurtat
războiul cu șase luni, interval în care Germania lui Hitler ar fi încheiat
cercetările pentru fabricarea unei bombe atomice, care ar fi modificat
complet rezultatele războiului. Germania, alături de România ar fi devenit
țări câștigătoare a războiului – n.n./. Prin dizolvarea Internaționalei
Comuniste partidul nostru a fost eliberat de obligațiile sale decurgând din
regulamentele și deciziile Internaționalei. Comitetul Central al P.C.R.
propune tuturor partidelor și organizațiilor patriotice formarea unui comitet
național de luptă pentru eliberarea țării, fără deosebire de partid și religie,
în Frontul Unic Patriotic Antihitlerist al poporului pe baza următoarei
platforme:
1. Salvarea armatei prin oprirea trimiterii de noi trupe și reîntoarcea
trupelor de pe frontul de răsărit /De reținut: Antonescu, sub motiv de
refacere, a retras în țară o mare parte a diviziilor de pe front, tocmai în
scopul de a avea o apărare mai puternică a României și nici nu a trimis alte
efective pe front, prevăzând pierderea războiului de către Germania.
Totuși, prin întoarcerea armelor împotriva Germaniei și Ungariei, Armata
Română nu a fost salvată, deoarece pe 25 august 1944,(după ce regele
trădător Mihai a anunțat că a semnat armistițiul cu URSS) Armata Roșie a
105

-
luat 130. 000 de prizonieri români, pe care i-a trimis la muncă forțată în
minele din Siberia – n.n./. Constituirea în grupe de partizani.
2. Oprirea imediată a livrării de petrol, cereale, alimente și material de
războiu pentru Germania și Războiul lui Hitler./ Dar toate aceste bogății ale
României și chiar în cantitate mai mare, au fost date gratuit rușilor, fără a fi
plătite de aceștia – n.n./ Subminarea mașinii de războiu nemțești prin
sabotarea și distrugerea producției și a transporturilor de războiu.
3. Eșirea imediată din războiul lui Hitler. Ruperea alianțelor cu blocul
fascist.
4. Răsturnarea guvernului și regimului hitlerist al trădătorului Antonescu.
Constituirea unui guvern cu adevărat național din reprezentanții tuturor
partidelor și organizațiilor patriotice. /Până la urmă guvernul nu a mai fost
consituit din reprezentanții tuturor partidelor democratice, ci numai din
PCR, membrii partidelor PNȚ și PNL luând drumul închisorilor de
exterminare – n.n./
5. Redobândirea libertății /de a fi arestat și condamnat la ani grei de
închisoare de către PCR – n.n./, onoarei și independenței țării /dată pe tavă
rușilor de către trădătorul rege Mihai – n.n./. Aderarea României libere și
independente la blocul antifascist al națiunilor unite.
6. Eliberarea imediată a victimelor teroarei hitleriste din închisori și
lagăre de concentrare. Arestarea și pedepsirea vinovaților trădători de țară
în frunte cu Antonescu /dar alături de regele Mihai, care a fost mareșal al
României și nu s-a opus la declararea războiului contra URSS, cu toate că
era Comandantul Suprem al Armatei, deci șef direct al lui Antonescu, care
era numai Comandant al Armatei. În afară de aceasta, fiind rege, era
singurul care avea dreptul legal de a decreta pacea sau războiul. – n.n./, a
asasinilor și jefuitorilor evreilor, moldovenilor /?/, ucrainenilor și rușilor.
7. Reabilitarea libertății de asociere, presă și de organizare, a tuturor
libertăților și drepturilor cetățenești și democratice. /Care au fost complet
suprimate după venirea la putere a PCR – n.n./. Dizolvarea imediată a
organizațiilor hitleriste, arestarea și pedepsirea șefilor lor.
8. Oprirea imediată a asupririi evreilor și a celorlalte naționalități.
Drepturi egale pentru minorități naționale cu ale poporului român.
9. Apărarea Ardealului de sud și a Banatului /De cine să fie apărate, că
doar aceste două provincii aparțineau României! Numai Ardealul de Nord și
Banatul erau ocupate de unguri/?!/. Răsturnarea dictatului de la Viena și
eliberarea poporului din Ardealul de nord de sub jugul hitlerist al lui Horty.
/De ce nu și a Basarabiei, Bucovinei și Ținutului Herței? – n.n./.
10. Asigurarea existenței poporului muncitor de la orașe și sate cu
muncă și hrană. Ajutorarea suficientă a invalizilor, orfanilor și văduvelor de
războiu, de către stat și comună. /Când P.C.R. a accesat la putere nu s-au
mai plătit pensii invalizilor de război care au luptat în Răsărit, nici orfanilor
și nici văduvelor acestora, ca și când trupa și ofițerii aceia ar fi fost vinovați
106

-
pentru războiul împotriva URSS-ului! Ei nu au făcut altceva decât că au
executat ordinele superiorilor. Doar se știe că „ordinul șefului este lege
pentru subordonați” și neexecutarea în timp de război este pasibilă cu
judecarea de către Curtea Marțială și o, posibilă, pedeapsă cu împușcarea.
Aceasta pe de o parte, iar pe de alta, Antonescu și subordonații săi direcți
au fost condamnați la moarte pentru că au trecut cu Armata dincolo de
Nistru, fiind socotiți agresori. Oare, care este cauza că trupele române care
au trecut, după armistițiu, spre Apus n-au mai fost socotite agresoare?
Doar cele două situații erau similare! – n.n./. În acest războiu pe viață și pe
moarte să urmăm porunca marelui Lenin: „Dacă războiul a devenit
inevitabil, să dăm totul pentru război, iar cea mai mică delăsare și lipsă de
energie trebuie pedepsită după legea stării de război”.
În același timp C.C. al P.C.R. aprobă complect aderarea tovarășei Ana
Pauker, reprezentanta partidului nostru, la hotărârea de mai sus a
Prezidiului Internaționalei Comuniste. C.C. al P.C.R. făgăduiește în mod
solemn că va urma cu devotament și fără șovăire apelul Prezidiului
Internaționalei Comuniste „de a-și concentra forțele pentru sprijinirea prin
toate mijloacele și pentru participarea activă la războiul eliberator al
popoarelor și al statelor coaliției antihitleriste, pentru cea mai grabnică
înfrângere a dușmanului de moarte al muncitorilor – a fascismului german
și al aliaților și vasalilor săi”./Fascismul nu era dușmanul de moarte al
muncitorilor, ci al comuniștilor. PCR-ul confunda, în mod intenționat,
comuniștii cu toți muncitorii și țăranii – n.n./
Pe baza centralismului democratic, după dizolvarea Internaționalei
Comuniste, Comitetul Central al partidului nostru devine forul suprem al
partidului până la ținerea conferinței sau Congresului partidului.

Situația Partidelor muncitorești din România. Strict Secret.

4)
25.10.1921. Autor Al. Bădulescu
Reacțiunea împotriva muncitorimii care a început în timpul neutralității,
s-a dezvoltat cu mult mai uşor în timpul războiului. Însăşi încercarea din
decembrie 1918, când guvernul liberal a ucis mai mult de o sută de
muncitori, care au demonstrat pe Piaţa Teatrului, nu a putut ucide Partidul
din punct de vedere politic. Însă ceea ce nu i-a reuşit Partidului Liberal, i-a
reuşit Partidului Popular condus de domnul Averescu. Prin înăbuşirea
grevei generale din octombrie 1920, Partidul a încetat să fie un factor
politic. Neapariţia sub cenzură a gazetei cotidiene „Socialismul”, reţinerea
delegaţiei din Moscova, Congresul, nimic nu ar putea constitui forţa
materială şi morală care să spargă reacţiunea guvernamentală burgheză şi
să readucă masele muncitoare la viaţa politică. Din partea unei părţi a celor

4)
F. CC al PCR-Secţia Organizatorică, Dosar 6/1921
107

-
mai conştiente elemente ale Partidului se aude un strigăt al oboselii şi al
decepţiei, o altă parte are groază şi o parte cu totul mică, dornică de luptă,
este aproape inconştientă din punct de vedere politic şi organizatoric. În
general masa se găseşte pe cale de a deveni apolitică.
Până la greva generală din Octombrie (1920) nu există o mişcare
sindicală şi politică unită şi centralizată. Există un fel de cooperaţie în
rândul organizaţiilor din toate provinciile, cu excepţia Basarabiei, unde
mişcarea era comunistă şi nu a vrut să ştie nimic de Partidul Socialist din
România. Greva din Octombrie a făcut loc controverselor ascuţite între
diferitele curente ale mişcării; reţinerea comisiei din Rusia a dus pe de o
parte la sciziunea între socialdemocraţi pe de o parte şi a centriştilor–
comuniştilor pe de altă parte; centriştii au lăsat pe seama comuniştilor
întreaga conducere, socialdemocraţii au format un alt partid.
Situaţia în Vechea Românie.
Politică:
a). Nu există mişcare comunistă; după arestarea în bloc a congresiştilor,
numai organizaţia ilegală a dus mai departe propaganda comunistă,
aceasta s-a întâmplat însă în mică măsură şi în mod izolat, pentrucă însăşi
întregul Comitet Central (în afară de o singură persoană) a fost arestat. La
1 septembrie 1921, în înţelegere cu tovarăşii arestaţi, a apărut „Tânărul
Socialist” - din lipsă de bani, ca ziar săptămânal, care, însă, nu are
influenţă asupra maselor, pentrucă apare ca ziar al tineretului şi în fruntea
ei nu stă nici o persoană cunoscută de muncitori.
b). Mişcarea socialdemocrată nu există, cu toate că ea totdeauna a fost
favorizată de toleranţa guvernului; s-a putut forma o mică secţie la
Bucureşti, din intelectuali, semi-intelectuali şi mica burghezie. O altă mică
secţie există la Ploieşti, unde deputatul Dumitrescu, cu sprijinul direct al
poliţiei, a putut găsi câţiva muncitori corupţi şi coruptibili. Ziarul săptămânal
socialdemocrat nu este citit absolut deloc de munciitorii Vechii Românii.
Socialdemocraţilor le-a reuşit să formeze o mică Internaţională din toate
organizaţiile socialdemocrate a Marii Românii, condusă de un comitet
executiv. Ziarul socialdemocrat „Vremea Nouă” apare săptămânal cu un
tiraj maxim de 4000 exemplare, care, în majoritate, este difuzat între
muncitorii români din Ardeal şi care trece drept „oficiosul federaţiei
partidelor socialiste din România.
c). Cu centriştii lucrurile stau altfel: şi ei ca şi socialdemocraţii au fost
favorizaţi indirect prin toleranţa Guvernului, după ce acesta a văzut că
socialdemocraţii nu găsesc teren propice în Vechea Românie şi direct, prin
localurile vechiului partid care le-au fost predate. Centriştii nu au
organizaţii, însă au personalităţi: Iordăchescu, Popp, Barta, Dascălu,
Stroescu, Vasiliu, Anumasta, Lupu Costache, Dragu, Crăciunescu, Katz
(Dobrogeanu-Gherea), Damian etc. cât şi Socol şi Ilie Moscovici (fostul
secretar general al partidului), cari în decembrie 1921, după un an de
închisoare, vor fi iarăşi liberi. Dacă până în clipa eliberării lor, comuniştii nu
108

-
vor avea un ziar cotidian propriu, atunci centriştii vor fi în stare să
acapareze întreaga masă a muncitorilor. Deocamdată centriştii au un ziar
săptămânal „Viaţa Sindicală”, popularizează neutralitatea, duc o politică
centristă (adică o politică incoloră) şi se străduiesc să reorganizeze
Sindicatele pe baza legii „Trancu-Iaşi”. În Ploieşti, fostul ziar socialist „Lupta
Socialistă”, apare sub conducerea centristului Stănescu, un avocat
nepregătit şi inconştient.
În general, secţii politice cu drept la muncă legală există numai la
Ploieşti şi Galaţi, însă este egală cu zero.
d). Situaţia sindicală. După greva generală, sindicatele erau supuse
acelorași persecuții ca și Partidul. „Legea uniunilor profesionale” a interzis
greva, a instituit comisii de arbitraj şi a recunoscut sindicatele ca persoană
juridică. Sindicate mai puternice există numai la Galaţi, în celelalte oraşe se
formează mici grupuri. Elementele centriste s-au întrunit într-o Conferinţă
(iunie a.c.) şi au format o comisie sindicală şi au publicat ziarul săptămânal
„Viaţa Sindicală” (circa 1000 de exemplare); vor ţine la sfârşitul lui
octombrie un congres la Braşov. Ei au putut să acapareze şi câteva
sindicate din Braşov şi Cluj. O parte din comunişti au făcut propagandă
pentru boicotarea sindicatelor constituite pe baza Legii Trancu-Iaşi. Se
pare că acum s-a renunţat la acest punct de vedere, însă socialdemocraţii
scriu că comuniştii vor să se introducă pe furiş în sindicate, pentru ca apoi
să le distrugă.
Librăria şi editura partidului cer apariţia „Casei Poporului”, apariţie de
fapt a centriştilor, pentru că preşedintele „Casei Poporului” este centristul
Gh.Pop.
Situaţia în Bucovina
Politică:
Există partide socialdemocratice naţionale, evreiesc, ucrainean, german
şi român, curente slave. Partidele aparțin Internaționalei a I-a. Există o
grupă poal-sionistă, cu circa 500 membri, cu un ziar săptămânal evreiesc
(Libertatea), tiraj 1500 exemplare, nu are influenţă politică.
Grupa legală comunistă, reprezentată de fostul conducător al
organizaţiei Bund, de pe lângă KFC (Partidul Comunist Austriac), nu are
nici o activitate. Dimpotrivă, comuniştii ilegali, care stau în legătură directă
şi strânsă cu organizaţia ilegală a Vechii Românii, sunt din ce în ce mai
activi, constituie peste tot grupe ilegale. Hrana culturală în limba germană
şi în limba idiş lipseşte cu totul.
Un partid comunist legal în Vechea Românie ar fi în stare să cucerească
întregul partid poal-sionist şi mai mult de jumătate din partidele
socialdemocrate. Organizaţia socialdemocrată evreiască este mai mare ca
celelalte trei la un loc.
Situaţia sindicală:
Sindicatele cuprind aproape întreaga muncitorime din Bucureşti şi sunt
dominate cu totul de birocraţia sindicală de tip austriac.
109

-
 Situaţia în Ardeal şi Banat.
Politică.
Comuniştii sunt supuşi aceloraşi persecuţii ca şi cei din Vechea
Românie; la indicaţia socialdemocraţilor au fost arestaţi şi redactorii
ziarelor. Imediat după greva generală, în Banat s-au constituit grupări
ilegale, sub conducerea unui comitet care a fost reprezentat printr-un
delegat la conferinţa organizaţiilor ilegale (martie 1921).
Socialdemocraţii au puţine organizaţii în rândul muncitorilor români din
Ardeal şi domină din ce în ce mai mult aparatul birocratic din sindicate.
Centriştii sunt cei mai puternici, au organizaţii şi ziare, atât în Ardeal cât
şi în Banat.
Situaţia sindicală.
Aproape peste tot există sindicate care cuprind majoritatea muncitorilor
din industria mare şi mijlocie; majoritatea sindicatelor au constituit (la
congresul din iunie 1921) un “Consiliu Sindical”, care este în legătură
directă cu „Federaţia Partidelor Socialiste” şi care au căzut total sub
influenţa socialdemocraţilor; mulţi membri şi Comitetul Executiv sunt şi în
Consiliul Sindical şi aceste sindicate au trebuit să se supună Legii Trancu-
Iaşi.Raportul nu vorbeşte nimic de ţărani, pentru că aproape nu au existat
organizaţii socialiste ţărăneşti şi nici nu există. În 1919-1920, lângă
Bucureşti, s-au format multe organizaţii politice, în regiunea petrolifică
Prahova şi între Prahova şi Comarnic, unde proletarii agricoli şi
semiproletarii existau alături de muncitorii industriali.

Unele măsuri ale Puterii împotriva comuniștilor

5)
Arestarea comuniștilor ce s-au afiliat la Interanționala III.
Reîmpiedicarea congresului socialist, începută duminică 3 mai 1921 în
localul Socialismului.
Participarea la acest congres nu poate constitui o contravenție cât de
mică, având loc cu autorizația expresă atât a d-lui Argetoianu, ministru de
interne pe acea veme, și a d-lui general Nicoleanu, prefect de poliție, cât și
a d-lui comandant al corp.II de armată. Ordinea de zi fusese publicată zilnic
în ziarul „Socialismul”, cu săptămâni înainte. De mai bine de un an înainte,
toate secțiile partidului socialist din țară se pronunțasaeră în mod public, în
adunările lor generale, pentru afiliere la Internaționala Comunistă și
ceruseră convocarea congresului, care s-o proclame.
Pe baza a două declarațiuni (existente la Ministerul de Interne) s-a
acordat autorizația de ținerea congresului și s-a eliberat sala în acest scop
(care era ocupată de armată).

5)
F. CC al PCR - Secţia Administrativ-Politică - Dosar 5/1921
110

-
 Cum s-au făcut arestările:
Un pluton de jandarmi pedeștri a închis intrările clubului socialist. În
același moment, un alt detașament de jandarmi ocupă redacția ziarului,
intrările și ieșirile erau barate cu trupe. Imediat au sosit d-nii: general
Nicoleanu, V.Gustav - șeful Siguranței Capitalei -, prim-procuror
Racoviceanu, lt.colonel Georgescu și maior Cernat – comisari regali. S-au
arestat aproape 300 de bărbați și femei: deputați, ziariști, secretari și
funcționari ai mișcării muncitorești, lucrători, intelectuali, profesori, ingineri,
avocați, studenți, studente și muncitoare sunt acuzați că ar fi uneltit contra
siguranței statului. Au fost transportați la Văcărești. În urmă s-au făcut
numeroase descinderi și perchezițiuni la domiciliile celor arestați. Aceștia
sunt ținuți sub arest și torturați rând pe rând de niște păzitori brutali și
sadici, aleși anume pentru acest scop, după metodele inchizițiilor
medievale.

Protestul adresat președintelui Adunării Deputaților de către

deputații comuniști în urma arestărilor de făcute la Congresul I al
6)
PCdR
Domnule Președinte,
Subsemnații deputați, luând parte la congresul partidului nostru socialist-
comunist, am fost arestați odată cu ceilalți congresiști, în ziua de 12 Mai, în
sala clubului din str. Sf.Ionică, și, fără nici un drept, prin călcarea imunității
noastre parlamentare /iată că și „democrații din acele timpuri” încălcau
drepturile scrise în Constituția țării, postbelică, nu numai comuniștii de după
23 august 1944 și până în 1990, ceea ce rezultă că toți au fost „o apă și un
pământ”. Cine mai crede că există vreo deosebire între toate regimurile
politice se înșeală. Să privim numai astăzi, la situația inimaginabilă din
România, când legile sunt făcute pentru a fi îndeplinite numai de „gloată”.
Cei care ne-au condus, precum și cei care ne conduc astăzi sunt deasupra
legilor. Așadar, organele abilitate, au în concepție că noi, cetățenii, suntem
servitorii lor și nu avem voie nici să crâcnim.(„Regele este servitorul țării, nu
țara este servitoarea regelui”) – n.n./. am fost depuși la închisoarea
Văcărești, unde ne aflăm și acum. Această procedură a guvernului, unică
în analele politice ale țării noastre, constitue cel mai odios abuz de putere
și cea mai flagrantă călcare a constituției. În sarcina noastră nu există nici
un delict și mai puțin încă vreo „vină vădită”, de oarece nu s-a precizat nici
un singur fapt delictuos. Arestarea și deținerea noastră s-a săvârșit mai
ales pentru a ne împiedica pe noi, deputații reprezentanți ai poporului
muncitor /De regulă, toți cei care sunt la conducere și au fost aleși prin vot,
spun că sunt reprezentanții poporului, însă ei sunt doar reprezentanții celor
ce i-au ales, astfel că și acești deputați comuniști nu puteau fi
reprezentanții poporului muncitor, ci ei erau reprezentanții comuniștilor și

6)
F. CC al PCR-Secția Cancelarie, Dosar 132/1921
111

-
simpatizanților comuniști care i-au ales, ori distanța de la „poporul
muncitor” și până la cei câțiva care i-au ales era o cale lungă – n.n./ de a
demasca de la tribuna parlamentară că legile financiare și agrare, cari vin
acum în discuție, sînt alcătuite în scop de clasă, pentru înșelarea maselor
muncitoare de la sate și orașe /majoritatea țăranilor care votează, cei de
ieri și de astăzi, nedeținând informații și datorită faptului că sunt foarte
săraci pot fi ușor manevrabili (astăzi, cu un kilogram de făină și unul de
ulei, dat înaintea alegerilor, votează pe cine spune domnul primar, fără însă
a realiza pe cine îi reprezită cei votați de ei) – n.n./.
Protestăm în potriva arestării și deținerii noastre arbitrare în închisoare
și cerem Camerei să uzeze de drepturile ei în aplicarea regulamentului,
impunând eliberarea noastră, contra căreia nu s-au adus decât simple
afirmațiuni calomnioase și acuzarea de a împărtăși ideile comuniste, pe
cari ni le însușim pe de-a-ntregul. În acelaș timp, vă atragem atenția, că
este a doua oară când acest guvern calcă prerogativele Camerei, care,
dacă renunță la ele, dovedește că „instituția Parlamentului este numai o
ficțiune, ce nu corespunde nici unei nevoi sociale”.
/ss/ Gheorghe Cristescu, deputat de Ilfov, /ss/ Al. Dobrogeanu, deputat
de Prahova, /ss/ Costea I. Stoef, deputat de Durostor, /ss/ Ev. Stanef,
deputat de Tulcea, /ss/ D. Stoiculescu, deputat de Covurlui.

Pentru avizarea Cominternului.

Către Comisia Centrală de Control de pe lângă CC al P.C. din

Rusia. Raport despre condiţiile de viaţă ale organizaţiei ilegale din
7)
România şi Basarabia din 21 octombrie 1921.
În perioada când am făcut parte din organizaţia comunistă ilegală
româno-basarabeană, am avut legătura, în 1919, cu Secţia de Propagandă
Internaţională din Odesa şi în 1920 cu Biroul Cominternului pentru Sudul
Rusiei, din Harcov. Astfel, am avut posibilitatea să cunosc condiţiile de
viaţă şi de muncă ale acestor organizaţii.
Dacă vom privi istoria organizaţiei comuniste ilegale din România şi
Basarabia, începând din 1919 şi până în momentul de faţă, reţin îndeosebi
atenţia condiţiile grele extrem de specifice, ale muncii, în legătură cu
căderile care n-au avut loc până în această perioadă. Această situaţie nu
priveşte Bucovina, Transilvania, Banatul şi altele, deoarece provocările nu
au avut aceleaşi urmări în munca lor.
În ce priveşte căderea din iunie-iulie 1920, trebuie să arăt că în această
cădere este implicat Eduard. El a fost trimis din Rusia de către Armata a
14-a cu mari împuterniciri. După cum a devenit limpede ulterior, scopul lui
era să distrugă organizaţia ilegală din Basarabia, răpindu-i toate forţele vii.

7)
F. CC al PCR-Secţia Organizatorică - Dosar 7/1921
112

-
Aceasta o dovedeşte arestarea tovarăşilor (care au evadat ulterior din fortul
Jilava).
Cealaltă cădere, care a avut loc în aprilie-mai 1921, este legată de
Hamsa (din Transilvania), care a sosit în Basarabia, prin Odesa, din
Harcov. El a luat repede legătura cu organizaţia şi după câteva zile a avut
loc căderea la Cişinău, care s-a întins până la Iaşi. În urma acestei căderi
au fost arestaţi: Comitetul de partid din Chişinău şi câţiva tovarăşi români.
/Ceilalți erau evrei – n.n./. În mâinile Siguranţei a căzut cea de-a treia
tipografie din Basarabia. În decurs de două luni, au fost arestaţi şi trei
curieri cu mari sume de bani ai partidului. În total, provocările lui Hamsa au
dus la căderea a circa 100 de tovarăşi, membri de partid şi fără de partid.
În acelaşi timp au avut loc încă trei căderi, din care una provine de la
organizaţia militară, numele celor vnovaţi fiind încă necunoscute. Şi, în
sfârşit, ultima cădere care s-a petrecut acum cinci săptămâni se datoreşte
lui Vasia Bajenco, care a fost trimis din Odesa şi trecut peste graniţă în iulie
a.c. El a muncit în condiţii când am avut prea puţine forţe, totuşi ca rezultat
al activităţii lui au fost smulşi ultimii tovarăşi, printre care este şi cheia
trecerilor peste graniţă.
Datorită tuturor acestor fapte s-a creat o situaţie extrem de serioasă: au
fost smulse cele mai bune forţe ale organizaţiei din România şi Basarabia.
Această situaţie a făcut ca tovarăşii care trec peste Nistru să nimerească în
cea mai mare parte în dinţii Siguranţei româneşti.
În perioada când mă aflam în mâinile Siguranţei, atunci când am fost
arestat în România, am putut să mă conving cât de bine sunt ei informaţi
despre viaţa organizaţiei noastre. Fără îndoială că aici îşi au rolul lor şi
spionii care mişună din plin de această parte a Nistrului şi de-a lungul
Nistrului. Consider că trebuie acţionat cu următoarele:
- În primul rând să fie imediat rupte toate firele care se întind pe toate
liniile legăturilor organizaţiilor din România şi Basarabia. Să fie măturate,
cu pricepere, toate urmele activităţii din trecut şi să fie camuflată munca din
viitor.
- În al doilea rând, ce-a de-a doua parte a acţiunii trebuie să fie
efectuată din această parte. Este necesar ca de aici să fie trimişi activişti
serioşi, care să cunoască terenul din “Zakordot”, sub formă de control,
pentru a purifica atmosfera bolnavă, atât de spioni cât şi de toate
elementele româneşti nesatisfăcătoare, care se află de-a-lungul Nistrului.
După ce se va face această epurare, se va putea trece la refacerea
organizaţiei. În acest scop este necesar ca forţele credincioase nouă, care
au rămas acolo după epurare, să ia legătura între ei, iar de aici să fie trimişi
vechi tovarăşi ilegalişti, cu o bună pregătire politică, pe care C.C. al P.C.
din Ucraina şi Cominternul, din păcate, nu i-au folosit.
Acest material a fost predat personal tov. Rakovski, care a fost la
Moscova între 5 și 12.I.1921 şi la Comintern la 14.I.1921, precum şi tov.
Popov, reprezentant pentru Balcani.
113

-
 Student la cursurile de 2 ani ale Universităţii Comuniste (Indescifrabil),
Carnetul de Partid nr. (indescifrabil).

Raport despre acţiunea directă şi mişcarea muncitorească din

8)
România. Harcov, 10 februarie 1922. Autor Arbore-Ralli
Mişcarea muncitorească din România este slabă şi cantitativ şi calitativ.
Chiar în momentele în care gradul ei de dezvoltare era cel mai ridicat, nu
se poate spune că a avut vreo influenţă serioasă asupra politicei burgheze.
După reîntoarcerea armatei şi administraţiei refugiate în Moldova, în
timpul înaintării germanilor, prin august-noiembrie 1918, o afluenţă
neobicinuită de elemente noi în partid şi sindicate făcu ca mişcarea să
crească cantitativ în mod brusc; procentul calitativ rămânând însă aproape
egal cu acel de dinaintea războiului. Lovitura reacţionară de la 13
decembrie 1918 a arătat în realitate puterea fictivă a organizaţiilor
muncitoreşti cari nu avuseseră timp să se organizeze temeinic.
După data sus pomenită, mişcarea s-a reînchegat, îndată ce teroarea a
slăbit, pentru a dispare din nou din arena vieţii sociale – de astădată pentru
un timp mai îndelungat – după cursa întinsă organizaţiilor profesionale de
către burghezie şi elementele social-democrate din mişcare, când cu greva
generală din octombrie 1920. În adevăr, la câteva săptămâni după
publicarea faimoasei “ordini de bătae” a generalului Averescu, în care se
dădeau instrucţiuni amănunţite trupelor şi ofiţerilor de felul cum trebuie
condusă lupta de represiune împotriva muncitorilor / a se citi “comuniştilor”
– n.n./ atât pe străzi cât şi în fabrici (această ordine de bătaie a fost
publicată şi de organul partidului, ziarul „Socialismul”) conducătorii mişcării
profesionale şi politice fac să se trimită guvernului un memoriu-ultimatum,
în care, pe lângă multe cereri de ordin economic, erau şi cereri de ordin
politic ca: ridicarea stării de asediu, acordarea de drepturi cetăţeneşti
depline muncitorilor din Bucovina şi Ardeal cari începuseră a fi expulzaţi ca
străini /au fost expulzați numai comuniștii alogeni – n.n./ şi altele.
Generalul Averescu făcuse în mod public declaraţia că: dacă la 1907 s-
au ucis 11.000 de ţărani pentru a scăpa ţara de anarchia răscoalelor
ţărăneşti, guvernul nu se va da înapoi chiar dacă va trebui să ucidă un
număr îndoit de muncitori /a se citi: comuniști – n.n./ pentru a salva ţara de
bolşevism. Se ştia de asemenea că organizaţiile muncitoreşti sunt slabe,
nepregătite, chiar pentru o grevă generală paşnică.
Unificarea cu organizaţiile din Ardeal şi Bucovina nu se făcuse de fapt,
deşi la Conferinţa din mai 1919 se votase o rezoluţie care hotăra
unificarea. Casele sindicatelor erau aproape goale. Chestiunile de principii

8)
F. CC al PCR-Secţia Organizatorică - Dosar 3/1922

114

-
şi de tactică nelămurite. În partid lupta dintre dreapta social-democratică şi
stânga comunistă era în toi. Generalul Averescu care cunoştea destul de
bine situaţia din mişcarea muncitorească era prea bun strateg ca să nu
primească această provocare-ultimatum, votată în mod naiv de masele
sindicale. Rezultatul s-a văzut. De la greva generală, care s-a terminat în
câteva zile (de fapt nici n-a fost generală) şi până la sfârşitul guvernării
sale, gen. Averescu n-a mai întâlnit în drumul său opoziţia muncitorimei
organizate. Lovitura a fost una din cele mai grele din câte cunoaşte istoria
mişcării muncitoreşti din România, ba poate cea mai grea. În mai 1921, are
loc congresul tuturor partidelor socialiste din România de după război:
delegaţii care au votat pentru Internaţionala comunistă fură arestaţi.
Încă din timpul ocupaţiei germane, la Bucureşti şi mai târziu în toată
ţara, au existat grupe de comunişti, care se întâlneau la adăpost de ochii
poliţiei şi care căutau în chip nelegal să facă propagandă acolo unde
mişcarea oficială nu putea ajunge din cauza legilor restrictive sau măsurilor
militare temporare în armată şi la sate. Activitatea practică a acestor grupe
era de a tipări şi împrăştia manifeste printre muncitori, ţărani şi soldaţi,
manifeste strecurate prin cenzură, precum şi broşuri pe care mişcarea
oficială nu le putea edita din cauza cenzurei. Aceste grupe erau
centralizate, sau mai bine zis, un comitet central cu subcomitete pe cartiere
şi fabrici. Iniţiativa pornea întotdeauna de la gruparea centrală. Se înţelege
că mişcarea aceasta ilegală avea multe lipsuri.
În partidul socialist a avut loc cam acelaş proces. Până la guvernul din
mai, guvernul a avut o atitudine aproape pasivă faţă de mişcarea politică,
mulţumindu-se să-i închidă clubul central din Bucureşti şi să nu mai dea
voie ziarului să mai apară. Cu ocazia congresului, guvernul a găsit cu cale
să-i facă concesie de a redeschide localul clubului în vederea congresului,
bineînţeles pentru a-l reînchide din nou după arestarea congresiştilor. Tot
aşa şi cu ziarul „Socialismul”.
După arestarea congresiştilor şi după un stagiu de câteva luni în
închisoare, comuniştii – care în discuţiile lor cu comisarii regali au dat
probe de „moderaţie” şi de „cuminţenie” (aşa e obiceiul în România) au fost
eliberaţi din închisoare sub un pretext sau altul, ba chiar şi fără nici un
pretext, cum e cazul deputatului Stoiculescu. Bineînțeles cei eliberaţi nu
scapă nici un prilej, fie prin intervievuri în presa burgheză, fie prin
organizaţiile muncitoreşti reînăscânde să-şi afirme „moderaţiunea”. Printre
aceştia sunt: deputatul de Galaţi Stoiculescu, deputatul de Iaşi Gh. Tănase,
secretarul uniunii metalurgiste Gh. M. Petrescu-Gheampot, Ec. Socor,
Iliescu-Severin, Bălineanu şi alţii mai puţin însemnaţi. Aceştia se intitulează
deacum „centrişti” şi sunt pentru unitatea frontului muncitoresc. Cei care au
rămas comunişti ca: Fabian, Boris Ştefanov, Cristescu, Dr. Rosvany şi alţii
au rămas în închisoare şi urmează a fi judecaţi pentru crime împotriva
115

-
siguranţei statului unii, alţii pentru îndemn la rebeliune sau şi pentru una şi
cealaltă.
X
Mica mişcare comunistă ilegală a fost singura care a rămas nestinsă în
concepţia ei. Ea şi-a strâns rândurile şi a căutat să îmbărbăteze
muncitorimea prin manifeste scăpate de ochiul cenzurei. Tactica ei însă a
suferit o schimbare. Pe lângă acţiunea agitativă, culturală şi organizativă s-
a trecut şi la acţiunea directă, a căutat să răspundă prin teroare actelor
teroriste ale guvernului. Această schimbare de tactică are la baza sa cauze
de ordin mai mult subiectiv-strategice.
Dacă ne punem întrebarea: era momentul oportun în urma grevei
generale ca mişcarea ilegală, care n-avea rădăcini în mase, să treacă la
acţiunea directă împotriva burgheziei? S-ar putea răspunde, poate că da,
se putea trece la acţiuni directe. Acesta ar fi felul simplist de a vedea
lucrurile. Dacă însă se are în vedere nivelul scăzut al conştiinţei de clasă a
proletariatului român, psihologia sa de rob /această psihologie,
inexplicabilă altor etnii, încă ne aparține și astăzi, având și proverbul, adânc
înrădăcinat în gena românească: „Ion, suflet de slugă” - n.n./, inexperienţa
sa în lupta de clasă, mentalitatea stupidă a „opiniei publice” din România,
spiritul reacţionar al armatei, organizaţia slabă a mişcării ilegale şi influenţa
sa asupra maselor, care în momentul dat este egală cu zero, ca să nu mai
înşir insuficienţele organizaţiilor sindicale şi haosul ce domnea în partidul
socialist, dacă avem în vedere toate acestea, atunci putem spune fără
teamă de a greşi, nu.
Scopul unei secţiuni teroriste întreprinsă de o grupă aparte ar fi ca în
timpul luptei să îmbărbăteze masele să le ridice moralul şi să le facă să se
avânte cu mai mult curaj în luptă. După luptă, cum a fost cazul în chestie,
se poate să apară ca acte de represiune ale maselor, dacă sunt pornite din
mase. Pornită de la o grupă care n-a luat parte directă la lupta în care au
fost angajate masele ea apare ca acte deznădăjduite ale unui grup de
disperaţi, care îşi închipuiesc că au legătură cu masele şi că le înţeleg,
crezând că prin aceasta vor putea antrena masele la revoltă sau intimida
burghezia făcând-o mai conciliantă.
Situaţia de atunci (ca şi cea de acum) exclude cu desăvârşire prima
ipoteză. Cluburile au rămas tot închise, arestaţii tot arestaţi. Procesul
comuniştilor arestaţi, în care sunt implicaţi 222 de oameni trebuie să se
judece zilele acestea. (În numărul acestora nu intră şi arestaţii din
noiembrie, printre care Hagiu, Max Goldstein, adică toţi cei implicaţi în
atentatul de la senat şi celelalte încercări). Însăşi faptul că greva declarată
generală n-a fost generală, precum şi faptul că după o săptămână lucrul a
fost reluat şi acolo unde fusese declarat precum şi zăpăceala din comitete
era un indice că proletariatului român îi trebuie altceva decât acte eroice,
iar rolul mişcării ilegale trebuie să fie altul decât acela pe care şi l-a luat.
116

-
 Acţiunea directă trebuie să fie o acţiune de masă, pornită ca un rezultat
logic al conştiinţei şi solidarităţii de clasă al maselor. Împotriva siguranţei, a
jandarmeriei şi birocraţiei româneşti, nici o grupă din lume, oricât de
organizată şi capabilă ar fi, nu e în stare prin acte teroriste să ducă o luptă
până într-atât de permanentă şi stăruitoare ca organizaţia de clasă a
burgheziei. Aceasta nu o poate face în mod eficace decât masa.
X
Ce trebuie făcut, cum trebuie activat în mişcare de aci înainte?
„Partidul poporului”, al gen. Averescu a căzut de la putere pe o
chestiune de politică financiară. După lovitura dată mişcării muncitoreşti,
gen. Averescu voia să-şi ia în mod serios rolul de „tată al poporului” şi să
„salveze finanţele ţării”. Proiectele financiare ale ministrului averescan,
Titulescu, care prevedeau între altele şi impozitul pe capital, a fost
chestiunea principală pentru care gen. Averescu a fost aruncat de la cârmă
ca un servitor devenit obraznic. Burghezia s-a servit de dânsul pentru a da
lovitura de graţie mişcării muncitoreşti, dar când a văzut că doreşte cu tot
dinadinsul să-şi vâre nasul în casele de fier ale burgheziei a fost alungat ca
o otreapă netrebnică. Guvernul Take Ionescu care i-a urmat n-a fost decât
pentru accesul la putere al partidului liberal, care este acum la putere.
Prima măsură pe care a luat-o noul guvern în primul său consiliu a fost
amânarea fără termen a declaraţiunilor capitalurilor, măsură luată în
guvernul Averescu în vederea impozitului pe capital. Camerile au fost
dizolvate rămânând ca în primăvară să se facă alegeri pentru constituantă
(în programul de guvernare a liberalilor figurând revizuirea constituţiei).
Sunt motive să credem că nici de astă dată el nu va acţiona altfel.
Proiectul de revizuire al constituţiei care cuprinde legi restrictive ale
libertăţii presei, asociaţiei etc arată că partidul liberal îşi fortifică poziţiile
împotriva stafiei comunismului. Partidul comunist va avea sau să accepte
rolul unui partid demagogic, fără nici o influenţă în mase, rol ce-i va fi impus
de burghezie, sau să-şi ia în serios rolul de partid comunist, de educator şi
conducător al maselor în toate împrejurările, lucru pe care burghezia nu-l
va permite niciodată, sub scutul legilor sale şi atunci el va trebui să devie
nelegal.
Un partid comunist demn de acest nume nu poate exista în România
decât nelegal. A se face iluzii în privinţa aceasta înseamnă a repeta
greşelile din trecut. Legal sau nelegal, în grupe mici sau organizaţii mari,
aceasta este munca pe care comuniştii trebuie s-o îndeplinească în
România: propagandă de zi cu zi, verbală şi scrisă, /Această metodă a fost
întrebuinţată de Partidul Comunist Român spre îndoctrinarea cetăţenilor
români, în perioada cât a stat la putere – n.n./ prin târguri, sate şi cazărmi,
stăruitoare şi sistematică cu preţul câtorva sacrificii şi prin toate mijloacele.
Unde nu este nimic, o scânteie nu poate aprinde nimic, ea supără numai
ochii şi apoi se stinge. Praful de puşcă ce trebuie să aprindă şandramaua
117

-
putredă a organizaţiei burgheze româneşti trebuie împrăştiat. Scânteia se
va aprinde de la sine. Acest praf este cultura, agitaţia şi propaganda printre
mase şi organizarea sistematică şi disciplinată a avantgardei.

Mișcarea sindicală în România

Revista „Corespondența Internațională”, anul II, nr.53, 19.VII.1922.

Autor: Al Băculescu.
9)
Traducere din limba franceză.
Mișcarea sindicală în România:
În 1918, imediat după ce armistițiul a fost încheiat, mișcarea sindicală
din România a căpătat un avânt remarcabil. Masacrarea a peste 100 de
muncitori în timpul unei manifestații de simpatie în favoarea tipografilor
aflați în grevă (1918), persecuțiile din acelaș an (decembrie) și din primele
două luni ale anului 1919, instituirea cenzurei și stării de asediu n-au reușit
să stăvilească intensificarea sporiririi și dezvolării organizațiilor sindicale
din România. În luna iulie 1920, ele cuprindeau în rândurile lor aproximativ
250.000 de membri. În afară de Bucovina, unde domnul Gregorovici a
reușit să instituie în mod solid un regim naționalist și polițist, aproape
pretutindeni în restul țării. În luna septembrie a anului 1920, la Congresul
național al Sindicatelor, secretarii sindicatelor din Vechea Românie și din
Banat s-au pronunțat pentru afiliere la Internaționala Sindicală Roșie.
Și iată că astăzi lucrurile s-au schimbat. Conducătorii sindicatelor se
declară pentru aderarea la Internaționala de la Amsterdam și pentru
neutralitate politică. Comuniștii tac. Nu desfășoară nici-un fel de activitate
de propagandă în favoarea Internaționalei Sindicale Roșii. Însă în ceea ce
privește atitudinea față de Uniunea Sovietică, neutralitatea politică nu-i
împiedică pe aceștia să caute argumente la anumiți sindicaliști francezi și
italieni. Strivite prin represiune ca urmare a declanșării grevei lor generale
din luna octombrie 1920, sindicatele române n-au reușit încă să se refacă
și să se reorganizeze, acesta este adevărul. /Și un alt adevăr: Românii nici
în trecut și, mai ales, în prezent nu au avut spirit revoluționar. Ei au aplicat
și aplică maxima: „Capul plecat, sabia nu-l taie”. – n.n./.
Legea care interzice grevele prevede ca statutul sindicatelor să fie
legalizat de către un magistrat. Sindicatele legale s-au conformat acestei
cerințe, dar în schimb, în rândurile lor se află destul de puțini aderenți și
simpatizanți. La Galați, la Ploiești, în Bucovina și în Transilvania sindicatele
sunt singurele organizații, care continuă să existe în ciuda tuturor
represiunilor. În restul orașelor și provinciilor efectivele lor literalmente s-au
destrămat. În Banat, ținut a cărui industrie este relativ dezvoltată,
rapoartele și materialele oficiale întocmite de sindicate dau următoarele

9)
F. CC al PCR-Secţia Propagandă și Agitație - Dosar 33/1922

118

-
cifre: în ceea ce privește numărul total al sindicatelor existente în această
regiune: - la 31 decembrie 1921 exista un număr de 4100 sindicate, iar la
31 mai 1922 numărul lor sporise la 5500.
Muncitorii români sunt organizați din punct de vedere profesional în
federații pe ramuri industriale și după aceia sunt grupate într-o
Confederație Generală a Muncii. Din luna mai 1921 și până în ultima
perioadă au existat două organisme Confederale sindicale; unul din
acestea era un organism social-democrat, iar celălalt centrist. Nu de mult
cele două organisme au procedat la o fuzionare. În Vechea Românie, în
Basarabia și în Cadrilater, precum și în anumite regiuni din Transilvania
comuniștii au refuzat să se integreze în sindicate; dar măsurile represive și
persecuțiile i-au slăbit, astfel că în prezent ei duc lipsă de militanți instruiți.
În Transilvania, în Banat și în Bucovina există secțiuni de tineret
muncitoresc; asemenea acțiuni sunt pe cale de a se forma și în Vechea
Românie. În Basarabia se observă o anumită intensificare a activității
sindicale; dar un mare număr de activiști pe tărâm sindical sunt întemnițați
și există o teamă crescândă că reînvierea mișcării sindicale va antrena noi
represiuni. În România există mai multe asociații ale funcționarilor; cele mai
importante se țin departe de Confederația Generală a Muncii.
Înainte de război sezoanele moarte erau frecvente în industria de
construcții, în activitatea cizmarilor și croitorilor. Din lipsă de debușeuri
această cauză a șomajului a dispărut; dar criza din transporturi și lipsa de
capitaluri aduc în stare de șomaj, timp de luni întregi mii de muncitori. După
greva generală (1922), un mare număr de muncitori n-au mai fost primiți la
lucru, mai ales în întreprinderile de stat, sau au fost nevoiți să fugă și să se
ascundă.
Formate după încheierea armistițiului, Consiliile de uzină continuă să
vegeteze. Atribuțiile pe care le au membrii lor sunt aproape identice cu ale
foștilor „oameni de încredere”. Situația actuală se prezintă destul de
favorabilă pentru a se trece la revendicarea majorării salariilor. Dar aceste
revendicări sunt formulate foarte rar. Legea Trancu-Iași interzice în mod
formal muncitorilor și funcționarilor statului să declare grevă. În toate
celelalte ramuri ale industriei greva este admisă abia după ce medierea
obligatorie instituită de curțile de arbitraj a eșuat.
Aceeași lege impune sindicatelor o strictă neutralitate politică. Existența
a trei partide muncitorești și persecutarea comuniștilor n-au făcut altceva
decât să încurajeze și mai mult apolitismul sindical, sau mai bine spus,
starea de indiferență care a urmat.

119

-
 Mișcarea comunistă în România. Raport prezentat de tov. Arbore-
10)
Ralli în secţia Balcanică a I.C. August 1922
Rezultatul ultimei comisii parţiale pentru acuzaţii în procesul celor 270
de comunişti din România, amnistie cu care de fapt a luat sfârşit în iunie
1922, procesul înscenat de guvernul român împotriva partidului comunist
din România, l-a constituit posibilitatea pentru partidul comunist din
România să organizeze legal şi să termine, în sfârşit, procesul său de
cristalizare şi de separare de elementele oportuniste, centriste şi social-
democrate.
Dacă vom arunca o privire fugitivă asupra începutului și pe urmă asupra
dezvoltării mişcării comuniste în România în ultimii ani, vom vedea, că
începuturile ei, adică trecerea mişcării social-democrate, partidului social-
democrat – se referă la sfârşitul anului 1918 şi începutul anului 1919, cu
toate că o sciziune formală a partidului a avut loc cum abia în luna mai
1921. Până în anul 1918, în România a existat partidul muncitoresc social-
democrat, creat în mai 1915, sub influenţa primei revoluţii ruse, dar care
era de fapt o continuare a mişcării socialiste, care a luat naştere în
România, în deceniul al noulea, reprezentată la congresele internaţionale
(de la Londra şi Zurich) şi care a luat sfârşit din cauza trădării tuturor
conducătorilor intelectuali din partid (cu excepţia emigrantului politic rus
Constantin Dobrogeanu-Gherea, teoreticianul mişcării ruse) şi trecerii lor în
partidul liberal burghez. Noul partid social-democrat, înfiinţat în anul 1905,
se distingea radical de primul, datorită majorității covârşitoare a membrilor
săi de origină proletară – și în al doilea rând – din cauza tendinţei sale de a
se desolidariza de vechiul oportunism.
Asupra dezvoltării partidului a exercitat o mare influenţă răscoala
ţărănească din 1907. De la începutul războiului mondial imperialist, partidul
român s-a plasat în întregime pe platforma luptei împotriva războiului şi
numai singura secţie din Iaşi a partidului a înclinat la un moment dat în
favoarea orientării germane.
Anii neutralităţii României de la 15 iulie 1914 până la 16 august 1916 au
fost anii unor strălucite campanii de mitinguri şi adunări la care au luat
parte mii de oameni ş.a.m.d., organizate de Partidul român. În anul 1915
partidul social-democrat român s-a unit strâns în lupta împotriva războiului
imperialist cu partidul bulgar al social-democraţilor tesniaci. În vara acestui
an a fost organizată la Bucureşti o conferinţă a partidelor socialiste din
Balcani, care a declarat că tactica Internaţionalei a 2-a este oportunistă şi
trădătoare. Revista „Comunist”, care a fost adusă atunci în România, din
care se făceau traduceri de articole în presa socialistă română, a jucat un
rol important în orientarea comunistă a multor membri de partid. La acea

10)
F. CC al PCR-Secţia Organizatorică - Dosar 10/1922
120

-
dată, adică până la intrarea României în război, partidul număra până la
2000 de membri şi până la 6000 membri de sindicate. Partidul era condus
de teoreticianul partidului Constantin Dobrogeanu-Gherea şi de neobositul
conducător al partidului Hr. Rakovschi. Din componenţa Biroului
Internaţionalei a II-a făceau parte reprezentanţii României Hr. Bakovschi şi
Ion Frimu. Ultimul comitet central ales de congresul general al partidului în
anul 1915 era compus din următorii membri: Dr. Rakovschi, Ion Frimu, Ec.
Arbore Ralli, D. Marinescu, Gh. Cristescu, Ottoi şi Gh. Constantinescu. Din
toţi aceştia a rămas în momentul de faţă în România numai Cristescu,
membru în Comitetul Central al Partidului Comunist din România, Ion
Frimu a murit în închisoare în anul 1919, Marinescu şi Ottoi au căzut pe
front, tov Rakovschi, Arbore-Ralli şi Constantinescu se află în Rusia.

După data de 15 august 1916, adică după intrarea României în războiul

mondial, activitatea partidelor socialiste se reduce aproape la zero, timp de
doi ani, până la sfârşitul anului 1918. Odată cu introducerea cenzurii şi
stării de asediu, este limpede că nu a putut exista nicio activitate legală.
Ziarul partidului „Lupta” a fost confiscat, orice adunări interzise. Tov.
Rakovschi a fost arestat şi izolat. După ocuparea de către armatele austro-
ungare întâi a Bucureştiului (23 noiembrie 1916), iar apoi a ¾ din teritoriul
român, ţara a fost împărţită în două şi aşa a rămas până la retragerea
nemţilor, la 7-8 noiembrie 1918. O foarte mică parte a partidului a rămas în
România, ocupată de armata germană. Acolo au rămas totuşi 4 membri ai
C.C. şi o parte a comisiei centrale a sindicatelor, a rămas de asemeni o
parte a Uniunii tineretului şi a Uniunii femeilor. Cea mai mare parte a
tovarăşilor mobilizaţi pe front sau la fabrici şi care produceau armament a
fost nevoită să se retragă cu guvernul român şi armata română în partea
de nord a Moldovei şi în Rusia unde au fost evacuate fabricile cu toţi
funcţionarii lor.

O parte din partidul socialist, care rămăsese sub ocupaţie, a fost nevoită
să treacă în ilegalitate. Dar, întrucât nu exista unitate de acţiune şi nici un
program ferm, toată munca se limita la propaganda verbală şi în
organizarea unor cercuri mici. Ştirile privitoare la începutul revoluţiei din
Rusia, primite prin presa germană, au înviorat activitatea cercurilor. La
sfârşitul lunii martie 1917 a avut loc la Bucureşti o manifestaţie a femeilor
fără de partid pentru pâine şi pace şi pentru revoluţia rusă. Tot atunci a fost
publicat primul manifest ilegal al partidului. Ca urmare a manifestaţiilor au
fost arestaţi 7 membri din partidul social-democrat de către autorităţile
germane, ei au fost în curând eliberaţi, dar a fost organizată urmărirea şi
percheziţiile după apariţia fiecărei foi volante ilegale. C.C. al Partidului
Comunist din România, care a rămas la Bucureşti, a reuşit totuşi să
trimeată legal, cu ştirea autorităţilor germane, doi dintre reprezentanţii săi –
Frimu şi Constantinescu – chipurile, pentru congresul pentru pace al
partidelor socialiste din Stokholm. În realitate însă, pentru o mai bună
cunoaştere a mişcării revoluţionare ruse.
121

-
 În Moldova, partea României ce n-a fost ocupată, partidul social-
democrat nu a desfăşurat nicio activitate sub regimul stării de război, până
la 1 mai 1917. În această zi, tovarăşul Rakovschi a fost eliberat din
închisoare cu de la sine putere de armata revoluționară rusă și trecut în
Rusia, împreună cu un alt grup de socialiști români. La Odesa a fost
organizat curând după aceasta un cerc român socialist la început, care a
devenit apoi comunist şi a început să se editeze literatură în limba română.
În primăvara anului 1918 încep consfătuirile de partid privitor la necesitatea
schimbării programului şi tacticii într-un spirit mai revoluţionar, dar din
cauza lipsei de legături nu numai cu Partidul rus, dar şi cu organizaţiile din
Basarabia, care căzuseră sub influenţa oligarhiei române, aceste
consfătuiri nu se termină cu un rezultat pozitiv. După o consfătuire de acest
fel, la 1 mai 1918, 13 membri de partid, dintre ei toţi membrii C.C. care au
rămas la Bucureşti, au fost arestaţi şi aruncaţi în închisoare de către
autorităţile germano-legionare. În toamna aceluiaşi an însă, sub presiunea
mişcării revoluţionare din Germania, care începuse, ei au fost eliberaţi fără
a fi judecaţi. În acelaşi timp câţiva tovarăşi rămaşi în libertate încearcă să
stabilească o legătură cu cercul din Odessa, care s-a situat pe tărâm
comunist.

Scrisoarea lui Niculescu adresată unui membru al Comitetului

Executiv Provizoriu al Partidului Socialist Comunist, în legătură cu
situația internă care exista în cadrul Comitetului Executiv și problema
convocării unui congres al partidului

M.I. – Direcțiunea Poliției și Siguranței Generale a Statului –

Serviciul Presei și a Translatorilor. (Fondul nr.1, anul 1922, mapa
11)
13). Traducere din limba ungară.
Tovarășe!
I. până la o dată determinată trebuie începută în întreaga țară,
reorganizarea legală a secțiunilor din provincie ale „P.S.C.” În această
direcțiune s-a și început activitatea care era menită să toarne în formă
concretă cele de mai sus; creind în întregul teritoriu al Ardealului și
Banatului, organizațiile legale ale „P.S.C.”.
VII. După toate acestea, din punctul de vedere al creării reușite (?) a
secțiunilor Partidului Socialist Comunist, socotim că: manifestarea voinței
unui Congres, în formă legală, este ceva hotărâtor, care, ca valoare reală și
morală, asigură rezultate mult mai însemnate! Aceasta în mod logic, poate
să fie chiar așa; numai însă că eu cred că am trecut peste asemenea
formalisme.
VIII. Cântărind eventualitățile, atât din punct de vedere al întemnițaților,
cât și din acel al vieții partidului în prezent, după mine, nu este permis să

11)
F. CC al PCR – Secția Administrativ-Politică - Dosar 1/1922
122

-
ne expunem – cu congresul – la noi încurcături, când știm bine că în
teritoriile Ardealului și Banatului ca forțe reale, formațiuni fățișe, ale
Partidului Comunist, putea conta numai pe masele de pe Valea Mureșului
și din țara Bârsei, întrucât părțile celelalte, ori cad în zona de război, ori
sunt sub teroarea organizațiilor siluitoare social-democrate și burgheze și
rolul acestora este acela al Pionerului care sparge drumul prin stânci!
Cu salutări comuniste /ss/ Niculescu T M. 9 martie 1922.

Situația politică internă. Raport privind situația politică internă din

România. Autor Al. Bădulescu, reprezentant al Partidului Comunist
din România în Comitetul Executiv al Federației Comuniste
12)
Balcanice. Sofia, 5 februarie 1923
Guvernul Brătianu s-a ținut de cuvânt. Noua Constituție a fost înaintată
Parlamentului în același timp atât Camerei Deputaților cât și Senatului.
România – a declarat încă odată domnul Brătianu – nu mai poate trăi sub
constituția de până acum, pe lângă care legile din diferitele provincii se
ciocnesc cap în cap. România are nevoie de o singură constituție, valabilă
pentru întreaga Românie, astfel nu se poate continua.
După toate aparențele, regele a fost convins de această logică, întrucât
în ciuda tuturor demersurilor conducătorilor partidelor de opoziție nu a
reușit ca domnul Brătianu să se clatine în intențiile sale.
„Noua constituție înseamnă pentru populația din Regat un pas înapoi.
Înseamnă predarea definitivă a țării în proprietatea politică a Partidului
Liberal” (Adevărul, 28.01.1923). Regatul, ca urmare a constituției sale
liberale, care în întregime era copiată după cea belgiană, a fost numit
„Belgia Orientului”. Această constituție, creată cu o jumătate secol în urmă,
era întruchiparea prăpastiei care exista între esența acesteia (situația
economică și socială a țării) și forma sa (legislația țării). De asemenea, din
această cauză, toate drepturile și libertățile, enumerate în Constituție,
existau numai pe hârtie și nici nu au fost niciodată transpuse în viață. /Și
astăzi este așișderea. Multe legi bune există doar pe hârtie, dar nu sunt
aplicate. Chiar șeful statului le-a încălcat deseori. – n.n./. Totuși, după o
dezvoltare capitalistă de 50 de ani, să potrivești (legislația) după exigențele
secolului al 19-lea e o distanță foarte mare.
Partidele de opoziție (Partidul Național din Transilvania și Partidul
Țărănist Mihalache-Lupu) au luat poziție împotriva acesteia. S-au abținut
de la orice activitate parlamentară. Neavând nici un efect, Partidul Țărănist
a hotărât să reia lupta în Parlament, în același timp să desfășoare și o
activitate extraparlamentară și să părăsească parlamentul numai când
guvernul ar lua în serios realizarea noii Constituții. Parlamentarii Partidului

12)
F. CC al PCR – Secția Cancelarie - Dosar 1/1923

123

-
Național au iritat într-atât Parlamentul încât guvernul a declarat că, potrivit
legilor vechi austriace, încă valabile în Transilvania, va anula mandatele
acestui partid, fără alegeri noi. Mandatele anulate vor fi distribuite celorlalte
partide care au participat la alegeri. Parlamentarii amenințați au hotărât să
fie prezenți în Parlament, dar să nu participle la activitatea acestuia. La fel
au hotărât și deputații Partidului Populist.
Încercarea de a forma un bloc de opoziție din Partidul Național, Partidul
Țărănist, Partidul Populist și Partidul Național-democrat (Iorga) a rămas
fără succes, cu toate că Partidul Țărănist a promis amânarea pe viitor a
unor revendicări programatice ale sale. Tonul ziarelor de opoziție, mai ales
„Aurora”, este mult mai radical. Înainte de deschiderea sesiunii
Parlamentului actual, conducătorii opoziției au discutat situația cu regele,
însă nici o parte nu a comunicat nimic cu privire la această convorbire.
Incidentele de la granița maghiară (pătrunderea soldaților unguri), care a
avut drept urmare încă un demers din partea Micii Antante, cât și unele
mici incidente la granița bulgară (comitacii), pentru scurt timp, au întărit
situația guvernului în fața opiniei publice, căci demersul „energic” al
guvernului și proslăvirea armatei au fost aprobate de toți „adevărații
români”. Conflictul cu Ungaria a dat prilej la declararea unei noi stări de
asediu în Ardeal. Guvernul a căutat forța morală și a și găsit-o prin
declararea Partidului de Unire Democratică din Bucovina (Nistor) și
Partidului Țărănist din Basarabia, că intră în Partidul Liberal, ca secții ale
acestuia. Ordinul Ministrului de Finanțe de a obține neîntârziat, de la țărani,
complecta achitare a pământului împărțit acestora, a provocat nemulțumiri,
care au avut drept urmare retragerea acestui ordin. Căderea valutei
române a provocat un nou val de scumpete.
După cum observă un redactor al ziarului „Adevărul” /ziar de orientare
comunisto-evreiască, majoritatea redactorilor fiind evrei – n.n./, întreaga
campanie a opoziției se va dizolva în nimic. Toate aparențele dovedesc, că
partidele se luptă pentru putere și nu pentru întocmirea Constituției. /Ca de
totdeauna – n.n./
Mișcarea antisemită.
În ciuda vacanței, mișcarea antisemită a studenților continuă. /Pe atunci
studenții se implicau în viața politică a țării. Atunci le păsa de România,
astăzi nu le mai pasă. Dar cui îi pasă? Aceasta este întrebarea. – n.n./. În
diferite orașe din provincie, ca și la Iași și București, au avut loc
demonstrații. Conducătorul antisemiților, profesorul universitar Cuza, în
ziarul său a dat expresie următoarei urări de an nou: „În decursul unui an
să nu rămână nici un evreu în țară”. Mișcarea este sprijinită și de mulți alți
profesori.
La București s-a ajuns la ciocniri sângeroase între studenții creștini și
evrei în cadrul universității, la demonstrațiile de stradă, când ziarul
„Adevărul” a fost ars în mod public, la închiderea magazinelor evreești, ca
124

-
act de simpatie față de studenții evrei. /Acest fapt demonstrează că
provocarea la dezordini a fost inițiată de către studenții evrei, atacându-i pe
studenții români, care, prin gestul lor pașnic de a arde public ziarul, doreau
să arate că nu sunt de acord cu injuriile aduse împotriva lor, în coloanele
ziarului, de către redactorii evrei. – n.n./.
Comitetul Central al Uniunii evreilor din țară a convocat, pentru începutul
lui februarie, o adunare publică de protest, care după cum se prevede va fi
interzisă. Între Uniunea studenților antisemiți din Ardeal și socialiștii creștini
din Viena există legături continui și strânse.
Politica externă.
„Obrăznicia” guvernului Horthy a făcut mult sânge rău politicienilor
români. Aproape toate ziarele, de toate nuanțele, și-au adus aminte că în
Ungaria domnește un guvern reacționar, care a venit la putere și cu ajutorul
„reacțiunii române”. Totuși, protestele Guvernului Român, cât și al Micii
Antante, nu au provocat tulburări la Budapesta. Guvernul maghiar a
chemat „comisia militară a Antantei” să facă arbitraj și aceasta fără a
anunța Guvernul Român s-a dus la graniță pentru cercetarea incidentului și
a stabilit că „din partea Ungariei nu s-a întâmplat nimic”! Această declarație
a obligat ministrul de externe (Duca) să declare în Parlamentul român
„Ancheta comisiei interaliate din Ungaria ne-a surprins”! La aceasta s-au
mai adăugat câteva treceri peste frontieră a comitacilor bulgari. Întreaga
presă burgheză, inclusiv „Adevărul” independent avea un ton războinic.
Cerea complecta dezarmare a Ungariei și purta grija existenței „armatei
bulgare”. /Potrivit Tratatului, guvernele Ungarei și Bulgariei le era interzisă
înarmarea, dar comuniștii nu spuneau nimic despre acest fapt. – n.n./
Problema națională.
Conform unei dispoziții dată la 1 ianuarie 1923, la Cluj, trebuie
concediați 60 de funcționari maghiari, la Oradea, Târgu Mureș 700, la
Brașov, Sighet, Timișoara 1500 funcționari care nu cunosc limba română.
/În SUA, cei care doresc să obțină cetățenia americană, printre alte condiții
este și aceea de a cunoaște limba americană. Cine nu reușește la
examenul de limbă, nu poate obține cetățenia și este amânat câțiva ani
pentru reexaminare. De asemenea și în toate statele din Europa. La noi,
însă, în România, stat național, în prezent nu există această obligativitate,
de aceea sunt extraordinar de mulți unguri (cetățeni români), care nu
cunosc limba română. Nu o cunosc nici bunicii lor, cu toate că s-au născut
în România. Nu o cunosc pentru că ura împotriva românilor și a României
este atât de puternică, încât și-o manifestă în fel și chip. Și nici legile
statulu i nostru nu le pretinde a cunoaște limba română. – n.n./. Un
redactor al „Adevărului” a avut convorbiri cu diferiți conducători ai
minorităților naționale din Transilvania, care s-au exprimat după cum
urmează:
Dr. Brands (sas): anumite cercuri conducătoare din stat intenționează să
rupă interesele poporului sas /sașii din România nu au fost un popor, ci o
minoritate etnică – n.n./ de acelea ale altor germani din România.
125

-
 Dr. Andras, în numele maghiarilor catolici: noi suntem în pericol de a
pierde autonomia religioasă și școlară /Un neadevăr cras: Niciodată
instituțiile românești nu au interzis religia creștin-catolică și nici școlarizarea
în limba ungurească. Dovadă stau toate școlile și facultățile ungurești ce
au funcționat și încă funcționează în România. Numai comuniștii, care
întotdeauna au luptat pentru destrămarea României, și blamarea populației
românești, nu voiau să vadă sau să recunoacă acest fapt. Dar nici
autoritățile române, din toate timpurile, răuvoitoare sau impasibile, nu au
protestat la aceste grave injurii aduse României. Trebuie amintit că în
Ardeal, cât acesta a stat sub ocupație ungurească, au fost desființate
mulțime de școli, facultăți, cu predare în limba română; au fost distruse
numeroase biserici ortodoxe, a fost desființat un seminar teologic creștin
ortodox etc etc. - n.n./.
Dr.Kirschkopt, conducătorul comunității evanghelice-luterane din Cluj:
Guvernul numai atunci va recunoaște autonomia noastră religioasă când
comisia de administrație a comunității noastre se va compune din partizani
ai guvernului. Sub pretextul propagandei iredentiste a fost închisă școala
maghiară din Oradea. /Nu a fost doar o simplă propagandă iredentistă, ci
incitare la nesupunere față de statul român, față de legile sale și
îndoctrinarea elevilor maghiari cu lozinca alipirii Ardealului la Ungaria. De
aceea a fost desființată. – n.n./.
Situația economică și financiară.
Buletinul comercial oficial al misiunii franceze din România publică la
începutul lui ianuarie: Situația pieții este foarte rea. Puterera de cumpărare
a populației scade. Vechile datorii ale comercianților încă nu au fost
reglementate. Mijloacele de transport sunt avariate. Se înregistrează unele
mici transporturi pentru export, care constau din grâu, făină, linte, nuci,
petrol, benzină și cai. Valuta românească a căzut în luna ianuarie, după
ocuparea Ruhr-ului, de la 3,50 fr. elvețieni la 2,25 pentru 100 lei. Nimeni nu
poate explica de ce se întâmplă acest lucru. Guvernul a comunicat că a
înaintat o cerere guvernului francez, de a interzice cotarea și comerțul cu
lei la bursa franceză. Cercurile comerciale comunică precum că aceasta se
datorează taxelor mari de export a petrolului și derivatelor sale. În realitate,
prăbușirea se datorează dobânzilor mari pe care le plătește România și
cheltuielilor neproductive ale statului.
Conform datelor Ministerului de Finanțe, până la 1 aprilie 1921, datoriile
de război se ridică la 2.875.284.981 lei aur. P. Ionițescu (Partidul Țărănist)
scrie în „Aurora” din 7.I.: „datoriile de război nu pot fi revizuite, întrucât
oficiul de control nu posedă actele cu privire la cheltuielile din anii 1914-
1919. Guvernul intenționează să încheie un nou împrumut de 500 milioane
franci, din care întreprinderile domnului Zaharoff trebuie să livreze material
de căi ferate pentru 220 milioane, restul de 280 milioane trebuie să
servească pentru consolidarea datoriilor interne. Acest împrumut trebuie să
fie garantat prin veniturile căilor ferate. Imensele comenzi militare făcute la
industria internă trebuie livrate cel târziu până la 1.IV.1923. Încasarea
126

-
impozitelor lasă de dorit; guvernul refuză să acorde credite noi
administrațiilor comunale și județene, întrucât acestea trebuie să
recupereze 500 milioane impozite vechi. Despăgubirile pentru regiunile
petrolifere distruse în timpul războiului însumează: 1,3 milioane dolari
pentru „Steaua Română” și 1 milion lire sterline pentru „Astra” Franței și
Angliei, la cursul de 500 lei pentru o liră sterlină, drept datorii de stat.
Situația sanitară.
De câteva săptămâni în întreaga Românie bântuie tifosul exantematic,
datorită lipsei de lingerie și săpun, la populația săracă.
Mișcarea muncitorească. (Acest pasaj nu este destinat publicării).
Mișcarea muncitorească, ca și cea sindicală continuă să rămână
neînsemnată. Nu există activitate politică. În schimb încontinuu și peste tot
există lupte pentru salarii, care adesea duc la greve. PCR nu a luat poziție
față de aproape nici o problemă politică, națională, economică și financiară
susamintită. Întrucât Partidului nu-i sunt îngăduite adunări publice și ziarele
nu se ocupă cu problemele vitale ale muncitorimii, acesta rămâne fără
experiență politică și economică. Din numerile apărute în ianuarie, ale
ziarului „Socialismul” se poate vedea că au fost tratate următoarele
probleme:
1. Despre mișcarea antisemită (mai multe articole), /Aceasta era
problema primordială care-i preocupa pe bolșevici – majoritatea fiind evrei
– n.n./, care nu exprimă nici părerea, nici punctul de vedere al Centrului.
2. Despre pericolul de război (un articol), care nu este formulat clar, într-
o limbă accesibilă muncitorimii și nu conține lozinci.
3. Despre ațâțările la război (un articol).
4. Despre propaganda împotriva păcii cu Rusia (un sfert de șpalt).
5. Despre tifosul exantematec (un sfert de șpalt) fără lozincă.
Celelalte șpalturi se ocupă cu teroarea, cu luptele din cadrul mișcării
sindicale, s-a scris pe scurt despre viața muncitorimii, au fost publicate
anumite apeluri ale Cominternului și traduceri de însemnătate
internațională. Totuși, în acest domeniu, organul central al Partidului
Comunist Român lasă mult de dorit. La 1 și 2 ianuarie s-a ținut la Cernăuți
conferința socialdemocraților evrei din Bucovina (Bund-ul).
Socialdemocraților le-a reușit să atragă la conferință delegați din Basarabia
și Regat, care au primit drept de vot deliberativ. S-a hotărât să se înceapă
organizarea Bundului general evreesc pe întreaga Românie, ziarul evreesc
va fi transformat în cotidian, s-a hotărât înființarea unei uniuni a tineretului
evreesc /Și evreii, ca și ungurii, se plângeau la toate organele și
organismele internaționale că nu au drepturi cetățenești, politice și
economice, dar aveau o presă abundentă, un partid, organe și organizații și
erau cei mai bogați oameni din țară! Însă întotdeauna ei erau primii care
strigau „Săriți, hoții” arătând cu degetul spre România. Câtă ingratitudine! –
n.n./. Frontul unic cu comuniștii a fost respins ca ceva periculos. Secția
evreiască a Partidului Socialdemocrat din Bucovina este cea mai puternică
127

-
și cea mai însemnată. Foștii conducători ai stângii formează acum centrul.
Cei de stânga au protestat împotriva faptului că Partidul Socialdemocrat a
ținut o adunare de protest împotriva terorii din RomâniaR și din Rusia
Sovietică. Toate aceste hotărâri constituie un pericol pentru mișcarea
muncitorească din România.
Teroarea continuă atât din partea poliției cât și a socialdemocraților.
Sindicatul din București al salariaților din cafenele și restaurante are două
părți. De dreapta și de stânga. Partea foarte mică de dreapta, sprijinită de
Consiliul Sindical încearcă să scindeze Sindicatul. S-a încercat să se
acorde Consiliului Sindical mai restrâns, dreptul de a dizolva comisii
sindicale locale și comitete sindicale. Acest lucru trebuia să se întâmple și
cu comitetul Uniunii salariaților de birou și comerciali din București.
Sindicatele din Iași și cele din Basarabia nu au participat la această
ședință. La cererea poliției și a comandantului militar din Cluj, secretarul
general al Consiliului Sindical a asigurat că „frontul unic nu va fi realizat”.
La ședință au participat reprezentanți ai poliției și ai comandamentului
militar. Ziarul comunist din Târgu Mureș „Elore” și o broșură socialistă au
fost confiscate. Inspectorul muncii a intentat un proces împotriva comisiei
sindicale din Iași, pentru că a adoptat o rezoluție împotriva războiului, o
rezoluție împotriva măririi cotizațiilor pentru Casa Asigurărilor Sociale și alta
împotriva militarizării fabricii Astra. Acestea au fost considerate ca acțiune
politică. Ziarul de tineret în limba maghiară „Ifju Garda” a fost interzis. Au
fost arestați un tovarăș și trei tovarășe tinere. Au fost bătuți trei zile în șir și
pedepsiți cu amenzi de 200-500 lei. La Brașov au fost difuzate manifeste
ilegale. Au fost arestați conducătorii cunoscuți ai muncitorilor. La Chișinău
are loc un proces contra 32 comuniști. În Bucovina au fost arestați tovarășii
tineri care simpatizează cu noi. În închisoarea Doftana tovarășii noștri nu
pot citi cărți nici măcar în timpul nopții, întrucât iluminarea celulelor în
timpul nopții a fost oprită, iar ziua celulele sunt întunecoase. /Comuniștii,
când au ajuns la putere, au arestat sute de țărăniști, mulți murind în
închisori, iar aproape zilnic erau bătuți de torționari, unul dintre ei, și cel mai
crud, fiind evreul Tițminețchi, tatăl actualului evreu Tismăneanu, care se dă
astăzi un aprig anticomunist. De asemenea și mii de țărani, care au
discutat că n-ar fi de acord cu colectivizarea au fost arestați și condamnați,
unii chiar la câte 15 ani temniță grea, doar pentru niște vorbe spuse
vecinului turnător. Despre acest fapt voi publica, în volumul viitor, câteva
documente. – n.n./.

128

-
 Comuniștii din conducere „se mănâncă” între ei
Material din Viena: “Raportul tovarăşului trimis de noi în România”.
13)
Autor Groza. Traducere din germană. Viena, 25 mai 1923
Trimis la Bucureşti pentru a discuta măsurile ce trebuiesc luate în
vederea stabilirii unei legături între Viena, București și Sofia și pentru a
obține o dare de seamă exactă despre activitatea partidului și nivelul lui,
am reușit a doua zi să iau contact cu tovarășul Pauker. După ce i-am
transmis dorințele tovarășilor de la Viena și i-am expus, că cei de la Viena
nu pot concepe, cum de ce el şi Cristescu nu s-au ţinut de promisiunea
dată, aceea de a trimite imediat după sosirea lor în România un raport
exact, el mi-a declarat că Cristescu ar fi scris chipurile deja de cinci ori la
Viena, pe când el, aflându-se abia de trei săptămâni în ţară, n-ar fi avut
posibilitatea să-şi facă o idee despre activitatea de partid, deoarece
tovarăşii îl sfătuiseră să aştepte ca să vadă care va fi atitudinea poliţiei faţă
de el. Însă, de pe acum poate să spună, că între el şi o parte a Executivei
există contradicţii, pe care vrea să le expună în faţa întregului Executiv.
Abea după aceea are de gând să trimeată un raport amănunţit la Viena. Eu
i-am atras atenţia că tovarăşii de la Viena insistă asupra convocării urgente
a unei conferinţe sau asupra ţinerii unei şedinţe lărgite a Executivului şi l-
am îndemnat să acţioneze în conformitate. El mi-a declarat că aceasta ar fi
imposibil, deoarece membrii Executivului nu pot să vină la Bucureşti în
numărul cerut pentru luarea unei hotărâri şi nici n-au putut s-o facă încă
mai înainte, fiind în primul rând în ajunul lui 1 Mai, ocupaţi cu pregătirile
pentru serbare, iar în prezent ar fi împiedicaţi de diverse sesiuni sindicale,
să-şi părăsească locul unde îşi desfăşoară activitatea. El a afirmat că
intenţionează să supună Comitetului Central un memoriu şi să trimeată
copia acestuia la Viena şi la Sofia. La insistenţele mele de a ni-l înainta, el
mi l-a promis la început, dar după aceea mi-a exprimat părerea, că ar fi mai
eficace, să-l supună mai întâi C.C.-ului şi să trimeată copia mai pe urmă la
Viena şi la Sofia. Am convenit asupra unei întâlniri cu tovarăşul Cristescu,
care a şi avut loc a doua zi. Cristescu mi-a repetat că scrisese deja de
patru sau de cinci ori la Viena şi că nu poate să înţeleagă de ce n-a primit
nici o ştire de la Viena. Eu am căpătat impresia că atât Cristescu cât şi
Pauker vor să arunce toată vina de colaborarea defectuoasă între
Bucureşti şi Viena pe tovarăşii de la Viena. Mi-au promis pentru luna
viitoare un raport amănunţit, în scris, şi că vor pregăti un răspuns scris la
toate întrebările puse lor, ca să pot expedia totul la Viena. Sosind luni la
întâlnire ca să iau raportul promis şi să discut în continuare, tovarăşul
Cristescu nu s-a prezentat. Deja la prima noastră convorbire cei doi
tovarăşi îmi spuseseră că un om de încredere ar fi plecat la Viena, care a

13)
F. CC al PCR - Secţia Organizatorică - Dosar 4/1923

129

-
luat cu sine un raport amănunţit, precum şi documentarea corectă. Este un
fapt că cei doi tovarăşi s-au străduit în mod evident să mă evite şi mi-au
făcut sub fel de fel de pretexte greutăţi în prezentarea raportului scris.
Convingându-mă tot mai mult că Cristescu nu se ţine de învoieli şi
promisiuni, am vrut să obţin cel puţin un raport de la Pauker, personal. El a
scris în prezenţa mea un fel de concept şi a rămas să mi-l înainteze a doua
zi pentru expediere. Concomitent a trebuit să fac o ultimă încercare, pentru
a vorbi cu tovarăşul Cristescu. Prezentându-mă a doua zi la ora fixată, nu
s-a ivit niciunul dintre cei doi tovarăşi. Am reuşit, într-un târziu, să dau de
tovarăşul Pauker. Acesta a fost tare surprins şi mirat că nu dădusem de
Cristescu. Mi-a promis sus şi tare, că va trimite a doua zi raportul său la
Viena, la o adresă pe care i-o dădusem. Acest raport n-a sosit nici până
azi. Aş mai vrea să adaug că după impresia pe care mi-am format-o,
contradicţiile din lăuntrul conducerii de partid ar fi de natură pur personală,
o problemă de pură rivalitate între Cristescu şi Pauker, care paralizează
întreaga muncă de partid. Şedinţa CC care urmează să aibă loc ar trebui
să ia poziţie în această chestiune.
După părerea tuturor factorilor demni de luat în considerare, chiar şi a
conducătorilor socialişti, atmosfera în masele muncitoreşti este foarte
favorabilă agitaţiei comuniste. 1 Mai la Bucureşti a dovedit aceasta în mod
absolut. Adunarea convocată de sindicate în sala „Dacia” sub drapelul
nostru, a fost extrem de frecventată. Veniseră 4000-5000 de muncitori,
salariaţi şi chiar funcţionari. Social-democraţii nu trimiseseră niciun vorbitor,
pe când oratorii comunişti, în special Cristescu au reputat un succes mare.
Grava criză economică, reacţiunea politică şi persecutările naţionale din
partea guvernului Brătianu au contribuit la faptul, că masele muncitoreşti au
revenit în arena politică. În toată ţara creşte opoziţia împotriva guvernului
Brătianu. Nu trece nici o săptămână fără adunări de protest şi demonstraţii
în diferite provincii ale ţării. Valul de greve provocat de ridicarea preţurilor a
cuprins nu numai pe muncitori ci şi pe funcţionari. La 1 Mai o parte a
funcţionarilor în grevă au aplaudat pe vorbitorii comunişti. Un spectacol
curios pentru România!
14)
Raport de activitate al PCR din 28 iulie 1923. Autor Gh. Cristescu
În octombrie 1920, clasa muncitoare din România, a organizat o grevă
generală împotriva legilor reacţionare, create de guvernul Averescu. Greva
a fost suprimată. Mii de muncitori au fost aruncaţi în închisori, /Poate sute.
În România, în închisori nu erau locuri pentru mii de muncitori. Afirmația
este exagerată. De fapt, comuniștii au avut întotdeauna o propagandă
mincinosă. Chiar era și o zicală. Pe timpul regimului trecut (comunist), când
cineva spunea vreun neadevăr, i se replica: „Minți ca o gazetă de perete!” –
n.n./ mii de muncitori au fost maltrataţi în public /Înseamnă că Siguranța și
Poliția aveau, ca salariați, mii de bătăuși! Nu?! Adevărul este că unii

14)
F. CC al PCR - Secţia Organizatorică - Dosar 10/1923
130

-
muncitori au fost bătuți. Dar aceștia erau de ordinul a câtorva zeci, nu mii –
n.n./ şi un tovarăş, doctorul Aroneanu din Bacău, a fost omorât.
Partidul şi-a convocat congresul în mai 1921. Congresul, cu mare
majoritate, s-a pronunţat pentru afiliere la Internaţionala a III-a comunistă.
În a patra zi a Congresului, când Congresul trebuia de acum să-şi termine
activitatea, participanţii au fost arestaţi şi ţinuţi 13 luni în închisoare şi apoi
graţiaţi. În acelaşi timp au fost eliberaţi şi tovarăşii arestaţi pentru
participarea la grevă.
Teroarea a dizolvat sindicatele roşii, cu toate că nu există lege care ar
acorda acest drept burgheziei. De la 1920 până azi, Partidul nu are
libertatea de a activa, întrucât îi sunt interzise orice propagandă sau
activitate de agitaţie. Toate celelalte partide politice, inclusiv
socialdemocraţii au libertatea de a vorbi şi a face propagandă, numai
pentru comuniști nu există această libertate. /Aceasta, deoarece P.C.d.R
avea ca puncte primordiale de propagandă, așa-zisul anti-semitism și
problema fărâmițării României, prin autodeterminarea regiunilor, care
includea federalizarea, adică despărțirea de trupul țării – n.n./ Noi creăm
organizația partidului prin grupe de învățământ. Până acum avem 2010
muncitori organizați. În Basarabia, Partidul există cu mari greutăţi.
Teroarea din Basarabia este fără limite.
În Bucureşti, Partidul Comunist editează organul „Socialismul” care
apare de două ori pe săptămână, în 6000 exemplare. În Dobrogea română
se editează (în limba bulgară) ziarul „Pravda”, însă acesta este adesea
confiscat. În Transilvania, la Braşov, Partidul a editat ziarul “Vilagossag” (în
limba maghiară), care a fost interzis încă în decembrie anul trecut.
Comitetul regional din Târgu Mureş, de comun acord cu Comitetul Central,
a editat un alt ziar „Elore”, care însă a avut aceeaşi soartă. Partidul din
Transilvania editează manifeste în diverse oraşe ale acestei provincii.
Comitetul Central a hotărât a edita un supliment în limba maghiară la
„Socialismul” presupunând că în felul acesta s-ar putea da un ajutor
Partidului din Transilvania. În Bucovina avem numai tovarăşi răzleţi şi aici
socialdemocraţia ţine muncitorimea în mâinile sale. La Timişoara, ca şi în
Transilvania, socialdemocraţia este slabă. Comitetul Central luptă pentru o
activitate publică a P.C. Însă niciodată nu este exclus ca burghezia să
interzică şi apariţia „Socialismului”.
Sindicatele au fost înființate pe baza unei legi creată de burghezie. În
prezent sunt autonome. Partidul Comunist face propagandă în rândul
muncitorilor ca să se organizeze în aceste sindicate „legale”. Întrucât
burghezia crede că sindicatele pe zi ce trece devin tot mai revoluţionare, a
introdus teroarea şi împotriva câtorva sindicate, pe lângă care unele sunt
chiar dizolvate pe motiv că „sindicatele fac politică”. Ministrul Justiţiei a
publicat o circulară confidenţială, pe care am publicat-o în „Socialismul”, în
care roagă tribunalele şi poliţia de a dizolva toate sindicatele, în statutele
cărora lupta de clasă şi internaţionalismul sunt indicate ca baza activităţii
lor, şi să nu aprobe niciun statut care conţine aceste două principii.
131

-
 Împotriva tineretului se desfăşoară o teroare ascuţită, întrucât
organizațiile lor sunt considerate comuniste. Tineretul este autonom, însă
se găseşte sub influenţa Partidului Comunist. În Regat nu mai are drept la
întrunire, însă încontinuu găseşte modalitatea de a se aduna.
Socialdemocraţii îi denunţă încontinuu pe acei tineri referindu-se că organul
lor are un conţinut comunist. Organul tineretului apare în 3000 exemplare,
însă difuzarea întâmpină mari greutăţi, întrucât este confiscat la poştă. În
Transilvania a fost interzis organul tineretului, în ciuda faptului că şi-a
moderat în mod considerabil stilul. Tineretul a convocat, pentru februarie, la
Constanţa, un congres pentru a hotărî unificarea. Însă Congresul a fost
interzis şi unii tovarăşi sosiţi la congres au fost arestaţi şi trimişi la
Bucureşti. La noi mişcarea de femei e foarte slabă. La Bucureşti avem un
Comitet Central, însă activitatea acestuia întâmpină mari greutăţi.
Ţăranii sunt foarte nemulţumiţi; o parte din ei, la ultima reformă agrară, a
obţinut pământ, dar pentru acesta trebuie să plătească de douăzeci de ori
preţurile din 1916. Se poate imagina uşor nemulţumirea lor. În Transilvania
ţăranii sunt proletarizaţi. Partidul de acolo ne cere de a edita un ziar
ţărănesc. Întrucât nu avem posibilitatea materială de a face acest lucru, nu
putem satisface această necesitate. Pentru ţărani trebuie editat un organ
care să fie difuzat gratis, întrucât ţăranul nu simte necesitatea de a-şi
cumpăra un ziar. Numărul muncitorilor agricoli va fi comunicat mai târziu,
întrucât, în prealabil, trebuie să procurăm datele statistice respective..
Partidul a strâns legăturile cu Federaţia Balcanică, întrucât i-a trimis un
raport despre lunile ianuarie și februarie 1920. De asemenea am făcut tot
posibilul pentru a-l pune la dispoziţie organelor de presă cerute - atât presa
burgheză cât şi ziarele noastre. Comitetul Central a avut, în februarie (1 şi
2), o conferinţă cu Comisia de Control în care am stabilit sarcinile imediate
ale Partidului. Nesoluţia şi critica adresate Comitetului Central au fost
publicate în numărul din februarie al ziarului „Socialismul”. În scopul
realizării cât mai rapide a muncii noastre, Comisia a numit un reprezentant
permanent în Comitetul Central. Comitetul a creat legătura cu tovarăşul
Hoope, care era foarte necesar pentru Partidul nostru. Ei ne-au pus la
dispoziţie literatură a Internaţionalei, pe care o folosim ca material de
propagandă. Comitetul Central are legătură cu grupele române din Franţa
şi Austria. Aceste grupe puţine au sprijinit Partidul nostru şi din punct de
vedere material.
În ţară, Partidul acordă mare atenţie legăturilor cu secţiile din provincie,
prin reprezentanţi şi delegaţi. În mişcarea sindicală s-a introdus lozinca
frontului unic, cu toate că peste tot socialdemocraţii sunt împotrivă, şi în
organul nostru, aproape toate numerele au umplut şpalturile cu frontul unic.
La toate conferinţele şi congresele membrilor comunişti s-au făcut
propuneri corespunzătoare, care în mare parte au şi fost acceptate.
În legătură cu scumpirea chiriilor, Partidul a dat în „Socialismul” o
campanie împotriva proprietarilor de case şi a cerut aplicarea lozincilor
noastre. Noi am participat la agitaţia organizată de „Liga chiriaşilor” şi
132

-
încontinuu ne-am referit la propunerile noastre pentru rezolvarea
problemei, care în mare parte au şi fost acceptate. Noi am cerut alegeri
comunale. Din 1918 nu au avut loc alegeri comunale şi consiliile comunale
sunt numite de guvern. Sindicatele din Iaşi au organizat un meeting
împotriva războiului. Tineretul comunist a procedat la fel. Sindicatele din
Bucureşti au protestat împotriva războiului. La Arad, unde regimul a vrut să
impună cu forţa munca în acord, au fost arestați 56 de muncitori.
În legătură cu noua Constituţie care trebuie să fie acceptată, s-a expus
în faţa proletariatului punctul nostru de vedere şi ne-am referit la faptul că
numai o constituţie sovietică poate salva muncitorii. Partidul Comunist ia
poziţie pe calea organului său central, în toate problemele amintite.
Secretar G. Cristescu
15)
Partidele politice din România. Viena, 8 septembrie 1923
În România, în prezent, partidul de guvernământ este partidul liberal.
După căderea cabinetului Take Ionescu, când cârma de conducere a trecut
în mâinile partidului liberal, în frunte cu Brătianu, acesta din urmă a fixat noi
alegeri în parlament, în timpul cărora partidul liberal s-a folosit pe larg de
sistemul de conducere din România şi a recurs, în timpul alegerilor (din
februarie anul trecut), la o teroare nemaiauzită nici chiar în România;
alegătorii au fost conduşi spre urne de detaşamente de soldaţi şi jandarmi,
candidaţii în opoziţie au fost arestaţi; iar acolo unde aceste mijloace s-au
dovedit insuficiente, ca de pildă în Ardeal, unde se bucură de o mare
popularitate partidul naţional, urnele electorale au fost pur şi simplu furate.
În felul acesta partidul liberal a reuşit să obţină o mare majoritate în
parlament – 340 de mandate din 460. /Liberalii au procedat în același mod
ca B.P.D. în 1946, pentru a rămâne ei la putere. „Nimic nou sub Soare” –
n.n./
Cel mai mare partid de opoziţie din România, partidul naţional, a
declarat că consideră parlamentul nou ales ca fiind ilegal şi i-a declarat
boicot. Exemplul lui a fost urmat şi de alte partide de opoziţie. Opoziţia
participă la şedinţe numai atunci când există posibilitatea de obstrucţie
(cum a fost, de pildă, cu vreo şase luni în urmă, când a vrut să impună o
nouă Constituţie) pentru a declara odată mai mult că consideră guvernul şi
parlamentul ca fiind ilegale. /Boicotul nu a influențat cu nimic rezultatul
votului, liberalii având o majoritate absolută în Parlament – n.n./.
Faptul că tocmai guvernul liberal a făcut împărţirea pământurilor este
folosit de guvern ca un mijloc agitatoric împotriva partidelor naţional şi
ţărănist care cereau această împărţire. Pe de altă parte, guvernul a reuşit
ca prin pasiunea depusă la împărţirea pământurilor să-şi întărească
influenţa şi în rândul ţăranilor. Legea cu privire la sechestrarea averilor şi a
întreprinderilor aparţinând cetăţenilor şi societăţilor din ţările care au fost

15)
F. CC al PCR-Secţia Organizatorică - Dosar 15/1923
133

-
inamice s-au răsfrânt deosebit de greu asupra partidului conservator-
progresist (democrat – n.t.) germanofil al lui Marghiloman, care se află într-
o legătură strânsă cu evreimea germană şi fostă austro-ungară şi cu
cercurile financiare din aceste ţări, lipsindu-le de uriaşe mijloace materiale.
Legea cu privire la naţionalizarea bogăţiilor naturale a adus mari prejudicii
partidului popular al generalului Averescu, partid care ţine în mâinile sale
industria producătoare de materii prime şi este puternic interesat în ceea ce
priveşte resursele petrolifere ale României. Toate avantajele pe care le
obţine guvernul de pe urma acestor legi, desigur şi asupra „Băncii
Româneşti”, care se află aproape de fraţii Brătianu (arendarea, crearea de
noi întreprinderi naţionaliste, în care guvernul este reprezentat de membrii
partidului liberal etc.). 30% din averea statului, acumulată de guvern pe
această cale, se află în mâinile partidului liberal.
Dar aceste legi, care au creat baza economiei pentru o dominaţie
îndelungată a guvernului Brătianu în România şi pentru exploatarea
bogăţiilor naţionale în favoarea partidului liberal, au produs peste graniţă o
impresie extrem de negativă. Legile privitoare la sechestrarea averilor
aparţinând cetăţenilor puterilor inamice şi cea privitoare la naţionalizarea
bogăţiilor naturale ameninţă foarte serios capitalul englez, francez, italian şi
ceh investit în România. Cercurile financiare din aceste ţări dezaprobă
acordarea de împrumuturi României pentru asanarea economică şi
financiară a ţării şi sunt gata să ofere creditele solicitate numai pe o
garanţie solidă (căile ferate ale statului şi cu condiţia să li se acorde mari
concesii, care vor duce la acapararea totală a industriei româneşti de către
capitalul străin. Este vorba de minele de cărbuni şi de resursele petrolifere
ale României). Este inutil să mai vorbim că opoziţia caută să dejoace
planurile financiare ale guvernului, nu numai prin luări de poziţie în presă, ci
cu sprijinul lui Aristide Blanc, un mare financiar şi cunoscut adversar al
tuturor cercurilor financiare şi industriale din România apropiate de guvern,
ea caută prin toate mijloacele să se împotrivească planurilor financiare ale
guvernului peste graniţă. E drept că guvernul a reuşit să înfrângă
împotrivirea opoziţiei, ceea ce a contribuit mult la îndeplinirea misiunii din
sânul blocului de opoziţie, dar, cu toate acestea, acest lucru îi aduce multe
prejudicii în domeniul economic, aşa că, în prezent, el caută prin toate
mijloacele să atragă de partea sa partidele izolate. Raportul de forţe politice
din România din momentul actual se vede din scurte caracterizări făcute
mai jos diferitelor partide.
1. Partidul liberal, (partid de guvernământ). I s-au pus bazele încă pe la
mijlocul secolului trecut. Pe atunci partidul grupa marea burghezie care lua
naştere şi intelectualitatea. Și-a introdus ca punct de progres, reforma
agrară. Abia în 1919 s-a reușit să fie adoptată în parlament legea
respectivă. Partidul este foarte apropiat de „Banca Românească”. Liderii
partidului sunt miniștri (frații Brătianu: Ionel Brătianu prim-ministru și Vintilă
Brătianu – ministrul finanțelor). Aripa de dreapta a partidului în frunte cu al
treilea frate, Dinu Brătianu, simpatizează mult cu mișcarea fascistă
antisemită. Cu câteva luni în urmă a avut loc o scindare, din cauza
134

-
divergențelor în legătură cu noile legi financiare și economice. În fruntea
membrilor care au părăsit partidul și au intrat în partidul național a fost
Stelian. Punctul de sprijin al partidului este România Veche; în Bucovina
liderul partidului este Nistor, în Basarabia – Inculeț; în Ardeal – Cosma.
Conducătorul întregului partid este ministru lucrărilor publice, Mârzescu.
2. Partidul național. Este un lăstar al partidului național din Ardeal. Este
cel mai influent partid de opoziție din România. Punctul de sprijin este
Ardealul unde din partid face parte în special mica burghezie și țărănimea
înstărită. În ciuda caracterului naționalist, partidul cere egalitate în drepturi
pentru minoritățile naționale. Se pronunță împotriva centralismului
guvernului Brătianu, luptă pentru introducerea în Ardeal a vechiului sistem
de administrație. Liderii sunt: fostul deputat român de origină maghiară,
Iuliu Maniu / fapt neadevărat: Iuliu Maniu avea originea română – n.n./,
care dpă cedarea Ardealului României /Ardealul nu a fost cedat României.
El s-a reîntregit la Patria Mamă – n.n./, a format guvernul provizoriu
autonom; Alexandru Vaida Voievod a fost ministru al guvernului de coaliție
din 1919. Alt lider este prințul Constantin Cantacuzino. Cu aproximativ
nouă luni în urmă, în partid au intrat ultimile rămășițe ale partidului lui
Tache Ionescu (partid democratic) care formează în prezent aripa dreaptă
a partidului. Până nu demult între partidul național și cel țărănesc a existat
un pact (bloc de opoziție), dar în urma neconcordanței de interese s-a
dizolvat. Liderul aripei de stânga este Sever Dan.
3. Partidul țărănesc. Este cel mai tânăr partid burghez. În ciuda
denumirii sale, are mulți adepți din rândul burgheziei și intelectualității. Cere
o reformă agrară radicală, reforma armatei, împotriva terorii militare și
polițienești, se pronunță pentru a menține legături cu partidele țărănești de
peste hotare, în special cu cele din Balcani. Este unicul partid burghez care
dorește sincer să mențină legături cu Rusia Sovietică și desfășoară o
campanie energică în acestă direcție în presa sa. De influența cea mai
mare se bucură în Valahia și Basarabia, unde lider este Stere. Aripa
dreaptă este condusă de Madgearu, centrul de Lupu și Mihalache.
4. Partidul poporului. În multe privinți este mai reacționar decât cel de
guvernământ și până la trecerea puterii în mâinile partidului liberal, a fost
partidul conducător în România. Lider este generalul Averescu. Are opt
deputați în parlament. Este strâns legat de marea industrie de prelucrarea
materiilor prime, în special a petrolului. Duce tratative cu partidul național în
vederea unei cooperări.
5. Partidul conservator-progresist (democrat n.t.). Lider este
Marghiloman. Este vestit prin orientarea sa progermană, de aceea este
foarte urât. În timpul ocupației a fost prim-ministru. La alegeri a avut un
eșec total, obținând două locuri în parlament. Are simpatii deosebite față de
fasciști.
6. Partidul social-democrat. Are un trecut parlamentar bogat
(Grigorovici, Dobrogeanu-Gherea, Flueraș, Jumanca). Are un reprezentant
în parlament. După scindarea patidului muncitorilor în trei grupări, se
135

-
bucură de sprijin din partea guvernului în desfășurarea propagandei
împotriva comuniștilor. Au în mâinile lor conducerea consiliului sindicatelor.
7. Partidul comunist. Poziția și forțele lui sânt cunoscute.
Partidele reacționaro-fasciste din România.
1. Partidul fascist al apărării naționale. Este în afara parlamentului și
antiparlamentului, în spiritul fasciștilor italieni. A căpătat oarecare
importanță datorită organizării de acțiuni împotriva evreilor și muncitorilor.
/Fapt neadevărat. Era împotriva stăpânirii evreilor a României, dar nu și
împotriva muncitorilor – n.n./. Dispune de detașamente de luptă după tipul
fasciștilor italieni. Secretarul partidului este Virgiliu Sabota, organizator al
detașamentelor de luptă este generalul Turnovschi. Scopul partidului:
Pentru renaștere națională și dinastie, împotriva minorităților (gândesc –
evreilor), împotriva speculei. /A speculei exercitată cu deosebire de evrei,
care au acaparat piața în România – n.n./
2. Partidul național-creștin. Seamănă mai mult cu „gakenkreitzlerii”
(germani din Banat) și cu „ungurii deșteptați”. Punct de sprijin îl au în Iași.
Liderii partidului: prof. univ. Cuza și frații Codreanu.
16)
Raport despre situaţia din România.15.10.1923
Faţă de declaraţia Comitetului Central, situaţia politică din România a
rămas în general aceeaşi cum a fost descrisă în ultimul raport al
Comitetului Central către Comitetul Executiv al Internaţionalei. Numai
fasciştii manifestă o activitate mai vie. De curând Guvernul a descoperit
pregătirea unei lovituri de stat din partea fasciştilor în scopul instaurării unei
dictaturi militare. Însă întrucât în fruntea acestei mişcări stăteau succesorul
tronului sau Ministrul de Interne cu mai multe persoane politice mai înalte,
cu toate că acest complot era îndreptat împotriva guvernului, guvernul a
căutat să pună mâna numai pe exponenţi de rangul al treilea sau al
patrulea, adevărata conducere a rămas ferită. Fasciştii sunt nemulţumiţi cu
politica guvernului faţă de minorităţile naţionale şi au intenţionat să
inaugureze o orientare politică naţionalistă (grossrumanisch) şi mai
ascuţită. Pe lângă această lozincă naţionalistă fasciştii desfăşoară o
propagandă deosebit de antisemită. /Pentru că ei au fost singurii care au
realizat primejdia acaparării totale a puterii (Finanțele și Economia) de
către magnații evrei, stăpâni pe atunci numai în America, Anglia, Franța, și
Italia - n.n./. În prezent mişcarea fascistă din România nu reprezintă un
deosebit factor politic, însă perspectivele pentru o dezvoltare viitoare sunt
relativ favorabile.
Pentru mişcarea muncitorească din România de o deosebită importanţă
este ultimul congres sindical din Cluj, unde trebuia să se hotărască dacă în
fruntea mişcării sindicale vor fi reformişti sau revoluţionari. Reformiştii, care

16)
F. CC al PCR - Secţia Organizatorică - Dosar 19/1923
136

-
au avut majoritatea în Centrala sindicatelor, deja la convocarea
Congresului au întreprins totul, pentru ca să-şi asigure majoritatea, cu atât
mai mult, cu cât ei au cunoscut spiritul revoluţionar al majorităţii
muncitorilor organizaţi în sindicate. În nici un caz nu au vrut să cedeze
conducerea din mâinile lor şi dinainte erau pregătiţi la scindarea
sindicatelor.
La congres, roşii erau reprezentaţi cu 36.000 voturi, iar reformiştii cu
25.000. Comisia de verificare, aleasă şi alcătuită de reformiştii din centrală
au declarat nevalabile 10.000 voturi ale roşilor şi în felul acesta a crezut că
şi-a asigurat majoritatea. Totuşi, la vot, orientarea revoluţionară a obţinut
cu 800 voturi mai mult. Atunci reformiştii s-au aplecat spre celălalt mijloc,
adică de problema orientării Internaţionalei pentru a provoca scindarea.
Însă cu toate că tovarăşii noştri şi în această problemă au avut o atitudine
plină de tact, prin felurite provocări şi cu ajutorul poliţiei au îndepărtat de la
Congres elementele revoluţionare şi au continuat lucrările Congresului.
Prin atitudinea şi metodele lor cât şi prin alianţa făţişă cu poliţia, reformiştii
au îndepărtat o bună parte a adepţilor lor şi aceştia au votat cu elementele
revoluţionare. Conducerea majorităţii îndepărtate de la Congres au preluat-
o trei elemente revoluţionare ale vechii Centrale sindicale. Li s-a pus ca
sarcină de a intra în legătură cu toate organizaţiile sindicale, mai ales şi în
primul rând cu cele revoluţionare, cât şi cu acele organizaţii reformiste care
la Congresul din Cluj au votat cu noi, în scopul convocării unei conferinţe,
unde trebuia să fie ales un comitet de conducere şi să se discute despre
tactica viitoare. Însă această conferinţă, care trebuia să aibă loc la 19.IX. a
fost interzisă de poliţie.
Sindicatele noastre şi unii tovarăşi au rămas în organizaţiile lor şi nu au
rupt cu noua conducere, care a fost aleasă în felul susmenţionat, şi nici nu
au de gând să rupă. C.C. al P.C.d.R.a declarat că problema sa financiară,
adică problema subvenţiilor din partea internă necesară Internaţionalei
Comuniste, trebuie rezolvată cât se poate de repede.
Situaţia internă de partid însă tot e şubredă. În Comitetul Central nu
predomină acea armonie care este necesară pentru munca de partid. În
urma neîncrederii reciproce se paralizează aproape orice activitate şi cele
mai importante probleme rămân în afara discuţiei. Din cauza acestor
frecuşuri, /lupta pentru ciolan – n.n./ Partidul nu a putut lua atitudine faţă de
cele mai actuale şi mai importante probleme. Acest lucru îl stabilesc
aproape toţi tovarăşii şi totuşi iniţiativa proprie nu poate crea o situaţie mai
clară în Partid.
/ss/ Radovanovici:

Notă preluată din Wikipedia, enciclopedia liberă: Vladimir Ilici Lenin

(22 aprilie 1870 - 21 ianuarie 1924) pe numele său adevărat Ulianov, a fost
un evreu comunist care a condus partidul bolşevic rus, a fost primul prim
ministru al Uniunii Sovietice şi fondatorul ideologiei cunoscute sub numele
137

-
de leninism. „Lenin” a fost unul dintre pseudonimele sale. Se crede că l-a
creat ca să demonstreze antagonismul față de Gheorghi Plehanov, care
folosea pseudonimul Volghin, după râul Volga; Lenin a ales râul Lena care
este mai lung și care curge în direcția opusă. În orice caz, sunt multe teorii
despre proveniența pseudonimului său, iar Lenin nu a explicat niciodată
alegerea sa. S-a născut în Simbirsk (Ulyanovsk) avându-i ca părinţi pe Ilia
Ulianov şi Maria Alexandrovna. A avut doi fraţi şi trei surori, el fiind al treilea
născut. Tatăl său Ilia era inspector al şcolilor primare din provincia
Simbirsk, în momentul naşterii lui Vladimir Ilici Lenin. În general, cei mai
mulţi istorici spun că părinţii lui Lenin au fost evrei care vorbeau idiş, dar că
informaţiile despre ei au fost ţinute ascunse de către iudeo-bolşevicii care
au condus Uniunea Sovietică, între anii 1917-1992. În orice caz, se pare că
Lenin însuşi vorbea idiş, dar şi alte limbi; a fost căsătorit cu Nadezhda
Konstantinovna Krupskaya, care este recunoscută ca fiind o iudeo-
bolşevică şi prin urmare o evreică. Jewish În ziarul „Chronicle”, din Londra,
în numărul din 21 aprilie 1995, într-un articol, intitulat ”Lenin: Jewish roots
of a revolutionary” (Lenin: Rădăcinile evreieşti ale unui revoluţionar) scris
de Zev Ben-Shlomo spune că Lenin l-a avut ca străbunic din partea mamei
pe Moishe Itskovich Blank şi ca bunic pe Strul Moishevich Blank. În
momentul în care Blank s-a botezat, şi-a luat şi numele de Aleksandr
Dmitrievich. Referitor la originile evreieşti ale lui Lenin din partea mamei,
acest fapt a ieşit la iveală după moartea sa, dintr-o controversă care a avut
loc între sora sa mai mare şi Stalin. Într-o scrisoare către Stalin sora lui
Lenin, pe nume Anna, a scris: "Probabil nu este niciun secret pentru
dumneavoastră că cercetările referitoare la bunicul nostru arată că el a
provenit dintr-o familie săracă evreiască, care a fost trecut pe certificatul de
botez, ca fiul lui „Moishe Blank din Zhitomir” şi acest lucru poate servi în
combaterea antisemitismului." Mai mult, ea a susţinut, că originile evreieşti
ale lui Lenin erau "pe mai departe confirmate de excepţionalele abilităţi ale
tribului semitic... Lenin întotdeauna i-a preţuit pe evrei foarte mult." Stalin a
răspuns: "Niciun cuvânt despre asta." Făcând o cercetare asupra arborelui
genealogic al lui Lenin se poate spune că acesta reflectă faţa întregului
imperiu rus. Naţionalităţile strămoşilor lui Stalin au fost diverse: rusă,
kalmucă (mongolă), evreiască, germană, suedeză, dar e posibil să fi fost şi
de alte etnii. Deşi oficial evreii nu au fost niciodată mai mult de 5% din
procentul total al populaţiei ţării, ei au jucat un rol important şi
disproporţionat în comparaţie cu mărimea comunităţii lor, având chiar
probabil un rol decisiv în faza de început a regimului bolşevic, dominând
efectiv guvernarea sovietică din primii ani. Istoricii sovietici împreună cu cei
mai mulţi dintre colegii lor din vest, au preferat pentru multe decenii ca să
ignore acest subiect. Cu toate acestea, faptele nu pot fi ignorate. Începând
cu Lenin (Vladimir Ulianov) al cărui bunic dinspre mamă era evreu, cei mai
mulţi dintre liderii comunişti care au avut conducerea Rusiei în anii 1917-20
au fost evrei. /Așadar, evreii au adus comunismul în lume, dar astăzi,
văzând că doctrina comunistă este falimentară, brusc au renegat doctrina
comunistă, revenind la doctrina capitalistă, dar cu același scop pe care și

138

-
l-au propus, prin înființarea Masoneriei: dominația lumii și guvernul
mondial, astăzi sub numele de „Globalizare” – n.n./. Lev Davidovici Troţki
(Lev Bronstein) a fost în fruntea armatei roşii, iar pentru un timp, a fost
şeful ministerului afacerilor externe sovietic. Iakov Sverdlov (Solomon) a
avut două funcţii importante: secretar executiv al partidului bolşevic şi ca
preşedinte al Comitetului Executiv Central, a fost capul guvernării sovietice.
Grigori Zinoviev (Radomyslsky) a condus Internaţionala Comunistă
(Comintern), principala agenţie pentru răspândirea revoluţiei în alte ţări
străine. Alţi evrei proieminenţi au fost comisarul de presă Karl Radek
(Sobelsohn), comisarul afacerilor externe, Maxim Litvinov (Meir Henoch
Mojszewicz Wallach Finkel-stein), Lev Kamenev (Rosenfeld) şi Moisei
Uritski. Nici în Rusia, nici în străinătate, Lenin nu a cunoscut lipsurile
materiale. Pe toată perioada „exilului” el nu a muncit nici măcar o singură
zi; a călătorit mult (Berna, Paris, Bruxelles, Zürich, Londra, Stockholm,
Berlin, insula Capri, etc), a locuit la hoteluri sau în case închiriate în stațiuni
de odihnă.
Surse serioase de venituri nu puteau fi articolele publicate în presa
revoluționară rusă (precum Iskra). Sursa lui principală de venituri a fost
desigur fondul special al Partidului, fond despre care nu se pomenește
niciodată în actele oficiale, dar a cărui existență este recunoscută de Lenin
în bogata lui corespondență.[1] Acest fond era alimentat din cotizațiile
membrilor de partid.[2], din donații particulare, (precum cele ale lui Maxim
Gorki [3] sau cea cunoscută ca Afacerea Schmidt [4], dar mai ales din
exproprieri revoluționare, în fapt, delapidări sau atacuri banditești asupra
birourilor de poștă, a caselor de bilete din gări și asupra băncilor. Cea mai
cunoscută expropriere a fost atacul asupra a două camioane cu bani, la 26
iunie 1907 în Piața Erevan din Tiflis, când au fost furate 340.000 de ruble
de către o echipă condusă de Stalin.
Controlul asupra acestui fond special, la care Lenin n-a renunțat nici în
timpul exilului și nici după victoria revoluției bolșevice, a fost unul dintre
merele discordiei care a împiedicat încercările timide de reunificare a
bolșevicilor și menșevicilor.
Sănătatea lui Lenin era deja deteriorată în mod serios în urma
eforturilor sale făcute în revoluție și în război. Tentativa de asasinat a mai
adăugat o problemă la multele probleme de sănătate pe care le-a avut. În
mai 1922, Lenin a avut primul atac cerebral. A rămas parțial paralizat (pe
partea dreaptă) și rolul său în guvern a început să se diminueze. După al
doilea atac din decembrie 1922, Lenin a demisionat din funcțiile politice. În
martie 1923, a suferit al treilea atac, a rămas țintuit la pat și incapabil să
mai vorbească.
Lenin a murit la 21 ianuarie 1924. La puțin timp după deces, au început
să circule zvonuri potrivit cărora ar fi suferit de sifilis. Cauza oficială a morții
lui Lenin a fost ateroscleroza cerebrală sau al patrulea atac cerebral, dar
din cei 27 de medici care l-au tratat numai opt au fost de acord cu
concluziile raportului de autopsie. Din acest motiv, s-au făcut mai multe
supoziții privind cauzele morții lui Lenin.
139

-
 Documente declasificate după căderea Uniunii Sovietice, alături de
memoriile medicilor lui Lenin, sugerează că liderul bolșevic a fost tratat de
sifilis încă din 1895. Documentele sugerează, de asemenea, că anatomo-
patologului Alexi Abrikosov, care era însărcinat cu autopsia, i s-a ordonat
să demonstreze că Lenin nu a murit de sifilis. Abrikosov nu a menționat
această boală în raportul de autopsie, dar distrugerile vaselor de sânge,
paralizia și alte incapacități pe care le-a citat sunt tipice pentru această
boală. La un al doilea raport de autopsie nici un organ, arteră importantă
sau zone ale creierului, afectate în mod obișnuit de sifilis, nu au fost
menționate. În 1923, doctorii lui Lenin l-au tratat pe acesta cu salvarsan,
singurul medicament care la acea vreme era folosit în mod special pentru
tratarea sifilisului, dar și cu iodură de potasiu care era, de asemenea,
folosită, în mod obișnuit, la tratarea acestei boli. În 2004 s-au făcut noi
afirmații medicale conform cărora Lenin a suferit de sifilis și a decedat din
această cauză.

Către P.C. din România. București. Autor Ghiță Moscu, 5.II.1924.

17)
Dosar nr.25 fond 1. I.C. filele 7-10
Dragi tovarăși,
Lenin a murit, trăiască Lenin! Trăiască activitatea neîntreruptă, trăiască
acțiunea continuă, care a avut un întruchipător atât de fidel în Lenin și care
l-a smuls dintre noi și în timpuri atât de turburi pentru noi. Clasa muncitoare
din România are atât de mare nevoie de ideile lui Lenin și e de dorit ca
Partidul Comunist de la noi să înceapă să pună în practică cât mai repede
editarea scrierilor lui Lenin, începând cu „Statul și Revoluția”, de unde, între
altele, va rămâne neuitată și această vorbă: „Îmi place mai bine să fac
revoluție, decât să scriu despre ea.”
Așa dară, telegrafiați și scrieți C.C. Rus, împărtășind durerile pricinuite
de moartea iubitului lor Lenin. Poate s-o facă aceasta chiar și organizațiile
provinciale, căci muncitorimea din Rusia are nevoie de această mângâiere
și o merită. Apoi, nu uitați că Rusia de azi e cel mai mare centru de cultură
din lumea întreagă. Dați deci material acestei Rusii: Strângeți ziarele și
revistele ce vor scrie și ce au scris ceva despre Lenin și trimiteți-le imediat
încoace.
X
În curând veți primi un manifest către țăranii din Rom. lansat de
Internaționala Țărănească. Acest manifest trebue să ajungă în mijlocul
țăranilor și în vederea acestui scop, se recomandă următoarele:
1. Căutați și obțineți publicarea acestui manifest în „Aurorra” (cu titlul de
document), prin intermediul unui „prieten” din redacție sau a „opoziției” din
partidul țărănesc.

17)
F. CC al PCR - Secţia Cancelarie - Dosar 8/1924
140

-
 2. Publicarea în ziarele țărănești din provincie.
3. Publicarea în ziarul „opoziției țărăniste”, care să apară ca număr unic
(dacă nu se poate altfel) în vederera acestui scop.
4. Să apară în cât mai multe ziare burgheze, chiar sub formă de
comentar, citații din manifest.
5. Să apară cu manifest.
6. Să apară în ziarele muncitorești.
7. Să se recomande tovarășilor noștri ca pe un manifest care nu e al
nostru, dar care e bun și prin urmare să-l ducă în rândurile țăranilor, prin
mijlocul prin care va crede de cuviință.
8. Procurați-vă lista abonaților Aurorei, a învățătorilor și cooperativelor
sătești și trimiteți prin poștă manifestul, fie în foaie volantă, fie în ziar.
9. Siliți prin polemică ca partidul țărănesc să se ocupe de conținutul
manifestului.
10. Strângeți și trimiteți încoace tot ce va publica presa burgheză cu
privire la acest manifest.
11. Câștigați „opoziția țărănistă”, în vederea ideei unui ziar pentru țărani,
în stilul simplu inteligibil de țărani și cu material „țărănesc”.
12. Pregătiți aparatul pentru alte asemenea manifestări.
X
Rusia socialistă, Guvernul Brătianu – Basarabia și Partidul Comunist.
Care e situația de azi a României? Înăuntru – prost, în afară - și mai prost.
Înăuntru, vorba economistului burghez Nanoilescu, ne găsim, în mediu,
în situația de acum 15 ani, în ce privește producția țării. În ce privește
consumația, d-nul economist nu și-a dat osteneala să calculeze, cert e
însă că, atât muncitorimea orașelor cât și funcționărimea se găsesc în
situația de acum 15 ani. Din această cauză, partidul care reprezintă în
carne și oase burghezia română și care, în ultimii zece ani, a fost aproape
singurul care a condus destinele țării, partidul liberal (Brătianu) a încercat
în fel și chip să ajungă la o însănătoșire a vieții economice a țării. Trebue
să recunoaștem, a încercat toate mijloacele, nu numai pentru a se putea
menține la putere cu ajutorul așa numitei „opinii publice”, dar și în vederea
unei „adevărate însănătoșiri economico-financiare a țării, pentru că
instinctual clasa burgheză spune: mai sigur și mai în tihnă putem exploata
și ne putem îmbogăți atunci când situația clasei muncitoare și a păturei
mijlocii n-a ajuns încă la acea muche de cuțit când omul, din disperare,
poate să facă chiar șiRrevoluție.
Dar încercările guvernului partidului liberal au dat greș, după cum au dat
greș încercările tuturor guvernelor burgheze din Europa în special.
Burghezia, clasa conștientă de interesele ei, nu se poate da bătută cu una
cu două și continuă cu încercările ei. Așa de pildă, burghezia română, prin
mâna de fer a partidului liberal, recurge acuma la noui încercări: e gata să
se predea pe față capitalului străin, lasă țara pradă concurenței libere prin
141

-
libertatea complectă a exportului și încearcă cointeresarea capitalului
particular în mai toate întreprinderile statului.
X
În afară, adică în legăturile dintre România și țările vecine de o parte și
celelalte țări europene pe de altă parte, situația este și mai critică. Aci nu
mai poate fi acuzată prea mult burghezia română. Soarta lumii capitaliste
impune, sau mai exact zis a impus, ca țările dezvoltate capitaliste, cu
industrie mare, cu mult capital financiar, să aibe cuvântul hotărâtor. Și
România n-a putut fi altfel, decât supusă industriașilor și bancherilor din
Paris și Londra, Berlin și Viena. Această supușenie a băgat-o în războiul
din 1914-1918, al cărui sfârșit e știut, e simțit în toată lumea.
După război, soarta României, a burgheziei române a depins și mai mult
de capitalismul European și burghezia română interesată la câștig și
reacționară până în măduva oaselor, nici nu se gândea la o ruptură cu
puterile străine. Burghezia română a fost ajutată în fel și chip de burghezia
țărilor străine. Niciodată însă acest ajutor n-a fost în contrazicere și n-a
trecut peste interesele burgheziei străine: franceze, americane, engleze,
italiene. Această dependență a burgheziei europene a dus la crearea Marei
Antante și la aceea a Micei Antante, bine înțeles după ce a fost micșorată
puterea buregheziei germane, austriace, ungare și bulgare.
X
România, zdruncinată înăuntru economicește și financiarmente, părăsită
de „aliații” din timpul și de după războiu, clasa stăpânitoare este pe cale să
se rostogolească repede, dacă nu va putea ajunge la o înțelegere cu Rusia
Sovietică și nu va putea să-și salveze cel puțin meritul ei de „dezrobitoare
națională”. România are de regulat cu Rusia Sovietică chestiunea
Basarabiei și pierderea Basarabiei poate însemna nu numai pierderea
cazului lui Brătianu (care oricum nu valorează mult), dar prăbușirea
României oligarhice și imperialiste de azi. Burghezia română se aruncă
acuma iarăși asupra corpului slab al partidului comunist, a mișcării
revoluționare din țară. /Autorul, ca și toată conducerea P.C. se hrăneau cu
vise: În România nu a existat nici o mișcare revoluționară, ci doar câteva
slugi cominterniste – n.n./.
Ultimele arestări fără nici un rost, arestarea și maltratarea conducătorilor
partidului comunist, perchezițiile pe la toți membrii mai de seamă ai noștri,
arestarea tovilor Hoppe în Viena și expulzarea de acolo a tovului Conitz /Și
să mai spună cineva că nu evreii au adus anarhismul și comunismul în
România! – n.n./, interzicerea congresului partidului nostru, toate acestea
își pot avea azi numai această explicare; guvernul român crede că, prin
aceste persecuțiuni va ajunge să aibă mai mult succes în tratativele cu
guvernul Rusiei Sovietice. Și în aceasta constă neghiobia sa. Toate aceste
fapte cer partidului comunist din România muncă neîncetată, uriașă,
supraomenească chiar, munca propagandistică /adică mincinoasă – n.n./,
agitatorică și organizatorică. În vederea acestui viitor apropiat, foarte
apropiat chiar – dacă nu vom dormi – partidul trebue să facă cunoscut
maselor parolele sale în aceste două chestiuni: agrară și cea națională. În
142

-
chestiunea agrară: întregul pământ țăranilor, fără nici o plată. În chestia
națională: dreptul de autodeterminare a populațiunilor până la complecta
deslipire de statul de care aparțin acuma.
Scrisoare către Prezidiul Comitetului Executiv al Internaționalei
Comuniste cu privire la arestarea soților Pauker, Alexandru
Dobrogeanu-Gherea și alții
Al. Bădulescu către Prezidiul Comitetului Executiv al Internaționalei
Comuniste. Dosar 25, fond 1. I.C., filele 21-22, din 13.II.1924.
18)
Traducere din limba germană
Iar se face simțit pumnul reacțiunii române pentru mișcarea comunistă a
țării. Înainte cu trei luni, tovarășa Ana Pauker, membră a comitetului din
București a fost arestată fără nici un motiv și încă nu a fost pusă în
libertate. Înainte cu două luni pentru un pretins „atentat împotriva securității
de stat” a fost arestat tovarășul N. Pauker, membru al Centrului, care
tocmai s-a întors din străinătate și care din cauza tratamentului prost și a
maltratărilor până acum, de două ori a fost împins în greva foamei și acum
din închisoarea civilă Văcărești a fost dus în fosta fortăreață militară Jilava,
ceeace echivalează cu o rapidă și complectă ruinare a sănătății. În aceeași
închisoare a fost dus tovarășul Dobrogeanu care a fost arestat nu de mult
(la sfârșitul lui ianuarie) pentru că i-a reușit să discute în închisoare, fără
aprobare, cu tov Pauker.
La Constanța au fost arestați câțiva muncitori pentru apartenența lor la
Partidul Comunist. La Bacău au fost arestați muncitori pentru că au câștigat
cititori și abonați pentru ziarul Partidului. A fost arestată tovarășa Sternberg
pentrucă a vorbit unei grupe de femei despre Lenin și operele lui Lenin.
Conferința de Partid convocată spre sfârșitul lui februarie a fost
interzisă fără nici o lămurire din partea autorităților. Congresul „Tineretului
Socialist” a fost interzis de președintele poliției din București, pentru că nu-l
permite guvernul. Nu a fost aprobată adunarea convocată de Partid în
amintirea lui Lenin. La fel, nici adunarea convocată de Partid în semn de
protest împotriva împușcării a 6 cetățeni din Cadrilater (Dobrogea Nouă)
care și-au permis ca la ultimele alegeri parlamentare și parțiale să voteze
pe o listă de opoziție.
Tratamentul aplicat în închisori și saline tovarășilor déjà condamnați
echivalează cu uciderea înceată a acestora. Propun ca Comitetul Executiv
al Internaționalei Comuniste să se adreseze cu un apel către muncitorimea
din România și către cea din întreaga lume, și în general Partidelor
Comuniste, pentru a da celor dintâi curaj în lupta lor, iar pe cei din urmă să-
i cheme să încurajeze pe cei dintâi.
Cu salut comunist, Al. Bădulescu

18)
F. CC al PCR - Secţia Cancelarie - Dosar 10/1924

143

-
 Scrisoare adresată Federației Balcanice și Kominternului, cu privire
la interzicerea de către guvern a răspândirii ziarelor P.C.R.

Către Federație și Comintern. Autor Gh. Cristescu.

19)
Traducere din limba germană. 8 martie 1924
Stimați tovarăși,
Vă comunic că recent a început o puternică persecție împotriva ziarelor
noastre. Guvernul a dat un ordin potrivit căruia ziarele noastre nu pot fi
difuzate în regiunile în care s-a decretat starea de asediu. În Transilvania a
fost interzisă difuzarea în centrele cu populație românească a ziarului
nostru „Socialismul”. Difuzarea ziarului „Munkas” a fost deasemenea
interzisă, pe baza unor dispoziții speciale. În majoritatea orașelor difuzorii
de ziare sunt amenințați cu expulzarea dacă preiau vânzarea ziarelor
noastre. Tovarășii unguri care difuzează ziarele noastre au fost arestați și
maltratați, fiind amenințați cu expulzarea și acei care sunt cetățeni români.
În Vechiul Regat, în orașele din Moldova, negustorilor de ziare li s-a interzis
să vândă în viitor „Socialismul”. Exemplarele destinate abonaților sunt
confiscate la poștă de Siguranță. Ne-am străduit să desfășurăm
propaganda și la țară, organizând și pregătind – potrivit Rezoluției
Conferinței Balcanice – difuzarea în rândurile țăranilor. Până la publicarea
unui ziar țărănesc special, organul nostru de presă are o rubrică adresată
țăranilor. Pe multe ziare pe care le primim retur se află mențiunea poștei
cum că adresantul ar fi refuzat să primească gazeta; în același timp țăranii
vin la noi și ne întreabă de ce nu le trimitem ziarul. /Oare cine ar crede că
țăranul, care este foarte sărac, ar cheltui o mulțime de bani cu transportul
pe tren până la București, numai pentru a întreba care este motivul de nu li
se mai trimite gazeta? – n.n./. Alți țărani, mai combativi, care cer să li se
dea „Socialismul”, sunt arestați de către jandarmi și autoritățile sătești, ținuți
la arest timp de câteva zile și trimiși, în scopuri de demoralizare, în
închisoarea orașului cel mai apropiat, sau amenințați că li se ia pământul,
dacă mai citesc acest ziar.
Datorită acestor persecuții suferim mari pierderi bănești și avem la
vânzarea ziarelor mai multe cheltuieli decât venituri. Aceasta însă nu ne
împiedică să ne continuăm propaganda. Cu prilejul unei campanii de două
săptămâni în favoarea presei noastre, toate manifestele noastre au fost
confiscate. Tovarășii noștri au fost arestați pentru câteva zile în toate
orașele, mulți au fost maltratați, mulți consemnați în localitățile lor natale.
Ziarul „Pravda” este deasemenea urmărit. Autoritățile din Bulgaria acuză
acest ziar în fața guvernului român de propagandă pe teritoriu bulgar și

19)
F. CC al PCR-Secţia Propagandă și Agitație - Dosar 20/1924
144

-
reclamă luarea de măsuri împotriva lui. Vă rugăm să ne trimiteți cărți în
limba rusă, germană, franceză, precum și ziarele „Pravda”, „Izvestia” și
„Bezbojnik”
Cu salutări comuniste, Gheorghe Cristescu.

Scrisoare către Badu în care se arată că Gheorghe Cristescu

sabotează Mișcarea Comunistă
20)
Dragă Badu. Dosar 29. Fond 1. Inv.8 I.C. 18.III.1924
Vezi în alăturata scrisoare ce-ți îndrugă Cristescu azi l-am primit cu
manifestul, vei ști că toate scrisorile ce ne-ai trimis nouă de când a venit
tov. Conitz la Fed Balc și până la plecarea lui spre voi le-a adus la
îndeplinire, cât și după 8 zile ni la predat nouă și nea spus că deja el a
executat totul și că scrisorile ce-ți trimitem trebuie să le vază întâi el și se
va expedia numai acele scrisori care au cuprinsul lor chestia mișcării.
Credem că ți-a spus armonia noastră cu el și peste altele multe că noi
sântem din fracțiunea lui Cristescu etc. etc. și că în loc s-o ajutăm mișcarea
o sabotăm nu știm dacă ți-a spus despre Calendarul ce i-am dat lui Grigore
căruia pe ziua de 28/XII 1923 ca să-ți trimeată vezi toate aceste lucruri ne-
au făcut că nu ți-am scris.
De cele petrecute la noi nu ți-am scris deoarece am scris un articol
foarte detailat pentru Socialismul și am crezut că vei afla de acolo însă art.
nu s-a primit azi am scris din nou; la noi nu s-a găsit decât 4 scrisori ce s-a
reîntors cu o zi înainte din țară, în unele plicuri era lucrări conf. F.B. ce
privește România. Ce era mai important era rezoluția cu organizarea
Partidului din țară și aceasta a căzut din cauză că în ajunul percheziției l-
am primit, vei ști că în curând îți vom scrie o scrisoare mai detailat în
această privință. Decretul de expulzare nu s-a ridicat ci ni s-a dat un
termen de 6 luni și în aceste 6 luni nu vrem să mai facem nici o politică dar
până acum putem spune că nu am făcut aproape nimic dar de aci încolo
vom face totul, desigur toate ilegal, deja încă a 2-a zi a început funcț.
Georgescu se află de 2 luni în țară, Corolov ne-a scris că lucrează bine
el nu ne-a scris nici un rând luna aceasta va pleca și Munteanu în țară.
Tov. Stanca din Paris se află aci, se reîntoarce în țară după spusele lui
Cristescu când a fost la Paris. Noi am fost de părere că tov. Conitz după
expulzare să se reîntoarcă numai decât și în locul lui să vie un alt tov.
Macovei care nu depune muncă în mișcare. Tov. din țară nu au ținut cont
de această părere.
Am mai fost de părere ca când se va începe iar tratativele Ruso-român
să se trimeată din țară 2 tov. care va informa cu toate cele necesare

20)
PCR – Secția Cancelarie – Dosar F. CC al 20/1924
145

-
comisia rusă. Din acest 2 tov. unul să fie numit ca corespondent special al
Soc. și tot deodată când se va începe tratativele să înceapă cu o serie de
articole de vre-o săptămână și să publice în ziarele R.F. Arbeiten-Zeintung
și abend contra oligarhiei române nici de aceasta nu s-a scris nimic.
Vă salutăm pe ambi al vostru frați și surori.

Scrisoare către Secretariatul Comitetului Executiv al Internaționalei

Al Bădulescu către Secretariatul Comitetului Executiv al

Internaționalei Comuniste. 15 aprilie 1924.
21)
Traducere din limba germană
Stimați tovarăși!
Ziarul cotidian al Partidului a apărut fiind grav persecutat, numai câteva
zile. Partidul și ziarele de partid sunt primele jertfe ale Conferinței de la
Viena nereușite pentru burghezia română și ale poziției revoluționare a
Partidului Comunist privind Basarabia și problema națională în general.
Acum Partidul a editat un mic ziar illegal cu un apel adresat partidelor
frățești /pro ruso-bolșevice – n.n./ de a fi sprijinit în lupta împotriva terorii
românești. Jertfele vor fi iarăși foarte mari și numai rămânerea în domeniul
acestei munci ilegale poate fi frântă această teroare.
În acest scop este necesar ca Prezidiul Federației Comuniste Balcanice
să-l sprijine prin tot posibilul pe reprezentantul român (dacă se află vreunul
acolo) în această privință și ca Comitetul Executiv, printr-un scurt apel
adresat tuturor secțiilor Internaționalei Comuniste să cheme la o campanile
de ajutorare a Partidului Comunist din România.
Cu salut comunist, Al. Bădulescu

Situația politică din România până în anul 1924

Raport al C.C. al P.C.R. adresat Comitetului Executiv al

Internaționalei Comuniste și Prezidiului Federației Comuniste
22)
Balcanice. Traducere din limba germană
Situația Politică
Criza generală – economică, financiară, politică descrisă déjà în
Rezoluția cu privire la această chestiune a Congresului al III-lea al P.C.R.,
s-a ascuțit cu totul în mod deosebit în trimestrul ce a trecut de atunci. Toate
încercările ale oligarhiei bancare ce guvernează prin persoana Partidului
Liberal de a efectua o reformă valutară au suferit un eșec total. Această
politică financiară a dus producția industrială și agricolă într-o stare de

21)
F. CC al PCR – Secția Cancelarie - Dosar 34/1924
22)
F. CC al PCR – Secția Cancelarie - Dosar 65/1924
146

-
stagnare catastrofală imposibilă, întrucât atât producătorii industriali și cei
agricoli, caută în situația devalorizării banilor să-și mențină stabilitatea
valorică a rezervelor lor prin scumpirea rapidă a mărfurilor, în parte prin
scăderea producției. Reducerea producției industriale a făcut ca șomajul să
atingă proporții necunoscute. Se vorbește de 30.000 șomeri calificați, adică
vreo 15-18% din mâna de lucru calificată a țării. Întrucât de un ajutor de
șomaj de stat nici urmă nu se află în România, mizeria suferită de șomeri,
în majoritatea lor neorganizați, este de nedescris. Sindicatul patronal din
Transilvania a anunțat recent o nouă ofensivă pentru prelungirea timpului
de muncă și reducerea salariilor. Concomitent cu deflația și creșterea
aparentă a valorii monedei crește însă prețul produselor agricole, bine
înțeles și formarea prețurilor celorlalte produse.
Întretimp, casta funcționărească plătită în mod conștient cu salarii ridicol
de mici, este nevoită să recurgă la stoarcerea până la sânge, prin acțiuni
șantajiste a muncitorimii, țărănimii și micii burghezii, categorii aflate în cea
mai neagră mizerie. Dominația neîngrădită a abuzului și hoției în domeniul
administrației ca și al armatei, este caracterizată de un șir nesfârșit de
delapidări, cazuri de înșelăciune, șantaj și panamale de milioane. Este de
la sine înțeles că criza financiară și economică a atras după sine și o criză
politică acută. Falimentul partidului național-liberal aflat la putere (familiile
Brătianu, Constantinescu, Duca etc.) este complet pe toată linia. Falimentul
cabinetului liberal, este limpede vizibil și pe tărâmul politicii interne, așa
cum o arată răscoala din Basarabia de sud, ofensiva fascismului și anarhia
din administrația de stat. Partidele burgheze de opoziție nu sunt însă cu
nimic mai capabile să preia guvernarea, întrucât nu prezintă în ochii
camarilei regale și a marelui capital suficiente garanții că vor fi în stare să
guverneze cu mână forte.
Guvernului liberal actual îi va urma la putere Partidul poporului al
generalului Averescu, după cât se pare în coaliție cu unul sau altul din
partidele de opoziție ale burgheziei române.
Principalele evenimente ale perioadei la care se referă prezentul raport
sunt neîndoios răscoala din sudul Basarabiei și ofensiva fascistă ce i-a
urmat. După cum se știe, răscoala din sudul Basarabiei a cuprins populația
sătească și mica burghezie din 6 comune mari, adică cca 4.000 de oameni.
Răscoala a durat o săptămână (17-23 septembrie) și a putut fi înăbușită
numai cu folosirea a mari forțe terestre și maritime ale armatei, prin
asasinarea și întemnițarea a cca. 1.000 răsculați, prin incendierea mai
multor sate. PCR dispunea în momentul respectiv în Basarabia de puține
forțe organizate.

147

-
 Propunerea Patidului Comunist către Partidul Țărănist pentru
formarea unui Bloc Muncitoresc-Țărănesc
România: În legătură cu propunerea Partidului Comunist privind
frontul unic cu Partidul Ţărănist.
Autor Al. Bădulescu – referent pentru Balcani. 08.04.1924
23)
Traducere din limba germană.
La 14 martie 1924 Partidul Comunist a adresat o scrisoare Comitetului
Executiv al Partidului Ţărănist, cu o copie către Comitetul Executiv al
Partidelor Socialiste din România. Consider această propunere ca fiind
falsă, întrucât nu a fost făcută la timpul oportun. Întreaga viaţă politică este
departe de a fi atât de încordată încât să fie necesar să se treacă la o
acţiune pentru crearea unui guvern muncitoresc-țărănesc. Însăşi faptul că
s-a zădărnicit încercarea unui partid mic-burghez, cum este Partidul
Ţărănist din România, (numai dacă se bucură de simpatii în sânul maselor
muncitoare) de a crea un bloc cu alte partide burgheze, nu este încă o
dovadă, că există terenul spiritual pentru un bloc cu totul opus (cu Partidul
Comunist). Partidele burgheze şi mic-burgheze încearcă încontinuu să
creeze asemenea blocuri. După părerea mea, Partidul Comunist din
România ar fi trebuit să facă propuneri de front unic legate de probleme la
ordinea zilei, ca de ex. aplicarea neîndestulătoare a reformei agrare, lipsa
de locuinţe, scumpirea, problema impozitelor, şcoala elementară,
închiderea întreprinderilor industriale, comercializarea întreprinderilor de
stat, admiterea capitalului străin, etc. Şi în momentul unei crize politice (ca
de ex. acuma după zădărnicirea conferinţei de la Viena), s-ar putea veni cu
mai multe propuneri, s-ar putea veni cu o propunere privind frontul unic în
scopul răsturnării guvernului etc.
Cred că nu sunt juste nici expresiile „Bloc muncitoresc-ţărănesc”, cu
ajutorul Partidului Ţărănist, sau „Alianţă cu minorităţile naţionale”.
Nu am fost informat cu privire la ecoul acestei scrisori. Comitetul
Execurtiv al Partidului Ţărănist nu a răspuns încă, organul central al
acestuia, „Aurora” s-a exprimat de acum împotriva propunerii Partidului
Comunist.

23)
F. CC al PCR - Secţia Organizatorică - Dosar 11/1924
148

-
 Circulară privitoare la rezultatul întâlnirii delegațiilor PCR și PSD

Partidul Comunist din România către> Circulară din 21.05.1924.

24)
Autor Gheorghe Cristescu.
Tovarăşi,
Între obligaţiile partidului comunist şi cel social-democrat a avut în ziua
de 18 mai a.c. o întrevedere în următoarele împrejurări: Un grup de
muncitori, membri vechi ai mişcărei, militanţi ai partidului dinaintea grevei
generale, care după sciziune au păstrat câte o rezervă aflată de ambele
partide, au luat acum iniţiativa de a propune comitetelor executive ale
ambelor partide, comunist şi cel social-democrat, de a găsi modalitatea
pentru încheierea frontului unic, în faţa ofensivei economice şi politice ale
burgheziei. Comitetul executiv al partidului nostru a acceptat această
propunere. În consecinţă, a avut loc întrevederea suspomenită între
delegaţiile ambelor partide, Popovici şi Moscovici (partidul social-
democrat), tovarăşii Cristescu şi Timoftei Marin (partidul comunist).
Reprezentantul grupului muncitoresc de iniţiativă a exprimat părerea
tovarăşilor săi, cari cred, că dacă ambele partide ar ajunge la înţelegere
comună, (eventual unificare sau fuziune) atunci nici mişcarea
muncitorească în general, n-ar fi nici ea dezbinată în sindicate unitare sau
cele social-democrate, şi va fi una singură şi puternică, ca şi înaintea
grevei generale. Dacă nu se poate face unificarea partidelor, atunci
unificarea mişcării sindicale, sau cel puţin un front unic se impune, mai ales
acuma în toiul ofensivei patronale şi a reacţiunii.
Ambele delegaţiuni constată, că despre fuziunea partidelor nu poate fi
vorba atâta vreme cât ele au principii şi tactici diferite. Cât priveşte
unificarea mişcării sindicale, această chestiune nu cade în competenţa
delegaţilor partidelor ci trebuie să fie tranşată direct între consiliile generale
ale sindicatelor respective. Însă chestia frontului unic ar putea forma
obiectul de discuţie. Discuţia social-democrată susţine că nu poate în nici
un caz încheea frontul unic cu partidul comunist, care este afiliat la
Internaţionala a III-a, care are de baza activităţii sale metode teroriste.
Social-democraţii cer ca delegaţia comunistă să producă în faţa clasei
muncitoare sau opiniei publice dovezi concrete în sprijinul acestei
afirmaţiuni calomnioase în genul „Viitorului” şi „Universului”, tac şi trec la
chestiunea frontului unic propriu zis. Delegaţia social-democrată are și un
alt obiectiv, mult mai important, de a respinge frontul unic cu comuniștii,
căci partidul comunist n-ar fi sincer când îl propune, ci înțelege prin frontul
unic numai să-i compromită pe social-democraţi în faţa maselor
muncitoare. Aşa cer tezele şi tactica Internaţionalei comuniste. Deci atâta

24)
F. CC al PCR - Secţia Organizatorică - Dosar 22/1924
149

-
vreme cât partidul comunist din România face parte din Internaţionala
comunistă, social-democraţii nu pot încheea cu el frontul unic.
Delegaţia partidului comunist declară: Constatăm că afirmaţia social-
democraţilor, că partidul nostru are la bază terorismul (atentate individuale
etc.) a fost neîntemeiată, întrucât delegaţia social-democrată n-a putut-o
dovedi cu nimica. De altfel nu ne vom opri asupra acestui argument, cu
care operează poliţia şi presa burgheză. Muncitorimea ştie că partidul
comunist are ca scop principal organizarea clasei muncitoare și
conducerea ei spre victorie. Muncitorimea mai știe că partidul comunist a
propus social-democraților formarea frontului unic, precum şi blocului
muncitoresc şi ţărănesc, de nenumărate ori, dar cei care au respins
întotdeauna au fost numai social-democraţii. Lozinca frontului unic a fost
elaborată de Internaţionala comunistă în momentul când muncitorimea
scoasă din poziţiile ei economice şi politice (împiedecarea mersului
revoluţiei, scăderea salariilor, ofensiva contra zilei de 8 ore, desfiinţarea
dreptului de organizare şi manifestare a muncitorimii, a dreptului de a face
greve etc.) cucerite în perioada ofensivei sale. Însă imediat după război
este prigonită şi zdrobită de burghezie, când muncitorii, mai mult ca oricând
au devenit conştienţi în apărarea drepturilor lor atât în tărâmul economic
cât şi cel politic. Partidul comunist s-a făcut expresia voinţei muncitoare de
unire în lupta împotriva burgheziei, arborând lozinca frontului unic
muncitoresc. El este numai adaptarea la condiţiile actuale de luptă a
muncitorimei împotriva burgheziei. De aceea partidul comunist subliniază la
fiece pas că frontul unic este al tuturor muncitorilor în lupta împotriva
capitalului şi nu frontul unic de pace şi armonie socială între muncitori şi
capitalişti.
De aci (din lipsa lor de încredere în puterea şi menirea revoluţionară a
proletariatului) decurge şi tactica lor de colaborare cu burghezia. Tot ce stă
în calea acestei colaborări ei aruncă în lături, fie chiar voinţa de luptă a
întregului proletariat. Astfel ne explică, că în majoritatea cazurilor social-
democraţii refuză formarea frontului unic proletar, pentrucă el însemnează
organizarea luptei contra burgheziei, cu care social-democraţii cu patimă
vor să colaboreze. Fireşte, în asemenea cazuri, partidul comunist este
obligat să demaşte, în faţa maselor, pe astfel de şefi social-democraţi. Deci
depinde de atitudinea a însuşi şefilor social-democraţi, dacă dânşii vor fi
compromişi sau nu, adică dacă refuză sau nu acceptă frontului unic al
muncitorimei împotriva capitalului. În primul caz ei sunt trădători şi masele
care până atunci, poate mai au încredere în ei, trebue a-i părăsi şi trece
peste capul lor. De aceia interesul personal de şefi îi face să respingă
frontul unic.
Social-democraţii lipsiţi de încredere în forţele de clasă ale muncitorimei
fug de discuţie în faţa masselor pentrucă se tem de lupta împotriva
burgheziei, căci această luptă exclude colaborarea cu burghezia. Lor le e
frică că vor fi compromişi „să vedeţi comuniştii vor să compromită pe şefii
social-democraţi”. A condiţiona formarea frontului unic de lupta cu partidul
150

-
comunist, gonirea prealabilă a acestuia din Internaţionala Comunistă, fără
ca el să pună aceiaşi condiţiune prealabilă, însemnează a arunca o sfidare
muncitorimei, acum prigonită de burghezie mai mult ca oricând, a profana
în modul cel mai neruşinat voinţa ei pentru frontul unic de luptă fără a avea
în acelaşi timp curajul de a-l respinge arătând neadevăratele motive,
egoismul strâmt de partid al şefilor social-democraţi.
Comuniştii sunt gata de a forma acest front unic de luptă, cu toate că
suntem într-o situaţie dezavantajoasă comparativ cu social-democraţii. N-
avem acum libertatea nestingherită de critică a metodelor şi acţiunilor
social-democrate, condiţia principală pentru încheerea frontului unic, căci
burghezia ne-a gâtuit presa, ne-a închis aproape toate posibilităţile legale
de manifestare pe când social-democraţii au complecta libertate de
mişcare. Delegaţia social-democrată, fiind de faţă şi ceilalţi muncitori,
reprezentanţi ai grupului de iniţiativă al acestei întrevederi, că dânşii social-
democraţii, tocmai din acest motiv au voit şi dinadins au spart atât vechiul
partid socialist, cât şi mai ales mişcarea sindicală la congresul dela Cluj.
Dânşii sunt mândri de această faptă, sunt acum foarte mulţumiţi – greve nu
mai sunt acuma, pentru că după părerea lor, ca şi a burgheziei, comuniştii
nu le mai pot provoca, iar muncitorii ar fi foarte mulţumiţi de situaţia lor.
Delegaţia partidului comunist ia act de negaţia social-democraţilor, făcută
faţă de reprezentanţii grupului muncitoresc de iniţiativă, că ei, social-
democraţii, „au voit şi dinadins au spart mişcarea sindicală la Cluj”. Prin
această acţiune, nefastă pentru unitatea clasei muncitoare, social-
democraţii au comis o criză împoriva proletaritului din România şi au dat
sprijinul cel mai eficace pentru înăsprirea teroarei albe, în cleştele căreia se
zbate acum muncitorimea. Clasa muncitoare va judeca pe cei vinovaţi.
Delegaţia social-democrată răspunde că pe ei nu-i interesează judecata
nici a grupului muncitoresc de iniţiativă a acestei întrevederi, nici a celorlalţi
muncitori.

Scrisoare referitoare la situația din CC al PCR adresată Comitetului

Executiv al Internaționalei Comuniste

Al. Bădulescu, referent pentru Balcani, către Comitetul Executiv al

Internaționalei Comuniste. Confidențial. 22.05.1924. Traducere din
25)
limba germană
Câteva știri cu privire la probleme ale Partidului Comunist din România:
Tovarășii Koblos, Pauker și Fabian, care nu au putut fi arestați de
guvern formează acum Comitetul Central ilegal și munca de partid
continuă. Au fost editate manifeste și ziare semilegale. Poliția a întreprins
arestări și mulți tovarăși au fost puși în fața tribunalului militar. Din tovarășii
arestați cu cîteva luni înainte, care au ajuns la a 15-a zi de grevă a foamei,

25)
F. CC al PCR – Secția Cancelarie - Dosar 40/1924
151

-
numai jumătate au fost puși în libertate cu toate că aceștia nu sunt mai
vinovați decît primii, care se mai află în închisoare. Întîi au fost puși în
libertate Dobrogeanu și Moldoveanu, ca grav bolnavi și ulterior Cristescu,
Filipovici și P. Constantinescu.
Tovarășul Crișan (Viena) îmi scrieR cu punerea în libertate a
„legaliștilor”, adică a lui Cristescu, probabil că munca va fi suspendată,
pentru că guvernul nu aprobă o activitate legală și întrucât Cristescu este
împotriva muncii ilegale, probabil că se va ajunge la certuri între membrii
centralei, care trăesc și activează în ilegalitate și între membrii centralei
care sunt legali și nu pot activa. Tovarășul Crișan este de părere că cu
această ocazie ar trebui construit un aparat ilegal dacă nu și o organizație
ilegală și pentru aceasta să se împartă munca, ceea ce este foarte
necesar.
Dacă eu sunt, de asemenea, pentru un aparat și o astfel de împărțire, în
primul rînd sunt pentru un Comitet Central, care în întregime este pentru
munca ilegală. Deocamdată Cristescu, după punerea sa în libertate, a
comis o greșeală, care compromite Partidul Comunist și va provoca o mare
neliniște: ziarul „Adevărul”, din 04.06. scrie: Domnul Cristescu, secretar al
Partidului Comunist, imediat după ce a fost pus în libertate, a venit la
redacția noastră și a mulțumit ziarelor care în numele dreptății au cerut
accelerarea dezbaterilor juridice. Ziarul „Adevărul”, cu toate că e
„independent” și „democratic”, însă nu mai puțin este un dușman hotărât și
fățiș, al Partidului Comunist și o apărătoare a imperialiștilor români și
francezi. Deja în timpul primului război balcanic, Partidul Socialistdemocrat
este totdeauna rupt de orice legătură și cochetărie cu acest ziar, după
război și până în ultima clipă a apariției ziarului nostru, lupta între ziarul
nostru și acest ziar era foarte ascuțită și orice considerație față de acest
ziar din partea Partidului Comunist (considerații de care ziarul are
neapărată nevoie pentru tirajul său) înseamnă o dezorientare în rîndurile
muncitorimii revoluționare și o slăbire a presei comuniste. /Această „luptă”
nu era o luptă doctrinară, ci o luptă pentru ciolan, adică pentru subvenții, pe
care fiecare din aceste două ziare voia s-o acapareze sau să o mărească
pentru ziarul lor. Era, deci, o concurență din punct de vedere comercial, al
beneficiilor bănești. În fond, amândouă ziarele respectau cu strictețe
„Protocolul nr. 12 din „Protocoalele Înțelepților Sionului”. Citez: „Ziarele
noastre vor fi de toate tendințele: unele aristocrate, altele republicane,
revoluționare sau anarhiste. Cu aceste procedeie le vom zădărnici spiritele
în chestiunile politice, le vom convinge sau le vom zăpăci, insuflând când
adevărul, când minciuna, confirmând faptele sau contestându-le” – n.n./.
Tovarășul Cristescu e dispus a duce la îndeplinire acțiuni vătămătoare
pentru Partid. Membrul Centralei, Cruceanu, în loc de a rămîne acum, în
timpul arestărilor (de ce nu a fost arestat?) pe postul său și să caute
posibilități de activitate, fără a întreba pe cineva, s-a dus în concediu.
Unele ziare burgheze scriu că a ieșit din Partid, însă acest lucru nu este
adevărat.

152

-
 Informare intitulată „Regiunea a opta”
26)
Regiunea a opta. Secretariat
Situaţia în această regiune se prezintă mai puţin simplă decât v-am
comunicat-o în raportul meu din urmă. În Bucureşti activitatea de
organizare merge foarte anevoios. Nu se găseşte aproape nici o tovarăşe
care să se poată ocupa de organizarea femeilor, toate femeile fiind
membre cunoscute ale partidului, unele împiedicate de a lucra din pricina
supravegherii neîntrerupte a Siguranţei. Alte tovarşe nu lucrează tot din
cauza Siguranţei, care le terorizează, intimidându-le prin ameninţări. Aşa
stând lucrurile nu există nici legătura cu celelalte acţiuni din regiune.
În turneul acesta am constatat următoarele:
Ultima manifestare a activităţii partidului printre femei, conferinţa
femeilor din luna iulie, a avut o influenţă îmbolditoare asupra celor mai
multe secţiuni, făcând ca atât comitetele partidului, cât şi tovarăşele din
partid să dea o mai mare importanţă propagandei printre femei. Această
nouă activitate se resimte de lipsa unei conduceri centrale. Spre buna
funcţionare a propagandei printre femei la ţară, voi cere C.C. să pună la
dispoziţia Comisiei Centrale P.P. căreia să i se dea posibilitatea de a-şi
trimite materialul literar reţelei din străinătate.

Scrisoare adresată de Gh. Cristescu Federației Balcanice a

Partidelor Comuniste, cu privire la neînțelegerile ivite în Comitetul
Central al P.C.R

Partidul Comunist din România (Secțiunea română a Internaționalei

Comuniste) către Comitetul Federației Balcanice. București, 13
27)
iunie 1924. Autor Gh.Cristescu
Stimați tovarăși,
Vă informez că la noi în partid s-a creat o neînțelegere între membrii
Comitetului Central, neînțelegere pe care o cunoașteți din rapoartele pe
care le-ați primit de la ambele tabere. Vă rog, fără nici o altă adăugire din
partea mea, cât și a membrilor din Comitet, să ne răspundeți imediat cine
reprezintă mai clar situația politică a partidului și dacă eu sunt cel greșit în
aprecierea împrejurărilor, sunt gata a trage concluzia necesară. De aceea
răspundeți în cel mai scurt timp, pentru a putea lua măsurile ce le necesită
existența partidului careR amenințător. Cu salutări comuniste Secretar /ss/
Gheorghe Cristescu

26)
F. CC al PCR - Secţia Organizatorică - Dosar 56/1924
27)
F. CC al PCR – Secția Cancelarie - Dosar 47/1924
153

-
 Statistică
28)
România. Document tradus din limba rusă
Până la război România avea un teritoriu de 137.903 km.p., iar populația
a fost de 7 ½ milioane. În prezent, teritoriul este de 294.244 km.p., iar
populația ajunge la 16,3 milioane. Dintre regiunile anexate, Basarabia
dispune de o suprafață de 44.422 km.p. și o populație de 2.344.000
locuitori. Din punct de vedere al naționalităților, populația României Mari se
împarte în felul următor:
- Români (inclusiv evrei) – 14 milioane /Acest amestec cu evreii este
tendențios.n.n./.
- Maghiari circa - 1 ½ %
- Germani ” - 500.000
- Ucraineni ” - 300.000
- Ruși ” - 250.000
- Bulgari și sârbi ” - 100.000
În conformitate cu acordul de pace au dreptul la autonomie culturală
numai maghiarii și germanii. Trebuie însă subliniat faptul că în timp ce
politicienii transilvano-români /denumire tendențioasă, deoarece sunt
separați „transilvanii” de „români” – n.n./, într-adevăr doresc să aplice în
viață autonomia culturală a minorităților naționale, burghezia din Vechea
Românie (în special partidul liberal) tinde spre asimilare forțată.
Împărțirea pe clase. Până la război, 86% din populația României o
formau țăranii; acum ei reprezintă 80%.
Industria a ajuns la o mare dezvoltare, datorită bogățiilor naturale, care
dispune de mari cantități, atât de materie primă cât și de diferite tipuri de
combustibili. În prezent, marea industrie dispune de 157.423 muncitori, de
motoare însumând o putere de 481.155 c.p., de un capital de 3 miliarde lei
și produce în decurs de un an mărfuri în valoare de 12 miliarde lei (1919).
Analizând diverse ramuri industriale, obținem următorul tablou:
Petrolul: În 1913 producția a ajuns la 1.885.000. În 1916 - 837.126 tone,
adică 70% din rezervele depozitate au fost distruse. În 1916 au existat 63
de rafinării de petrol, capabile să dea o producție de 4.593.474 tone.
Conducte de petrol proprietate particulară = 1330 km, iar de stat = 2212
km. Exportul: 1.036.446 tone în 1913, iar în 1920 era de 230.340 tone. În
1916, cu puțin timp înainte de invazia inamicului, au existat în funcțiune
962 de sonde, iar 341 executau lucrări pregătitoare. Extracția zilnică era de
5000 tone, iar în rezervoare 1.300.000 tone. În evidență aveam 5000 de
vagoane-cisternă și 1500 locomotive. În 1918 extracția zilnică nu depășea
300 tone. În depozite au existat 300.000 tone (fără Constanța), Au existat
1500 vagoane-cisternă și 100 de locomotive. De atunci, în ceea ce privește
productivitatea, aceasta s-a înrăutățit. Scumpetea, materialele necesare

28)
F. CC al PCR – Secția Cancelarie - Dosar 47/1924
154

-
pentru instalarea unei sonde constituie o mare piedică pentru refacerea
producției. (Aceste date au fost luate din „Economia națională a României”,
carte apărută în limba franceză, în 1921, la București). Ziarul „Argus”
(14.01,1922) scria: „Izvoarele de petrol care aparțin statului au intrat în
ruină. Naționalizarea, căreia i s-a făcut propagandă timp de 20 de ani, a
dus la aceea că petrolul este însușit de străini. Majoritatea acțiunilor
„Steaua Română”, „Concordia” și altele, care aparțineau nemților, peste
noapte au nimerit în mâinile capitaliștilor francezi, englezi și belgieni.
Capitalul german al companiei „Astra Română” a trecut în mâini
necunoscute. Zilnic, toate acțiunile de la bursă sunt cumpărate de
necunoscuți. Capitalul românesc nu are aproape nici o influență în industria
petroliferă. Actualul guvern (Partidul Liberal) este nevoit, în prezent, să
ducă tratative cu consorțiul englez și cel american în problema arendării
exploatărilor petrolifere”.
Căile ferate: În Vechea Românie, până la război, existau 4357 km de căi
ferate și 1000 de locomotive. În prezent, la 11.678 km de cale ferată, țara
dispune de 1350 locomotive utilizabile.
Comerțul: Ca urmare a războiului, România a fost nevoită să importe o
uriașă cantitate de mărfuri /Ca și astăzi, când importăm până și sarea și
scobitorile. Aceasta, datorită faptului că începutul distrugerii economiei
României a fost pusă la cale de cuplul Iliescu (nume adevărat Ivanovici) și
Petre Roman (nume adevărat Neulander) și urmată cu mult sârg de toți
președinții și guvernele din 1990 până astăzi (și în prezent). Și aceasta va
continua mereu. – n.n./. În același timp a fost importată în țară o mare
cantitate de obiecte de lux. Datorită corupției funcționarilor superiori,
inclusiv a miniștrilor, /Și astăzi se întâmplă la fel. Ziarele sunt pline cu
numele foștilor și actualilor miniștri corupți. Marea majoritate a acestor
miniștri, parlamentari și alți înalți funcționari au dosare penale, foarte multe
încă blocate - n.n./ la încheierea acordurilor și înțelegerilor comerciale,
interesele țării nu se respectau cum trebuie și numeroase mărfuri, care
puteau fi produse în interiorul țării sau achiziționate din Europa Centrală, se
achiziționau din state cu valută ridicată - Spania, Elveția și Anglia. În
consecință, mărfurile achiziționate acum câțiva ani în Anglia n-au fost
achitate nici până în prezent, deoarece o liră sterlină costă 550 lei.
Veniturile din taxe vamale au crescut în ultimul timp, datorită sporirii
considerabile a taxelor vamale la export. Până la război, România exporta
3.000.000 tone de cereale, tărâțe și altele, 900.000 tone petrol lampant și
asfalt, 1.064.000 tone de lemn.
Finanțe: 1914-1915 – buget – 600.232.900 lei.
Cheltuieli: militare, 98.122.472 lei; financiare, 232.042.172 lei; interne,
60.247.131 lei.
Venituri: impozite indirecte, 1.900.800.000 lei; impozite directe,
461.000.000; fisc, 575.000.000; monopolul de stat, 1.035.000.000; căile
ferate, poștă, telegraf și altele, 1.651.000.000. În buget este prevăzut un
deficit de 509.000.000 lei.
155

-
 Datorii: Până la război (datorii de stat și municipale), 1.731.000.000 lei;
în perioada neutralității, 1.112.000.000; după război, 16.160.000.000. Până
la 1 martie 1921, 295.000.000. În realitate însă, situația este cu totul alta.
/Deci și atunci statistica era mincinoasă – n.n./. Deja în timpul războiului
datoriile se ridicau la 40 de miliarde lei, iar acum, după obținerea creditelor
în mărfuri și bani din Elveția și Franța, pentru care trebuie plătite procente
(200 milioane) și a creditelor engleze în mărfuri (1.575.530 lire sterline)
este foarte greu să se stabilească suma reală a datoriilor. /Cel puțin atunci
datoriile erau, în parte, justificabile, astăzi, însă, avem datorii de peste o
sută de miliarde euro, datorii care nu se pot justifica, fiindcă nu s-a făcut
nimic palpabil pentru țară. Totul a intrat în buzunarele foarte largi ale
bandiților din guvern, parlament, ale înalților funcționari și a tot felul de
trepăduși aciuați în toate partidele care s-au perindat la putere – n.n./.
Capitalul financiar: În mâinile lui se află toată industria și comerțul.
Majoritatea acțiunilor ale companiilor pe acțiuni înființate recent, se află în
mâinile marilor bănci, din care cele mai importante sunt: Băncile
Marmarosch-Blanc, Românească, Hrizovempi, de Credit, Comerțului
Craiova, Națională, care au format un cartel. /În acea perioadă, se mai
găseau și bănci cu capital românesc, însă astăzi nu mai avem nici sămânță
de așa ceva. Toate băncile românești, absolute toate, au fost cedate
băncilor mamut străine (Pentru documentare se poate consulta lucrarea
„Distrugerea și cucerirea României fără război” – carte document ce
cuprinde perioada 1990-2011, apărută în Editura Mircea Vâlcu-Mehedinți) -
n.n./.
României i-au fost datoare: Rusia – pentru fondul de aur și monetar al
României, pentru materialele lăsate în Rusia, pentru livrări față de armata
rusă, pentru daunele pricinuite de către trupele rusești persoanelor
particulare și statului ș.a.m.d., în valoare de 15.200 milioane franci; Austro-
Ungaria (Banca Austro-Ungară) – 8 ½ miliarde coroane; Germania – 30
miliarde mărci aur; Anglia – trebuie să plătească pentru daunele pricinuite
industriei petrolifere.
În 1920 venitul mediu lunar al funcționarilor, cu toate adausurile ajungea
la 1960 lei lunar, adică în comparație cu timpul de pace, leafa a crescut cu
mai puțin de patru ori, în timp ce produsele alimentare s-au scumpit de
zece ori. /Dar astăzi, cu cât a crescut prețul produselor alimentare, al
medicamentelor, întreținerea la apartamente, lumina electrică,
transporturile etc. etc?? Secret de Stat! Așa este domnule președinte și
domnule prim-ministru? Tăcere. Întuneric. – n.n./
Partidele politice.
Partidul Liberal: Acest partid în fruntea căruia se află Brătianu este cel
mai puternic partid din țară. El reprezintă interesele marii industrii și ale
capitalului financiar. Duce o politică extrem de centralistă. Fiind în opoziție,
a avut în parlament numai 9 mandate, iar în calitate de partid
guvernamental, dispune de 2/3 din locurile de deputați.
156

-
 Politica internă: Refacerea economiei țării folosind capitalul membrilor
partidului și al băncilor partidului; o nouă constituție cu îngrădirea dreptului
electoral general și a libertății presei; asimilarea sau izgonirea minorităților
naționale, mai ales a rușilor, bulgarilor și maghiarilor. /Un mare neadevăr:
România nu a asimilat alte etnii, ci ungurii, sârbii au fost acei care i-au
asimilat cu forța pe românii pe care i-au avut sub ocupație. Pentru
documentare recomand a se citi „Fața necunoscută a Istoriei României.
Memoria Istoriei” (Documente originale, inedite, din Fondurile Serviciilor
Secrete, fonduri aflate în Arhivele Naționale). Aceste volume au apărut în
Editura Mircea Vâlcu-Mehedinți – n.n./. Regele și familia sa se află în
strânsă legătură cu liderii partidului. /Era și normal, pentru că acei lideri au
îmbogățit Casa Regală – n.n./
Partidul Poporului: (Lider Averescu). Nu reprezintă o anumită pătură
socială și nu are program. În timpul ultimelor alegeri a reușit să obțină 10
mandate, datorită popularității personale a generalului Averescu.
Partidul Țărănesc (Țărăniștii), în frunte cu dr. Lupu și Mihalache în
Vechea Românie și Stere în Basarabia. Se sprijină pe acei țărani, care deși
au primit acum pământ, dar l-au primit într-o cantitate insuficientă și pentru
un preț prea mare, precum și pe acei care încă nu au primit pământ.
Proiectele programului sunt democratice, pătrunse de un romantism
revoluționar, recunosc lupta de clasă. Totodată ei sunt monarhiști; sunt
urmați de o mare parte de învățătorii de la oraș și de la țară, de preoții de la
țară și mica burghezie.
Naționaliștii. (Lider prof. Iorga). Au mulți adepți din rândul micii burghezii.
Nu dispune nici de organizație solidă, nici de organe de presă, nici de un
program oficial. Urmează docil politica regelui.
Partidul socialiștilor și al comuniștilor (secție a Internaționalei
Comuniste). În prezent aproape că nu dispune de nici un fel de organizații,
fiind lichidate de guvern în 1920. Acum începe refacerea partidului.
Majoritatea conducătorilor sunt în închisori, învinuiți de trădare de patrie.
/La Congres s-au declarat pentru desființarea frontierelor – un fel de
Globalizare de astăzi --, a independenței teritoriale a Ardealului, a
Basarabiei și a Dobrogei, socotind că România, a fost stat agresor și a
ocupat aceste provincii, care nu erau, după teoria partidului, teritorii
românești; el s-a declarat ca secție a Internaționalei Comuniste, condusă
doctrinar de Rusia bolșevică – n.n./. Partidul are o puternică influență
asupra muncitorilor din Vechea Românie, Basarabia și Dobrogea. /Fapt cu
totul inexact, socotind după numărul extrem de mic al membrilor de partid
comuniști - n.n./. În Transilvania, Banat și Bucovina influența lui este mai
slabă. /Aproape zero, situație recunoscută de însăși documentele de partid
din perioada respectivă – n.n./. Nu are nici un deputat în parlament.
Dispune de un ziar cotidian și câteva săptămânale. /Cu toate acestea,
157

-
declara pretutindeni că presa din țara noastră nu dispunea de libertate de
apariție - n.n./.
Partidul Socialist, în fruntea căruia se află Ilie Moscovici, Socor /evrei –
n.n./, și Popovici, a păstrat aproape toată intelectualitatea /evreiască – n.n./
din fostul Partid Socialist. Se bucură de o oarecare influență la București și
Transilvania /mai ales printre alogeni – n.n./. Nu dispune de organizații, are
un ziar care apare de două ori pe săptămână. Prin program se apropie mult
de Serrati și Levy.
Social-democrații, aderă la Internaționala de la Viena, dispun de
organizații, în Basarabia și Dobrogea nu au organizații. Dispun de două
cotidiene în limba germană și câteva săptămânale (evr., rom. și mag.). Au
programul vechiului partid social-democrat austro-ungar. Au un
reprezentant în parlament.
Partidul Național Român din Transilvania are adepți în rândul păturilor
populației din această regiune. Liderii partidului sunt mari industriași și
comercianți, precum și bancheri locali. Partidul susține ideia
descentralizării. În această luptă este sprijinit de Partidul Național Maghiar.
În ultimile alegeri, guvernul a folosit toate mijloacele posibile de intimidare.
Are în parlament 20 de deputați.
Progresiștii reprezintă rămășițele clasei moșierilor, odinioară
numeroasă. Se declară că sunt gata să se contopească cu Partidul
Țărănesc (Lupu-Stere). Dispune de mici organizații în toate orașele. Nu are
reprezentanți în parlament.
Partidul democrat-conservator (Tache Ionescu). Dispune de organe de
presă, dar nu are organizații și deputați în parlament.
Politica externă a partidelor.
Sub influența Franței: partidul liberal, democrații, conservatorii, partidul
poporului, naționaliștii.
Sub influența Angliei: partidul țărănesc (țărăniștii) partidul național din
Transilvania.
Problema Basarabiei a fost dezbătută în toate organele presei.
În timp ce întreaga opoziție își dă seama de pericolul situației, guvernul
continuă să susțină că în acest caz Antanta trebuie să acorde ajutor
României. Politica externă a lui Brătianu și Duca se află sub influența
Franței într-o măsură mai mare decât politica externă a predecesorilor lor.
Starea de spirit a României oficiale este caracterizată de articolul „Spiritul
meu”, apărut în oficiosul „Independence Roumanie”, unde se afirmă în mod
categoric că față de Germania și Rusia nu poate exista nici un fel de „spirit
nou”, deoarece va fi în contradicție cu interesele puterii Antantei, care și-au
găsit expresie în acordurile de pace. Situația generală economică și
financiară, extrem de grea, obligă România să lupte pentru respectarea
acordurilor de pace, deoarece numai pentru refacerea țării îi sunt necesari
banii și produsele care i s-au acordat sub formă de recompensă. /Oare
158

-
care este cauza că guvernele României, în trecut ca și în prezent, trebuie
să cerșească „recompense și ajutoare” de la statele străine? Să dăm un
răspuns: Din aceste „recompense și ajutoare, precum și din împrumuturi”
cea mai mare parte a intrat și intră în buzunarele neîncăpătoare ale
„aleșilor” – n.n./. Dar aceste speranțe nu pot fi realizate atât de curând și de
aceea nu numai România, ci și întreaga Mică Antantă nu poate să ajungă
nici măcar la rolul de a șasea putere în componența Antantei Mari. Presa
românească a remarcat și mai înainte faptul că englezii nu au invitat la
Genova pe experții care s-au adunat la conferința de la Belgrad.
În preajma conferinței de la Genova, guvernul a găsit de cuviință să
declare că comisia de reparații a săvârșit o mare nedreptate nealocând
României niciun ban. Puterea economică și financiară a partidului liberal
poate să ducă la aceea că actualul guvern va desfășura o politică într-o
oarecare măsură independentă. Deja de pe acum cercurile oficiale
subliniază că acordurile de pace nu reprezintă nici pe departe idealul.

Conferinţa Federaţiei Comuniste Balcanice

Direcţiunea Poliţiei şi Siguranţei Generale

29)
Brigada III-a. Referat din 1 Julie 1924.
S’a făcut cunoscut cum conducătorii Partidului Comunist Român – la
Conferinţa Federaţiei Comuniste Balcanice, care a avut loc la finele lunei
Decembrie 1923, au primit instrucţiuni de modul cum să activeze - care
poate fi rezumat în următoarele:
1). Acapararea întregei organizaţii sindicale.
2). Agitarea chestiunei agrare, împroprietărirea, propaganda printre
ţărani.
3). Organizarea de nuclee comuniste pe fabrici şi grupe pe cartiere.
4.). Propaganda comunistă printre lucrătorii civili dela Instituţiile Armatei,
ca Arsenal, Pirotehnie, etc.
5). Participarea partidului comunist la toate mişcările, agitaţiile, cari sunt
la ordinea zilei, cari au darul să creeze inconveniente guvernelor capitaliste
şi să le sădească încrederea în popor, - ca: Liga Chiriaşilor, chestiunea
minorităţilor, etc.
6). Organizarea de cercuri sportive, muzicale, literare ale tineretului în
care se face numai propaganda comunistă. Comuniştii Români,
consecvenţi instrucţiunilor primite, au activat intens în modul mai sus arătat
şi, dacă, în unele puncte, rezultatul n’a fost îndeajuns de fructuos, apoi în
ceiace priveşte organizaţiile sindicale, se pot lăuda că aproape le-au
acaparat. Cu privire la propaganda comunistă în sindicate, am arătat cum
comuniştii Al. Dobrogeanu Gherea, M. Pauker, Ana Pauker, Pascal
Constantinescu, Gh. Cristescu etc. etc., participă la şedinţele diferitelor

29)
F.D.G.P. – Dosar 10/1924
159

-
sindicate de breslă, unde iau cuvântul şi fac politica comunistă,
contravenind dispoziţiunilor legei asupra asociaţiunilor profesionale, în
virtutea căreia sunt constituite şi funcţionează sindicatele. Tolerând mai
departe această operaţiune a comuniştilor, care azi a devenit o sistemă,
sindicală, practicată în mod intens se lasă mână liberă partidului comunist
ca să pună stăpânire deplină pe întreaga organizaţie sindicală şi apoi să
utilizeze massele pentru scopurile politice ce ei urmăresc. /.../.
8). Cu ocaziunea cercetărilor făcute la Chişinău, privitor la manifestele
comuniste, răspândite în Basarabia, prin care se cerea plebiscit, s’a stabilit
că numitul Gh. Cristescu este unul dintre cei cari trimitea circulări de modul
cum să activeze organizaţiile tineretului comunist în Basarabia. /.../.
Şeful Brigăzei III-a /ss/ Indescifrabil.

Scrisoare semnată de Manu referitoare la situaţia din partid şi la

procesul comuniştilor, în care au apărut ca martori Iuliu Maniu şi
Nicolae Iorga. Tratează problema celor două curente din partid: 1.
Educare fără acțiuni, 2. Educare prin acțiuni politice și alte probleme
politice și organizatorice
29)
Dragă “V”. Autor Manu. Traducere din limba germană.
Tovarăşul Cosma ar fi trebuit să trimită adresa imediat după plecarea
mea. Tovarăşul Balthazar a trimis demult raportul financiar, cât şi
scrisoarea despre plenară. Eu trimit două scrisori laR din partea lui Cosma
şi Balthazar.
Până acum nu am primit nici un rând nici din Bucureşti de unde nimeni
nu a venit la Plenară. Această împrejurare l-a silit pe tovarăşul Balthazar să
spună: „Aceasta este pur şi simplu un sabotaj”.
Noi am crezut că procesul a fost amânat şi vom putea convoca imediat
plenara. Partidele de opoziţie erau împotriva procesului. Maniu şi Iorga au
apărut ca martori şi Iorga a declarat că acuzaţii ar trebui să fie puşi în
libertate. Cu ocazia interzicerii sărbătorirei zile de 1 mai – partidele de
opoziţie au râs de măsurile guvernului şi au îndemnat muncitorii să
sărbătorească ziua de 1 mai. La Bucureşti muncitorii au sărbătorit cu
Uniunea Unitară în ciuda interdicţiei şi în ciuda acumulării de militari,
poliţişti şi jandarmi. Socialdemocraţilor i-a fost permis de a a face adunări,
însă au apărut foarte puţini muncitori. Acum după arestarea deputaţilor
ţărănişti în Basarabia, după ce Pan Kaliga a fost snopit în bătaie şi după
începerea luptei ţărăniştilor împotriva regimului R în Basarabia, Brătianu
ameninţă că va lua măsuri împotriva lui Stere, care „a dus tratative cu
bolşevicii”. În viitorul apropiat se va vedea dacă aceasta înseamnă
începutul de măsuri brutale, adică condamnarea josnică a tovarăşilor noştri
aflaţi sub acuzaţie.
Nu au fost admişi avocaţii din Viena, Paris şi Praga. /La procesul din
1946 - intentat de „Tribunalul Poporului” lui Antonescu şi celorlalţi 5 -,

29)
F. CC al PCR - Secţia Organizatorică - Dosar 10/1925
160

-
comuniştii au făcut acelaşi lucru: Nu au admis intrarea în sală a avocaţilor
apărării. Judecata s-a făcut fără apărarea avocaţilor. Aceasta a fost
acestuia”. Fără îndoială cuvintele tovarăşului Linoviev „nicăieri nu
exi„dreptatea comunistă” – n.n./. Imediat ce se va putea vedea
deznodământul procesului vom hotărî discutarea următoarelor probleme:
1. Situaţia politică din ţară în legătură cu situaţia pe Balcani. 2. Viitoarea
muncă a Partidului. 3. Reorganizarea partidului. 4. Miișcarea sindicală.
În ceea ce privește situația politică sânt caracteristice cuvintele
tovarășului Balthazar, despre tovarăşul Octav care nu vine la plenară,
pentrucă pregăteşte cuvântarea sa de 1 mai, însă de fapt, pentrucă nu vrea
să „muncească ilegal”. Întrucât situaţia nu este revoluţionară, Internaţionala
a considerat P.C.d.R. ca fără nici o importanţă pentru viitorul apropiat.
Pentru aceasta el nu are nevoe să-şi încordeze forţele în scopul organizării
şi pregătirii stă o situaţie nemijlocit revoluţionară”, sunt interpretate de mulţi
intelectuali din cadrul Partidului, în sensul că acum se pot ocupa cu
traduceri de poezii, cum este şi cazul cu Octav, pentru a se pregăti de
momentul hotărâtor.
De acum pot fi observate după caracter:
A. Acum să ne ocupăm numai cu educarea noastră, nici o acţiune
politică pentrucă nu suntem pregătiţi. Acest curent este reprezentat de
intelectuali.
B. Mai multă educaţie, însă educarea maselor se realizează cel mai bine
prin acţiuni politice, care desigur trebue pregătite. Acest curent este
reprezentat de elemente muncitoreştiR
În problema reorganizării Partidului va trebui hotărât următoarele:
1. Reînregistrarea membrilor de partid. Până acum nu s-au plătit cotizaţii
de membru. După primirea carnetelor de membru se va cere de la toţi
cotizaţia de anul trecut şi până azi. Care însă nu plătesc nu vor mai fi
consideraţi membri de partid.
2. Organizarea unui birou permanent la Comitetul Central care să fie
centrul conducător şi mutarea sa la Bucureşti.
3. Măsură pentru reorganizare rapidă pe baza celulelor de fabrică şi a
centralismului democratic.
4. Organizarea de fracţiuni comuniste în mişcarea sindicală, ţărănească
şi naţional-revoluţionară, crearea frontului unic şi autoritatea conducătoare
a Comitetului Central. Convocarea conferinţelor muncitoreşti pe cât se
poate de repede şi a Congresului Partidului în septembrie.
Până acum ziarul a repetat numai ceeace scria presa burgheză şi se
deosebea de ea numai printr-o jumătate de pagină de comunicări din viaţa
muncitorilor. Conducerea de aici e foarte greoaie, Biroul permanent va
trebui să fie astfel organizat ca să conducă realmente ziarul. Trebue grăbită
editarea unui buletin pentru membrii de partid. Comisiile Comitetului
Central trebue astfel reorganizate ca să fie capabile de muncă.
161

-
 C. La Plenară trebue tratată şi problema unificării mişcării sindicale,
întrucât tactica noastră şi situaţia în acest caz sunt concepute în mod
diferit. Tovarăşul Kurt spunea: „Influenţa noastră este slabă chiar şi în
Uniunile Unitare. Puternici sunt centriştii, care cer alăturarea
necondiţionată de Amsterdam şi numai după aceea sunt dispuşi să
trateze”. El a propus de a accepta alăturarea la Amsterdam şi după aceea
să se discute despre unificare.
Tovarăşul Marian şi alţii, în dorinţa unificării, sunt gata s-o realizeze pe
baza paragrafului 7 al procesului verbal al Congresului de la Amsterdam,
fără a cunoaşte precis conţinutul acestor paragrafe. Ei sunt gata de a alege
o comisie care să pregătească unificarea, nimeni neavând dreptul să-i
critice activitatea.
Tov. Balthazar este de părere că aci dispune de influenţă mare nu
numai în sindicatele unitare ci şi în cele socialdemocrate şi de aceea
trebue să punem în sindicate problema unificării, să supunem unei critici
politice Amsterdamul. Însă dacă se dovedeşte că marea masă a
muncitorilor organizaţi în sindicate vor alăturarea la Amsterdam, trebue să
explicăm că aceasta nu ne va împiedica să realizăm unificarea. Pe cât se
pare, mulţi tovarăşi nu înţeleg că amsterdamiştii şi socialdemocraţii şi după
unificare trebue aspru criticaţi.
/R/ La ordinea de zi a Plenarei să fie pusă şi problema mişcării de femei
şi de tineret. Prima pare că nu există, în timp ce a doua /R/ însă
reprezentantul Comitetului Central nu a putut participa şi nu se pune în
discuţie nici în raport.
La toate acestea sunt necesare mijloace financiare, tovarăşul Balthazar
a trimis un raport financiar amănunţit, unde se arată că s-a cheltuit aproape
de două ori mai mult de cât era prevăzut. Preţul pâinii creşte încontinuu,
tarifele de cale ferată vor fi majorate cu încă 30% şi legătura din cauza
terorii se menţine numai prin curieri. Întrucât tovarăşul Balthazar a trimis o
decontare detailată, consider că este de prisos a repeta, însă ar fi necesar
ca suma prevăzută să fie ridicată la 400.000 lei. În afară de aceasta este
nevoie de un credit extraordinar, în scopul procurării de mici maşini de
tipărit pentru fiecare secretariat, pentru a uşura pregătirea buletinului şi a
apelurilor, cât şi pentru a ne asigura împotriva eventualelor arestări. Altfel
sau vor fi suspendate ziarele sau secretariatele vor trebui dizolvate pentru
câteva luni. Am propus să ne adresăm muncitorilor pentru un ajutor, însă
acest lucru e foarte greoi şi abia se vor aduce sume mai mari. Deci este
necesar ca Dvs. să întreprindeţi totul pentru procurarea acestor fonduri.

162

-
 Diversiunea „Tatar-Bunar” (Septembrie 1924)
şi crearea „Moldovei Sovietice”
30)
Diversiunea sovietică „Tatar-Bunar”
Diversiunea „Tatar-Bunar”, în care Sovietele au utilizat subversiunea şi
agresiunea împotriva României, prin structuri specializate ale
Cominternului, Armatei Roşii, serviciilor de informaţii, unor bande înarmate
şi elemente ale coloanei a 5-a, constituie un exemplu tipic de reglare a
raporturilor dintre un stat de dominaţie şi o naţiune nevoită să trăiască în
vecinătatea acestuia. Pretextele, indiferent de fond şi formă, constituie, de
regulă, preludiul unor acţiuni de anexare a unor puncte strategice, pe
seama naţiunilor slabe şi lipsite de apărare. Atunci când întâmpină
rezistenţă şi primesc lovituri fulgerătoare, ele inventează instrumente
politico-militare pe care le dispun în avangardă, provoacă din umbră
conflicte, realizează breşe strategice, generează şi întreţin multe şi mari
suferinţe, după care apar în chip de salvatori. /.../.
Aventura politico-militară sovietică de la Tatar-Bunar din septembrie
1924, denumită de către iniţiatori „revoluţie”, de către unii analişti,
„răscoală”, iar de către alţii „insurecţie”, a fost organizată de „Comintern” şi
„Zacordot” – secţiunea de spionaj, propagandă şi agitaţie comunistă în
străinătate (Peninsula Balcanică) prin intermediul reţelelor comuniste din
Basarabia, fără a implica Partidul Comunist din România, care era, practic,
desfiinţat. Aceasta a fost un amestec brutal şi violent în treburile interne ale
unui stat suveran.
„Comintern”-ul, care-şi arogase dreptul de a vorbi în numele „tovarăşilor”
din statele sud-est europene, nici măcar n-a consultat conducerea
Partidului Comunist din România, fapt recunoscut de acesta printr-o
rezoluţie privind Basarabia, adoptată la plenara din decembrie 1925, în
care se arăta că „această hotărâre a fost luată fără consultarea organizaţiei
şi împotriva comitetului local, în care majoritatea s-a abţinut de la vot”.
„Comintern”-ul a exploatat în acel moment starea precară a locuitorilor
Basarabiei, îndeosebi a ţăranilor, precum şi unele abuzuri ale funcţionarilor
publici.
Conducerea generală a „revoluţiei” a fost încredinţată „treimii (troicii)
speciale”, compuse din „tovarăşii”: Bădulescu (Gelbert Moscovici),
Goldştein (Teohari Abramovici) şi Kalifurski. Aceasta urma să fie pregătită,
în ascuns, cu ajutorul Armatei Roşii, pe baza „Planului de declanşare a
operaţiilor revoluţionare în România”, aprobat la 8 august 1924 de

30)
Aurel V. David: „Studii de istorie a înălţării şi declinului naţiei
româneşti”, Editura Dacoromână, Bucureşti-2006 , p.477, 495-499

163

-
„Comintern”, aplicabil în prima jumătate a lunii septembrie 1924. Prevăzând
o posibilă reacţie internaţională, bolşevicii şi-au luat o măsură de precauţie,
în sensul ca „Uniunea Sovietică să nu participe oficial”. România era
împărţită în 5 zone de operaţiuni:
Zona de Nord – „raionul” Bucovina (având ca centre iniţiale de acţiune
aşezările Cernăuţi, Comeanca, Betina şi Pașcani). Punctul central de
operaţiuni era Comeanca, unde, un grup înarmat, organizat dinainte, avea
misiunea de a arunca în aer podul de pe calea ferată Cernăuţi-Paşcani şi a
izola Bucovina de restul ţării. De aici, „revoluţionarii” urmau să înainteze
spre Iaşi, unde trebuiau să facă joncţiunea cu un detaşament înarmat,
condus de un anume Maevski, ce urma să treacă peste Nistru pe la sud de
Raşcola. Cu ajutorul altui detaşament bolşevic înarmat, organizat la
Znamenski, în grânarul Basarabiei, urma să se realizeze legătura cu
„teritoriul sovietic”. Astfel, Bucovina era, practic, ruptă din trupul ţării.
Basarabia propriu-zisă. „Raionul” Basarabia nu era destinat nici unei
„acţiuni de seamă”, în schimb, în partea de sud, aproape de vărsarea
Nistrului, până la gura Dunării, în perimetrul localităţilor Tusla, Tatar-Bunar,
Vâlcov şi Cartol urma „să aibă loc partea principală a revoluţiei”. În această
zonă fuseseră pregătite, dinainte, depozite de muniţii, constituind, totodată
şi „puncte de reunire ale prietenilor organizaţi”. Aceştia trebuiau să se
unească cu faimosul bandit Terente, să înainteze spre Galaţi, pentru a
ocupa oraşul. Grosul „prietenilor organizaţi” urma să fie concentrat în
raionul Ismail-Chilia-Reni, de unde, sprijiniţi de un „detaşament de ajutor”,
trimis din teritoriul sovietic, care urma să treacă graniţa în raionul Olăneşti-
Budaki-Tusla, urmau să dea „atacul general”, asupra Brăilei şi Galaţilor,
pentru a rupe Moldova de restul teritoriului României.
Zona Sud-Răsărit – „Dobrogea românească şi întreaga Silistră”, având
ca centru iniţial de operaţii perimetrul aşezărilor Călăraşi-Silistra-
Mănăstirea, în care se preconiza concentrarea „detaşamentelor revoltate”.
În această zonă, organizatorii „revoluţiei” şi-au pus mare speranţă în
lipoveni, care au făgăduit adeziunea lor, o parte din ei intrând în
detaşamentul vestitului bandit Terente. Insurgenţii locali urmau să
primească sprijinul unor detaşamente sosite de urgenţă din teritoriul
sovietic. Conducerea acestor forţe „reunite” a fost încredinţată unui anume
Kotovski, poreclit „cel gros”, debarcarea urmând să fie condusă de un
anume Goldevski-Gadilo, poreclit „Gremncevski”. Grupurile reunite urmau
să se adune apoi în raionul Călăraşi-Silistra-Olteniţa şi să facă
„demonstraţie” la Budeşti, cu scopul de a ameninţa Bucureştii. Însă,
acţiunea principală a fost preconizată a se desfăşura la răsărit de Feteşti,
unde urma să fie minată calea ferată şi distrus, prin minare, podul de peste
Dunăre, pentru a izola întreaga Dobroge de România.
Zona de Sud-Vest – „raionul” Banat şi Ungaria de Răsărit, cu centru în
perimetrul oraşelor Lugoj, Simeria (căreia i se indica şi numele unguresc –
164

-
Piski) şi Caransebeş. Aici nu era indicată „o revoluţie pe faţă”, întrucât
acest raion nu prezenta o poziţie strategică. Însă, este de reţinut că
„Centrul operativ” urma să se sprijine pe „iredentiştii unguri, dându-şi
consimţământul lor la un atac comun, dar urmărind numai interesele lor
naţionale”.
Zona de Nord-Vest – Ungaria Răsăriteană şi Transilvania, cu centrul
operativ în perimetrul oraşelor Cluj-Dej şi Oradea, urma să fie marcată prin
„demonstraţii” şi „acţiuni cu mici detaşamente de lucrători şi ţărani”.
Importante din punctul nostru de vedere sunt zonele 3 şi 4 /.../. Acţiunea
trebuia să înceapă între 10-15 septembrie 1924. Atacurile cele mai hotărâte
trebuia să aibă loc în Bucovina, pentru ca reuşite lor de acolo să atragă
atenţia „tovarăşilor din Galiţia”, unde, de asemenea, terenul pentru
„revoluţie” era pregătit de „Comintern”.
Deci, acţiunile diversionist-teroriste preconizate a se desfăşura pe
teritoriul României, urmau să fie sprijinite în primele trei zone de către
populaţiile rusofone, iar în ultimele două, de către iredentiştii unguri.
Pentru punerea în aplicare a acestui plan, a fost conceput un plan
concret de acţiune, coordonat de Centrul revoluţionar de la Odessa, de
executarea căruia a răspuns Andrei Kulşnikov, zis „Nenin”. Acesta a reuşit
să creeze, în mod clandestin, o serie de „comitete revoluţionare” şi
detaşamente de şoc în judeţele Cahul, Ismail şi Cetatea Albă. /.../. Conform
planului, acţiunea trebuia să înceapă prin executarea a două atacuri
simultane, în nordul şi sud-estul Basarabiei, cu două grupări militare
conduse de ofiţeri ai Armatei Roşii. Scopul imediat era ridicarea la luptă a
populaţiei locale, proclamarea Republicii Sovietice Moldoveneşti, de la Bug
până la Prut, şi atragerea atenţiei opiniei publice mondiale asupra dorinţei
Basarabiei de a se alipi la Uniunea Sovietică. În conformitate cu planul
aprobat, au fost aduse arme, muniţii şi materiale explozive din Uniunea
Sovietică şi introduse clandestin în România, mai ales noaptea, cu bărcile.
/.../. Făcătura de „revoluţie” de la Tatar-Bunar a fost recunoscută ulterior
şi de către „Soviete”, care au acceptat că „Răscoala a fost un răspuns
direct la refuzul României regale de a accepta propunerea sovietică, făcută
la Conferinţa de la Viena, de a se organiza un plebiscit în ţinut”.
Acţiunea a fost declanşată în dimineaţa zilei de 12 septembrie 1924,
când un grup de 27 de inşi mascaţi, conduşi de agentul Ivan Bejan
(Bejanovici, zis „Kolţov”), precum şi de dezertorii din armata română,
Fiodor Koroski şi Ivan Grigorenko, au trecut Nistrul şi au ocupat localitatea
Nicolaevna din judeţul Ismail. Drept pretext al acţiunii a fost conflictul dintre
locuitorii satului şi jandarmi, cu ocazia încasării impozitelor, când un
locuitor, pe nume Tkacenko, a fost ucis de jandarmi. Atacatorii au tăiat
firele telefonice şi telegrafice, au pătruns în primărie, l-au împuşcat pe
primar (Iankovski Stanislav), apoi au dat foc primăriei. ”Revoluţionarii” s-au
deplasat la casa primarului, au omorât-o pe soţia acestuia şi i-au devastat
casa. De acolo s-au deplasat la bazar, unde au omorât doi jandarmi, după
165

-
care au început să-i jefuiască pe comercianţi, pe toţi oamenii bogaţi şi
magazinele negustorilor. Adunând toţi locuitorii în bazar, Ivan Bejan a rostit
o cuvântare, subliniind că ei sunt trimişi de Rusia pentru a face revoluţie în
Basarabia, apoi a dat citire unui manifest, prin care a îndemnat populaţia
să se ridice „la luptă revoluţionară”. Dar, forţele de ordine, poliţia şi
jandarmii, au intervenit prompt, au fost operate arestări, astfel că această
primă acţiune subversiv-teroristă a eşuat. În aceste condiţii, iniţiatorii
acţiunii subversive au hotărât să declanşeze „răscoala” în noaptea de
15/16 septembrie 1924, cu ajutorul grupurilor teroriste înarmate, infiltrate în
Tatar-Bunar şi în comunele învecinate. Acţiunea a fost condusă personal
de Andrei Kulsnikov zis „Nenin”, şi declanşată tocmai în momentul în care,
pe malul de est al Nistrului, la Ovidiopol, artileria sovietică făcea exerciţii de
tragere, pentru a-i impresiona şi înspăimânta pe locuitorii români din Tatar-
Bunar.
Atacatorii au reuşit să atragă de partea lor mai mulţi cetăţeni,
aparţinând, mai ales minorităţilor naţionale, au atacat primăria, l-au omorât
pe notar (I.Gafenco), pe şeful jandarmeriei (P.Iordan), doi soldaţi români
(Butu Vasile şi Munteanu Nicolae), precum şi pe toţi funcţionarii
administraţiei româneşti. La toate intrările şi ieşirile din comună au fost
instalate santinele, iar pe clădirile publice au fost arborate drapele roşii. Toţi
locuitorii au fost adunaţi la primărie, unde li s-a comunicat că Basarabia a
fost declarată republică, iar Armata Roşie a trecut Nistrul pentru a alunga
trupele române. Astfel, a fost proclamată Republica Sovietică
Moldovenească, în componenţa Uniunii Sovietice.
Serviciile de informaţii ale statului Român nu au cunoscut îndeaproape
situaţia-premisă care a condus la diversiune, autorităţile statului au eludat,
o bună bucată de timp, informaţiile primite şi au fost puse în faţa faptului
împlinit, fiind nevoite să folosească forţa pentru reprimarea ei. Autorii
diversiunii de la Tatar-Bunar s-au înşelat din mai multe puncte de vedere:
România stătea pe propriile picioare, avea un lider de guvern care nu putea
fi uşor speriat sau manevrat (I.I.C.Brătianu), iar Partidul Comunist din
România, care nici n-a fost consultat de „Comintern” era slab şi dezbinat,
fiind condus de elemente alogene, /evrei – n.n./ care nu cunoşteau
realităţile României.
În aceste condiţii, primul-ministru, Ion I.C.Brătianu, care era şi ministru
de Război, a ordonat forţelor armate să intervină. Pentru restabilirea
situaţiei, în noaptea de 17 septembrie 1924 au intervenit, în forţă, efective
din Corpul III Armată şi efective de jandarmi. Împotriva „răsculaţilor” a fost
folosită artileria şi trupe regulate, iar după un puternic schimb de focuri, din
care au rezultat morţi şi răniţi de ambele părţi, „insurecţia bolşevică” a fost
potolită, iniţiatorii împrăştiindu-se. Armata şi jandarmii au arestat 489 de
persoane, dintre care doar 9 români. Celor arestaţi li s-a intentat un proces,
judecat de către Corpul III Armată, între 24 august – 2 decembrie 1925.
Prin decizia din 3 decembrie 1925 a Consiliului de Război al Corpului III
Armată au fost condamnate, pe diferite termene, 85 de persoane, între
care nu s-a aflat nici un român, fapt ce a dezlănţuit un nou val de
166

-
propagandă ostilă, la adresa statului român. Este de menţionat faptul că un
sprijin deosebit în acţiunea de neutralizare a factorului „insurecţiei”
bolşevice au acordat coloniştii germani din Basarabia, care au rămas fideli
autorităţilor române şi au contribuit, prin rezistenţa lor energică, la eşecul
total al mişcării subversive.

Din revista „Krasnaia Besarabia” No. 9-10 din Sept-Oct. 1929.

Traducere din ruseşte. Articolul: „Republica Sovietică Tatar Bunar
31)
este vestitorul Basarbiei Sovietice”
Evenimentele dela Hotin, Tatar Bunar, Lupeni, sunt înfrângeri ce duc
spre victorie.
Au trecut cinci ani de când massele muncitoreşti din Sudul Basarabiei
de toate naţionalităţile cu un entuziasm revoluţionar nemaipomenit au
îndrăznit să ridice steagul răscoalei contra adversarilor de classă –
acaparatorii români. /.../. Tatar Bunar este prima republică sovietică în
interiorul „României Mari”. /.../. Rebeliunea a dovedit faţă de proletariatul
internaţional falşitatea guvernului român că „Basarabia s’ar fi alipit de bună
voie la România”. /.../. Republica Sovietică Tatar Bunar a pierit din cauză că
inamicul a fost mai puternic. Conducătorii răscoalei au comis o mulţime de
greşeli din punctul de vedere al bazelor elementare ale tacticei leniniste şi
strategiei luptelor revoluţionare. Organizarea rebeliunei dela Tatar Bunar
cât şi decursul rebeliunei însăşi s’au făcut fără conducerea partidului
comunist ca atare. /.../. Partidul comunist român a stat la o parte fără să se
amestece în răscoală. Rebeliunea dela Tatar Bunar a fost o rebeliune de tip
ţărănesc. Ea nu a avut legătură cu mişcarea muncitorească a oraşelor şi
de aceia nu putea fi transformată într’o răscoală a muncitorilor şi ţăranilor.
Ea nu a fost asigurată de conducerea necesară din partea proletariatului.
Organizaţiile răsculaţilor nu au avut deasemeni legătură cu partea
revoluţionară a soldaţilor din armata română /.../.
Cum ne-am luptat şi ce am suferit. Din amintirile unui aderent al
răscoalei dela Tatar Bunar.
Răscoala a avut loc la 15 spre 16 Septembrie 1924. Ea a fost provocată
din cauza jugului insuportabil din partea jandarmilor, perceptorilor,
Siguranţei, Primăriei şi altor subjugători români. În orăşelul nostru au fost
câteva zeci de jandarmi şi Maiorul Zotocianu. Adunându-ne într’un loc
hotărât, noi ne-am împărţit în grupe. Armaţi, care cu revolver, care cu
puşcă, etc la orele 3 noaptea am plecat: un grup spre postul de jandarmi,
alt grup spre poştă şi al treilea la restaurantul Ciocoda /.../, apoi la primărie.
A avut loc o ciocnire la postul de jandarmi şi apoi la primărie. În apropierea
primăriei au fost ucişi doi jandarmi, şeful de post şi secretarul primăriei. De
partea noastră au fost răniţi câţiva tovarăşi. Pe la orele 5 dimineaţa am pus
31)
F.D.G.P. – Dosar 14/1929
167

-
stăpânire pe toate punctele principale.
Îmi amintesc că era zi plină de soare. Lumea se pregătea să meargă la
câmp. Auzind detunături s’a dus la centru târguşorului. După o oră centrul
era aglomerat. Când s’au adunat lângă Primărie, tov. N. a rostit un discurs.
Poporul era cuprins de oarecare bucurie. De bucurie bătrânii au început să
plângă. Mulţi plângeau de bucurie miorlăind pentru sine: „au venit ruşii, au
venit bolşevicii”. Tinerii adunându-se grămezi întocmai: „nu vor mai fi la noi
jandarmi, ci vor fi bolşevicii ruşi”. Într’un ceas centrul a fost încins cu
drapele roşii. Prăvăliile au fost închise. Se adunase lume încât era greu să
treci prin mulţime. Se declarase mobilizare voluntară. Într’o clipă au apărut
numeroase căruţe şi călăreţi în centrul târguşorului. Au început să aducă
arme la Primărie, fiecare ce avea. Au sosit şi trei automobile. În urmă
organizându-ne în două detaşamente şi armându-se cu ce s’a putut, au
pornit la fronturile: unul spre frontul din direcţia gărei Sărata; în drum
ocupând acuma Acmanghit, Mihailovca şi înainte de a ajunge la Sărata cu
4 verste, a început lupta cu jandarmii, la care s’au aliat şi nemţii din Sărata.
Lupta a durat până seara târziu, când inamicul s’a retras spre Sărata, unde
reuşesc să sosiască trupele din regimentul 35 Matei Basarab. Scopul
nostru era să ocupăm Sărata, unde era un pod de cale ferată. Noi
intenţionam să-l aruncăm în aer pentru a împiedica înaintarea trupelor
române. Însă rezerva de cartuşe se isprăvise şi noi ne-am retras la Tatar
Bunar. Pe front au rămas forţe neînsemnate, ca de exemplu posturile de
pază. Trupele române, necunoscând forţele noastre s’au retras spre
Neruşai, unde erau forţele lor principale în aşteptarea trupelor noui ce
urmau să sosiască din România.
În cursul nopţii, pe ambele fronturi s’au tras numai focuri de armă. La 17
Septembrie lângă primărie s’a adunat şi mai multă lume, cerând arme, care
de altfel lipsia şi tot la 17 Septembrie trupele române au început din ambele
fronturi să dea atac asupra Tatar Bunarului, fiind informate /că/ nu
dispunem de forţe armate considerabile. Locuitorii din satele răsculate
văzând că se apropie trupele române, au părăsit casele şi au fugit în câmp.
Acolo au fost împuşcaţi fără să se ţină socoteală, şi au nimicit chiar copii.
Soldaţii intrând prin sate, au dat foc caselor, paelor, au jefuit casele şi s’au
răfuit imediat cu persoanele suspecte. În acest timp s’au organizat în oraşe
câteva detaşamente dintre acei care sosise dela front. Noi începusem să
ne retragem spre Sud prin comuna Borislovca, Neruşai etc. şi am ajuns
până în comuna Jibrieni, unde ne-am întâlnit cu trupele guvernamentale ce
soseau de la Chilia şi Vâlcov. Aci a avut loc ultima luptă. /.../.
Infanteria a început să atace din ambele părţi iar dinspre Marea Neagră
s’a ivit flotila dunăreană şi a început să asedieze şi să bombardeze
detaşamentele noastre. Rezervele de luptă erau spre sfârşite.
Detaşamentelor noastre li s’a propus să se predea. Unele văzând că nu
este altă soluţie s’au decis să se predea. Au fost dezarmate şi îmbarcate
pe un vas pentru a fi transportate peste râul Pereboina. La jumătatea râului
s’au năpustit ca şacali veritabili şi au început să arunce de pe vas în apă,
să junghie, să tragă în ei, astfel că apa râului a devenit roşie imediat. Din
168

-
câteva sute de oameni, au adus la Vâlcov numai câteva zeci. Tovarăşii
aduşi la Vâlcov au fost expuşi la torturi sălbatice. Li se legau mâinile şi
picioarele, erau ridicaţi la o înălţime de 3-4 stânjeni şi aruncaţi la pământ,
corpul li se tăia şi se presăra cu sare, etc.

După aceasta au ales peste 20 oameni, i-au scos din orăşel şi i-au
împuşcat, lăsând cadavrele sub cerul liber. Cadavrele lor au fost sfâşiate
de câini şi alte animale. /În România, în acea parte a țării, nu erau alte
animale care să sfâșie cadavrele. Deci, afirmația este nereală, precum că
acele cadavre au fost sfâșiate și de alte animale. Numai din acest mic
exemplu se poate deduce că toată povestirea este imaginară – n.n./ În
urmă s’a scris în ziare că „au încercat să evadeze”. În urmă s’a scris în
ziare că a fost prins un grup de bandiţi-bolşevici, cari nu au aspect de
oameni, ci sunt nişte bestii; şi într’adevăr, ei nici nu puteau avea înfăţişarea
de oameni: călăii i-au desfigurat, i-au desbrăcat de haine. /.../. Intrând în
orăşelul nostru, soldaţii au început să dea foc caselor, şirelor de paie, să
spargă geamurile, uşile. Toţi locuitorii au fost izgoniţi din case. Au jefuit ce
au întâlnit în ele. I-au alungat pe toţi în curtea bisericii. /.../. Când întreaga
massă a fost concentrată în curtea bisericei, s’a deschis asupra ei foc de
mitraliere. Se auzeau gemete şi strigăte din partea răniţilor. Tabloul era
îngrozitor. Suburbiile orăşelului erau în flăcări /.../ Altă parte de arestaţi sunt
conduşi pe câmp, afară de orăşel. Au fost înconjuraţi de mitraliere şi noroi.
Ţinându-i aşa câteva ceasuri în baltă, călăii au luat pe cei ce zăceau, i-au
adunat grămezi şi le-a ordonat să nu strige şi să nu mişte. Imediat ce au
observat oarecare mişcare, au tras în grămadă. Unii au fost deslegaţi şi li
s’a ordonat să fugă, trăgând apoi în ei. După aceasta restul au fost aruncaţi
într’o singură pivniţă /în câmp erau şi pivniţe ? – n.n./, cari au închis toate
deschizăturile. Massa ce se găsea în pivniţă, se sufoca din lipsă de aer.
Mulţi au înebunit şi au început să se sugrume unul pe altul. În pivniţă se
auziau gemete şi strigăte. Soldaţii au ordonat să tacă şi au tras focuri în
pivniţă /De unde aflase autorul povestirii toate acestea? În subtitlul
articolului publicat în ziarul sovietic „Krasnaia Besarabia” se scrie că
această poveste reprezintă amintirile unui aderent al răscoalei, pentru că,
mai înainte, în conţinutul articolului, mărturisea că, de la începutul ocupării
târguşorului, reuşise să fugă, departe de toate grozăviile ce s-au întâmplat
acolo. – n.n./. Cei înăbuşiţi în pivniţă, au fost scoşi şi aruncaţi în căruţe ca
gunoiul. Apoi au fost transportaţi afară de orăşel unde erau deja pregătite
gropi şi au fost aruncaţi ca bârnele. Multe cadavre se trezeau /cu alte
cuvinte, „cadavrele” înviau – n.n./ şi la prima mişcare făcută în groapă,
erau loviţi cu patul armei /deci, soldaţii coborau în gropi – n.n./. Astfel Ivan
Timoşenco se ridicase în picioare, rostind oare cari cuvinte neînţelese
/povestitorul spunea că el (povestitorul) plecase de mult din orăşel şi
ajunsese departe, sărind peste o mulţime de garduri, dintr’o curte în alta;
cum de auzea, de la o asemenea depărtare - câţiva kilometri –, ceea ce
bolborosise Ivan Timoşenco? Probabil că avea anumite simţuri
paranormale! Sau, probabil, că unul dintre supraveţuitori povestise
chestiunea cu groapa, ceea ce este imposibil, deoarece povestitorul spune
169

-
că toţi sătenii fuseseră ucişi şi îngropaţi, adică nu mai rămăsese nici un
supraveţuitor – n.n./, însă primind o lovitură în cap cu patul armei s’a
rostogolit. Agenţii de siguranţă /parcă erau jandarmi. Deodată au devenit
agenţi de siguranţă? – n.n./ au tăiat o bucată din cel pierit, au aruncat-o
peste cadavre, adăogând: „mâncaţi bolşevici” şi i-au îngropat. Altă parte a
arestaţilor a fost într’o şcoală. Din cauza bătăilor şi torturelor pereţii
camerei erau stropiţi de sânge, iar pe duşumele, cadavrele pluteau în
sânge /Mult sânge trebuie să se fi scurs din corpul celor împuşcaţi, încât se
făcuse o baltă, în care pluteau cadavrele... – n.n./. Nici un om n’a fost
cruţat. Şi eu am ajuns în şcoală şi mi-am amintit bine numai, că la şcoală
era şi Jean Usatenco, menţionat de mine. Mi se părea că am dormit /După
ce ajunsese departe de locul de unde fugise? – n.n./. Însă când mi-am
venit în fire puţin, am simţit o durere insuportabilă în tot corpul. /Această
poveste se mai continuă pe două pagini de traducere - n.n./

Scrisoare către Secretariatul Comitetului Executiv al Internaționalei

Comuniste Balcanice cu privire la conținutul a două rapoarte trimise
Internaționalei Comuniste

Către Secretariatul Comitetului Executiv al Internaționalei

32)
Comuniste la Moscova. 21. X. 1924
Stimați tovarăși!
Din partea Partidului Comunist din România am primit două rapoarte
despre activitatea Partidului, care conțin următoarele:
I. În perioada 3-7 octombrie C.C. a ținut o ședință plenară la care s-au
discutat toate problemele actuale de partid și printre altele au fost luate
hotărârile:
a) Tov. Sașa a fost însărcinat să înceapă tratative cu aripa stângă a
Partidului Țărănist.
b) Comitetul Central să treacă în timpul cel mai scurt la publicarea de
organe legale atât în limbile română cât și maghiară.
c) Secretariatelor județene li s-a pus la dispoziție un buget lunar.
d) Tovarășul Pauker și tovarășa Pauker să încerce să se legalizeze. S-a
discutat și situația financiară și politică a țării și elaborate un raport în acest
sens, care, însă, până acum nu a sosit.
II. (Raportul din 1.X.1924). Criza de producție și financiară cât și
scumpirea cresc neîncetat și cauzează creșterea șomajului. În acelaș timp
se ascute teroarea împotriva clasei muncitoare. Mizeria muncitorilor,
țăranilor și micilor meseriași, cât și a funcționarilor a atins, mai ales în
Basarabia, punctul său culminant. Ca urmare a ultimelor evenimente din
Basarabia, acolo a început un nou val de teroare, care în primul rând se

32)
F. CC al PCR – Secția Cancelarie - Dosar 71/1924
170

-
îndreaptă împotriva membrilor Partidului Comunist. Cu toate acestea
Comitetului Central i-a reușit să creeze legături solide organizatorice cu
Basarabia și concomitent să lichideze toate acele conflicte care s-au ivit în
urma neglijării mișcării din Basarabia de către fosta Centrală și care nu au
permis intensificarea muncii comuniste în Basarabia. De acum s-a reușit ca
în Basarabia să fie creat un secretariat județean cât și un comitet județean.
În prezent Partidul dispune de 60-70 membri însă se pare că perspectivele
construirii și întăririi Partidului sunt cu mult mai favorabile în Basarabia
decât în orice alt loc al țării. Străduințele Partidului de a cuprinde din punct
de vedere organizatoric masele din Basarabia deși vor cere multe sacrificii
financiare, însă își vor aduce roadele. În Regat s-a reușit să se creeze un
nou secretariat județean și totodată un comitet județean. La Arad membrii
Comitetului local au fost arestați și maltratați. În Banat și în Transilvania
reorganizarea Partidului pe baza celulelor de fabrică se apropie de sfârșit.
Încă nu se poate forma o imagine cuprinzătoare despre rezultatele acestei
reorganizări în privința întăririi Partidului, totuși e posibil ca până la sfârșitul
anului să avem o asemenea imagine.
Apariția organelor ilegale este o problemă de numai câteva zile. Ziarul
român va avea un tiraj de 5.000, cel maghiar de 8.000 exemplare.
Deasemenea au fost luate măsuri pentru crearea unei tipografii ilegale.
Ziarul legal al Partidului în limba română „Facla” se editează sub masca
unui ziar republican condus de ziaristul Cocea. Editarea acestui ziar cere
multe jertfe, totuși acestea trebue neapărat aduse într-o perioadă, când
mizeria clasei muncitoare crește încontinuu și nici un singur ziar nu se
sinchisește de interesele oamenilor muncii. Editarea unui ziar săptămânal
nu ar ajunge în asemenea condiții. Pentru a face posibilă apariția ziarului,
Partidul a trebuit să dispună de un capital inițial de 200.000 lei, în afară de
aceasta pentru menținerea pe mai departe a ziarului sunt necesare circa
50.000-60.000 lei lunar.
Soarta organului de partid legal în limba maghiară este încă indecisă. În
cel mai bun caz va putea apare cel mult de două ori pe săptămână.
Cu salut communist, Reprezentantul Partidului Comunist din România în
Prezidiul Federației Comuniste Balcanice.

171

-
 Efortul depus de C.C. pentru bolșevizarea P.C.R.

Concepția în problema bolșevizării. România 1924. Autor

Bădulescu. /evreu, nume adevărat Gelbert Moscovici – n.n./. Dosar
25 fond 1. I.C. filele 111-116.
33)
Traducere din limba germană
1. Rezoluții
Din „Rezoluție cu privire la activitatea Comitetului Central al Partidului
Comunist român” (nota trad: în text K.P.U.). adoptată sunt pentru un partid
strict centralizat, cu o conducere centrală. Comitetul Central nu a acordat
atenție problemei agrare și țărănești și când în ultimul timp a convocat o
conferință a țăranilor, aceasta, ca urmare a deficiențelor organizatorice, și a
lipsei unui plan de muncă general, nu a putut obține decât succese slabe
/adică insuccese. Adevărul este că nu din cauza lipsei unui plan general
comuniștii nu au reușit să-i atragă pe țărani în partidul lor, ci, pentrucă
țăranul român, și în general românii nu-i priveau cu simpatie sau oarecare
interes pe comuniști, aceștia având la conducere, în mare număr, evrei, ale
căror apucături fuseseră simțite, cu diferite ocazii, pe pielea lor - n.n./.
/R/. Comitetul Central nu a folosit toate forțele de muncă care stau la
dispoziția Partidului, forțele atrase la muncă nu le-a repartizat după
aptitudinile lor și nici nu s-a priceput să apropie de Partid elementele
cinstite, însuflețite pentru cauza revoluționară a proletariatului. Pentru a
dezvolta o cale rapidă și sănătoasă a Partidului Comunist din România
Congresul respinge în mod hotărât orice deviere la dreapta și orice tendință
oportunistă, declară că este de nepermis de a tolera în Partid și mai ales în
organele sale de conducere, tendințe individualiste-intelectuale dizolvante,
sub orice formă de stânga s-ar manifesta ele și dă sarcina Comitetului
Central ce urmează a fi ales, să se îngrijească cu cea mai mare atenție de
păstrarea disciplinei de partid, pe lângă care în caz de nevoe trebue luate
măsurile cele mai severe; își exprimă voința sa fermă ca în viitor
conducerea Partidului să fie încredințată muncitorilor, care sunt hotărâți să
ducă o politică comunistă și bolșevică adică sunt hotărâți să pătrundă în
masele largi ale muncitorilor și țăranilor și ale naționalităților asuprite, în
sindicate, să realizeze linia comunistă. Viitorului Comitet Central, congresul
îi dă următoarele sarcini:
2. Organizarea Partidului pe baza celulelor de întreprindere.
3. Chiar dacă perioada următoare va avea un aspect „democratic” sau
dacă va fi fățiș reacționar, legalitatea Partidului Comunist va fi călcată în
picioare de către burghezie cu ajutorul social-democraților. Membrii care

33)
F. CC al PCR – Secția Cancelarie - Dosar 96/1924
172

-
adoptă o poziție echivocă în problema necesității muncii ilegale, trebue
îndepărtați din organele de Partid.
4. Transformarea Partidului într-un partid politic. Comitetul Central
trebue să conducă în permanență Partidul.
5. Stabilirea legăturii cu satele și crearea de puncte de sprijin la țară. Să
se facă posibil frontul unic cu țărănimea.
6. Organizarea de fracțiuni comuniste atât în sindicatele amsterdamiste
cât și în cele unitare,
7. Sprijinirea în fapte a tineretului comunist pe baza independenței
organizatorice a Tineretului Comunist și a subordonării sale politice față de
Partid.
8. Folosirea rațională a tuturor forțelor Partidului, sub conducerea
Comitetului Central și mai ales grija pentru creșterea de noi cadre într-
adevăr comuniste.
9. A începe o campanie pentru propaganda și educația comunistă.
Partidul trebue să fie pătruns de sprijinul Internaționalei Comuniste. Trebue
să se acorde o importanță deosebită presei, în mod special manifestelor.
Toate rezoluțiile Internaționalei Comuniste și ale Partidului Comunist
Român (nota trad.: în text K.P.F.) trebue difuzate în toate limbile vorbite în
țară. Trebue editate mici broșuri cu privire la problema țărănească,
problemele actuale ale mișcării muncitorești /Îmi cer scuze că mă repet: În
România nu a existat o „mișcare muncitorească”, ci a existat o „mișcare
măruntă, comuisto-bolșevică” – n.n./, frontul unic, guvernul muncitoresc-
țărănesc, socialdemocrați, Leninism, cât și lucrări elementare ale literaturii
clasice comuniste”.
Articolul 2.
Din aprilie 1924 Partidul nu are presă. Până atunci problema nu a fost
tratată concret.
II. Munca reală a Partidului pe linia bolșevizării.
1. Ideologic
a) O broșură cu hotărârile Congresului III al P.C.d.R.
b) O broșură cu hotărârile celui de al II-lea Congres Mondial al I.C.
c) Broșura Stalin: „Despre Lenin și leninism”.
d) Programul comunist, de Buharin.
e) Aproximativ 10 alte broșuri mici de Zinoviev, Radek, Lenin,
Rossenski.
f) O circulară cuprinzătoare, hectografiată cu privire la „Importanța
celulelor de fabrică în mișcarea ilegală”.
g) Trei broșuri către țărănime.
h) Manifeste (în limba română, maghiară și rusă), pentru popularizarea
lozincii: problema internațională, în legătură cu situația din țară, în legătură
cu problema unității sindicatelor, etc.

173

-
 2. Tactic
a) Împotriva oportunismului
În 1923 și la începutul lui 24 atât în ziarul de partid cât și în ședințele de
grupă a fost dusă o scurtă discuție cu privire la frontul unic și problema
națională. Discuția nu a fost dusă până la capăt, rezoluții nu au fost
adoptate.
b) Problema țărănească
Din Rezoluția Congresului III al Partidului Comunist din România:
Punctul 1
/R/ „Eliberarea țărănimii române din lanțurile neoiobăgiei, cât și
eliberarea muncitorilor și țăranilor din sclavia economică și politică a
Antantei imperialiste pe care a pricinuit-o politica oligarhiei române este
posibilă numai prin legătura lor strânsă cu lupta hotărâtă – armată pentru
răsturnarea oligarhiei și prin preluarea puterii de către masele muncitoare
în calea spre un guvern muncitoresc-țărănesc
Punctul 2
Partidul trebue să acorde o atenție deosebită și sprijin comunităților
sătești care încă nu au fost dizolvate de către oligarhie.
Punctul 7
Toate drepturile asigurate țăranilor prin reforma agrară trebue energic
apărate de toate instanțele, la fel trebue sprijinite de toate organizațiile care
își propun această sarcină, în acelaș timp trebuind să fie demascat
încontinuu caracterul înșelător al acestei reforme. Însă în mod special
trebue scos în evidență revendicarea confiscării întregului pământ și a
inventarului agricol fără nici o despăgubire cât și preluarea acestora de
către țăranii muncitori și trebue arătat faptul că rezolvarea problemei
agrare și îmbunătățirea situației țărănimii este imposibilă fără nimicirea
oligarhiei și preluarea puterii de către muncitori și țărani / Punctul 8
Și acele organizații ale regiunilor anexate trebue sprijinite pentru
realizarea reformei agrare în favoarea țărănimii autohtone, împotriva
colonizării forțate a țăranilor din Regat și leagă aceste revendicări de lupta
populației acestor regiuni pentru eliberarea lor de sub jugul oligarhiei
române prin despărțirea de România /Subl. n./.
Punctul 9
Trebue întărită legătura cu aripa stângă a Partidului Țărănist și sprijinită
această aripă, pentru ca aceasta să preia conducerea partidului.
Punctul 10
P.C. trebue să fie legat nemijlocit de masele țărănești organizate în
Partidul Țărănist și în cooperativele din Basarabia și Transilvania, prin
participarea sa energică la toate luptele duse împotriva reacțiunii burghezo-
fasciste.

174

-
 Punctul 16
Membrii de partid trebue să aibă inițiativa creării de organizații, folosind
toate mijloacele, pentru a cuprinde în aceste organizații toți țăranii săraci și
mijlocași și în general toate acele elemente, care sunt dispuse de a sprijini
jertfele luptei de clasă.
Punctul 17
Congresul subliniază însemnătatea mare pe care o are problema agrară
pentru România.
Din manifestul pentru țărănime: (sfârșitul lui octombrie 1924).
„Ce-i de făcut? Pe ce drum trebue să meargă țăranii? Acesta este
singurul: însuși țăranii să preia conducerea Partidului Țărănist și să-i
alunge pe trădători și pe slugile moșierilor. Țărani, declarați cu voce tare la
congresele voastre: nu mai vrem să fim înșelați. Noi nu mai vrem să fim
vite de lucru pe timp de pace și vite de tăiat în războiul clasei dominante.
Noi înșine vrem să fim stăpânii produselor muncii noastre. Noi vrem, ca
întregul pământ să ne aparțină. Spuneți peste tot cu voce tare că doriți
lupta strâns uniți cu frații voștri muncitori de la orașe și că sunteți pentru
frontul unic al tuturor oamenilor muncii. Luptați pentru exproprierea
definitivă a întregului pământ și a inventarului agricol. Luptați pentru
desființarea impozitelor indirecte, pentru amnistie generală militară și
politică, pentru dreptul popoarelor la autodeterminare, pentru desființarea
jandarmeriei, poliției secrete, a armatei. Luptați pentru ziua de muncă de 8
ore, pentru alegeri parlamentare libere numai pentru oamenii muncii,
pentru libertate complectă de organizare pentru muncitori și țărani
/funcționari, micii meseriași și intelectualii erau lăsați pe dinafară - n.n./,
pentru existența legală a Partidului Comunist și pentru socializarea
băncilor. Nici o colonizare forțată nici o pregătire de război, ci pace cu toate
popoarele și alianță cu URSS /care ne-a răpit Basarabia, de nu o mai avem
nici astăzi – n.n./. Nici un sprijin guvernelor Zancow și Horthy. Nici o
contopire și nici o alianță cu vreun partid burghez, luptă pentru guvernul
muncitoresc-țărănesc. Sprijinirea Consiliului Internațional al Țăranilor de la
Moscova.
c) Problema națională
Din Rezoluția Congresului III al Partidului Comunist din Romînia:
/R/ „ a lămuri masele muncitoare ale populației românești cu privire la
faptul că lupta naționalităților împotriva puterii burgheziei române întărește
lupta de eliberare a proletariatului român și că este interesul vital al victoriei
revoluției, și a obținerii independenței adevărate a României de a sprijini
năzuințele naționalităților asuprite, pe baza principiului dreptului națiunilor
la autodeterminare până la complecta lor despărțire de statul respectiv.
Partidul trebue să creeze fracțiuni în toate organizațiile naționalităților. În
acelaș timp accentuându-se că Partidul Comunist luptă împotriva
175

-
capitalului evreesc și își propune ca sarcină să aducă masele muncitoare
evreești în rândurile comune ale proletariatului revoluționar.
La congresul Partidului Maghiar, care a avut loc în decembrie 1920,
Partidul Comunist a trimis delegați cu manifeste și instrucțiuni care făceau
cunoscute lozincile Partidului și chemau la front unic revoluționar.
Acum, puterea rămâne în mâinile Partidului Liberal, partidul oligarhiei
financiare – feudale. Această oligarhie şi-a extins dictatura economică cu
ajutorul puterii politice. Acum liberalii, în mod consecvent, au mers mai
departe în această politică, întrucât prin intervenţia forţată a statului în viaţa
economică particulară, intenţionează să aducă întreaga viaţă economică a
ţării sub hegemonia marii finanţe. Exproprierea marilor moşieri continuă să
fie o armă puternică în mâinile oligarhiei financiare, întrucât marii moşieri
care nu sunt liberali, par a fi trataţi cel mai prost, în timp ce magnaţii
financiari liberali şi boierii şi magnaţii care li s-au alăturat şi care, în parte,
sunt unguri, îşi asigură o mare parte a exploatării. Prin aceasta şi prin
politica preţului pâinii, clica feudală financiară îşi asigură o mare parte din
grâu, din care, desigur, ţăranii ies cel mai prost. Prin băncile liberale, care
fac peste tot cămătărie, ţărănimea nu numai că e exploatată, dar economic
e complet subjugată.
Burghezia financiară liberală şi-a asigurat neutralitatea grupei bancare,
care-i stătea cel mai aproape: Marmorasch Blank et Cie, totuşi această
întreprindere financiară feudală cochetează în mod vădit cu elementele
nemulţumite ale burgheziei industriale şi comerciale. Căci această parte a
burgheziei, în general, este nemulţumită cu dictatura oligarhiei financiare,
care fără scrupule se năpusteşte să cucerească întreaga economie a ţării.
Deci, ea se strânge din ce în ce mai mult în jurul partidelor burgheze de
opoziţie. Prin aceasta și în general prin nedezvoltarea industriei țării,
burghezia industrială a României, şi mai ales aceea din Regat, este slabă.
Grupele burgheze din regiunile cucerite recent ale Austro-Ungariei
formează deci sâmburele opoziţiei burgheze. Cu toate că şi în Ungaria, prin
politica lui Tisza, industria Transilvaniei şi a Banatului a ajuns în mare parte
în mâna magnaţilor financiari din Budapesta şi, acum, după terminarea
războiului, a ajuns în mâini liberale româneşti, ceea ce slăbeşte în mod
considerabil poziţia burgheziei transcarpatice în favoarea liberalilor, totuşi,
pe de altă parte, Partidul Naţional-burghez din Transilvania prin lupta sa
naţională împotriva Ungariei, a prins rădăcini adânci în masele mic-
burgheze şi ţărăneşti ale provinciei şi dispune de o asemenea bază
socială, care-i lipseşte complet Partidului Liberal din Regat. După cum se
ştie, regimul naţional-liberal a fost introdus prin încercarea unei înţelegeri
între naţionali şi Partidul Liberal, care a fost zădărnicită.
La noi, ca peste tot, fascismul s-a născut din adânca mizerie şi
deznădejde a maselor mic-burgheze şi a intelectualilor mic-burghezi. La
început a luat forma sălbaticei agitaţii studenţeşti antisemite și, relativ des,
era sprijinită de guvern, până când mişcării i-a reuşit să se extindă şi să
176

-
crească pe capul guvernului. Sălbatica primă perioadă s-a încheiat, însă
tânărul fascist a învăţat câte ceva, începe să se organizeze şi să încerce
să se adreseze maselor mai largi, Anume maselor muncitoreşti. De
asemenea începe o groaznică propagandă înarmată, ceea ce se
realizează cu un succes însemnat. Elemente mic-burgheze, care din cauza
mizeriei, sunt duse în lupta împotriva burgheziei. Slăbiciunea Partidului
Comunist şi lipsa de experienţă şi frica Partidului Ţărănist, care mai este şi
paralizat prin coaliţia cu Partidul Naţional au distrus greva, de altfel cu totul
neorganizată, după care, acum, va urma trecerea în masă a funcţionarilor
la fascism. Momentan, lupta între clicile burgheze, în mod principial, se
învârte în jurul problemei capitalului străin. Însă de fapt aceasta este numai
problema felului în care ţara să fie pusă la dispoziţia Antantei, în chip de
colonie. Până acum liberalii au încercat să împiedice tentativele de
pătrundere a capitalului din ţările Antantei prin manevrări politice între
Franţa şi Anglia, prin trecerea dictaturii economice de stat cât şi printr-o
copiere de succes a luptei capitalului din ţările Antantei, care devine din ce
în ce mai agresiv, liberalii au opus formula: “prin noi înşine”. Se înţelege de
la sine că liberalii nu şi-au închipuit deloc că vor fi în stare să se opună
Antantei ameninţătoare, însă au încercat, ca pe cât posibil, să-şi asigure
pentru ei cele mai mari profituri şi să aranjeze în aşa fel concesiile, cu un
guvern de paravan care să le realizeze, fără a prejudicia prestigiul P.N.L.
Pe de altă parte, Antanta face presiuni ca în ţară să fie ordine şi să pună
capăt luptei interne a burgheziei române. Ea vrea un guvern care oferă
garanţia completă pentru asigurarea acordurilor şi capitalurilor. Prin
aceasta, liberalii sunt forţaţi să caute apropierea faţă de burghezia din
Ardeal, cât şi față de elementele mic-burgheze şi ţărănişti, care sunt legate
de această burghezie. Se manifestă deci o tendinţă de împăcare între
liberali şi naţionali. În a celaşi timp se întăreşte în Partidul Ţărănist o
reacţiune care nu vede cu plăcere o continuă colaborare cu Naţionalii şi
cere clarificarea situaţiei celor două partide.
Pentru o diferenţiere mai bună a tendinţelor celor două partide, ţărăniştii
au adresat naţionalilor o ofertă de contopire, la care programul Partidului
Ţărănist trebuia luat ca bază de discuţie.

Referat informativ trimis Internaționalei Comuniste

(Raportul nr. 230 –România – 1 decembrie 1924)

Legi contrarevoluționare în Parlamentul român. Traducere din

34)
limba germană
În mod cu totul neașteptat, la 18 noiembrie 1924 guvernul a prezentat în
Parlament două legi care au ca scop ca prin represalii ascuțite să

34)
F. CC al PCR – Secția Administrativ-Politică - Dosar 5/1924
177

-
asuprească mișcarea revoluționară (inclusiv aceea a Partidului Țărănist) și
orice organizație revoluționară.
Prima lege se referă la acțiuni îndreptate asupra securității interne a
țării, iar cea de-a doua lege, la reglementarea vânzării și purtării de arme.
Conform ziarului „Viitorul” din 20.11. aceste legi trebuie să conțină:
Fapta legăturii a mai multor persoane în scopul pregătirii și realizării unei
crime împotriva persoanelor și proprietarilor, cât și a unei înțelegeri stabilite
în acest scop, formează un delict, care trebuie pedepsit cu 5-10 ani de
închisoare și amendă de 5.000-10.000 lei. Dacă acești criminali sunt
funcționari de stat, comunali sau județeni sau dacă crima se comite într-un
local al autorităților numite, se aplică pedeapsa maximă. Aceeași
poedeapsă se aplică și acelora care în mod conștient participă la o
asemenea asociație. Fiecare amenințare, fiecare dar etc. care înseamnă o
provocare a delictelor susamintite, va fi pedepsită în același fel.
Cu 2-5 ani închisoare și cu o amendă de 2.000 – 10.000 lei vor fi
pedepsiți acei care prin procurarea de instrumente, prin mijlocirea de
corespondență și locuință vin în ajutorul acelora care contravin legii.
Aceeași pedeapsă se aplică și acelora care prin cuvântări, conferințe,
transmiterea de lozinci, cântece ațâțătoare au provocat direct una din
crimele susamintite. Indiferent dacă provocarea are ca urmare o faptă sau
numai o încercare, provocatorii vor fi pedepsiți ca executori. Aceeași
pedeapsă se aplică și acelora care prin scrisori, corespondențe, imagini,
afișe, embleme sau ziare secrete provoacă încălcarea legii. De asemenea
se aplică o pedeapsă de 6 luni – 2 ani închisoare și amendă de 500 –
5.000 lei acelora care laudă sau aprobă o crimă sau un delict.
Dacă autorul scrierilor respective rămâne necunoscut, vor fi pedepsiți
editorul, tipograful, vânzătorul sau distribuitorul, fiecare după caracterul
periodic sau neperiodic al scrierilor și dacă nu extrădează persoanele
răspunzătoare.
Expunerea publică sau purtătoarea de embleme, insigne, steaguri sau
stindarde, dacă prin acestea se manifestă aderarea la una din organizațiile
interzise sau înseamnă un îndemn la rebeliune sau dezordine, se
pedepsește cu 1 la șase luni închisoare și 1.000 -10.000 lei amendă.
Cu închisoare de 5-10 ani și 5.000 – 10.000 lei amendă vor fi pedepsiți
acei care intră în legătură cu o persoană sau societate care se găsesc în
străinătate, în scopul sprijinirii sau pregătirii revoluției comuniste sau pentru
răsturnarea prezentei ordine de stat prin mijloace teroriste. Aceeași
pedeapsă se aplică și pentru sprijinirea sau intrarea într-o societate din
străinătate, care are ca scop ca prin aceleași mijloace să lupte împotriva
autorităților și a ordinei de stat.
Orice provocare directă care are ca scop de a îndepărta ofițerii sau
soldații de la îndeplinirea obligațiilor lor militare se pedepsește cu 3-6 ani
închisoare și 2.000 – 10.000 lei amendă. Dacă provocarea se îndreaptă
împotriva personalului necesar apărării naționale, se pedepsește cu 1-2 ani
închisoare și 1.000-5.000 lei amendă. Aceeași pedeapsă se aplică acelora
care vor să împiedice producția sau transporturile sau repararea
178

-
materialului necesar apărării naționale sau să nimicească acest material.
Dacă în aceste cazuri făptașul este un funcționar de stat – județean sau
comunal i se dă pedeapsa maximă.
Fabricarea, adunarea, transportul sau procurarea fără aprobare de
arme, material inflamabil sau muniție se pedepsește cu 2-5 ani închisoare
și 2.000-10.000 lei amendă. Dacă unul din delictele sau crimele de mai sus
se întâmplă în mijlocul unei mase agitate și acei, despre care se poate
dovedi, că în mod conștient se aflau în această masă, vor fi pedepsiți cu
închisoare de 7 luni la 2 ani, în cazul unei crime, și cu 2-6 luni în cazul unui
delict.
Cu 1.000 la 10.000 lei vor fi pedepsiți ambii părinți ai minorilor, cât și
fiecare tutore, dacă minorul de până la 15 ani se află într-o manifestație
care prejudiciază ordinea publică.

Scrisoare care cuprinde indicaţii pentru programul de luptă

împotriva guvernului liberal

Către C.C. al P.C. din România. Autor Gh. Duşi. 19 iunie 1925.
35)
Traducere din limba rusă
P.C.R. trebuie să participe cât mai activ ca avangardă a maselor
muncitoare. El trebuie să formuleze imediat un program concret care să fie
în stare să unească masele muncitoreşti şi ţărăneşti, o mare parte a micii
burghezii şi a naţionalităţilor asuprite în vederea luptei comune împotriva
regimului reacţionar în momentul de faţă. Acest program trebue să
formuleze şi să elaboreze următoarele puncte:
1/ Desfiinţarea regimului reacţionar şi a legilor excepţionale.
2/ Restabilirea, lărgirea şi asigurarea libertăţii cuvântului, a presei, a
întrunirilor şi a coaliţiilor pentru masele muncitoare şi minorităţile naţionale
şi amnistie politică.
3/ Legislaţie muncitorească.
4/ Reformă agrară în spiritul intereselor maselor de ţărani muncitori.
5/ Sprijinirea cooperaţiei şi credite accesibile pentru micii meseriaşi şi
micii producători de la sate.
6/ Măsuri hotărâte împotriva scumpetei şi, îndeosebi, împotriva speculei
cu obiectele de primă necesitate şi de locuinţe.
7/ Trecerea principalelor poveri ale impozitelor asupra capitaliştilor şi
marilor proprietari de pământ.
8/ Asigurarea dezvoltării libere pentru toate naţionalităţile,
recunoscându-le dreptul de autodeterminare naţională până la despărţire.

35)
F. CC al PCR - Secţia Organizatorică - Dosar 12/1925
179

-
 9/ Alegeri libere pentru Constituantă potrivit sistemului proporţional,
acordându-se dreptul electoral activ şi pasiv tuturor cetăţenilor, indiferent
de origine, sex şi naţionalitate.
10/ Politică de pace cu popoarele vecine şi tendinţa spre unirea
popoarelor balcanice într-o Federaţie Balcanică.
Partidul trebuie să desfăşoare o campanie intensă pentru popularizarea
cât mai largă în rândul maselor a acestui progres, arătând totodată că
rezolvarea radicală a crizei existente este posibilă numai pe calea făuririi
puterii muncitoreşti-ţărăneşti şi instaurării dictaturii proletariatrului /Aceste
două noţiuni: libertatea şi dictatura proletariatului se contrazic. Sau este
libertate sau este dictatură!– n.n./. Totodată partidul trebue să declare
deschis că el şi masele muncitoreşti sunt hotărâte să lupte împreună cu
celelalte partide din opoziţie pentru desfiinţarea regimului reacţionar
brătienist în măsura în care ele sunt dispuse să ducă de fapt această luptă,
cu condiţia că recunosc şi sunt gata să lupte pentru traducerea în viaţă, cel
puţin a primelor 4 puncte din programul menţionat mai sus. Aceasta nu va
însemna desigur că partidul renunţă la celelalte puncte din program şi
îndeosebi la revendicarea autodeterminării naţionale până la despărţire,
care în condiţiile din România este o revendicare extrem de importantă.
Dimpotrivă, partidul va continua să desfăşoare agitaţie şi va lupta pentru
toate revendicările sale.
Păstrându-şi independenţa politică deplină /o „independenţă”
subordonată U.R.S.S.-ului, Cominternului – n.n./, partidul, de asemenea să
facă propuneri concrete partidului ţărănist şi celorlalte partide mic-burgheze
din opoziţie în vederea organizării luptei comune pentru aceste revendicări,
să încheie cu ele un anumit acord în acest scop şi să intensifice prin toate
mijloacele lupta împotriva guvernului brătienist.

Trecere în revistă a situației politice interne

Situația politică a României. Traducere din limba germană. Berlin,

36)
25.VIII.1925
1. Situaţia politică internă
Tulburările naţionale
Pauza parlamentară, pe care membrii parlamentului şi ai cabinetului de
obicei o petreceau făcând consideraţii liniştite cu privire la combinaţiile
politice din toamnă, anul acesta a fost iarăşi deranjată de tulburările
antisemite. Aceste tulburări au izbucnit cu totul pe neaşteptate şi au luat
proporţii însemnate; inspiratorii şi conducătorii lor sunt ca totdeauna
organizaţiile fasciste din jurul profesorului Cuza, la spatele căruia se
ascunde figura generalului Averescu. Punctul lor de plecare şi totodată

36)
F. CC al PCR - Secţia Organizatorică - Dosar 28/1925
180

-
centrul lor este iarăşi oraşul Iaşi, unde se află sediul centralei fasciste. Pe
străzi au apărut şi cadrele organizaţiei. Însă a reieşit că aceste cadre se
compun dintr-un număr redus de grupe de studenţi şi elevi, care pe ici – pe
colo sunt completate de elemente semi-inteligente, corupte, carieriste. Toţi
tinerii /evrei – n.n./ prinşi sunt bătuţi, cei ascunşi sunt ameninţaţi şi multe
prăvălii evreieşti sunt jefuite.
„Mişcarea” apare aproape în aceeaşi formă la Bucureşti şi se extinde
mai târziu la Focşani, Tecuci şi alte câteva localităţi din judeţul Putna, unde
populaţia evreiască este relativ puternic reprezentată. În cursul a circa 10
zile, mişcarea antisemită indică agitaţie şi surescitare; apoi deodată la 13
VIII a.c. a fost oprită: autorităţile le-au interzis şi le-au suspendat. În acest
fel pagubele materiale au lovit câteva sute de comercianţi evrei zici ale
căror magazine au fost distruse sau mărfurile jefuite şi alte câteva sute de
evrei cărora le-au fost frânte coastele. Local, mişcarea s-a extins numai în
unele oraşe ale judeţelor Iaşi, Bucureşti şi Putna. În afară de aceasta
fasciştii din jurul lui Cuza şi Averescu s-au străduit să extindă tulburările şi
asupra provinciei, a satului pentru a crea acolo o bază deosebit de
importantă. Însă trebue constatat că toate aceste acţiuni ale fasciştilor erau
sprijinite numai de învăţători, funcţionari şi preoţii de la ţară.
A treia ţintă a lui Averescu şi Cuza a fost „blocul de opoziţie”; ei s-au
străduit să provoace o impresie de forţă pentru a lichida atmosfera cauzată
de înfrângerea lor recentă de la Chişinău. Anume, luna trecută la Chişinău
au avut loc alegeri parţiale pentru senator. Averescu, sprijinit de întregul
aparat guvernamental a trebuit să-şi manifeste superioritatea faţă de blocul
de opoziţie. În realitate lista sa a câştigat numai 3,5 mii de voturi faţă de
12,2 mii ale rivalilor săi. Întrucât blocul de opoziţie a început să reprezinte
revendicările culturale naţionale ale minorităţilor naţionale, adunările au
avut loc de obicei la redacţiile ziarelor din blocul de opoziţie.
În ceea ce priveşte guvernul, atitudinea sa era echivocă după
împrejurări. La început a sprijinit tulburările şi a apărat pe principalii
trăgători de sfori antisemiţi. Măsurile luate de guvern pentru oprirea
exceselor, interzicerea mitingurilor, întreaga menţinere a „liniştii şi ordinii” –
toate acestea erau jumătăţi de măsuri, care trebuiau să dea impresia că
guvernul nu participă la tulburări. Unităţile militare şi poliţiste care au
intervenit la aceste scandaluri au făcut-o pentru a lua în apărare tocmai
aceste bande. Antisemiţii arestaţi, cunoscuţi ca scandalagii, au fost
condamnaţi de tribunal, numai de formă, la câteva zeci de zile, în schimb
evrei nevinovaţi au primit condamnări la închisoare de 2 până la 3
luni./Trebuie lămurită problema – pentru cei ce nu o cunosc: Acești „evrei –
” nu sunt de origine semită ci de origine „khazară” (Vezi „Khazarii - al 13-
lea trib evreiesc” de Arthur Koestler). Cu alte cuvinte, ei nu sunt „semiți”, ci
„khazari”, care au adoptat religia mozaică, limba și obiceiurile evreilor. Cu
alte cuvinte, cei care sunt împotriva lor, impropriu sunt denumiți
„antisemiți”. Ar trebui să li se spună „antievrei” sau „antikhazari”. Semiții
sunt arabii, nu ei. – n.n./. Prefectul de la Tecuci a mers şi mai departe. El
personal a organizat o adunare a agenţilor lui Averescu şi Cuza şi le-a dat
181

-
mijloace de transport, putând astfel să cutreiere satele şi să desfăşoare în
rândurile ţăranilor propaganda lor antisemită cât şi împotriva blocului de
opoziţie. În primele 10 zile guvernul a sprijinit în general tulburările
izbucnite în toate celelalte localităţi, fie prin atitudinea lor pasivă, fie prin
uneltiri mascate, în favoarea antisemiţilor–fascişti. Aşa a fost în perioada
sesiunii parlamentare, apoi în timpul alegerilor în Basarabia şi aşa este şi
acum. Însă acum după ce au trecut primele zece zile deosebit de
neliniştite, sprijinirea pe mai departe s-a dovedit a fi inutilă şi dăunătoare
pentru guvern.
În primul rând deoarece în cursul acestor zece zile a reeşit că tulburările
în ciuda marilor eforturi nu sunt altceva decât scandalurile unor persoane
exaltate. Aşa numita opinie publică le-a condamnat cu hotărâre. În al doilea
rând întâmplător ele au avut loc într-un moment deosebit de nefavorabil –
tocmai în ajunul importantei conferinţe de presă a Micii Antante care a fost
convocată pentru 17.VIII, la Sinaia. Articolele şi corespondenţele apărute în
presa din ţările vecine şi cea europeană confirmă cele spuse. În al treilea
rând: tocmai acum vizitează ministrul de finanţe Vintilă Brătianu capitalele
aliaţilor în scopul perfectării unui împrumut. /Autorul articolului se
contrazice: pe de o parte scrie că tulburările care au avut loc au fost
sprijinite de guvern, iar pe de altă parte scrie că aceste tulburări au
dezavantajat guvernul, pentru că ministrul Brătianu, pornise în Europa
pentru un împrumut. Astfel, se pune întrebarea: Era atât de nepriceput
guvernul ca să sprijine o acțiune care îl dezavantaja? – n.n./ Şi ca
totdeauna este întâmpinat fără plăcere şi este expediat cu mâinile goale.
Printre altele se fac referiri, ca motiv pentru refuzarea împrumutului, şi la
„tulburări”. Astfel guvernul s-a hotărât să le pună capăt aplicând măsuri
relativ energice prin interzicerea adunărilor şi mitingurilor fasciştilor,
limitarea presei şi mai ales prin exercitarea unor „presiuni” asupra lui
Averescu şi Cuza. La motivarea măsurilor aspre decretate, guvernul a
procedat foarte şiret. Prin subsecretarul de stat de la ministerul de interne
(Tătărescu), el a declarat că în realitate tulburările antisemite au origine
bolşevică şi sunt inspirate de la Moscova. „În dosul antisemiţilor noştri se
ascund internaţionala de la Moscova şi biroul bolşevic de la Viena. Într-un
raport al secretariatului I.C. (secţia balcanică) care ne-a căzut în mână se
spune expres: Eşecul de la Tatar- Bunar (Anul trecut la Tatar-Bunar a
izbucnit o răscoală înăbuşită în sînge de către Brătianu) trebuie să ne
deschidă ochii cu privire la situaţia din România, ţărănimea de acolo care a
primit deja pământ, este străină de comunism, muncitorimea se comportă
pasiv şi duşmănos; corpul de ofiţeri ţine ferm în mână armata. Singurul
mijloc pentru pregătirea revoluţiei rămân tulburările antisemite care
scindează ţara în două tabere duşmănoase şi deschid calea spre revoluţie.
Perspectivele pentru asemenea mişcări sunt favorabile.
Pot adăuga, continuă Tătărescu, că recentele directive ale Biroului I.C.
de la Viena cheamă celulele comuniste din România să participe la toate
acţiunile de stradă antisemite. Vor fi provocaţi atât românii cât şi evreii.
Nouă ne este cunoscută tactica oamenilor de peste Nistru care urmăreşte
182

-
provocarea şi ascuţirea unor conflicte şi producerea, în felul acesta, a unor
stări de anarhie. În acest fel adepţii antisemitismului devin unelte
inconştiente ale duşmanilor neamului nostru”. /Datorită subordonării directe
a P.C.d.R.-ului Kominternului, Tătărescu spunea adevărul. Din toate
documentele Partidului Comunist se vede destul de clar că PCdR era
subordonat bolșevicilor ruși – n.n./. Deşi aceste declaraţii sunt cu totul
lipsite de sens, au fost acceptate ca autentice. Nu au fost combătute nici de
„opinia publică”, nici chiar adepţii lui Averescu nu au făcut obiecţii. Aceste
declaraţii nu au fost dezminţite nici de P.C. În general P.C. nu şi-a exprimat
până acum punctul său de vedere în privinţa tulburărilor antisemite. În felul
acesta tulburările antisemite s-au potolit.
Mişcarea minorităţilor.
A doua împrejurare, care – aşa cum se exprimă /neciteţ – n.n./
„periclitează unitatea naţiunii române şi întăreşte anarhia în ţară” sunt
minorităţile. Acestea încep să desfăşoare o activitate crescândă. Toate
naţionalităţile străine din Transilvania au mai mult curaj şi combativitate.
Presa lor care nu de mult manifesta numai servilitate faţă de Bucureşti şi-a
schimbat şi şi-a ridicat tonul. Ea nu a cerut numai încetarea persecutării
ungurilor, germanilor, rutenilor etc. ci şi redeschiderea şcolilor, bibliotecilor,
sălilor de lectură, bisericilor, asociaţiilor culturale interzise – cu un cuvânt
reintroducerea tuturor libertăţilor naţional-culturale răpite până acuma.
Această înviorare naţională este condusă de burgheziile naţionale prin
metode paşnice parlamentare legale. Însă ea nu urmăreşte vaste scopuri
politice, ca autonomie comunală şi judeţeană, etc. /Autorul articolului, mai
sus, scrie că aceste naționalități erau persecutate, adică nu aveau drepturi,
ca imediat să scrie că parlamentul a desfășurat o activitate de înviorare
națională. Astfel, exprimarea scrisă este ambiguă: Guvernul (respectiv
Parlamentul) ducea o politică de suprimare a naționalităților conlocuitoare
sau sprijinea aceste revendicări? – n.n./
Deşi încă foarte modest, burghezia română – mai ales liberalii şi partidul
Averescu – are o atitudine deosebit de duşmănoasă faţă de această
mişcare. Concepţia lor culmină în aceea că în România nu ar trebui
permisă o problemă a minorităţilor naţionale. Nu ar fi vorba de concesii
către germani, unguri, etc. Memorandul şi întreaga sa montare sunt
inspirate de afară. Aceasta ar fi opera unor egenţi, evident, străini.
Guvernul ar trebui să ia măsuri severe împotriva lor.
În acest cadru spiritual se mişcă consideraţiile pe zi ce trece mai
numeroase din partea liberală şi averesceană cu privire la problema
minorităţilor. Spre deosebire de Transilvania, în Dobrogea apar ca purtători
ai acestor înviorări în cadrul minorităţilor bulgare şi turce nu burgheziile
naţionale ci părţi ale acelor mase ale burgheziei mijlocii şi mici, care deşi
încă nu stau sub influenţă comunistă, merg pe această cale. De aceea aici
înviorarea se manifestă cu mult mai revoluţionar ca în altă parte. În afară
de aceasta ei nu luptă pentru şcoală, biserică, etc. ci pentru emanciparea
lor din România de azi într-o republică democratică dobrogeană. Tactica lor
de luptă se exprimă prin crearea unor organizaţii ilegale în Dobrogea şi în
183

-
cadrul emigraţiei dobrogene care trăieşte în străinătate, în atacuri prin
surprindere ale grupelor de partizani /Aceste grupuri nu erau de partizani,
ci de comitagii – adică militari bulgari îmbrăcați în costume naționale
bulgărești, care atacau diferite sate românești, de dincoace de Dunăre –
n.n./ şi în sfârşit prin pregătirea răscoalei.
Atacuri prin surprindere a unor grupuri înarmate de partizani, compuse
din 5-15 bărbaţi au fost semnalate în ultimul timp în mai multe localităţi
dobrogene – în judeţele Caliacra 2 şi Durostor 3. Aceste atacuri sunt
îndreptate exclusiv împotriva autorităţilor de la sate. În legătură cu aceasta
Bucureştiul a atacat foarte puternic pe Ţencoff /„Atacul” Bucureştiului a fost
verbal, pe când atacul bandelor înarmate de bulgari, care îşi aveau sediul
în Bulgaria, a fost concret, prin asasinarea unor români – n.n./. S-a
reproşat cabinetului acestuia sprijinirea partizanilor /Țin să repet:
Denumirea de „partizan” este improprie. Partizan înseamnă un luptător
aflat în spatele frontului inamic, ce luptă împotriva armatei cotropitorului, pe
când aceştia, cărora comuniştii le spuneau „partizani” erau, pur şi simplu,
agresori (militari îmbrăcați în costume civile) împotriva unui alt stat. Ei nu-şi
apărau, deci, teritoriul lor, ci-i atacau pe locuitorii statului vecin, atacau
civilii nevinovaţi. Cu alte cuvinte erau - cum îi denumesc astăzi americanii
şi aliaţii lor pe arabi - terorişti – n.n./. În numele bunelor relaţii cu
vecinătatea, dorite de ambele părţi /adică dorite numai de Statul Român –
n.n./ se cerea de la el persecutarea emigranţilor dobrogeni în Bulgaria – în
acord cu măsurile luate în acelaşi scop, în Dobrogea, luate de români. /O
altă minciună comunistă. După cum se ştie, bulgarii din Cadrilater aveau
aceleaşi drepturi ca şi românii. În afară de drepturile civile, economice,
aveau cluburile lor, puteau vorbi limba lor fără restricţii, nu erau persecutaţi,
nici închişi etc. – n.n./.
Partidul Comunist.
De la procesul împotriva C.C. (în mai şi iunie) P.C. nu mai dă nici un
semn de viaţă. De abia cu o săptămână în urmă a fost iarăşi vorba despre
el. Cei care au manifestat interese pentru el au fost ziarele burgheze,
anume „Viitorul” şi „România”. Ambele ziare au comunicat că la 4.VIII au
primit din partea C.C. al P.C.R. un apel pentru a fi tipărit. Ei redau
fragmente din apel şi îşi adresează reciproc învinuiri. Organul partidului
naţionalist din Transilvania „România” afirmă că în realitate guvernul ar fi
cel care a redactat apelul. Prin aceasta guvernul vrea să dovedească
legătura blocului de opoziţie cu P.C. pentru a putea întări şi mai mult
teroarea.
În schimb „Viitorul” afirmă că apelul este autentic şi este o consecinţă a
activităţii distrugătoare a partidelor de opoziţie. El îl publică aproape ne
prescurtat. Conform acestuia apelul are următorul conţinut: „Alegerile au
fost organizate de guvernul liberal ajuns la putere prin sprijinul curţii /regale
– n.n./ şi al adunăturii sale în condiţiile în care a pus pe conducătorii P.C.
sub cea mai groaznică teroare a procesului din „Dealul Spirii” pentru ca în
acest fel să se poată mişca mai uşor şi să poată falsifica cu mai mult
succes voinţa poporului”. Urmează o enumerare a tuturor falsificărilor cu
184

-
buletinele de vot şi se face referire la modificarea legii agrare şi
îmbogăţirea adepţilor guvernului.
În continuare se protestează împotriva legilor privind şcolile particulare
(ale minorităţilor), împotriva reformei bisericilor, a persecutării ţărănistului
Halipa şi a naţionalistului Dobrescu. Apoi se spune: „Guvernul liberal care a
simţit că pământul devine fierbinte sub el, se străduieşte să-şi asigure
sprijinul guvernelor vecine. El a sprijinit fără ruşine guvernul Țenkoff, pentru
ca acesta să poată măcelări pe cei mai buni fii ai poporului muncitor. Cu un
cinism rar, el împovărează statul cu datorii pentru cumpărare de muniţii sau
construirea de fabrici de muniţii şi avioane. El se pregăteşte pentru
aruncarea poporului muncitor român, la primul semn al „marilor noştri
aliaţi”, în iadul unui război împotriva ţăranilor şi muncitorilor Rusiei sovietice
socialiste”.
După ce se menţionează lupta „opoziţiei unite” împotriva guvernului, o
luptă din care muncitorii şi ţăranii nu au nimic de câştigat, se continuă:
„Porunca ceasului este: „Crearea frontului (nostru) unit (Apelul este adresat
către muncitori, ţărani, meseriaşi, micii proprietari şi minoritari ai ţinuturilor
asuprite de români pentru răsturnarea guvernului liberal şi a regimului
insuportabil de asuprire politică şi economică /Din punct de vedere
economic minoritarii aveau aceleaşi drepturi ca românii. Dovadă: toate
cârciumile de la satele din Moldova şi Bucovina aparţineau evreilor, marile
întreprinderi aşişderea, existau mulţi medici şi avocaţi evrei, majoritatea
economiştilor erau evrei, deci, apelul este o minciună sfruntată a
comuniştilor, aşa cum au minţit de totdeauna, sau a ungurilor sau a evreilor
etc. – n.n./ a întregului popor muncitor din partea unei mâini de bancheri
(care, în majoritate, erau evrei – n.n./, mari moşieri şi cămătari /Cămătarii
erau tot evrei – n.n./. Pentru realizarea, prin eforturi comune, a următorului
plan minimal:
1) Anularea constituţiei şi a legislaţiei liberale, cât şi a tuturor legilor
poliţiste excepţionale îndreptate împotriva muncitorimii /Legile nu erau
îndreptate împotriva muncitorimii, ci împotriva comunismului, ori, comuniştii
întotdeauna doreau să se confunde cu muncitorii şi ţăranii. Dar cei mai
mulți dintre comuniști erau evrei, ori aceștia nu erau țărani care să
muncească pământul. – n.n./.
2) Introducerea, lărgirea şi asigurarea libertăţii gândirii, cuvântului,
presei, adunărilor şi asocierii în tot felul de organizaţii politice, economice şi
sportive a maselor de la oraşe şi sate, indiferent de originea, naţionalitatea
sau convingerile religioase.
3) Amnistie generală.
4) Alegeri libere pe baza sistemului proporţional; circumscripţii electorale
cu drept neobligatoriu de a alege şi a fi ales, în condiţiile egalităţii şi
participării la vot secret a tuturor celor care au atins vârsta de 18 ani,
independent de naţionalitate, religie, sex şi profesie. /Comuniştii, când au
ajuns la putere, spre deosebire de ce au cerut în acest apel, au impus
obligativitatea votului – n.n./.
185

-
 5) Înlăturarea neoiobăgiei (starea de semi-iobăgie care a apărut după
reforma agrară a lui Ion Brătianu) la sate, prin:
a) Exproprierea pământului fără recompensă şi anume nu numai a celui
cultivat ci şi a pădurilor, fâneţelor, păşunilor etc. până la 50 ha pentru
fiecare proprietar.
b) Împărţirea gratuită a pământului între ţărani şi anume: în proporţie ca
fiecare familie să primească atâta pământ cât poate cultiva singură /Să nu
uităm: Altă minciună, deoarece comuniştii, când au ajuns la putere, nu au
dat ţăranului nici un petec de pământ, obligându-l să intre în aşa-zisele
gospodării colective, cu tot pământul deţinut, ba mai mult, şi cu mijloacele
de muncă (vite, unelte de muncă). Cine se opunea, sau chiar discutau între
ei că nu va fi bine în gospodăriile agricole, căpăta ani grei de puşcărie) –
n.n./.
c) Dizolvarea jandarmeriei, a siguranţei şi a poliţiei comunale,
menţinerea ordinii încredinţându-se unei miliţii provenite din poporul
muncitor.
d) Sprijinirea materială a ţăranilor şi a cooperativelor în scopul ridicării
agriculturii şi prin atragerea agronomilor.
6) Naţionalizarea, dar nu brătianu-izarea Băncii Naţionale, a C.F.R., a
minelor, pădurilor, forţei hidraulice şi a tuturor marilor întreprinderilor.
7) Legislaţie socială pentru protecţia muncitorilor şi înainte de toate ziua
de muncă de 8 ore legiferată, ajutor de şomaj suficient din partea statului,
restabilirea caselor judeţene şi a asigurărilor sociale.
8) Asigurarea dezvoltării libere a minorităţilor, recunoscându-li-se dreptul
de autodeterminare până la despărţire (de România – nota traducătorului)
/Adică desfiinţarea statului român naţional, aşa cum se preconizează astăzi
de preşedintele Băsescu (a se citi Braunovici), Crin Antonescu şi premierul
Ponta – n.n./
9) Pace şi unire cu toate popoarele vecine.
10) Anularea datoriilor de război, ale căror achitare este imposibilă.

Memoriu adresat de CC al PCdR către Comitetul Executiv al

Internaționalei Comuniste referitor la situația grea a partidului.

C.C. al P.C.R. către Comitetul Executiv al Internaționalei

Comuniste. 19.X.925. Dosar 36 Fond 1.I.C. Filele 86-90. Traducere
37)
din limba germană
Stimați tovarăși,
Având în vedere situația noastră insuportabilă, după cereri repetate m-
am hotărât să ne adresăm iarăși vouă cu un memoriu rugându-vă, ca după

37)
F. CC al PCR - Secţia Cancelarie - Dosar 41/1925
186

-
cântărirea circumstanțelor enumerate, să sprijiniți cererea noastră. În
acelaș timp am hotărât ca având în vedere urgența problemelor și pentru a
face posibilă o informare rapidă și amănunțită să trimitem la voi un tovarăș
membru al C.C.
Memoriu Ilegalizarea Partidului Comunist din România a tras după sine
și necesitatea reorganizării dacă nu vroiam să riscăm ca pe un timp
incalculabil să dispară și amintirea unui Partid Comunist. Partidul Comunist
legal din România niciodată nu a existat ca un partid educat din punct de
vedere ideologic și organizatoric. Nu era nimic altceva, decât agitația
inutilă, fără un plan a câtorva tovarăși bine intenționați însă mai mult sau
mai puțin confuzi. /Majoritatea abia dacă știau să citească, dar să mai facă
și planuri, mai ales că acestea trebuiau și gândite! Un singur intelectual au
avut și ei în fruntea partidului – Lucrețiu Pătrășcanu - și pe acela l-au
asasinat – n.n./. În situația politică din acel timp a fost posibilă editarea unui
ziar cotidian, ca organ oficial al Partidului și în acelaș timp a unui al doilea
ziar care să apară de două ori pe săptămână. Însă prin aceasta a fost
complect epuizată activitatea Partidului nostru. Cei mai buni tovarăși ai
noștri au fost angajați în redacții care în majoritate conduceau aceste
organe și le aprovizionau cu articole din inițiativa lor proprie, fără a avea la
bază o luare de poziție a Comitetului Central. Partidul nu a avut nici un
secretariat permanent, nici alte organizații. Cu toate că Comitetul Central
se întrunea și hotărârile sale erau comunicate în organizațiile partidului,
totuși nu avea legături organizatorice cu muncitorimea și cu tovarășii cu
vederi comuniste. Secretarul de partid nu-și culegea informațiile de la
organizații, ci de la unele personae în parte. Și hotărârile Partidului au fost
transmise membrilor într-un fel asemănător. Dacă totuși exista ceva serios,
ceeace se putea numi organizație a Partidului Comunist, în jurul căruia se
grupa totul și prin care s-a stabilit un contact ideologic cu câteva mii de
cititori, atunci acesta era numai și numai redacția presei de Partid.
După ce Partidul a fost pus în afara legii, presa de partid a fost interzisă,
secretarul central de atunci – care nu a transmis adresele necesare pentru
menținerea legăturilor necesare – a fost arestat, și Partidul nostru a încetat
să existe. La toate aceste greutăți s-a mai adăugat creșterea excesivă a
curentului reacționar și demoralizarea muncitorimii cauzată de aceasta,
câștigarea de poziții a diferitelor tendințe oportuniste și în sfârșit dezertarea
din partid a cadrelor de intelectuali. În afară de greutățile de mai sus nu a
existat nici viață de Partid, nici viață sindicală, cel puțin nu una care ar fi
lăsat urme ideologice și organizatorice mai adânci. Pentru întărirea acestei
afirmații să amintim că Regatul nici astăzi nu dispune de sindicate demne
de a fi amintite. La București, cel mai mare centru industrial al țării, în
centrul vieții economice și politice, muncitorimea nu desfășoară aproape
nici o activitate politică. Poate și mai puțin intervine și pentru interesele sale
economice. La București lucrează mai mult de 100.000 de muncitori, pe
când sindicatele dispun numai de 1.200 de membri. Numărul agenților
politici ai siguranței este aproximativ același. Pe deasupra, toți acei membri
ai Partidului care atât din punct de vedere politic cât și organizatoric ar fi în
187

-
stare să înceapă construirea organizatorică și întărirea ideologică a
Partidului, sunt cunoscuți peste tot astfel că nu pot fi atrași în munca de
mase din cauza controlului sever al siguranței. Să fie amintit aici că cu
ocazia arestărilor din decembrie din 8 secretari regionali 7 au fost arestați.
Siguranța cunoaște pe toți acei tovarăși care au participat la mișcare, acei
pe care nu i-au cunoscut, i-au denunțat socialdemocrații. În asemenea
condiții azi nu suntem în stare ca din acești tovarăși să plasăm măcar pe
unul, chiar sub un alt nume, pentru ca să aibă posibilitatea de a crea o
existență și în acelaș timp să ducă la îndeplinire sarcinile încredințate. Cu
toate că sună de necrezut, totuși este un fapt, că o parte din activiștii noștri
nu corespund îndeplinirii sarcinilor de partid, o altă parte este în schimb
pusă în situația de a fi complect lipsită de posibilitatea de a se mișca.
Folosirea acestor tovarăși este posibilă cel mult cu mari sacrificii materiale.
De exemplu să arătăm componența actuală a C.C.:
Tovarășii Dinu, Balthazar, Kurt și Petre, trăesc în ilegalitate. Dinu și
Balthazar nu pot folosi nici căile ferate, nici să se arate în timpul zilei.
Această componență a Comitetului Central îngreunează și legătura între ei
a membrilor acestuia, ținerea ședințelor și amenință continuitatea muncii.
Însă nu numai membrii Comitetului Central ci și organizațiile Partidului se
luptă cu greutăți asemănătoare. Circumstanța că Partidul a rămas în urmă
din punct de vedere politic și organizatoric, împiedică și activitatea
organizatorică. Drept consecință a persecuției necontenite, sistematice și
lipsite de scrupule de către autorități, tocmai tovarășii cu nivelul ideologic
cel mai ridicat se află în emigrație sau în închisoare. Alți câțiva au dezertat.
Cei capabili trebuie să fie complet ilegalizați pentru a putea efectua o
muncă oarecare ca: menținerea legăturii cu câțiva tovarăși bine
intenționați, dar incapabili. Vă puteți închipui ce sacrificii materiale cere
întreținerea tovarășilor astfel ilegalizați, când nu se poate conta pe
adăpostirea la tovarășii membrii de partid, și tăcerea gazdei în cele mai
multe cazuri trebue cumpărată cu bani. Cum am mai amintit, în România în
provinciile ocupate nu se putea vorbi aproape de loc despre Partidul
Socialdemocrat și de o viață sindicală. În Ardeal, Banat, Bucovina,
Dobrogea și Basarabia organizațiile sindicale și de partid au fost neglijate
de vârful mișcării muncitorești ale țării de care au aparținut mai înainte. În
aceste regiuni nu se poate vorbi de un proletariat cu conștiință de clasă.
Crearea Partidului Comunist din România, respectiv activitatea
premergătoare și pregătirea necesară creării Partidului își închipuiau a fi în
esență o copie a acelei fanfaronade, care a fost exercitată zeci de ani de
acele personae care au folosit lupta de clasă drept trambulină a aspirațiilor
lor personale, au considerat-o ca o afacere sau în cel mai bun caz un
domeniu de activitate unde se poate da frâu liber ambițiilor excesive.
Faptul că la Congresul din 1921 a fost arestat C.C., comportarea
arestaților în închisoare, desfășurarea procesului care a urmat, atitudinea
acuzaților în proces și a celor amnistiați în legătură cu munca de Partid în
viitor și cu analiza marxistă a situației politice și economice – toate aceste
fenomene erau caracteristice pentru înapoerea ideologică, pentru lipsa de
188

-
simț practic și de experiență. Eu am arătat de acum la ce se mărginea
activitatea Partidului legal. Aș mai fi avut de adăugat că această activitate
legală s-a terminat așa, că sindicatele care au început să crească și care
aveau de acum 50.000 de membri, în urma politicii sindicale greșite și a
absolutei lipse de înțelegere, s-au scindat. Partidul a aprobat această
sciziune. Iar pe deasupra politica economică a guvernului care urmărea
stabilizarea cursului leului, a declanșat o ofensivă a patronilor. Câștigarea
de poziții din partea patronilor desigur că a fost sprijinită energic de către
autorități, și sindicatele, slăbite prin sciziune, nu erau în stare să respingă
atacurile împotriva cuceririlor economice și sociale. O înfrângere a urmat
după alta și azi sindicatele de ambele orientări abia dispun în total de peste
20-22.000 de muncitori. Într-un cuvânt, după ilegalizarea Partidului a
existat următoarea situație: organizațiile de partid aveau numai în Ardeal și
în Banat, grupe locale de 3-10-20 membri. Aceste organizații nu au
desfășurat nici un fel de activitate politică, doar dacă difuzarea și citirea
presei de partid și străduința pentru cucerirea organizațiilor sindicale nu
este numită activitate politică. Membrii acestei organizații era 100 %
muncitori care nu au fost educați prin nimic. La lipsa lor de experiență s-a
mai adăugat și lipsa de conducere organizatorică. Din această cauză ei
erau condamnați la pasivitate, însăși organizațiile au luat un caracter de
sectă. /Turma întotdeauna trebuie să aibă un conducător – n.n./ Cu
Regatul, Basarabia, Dobrogea și Bucovina nu au avut nici o legătură,
deasemenea în aceste regiuni nu dispunem de organizații de Partid. Pentru
caracterizare să mai amintim, că în timpul existenței legale de doi ani și
jumătate a Partidului nu s-a făcut nici o pregătire pentru o eventuală
perioadă ilegală.

După Congresul III a început o activitate sistematică de organizare.

Mulțumită acestei munci s-a reușit să se stabilească legătura cu
muncitorimea din orașele mai mari în diferite părți ale țării. O excepție
constituie Bucovina unde noi nici azi nu dispunem de vreo legătură. Noi am
format 8 secretariate regionale și în fiecare localitate grupe locale de 3-5-
20 de membri în câte o localitate și 1-2 celule de fabrică. Aceasta însă nu
era nimic mai mult decât începutul unei baze minimale organizatorice a
Partidului cu ajutorul căruia a fost dată posibilitatea de a începe acțiuni
politice și care constituia premiza pentru o organizare pe mai departe a
celulelor de fabrică. Apelurile editate în decembrie au fost difuzate în 26
localități. Imediat au urmat represiunile autorităților. Au fost arestați de
siguranță circa 800 de tovarăși. După arestări a durat aproximativ o lună
până când s-a reușit să fie stabilite legăturile cu organizațiile. 600 de
tovarăși au fost puși în libertate, însă o mare parte a acestora sub impresia
schingiuirilor suferite s-au retras. Comitetului Central totuși i-a reușit să se
organizeze și deasemenea să reorganizeze șase secretariate regionale, să
țină câteva ședințe plenare și conferințe regionale. Însă până în ziua de azi
nu a reușit să se asigure colaborarea membrilor Comitetului Central și
activitatea permanentă, organizarea conducerilor de partid regionale și a
reconstruirii Partidului pe baza celulelor de fabrică. Drept urmare până
189

-
acum nu dispunem de contactul necesar cu toți membrii Partidului și mai
puțin cu masele muncitoare și până la urmă din această cauză, în ciuda
străduințelor Comitetului Central, Partidul nu poate reacționa în mod
corespunzător la evenimentele politice.
Însă foarte puțini pot fi atrași la munca de Partid, să participe la acțiunile
acestuia și întrucât ne lipsesc cadrele necesare nu putem folosi simpatiile
existente. Siguranța dispune și în cea mai mică localitate de o armată
întreagă de agenți și denunțători. Nu există fabrică în România unde printre
muncitori să nu existe denunțători, agenți provocatori, care se dau cu gura
mare că sunt bolșevici. Aceștia sunt prezenți la fiecare consfătuire,
adunare pe întreprindere, ședință sindicală, serate, adunări populare și
încearcă să se strecoare în organizațiile noastre și să câștige influență în
activitatea acestora. La acest rău s-au mai adăugat faptele că noi abia
dispunem de 1-2 membri de partid cu educație marxistă, că din rândurile
noastre lipsesc intelectualii. /Pentru că PCR i-au respins întodeauna pe
intelectuali și au pus bază pe muncitorii semialfabeți și țăranii fără carte –
n.n./ Numărul intelectualior nu ar ajunge nici măcar la editarea unui organ.
Nu avem măcar nici un singur tovarăș în administrație și instituțiile de stat,
întreprinderile industriale și societățile comerciale. Noi nu suntem în stare
să ne procurăm o legitimație militară sau una simplă civilă nemai vorbind
de pașapoarte. Noi trebue să cumpărăm toate acestea, dar și pe această
cale este greu de a ajunge la surse. Partidele burgheze și ziarele lor se
luptă între ele, dar față de noi sunt unite și noi nu suntem în stare să
ducem nici măcar o oarecare campane de presă. Orice problemă de
interes general am pune noi, presa amuțește la un singur semnal al
siguranței
Scrisoare semnată de Dafin care dă indicații CC al PCdR pentru a
descoperi cauzele arestărilor și pentru continuarea activității
38)
Dosar 55, Fond 1, Inv.8.I.C., file 100-102/24 august 1926
Dragii mei,
Până la noi amănunte, vreau să vă atrag atenția asupra următoarelor:
a) trebuie văzut „de ce și cum această arestare? întrucât ea e în
legătură cu ușurința mea și a celor căzuți, cu sistemul de provocație care
prinde teren din ce în ce mai mult, cu cele 2 cărți căzute la început și
predate pe urmă” sau pur și simplu cu „destoinicia poiliției noastre” pe aici
va trebui să se tragă învățămintele necesare în directă legătură cu acest
caz, dar și în legătură cu situația generală a part. n., pentru că nu e joacă
să pierzi dintr-o dată 2-3 sau mai mulți membri ai organelor conducătoare.
b) dacă numărul celor arestați va fi mai mare decât cel din prima
telegramă, atunci trebue de presupus că și legătura între centru și provincie
este ruptă. În acest caz nici vorbă că de congres nu se mai poate vorbi. Va

38)
F. CC al PCR - Secţia Cancelarie - Dosar 36/1926
190

-
trebui însă organizată o Conf. (peste 2-3 luni) la care se vor regrupa forțele
rămase

Cauzele arestărilor

Raportul cu privire la arestări. Autor Balthazar. 5 octombrie 1926.

39)
Traducere din limba germană.
Stimați tovarăși,
Despre ultimile arestări v-am trimis un raport mai lung. Faptul că
rapoartele de față ajung târziu în mâinile voastre trebue atribuit
dezorganizării legăturilor. De acum noi am luat măsuri pentru a remedia
această împrejurare.
Situația generală.
Guvernul pune în mișcare toate pârghiile terorii, pentru a putea zdrobi
Partidul nostru cât și sindicatele unitare. Arestările sunt la ordinea zilei.
Trebue să constat că arestările de acum au adus Partidului nostru pagube
atât de mari ca niciodată. Cu excepția lui Eduard toți conducătorii Blocului
Muncitoresc-Țărănesc au fost arestați. De asemenea și toți conducătorii
mișcării sindicale unitare, inclusiv și conducătorii sindicali locali. Faptul că
cei mai buni tovarăși sunt arestați dovedește că e vorba de uneltirea
trădătorilor. Atmosfera care s-a creat în legătură cu aceasta acum
amenință cu paralizarea întregii activități a Partidului. Având în vedere
acest lucru trebue făcut totul pentru a lămuri dacă e valabilă presupunerea
că avem trădători printre noi. Totuși clarificarea acestei probleme necesită
timp mai îndelungat și între timp cu toții putem ajunge la închisoare.
În prezent Centrala de Partid se compune din trei tovarăși, anume din
Cucu, Dănilă și Spritz. În raportul meu anterior am scris că în scurt timp cu
participarea tuturor tovarășilor care vin în considerație va avea loc o
ședință a Centralei pentru a reorganiza Comitetul Central. Această ședință
nu a putut fi ținută până acum din motiv că tovarășii luați în considerare au
fost arestați; în măsura în care între timp au fost puși în libertate – stau sub
o supraveghere continuă. Boris ne-a transmis vorba din închisoare, că Bela
ar trebui chemat acasă, apoi că ar trebui cooptat un tovarăș din București.
Această propunere a lui Boris încă nu a fost discutată. Totuși părerea mea
în această problemă e că întoarcerea unor tovarăși grav compromiși nu ar
însemna nici un ajutor. Ne-ar îngreuna mult situația și ar înmulți numai
numărul celor întemnițați. Capacitatea aparatului ilegal este minimă,
posibilitățile tehnico-conspirative sunt atât de limitate că o asemenea
rezolvare, ca reîntoarcerea anumitor tovarăși, nu vine în considerație. După
părerea mea, se impune, ca Centrala să fie complectată cu asemenea
elemente proletare capabile de lucru, care pe deasupra să poată duce cel
puțin un trai semi-legal. Pe de altă parte adăpostirea unor asemenea

39)
F. CC al PCR - Secţia Cancelarie - Dosar 50/1926
191

-
tovarăși în țară ar duce cu sine o supraîncărcare a aparatului ilegal de
partid și ar duce într-o situație în care Partidul ar face greșeli după greșeli.
Acest pericol există și acum și pentru a-l evita, legăturile noastre cu
Internaționala Comunistă și Federația Comunistă Balcanică trebue să fie
cât se poate de strânse.
După cum se știe, până acum Centrala de Partid se compunea din
tovarăși care se puteau mișca liber. În urma acestei situații care nu se mai
putea menține Centrala a pierdut treptat legăturile sale cu masele. Apoi
90% din veniturile Partidului trebuiau folosite la întreținerea Centralei. De
aici provine că am făcut atât de puțin în domeniul agitației și propagandei în
scris. Nu e voie să se uite faptul că însăși numărul celor închiși crește
treptat, nu constitue un stimulent pentru muncitorime, cu atât mai mult că
nu avem un organ de Partid. Eu sunt ferm convins, că până când această
concepție de a mea nu se va exprima în componența Centralei, nu poate fi
obținută activitatea maximă și întărirea Partidului.
Având în vedere această stare de fapt mai mult ca oricând trebue să ne
ajutați cu sfaturi și fapte pentru a găsi o cale de ieșire din situația actuală.
Alegerile
La sfârșitul alegerilor generale au avut loc câteva alegeri parțiale. Totuși
tovarășii nu au anexat instrucțiunea în această privință a Centralei și au
hotărât să anuleze voturile. Conform informațiilor noastre, tovarășul
Rozvany a fost acela care a împiedicat depunerea unei liste proprii.
Anume, el reprezenta punctul de vedere că Blocul Muncitoresc-Țărănesc
trebue să sprijine lista Partidului Național și s-a pronunțat împotriva
depunerii unei liste proprii. Pe de o parte această atitudine și pe de altă
parte faptul că tocmai acum a pornit un nou val de arestări, căreia i-au
căzut victime aproape toți tovarășii buni, i-a determinat pe tovarăși ca să
întrebuințeze „arma” anulării voturilor. Având în vedere această hotărâre,
Rozvany a ieșit din Bloc.
Recent am primit știrea, că la alegerile comunale suplimentare din Arad,
Blocului Muncitoresc-Țărănesc i-au revenit 5 mandate în loc de două cum
avusese până acum. Partidul Maghiar nu a participat la aceste alegeri,
întrucât guvernul a refuzat candidatura senatorului Barabas și a redus
numărul candidaților maghiari de la 16 la 12. Cu ocazia alegerilor, Blocul
Muncitoresc-Țărănesc a scos manifeste în limbile română și maghiară,
care în ciuda uriașei erori, căreia iau căzut victime 24 de tovarăși, au fost
difuzate.
O variantă a uciderii lui Tcacenco

Revista „ La Corespondence Internationale nr. 106, anul VI din

29.IX.1926: „Democrația” românească și asasinarea lui Tcacenco,
40)
articol scris de D.Fabian (București). Traducere din franceză.
Tcacenco a fost asasinat.

40)
F.CC al PCR – Secția Administrativ-Politică - Dosar 1/1926
192

-
 La două zile după comiterea asasinării, s-a aflat că Siguranța voise să-l
asasineze, Dar ce a făcut democrația română, ce a făcut această
„democrație țărănească” faimoasă în momentul asasinării lui Tcacenco? Ei
au refuzat până să și anunțe că viața deținuților politici se afla în primejdie.
Iar astăziR când câțiva social-democrați de stânga din România încearcă
însfârșit să protesteze timid, ziarele lor se mulțumesc cu câteva considerații
lipsite de importanță cu privire la asasinatele legale sau ilegaleR opoziția
dispune de două alternative: sau să conducă masele la răsturnarea
oligarhiei /din țară – n.n./ și a oligarhiei de la Palat, sau să le trădeze și să
treacă cu armele și cu bagajele în tabăra oligarhiei primind în schimb
câteva recompense de la aceasta. Democrația română a ales pe cea de-a
doua alternativă; ea s-a străduit să încheie un acord cu Palatul și cu
oligarhia care se află la putere.
O fracțiune a partidului național de la Sibiu, condusă de Goldiș, a trecut
pe față la oligarhie și participă în prezent la guvernul Averescu. O altă
fracțiune duce tratative cu privire la aderarea sa la partidul liberal. O a treia
fracțiune, condusă de Iorga, se declară gata să se alieze guvernului. În
sânul partidului țărănesc, un grup puternic, condus de Lupu, se pronunță în
favoarea unei colaborări cu partidul de guvernământ, fie cu partidul liberal,
fie cu partidul lui Averescu.
Astfel „democrația” română, care și-a pus toate speranțele în rege și în
oligarhia aflată la putere, și social-democrația română, care și-a pus la
rândul ei toate speranțele tot în această „democrație”, s-au veștejit înainte
chiar de a fi înflorit. Oligarhia a triumfat pe toată linia. Oligarhia a reușit să
atragă în tabăra ei și o parte a liderilor democrați și din punct de vedere
ideologic și pe alții. Asasinarea lui Tcacenco a putut să fie înfăptuită în fața
ochilor tuturor acestor democrați, fără ca aceștia să fi schițat măcar un gest
de apărare. Însăși oligarhia crează condițiile menite să justifice în fața
maselor necesitatea existenței Partidului Comunist.
Viața comuniștilor din închisori
Fragment de text despre condițiile de viață din închisori (Dosar 60,
41)
fond 1. I.C. filele 254-257)
„Umezeală” și vai de cel care rămâne mai mult timp în această
umezeală. Fortăreața este construită în pământ și se compune din ciment,
piatră și țiglă. Din afară nu pot fi văzuți. Zidurile sunt de o grosime de
aproximativ doi metri și prin mica fereastră niciodată nu pătrunde o rază de
soare. Ușile încăperilor duc într-un coridor cu totul întunecat, care e și mai
rece decât încăperile, și de acolo în curtea închisorii. Mărimea încăperilor

41)
F. CC al PCR – Secția Administrativ-Politică - Dosar 1/1928

193

-
este de 4x6 metri, cu două paturi de lemn, de-a-lungul pereților; aici stau
culcate 8-10 persoane pe un pat; fereastra trebuie să fie închisă toată
noaptea. Multe mii de deținuți politici au făcut în ultimii ani cunoștință cu
Jilava și cei mai mulți s-au îmbolnăvit, au devenit tuberculoși sau reumatici.
Doftana este al doilea loc unde ajung revoluționarii, după ce au petrecut
un timp „scurt” la Jilava sau în alte închisori. Doftana este cimitirul
tovarășilor noștri. Doftana se află în munți care conțin sare, nu departe de
orașul petrolifer Câmpina. Înainte Doftana era destinată numai pentru
criminali, acum ca lagăr de executare a „trădătorilor patriei burgheze”.
Acolo există o așa-numita secție „H”, care întrece cruzimea inchiziției
spaniole: o mică încăpere la parter, în loc de pardosea ciment acoperit cu
gratii de fier și puține paie. Sub aceste gratii se află un canal în care foarte
adesea curge apă. În încăpere e complet întuneric. Acolo deținutul numai
de trei ori pe săptămână primește apă și mămăligă și numai duminica ceva
cald – fasole sau cartofi.
Fiecare deținut trebue să fie pedepsit sub un motiv oarecare și adus
pentru un timp în secția „H”. Aici se afla Max Goldștein, și anume cu cătușe
la picioare și aici și-a început greva foamei care a durat 62 de zile și i-a
cauzat moartea. L-au ucis, pentrucă după 45 zile de greva foamei, Max
vroia de acum să mănânce, guvernul a dat ordin de a-l lăsa pe mai departe
nemâncat.
Acum la Doftana sunt peste 100 de deținuți politici, printre care 5 țărani
care au fost arestați încă din timpul răscoalei țărănești din 1919, din Hotin,
apoi din Troițk (Basarabia) un țăran bătut în vârstă de 60 de ani, apoi
Dobinski, care stă la închisoare din 1919 și are de pierdut 20 de ani,
Manea Ehrlich, care stă la închisoare din 1919 și are 10 ani, Caceanovschi,
Sandu Fonaghy etc. etc., români, evrei, unguri, ruși, ucraineni, bulgari,
masele de muncitori ale tuturor națiunilor ale României de azi. Din 1920, la
Doftana se află Bujor, care tot timpul este ținut în arest individual.
„Văcăreștii” este considerat drept „paradisul închisorilor”. 6 muncitoare,
care la începutul lui iulie 1926 au fost închise acolo, descriu stările din
această închisoare: O fostă încăpere de pivniță servește acum drept
dormitor pentru femeile arestate. Ferestre nu există. Noaptea există o
singură găleată pentru nevoile a 50 de femei. Ploșnițe, păduchi, murdărie.
Luni de zile nu este baie. Pentru spălatul rufelor, săptămânal se dă 25
grame de săpun de persoană. Și copii mici, chiar sugari se află cu noi.
Mâncarea este imposibilă: apă murdară drept supă. Nimeni nu vrea să o
mănânce. Comunistul Doreanu, un ziarist, care a fost purtat prin mai multe
închisori, a avut de îndurat următoarele (1926-1929): 1. Maltratat la Galați
și în ciuda iernii grele, în cutii umede de ciment și de sare gemă, o
chinuitoare grevă a foamei; 2. La Focșani, de asemenea torturi și
maltratări, carceră și greva foamei, trimis drept pedeapsă la Doftana; 3.
Maltratat la Chișinău, pentru că l-a salutat prea puțin respectuos pe
directorul închisorii; la Văcărești, bătut la sânge, carceră și silit să curețe
194

-
grajdurile temnicerilor. La SuceavaR două greve ale foamei împotriva
regimului de bătăi. etc.
Barbusse, marele scriitor francez și un șir întreg de avocați din Franța,
Anglia, Italia, Germania, Cehoslovacia, Belgia care au fost în România au
scris în mod obiectiv despre stările barbare din închisorile românești. În
fiecare capitală de județ există o închisoare: adică 72 de închisori. În afară
de acestea mai există închisori principale, cele pe care le-am amintit mai
sus și încă următoarele: Plătărești și Mislea special pentru femei, Craiova,
Ajud, Galata. /Când comuniștii au ajuns la putere au dublat numărul
închisorilor descrise în acest articol, iar torționarii au acționat asupra
condamnaților politici cu o cruzime de nedescris, mult mai crâncenă decât
ceea ce scria autorul acestui articol. Foarte mulți condamnați au murit în
închisoare, din cauza schingiuirilor. Pare-mi-se că nici mormântul lui Iuliu
Maniu nu se știe unde este. - n.n./
Regimul din închisori este înfiorător, pentru că directorii din închisoare
își însușesc fondurile destinate deținuților și vor să sugrume prin maltratări
orice voce de protest. În ulimii zece ani, directorii de închisori au furat sute
de milioane, unii, după aceea, zăceau în aceleași închisori, însă în camera
separate, cu fripturi în sânge și vin și în scurt timp au fost puși în libertate,
deoarece nu au făcut nimic altceva decât ca toți funcționarii superiori de
stat au furat!
Teroare peste tot!
În România teroarea nu este îndreptată numai împotriva muncitorilor și
țăranilor revoluționari, comuniști. Ea se manifestă în toate domeniile
posibile. În iulie 1927 Ministerul Învățământului a emis un decret care
interzice conducătorilor școlilor de stat să primească copiii acelor părinți
care aparțin de o sectă religioasă. În acest fel sunt excluși de la școlarizare
copiii baptiștilor, adventiștilor, sabatiștilor, mileniștilor, nazaretiștilor,
tolstoianiștilor care de asemenea sunt considerați ca o sectă. Motivul
acestor fapte trebuie căutat în acela că guvernul încearcă să-i intimideze
pe sectanți. Sectanții însăși sunt arestați și împotriva lor sunt intentate
procese.
La sfârșitul lui iulie 1927, tribunalului militar nr.II i-au fost predați 45 de
comercianți din București, pentrucă aceștia în săptămâna înmormântării
regelui Ferdinand nu au pus steag de doliu. În iunie 1927 un număr de
evrei din Focșani au fost condamnați de tribunalul militar la câte 10.000 lei
amendă pentru difuzarea unui manifest sionist. Redactori ai unor ziare ale
minorităților naționale au fost condamnați pentru niște articole nenorocite,
la închisoare de ani de zile și la mari amenzi. A nu mai vorbi despre teroare
în timpul unei campanii electorale pentru parlamentul „democratic” atunci
aproape fiecare adversar al guvernului este arestat, comunicația telefonică
între sate se întrerupe, se trage asupra masei de țărani etc. etc. /Pe timpul
comunismului, un cetățean, (Ursu) pentru că și-a ținut un jurnal personal, a
fost asasinat în închisoare – n.n./

195

-
 Scrisoare către Secretariatul Comitetului Executiv al Internaționalei
Comuniste, care dă informații
privind activitatea Partidului Comunist din România

Către Comitetul Executiv al Internaționalei Comuniste – Moscova.

42)
De Balthazar. 26.III.1928. Traducere din germană.
Stimați tovarăși,
Am pregătit un curier spre a trimite tovarășilor din țară diferite materiale
cu privire la pregătirea conferinței și pentru lărgirea acțiunilor de masă deja
începute. Deasemeni am trimis tovarășilor 3.500 D. Încă înainte de
plecarea curierului au plecat acasă doi tovarăși, care au primit aici un
instructaj special pentru munca AMI și cărora le-a revenit sarcina de a duce
această muncă în țară. Din țară n-am mai primit știri directe de vreo 10 zile.
Cu ultima scrisoare secretariatul partidului a comunicat că adresele de
corespondență pentru tineret trebuesc anulate din cauza căderilor, însă
legăturile curierului sunt tot așa de bune ca și mai înainte. Deci pe când
prin poștă nu există deocamdată posibilitatea de a trimite scrisori, acestea
fiind dispuse unei cenzuri înăsprite, curieri putem trimite în țară oricând. O
zi după plecarea curierului am aflat din ziare că la 11 crt. o celulă MOPR a
căzut, cu care ocazie mai mulți tovarăși, printre cari și conducătorul
aparatului tehnic al partidului, au fost arestați. După cum se vede din ziare,
arestările s-au extins repede. În fiecare zi se produc alte arestări noi. A
urmat arestarea secretarului regional MOPR, iar scurt timp după aceea a
urmat arestarea tovarășului Bocskor, secretarul organizației de partid din
Oradea, iar în ziua următoare a fost arestat chiar și tovarășul Hugo,
secretarul central al partidului, care s-a întors acasă recent. Concomitent
au avut loc arestări și în alte orașe. Până în prezent au fost arestați peste
200 de tovarăși, dintre care 40 au și fost trimiși spre judecare tribunalului
militar din Cluj. Printre cei arestați se află și tov. Muller, președintele
Consiliului General al Sindicatelor Unitare. Împreună cu el au mai fost
arestați și alți șase conducători, tovarăși din sindicatele Industriei Lemnului.
Cu ocazia arestărilor a căzut în mâinile autorităților și o mare cantitate de
materiale compromițătoare.
Ce s-a întâmplat cu curierul n-avem știri exacte. Știrile din ziare sunt
întotdeauna redactate tendențios. În unele arestări din Oradea au fost
arestați și câțiva străini. Poliția face cercetările cu asistența autorităților
militare. Ministrul de Interne a dat autorizație conducerii siguranței din
București „să ducă pe mai departe cercetările în toată țara. Toți cei arestați
au fost maltratați la siguranță până la sânge. Ei au fost supuși în sensul cel
mai strict al cuvântului unei anchete inchiziționale, spre a le stoarce
„mărturisiri”. Unul dintre cei arestați (tov. Rosenfeld) în disperarea sa s-a
sinucis din cauza schingiuirilor. Deosebit de brutale metode inchizitoriale
au fost aplicate de către poliție contra tovarășului Tordai. Cu toate acestea

42)
FCC al PCR - Secţia Cancelarie - Dosar 10/1928
196

-
facem totul pentru ținerea conferinței. Faptul că ne lipsește avizul vostru
unde să aibă loc ne îngreunează în plus munca. Vă rugăm a ne comunica
aceasta pentru a pune în mișcare toate mijloacele pentru organizarea
consfătuirii. Am mai avut grijă și pentru organizarea unei campanii largi de
masă. Din acest punct de vedere este neapărat necesar ca toate secțiile
Internaționalei Comuniste și ale Ajutorului Roșu să primească de la voi
instrucțiuni de a participa la această campanie de protest. Vă rugăm a da
dispoziție în acest sens tuturor partidelor.

Scrisoare către Pianițki, Smeral și Mihailov (alogeni)

Personal. Cum lucrează conducerea P.C. din România de Al. Bad.

43)
Moscova, 24.IV.1928. Traducere din limba germană.
Vă atrag luarea aminte asupra ultimei scrisori (25.III.1928) a tovarășului
Balthazar, secretar al P.C. din România. La ultimile mari arestări găsim:
R se comunică „la 11 ale lunii a căzut o celulă MOPR, în care era șeful
aparatului tehnic al Partidului”. De aci rezultă că după o experiență de 10
ani munca este dusă în așa fel, încât persoana cea mai importantă a unui
partid ilegal și prin aceasta principalul organ al partidului este distrus în
urma căderii unei celule MOPR obișnuite, nici măcar o celulă de partid. S-a
spus déjà de o mie de ori, că o organizație ilegală trebuie astfel construită
că o celulă de partid care cade să nu poată atrage după ea nici măcar o
altă celulă de partid. Iar aici s-a ajuns la arestarea șefului tehnic!
În scrisoare se spune că zilnic sunt noi și noi arestări, printre care
secretarul general al partidului. Asta este prea mult. Cred că nu se
exagerează dacă întreaga muncă este calificată criminală, căci în
asemenea cazuri nu poate fi vorba de o vină a masei membrilor de partid,
a unui membru de partid oarecare sau a aparatului de partid inferior, ci
numai din vina conducerii superioare. În situația actuală din România,
datoria conducerii era înainte de toate să arate tovarășilor care-și încep
abia activitatea, ce nu este voie să fie făcut. Faptele de mai sus
demonstrează că s-a trecut cu vederea poate ce era mai elementar.
Și acum câteva cuvinte la scrisoarea însăși. Să comunici așa ceva
executivului, înseamnă că faci „haz de necaz”; eu m-aș fi rușinat să
raportez asemenea lucruri. Se pare însă că tovarășului B. însuși nu-i este
clară gravitatea acestor lucruri, ceeace este deasemenea regretabil.

Chemare la luptă împotriva țărăniștilor

Circulară: Către toți membrii, către toate celulele, organele P.C.d.R.

44)
Secret. 17.05.1928. Traducere din limba rusă
Tovarăşi,

43)
F. CC al PCR - Secţia Cancelarie - Dosar 16/1928
44)
F. CC al PCR - Secţia Organizatorică - Dosar 14/1928
197

-
 Situaţia extrem de grea a partidului provocată de regimul sângeros de
exploatare, de persecuţii şi schingiuiri îndreptat împotriva muncitorilor /a se
citi: comuniştilor – n.n./ şi tuturor oamenilor muncii cinstiţi, care-şi ridică
glasul de protest împotriva samavolniciilor călăilor coincide cu agravarea
extraordinară a situaţiei politice şi economice din ţară.
Acest moment extrem de serios prin care trec popoarele României noi
impune încordarea tuturor forţelor partidului şi intensificarea muncii pe
toată linia organizaţiilor de partid şi a fiecărui membru de partid.
Fiecare membru de partid trebuie să fie activ. În ciuda persecuţiilor şi
torturilor, în ciuda samavolniciilor şi batjocurilor, la care se deau călăii,
trebuie demascate cu toată hotărârea şi energia intrigile burgheziei, care,
împreună cu nimicirea directă a organizaţiilor revoluţionare muncitoreşti,
sunt menite să înşele masele largi de oameni ai muncii şi să le
îndobitocească prin frazeologie falsă. /Această îndobitocire, frazeologie
falsă și „limbă de lemn” au întrebuințat-o din plin comuniștii, la venirea lor la
putere. Dar, după ce vechea gardă comunistă, existentă până la
24.12.1989, a fost înlăturată și schimbată cu noua conducere comunistă,
adâncirea imbecilității populației a devenit acută, foarte accentuată.
Această politică a conducerii trădătoare (din 1990 și până – inclusiv –
astăzi) s-a bazat, însă, și pe mentalitatea de slugă, de servilism a
românilor. Oare, acest caracter al maselor se mai poate schimba? Trageți
dumneavoastră concluziile, stimați cititori, că eu sunt sceptic! – n.n./
Demascarea energică şi perseverentă trebuie îndreptată în primul rând
şi cât mai consecvent împotriva conducătorilor naţional-ţărănişti care,
abuzând de încrederea ţărănimii, au atras-o în făgaşul acţiunii pseudo-
revoluţionare de la Alba-Iulia pentru a o trăda imediat. Acţiunea de
demascare trebuie dusă cu aceeaşi perseverenţă împotriva trădătorilor
social-democraţi, care s-au contopit definitiv cu burghezia şi care
îndeplinesc sarcinile acesteia împotriva muncitorilor /Accentuez: Nu
împotriva muncitorilor, ci împotriva comuniștilor. Această ciumă roșie,
pentru a crea confuzie, întotdeauna, în mod tendențios au confundat
comuniștii cu muncitorii – n.n./.
Stăpânirea criminală a burgheziei guvernante din Regatul Român a
adus ţara în pragul pieirii. Economia naţională a României, lăsată pradă
jafului funcţionarilor necinstiţi ai guvernului liberal este ruinată până în
ultimul grad. Oligarhia liberală bancară a folosit reforma agrară în scopurile
sale egoiste. Această reformă a servit drept instrument pentru înrobirea
ţărănimii cu preţul ruinării a milioane de gospodării ţărăneşti, atrăgând şi pe
alţii în jugul unor datorii ce depăşesc orice posibilităţi de a fi plătite.
Şomajul la oraşe, foametea şi epidemiile, mizeria şi munca istovitoare la
ţară – iată care sunt roadele guvernării liberalilor. Situaţia internă din ţară
se agravează prin dependenţa statului român de marile puteri, care cer
guvernului român să ducă o politică războinică intransingentă faţă de
Uniunea Sovietică şi îl împing la înarmări peste putinţele lui pentru a
participa la războiul pe care-l pregătesc împotriva primului stat
muncitoresc-ţărănesc.
198

-
 Regimul bestial al samavolniciilor jandarmilor face uriaşe cheltuieli
neproductive, care constituie o povară fiscală grea pentru oamenii muncii.
Ruinarea economică a ţării şi înarmările ce i se cer, pun guvernul în faţa
necesităţii de a se ploconi în faţa imperialiştilor occidentali în căutare de
credite şi împrumuturi care nu pot salva situaţia şi înlesni soarta oamenilor
muncii, atât timp cât creditele se află la dispoziţia tâlharilor. După
contopirea partidului ţărănesc din Vechiul Regat cu partidul naţional din
Transilvania, noul partid naţional-ţărănesc a încăput în mâinile unor
politicieni burghezi cu experienţă, care au menţinut tradiţiile partidului
agrarienilor români şi al capitaliştilor şi al fabricanţilor din Transilvania.
Partidul naţional-țărănesc reunește astăzi în România grupările burgheziei
care nu sânt atrase în sfera dependenței economice față de monopolul
bancar și financiar al liberalilor. Prestigiul păturii culte a partidului permite
conducătorilor să frâneze presiunea țăranilor și să folosească pe scară
largă situația partidului urmat de cercuri într-adevăr largi ale micii burghezii
și ale țărănimii. Țărănimea intră în masă în rândurile partidului, cere să se
treacă la acțiuni care să constituie o continuare directă a frazeologiei
revoluționare folosite de național țărăniști. Ea cere pământ și reduceri de
impozite, fără să-și dea seama că aceste lozinci nu figurează în programul
național-țărăniștilor, că ele există numai în vorbe.

Congresul de la Alba Iulia al partidului naţional-ţărănesc a arătat că

conducerea partidului naţional-țărănesc a folosit dinadins starea de agitaţie
a ţăranilor împotriva guvernului liberal, pentru a trăda ţărănimea cinstită şi
plină de încredere tocmai în momentul când ea va cere să se treacă de la
vorbe la acţiune. Acest congres a arătat că burghezia liberală aflată la
putere acordă încredere conducătorilor naţional-ţărăniştilor şi, ca atare,
congresul nu este decât un complot perfid urzit de cele două lagăre ale
burgheziei împotriva muncitorilor şi ţăranilor, că oamenii muncii nu au ce
aştepta de la un partid a cărui conducere se află în mâinile moşierilor,
chiaburilor şi industriaşilor.

În acest moment teroarea cea mai cumplită, cât şi faptul că organizaţiile

muncitoreşti au fost nimicite, iar partidul proletariatului a fost împins în
adâncă ilegalitate, au istovit vremelnic forţele Partidului Comunist din
România şi au uşurat naţional-ţărăniştilor să atragă în rândurile lor zeci de
mii de oameni ai muncii. În acest moment de faliment total al partidului
naţional-ţărănesc / Autorul se contrazice: mai sus scrie că PNȚ a atras în
rândurile sale zeci de mii de oameni ai muncii, ca mai jos să scrie că PNȚ
se află într-un faliment total. Numai din acest exemplu se vede frazeologia
tip a comuniștilor, ce au întrebuințat-o în toate ocaziile. Fraze învățate pe
de rost de activiștii de partid. – n.n./ este cu atât mai periculos să rămânem
în coada puternicei mişcări ţărăneşti, care este gata să cuprindă vârfurile
conducătoare ale partidului naţional-ţărănesc şi care caută căi
revoluţionare proprii pentru rezolvarea situaţiei create.
199

-
 Trebuie demascată cu cea mai mare energie trădarea odioasă a lui
Maniu et Co. iar ţărănimea să fie ferită cu orice preţ de căi care ar putea să
ducă mişcarea la pieire. Să arătăm prin fapte că singurul conducător al
ţărănimii revoluţionare care merge până la capăt, împreună cu cei răsculaţi,
este avangarda proletariatului revoluţionar, partidul său comunist.
Cerem, împreună cu ţărănimea, confiscarea pământurilor moşiereşti etc
fără răscumpărare şi dotarea agricultorilor cu inventar! Cerem anularea
restanţelor! Numai ţăranii înstăriţi şi moşierii să plătească impozite!

Raportul lui Strominger în legătură cu situația politică, economică

și socială din România

Raportul lui Strominger Nr.22 din 4.XI.1929.

45)
Traducere din limba germană
România se află într-o adâncă criză economică. Capitalul străin
încearcă să obțină conducerea în România prin exploatarea bogățiilor
naturale ale țării. Aceea parte a burgheziei care stă la național-țărăniști
este dispusă să acorde toate concesiunile capitalului străin spre a-și
asigura sprijinul. De aceea folosește guvernul Maniu în mai multe măsuri
reacționare și social-fasciste contra mișcării muncitorești revoluționare
decât celelalte partide burgheze.
O parte a burgheziei din partidul liberal afirmă că acest rol istoric, pe
baza trecutului său, pe baza experienței sale de 50 de ani de exploatare a
poporului și a experienței sale de război, îi revine partidului liberal. Liberalii
recunosc însă că în faza actuală, exploatarea muncitorilor printr-o
raționalizare intensivă, buna pregătire a războiului contra Uniunii Sovietcie,
nu poate fi decât opera întregii burghezii, de aceea se străduește la un
guvern național. Partidul național-țărănesc și cel social-democrat au vrut să
convingă pe muncitori prin presa lor, că introducerea capitalului străin va
aduce cu sine „civilizație”. Decepția a urmat repede. Burghezia este
conștientă că acțiunile de masă, sub conducerea revoluționară, vor duce la
zguduirea puterii capitaliștilor și împiedecarea pregătirii războiului contra
Uniunii Sovietice. /Comuniștii, la fiecare discurs, manifest, articol de ziar,
indiferent de tematică, o aduceau la „împiedicarea războiului contra Uniunii
Sovietiuce”. De fapt, unul din scopurile P.C.d.R era propaganda împotriva
unui viitor război împotriva URSS – n.n./. Evenimentele din 7 aprilie
(Timișoara) și 6 august (Lupeni) caracterizează această perspectivă.
În prezent se poate spune mult mai puțin decât mai înainte, că partidul
nu ar sta pe ideologia Internaționalei Comuniste. Care sunt cauzele?
1. Lipsa legăturilor între partid și masele de muncitori.
2. Lipsa spiritului de inițiativă, de energie, de încredere în lupta de clasă
revoluționară pentru cadrele partidului. Că azi partidul are și mai puține

45)
F. CC al PCR - Secţia Cancelarie - Dosar 83/1929
200

-
legături cu masele este și mai mult de necontestat. Răul cel mai mare este
că acolo unde există legături cu masele și astfel partidul a contat că are
acolo citadelele sale roșii pierde masele din zi în zi tot mai mult. Cauza
principală a acestei situații este nivelul foarte scăzut al inițiativei
revoluționare. /Principala cauză, însă, era aceea că românii își dădeau
seama de pericolul comunist, susținut cu sârg de evreii români și de cozile
lor de topor din conducerea PCdR (care erau, totuși, în minoritate față de
evreii din conducere) – n.n./. Din cauza fluctuațiilor, într-o organizație de
partid abia găsești 5 membri din cadrele vechi. Cadrele noi mai trebuie să
învețe, ori cât de mare ar fi bunăvoința acestora de a conduce mișcarea. În
mișcarea muncitorească revoluționară trebuie să participe în primul rând
tinerii muncitori, care nu numai din cauza exploatării capitaliste sunt
nemulțumiți. Ei se simt însuflețiți și de idealul de a participa în lupta de
eliberare a clasei muncitoare. Citiți numai presa noastră și veți vedea că
coloanele sunt pline de injurii, în loc de explicații principiale și obiective
asupra divergențelor adânci existente în mișcare. Acest fel de a proceda nu
folosește cauzei.
În partid sunt multe intrigi. /Aceasta era politica de căpătâi în Partidul
Comunist: turnătoria, invidia și goana, cu orice preț, după o funcție în
conducere, chiar și asasinarea tovarășului de partid, dacă acesta ar fi
constituit un eventual adversar. Acest comportament s-a văzut, în special,
din partea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, prin asasinarea lui Foriș, Koefler,
Lucrețiu Pătrășcanu etc. – n.n./. Există cazul Pauker. Pauker are multe
calități, dar pe lângă acestea, el este un ultrastângist, un aventurier fără
margini. Ca să ajungă și să rămână la conducerea partidului este capabil
de orice minciuni și intrigi. Caută să se situeze deasupra partidului ca să
dezavueze partidul. /Nu era dezavuarea partidului, ci lupta pentru ciolan –
n.n./
O altă cauză a crizei este chestiunea ilegalizării sindicatelor unitare.
Dizolvarea sindicatelor unitare, respectiv întrebarea, ce este de făcut după
dizolvarea sindicatelor unitare a provocat mari contradicții în sânul
muncitorimii și printre conducătorii lor. Mai sunt oare posibilități legale
pentru înființarea unor sindicate „independente” și sindicate „libere”, care
să-și ducă activitatea pe baza rezoluțiilor congresului din Timișoara?
Partidul evită să lămurească celulele de partid despre situația nou creată,
despre perspectivele de a încerca să convingă muncitorii de necesitatea
ilegalizării sindicatelor unitare și despre greșala posibilității de a crea alte
sindicate pe baza platformei revolționare. Ce face partidul? Decretează prin
ziarele sale ilegalizarea sindicatelor unitare, însoțit de niște fraze,
amenințând cu excludere pe toți acei care nu se supun.
Nu trebuie să-l înjurăm pe Muller și pe consorții săi și să-i ținem pe
aceștia răspunzători pentru înființarea sindicatelor independente. În
chestiunea ilegalizării sindicatelor unitare trebuie să ținem o conferință pe
țară, spre a discuta măsurile tehnice ale ilegalizării, fiindcă măsurile tehnice
ale ilegalizării mai stau complet în întuneric. Se poate ca pentru voi acestea
sunt lucruri simple, dar pentru noi ele sunt dificile și neclare. Sunt convins
201

-
că dacă ilegalizarea sindicatelor este o necessitate de neschimbat,
conferința pentru discutarea problemelor de ilegalizare trebuie să fie ținută.
În legătură cu această chestiune trebuie să mai comunic, că Muller are o
poziție contra ilegalizării. El este un reformist și nu înțelege situația ascuțită
națională și internațională. El nu-și poate închipui un sindicat fără
birocrație, fără un cămin muncitoresc. El nu vrea să se despartă brutal de
Profintern. Când după 7 aprilie Nix și Goldștein /alți alogeni – n.n./ au venit
cu inițiativa înființării sindicatelor independente sub protecția prefecților, în
închisoare a apărut la Muller o delegație de muncitori pentru sfat: contra
sau înființării sindicatelor independente.
Scurt timp după aceste evenimente a urmat eliberarea noastră din
închisoare. Muller și Krebs erau foarte supărați pe ARTID și pe consiliul
sindicatelor, din cauza atacurilor apărute în „Viața Muncitoare”, că erau în
stare să arunce în aer sindicatele. Cu câteva minute înainte de eliberarea
noastră am propus lui Muller și Krebs ca a doua zi să mai discutăm situația
mișcării. Din partea mea scopul discuției era să facem ca Muller și Krebs
să înțeleagă că ei nu au voie să arunce în aer mișcarea, trebuie să mențină
unitatea mișcării cu toate divergențele de păreri și să aștepte până când
intrăm în legătură cu Profintern și vom avea din partea acestuia o hotărâre
la situația noastră. /Aici se arată clar subordonarea PCdR la Comintern –
care avea sediul la Moscova – n.n. O mare greșală a partidului cu un mare
dezavantaj era hotărârea ca Luca să nu se prezinte la proces din cauza
evenimentelor din 7 aprilie. Luca care a jucat un rol așa de important la
congresul sindicatelor și a fost ales secretar general, la evenimentele din 7
aprilie nu s-a arătat curajos, așa cum era de așteptat ca un conducător
revoluționar să se prezinte în fața maselor într-o astfel de situație, fapt care
a avut drept consecință că din partea celorlalți tovarăși arestați s-a produs
o lipsă de încredere față de el. Întâmplarea că el a fost eliberat după 20 de
zile, cu toate că autoritățile au cunoscut rolul său în mișcarea revoluționară,
cu toate că alții care au jucat un rol mai mic la evenimentele din 7 aprilie n-
au fost eliberați, a ascuțit proasta dispoziție față de Luca și mulți nu cred în
cinstea sa. Majoritatea sindicatelor amenință cu ruperea legăturilor cu
Consiliul General al Sindicatelor Unitare, dacă Luca mai este în fruntea
acestuia.
O altă mare greșală este denunțarea în „Steagul Roșu” (organul illegal
al partidului) numele lui Margulies, Covaci și Berger. Nu cunosc
divergențele acestor oameni cu partidul sau legăturile lor cu Koblos.
Fiecare se miră că ziarul ilegal denunță oameni cu nume proprii urmăriți de
autoritățile burgheze. Mulți tovarăși au acuzat partidul că i-a adus
intenționat pe acești tovarăși la București, i-a băgat într-un cartier suspect
să cadă cât mai repede în mâinile siguranței, ca astfel partidul să se
elibereze de niște oprtuniști periculoși.
Trebuie să înțelegeți că suntem foarte săraci în elemente revoluționare
înaintate. Nu ajunge numai bunăvoință din partea tovarășilor pentru
activitatea revoluționară, tovarășii noștri trebuie să înțeleagă și să fie
convinși de munca noastră. De aceea trebuie să ne întindeți mâna voastră
202

-
și să ne ajutați să ridicăm partidul și împreună cu el organizațiile
revoluționare de clasă în România.

Diverse rapoarte şi informaţii asupra activităţii socialiştilor

Direcţiunea Poliţiei şi Siguranţei Generale. Inspectoratul Regiunii

46)
de Siguranţă Iaşi. Notă din 6 August 1930.
B. Acţiunea socialistă este localizată mai mult în Bucovina, sudul
Basarabiei şi câteva judeţe din Vechiul Regat, Transilvania şi Banat.
Încercările lui N.G. Bujor de a uni toate partidele socialiste, într-un front
unic, au eşuat. Spionii veniţi din Ucraina, Rusia acţionează în organizaţiile
comuniste (Tighina, Ismail, Soroca). S-au capturat câteva organizaţii pe
teritoriul Basarabiei. Au antene informative foarte puternice în ţară.
Întrebuinţează acel du-te, vino, peste graniţă, atât agenţii cât şi refugiaţii
transnistrieni, sub motiv că în Ucraina li se va restitui pământul luat. Se fac
imense treceri clandestine dincolo. Elementul minoritar bulgar activează în
organizaţii iredentiste, D.R.D., Toate elementele de bază a promovării
comunismului îl formează evreii, căci nu există organizaţii sau nucleu
identificat, în care majoritatea membrilor să nu fie format din ei. Acelaşi
lucru şi în Bucovina. /Iată că și comuniștii recunosc, destul de clar, că
sufletul mișcării comuniuste îl constituia nu românii ci evreii, această plagă
infiltrată în număr mare în România – n.n./
Dezertarea locotenentului Emil Bodnăraş
47)
Direcţiunea Generală a Poliţiei. Notă din 18 Februarie 1932.
Divizia VIII-a Cernăuţi a înştiinţat Inspectoratul de Siguranţă din acel
oraş, că în seara de 16-17 Februarie a.c. locotenentul Emilian Bodnăraş,
din Regimentul 12 Artilerie Sadagura, a trecut Nistrul în Rusia. Se fac
cercetări de autorităţile civile şi militare.
Desfășurarea luptelor de la Grivița Roșie
500 de morți asasinați la Căile Ferate București (Coresondență
48)
proprie din București). Dosar 116, Fond 1. I.C. Autor Stoian
2. Evenimentele din Grivița. Refăcându-și legătura cu tehnica și primind
astfel directivele noastre Com. București și-a dat imediat seama că poziția

46)
F.D.P.S.G. – Dosar 1/1923
47)
F.P.C.M – S.S.I. – Dosar 2/1926
48)
F. CC al PCR - Secţia Cancelarie - Dosar 28/1933

203

-
sa a fost greșită și a pus în funcțiune toate celulele și fracțiile org. de
massă pentru a porni o acțiune de protest contra stării de asediu și a
dizolvării tuturor organizațiilor revoluționare având CFR ca punct de
plecare. A fost hotărât ca la CFR să se facă Joi o grevă demonstrativă. În
acest sens s-a vorbit la ședințile și întrunirile pe secțiuni, în acelaș timp s-
au organizat întruniri într-o serie de alte fabrici despre cari voi vorbi mai jos:
La CFR au început mari nemulțumiri încă de Marți din cauză că a fost
concediat un turnător și întreaga secție a stat în semn de protest, la ieșirea
din fabrică muncitorii au vorbit că Direcția a și început să-și retragă
angajamentele luate, s-au adresat com. de fabrică, Miercuri dimineața com.
raional aflând despre aceasta a organizat echipe pe străzile unde vin
muncitorii la lucru anunțându-i despre aceasta și punând chestiunea
începerii grevei chiar în acea dimineață, Trei membri, o delegație a com. de
fabrică a mers la direcție cerând eliberarea tovilor din executivă și
reprimirea turnătorului concediat. Direcția a refuzat să stea de vorbă cu
delegația. La întrunirea convocată în curtea atelierelor toți 4000 lucrători au
hotărât să înceapă imediat greva (de față a fost numai primul schimb de
11). Prin fluerul sirenei a fost anunțată greva. S-au organizat la porți
pichetele de grevă și au început pregătirile de auto-apărare. Pe la orele 10
dimineața erau cele câteva mii de muncitori și muncitoare adunate la
ambele porți. Pe acoperișul atelierelor a fost improvizată o tribună de unde
s-a vorbit mulțimei dinăuntru și celei din afară. Tot acolo pe acoperiș s-a
organizat un șprehor de aproximativ 800 de oameni cari au strigat lozincile
noastre. Din stradă a fost organizat un cor care răspundea, până la orele 1-
2, în stradă s-au adunat aproape 10.000 de oameni. /Făcând o comparație:
Atunci, la protestul, inițial, pentru concedierea unui singur muncitor s-a
dezlănțuit acest protest, la care au participat peste zece mii de oameni, dar
când Băsescu și al lui papaga, Boc, au micșorat salariile funcționarilor și
muncitorilor din întreaga țară, cu 25%, nu au ieșit în stradă pentru a
protesta, decât 500-600 de oameni. Mulți, din balcoane, făceau cu mâna,
în semn de prietenie, celor din stradă. Atât. Dar ei nu au ieșit alături de
aceștia să-și ceară drepturile, pentru simplul motiv că „mămăliga nu mai
face explozie”, adică imbecibilitatea noastră este în creștere accelerată. Nu
am alte comentarii. Acestea vă aparțin dumneavoastră, stimați puțini cititori
români! - n.n./. A venit și armata cu mitraliere, au fost aduse două tunuri
calibru mic și așezate amândouă în fața porții. Pentru a nu da posibilitate
armatei să pătrundă înăuntru, muncitorii au electrificat ambele porți de fier
și sârmele de pe gard. De pe acoperiș și de pe stradă s-a vorbit către
soldați. Mulțimea adunată în stradă s-a ciocnit de câteva ori cu armata
nelăsând-o să înainteze spre ateliere. Pe la orele șase au venit
demonstrând muncitoarele din Regie, de la Balcani, precum și diferite alte
fabrici. După câteva ciocniri violente grănicerii au reușit să pătrundă la
poartă, însă ea fiind electrificată săreau ca arși îndărăt. Încercările de a
pătrunde prin gard la fel n-au reușit din cauză că dinăuntru se turna cu apă
clocotită și din cauza împotrivirii din afară. Tot cartierul începând de la gară
a fost încercuit. Autoritățile venite au fost întâmpinate cu huiduieli de

204

-
mulțime și cu busculade. Prefectul Marinescu a fost prins de un grup de
muncitori, tovii din celalt capăt au strigat să fie luat ostatic până la
evacuarea armatei, dar din cauza vacarmului aceste cuvinte nu au putut fi
auzite așa că după câteva ghionturi zdravene l-au eliberat. Lumea adunată
a fost cu mare greu evacuată târziu noaptea, dar nu complect, au rămas
1000-1500 oameni. Armata a putut pătrunde abia dimineața, spărgând cu
tunul zidul din dos. În curte au fost instalate 4 mitraliere, 2 oameni care au
refuzat să tragă au fost înconjurați și trimiși la Jilava și în general a început
înlocuirea trupelor cu altele. Atacul a continuat aproximativ 20 de minute.
La fluerul sirenei și la zgomotul mitralierelor din nou a început să vie lume.
S-a tras și în mulțime. Numărul morților se ridică până la 500. /Exagerare
ziaristică – n.n./. Sirena a încetat să fluere după ce tânărul care a stat acolo
a fost împușcat. Întreaga presă burgheză și soc. ascunde numărul real al
morților, dar 2 nopți s-au cărat camioanele cu morți la crematoriu unde se
ard și nimeni nu se poate apropia. Joi dimineața după masacru încă nu s-a
știut numărul morților. Au fost organizate întruniri de protest în fabrici și
ateliere. Regia în semn de protest n-a lucrat toată ziua. Lucrătoarele de la
Regie împreună cu nevestele ceferiștilor au demonstrat pe calea Victoriei,
o altă demonstrație a fost în fața spitalului Malmeson, unde au fost internați
mai mulți răniți. S-au ținut întruniri de protest la Malaxa, Voinea, Balcani,
Saturn, Lemaitre, Lions, Morna, Mociornița, Talpa și Set (avioane). În toate
aceste fabrici muncitorii au hotărât să dea salariul pe o zi pentru familiile
celor căzuți. Pentru cei arestați muncitorii de la Herdan au dat o mie de
pâini, iar femeile de la Regie un sac de tutun. Joi seara au fost identificați
40 de morți /cam mare diferența între 40 și 500 – n.n./. În București sunt
arestați încă 500 de muncitori /ziaristul comunist avea o obsesie pentru
numărul 500 – n.n./ între cari întreaga comisie locală și toate comitetele de
sindicat, BMT, AMR.
49)
Raport asupra procesului ceferiștilor. Iunie–august 1933
I. Rolul politic al procesului.
În Martie, Aprilie, Mai, Iunie, după răzbunarea sângeroasă a guvernului
împotriva ceferiștilor de la Grivița – au izbucnit în aceleași locuri greva
lucrătorilor de la turnătoria CFR București, greva la Iași, greva muncitorilor
din rafinăriile de petrol „Astra Română” din Ploești, în afară de o serie de
mișcări și greve la minele din Valea Jiului, la sondele din Dâmbovița, la
textile București, Iași, Cernăuți, precum și o serie de acțiuni ale maselor
micei burghezii (mici meseriași, funcționari publici, învățători etc.)
II. În aceste condiții procesul celor 108 muncitori acuzați capătă un rol
politic deosebit de important atât pentru lagărul revoluționar cât și pentru
cel contra-revoluționar. Pentru Partidul Comunist și lagărul revoluționar o

49)
F. CC al PCR – Secția Administrativ-Politică - Dosar 1/1933

205

-
ocazie de a) manifestare a justeței tacticei de luptă folosită la CFR, b)
manifestare a P.C. de singurul conducător al masselor, c) demascarea
social-democraților, d) demascarea crimelor guvernului, e) stimularea
masselor prin exemplul eroic al conducătorilor ceferiști la lupta pentru
interesele lor imediate și împotriva teroarei.
III. Pregătirile guvernului.
/R/ guvernul a început să ia din vreme toate măsurile pentru a-și
asigura pozițiile sale de „acuzator” și a slăbi frontul acuzațiilor și tăria
revoluționară cu care aceștia se pregăteau să apară în fața justiției de
clasă:
a) În închisoare s-a încercat izolarea militanților comuniști de massa
ceferiștilor și muncitorilor arestați.
b) Guvernul a încercat să ațâțe simțământul național al acuzaților și să-
și justifice afirmarea că mișcarea a fost condusă de „Moscova” și de
„jidani”, punând în fruntea procesului o serie de muncitori și funcționari
evrei, majoritatea membri ai UTC.
c) S-a încercat să se creeze în închisoare un regim greu, neomenos
(punerea în lanțuri, insulte, lipsire de mâncare de afară, etc.) pentru a-i
provoca pe acuzați la greva foamei sau la alte acte care să ușureze
izolarea „capilor”, demoralizarea închișilor și dezorganizarea pregătirii
procesului.
Ei au încercat să spargă frontul acuzaților:
a) Cerându-le să refuze pe avocații cunoscuți de comuniști sau angajați
de biroul juridic, amenințând că toți cei apărați de aceștia vor fi condamnați
la ani grei de temniță.
b) Să primească apărători pe P.Ioanițescu sau pe avocații fasciști
Emilian etc. promițând că acești acuzați vor fi achitați și reprimiți la muncă.
P.Ioanițescu într-un moment de furie a amenințat pe acuzatul Doncea:
„Dacă nu mă iei ca apărător ai să iei 15 ani de pușcărie”.
c) Alături cu aceste amenințări au încercat să-i influențeze pe acuzați și
prin alte mijloace - eliberarea a 48 de acuzați în ajunul procesului. În
același timp s-au început și presiunile contra avocaților /R/ asupra
avocatului Sraier i-a cerut să renunțe la apărare pentru ca toți clienții săi
să fie achitați, ivirea în presă, în ajunul procesului, a afacerii cu arestarea
unui „curier” cică venit din „Moscova” cu bani pentru plata avocaților
apărării. În ajunul procesului, în presa burgheză a apărut un interview al
Comisarului Regal în care anunță că acei avocați cari „nu vor vorbi la
chestie” vor fi opriți de a pleda. /Repet: Când lotul mareșalului Ion
Antonescu a fost judecat (1946), de către Tribunalul Poporului, avocaților
apărării nu li s-au permis să fie în sala de judecată – n.n.
Acțiunea în afară pentru eliberarea ceferiștilor.
C.C. a început organizarea acțiunei de massă sub lozincile: „Stingerea
imediată a procesului și eliberarea celor arestați”. Astfel întreaga presă de
Partid, Tineret, Mopru s-a consacrat întregei acestei chestiuni. Scopul era
să aibă loc întruniri și demonstrații de protest, iar în ziua procesului o în
fața Consiliului de Război. În toată țara au fost împărțite o sumă colosală
206

-
de manifeste ilegale, iar în unele cartiere din București s-au scris șabloane
pe trotuare și pereți. Au fost și întruniri sătești care au adoptat rezoluții de
protest și le-au expediat Consiliului de Război. La București s-a format un
comitet de apărare al ceferiștilor din intelectuali și muncitori. Apelul lor a
fost publicat și în ziarele burgheze, s-a scos un număr de gazete legale
„Apărarea ceferistă”, s-au strâns câteva mii de semnături de protest.
Poziția social-democraților.
Și-au păstrat tot timpul poziția lor de denunțători și provocatori ai
teroarei. În presa lor „Lumea Nouă” au continuat să acuze pe conducătorii
ceferiștilor de provocatori. Titel Petrescu a scris un articol cerând
pedepsirea „instigatorilor”, iar pentru ceilalți libertatea de apărare. Lotar
Rădăceanu, ca martor, i-a acuzat pe muncitori că-s provocatori și
instigatori ai evenimentelor de la 16 Februarie.
Procesul.
Încă din prima zi comisarul regal a continuat terorizarea avocaților
acuzându-i că primesc bani de la „Moscova”. Discursul lui Doncea a durat
4 ore. El s-a ocupat cu situația mizerabilă a muncitorilor din ateliere și de
tactica mârșavă a reformiștilor, afirmând rolul său de conducător. A urmat
Bogătoiu care s-a solidarizat cu spusele lui Doncea, apoi a căutat să
dovedească precum că tot ceea ce a făcut, a făcut nu din convingere ci din
solidaritate. Ceilalți acuzați n-au mai fost lăsați să vorbească pe larg.
În timpul interogatoriilor a ieșit la iveală o serie de lipsuri. Nivelul politic
al discursurilor a fost în general scăzut:
a) atacurile contra guvernului, lupta contra stărei de asediu, apărarea
tacticei Partidului Comunist, afirmarea caracterului organizat și conștient al
luptei erau sau trecute cu vederea sau expuse într-un mod absolut
insuficient.
b) tovarășii Gheorghiu, Petrescu, Vasilichi treceau aproape șterși în
primele zile ale procesului. Sensul discursurilor în majoritatea lor erau în
esență discursuri de justificare a acțiunilor săvârșite și de apărare.
c) atitudinea tuturor acuzaților față de avocații național-țărăniști și social-
democrați, cu toate instrucțiunile noastre concrete era lipsită de fermitate
politică. Cu toată încercarea avocaților de a provoca o mișcare a avocaților
împotriva lui Pompiliu Ioanițescu care se ivise în sală, tovarășii noștri nu au
susținut acțiunea avocaților.
Lupta pentru eliberarea condamnaților.
A doua zi s-a adresat printr-un manifest masselor, a apărut organul
special al Partidului în ediție specială, au fost demonstrații în diferite orașe.

207

-
 Scrisoare în legătură cu activitatea troțkiștilor, a organizațiilor de
masă revoluționare, procesul ceferiștilor. Traducere din limba
50)
germană. 1.V.1934. (Lipsește începutul)
Banii de la Moscova trebue să fie distribuiți astfel ca muncitorii să profite
cât mai mult.” (Textul pus între ghilimele este scris în limba română în
documentul original – N.T.). Comitetul nostru regional a luat contramăsuri,
că această chestiune trebuie discutată imediat în toate celulele și trebuie
adoptate rezoluții corespunzătoare. După părerea mea această chestiune
este în cea mai strânsă legătură cu ofensiva teroristă în vederea lichidării
organului de conducere, dar că însemnătatea reală este mult exagerată.
Ca măsuri consider că discuțiile și rezoluțiile trebuie să se limiteze numai la
acele sectoare care sunt direct atinse. Comitetul regional a început
curățirea partidului de oportuniști. Au hotărât să excludă 30 membri din
cauză de pasivitate. Acest lucru a fost executat în mod mecanic. Cu
persoanele respective nici nu s-a discutat, nici n-au fost cercetate situația și
condițiile lor. Acest joc criminal a fost salutat de Aurel (?) în mod ușuratic și
de alți doi. Am dispus să se ia imediat măsuri de corectare. Cei excluși să
fie puși imediat în muncă și readuși.
VII. La CFR a fost întrunire. S-a făcut peste capul celulei. La Lemaitre a
fost o întrunire zburătoare, nefiind posibilă în întreprindere. În unele cazuri
poliția a vrut să-i ia pe oameni dar muncitorii n-au lăsat și i-au pus în
siguranță pe cei periclitați scoțându-i pe uși lăturalnice și căi neștiute.
VIII. Respectivii au fost atât de emoționați de rezultat încât au vărsat
lacrimi de bucurie și l-au acoperit pe Crișan de sărutări. I-am dat numai
indicații lui Crișan să încadreze procesul de la Craiova și să nu dea
procesului un caracter mai ușor. În privința recursului i-am dat indicații
împotriva stării de spirit – nu este o perspectivă sigură – să termine acum,
întrucât am observant că este din ce în ce mai greu ca în jurul lui /a
procesului – n.n./ să fie creat un val de mișcare.
IX. Spre sfârșitul dezbaterilor avocatul militar a comunicat tribunalului
militar că de la Grivița se anunță că în timpul pauzei de prânz și la predarea
schimbului muncitorii rămân în întreprindere, stau muți și calmi și
manifestează pentru eliberarea tovarășilor lor prin post și stat pe loc. „Încă
nu se înregistrează tulburări”, spunea avocatul, iar tribunalul a dat sentința
în așa fel ca să nu dea loc la tulburări. Avocații nu și-au dat osteneala căci
au fost, natural, plătiți. Prin atitudinea lor de dispreț ei au pus în pericol
întregul proces. În primul rând au aruncat asupra procesului umbra
insignifianței, în al doilea rând au creat impresia că este o chestiune lipsită
de perspectivă, care nu merită prin urmare osteneală. Această situație a
exploatat-o din plin avocatul Schreier, înzestrat cu un orizont mai larg și cu
simțul profesional. După sentință s-a vorbit peste tot ca despre un succes
al său.

50)
F. CC al PCR - Secţia Cancelarie - Dosar 54/1934
208

-
 Portretul secretarului PCdR, Boris Stefanov (bulgar)
51)
„Hitler și Stalin își împart Europa”, autor Ilarion Țiu. 07.05.2005.
Începând cu 1935, în fruntea PCdR a fost numit de Comintern Boris
Stefanov. Acesta făcea parte din "gaşca" comuniştilor bulgari care activau
în cadrul PCdR, dintre care cel mai important a fost Cristian Racovski,
unchiul lui Stefanov. Prin filiera bulgară, Stefanov a fost apropiat al lui
Gheorghi Dimitrov, şeful Cominternului. În perioada interbelică, secretarii
Partidului Comunist din România au fost cu preponderenţă apartenenţi ai
minorităţilor naţionale. Adesea, Cominternul numea în aceste funcţii
reprezentanţi ai comunităţii bulgare din Dobrogea. Bulgarii se afirmaseră
drept contestatari ai prezenţei administraţiei româneşti în Dobrogea, încă
de după războiul din 1877-1878. În urma acestuia, teritoriul dintre Dunăre
şi Marea Neagră a fost alipit la România, spulberându-se visul
naţionaliştilor bulgari de a crea o Bulgarie Mare. La sfârşitul secolului al
XIX-lea a luat fiinţă Organizaţia Revoluţionară Dobrogeană (DRO), care
milita pentru desprinderea Dobrogei de România, acţionând uneori prin
sabotaje teroriste. După înfiinţarea Cominternului, DRO s-a subordonat
Moscovei, însuşindu-şi discursul cominternist conform căruia România era
un stat imperialist şi deţinea teritorii care erau de drept ale statelor vecine.
Tânărul Boris Stefanov. Viitorul secretar al PCdR, ca etnic bulgar, a
crescut în această atmosferă de sentimente antiromâneşti pe care le
cultiva DRO. Fiind rudă cu Cristian Rakovski, a intrat în cercurile de stânga,
care militau pentru autodeterminarea bulgarilor în Dobrogea, ajungând în
evidenţele serviciilor secrete româneşti. După sfârşitul primului război
mondial, a candidat pe listele Partidului Social-Democrat la alegerile din
1920, pe o lista alături de Petre Constantinescu-Iaşi, Gheorghe Cristescu şi
Alexandru Dobrogeanu-Gherea. Parlamentul însă a invalidat această listă
câştigătoare, ceea ce l-a determinat pe Boris Stefanov să se radicalizeze.
Astfel că a luat parte la organizarea grevei generale din octombrie 1920,
dar şi la pregătirea atentatului de la Senat din decembrie acelaşi an. În
urma evenimentelor, Stefanov a fost arestat şi condamnat, neputând să ia
parte la congresul de întemeiere a Partidului Comunist din România, din
mai 1921. După ieşirea din închisoare, Stefanov nu a renunţat la activităţile
comuniste. Având prestigiu de luptător contra "ordinii burgheze", a intrat
relativ repede în cercurile de conducere ale PCdR. Astfel, la Congresul al
II-lea al partidului din octombrie 1922, a fost ales în Comitetul Politic
Executiv provizoriu, organism din care mai făceau parte Lucreţiu
Pătrăşcanu, Marcel Pauker, Gheorghe Cristescu, Elek Köblös, Eugen
Rozvan şi Alexandru Dobrogeanu-Gherea. În anii ’20, Boris Stefanov a
participat activ la viaţa de partid, chiar şi după scoaterea PCdR în afară
legii în 1924. Deoarece a fost arestat în 1927, a intrat în atenţia Ajutorului

51)
Preluat din „Istoria comunismului românesc”, serial publicat în „Jurnalul
209

-
Roşu Internaţional, care se va preocupa de soarta lui în închisoare. Astfel
că Marcel Pauker pleacă de la Moscova la Viena, unde se afla Biroul Politic
al PCdR, pentru a strânge fonduri necesare plăţii unor avocaţi buni care să-
l scape pe Stefanov de închisoare. Însă comuniştii nu-l vor putea scăpa de
sentinţa Tribunalului Militar decât pe Vasile Luca (Laszlo), judecat şi el la
Cluj alături de Boris Stefanov.
În momentul celei de-a doua arestări, Boris Stefanov era un comunist cu
statut important în PCdR. La procesul de la Cluj, el avusese un rol mai
important decât Vasile Luca. Astfel că, în anii detenţiei, Stefanov a
îndeplinit rolul de conducător al comuniştilor arestaţi, cel mai probabil fiind
însărcinat cu această calitate de Comintern, care ţinea legătura cu el.
În decembrie 1934, Boris Stefanov a fost numit de Comintern secretar
general al PCdR. Astfel că el i-a reprezentat pe comuniştii români la cel de-
al şaptelea congres al Cominternului (iulie-august 1935). La acea dată, în
fruntea Cominternului se afla comunistul bulgar Gheorghi Dimitrov, care va
menţine ulterior legături apropiate cu Boris Stefanov. Noul lider al
comuniştilor români şi-a însuşit sugestiile date de Stalin la Congresul
Cominternului, conform cărora liderii PCdR de până atunci au încălcat
regulile conspirativităţii, iar mulţi comunişti importanţi fuseseră arestaţi. În
1935, Ana Pauker alături de alţi doi lideri comunişti au fost arestaţi în timp
ce ieşeau dintr-o casă conspirativă.
În perioada 1935-1939, Boris Stefanov a participat cu zel la campania
de "epurare a troțkiștilor" iniţiată de Stalin la Moscova. Acesta a întocmit
"lista troțkiștilor" din PCdR, în care i-a încadrat pe toţi liderii partidului din
perioada 1929-1935. Mulţi dintre cei care se aflau în URSS au fost arestaţi
de NKVD şi executaţi în urma sentinţelor date în celebrele "procese
staliniste". Uneori, Stefanov a acţionat din răzbunare, în cazul includerii în
listă a Elenei Filipovici. Aceasta fusese numită în Comitetul Central al
partidulului la Congresul al V-lea al PCdR, ţinut în 1931 lângă Moscova,
criticând ulterior activitatea comunistă a lui Boris Stefanov. Victimă a
proceselor staliniste a căzut şi Marcel Pauker, care organizase în 1928 o
campanie de strângere de fonduri pentru eliberarea lui Boris Stefanov din
închisoare. În 1938, Boris Stefanov a fugit în URSS. El a rămas în
continuare secretar general al partidului, funcţie pe care doar Cominternul
i-o putea lua. Însă, deoarece nu mai putea coordona direct activitatea
partidului din ţară, a lăsat o conducere paralelă în România, în fruntea
căreia se află Bela Breiner.
În cele din urmă, denunţătorul "troțkiștilor", Boris Stefanov, era să fie el
însuşi victima „proceselor staliniste". După semnarea pactului dintre Hitler
şi Stalin, în august 1939, comuniştii internaţionalişti au primit ordin să nu
mai denunţe fascismul ca principalul pericol al păcii mondiale. Însă
Stefanov nu s-a aliniat imediat noilor dispoziţii şi a publicat un articol pe
„vechea linie" în revista Cominternului. Doar prietenia sa cu Gheorghi
Dimitrov l-a scăpat de Gulag sau condamnarea la moarte. Ulterior acestui
eveniment, Bela Breiner a fost numit de Comintern secretar general
interimar al PCdR. Acesta activa în PCdR de la înființare, iar în 1925 era
210

-
secretar regional al PCdR Oradea. În 1926 a fost arestat pentru activităţi
clandestine, fiind condamnat la 5 ani închisoare. În 1931 a ieşit de la
Doftana şi a fost numit în CC al PCdR, la Congresul al V-lea al PCdR,
desfăşurat lângă Moscova. După fuga lui Boris Stefanov în URSS, în 1938,
a rămas responsabil cu organizarea internă a partidului, alături de Ştefan
Foriş şi Ilie Pintilie. Bela Breiner se afla în legătură cu Boris Stefanov,
căruia i-a solicitat de multe ori să trimită fonduri, deoarece fără bani nu
putea îmbunătăţi munca partidului. În 1939, Cominternul l-a numit secretar
general interimar al PCdR. A murit în martie 1940 pe patul unui spital.

Campanie electorală

Scrisoare despre sarcinile imediate ale P.C.d.R. Dosar nr.159 fond

52)
1 inv.8 I.C. Filele 30-34. (26.I.1937)
Dragi tovarăși
1. Sarcinile apropiate ale PCR în momentul actual sunt determinate de
către următoarele momente principale:
a) Activizarea forțelor fasciste, creșterea influenței lui Hitler în România,
amestecul deschis al statelor fasciste în viața politică a țării, întărirea
pericolului unei lovituri de stat fasciste.
b) Înrăutățirea situației maselor populare și creșterea nemulțumirilor lor
(mișcarea funcționarilor publici și a ceferiștilor, campania de reînoire a
contractelor colective, lupta țăranilor pentru ajutorarea înfometaților, pentru
aprovizionarea cu sămânțe).
c) Slăbirea poziției guvernului Tătărescu, compromis în ochii maselor
prin sprijinul acordat activității fasciștilor, prin șovăelile pe terenul politicei
externe în spre Germania, printr-un șir de măsuri reacționare care
atentează la dreptul maselor muncitoare (starea de asediu, cenzura, atacul
contra dreptului de coaliție al funcționarilor publici), prin creșterea
cheltuelilor pentru înarmări, cheltuieli care măresc la extrem greutatea
impozitelor /cu toate cheltuielile, care, probabil, au intrat în unele buzunare
largi, armata a rămas tot nedotată cu armament modern, intrând astfel,
nepregătită, în război. (A se vedea scrisoarea generalului Ion Antonescu
trimisă regelui Carol al II-lea). – n.n./ și prin întreaga sa politică reacționară,
care netezește drumul dictaturei fasciste deschise.
Această situație pe de o parte și apropierea termenului mandatului
actualului parlament și perspectiva alegerilor parlamentare pe de altă parte,
pune în mod ascuțit la ordinea de zi problema guvernului ca o problemă
centrală a vieții politice a țării. În jurul acestei chestiuni se dezvoltă tot mai
mult lupta între forțele democratice și cele fasciste pentru organizarea și
conducerea alegerilor, în jurul chestiunii pe ce cale trebue să meargă mai
departe dezvoltarea României. Partidul nostru continuă să cheme la lupta

52)
F.CC al PCR - Secţia Cancelarie - Dosar 14/1937
211

-
în front unic pentru răsturnarea actualului guvern. Partidul nostru, găsindu-
se în fruntea luptei pentru frontul popular antifascist, susține orice
concentrare de forțe democratice, /subl. în documentul original – n.n./ care
ar curăța drumul spre încheierea frontului popular antifascist și ar deschide
perspective democratizării țării.
Partidul nostru socotește ca just creerea unui guvern eșit din partide și
organizațiile democratice, în frunte cu Național-Țărăniștii în lupta contra
fascismului în țară și contra orientării fasciste în politica externă. /subl. în
documentul original – n.n./. Ar fi singurul mijloc de a deschide o perspectivă
în democratizarea țării prin: dizolvarea organizațiilor fasciste; arestarea
șefilor și interzicerea presei fasciste; asigurarea drepturilor democratice ale
poporului (dreptul la organizare, adunare, presă, amnestie); drepturi egale
maselor de altă naționalitate și încetarea politicei de asuprire națională a
acestora; luarea de măsuri grabnice pentru ușurarea situației materiale a
maselor (abrogarea dărilor pe consumație, mărirea salariilor la nivelul
scumpetei, măsuri pentru îmbunătățirea sănătății publice; ajutorarea
țărănimii cu sămânțe, cu credite eftine, ajutor țărănimii înfometate,
satisfacerea revendicărilor funcționarilor publici etc.).
2. Alegerile comunale capătă în situația politică actuală o importanță
deosebită, tocmai ca acțiune pregătitoare pentru alegerile generale
parlamentare. Noi ar trebui să lucrăm cu toate forțele pentru acțiunea
comună a forțelor democratice în alegeri pentru liste unice, pentru o
platformă unică, pentru adunări comune s.m.d. Acolo unde noi nu vom
obține aceasta noi vom pune candidați proprii sau noi vom susține acel
candidat antifascist, care are cele mai multe șanse de a fi ales.
Partidul nostru trebue să purceadă imediat la pregătirea campaniei
electorale, comunale, precum și parlamentare, să strângă fonduri pentru
alegeri, să creeze împreună cu alte partide și organizații democratice
(partidul național țărănesc, partidul radical țărănesc, Confederația generală
a muncii, organizațiile de meseriași și de funcționari publici) comitete
electorale pe baza frontului unic popular.
3. In lupta pentru frontul popular contra fascismului și războiului, pentru
un guvern democratic și pentru îmbunătățirea situației materiale a maselor,
relațiile dintre PCR, PNȚ și PSD joacă un rol hotărâtor. În acest scop este
necesar de a lichida rămășițele vechei relații sectariste față de aceste două
partide, relații cari au frânat opera încheierii frontului popular. Membrii
partidului trebuesc convinși că fără o acțiune comună cu PNȚ și PSD, PCR
nu va putea în situația actuală să mobilizeze masele la lupta contra
fascismului și războiului. Apreciind PNȚ ca unul dintre cei mai importanți
factori democratici în țară, PCR trebue să facă toate sforțările și toate
concesiunile posibile pentru a obține înțelegerea în favoarea luptei comune
cu PNȚ. PCR susține acțiunile PNȚ, îndreptate înspre apărarea intereselor
politice și economice ale maselor populare. PC susține lupta întru apărarea
organizațiilor național țărăniste contra atacurilor fasciste considerând PNȚ
ca aliat în lupta contra fascismului și pentru creiarea frontului popular
212

-
antifascist. PCR explică maselor pericolul pe care-l reprezintă întoarcerea
în partidul național țărănesc al lui Vaida și a celorlalți foști miniștri excluși
din partid pentru tendințe fasciste.
4. Partidul Comunist trebue să depună toate sforțările pentru a obține o
înțelegere cu SD. PCR trebue prin purtarea sa de zi cu zi să tindă la
creiarea de relații de prietenie și încredere între PCR și PSDR. Trebue
lichidată subaprecierea care exista până acum, a relațiilor personale pe cât
posibil de strâns cu diferiți activiști social democrați, care ar putea să
servească, cum a arătat-o experiența, ca stimuli importante în ce privește
înaintarea frontului unic. Ținând seama că conducerea PSD a respins până
acuma toate propunerile de front unic, recomandând „acțiunile paralele”,
PCR nu trebue să renunțe la aceste „acțiuni paralele”, și să tindă în
practică să le transforme în primii pași întru înfăptuirea adevăratei apropieri
și acțiunile comune ale forțelor social democrate cu ale noastre. Trebuesc
lichidate rămășițele vechilor relații ostile față de sindicatele amsterdamiste.
Trebue lichidată contrapunerea sindicatelor conducerilor lor și conducerii
Confederației. În scopul evitării excluderii din Confederație trebuesc
respectate regulele statutare, trebuește evitarea călcării disciplinei
sindicale, nu trebuesc creiate nici un fel de fracțiuni sau opoziții roșii
înăuntru sindicatelor. Pentru întoarcerea în Confederație a sindicatelor
excluse trebue făcute toate concesiile necesare până la acceptarea
condițiilor de lăsare afară a unor comuniști. Partidul nostru este gata să
susțină blocul democratic, creiat de SD cu condiția ca el să fie îndreptat
contra fascismului.
5. Partidul nostru trebue să țină seama de greutățile în relațiile cu alte
partide, greutăți care decurg din situația sa de ilegalitate și din frica altor
partide și organizații că dacă se vor lega cu partidul nostru ele vor atrage
asupra lor lovitura reacțiunii. De aceea partidul nostru nu trebue să se
adreseze altor partide democratice și să ducă tratative cu ele, direct sub
numele său dar prin diferite organizații legale și mai cu seamă prin
mijlocirea blocului apărării drepturilor cetățenești. Pentru ca blocul să devie
organizație cu adevărat de masă, trebue să termine cu metodele sectare
de muncă și să atragă cât se poate mai multe elemente fără de partid și
activiști din alte organizații și partide democratice./PCR ducea o lipsă acută
de membri de partid și de aceea născocea tot felul de mijloace pentru a-și
mări numărul membrilor și importanța sa. – n.n./. Pentru activizarea
blocului este necesară convocarea conferinței.
6. Având în vedere creșterea pericolului de război, mai ales după
intervenția fasciștilor germani și italieni în Spania, în fața PCdR stă sarcina
mobilizării maselor celor mai largi în front unic pentru apărarea păcii. PCdR
prin legăturile sale cu partidele social-democrat, național țărănesc, radical
țărănist, cu Federația ceferistă, cu funcționarii de stat și în special cu CGM
trebue să influențeze aceste organizații ca ele să adere la comitetul
213

-
național din România pentru pace. Comuniștii trebue să ajute în tot felul
lărgirea comitetelor pentru pace.
7. O sarcină deosebit de importantă a PCR este ajutorarea unificărei
maselor largi ale tineretului la lupta contra fascismului și pentru pace. Să
vegheze ca munca în organizațiile legale să nu fie dusă în mod sectar și ca
întregul tineret antifascist să păzească cu grijă legalitatea organizațiilor
tineretului. În localitățile unde există organizații legale nu este nevoe de
comitete ilegale ale UTC-ului. Aci pe lângă comitetele de partid trebue să
se creeze comisii ale tineretului din 3-4 oameni care să primească directive
juste. Ținând seama de pericolul special al pătrunderii fascismului în
organizațiile tinerești, cuprinse în OETR (srăjerii, cercetașii, pregătirea
premilitară) sarcina tuturor partidelor și organizațiilor democratice de tineret
este lupta pentru democratizarea acestor organizații pentru salvarea
tineretului care face pregătirea premilitară de influența descompunătoare a
fascismului. Pentru reușita desvoltării mișcării tineretului este necesară o
gazetă legală a tineretului, care să educe tineretul în spirit progresist.
8. În Transilvania stă sarcina întărirei Uniunei Muncitorilor Maghiari
(MADOS) și încheierea unei înțelegeri comune de acțiune între MADOS,
Partidul Maghiar, partidul țărănesc maghiar, Frontul plugarilor, Partidul
soc.democrat și partidul național-țărănesc. Una din sarcinile arzătoare este
editarea unei gazete de luptă antifascistă pentru populația germană din
România și susținerea creierei partidului german democratic.
În Dobrudja urmează a lua cursul spre susținerea creierii partidului
democratic bulgar începând cu editarea gazetei legale în jurul căreia să se
concentreze forțele creiatoare ale noului partid. Organizațiile nelegale ale
DRO-ului trebuesc ajutate să-și reconstruiască munca pe baze legale.
În Bucovina în contra manevrelor lui Hitler în rândul ucrainenilor este
deosebit de importantă activizarea din nou pe baze legale democratice
ucrainene și editarea gazetei.
În Basarabia centrul muncei urmează să fie dus prin organizațiile
radicale țărăniste și organizațiile Federației Socialdemocrate a Țăranilor.
9. Pe terenul luptei pentru siguranța partidului stau următoarele sarcini:
Studierea ultimelor arestări, controlul special al organizației din București.
În Basarabia și Bucovina, unde situația conspirativă continuă să fie
deosebit de grea, se impune deocamdată renunțarea de a creea Comitete
regionale și de a strânge organizațiile nelegale ale partidului. CC trebue să
trimită în aceste regiuni câte un om de încredere, un om legal. Sarcina
acestora trebue să fie studierea situației partidului și studierea individuală a
cadrelor partidului. Numai după ce se va raporta CC, se vor putea lua
hotărâri mai departe.
10. O sarcină importantă, care a fost până acuma neglijată de sus până
jos, este introducerea în partid a politicei financiare. Stabilirea cotizațiilor și
strângerea lor regulată, precum și plata pentru literatura de partid trebuesc
puse de către partid ca sarcină politică. Membrii partidului trebuesc
214

-
convinși despre aceea, că așa cum sindicatele își întrețin aparatul lor, cu
atât mai mult organizațiile de partid trebue să-și susțină conducătorii.
11. Lupta pentru frontul popular contra fascismului și războiului cere o
demascare hotărâtă a tuturor acelora, care încearcă să denatureze linia
partidului. Trebue astfel demascată activitatea Partidului Socialist Unitar
(ghelerteriștii), care devine tot mai mult agentura lui Trotzki în rândurile
clasei muncitoare din România. Ghelerteriștii duc o muncă vrăjmașă
împotriva maselor populare și zădărnicesc frontul popular și slăbesc lupta
maselor contra războiului.
Asasinarea ilegaliștilor români în URSS
Teroarea din URSS face ravagii între ilegaliștii români.
53)
Autor Cornel Micu. 28.02.2005
Mişcarea socialistă există în România încă de la finele secolului al XIX-
lea. Scopul socialiştilor era pe atunci îmbunătăţirea situaţiei muncitorilor.
Pentru aceasta, încercau să organizeze sindicate şi să educe muncitorii în
spirit marxist. Partidul Social Democrat al Muncitorilor din România
(PSDMR), numele sub care se organizaseră socialiştii în epocă, era însă
slab. În 1899 a dispărut, după ce o parte din membrii săi importanţi au
trecut în rândul Partidului Liberal.
Membrii radicali ai PSDMR au continuat să activeze, chiar şi după
dispariţia partidului. Printre aceştia şi Alexandru (Alecu) Constantinescu.
În 1904, va începe să organizeze primele sindicate. În 1910 s-a numărat
printre membrii fondatori ai Partidului Social-Democrat, noul nume sub care
s-au reorganizat socialiştii. Alături de el activa Mihail Gheorghe Bujor. La
congresul de refacere a Partidului Social-Democrat, a fost ales în Comitetul
Executiv al Partidului.
În perioada primului război mondial (1914-1918) a avut loc o ruptură în
socialismul european. Unele grupări militau împotriva războiului. Inspiraţi
de evenimentele din Rusia, membrii acestora preconizau izbucnirea unei
revoluţii mondiale. Printre aceste grupări s-au numărat şi socialiştii români.
Ca urmare a opoziţiei manifestate faţă de intrarea României în război în
1916, partidul socialist a fost scos în afara legii. Unii membri au rămas în
Bucureştiul ocupat în toamna lui 1916 de trupele germane, printre ei fiind şi
Alexandru Constantinescu. Alţii, cum ar fi Mihail Gh. Bujor, au plecat în
Moldova, unde trupele române încă rezistau.
Sfârşitul războiului, în toamna lui 1918, a fost considerat de socialiştii
radicali din România o oportunitate de a declanşa revoluţia în ţară. M. Gh.

53)
Preluat din „Istoria comunismului românesc”, serial publicat în „Jurnalul
Național”

215

-
Bujor, care fusese arestat de Poliţia română în Iaşi şi eliberat la 1 mai 1917
de un grup de soldaţi ruşi, era în Rusia. Aici, conducea detaşamentele
româneşti de la Odessa, formate din soldaţi care îmbrăţişaseră ideile
bolşevice şi care plănuiau atacarea şi bolşevizarea României. În 1919 se
întoarce în ţară. Este însă arestat în martie 1920 şi condamnat la muncă
silnică pe viaţă. Eliberat în 1934, a fost din nou arestat, trei ani mai târziu. A
fost eliberat în august 1944, deşi până la moartea sa, survenită în 1964, nu
a deţinut funcţii importante în cadrul partidului. Tot din Rusia revine în
octombrie 1918 şi Alecu Constantinescu. Inspirat din ideile bolşevice, a
încercat, la 13 decembrie 1918, să provoace o revoluţie şi la Bucureşti.
Acţiunea a eşuat şi, ca urmare, a fost condamnat la moarte în lipsă. Arestat
în iulie 1920, a evadat la 2 decembrie. Implicat în procesul intentat
teroristului Max Goldstein, autorul atentatului de la Senat (20 decembrie
1920), a fost, din nou, condamnat la moarte în lipsă.
În 1921 a plecat din ţară. După o şedere de doi ani în Rusia, a emigrat
la Paris, unde a pierdut contactul cu PCdR. În 1935 a plecat în URSS, de
unde, după doi ani, s-a reîntors în România (ianuarie 1937). Între timp,
acuzaţiile împotriva sa se prescriseseră. După 23 august 1944 nu a mai
jucat un rol important în cadrul partidului. A murit la 28 martie 1949.
La finele primului război mondial se fac remarcaţi alţi socialişti români. Ei
au fost de fapt cei care au creat Partidul Comunist din România, în mai
1918. Printre aceştia, şi David Fabian (Finchelstein). După terminarea
Şcolii Comerciale Superioare de Băieţi din Iaşi a lucrat la Câmpina, unde a
intrat în contact cu socialiştii radicali din Bucureşti. A venit de altfel în
Capitală în vara lui 1918, ca redactor la ziarul Socialismul.
În cadrul celui de-al doilea congres al PCdR (Ploieşti 1922), este ales
membru al Comitetului Central şi responsabil cu presa. În 1924, în
contextul scoaterii PCdR în afară legii, a făcut parte din „directoriu“,
organism ilegal ce trebuia să conducă activitatea partidului. În această
calitate, participă la cel de-al III-lea congres al PCdR (Viena, august 1924).
În toamna lui 1925 a plecat în străinătate, unde, vreme de trei ani, a făcut
parte din conducerea PCdR. La congresul al IV-lea al partidului (Harkov,
iunie 1928) este îndepărtat din funcţiile de conducere, fiind acuzat de luptă
fracţionistă.
”Vrem, nu vrem, trebuie din când în când să punem mâna pe bisturiu că
să ne despărţim de unii tovarăşi“, spunea Stalin în cadrul unei şedinţe a
Cominternului. Politica „bisturiului“ a afectat şi activiştii comunişti români.
Unii au fost norocoşi şi au supravieţuit. Alţii au fost executaţi de proprii
camarazi. După o perioada în care nu a mai îndeplinit funcţii de conducere,
a fost executat în decembrie 1937.

216

-
 54)
„Călători spre moarte”. Autor Cristina Arvatu. 28.02.2005.
Comuniştii români din perioada interbelică vedeau URSS ca pe propria
patrie. Aici se realizaseră, credeau ei, visurile lor de o viaţă. În perioadele
când stăteau aici erau angajaţi în instituţii publice, ca orice sovietic. Însă cei
mai mulţi dintre cei plecaţi nu s-au mai întors, ci au devenit victime ale
„Marii Epurări“.
Uniunea Sovietică reprezenta o destinaţie obligatorie pentru comuniştii
români din perioada interbelică. Aici se decidea ascensiunea sau
decăderea în ierarhia PCdR. Mai toţi membrii marcanţi ai PCdR au ajuns în
URSS: fie că au mers să viziteze patria idealului lor de o viaţă, fie că aici şi-
au găsit refugiul faţă de ameninţarea de a fi arestaţi şi închişi de autorităţile
române, fie că răspundeau unor directive trasate direct de Moscova. Cert
este că mirajul pe care Rusia Sovietică l-a avut asupra comuniştilor români
– şi nu numai – s-a transformat într-o adevărată teroare, în sensul propriu,
mulţi dintre liderii PCdR găsindu-şi sfârşitul în temniţele staliniste.
Dobrogeanu-Gherea (Solomon Katz) În 1919 este ales preşedinte al
Federaţiei Socialiste din Prahova, calitate în care va fi desemnat să facă
parte din delegaţia care a plecat în vara anului 1920 pentru afilierea
Partidului Socialist la Internaţionala Comunistă. Este unul din cei patru
socialişti care acceptă condiţiile impuse de Comintern. Prima vizită a lui
Gherea în Uniunea Sovietică a durat mai multe luni. După finalizarea
discuţiilor oficiale, a făcut o călătorie în sudul Rusiei (într-un tren oficial) şi a
stabilit contacte personale cu reprezentanţi ai Cominternului. Reîntors în
ţară, se implică în pregătirea Congresului din mai 1921, fiind şi el unul
dintre arestaţii implicaţi în Procesul din Dealul Spirii. După eliberarea din
arest (iunie 1922), Gherea este cooptat ca membru în Comitetul Executiv
provizoriu al partidului. Ascensiunea sa continuă: membru în Comisia de
Control, preşedinte al Comisiei agrare, colaborator politic al secretariatului
Comitetului Central, coordonator al presei de partid (Congresul al II-lea din
1922), membru în Comitetul Central (Congresul de la Viena din 1924).
Gherea a devenit în acest timp un membru marcant al PCdR. Intrat în
mecanismul cominternist al luptei pentru putere şi al seducţiei idealiste, el
nu va renunţa nici când începe să fie decăzut din funcţii. După o scurtă
călătorie la Moscova (toamna anului 1923), se întoarce în ţară sub numele
de Anton Davidescu şi este arestat de mai multe ori. Rând pe rând pierde
toate funcţiile în partid. La solicitarea Cominternului pleacă din nou în
URSS, în august 1925. Ajuns la Moscova, este numit într-o comisie care
urmă să analizeze stadiul mişcării muncitoreşti din România. Între timp
izbucnesc în partid luptele fracţioniste între conducerea din străinătate şi
cea din ţară (grupurile Pauker şi Holostenco). Gherea este acuzat de
comuniştii români din emigraţie de „opoziţionism“. Ca urmare, la congresul
54)
Preluat din „Istoria comunismului românesc”, serial publicat în „Jurnalul
Național”

217

-
al IV-lea – unde participa doar cu drept de vot consultativ – nu mai
primeşte funcţii de răspundere. Se decide folosirea sa în activitatea
publicistică. La cererile lui insistente de a se întoarce în ţară, primeşte un
răspuns afirmativ. În noiembrie 1928 revine în România, unde activează în
cadrul Blocului Muncitoresc Ţărănesc.
În ianuarie 1932 solicită şi obţine paşaport pentru Uniunea Sovietică. Va
pleca acolo pentru a nu se mai întoarce niciodată. În ultima parte a vieţii, în
URSS este angajat al secţiei române a Editurii pentru Literatură Străină,
unde traduce în limba română din operele lui Lenin. Încearcă să revină în
România, dar Cominternul nu-i mai permite. Este executat în 1939, ca
apropiat al lui Cristian Rakovschi, acuzat de troţkism.
Eugen Rozvan intrând în legătură cu mişcarea socialistă în timpul
studenţiei la Budapesta, după terminarea studiilor (Facultatea de Drept din
Berlin), se întoarce în ţară, unde, paralel cu activitatea de avocet, intră în
mişcarea socialistă din Transilvania. După primul război mondial şi
realizarea Marii Uniri a Transilvaniei cu România, Rozvan refuză să se
alăture Partidului Naţional Român şi continuă activitatea socialistă. În 1920,
Partidul Socialist din Transilvania şi Banat îl numeşte în funcţia de secretar
cu problemele organizaţiilor socialiste provinciale. Congresul partidului din
august 1920 îl alege în conducere şi îl desemnează, alături de Ioan
Flueraş, să reprezinte partidul în cadrul delegaţiei ce urma să meargă în
Rusia Sovietică. Acceptă şi el condiţiile ultimative impuse de reprezentanţii
Cominternului pentru afilierea la Internaţională a III-a.
La primul congres al PCdR participă ca delegat al secţiei Partidului
Socialist din Braşov. Este arestat şi amnistiat, împreună cu toţi ceilalţi
deţinuţi comunişti, la 4 iunie 1922. După ieşirea din detenţie face parte din
Comitetul Executiv provizoriu, iar la Congresul al II-lea este ales membru
supleant al Comitetului Central. Activitatea lui Eugen Rozvan s-a
desfăşurat mai ales la Oradea, în cadrul Blocului Muncitoresc Ţărănesc.
Atitudinea lui în anumite probleme nu s-a înscris însă în directivele trasate
de Comintern. La Plenara Comitetului Central din 24-25 februarie 1929 s-a
decis excluderea lui Rozvan din partid sub principala învinuire de a fi
combătut lozinca referitoare la „dreptul de autodeterminare al popoarelor
asuprite până la despărţirea de statul român“. Hotărârea nu i-a fost adusă
oficial la cunoştinţă, situaţia sa în partid fiind incertă în următorii ani. În
septembrie 1931 se decide să plece în URSS pentru a-şi clarifica situaţia.
Aici este angajat ca cercetător ştiinţific la Institutul de politică şi relaţii
internaţionale, unde studiază fascismul italian. În 1937 obţine titlul de
doctor în ştiinţe cu o lucrare pe această tema. La sfârşitul aceluiaşi an este
arestat. Denunţat de tovarăşii săi, urmează un proces similar cu al lui
Marcel Pauker, iar în mai 1938 este executat.
Pentru a scăpa de adversarii săi posibili – reali sau inventaţi – Stalin a
recurs la măsura extremă a eliminării lor fizice. Pentru a-şi justifică faptele,
„Tătucul“ i-a acuzat de troţkism. Acuzaţia de troţkism era echivalentă cu
cea de complot (sprijinit de statele capitaliste) împotriva URSS. Din ordin
218

-
suprem, activiştii comunişti au fost îndemnaţi să-i demaşte pe toţi „inamicii“,
agenţi ai capitaliştilor sau simpatizanţi ai lor. De aici s-a pus în mişcare o
întreagă campanie de denunţuri şi autodenunţuri, soldată cu condamnarea
la moarte a numeroşi membri ai PCUS şi ai altor partide comuniste.
Fenomenul a fost denumit şi Marea Epurare.

Informații asupra comuniștilor

55)
Direcţiunea Generală a Poliţiei. Bălţi, 10 Ianuarie 1940.
Prin procesul verbal al Consiliului de Colaborare din judeţul Bălţi se
constată: Comunism: Muncitorimea din bresle intenţionează să strângă
fonduri pentru ajutorarea deţinuţilor comunişti; cele două comunităţi din
oraşele Bălţi şi Făleşti, intenţionează ca în noile comitete de conducere,
rezultate prin alegeri să intre majoritatea elementelor comuniste; se face
multă propagandă comunistă prin filme cinematografice cu caracter pur
sovietic; propaganda o fac în special cetăţenii cu bilete de identitate străini.
Comuniştii sunt în număr foarte redus.

Raport al Prefectului Judeţului Tulcea către Ministrul de Interne. Nr.

56)
35 din 12 Februarie 1940. Personal-Confidenţial.
Comuniştii: În oraşul Tulcea înainte a activat un nucleu comunist, din
circa 50 persoane, recrutaţi dintre muncitori şi meseriaşi. În anul 1933 a
fost descoperit acest nucleu, deferit justiţiei, parte din ei condamnaţi,
executându-şi în prezent pedeapsa. Dela această dată şi până în prezent
nu s’a mai dovedit să activeze, iar poliţia îi ţine în evidenţă şi observaţie.
Din acest punct de vedere mişcarea comunistă în acest judeţ, este aproape
inexistentă.
Strict-Secret. Ţinutul Olt. Prefectura judeţului Dolj. Nr.723 din 21
Martie 1940. Raport al prefectului către Ministerul de Interne -
57)
Direcţiunea Administraţiei de Stat
Se înaintează procesul verbal nr.5/1940, al Consiliului de colaborare, în
care se arată că există un început de propagandă comunistă având ca prim
obiectiv oştirea. S-au arestat în noaptea de 19 martie a.c. 11 comunişti,
care au fost predaţi Parchetului Militar al C.1 A. împreună cu un destul de
bogat material de propagandă.

55)
F.M.I. – Dosar 149/1940
56)
F.M.I. – Dosar 211/1940
57)
F.M.I. – Dosar 211/1940

219

-
 Dare de seamă asupra stării de spirit a populaţiei />/ şi a fostelor
58)
partide politice. Judeţul Roman.
/R/. Extrema stângă. Potenţialul mişcărei este de 34 activanţi, în
majoritate evrei. Extrema stângă s’a caracterizat chiar dela începutul anului
prin abordarea vechii tactice comuniste cu maximum de conspirativitate.
Ţinutul Mării. Serviciul Cabinet.
59)
Confidenţial. Nr.815 din 12.08.1940.
Domnului Ministru de Interne.
La adresa M.I. Nr.287/1940, Confidenţială, se raportează starea de spirit
a populaţiei din Ţinutul Marea: Comuniştii. Nu s’au manifestat printr’o
acţiune organizată şi coordonată. Afară de acţiuni individuale răzleţe nu
s’au produs acte demne de relevat. În ziua de 30 Iulie s’a găsit afişat în
Constanţa un şablon cu caracter comunist, scris cu creionul, cu următorul
text: „Jos Fasciştii şi Hitleriştii” „Trăiască URSS, UTC”. Acţiunea comunistă
străină spiritului populaţiei romîne, nu găseşte aderenţi decît în rîndurile
minorităţii bulgare.
60)
Judeţul Rădăuţi. Luna Decembrie 1940
Mişcarea comunistă. Pentru a prinde comuniştii care fac propagandă
printre soldaţi s-a hotărît a se posta în gări, cîrciumi, restaurante, trenuri,
cinematografe, etc. cît mai mulţi agenţi acoperiţi şi legionari, care să
asculte discuţiile şi să-i identifice şi prindă pe cei ce rup bilete în tren şi-i
sfătuiesc pe concentraţi să se înapoieze acasă că este pace.

Incidente sângeroase la Galaţi

România. Curtea Marţială a C. 3 Teritorial Parchetul Militar. Clasez.

61)
Comandantul C.3 T. General Stoilov. Referat Nr. 73/26.VII. 1940.
Noi, Maior Magistrat Radu Ionescu, Procurorul instructor Militar al Curţii
Marţiale C.3 T. Având în vedere cercetările întreprinse pentru stabilirea
cauzelor şi răspunderilor referitoare la incidentele petrecute în jurul Gărei şi
în raza Municipiului Galaţi, în ziua de 30 Iunie 1940, constatăm: În urma

58)
F.M.I. – Dosar 207/1940
59)
F.M.I. – Dosar 873/1940
60)
F.M.I. – Dosar 238/1941
61)
F.M.I. – Dosar 444/1940

220

-
operaţiunilor de evacuare a Basarabiei şi a dispoziţiunilor referitoare la
reîntoarcerea acasă a locuitorilor originari din acest teritoriu, s’au adunat la
Galaţi aproximativ 2.000 indivizi. În aşteptarea autorizaţiei autorităţilor
Sovietice, autorităţile locale, încredinţate că printre cei ce urmau să plece
s’ar găsi şi elemente de dezordine greu de identificat întrucât veneau din
tot cuprinsul ţării, pentru a feri contactul acestora cu populaţia gălăţeană,
am dispus, în ziua de 30 Iunie 1940, parcarea lor în locul viran împrejmuit
de lângă gară, luând totodată măsurile necesare de alimentare şi efectuare
a controlului vamal.
La orele 16 în sus citata zi, în timp ce se continua controlul vamal, cu
concursul poliţiei şi al armatei, strângându-se peste un milion lei,
contrabandă la legea devizelor, câteva elemente comuniste, la care se
alăturaseră şi cei ce se infiltraseră din afară, au instigat pe cei ce plecau, la
acte de dezordine, îndemnându-i să nu se mai supună controlului vamal,
de oarece ruşii au ocupat periferiile şi staţia Galaţi şi că a sosit timpul
eliberării lor. Sub influenţa acestor agitatori şi a unor focuri de armă trase
tot de ei, mulţimea a început să escaladeze şi chiar să rupă gardurile,
aruncând cu pietre şi trăgând focuri de armă asupra organelor de pază. În
faţa acestui eveniment neaşteptat, trupa a făcut somaţiunile de rigoare,
cerând fugarilor să rămână pe loc, însă aceştia nu s’au supus continuând a
trage. Cum concomitent cu această acţiune, focuri de armă începuseră să
se audă şi din alte puncte ale oraşului, spre a opri pe fugari, a căror
împrăştiere în toate părţile părea iminentă după modul cum se
răspândiseră, armata a făcut uz legal de arme, căutând încercuirea lor.
Grupuri de fugari au reuşit să se sustragă încercuirei, îndreptându-se spre
gară, centrul oraşului şi locuinţa Excelenţei Sale D-lui Rezident Regal, Paul
D. Goma, în curtea căruia au pătruns şi au opus rezistenţă cu focuri de
armă la somaţiunile ce s’au făcut de a se preda, rănind grav un soldat.
Autorul acestei răniri, care a fost şi el ucis, a fost recunoscut de Sergentul
Bratoveanu Mihail, din Marina Regală, comandant de gardă, în fotografia
nr. 7 a cadavrelor neidentificate. Graţie măsurilor luate, toţi fugarii au fost
prinşi şi liniştea restabilită pe tot teritoriul Municipiului Galaţi. Procedându-
se la curăţirea terenului s’au ridicat 48 cadavre şi 58 de răniţi în gară, 15
cadavre şi 10 răniţi în locul unde fuseseră parcaţi, 3 cadavre în curtea
locuinţei D-lui Rezident Regal, 3 cadavre în Calea Prutului, în imediata
vecinătate a Comandamentului 3 Teritorial, iar restul în diferite puncte şi
periferii ale Municipiului. Ulterior au mai decedat 3 răniţi din cei ce fuseseră
evacuaţi la diferite spitale, ridicându-se astfel numărul morţilor la 51, din
care 16 au rămas neidentificaţi, dar care au fost fotografiaţi, luându-li-se
amprentele digetale şi semnalmentele, în vederea unei eventuale
identificări. Serviciul de ordine a avut 3 morţi, dintre care 2 militari şi 1
agent de poliţie, iar răniţi un militar şi un gardian public.
Din examinarea complexului de împrejurări care a precedat şi în care
s’au petrecut aceste incidente, trebue să conchidem că totul fusese în
prealabil preparat de elemente subversive, deoarece primele focuri de
221

-
armă trase din mulţime, cărora le-a răspuns altele din diverse puncte ale
oraşului, trebuesc socotite semnalul pentru producerea confuziei şi panicei
ce începuse să se propage prin viu grai, prin cuvintele: „Ruşii au ocupat
gara”, pe toate străzile Galaţiului, încercându-se chiar tăerea firelor
telefonice pe traseul Galaţi-Fileşti, în apropierea cazarmei Reg. 3 Art. Grea,
fapt ce formează obiectul unui dosar aparte.

Se înăspreşte viaţa deţinuţilor politici din lagăre

Legea pentru reprimarea faptelor ce pun în primejdie existenţa şi

interesele Statului, publicată în M.O. No. 31 din 6 Februarie 1941
Îndrituieşte M.A.I., ca pe baza unui Jurnal al Consiliului de Miniştri să
fixeze domiciliu obligatoriu în cazul când activitatea unor persoane ar fi de
natură să prejudiciască ideea de ordine şi siguranţă de Stat. Comandantul
Lagărului de internaţi politici Tg.Jiu, cere M.A.I să dea ordin Oficiilor
Poştale să nu mai primească colete pentru internaţii din acel lagăr, întrucît
99 % sunt trimise de „Ajutorul Roşu” şi conţin medicamente şi alimente
care întrec necesităţile unui singur om, constituie un mijloc de propagandă
al ideilor comuniste, sunt în număr prea mare – cca 200 pe săptămînă – şi
nu există în lagăr posibilitatea primirii şi distribuirii lor, neavînd organizate
servicii speciale pentru aceasta. În rezoluţie, secretarul general al M.A.I.
scrie ca să se primească colete, dar numai 1 pe lună de individ, şi numai
de la familia celui internat în lagăr.

Ministerul Afacerilor Interne. Direcţia Administraţiei de Stat. Nr.

005772 A din 31 Maiu 1941. Domnului Ministru de Justiţie. Direcţia
62)
Judiciară.
Ministerul Afacerilor Străine, cu adresa Nr. 376669/ 1941, ne face
cunoscut că tablourile /tabelele – n.n./ foştilor combatanţi din brigăzile
internaţionale care au luptat în Spania au fost înaintate acelui Departament
cu adresa Nr.83470 din 4.II.1941, pentru a aviza la retragerea naţionalităţii
lor. Pentru a putea la rândul nostru să luăm contra lor măsuri
administrative, avem onoare a vă ruga să binevoiţi a ne comunica nr. şi
data Jurnalelor Consiliilor de Miniştri, prin care li se va retrage
naţionalitatea.
Ministru... Director...
63)
Curtea Marţială a C.7 Teeritorial Sibiu Nr. 206402/1941
Din închisori s’au eliberat succesiv comuniştii care şi-au terminat
pedeapsa. Eliberarea lor fiind socotită ca un pericol la siguranţa Statului,

62)
F.M.I. – Dosar 443/1941
63)
F.M.I. – Dosar 443/1941
222

-
unii dintre ei au fost trimişi în lagăre de muncă sau tabere de muncă.
Potrivit adresei Curţii Marţiale a C.7 Teritorial Sibiu, Nr.206402 /1941, din
cei 50 mineri judecaţi şi achitaţi pentru fapte în legătură cu greva de la
minele din V.Jiului, un număr de 45 au fost internaţi în lagăre.

Scrisoarea C.C. al P.C.R. adresată Biroului Comitetului Executiv al

P.N.Ț. care cheamă la închegarea imediată a P.P.A.

Către Biroul Comitetului Executiv al P.N.Ț. 24.IV.1944

64)
Dosar nr. 7950, fond 1, filele 8-9
Domnule Președinte,
C.C. al P.C. din România v-a făcut cunoscut printr-o serie de scrisori și
prin delegațiile trimise, punctul său de vedere în privința necesității
imperioase și imediate: De a închia pacea, de a izgoni trupele hitleriste din
țară, de a înlătura guvernul actual și a-l înlocui printr-un guvern de Uniune
Națională, reprezentând toate forțele antihitleriste, de a scoate țara noastră
din axă și a o încadra în alianțele ei firești – Uniunea Sovietică, Marea
Britanie și Statele Unite, de a elibera Ardealul de Nord.
Răspunsul pe care conducerea PNȚ l-a dat până acum propunerilor
Partidului Comunist, de a strânge pe o singură linie de acțiune imediată, cu
obiectivele de mai sus – toate organizațiile politice active antihitleriste, a
fost sau negativ sau echivoc.
Aducerea războiului nimicitor pe teritoriul țării noastre – prăbușirea
apropiată a Germaniei hitleriste, sub loviturile concentrice ale puterilor
Aliate din Răsărit și Apus, cât și pericolul ca țara noastră să fie târâtă în
prăpastia spre care e împinsă Germania hitleristă și mai ales gravitatea
consecințelor și a răspunderii, dacă această prăbușire va găsi România ca
aliată a Germaniei hitleriste – așa cum dovedește acordul complect dintre
Aliați, după hotărârea dela Moscova și Teheran, ne îndreptățește, Domnule
Președinte, să vă cerem deplină clarificare a atitudinii partidului pe care îl
conduceți – în chestiunea colaborării și precizarea punctului de vedere al
Partidului Dv. cu privire la declarația guvernului sovietic – susținută în
întregime de aliați – asupra intrării trupelor sovietice pe teritoriul român.
Vă rugăm deci, ca în termen de trei zile să ne răspundeți, fie în scris, fie
verbal, prin mijlocirea delegatului nostru, care a stabilit cu Dv. un contact
permanent – dacă DA sau NU conducerea PNȚ este gata să adere la
realizatrea Frontului Național Patriotic al tuturor forțelor antihitleriste,
trimițând unul sau doi delegați în comitetul lui de conducere. Comitetul
Național are menirea să organizeze și să coordoneze activitatea, în cadrul
obiectivelor de mai sus, a partidelor organizațiilor componente, cu scopul

64)
F. CC al PCR - Secţia Cancelarie - Dosar 53/1944
223

-
imediat și bine precizat, încheerea păcii și soluționarea tuturor celorlalte
probleme legate de acest act politic, în conținutul lor formulat mai sus.
În caz că Dv. acceptați propunerea noastră, delegatul CC al PCR vă stă
la dispoziție pentru rezolvarea practică a tuturor chestiunilor privitoare la
acordul realizat și pentru imediata organizare a acțiunilor comune. Dacă
însă răspunsul Dv. va fi negativ, echivoc sau sub orice pretext amânat,
pentru noi va semăna tot cu un răspuns negativ, întrucât socotim că
momentele pe care le trăește poporul român sunt prea grave și hotărâtoare
pentru soarta lui, încât să pierdem un timp deosebit de prețios cu nesfârșite
discuții sau amânări.
Dacă PNȚ, prin conducerea lui, va respinge într-o formă sau alta și
această ultimă propunere, C.C. al P.C.R. înțelege să-și reia întreaga lui
libertate de acțiune. El va face răspunzător în fața poporului pe toți acei
care sabotează unirea forțelor antihitleriste, în împrejurările de față, ca pe
direcți sprijinitori ai actualului guvern Antonescu în politica lui îndreptată
împotriva intereselor vitale ale poporului român și ca nemijlociți sprijinitori ai
politicei războinice criminale a lui Hitler și complicilor lui.
În așteptarea răspunsului Dv. afirmativ, și în speranța fermă că,
conducerea PNȚ deplin pătrunsă de răspunderea istorică care o apasă, va
găsi justa și neîntârziata soluționare a problemelor ridicate prin această
scrisoare.
Primiți asigurarea considerațiunei noastre. C.C. al P.C.R.
Demersul Comitetului Național.
65)
Strict Personal. 01.05.1944. Document nesemnat
Grava evoluţie a ultimelor evenimente militare şi politice, aducătoare de
ireparabile prăbușiri, mă obligă ca trecând peste orice
preocupare de ordin personal, să iau iniţiativa unui demers, lămurit în
următoarele considerente şi propuneri:
1). Singurul mijloc, prin care se mai pot preveni urmările dezastruoase
ale războiului ce am purtat împotriva Rusiei, este pacea imediată cu
Naţiunile Unite şi tot deodată încheerea cu Sovietele în cadrul suveranităţii
şi a recunoaşterii drepturilor noastre naţionale, a unei înţelegeri bazată pe
o colaborare permanentă în răsăritul şi sud-estul Europei. Am cerut
Conducătorului Statului începerea negocierilor de pace separată încă din
11 Noembrie 1943 şi am propus altor factori de răspundere politică luarea
de contact direct cu Rusia Sovietică încă din Decembrie al aceluiaş an.
2). Negocierile pentru încheerea armistiţiului şi a păcii cu Sovietele
trebuie duse direct cu ele, fără nici un gând de tergiversare şi fără a mai lua

65)
F.CC al PCR – Secţia Organizatorică - Dosar 53/1944

224

-
de mediaţiunea protectoare a altor puteri, care în împrejurările de azi nu
ne-ar putea fi de nici un folos. Sunt încredinţat că grelele condiţiuni cerute
României de Guvernul Sovietelor au fost determinate de atmosfera de
neîncredere provocată la Kremlin, prin nedibăcia cu care au fost începute
negocierile. Drumul la Moscova trebuie căutat azi direct, astfel cum ni se
recomandă chiar de guvernele din Londra şi din Washington.
3). Negocierile trebuie duse în cadrul unui program unitar armonizator al
tuturor iniţiativelor şi activităţilor care deşi se desfăşoară azi paralel şi
având scopuri identice ar putea, în lipsa unui organ coordonator, să se
dezvolte mâine împotriva intereselor Naţionale. Negocierile trebuie duse în
numele conştiinţei Ţării. Pentru realizarea acestui Comandament se va
constitui un comitet naţional compus din actualii şi foştii preşedinţi ai
partidelor politice, al căror program intern şi extern este compatibil cu o
înţelegere cu Rusia Sovietică şi din foştii preşedinţi de consiliu ale căror
credinţă şi linie de conduită nu se opun acestui act politic. Preşedintele
(delegatul) partidului comunist – acel partid naţional va face parte din acest
comitet, care va putea fi lărgit prin cooptare de noi membri.
4). Misiunea Comitetului Naţional este limitată şi ca obiect şi ca durată.
Participarea la acţiunea ce va desfăşura nu implică pentru membrii săi
abandonarea vreuneia din poziţiile pe care aceştia le ocupă în politica
internă şi nici renunţarea la acţiunile ce ar urma să fie intentate în viitor
pentru răspunderile actelor politice din trecut.
Membrii Comitetului Naţional sunt obligaţi numai la:
a) Participarea la acţiunea care se va hotărî în comun pentru încheerea
armistiţiului şi a păcii şi care va fi apoi executată în Ţară şi peste fruntarii.
b) Alcătuirea unui front politic solidar, care se va pune la dispoziţia
Coroanei.
c) Susţinerea guvernelor care vor fi încredinţate de Suveran să semneze
armistiţiul şi pacea.
d) Particparea la apărarea în comun a liniştei şi a ordinii interne.
Comitetul Naţional va funcţiona până în ziua semnării tratatelor de pace.
e) Liniile definitive ale acţiunei interne şi externe pentru încheerea
armistiţiului şi a păcii, precum şi programul tehnic destinat să realizeze vor
fi stabilite de Comitetul Naţional în toată libertatea. Comitetul Naţional va
ţine în curent, în chip permanent, guvernul cu întreaga acţiune ce va
întreprinde.

225

-
 Note din scrisoarea lui Miron (C.Agiu) privind încheierea Blocului
Naţional Democratic, activitatea Uniunii Patriotice
66)
Note din scrisoarea tov. Miron. 21.VI.1944
1.Din discuţia cu Damian:
a) În 20 Iunie s-a încheiat actul de constituire al “Blocului Naţional
Democratic”. Alecu a făcut tot felul de greutăţi şi şi-a lăsat o portiță
deschisă. Alecu a fost atât de stupid cu tergiversările și sabotarea încât,
după spusele lui Damian, l-a uimit şi pe delegatul lui Vasile. Delegaţii noştri
au fost prezenţi amândoi, dar din cauză că legăturile nu funcţionează
normal, ei s-au pus de acord abia acolo în casa B.N.D. S-a hotărât ca toate
părţile să se gândească la formularea apelului către ţară. Documentul nu
se semnează. Vor fi bătute la o singură maşină şi cuvântul dat sunt drept
semnătură. Greutăţi cu Damian pe chestia U.P. Se plânge de lipsă de
ajutor concret din partea lui Nichita şi defectuos în chestia securităţii. Se
teme de arestare (în leg. cu arestarea lui Ilie Lazăr şi 13 muncitori), dar
spune că el nu poate să trăiască ilegal. Am hotărât să ţin legătura şi cu
Nichita. Sper ca astăzi să pot face legătura cu F.U.M. O grupă de iunianişti
în frunte cu Tudor Ionescu sunt pe cale de a intra la Soc.Dem.
2. Din discuţia cu Spânu - F.U.M.:
Am discutat cu el colaborarea noastră. N-au fost divergenţe decât pe
chestia Robert şi U.P. cu cari în urma lămuririlor date de Miron, Spânu a
căzut de acord. S-a angajat să propună conducerii lui sprijinirea U.P. şi
trimiterea unui delegat în C.C. U.P. Pentru Ap. P. Este delegat să
colaboreze D.G. Şi-a luat obligaţii să trimeată un colaborator permanent în
C.C. Ap.P. şi au să predea SO. Am făcut legătura prin Ioşcă cu tov.
Mărăcine. Am fixat următoarele sarcini pentru munca în comun pe județ și
pe țară.
1. Refacerea grabnică a aparatului sindical sub semnul unității sindicale.
2. Colaborarea între elementele lor de P. din fabrici cu celulele noastre
pe toate liniile. Forme organizatorice: Comitete de fabrică, de coordonare,
Com. de acțiune, Com. patriotic. La examinarea activiștilor pe țară am
ajuns la concluzia că ei au unele posibilități. Am hotărât chemarea unor
activiști cu care vom sta împreună de vorbă. Am cerut material-manif.
F.U.M. și R.L. pe care să le distribuie și să le trimită la conducerea lor. În
18 c. au ținut șed. la Sinaia, Robert, Ginghea, Topa și T.P. Inițiativa a fost a
lui T.P., combinațiile lor de guvernare se tem de o combinație a noastră cu
Robert, care să le strice. Cer ca noi să-l presăm pe Robert să schimbe
numele Part.-lui.

66)
F. CC al PCR – Secţia Organizatorică - Dosar 77/1944

226

-
 Notiță trimisă de „M” lui „Sp.(ătaru) – Emil Bodnăraș”, prin care
autorul informează despre locul unde locuiesc
„Romulus Dianu și Pamfil Șeicaru”
67)
T.Sp. 10.VIII.1944
1. Romulus Dianu locuiește în str. Arhitect Ion Mincu No.9 parter. Casa
are un singur etaj. La etaj locuiesc ofițeri nemți. Dianu stă cu o serv.
bătrână, soție nu are, lucrează de la ora 6 a.m. la „Curentul” etaj I, intrarea
II A (aceea lângă poartă).
2. Pamfil S. locuiește permanent la moșia lui din Ciorogârla. Lucrează la
„Curentul” Et.I. Intrarea I A (pe unde se intră și pentru „Mica Publicitate”.
Acum e plecat din țară).
Turismul 222 și turismul 2729 sunt ale prefecturii.
Salut T. – M.
/Din această notiță ușor se poate deduce că P.C.R. se informa din timp
care sunt adresele celor ce vor fi acuzați drept „Criminali de Război”,
pentru a fi găsiți la momentul oportun, în vederea arestării lor – n.n./

GHEORGHE GHEORGHIU-DEJ – PRIMUL CONDUCĂTOR AL

ROMÂNIEI COMUNISTE

Raport referitor la Gheorghe Gheorghiu-Dej

Direcțiunea Generală a Poliției. Direcțiunea Poliției de Siguranță.

No.18060 din 5 Aprilie 1941. Secret. Confidențial. Ministerului
68)
Afacerilor Străine
La adresa Dvs. No16023 Din 22 Martie a.c. referitoare la comunistul
Gheorghiu-Dej, cerut de guvernul sovietic, am onoare a vă face cunoscut
următoarele:
Gheorghe Gheorghiu Dej este cunoscut că activează în mișcarea
clandestină comunistă, pe linia Sindicatelor Revoluționare, din anul 1928.
Susnumitul a funcționat ca lucrător electrician la atelierele CFR Galați, Dej
și Cluj și în calitate de membru în Consiliul General al Sindicatelor
Revoluționare. Împreună cu Doncea Constantin, lucrător la Atelierele
Grivița CFR București și Ilie Pintilie dela Atelierele CFR Nicolina Iași, a
pregătit și declanșat în luna Februarie 1933 greva și rebeliunea, care s-au

67)
F. CC al PCR - Secţia Cancelarie - Dosar 75/1944
68)
F. CC al PCR – Secția Administrativ-Politică, Dosar 76/1955
227

-
produs concomitent la aceste centre ceferiste și care vizau declanșarea
grevei generale ceferiste și petroliste în România, potrivit instrucțiunilor
primite dela Profintern /Internaționala Sindicatelor Revoluționare/ dela
Moscova, în scopul instaurării regimului comunist și a instituirii guvernului
muncitoresc și țărănesc la conducerea țării. În cadrul grevei generale
preconizate la data menționată, Gheorghiu Dej avea misiunea de a
solidariza la această acțiune comunistă, muncitorimea dela Calea Ferată
din toate centrele din Ardeal.
Pentru activitatea revoluționară comunistă, desfășurată cu prilejul
rebeliunei ceferiste din luna februarie 1933, a fost judecat și condamnat de
Consiliul de Război al Corpului II Armată București în luna August, acelaș
an, la 12 ani muncă silnică, pedeapsă în curs de executare, susnumitul
fiind în prezent încarcerat la Penitenciarul Caransebeș.
Pentru a creia în opinia publică un curent favorabil achitării lui și a
celorlalți conducători ai rebeliunei, Partidul comunist a înființat organizația
camuflată comunistă „Comitetul de Acțiune pentru apărarea ceferiștilor”,
care pe tot timpul judecării procesului a dus o viguroasă acțiune prin presa
democratică evreiască în sprijinul acestora.
Fiind considerat ca unul dintre fruntașii comuniști cei mai fanatici și
intransingenți, pentru organizarea acțiunilor revoluționare comuniste,
Comitetul Central al Partidului Comunist din România a pus la cale
evadarea susnumitului, cu prilejul transferării lui în cursul anilor 1935-1937
la închisorile Văcărești, Ocnele Mari, Aiud și Doftana, fapt ce a fost
zădărnicit de măsurile riguroase ce s-au luat de către autorități.
Pentru calitățile lui revoluționare comuniste, una din bateriile grupului de
artilerie „Ana Pauker” format din voluntarii comuniști români care au luptat
în brigăzile roșii internaționale, ale republicanilor spanioli, purta denumirea
„Bateria Gheorghiu Dej”. Tot timpul dela condamnarea lui și până în
prezent, organizațiunile clandestine comuniste din România au desfășurat
o acțiune de agitație necontenită, pentru amnestierea și eliberarea acestuia
din închisoare și a celorlalți fruntași ai rebeliunei ceferiste, trimițând în
acest scop, autorităților competinte, memorii, scrisori și telegrame, ca din
partea masselor muncitorești, după directivele Comitetului Central al
Partidului Comunist, prin tipăriturile de propagandă ce a difuzat.
Punerea susnumitului în libertate ar constitui un pericol permanent
pentru ordinea și siguranța Statului, mai cu seamă în împrejurările actuale,
nefiind exclusă eventualitatea trimiterii lui în țară, de către Komintern, în
mod clandestin, în vederea dinamizării acțiunei revoluționare a Partidului
Comunist din România.
Director General /ss / E. Negulescu
Director /ss/ I. Vlasie.
Rezoluție: Direcțiunea Politică: S-a comunicat la Moscova că nu putem
schimba pe Dej cu Th. Goncearencu, ci numai pe Ana Pauker. Vezi inf. Nr.
26.389 din 10 Aprilie 1941. /ss/ Indescifrabil

228

-
 Propunerea Guvernului sovietic de a schimba pe Th. Goncearencu
cu Gheorghiu Dej
69)
Ministerul Afacerilor Străine. Notă de Serviciu din 13 V 1941
În urma intervențiunei făcută de soția și fiica românului transnistrean
Teodor Goncearencu, care a fost condamnat la moarte la Chișinău, pentru
că a făcut parte din comitetul moldovenilor transnistrieni din Basarabia și
fiindcă a semnat un memoriu prezentat Ligei Națiunilor în 1933 în
chestiunea românilor transnistrieni, am telegrafiat Legațiunei Moscova să
facă stăruitoare intervențiuni pentru a obține grațierea sus-numitului și –
dacă va fi posibil – înglobarea lui în schimbul de deținuți politici.
Prin aci alăturata telegramă Dl. Gafencu ne informează că Guvernul
sovietic a suspendat executarea pedepsei cu moartea și ne propune
schimbul lui Goncearencu cu numitul Dej, al cărui schimb ne-a mai fost
cerut de mai multe ori, am onoarea a anexa adresa Direcțiunei Generale a
Poliției. Cred că nu ar trebui să ne angajăm pe calea schimburilor
individuale de felul acesta, fiindcă astfel rușii ar obține pe cei doi-trei
comuniști români pe cari țin cu orice preț să-i salveze și noi n-am obține
decât o infimă parte a românilor basarabeni închiși în temnițele rusești. În
această privință am onoare a vă raporta că am primit azi o delegație de
basarabeni compusă din D-nii Prof. Ciobanu, fost Ministru, Prof. Dr.
Cazacu și Văluță, care mi-au arătat situațiunea primejdioasă în care se
găsesc foștii membri ai Sfatului Țării rămași în Basarabia.
După informațiile aduse de Moș Ion Codreanu cercetările în privința
acestora ar fi încheiate și s-ar prepara judecarea lor foarte curând. Este de
așteptat că și ei vor fi condamnați la moarte. Printre ei se găsesc luptători
de frunte a cauzei naționale în Basarabia, ca Emanoil Cateli și alții. Dacă
Dl. General Antonescu aprobă propunerea mea, cred că ar trebui să
răspundem D-lui Gafencu că nu putem lua în considerație un schimb
individual și că am fi dispuși a elibera pe numitul Dej și alți comuniști
români ceruți de Guvernul sovietic numai în schimbul foștilor membri ai
Sfatului Țării și altor personalități române din Basarabia cerute de noi. Dl.
Goncearencu să intre în acest schimb global. Fiind dată insistența pe care
Guvernul sovietic o pune pe cererea de eliberare a lui Dej, cred că soluția
de mai sus ar fi cea mai potrivită.
/ss/ Indescifrabil

69)
F. CC al PCR – Secția Administrativ-Politică, Dosar 76/1955

229

-
 Decesul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej

Protocol Nr.4 al ședinței comune de doliu a CC al PCR, Consiliului

de Stat și Consiliului de Miniștri ale RPR, din ziua de 19 martie 1965
70)

CC al PMR, Consiliul de Stat și Consiliul de Miniștri ale RPR au aprobat

în unanimitate hotărârea cu privire la declararea doliului național și
organizarea de funerarii naționale în legătură cu încetarea din viață a
tovarășului Gheorghe Gheorghiu Dej.
/ss/ N. Ceaușescu

Stenograma ședinței comune a CC al PMR, a Consiliului de Stat și

a Consiliului de Miniștri din 19.III.1965
Dragi tovarăși, ați aflat vestea tristă a încetării din viață a tovarășului Gh.
Gheorghiu Dej, închinăm această ședință comună memoriei celui mai bun
fiu al poporului, al patriei noastre, aceluia care și-a pus întreaga activitate,
întreaga viață în slujba creierii, dezvoltării și întăririi partidului nostru, a
unității sale de monolit, aceluia care a condus întreaga activitate de
construire a statului nostru democrat-popular, din primele zile ale înființării
și până în momentul în care inima sa, care a bătut pentru popor, a încetat
să mai bată. Propun ca în memoria de neuitat a tov. Gh. Gheorghiu Dej să
păstrăm un moment de reculegere.
În această ședință comună unde pentru prima dată nu mai este în
mijlocul nostru tovarășul Gh.Gheorghiu Dej, să ne luăm angajamentul
solemn că vom păstra ca lumina ochilor din cap tot ceea ce tovarășul
Gheorghiu împreună cu CC, cu partidul a înfăptuit, partidul nostru puternic
și unit, că vom lupta neabătut pentru înfăptuirea liniei politice a partidului
nostru elaborată împreună cu tovarășul Gheorghiu Dej și care este
oglindită minunat în Declarația din aprilie 1964 și în scrisoarea adresată ieri
Marii Adunări Naționale, că așa cum ne-a învățat el, cum ne învață partidul,
vom pune tot ceea ce avem mai bun, viața, în slujba înfloririi patriei
noastre, RPR, că vom sluji cu credință poporul nostru, că vom întări și vom
milita pentru întărirea unității țărilor socialiste, a mișcării comuniste și
muncitorești, că ne vom face datoria de comuniști și ne vom aduce aportul
nostru la marea cauză a socialismului și comunismului.
Tov. I.Gh. Maurer:
Hotărâre: „În legătură cu încetarea din viață a Tov. Gh.Gheorghiu Dej,
CC al PMR, Consiliul de Stat și Consiliul de Miniștri al RPR hotărăște:
1/ Se declară doliu național în întreaga țară începând de astăzi 19
martie până în ziua funerariilor inclusiv;

70)
F. CC al PCR - Secţia Cancelarie - Dosar 32/1965

230

-
 2/ Pentru înhumarea tovarășului Gh. Gheorghiu Dej, prim secretar al CC
al PMR, Președintele Consiliului de Stat al RPR, se organizează funerarii
naționale;
3/ Se constituie o comisie de partid și de stat pentru organizarea
funerariilor formată din: Tov. Chivu Stoica, președintele Comisiei, tov. Emil
Bodnăraș, tov. Drăghici Alexandru, tov. Leontin Sălăjan, tov. Ștefan Voitec;
4/ În zilele doliului național în întreaga țară se arborează drapelul de stat
al RPR și drapelul PMR în bernă. Manifestările distractive și sportive,
adunările festive și comemorative de orice fel se suspendă pe toată durata
doliului. Teatrele, cinematografele, radioul și treleviziunea, sălile de concert
și celelalte instituții centrale își vor adapta programele la zilele de doliu. În
ziua funerariilor toate spectacolele și învățământul de toate gradele se
suspendă.
5/ În semn de omagiu, în ziua funerariilor, se va întrerupe lucrul timp de
trei minute în toate întreprinderile și instituțiile din țară, cu excepția acelora
unde condițiile de producție nu permit întreruperea lucrului. Pe timpul
întreruperii lucrului vor suna sirenele întreprinderilor, locomotivelor, vaselor
fluviale și maritime, se vor opri circulația autovehiculelor și pietonilor.
6/ În capitala RPR și în toate centrele regionale se vor trage în semn de
ultim salut 24 de salve de artilerie
Instrucțiuni ale CC al PCR pentru organele subordonate
71)
Instrucțiuni practice, organizatorice și de propagandă. 1944
Divizarea munci: Se va forma o grupă de propagandă și agitație și
agitatori pentru întreprinderile cele mai importante, cartiere etc. Scopul
trebuie să fie: ridicarea urei de moarte contra bandelor nemțești hitleriste,
care încearcă să țină mai departe România în războiul lor tâlhăresc și
perdut. Se va scoate în evidență bestiile nemțești și rămășițele uneltelor
lor, terorizarea și asasinarea populației capitalei cu bombardamente
serioase de teroare, căutând să distrugă capitala țări. Trebue chemați la
luptă cu arma în mână muncitorii, patrioții și cetățenii capitalei, care sunt în
stare să poarte arme, prezentându-se la Comandamentul capitalei. Fiara
fascistă trebue zdrobită să nu fie în stare să mai facă rău și să împiedece
dorința de pace a poporului român. Trebue apelat la populație ca să
descoperă și să dea pe mâna armatei, patrioților și autorităților pe toți
nemții și spionii nemți care au mai rămas în capitală și dirijează
bombardamentele de teroare și cei care mai lansează știri false în favoarea
lor. Populația trebue îndrumată să sprijine și să încurajeze cu toată
dragostea armata noastră, care luptă contra nemților. Să dea ajutor și să
sprijine grupările civile de patrioți înarmați, care luptă alături de armată și
mențin noua ordine a Blocului Național Democratic, luptând pentru
alungarea nemților din țară. Cine mai susține azi pe asasinii nemți, trebue

71)
F. CC al PCR – Secţia Organizatorică - Dosar 96/1944
231

-
considerat ca trădător de patrie și dat pe mâna autorităților ca să fie
judecați.
2. Linia munci de masă. Frontul Unic Muncitoresc, îndrumat să-și
deschidă un sediu legal, unde reprezentanți Partidului Comunist și Social-
Democrat se instalează. După un plan comun va dirija munca pentru
crearea comitetelor de fabrică și mobilizarea muncitorimi la luptă contra
nemților. Va pregăti reînființarea sindicatelor muncitorești și se va scoate o
gazetă legală F.S.M. pentru lămurirea și mobilizarea de luptă a întregi
clase muncitoare, să îndrume muncitori spre centrele de rezistență ale
capitalei.
Pe linia tineretului pe lângă com. Jud. de P. al capitalei se va înființa o
comisie legală pentru refacerea org. U.T.C. condusă de un tov. responsabil
din partea com. Jud de P. Sarcina principală, strângerea și mobilizarea
tineretului pentru lupta cu arma în mână și refacerea org. U.T.C.
Pe linia Ap.Patriotice. Procurarea unui local și legalizarea a.p. Munca de
bază a Ap.P. trebue să fie îngrijirea de soldați și patrioți care luptă cu arma
în nimicirea nemților și grija de cei răniți. Organizarea de colete de țigări și
diferite cadouri, ceai, biscuiți etc. Organizarea asistenței răniților și
sinistraților de pe urma bombardamentelor. Primirea și îngrijirea celor
eliberați din lagăre și închisori. Propagandă pentru ridicarea spiritului
combativ al luptătorilor și populației. Colaborarea pe teren cu Crucea Roșie
și cu alte org. A.P. locală. Strângerea elementelor patriotice, pregătirea
echipelor de propagandiști – propagandă în cartiere, sectoare, la țară, în
provincie. Recrutarea de luptători patrioți. Îndrumarea lor spre
comandament.

Tabel cu numele conspirative folosite de un număr de 16 tovarăși

(până la 23 august 1944)

Numele conspirative din timpul războiului. București,

72)
9. III.1951
Pârvulescu Ctin – Petru, Ghiță, Dan; Rangheț Iosif – Mihai, Alecu,
Voinea; Agiu Ctin – Marinescu, Ionescu, Miron; Carp – Matei, Stelian,
Voicu; Foriș - Marius, Ilie; Coffler – Leonin, Conrad, Sergiu; Ileana Pop –
Stanca, Ana; Pătrășcanu – Măcin, Andrei; Bodnăraș E. – Felix, Spătaru,
Ing. Ceaușu; Augustin Alexa – Horia; Constanța Crăciun – Maria; Victoria
Sârbu – Mira, Franca; Petre Nicolae – Grigore, Victor, Sorin; Ioniță Ion –
Toma, Constantin; Gomoiu A. – Nicu, Ploești; Mai este un ceferist care
fusese luat de Foriș în C.C. – Maxim.
Semnează C. Pârvulescu

72)
F. CC al PCR - Secţia Cancelarie - Dosar 99/1944
232

-
 P.C.R. ia măsuri pregătitoare de arestare a unor personalități, în
momentul declanșării „Insurecției armate”

Tabel cu personalitățile politice și militare române, germane și

membrii legațiilor ungară, japoneză, bulgară, finlandeză etc. care
urmau a fi arestate în momentul declanșării insurecției armate.
73)
August 1944
Persoane: Manfred von Killinger, G-ral Alfred Gerstenberg, Karl Clodius,
Helmuth Neubacher, Langenhahn, Gerhard Stelzer, Ion Antonescu, Mihai
Antonescu, G-ralii Constantin Pantazi, Ilie Steflea, Constantin (Niky)
Vasiliu, Dumitru Popescu, Gheorghe Jienescu, Iosif Teodorescu, Nicolae
Diaconescu, Coloneii Mircea Elefterescu, Ariton, Radu Davidescu,
Caracaș, Lt.col. Mircea Tomescu, Eugen Cristescu, Av. Lulu Ionescu,
Ovidiu Vlădescu, Petre Strihan, Sava Dumitrescu, Pamfil Șeicaru, Romulus
Dianu, Ilie Rădulescu, Al. Gregorian. De asemenea miniștri și personalul
legațiilor: ungară, japoneză, bulgară, finlandeză, croată, slovacă, italiană.

Cazuri.
74)
Raport de activitate pe timpul de la 23.08.1944 - 15.12.1944
1. În ziua de 11 Septembrie 1944, orele 1 p.m., un soldat sovietic a tras
focuri de armă într-un restaurant de la etaj pe str. Doamnei. S-a creat
panică, lume strânsă care comenta evenimentul, mai târziu a intervenit
poliția și s-a iscat un viu schimb de focuri de armă.
2. În localul Mihai Viteazul sunt prizonieri germani. Ei sunt tratați cu o
deosebită bunăvoință. Accesul la aceștia este liber să li se predea pachete.
3. Aceeași constatare în ce privește prizonierii din str. Constantin Moroiu
28, unde lucrează 53 de prizonieri germani.
4. În Vasile Cârlova nr.5, câțiva ostași sovietici au intrat în apartamentul
din față, au spart geamul, au furat unei femei 30.000 lei, alteia i-au scos
inelele de pe degete.
5. La ceasornicăria din Calea Dudești nr.73, doi ostași sovietici au tras
focuri de armă în aer. Aceasta se petrecuse noaptea.
6. Vera Basilescu, englezoaică, fiind atacată de un grup de ostași
sovietici, s-a sinucis la moșia sa din Depărați, Teleorman.
7. În ziua de 10 septembrie a.c. Circa 14 polițienească a cerut tuturor
localurilor de consum precum și băcăniilor să fie închis 10 zile „deoarece
trebue să treacă armatele tătărăști care iau totul”. Aceeași manevră la
Circa 18 polițienească.

73)
F. CC al PCR – Secția Administrativ-Politică, Dosar 38/1944
74)
F. CC al PCR – Secţia Organizatorică - Dosar 145/1944
233

-
 8. La Balotești, spitalul de boli nervoase, condus de Dr. Tomescu,
adăpostește soldați și ofițeri valizi.
Buletin Informativ. Semnează Kiral. 12 Septembrie 1944.
2.Locuitorii din cartierul Dudești, îndeosebi românii creștini, sunt
înspăimântați de comportarea ostașilor sovietici. Prin propagandă
meșteșugită se afirmă: „Ai dracului jidani, ne-au adus lăcustele (A.Roșie)
care ne mănâncă totul”.
3. Pe lângă biroul lui I. Maniu, în afară de cei doi colonei (unul englez și
altul american) mai lucrează și Lt. Popescu, din armata engleză, parașutist,
prins acum două luni. S-a înființat, lângă cabinetul lui I.Maniu un „birou de
studii”, care are ca obiect strângerea materialului relativ la incidentele în
legătură cu Armata Roșie. Se fac zilnic rapoarte ce sunt expediate prin
curier la Cairo. Tătărăscu, într-o convorbire avută cu (indescifrabil) s-a
ridicat cu dârzenie împotriva celor ce ponegresc Armata Roșie în urma
abuzurilor comise. A susținut că față de ceea ce am făcut noi acolo, ei nu
ne fac nimic, dovedind o atitudine cinstită.
4. În fiecare zi ne vin informații despre „bunăvoința” unor elemente ale
armatei și autorităților în general față de nemți și legionari. Prizonieri nemți
tratați cu exagerată bunăvoință, totală absență a vreunei supravegheri a
acelor ce duc contact cu ei, ospitalitate de sanatoriile statului pentru nemți
valizi, bătăi în plină stradă organizate de bande legionare la facultăți și
altele provocate în diferite cartiere. /Bătăile au fost organizate și îndeplinite
de către comuniști – n.n./
5. Siguranța a luat măsuri să identifice activiștii care lucrează în partidul
comunist sau în organizațiunile patriotice. Se pare că s-a ordonat și filarea
legionarilor mai de seamă. În funcția de subdirector general al Direcțiunii
Polițiilor și Siguranței a fost numit Gheorghe Păunescu, fost Inspector
General al Siguranței. Colonel Victor Naescu, fost prefect Dorohoi (1941-
1942), Botoșani (1942), hitlerist feroce, a fost numit prefect de Olt.
6. O serie de măsuri luate de marile societăți industriale care
îngreunează sindicalizarea muncitorilor respectivi, precum și stagnarea
completă în vânzarea de engros și scăderea ritmului producției, aduc o
agravare a problemelor ce ni se pun. De la CFR ni se anunță hotărârea
guvernului de a reduce numărul funcționarilor technici și administrativi,
eliminând 50% din funcționarii diurniști nedefinitivi. Măsura este o manevră
fascistă, deoarece:
a) sub pretextul de a curăța aparatul de Stat de paraziți care încasează
leafa degeaba, guvernul dă afară funcționari cinstiți, cari muncesc din nou
și cari nu din vina lor nu sunt bugetari.
b) Elementele hitleriste și legionare sunt protejate, deoarece în timpul
guvernării Antonesciene au avut tot timpul să facă formalitățile de
definitivare, fiindu-le asigurat concursul. /Este un neadevăr, deoarece
Mareșalul Ion Antonescu, după rebeliunea legionară împotriva sa, a înlocuit
majoritatea legionarilor din funcțiile deținute, ca bugetari. Aceasta rezultă
din stenogramele Consiliului de Miniștri și hotărârile guvernamentale. Mulți
234

-
legionari au fugit peste graniță sau fiind judecați și condamnați, au luat
calea închisorilor, alături de comuniști - n.n./.
c) Muncitorii și funcționarii CFR-iști vor fi la cheremul conducătorilor
legionari, deoarece cel puțin 70% din lucrători nu sunt bugetari. Hotărârea
de revizuire va intimida pe cei ce riscă să fie dați afară și vor încerca să
„complacă” conducerii, prin pasivitate la lupta de organizare.
d) Această acțiune este în același timp opera de sabotaj în stil mare a
serviciilor CFR, mai ales acum când războiul nefiind terminat și când C.F.
au o sarcină de refacere. Hotărârea guvernului va duce la o dezorganizare
totală. Categoriile vizate cu epurarea fiind efectiv pe teren, pe când, în
majoritatea lor, definitivii sunt în direcții unde se face birocrație.
e) Această măsură este și o diversiune, pentru a răspunde acțiunei
întreprinsă de presa noastră pentru epurarea aparatului de Stat, de
elementele legionare. Așa cum ea este hotărâtă lovește tocmai pe oamenii
cei mai săraci, muncitori și buni patrioți (legionarii și-au asigurat din timp
situația).
f) Măsura care se adaugă vexațiunilor pe cari le fac diferiții ingineri
legionari este de natură de a elimina din CFR toți oamenii noștri, astfel că
se impune luarea unor măsuri urgente cari să contracareze măsura
anunțată.

Prefectura Poliției Capitalei. Manifestație pentru aprovizionare cu

75)
alimente și lemne
Luni 20 Noembrie a.c., la orele 19.30, un grup de cca. 600 femei,
încolonate cu placarde, având în frunte cca. 10 bărbați, reprezentând
populația nevoiașă din cartierul Colentina, au parcurs străzile Capitalei,
oprindu-se la Primăria Centrală a Municipiului București, cerând grabnica
aprovizionare cu alimente și lemne a populației din cartierul Colentina.
Manifestanții au fost îndrumați la Primăria Colentina, căreia i s-au dat
instrucțiuni pentru satisfacerea doleanțelor păturei nevoiașe din acel
cartier.
Comunicat: Min.Ec.Naț. și Min. Muncii

Pregătiri pentru înființarea formațiunilor de luptă comuniste

Instrucțiuni provizorii pentru organizarea Formațiunilor de Luptă

Patriotice pe întreaga țară. Traducere din limba rusă.
76)
1 septembrie 1944
I.
A. Formațiunile de Luptă Patriotice (FPA) au misiunea să asigure
libertățile democratice cucerite prin răsturnarea regimului de teroare al

75)
F. CC al PCR - Secţia Administrativ-Politică - Dosar 7/1944
76)
F. CC al PCR – Secția Administrativ-Politică - Dosar 25/1944

235

-
dictaturii hitleriste antonesciene. Ele sunt instrumentul cel mai indicat
pentru lupta care trebuie dusă cu cea mai mare vigilență și hotărâre
împotriva rămășițelor fasciste și profasciste camuflate în aparatul de stat,
întreprinderi, uzine, sate etc.
FPA au misiunea să înlesnească acțiunea de sindicalizare a
muncitorilor, funcționarilor și celorlalte categorii de salariați, să sprijine
comitetele comunale de la sate în lupta contra elemenetelor hitleriste și
legionare, precum și a tuturor elementelor antonesciene. Ele sprijină lupta
salariaților organizați pentru revendicările lor împotriva oricăror încercări de
a le împiedica, venite din partea agenților hitleriști și legionari, oriunde s-ar
găsi ei. Ele sprijină comitetele comunale în lupta lor pentru apărarea
intereselor țăranilor.
FPA colaborează cu organele de Stat și după indicațiile
Comandamentului General al FPA pentru stârpirea organizațiilor hitleriste,
urmărirea și pedepsirea tuturor criminalilor de război și veghează la
realizarea programului Blocului Național Democratic, precum și înfăptuirea
condițiunilor armistițiului încheiat între România și Națiunile Unite. /Cu alte
cuvinte, aceste formațiuni erau organul de represiune împotriva tuturor
celor care criticau sau luptau împotriva terorismului sovietic bolșevic din
România. Erau organul de reprimare, „cu arma în mână” împotriva
libertăților democratice, suprimând orice împotrivire, fie ea chiar prin acțiuni
pașnice, al celor care își expriau punctul lor de vedere, punct care nu
coincidea cu „ciuma roșie”. Aceste gărzi comuniste („Formațiuni de luptă
patriotice”), formate din muncitori inconștienți, manevrabili, erau concepute
pentru eliminarea fizică a românilor cinstiți, potrivit lozincii leniniste „Cine nu
este cu noi, este împotriva noastră. Cale de mijloc nu există” – n.n./
B. Formațiunile de Luptă Patriotice mai au misiunea de a asigura:
a. Paza localurilor, întreprinderilor și satelor încredințate lor, veghind și
luând măsuri contra saboteurilor din întreprinderi și sate, asigurând o viață
normală conform voinței maselor. /Nu voinței maselor, ci voinței
comuniștilor bolșevici – n.n./
b. Ele execută numai ordinele comandamentelor F.L.P., a comitetelor de
fabrică, comitetelor sindicale și comitetelor comunale. Ele activează în
strânsă legătură cu organele administrative. /Toate aceste organe erau
comuniste – n.n./.
c. FLP nu sunt puse în slujba vreunui partid politic, ci stau numai la
dispoziția organizațiilor de massă patriotice, care luptă pe baza programului
de mai sus (pct.I, al A).
II
A. Cine poate face parte din F.L.P.
Membrii F.L.P. se recrutează din cei mai buni, cinstiți, hotărâți și devotați
fii ai poporului, indiferent de vârstă, sex și naționalitate.

236

-
 B. Cum funcționează F.L.P.
F.L.P. sunt puse sub comandă directă a unui comandant, care este
subordonat direct comandamentului F.L.P. Acesta este răspunzător de
buna funcționare a unității respective. El poate fi un ofițer, dar aceasta nu e
o condiție neapărat necesară. El este însărcinat și cu instrucția oamenilor
care formează unitatea. F.L.P. stau sub ordinele comandamentelor
județene și comandamentului general al F.L.P. Comanda supremă o are
Comandamentul General al F.L.P.
III
Forma organizatorică a F.L.P.
a. Echipa compusă din 5 oameni și un șef.
b. Grupa, formată din 2 echipe și un comandant.
c. Plotonul, format din 3 grupe, plus încheietorul și comandantul de
ploton.
IV
Instrucția unității F.L.P.
Instruirea formației care se află sub comanda sa este principala misiune
a comandantului. El trebuie să fie în permanență în mijlocul oamenilor săi,
urmărind cu ochiul și sfatul evoluția oamenilor din unitate. Instrucția
completă trebuie să fie nu numai de ordin militar ci și politic.
Instrucția militară.
Cuprinde în general dispozițiuni cunoscute, în majoritatea cazurilor, de
oamenii din unitate. Pentru cei neinstruiți, comandantul are datoria ca în cel
mai scurt timp să-și însușească cunoștințele necesare.
B. Instrucția politică.
Este sarcina cea mai importantă care revine educatorului politic, numit
de comandant. Numai instrucția politică asigură comandantului autoritatea
sa asupra oamenilor din unitate. Educatorul politic trebuie să explice
importanța actului istoric din 23 August, cucerirea libertăților democratice,
să nu lase nelămurită nici o înțelegere, păstrarea și lărgirea lor; să explice
linia politică a Blocului Național Democratic. El trebuie să discute și să
lămurească evenimentele cele mai importante, să nu lase nelămurită nici o
înțelegere asupra actului de răsturnare a regimului hitlerist și a luptei
împotriva rămășițelor hitleristo-legionare, până la definitiva lor stârpire din
noua așezare democratică liberă a poporului român.

237

-
 Diplomaţii acreditaţi în România critică situaţia internă, insistând
asupra unei apropieri mai mari faţă de U.R.S.S. Astfel înţeleg Naţiunile
Unite să ajute România: Prin subjugarea ei de către Uniunea Sovietică

Serviciul Centralizării Informaţiilor. 4 Sept. 1944. Cercurile

diplomatice neutre din Capitală despre situaţia internă din
77)
România.
/R/. Ultimele polemici dintre diferitele ziare, care au pus în discuţiune
persoane şi instituţii au făcut o impresie penibilă şi îngrijorare în cercurile
diplomatice prietene României /R/. România are de satisfăcut condiţiunile
unui armistiţiu încheiat cu Naţiunile Unite, respectiv cu URSS, pentru care
problema României se prezintă sub două aspecte:
1. Regimul politic pe care România şi-l alege după încheierea
armistiţiului, adică forma democratică a guvernului şi a politicii sale. Nu
înseamnă că prin forma democratică se înţelege o orientare cât mai
pronunţată spre comunism, care ar inspira mai multă încredere /subl. n./, ci
o formă democratică sinceră şi loială /R/.
2. Al doilea aspect al problemei româneşti pentru URSS este cel al
politicii externe al ţării noastre. /R/.
Toate motivele pledează pentru a se recomanda ţării româneşti, dată
fiind poziţia sa geografică şi interesele sale în regiunea de Est a
continentului, să se încadreze în sfera de acţiune continentală a URSS.
După recomandaţiile aliaţilor din Vest şi după realităţile elocvente din acest
război, politica de mâine a României trebue să se desfăşoare în liniile celei
sovietice, cu păstrarea amiciţiei, sau mai exact a afecţiunii pentru
democraţiile occidentale. /subl. n./ /R/. Faţă de acestea, situaţia din
România se prezintă, după cum relevă cercurile diplomatice menţionate, în
următorul mod:
În politica internă, România a format un guvern democratic, însă întârzie
cu realizarea reformelor indispensabile unei recunoaşteri a caracterului său
democratic de către URSS şi aliaţi. Mai mult decât atât, se înregistrează
unele tergiversări şi formule, cari contravin spiritului instaurat de Naţiunile
Unite în Italia, Franţa, etc. Deasemeni, se înregistrează măsuri iritante
referitoare la clauzele de armistiţiu, cum sunt cele referitoare la circulaţia
monedei naţionale sovietice şi schimbul său în România, cererilor de vite
pentru întreţinerea armatei, cât şi celelalte cereri. Totodată latura politică
referitoare la înlăturarea elementelor fasciste, care se face mai mult prin
campanii de presă. Trecând la concretizarea situaţiei, diplomaţii neutri
relevă că o parte din partidul naţional ţărănesc şi aproape întreg partidul
liberal aşteaptă momentul păcii şi „momentul aliat”, pentru raţiuni rezidând

77)
F.P.C.M – S.S.I. – Dosar 6/1945
238

-
în teama alunecării spre un totalitarism, care ar putea fi comunismul şi care
nu ar respecta regimul proprietăţii private.
Aceste temeri, relevă cercurile menţionate, sunt superflue, deoarece
Uniunea Sovietică a declarat categoric că nu se amestecă în politica şi
administraţia internă românească /subl.n./ şi se ţine de cuvânt. Să se
reflecteze bine, subliniază aceleaşi cercuri, că nici Uniunii Sovietice nu-i
convine o experienţă comunistă în vreo ţară, unde să se rişte o nereuşită.
/Pentru noi, românii, totul este posibil. Gradul de suportabilitate este
nelimitat. Chiar și al absurdului. Aceste cercuri nu aveau de unde să
cunoască firea românului, gena sa – de supușenie față de jugul pe care ar
fi nevoit să-l poarte – n.n./. Ceea ce se poate aştepta în România sunt
reformele radicale în domeniul social, dar nu imediat şi nici împotriva
majorităţii poporului român. /R/. În concluzie, aceleaşi cercuri socotesc
necesare următoarele măsuri:
a/. O personalitate politică de prim ordin, democrată, să-şi asume
conducerea guvernului, declarând categoric că guvernul înţelege să
execute întocmai îndatoririle asumate prin armistiţiu.
b/. Să se anunţe categoric, că România să revină la politica lui Titulescu,
devansând-o chiar, printr’un act de amiciţie, în genul celui existent între
Cehoslovacia şi URSS.
c./. Să se întocmească un program de guvernare pe baza realităţilor din
ţară şi în care să se cuprindă revendicările populare din toate domeniile.

Punctul de vedere asupra partidelor din România văzut de Partidul

Comunist bolșevic al însușit de Partidul Comunist Român URSS,

Unele informații cu privire la partidele reacționare burghezo-

democratice din România. Autor C. Pârvulescu.
78)
Septembrie 1944. Traducere din limba rusă.
Partidul Național Țărănesc se află sub conducerea lui Iuliu Maniu și al
unui birou, în componența căruia intră: Nicolae Lupu, Ion Mihalache, Mihail
Popovici, Ghiță Pop, profesorul Hudiță, avocatul Penescu, dr. Solomon, Ilie
Lazăr, Aurel Dobrescu și Ionel Pop.
Iuliu Maniu este un reacționar dintre cei mai conștienți și consecvenți,
care în prezent este stâlpul întregii reacțiuni din România. Foarte bine l-a
caracterizat profesorul Stere, cu care acesta a avut un conflict după ce
național-țărăniștii au fost pentru prima dată la putere (1928-1931). Un timp
îndelungat, Maniu a fost avocatul bisericii de la Blaj și acolo și-a însușit
metodele iezuiților și anume: să-și ascundă cu o mare dibăcie gândurile și
intențiile să manevreze cu ușurință și să facă înscenări, să împingă în față
întotdeauna pe alții și în caz dacă planul lui nu reușește, vina să nu cadă
pe el. Îi place să se laude întotdeauna că el nu greșește niciodată; într-un
cuvânt, el lucrează întotdeauna în culise. S-a înconjurat de elemente care
tind spre îmbogățire și folosește acest lucru cu dibăcie. El este strâns legat

78)
F. CC al PCR – Secţia Organizatorică - Dosar 115/1944
239

-
de cercurile bisericii catolice precum și de cercurile bancare și moșierești.
Este foarte ambițios, arogant și conservator-reacționar, dar îi place să se
prezinte ca și cum ar fi un om modest, care se sacrifică pentru interesele
generale.
În ultimul timp el este foarte obosit /de aceea, comuniștii, fiindu-le milă
de el, l-au trimis să se odihnească[în închisoare – n.n./, dacă judecăm
după cuvintele dr. Petru Groza, care s-a întâlnit cu el de câteva ori, cu
ocazia tratativelor pentru formarea guvernului de coaliție. Maniu și-a
exprimat dorința de a pleca la moșia lui din Transilvania, dar deocamdată
el se mai află încă la București și participă la mișcarea politică.
Judecând după informațiile de care dispunem, în ultimul timp, la
conducerea partidului național-țărănesc se manifestă divergențe referitoare
la linia politică a partidului, legate de teama de a nu se pierde influența în
rândul maselor și, mai cu seamă, în rândul țărănimii. Am fost informați că
unii dintre liderii partidului național-țărănesc socotesc ca fiind greșită poziția
negativă a partidului față de platforma Frontului Național Democrat și își
exprimă teama că datorită acestui lucru ei își vor pierde influența asupra
maselor țărănești. Se afirmă, de asemenea, că unii dintre ei cer să fie
elaborat un proiect al reformei agrare, care să restabilească prestigiul
partidului național-țărănesc și să dea o lovitură comuniștilor, că există un
grup de inițiativă care încearcă să determine conducerea partidului
național-țărănesc să accepte aceste propuneri, însă Maniu, Mihalache și
alți membrii influenți din conducere se împotrivesc.
Conducerea partidului național-țărănesc este foarte îngrijorată în
legătură cu șederea îndelungată în România a tov. Vâșinski, în special în
ceea ce privește problema Transilvaniei, unde național-țărăniștii au comis o
serie de greșeli grave, mai cu seamă prin faptul că au organizat
”detașamente de voluntari Iuliu Maniu” și au trimis în Transilvania vechiul
aparat administrativ din 1940, cu ajutorul căruia au terorizat populația din
Transilvania de nord, eliberată de eroica Armată Roșie. /Încă un neadevăr,
ca foarte multe altele: Transilvania a fost eliberată de Armata Română, nu
de Armata Roșie. Și terorismul a fost și era (ca și astăzi) exercitat de unguri
asupra românilor, nu al românilor asupra ungurilor – n.n./. Când
comandamentul sovietic a înmânat ultimatumul referitor la necesitatea ca
întregul aparat administrativ trimis în Transilvania de nord de către
conducerea partidelor național-țărănesc și liberal, fără consimțământul
Comandamentului sovietic, să părăsească Transilvania de nord, în
rândurile partidelor național țărănesc și liberal acest ultimatum a produs o
panică serioasă. /Rușii nu aveau dreptul să se amestece în treburile interne
ale României (potrivit Tratatului de armistițiu cu Marile Puteri, țara noastră
era aliatul Marilor Puteri și nu un stat ocupat fără condiții de către hoardele
rusești, așa cum ne considera Rusia Comunistă - dușmanul de totdeauna
al României. Și în această situație, ca în multe altele, SUA, Anglia și Franța
nu au intervenit pentru a interzice URSS-ului acest amestec în guvernarea
României. Bineînțeles că nici nu doreau să aibă vreo intervenție mai
serioasă, deoarece așa era înțelegerea între aceste mari puteri. Sfera de
influență fusese deja stabilită - n.n./. După această cerere /adică ultimatum
240

-
– n.n./, Comandamentul sovietic a pus în fața partidului național-țărănesc
problema cu privire la necesitatea de a schimba tonul din presă în legătură
cu chestiunea Transilvaniei și, mai cu seamă în problema atitudinii lor față
de populația maghiară din Transilvania. /Presa era considerată că este
liberă, dar în Rusia Sovietică – stat totalitar – nu se aplica nici la ea, în
interior, această libertate, dar în România, pe care o considera ca fiind sub
ocupația ei? - n.n./. Maniu chiar a dat o declarație presei în legătură cu
dizolvarea și dezarmarea detașamentelor de voluntari care îi purtau
numele /desființarea detașamentelor a avut loc după o convenție făcută cu
PCR, în sensul că dacă guvernul Groza va desființa gărzile muncitorești,
atunci și PNȚ-ul va desființa detașamentele sale. Această înțelegere se va
arăta în detaliu, în cuprinsul acestei lucrări – n.n./, dar și în această
declarație el a încercat să falsifice adevărul, spunând că acești voluntari au
fost animați de sentimente patriotice înalte și că aceste bande de legionari
ar fi participat la lupele pentru eliberarea Transilvaniei /În niciun
detașament nu a fost primit vreun legionar, dar comuniștii, când nu le
convenea ceva spuneau că acel ceva este înfăptuit de către legionari –
n.n./. În realitate aceste bande au acționat în spatele frontului Armatei Roșii
și armatei române /Dragostea comuniștilor români față de sovietici se vede
chiar și acest referat comunist: armata roșie se scrie cu majuscule, iar
armata română se scrie cu litere mici – n.n./ făptuind crime, jefuind, violând
și terorizând populația pașnică. /Ungurii nu au putut da nici un singur
exemplu de crimă sau terorizare a ungurilor de către români, pe când presa
română a dat mii de exemple săvârșite de unguri împotriva românilor. A se
vedea documentele originale, de arhivă, din volumele 7 și 8 din lucrarea:
„Dezvăluiri. Fața necunoscută a Istoriei României. Memoria Istoriei”
(Arhivele Naționale, Fondul Președinția Consiliului de Miniștri-Serviciul
Special de Informații - Dosarele 22/1939, 37 vol.1/1940 și 50/1942) – n.n./.
Conducerea Partidului Național-țărănesc este foarte îngrijorată de faptul că
a scăpat ocazia să pună mâna pe principalele posturi de conducere cu
caracter politic, economic și administrativ din Transilvania de nord, în care
ar dori să dețină monopolul; ei se tem foarte mult ca nu cumva Transilvania
de nord să fie proclamată regiune autonomă. /Dorința de totdeauna a
iredentismului unguresc, ce va fi pusă, oficial, în aplicare de către domnul
Băsescu, în alianță cu domnul Ponta, în curând, prin noua Constituție ce va
apărea. – n.n./

În cercurile partidului național-țărănesc se afirmă că conducerea acestui

partid spera să compromită Partidul Comunist și F.D.P., că miniștrii și
conducerea noastră nu vor fi în stare să facă față situației grele din țară și
foarte curând vor fi compromiși, și atunci național-țărăniștii vor reuși să
preia puterea în mâinile lor. Din acest motiv Maniu și alți lideri cunoscuți ai
partidului național-țărănesc /Iarăși scrierea cu majuscule a P.C.și F.D.P.,
dar cu litere mici a PNȚ - n.n./ n-au intrat în componența guvernului. Însă
practica a demonstrat – spun ei – că, atât conducerea noastră cât și
miniștrii noștri, sunt superiori //prin ridicarea la rang de ministru al unor
simpli muncitori, absolvenți ai cursurilor neîncepute ale vreunui liceu, ca de
241

-
exemplu Gherghe Gheorghiu-Dej - n.n./ miniștrilor național-țărăniști și
conducerii lor. În ultimul timp, în cadrul conducerii, s-a discutat problema
înlocuirii unora dintre actualii miniștri ai național-țărăniștilor cu elemente de
prim rang. Comuniștii – spun ei - au profitat de greșelile comise de
național-țărăniști și, fiind în opoziție față de guvern și față de național-
țăeăniști, ei (comuniștii) s-au întărit atât în cadrul guvernului cât și în afara
acestuia.
În cadrul organizațiilor de jos, provinciale, ale partidului național-
țărănesc, domnește nemulțumirea, în special în acele locuri unde
organizațiile noastre au contact cu organizații național-țărăniste și
desfășoară în rândul acestora munca de lămurire asupra conducerii
centrale a partidului național-țărănesc, folosind în acest scop elementele de
opoziție din rândurile partidului național-țărănesc însuși /coloana a cincea –
n.n./. Aceste nemulțumiri se manifestă prin criticarea politicii reacționare a
partidului național-țărănesc în legătură cu primirea în rândurile sale a
gardiștilor și legionarilor, precum și în legătură cu orientarea politicii
partidului în direcția satisfacerii intereselor bancherilor și moșierilor,
ignorându-se total interesele maselor țărănești. În legătură cu aceasta au
avut loc manifestații politice ale organizațiilor național-țărăniste de jos din
Oltenia, din județul Argeș, din București, Teleorman etc. Chiar și în
Transilvania se constată o opoziție crescândă îndreptată împotriva lui
Maniu: unii membri ai organizațiilor național-țărăniste de jos părăsesc
partidul și intră în Frontul Plugarilor. Se cunosc multe cazuri când membri
ai organizațiilor național-țărăniștilor de jos și-au exprimat dorința de a
părăsi acest partid și a intra în P.C. Prof. universitar Ralea (care a fost
ministru în timpul conducerii țării de către guvernul național-țărăniștilor și în
timpul dictaturii regale, dar care colaborează cu noi din 1942), urmând
sfatul nostru, a acceptat propunerea Frontului Plugarilor de a vărsa
organizația sa în Frontul Plugarilor. Ralea susține că în organizația lui sunt
aproximativ 20 de organizații țărănești aflate în județele Vechiului Regat.
Până în prezent n-am avut posibilitatea de a verifica dacă afirmațiile lui
Ralea corespund adevărului, dar, bineînțeles, el se bucură de o anumită
influență, deoarece el a reușit să scindeze unele organizații național-
țărăniste. În jurul lui Ralea s-au grupat unii intelectuali cu un anumit
prestigiu. El editează un ziar și o revistă sociologică – „Viața Românească”
/subvenționată de PCR – n.n./. Odată cu aderarea lui Ralea la Frontul
Plugarilor, acesta a devenit o serioasă organizație țărănească, de care se
tem național-țărăniștii ca nu cumva aceasta să-i atragă pe țăranii aflați încă
sub influența partidului național-țărănesc, iar ei (național-țărăniștii) să
piardă definitiv țărănimea. Prof. Ralea desfășoară, în ziarul său, o
campanie bine orientată pentru demascarea lui Maniu și a politicii lui
antisemitice și antipopulare /că ar fi fost antisemitice să mai admitem, cu
toate că nu a fost, dar antipopulare în niciun caz. Românii niciodată nu i-au
agreat pe khazaro-evrei, datorită antiromânismului acestora, a lăcomiei lor
genetice etc. – n.n./.
Cu ajutorul organizațiilor noastre de partid și de masă, în întreaga țară
au fost create organizații ale Frontului Plugarilor. În Vechiul Regat țăranii,
242

-
de asemenea, intră cu încredere în rândurile acestei organizații, ca urmare
a propagandei desfășurate de organizațiile noastre pentru lămurirea și
popularizarea platformei și îndeosebi a problemei agrare și a altor
probleme țărănești. În ultimul timp, urmând directivele Partidului Comunist,
comitetele țărănești înlătură vechea conducere locală din comune numită
în timpul guvernului lui Antonescu și aleg noua putere formată din elemente
democratice și progresiste. De asemenea, sub conducerea comitetelor
țărănești sunt împărțite, pentru a fi lucrate de țărani, pământurile părăsite
de moșieri. /Încă un neadevăr comunist: Când comuniștii au ajuns la
putere, nu au luat numai pământul moșierilor, ci al tuturor țăranilor, făcând
cu forța „gospodării agricole colective”. Cei care s-au opus, ori au vorbit
numai cu vecinul (care l-a turnat la Securitate sau la partid) că n-ar fi de
acord cu colectivizarea, au fost condamnați și la câte 15-20 de ani temniță
grea, indiferent dacă respectivul era țăran sărac, chiabur sau avea o familie
numeroasă. – n.n./. Cu consimțământul maselor țărănești, comitetele
stabilesc condițiile de folosire a acestor pământuri. Acum comitetele
țărănești au fost însărcinate să pregătească toate datele necesare pentru
înfăptuirea reformei agrare încă până la începerea lucrărilor de primăvară.
Ele trebuie să stabilească cu precizie cât pământ trebuie expropriat în satul
respectiv, cui aparține acest pământ, calitatea lui, numărul țăranilor fără
pământ din satul respectiv, numărul țăranilor cu pământ puțin, numărul
țăranilor sau fiilor acestora care luptă pe front împotriva nemților și care
trebuie să fie în primul rând împroprietăriți cu pământ. Această chestiune a
stârnit o mare neliniște în rândul național-țărăniștilor, în special în cercurile
moșierești ale acestora. Atât timp cât această problemă se punea doar din
punct de vedere propagandistic, ei credeau că prin diferite manevre vor
reuși să amâne chiar și discutarea ei. Însă acum, când peste capul lor, s-a
trecut la pregătirea reformei agrare, ei și-au dat seama că au pierdut
partida. Era vorba că, pe lângă Ministerul Agriculturii, se va organiza, sub
conducerea secretarului de stat – Romulus Zărone, de la Frontul Plugarilor
– o comisie centrală pentru pregătirea reformei agrare, iar pe județe –
comisii județene ale Frontului Național Democrat, care cu ajutorul
comitetelor țărănești vor furniza materiale concrete comisiei centrale, în
atribuțiile căreia intră pregătirea reformei agrare. În ajutorul acestor comisii
vin acum prefecții Frontului Național Democrat, care se află în frunte a o
serie de județe. Eu cred că această muncă a Comisiei Centrale a și
început. Reforma agrară este o necesitate vitală. Ea este cerută de
majoritatea țărănimii, sprijinită de muncitorii organizați în sindicate, ea este
necesară atât pentru țărănime, cât și pentru asigurarea cu produse a
populației și armatei, care luptă împotriva nemților, precum și pentru
îndeplinirea condițiilor armistițiului cu Uniunea Sovietică. /Aceste comisii au
hotărât cotele obligatorii de produse agricole pe care țăranii, fie că aveau
teren agricol puțin, fie că erau chiaburi, trebuiau să le dea rușilor pentru
despăgubirile convenite prin Tratatul de Armistițiu; aceste despăgubiri le-au
luat rușii chiar de trei ori mai mari decât cele înscrise în Tratat – n.
n./.Personalitatea cea mai reacționară din România, în jurul căreia sunt
grupate toate forțele reacționare este Maniu. /Maniu le-a stat în gât
243

-
comuniștilor, de aceea l-au condamnat la moarte lentă – n.n./. De fapt el a
contribuit la venirea lui Antonescu la putere. El a întreținut legături strânse
cu Antonescu, l-a sprijinit, acoperit și stimulat în ducerea războiului
împotriva URSS. /Maniu nu l-a sprijinit pe Antonescu, ci dimpotrivă, când
Antonescu i-a cerut lui Maniu să participe la guvernare, acesta a refuzat.
După cum se știe, pe Antonescu l-a adus la guvernare Carol al II-lea, nu
Iuliu Maniu. – n.n./.
Iuliu Maniu și Dinu Brătianu, în memoriile lor adresate lui Antonescu
(printre care ei au încercat să înșele poporul), se preocupau nu de soarta
poporului și a armatei (care au fost jertfite pentru interese care le sunt
străine – ci pe ei îi interesau în primul rând ce se va întâmpla dacă Armata
Roșie va învinge armata germană, iar trupele anglo-americane nu vor sosi
în România înaintea Armatei Roșii? Maniu și Brătianu scontează pe tot
felul de divergențe între Uniunea Sovietică și anglo-americani (cu toate că
o astfel de posibilitate este exclusă) de care ei se gândesc să profite în
propriile lor interese, pentru întărirea pozițiilor lor. Pentru a-și menține
influența asupra micii burghezii și asupra țărănimii, ei răspândesc zvonuri
precum că Armata Roșie va fi învinsă și alungată de armata română cu
sprijinul trupelor anglo-americane, care vor sosi în România, iar comuniștii
români vor fi nimiciți. Aceste zvonuri sunt răspândite în provincie.
Până în prezent Maniu n-a renunțat la Basarabia și Bucovina de nord,
care, după părerea lui, trebuie să fie înapoiate României. De aceea, el nici
în ruptul capului n-a consimțit să-și asume răspunderea în calitate de prim-
ministru și să încheie armistițiul cu Uniunea Sovietică; el n-a vrut să se
angajeze și pentru ca să aibă posibilitate să ridice această problemă în
cadrul Conferinței de pace. El și-a exprimat părerea (și în oarecare măsură
acest lucru i-a reușit) că armistițiul trebuie semnat de un guvern format din
militari. Când tov. Pătrășcanu, președintele delegației guvernamentale
române care a semnat armistițiul, /și pe care comuniștii l-au asasinat – n.n./
a prezentat raportul în cadrul ședinței Consiliului de Miniștri după
înapoierea sa de la Moscova, Maniu s-a pronunțat împotrivă, exprimând
părerea că Uniunea Sovietică se amestecă în treburile interne ale
României. El a sabotat în mod conștient legătura cu Comandamentul
sovietic în timpul tratativelor pentru încheierea armistițiului, vrând ca
Armata Roșie să se aprovizioneze singură pe teritoriul României, pentru ca
ea să facă rechiziționări etc., ca mai târziu el să poată profita de acest
lucru, pentru a răspândi zvonuri și a discredita Armata Roșie. /Armata
Roșie s-a discreditat singură, după cum se va vedea din Buletinele Oficiale
românești, publicate în această lucrare – n.n./. Ei sperau că vor reuși să
compromită Armata Roșie, Uniunea Sovietică și mișcarea muncitorească
/mișcarea comunistă – n.n./ din România. Dar și în această privință
calculele lor au dat greș. Partidul Comunist din România și organizațiile de
masă de sub conducerea acestuia – iar în ultimul timp și întregul Front
Național Democratic – demască /adică minte –n.n./ în mod sistematic, pe
bază de fapte, toate uneltirile de provocare ale reacțiunii române. În
legătură cu tratativele pentru formarea guvernului de coaliție, partidul
nostru a comis o greșeală, consimțind să dezarmeze forțele patriotice, pe
244

-
de o parte, iar pe de altă parte a făcut concesii prea mari în problema
repartizării mandatelor. Conducerea reacționară a partidelor burgheze
profitând de aceste greșeli, numind chiar în Ministerul Afacerilor Interne pe
încă un secretar de stat pe lângă tov. Georgescu Teohari, numit de noi. De
asemenea, ei n-au acceptat propunerea FDP de a numi în calitate de
ministru de război pe generalul Vasile Rășcanu, care s-a obligat în fața
Frontului Național-Democrat să înfăptuiască epurarea armatei de
elementele fasciste și reacționare /Într-adevăr, au fost trecuți în rezervă cei
mai buni ofițeri, trimițându-se în Școlile Militare de Ofițeri ucenici, plugari,
majoritatea cu doar 4 clase elementare. Exagerat de puțini erau absolvenți
ai învățământului secundar. Mulți dintre cei cu 4 clase primare au ajuns
generali, nu pe merit, ci numai că aveau origine socială și stare socială
„sănătoase”, în detrimentul celor care aveau o mai bună pregătire, dar nu
aveau „stare socială sănătoasă” – n.n./.
N-au trecut nici două săptămâni după dezarmarea forțelor patriotice și
legionarii au trecut la acțiuni teroriste deschise. /Majoritatea legionarilor
periculoși au fost închiși de către Antonescu, alături de comuniștii activi, ori
au fugit în Germania și Spania. Ordinul cu dezarmarea forțelor patriotice a
fost anulat, comuniștii încălcând pactul făcut cu PNȚ de dezarmare
concomitentă a Gărzilor Maniu și a Gărzilor Patriotice. Astfel, Gărzile lui
Maniu au fost desființate, dar Gărzile Patriotice au fost reînființate – n.n./ cu
atât mai mult cu cât zilnic tovarășii noștri de răspundere primeau scrisori de
amenințare, în care grupările teroriste îi amenințau cu moartea.
Între partidele național-țărănesc și liberal nu există o înțelegere deplină.
Dar, în prezent, când ambele partide burgheze sunt amenințate de
descompunere, ele acționează în comun, în pofida divergențelor între ele.
Noi trebuie să profităm de această situație și acolo unde există posibilitate,
să manevrăm în așa fel încât să intensificăm aceste contradicții, ațâțând un
partid burghez împotriva celuilalt – aceasta în interesul poporului român.
Maniu este un dușman deschis al Uniunii Sovietice. El este acela care
sabotează în mod conștient îndeplinirea condițiilor armistițiului, îndeplinire
care constituie piatra de încredere a oricărui guvern din România și de care
depinde rezolvarea tuturor problemelor fundamentale ale României. Aceste
condiții se împletesc cu interesele poporului român /exact cum s-ar împleti
interesele hoțului cu interesele păgubașului – n.n./ De aceea, Partidul
Comunist din România duce lupta cea mai hotărâtă și consecventă pentru
îndeplinirea condițiilor armistițiului pe care și le-a asumat România. Politica
cercurilor conducătoare ale burgheziei reacționare, în frunte cu Maniu și
Dinu Brătianu se rezumă la sabotarea criminală a armistițiului. Ei se
împotrivesc arestării criminalilor de război și epurării aparatului de stat de
elemente legionare și fasciste. Ei sabotează refacerea industriei,
transportului și mărirea efectivelor militare /adică trimiterea de carne de tun
pe frontul din Apus – n.n./. În cadrul Ministerului de Război sunt concentrați
cei mai reacționari generali, care sabotează de sus forțele militare; ei fac
mobilizări de trupe nu pentru a le trimite pe front, ci pentru a dezorganiza
comitetele de fabrică, sindicatele, partidul nostru, partidul social-democrat,
pentru a împiedica activitatea noastră politică și organizatorică. / Pe de o
245

-
parte comuniștii îi critică pe generali că nu-i mobilizează pe cei apți de
luptă, iar pe de altă parte îi critică pentru că îi mobilizează. Ciudată
„gândire”! – n.n./ Acești conducători ai Ministerului de Război îi cheamă pe
legionari și nemți în armată pentru a-i salva de arestări și de trimitere în
lagăre de concentrare /cu alte cuvinte îi salvează de la închisoare, dar îi
trimite să moară pe front – n.n./. În ziarele lor ei duc o campanie
antisovietică mascată, iar pe comuniști îi denumesc troțchiști. În ultima
ședință a C.C. al P.C. din România, la care am participat înainte de
plecare, s-a luat hotărârea să se înceapă o campanie politică hotărâtă
pentru dezarmarea sabotorilor armistițiului și a criminalilor, care vor să
împingă țara spre prăpastie, în fruntea cărora se află Maniu. Prin fapte
concrete se va demonstra cum acești domni sabotează îndeplinirea
conștiincioasă a condițiilor generoase ale armistițiului încheiat cu Uniunea
Sovietică și Națiunile Unite.
Vom cere înfăptuirea neîntârziată a reformei agrare, care este cerută de
majoritatea covârșitoare a țărănimii, sprijinită de întreaga clasă muncitoare
organizată, arestarea imediată a criminalilor de război și epurarea
temeinică de legionari și sabotori a întregului aparat de stat, a
întreprinderilor și instituțiilor obștești, creșterea forțelor armate și
îndeplinirea hotărâtă a condițiilor armistițiului. De asemenea s-a hotărât să
se ia orientarea spre naționalizarea minelor de cărbune din Valea Jiului și a
marilor bănci. În problema scumpetei s-a hotărât să fie stabilite prețurile și
să se pună capăt speculei pe calea măsurilor administrative și a presiunii
din partea maselor. În ceea ce privește impozitele: să fie emisă o lege
referitoare la reforma impozitelor, să se stabilească impozite progresive și
proporționale cu veniturile, să fie desființate impozitele indirecte, din a căror
cauză crește scumpetea (20% și mai mult din salarii intră la fisc, prin
intermediul impozitelor indirecte). Să fie confiscat avutul criminalilor de
război și a celor care s-au îmbogățit pe seama războiului, și cu acești bani
să fie achitate sumele care decurg din condițiile armistițiului. Acum suntem
favorizați și de condiții obiective pentru desfășurarea cu succes a luptei în
vederea înfăptuirii acestor reforme. Pe de o parte poziția noastră în guvern
s-a întărit, iar pe de altă parte influența noastră în rândul maselor largi
populare este în creștere. Frontul Național-Democrat s-a întărit și a devenit
o forță politică, care se bucură de un larg sprijin din partea maselor
populare de la orașe și sate.
Reacțiunea mai pune însă speranțe în aparatul de stat, pe care caută cu
disperare să-l mențină și mai cu seamă în armată. Însă noi pătrundem și în
aceste sectoare. E drept, cu greu, dar totuși pătrundem. /Dacă fostul rege
Mihai nu ar fi trădat populația țării, la 23 august, alta ar fi fost soarta
României – n.n./. Toate aceste probleme fundamentale și altele care se vor
ivi vor fi popularizate pe larg în presă, în adunări, mitinguri etc., vor fi
mobilizate masele largi de la orașe și sate la lupta pentru înfăptuirea
acestora. Numai pe calea unei largi mobilizări a maselor populare și a
formării uni guvern al Frontului Național-Democrat poate fi salvată România
246

-
de catastrofa spre care o împing elementele ei reacționare, în frunte cu
Maniu.

Comuniştii de prim rang, fugiţi în URSS, se înapoiază în ţară

79)
Notă. 1.X.1944.
Se solicită eliberarea de liberă trecere pe numele Vasile Luca şi
Elisabeta Luca.

Comunismul îşi începe ofensiva împotriva opoziţiei democrate

Serviciul Special de Informaţii. Confidenţial-Personal. Secret.

80)
Notă din 20 Octombrie 1944.
În ziua de 19 Octombrie a.c., la orele 16, grupuri de muncitori din
partidul comunist şi social-democrat s’au încolonat pe diferite străzi din
Capitală, îndreptându-se spre Bdul Brătianu, spre Piaţa Victoriei, unde s’au
întâlnit cu alte grupuri. /R/. Erau lucrători, lucrătoare, ucenici şi ucenice din
fabricile /R/. În total era un număr de circa 10-12.000 de persoane.
Manifestaţia avea un aspect dezordonat. În capul coloanelor erau drapelele
Naţiunilor Unite şi pancarte pe care era scris: „Jos Guvernul”, Jos specula
şi sabotajul”, „Vrem mărirea salariilor, etc. S’a strigat „Vrem Guvern
Naţional Democrat”, „Jos Aldea”, „Vrem pe Lucreţiu Pătrăşcanu şi Petru
Groza”. La statuia Mihai Viteazul a vorbit Lucreţiu Pătrăşcanu cerând
demisia guvernului şi arestarea „criminalului Aldea”. /R/. Dl. Gen.
Dombrowski le-a promis tot sprijinul. Capii manifestanţilor dela coloanele
care se înapoiau pe Calea Victoriei, au cerut muncitorilor să nu
manifesteze în faţa Palatului Regal şi nici să ovaţioneze pe Rege, lucru
care a fost executat. /R/. Pe Calea Victoriei un individ bătrân care asista, a
spus că manifestanţii sunt nişte copii cari nu ştiu ce vor. Fiind auzit a fost
luat la bătaie de un grup şi în urmă ridicat de 2 soldaţi sovietici.
Rezoluţie: Relaţii cu privire la manifestaţia partidului Comunist şi Social
democrat din ziua de 19 Oct. crt.

79)
F.C.R. DIVERSE – Dosar 16/1944
80)
F.P.C.M.-S.S.I. – Dosar 4/1939

247

-
 Prefectura Poliției Capitalei. Buletin informativ al Prefecturii Poliției
81)
Capitalei. 21 Noembrie 1944. Situația de la S.T.B
În urma celor întâmplate în zilele de 15 și 17 Noembrie 1944 la S.T.B.,
când conducerea Sindicatului a forțat plecarea din fruntea instituției a
fostului Director Neamțu, și în urma faptului că acest conflict nu a fost
soluționat cu ocazia consiliului S.T.B. din 18 Noembrie a.c., Luni 20
Noembrie a.c., Sindicatul muncitorilor și al funcționarilor S.T.B. au lansat un
manifest către cetățenii Capitalei prin care caută să dezvăluie toate
neajunsurile întâmpinate de muncitorii acestei întreprinderi și acțiunea dusă
pentru remedierea acestor stări de lucruri. Se cere sprijinul pentru această
acțiune muncitorilor de la C.F.R., Malaxa, metalurgiști, etc.
Pentru a-și impune punctul de vedere, în urma unui cuvânt de ordine
lansat de Sindicatul muncitorilor de la S.T.B., muncitorii din depourile
Panduri, Vasile Lascăr, Bonaparte, o parte a lucrătorilor din ateliere și
funcționarii liberi, începând de la orele 8 dimineața au început să se adune
în fața Direcțiunei S.T.B.S-au strâns circa 2.000 muncitori și funcționari,
cărora le-a vorbit Farcaș, președintele Sindicatului S.T.B., Mohaș, Vianu,
Vinton și Blana, care au arătat că toate memoriile înaintate fostului director
Neamțu au rămas nesoluționate, din care cauză cei adunați insistă asupra
instalării ca director general al S.T.B. a d-lui ing. Grigore Manolescu. Luând
cuvântul ing. Manolescu arată programul său de lucru, după care se va
ghida în viitor în conducerea S.T.B.-ului. Anunță anularea tuturor
pedepselor. În viitor celor vinovați li se vor da 6 avertismente, după care va
urma concedierea. Deasemeni nu va mai aplica pedepse pecuniare și nu
va mai înainta Justiției pe recidiviști, întrucât cu aceste măsuri se lovește în
situația materială a celui vinovat. Anunță celor prezenți că a redactat 5
circulări cu asentimentul conducătorilor din Sindicat, ce conțin norme noi de
conducere cât și nouii conducători în posturile importante de la S.T.B.
Anunță că s-au format comisii de judecată, după specialitatea fiecărui
inculpat, astfel că cel vinovat în viitor să fie judecat și sancționat numai de
oameni cunoscători ai vinei imputate. Se va organiza o comisiune din 3
funcționari, restul completându-se cu muncitori, care se va ocupa în viitor
numai cu aprovizionarea pentru iarnă a muncitorilor și funcționarilor S.T.B.
Anunță totodată că pe lângă Direcțiune va rămâne în permanență Farcaș
președintele Sindicatului și un reprezentant al funcționarilor, care să
secondeze și să ajute la rezolvarea lucrărilor și nevoilor curente de la
S.T.B.
Face apel la cei prezenți să se înapoieze la servicii în ordine și să
urmeze directivele date de noua conducere. Față de această acțiune a

81)
F. CC al PCR – Secția Administrativ-Politică - Dosar 7/1944
248

-
muncitorilor, consiliul S.T.B., acționarii și Primăria Municipiului București au
fost convocați pentru 21 Noembrie a.c., spre a lua măsurile necesare.
Comunicat Min. Muncii.

Starea de spirit a muncitorilor

82)
Prefectura Poliției Capitalei. 21 Noembrie 1944.
Muncitorii societății anonime „Cauciucul Quadrat” au înaintat mai multe
memorii cu revendicări, reușindu-se în urma tratativelor duse cu direcțiunea
în ziua de 17 Noembrie a.c. să se admită acceptarea tuturor acestor
doleanțe, cu excepția concedierilor și angajării muncitorilor, punct pentru
care direcțiunea și l-a rezervat pentru sine. Față de această hotărâre a
direcțiunei, comitetul de fabrică a refuzat semnarea procesului verbal
încheiat cu ocazia acestor discuții cu direcțiunea anunțând că Marți 21
Noembrie a.c. se vor prezenta din nou cu delegații sindicatului respectiv și
vor căuta să forțeze direcțiunea să accepte integral revendicările formulate.
Chestiunea se urmărește de noi, având organele de poliție necesare la fața
locului.
Comunicat: Min. Muncii, Min. Ec.Naț.

ÎngrijorareP TeamăP Puncte de vedere ale aliaţilor

83)
29 Ianuarie 1945. Notă. Sursa: Kalinderu (18 Ianuarie 1945).
Cercurile anglo-americane dela noi sunt foarte pesimiste în ceiace
priveşte colaborarea în comisiunea rusă din cauza cererilor pe care le face
şi care sunt cu mult prea exagerate faţă de clauzele armistiţiului. /subl. n./.
În aceste cercuri se precizează că nu poate exista nici o îndoială că Ruşii
vor ridica pe toţi basarabenii şi bucovinenii din ţară şi că apoi vor ridica şi
pe toţi cei din lagăre pentru a-i duce la muncă /forţată – n.n./ în Rusia, unde
se resimte o mare lipsă de braţe de muncă din cauza mobilizării totale pe
care a făcut-o guvernul sovietic pentru a putea face faţă nevoilor frontului.
Este interesant de precizat că şi în cercurile comuniste dela noi se afirmă
că toţi basarabenii şi bucovinenii, precum şi toţi fasciştii şi legionarii aflaţi în
lagăre vor fi trimişi în Rusia. /Rușii, „eliberatori”, au procedat cu aceleași
metode ca naziștii. Între aceste două state nu a existat nici cea mai mică
diferență. Doar numele a fost diferit – n.n./. Date fiind necesităţile de
oameni pentru front, în cercurile anglo-americane se afirmă că Ruşii vor
încerca să facă şi o mobilizare generală în ţările ocupate de ei. Pentru a fi
preîntâmpinate alte acţiuni ruse, care nu se încadrează în clauzele

82)
F. CC al PCR – Secția Administrativ-Politică - Dosar 7/1944
83)
F.P.C.M – S.S.I. – Dosar 6/1945
249

-
armistiţiului, comisiunea anglo-americană a cerut comisiunii ruse să ia
toate măsurile necesare privind ocuparea teritoriului român, în sensul ca să
fie armată şi control rus numai pe o adâncime de 100 kilometri dela linia
frontului, aşa cum prevede armistiţiul, pentrucă – se afirmă în aceste
cercuri – este inadmisibil ca toată România să fie ocupată şi controlată de
Ruşi. /Subl.n./ Până în momentul de faţă nu se cunoaşte răspunsul
comisiunei ruse, care a comunicat la Moscova cererea comisiunei anglo-
americane. /Rușii nu au răspuns acestei cereri, dar nici comisiunea anglo-
americană n-a mai intervenit – n.n./
Rezoluţie: Dosar sursă

Ofensiva comuniştilor continuă. Atac frontal pentru înlăturarea

Guvernului Rădescu și instaurarea unui guvern completamente
comunist
84)
Serviciul Special de Informaţii. Notă. 29 Ianuarie 1945.
Se semnalează că lupta pentru răsturnarea guvernului şi înlocuirea lui
cu un guvern pur comunist a început cu ajutorul Sindicatelor Unite,
considerate ca Parlament Muncitoresc. Dl. General Rădescu N.,
preşedintele consiliului de miniştri, fiind informat de rezultatul ce-l
pregăteşte Congresul General al Sindicatelor, cu repercusiuni asupra
situaţiei interne a ţării, cât şi a actualului guvern, a căutat ca prin prezenţa
sa în mijlocul congresiştilor să înlăture sau cel puţin să atenueze campania
de răsturnare a guvernului, ce trebuia să urmeze. Rezultatul a fost – totuşi
– contrar aşteptărilor din cauza ordinelor precise ce majoritatea
congresiştilor o avea din partea PCR, cât şi în urma instrucţiunilor aduse de
Dl. Gheorghiu Dej dela Moscova, în privinţa luptei ce trebue să ducă
muncitorimea română şi Partidul Comunist pentru aducerea cât mai
neîntârziată la guvern a elementelor comuniste. Partidele istorice –
naţional-liberal şi naţional-ţărănesc, la care se raliază şi cel social-
democrat – conştiente de pericolul ce ameninţă ţara, sunt hotărâte să facă
zid în jurul M.S. Regelui – care este ameninţat – în cazul constituirii unui
guvern comunist. /Da, să facă zid în jurul lui Mihai care ne-a vândut țara
rușilor – n.n./ /R/.
85)
Craiova 3136 89. Sosită la Palatul Regal la 18 Feb. 1945.
M.S. Regelui Mihai I.
Maiestate, Comitetul FND-ului din jud. Dolj ţine să protesteze în faţa
Măriei Tale pentru actul nelegiuit săvârşit din ordinul Primului Ministru, de a

84)
F.P.C.M – S.S.I. – Dosar 6/1945
85)
F.C.R. – Dosar 331945
250

-
aresta 24 cetăţeni care constituiau Consiliul Comunal şi Primarul Comunei
Moţăţei Dolj, aleşi în mod liber de sătenii comunei. Cerem Măriei Tale să
puneţi capăt acestor provocaţiuni prin încredinţarea destinelor ţării, unui
guvern de adevăraţi democraţi şi patrioţi cinstiţi, unui guvern FND. Primiţi
Vă rog Sire sentimentele noastre adânc patriotice.
Comitetul FND Dolj. Roşianu.
86)
Craiova. 4026 90 21/2 22. Sosită la Palat 23 Februarie 1945.
Comisia locală a Sindicatelor unite din Craiova, luând cunoştinţă de
scenele odioase comise de legionari şi fascişti în Uzinele Malaxa Bucureşti,
se ridică cu toată puterea împotriva acestor crime şi cere Majestăţii Voastre
să ia măsuri împotriva acestor crime şi acelora care patronează aceste
bande de asasini în fruntea cărora se află Primul Ministru Rădescu şi Iuliu
Maniu, pe care Vă cerem să ordonaţi a fi imediat arestaţi, iar pentru a
aduce liniştea şi ordinea în ţară, Vă cerem să instituiţi un guvern al
Frontului Naţional Democrat.
87)
T.Severin. 287 62 5/3. Sosită la Palat la 6 Martie 1945.
Consiliul FND, organizaţia Mehedinţi, secretar N.Găină, cere în numele
unei mari demonstraţii din faţa Prefecturii, formarea unui guvern FND.

Sinteză: S-au trimis zeci de telegrame regelui, cerându-i-se „aprobarea

unui guvern de largă concentrare democratică având la bază programul
FND”.
Cerere de arestare a unor cadre administrative

Frontul Național Democratic. Consiliul Județean Severin.

88)
Proces-Verbal, dresat astăzi la 16 Martie 1945
Prezenți sunt membri Consiliului Județean F.N.D. S-a hotărât în această
ședință ca să se intervină pentru arestarea respectivă în alte cazuri
epurarea următorilor titulari în serviciile instituțiilor de Stat și particulare din
județ.
Ministerul de Interne.
1) Poliția din Lugoj cere arestarea imediată comisarii Adamescu Nicolaie
și Miloia Gheorghe Ion ca criminali de războiu întrucât au maltratat crud și
au torturat sub regimul Antonescian luptători antifasciști. S-a hotărât să se
expulzeze comisarii Bolboceanu Marcu Fetianu și Barbu Ion ca anti

86)
F.C.R. – Dosar 331945
87)
F.C.R. – Dosar 9/1945
88)
F. CC al PCR-Secţia Cancelarie - Dosar 150/1945
251

-
democratici, profasciști și pentru abuzuri săvârșite în funcția lor. La fel să
se epureze șeful de poliție Popescu Nicolaie, actualmente internat pentru a
se camufla într-un sanatoriu din Sibiu. În locul lui se propune ca șef al
Poliției din Lugoj, comisar Dr. Constantin Ciorogariu, din Poliția Lugoj, însă
numai cu delegație. Se mai epurează Soreanu Gh. pentru maltratarea
luptătorilor antifașciști, Dârmon, agent de poliție, pentru aceleaș motive.
Ambii sunt în cadrul disponibil.
La Poliția din Caransebeș să fie arestat imediat șeful poliției Câmpeanu,
pentru maltratarea și schingiuirea luptătorilor antifasciști, precum și pentru
uciderea patriotului Szabo Arpad, din Arad, prin torturi. Numitul se
încadrează în legea criminalilor de războiu. În locul acestuia să se
numească ca șef de poliție cu delegație Comisarul Boica, actualul subșef al
poliției de acolo.
Ministerul de Justiție:
La Tribunalul Lugoj să fie numit ca procuror șef al Parchetului
judecătorul Pașa Gh. dela Judecătoria Mixtă Lugoj, un sincer democrat, iar
ca procuror judecătorul Ionașu Leon, un democrat la fel de bun. Actualul
Șef procuror Dr. Rezei Fabius, în grad de consilier de Curte, să fie
pensionat. Actualul președinte de ședință Dr. Albulescu Dtru, ca un bun
democrat, se propune a fi numit ca prim președinte al Tribunalului Lugoj.
Deasemenea se propune numirea grefierului Anghelina Gh. ca prim grefier
al Tribunalului, în locul actualului prim grefier Stănescu.
Ministerul de Finanțe:
La Administrația Financiară se propune ca șef de serviciu Dr. Albu
Traian să fie numit administrator financiar în locul actualului financiar
Crista. Să se epureze controlorii Zănescu Ioan, Totir Ioan, Armench Virgil,
Stoian Nic. Dela Adția Financiară Lugoj, ca profasciști și șperțari și tot
astfel și funcționarul Hari, hitlerist periculos.
Ministerul Asigurări Sociale:
La Casa Asigurărilor Sociale din Lugoj să fie numit ca director cu
delegație avocat Traian Rebreanu, în locul actualului director Marga Emil,
antidemocrat și profascist.
Ministerul Educației Naționale:
La Liceul Industrial de Fete din Lugoj, să fie numită ca directoare Elena
Barbaroșie, profesoară la acel Liceu, în locul actualei directoare Vitcu Ana,
soția criminalului de războiu Col. Vitcu Nicolae. La Liceul de Fete Notre
Dame Lugoj, să fie epurată profesoara D-na Miter, soția criminalului de
răsboiu Miter, fost prefect legionar, autorul revoluției legionare din 1941. La
Liceul Comercial din Lugoj, să fie epurat criminalul de răsboiu Miter Tiberiu.
La Liceul Coriolan Brădiceanu, din Lugoj, să fie epurați prof. Pițu Aurel și
Mustețiu Ioan, pentru atitudini antisovietice, plus primul și pentru activitate
organizatorică antisovietică.

252

-
 Ministerul Comunicațiilor:
La Oficiul PTT Lugoj să fie epurată oficianta Nicoară Adela, pentru
propagandă hitleristă. Să fie trecuți la pensie următorii: Nepovim Maria,
Miclău Elvira, Nicoară Ștefan, Ardelean Petru, fiind profasciști. Actualul
diriginte, Gonciaruc Vasile să fie avansat ca ajutor inspector cu reședința în
Lugoj.
Întreprinderi particulare:
Se va epura Directorul Băncii Carațana Nicolaie Turcu ca filo-German
ca propagandist hitlerist susținător al regimului Antonescian și al campaniei
din Rusia Sovietică, și care și azi este fascist.
Farmacia Folberth Carol proprietarul acestei farmacii a fost hitlerist sub
regimul Antonescian a acaparat medicamente pe cari le ține dosite și azi, și
azi încă se află concentrat camuflat în Armata Română în calitate de
Farmacist Căpitan de rezervă. În general este un notoriu nazist. Cerem ca
această Farmacie să fie pusă sub administrația F.N.D.-ului Farmacistul
Fischer Otto. Tot odată confiscarea medicamentelor dosite în localitate și
împrejurimi.
Uzinele Șchramm și Ruttl din Topleț județul Severin se va aresta
imediat proprietarul acestei uzini Șchramm care era pe timpul lui
Antonescu conducător hitlerist, a fost consul German și organizatorul
Grupului Etnic German. Acesta s-a sustras dela rechizițiile dela muncă în
URSS și la fel a fost camuflat la Timișoara pentru a nu suferi rigorile legii
pentru faptul că a fost hitlerist adecă de la internarea în lagăr. Se
încadrează în legea criminalilor de războiu.
Cinematograful „Capitol” proprietarul acestui Cinematograf Stănilă
Nicolaie care are în perseverență o atitudine antidemocratică și dositor de
bunuri legionare. Cerem ca acest Cinematograf să fie sub administrația
F.N.D.-ului prin delegatul Apărării Patriotice Berceanu Melania.
Cenzura. Să fie înlocuit Colonelul Olariu care are o attitudine
antidemocratică, cu Doctor Alexandru Tiplea, îndepărtat din acest serviciu
pe timpul teroarei, din cauza ținutei lui democratice.
Grigore Popescu profitor de răsboiu autorul deciziilor rasiale
antonesciene având domiciliu la București, cerem imediat arestarea lui.
Semnează Consiliul FND

253

-
 Despre armistițiu

Ședința cu activul central din ziua de 27 aprilie 1945. Expunere

89)
privind îndeplinirea obligațiilor din armistițiu
Tov. Vasile Luca /alogen, nume adevărat: Lukacs Laszlo/: Tovarăși,
declar ședința deschisă. Trecem la punctul 3. Tov. Teohari raportează.
Tov. Teo. Georgescu /alogen, nume adevărat: Buran Tescovici/:
Tovarăși, la ordinea de zi a fost trecută aplicarea armistițiului. Este una din
problemele cele mai importante, care privesc întregul popor român și deci
privesc organizațiile noastre de partid. La 23 August, când eroica Armată
Roșie ne-a eliberat de sub jugul lui Antonescu, întreg poporul și-a dat
seama de acest act atât de important în viața lui. Dar, tovarăși, în acelaș
timp, poporul întreg cunoscând toată politica criminală a lui Antonescu și
clicei lui, politică de asasinare și jefuire a popoarelor sovietice, aștepta ca,
condițiile de armistițiu să fie grele, în raport cu pagubele cauzate Uniunii
Sovietice. Dar, tovarăși, dacă noi am știut despre generozitatea Uniunii
Sovietice /care pe lângă plătirea de trei ori a armistițiului, ne-a confiscat
toate avioanele, flota, ne-a arestat, pe ziua de 25 august 1944, peste
130.000 de militari pe care i-a trimis la muncă forțată în Siberia, unde au
albit pământul cu osemintele lor – datorită trădării numărului 1 al țării pe
care o conducea, fostul rege Mihai - și multe, multe alte „binefaceri” (se vor
vedea din documentele ce vor fi publicate în aceste volume) - n.n./, a
conducătorilor ei, în frunte cu Marele Stalin /care și-a ucis peste șase
milioane de concetățeni, în special în anii 1937 – 1939 -n.n./, am putut
constata că condițiile au fost mult mai generoase decât ne-am așteptat noi.
O singură comparație: aceste condiții care ne-au fost impuse /Aici se spune
adevărul, adică acela că ne-au fost impuse, dar și aprobate de comuniști și
de trădătorul Mihai de Hohenzollern (Casa de Hohenzollern este o familie
dinastică de electori, regi și împărați ai Prusiei, Germaniei și României.
Șvabi de origine, din Schwabenland, sudul Germaniei -, își iau numele de
la castelul Hohenzollern din vecinătatea orașului Hechingen (la câțiva km
sud de Tübingen, landul Baden-Württemberg), care, la cererea sovieticilor
i-a înlăturat pe Antonești, deoarece aceștia, pentru încheierea armistițiului,
cereau condiții ce nu conveneau rușilor. – n.n./, datorită jafurilor comise în
Uniunea Sovietică, erau comparate cu abia pagubele cauzate într-un
singur oraș din U.S. – Rostov. Adică cele 300 milioane reprezintă abia
pagubele cauzate într-un singur oraș! /Rămâi uimit, perplex, fără grai, când
citești o asemenea enormitate, spusă la nivel de conducere de stat de
către acești alogeni! – n.n./. După încheierea armistițiului - /Îmi cer scuze
că repet: Armistițiul cu rușii nu s-a încheiat la 23 august 1944, așa cum a
mințit trădătorul Mihai de Hohenzollern, la posturile de radio românești, ci la
12 septembrie 1944, tocmai pentru a le da răgaz hoardelor rusești să ne
jefuiască țara, considerată ca fiind capitulată fără condiții. Recomand

89)
F. CC al PCR - Secţia Cancelarie - Dosar 32/1945
254

-
românilor să se deștepte și să înțeleagă adevărul acelor zile. Dar, eu, în
ceea ce mă privește, sunt sceptic, nu cred în deșteptarea românilor, pentru
singurul motiv că ea, gloata, nu vrea să se deștepte. Sunt impasibili, ca
niște morți vii. Astăzi, puțini mai citesc aceste cărți care demonstrează,
documentar, adevărul istoric. Românul nostru, cel din zilele pe care le
trăim, nu este interesat decât de a privi la posturile de televiziune, al căror
patroni sunt alogeni sau la TVR, subordonat complet Puterii Demolatoare a
României sau le plac telenovelele sau știrile de scandal, de care abundă
televiziunile românești. Să trăiască Băsescu (alogen, nume adevărat
Braunovici), Ponta și cei care i-am avut până astăzi, din 1990 până/și în
prezent. Bravo lor că luptă numai pentru îmbogățirea lor rapidă, fără
scrupule, furând tot ce se poate fura, distrugând România, completamente,
- că ei conduc acest popor de imbecili (așa cum au spus Țuțea, Sorescu,
Goga, Ion Creangă și mulți alții) – pentru că nimeni nu li se opune din
această populație de necuvântătoare. Deșteaptă-te, române, că te-au
călcat hoții! Nu mai dormi în cizme! - n.n./.

Note informative (copii de pe unele documente sustrase din arhiva

CC al PNȚ, care se referă la evenimentele care au precedat venirea la
putere a Guvernului FND (4 aprilie 1945)

Acțiuni politice. Capitolul III. (Direcția Generală a Poliției –

90)
17.05.1945)
P.C.R. „Libertatea” de care organele „Scânteii” sunt zilnic pline.
Nu este greu de înțeles că dictatura comunistă se găsește la prima ei
etapă, că după suprimarea libertății presei, va urma aceea a întrunirilor
(care de fapt nici azi nu mai există), pe urmă a funcționării partidelor
politice, spre a se sfârși cu teroarea cruntă și sângeroasă, așa cum o
visează cei ce strigă „Moarte fasciștilor”.
Intervenția Statelor Unite. /După cum se știe. SUA nu au intervenit (în
fapte) niciodată pentru schimbarea regimului comunist, cu un regim
democrat. Au intervenit, totuși, în decembrie 1989, dar nu pentru binele
mulțimii României, ci pentru transformarea României în „groapa de gunoi” a
Occidentului și pentru „Distrugerea și cucerirea României fără război”,
aducând la conducerea țării alogenii și cozile lor de topor, străini de
interesele poporul român, dar puși pe jaf, pe îmbogățire rapidă, fără
muncă, prin pauperizarea populației și pentru a face sluj în fața
Occidentului. – n.n./.
Modul cum a fost instituit Guvernul Petru Groza în București, a provocat
un demers categoric și senzațional al Guvernului Statelor Unite. /Intervenția
a fost declarativă, sau cum se zice în popor, „a fost gargară”, cu nimic
concretă – n.n./. În ziua de 16 Martie a.c. Departamentul de Stat (Ministrul
de Externe din Waschington a făcut /o declarație – n.n./ că față de
evenimentele din România se impune convocarea unei consultări imediate

90)
F. CC al PCR – Secția Administrativ-Politică - Dosar 28/1945
255

-
între cele Trei Mari Puteri aliate. Guvernul American socotește că guvernul
prezidat de Dl. Petru Groza, leader comunist, este un guvern de minorități
și că în niciun caz el nu reprezintă toate elemenetele democratice ale țării.
/Dar nu peste mult timp americanii au recunoscut acel guvern – n.n./.
Guvernul American cere respectarea hotărârilor de la Yalta, pentru
menținerea securității și independenței României. Demersul American este
formal și categoric și este începutul unei acțiuni de cea mai mare
însemnătate. El este cu atât mai semnificativ, pentru că se produce într-un
moment când cele Trei Mari Puteri, colaborând victorios pe câmpul de
luptă, au nevoie de cea mai strânsă solidaritate. /Există o teorie, verificată
în practică: Întotdeauna au existat două Mari Puteri. Când s-a ridicat o a
Treia Mare Putere, două dintre ele s-au unit pentru a o lichida și a rămâne
numai două Mari Puteri. Astfel, Germania ridicându-se la rangul de a Treia
Putere, ea trebuia nimicită. Și a fost înlăturată. Astăzi există două Mari
Puteri (SUA și Rusia) și se ridică o a treia: China. Deci una dintre ele
trebuie să dispară. Este pe cale ca Rusia și China să se alieze, pentru a
distruge SUA ca Mare Putere. Și, după cum se vede, SUA va fi nimicită,
rămânând în lume numai Două Mari Puteri: China și Rusia. Pe mai
departe, după ce SUA nu va mai fi Mare Putere, se va ridica o alta, o
Putere care, de pe acum își arată germenii: Guvernul Mondial. Viitorul va
demonstra care din viitoarele Trei Mari Puteri va fi nimicită. După a mea
părere, nu este greu de prevăzut. Este greu însă de presupus când se va
întâmpla aceasta – n.n./.
În toate cercurile politice bucureștene se așteaptă cu încordare
momentul când se vor întruni delegații celor Trei Mari Puteri, spre a hotărî
măsurile ce urmează a se lua în vederea aplicării hotărârilor de la Yalta în
problema românească. /După cum s-a văzut, nu s-au întrunit niciodată. –
n.n./. Se pare că această conferință, în momentul când scriem, este
întrunită, nu se știe unde, și șefii misiunei americane și engleze din
București au părăsit țara, probabil în calitate de informatori la conferință.
/Imaginație ziaristică – n.n./.
Cum a fost reluată Transilvania de Nord.
Guvernul F.N.D. a sărbătorit cu mare triumf reintrarea autorității
românești în Transilvania de Nord, asumându-și meritul acestui succes, în
sine destul de important. Avem însă datoria să restabilim lucrurile în toată
realitatea lor, așa cum s-au petrecut. Transilvania de Nord a fost
recâștigată, mai întâi de toate, printr-o acțiune diplomatică dusă la timp de
oamenii potriviți și cu mijloacele potrivite. Autorul acestei acțiuni - știe toată
lumea – a fost în mod incontestabil Dl. Iuliu Maniu. În cele două ședințe ale
Consiliului de Coroană, din nopțile de 29 spre 30 și 30 spre 31 August
1940, Partidul Național Țărănesc a fost singurul care a protestat împotriva
arbitrajului de la Viena. /Cel mai mare protest (palpabil, nu declarativ) l-a
făcut Mareșalul Ion Antonescu, pornind războiul împotriva URSS pentru
eliberarea Basarbiei și Bucovinei, urmând a dezrobi, mai târziu, și Ardealul
de Nord. Prin trădare, acest fapt nu s-a petrecut. Ardealul s-a eliberat, dar
nu și Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herței – n.n./
256

-
 În prima din aceste două ședințe, Dl. Maniu a lipsit, iar Dl. Ion
Mihalache, în prezența Regelui Carol al II-lea, în numele Partidului a rostit
o cuvântare de protest, care va fi un titlu de glorie pentru D-sa și pentru
Partid, arătând împotrivirea acestuia contra cedării unei părți din provincie.
În noaptea următoare, Dl. Maniu care sosise de la Cluj, expuse din nou
punctul de vedere al Transilvaniei, care s-a unit cu țara Mamă, prin
hotărârile de unire de la 1 Decembrie 1918 la Alba Iulia și a cărei voință ar
putea singură să schimbe această hotărâre.
Îndată după consumarea ireparabilului, Dl. Iuliu Maniu a elaborat un
memoriu adresat lui Hitler și Mussolini, prin care protesta categoric
împotriva arbitrajului de la Viena. Întemeiat pe o largă documentare
istorică, statistică, politică, economică și socială, d-sa cere revizuirea
arbitrajului. Aceste memorii nu au fost nici decum zadarnice și infructuoase.
Dacă ar fi lipsit, s-ar fi putut crede în țară și străinătate că pierderea
Transilvaniei este consimțită de poporul românesc și că el însuși
recunoaște dreptatea pretențiilor maghiare. Protestele D-lor Mihalache și
Maniu au fost rezerva formulată de poporul românesc care a menținut în
străinătate conștiința că o nedreptate s-a înfăptuit și că trebuie curând sau
târziu revizuită. Într-adevăr, la o întrebare ce i s-a adresat, Dl. Eden a
declarat atunci că Guvernul Englez nu recunoaște arbitrajul de la Viena și
că pentru el actul este nul și neavenit, fiind contrar voinței poporațiunii
respective.
Prin relațiunile întreținute de Dl. I. Maniu și Dl. Mihai Popovici, acest
suflet de patriot, cu reprezentanții Corpului Diplomatic din București, și mai
cu seamă de reprezentantul Angliei (Ministrul Sir Reginald Hoare) și al
Statelor Unite (Ministrul regretatul Mott Gunther), guvernele respective au
fost necontenit ținute în curent cu problema Transilvaniei, care trebuie
revizuită. Astfel a fost pregătit terenul pentru misiunea Prințului Barbu
Știrbey și a D-lui C. Vișoianu la Cairo, unde nu au fost primiți decât după ce
s-au legitimat formal ca mandatarii D-lui Maniu, socotit de aliați ca singurul
factor reprezentativ al poporului românesc. Cei doi misionari au avut la
început o pozițiune foarte grea și numai după tratative prelungite au izbutit
să obțină recunoașterea dreptului nostru asupra Transilvaniei. După acest
prim succes, lovitura de Stat pregătită de Dl. Iuliu Maniu și executată cu
hotărâre și curaj de M.S.Regele Mihai /care, de fapt, la ordinul rușilor, a
trădat România, nu a eliberat-o, dându-le-o pe tavă, ca țară ocupată fără
condiții, așa cum se va vedea din documentele originale ce le voi publica în
acest volume. – n.n./ a fost a doua etapă în recâștigarea provinciei.
Nicăieri în aceste faze ale acțiunei, F.N.D-ul nu a avut nicio
contribuțiune și nu putea să aibă, pentru singurul motiv că această
înjghebare politică nici nu luase măcar ființă. Dar se va obiecta poate că
Transilvania de Nord a fost revendicată în Noembrie de administrația
românească și că ea nu a putut fi reocupată decât în luna Martie, grație
F.N.D-ului. Convingerea generală a țării întregi este ori că evacuarea
surprinzătoare și neașteptată a Transilvaniei de Nord a fost rezultatul
dureros al unei intrigi țesute chiar de F.N.D. care nu a șovăit să arunce pe
257

-
românii din Provincia aceea în gura răzbunării maghiare, spre a putea
înlătura administrația românească, înlocuind-o cu prefecții F.N.D.-ului și ai
Partidului Comunist Maghiar. Acest lucru se confirmă prin faptul că în
momentul evacuării Transilvaniei de Nord de către administrația
românească toată presa comunistă și comunistoidă a început plină de
satisfacții o campanie violentă împotriva P.N.Ț.-ului pe tema ororilor comise
de Gărzile Iuliu Maniu.
Deși atât personal, cât și prin presa Național Țărănistă, pe atunci încă în
funcțiune, conducătorii F.N.D.-ului au fost lămuriți că unele gărzi nu sunt
creațiunea nici a D-lui Maniu, nici a Partidului și sunt rezultatul unei
inițiative pur individuale bine intenționate, dar străine de Partid și că numele
de „Iuliu Maniu” le-a fost atribuit fără ca el să le fi autorizat, totuși F.N.D. și
presa lui au continuat și continuă atacurile până în momentul de față, că
așa cer interesele lui.
Cazul principal de „orori” de la Aita-Seacă (Trei Scaune) este
semnificativă. Cu prilejul unei mișcări de retragere trecătoare a trupelor
noastre în cursul luptelor din toamnă, în comuna aceasta au rămas 16
/militari/ români răniți, care nu au putut fi evacuați. Locuitorii secui au
măcelărit în mod barbar pe acei rămași în neputință de a se apăra. După
reocuparea localității, comandantul unui detașament de voluntari, aflând de
sălbătecia locuitorilor, a dispus decapitarea a 18 locuitori unguri din
comună.
Presa comunistă a avut și are cele mai violente cuvinte pentru
„sălbătecia românească”, trecând însă sub tăcere sălbătecia ungurilor, care
au măcelărit pe cei 16 soldați români și fără să amintească un cuvânt de
peste cei o mie de români asasinați în 1940 de trupele maghiare care au
ocupat Ardealul de Nord. /Comuniștii, la ordinul Cominternului, încă de la
înființarea Partidului Comunist din România, au dus o vie propagandă, nu
numai în presa lor dar și în toate cuvântările, dispozițiunile, instrucțiunile,
indicațiile, informările, notele etc trimise de C.C. către organizațiile
partidului, că România a fost un stat agresor, care s-a mărit prin ocuparea
Ardealului, a Basarabiei, a Bucovinei, a Dobrogei, nefiind, deci, un stat
național. Este tema susținută și astăzi de U.D.M.R. și organizațiile secuilor
și nu numai ele. Transformarea Statului Român național într-un stat
federativ este și scopul conducătorilor României de astăzi, politică dusă cu
perseverență, prin transformarea Constituției României care să ateste
înființarea regiunilor independente economic, pentru ca mai târziu să fie și
politic, iar nu peste mult timp să apară și cererea acestor regiuni de a
deveni independente din punct de vedere teritorial, spre a se alătura
statelor vecine. Cu alte cuvinte, se tinde la fărâmițarea României, așa cum
s-a petrecut cu Iugoslavia, Cehoslovacia etc - n.n./. În rezumat, „ororile” nu
sunt imputabile Partidului Național Țărănesc și nici administrației
românești, întrucât s-au petrecut înainte de intrarea ei în Ardealul de Nord.
Dar ele au fost un pretext pentru bolșevizarea provinciei, bun pentru a
putea procura guvernului F.N.D. un succes de popularitate, calculat mai
dinainte de reintrarea administrației românești în provincie.
258

-
 În jurul demisiei Domnului Iuliu Maniu.
Ziarele au publicat comunicatul P.N.Ț. prin care se anunța că Dl. Iuliu
Maniu fiind suferind dorește să se retragă de la conducerea Partidului.
Delegația permanentă, sporită cu acest prilej prin prezența foștilor Miniștri
și a șefilor de organizațiune, prezenți în București, au hotărât, la
propunerea D-lui Mihalache, în unanimitate, să nu se pronunțe asupra
acestei chestiuni așteptând să se lămurească situațiunea politică prin
evenimentele acum în curs. Propunerea a fost primită și de Dl. Dr. Lupu.
Marea majoritate a membrilor prezenți, adânc impresionați de gestul D-
lui Maniu, a înțeles motivele de sănătate invocate de D-sa, dar a regretat
din suflet hotărârea D-sale. Partidul are sentimentul că prin plecarea D-lui
Maniu, el ar pierde pe cel mai merituos, cel mai capabil președinte pe care
și-l poate da. De aceia numeroși membri depun stăruință pe lângă Dl.
Maniu pentru schimbarea hotărârii D-sale.
Perspective.
Oricare ar fi hotărârea D-lui Maniu, membrii delegațiunei permanente
sunt hotărâți să dea partidului o direcțiune clară și fermă și o conducere
conștientă de marile interese ale țării, hotărâtă să le apere cu toată
energia. Nu poate fi vorba de o criză a P.N.Ț. Domnul Ion Mihalache a
schițat aceasta, în cuvinte răspicate, în ședința delegației permanente: a
declarat că oricare vor fi hotărârile ce se vor lua, două lucruri vor rămâne
neschimbate: ideologia și programul țărănesc al partidului și metoda
democratică prin care se realizează acest program.
Presa guvernului vorbește de o „criză” a P.N.Ț. în realitate însă criza
bântuie în guvern. Comuniștii văd cu ochi răi pe foștii miniștri din F.R.N.,
care după ce au servit pe Regele Carol al II-lea, au fost gata să servească
și F.N.D.-ul și pe D-na Ana Pauker. Ei îi disprețuiesc și îi umilesc în orice
ocazie. La primul Consiliu de Miniștri, Dl. Tătărăscu încercând să țină o
cuvântare, a fost întrerupt de Dl. Gheorghiu Dej, care i-a cerut cu brutalitate
să-i slăbească cu discursurile și i-a amintit că scaunul pe care șade „are
numai trei picioare”. Comuniștii constată deasemenea că Dl. Anton
Alexandrescu nu le-a adus nici un aport. Dar slăbiciunea guvernului
provine în principal din faptul că Anglo-Americanii refuză să-l recunoască.
Dl. Eden a declarat în Camera Comunelor că nu va recunoaște în România
decât un guvern ieșit din consultarea liberă a opiniei publice, deci alegeri
făcute sub controlul aliaților. Reprezentanții anglo-americani s-au abținut în
mod ostentativ să participle la „Serbările” de la Cluj și nu au îngăduit să
participe nici chiar ziariștii lor din București. Nota Americană, prin care Dl.
Stetiniuc a anunțat că Guvernul Statelor Unite a făcut un demers pentru
instituirea unui guvern al tuturor forțelor democratice din România, în locul
guvernului unei minorități a zdruncinat definitiv situația Guvernului P.
Groza, care simte și el că stă pe fotolii cu trei picioare. /După cum s-a văzut
mai târziu, analiza și optimismul opoziției democratice, era o „beție cu apă
rece”. Opoziția română ar fi trebuit să studieze din timp și deci să și
cunoască derularea faptelor Partidului Bolșevic, în URSS, din 1917 și până
în 1943, pentru ca, prin analogie, să prevadă și ce se va întâmpla în
259

-
România sub dominația PCR, în cazul în care Germania pierdea războiul,
iar România ar fi căzut sub jugul URSS. Este o regulă precisă că
întotdeauna când pornești un război există alternativa: câștigi sau pierzi. În
amândouă cazurile să fii pregătit să iei măsurile ce se impun. De
asemenea, o altă regulă este aceea că două Mari Puteri ajung întotdeauna
la o înțelegere (cel puțin de moment), înțelegere de reîmpărțire a ciolanului,
pe spinarea țărilor mai mici. Dacă s-ar fi studiat toate acestea din timp,
opoziția democratică din țara noastră nu s-ar fi entuziasmat prea mult cu
presupusa venire a americanilor pentru a ne scăpa de comunism. Acest
entuziasm trebuia lăsat la mintea și înțelegerea gloatei neinformate, nu a
conducătorilor care dispuneau de surse precise de informații. – n.n./.
Loviturile grave, nimicitoare pe care le primește Germania din două direcții,
pe ambele fronturi, dau și în politica externă perspectiva unui sfârșit
apropiat al războiului.
Scene din „Serbările” de la Cluj.
Martori oculari ai serbărilor de la Cluj, date cu prilejul reintrării
administrației românești în Ardealul de Nord, povestesc scene și impresii
dureroase și umilitoare pentru sufletul românesc. Clujul e plin de unguri
veniți din Ungaria, în disprețul dispoziției categorice a Tratatului de
Armistițiu încheiat cu Ungaria, care prevede plecarea tuturor cetățenilor
unguri /deci nu a cetățenilor români de origine ungurească – n.n./ din
Ardealul de Nord. La defilarea făcută în fața tribunei regale, după un număr
de săteni români, au defilat timp de aproape un ceas ungurii comuniști,
având cocarde roșii și cocarde tricolore maghiare. În fruntea lor a defilat
faimosul Baron Aczel, care cu un an în urmă, într-o întrunire publică, ținută
la Șimleu, a anunțat organizarea unei formațiuni de „pușcași”, cu menirea
de a distruge românismul din Transilvania. „Trebuie uciși și exterminați cu
toții, nu cruțați nici femeile, nici copiii”, spunea Baronul cu o ferocitate
fanatică. Acum el defila în fața Regelui Mihai I și în fața Guvernului, cu
pumnul ridicat, strigând ungurește: „Trăiască Petru Groza!” iar din mulțimea
ce defila, se ridicau pancarde cu inscripția: „Moarte lui Iuliu Maniu!”
Când un detașament în uniforme maghiare, cu steag tricolor maghiar, a
defilat prin fața tribunei, M.S.Regele a rămas mut și nemișcat. /Pentru
arestarea Antoneștilor a știut să ia măsuri, dar pentru demnitatea țării pe
care o conducea n-a știut ce să facă „A rămas mut și nemișcat”. Ce lichea!
– n.n./. Dl. Tătărăscu a plecat ochii în pământ, iar Dl. Groza își sulfa nasul
prelung și nervos. Așa s-a sărbătorit revenirea Ardealului la Țara Mumă.
91)
„Serviciul Special de Informaţii. Notă din 7 Iunie 1945 „Pietraru”.
Comisiunea pentru Aplicarea Armistiţiului duce discuţiuni foarte grele cu
ruşii în ceeace priveşte cursul convenţional al dolarului. Ruşii pretind 3000

91)
F.P.C.M – S.S.I. – Dosar 19/1944
260

-
lei dolarul, Românii oferă 2000. /R/. Operaţiunea se referă la plata
despăgubirilor în executarea art.12 din Convenţia de Armistiţiu. Colectarea
cerealelor necesare aplicării armistiţiului a devenit o imposibilitate şi
încercările forţate au luat forme grave în judeţul Dolj, populaţiunea rurală
opunându-se cu ciomegele. /subl. n./ Se pretinde preţul negru de
1.400.000 lei de vagon de grâu şi plata în natură (bumbac, petrol,
încălţăminte, etc.)
Politica economică a primului ministru, Petru Groza. Prietenii săi
comunişti
92)
Serviciul Special de Informaţii. 18 Iunie 1945. Notă.
Guia Petru lui Moţu, domiciliază în Deva, Str. Regele Ferdinand Nr.6,
fiind proprietarul unui imobil cu două etaje. Ca studii are 4 clase
comerciale. La început s’a ocupat cu strângerea de prune şi poame pe
care le-a transformat în ţuică, realizând câştiguri mari. În prezent se ocupă
cu vânzarea de cherestea, având un depozit de materiale de construcţii şi
cherestea în oraşul Deva. Este unul din cei mai avuţi oameni din judeţ,
având legături de prietenie cu Dl. Petru Groza, a cărei politică o urmează.
În anul 1941, împreună cu Dl. Petru Groza şi cu directorul Urs Ioan dela
Creditul Agricol, au românizat averea evreului Goldschnith din Arad, care
consta dintr’o fabrică de lichioruri, contractul de românizare fiind aprobat de
C.N.R., prin intervenţia avocatului Rioşanu, actual secretar la P.C.M. În
cursul anului 1942, l-au înlăturat pe directorul Urs Ioan, pe care îl luaseră
ca tovarăş, numai datorită faptului că era refugiat şi spre a fi scutiţi de
anumite taxe şi impozite asupra averii lui Goldschnith.
Pentru a se putea pune în funcţiune fabrica de lichioruri, prin intervenţia
D-lui Petru Groza s’a aprobat în acele timpuri D-lui Guia Petru un împrumut
de 14.000.000 lei. Fabrica de lichioruri şi averea lui Goldschnith din Arad
au fost administrate de un alt om al D-lui Petru Groza, anume, Belea Miron
din Deva. De circa 30 de zile Guia Petru lui Moţu a fost numit Preşedintele
Sindicatului Exportatorilor de Vite din România, iar ca avocat al acestui
Sindicat a fost numit nepotul D-lui Petru Groza, D-l Liviu Petreu, care până
nu de mult a fost inspector de românizare. Din investigaţiile făcute s’a
constatat că Guia Petru lui Moţu, precum şi alţi membri ce fac parte din
acest Sindicat, nutresc sentimente antisemite, deoarece D-l Mircea Oprea,
preşedintele Sindicatului Exportatorilor de Vite din judeţul Hunedoara /R/ a
dat instrucţiuni să se evite a se introduce evrei în acest Sindicat, motivând
că aceştia vor căuta să înlăture elementul românesc din această unitate.
/Evreii se aseamănă cu puii de cuc. Deoarece cucul nu-și face cuib, lasă
ouăle în alte cuiburi, - un singur ou în fiecare cuib - pentru a fi clocit odată
cu celelalte ouă. Când puiul de cuc a ieșit din ou, fiind mai mare ca ceilalți
pui, deci și mai puternic, rând pe rând îi aruncă pe puii din cuib. Aceasta,
92)
F.P.C.M.– S.S.I. - Dosar 186/1941
261

-
pentru a avea toată hrana de la pasărea care l-a clocit. Așa fac și evreii –
n.n./ Toţi trei, amintiţi mai sus, fac parte din „Frontul Plugarilor” şi sunt vechi
prieteni de-ai D-lui Petru Groza. /R/. Guia Petru lui Moţu în calitate de
preşedinte al exportatorilor de vite din România face afaceri enorme –
afaceri de care nu este străin nici Dl. Petru Groza -, deoarece prin acest
Sindicat se cumpără şi transportă toate vitele, carne şi alte produse
agricole pentru U.R.S.S., în care scop Ministerul Domeniilor i-ar fi pus la
dispoziţie o sumă de câteva miliarde.

Aservirea economică a României Uniunii Sovietice. Închirierea

porturilor Constanţa, Galaţi şi Brăila
93)
Serviciul Special de Informaţii. Notă. 20 Iunie 1945 (P).
Prevăzută în Convenţia economică dela Moscova, către societăţi mixte
româno-ruse, este interpretată de către naţional ţărănişti drept „o lovitură
piezişă” dată anglo-americanilor, şi în acelaşi timp „îngenuncherea
independenţei României”. Aceste cercuri comentează că România a
acceptat o clauză a închirierii, fără măcar a face o rezervă cu privire la
viitorul statut al Dunării şi că „în realitate această închiriere înseamnă
punerea principalelor porturi sub controlul rusesc”, având în vedere că,
potrivit convenţiei, direcţiunea generală a acestor societăţi va fi sovietică.
Epurarea presei
94)
Sinteză: S-a emis un Decret-lege pentru epurarea presei.
Tribunalul Poporului
Raport asupra activității Tribunalului Poporului dela înființare până
95)
la 29 iunie 1945. Nr. 535/1945. Fără semnătură
Introducere.
În luna Februarie 1945, Tribunalul Poporului și-a început activitatea
luând în cercetare cazurile deferite de către Președinția Consiliului de
Miniștri. Aceste cercetări s-au început într-un moment politic, când
contradicțiile interne mergeau spre ascuțire deschisă. Reacțiunea
reprezentată prin clica din sânul guvernului Rădescu arestase în urma
campaniei puternice de masse și de întreaga presă adevărat democratică -
timp de câteva luni – o serie de persoane, ce în urmă au fost deferite
acestui Tribunal spre cercetare.

93)
F.P.C.M – S.S.I. – Dosar 19/1944
94)
F.C.R. – Dosar 33/1945
95)
F. CC al PCR – Secția Administrativ-Politică - Dosar 73/1945
262

-
 X
Au fost numiți de Ministerul Justiției, la început, opt acuzatori publici.
Prima lege după care a pornit organizarea Tribunalului Poporului împărțea
acest tribunal în două părți:
1. Tribunalul Special, pentru judecarea celor vinovați de dezastrul țării.
2. Curtea marțială, pentru judecarea criminalilor de război.
Acuzatorii publici au fost numiți: D.Săracu, A.Bunaciu, R.Leibovici,
A.Drăghici, A.Sidorovici, Stroe Botez, Camil Suciu, E.Angheliu, C.Mocanu,
C.Vicol, Petre Grozdea, Mayo, Al.Iorgulescu, M.Pompilian, Cornescu.
Această instanță (Tribunal și Curte) avea doi acuzatori publici șefi:
Tribunalul Special pe Lungulescu – consilier de Curte – iar Curtea Specială
pe Moiseanu.
După 6 Martie 1945, legea care nu corespundea cerințelor, atât politice
cât și juridice democratice (nedând drept acuzatorilor publici a se sesiza
din oficiu în privința criminalilor de război) a fost necesară și posibilă cu
oarecare întârziere: apariția nouei legi nr.312/45 care este în vigoare. După
această lege au fost contopite cele două cabinete, într-o singură instanță,
denumită Tribunalul Poporului. A avut loc o reorganizare a cabinetelor,
luând ființă 15 cabinete de instrucție cu 15 acuzatori publici. Activitatea
propriuzisă a fost relativ intensă după 6 Martie 1945 de când s-au instruit și
au terminat instrucția unor cazuri, făcând posibilă judecarea a 4 loturi de
criminali de război:
I. Gl. Macici și alți 36 de criminali de război, printre care și gl.
Trestioreanu.
II. Lotul ziariștilor, dintre care 7 prezenți, 3 absenți.
III. Lotul: ororile de la Râbnița, Mărculești și alte localități, în frunte cu
Lt.Col. Agapie și Mr. Ștefan Mihăilescu.
IV. Lotul care se judecă acum în frunte cu Gl. Topor. Din tabelele
anexate se poate face o ideie generală asupra activității fiecărui cabinet în
parte.
X
În judecarea acestor loturi, am depus toate stăruințele pentruca să
evidențiem latura politică a acestor procese și să mărim, în consecință,
încrederea poporului în această instanță. După fiecare proces s-a întrunit
celula de partid și s-a făcut o analiză critică a procesului, prelucrându-se
părțile pozitive și negative și căutând ca toate greșelile constatate, să nu le
mai repetăm. S-a format un birou restrâns, din care 3 lucrează în
permanență și care ține legături cu comitetul județean. Deși chestiunea
comutării pedepselor primului lot a fost prelucrată destul de adânc cu
membrii de partid (în celulă), am neglijat o prelucrare și cu ceilalți acuzatori
publici care nu sunt membri de partid /cozi de topor – n.n./.
Acest lucru s-a realizat în mare măsură, astfel că autoritatea Tribunalului
Poporului este azi recunoscută /De cine? De URSS, bineînțeles – n.n./ atât
263

-
asupra obiectivității și felului cum se apreciază faptele comise de fiecare
criminal de război, cât și imparțialitatea în pronunțarea sentințelor de către
completul de judecată. /La aceste procese, avocații apărării nu au avut
drept la cuvânt, ci au fost simple persoane fizice, prezente doar cu trupul.
În unele procese, nici nu au avut voie să intre în sala de judecată, pentru a-
i apăra pe inculpați – n.n./.
Greșelile și lipsurile membrilor de partid în organizarea activității la
Tribunalul Poporului.
1. Prima greșeală este că nu s-a înființat celula de la începutul
organizării noastre aici și astfel nu am dus o viață partinică, nu am
constituit acel motor necesar pentru antrenarea întregii munci și
coordonarea activității tuturor acuzatorilor publici. Și astfel, ducând fiecare
munca izolat și neîntrunindu-ne pentru a discuta și a încerca să se
remedieze lipsurile constate și greutățile întâmpinate, nu am putut da acel
aport care putea eși dintr-o muncă organizată și colectivă, învățând noi din
experiența altora. De aici a desurs o activitate lipsită de coherență la unele
cabinete și chiar o pasivitate sau o inactivitate. De exemplu:
a) cazul Stroe Botez – care deși membru de partid – a lăsat pe planul al
doilea această muncă, ținându-se de altă activitate – de sindicat. Stroe
Botez a subapreciat munca ce trebuia să o depună aici, din care cauză
cabinetul respectiv a dat un randament extrem de slab și a fost nevoe de
înlocuirea sa;
b) cabinetul I. Cornescu a fost înlocuit;
c) cazul H. Leibovici. Acesta a căzut în anumite greșeli (a se vedea
ancheta făcută în cazul H. Leibovici), ajungându-se la înlocuirea lui;
d) D.Mayo a fost de la început însărcinat cu cercetarea Centralei
Evreilor. Alegerea a fost nefericită, din toate punctele de vedere. Nu s-a
reușit după 4 luni de activitate să se dea spre judecare un lot cât de mic.
/Corb la corb nu-și scoate ochii. Evreii, spre deosebire de noi, românii,
întotdeauna au fost solidari între ei și au uns toate osiile, pentru a le merge
căruța fără poticneli – n.n./;
e) cabinetul I.Raiciu este în aproape completă inactivitate;
f) M.Popilian nu a făcut altceva decât să dea patru ordonanțe de clasare
în cause principale (care trebuesc cercetate din nou). Același lucru s-a
întâmplat cu magistratul Condeescu, care s-a dovedit ulterior a fi un
reacționar convins, care în ultimul timp nu s-a sfiit să-și arate deschis
opiniile sale. A fost înlocuit;
g) la cabinetul X ziariști, care, cu mare întrerupere de muncă, deși are
doi acuzatori publici a dat un lot de 7 criminali de război (completat în
ultimul moment cu alți 3 criminali de război), deasemenea stagnează.
Urmează măsuri pentru înlocuirea acestora;
h) președintele completului de judecată al Tribunalului Poporului,
magistratul Tabrea, s-a dovedit că este un bandit, am luat măsuri pentru
264

-
îndepărtarea lui. El făcea discuții, în particular, cu acuzații, manifestându-și
„scârba” față de Tribunalul Poporului.
Greutățile întâmpinate în activitatea Tribunalului Poporului.
1). Prima greutate a fost întâmpinată din partea acuzatorilor publici șefi:
Lungulescu și Moiseanu – ei înșiși niște reacționari, care nu făceau altceva
decât să frâneze munca depusă de acuzatorii publici conștienți și să
servească astfel reacțiunea, alături de criminalii de război.
2). Autoritățile, care de la început au întârziat în a pune la dispoziția
Tribunalului Poporului pe acei criminali de război /De unde se știa că sunt
criminali de război înainte de a fi judecați? Și dacă se știa (existau probe
juridice) de ce mai erau cercetați?– n.n./ care erau ceruți pentru cercetări.
În special s-a remarcat această întârziere la unitățile militare legate de
Ministerul de Război și mai cu seamă în sânul Ministerului, care deși este
obligat a-și da autorizația pentru arestările ce noi le cerem, acestea nu se
dau. S-a sesizat chiar Comisia Aliată de Control / adică sovieticii – n.n./,
care, prin maior Antasev, fără ca noi să le sesizăm acest lucru, ne-a cerut a
le da astfel de cazuri concrete, unde s-a cerut (în luna Mai 1945) autorizații
de arestare de la Ministerul de Război și nu s-a primit răspunsul. La
Ministerul de Război trebuie făcută o curățenie radicală, „o aerisire”, la fel și
la Marele Stat Major. Greutăți similare întâmpinăm și în cererea de a ne
trimte, ca informatori sau martori, diferiți ofițeri. Astfel sunt cazuri la Cab. IV
când au fost necesare câte 7 adrese de a ne trimite pe un colonel ca
informator. Alte greutăți au fost întâmpinate în prinderea criminalilor de
război, urmăriți ca dispăruți; astfel sunt cazuri când dintr-un lot de 32 de
acuzați sunt lipsă circa 15-16.
În activitatea Tribunalului am avut de combătut o serie întreagă de
curente străine demersului normal al acestuia, printre care: o activitate
polițistă la unii (H.Leibovici), o sărire peste cal la alții de a aresta martori și
informatori, cât și arestări făcute cu ușurință, fără probe concrete.
X
Un alt fapt anormal, prin care înțelegem să-l semnalăm Comitetului
Central, este și faptul că în ultimul timp au fost eliberați din închisoare, puși
în libertate sau cu domiciliu obligator (care în majoritatea cazurilor nu se
respectă) o serie de personalități zise marcante: foști miniștri în guvernul
Antonescu și generali din clica sa. Acest fapt a provocat o vădită
nemulțumire și un aspect de neînțeles, atât în închisoare unde au rămas
ceilalți arestați (din care mulți au mai puține vini și mai săraci și grade
inferioare), cât și în opinia publică, care începe să clevetească. Aceasta se
întâmplă din cauza familiilor celor rămași la închisoare și care colportează
nemulțumirea în opinia publică. Nemulțumirea ia forme care ne pun în
situații destul de dificile, când suntem întrebați de rudele celor rămași
închiși, că de ce s-a dat drumul foștilor miniștri și trebuie să plătească
același „acar Păun” și sub regimul democrat de astăzi. De exemplu: Ovid
Vlădescu, care este liber (deși i s-a fixat domiciliu obligator). Gl. Nichitiu,
265

-
Carlaonț, Marian, Bucilă, Stoenescu, Petrovici și alții.De remarcat că Ovid
Vlădescu, unul din principalii vinovați, mâna dreaptă a Antoneștilor,
sfidează și azi opinia publică și chiar pe unii acuzatori publici, afirmând că
Partidul Comunist i-a dat drumul și că i-a propus să lucreze cu el, și el nu
vrea, căci el e mare personalitate și nu vrea să știe lumea că ar lucra cu
Partidul Comunist. Un alt fapt este următorul:În ulițele evreești s-a început
o transacționare cu depozițiile de martori – atât în apărare cât și în
acuzare, - o serie de șantaje, în special în populația evreiască, cu care
avem de luptat și cu care avem mari greutăți în strângerea materialului de
cercetări. /Comuniștii de la Putere – majoritatea evrei – doreau să-i scoată
pe Antonești vinovați de holocaust, care nici nu a existat, dar pentru
aceasta le trebuiau să strângă și dovezi. „Evreii de pe aceste ulițe” (dacă ar
fi fost holocaustul, atât de trâmbițat astăzi, cum de mai viețuiau acești evrei
„pe ulițele evreiești din București”?) ne având astfel de dovezi, se înțelege,
de la sine că nu puteau da „materiale de cercetări”, adică „De unde nu ai
nici Dumnezeu nu cere”. Mai târziu, Elie Weisel le-a inventat, iar alogenul
Traian Băsescu a și dat o Lege privitoare la interzicerea combaterii
existenței acestui holocaust. Pentru că Băsescu este mai apropiat de etnia
lui decât de țara pe care o conduce! – n.n./.
Perspective. Din cercetările făcute până în prezent, marii vinovați deabia
acum încep să se contureze. Este vorba de mari comandanți de unități –
foști și actuali – precum și conducerea celor două secții de la Marele Stat
Major, care a avut alături de guvern plenitudinea puterilor și au comis în
baza lor mari atrocități, prin ordinele și măsurile luate de aceștia. Întrucât în
scopul reorganizării cabinetelor Tribunalului Poporului au fost scoși o serie
de acuzatori publici și astfel cabinetele au rămas descompletate și cu multe
dosare în suspensie, avem nevoe de 4-5 acuzatori publici serioși, persoane
de totală încredere și cu oarecare pregătire în această materie – muncitori
și intelectuali /Interesant! Nu se doreau „acuzatori publici” (adică procurori)
cu pregătire de specialitate, ci „cu oarecare pregătire” – n.n./ și care să
muncească efectiv. Cu atât mai mult cu cât este actual cazul Iașilor. Un
sector care nu a fost cercetat până acum de Tribunalul Poporului, decât
foarte puțin, a fost Iași și Moldova. Ni s-a adus la cunoștință că la Iași sunt
arestați circa 130 de personae, ținute de luni de zile, necercetați și
neverificați, la un loc cu infractorii de drept comun. S-a hotărât cu tov.
Lucrețiu Pătrășcanu trimiterea unui acuzator public acolo, pentru trierea
materialului și în special pentru verificarea arestărilor, căci din informații, ar
fi arestați oameni cu vini minime. Totodată acuzatorul public ce se va
deplasa la Iași va cerceta și cele trei mari crime de război și anume; trenul
fantomă, masacrul și asasinatele în massă la evacuarea populației
evreești. /În documentele CC am găsit un material al CC-ului în care se
scrie că vinovați de asasinarea evreilor de la Iași, precum și morții evrei din
trenul fantomă sunt germanii din Formația SS. Materialul acesta îl voi
publica într-unul din volumele cu tema respectivă – n.n./
Încă o cauză care se adaogă la îngreunarea cercetărilor este că,
majoritatea celor care au făcut crime de război, le-au făcut pe teritoriul
266

-
sovietic, în diferite regiuni, Odesa, Rostov, Crimeia, Caucaz și altele, iar
Comisia Aliată de Control, căreia i-am cerut și ne-au promis sprijinul, până
acum nu ne-au dat nici un fel de material, lucru care a adus ca o parte
dintre acuzatorii publici, care au cazuri în cercetare, dați de Președinția
Consiliului de Miniștri, de la început, fie că o parte îi ține fără să aibă niciun
fel de probe, o altă parte le-a făcut ordonanțe de deplasare sau punere în
libertate provizorie, oameni cari au fost implicați chiar de către Comisia
Aliată de Control, ca criminali de război. /Păi, dacă această Comisie Aliată
de Control avea cunoștință și probe pentru „oameni care au fost implicați”,
care era cauza de nu trimiteau Tribunalului Poporului un oarecare
„material”? Din nerăspunsul sovieticilor se poate trage concluzia că
sovieticii nu aveau probe, adică n-au fost crime de război din partea
Armatei Române, pe teritoriul lor - n.n./

Mărturii. Concluzii ale Serviciului Special de Informaţii

Serviciul Special de Informaţii. Buletin Informativ.(3 – 10 August

1945). Observaţiile Serviciului.
96)
/Referitoare la P.S.D.- Titel Petrescu – n.n./.
Conducătorii partidului social-democrat examinând hotărârile privitoare
la România, publicate în comunicatul conferinţei dela Potsdam, au găsit că
ele sunt defavorabile guvernului Dr. Petru Groza şi bazându-se pe aceste
consideraţiuni au continuat activitatea de subminare a temeliei actualului
guvern. Combaterea guvernului s’a făcut prin întruniri publice, cât şi printr’o
activitate de culise împreună cu partidele istorice, caracterizate prin întâlniri
şi consfătuiri dese, cât şi prin tratative pentru realizarea unui acord între
cele trei partide în sensul ca, pentru provocarea crizei de guvern să se
utilizeze, la momentul oportun, demisia reprezentanţilor social-democraţi
din guvern, în schimb Dinu Brătianu şi Iuliu Maniu să susţină o formulă cu
Titel Petrescu ca preşedinte de consiliu.
În ipoteza unui eşec al acestei tactici, social-democraţii au pus în linie o
echipă de fruntaşi cari să întreţină o atmosferă prietenoasă în relaţiile cu
guvernul şi chiar cu partidul comunist, pentru ca în acest fel să se menţină
la putere în cadrul Frontului Naţional Democratic. Se observă o totală
rezervă a grupului Lotar Rădăceanu, Teodor Iordăchescu şi Mişa Levin,
ceeace face să se creadă că această poziţie de rezervă, cât şi
neparticiparea activă la acţiunile lui Titel Petrescu, menţine în sânul
partidului social-democrat o disensiune politică reliefată de noi în Buletinele
anterioare.
Raporturile partidului social-democrat cu partidul comunist sunt
încordate şi pare că divergenţele se vor adânci şi mai mult în viitor. În
concluzie, partidul social-democrat se menţine în echivoc, joacă pe toate
tablourile, mânat de un spirit oportunist. În continuare combate şi

96)
F.P.C.M. – S.S.I. – Dosar 60/1945
267

-
îndrăgeşte guvernul Dr. Groza, menţine F.U.M.-ul şi totodată atacă pe
comunişti, conlucrând şi aranjând în acelaşi timp acorduri cu partidele
istorice pentru răsturnarea guvernului actual şi instaurarea unui alt guvern
cu nuanţă pronunţat reacţionară. /R/.

Regimul comunisto-bolşevic îi arestează pe membrii partidelor

istorice, dar mai ales pe țărăniști
97)
Serviciul Special de Informaţii. Notă din 17 August 1945.
În cercurile largi ale populaţiei, şi în deosebi în cele ale partidelor
istorice, se comentează cu multă amărăciune faptul, că teroarea de arestări
ilegale continuă chiar în preajma actului istoric dela 23 August. În această
legătură se relevează că aresturile Prefecturei Poliţiei, Siguranţei şi a
S.S.I.-ului şi diferite lagăre sunt pline de arestaţi, lăsându-se în desnădejde
şi mizerie materială familiile văduvite de susţinătorii lor. Se agită ideea de a
se aduce această stare gravă şi ajunsă insuportabilă la cunoştinţa
M.S.Regelui. /Regele cunoştea toate acestea, dar teama de a nu pierde
Tronul îl determina să fie inactiv. Era laș și deosebit de egoist. – n.n./

Abuzuri inimaginabile săvârşite de puterea comunistă.

98)
Serviciul Special de Informaţii. Notă. 17 August 1945.
În cercurile liberale diniste a produs o mare consternare faptul, că
actualul guvern a autorizat secvestrarea averii part. Liberal secţia culturală,
a cărui preşedinte era Prof. Dr. Anghelescu f. preş. de cons. şi să fie
trecută în patrimoniul Statului. Conducătorii partidului se întreabă, dacă
într’adevăr în timpul democraţiei ce se afişează, partidele politice
democratice, care au ajutat la realizarea actului din 23 August 1944 sunt
desfinţate?

Extras din ziarul „National News” referitor la „România și

democrația”, nr.226/1945. Autor Ghiță Pop, trimis lui Hațieganu
99)
(Textul înmânat este reprodus la „Gestehner”)
Armistițiul între România și Aliați a fost semnat la 12 Septembrie 1944
De atunci România a avut patru guverne diferite. Primul a fost un guvern
pur militar, care a stat la putere câteva săptămâni. Al doilea a fost un
guvern remaniat, schimbat din guvern militar în guvern civil, care a rezistat

97)
F.C.R.- DIVERSE – Dosar 25/1945
98)
F.C.R.- DIVERSE – Dosar 25/1945
99)
F. CC al PCR – Secția Propagandă și Agitație - Dosar 81/1945
268

-
până în Decembrie. Rușii s-au plâns în două rânduri că acest guvern nu
face epurarea destul de repede și că a oprit plățile reparațiilor. Aceste
acuzații au fost justificate. Era aproape imposibil pentru corespondenții de
presă acreditați americani și englezi să intre în România și nu erau
investigatori independenți ca să trimită atâtea informații ca din Grecia.
Guvernul Generalului Rădescu, care a venit la putere la 2 decembrie a
făcut un efort real ca să dea satisfacție rușilor. În 16 Ianuarie a fost
semnată la București o convenție în ce privește livrările pentru reparații, în
care România se obligă să trimită rușilor o cantitate de mărfuri pe o
perioadă de 6 ani precum și plata de 5% amendă pentru fiecare lună de
întârziere. Un mare număr de foști colaboratori fusese arestați și se părea
că pentru un timp situația, în complexul ei, era satisfăcătoare. Aproape o
treime din miniștrii Guvernului Rădescu aparțineau partidelor de extrema
stângă a Frontului Național Democratic dându-li-se acestor partide o
importanță cu mult mai mare decât o aveau în realitate. Cu toate acestea,
până la urmă, exact aceleași plângeri fură făcute împotriva guvernului lui
Rădescu ca și împotriva predecesorilor lor. Și ei fură acuzați de blândețe
față de colaboratorii fostului regim. Aceasta este o acuzație ușor de făcut,
dar greu de combătut. Arestarea tuturor funcționarilor poate să aducă la o
totală sau parțială slăbire a administrației. O judecată făcută repede
adeseori nu este judecată.
În ce privesc reaparațiile rușii au făcut ca românii să nu le poată
îndeplini prea ușor. Autoritățile rusești au luat în contul despăgubirilor o
mare cantitate de material de drum de fier, din care ar trebui să dea o parte
din ele, astfel ca românii să poată face celelalte livrări stipulate.
Deasemenea rușii au confiscat /furat – n.n./ aproape 50.000 de tone de
material de pe câmpurile petrolifere din Ploești, pe considerentul, spuneau
ei, că ar fi venit din Germania și fiind astfel proprietate nemțească. Dar în
acelaș timp ei au obligat pe români să le livreze mari cantități de petrol. Se
pare că Rădescu a făcut tot ce a putut într-o situație foarte dificilă. Se
spunea că el a făcut-o cu intenții rele, ca și cum el ar fi vrut să facă din
îndeplinirea obligațiilor României o scuză pentru a evita amestecarea
streină în afacerile interne ale României. Aceasta a fost politica lui Thiers
față de Bismark după înfrângerea francezilor în 1871 și a multor cancelari
germani față de aliați după 1919.
Frontul Național Democratic, în care comuniștii sunt cei mai puternici, au
organizat o serie de demonstrații împotriva „profasciștilor”, elemente din
guvernul Rădescu. S-au dat acestor demonstrații cea mai largă și cea mai
favorabilă publicitate în Uniunea Sovietelor, care împreună cu ostilitatea
crescândă a autorităților sovietice au forțat pe Rădescu, să-și dea demisia
la 27 Februarie. Succesorul său este Petru Groza, leaderul Frontului
Național Democratic. Partidul său, denumit Frontul Plugarilor, este așa de
strâns legat de comuniști, încât nu poate fi deosebit de el. În guvernul
269

-
român partidele care fac parte din Frontul Național Democratic dețin
majoritatea locurilor.
Formarea noului guvern a adus în România pe un deputat sovietic,
comisar pentru afacerile streine, anume Vâșinschi. Acesta a felicitat pe
români pentru succesul democrației în țara lor, și a anunțat că guvernul
sovietic a hotărât să restituie românilor Transilvania de Nord. /Să fie clar:
Rușii au dăruit ceea ce nu le aparținea. Dacă ar fi avut intenții într-adevăr
cinstite (cinstea, o raritate imposibilă la ruși) ar fi trebuit să restituie
României: Basarabia, Bucovina și ținuturile Herței, teritorii pe care le
luaseră cu japca de la România. Transilvania de Nord a fost alipită la patria
mumă, cu sacrificii de sânge ale Armatei Române, nu primită de pomană
de la ruși. – n.n./. Aceasta a fost o răsplată calculată pentru a întări
Guvernul Groza. În timp ce se afla în România, Vâșinschi a ținut un discurs
în care a vorbit despre politica internă a României. El a vorbit despre așa
numitele partide istorice „R partide arhaice, sau mai bine zis, partide
aparținând arhivelor”. El se referea la cele mai mari două partide dinainte
de război din România partidul Național-Țărănesc și partidul Liberal. Astăzi
nimeni nu este atacat în România cum este Maniu, președintele partidului
Național-Țărănesc, care, până acum de curând, avea reputația ca fiind cel
mai popular și cinstit om din România și cel mai sincer prieten al
democrației. Dar în discursul lui Vâșinschi, „partidele arhaice” erau descrise
ca „forțe ostile democrației”.
Ce se întâmplă în realitate în România? Desigur nu întronarea
democrației. Aceasta se poate întrona numai după alegeri libere, dar
aceste alegeri nu se pot ține acum. Cea mai bună formă, - până când astfel
de alegeri s-ar putea ține, - este – din punct de vedere democratic – să se
instaureze un guvern care să reprezinte în mare măsură toate partidele
majore (excluzându-le pe acelea care au susținut pe naziști).
Aceste partide pot fi mai mult sau mai puțin populare dar (împreună cu
mișcarea de rezistență din țările în care ele există) sunt forțele cele mai
apropiate de democrație care se pot găsi acum. Să le dai deoparte, să
decizi în mod arbitrar, - înainte ca să se facă alegeri - că ei au pierdut
încrederea poporului și să dai puterea în mâinile unor partide care în
ultimile alegeri libere sau relativ libere nici nu au existat sau care abia au
obținut ceva voturi, desigur aceasta nu înseamnă să întronezi democrația.
Acesta este desigur un lucru foarte important. Noi credem că democrația
este un lucru bun, alții pot gândi contrariul și să aducă cele mai puternice
argumente. Dar, este vădit că, cuvântul democrație, bun sau rău, este
repetat în toate convențiile cele mai importante făcute de marii aliați, dela
Charta Atlanticului până la declarațiile dela Yalta.
Democrația pentru europenii din Est poate să nu însemne mare lucru.
Dacă este așa, este o greșeală să se jongleze cu el ca fiind un principiu
pentru această parte a lumii, și mai mult decât o greșeală să se pretindă că
270

-
există acolo unde nu acționează. /subl. în textul original – n.n./. Pentru noi
și pentru americani, este și o mai periculoasă greșeală decât pentru ruși.
Aceasta nu este o aluzie făcută la ruși, este numai o dare de seamă a unui
fapt istoric. Și amestecul ei este clar. Una din cele trei mari puteri a
garantat susținerea și lărgirea democrației și nu a avut cea mai slabă
experiență a acestui lucru.

Informare cu privire la incidentele de la uzinele Malaxa

Incidentele de la uzinele Malaxa. Arhiva Biroului Politic al C.C. al

100)
P.M.R. Nr. 479 /1945
Eri dimineață a fost o întrunire a muncitorilor dela Malaxa. În timpul
întrunirii unele elemente legionare /Comuniștii, întodeauna i-au calificat pe
protestatari drept legionari sau elemente reacționare, întocmai ca evreii,
atunci când ceva nu le convine ori sunt criticați pentru unele fapte
necinstite, spun că potrivnicii sunt antisemiți. Adevărul este că acei care s-
au ridicat, nemulțumiți fiind, erau simpli muncitori din fabrică, nu legionari –
n.n./ pe care le-au produs, s-au ridicat și au cerut așa după cum spune
Constituția Sovietică să li se dea posibilitatea de exprimare liberă luând
poziție împotriva comitetului de fabrică și cerând schimbarea lui. S-a
produs o busculadă în timpul căreia au intervenit și câțiva ostași sovietici,
care au tras în aer. /Este la mintea chiar și a celui mai puțin inteligent om
că sovieticii nu puteau interveni în favoarea „legionarilor”, ceea ce
demonstrează că această informare este subiectivă, nu exprimă complet
realitatea – n.n./. Majoritatea muncitorilor s-au împrăștiat, rămânând o
grupă de câteva sute de inși, elemente reacționare, cari au continuat să
terorizeze pe ceilalți muncitori. Au intervenit jandarmii și sub protecția lor a
început un simulacru de alegeri de comitet. Aceste alegeri s-a reușit să se
întrerupă în urma intervenției unor reprezentanți ai ministerului muncii.
La vot au participat o parte din administrație, o parte din ingineri și o
parte din gardiști. Încă de eri seara erau frământări cari s-au accentuat azi
în sensul că o parte din muncitori au părăsit lucrul și participau la vot. Era
un grup de bătăuși cari terorizau pe muncitori și aveau și arme. Comitetul
de fabrică a fost sechestrat, bătut.
Când m-am dus dimineața la fabrică, am fost primiți cu focuri de armă
dinăuntru. Sus, pe o turelă dela anti-aerian stăteau niște soldați cu un
ofițer, cari au amenințat pe muncitorii trimiși de noi la Malaxa și au deschis
foc. Trebue adunat material asupra acestui ofițer. Tot acolo a fost și
Gorăscu, fostul director al închisorilor. A fost și el arestat printre ceilalți. /Un
lucru nu se înțelege: Dacă grupul de ostași au tras asupra „muncitorilor”
nou veniți, care nu erau înarmați, cum de au putut acești „neînarmați” să-i
aresteze pe cei „înarmați”, din interiorul fabricei? - n.n./. Nu se putea intra.

100)
F. CC al PCR – Secția Cancelarie - Dosar 368/1945
271

-
Am dat dispozițiuni băieților noștri, am oprit toată masa de ceferiști și alții
cari erau cu noi și i-am trimis în spate precum și în anumite puncte
principale. Când dinăuntru au început să arunce cu pietre și bolovani /Dacă
erau înarmați, cum de aruncau numai cu pietre și bolovani și n-au tras
asupra celor care forțau intrarea în fabrică? – n.n./ ai noștri au tras o rafală
/Deci noii veniți nu erau doar simpli muncitori ceferiști, ci erau echipele de
șoc comuniste, înarmate – n.n./. Legionarii au fugit înăuntru și au început
să sară poarta. Am prins vreo cinci inși. Nu cred să fie morți, ci numai
răniți.Când am intrat înăuntru i-am găsit îngrămădiți. i-am întrebat cine i-a
îndemnat să facă grevă, să lase lucrul tocmai acum când avem cea mai
mare nevoie pentru front și dece se lasă târâți de provocatori. Majoritatea
lucrătorilor sunt oameni cari au trăit și trăesc sub influența noastră, dar ne-
a lipsit acolo un element conducător. Acolo trebue trimis un organizator. 3
dintre membrii comitetului de fabrică nou ales erau la fața locului și căutau
să-mi explice că au venit de afară (au fost trimiși de noi oameni dela
tramvaie și CFR) lucrători dela alte fabrici și jidani. Atunci am luat-o și eu
pe tema asta și i-am întrebat câți jidani au intrat, dece le-au dat ei voie să
intre. Au sărit vreo 4 inși să-mi explice, oameni din cei contra lor. I-am oprit
spunând: „Stați să auzim ce spun aceștia, poate voi ați dat vreun motiv ca
să fiți schimbați” și apoi adresându-mă celor din noul comitet, le-am spus:
„Deoarece sunteți conducătorii nou aleși, dați dispozițiuni oamenilor cari
v-au urmat să intre să înceapă lucrul„. După ce oamenii au plecat, foarte
liniștit i-am considerat arestați pe acești aleși, în număr de 3.
Deasemenea sunt arestați Gorăscu, câțiva maiștri, șeful cantinei care a
bătut pe Brătfăleanu. Din atitudinea comandantului forței militare am
observat complicitatea. L-am întrebat ce măsuri a luat, unde a fost. Am
atras atenția organelor superioare ce măsuri s-au luat pentru începerea
lucrului. După punctul de vedere al Confederației alegerile noi au fost
anulate căci au fost făcute fără știrea uniunii respective. Am auzit că erau
înăuntru mulți care nu erau din fabrică. Nu s-au găsit arme căci cei care
aveau arme au fugit. Unii au avut grenade. A fost prins unul care a aruncat
o grenadă. Am chemat maiștri și i-am întrebat care este situația în secția
lor și ce efectiv le lipsește. E acolo o comisie, în frunte cu Angheliu, care
face liste cu cei plecați. La administrație sunt adresele tuturor și așa că vor
fi găsiți. Am constatat că cea mai mare parte a inginerilor au fugit, ceea ce
înseamnă că au fost amestecați direct /sau au fugit de teamă să nu fie
împușcați de cei care atacau fabrica – n.n./. Deasemenea au fost
amestecați direct cei mai mulți maiștrii și șefii de echipe. În dosul acestei
afaceri văd o mașinațiune pusă la cale din vreme. S-ar fi spus că încă
aseară s-ar fi manifestat nemulțumirea lui Iuliu Maniu că lucrurile nu merg
cum trebue. De fapt o bandă de legionari /Care erau numele lor? Dacă
erau legionari, de ce n-au fost arestați? Acest fapt demonstrează că printre
opozanții comuniștilor nu exista nici un legionar, altfel ar fi fost arestat –
n.n./ făceau demagogie contra comitetului de fabrică și au reușit să atragă
pe unii muncitori de bună credință cari au fost induși în eroare. Din partea
272

-
noastră a lipsit acolo o muncă organizată, celula de partid a fost slabă,
Mauriciu n-are autoritate. Aproape la toate secțiile unde inginerii și maiștrii
au rămas, muncitorii nu s-au clintit în tot acest timp, ci și-au continuat
lucrul.
O bună parte din lucrătorii cari au luat parte sunt sau gardiști sau
influențați de aceștia, de propaganda lor, dar restul muncitorilor a rămas pe
teren - au ieșit, și-au văzut de lucru. Lăzile cu buletinele de vot din care am
adus mai multe formulare aici, au rămas acolo sigilate.
Când am vrut să intru a sărit un căpitan care era sus pe turelă și vroia
să mă oprească. Eu iam spus: „Dă-te jos să stai de vorbă cu ministrul de
comunicații”. Imediat a venit jos și i-am dat dispoziții ca soldații să se
răspândească în spate, să oprească pe cei care fug. Brătianu a pus o
singură întrebare. Un maistru spunea: „Când am auzit că e panică, am oprit
muncitorii să plece.”. „În jurul cărei chestiuni era panică”, a întrebat
Brătianu. „Era vorba de niște alegeri” a răspuns maistrul. E clar că în
spatele acestei chestiuni stau liberalii și naț. țărăniștii. A rămas acolo să
continue ancheta Tribunalul Militar. Am cerut lui Pătrășcanu să trimită niște
procurori care să asiste, dar ei n-au voie să se amestece, căci e instituție
militarizată.

O scrisoareP

Scrisoarea Preşedintelui Consiliului de Miniştri,

101)
Dr. Petru Groza către rege. /Fără dată/.
/Se solicită decorarea lui Gh. Tătărăscu (Vice Preşedinte al Consiliului
de Miniştri) cu ordinul Carol I, în grad de Colan, cu emitere de Decret
semnat de Petru Groza. Scrisoarea nu are nici o rezoluţie din partea Casei
Regale - obicei al fostului rege Mihai, de a nu-și asuma nici o răspundere. –
n.n./

Privitor la sprijinul politic ce ni l-ar fi putut da Comisia Aliată

(precum a procedat în Bulgaria).
102)
Serviciul Special de Informaţii. Notă din 24 August 1945.
/R/. Faţă de asemenea precedent / Intervenţia Comisiunei Aliate de
Control din Bulgaria, a cerut guvernului bulgar să amâne data alegerilor –
n.n./ ar fi necesar ca Marea Britanie şi Statele Unite să facă un demers
formal şi un protest pe lângă guvernul român, prin reprezentanţii lor din
Comisiunea Aliată de Control. Pe lângă motivările cuprinse în nota

101)
F.C.R. – Dosar 35/1945
102)
F.C.R. DIVERSE – Dosar 31/1945
273

-
precedentă şi în cuvântarea Bevin, protestul ar trebui să formuleze
situaţiunea de astăzi a guvernului român: - conform Constituţiunei române:
„Regele numeşte şi revocă pe miniştrii săi”. Guvernul Groza fiind virtual
revocat de M. Sa, el este lipsit de o bază constituţională; refuzând însă de
a părăsi guvernarea, s’a pus în situaţiunea unor rebeli uzurpatori, pasibili
de sancţiunile prevăzute pentru aceste infracţiuni penale; în asemenea
situaţiune, nu numai că nu reprezintă în mod pur formal ţara şi, deci,
Comisiunea Aliată nu mai are legătură cu România. Este adevărat că,
potrivit art.18 din Convenţiunea de Armistiţiu, componenţa Comisiunei de
Control se limitează la „Reglementarea şi controlul executării condiţiunilor
armistiţiului”. Dar textul fixează caracterul de mandatară fără limită acestei
Comisiuni stipulând că „lucrează în numele Puterilor Aliate”. Ori, Puterile
Aliate şi-au asumat, la Yalta şi Potsdam, şi atribuţia de a se pronunţa (sau
poate chiar mai mult) asupra caracterului reprezentativ al guvernelor din
ţările învinse. O asemenea atribuţie urmează a fi exercitată în ţările sub
stare de armistiţiu, prin aceiaşi mandatură. Aceasta, cu atât mai mult, cu
cât nu sunt luate legături directe...

Tratative între legionarii şi bolşevicii din România

103)
Ion Popa, 12.XI 1945 Notă Virgil. Sursa: Eugen Titeanu.
Prof. Pătraşcu, unul din cei mai importanţi şefi legionari, s’a predat
guvernului cu intenţia de a trata cu acesta sau cu P.C-ul încadrarea foştilor
legionari într’una din organizaţiile P.C.-ului. Pătraşcu e foarte bine tratat
acolo unde e deţinut şi atât el cât şi P.C.-ul cred că această încadrare e
posibilă. Legionarii aveau ca deviză: „Omul şi pogonul”. Această deviză a
fost realizată prin împroprietărirea ţăranilor. Legionarii aveau un program
socialist foarte apropiat de al P.C.-ului. Legionarii au fost regalişti. Dar nici
P.C.-ul nu e acum regalist şi dealtfel, legionarii nu puneau chestiunea
regalismului ca o condiţie peste care nu se poate trece. Pentru P.C.
legionarii constitue o organizaţie cu experienţă de luptă şi poate fi foarte
bine utilizată ca element de şoc. În orice caz, Eugen Titeanu a declarat că
e perfect de bine informat că tratativele se duc între Pătraşcu şi P.C. în
sensul celor arătate.
Proces Verbal al Ședinței Secretariatului CC al PCR privind
evenimentele din 8 noiembrie 1945
În „Historia.ro, articolul „67 de ani de la ultima mare manifestație pro-
monarhistă” cercetători IRIR, Dumitru Lăcătuşu şi Mihai Burcea, scriu:
„La 8 noiembrie 1945, aproximativ 15 mii de cetăţeni ai Bucureştiului,
dar şi din alte judeţe, s-au strâns în Piaţa Palatului Regal pentru a sărbători

103)
S F.P.C.M.–.S S.I. – Dosar 16/1945
274

-
ziua onomastică a Regelui Mihai I, dar şi pentru a-şi arăta susţinerea faţă
de suveran în conflictul cu guvernul pro-comunist, dr. Petru Groza.
Zelul guvernului de a împiedica orice manifestaţie, care nu era
controlată de comunişti sau organizată de formaţiunile politice satelit, a dat
naştere unor violenţe între demonstranţii paşnici, în marea lor majoritate
elevi de liceu, studenţi, invalizi de război, funcţionari, pe de o parte, şi
muncitorii trimişi de Confederaţia Generală a Muncii, condusă de către
liderul comunist Gheorghe Apostol. Bilanţul acestor confruntări a fost de 11
morţi şi vătămarea altor câteva sute.”
Începând cu primele ore ale dimineţii, în Piaţa Palatului au apărut
grupuri de elevi şi studenţi, dar acestea au fost imediat „împrăştiate” de
forţele de ordine, poliţiştii şi soldaţii care aveau sub observaţie zona.
Impulsul a venit din partea unui „grup de invalizi de război de circa 30
persoane, care au intrat la Palat pentru a semna în registru, în jurul orei
9.00”.
„La ieşire – se precizează într-un Raport întocmit de Prefectura Poliţiei
Capitalei, Direcţia Poliţiei de Siguranţă din seara lui 8 noiembrie 1945 –
grupul s’a postat pe treptele statuei Regelui Carol I, iar un ofiţer invalid a
scos un drapel pe care îl flutura în mâini”. După apariţia lor, grupurile de
elevi şi studenţi s-au strâns în jurul invalizilor de război şi au început să
scandeze „Trăiască Regele!”, „Regele şi Patria!”, „fiind acompaniaţi [şi] de
publicul trecător pe stradă, care începuse a se strânge pe trotuarul dinspre
Fundaţia Regală”, actuala Bibliotecă Centrală Universitară „Carol I”. În
acest timp, unul dintre invalizi „a desfăşurat”, în jurul orei 9.50, şi, „în
uralele publicului, un „steag tricolor mare”. Un moment de efuziune l-a
reprezentat şi apariţia în Piaţă a două maşini militare cu englezi, primite cu
urale de către cei prezenţi, iar ocupanţii acestora au fost ridicaţi pe braţe şi
introduşi pe poarta cea mică în Palatul Regal, actualul Muzeu Naţional de
Artă al României.
În raportul citat mai sus, redactat în seara aceleiaşi zile.se stipulează: În
acelaşi timp cu venirea militarilor englezi, în Piaţă au apărut şi patru maşini
cu muncitori care scandau „Groza şi Poporul!”. „Aceste maşini au circulat în
mijlocul masei de manifestanţi, făcând mereu înconjurul statuei, şi căutând
să-i împrăştie. Ulterior au mai venit încă şase maşini, camioane şi
autobuze de la diferite întreprinderi, în majoritate de la C.F.R”. Pe când
manifestaţia era în toi, în curtea Palatului a intrat o autocamionetă cu
manifestanţi cu „portretul Regelui pe o placardă”, care scandau „Regele şi
Patria!” şi „Libertate!”. Portretul a fost „prins de felinarul dela Poarta
Principală”. Autocamioneta era urmată de un cortegiu format din doi ofiţeri
invalizi, decoraţi cu ordinul „Mihai Viteazul“ şi duşi pe braţe de manifestanţi.
Coloana se încheia cu „un grup care purta în mâini un automobil în
miniatură, înfăşurat în tricolor, având un copilaş de 5-6 ani, spunând că
acesta este simbolul generaţiei de mâine”.
În tot acest timp, camioanele cu muncitori se plimbau prin mulţime, în
încercarea de a o dispersa. Scânteia conflictului s-a aprins în urma
accidentării unei femei, „fapt care a produs indignare”, şi apariţia unei
275

-
busculade între muncitori şi manifestanţi. Muncitorii „provocaţi” de
demonstranţi, care aruncau cu bolovani, aşa cum se precizează în raport,
au reuşit să „tragă în maşină” câţiva dintre protestatari, „unde au început
să-i lovească”. În urma incidentelor, protestatarii au început să strige: „Jos
teroarea şi călăii!”, „Libertate!”. Ca răspuns la aceste scandări, muncitorii
au coborât din maşini, începând astfel „altercaţiile şi încăerările”, iar
„manifestanţii s’au repezit imediat la cele două maşini, le-au răsturnat şi
incendiat”.„Concomitent cu incendierea maşinilor” – se precizează în raport
– au fost trase „două focuri din partea dreaptă a statuei, la care s’a răspuns
cu mai multe focuri din grupurile încăerate, fără a se putea preciza cine a
tras”. Numărul manifestanţilor a crescut, în urma apariţiei unor noi grupuri
de 2-3.000 de persoane, identificate de reprezentanţii poliţiei ca studenţi
sau membri ai partidelor istorice.
După ridicarea de către agenţii forţelor de ordine a unora dintre
„agitatori” şi aducerea lor în sediul Ministerului de Interne, demonstranţii s-
au îndreptat în „masă compactă către intrările clădirei în construcţie ale
acestui minister”, cu scopul de a pătrunde în interior şi a-i elibera pe cei
arestaţi. Nereuşind acest lucru, s-a încercat incendierea gardului din lemn
al ministerului. Răspândirea lor a fost realizată în urma intervenţiei armatei,
care a tras focuri de intimidare, iar protestatarii s-au refugiat pe „arterele
principale ale Capitalei, au distrus afişele de propagandă ale guvernului,
producând şi desordini ca: oprirea tramvaielor, arderea gazetelor oficioase
ale partidului comunist etc.”. Forţele de ordine prezente în piaţă au fost
întărite cu unităţi ale Diviziei „Tudor Vladimirescu“, chemate în jurul orei
10.30 de către liderii comunişti, care, după cum se spune în acelaşi raport,
„au reuşit până la urmă să răspândească grupurile de manifestanţi”.
Bilanţul acestor confruntări dintre demonstranţi, în marea lor majoritate
elevi, studenţi şi invalizi de război, şi contramanifestanţii comunişti, sprijiniţi
de agenţi de poliţie, unităţi ale armatei şi ai Diviziei „Tudor Vladimirescu“,
este precizat sec la sfârşitul raportului: „Incidentele petrecute s’au soldat cu
mai mulţi morţi şi răniţi, a căror situaţie a fost raportată separat la forurile
superioare”. Manifestaţii de ziua regelui au avut loc şi în alte oraşe, soldate,
de asemenea, cu confruntări între protestatarii anticomunişti şi muncitorii
dirijaţi de Partidul Comunist.
Manifestaţia de la 8 noiembrie 1945 a fost discutată în şedinţele şi
întrunirile Guvernului, Partidului Comunist, ale Frontului Naţional Democrat
şi ale Frontului Unic Muncitoresc din perioada 10-17 noiembrie 1945, fiind
prezentată ca o încercare a principalelor partide de răsturnare a „regimului
de concentrare democratică” dr. Petru Groza. Unul dintre principalii vinovaţi
de escaladarea conflictului şi de apariţia unor scene de violenţă,
considerate a fi tipice unui război civil, a fost identificat în persoana
ministrului de Interne Teohari Georgescu.
La şedinţa Frontului Unic Muncitoresc din 9 noiembrie 1945,
reprezentantul PSD în guvern, subsecretarul de stat de la Interne, Ion
Burcă, s-a dezlănţuit într-un atac furibund la adresa ministrului T.
276

-
Georgescu. Acesta a criticat modul în care autorităţile au gestionat situaţia,
arătând că „s-a procedat greşit, atunci când anumiţi indivizi au fost bătuţi în
faţa Palatului”. Burcă le-a transmis celorlalţi participanţi că împărtăşea
aceeaşi ură împotriva demonstranţilor, „dar nu trebuia făcut asta acolo, ci
aduşi înăuntru şi acolo bătuţi, nu să vadă americanii”. Subsecretarul de stat
considera că manifestanţii ar fi putut fi „răspândiţi dela prima salvă [de foc],
dacă se proceda cum trebue” şi că „trebuia reprimat imediat, când s-a
văzut că este o mişcare cu caracter fascist”. Pentru reprezentantul PSD,
numărul victimelor era irelevant, dacă în urma intervenţiei în forţă era
restabilită ordinea în Piaţa Palatului: „Omoram 1000 de oameni, dar
făceam ordine. Nu trebuia să lăsăm aceste haimanale /Aceste vorbe îmi
amintesc spusele lui Ion Marcel Ilici Iliescu, la mineriadă, despre
protestatarii pașnici din Piața Universității, numindu-i golani, huligani,
legionari etc. – n.n./ să bâţâie pe acolo. Când au văzut o forţă, o atitudine
hotărâtă, s’au împrăştiat. Eu constat că Teohari s’a lăsat surprins [...] nu a
reacţionat la timp”. „Şi 4 ore a stat Piaţa sub teroare, fără să se vadă
cineva hotărât să ia vreo măsură”. Critica lui Burcă era împărtăşită şi de
colegul acestuia de partid, Lothar Rădăceanu, care i-a spus lui Teohari:
„tu iei acum măsuri de represiune, pentru cari toţi răspundem. Pentru
modul cum se face represiunea, răspundem cu toţi, colectiv [...] şi noi
suntem de acord să se ia măsuri severe de represiune, însă dacă este
vorba să participăm la răspunderea politică, cerem atâta: să colaborezi, să
te consulţi”. Gheorghe Gheorghiu-Dej, prezent şi el la această şedinţă, a
propus organizarea unei manifestaţii pentru înmormântarea victimelor,
„cum nu a mai fost până acum”, astfel încât „capitala să se cutremure. Să
folosim victimele, pe care le vom înmormânta cu toată cinstea”. Scopul
manifestaţiei îl constituia, în opinia liderului PCR, arătarea sprijinului faţă de
guvernul Groza şi „forţele politice” pe care „se bizuie”. Totodată, această
acţiune avea să fie „începutul unei ofensive generale împotriva resturilor
fasciste”, adică a partidelor de opoziţie, PNL şi PNŢ.
Violenţele provocate de intervenţia camioanelor cu muncitori ai
Confederaţiei Generale a Muncii şi forţele de ordine, aflate sub controlul lui
Teohari Georgescu, erau descrise în această „apreciere” drept „acte
huliganice” cu „caracter anti-sovietic, anti-muncitoresc, antisemit”, ceea ce
le-a permis comuniştilor să prezinte „cele 2 partide ca partide cu conducere
fascistă”.
După 8 noiembrie 1945, autorităţile comuniste au acordat o atenţie
sporită acestei zile în următorii ani. „Nu se va permite nici o manifestaţie de
stradă, din partea niciunei organizaţii”, a fost regula de bază aplicată de
comunişti.
La trei ani după manifestaţia de la 8 noiembrie 1945, în primul an al
Republicii Populare Române avea loc prima comemorare oficială „dela
asasinarea tovarăşilor din Piaţa Palatului, de către bandele reacţionare”, în
Parcul Naţional fiind aduse „elogii memoriei celor asasinaţi”. În 1955, la
zece ani de la evenimentele din 1945, „tovarăşii care au căzut ucişi cu
277

-
ocazia apărării sediului Confederaţiei Generale a Muncii” au fost decoraţi
post-mortem cu ordinul „Apărarea Patriei” clasa I şi Medalia „Eliberarea de
sub jugul fascist”, între timp fiind descoperite alte patru victime.
104)
Proces Verbal Nr.3
Sunt prezenți: Tov. Gheorghiu-Dej, tov. Ana Pauker, tov. Luca V., tov.
Teohari Georgescu, tov. Iosif Kișinevschi. Se discută evenimentele din 8
Noembrie.
Tov. Ana Pauker propune ca Frontul Plugarilor să scoată un manifest
prin care să mobilizeze țăranii din sate pentru demonstrația ce va avea loc
cu prilejul înmormântării victimelor căzute la 8 Noembrie. Deasemeni
tineretul trebuie mobilizat în vederea demonstrației. În școli, armată trebue
prelucrat comunicatul guvernului. Trebue făcută curățirea armatei și
aparatului de Stat de elementele fasciste.
Tov. Luca propune și la propunerea lui se hotărăște: Să fie organizat un
proces politic mare al cărui rezultat să fie dizolvarea celor două partide.
Trebue strâns material de demascare a rămășițelor legionare și arătată
lipsa de legătură cu massele, mijloacele de corupție și crimele pe care se
bazează rămășițele legionare. Tov. Luca este de părere că este greșit să
fim mereu în defensivă. Înghițim totul. Aceasta duce la înrăutățirea situației
economice, ceeace este dăunător poporului. Pe baza legii, Maniu și
Brătianu trebue să fie condamnați ca autori morali. Această problemă
trebue pusă în fața F.U și F.N.D. pentruca să vină și dela aceste organizații
propuneri. Tov. Luca cere să fie respectată hotărârea cu curățirea
aparatului de Stat, arătând că în afară de Ministerul de Interne, nicăeri n-a
fost executată această hotărâre. Tovarășului Ministru Voitec trebue atras în
special atenția.
Tovarășul Teohari Georgescu informează că Ministrul Burcă a venit
trimis de Titel Petrescu cu rugămintea de a se face cât mai puține jertfe.
Tov. Kișinevschi I. este de acord cu propunerile făcute, crede că ar
trebui găsită o formă în care să fie arătat amestecul direct al americanilor în
pregătirea agresiunii deoarece sunt și dovezi.
Tov. Teohari anunță că sunt: un mort, doi grav răniți și zece răniți mai
ușor.
Tov. Miron Constantinescu anunță că la Timișoara s-au făcut greșeli.
Reacționarii au eșit cu tricolorul, ai noștri cu drapelul roșu.
Tov. Ana Pauker propune sarcini speciale pentru sindicat, Frontul
Plugarilor și tineret – manifest pentru mobilizare și lămurirea populației. La
ora 4 ședință de F.U.M. La ora 6 ședință F.N.D.

104)
F. CC al PCR – Secția Cancelarie - Dosar 97/1945
278

-
 Tov. Gheorghiu-Dej propune ca, conducerea partidului să dea o
caracterizare politică a evenimentelor, care să fie bază de orientare pentru
întregul partid. Este de acord cu hotărârea de a se convoca F.U. și F.N.D.
Demonstrația noastră organizată cu prilejul înmormântării trebue să
dovedească legătura intimă a guvernului Groza cu massele largi populare.
Prin lozincile ei trebue să dea calificarea celor două partide reacționare și
să mobilizeze poporul împotriva oricăror alte încercări. Demonstrația trebue
să fie protestul forțelor democratice interne și a guvernului împotriva
imixtiunii străine. Acest amestec împedică prietenia între poporul român și
națiunile a căror reprezentanți sprijină reacțiunea, aceasta spus ca un
protest, nu ca un atac. România are dreptul să ceară respectarea
suveranității naționale.
Se hotărăște să fie chemat Ministrul Rășcanu, și resortul militar pe baza
aprecierii C.C.ului să ia măsuri. Deasemeni și departamentul unde s-a
produs defecțiunea (Voitec), pregătirea demonstrației să fie făcută nu
numai cu forțele F.N.D.-ului, dar și cu Tătărescu. Presa trebue să
folosească cu pricepere acest material. Trebue făcută serioasă analiză a
acțiunilor cercurilor reacționare și fasciste. În privința grupei legionare, nu
știu în ce măsură e convins tov. Teohari, că angajamentul luat de acea
grupă ar putea avea influență. Să fim prudenți și să folosim tratativele
pentru a afla toate firele de legătură. Sunt de părere să luăm măsuri politice
și administrative împotriva reacționarilor, care să simtă mâna forțelor care
luptă pentru libertate. Poate că ar trebui reorganizate formațiunile
patriotice, nu cu arme, dar pe altă bază, care să lucreze în întreprinderi,
gata în orice moment la dispoziția Ministerului de Interne. Să mergem pe
linia poliției populare. În privința armatei, trebue reduse efectivele și după o
minuțioasă cercetare să rămână numai elementele sigure.
Se hotărăște: Caracterizarea politică a evenimentelor din 8 Noembrie o
face tov. Gheorghiu-Dej, tov. Ana Pauker, tov. Luca. Ședințele de F.U. și
F.N.D. Marea demonstrație să fie convocată cu prilejul înmormântării.
Victimele purtate prin oraș cu oprire în Piața Palatului și Piața Victoriei cu
oratori și cântece. Să se ia contact cu familiile victimelor, să li se dea ajutor
(să se facă deosebirea între victimele noastre și ale reacțiunii).
Demonstrația va fi Luni la ora 3 jum. Comisia pentru organizarea
demonstrației: Tov. Miron Constantinescu, tov. I. Kișinevschi, tov. Apostol.
Steagurile tricolor să fie îndoliate, sicriul roșu. Să fie fixate și revăzute
dinainte lozincile care vor fi strigate. Între lozinci: Cerem guvernului măsuri
imediate și drastice împotriva infractorilor și a elementelor fasciste.
Interzicerea imediată a partidelor reacționare. Confiscarea averilor lor și
sediilor lor. Guvernul să fie sesizat de demonstrație și rezoluția ei.
Manifestul va fi făcut de confederație. Membrii guvernului să participe la
înmormântare. Cei ce vor lua cuvântul, nu vor vorbi numai ca membri ai
guvernului, ci ca reprezentanți ai partidelor ce formează guvernul. Să fie
279

-
aduși țărani din împrejurimi pentru demonstrația de Luni. Pentru sate un
manifest al F.P. în care să fie arătat că în legătură cu evenimentele din 8,
reacționarii vor să gâtuiască libertățile cucerite la 23 August și 6 Martie,
legat cu pământul.
La înmormântare participă separat Capitala, separat satele. Organizat
serviciul de ordine. Să meargă în cazărmi buni agitatori, nu numai militari,
dar și civili. Tov. Teohari să fie însărcinat cu adunarea materialului. Pentru
provincie se hotărăște să fie pregătite lozinci mobilizatoare, concomitent cu
marea demonstrație din capitală, să facă demonstrația în centrele de
comandă, în special în Valea Prahovei.

Referitor la modul cum s-a instalat la putere Partidul Comunist

Serviciul Special de Informaţii. C.I. – Pr.Cr/G. 13 Noembrie 1945.

Cari sunt mijloacele prin care Partidul Comunist şi guvernul Groza
execută teroarea asupra adversarilor politici şi asupra cetăţenilor.
105)

Lipsit de cadre şi de popularitate care să’i îngăduie a-şi impune

principiile prin metode democratice, Partidul Comunist român a făcut
dovada, imediat după 23 August 1944 că înţelege să creeze în ţară starea
de tensiune şi de confuziune, care singură este proprie partidelor lipsite de
suportul masselor cetăţeneşti. Încă în primele zile după răsturnarea
regimului democratic în România, Partidul Comunist a folosit libertăţile ce
se acordaseră tuturor formaţiunilor politice pentru a-şi constitui echipe de
şoc înarmate şi instruite în stil paramilitar şi a instalat cu forţa conducători
comunişti în principalele întreprinderi industriale. Acolo unde au întâmpinat
rezistenţă, cum s’a întâmplat la întreprinderile Malaxa, partidul a folosit
echipele sale de şoc, cari au deschis focul asupra muncitorilor liberi. În alte
părţi, precum la marile întreprinderi ASAM, unde alegerile au desemnat
comitete de fabrică anticomuniste, Partidul Comunist, prin aceleaşi echipe
înarmate, au procedat la răpirea şi sechestrarea comitetelor liber alese.
Cu aceste metode Partidul Comunist a reuşit să-şi creeze o massă de
manevră de câteva mii de muncitori, cari terorizaţi moral şi fizic, au fost
scoşi zilnic în stradă pentru a manifesta şi pentru a crea tensiunea şi
confuziunea necesare acţiunii politice a celui mai nepopular partid din
România. /R/. Astfel, încă din primele zile ale primei guvernări Sănătescu
(Septembrie 1944), Partidul Comunist român a început să exercite teroarea
morală şi fizică asupra adversarilor politici şi asupra cetăţenilor cari nu
înţelegeau să susţină acţiunea sa. Sistemul folosit a fost foarte simplu şi
invariabil acelaşi.

105)
F.P.C.M. – S.S.I. – Dosar 18/1945
280

-
 Presa comunistă începea atacul asupra personalităţilor politice sau
împotriva partidelor adverse, acuzându-le a fi potrivnice poporului, a fi
fasciste sau reacţionare, a sabota democraţia. Prin Comitetele de ateliere
instalate în toate tipografiile se împiedica tipărirea oricărui răspuns la
aceste atacuri. Exemple în acest sens sunt nenumărate /R/ cazul petrecut
la Întreprinderile Independenţa, proprietatea Partidului Naţional Liberal,
unde sub teroarea elementelor comuniste, lucrătorii au fost obligaţi a refuza
să lucreze pentru ziarul „Viitorul”, oficiosul Partidului Liberal, orice articol şi
orice notă în care se răspundea acuzaţiunilor presei comuniste şi unde s’a
mers atât de departe încât nici comunicatele oficioase ale partidului nu au
putut fi publicate.
În timp ce aceste metode se foloseau în presă, massa de manevră a
Partidului Comunist, compusă din muncitori scoşi din fabrică sub presiunea
concedierii şi sub ameninţarea pistolului, purtau prin oraş placarde, în care
se cerea arestarea duşmanilor poporului şi plecarea guvernelor din care
Partidul Comunist făcea parte. Atunci când partidele adverse
contramanifestau, ele erau atacate de echipe comuniste înarmate,
manifestanţii erau loviţi şi mulţi dintre ei ridicaţi şi reţinuţi la sedii ascunse
ale Partidului Comunist. Presa comunistă afirma în zilele următoare pe
tonul cel mai violent că elementele fasciste atacaseră poporul şi cerea ca
legionarii şi fasciştii să fie trimişi la spânzurătoare.
Atunci când autorităţile sau armata interveneau pentru menţinerea
ordinei, se riposta cu focuri de armă pentru ca a doua zi să se strige prin
presă că armata fascistă a tras împotriva poporului şi să se ceară moartea
pentru criminalii reacţionari. Aşa au fost răsturnate cele două guverne
Sănătescu, aşa a fost răsturnat guvernul Rădescu, aşa a fost instalat
guvernul Groza. /R/. Împotriva adversarilor politici, Partidul Comunist şi
guvernul său folosesc întreg arsenarul de posibilităţi ce le stă la îndemână.
Prin presă, prin afişe, şi prin întruniri adversarii politici sunt denunţaţi ca
duşmani ai poporului, li se atribue acte pe care nu le-au făcut, li se atribue
răspunderea lipsurilor şi dificultăţilor actuale, sunt acuzaţi că sabotează
acţiunea guvernului, că lucrează pentru înfometarea poporului şi că doresc
restaurarea fascismului.
Astfel D-nii Brătianu şi Maniu, conducătorii marilor partide cari au creat
şi desvoltat democraţia în România, cari singuri s’au opus dictaturilor
pronaziste şi cari au contribuit covârşitor la înfăptuirea actului dela 23
August, sunt acuzaţi aproape zilnic că sunt duşmani ai poporului, că susţin
interesele unei clici reacţionare şi că uneltesc pentru restaurarea
fascismului. Prin presă, prin afişe şi prin întruniri se cere arestarea lor.
Locuinţele le sunt înconjurate de agenţi, cari controlează orice intrare şi
orice ieşire. Generalul Rădescu, omul care în timpul dictaturii lui Antonescu
a fost internat în lagăr, care a avut manifeste acte antigermane, este
acuzat că a tras în popor şi se cere moarte pentru „criminalul Rădescu”.
281

-
 /În continuare se redau foarte multe exemple de conducători ai
organizaţiilor partidelor istorice, arestaţi la locuinţele proprii sau de pe
stradă, închişi la Siguranţă. Personalul redacţiilor ziarelor acestor partide,
au fost molestaţi, li s’au întocmit procese şi au fost condamnaţi. De
asemenea s-au rechiziţionat sau sechestrat majoritatea sediilor PNL, PNŢ
şi PSD, arhivele partidelor au fost confiscate. Muncitorii sunt obligaţi să se
înscrie în PCR, dar cu toate acestea, puţini o fac. Ţăranilor li se
rechiziţionează vitele şi li se refuză loturile de pământ la care au dreptul
legal. Spaţiul nu-mi permite să enumăr mulţimea de exemple, bine
documentate. – n.n./.
În cazul când ţăranii îşi revendică dreptul sunt ridicaţi şi încarceraţi la
sediile comuniste, sub pretext că sunt fascişti. Împotriva funcţionarilor se
foloseşte în primul rând ameninţarea cu epuraţia. /R/. Faţă de magistraţi,
în afară de mutările disciplinare, de ameninţările directe ale Ministerului de
Justiţie /R/ s’a ajuns la ameninţarea cu moartea. /R/. Liberii profesionişti
sunt supuşi aceloraşi încercări. Pentru avocaţii cari au apărat criminalii de
războiu s’a cerut de către oficiosul comunist ca ei să fie asimilaţi
criminalilor. /R/. Toate protestele şi toate eforturile făcute pe lângă guvern
şi pe lângă Comisiunea Aliată de Control, pentru a se renunţa la aceste
metode, au rămas infructoase. Teroarea comunistă se continuă în
România şi ea îmbrăţişează din ce în ce mai multe categorii de cetăţeni.
/Subl.n./

Se cere sprijinul Regelui Mihai

PNŢ. Organizaţia Centrală Muncitorească PNŢ din Capitală.

106)
Telegramă. M.S.Regelui Mihai I-iu. 12 Ianuarie 1946.
Membrii PNŢ din Capitală, întruniţi în adunare generală în ziua de 12
Martie 1946 spre a protesta împotriva nemaipomenitelor abuzuri şi
atrocităţi săvârşite pe tot cuprinsul Ţării de echipe teroriste înarmate ale
FND-ului aduc respectuos la cunoştinţa Măriei Voastre indignarea şi
durerea lor în contra acestor fapte care degradează fiinţa umană şi le
înfierează. Muncitorimea română roagă respectuos pe Majestatea Voastră
să o ocrotească de toate aceste nelegiuiri.
Supunând guvernului respectul Muncitorimei române din PNŢ,
reprezentând 90 % din pătura muncitoare a ţării, asigură pe Majestatea
Voastră de toată dragostea şi devotamentul şi O încredinţează că poartă în
sufletul ei iubirea de Ţară şi credinţa în adevăratele principii democratice.
PNŢ, Organizaţia Muncitorească din Capitală, /ss/ Indescifrabil.
/Bineînţeles că pe document nu există nici o rezoluţie din partea Casei
Regale. – n.n./

106)
F.C.R. DIVERSE – Dosar 11/1946
282

-
 Din presa străină
107)
Serviciul Special de Informaţii. Notă. /Fără dată/.
Ziaristul Marcham a declarat într’un grup de colegi români, între care se
aflau Dnii Em. Serghie, N. Carandino, Zurescu etc. /R/. în legătură cu
arestările pe care guvernul continuă să le opereze în rândul foştilor
colaboratori ai Mareşalului Antonescu au provocat reacţiuni diferite în
opinia publică. Hotărârea de a aresta până la directorii de minister din
timpul guvernărilor lui Antonescu, precum şi a prefecţilor, este socotită ca o
măsură normală. Se adaugă însă din cercurile liberale că măsura nu se
extinde decât la acei care nu s’au alăturat guvernului actual şi nu priveşte
pe cei ce s’au înregimentat în partidele de stânga.
Faptul că nu se dau publicităţii numele celor arestaţi este socotit ca un
act de frică. Cercurile politice opoziţioniste mai nutresc încă nădejdea că
guvernul nu va avea curajul de a merge până la capăt cu politica
sancţiunilor şi că până la urmă Antoneştii vor obţine graţierea, /pe care
regele asasin și trădător nu a acordat-o – n.n./ iar cei arestaţi acum vor fi
eliberaţi în curând. Opinia publică aşteaptă un comunicat explicativ asupra
cauzelor ce-au determinat arestările după atâta vreme şi crimele de care
este acuzat fiecare în parte. /R/. Cercurile politice fac legătura între
scoaterea /eliberarea din funcţie – n.n./ Dlui Negel /mareşal al Palatului –
n.n./, care s’a produs cu atâta timp înainte de începerea arestărilor şi
acţiunea de astăzi a guvernului. Înseamnă că Regele a fost ţinut în curent
cu intenţiunea arestărilor şi, discutându-se efectuarea lor, s’a ajuns la
tranzacţia scoaterei Dlui Negel din postul oficial. /Subl. n./

Instrucțiuni referitoare la sărbătorirea zilei de 1 Mai

1. Ziua vcictoriei împotriva hitlerismului va fi sărbătorită tot la 10 Mai,
împreună cu ziua independenței naționale de la 1877-1878 și 1944-1945.
2. Aniversarea victoriei în războiul pentru independență împotriva
cotropitorilor țărei de la 1878-1879 să fie legată cu victoria în războiul de
eliberare și independență națională împoriva cotropitorilor hitleriști din
1944-1945.
3. Scoaterea în evidență a rolului hotărâtor al Armatei Roșii, care ne-a
ajutat să ne eliberăm și să ne recâștigăm independența, așa cum în 1877-
1878 ne-a ajutat armata rusă /care dorea să ne cotropească România –
n.n./ în câștigarea independenței /este o minciună comunistă ieșită din
comun. Independența ne-am câștigat-o singuri: Recomand a se citi despre
luptele de la Plevna, Grivița, Smârdan etc – n.n./.
4. Este probabil ca reacționarii /Acest cuvânt, „reacționarii”, a fost
întrebuințat întotdeauna, de toate partidele comuniste împotriva opoziției,
ori de câte ori aceasta (opoziția) venea să demonstreze cu fapte și izvoare

107)
F.P.C.M. – S.S.I. – Dosar 6/1946
283

-
originale, adevărul, contrar propagandei mincinoase a politicii și practicii
PCR – n.n./ vor folosi această zi ca un pretext de provocări și demagogie,
de aceea organizațiile noastre democratice /subl.n./ trebuie mobilizate
pretutindeni, în așa fel ca inițiativa de pregătire și organizare să fie în
mâinile noastre.
5. Să se prelucreze din timp cu muncitorii din fabrici și uzine
însemnătatea acestei zile, prin sindicate și prin F.U.M.
6. Trebuie luate toate măsurile de a evita provocările maniștilor /la
comuniști „adevărul” se numea „provocare”; provocare, la ce? La adevăr? –
n.n./, reacționarilor, prin alegerea justă a lozincilor, precum și prin măsuri
de organizare folosind experiența organizatorică câștigată de 1 Mai, în așa
fel ca să punem pe reacționari în imposibilitate de a provoca.
7. Atenție deosebită în localitățile unde deobicei se fac provocări din
partea reacționarilor.
8. Organizarea serbării să fie făcută de Comitetul județean F.N.D.
împreună cu autoritățile locale. Defilarea să fie făcută de armată urmând
apoi muncitorii, țărani și intelectuali, lozincile vor fi trimise la timp.

Scrisoare

D-lui colonel magistrat Petrescu Alexandru Prm. Preşedintele

108)
Tribunalului militar. Şcoala de Război.. /Fără dată – n.n./.
Dragă Alecule. Îţi scrie un vechi prieten. Când am văzut că ai fost
rechemat în activitate, ca să-l judeci pe Maniu, am înţeles că ceiace s’a
şoptit până acum în legătură cu tine trebue să fie adevărat. Se poate să fi
greşit şi tu, ca dosarul tău despre care se vorbeşte, să existe. Gândeşte-te
însă că tu nu judeci procesul lui Maniu ci procesul neamului românesc,
căzut sub grea robie. Maniu reprezintă sufletul neamului, năzuinţa spre o
viaţă liberă. El e mitul poporului românesc. Osândindu-l, oprobiul întregei
ţări va cădea asupră-ţi, te vor blestema generaţiile care vor veni şi numele
tău şi al copiilor tăi vor rămâne deapururi înecate în sânge. Ştiu că în
situaţia în care te afli nu-l poţi achita. Dar poţi să faci un gest. Trebue să-l
faci. E unul singur. Să laşi procesul să se judece până la urmă, dar să nu
pronunţi sentinţa, să laşi pe altul să fie călăul neamului românesc. Trage-ţi
un glonţ, milităreşte. Şi lasă scris, ca să afle şi străinătatea dela care
aşteptăm salvarea, că ai ales moartea în locul dezonoarei. Sau crezi tu că
regimul actual nu va fi răsturnat? Când va înverzi câmpul vom vedea şi
prăbuşirea comunismului. Şi atunci vei primi plata pentru asasinarea
conştiinţei româneşti. Scutură-te. Şi într’un caz şi în altul vei intra în istorie.
Preferi să rămâi ca un mişel, sau ca un erou? Preferi o soartă pe lângă

108)
F.P.C.M. – S.S.I. – Dosar 55/1946
284

-
care acea de azi a lui Calotescu, Aldea şi ceilalţi ţi se va părea de invidiat,
sau ca neamul românesc să depună pe mormântul tău coroană de lauri şi
să se prosterneze în faţa copiilor tăi?!

„Aleşii poporului” care au condus România timp de 43 de ani.

Rezidenţe Poliţie. Rezidenţa Craiova. Secţia III.

109)
Notă Nr. 359 din 14 August 1946.
Pe marginea cursurilor de iniţiere pentru formarea de elemente
propagandistice, în vederea campaniei electorale, dintre delegaţi ai tuturor
organizaţiilor politice ce compun B.P.D.-ul, cercurile liberale tătărăsciene
din Craiova fac diferite ironii la adresa membrilor comunişti repartizaţi la
aceste cursuri de pregătire. Astfel, organizaţia doljeană comunistă este
acuzată că a desemnat oameni cu un trecut moral nu tocmai limpede,
precum şi ţigani. În această situaţie, spun liberalii, ei nu pot merge în
propaganda electorală cu aceştia, fiindcă nu vor să se expună indiferenţei
sau chiar unei agresiuni din partea sătenilor, când îi vor vizita în comunele
lor. Deasemeni, liberalii afirmă că la cursurile ce se ţin, programul lor politic
este criticat şi se aduc chiar acuzaţiuni politicei preconizate de aceştia.
Această atitudine lasă să se înţeleagă tendinţa din partea conducerii
comuniste de a fi centrul motor al guvernării, în timp ce celorlalte partide
din Guvern, nu li se rezervă decât dreptul de simple anexe.

Unul dintre adversarii politici ucis de puterea comunistă

Bucureşti 6 Septembrie 1946. D-lui P.Groza

110)
Partidul Comunist Muncitoresc
În ziarele apărute la 3 Septembrie a.c. s’a publicat un comunicat având
următorul cuprins: „În noaptea de 30-31 August s’a sinucis deţinutul
Olteanu Gavrilă, prevenit în afacerea privitoare la „Sumanele Negre”. În
urma anchetei şi examenelor de laborator şi medico-legale ale cadavrului
făcute în faţa autorităţilor competente, la Institutul Medico-Legal Prof. Dr.
Mina Minovici, s’a constatat că numitul s’a sinucis luând o doză de
stricnină, pe care o avea într’o cutiuţă ascunsă în cutele vestonului pe care
îl purta. (Prim Procuror Instructor Militar Col. Magistrat /ss/ C. Grigorian,
Prim Procuror al Trib. Ilfov /ss/ Lungulescu, Medic Legist /ss/ Dr. Al.
Ionescu.).
Această informaţiune neaşteptată ne obligă să facem următoarea
comunicare: Vă amintiţi că în ziarele din 25 Iulie a.c. a apărut un comunicat
oficial al Ministerului de Interne, relativ la un pretins complot în contra

109)
F.P.C.M – S.S.I. – Dosar 97/1945
110)
F.C.R. DIVERSE – Dosar 20/1946
285

-
siguranţei Statului, al cărui autor principal ar fi fost tocmai defunctul Gavrilă
Olteanu. Totodată însă, comunicatul acuza, în mod categoric, direcţiile
Partidelor Naţional-Ţărănesc şi Naţional-Liberal că ar fi cunoscut existenţa
complotului şi că ar fi acordat întotdeauna autorilor lui, sprijin material şi
încurajare în acţiunile lor criminale. De altfel, s’a şi procedat la arestarea
unui număr de membri ai ambelor partide, din care cea mai mare parte
sunt şi astăzi deţinuţi de autorităţile administrative.
În asemenea condiţiuni dispariţia subită a lui Gavrilă Olteanu se prezintă
în circumstanţe cu totul neobişnuite. Este cu totul curios că numitul să /R/
mai aibă asupra sa, după peste trei luni de detenţie, mijloacele necesare
pentru a-şi curma zilele, când /R/ toţi deţinuţii au fost supuşi la nenumărate
percheziţiuni. /R/. În acelaşi timp, din punct de vedere psihologic, este
greu de priceput de ce victima /R/ a recurs la acest gest diperat când /R/
urma să fie /a doua zi – n.n./ judecat /R/ cu ocazia de a se putea apăra.
/R/. Este cunoscut că în decursul detenţiunii s’au cerut deţinuţilor să facă
declaraţiuni, întrebuinţându-se în contra lor mijloace de presiune fizică şi
morală din cele mai aspre. Aceste declaraţiuni, desigur, vor apare în cursul
procesului drept dovezi la dosar pentru susţinerea acuzărilor conţinute în
comunicatul Ministerului de Interne, ori dispariţia /R/ principalului acuzat,
pune apărarea în imposibilitatea de a cerceta valoarea depoziţiilor. /R/. În
consecinţă, vă rugăm, să binevoiţi a dispune să se ordone, de îndată, o
asemenea anchetă, noi fiind gata la prima cerere să numim delegaţii noştri.
/Preşedintele P.N.L., Preşedintele P.N.Ţ./

Fărădelegile regimului continuă: Urmăriri, arestări, bătăi,

asasinate...
111)
Serviciul Special de Informaţii. Notă (Dumitru) din 12 Noemvrie 1946.
Ştefan Mihăescu, casierul central al partidului naţional ţărănesc, a
declarat în seara zilei de 7 Noemvrie a.c. că în ultimile zile „agenţi ai
Blocului Partidelor Democrate au asasinat pe şeful tineretului naţional-
ţărănesc din Lipova”. De asemenea Şt. Mihăescu a mai declarat că deţine
informaţiunea, după care – la Buzău – a fost grav bătut un student, care
purta insigna Regelui pe piept.

Serviciul Special de Informaţii.

112)
Secţia III-a către Corpul de Filaj. 14 Noemvrie 1946.
Vă rugăm să binevoiţi a supraveghea pe Maiorul Berdan Vintilă (statură
mică, aproximativ 40 ani /R/), domiciliat în /R/, precum şi pe I.M.Leon,
domiciliat în /R/.
Şeful Secţiei III-a /Fără semnătură – n.n./

111)
F.P.C.M. – S.S.I. – Dosar 6/1946
112)
F.P.C.M – S.S.I. – Dosar 19/1944
286

-
 Alegerile „democratice” din anul 1946

Notă informativă privitoare la alegerile din anul 1946. Strict

113)
Confidențial Nr.585/27.11.1946 și 513/08.12.1946.
Domnule Președinte,
Am onoare a vă trimite în copie memorată două ordine secrete ale D-lui
Ministru de Interne Teohari Georgescu cu privire la perioada de timp de
dinaintea și din timpul alegerilor cari oglindesc fidel unele măsuri luate în
vederea oprimării propagandei electorale pentru „Opoziție”, ca și cele luate
pentru a face posibilă falsificarea rezultatului
Copie memorată.
Ordinul Nr.39501 din 12 Noiembrie 1946:
Secret Confidențial. Către Prefecturile de Poliție, Chestori și Legiunile de
Jandarmi din Țară.
În urma informațiilor primite din țară, că elemente reacționare manisto-
brătieniste, sub pretext că nu li s-au distribuit certificate de alegător, se
deau la acte de dezordine, în urma directivelor primite, vă reamintim că
autoritățile polițienești, ale jandarmeriei și administrative dau dovadă de
lipsă de autoritate.
Pentru reprimarea acestor dezordini, veți face uz de toată autoritatea,
fără cruțare, pentru reprimarea lor în aceste momente, urmând a strânge în
jurul Dvs. toate forțele democratice din cuprinsul Comandamentului Unic.
Ministru de Interne /ss/ Teohari Georgescu

Ordin telegrafic secret, confidențial.

Către Comandanții Gărzilor de la secțiile de voturi din toată țara.
Vă punem în vedere că reprezentanților observatori străini nu li se va
permite intrarea în localul de vot și vor fi îndrumați la Comandamentul Unic.
Ministru de Interne /ss/ Teohari Georgescu p.conf.I.B.
Pentru veridicitatea informațiilor Ardelea Gheorghe Str. Cezar Boliac 5
Buc.

Notă informativă Nr.513 din 8.XII.1946

În sânul opoziției reacționare se observă o intensă activitate politică. Din
informațiile ce am reușit a desprinde chiar de la elementele lor de mișcare
am aflat că în ultimele 48 ore, s-a primit de la centru 2 ordine secrete,
aduse de agenți acoperiți, pentru informarea cercurilor conducătoare
maniste, asupra situației interne din România. Iată ce ar cuprinde ordinele
secrete, în concluzie:

113)
. Fond CC al PCR – Secția Administrativ-Politică - Dosar 15/1946
287

-
 După efectuarea alegerilor și centralizarea voturilor, în București
guvernul căzuse. Rezultatul a fost adus la cunoștința Regelui, care a adus,
la rândul său, la cunoștința președintelui comisiei de control. Rușii au
comunicat că nu acceptă nici pe Maniu nici pe Brătianu să formeze
guvernul. Imediat după aceasta s-a hotărât menținerea guvernului de către
comuniști, folosindu-se toate rezultatele care au fost comunicate, din
această cauză, cu o întârziere de 24 ore, pentru ca să nu se producă o
acțiune de revoltă, ce era proiectată printr-o adunare în Capitală; după
amiază la orele 5,01, dr Petru Groza s-a dus la Maniu, pt. a-i cere o cedare
impusă de ruși, dar care era contra voinței lui. Maniu a refuzat a-l primi.
Atunci dl. Groza s-a dus la Dinu Brătianu. Acesta l-a primit și după 2 ore de
conversație s-a dus împreună la dl. Maniu. Astfel împreună, au fost primiți
de acesta. Dl. Dr. Groza l-a rugat pe Maniu a nu întreprinde nici o acțiune,
pentru că astfel se va ajunge la un război civil. La 2 zile s-a format
guvernul. Regele a refuzat să deschidă mesagiul și să recunoască
guvernul, până când toți noii miniștri au jurat și au semnat fiecare în parte
că vor respecta întocmai Platforma-Program. După aceasta au fost chemați
toți șefii de partide, care la fel au fost invitați de Rege ca să jure și să
semneze Platforma-Program /care prevedea că regele va râmâne la
conducerea țării. Acesta era motivul pentru care ex-regele Mihai a fost de
acord cu înscăunarea guvernului comunist. Pe acest trădător de țară nu-l
interesa soarta populației României, ci numai scaunul (tronul) lui.
Nemernicia acestuia este destul de vădită, pe care ar pricepe-o orice
român, chiar și cel lipsit de o rațiune destul de precară – n.n./. După
terminarea acestei operațiuni, M.S.Regele a recunoscut guvernul și a
acceptat a deschide Mesagiul Tronului. Opoziția și-a format punctul său de
vedere după conversațiile avute de d-nii Maniu și Brătianu, cu
reprezentanții Statelor Unite, Angliei, precum și cu M.S.Regele. Astfel,
marți 3 Dec.1946, dl. Maniu a fost chemat la Palat. Regele /trădător –n.n./
l-a rugat a participa la lucrările parlamentului, dar acesta a refuzat
categoric, în numele cetățenilor cari l-au votat. Printre altele, dl. Maniu a
spus M.S.Regelui: „Nu pot participa într-un parlament de adunături sociale,
ales în mod fals, pentru a falsifica voința poporului român. Nu pot participa
când dl. Mihalache, marele luptător român, cavaler al ordinelor Mihai
Viteazul și Ferdinand, a fost declarat nedemn de a vota, în timp ce Ana
Pauker este aleasă deputată, nefiind măcar cetățeancă româncă, și după
cum știți Majestate, a fost condamnată pentru crimă de înaltă trădare și
spionaj. Nu mă pot compromite în fața națiunii care m-a ales cu voturi care
nu le meritam în așa intensitate, pentru a intra într-un astfel de parlament,
după activitatea politică de 40 ani, pentru ridicarea poporului român.” /Prin
cele vorbite, Maniu i-a spus indirect regelui că acesta s-a compromis
acceptând rezultatul fals al alegerilor, dar regele, fie că s-a prefăcut a nu
înțelege aluzia, fie că n-a priceput-o, nu i-a dat replica și a îngroșat obrazul
– care este destul de gros -, acceptând guvernul și parlamentul – n.n./.
După această convorbire, dl. Maniu a plecat, cerând M.S.Regelui noi
alegeri.

288

-
 După aceste evenimente a urmat punctul de vedere american și englez.
Guvernul român actual a primit o notă prin care i se face cunoscut că
nerespectând convențiile de la Moscova și asigurările date este declarat ca
nerecunoscut și alegerile considerate nule, atât prin operațiunile legislative
ilegale, cât și prin abținerea de la vot a poporului, în procent de 40%. După
alegeri, s-au înscris la Legația Americană 121.000 de cetățeni cari n-au
primit carte de alegător. Ca măsuri de represalii America a oprit orice
transporturi pt. țările balcanice. Dardanelele au fost ocupate de trupele
engleze, pentru a nu permite trecerea vaselor sub control rusesc și pentru
a fi pregătite pt. orice eventualitate. Ca încheiere, se afirmă că raportul ar
cuprinde afirmația că efectul déjà se resimte printr-un val de scumpete ce
s-a abătut în ultimele 7 zile. Românii sunt îndemnați la așteptare și la
unirea tuturor forțelor.

Fraudarea alegerilor

Bucureşti 10 Decembrie 1946. Expunere asupra mijloacelor

114)
întrebuinţate de Guvern pentru falsificarea alegerilor.
Guvernul impus la 6 Martie 1945, s’a văzut obligat de cele trei Mari
Puteri să execute hotărîrile Acordului dela Moscova. În special Guvernul şi-
a luat obligaţiuni foarte precise, în acest scop, faţă de Marea Britanie şi
Statele Unite. Aceste obligaţiuni au fost reamintite în notele recente ale
Guvernelor englez şi american. Acordurile dela Yalta şi Potsdam au
programat principiul guvernelor reprezentative ieşite din alegeri libere şi
nestingherite în toate ţările eliberate din Europa. Guvernul Romîn şi-a
călcat toate angajamentele luate. Partidul Naţional Ţărănesc singur sau
împreună cu partidul Liberal şi Social-Democrat-Independent au prezentat
la timp celor Trei Mari Puteri, dovezi ambundente despre violarea continuă
şi organizată a acestor angajamente. N’au fost respectate nici unul dintre
drepturile cetăţeneşti, despre Charta Naţiunilor Unite spune că popoarele
acestora sunt hotărîte „să proclame din nou credinţa noastră în drepturile
fundamentale ale omului, în demnitatea şi valoarea persoanei umane, în
egalitate de drepturi a oamenilor şi a femeilor, ca şi a Naţiunilor mari şi
mici.
Abuzuri electorale. Cu ocazia alegerilor dela 19 Noiembrie 1946,
Guvernul a utilizat toată gama de violenţe, abuzuri, fraude şi furturi de urne,
pentru a asigura pe seama listei sale majoritatea voturilor. Enumerăm
rezumativ, pe capitole, aceste abuzuri:
1. Împiedecarea propagandei electorale /R/.
3. Întocmirea listelor electorale. /R/.
4. Eliberarea cărţilor de alegător. /R/.

114
F.P.C.M – S.S.I. – Dosar 96/1945
289

-
 5. Imprimarea buletinelor de vot. /R/.
6. Alcătuirea Biurourilor Electorale Judeţene. /R/.
7. Alcătuirea Biurourilor Secţiunilor de votare. /R/.
8. Măsluirea urnei înainte de votare./R/.
9. Falsificarea rezultatelor. /R/.
10. Alegători opriţi dela vot. /R/.
11 Abuzuri împotriva delegaţilor şi asistenţilor opoziţiei. /R/.
12. Violenţe şi asasinate în campania electorală şi în ziua de alegeri.
Arestări în masă după alegeri. /R/.
13. Atribuirea frauduloasă de mandate. /R/.
14. Populaţia ţării protestează /R/.
/Pentru economie de spaţiu, nu mi-am permis să redau complet
această sinteză, Dosarul 96/1945 conţine 265 file, în care sunt prezentate
unele fraude comise de puterea comunistă – n.n./.
Concluziuni. Prezentăm Domnilor reprezentanţi ai Presei străine date
oficiale, constînd în date emanate dela autorităţile de stat care au avut
roluri legale în ziua de alegeri şi prepararea acestora. Din aceste date se
constată metodele întrebuinţate de Guvern, aşa cum au fost expuse aici
mai sus. Este astfel stabilit că alegerile dela 19 Noiembrie, au fost în total
falsificate şi Parlamentul care a rezultat din ele, nu numai că nu reprezintă
voinţa Naţiunei ci este contrar acesteia. În ţară este astăzi o situaţiune care
cuprinde în germeni posibilităţi de mari tulburări într’un viitor apropiat.
/Mămăliga nu face explozie – n.n./
De o parte stă Guvernul cu aparatul de Stat aşa cum şi l-a alcătuit, din
oameni devotaţi, fără scrupule, de Parlamentul, care nu are nici o legătură
cu opinia publică, ci este o creaţiune a Guvernului şi la dispoziţia lui
întreagă. Regimul parlamentar este numai o ficţiune destinată să ascundă
adevăratele realităţi. De partea cealaltă este întreg poporul românesc, care
aşteaptă dela Naţiunile Unite şi în primul rând dela cele Trei Mari Puteri,
care au proclamat în mod solemn, în faţa lumii întregi principiile organizării
viitoare a societăţii umane, o intervenţie hotărâtă, pentruca această stare
nedreaptă şi primejdioasă din România să înceteze. /R/.

Guvernul din umbră

Telegramă. Secret. M.St.M. Secţia II-a. P.T.G.U. 30 183 din 2/3/1947

115)
16.30, Raport contrainformativ Nr.635/2.III.1947.
Raportăm următoarele: În prezent PNŢ Maniu lucrează la organizarea
unui viitor guvern a cărui listă urmează să fie prezentată anglo-
americanilor. În acest scop la data de 25 şi 26 Februarie a.c. s’au întâlnit la

115)
Fond Min. de Război – Insp. G-ral al Armatei – Dosar 9
290

-
Sibiu la locuinţa Dr. avocat Stoichiţă şi medicului Vilt Flaviu următorii
membrii marcanţi ai PNŢ Maniu: Iuliu Maniu, Ion Mihalache, Mihail
Popovici, Dr. Ionel Pop, Ionel Coposu, doi gazetari americani. Cu ocazia
acestor întruniri s’a ajuns la hotărârea ca în viitoul guvern să intre 80 %
militari şi magistraţi deblocaţi şi 20 % personalităţi din fostul guvern dela 24
August 1944. /.../.
Şeful Centrului Control Militar Nr.4 Braşov, Lt.Colonel /ss/ Nicolaescu
Mircea, Nr. 3894 din 2 Martie 1947.

„Grija” autorităţilor comuniste faţă de soţia celui mai mare

diplomat român, care a apărat drepturile ţării la încheierea păcii, după
primul război mondial, – dând dovadă de un patriotism rar întâlnit la
„cei aleşi”
116)
Notă „Cecilia” din 28 Iunie 1947 S.III / D.I./C.
Ecaterina Nic. Titulescu trăeşte în mare mizerie la Cannes. Ea ocupă o
cameră în hotelul intitulat pompos „Palais beaux sejours”, în care-şi
prepară singură mâncarea. Ca să poată trăi îşi vinde ultimele lucruri ce i-au
mai rămas. Deşi măritată, de 30 de ani, cu Titulescu, nu încasează nici o
pensie dela Statul Român /comunist – n.n./. Este posibil să plece, în
curând, în Elveţia, invitată de prieteni vechi.

Înăsprirea detenţiei lui Maniu

Serviciul Special de Informaţii. S.III/P. G/A. A.1 N.

117)
Notă din 21 August 1947
Mihai Popovici este alarmat de ştirea ce a primit-o, că nu se mai permite
să se aducă schimburi şi alimente pentru Iuliu Maniu. În momentul de faţă
este în căutarea unei persoane care „să intervină eficace”, pentru
îndulcirea regimului acordat şefului P.N.Ţ.-ului. /Acea persoană nu s-a
găsit, iar Maniu a murit în chinuri în închisoarea comunistă – n.n./

116)
F.P.C.M. – S.S.I. – Dosar 2/1947
117)
F.P.C.M. – S.S.I. – Dosar 55/1946
291

-
 Pregătiri intense pentru lichidarea opoziţiei democratice.
Speranţele PNŢ că SUA ne va elibera de comunişti

Preşedinţia Consiliului de Miniştri. Serviciul Special de Informaţii.

Biroul Cifrului. Secret. Radiogramă descifrată dela Centrul Special
118)
10 Nr.18 din 12 Sept.1947.
În legătură cu arestarea Baronului Stârcea, fost mareşal de vânătoare al
Palatului, Matei /nume de cod al informatorului – n.n./ comunică: Luni 7
Sept. am fost vizitat acasă de fraţii S. şi Eugen Haţieganu, pentru a-mi
comunica următoarele: Bunul prieten al Regelui, Baronul Stârcea din
Bulciu, a fost arestat ieri şi transportat la Bucureşti, arestarea făcându-se
de către doi comisari din Bucureşti ajutaţi de 10 membri ai PCR Org. Arad.
Haţieganii mi-au spus: Te sfătuim să vii cu noi pentru două - trei zile în
ascunzătorile noastre din văile comunii, spre a nu fi arestat şi tu, căci cei
zece comunişti sunt aici în localitate, punând la cale alte crime. La refuzul
lui Matei de a pleca cu ei, motivând că este sărac şi are conştiinţa curată,
fraţii Haţieganu i-au spus: „Rău faci”, aceştia sunt nişte bandiţi cu întregul
lor guvern. Urmăresc detronarea Regelui şi distrugerea intelectualilor
români, cu orice mijloace, ca apoi să proclame Republica Românească
anexată Rusiei Sovietice, /subl. n./ acesta este obiectivul lor. La răspunsul
lui, Haţieganu crede acest lucru. Haţieganii au răspuns: Vor face mult
americanii pentru noi în viitor. Aşa este piesa americană, la ei ca şi la
englezi, trebue edificată opinia publică, lăsând pe ruşi să-şi descopere
toate planurile, pentru a-i face odioşi în faţa lumii, pentru a fi arătaţi cu
degetul ca agresori, care periclitează pacea lumii. După aceasta va veni
bomba atomică şi distrugerea comunismului.
/ss/ Mavru.
/În aceste dosare (F.P.C.M. – SSI – Dosar 13/1944 vol. 1 şi 2) sunt
foarte multe note informative şi radiograme, în special ale informatorilor
„Matei” şi „Marcu”, în care se arată activitatea câtorva persoane devotate
regelui Mihai, precum şi arestările efectuate de comunişti. Întrebare
retorică: În acest timp, fostul rege Mihai dormea? Unde sunt intervențiile pe
care ar fi trebuit să le trimită Guvernelor SUA și Angliei, privitoare la toate
abuzurile regimului comunist? - n.n./
119)
Avocatul Ghiţă Dobrescu. 26.XI.947
/R/ juristul ziarului „Liberalul”, l-a informat eri dimineaţă de următoarele
pe d-rul Bercovitz: Luni seara Ghiţă Dobrescu a fost chemat de către
cumnatul său (nu-i cunoaştem numele) /R/ care i-a spus că colonelul

118)
F.P.C.M. – S.S.I. – Dosar 13/1944 vol. 1
119)
F.P.C.M – S.S.I. – Dosar 16/1945
292

-
Petrescu, preşedintele tribunalului care l-a judecat pe Maniu l-a informat că
până la 1 Decembrie a.c. vor fi arestaţi fruntaşii partidului liberal. Eri 25 crt.,
Adrian Dimitriu, secretarul partidului S.D. Titel Petrescu, l-a vizitat pe d-rul
Bercovitz şi l-a rugat să-i pună la dispoziţie colecţia ziarului pentru a căuta
nişte comunicate ale partidului S.D. Titel Petrescu şi publicate de către
„Liberalul”. Adria Dimitriu i-a spus d-rului Bercovitz că aceste comunicate
urmează să-i servească la procesul pe care i l-a intentat guvernul lui Titel
Petrescu şi partidului său căutând să-l acuze de corespondenţă
subversivă. În fapt, a spus Adrian Dimitriu, este vorba de nişte circulări cu
caracter de corespondenţă particulară, deci nesupuse cenzurii.

O scrisoare fără răspuns

Scrisoarea Preşedintelui Consiliului de Miniştri,

120)
Dr. Petru Groza către rege. /Fără dată/.
/Se solicită decorarea lui Gh. Tătărăscu, Vice Preşedinte al Consiliului
de Miniştri, cu ordinul Carol I, în grad de Colan şi Decret cu decorarea lui
Tătărăscu, semnat de Petru Groza. Scrisoarea nu are nici o rezoluţie din
partea Casei Regale – n.n./
121)
Condamnarea comuniștilor, dictată de la Casa Militară Regală

În cercurile politice a parvenit informația, neverificată încă, după care,

cercetându-se dosarele condamnărilor pronunțate în ultimii ani de Curtea
Marțială în procesele comuniștilor, s-a constatat că actele de trimitere în
judecată poartă în colțul din stânga inițiala „M„ sau „C”. S-a văzut
deasemenea că în toate procesele unde notele purtau inițiala „M”, sentința
a fost condamnarea la moarte, iar în cele însemnate cu litera „C” s-au dat
alte condamnări. S-a stabilit că Gen. Nicolescu. șeful Casei Militare
Regale, pe vremea când era comandant al C.M.C., punea astfel de rezoluții
și că magistrații se pronunțau conform semnificației cuprinse în inițiala
respectivă. Cercurile menționează că acest caz urmează să fie adus la
cunoștința opiniei publice zilele acestea și că se va cere – în același timp –
arestarea Gen. Nicolescu fiind socotit „criminal de război”.

120)
F.C.R. – Dosar 35/1945
121)
F. CC al PCR – Secția Administrativ-Politică - Dosar 3/1945
293

-
 Naționalizarea întreprinderilor
122)
Instrucțiuni. Strict Secret. Fără număr și dată.
Pentru fiecare întreprindere, menționată în tabelul județului respectiv, se
vor întocmi 1-3 întreprinderi, conform formularului anexat. Se va menționa
cu cifre romane ordinea de preferință.
Ca material pentru completarea formularelor, pe lângă datele recente,
pe care le are sau le poate procura Județeana, se vor folosi și trece copiile
caracterizărilor trimise de CC și care se află la Județeana respectivă. La
facerea propunerilor se va ține seama de:
a) caracterizarea politică și profesională și de calitățile personale ca: bun
gospodar și organizator, cinste, energie, perseverență, autoritate,
capacitatea de a se impune fără a îndepărta massa, simpatii în massă,
putere de muncă, etc;
b) relațiile cu patronul, în trecut și în prezent;
c) să nu se dezorganizeze întreprinderi importante prin plecarea unui
cadru ridicat, fără să se fi lăsat un înlocuitor capabil;
d) dacă cel propus are funcție în P.M.R., sindicat sau altă organizație de
massă și nu are un înlocuitor corespunzător.
Deasemenea, la întocmirea propunerilor se va ține seama de
următoarele recomandări speciale:
a) nu se va propune în niciun caz patronul întreprinderii sau una din
rudele lui apropiate;
b) dacă actualul conducător al întreprinderii, în cazul că nu este patron
sau rudă apropiată a acestuia, corespunde din toate punctele de vedere,
se va propune cu preferință;
c) în cazul când se propune un element din cadrul întreprinderii, altul
decât actualul conducător, se va proceda cu foarte multă atenție, astfel ca
printr-o propunere necorespunzătoare să nu se demobilizeze cadrele
întreprinderii sau să se nască animozități, care să dăuneze bunului mers al
întreprinderii. În asemenea cazuri este de preferat să se propună un
element din exterior;
d) la propunerile din exterior se va căuta, pe cât posibil, ca persoana
propusă să cunoască sectorul de producție în care activează întreprinderea
respectivă;
e) dacă administratorul unic sau de supraveghere sau controlorul
permanent de producție corespunde, se va propune acesta. Nu se vor face
propuneri de controlori permanenți decât pentru întreprinderile pe care le
controlează;

122)
F. CC al PCR – Secția Administrativ-Politică - Dosar 47/1948
294

-
 f) la întreprinderi mai mici este de dorit să se propună un technician,
care să poată cumula cu pricepere conducerea tehnică și administrativă.
În limita posibilităților se vor face și propuneri de rezervă, urmând să fie
folosite în alte județe.Aceste instrucțiuni precum și formularele-model se
vor restitui la înapoierea din misiune.

Instrucțiuni pentru Aparatul Ministerului Afacerilor Interne privind

123)
naționalizarea întreprinderilor
Pentru realizarea în condițiuni optime a operațiunilor de naționalizare
este necesar concursul organelor administrative, de pază și siguranță a
Ministerului Afacerilor Interne, pentru:
a/ asigurarea pazei întreprinderilor și împiedicarea tuturor acțiunilor care
ar duce la deteriorarea sub orice formă a substanței întreprinderilor,
precum și a tuturor acțiunilor de sabotaj (înainte și după ziua naționalizării);
b/ asigurarea mobilizării și a concursului organelor administrative
centrale și locale, pentru ducerea la bun sfârșit a tuturor sarcinilor
prevăzute în planul operațiunilor de naționalizare (folosirea mijloacelor de
comunicație a acestor organe, ca: mijloace de transport, teleimprimare,
telefoane, etc.);
c/ asigurarea preluării întreprinderilor (abatoare, mori, uleinițe, brutării ce
se încadrează în lege), prevăzute a fi administrate de organele
administrative comunale (primării). Atențiune deosebită de a respecta cu
strictețe criteriile și în special a nu le depăși;
d/ predarea către nouii conducători a acelor întreprinderi ale căror
proprietari sau reprezentanți legali au părăsit țara, se găsesc în altă
localitate sau refuză să predea întreprinderea;
e/ soluționarea tuturor defecțiunilor din cadrul întreprinderilor
naționalizate, care ar avea drept urmare turburarea ordinei și siguranței.
În acest scop:
Înainte de ziua naționalizării:
1/ Se vor verifica toate posturile de pompieri din cadrul întreprinderilor,
precum și cele comunale;
2/ Se vor lua toate măsurile pentru descoperirea tuturor infracțiunilor din
cadrul întreprinderilor ca lipsa de măsuri de pază, furturi, vânzări de utilaje
etc, agitații cu caracter politic reacționar și orice acțiuni de sabotaj, urmând
ca organele competente să ancheteze și să încheie formele legale;
3/ Se va stabili un criteriu pentru efectuarea arestărilor din cadrul
întreprinderilor pentru ca să nu se producă perturbări în producție, abuzuri,
etc.;
4/ Cu două zile înaintea naționalizării, delegatul Ministerului Afacerilor
Interne, desemnat a face parte din Comisia Județeană de Naționalizare va

123)
F. CC al PCR – Secția Administrativ-Politică - Dosar 47/1948
295

-
fi chemat de către colectivul de conducere al acestei Comisiuni (format din
delegatul Comisiunii Superioare de Naționalizare, ca președinte, delegatul
Partidului Muncitoresc Român și delegatul sindical) spre a se stabili: planul
de control al preluării întreprinderilor din raza județului respectiv; planul de
preluare a întreprinderilor din raza județului, care urmează a fi administrate
de organele comunale (abatoare, brutării, mori); planul de preluare a
întreprinderilor al căror patroni sau reprezentanți legali vor lipsi din
întreprindere; posturile de siguranță, de pompieri, legăturile, precum și
asigurarea pazei în general în întreprinderi, la locuri de întrunire, la
ședințele Comisiunii Județene de Naționalizare, etc.
În ajunul zilei naționalizării:
Teleimprimatoarele, telefoanele și alte mijloace de comunicație a
Ministerului Afacerilor Interne trebuesc puse la dispoziția Comisiei
Superioare de Naționalizare, spre a se transmite dispozițiunile în legătură
cu naționalizarea. Se consemnează aparatul de pază și siguranță
(jandarmerie, pompieri, etc.).
În ziua naționalizării:
Tot aparatul va fi în stare de alarmă, veghind la preluarea întreprinderilor
în condiții optime, dând concursul nouilor conducători sau Comisiunilor
Județene de Naționalizare, ori de câte ori va fi solicitat. Toate instrucțiunile
și pregătirile se vor face, ținând seama de caracterul strict conspirativ al
operațiunilor până în ziua publicării legii de naționalizare în Monitorul
Oficial.

Naționalizarea farmaciilor

Raport asupra desfășurării acțiunii de naționalizare a unităților

sanitare particulare (farmacii, laboratoare chimico-farmaceutice și
de analiză medicală, depozitele de medicamente și droguerii
124)
medicinale
Lucrările pentru acțiunea naționalizării au început pe data de 17 Martie
1949, când s-a constituit Comisia de Partid pentru conducerea acestei
operațiuni.
1. Pregătirea acțiunii.
De la data de 17 la 21 Martie au fost pregătite listele pe județe a
unităților sanitare ce urmau a fi naționalizate, precum și materialul necesar
operațiunii de naționalizare și anume:
- Lucrarea în legătură cu comasarea farmaciilor și stabilirea pentru
Capitală și județe a unităților ce vor rămâne în funcțiune, deoarece există
un număr mai mare de farmacii în centrele urbane față de nevoile
populației. Principiile care au stat la baza comasării farmaciilor au fost: 1
farmacie la 10.000 locuitori și 1 farmacie pentru centrele urbane

124)
F. CC al PCR – Secția Administrativ-Politică - Dosar 32/1949
296

-
nereședință de județ sau muncitorești, cu o populație sub 10.000 locuitori,
indiferent de numărul acestei populații.
– Redactarea legii de naționalizare, a expunerii de motive și a
Instrucțiunilor către Comisia de Naționalizare Județeană, către diriginții sau
conducătorii unităților ce vor rămâne în funcțiune, către delegatul
Ministerului Sănătății din Comisia de Naționalizare, modele de procese
verbale de predare-preluare, instrucțiuni pentru complectarea proceselor
verbale de predare-preluare și a anexelor la procesele verbale.
– Pe linie de Partid s-a trimis o circulară către Comitetele Județene
P.M.R.
– La data de 22 Martie 1949 au fost convocați responsabilii de cadre ai
Comitetelor Județene P.M.R. în 5 centre din țară, unde Direcțiunea
Cadrelor a trimis 5 delegați cari au dat instrucțiuni pentru trimiteri de
propuneri, fără să li se spună despre ce este vorba, cerând în același timp
și alte propuneri (de muncitori, droghiști, farmaciști, laboranți etc.).
– De la 23 la 28 Martie 1949, Județenele au trimis prin curieri speciali
propunerile la C.C., unde au fost verificate de către Comisia de organizare
a acestei acțiuni.
– Am avut greutăți în încadrarea unităților ce au rămas în funcțiune,
deoarece nu am avut cadre de specialitate (farmaciști) membri de partid,
marea majoritate a proprietarilor neavând angajați specialiști în profesie, iar
o parte din județene nu s-au orientat just, trimițându-ne propuneri de
patroni sau medici, pe care nu i-am putut folosi în operațiunea de
preluare. Astfel nici nu am încadrat toate unitățile ce trebuiau să rămână în
funcțiune, aceasta urmând să se facă în județe în preziua declanșării
acțiunei.
– Conducerile farmaciilor au fost încadrate în mare majoritate cu
nemembri, salariați și ulterior au fost folosiți pentru încadrarea lor și foști
patroni, cinstiți, la care nu s-au găsit medicamente dosite și cari au fost
verificați de județene.
– Între 29 și 31 Martie s-au tipărit toate materialele necesare operațiunii
de naționalizare, făcându-se pachete cu întregul material pentru fiecare
județ în parte.
– În preziua naționalizării (1 Aprilie 1949, orele 7 dimineața) s-au ținut
ședințe în 12 centre din țară cu secretarii județenei, unde delegații trimiși
de C.C. au prelucrat, dând secretarilor toate materialele necesare efectuării
operațiunii naționalizării.
II. Desfășurarea acțiunii.
Operațiunile din noaptea de 1 spre 2 Aprilie au decurs în toate județele
conform planului aprobat, cu deosebirea că farmaciștii ce urmau să fie
folosiți în acțiune nu au fost convocați decât în dimineața zilei de 2 Aprilie
orele 8, la sediul sindicatului, unde au fost instruiți. Motivul acestei măsuri a
297

-
fost păstrarea conspirativității. Am avut în 2 județe cazuri de refuz de a
primi însărcinarea de diriginte, 2 la Dorohoi și 17 la București.
Pe listele date Comitetelor Județene de către Ministerul Sănătății au
figurat un număr de 1636 farmacii, 136 droguerii, 199 laboratoare și 151
depozite de medicamente. Din cele trecute pe listă au corespuns 1543
farmacii, 15 droguerii, 158 laboratoare și 9 depozite. Au fost preluate în
plus, fără să fie trecute pe listă, fiind identificate de către Comisia
Județeană de Naționalizare 72 farmacii, 6 droguerii, 40 laboratoare și 1
depozit de medicamente.
În comisiile de sigilare, percheziții și inventariere au participat cca. 5.000
de muncitori, 4.000 milițieni, 4.500 tehnicieni (farmaciști, medici, laboranți
etc.). Pentru inventarierea farmaciilor și laboratoarelor ce au fost închise s-
au format comisiuni speciale de inventariere.
Concomitent cu operațiunea de sigilare, s-au făcut percheziții domiciliare
la foștii patroni, unde, în majoritatea cazurilor au fost descoperite
însemnate cantități de medicamente și altfel de mărfuri dosite.
IV. Starea de spirit între patronii expropriați.
La o parte dintre patroni s-a manifestat o stare de îngrijorare față de
situația lor, crezând că se va proceda cu ei ca și cu moșierii, iar o parte au
primit cu satisfacție, în special aceia care ceruseră de mult lichidarea
farmaciei. Unii dintre ei și-au oferit serviciile, cerând să lucreze ca salariați
în profesie, acolo unde este nevoie de ei.
V. Starea de spirit în rândul populației este bună. La Brașov massele
muncitoare au primit cu satisfacție vestea naționalizării. La Cluj, la fel
spuneau: „bine că le-a venit rândul, că prea mult ne-au vândut apă chioară
și cretă în loc de medicamente” /Adică, „să moară și capra vecinului” –
n.n./. Faptul că imediat care înainte de naționalizare nu se găseau sau se
găseau la prețuri de speculă, după naționalizare s-au găsit la preț oficial, a
făcut ca această măsură să fie primită cu satisfacție de către populație. /Să
nu uităm: Mai târziu însă, dar nu după mult timp, medicamentele eficiente,
de o mai bună calitate, din străinătate, nu s-au dat decât cu aprobări
deosebite, deoarece importul din străinătate era înterzis. – n.n./.
Reacțiunea a căutat să folosească și acest prilej, pentru a se manifesta.
S-au lansat svonuri că nu vor mai fi medicamente /ceea ce a fost adevărat,
mai târziu – n.n./ și astfel a influențat publicul să-și procure medicamente.
Datorită acestui fapt, pe de o parte, iar pe de altă parte, funcționării
defectuoase din cauza lipsei de personal pentru a satisface necesitățile în
situația unui număr redus de farmacii, în Capitală și în unele județe, în
prima zi a fost foarte mare aglomerare și chiar cozi /Apropo de cozi. Nu
prea târziu, românul s-a obișnuit cu cozile, chiar și la cele mai elementare
produse alimentare: ouă, unt, carne, brânză, lapte, pește, băuturi, și foarte,
foarte multe altele – n.n./.

298

-
 VI. Încadrarea unităților.
S-a făcut imediat după naționalizare, conform schemelor organizatorice
date de Ministerul Sănătății. N-am putea spune totuși că încadrarea s-a
făcut în cele mai bune condiții, atât în Capitală cât și în provincie, cu cadre
tehnice și profesionale destul de bine pregătite și verificate din punct de
vedere politic, deoarece ne-am izbit la încadrare de o mare lipsă de
asemenea cadre.
VII. Funcționarea unităților sanitare naționalizate.
Din momentul naționalizării majoritatea farmaciilor, care au rămas
deschise, au continuat să funcționeze asigurând în același timp atât
vânzarea cât și inventarierea cu unele lipsuri. La București aceste lipsuri au
fost mult mai numeroase, farmaciile rămase deschise n-au putut satisface
în condițiuni optime o bună funcționare din primele zile, neavând cadre
corespunzătoare pentru a putea face față cerințelor publicului.
Laboratoarele de analiză medicală, în majoritatea lor au fost închise,
urmând ca să fie comasate, afară de unele laboratoare mai importante din
București și din centrele cele mai importante (vezi situația anexă).
Laboratoarele chimico-farmaceutice, precum și drogheriile medicale au fost
toate închise și se procedează la comasarea lor.
VIII. Aprovizionarea cu medicamente a unităților ce au rămas deschise
s-a asigurat din prima zi de câtre „Centrofarm”, care a pregătit din timp
pachete speciale cu medicamente pdntru fiecare farmacie în parte.
Medicamentele distribuite farmaciilor în aceste zile se evaluează la
48.500.000 lei.
IX. Contribuția Ministerului Sănătății.
În ziua de 1 Aprilie s-a ținut o ședință de instructaj la Ministerul Sănătății
cu ministrul adjunct, iar la Dir. Farmaciilor și Înzestrării Sanitare, cu
conducătorii Centrofarmului, Centrala Chimico-Farmaceutică, Direcția
Farmaciilor și Înzestrării Sanitare și Dir. Medicinei Preventive, unde s-au
discutat măsurile ce trebuesc luate în legătură cu naționalizarea farmaciilor
și laboratoarelor. Nimeni n-a părăsit sala până a doua zi, ora declanșării
acțiunii.
X. Lipsuri și slăbiciuni.
Listele prezentate de către Ministerul Sănătății nu au fost complete, în
special pentru Capitală, lipsind aproximativ 36 unități, în majoritate
laboratoare de analiză medicală. Unele farmacii, depozite și laboratoare
chimico-farmaceutice, trecute pe tabele nu au existat pe teren, ele fiind de
mult lichidate (vezi situația anexă). Nu ne-am ocupat suficient de urmărirea
acțiunii în Capitală, unde am avut cele mai multe greutăți. Lipsa de cadre
tehnice calificate cinstite, m. de Partid au făcut ca diriginții propuși pentru
conducere să nu îndeplinească toate condițiile să punem diriginți studenți și
farmaciști de spital, care nu au lucrat niciodată într-o farmacie publică, fiind
deci lipsiți de experiență, sau chiar patroni și unii oameni neverificați din
299

-
punct de vedere politic sau al cinstei. În Capitală nu s-au constituit imediat
comisiile speciale pentru inventariere, din cauza neînțelegerii instrucțiunilor
date, ceiace a determinat ca tov. muncitori din întreprinderi și milițienii care
au făcut parte din comisiile de sigilare și prelucrare să nu fie eliberați din
timp din sarcină fiind reținuți din producție mai multe zile. În unele localități
farmaciile ce urmau să funcționeze erau insuficiente pentru a putea face
față în bune condițiuni cerințelor publicului. Ministerul Sănătății fiind sesizat,
a hotărât deschiderea a încă unui număr de farmacii în centrele
aglomerate.
XI. Concluziuni.
Pentru o mai bună deservire a populației cu medicamente, credem că
este necesar a se lua următoarele măsuri:
1. Numărul de 104 farmacii fiind insuficient pentru deservirea populației
Capitalei, propunem mărirea numărului farmaciilor ce vor rămâne deschise,
atât în București cât și în unele centre din provincie.
2. Având în vedere nunărul mic al farmaciilor rămase deschise, se
impune ca acestea să aibă un număr de salariați care să asigure
funcționarea permanentă a lor, în special acolo unde sunt în funcție una
sau două farmacii, pentru ca în felul acesta, atât serviciul de ziuă cât și cel
de noapte să poată fi satisfăcut, asigurând în acest fel nevoile populației.

Pregătirea brațelor de muncă pentru trimiterea lor la marile

obiective din România

Hotărâre Nr.1554 pentru înființarea coloniilor de muncă, a

domiciliului obligatoriu și a batalioanelor de muncă. Consiliul de
125)
Miniștri al Republicii Populare Române Hotărăște
Capitolul I. Având în vedere rezistența tot mai activă a elementelor
dușmănoase și faptul că acestea încearcă încontinuu să saboteze în mod
organizat măsurile Guvernului și Partidului îndreptate spre întărirea
dictaturii proletariatului și construirea cu success a socialismului;
/motivarea este puerilă, deoarece orice partid sau regim în opoziție luptă
pentru înlăturarea celui de la Putere, dar cu mijloace democratice, nu cu
asasinate sau alte mijloace extremiste; niciodată democrația nu a decimat
opoziția, așa cum a făcut dictatura comunistă sau cum procedează orice alt
partid totalitar, extremist – n.n./; pentru a ușura supravegherea activității
elementelor dușmănoase și străine de clasa muncitoare, pentru a le atrage
la munca de utilitate socială și pentru a curăți cele mai importante centre

125)
F. CC al PCR – Secția Administrativ-Politică - Dosar 6/1952

300

-
vitale ale țării de elementele dușmănoase, se va admite ca măsură
excepțională, provizorie, internarea administrativă pentru efectuarea muncii
obligatorii.
În acest scop se organizează:
1. Colonii de muncă,
2. Domiciliu obligatoriu,
3. Batalioane de muncă.
Capitolul II. Colonii de muncă.
Art.2. În colonii de muncă, vor fi reținuți și internați toți acei care prin
faptele sau manifestările lor, direct sau indirect, primejduiesc sau încearcă
să îngreuneze construirea socialismului în Republica Populară Română,
precum și acei care în același mod, defăimează puterea de Stat sau
organele sale, dacă aceste fapte nu constituesc sau nu pot constitui prin
analogie, infracțiuni și anume:
a) Acei ce lansează sau răspândesc svonuri alarmiste, tendențioase,
dușmănoase; ascultă și defăimează propaganda deșănțată a posturilor de
radio imperialiste.
b) Acei ce aduc injurii Partidului Muncitoresc Român, conducătorilor săi,
Guvernului, Uniunii Sovietice și conducătorilor săi și țărilor de democrație
populară.
c) Acei cetățeni români care întrețin legături de prietenie cu legațiile
imperialiste, care au frecventat sau frecventează manifestările
propagandistice ale legațiilor imperialiste, precum și toți cei ce sunt în relații
cu familiile funcționarilor ambasadelor imperialiste, dacă faptele lor nu
constituesc și nu pot constitui – prin analogie – infracțiuni.
d) Acei ce ațâță la manifestări rasiale și șovine.
e) Instigatorii la nesupunere sau neexecutare – cei ce duc acțiuni
dușmănoase, atât la sate cât și la orașe - în contra măsurilor Guvernului, în
special cu privire la:
- Gospodării Agricole Colective, întovărășiri, colectări, planuri de cultură,
comasări, etc; /Reamintesc: Pe această bază au fost judecați și
condamnați la ani grei de închisoare, mii de țărani, care nu s-au opus
colectivizării, ci numai au comentat negativ această măsură impusă forțat
țărănimii – n.n./.
- Elementele cu un trecut reacționar cunoscut sau foști exploatatori, cari
ocupă încă în producție posturi de răspundere și cari dovedesc continuu,
prin atitudinea lor, delăsare gravă – nejustificată prin capacitatea lor
profesională – atitudine care atrage după sine defecțiuni vizibile sau
frânarea producției.
f) Toți acei cari sub masca religioasă, fac prozelitism (diferite religii și
secte), speculând sentimentele religioase ale cetățenilor, pentru a-i
determina la atitudini ostile, dușmănoase regimului (minuni), prelegeri cu
substrat dușmănos, șovin etc.
g) Acei cari prin corespondență internă sau internațională, iau atitudine
dușmănoasă, transmit știri tendențioase, alarmiste, dușmănoase, instigă.
301

-
 h) Cadre active ale fostelor grupări și partide fasciste și burghezo-
moșierești, cum sunt: fostele cadre legionare, cuziste, imrediste, nylasiste,
sioniste, partide hitleriste, național-țărăniste (maniste), liberale (brătieniste),
titeliste, tătărăsciene, bejeniste.
i) Vechea agentură a fostului Serviciu Special de Informații (S.S.I.),
vechea agentură a Marelui Stat Major, a Siguranței, Poliției, agentura
germană de spionaj și contra-spionaj și maghiară.
j) Foștii condamnați pentru trecerea frauduloasă a frontierei, începând
din 1945.
k) Chiaburii care sabotează măsurile luate de Guvern. /Sute de chiaburi,
cu familiile lor, au fost trimiși în Bărăgan, care nu au făcut totuși niciun
comentaiu și nici nu au sabotat măsurile luate de guvern, ci, pur și simplu,
pentru că erau chiaburi – n.n./
l) Foștii condamnați pentru sabotaj – începând din 1945.
m) Foștii condamnați pentru speculă – începând din 1945, care au avut
o condamnare de la 3 ani în sus. /Mai puțin evreii, care făceau speculă –
n.n./
n) Rudele trădătorilor de patrie și spioni, care au fugit peste graniță din
1945 (tată și copii majori bărbați). /Oare cu ce erau vinovate rudele celui
fugit peste graniță, de fapta acestuia? Partidele democratice nu-i închideau
decât pe comuniști, nu și rudele lor apropiate – n.n./
o) Rudele elementelor dușmănoase regimului nostru, care au fugit peste
graniță înainte de 1944 (ale fostelor cadre legionare, membrii de vază ai
fostelor partide burghezo-moșierești, cari duc acțiuni de defăimare a
regimului nostru), tată și copii majori bărbați. /Pun, retoric, întrebarea de
mai sus – n.n./
p) Condamnații pentru infracțiuni împotriva securității Republicii
Populare Române, cari la expirarea executării pedepsei, prin comportarea
lor, nu prezintă încredere de a fi folositori societății.
r) Recidiviștii de drept comun care au mai mult de cinci condamnări și
care reprezintă un pericol pentru liniștea și asigurarea avutului oamenilor
muncii.
Art.3. Durata reeducării în coloniile de muncă va fi de 6 luni până la 5
ani.
Art.4. Internarea în coloniile de muncă se face prin Decizia unei Comisii
Speciale care va fi înființată în cadrul Ministerului Afacerilor Interne și care
va lua hotărâri pe baza propunerilor Direcției Generale a Securității Statului
și Direcției Generale a Miliției.
Art.5. Părăsirea coloniei de muncă se consideră evadare și se
pedepsește conform legilor în vigoare.
Capitolul III.
Art.6. Se va stabili domiciliu obligatoriu și locul de muncă obligatoriu,
elementelor dușmănoase și suspecte din orașe și centre muncitorești, în
locurile stabilite de Guvern, pentru:
302

-
 a) Toți foștii exploatatori: foștii moșieri, foștii bancheri, foștii mari
negustori cari au avut comerț cu ridicata sau amănuntul, cari au fost
expropriați sau ale căror bunuri au fost naționalizate pe baza legilor în
vigoare; foștii fabricanți a căror întreprinderi au fost naționalizate prin legea
din 11 Iunie 1948 sau ulterior. Fac excepție foștii patroni ai farmaciilor,
drogheriilor, micilor ateliere și micilor magazine.
b) Rudele trădătorilor de patrie și spioni, cari au fugit peste graniță din
1945 (mamă, soră, tată).
c) Rudele trădătorilor de patrie, elemente dușmănoase regimului nostru,
care au fugit peste graniță înainte de 1944 și duc activitate dușmănoasă,
de defăimare a regimului nostru (mamă, soră, tată).
d) Familiile condamnaților pentru crime: trădare de patrie și spionaj.
Art.7. Din categoriile enumerate la capitolul anterior, punctele a, b, c, d,
fac excepție marii artiști, sculptori, pictori, compozitori, academicieni, dacă
au dovedit că muncesc cinstit și sunt folositori societății.
Art.8. Deasemeni, nu se va stabili domiciliu obligatoriu părinților cari au
un fiu în armată, până la rezolvarea situației în armată a fiului lor.
Art.9. Toți acei care părăsesc domiciliul obligatoriu vor fi trimiși în
judecată fiind pasibili de pedeapsă de la 15 la 20 ani.
Art.10. Toți acei cărora li s-au stabilit domicilii obligatorii și locul de
muncă obligatoriu, care refuză să muncească în condițiile și la locul
destinat, vor fi trimiși în judecată, fiind pasibili de pedeapsă de la 3 la 5 ani
închisoare. După terminarea pedepsei vor fi trimiși înapoi la munca de
unde au fugit.
Art.11. Stabilirea domiciliului obligatoriu va fi făcută de către o Comisie
Regională, format din: Secretarul de Partid, Șeful Regiunii Securității
Statului și Șeful Regiunii de Miliție, care vor studia dosarele și propunerile,
pregătite și prezentate de Securitate și Miliție (fiecare organ pentru
elementele care intră în competința lui). După aprobarea Comisiei
Regionale, tot materialul cu concluziile și propunerile acestei Comisii va fi
înaintat Comisiei Centrale, care va fi formată la Ministerul Afacerilor
Interne. După aprobarea Comisiei M.A.I. hotărârea rămâne definitivă și prin
Decizia acestei Comisii, ea va fi dusă la îndeplinire de către organele
competente.
Capitoul IV. Batalioanele de muncă.
Art.12. Vor fi obligați a munci în batalioane de muncă, acolo unde Statul
va avea necesități, toți bărbații apți de muncă, care vor fi dovediți că circa 6
luni pe an nu muncesc și că nu au o ocupație precisă și permanentă.
Art.13. În batalioane de muncă vor fi trimise elemente ca: misiți, micii
speculanți, meseriașii fără autorizație și neîncadrați în câmpul muncii, cei
ce trăesc din vânzarea obiectelor personale acumulate și care nu se
încadrează în câmpul muncii etc.
Art.14. Ei vor fi salarizați, primind un salariu asemănător cu al
muncitorilor care prestează aceeași muncă.
303

-
 Art.16. Cei mobilizați pentru muncă în batalioane de muncă, vor fi
demobilizați atunci când vor termina lucrarea sau dacă au avut merite în
muncă.
Art.17. Hotărârea de trimitere în batalioane de muncă va fi luată de
aceeași Comisie Regională, instituită pentru cei cu domiciliu obligatoriu. În
plus, această Comisie Regională, după luarea hotărârii, o va transmite unei
a doua comisii care va fi formată din: Reprezentantul Sfatului Popular
Regional, reprezentantul Regiunii de Securitate și reprezentantul Regiunii
de Miliție. Această Comisie va avea ca sarcină de a chema pe cetățean, a-i
comunica hotărârea de mobilizare pentru lucru și de a-l repartiza și încadra
pe loc în unitatea de muncă respectivă.
Art.18. Toți acei care vor fugi din batalioanele de muncă, vor fi trimiși în
judecată, fiind pasibili de pedeapsă de la 5-10 ani închisoare.
Capitolul V. Dispozițiuni finale și tranzitorii.
Art.19. Ministerul Afacerilor Interne va întocmi instrucțiuni desvoltătoare
pentru aplicarea prevederilor Decretului, fiind autorizat să organizeze
colonii de muncă, batalioane de muncă și organul necesar de conducere și
coordonare. /Se avea în vedere, în special, completarea brațelor de muncă
de la Canalul Dunăre-Marea Neagră și în construcții.Numărul total de
persoane folosite ca forță de muncă, pentru întreaga perioadă, este
necunoscut, așa cum este numărul de persoane care au murit în construcții
– n.n./
Art.20. Unitățile de muncă înființate pe baza Decretului Lege Nr.6/1950,
se transformă automat în colonii de muncă.
Dat în București, la 22 August 1952.
Președinte al Consiliului de Miniștri al Republicii Populare Române
ss. Gheorghe Gheorghiu – Dej
Notă personală: Despre acest adevărat „holocaust” românesc, s-a vorbit,
se vorbește și se scrie foarte puțin. Propun tinerilor cercetători ai Istoriei
Românilor din perioada comunistă, să studieze, din arhive, acest subiect, dar
eu cred că va rămâne la nivel de propunere, pentru că problema muncii forțate
din perioada comunistă nu este „un subiect de senzație”. Nu sunt interesate
nici televiziunile. Au alte probleme în vedere, cum ar fi nunțile țiganilor,
„patimile sfântului Becali”, „bietul de Năstase” sau „Cinstitul” Dan Voiculescu și
alți „sărmani pungași nevinovați”. Aceștia țin cap de afiș în ziare, reviste,
emisiuni de televiziune; despre aceștia se scrie mult și se comentează și mai
mult la marile televiziuni patronate de ei. Dar despre suferințele românilor, din
timpul dictaturii lui Gheorghiu Dej, s-a lăsat o tăcere de [ mormânt Evreii au
scris despre dislocarea unor comuniști-evrei, cu familiile lor, în Transnistria (cu
o exagerare ieștă din comun, care nici 5% nu corespunde adevărului),
consumând zeci de kilograme de cerneală și mii de kilograme de hârtie; nu
mai vorbesc de conferințele ținute peste tot. Însă istoricii noștri, tac. Aplică
proverbul: „Tăcerea este de aur” – n.n./

304

-
 Dacă nu-i laudă nimeni, se laudă singuri
Notă informativă privind alegerile sindicale din 1947 și acțiunea de
126)
unificare a Partidelor Comunist și Social-Democrat
Alegerile sindicale din 1947 au constituit o lovitură importantă dată
conducerii social-democrate de dreapta care încerca să câștige aceste
alegeri sub lozinca luptei împotriva comuniștilor. Social-democrații de
dreapta încercau prin câștigarea unor poziții dominante în organele
sindicale să pășească la lichidarea Frontului Unic Muncitoresc. Rezultatul
alegerilor a dovedit izolarea lor de massă, a cimentat legătura de jos între
comuniști și muncitorii social-democrați cinstiți, determinând în același timp
demascarea social-democraților de dreapta.
În aceste alegeri s-au ales 3.702 comitete de întreprindere cuprinzând
224.450 membri. Dintre aceștia au fost aleși 15.798 comuniști, adică
64,51%, 3.328 social-democrați adică 13,6% și 5.324 fără de partid, adică
21,78%. Deasemeni s-au ales 1.265 comitete sindicale cuprinzând 17.151
membri, dintre care 11.324, adică 66,2% comuniști, 2.156, adică, 12,56%
social-democrați, 3.671 fără de partid, adică 21,4%.
Se poate observa că în Comitetele Sindicale procentul de social-
democrați este mai mic decât în Comitetele de Întreprindere. Trebue
semnalat că în județul Caraș, unde domină Reșița, care înainte de aceste
alegeri aveau în Comitetele sindicale o majoritate social-democrată, la
alegerile din 1947 a ales în comitete sindicale 76,57% comuniști și numai
9,09% social-democrați.
Deasemeni, Capitala unde răspunderea alegerilor sindicale din partea
social-democraților o avea Burcă, care a încercat să mobilizeze muncitorii
social-democrați împotriva comuniștilor, rezultatul acestor alegeri a fost că în
comitetele sindicale au intrat 82,09% comuniști și numai 11,76% social-
democrați.
Trebue semnalat faptul că, chiar în anumite instituții și întreprinderi,
unde social-democrații dețineau chiar și conducerea administrativă, iar
numărul membrilor lor depășeau pe cel al comuniștilor, în conducerea
sindicatelor au fost aleși în majoritate comuniști.
II. După alegerile sindicale, acțiunea de întărire a Frontului Unic în
întreprinderi a început să dea rezultate din ce în ce mai concrete. În această
perioadă în majoritatea centrelor industriale, între muncitorii social-democrați
s-a ivit un current de trecere în massă la P.C.R. Acest curent a fost stăvilit din
timp, deoarece ar fi existat pericolul întăririi dreptei social-democrate și acestor
muncitori li s-a trasat sarcina să rămână și să întărească stânga social-
democrată contribuind la demascarea elementelor dușmănoase din P.S.D.

126)
F. CC al PCR – Secția Administrativ-Politică - Dosar 18/1948

305

-
 În preajma Congresului P.S.D. și odată cu publicarea comunicatului
Birourilor Politice ale P.C.R. și P.S.D., adunările de F.U.M. s-au intensificat
și muncitorii social-democrați cereau delegaților aleși la Congres să-și
precizeze atitudinea în legătură cu F.U.M. Deși la majoritatea Conferințelor
județene, o bună parte din conducerea P.S.D. a încercat ca delegații să fie
recrutați din elemente șovăelnice sau vechi trădători ai mișcării
muncitorești, cea mai mare parte din județe, sub presiunea muncitorilor din
P.S.D. au fost alese elemente favorabile unității. Într-o serie de județe, au
izbutit să fie alese elemente dușmane unității.
Cu o săptămână înainte de Congres, pe baza muncii Partidului
Comunist, în majoritatea județelor s-au ținut întruniri ale P.S.D. și F.U.M. la
care s-a protestat împotriva delegării elementelor de dreapta, iar
elementele de stânga și-au luat angajamentul de a susține unitatea. În
urma acestei acțiuni, pe baza presiunii de jos, au fost schimbate unele
elemente potrivnice unității, cu elemente mai bune. Din cei 378 delegați
trimiși la Congres, 119 elemente erau sigure de stânga, 85 sub influența
stângii, 97 elemente șovăelnice, care de altfel și la Congres s-au orientat
spre majoritate și 77 elemente dușmănoase.
În alegerea delegaților s-a dovedit orientarea justă a Organizației de
Partid din Capitală, Valea Prahovei, Moldova de Sus, care au izbutit să
determine alegerea unor delegați la Congres, care au constituit de fapt
sâmburele stângii. O orientare foarte slabă a dovedit Organizația de Partid
din Valea Jiului, Reșița, Oltenia, Putna, Năsăud, de unde au venit delegații
compuse din elemente exclusiv dușmănoase. Ca o lipsă, în general, s-a
constatat că Organizațiile P.C.R. în munca de clarificare dusă cu
elementele de stânga social-democrate și în special cu delegații la Congres
n-au insistat decât asupra problemei unității, fără a atinge aspectele
generale ale tuturor problemelor mișcării muncitorești și ale punctelor ce
urmau să fie dezbătute la Congres.
Din această cauză, s-a văzut lipsa de orientare a acestor delegați, care
nu aveau o atitudine precizată în alte probleme sau aplaudau alături de
social-democrații de dreapta, pe delegatul Partidului Socialist Francez, care
făcea elogiu la Congres lui Leon Blum. /Cei care îl aplaudau pe delegatul
francez o făceau nu pentru crezul acestora politic sau că ar fi de accord cu
el, ci pentru că este în firea omului simplu de a aplauda, de a admira tot ce
este străin. – n.n./. Deasemeni nu cunoșteau elementele din conducere,
orientate spre stânga, criticând rapoartele în aceeași măsură ca și a celor
de dreapta. Toate discuțiile în Congres au fost însă, duse sub semnul
presiunii de jos și nici social-democrații de dreapta nu au avut curajul să se
exprime direct împotriva unității, precum și în timpul Congresului s-au ținut
meetinguri în care muncitorii au cerut grabnic realizarea P.U.M. și curățirea
de elementele social-democrate de dreapta.
Deasemeni, numeroase moțiuni cereau înlocuirea unor delegați
reprezentând dreapta social-democrată, motivând că au fost aleși prin
violență și înșelăciune. Au fost și lipsuri din partea unor Organizații
Județene ale P.C.R. care în loc să pună accentul pe acțiuni de jos, bazate
306

-
pe lămurirea ideologică a problemelor, s-a mers pe linia organizării unor
simple ședințe de F.U.M., încercând să se impună de sus delegații care să
participle la Congres. Aceste metode au dat rezultate contrarii.
III. În urma instrucțiunilor date de către Comisia Cdentrală de Unificare,
în toate județele s-au constituit comisii formate din câte doi membri ai
P.C.R. și P.S.D., cu excepția Capitalei care cuprindea trei membri P.C.R. și
P.S.D. În județele mai mari, pe lângă Comisiile Județene s-au format
comisi pentru Centrale industriale existente în județ, sau alte comune
urbane din județ, iar în orașele mai importante s-a format pe lângă Comisia
Județeană, o Comisie pentru Reședința de județ și comisii pe sectoare.
Astfel s-au format în total 60 comisii județene. În județele industriale sau
mai mari s-au format în afara Comisiei Județene, alte 7 comisii. Într-un
număr de 22 județe a fost formată câte o comisie. În afara acestor comisii
au fost constituite în întreprinderi, instituții, circumscripții, comisii mixte,
ținându-se seama de raportul numeric, valoarea cadrelor și pregătirea lor.
În ziua de 13 Noembrie a fost publicată Platforma P.U.M., care a fost
prelucrată în toate județele. De la 1 Decembrie a început prelucrarea
Platformei în toate celulele, au avut loc deasemenea adunări comune ale celor
două partide. Pentru prelucrarea Platformei, în toate județele au fost constituite
Comisii Mixte pe întreprinderi, instituții, cartiere. Vorbitorii au fost instruiți în
cursuri de 2-3 zile. În majoritatea județelor prelucrările au decurs în bune
condițiuni. În unele locuri, însă elemenetele social-democrate de dreapta au
încercat să împiedice buna desfășurare. Numirea Comisiilor de prelucrare a
Platformei s-a făcut fără a se cădea de acord mai întâi cu conducerea social-
democraților. La adunări a fost o superioritate netă a comuniștilor. La unele
adunări, membrii P.S.D din comisiile mixte nici n-au participat.
IV. După prelucrarea Platformei, ce a avut loc în toată țara, în cursul
lunei Ianuarie 1948, s-a trecut la alegerea Birourilor Organizațiilor de Bază
(celule), Comitete de Sector, Comitete de Plasă și Comitete Județene,
după care au fost aleși delegații pentru Congresul din 21-23 Februarie
1948. La data de 10 Februarie 1948, numărul total al membrilor P.U.M. era
de 937.846, din care 805.769 P.C.R. și 132.077 P.S.D. Aceștia erau
încadrați în 21.854 organizații de bază. În cele 414 Comitete de Plasă au
fost aleși 5.366 de membri, din care 4.577 P.C.R. și 789 P.S.D. În cele 61
Comitete Județene au fost aleși 1487 membri, din care 1.127 P.C.R. și 360
P.S.D. Numărul total al delegaților aleși pentru Congresul P.U.M. a fost de
769, din care 575 P.C.R. și din 194 P.S.D.

307

-
 Sinteză informativă pe intervalul dela 31 Ianuarie – 6 Februarie 1949
întocmită de Direcția Generală a Securității adresată lui Moghioroș.
127)
Starea de spirit a populației
I. Muncitori
Salarizările
Ca urmare a apariției nouilor norme de salarizare ale muncitorilor și a
cadrelor administrative, se semnalează o serie întreagă de nemulțumiri, în
rândurile acelor dintre muncitori care se cred neîndreptățiți. Astfel, muncitorii
CFR, din Cluj, comentează că după noul contract colectiv, în cazul când sunt
calificați, urmează să primească un salariu maxim de opt mii lei lunar, în timp
ce unii funcționari pot să ajungă la un salariu de 45.000 lei. Deasemeni
mecanicii de locomotivă din Buzău, comentează că, în timp ce dânșii sunt
pasibili de pedepse foarte mari pentru cea mai mică greșală în serviciu vor
primi salarii între 8-14.000 lei, funcționarii de birou urmează să primească
salarii până la 40.000 lei. Muncitorii ceferiști de pe linia Dorohoi-Carasa sunt
nemulțumiți de încadrarea care le-a fost făcută, deoarece ei lucrează la
instalarea traverselor, care este o muncă destul de grea, și au fost încadrați
într-o categorie mai mică de salarizare, decât muncitorii care lucrează la munci
mai ușoare. La Sibiu, impegații de mișcare, cărora li s-au fixat două clase, a 7-
a și 8-a, arată că ar fi trebuit să li se fixeze 4 clase, după noduri de cale ferată,
după aglomerarea stațiilor, după linii înguste, simple etc. Tot în Sibiu, se mai
semnalează nemulțumiri cu privire la felul cum au fost încadrați, printre
muncitorii dela IMB, CFR și Independența. /Și mai sunt comentate astfel de
exemple. Toate aceste nemulțumiri sunt ale oamenilor simpli, care nu cunosc,
dar nici nu raționează că orice muncă se plătește după anumite criterii.(studii,
vechime, grad de responsabilitate, importanța serviciului, natura muncii -
periculozitate, substanțe toxice, servicul în tură, munca de noapte – etc. Nu se
poate compara un muncitor analfabet, care așează traverse de cale ferată, și
deci execută o muncă fizică, bazată pe mușchi, cu un muncitor mecanic pe
locomotivă – care are unele studii și o deosebită responsabilitate. De
asemenea, un muncitor care, în cel mai bun caz, avea doar patru clase
elementare, cu un funcționar, care avea studii medii sau superioare sau o
femeie de serviciu cu un director de întreprindere, un muncitor cu un maistru
sau inginer, un funcționar oarecare cu un medic.– n.n./
În legătură cu neachitarea la timp a salariilor se semnalează nemulțumiri
printre muncitorii dela presa de ulei naționalizată din Hârlău-Botoșani,
întrucât în afară de un acont de 1000 lei primiți înaintea sărbătorilor, nu au
primit salariile de cinci luni de zile. Deasemeni la fabrica de cherestea
IPEIL din Câmpulung Jud. Maramureș, sunt 14 muncitori care au de primit
suma de 299.880 lei, pentru ore suplimentare, bani ce li se cuvin încă dela
foștii proprietari. Ei sunt nemulțumiți că Sindicatul îi poartă cu vorba, fără a
le rezolva doleanțele.

127)
F. CC al PCR – Secția Administrativ-Politică - Dosar 9/1949

308

-
 În legătură cu normele de producție fixate în cadrul Planului de Stat, la
fabrica „Tăbăcăria Roșie” din Sibiu au fost semnalați unii maiștri și
muncitori care au protestat contra normelor ce le-au fost impuse de secția
finisaj afirmând că acestea nu pot fi îndeplinite. Printre muncitorii
necalificați, care au lucrat la atelierele CFR Craiova și care în prezent au
fost concediați, se semnalează o stare de nemulțumire și comentarii în
senzul că acum când se cere mărirea producției și îndeplinirea Planului de
Stat, ei sunt aruncați pe drumuri, în mijlocul iernii, fără nici un fel de
existență pentru dânșii și familiile lor. Nemulțumiri asemănătoare au fost
semnalate și printre muncitorii manuali originari din Maramureș care au
lucrat pe șantierul „Vasile Luca” din Jud. Năsăud, unde lucrările depe
șantier au fost restrânse. La fabrica IPEIL din Sighet-Maramureș, fiind
vorba să se reducă 40% dintre angajați, întrucât sunt prea mulți pentru 3
gatere, muncitorii s-au alarmat, hotărându-se să nu părăsească fabrica. S-
a observat o mare solidaritate între ei. Se mai semnalează nemulțumiri
printre muncitorii dela moara „Dor de Muncă” Cluj, pentru faptul că la Casa
Cercuală nu sunt consultați cum trebue și nu primesc medicamente bune.
Ei sunt nemulțumiți de tratamentul pe care-l primesc acolo, fiind declarați
sănătoși înainte de a fi vindecați complect, din care cauză se reîntorc în
câmpul muncii, pentruca după 2-3 zile să se îmbolnăvească mai rău.
Țărani
În urma muncii de lămurire dusă în rândurile țărănimii muncitoare, cu
privire la avantagiile pe cari le prezintă cooperativele de producție și
desfacere se semnalează cazuri de înscriere a țăranilor, pentru a face
parte din aceste cooperative. Pe de altă parte, elemente nelămurite,
precum și chiaburii se arată îngrijorați de perspectiva creerii cooperativelor
agricole. Din această cauză, în comunele Giuvărești și Moldoveni depe
Valea Oltului-Romanați, unii locuitori au trecut la tăierea salcâmilor ce erau
plantați pe câmp. În ultimul timp se comentează foarte mult de către țărani
că se vor da dispozițiuni ca laptele să fie adunat și predat lăptăriilor de Stat.
/Chiar așa s-a și întâmplat. Țăranii au fost obligați să dea cotă de lapte
Statului – n.n./. Ca urmare a acestor comentarii, în jud. Someș, Gorj și
Câmpulung, se observă o tendință a țăranilor de a-și vinde vitele, iar unii
dintre dânșii au început chiar să le taie.
În comuna Sânger-Turda, populația este foarte nemulțumită deoarece
recolta de tutun le-a fost cântărită în toamnă de către organele CAM, fără
însă a o ridica, iar în prezent, când trebue să o predea s-au constatat unele
lipsuri în greutate, din cauza uscării tutunului, pentru care motiv CAM-ul nu
vrea să le achite costul. Producătorii de țuică din regiunea R.Vâlcea sunt
nemulțumiți de faptul că MAT-ul le plătește țuica pe care o colectează, cu
un preț ieftin, iar la ridicarea mărfii, în loc să le dea bani, le dă chitanțe. Ei
comentează că prin achitarea mărfii, cu aceste chitanțe, nu-și pot procura
cele necesare gospodăriilor lor.
309

-
 Deasemeni țăranii producători de vin și țuică, din jud. Buzău își
manifestă dorința de a se înființa mai repede centrele de colectare a
acestor produse care le-au fost blocate, pentru a li se da posibilitatea, după
încasarea banilor, să-și poată plăti datoriile către fisc și să-și satisfacă
nevoile proprii. În satul Brătești comuna Stolnicești-Prăjescu jud. Baia, un
grup de 35 de zarzavagii sunt nemulțumiți de faptul că li s-a ridicat de către
un reprezentant al APROZAR-ului din Roman o cantitate de zarzavat încă
din luna Octombrie 1948 și nici până în prezent nu au primit contravaloarea
ei. Greutățile în ceeace privește aprovizionarea cu lemne, continuă a fi un
motiv de nemulțumire pentru țărani. Astfel, locuitorii din comunele din jud.
Botoșani, care sunt în apropierea pădurilor, se plâng de faptul că li se
refuză să cumpere lemne din pădure, cu toate că există lemne tăiate și
recepționate. Nemulțumiri asemănătoare sunt semnalate printre țăranii din
regiunea păduroasă, din comunele Luncani, Mărgineni, Grigoreni și
Scorțeni, din jud. Bacău.
Printre țăranii săraci și mijlocași din comuna Nimidjea de Sus-Năsăud,
s-a creiat o stare de nemulțumire, în urma faptului că, după ce au fost
împroprietăriți în 1945 cu un lot de 50 jugăre pământ în hotarul comunei, în
ziua de 2 Feb. a.c. acest pământ a fost luat dela țărani de către AFSM. În
jud. Hunedoara sunt nemulțumiri printre țărani, din cauza lipsei locurilor de
pășunat pentru vite, întrucât vechile pășuni au fost declarate terenuri
cultivabile și pășunatul pe ele este interzis. Populația nevoiașă din comuna
Romuli-Năsăud, comentează defavorabil faptul că, distribuirea porumbului
prin „Romcereal” s-a făcut în defavoarea lor. Astfel, locuitorii înstăriți din
comună, au colectat bani între ei și au cumpărat în numele comunei un
vagon de porumb, la distribuirea căruia, cei nevoiași au fost excluși. Țăranii
din jud. Odorhei, comentează nemulțumiți faptul că prețul porumbului primit
dela „Comcereal” este de 9,57 lei kgr. în timp ce lor, cu ocazia colectărilor li
s-a plătit câte 4,50 lei kgr.
II. Activitatea subversivă și reacționară.
Manifestările reacțiunei.
Svonuri.
În mediul rural al jud. Mehedinți, elementele reacționare au lansat svonul
că în curând Statul va desființa clerul bisericesc și că țăranii nu vor mai
avea posibilitatea să se cunune și să-și boteze copiii. Alte svonuri cu
caracter religios au fost semnalate în jud. Argeș. În afară de svonul cu
privire la femeia care a fost transformată în măgar, mai circulă svonul că
doi locuitori necredincioși au fost transformați în stane de piatră. În urma
faptului că în jud. Câmpulung a venit o companie de vânători de munte, în
rândurile reacționarilor din județ circulă svonul că prezența acestor trupe s-
ar datora faptului că ne pregătim de un război.
Un svon care circulă în jud. Vlașca, este acela că, batalionul Sec.
Comunicație, care se află în curtea fostului Reg. 5 Infanterie, s-a deplasat
310

-
recent la frontiera cu Jugoslavia, pentru a întări paza, încât în ultimul timp
ar fi fost semnalate treceri masive ale elementelor reacționare urmărite de
Justiție.
Învățătorul Bordea Dumitru, din comuna Reciu-Neamț, cunoscut
reacționar, a lansat svonul că germanii, în număr de 450.000 au și început
ofensiva împotriva URSS. În ultimul timp a circulat svonul în jud. Romanați,
că URSS sub presiunea anglo-americanilor, își va retrage trupele din țara
noastră.
Instigații și acte ostile.
Pentru a pune piedici reformei preconizate de regimul de democrație,
prin înfăptuirea cooperativelor agricole, elementele reacționare uzează de
tot felul de mijloace. Astfel, preotul Popovici, fost paroh la o biserică din
Balta Albă, numit recent în parohia din comuna Drumușani-Ilfov, a început
să facă propagandă în sânul țăranilor, pentru creiarea unui colhoz de tip
creștin. În afară de cele 12 persoane, rude ale sale, cu care a venit la noua
parohie, el și-a alăturat circa 40 de țărani, cari prin diferite schimburi de
pământ au reușit să comaseze pământurile lor. Pământul lor fiind împărțit
după nevoi, iar restul vândut. Acțiunea preotului Popovici, este dusă în
spirit religios, dând exemplu țăranilor, că cel mai reușit colhoz este numai
cel de tip creștin.
Cu ocazia delimitării islazurilor, chiaburii din comuna Vladimir-Gorj,
având interese contrarii, față de măsurile luate, au reușit să instige o bună
parte din țăranii mijlocași, creind o stare de spirit nefavorabil. Instigatorii au
fost arestați și sunt în curs de anchetă. În ziua de 3 Februarie, a fost predat
Miliției gării Focșani numitul Atudoriței Constantin, din comuna Sindrigeni-
Dorohoi, care a comentat în tren, că lumina din vagoane se va mări când
se va schimba guvernul și după ce vor fi împușcați 2 sau 3 miniștri.
În comuna Pomezeu-Bihor, după terminarea unei ședințe a organizației
PMR, autori necunoscuți s-au introdus în sala școlii primare unde s-a ținut
ședința și au ridicat ziarul de perete al copiilor și ziarul de perete al ARLUS,
precum și panglica roșie cu care a fost împodobit portretul generalissimului
Stalin, precum și tabloul Prezidiului.
Manifeste și inscripții.
În săptămâna trecută au fost găsite în Capitală, pe Cl. Grivița, cinci
manifeste subversive, format mic, tipărite, semnate „Mișcarea Națională de
Rezistență”. Tot în Capitală a fost înmânat activiștilor Sindicatului STB, din
Calea Dorobanți Nr.44, un buletin de știri, editat de serviciul de presă al
Legației jugoslave. Delegatul satului Valea Popii, comuna Radovanu-Ilfov,
Florea Chitu, a găsit pe prispa casei sale un bilet pe care scria „Trăiască
Regele, trăiască americanii și englezii”, iar în continuare îi amenință pe
conducătorii cooperativei din comună. Biletul este scris de mână. Se
termină cu amenințarea că în curând se va termina cu partidul și li se va
311

-
lua pielea. La spitalul Colentina din București, elementele ostile regimului
scriu pe pereți diferite inscripții, ca „Trăiască Maniu” etc.
Secretarul PMR al plășii Hârșova-Constanța, anume Belba Dionisie, a
primit un plic anonim prin poștă pe adresa organizației. La deschiderea
plicului a găsit o fotografie reprezentând pe Hitler și un tanc german. Pe
spatele fotografiei erau scrise cuvinte de amenințare la adresa partidului.
Acte de sabotaj și defecțiuni în producție.
Trenul de marfă Nr.8861, format în gara Ploești-Triaj, a sosit în Urziceni-
Ialomița, cu frâna defectă, la al 23-lea vagon dela locomotivă. La revizia
făcută s-a găsit un dop de lemn pe conducta de aer. Fabrica „Postăvăria
Românească”, din București șos. Pantelimon, a primit un transport de
1.500 kgr. deșeuri de mătase dela filatura Lupeni-Valea Jiului pentru a fi
prelucrată. În ziua de 1 Febr., deșeurile fiind puse în lucru, s-au găsit în
mijlocul baloturilor corpuri străine, bucăți de sârmă, tablă și fișe de metal,
care, dacă ar fi fost introduse în mașină odată cu mătasea ar fi cauzat
incendierea mătasei și chiar a mașinilor.
Acte de teroare.
În noaptea de 26/27 Ian., orele 1,30 indivizi necunoscuți au atacat cu
focuri de revolver, sentinela dela magazia Reg. 6 a C.A. din Cerna Vodă.
Sentinela a răspuns cu focuri de armă. S-au întreprins cercetări, de către
organele regimentului, împreună cu organele Securității și Miliției locale.
/Cercetând și alte documente referitoare la „starea de spirit a populației”
se raportează aceleași nemunțumiri, în special la sate: prețurile obținute la
cotele obligatorii sunt foarte mici, mult sub prețul produselor industriale sau
cele obținute la piața liberă; aprovizionarea cu produsele cartelate sunt
insuficiente, de aceea „cozile” la magazine sunt foarte mari; mărfurile din
magazine sunt de o calitate mult inferioară celor care existau înainte de
perioada comunistă; salariile sunt mici și de cele mai multe ori muncitorii și
funcționarii nu le primesc cu lunile; sunt foarte nemulțumiți de noul contract
colectiv, care este inferior celui anterior (privind salariile și diversele
ajutoare financiare, cum ar fi de căsătorie, naștere, deces, indemnizațiile
lunare pentru copii etc.); lipsa asistenței medicale; lipsa de medicamente;
abuzul de putere al comuniștilor cu funcții de răspundere ș.a.m.d. – n.n./

Un model de îndoctrinare comunistă și „limbă de lemn”

Raport asupra activității Direcției Generale a Securității Statului și a

128)
Miliției. Strict Secret Confidențial Personal. Nr. 800 din 11.VI.1952
Activitatea Securității Statului și a Miliției se desfășoară în condițiile
luptei încordate a lagărului păcii și democrației în frunte cu URSS împotriva

128)
F. CC al PCR – Secția Administrativ-Politică - Dosar 4/1952

312

-
lagărului ațâțătorilor la un nou război în cap cu imperialismul american pe
de o parte și în condițiile ascuțirii luptei de clasă în țara noastră, pe de altă
parte.
Imperialiștii americano-englezi și banda fascistă a lui Tito, prin serviciile
lor de spionaj, folosindu-se de elementele capitaliste și trădătoare de la
orașe și sate și de rămășițele claselor exploatatoare răsturnate de la
putere, recurg la tot felul de mijloace, dintre cele mai mârșave, pentru a
submina construirea socialismului în țările de democrație populară, printre
care se află și țara noastră.
În țara noastră oamenii muncii sub conducerea Partidului Muncitoresc
Român, cu ajutorul frățesc al URSS, înfăptuesc construirea socialismului.
Reforma bănească a însemnat o mare victorie a regimului nostru de
democrație populară și o lovitură puternică dușmanului de clasă, care a
încercat să pună piedici mersului nostru înainte. Acestea provoacă furie
turbată a dușmanilor din interiorul și din afara țării alungați pentru
totdeauna de pe pozițiile lor politice și economice.
În activitatea sa dușmanul de clasă recrutează spioni, sabotori,
diversioniști, se aliază cu elementele recidiviste, declasate, corupte,
infractori de drept comun, pătrund în instituțiile economice, de stat și
cooperatiste, în gospodăriile agricole colective, camuflându-se, cu scopul
de a le submina pe dinăuntru, încearcă să tulbure ordinea și liniștea
publică, organizând jafuri, furturi, delapidări și sabotaje.
În lupta împotriva dușmanilor Patriei noastre, organele Securității
Statului și Miliției au sarcina din partea Partidului și a Guvernului să
descopere și să suprime pe toți spionii, sabotorii, diversioniștii și pe toți
dușmanii Patriei noastre, apărând regimul nostru de democrație populară,
ordinea și liniștea necesare construirii socialismului.
I. Raport asupra activității politice din Securitatea Statului și Miliție.
Activitatea Direcției Politice a Securității Statului și a Direcției Politice a
D.G.M. s-a desfășurat pe baza sarcinilor CC al PMR și a Directivei Muncii
Politice, eforturile îndreptându-se spre întărirea capacității combative a
unităților Securității Statului și Miliției. Principala sarcină a organelor
politice, a organizațiilor de Partid și cele UTM-iste din Securitatea Statului a
fost mobilizarea comuniștilor și UTM-iștilor pentru îndeplinirea sarcinilor /Ce
fel de sarcini? Aceasta înseamnă „limbă de lemn”, adică să vorbești mult,
dar să nu spui nimic, – n.n./ în lupta împotriva agenturilor de spionaj și a
tuturor elementelor contrarevoluționare.
În scopul realizării acestor sarcini, îndrumate de D.G.P., organele
politice, organizațiile de bază – Partid și cele UTM-iste, își desfășoată
activitatea pentru desvoltarea conștiinței de clasă politice și patriotice și
pentru întărirea disciplinei în Formațiunile de Securitate.
În cadrul Formațiunilor de Securitate există în prezent 5379 membri de
partid, care sunt cuprinși în 246 organizații de bază Partid și 3562 UTM-iști,
313

-
cuprinși în 280 organizații UTM-iste. În cadrul organizațiilor-Partid și UTM,
predomină elementul muncitoresc /adică foști ucenici, lucrători meseriași
sau agricultori, plătiți cu salarii fabuloase - n.n./, fapt care asigură
combativitatea organizațiilor de bază. În ultimul timp organizațiile de bază-
Partid și-au legat mai strâns activitatea de sarcinile muncii profesionale.
Sunt mult mai frecvente cazurile când adunările generale ale organizațiilor
de bază iau în discuție probleme legate de munca profesională și
elaborează hotărâri cu privire la sarcinile comuniștilor.
S-a lichidat în multe unități ruptura dintre munca politică și profesională
prin aceia că directorii se sprijină mai mult pe organizațiile de Partid și
UTM, cari la rândul lor au în centrul preocupării sprijinirea muncii
profesionale. Astfel, în majoritatea regiunilor, directorii înțelegând
necesitatea muncii politice ca factor principal în îndeplinirea sarcinilor
profesionale, dau un sprijin mai efectiv serviciilor politice și organelor de
partid în organizarea și desfășurarea activității lor, participând ei înșiși mai
activ la viața de Partid. /Iată că până aici s-a „vorbit” mult, dar nu s-a spus
nimic concret. Să vedem mai departe. – n.n./.
Viața internă a organizațiilor de partid a marcat deasemeni o creștere.
Adunările de partid se țin mai regulat și se desfășoară la un nivel politic și
organizatoric mai ridicat. Membrii de partid iau parte mai activă la
desfășurarea vieții interne de partid. S-a dezvoltat simțitor combativitatea
membrilor de partid, cari în adunări generale iau poziție critică hotărâtă față
de lipsurile în muncă și abaterile de la disciplina ce se mai manifestă,
contribuind astfel la creșterea și dezvoltarea simțului de răspundere și al
intrasigenței tuturor față de abateri. Critica și autocritica este mânuită cu
mai multă principialitate și cu mai mult curaj de către membrii de partid,
aceasta mai ales în urma prelucrării scrisorii închise a CC al PMR și a
Directivei Muncii Politice, precum și a alegerii organelor conducătoare de
Partid /Până aici a fost[tămâiere, arătându-se că totul a decurs minunat,
extraordinar de bine. În continuare, însă, se arată că nu este chiar așa, ci,
din contră, treburile merg mai rău, chiar foarte rău. Este stilul comuniștilor,
ca în prima parte a unui discurs (panegiric), raport sau referat să se arate
că treburile în munca respective merg bine, ca apoi să se arate adevărul
(atât cât se putea arăta acest adevăr).– n.n./. Cu toate rezultatele obținute
în munca politică, cari au dus la creșterea muncii politice și profesionale,
mai persistă încă o serie de lipsuri serioase în munca politică din cadrul
Miliției.
Datorită nivelului politic și ideologic încă scăzut al multor milițieni,
datorită influenței elementelor vechi rămase în Miliție /iată și „acarul Păun”
– n.n./, datorită muncii politice încă slabe, ca și poziției nejuste a unor
comandanți, în multe sectoare se menține un spirit de pasivitate,
lâncezeală și toleranță față de abateri și greșeli, această stare de spirit
influențează asupra elementelor tinere. Ceiace este mai grav este că unele
organe politice și organizații de Partid dau dovadă de împăciuitorism,
cocoloșesc abaterile, nu iau măsuri în raport cu gravitatea faptelor sau iau
măsuri cu întârziere.
314

-
 În ceiace privește împletirea muncii politice cu munca profesională, unii
comandanți iau măsuri fără știrea locțiitorilor politici și nu se sprijină în
munca lor pe organizațiile de Partid și UTM, ceiace face ca organele
politice și de Partid să nu poată asigura din punct de vedere politic
îndeplinirea misiunilor. Sunt deasemeni unele cazuri când locțiitorii politici
înțeleg în mod injust munca politică, fără să lege aceasta de îmbunătățirea
muncii profesionale. Controlul executării hotărârilor nu este înțeles ca o
metodă principală de conducere a muncii, în unele locuri controlul făcându-
se formal, superficial și în mod birocratic, iar ca urmare a acestui lucru,
organele politice nu conduc peste tot în mod concret organizațiile de Partid
și UTM.
Pentru lichidarea lipsurilor este încă nevoie de îmbunătățirea muncii
organelor politice și în primul rând a Direcției Politice care trebuie să
conducă mai concret și mai operativ organele din subordine. În munca
politică de Partid din cadrul Miliției, cu toate că în ultimul timp s-au obținut
rezultate bune, există încă serioase lipsuri în munca de ridicare a
conștiinței și a simțului de răspundere al milițienilor față de executarea
ordinelor și misiunilor. Munca politică de Partid pentru prevenirea și
combaterea abaterilor și abuzurilor se prezintă încă la un nivel
nesatisfăcător. Este necesar ca eforturilor organelor politice și ale
organizațiilor de Partid și UTM să se îndrepte în deosebi spre
îmbunătățirea stării disciplinare.

Gheorghe Gheorghiu-Dej îi critică pe Constantin Drăghici și ceilalți,

învinuindu-i de ceea ce el însuși a sugerat

Hotărârea Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român

privitoare la arestările făcute de către organele Securității Statului,
130)
Miliției și Procuraturii. Strict Secret No. 12 din 22 Oct.1952
Comitetul Central constată că în ultimul timp organele Securității
Statului, Miliției și ale Procuraturii, au avut unele realizări în asigurarea
securității Statului nostru democrat popular, a bunurilor obștești și ale
oamenilor muncii de la orașe și sate. Însă, cu toate realizările obținute de
aceste organe, se constată în munca lor multă superficialitate /la comuniști,
crimele săvârșite de aceste organe, purtau denumirea de „superficialitate”
– n.n./, iar anumite elemente, datorită insuficientei pregătirii politice, a lipsei
de control și îndrumare permanentă, calcă legile Republicii Populare
Române, fac abuzuri, arestând cetățeni fără ca pentru aceasta să existe
motive temeinice. Astfel, pe lângă elementele criminale, au fost arestați
pentru a fi internați în unități de muncă și oameni nevinovați, care după o

130)
F. CC al PCR – Secția Administrativ-Politică - Dosar 30/1952

315

-
verificare temeinică au fost eliberați, întrucât nu existau contra lor indicii
serioase de vinovăție. Ușurința cu care s-au făcut unele arestări se
datorește în mare parte comodității și superficialității de care au dat dovadă
organele Securității Statului, Miliției și ale Procuraturei.
Organele de partid în loc să desfășoare o muncă politică temeinică în
rândul muncitorilor și a țăranilor muncitori pentru lămurirea anumitor
probleme politice și economice, atunci când se ivesc anumite manifestări
tendențioase aleg calea cea mai ușoară, adică arestarea, făcând presiuni
asupra organelor de securitate și miliție. S-a constatat deasemeni pe de
altă parte că organele Securității, Miliției și Procuraturei nu au depus o
activitate susținută pentru descoperirea adevăraților dușmani ai poporului
muncitor, ca: spioni, diversioniști, sabotori, tâlhari, speculanți, etc.
Se constată că organele de urmărire penală tergiversează peste limitele
admise de lege anchetarea cetățenilor reținuți. Sunt cazuri când unii
cetățeni au fost reținuți sub stare de arest luni de zile și chiar ani până la
clarificarea situației lor. S-a constatat deasemeni că unii deținuți cu toate că
au executat pedeapsa la care au fost condamnați sunt reținuți mai departe
în mod abuziv și internați în colonii de muncă fără hotărârea instanțelor
competente. La fel internaților în unitățile de muncă, prin Deciziile
Ministerului Afacerilor Interne, li se prelungește durata pedepsei dublându-
se și triplându-se uneori durata inițială a internării. Aceasta a avut drept
rezultat dispariția oricărui stimulent în munca deținuților, iar elementele
criminale și instigatoare folosesc aceasta pentru scopurile lor dușmănoase.
Pentru înlăturarea lipsurilor din activitatea organelor Securității Statului,
Miliției și Procuraturei, pentru întărirea și îmbunătățirea activității
organizațiilor de partid din aceste instituții, Comitetul Central al Partidului
Muncitoresc Român, trasează următoarele sarcini:
1. Conducătorii organelor din Ministerele Securității Statului, Afacerilor
Interne și ale Procuraturei, cât și organele de Partid sunt obligați să
respecte cu strictețe Legile Republicii Populare Române în problema
anchetării, reținerii pentru cercetări, a deținerii preventive a cetățenilor,
precum și a executării pedepselor. Organele de Partid au ca sarcină de a
mobiliza pe comuniști și pe cei fără de partid în vederea respectării
întocmai a legilor Statului nostru democrat popular.
2. Organele Securității Statului, Miliției și Procuraturei, în termen de cel
mult 60 de zile vor verifica toate dosarele deținuților care se găsesc sub
anchetă și se vor lua măsuri să fie eliberați acei deținuți împotriva cărora nu
sunt suficiente dovezi de vinovăție.
3. Comitetul Central atrage atenția organelor de urmărire penală, ca
cercetările în viitor să se facă cu toată seriozitatea și simțul de răspundere
în condițiuni legale și pe bază de material suficient, cu fapte concrete
despre activitatea criminală a acuzaților.
În cazul când organele de urmărire penală din superficialitate și lipsă de
răspundere vor face arestări neîntemeiate sau abusive, cei care au dispus
316

-
arestarea să fie temeinic verificați și aspru trași la răspundere pe linie de
partid și de stat. Comitetul Central interzice amestecul secretarilor
comitetelor regionale și locale de partid și președinții comitetelor executive
ale sfaturilor populare în atribuțiunile organelor Securității Statului și
Procuraturei, cerând sau obligând organele de urmărire penală să aresteze
pe anumiți cetățeni. Pentru efectuarea unei munci temeinice, înainte de
arestare în anumite cazuri speciale, organele de urmărire penală au datoria
să informeze pe primii secretari ai comitetelor regionale de Partid, iar
aceștia să le pună la dispoziție tot materialul ce-l posedă. Organele locale
ale Ministerului Securității Statului sunt obligate ca pentru orice arestare să
ceară aprobarea procurorului, după ce în prealabil au obținut aprobarea
directorului de regiune sau a locțiitorului său.
Pentru problemele de Securitatea Statului aprobarea se va da de
procurorul cu probleme speciale (procurorul de la Tribunalul teritorial.
Pentru Miliție aprobarea se va da de către organele Procuraturei). În cazuri
excepționale și speciale, arestările se vor face cu aprobarea Ministrului
Securității Statului sau adjuncților săi, urmând ca aprobarea procurorului să
se obțină ulterior.
4. Ținând cont că până în prezent au fost arestați unii membri de partid
care nu întotdeauna au fost vinovați și astfel au fost compromiși în fața
muncitorilor, Comitetul Central atrage atenția ca pe viitor orice arestare a
membrilor de partid care comit infracțiuni, precum și a specialiștilor din
întreprinderi și instituții, să se facă numai cu aprobarea secretarilor
comitetelor regionale de partid. Arestarea membrilor de partid care
îndeplinesc funcții de răspundere ce intră în nomenclatura CC al PMR,
precum și a specialiștilor de seamă din întreprinderi și instituții se face
numai cu aprobarea unuia din secretarii CC al PMR.
Comitetul Central a mai constatat deasemeni că există lipsuri serioase și
în ceea ce privește cercetarea și stabilirea faptelor, de vinovăție a celor
arestați, care se face cu mari întârzieri depășind limitele legii. Pentru
lichidarea acestor lipsuri Ministerul Securității Statului și Procuratura
Generală vor lua măsuri în termen de 1-2 luni.
6. Supravegherea legalității și a condițiunilor de executare a pedepselor
este o sarcină a Procuraturii prevăzută prin lege. Ținând cont că unii
deținuți au terminat executarea pedepsei și totuși continuă să fie internați,
organele Securității Statului, Miliției și Procuraturei vor revedea în termen
de 60 de zile toate dosarele deținuților a căror pedeapsă a expirat și totuși
ei continuă să fie internați în unitățile de muncă și vor elibera pe cei
împotriva cărora nu sunt motive temeinice pentru a mai rămâne în unitățile
de muncă.
În vederea eliberării deținuților la termenele de expirare a pedepselor,
DirecțIa Coloniilor de Muncă pentru deținuții condamnați prin hotărâre
judecătorească și Direcția Arhivelor din Direcția Generală a Securității
317

-
Statului pentru cei internați în unitățile de muncă, vor ține o evidență la zi și
vor comunica Procuraturei data expirării pedepsei cu 30 zile înainte.
Canalul Dunăre-Marea Neagră
Ministerul Sănătății. Direcția Igienei și Medicinei Preventive.
Nr.972/1949. Referat asupra organizării sanitare a Canalului
131)
Dunărea-Marea Neagră
I. Organizarea sanitară a șantierului Dunărea-Marea Neagră a fost
întocmită ținându-se seama de toți factorii care ar putea influența toți
factorii de muncă de pe șantier. Așezarea geografică, mediul, condițiile de
viață ale populației, concentrarea la un moment dat a unei colectivități
variabile, ridică un complex de probleme sanitare, care au fost luate în
considerare în fixarea organizării sanitare capabile să rezolve cu succes
problemele ce le-ar impune aceste condiții.
Zona canalului este presărată cu numeroase bălți, are o populație de
circa 30.000 locuitori, dintre care 30 - 40% suferă de malarie. Locuințele
sunt mici, neîncăpătoare, insalubre, cu closete rudimentare, cu fântâni
prost construite și infestate. Astfel, din analiza apei făcută de către
Laboratorul de Igienă din Constanța, în comunele Năvodari, Valea Neagră,
Orbii de Jos, Ovidiu, Poarta Albă, Satu Nou, Canarra ne arată, cu foarte
mici excepții, că apa din punct de vedere bacteriologic este periculoasă.
Aceasta se datorează sistemului de construcții al fântânilor și nu stratului
de apă infectat.
Bolile contagioase legate de apă, de condițiile de igienă ale
colectivităților, de condițiile geografice, ne arată o diseminare, pe toată
întinderea Dobrogei, a tifusului exantematic, a febrei tifoide, a dizenteriei, a
febrei papatace, a febrei butanoase, dengue, tularemia etc. În acelaș timp
bolile venerice în special sifilisul se găsesc într-o proporție destul de mare.
Statistica din ultimii trei ani arată că în 1946 în Dobrogea sunt înregistrate
4.035 cazuri; în 1947 2378; în 1948 4699.
Aceste stări de lucruri au impus dintr-un început recomandarea că,
muncitorii șantierului nu pot și nu trebue să fie cazați la un loc cu populația
locală, Deasemeni în această organizare sanitară, avem în vedere
dezvoltarea în timp a șantierului, adaptând organizarea capacității pe care-l
prezintă la un moment dat șantierul.
II. Ocrotirea sănătății muncitorilor ne obligă a lua în observație o zonă de
15 km. adâncime de o parte și alta a canalului, în interiorul căruia toate
măsurile de profilaxie și combatere a bolilor infecto-contagioase și sociale
trebuesc intensificate, precum și a asistenței medicale pentru populația din
această zonă. În acest sens au fost înființate zece circumscripții noui în
131)
F. CC al PCR – Secția Administrativ-Politică - Dosar 29/1949

318

-
această zonă, prin rearondarea județului și încadrarea tuturor posturilor de
medici și auxiliari, vacante din tot cuprinsul județului Constanța. Astfel,
înainte de a se pune problema construirii canalului, județul Constanța
fusese arondat pe 36 circumscripții. Măsurile de profilaxie și combatere a
bolilor contagioase și sociale au fost începute prin următoarele acțiuni:
1. Acțiunea antimalarică:
a) Desanofelizarea pe o zonă de 30 km. a tuturor locuințelor.
b) Chimio-profilaxia cu acrihin și paludrin a tuturor muncitorilor.
c) Asanarea. Construirea Canalului ridică prin natura lucrării problema
gropilor larvare capabile de a deveni focare anofeligene. Pe lângă măsurile
de drenaj se vor lua măsuri de luptă antilarvară. În acest sens Direcțiunea
noastră va trebui să întreprindă prin inginerul specialist studii în legătură cu
această problemă, care vor fi communicate Cabinetului.
2. Acțiunea de prevenire a bolilor contagioase:
a) Vaccinări T.A.B. pentru populația zonei, anatoxină tetanică și
vaccinare T.A.B. a întregului efectiv ce s-ar găsi la un moment dat pe
șantier.
b) Deparazitare (se face concomitent cu acțiunea desanofilizare).
Introducerea băilor pe șantier.
3. Acțiuni cu privire la igiena mediului fizic extern:
a) Indicarea măsurilor ce trebuesc luate în legătură cu problema apei
potabile.
b) Indicarea măsurilor în legătură cu cazarea muncitorilor.
c) Indicarea sistemului de closete ce trebuesc construite și de indicarea
măsurilor cu privire la alimentație și igienă alimentară.
4. Măsuri în vederea combaterii boalelor venerice și a sifilisului în
special, prin:
- examinarea clinică și serologică la sosirea în zonă a muncitorilor;
- vizite medicale periodice;
examene serologice;
- internarea bolnavilor cu leziuni contagioase;
- acțiuni de educație și propagandă antiveneriană în întreaga massă de
muncitori de pe șantier.
III. Acțiunea de ocrotire și asistență medicală de pe șantier este
organizată independent de rețeaua medicală care asigură ocrotirea și
asistența populației. Pentru acest scop sunt prevăzute următoarele
instituții:
1. Conducerea șantierului – Sediul Medgidia.
1 medic șef responsabil cu toate problemele sanitare și medicale.
2 medici igieniști cu sediul la extremitățile șantierului.
10 medici de șantier care vor avea în supraveghere câte un sector.
10 oficianți sanitari.
20 surori de caritate.
319

-
 3 pers. administrativ.
2. 10 dispensare:
- dispensar la Cerna Voodă construit până la 15.09.1949; dispensar
Saligni construit până la 01.09.1949; dispensar la M.Vodă construit până la
15.09.1949; dispensar la Castelul construit până la 15.09.1949; dispensar
la km.10 construit până la 15.09.1949; dispensar la Valea Neagră construit
până la 15.09.1949; dispensar la Tașaul construit până la 15.09.1949;
dispensar la Năvodari construit până la 01.09.1949; 2 dispensare de
rezervă de construit ulterior.
3. Policlinici:
- Policlinica la Medgidia de construit până la 15.10.1949;
- Policlinica la Poarta Albă de construit până la 01.10.1949;
- Policlinica la Năvodari de construit până la 01.08.1949.
Policlinicile vor avea următoarele secții: Interne, dermatologie,
ginecologie, chirurgie, radiologie, stomatologie, laborator.
4. Spitale: Spital cu 60 paturi, Cernavodă, 15.10.1949; spital cu 60
paturi Poarta Albă, 15.10.1949, spital cu 30 paturi, Năvodari, 01.10.1949.
Spitalele vor avea secțiile chirugie și interne și izolare pentru contagioși.
Pentru spitalizarea muncitorilor de pe șantier, vor putea fi folosite și
spitalele din Constanța sau din județ.
5. Laboratoare: Laborator de igienă la Medgidia, 01.09.1949.
6. Salvări: Sunt prevăzute 4 salvări pentru a deservi zona șantierului.
Sediul lor urmând a fi stabilit de conducerea șantierului în raport cu
necesitățile terenului
7. Garaje: La Medgidia și Poarta Albă.
Organizarea rețelei șantierului este întocmită astfel încât să revină la
1.500 muncitori, un medic, un oficiant sanitar, două surori.
IV. La data prezentă numărul muncitorilor de pe șantier este redus.
Acesta va crește în tot cursul lunei August și Septembrie ajungând la
aproximativ 50.000 oameni. Până în prezent s-a realizat:
a) În cadrul acțiunei antimalarice: Acțiune începută la 1 Iunie 1949; s-a
făcut controlul anofelismului în 34 localități din 50 propuse spre
desanofelizare. Au fost desanofelizate un număr de 18 localități cu o
suprafață stropită de 818.000 m.p.. S-au făcut examene hematologice la
1.700 persoane. Tot în cadrul acestei acțiuni se face tratamentul profilactic
al gravidelor, mamelor care alăptează și a copiilor până la 2 ani cu paladrin
și tratamentul profilactic al muncitorilor din zonă cu acrihin, conform
instrucțiunilor date. Cantitatea de medicament ce ar fi necesară în această
acțiune a fost asigurată. Personalul care participă la această acțiune a fost
încadrat, conform nouei scheme aprobate de Ministerul de Finanțe.
b) În privința prevenirii bolilor infecto-contagioase s-a făcut și se
continuă vaccinări în populația zonei și a muncitorilor de pe șantier.
320

-
 c) În domeniul problemelor ridicate de către mediul fizic extern s-au
făcut Direcțiunei Generale a Canalului, următoarele recomandări:
- pentru alimentarea cu apă potabilă;
- pentru alimentări centrale: în lungul traseului Cernavodă-Constanța
este necesar recondiționarea sorbului dela Hinog (Cernavodă), refacerea
sistemului de decantare și filtre dela Cernavodă, revizuirea și
recondiționarea rezervoarelor de apă dela Cernavodă, destinate pentru
Constanța și Medgidia, rezervoare care pot fi urilizate pe toată rețeaua
cuprinzând întreg traseul canalului până la Poarta Albă. Se poate folosi
temporar și sistemul de introducere a apei potabile dela Constanța punctul
Caragea-Dermen către Cernavodă. Tehnicienii direcțiunei generale a
canalului, urmează a stabili soluția permanentă de alimentare

Raportul tov. Belu Petre cu privire la Canalul Dunărea-Marea

132)
Neagră din 9 Noembrie 1949
Vreau să arăt care este problema principală, după părerea mea, în
ceeace privește politica de construire a Canalului. Când s-a pornit la
construirea Canalului, așa cum reiese din documentele de partid care
există în legătură cu construirea Canalului, s-a pus accentul din partea
conducerii Partidului nostru, că este vorba aici de o lucrare nu tehnică-
economică ci în primul rând că este vorba de o lucrare politico-tehnică. Așa
a fost calificată această lucrare de tov. Gheorghiu-Dej, de tov. Sapoșnicov
și în sensul acesta a fost arătată de tov. Ana, în una din ședințele Biroului
Politic, când a fost discutată problema Canalului.
Pornind dela această poziție de principiu în chestiunea construirii
Canalului, tov. Sapoșnicov de pildă a spus dela bun început textual, - că
principalul este să arătăm dela bun început o linie justă politică și
economică de construcție pentru realizarea acestui Canal. Tov.
Sapoșnicov a insistat în mod deosebit asupra conținutului politic al muncii
noastre de Partid și de Stat în problema construirii Canalului. El, de ex., a
spus, că proiectul acesta vast, care direct sau indirect atinge întreaga viață
economică, munca tuturor oamenilor, poate să fie realizat cu succes, dacă
va fi creiat o dispoziție generală de combativitate, un spirit combativ,
dragostea pentru executarea acestui canal, din care să rezulte că fiecare
construiește canalul. Și mai departe, tov. Sapoșnicov a arătat, că pe
canalul Moscova-Volga era o lozincă „Canalul se construiește pentru
întreaga țară”, și în măsura în care această lozincă a fost tradusă în viață,
a depins și construirea Canalului. Cred că aici reiese suficient de clar care
trebuie să fie conținutul construcției Canalului.

132)
F. CC al PCR – Secția Cancelarie - Dosar 171/1949

321

-
 Tov. Gheorghiu-Dej deasemeni, și în special tov. Ana a accentuat
asupra acestei probleme în ședința Biroului Politic (a cărei stenogramă o
am aici), când s-a discutat problema Canalului. Când în discuții a apărut
părerea unor tov., că principalul ar fi planul financiar, fondul tehnic, etc.,
tov. Ana a spus textual: „Când vorbim de Canal, noi nu putem vorbi ca
despre o lucrare oarecare. Noi o treabă ca aceasta nu o putem face ca o
treabă tehnică. Este o treabă, în primul rând politico-tehnică. Numai dacă o
vedem așa, putem să ne înhămăm la o muncă gigantică”. Și mai departe
tov. Ana, după ce arată că este un lucru greu ce vrem să facem pentru că
nu mai facem Canalul din băncile moșierilor, ci din bogățiile poporului, că
deci este un sacrificiu al întregului popor – spune, că tocmai de aceia
poporul trebuie să înțeleagă și să se orienteze să facă acest sacrificiu.
Cred că este tocmai acest aspect, pe care tov. Gheorghiu-Dej, tov. Ana
și tov Sapojnicov l-au subliniat în repetate rânduri, și pe care noi nu l-am
aplicat în munca noastră. Și după convingerea mea și după experiența pe
care am tras din munca de patru luni, pe care o duc, aici este problema
gravă, că nu am aplicat această linie în munca noastră de până acum. În
mod concret, noi am pornit la construirea canalului pe tipicul vechi,
capitalist. Am trimis unele antreprize, care indiscutabil sunt de stat, dar
care și-au făcut un plan și au făcut angajamente obișnuite prin centrul de
repartizare a brațelor de muncă. Au luat ce au găsit, fără discernământ,
fără muncă politică prealabilă și au trimis pe șantier oameni cu totul
nepregătiți, care au venit acolo pur și simplu din interes de a câștiga. Și
numai atât, dar faptul că așa am văzut noi lucrurile și așa am desfășurat
aici munca, din faptul acesta au rezultat o serie de consecințe foarte grave
chiar, care au apărut pe șantier.
Care este consecința foarte gravă a acestei munci apolitice? Este
fluctuația mare pe șantier, care împiedică desfășurarea planului,
desfășurarea unei munci politice de ridicare a cadrelor tehnice, de
calificarea lor. Vreau să vorbesc puțin despre această mână de lucru,
pentrucă este o chestiune politică foarte importantă.
Mâna de lucru în construcție, la noi în țară, este în mare majoritate, în
măsură dominantă, mână de lucru sezonieră. Care este starea lor socială?
țărani, de obiceiu țărani mijlocași, care au acasă o gospodărie, pe care o
lucrează împreună cu familia sa, și numai în așa zisul „Sezon de
construcție” pleacă în oraș, și face dulgherie sau zidărie. Așa a crescut
mâna de lucru la noi în haosul burghez. Și această mână de lucru a venit
pe canal. În primul rând nu este suficientă, pentrucă nu construim numai
canalul, ci avem și alte construcții, și nu avem în țara noastră brațe de
muncă calificate pentru construcții decât în cantitate foarte mică. Nu avem
decât un foarte mic număr de muncitori calificați în domeniul construcției,
muncitori în construcție, care să trăiască din salariu.
Tocmai acest aspect face ca fluctuația, adică lipsa totală de stabilitate
pe șantier să fie atât de mare; acest lucru face ca oamenii să nu fie legați
strict de șantier; acest lucru face să nu ai posibilitate să-i convingi pe
oameni să rămână sau nu, ci trebuie să ții seama de interesele mic-
322

-
burgheze a acestei mâini de lucru, care neapărat trage acasă, după ce a
câștigat o sumă oarecare de bani. O trage înapoi câmpul, porcii etc ca pe
orice țăran mijlocaș. Pe de o parte, elemente declasate, venite pe șantier în
număr dominant, elemente necalificate de această categorie socială, adică
țărani în majoritate.
Care este problema principală pe canal? În primul rând să nu construim
numai 7-8 luni pe an, ci 12 luni pe an. Aceasta este o condițiune pentru
construirea socialistă. Nu putem face o pauză de 4-5 luni pe an. Și pentru a
putea lucra tot anul fără întrerupere, se presupune că nu putem lucra
numai cu mâna de lucru sezonieră. Deci problema principală este
asigurarea mâinii de lucru permanente pe canal. Aceasta nu înseamnă să
nu folosim mâna de lucru sezonieră; s-o folosim la maximum, dar să
reducem la minimum această fluctuație. Cu atât mai mult că se pune
problema calificării acestei mâini de lucru. O să vină crațee, buldoage etc.
și alte mijloace mecanizate mari, unde avem nevoie de oameni calificați să
nu le strice, pentrucă costă zeci de miliarde și dacă le strică pierdem de
sute și mii de ori mai mult decât ne-ar costa mâna de lucru calificată. De
aceia trebuie să facem școli de pregătire pentru mânuirea acestor mijloace
mecanizate. În al doilea rând trebuie să creștem zidari, dulgheri și alți
meseriași.
Și pe urmă noi avem nevoie în țara noastră și după construirea
Canalului, de brațe de muncă calificate. Dar cum să se califice, dacă stau
numai câteva luni, iar pleacă acasă, ca să se întoarcă după câteva luni.
Desigur în numărul mare de muncitori pe care-I avem pe șantier – acum
lucrează peste 12. 000, și până în iunie numărul acesta va crește până la
50.000 – trebuie să intre și muncitori necalificați. Dar chiar munca calificată
trebuie oarecum specializată. Și avem nevoie și de muncitori sezonieri la
anumite munci, dar nu poate să rămână această situație să fie numai
muncitori sezonieri. Statul va trebui să cheltuiască de 2-3 ori atâta, dacă nu
prevedem din timp acest lucru. Nu ajunge să venim cu vorba, cu intenții
bune, ci trebuie să facem concret o politică foarte strictă de calificare, să
creștem în oameni simțul de răspundere. S-a făcut în aceste patru luni o
risipă rușinoasă de materiale. Scândurile, cheresteaua, un material atât de
prețios al țării noastre, de care avem nevoie pentru alte construcții și pentru
export, au depășit volumul de control pe 1949. Și de ce? Din cauza lipsei
de brațe de muncă calificate, din lipsă de răspundere personală. Este o
condiție de viață să creiăm între altele cadre și pentru toate celelalte
construcții.
Și mai este un aspect, deși mai delicat, pe care vreau să-l ridic. Pe
șantier s-au trimis deținuți - și este foarte bine să-i folosim. /Se zice că la
o întâlnire între Stalin și Gheorghiu-Dej, acesta s-a plâns că închisorile din
România sunt arhipline cu deținuți politici și mai trebuie să facă încă multe
arestări, dar nu mai sunt locuri. Apoi, cu arestații se fac și multe cheltuieli
de întreținere, pentru pază etc. Stalin i-a răspuns: „Construiește un canal,
323

-
cum am făcut eu. Acolo să-i pui la muncă pe deținuții politici și vei avea cel
puțin două avantaje: În închisori nu vor mai rămâne decât deținuții de drept
comun, vei economisi bani cu întreținerea deținuților politici și mai și scapi
de ei, că munca pe șantierele de construcții este foarte grea, mai ales când
hrana, îmbrăcămintea sunt date mai cu economie”.– n.n./ S-au trimis și
supraplusul de contingente, oameni tineri, din care în adevăr putem creia
cadre de construcție. Dar din cauza acestei învălmășeli, din cauza acestor
confuzii care s-au creiat, nu s-a putut duce o muncă politică cu un obiectiv
precis pe toate aceste eșaloane: mâna de lucru salariată, surplusul de
contingente și deținuții. După părerea mea, indiferent de eșaloane, trebuie
să existe o politică. Nu am fost convocat niciodată pe linia aceasta și nu
știu dacă alții ar fi fost convocați. A venit numai tov. Motronie pentru o zi,
dar nu s-a discutat că ar trebui să ducem o muncă politică în cadrul
surplusurilor de contingente. Nu există un plan comun, un plan general, o
colaborare.
Propunerea mea este, în primul rând, să încetăm cu recrutările „dela
sine” și să trecem la o formă de recrutare politică, organizată. Aceasta
înseamnă în mod concret, ca județeana de partid și Comitetele provizorii
trebuie să aibă sarcina trasată pentru această muncă. Să stimulăm
mândria de a lucra pe șantierul Canalului, ca fiecare să dorească să fie
constructor al canalului. Într-un asemenea climat să trecem la a doua etapă
a acestei munci, la recrutarea organizată a oamenilor.
Vreau să accentuez, că la noi în țară, nu avem șomeri la construcții,
dimpotrivă, nu există mână de lucru disponibilă în domeniul acesta. Știm cu
câtă greutate țăranul, chiar sărac, își părăsește munca sa din sat și trece la
o altă muncă. Deci aici trebuie să existe o muncă de propagandă bine
susținută.
Trebuie să spun, pe când noi am lucrat foarte slab, dușmanul de clasă a
lucrat foarte bine, în așa fel încât a reușit să creieze o atmosferă anti-canal,
atmosferă care s-a extins chiar între tov. noștri activiști. /Nu „dușmanul de
clasă” a făcut propagandă negativă Canalului, ci munca deosebit de grea
de acolo, extenuantă a fost cel mai bun factor de anti-propagandă. Și în
afară de aceasta, la Canal s-au trimis mii de condamnați politici, - și extrem
de mulți și-au lăsat acolo osemintele, or toate acestea nu erau factori de
convingere, astfel ca oamenii liberi să-și dorească, să fie mândri că merg la
Canal. Chiar autorul dă câteva exemple, din care eu nu citez, în continuare,
decât două – n.n./. La UTM, în ședința de activ, când un tov. este criticat li
se spune „să vă băgați mințile în cap, dacă nu canalul vă mănâncă”. Și am
mai observat, chiar tehnicienii pe șantier, când angajează lucrători, îi
întâmpină cu cuvintele: „Ce ați venit aici; aici e jale!”. Da, există astfel de
tehnicieni, așa zișii normatori, niște bandiți, ofițeri deblocați, cu care a
umplut Jordăchescu toate școlile de normatori.
Deci vreau să fac o propunere foarte concretă, așa cum a spus tov. Ana,
ca construcția canalului să devină o problemă a întregului partid. Să devină
o sarcină pentru toți propagandiștii și agitatorii, să creieze climatul necesar,
324

-
să devină o dorință a oamenilor de a pleca pe șantier pe bază de
angajamente concrete, solemne, că vor să meargă acolo și să contribue și
ei la această operă. /Adică să aibă dragoste, mândrie să muncească alături
de deținuții politici al căror iad, de exterminare, a fost Canalul Dunărea-
Marea Neagră. – n.n./.
A doua propunere, pe care am mai făcut-o, pe are o mențin acum și mai
mult: să angrenăm UTM pe țară. Să dăm tineretului patriei noastre, fie
calificați sau necalificați, o anumită sarcină, să construiască de pildă acolo
un oraș. Știu în Uniunea Sovietică lucrul acesta a fost și este folosit în
măsură foarte largă. Tineretul comunist a construit acolo orașul
Komsomolsk. Să facă muncă voluntară, nu în sensul muncii neplătite, ci pe
bază de înrolare voluntară și plătit pe baza normelor socialiste în vigoare în
RPR.
Vreau să atrag atenția și asupra unui alt aspect, care după părerea mea,
este foarte periculos în politica generală a partidului și de stat. Tehnicienii
de acolo, cred, au căzut sub influența unei mentalități cosmopolite în
tehnică. Prin ce se manifestă acest lucru? În primul rând, pe șantier să se
lucreze, după mentalitatea lor, numai 6-7 luni pe an și să existe un sezon
mort. Și ei stau ferm pe poziția aceasta. Dar care este principalul aspect?
Lucrul cel mai greu și complicat este în fond studierea solului și elaborarea
proiectului în general pe bază de calcule. Odată acest lucru făcut, se trece
la lucrări care nu cer cine știe ce specialitate. În prima etapă, mai grea, am
avut ajutorul principal din partea unor anumiți tehnicieni sovietici, și sarcina
tehnicienilor noștri a fost să treacă în mod modest la executarea lucrărilor
mai departe. După părerea mea, este pur și simplu de râs. Au început să
facă barăci. Barăci se fac în țara noastră de zeci de ani. Ce am adus nou în
construirea de barăci? Să fie organizate clubul, sala de festivități etc. De ce
mai era vorba? De a face căi ferate. Și ce mai facem? Se fac șosele. Nu
vreau să bagatelizez toate aceste lucrări, dar nu este vorba de probleme
complicate, nu este vorba de o lucrare de înaltă tehnică. Dacă tehnicienii
noștri ar fi mers în mod modest: uite asta și asta avem de rezolvat, lucrurile
ar fi fost foarte simple. Dar ei au mers pe linia falsă: ne trebuie cei mai buni
tehnicieni – luăm dela CFR, dela planificare, dela industrie, de peste tot: nu
ne interesează nimic decât Canalul! Nu știu dacă s-a făcut acest lucru
intenționat, dar în conținut au lucrat ca dușmanii, având în vedere lipsa de
tehnicieni în țara noastră. Au adunat o serie de tehnicieni de care nu este
nevoie, ca să conducă niște lucrări, unde nu este vorba de calcule de
duritatea materialelor, de calcule complicate. Calcule le fac inginerii care
conduc șantierul. Decapităm toată țara, desorganizăm munca peste tot. Și
asta pentru ce? Din cauza lipsei de încredere în muncitori și încredere
numai în elemente mic burgheze, a adus la umflarea părții administrative
neproductive în detrimentul părților productive. Aici sus, noi ar fi trebuit să
dăm dela bun început, neapărat, o linie categorică
Trebuie să fie această muncă o sarcină de partid care să se imprime
sus, tehnicienii să devină oameni politici. Dacă nu reușim, vom avea
întotdeauna pericolul, nu noi să-i dominăm pe tehnicieni, ci ei pe noi; nu
325

-
linia noastră să fie însușită de ei, ci invers. Și aceasta fără să ne dăm
seama. Și aici nu este vorba de o măsură așa simplă. Propunerea mea
este: CC să analizeze, cum știe să analizeze Partidul nostru și să tragă
concluzii critice foarte clare în această privință, să dea o linie, că așa
trebuie să se muncească și nu așa.
Nu putem să spunem că nu am fi vorbit de acest lucru cu tov. Hosu și nu
pot să spun că nu era de acord. „Nici nu se poate altfel”, era părerea sa,
dar în practică nu s-a văzut nimic.
/Doresc să aminesc aici că din cei 32 de kilometri cât are Canalul
Dunărea-Marea Neagră, armata a construit 30 kilometri și toate celelalte
forțe civile n-au construit decât 2 kilometri. Din acest punct de vedere îi
amintesc domnului Traian Băsescu și ai lui să nu mai denigreze Armata și
în special pe pensionarii militari spunând că aceștia au fost ai lui
Ceaușescu, și el, împușcatu, să le dea pensii, pentru că Armata a fost a lui.
Nu! Armata a fost și este a României, stimați președinți, care ați fost la
Putere din 1990 încoace, domnilor prim-miniștri, miniștri, parlamentari, care
ați adus România în buza prăpastiei, ați transformat-o în groapa de gunoi a
Europei, ați trimis mercenari în afara granițelor țării, să moară pentru
interese străine (România nu a fost niciodată stat agresor, - de mii de ani -,
dar voi, cu politica voastră neo-comunistă, din 1990 ați transformat-o în
țară agresoare). Armata, domnilor, ofițerii ei au construit și metroul, și cele
câteva sute de mii de apartamente (pe care voi astăzi nu sunteți capabili
nici să le zugrăviți), au construit Palatul Parlamentului, au muncit la toate
construcțiile importante din România – voi arăta, numeric, cum în fiecare
an M.Ap.N. a detașat zeci de mii de militari pentru munci în Economia
României -, a participat la salvarea a zeci de localități de la inundații, au
scos oameni de sub dărâmăturile produse de cutremur, au muncit în
minele de cărbuni, în agricultură și multe, multe altele. Voi, domnilor de la
Conducerea și Guvernarea României, ce ați făcut? Ați dat gratuit pământul
țării, munții ei, ați distrus agricultura, finanțele (ați falimentat băncile
românești și le-ați dat de pomană băncilor străine), ați nimicit cele mai
importante instituții de stat (Armata, Poliția, Comerțul etc. etc.), ați dat
gratis 6500 de întreprinderi, ați distrus Flota comercială și de pescuit (era a
doua din Europa, după cea din URSS) și multe, multe altele. „Realizările”
voastre au fost: îmbogățirea rapidă și fără muncă a voastră și a slugilor
voastre. Din ce salariu (de exemplu) și-a făcut fiica dumneavoastră,
domnule Băsescu, „viloiul” din Paris? Dar dumneavoastră, domnule
Năstase? Dar dumneavoastră domnule Birceanu și dumneavoastră,
domnilor X și Y? Și averea dumnevoastră domnilor multimiliardari, cum ați
realizat-o? Acum aveți Puterea. Ați făcut Legi care să vă apere hoțiile
voastre, dar ISTORIA vă va judeca! Nu acum, dar va veni și rândul vostru.
Nepoților dumneavoastră le va fi rușine că le-ați fost părinți sau bunici și vă
vor înjura, așa cum își înjură azi tatăl (fost torționar comunist) domnul
Tisminețchi. Deocamdată românul doarme, dar va veni vremea când vor
pune în practică imnul național, „Deșteaptă-te române că te-au călcat
hoții! Ieși din amorțire!” – n.n./.
326

-
 Participarea (nu benevolă) a tineretului la munca pe șantierul
Canalul Dunărea – M.Neagră

Protocol nr.15 al ședinței Comitetului Politic Executiv din

133)
29.IX.1976. Arhiva CPEX al CC al PCR Nr.2983/2.IX.1976
Ordinea de zi: /R/. VIII. Comitetul Politic Executiv al CC al PCR a
aprobat următoarele: /R/. 2. Propunerile Comitetului Central al Uniunii
Tineretului Comunist /condus de Ion Marcel Ilici Iliescu – unul din
coordonatorii muncii la Canalul Dunăre - Marea Neagră, care a trimis la
muncă forțată studenți, profesori universitari, din cei care nu agreeau
doctrina comunistă – n.n./ privind participarea tineretului de toate
categoriile la construirea canalului Dnăre-Marea Neagră și organizarea, în
acest cadru, a Șantierului Național al Tineretului din zona Basarabi-Straja,
cu următoarele indicații:
Comitetul Central al Uniunii Tineretului Comunist va asigura participarea
la execuția canalului a 15.000 – 20.000 tineri anual, organizați în trei serii a
câte trei luni de zile. Cazarea va fi asigurată în corturi sau barăci simple,
precum și în hotelurile din localitățile de pe litoral, situate în apropierea
punctelor de lucru, în perioada în care acestea nu sânt folosite. /Semnează
Nicolae Ceaușescu/

Proiect general de execuție pentru Canalul Dunărea – M.Neagră

Protocol nr.11 al ședinței Comitetului Politic Executiv din 9 mai

134)
1978. Arhiva CPEX al CC al PCR Nr.1192/9.V.1978
Ordinea de zi:
I. Proiectul general de execuție pentru canalul Dunăre-Marea Neagră:
– Canalul va avea două ecluze, amplasate la Cernavodă și Agigea;
Întreprinderea care construiește portul Constanța Sud își va păstra profilul
și va fi subordonată Centralei Canalului; Pentru respectarea termenului de
dare în exploatare a canalului, în principiu trimestrul IV 1982, Centrala
Canalul Dunăre-Marea Neagră va fi dotată, cu prioritate, cu utilajele
necesare; Noul port Constanța Sud-Agigea se va proiecta în varianta III
prezentată, având digul de sud perpendicular pe linia țărmului și se va
executa în etape, asigurându-se ca în prima etapă să poată fi folosit de
flota maritimă și fluvială. /Flotă, care a fost distrusă, dar pentru această
crimă nimeni n-a fost pedepsit, Justiția blocând dosarele inculpaților – n.n./;
Se va urgenta prezentarea propunerilor privind realizarea podului de cale
ferată peste Dunăre la Cernavodă.

133)
F. CC al PCR – Secția Cancelarie - Dosar 39/1978
134)
F. CC al PCR – Secția Cancelarie - Dosar 43/1984

327

-
 Proiect pentru Canalul navigabil Poarta Albă-Midia, Năvodari

Stenograma ședinței Comitetului Politic Executiv al CC al PCR.

Neptun, 21 iulie 1984. Arhiva CPEX al CC al PCR Nr.1843 din
135)
15.IX.1984

Ordinea de zi:
1. Propunerile privind Canalul navigabil Poarta Albă-Midia, Năvodari.
/Au făcut propuneri, intervenții: Vasile Bulucea, Elena Ceaușescu,
Gheorghe Petrescu, Constantin Dăscălescu. Ioan Totu, Canalul, inițial,
avea termen de execuție 1987, dar s-a propus să se prelungească până în
1988 - n.n./.
2. Propunerile privind Canalul navigabil Dunăre-București: Elena
Ceaușescu a spus că, în documentul înaintat, scrie că trebuie să se amâne
această lucrare cu 15-20 de ani. S-a discutat în amănunțime lungimea
canalului (72 km), numărul ecluzelor, alimentarea canalului cu apă (din trei
răuri), construirea portului (Dărăști), a portului București, traseul canalului
(va urma traseul râului Argeș), funcțiile canalului (transport de mărfuri,
agrement, irigații, atenuarea debitelor de viitură, apărarea de inundații,
redarea a 6.200 ha pentru silvicultură, teren pentru agricultură, 5
hidrocentrale, alimentarea cu apă potabilă a populației etc). Se estimează
ca lucrarea să coste 51,7 miliarde lei și lucrarea să dureze 5-6 ani. Cele
mai multe răspunsuri la întrebările puse, în special de Elena Ceaușescu,
au fost date de Nicolae Ceaușescu, răspunsuri din care se vedea că era
foarte bine documentat. Citise cu atenție documentarea și harta traseului
canalului. – n.n./.

Unul a condamnat și altul a reabilitat

Procesul privind unele persoane care au lucrat la Canalul Dunărea-

136)
Marea Neagră
Au fost condamnați Rozei Aurel, Vasilescu Nicolae, Nichita Dumitru,
Cernățescu Petre și Georgescu Gheorghe Topezlău la moarte, primii trei fiind
și executați, iar alte 5 persoane la diferite pedepse privative de libertate.
S-a reținut că inculpații, deținând funcții de răspundere în sectoarele
planificare, mecanic, tehnic de execuție și reparații utilaje, iar doi din
aceștia fiind mecanici de locomotive au sabotat, fiecare la locul său de
muncă, lucrările Canalului.

135)
F. CC al PCR – Secția Cancelarie - Dosar 43/1984
136)
F. CC al PCR – Secția Cancelarie - Dosar 156/1968

328

-
 - Revizuindu-se procesul, s-a stabilit că inculpații au fost determinați,
prin tot felul de mijloace, să recunoască fapte pe care nu le-au săvârșit; unii
martori au dat dovadă de rea credință punându-le în sarcină fapte de care
uneori, se făceau ei înșiși răspunzători; nu s-au făcut verificări tehnico-
economice, expertize și nu există acte de constatare a avariilor ce ar fi fost
produse, s-a încălcat dreptul de apărare, avocații fiind numiți din oficiu,
situându-se de fapt pe poziția acuzării /Întocmai ca la simulacrul de proces
al soților Ceaușescu, inițiat de Ion Marcel Ilici Iliescu și gașca – n.n./.
Plenul Tribunalului Suprem, prin decizia nr.31 din 20 august 1968, a
dispus achitarea tuturor condamnaților.

Procesul unor ofițeri care au condus execuția lucrărilor genistice

137)
de apărare în Banat
Au fost condamnate 11 persoane, printre care și fostul general maior
Ionescu Grigore, la pedepse între 7 și 20 ani muncă silnică.
S-a reținut că inculpații, îndeplinind diferite funcții în cadrul
comandamentului trupelor de geniu sau la sectoarele de lucru ale
Canalului, în perioada 1950-1952, au sabotat lucrările de apărare ce se
executau pe litoralul Mării Negre, Oltenia și Banat. Cu ocazia revizuirii
procesului s-a stabilit că defecțiunile de ordin tehnic constatate la lucrările
de apărare nu s-au datorat unor acțiuni de sabotaj ci urgenței cu care au
fost executate. Din această cauză, lucrările au fost efectuate fără o bună
organizare sau planificare și proiectare pe baza unei documentații
temeinice, volumul lucrărilor impuse de conducerea superioară a PCR
depășind posibilitățile de executare. Din verificările ulterioare a rezultat că
recunoașterile au fost obținute prin mijloace abuzive, răspunsurile nu au
fost consemnate integral, consemnându-se numai datele defavorabile
inculpaților.Plenul Tribunalului Suprem, rejudecând cauza, prin decizia
nr.30 din 20 august 1968, a hotărât achitarea tuturor condamnaților.

Situație statistică

Ministerul Afacerilor Interne. 6 Iulie 1953. Cabinetul Ministrului.

Situația deținuților existenți la data de 1 Iulie 1953 în penitenciare,
lagăre și colonii de muncă și situația deținuților eliberați pe baza
decretului 155/1953
1. În penitenciare:
a) Condamnați contrarevoluționariRRRRRRRRRR. 8525
b) Condamnați drept comunRRRRRRRRRRRRR 10922
c) Internați M.S.SRRRRRRRRRRRRRRRRR.. 3369
Total = 22816

137)
F. CC al PCR – Secția Cancelarie - Dosar 156/1968
329

-
 2. În lagăre și colonii de muncă:
a) Condamnați contrarevoluționariRRRRRRRRRR. 6947
b) Condamnați drept comunRRRRRRRRRRRRR 10692
c) Internați M.S.SRRRRRRRRRRRRRRRRR.. 8496
Total = 26135
Total deținuți la data de 01.07.1953RRRRRRRRR =48951
S-au eliberat pe baza Decretului Nr.155/1953 până la data de
01.05.1953:
- din penitenciareRRRRRRRRRRRRRRR.RR.. 10124
- din Lagăre și Colonii de MuncăRRRRRRRRRRR 5416
Ministrul Afacerilor Interne, General Maior /ss/ Pavel Ștefan

Referate privind situația cetățenilor dislocați

(cu domiciliul obligatoriu) din unele localități
138)
Referat. 6 August 1953
În baza sarcinilor primite din partea Secției Administrativ-Politice a CC al
PMR, Comisia formată din delegați ai CC-PMR, CCS și DGM ne-am
deplasat în regiunea Suceava, localitățile: Vatra Dornei, Moldovița și
Găinești, unde verificând situația cetățenilor cu domiciliu obligatoriu, scoși
din raionul Petroșani, am constatat următoarele:
În localitățile susmenționate se află un număr de 174 familii care
totalizează un număr de 485 persoane. Din primele verificări rezultă că 68
familii au situația neclară și necesită să fie verificată în localitățile de unde
au fost trimiși cu domiciliu obligatoriu. Din discuțiile purtate cu aceștia a
reeșit că în localitățile de unde au fost dislocați au rămas mulți mari foști
exploatatori. Ne-au fost semnalate 62 asemenea cazuri concrete a căror
situație deasemeni necesită verificare la fața locului, totalizându-se astfel
un număr de 130 familii, care necesită să fie verificate în raionul Petroșani.
Mulți dintre dislocați afirmă că au fost luați din ură personală sau în locul
altora care au scăpat de dislocare datorită faptului că au dat șperț unor
funcționari din organele puterii locale de Stat. Deasemeni a reeșit că unii
dintre dislocați au rude apropiate în munci de răspundere în organele
locale de Partid și de Stat din Petroșani.
Cetățenii cu domiciliul obligatoriu, cu excepția celor din Vatra Dornei
sunt cazați în locuințe ale fabricei sau la diverși săteni. În Vatra Dornei sunt
cazați în barăci comune, câte 35-40 persoane într-o baracă, nefiindu-le
asigurate condițiile necesare de higienă. Bucătăriile sunt alipite barăcilor,
iar la 2 m. depărtare sunt înșirate closetele comune. Această situație

138)
F.CC al PCR – Secția Administrativ-Politică - Dosar 44/1953

330

-
prezintă pericolul răspândirii de epidemii. /Aveau aceleași condiții ca evreii
dislocați în Transnistria - n.n./. În ce privesc condițiile de muncă și
salarizare în general sunt mai bune decât a celor de la Tazlău. Dislocații
sunt frământați în mod deosebit de faptul că nu sunt încadrați în munci
corespunzătoare calificării lor. /Aceasta este critica pe care o făcea
Mareșalul Antonescu, celor care îi puneau la muncă pe evrei, în munci
necorespunzătoare pregătirii lor. (A se vedea stenogramele Consiliului de
Miniștri în perioada regimului Antonescu.) Și acesta a fost un motiv, la
procesul intentat, pentru condamnarea sa la pedeapsa capitală, pedeapsă
pe care „bunul” rege Mihai nu l-a grațiat sau nu i-a comutat pedeapsa. De
asemenea a fost și recunoștința regelui față de „criminalul de război” Ion
Antonescu, cel care l-a înscăunat în Tron, aducându-i-o alături și pe mama
sa Elena – n.n./
O altă problemă se ridică în legătură cu bătrânii și bolnavii care sunt
inapți pentru munca fizică și nu au posibilitățile de a se întreține, iar familiile
care au copii insistă a li se permite copiilor să urmeze școli medii și
superioare. Dislocaților nu li se permite a fi membri ai sindicatelor, deși
majoritatea din ei au fost încadrați înainte de dislocare în diverse sindicate
și posedă carnete de membri. În afară de dislocații aduși din Valea Jiului în
localitățile Moldovița și Găinești se află și dislocați din București ca
recidiviști de drept comun, dintre care unii susțin că nu au suferit decât o
condamnare sau nici o condamnare și a căror situație credem că trebue
verificată la D.G.M. În localitatea Moldovița sunt un număr de 28 familii
dislocate din Giurgiu care cer verificarea situației lor – unii dintre ei au
prezentat cereri în scris.
Din discuțiile avute cu organele de Partid Raionale și Regionale, rezultă
că tovarășii cunosc activitatea și frământările dislocaților, însă nu cunosc
tratamentul ce trebue să li se aplice din punct de vedere social, cultural și
educativ și dacă au sau nu dreptul de a fi membri ai sindicatului.

Mai sunt și lipsuri, pe ici, pe colo, în părțile esențiale

Referat asupra unor abuzuri și ilegalități ale unor cadre ale

139)
Securității 25.08 1954. Autor V. Negoiță
Conducerea Partidului a fost sesizată că în comuna Istria, Reg.
Constanța un grup de ofițeri de securitate au comis abuzuri și ilegalități. În
urma sarcinii primite, colectivul format din câte un tovarăș de la Secția
Administrativă a CC al PMR, Comisia Controlului de Partid și MAI a
cercetat cele sesizate și a constatat:

139)
F. CC al PCR – Secția Administrativ-Politică - Dosar 62/1954

331

-
 În ziua de 13 Iunie 1954, un grup de 15 ofițeri și sergenți de securitate și
miliție cu soțiile lor, au organizat o excursie la Cetatea Istria, luând cu ei un
butoiaș cu 40 de kg. vin și un acordeonist Aici au petrecut până seara
consumând și 28 kg. de vin. /Pentru ca actul de „culturalizare” să fie deplin.
– n.n./. Menționăm că banii pentru a se cumpăra cele 40 kg. de vin au fost
scoși din casa unității din ordinal comandantului Secției de Securitate lt. Ion
Ion.
Pe la orele 20 întorcându-se de la excursie în stare de ebrietate s-au
oprit în fața Căminului Cultural din comuna Istria. Aici un număr de tineri s-
au strâns în jurul camionului unde cânta acordeonistul, invitându-l pe
acesta și pe ofițeri să participe la serbarea ce se organizase la Căminul
Cultural. În acest timp sergentul de miliție Ciupercă Petre, în urma unei
discuții a tras o palmă tânărului Cazan Dumitru, care după puțin timp s-a
întors cu tatăl său și câțiva tineri la mașină pentru a-i cere socoteală lui
Ciupercă de ce i-a bătut băiatul. Pe această chestiune s-a produs o
discuție între unii ofițeri și câțiva tineri din apropiere, discuție ce apoi s-a
transformat în bătaie.
Datorită faptului că majoritatea militarilor erau în stare de ebrietate, la fel
și unii dintre cetățeni, bătaia s-a extins. În timpul bătăii unii ofițeri de
securitate au început să lovească și să bată în mod huliganic pe cine
întâlneau. Astfel cetățeanul Zestran Constantin țăran muncitor auzind
gălăgie a ieșit la poartă. În acest timp a fost luat la bătaie, călcat în
picioare, i-au spart capul, iar lt. Fistoliu s-a aruncat asupra lui Zestran și a
început să-l muște, după aceasta Zestran a fost internat în spital unde a
stat 10 zile. În acelaș timp a fost lovită și soacra lui Zestran femeie în
vârstă de 70 ani, care a intervenit pentru apărarea acestuia. La fel Iordan
Voicu colectivist, bolnav de TBC osos și pulmonar, cu cârjă și cu piciorul în
ghips fiind întâlnit pe stradă a fost trântit jos și bătut. De asemenea au fost
bătuți Segărceanu Nicolae, Oncică Nicolae, Elena Bulie colectivistă și alții.
În timpul bătăii au fost loviți și unii militari, dintre care lt. Fistoliu a primit
o lovitură de târnăcop în spate. La plecarea din comună lt. Ion Ion l-a luat
cu forța în mașină pe tânărul Truța Petre (16-17 ani) pe motiv că prin el va
stabili cine a participat la bătaie. Pe drum Truța Petre a fost înjurat, făcut
legionar /calificativ frecvent al comuniștilor dat celor cărora li se opuneau.
Dacă vă amintiți și Ion Ilici Marcel Iliescu, în cuvântarea de mulțumire
adresată minerilor că au venit în București pentru „a salva Guvernul”, i-a
calificat pe protestatariii din Piața Universității drept legionari și huligani –
n.n./ și a fost bătut grav de lt. Ion Ion, lt. Fistoliu, serg. Vlad și civilul
Munteanu. Ajungând în comuna Daia i-au dat drumul. Ulterior a fost
internat în spital din cauza bătăi.
Ajungând la Daia lt. Ion Ion abuzând de calitatea sa de comandant de
raion a ordonat ca grupa de miliție călare din comuna Daia și Cogealac să
se deplaseze imediat în acțiune la Istria. În aceiași noapte lt. Ion Ion
împreună cu 4 ofițeri de securitate s-a întors din nou în comună și a reținut
332

-
la Miliție pe Chiriac Tănase, Caderie Ctin, Iatu Gh. și alții pe care i-a
cercetat, ținându-i până a doua zi.
Menționăm că majoritatea din cei reținuți sunt UTM-iști ai căror părinți
sunt membri de Partid și colectiviști. Fiind sesizat Comitetul Regional de
Partid de această situație a cerut Direcției Reg. de Securitate anchetarea
cazului.
În urma cercetărilor făcute de Maiorul Sepi și a doua oară de către cpt.
Luca locțiitorii directorului regiunii de securitate au făcut propuneri ca unii
ofițeri să fie sancționați cu zile de arest, retrogradare, mutare disciplinară și
scoaterea din securitate. Deasemeni au propus arestarea lui Cazan Gh. ca
principal vinovat și alți 6 tineri ca complici. Pe baza propunerilor făcute s-a
aprobat și luat următoarele măsuri:
- s-a aprobat reținerea pentru 5 zile a lui Cazan Gh., Iotu Gh. și Eftimie
Gh. și cercetarea lor pentru a stabili dacă nu au acționat în mod organizat
și cu scop contrarevoluționar.
– Lt. Ion Ion a fost retrogradat la gradul de sublocotenent și mutat
disciplinar la serviciul Medgidia, ceilalți ofițeri au fost sancționați cu zile de
arest. Măsurile luate au fost prelucrate cu toate cadrele de securitate din
regiune.
În urma cercetărilor făcute de noi a reieșit că ancheta Direcției regionale
de securitate Constanța s-a bazat mai mult pe declarațiile date de ofițerii în
cauză care, o parte din ei pentru a-și acoperi propriile lor abateri au
susținut că au fost provocați la această bătaie de elementele dușmănoase.
Astfel cpt.Luca fiind influențat de cele declarate de unii ofițeri i-a atribuit lui
Cazan Gh. unele învinuiri ce nu-i aparțineau pentru care a propus
arestarea lui ca principal vinovat în această acțiune. Mai mult, la cercetările
noastre unii ofițeri ca cpt. Luca și lt. Munteanu au susținut că arestarea
celor reținuți este necesară pentru „ca astfel să se întărească autoritatea
organelor de securitate”. Cu aceste greșeli s-a mers și mai departe. Astfel
Direcția regională de securitate Constanța deși în urma cercetărilor a ajuns
la concluzia că această bătaie a fost pornită de militari /A nu se confunda:
securiștii și milițienii nu au fost „militari”. Militari au fost și sunt cei încadrați
în Ministerul Apărării Naționale, nu securiștii și milițienii, polițiștii și cei din
Serviciile Secrete – n.n./ că nu a fost un act organizat și contrarevoluționar,
totuși printr-o adresă trimisă direcției regionale de miliție cere trimiterea în
judecată a lui Cazan Gh. și Iotu Gh. și copia sentinței de condamnare a
acestora.
Din cercetările noastre a reieșit că Cazan Gh într-adevăr s-a certat și a
făcut gălăgie de ce i-a bătut copilul. Deasemeni a reeșit că Cazan Gh. este
cunoscut în comună ca un element guraliv, certăreț și nu complet sănătos
mintal ca urmare a unei răni ce o are la cap de pe front, însă nicidecum nu
poate fi considerat instigator. Iotu Gh. este UTM-ist, tatăl membru de partid,
colectivist și este cunoscut ca un element pozitiv în comună.
Considerăm că în această problemă nu era cazul să se facă nici un fel
de rețineri și arestări, bătaia fiind provocată de grupul militarilor și era
urmarea unei stări de ebrietate. Atât bătaia dar în special măsurile luate
333

-
ulterior (cercetări, rețineri) au creiat o atmosferă de teamă, nesiguranță în
comună și neîncredere față de organele de siguranță /Această neîncredere
și nesiguranță a durat până la eliminarea regimului comunsit. Și nu numai
până în acel moment. Teama genetică a poporului nostru încă mai persistă
și astăzi. Nu este teama față de regimul comunist vechi, ci o teamă de
totdeauna. Aceasta este strâns legată de o anume lașitate, de nereacție
împotriva hoților, escrocilor și impilatorilor de la putere. Oare, va exista
vreodată vreun remediu, vreo vindecare a ceea ce încă mai suntem? Un
răspuns deosebit de greu de dat – n.n./. Acest element a fost folosit de
elementele dușmănoase. /Ceea ce înseamnă că aceste „elemente
dușmănoase” erau mai inteligente decât cele de la putere, fiindcă le-au
sesizat, și astfel au știut să le speculeze în favoarea lor – n.n./. Regiunea
de Partid deși a cunoscut cele întâmplate n-a luat măsuri pe linie de partid
pentru tragerea la răspundere a celor vinovați.
Din constatările noastre reiese că cele întâmplate nu au legătură cu
acțiunea de destrămare a gospodăriilor colective întreprinse de elementele
dușmănoase în toamna anului trecut.
În ce privește sesizarea că Mocanu Ioana învățătoare în aceiaș comună
fostă secretară a organizației de bază a fost exclusă din partid fără motive
justificate am constatat următoarele:
Excluderea s-a făcut pe următoarele motive:
a) Are legături cu elemente dușmănoase
b) Este imorală
c) La preschimbarea documentelor de partid a refuzat să primească
carnetul de partid.
Din cercetările noastre a reieșit că învinuirile ce i se aduc în privința
legăturii cu elemenetele dușmănoase și că este imorală nu este dovedită.
În ceiace privește refuzarea primirii carnetului de partid, situația se prezintă
în felul următor: Ea a fost chemată de 2 ori la raionul de partid de la o
distanță de aproximativ 40 km. pentru preschimbare și s-a prezentat
completându-și formularul din creion. Fiind chemată și a treia oară nu s-a
mai prezentat. În acelaș timp având și unele nemulțumiri personale a dat o
declarație că renunță la carnetul de partid.
În ce privește sesizarea că există bănuieli că în conducerea organelor
de stat raionale ar exista elemenete dubioase, menționăm că în ultimul
timp au fost schimbați toți șefii organelor de stat raionale Babadag.
Din cele ce am putut constata noi reiese că munca de educație a
ofițerilor de securitate din acest raion este slabă, că unii ofițeri au atitudine
nejustă față de cetățeni, fac abuzuri și au lipsuri grave în concepția și
orientarea lor politică, ajungând până la denaturarea realității, la concluzii
lipsite de obiectivitate, ceiace duce la orientarea muncii spre problemele
secundare, scăpând problemele principale și ca urmare lovesc uneori chiar
în elementele cinstite, așa cum a fost cazul cu această anchetă făcută de
ei. /Acest caz nu a fost singular. Comportamentul ofițerilor de securitate, în
general, acesta a fost: Ei se credeau deasupra legii și îi socoteau pe toți
ceilalți cetățeni drept infractori, dușmani ai regimului și viitori delincvenți.
334

-
Maltratarea, schingiuirea, abuzul de putere, teroarea ca atare, erau practici
frecvente ale lor. De asemenea și a milițienilor. – n.n./
Aceste abateri au adus prejudicii politicii partidului în această comună, a
lovit în acelaș timp în autoritatea organului de securitate și a slăbit
încrederea maselor în organele de stat. /Niciodată cetățenii nu avut
încredere în Securitate. Aceasta întotdeauna le-a insuflat teamă, nu
respect – n.n./.
Considerăm că sancțiunile aplicate militarilor pe linie de comandă au
fost juste. Pe lângă acestea mai propunem ca:
- Maiorul Sepi și Cpt. Luca pentru superficialitate și lipsă de obiectivitate
și propunerile făcute în cercetare în legătură cu abaterile făcute în comuna
Istria Raionul Babadac să fie sancționați pe linie profesională cu
avertisment scris și să fie prelucrat pe întreaga regiune.
– Deasemenea tov. Doicaru Nicolaie, directorul Regiunii MAI Constanța
să i se atragă atenția pentru superficialitate și lipsă de control de care a dat
dovadă.
Pe linie de partid propunem următoarele:
- Ion Ion să fie sancționat cu vot de blam cu avertisment și trecut în
cartea de evidență personală pentrucă în calitate de comandant nu numai
că nu a luat măsuri de prevenire a scandalului dar el însuși a antrenat și pe
ceilalți ofițeri și sergenți la bătaie, a bătut oameni nevinovați, după care tot
el a început să cerceteze abaterile comise de el. A abuzat de calitatea lui și
a trimis la Istria miliția călare din alte comune contribuind prin aceasta la
încordarea situației.
Menționăm că Ion Ion a mai fost sancționat cu vot de blam pentru beție
și abateri grave la îndeplinirea misiunii pe linie profesională însă nu a tras
învățăminte repetând abaterile.
- Ofițerii UTM-iști pentru abaterile lor să fie puși în discuția organizației
de UTM.
- Să i se atragă atenția tov. Vintilă Marin prim secretar al Comitetului de
Partid al Reg. Constanța pentrucă a tratat superficial, n-a controlat și nu a
luat nici un fel de măsuri pe linie de partid în aceste probleme.
Semnături

335

-
 „DEVIERI” DE LA „LINIA POLITICĂ” A LUI
GHEORGHE GHEORGHIU-DEJ
LUPTELE FRACȚIONISTE. DEVIERI DE LA LINIA POLITICĂ ȘI
ECONOMICĂ A PCR

Notă: În cadrul P.C.R., încă de la înființare și până în prezent s-a dus o

luptă pe viață și pe moarte între membrii de partid, pentru supremație.
(Acest obicei s-a transmis și la neo-comuniștii de astăzi, care ne conduc și
ne guvernează țara). Din studierea documentelor existente în arhive s-a
constatat că pentru cucerirea puterii absolute, au întrebuințat tot felul de
mijloace: marginalizări, epurări, procese, condamnări la ani grei de
închisoare, execuții la moarte legale sau ilegale. Mulți și-au cosmetizat
biografia, și-au schimbat numele adevărat în nume pur românești. Chiar și
din 1990 până în prezent, de exemplu, cei trei președinți de stat – alogeni –
au luat nume românești și nu și-au declarat adevărata etnie. De când a luat
ființă acest partid (PCR), lupta pentru supremație în partid s-a dus fără
milă, sub diferite motive, dar mai ales, acuzarea de deviere de la linia
partidului la dreapta sau la stânga, de trădare, de spionaj în slujba
„imperialismului” etc.
Cel mai crunt, sângeros, care a excelat în asemenea metode, a fost
Gheorghe Gheorghiu-Dej. Teama să nu-și piardă locul în conducerea
partidului și apoi a statului, vedea în apropiații lui numai dușmani personali,
pe care trebuia să-i lichideze, chiar dacă aceștia își aduseseră o contribuție
substanțială în partid și suferiseră (în ilegalitate) rigorile Siguranței și
Poliției statului nostru.
Citind documentele originale, din arhiva CC al PCR, privitoare la crimele
săvârșite, din „indicațiile” lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, asupra foștilor săi
tovarăși din conducerea CC al PCR, ți se încrâncenează inima, constatând
faptele monstruoase ale acestui sanguinar, pentru care nu se găsesc
cuvinte care să-i descrie și exprime abominabilele crime.
Aceasta era mentalitatea „revoluționarului de profesie”.
În continuarea acestei lucrări voi publica vreo câteva documente culese
din Fondul CC al PCR, care vor reliefa acest adevăr.

336

-
 Hotărâre a Biroului Est-European al Internaționalei Comuniste
privind luptele fracționiste din România, comunicată CC al PCR de
Petrulescu și Alexandru Dobrogeanu Gherea. 12 aprilie 1930.
140)
Traducere din limba germană
Organele I.C. /Internaționala Comunistă/ au început prelucrarea
problemelor luptei fracționiste izbucnite în Partidul Comunist din România.
Până la sosirea hotărârilor definitive, VEB cere tovarășilor români
executarea imediată a următoarelor:
1.) Încetarea oricărei activități fracționiste, a oricărei lupte fracționiste –
atât în organizații cât și în presă.
2.) Consfătuirile și conferințele care nu sunt convocate de către CC pe
baza acordului membrilor CC din ambele grupuri sunt considerate
fracționiste.
3.) Nu este admisă crearea de comitete și organizații paralele.
4.) Nu este admisă efectuarea de excluderi și luarea de măsuri
organizatorice (cum ar fi suspendări din funcții).
5.) În niciun caz organizațiile ajutătoare – organizații de masă și
comitete – (sindicatele, MOPR, Blocul Muncitoresc Țărănesc etc.) nu
trebuie atrase în conflictul intern de partid.
Tovarășii P.+D. prezenți la ședința din 12.4.30 a VEB, se obligă să
comunice imediat, împreună, printr-o scrisoare, tuturor membrilor CC
punctele de mai sus.
Petrulescu, Al.Dobrogeanu Gherea.

Material referitor la luptele fracționiste din România și

Internaționala Comunistă. Cât de bine se înțeleg cei din fruntea CC al
PCR. Lupta pentru dominație în CC

Evoluția sciziunii în cadrul P.C. din România. AD/12/31.V.30 Secret.

141)
Traducere din limba rusă.
Ascuțirea relațiilor dintre membrii B.P. ai CC al PC din România a
început încă de pe la mijlocul lui Ianuarie, din timpul celei de-a V-a plenare,
când a fost pusă problema cooptării lui tov. Siegfrid. 4 membri ai Biroului
Politic s-au pronunțat împotriva cooptării văzând în aceasta tendința lui
Petrulescu de a-și consolida influența. După plenară, la sfârșitul lui
Ianuarie, fricțiunile s-au intensificat, când a fost pusă problema autocriticii,
în cadrul B.P. Cu această ocazie Petrulescu a învinuit pe unii membri ai
B.P. și pe Pauker de anarho-individualism, iar aceștia la rândul lor l-au
învinuit de oportunism de dreapta. Însă s-a hotărât ca în cadrul B.P. de fapt

140)
F. CC al PCR – Secția Cancelarie- Dosar 81/1930
141)
F. CC al PCR – Secția Cancelarie- Dosar 25/1930
337

-
nu există divergențe și s-a luat hotărârea să fie distrus procesul verbal al
acestei ședințe.
La 2.II., în ziarul „Înainte” a apărut articolul lui Pauker Intitulat
„Recunoaștem sarcina principală”, în care acesta învinuiește partidul de
folosirea insuficientă a autocriticii, de codism, de retragerea fără luptă acolo
unde aceasta putea fi dată (de pildă neparticiparea la alegerile județene) și
lansează lozinca „În mase!”, „Mai aproape de mase”.
La 3.II., în ședința B.P. s-a luat hotărârea ca Pauker să scrie un articol
cuprinzând criticarea greșelilor, în cadrul articolelor lui privind istoria
partidului.
După aceea, la 9.II., în „Înainte” a apărut articolul lui Pauker „Claritatea
ideologică”, în care acesta scrie din nou despre lipsa autocriticii.
La 18.II., în ședința B.P., Petrulescu – din însărcinarea Secretariatului –
a prezentat un raport asupra articolelor lui Pauker și l-a caracterizat pe
acesta ca pe un anarho-individualist care nu se supune C.C.-ului și nu
înțelege principiile organizatorice ale partidului, ca pe un adept al teoriei
eroismului individual etc. Răspunzând la aceasta, Pauker susținea că el
ocupă o linie justă – linia partidului, dar că în cadrul B.P. există o deviere
de dreapta în fruntea căreia se află Petrulescu. Însă unul dintre membrii
B.P. – Marinov – a declarat că nu există devieri nici la Pauker, nici la
Petrulescu, în schimb există dorința lui Petrulescu de a efectua în cadrul
B.P. o regrupare a forțelor în favoarea lui și de acea acesta a făcut
propunerea să fie scoasă problema referitoare la Pauker și să fie pusă
problema lui Petrulescu – cooptarea de către acesta în CC a lui Siegfrid și
tendința lui de a regrupa forțele în cadrul B.P. S-a luat hotărârea să se
considere că nu s-a constatat existența vreunei devieri în cadrul B.P.; dar
iritarea în rândul membrilor B.P. și neîncrederea dintre aceștia nu au
încetat.
La următoarea ședință a B.P., la 27 februarie, Petrulescu a propus să fie
informați toți membrii B.P.asupra divergențelor existente în B.P. Drept
răspuns la aceasta, Marinov și Pauker au propus ca Petrulescu să fie
destituit din postul de secretar și să fie ales un nou Secretariat. Cu 4 voturi,
inclusiv votul reprezentantului UTC contra 2, această propunere a fost
adoptată. Petrulescu a propus să fie convocată plenara C.C. Propunerea a
fost adoptată și s-a hotărât ca aceasta să fie convocată la 17-18 martie.
În ședința din 7 martie, Marinov a informat că un membru al
Secretariatului, care răspunde de aparatul tehnic al partidului, a refuzat să
transmită aparatul lui Marinov până la plenara C.C. Pe baza acestei
declarații, grupul lui Marinov, cu 4 voturi contra 2, a hotărât să se adreseze
cu o scrisoare aparatului tehnic, propunându-i să întrerupă imediat
legăturile cu Mihai, să pună problema divergențelor din B.P. în cadrul
activului de partid în ziarele „Înainte” și „Viața Muncitoare” și în cadrul
organizațiilor de masă. Grupul lui Marinov hotărăște ca în cazul nesupunerii
338

-
lui Petrulescu și a celorlalți, va fi pusă problema scoaterii lor din
componența B.P.
La 9.III apare un articol în „Viața Muncitoare” despre rezultatele grevei
de la „Lemaitre”, intitulat „Primele învățăminte sindicale”, în care se scrie că
sindicatele unitare n-au reușit să-și îndeplinească obligațiile și în felul
acesta i-au ajutat pe social-fasciști în zădărnicirea grevei. După apariția
acestui articol sciziunea începe să se adâncească.
La 10.III în cadrul ședinței plenare a Consiliului General al Sindicatelor,
grupul Pauker-Marinov, fără să informeze B.P., dă citire unei scrisori în
numele acestuia în care arată că în sânul C.C. s-a format un grup
fracționist condus de Petrulescu.
Sfârșitul lui martie – începutul lui aprilie: ambele grupuri încep să creeze
comitete de partid paralele. La 9 aprilie Petrulescu pleacă la C.E.I.C. La
13.IV. Petrulescu și Dobrogeanu, din însărcinarea VEB, trimit în țară
hotărârea VEB. La 18.IV. hotărârea VEB-ului se aduce la cunoștința
majorității și minorității C.C. La 20.IV. grupul Marinov-Pauker editează
„Înainte” cu articolele „Răspunsul bolșevic” și altele. La 15.V. grupul
Marinov-Pauker editează „Viața Muncitoare” cu articolele „Comunicat și
„Noua ofensivă a spărgătorilor de grevă”. Între 22.IV și 5.V. grupul
Marinov-Pauker adoptă hotărârea în legătură cu fracțiunea Barbu-
Petrulescu.

O fărâmă din crimele lui Stalin: Asasinarea comuniștilor români

„Marea epurare din PCdR”. Articol publicat în „Jurnalul Național”

06.06.2005. Autori: Irina Achim și Paula Mihailov, 06.06.2005.
Stăpân absolut al Kremlinului şi zeu al socialismului mondial, Stalin a
reuşit să-şi păstreze puterea prin eliminarea "elementelor ostile". În anii
"marii terori" au pierit şi reprezentanţii elitei PCdR, fideli supuşi ai
Cominternului. Obedienţa lor faţă de Moscova nu i-a salvat de gloanţele
plutoanelor de execuţie.
Procesele staliniste – una dintre cele mai întunecate şi însângerate
pagini ale istoriei comunismului mondial – debutează la sfârşitul anilor ’20
ai secolului trecut. Ating punctul cuminant între 1936 şi 1938, numărul
victimelor căzute la ordinul lui Stalin fiind necunoscut şi în zilele noastre. În
viziunea temutului lider de la Kremlin, procesele politice constituiau
modalitatea eficientă de eliminare a oricărui concurent real sau posibil la
cea mai înaltă poziţie din ierarhia de partid şi de stat. Era totodată o cale
fără greş ca prin transformarea unor oameni nevinovaţi în „ţapi ispăşitori",
întreaga ţară să se teamă de „tribunalele poporului". Epurările politice
staliniste îi vizau deopotrivă pe „duşmanii poporului" din afară şi din
interiorul partidului.
339

-
 De ce se făceau vinovate victimele de orice vârstă, cetăţenie,
naţionalitate, sex, confesiune religioasă, încât să merite pedeapsa capitală,
cu care se finalizau mai toate aceste procese, înscenate în marea lor
majoritate? Sabotaj, spionaj, complot, conspiraţie, la baza cărora stăteau
„păcatele" antistaliniste – troțkismul (acuzaţia cea mai gravă), sionismul,
naţionalismul burghez. Orice suspect era arestat şi închis. Temuta
închisoare Lubianka de la Moscova a rămas emblema acestui timp
sângeros. Aproape în totalitate, cei „găzduiţi" acolo au sfârşit în faţă
plutonului de execuţie.
Dar Stalin nu se mulţumea cu executarea acuzaţilor direcţi, cei cărora li
se fabricau dosare „solide". Climatul pe care îl instituie este de nesiguranţă
şi teroare. În perioada „marii terori" (supranumite şi ejovcina, după numele
lui Ejov – şeful serviciilor speciale sovietice), denunţurile şi denunţătorii vor
împânzi URSS. Pentru a-şi dovedi fidelitatea faţă de legile lui Stalin, părinţi,
fraţi, rude, prieteni, colegi de muncă şi camarazi de partid se turnau unii pe
alţii cu speranţa deşartă că ar putea să scape de judecata supremă.
Societatea sovietică, ce se prezenta ca un model moral, devenise o cloacă
de turnători.
Cel mai important element al anchetei era mărturisirea „vinovăţiei".
Primele momente ale detenţiei, până la declanşarea interogatoriului, se
petreceau în condiţii extreme: izolare, căldură excesivă, frig. Interogatoriile
erau conduse de una sau mai multe persoane şi vizau epuizarea fizică a
celui anchetat. Privarea de somn, interdicţia de a bea apă, de a-şi satisface
nevoile fiziologice sunt o constantă. În multe cazuri se utilizau tortura fizică,
injuriile, promisiunile mincinoase, distrugerea demnităţii personale şi a
respectului de sine. Totul pentru a obţine semnarea declaraţiilor cerute. Li
se impunea acuzaţilor să se confeseze de o manieră sinceră, să ceară
iertare, să se aşeze în genunchi în faţa anchetatorilor şi judecătorilor.
Comuniştii români – victime ale terorii. Atentatul comis de un
dezechilibrat asupra lui Kirov (1934) – conducătorul PCUS din Leningrad –
a fost prilejul pentru Stalin de declanşare a terorii împotriva tovarăşilor lui
Lenin, membri ai Biroului Politic. Acuzându-i pe câţiva dintre aceştia de a fi
organizat un „complot" cu sprijin imperialist împortiva lui Kirov, Stalin a pus
în mişcare mecanismele terorii care, de la centrul de putere şi până la
membrii de partid de rând, a avut milioane de victime. În primul rând, i-au
căzut victime numeroşi cominternişti.
Odată pornit, valul de procese politice nu a ocolit nici /pe/ reprezentanţii
minusculului Partid Comunist din România, ros de lupte fracţioniste. Boris
Stefanov, chemat la Moscova, îşi da avizul pentru „epurarea", PCdR. Pe
altarul justiţiei staliniste, sunt sacrificaţi cei trei secretari generali ai
partidului – Elek Köblös (1924 – 1928), Vitali Holostenco (1928 – 1931) şi
Alexandru Danieliuk – Stefanski (1931 – 1934). Le-au urmat, deşi nu se
poate stabili o cronologie a asasinatelor, marcanţi membrii ai PCdR-ului.
340

-
Printre aceştia amintim doar nume ca Marcel Pauker, Cristian Rakovski,
David Fabian, Alexandru Dobrogeanu – Gherea, Ecaterina Arbore,
Eugen Rozvany.
Fericiţii pe care gloanţele poliţiei politice nu i-au atins – Emil Bodnăraş,
Lucreţiu Pătrăşcanu, Gheorghe Cristescu, Ana Pauker – datorită faptului că
nu erau în URSS și se aflau fie în închisorile româneşti, fie pe frontul din
Spania. Paradoxul sentinţelor capitale aplicate reprezentanţilor
Cominternului, fără excepţie, erau servitori umili ai Cominternului, ai
Moscovei şi ai lui Stalin. Nu a existat din partea lor nici o opoziţie care să
justifice asasinarea lor.
Exemplul lui Stalin trebuia urmat și aplicat de către P.C.R. Astfel încep
delațiunile comuniștilor din conducerea partidului, împotriva altor membri
de partid, tot din conducere. Exemplul de mai jos – ca și cele care urmează
- demonstrează caracterul adevărat al celor care au condus acest partid,
de la înființarea sa și până în 1990, când a venit la putere „Garda tânără” a
partidului. Se spune că „istoria se repetă”. În ultimii 24 de ani, noi am simțit-
o pe pielea noastră. S-a repetat, dar numai sub aspect malign.

VASILE VÎLCU

Dos.No. 684 Fond 96, fila 44. Un raport pe 5 foițe de țigară, intitulat
„Dragii mei” și semnat „Costică”, prin care autorul cere Partidului
Comunist să cerceteze situația comunistului Marcu Vîliu zis Vîlcu
Vasile, condamnat 6 luni închisoare pentru uz de fals, în legătură
cu cauzele arestării comunistului Paneth Francisc, membru în
resortul de sabotaj al Partidului Comunist, condamnat la moarte și
142)
executat în noiembrie 1941.
Dragii mei,
Am cerut de la „V” să scrie, cu toate că el a mai scris vouă o declarație,
care v-a fost transmisă. Prin aceasta se poate constata dacă nu cumva
este vreo contrazicere între ele.Totodată sunt și alte chestiuni care cred că
vă pot fi folositoare. Am cercetat cazul lui „V” deoarece mandatul lui este
pentru Văcărești. N-am putuit stabili nimic precis. Cum el vede lucrurile,
parcă totul este în regulă. Eu totuși vreau să vă atrag atenția asupra unor
lucruri poate veți avea posibilitatea să descurcați mai bine și mai repede.
I. El a căzut înainte cu vreo zece zile de a cădea Peneth și doctorul. El
este unul din acei care știau ce face Paneth.
II. Cu toate că siguranța știa ce face el („V”) și ce calitate are, găsind
asupra lui și acte falșe, este condamnat în 6 luni, când azi pentru cel mai
mic lucru se dă 25 ani.

142)
F. CC al PCR – Secția Cancelarie- Dosar 17/1941
341

-
 Se poate să nu fie nimic și omul să fie curat. Pronunțați-vă voi asupra
cazului, și în acelaș timp dacă poate fi primit în organizația de P. Pînă ce
voi nu o să vă pronunțați noi îl vom ține departe. Un lucru nesemnificativ
pentru el, că starea lui morală nu a fost prea îmbucurătoare cînd a venit. În
discuție avea atitudinea anti-partinică în special afirma că CC nu prevăzuse
războiul antisovietic. În schimb el l-a prevăzut, dar n-a fost crezut. Cînd
războiul tâlhăresc a izbucnit, P. n-a fost pregătit, iar membrii de P. au fost
demoralizați, ceea ce făcuse multe greutăți. Totodată spune că siguranța
este foarte bine informată despre munca P. și trebue să fie un provocator
sus. Este nemulțumit cu o serie de lucruri cu Ștefan, felul cum a fost
rezolvat cazul Moisescu, etc. etc.
Aceste lucruri au fost vorbite de el și pentru unii care nu sunt membrii de
partid, cu toate că am atras lui atenția că chestiunile interne de partid
privesc numai partidul și pe nimeni alții. Și tocmai în aceasta consta
atitudinea sa antipartinică. Eu i-am arătat cum a procedat și în ce constă
atitudinea lui antipartinică și „V” a recunoscut, iar de atunci purtarea lui s-a
schimbat.
Vă confirm primirea discursului lui Stalin pentru care vă mulțumim tov.
Conținutul lui contribuie la lărgirea orizontului nostru. Pentru noi a fost o
atenție de neprețuit și la rîndul nostru, vom avea grijă să-l transmitem către
celelalte închisori.
Costică (Bernat Andrei)

Dos. No.684/F.96 Fila 18-19. Un raport pe 14 foițe de țigară, scris cu

creionul chimic, semnat cu numele conspirativ „Miron” identificat
în persoana lui Marcu Vîliu zis Vîlcu Vasile, în care se vorbește
despre modul cum a fost arestat și despre cauzele arestării
comuniștilor Paneth și Kornhauser din luna noiembrie 1941, care
143)
făceau parte din resortul de sabotaj al PCdR
Deși am vrut să vă comunicăm înainte în scris, nu am putut-o face din
cauza situației în care ne aflăm (fiind despărțiți unii la Malmaison și alții la
Jilava). Astăzi însă fiind împreună am discutat și lămurit toate chestiunile
care trebuiau lămurite de noi, deși înainte vă comunicasem verbal toate.
I. Paneth. Am stat de vorbă cu cei condamnați la moarte și am cerut de
la ei să ne lămurească asupra urmăririi și arestării lor. Doctorul a primit o
informație ca din partea sectorului de la omul care eu m-am ridicat cu
hotărîre să nu i se dea nici o muncă, și aceasta i s-a dat numai după
insistența CC-ului. Iafca care a predat-o a fost pe strada Mocancuței, să se
repete de trei ori și a fost dată din partea lui S., prin M.E. lui Doctorul.
Doctorul a predat-o lui Paneth. Acesta când s-a dus prima oară la întîlnire,

143)
F. CC al PCR – Secția Cancelarie- Dosar 20/1941
342

-
strada era curată. Omul însă nu a venit. Cînd s-a dus la control, în stradă
se aflau trei inși și mașina 31 Ploiești, care este a siguranței. Atunci a fost
urmărit de brigada lui Taflaru în frunte cu Lepădatu pînă acasă. Nici la
această a doua întîlnire, omul nu a venit. Abia la a treia întîlnire omul a
venit și s-a predat materialul. Doctorul Kornhauser a fost urmărit cu mult
înainte și a fost arestat din casă. Ada a fost urmărită cu 3 luni înainte și i s-
a spus toate mișcările făcute în acest timp.
Din cauza aceasta la siguranță a declarat totul fără a fi bătută. După
multe bătăi a recunoscut și Elisabeta. După torturi groaznice fiind puși în
fața acestor declarații, au recunoscut și doctorul, Paneth și Lily. La
întrebarea ce cred despre căderea lor, au răspuns categoric: „Este o
provocare”. Am întrebat cine a știut de întâlnirea lor din strada Mocancuței,
au spus: „Numai unul din Sector, doctorul și Paneth”. Și cu toate acestea
siguranța a știut strada și ora. Deci parola /iafca – n.n./ a fost dată de S.
prin M. lui doctorul. Aici trebuiește cercetate lucrurile foarte amănunțit căci
de aci pornește provocarea și atunci cînd eu voi fi întrebat care-mi este
părerea despre acești oameni, atunci voiu spune, cu toate că eu mi-am
spus părerea lui Iancu și cred că o știe și CC. Doctorul și Paneth bănuiesc
și pe ceferistul care le-a fost dat de S. Despre care nu au fost întrebați
deloc la siguranță deși se întâlniseră cu el.
Tovi, transmitem salutul nostru revoluționar PCR și proletariatului din
toate țările.
Paneth, Kornhauser.
Doctorul cere ca Partidul să se considere părintele copilului lui și numai
când va avea posibilitate să dea copilului educație revoluționară și să-i
explice pentru ce a luptat și a murit tatăl său.
Pînă în ultima clipă au avut o atitudine demnă de partidul nostru. Braț la
braț cu tovarășele lor, au plecat rîzînd spre stîlpul de execuție. Au refuzat
să fie legați la ochi, s-au prins mînă de mînă și așa au murit mîndri.
II. Căderea celor cu muncă silnică pe viață.
Din cauza frecventării caselor lui Adlitz și a încă unei fete și a unei
profesoare de franceză depe Moșilor 131 în care casă se ducea și Ioșca și
pentru că mînca la Klein, omul responsabil care lucra, a fost urmărit nu se
știe din care din aceste case. A fost urmărit cu o lună înainte de cădere. El
a observat că este urmărit numai cu trei zile înainte și nu a înțeles să ia nici
o măsură de apărare. Deși în unele chestiuni a păstrat secretul, în altele nu
a păstrat nici înțelegerea stabilită dinainte cu un alt tov. mergând chiar pînă
la amenințare. Odată cu el a căzut și alt tov. la care locuia. Și acesta a luat
pedeapsa numai din cauza lui. De faptul că locuia la acest tov. nu știa nici
legătura lui superioară V.V.
În legătură cu căderea lui Cornel, vă comunicăm că ea se datorește unei
provocări. Neavînd bani omul tehnic a luat materialul la o brutărie unde
lucra. Materialul a fost văzut de provocator, acesta a denunțat și știind
343

-
întîmplător adresa unde putea fi găsit Cornel, a dat-o. Ducîndu-se cu poliția
acolo unul din băieți adresa farmacistei a dat-o. Au fost torturați rău, dar
atât Cornel cît și farmacista s-au purtat foarte bine, nerecunoscînd nimic.
Ceilalți au vorbit. Situația lor este foarte grea. Trebuie imediat aranjată
apărarea. Cornel îl cere pe Mora, așa cum a fost luat și pentru mine.
Ținem să comunicăm că apărarea să se îngrijească de oamenii care
sunt la Malmaison. N-au bani și Cornel are foarte mare nevoie de
alimentație. Îi trebuie o pereche de pantofi 43, căci ai săi sunt complect
rupți. Aveți grijă de proces, căci e vorba de moarte.
– Eu am fost arestat în ziua de 20.X. pe strada Toamnei, după ce am
plecat din atelierul de croitorie. La 5.20 am fost arestat de Belderof și încă
2. /Dus la Siguranță și fiind întrebat despre mai multe membre de partid, a
negat că le-ar fi cunoscut. La cercetări a solicitat să i se aducă unele
obiecte de îmbrăcăminte, deoarece fusese arestat pe stradă și nu avea
decât lenjeria de pe el, care trebuia schimbată. – n.n./.
Din tovii condamnați la /închisoare pe – n.n./ viață sunt 6 care n-au pe
nimeni și trebuie ajutați. Nevestele lui V.V. și T. trebuie ajutate. Doctorul a
transmis lui Sencovici un călduros salut și care să-i fie transmis la
Caransebeș.
Miron (V.Vîlcu)
P.S. Cer să mi se comunice toate hotărîrile luate în legătură cu cele de
mai sus.

ȘTEFAN FORIȘ

„Comunicarea făcută tov.Ilie” (St.Foriș) în seara zilei de 4 aprilie

1944 în legătură cu îndepărtarea sa din funcția de secretar general al
CC al PCR, precum și comunicarea către activiștii de partid în
legătură cu această acțiune

Comunicare făcută tov. Ilie în seara de 4 aprilie 1944

1. Actualul CC al PCR este dizolvat pe calea comunicării, 4 aprilie 1944.
2. Tov Ilie încetează pe aceeași dată a funcționa ca secretar general al
P.C.R.
3. Tov. Ilie și CC dizolvat se pun la dispoziția nouei conduceri a PCR
care prin Comisia de Control numită, va rezolva toate problemele care au
determinat actul de dizolvare.
4. Tov. Ilie va transmite imediat nouii conduceri a PCR toate legăturile,
actele, documentele, tehnicii centrali, legăturile cu provincia cât și tot ce
aparține atribuțiunilor de conducere.
5. Transmiterea se va face personal și direct prin tov. Spătaru
344

-
 6. Tov. Ilie își va alege imediat o locuință din casele disponibile ale
partidului, în care va sta la dispoziția conducerii PCR. În această locuință
va fi condus de tov. Franca.
Rezoluție: Ilie – Foriș; Spătaru – E.Bodnăraș; Franca – Victoria Sârbu
Comunicare (numai activiștilor de partid)
Printr-o hotărâre dictată de interese supreme de securitate a partidului,
CC al PCR și-a încetat funcțiunea. Prin aceeași hotărâre, o nouă
conducere a PCR a fost numită. Noua conducere a PCR a preluat dela
vechiul CC al PCR toate funcțiunile de conducere, asumându-și din acest
moment întreaga răspundere pentru toate actele de conducere și
organizare. Noua conducere a PCR, în prima ședință, a hotărât:
1. Toate organele partidului, toți responsabilii, toți activiștii și toți membrii
de partid își continuă activitatea în sectoarele lor de muncă, fără cea mai
mică întrerupere.
2. Toate legăturile continuă a funcționa după normele celei mai severe
conspirații și vigilențe. Noua conducere a PCR apelează la activiștii de
bază ai partidului să-i dea cu tot devotamentul și spiritul de sacrificiu,
întregul lor sprijin, îndeplinindu-și zi de zi, ceas de ceas, sarcinile pe care le
poartă, în vederea:
- îndrumării întregii munci de partid pe linia luptei celei mai hotărâte
împotriva cotropitorilor hitleriști și ai clicei trădătoare de țară.
- a sprijinirii active a victorioasei Armate Roșii, ca armată eliberatoare.
- a reorganizării imediate a întregii munci de partid pe baze de război,
întărind mereu măsurile de securitate, conspirație și vigilență.

Scrisoarea lui „S„(pătaru) (Emil Bodnăraș), trimisă lui „F”(eraru)

(Gheorghiu-Dej) și „L” (Teohari Georgescu) aflați în lagărul Tg. Jiu,
prin care autorul informează despre înlăturarea lui St. Foriș din
conducerea partidului
144)
Dragii F. și L. 15 aprilie 1944. Dosar nr. 7981, fond 1
Gândul vostru, gândul tuturor celor care simțeau din greu necazurile
familiei noastre și marea neputință la care era condamnată prin
nedestoinicie, gândul acesta și-a găsit înfăptuirea.
1. În seara de 4 aprilie, forța nedestoinică a fost dată în lături, cu tot ce o
susținea. Fără vâlvă fără zguduiri. Doar o scurtă zvârcolire de 17 minute.
Moștenirea ne-a fost predată efectiv, iar capul familiei „nevastăsa” și
prietenul casei (arhivarul) au fost mutați la un sanatoriu bun și dați în grija
unui perfect specialist. La ora 1 noaptea am depus cheile și toată averea
familiei în mâinile bunului nostru prieten, Ghiță, cel mai bătrân și cel mai
priceput dintre noi cei de aici, astăzi stâlpul principal al familiei. Cu aceasta,
dragi F. și L., o parte a sarcinei pe care mi-ați dat-o și a angajamentului pe

144)
F. CC al PCR – Secția Cancelarie- Dosar 52/1944
345

-
care mi l-am luat în fața voastră, și prin voi, în fața întregei familii, a fost
îndeplinită. O parte doar, pentru că ați mai rămas voi. Acum va fi înfăptuită
și această parte.

2. În executarea misiunei de a limpezi lucrurile în familie, am colaborat

activ cu Mihai, începând din noiembrie, iar cu Ghiță am putut stabili
contactul abia acum 5 săptămâni. Ghiță și-a însușit cauza imediat și cu
toată hotărârea. În toate ne-am condus de sfaturile voastre. Îndeosebi
sfatul lui F. cu privire la internarea într-un sanatoriu a fost determinant
pentru alcătuirea întregului plan. Rândurile voastre au însemnat pentru noi
un sprijin puternic. Ele ne-au întărit hotărârea și ne-au îngăduit să găsim
metoda cea mai sigură pentru a feri familia de convulsiuni și a nu da ocazie
lui Tanti Varvara să se amestece în treabă. Numai astfel lucrurile s-au putut
desfășura rapid, dar în acelaș timp cu toate garanțiile față de eventuale
complicații. Singura încercare a lui Eugen de a o lua pe calea frondei a fost
repede și energic înăbușită. Un capitol întunecos în istoria familiei noastre
a fost definitiv închis. Acum curg declarațiile de pocăință și devotament,
începând cu fostul cap al familiei. Le primim fără părtinire, dar cu ochi
vigilenți.

3. Sfatul lui F. cu privire la organizarea moștenirii ni l-am însușit în

întregime, el fiind cel mai corespunzător și cu stările deosebite de astăzi.
Suntem noi trei: Ghiță, Mihai și cu mine. În jurul nostru am grupat un activ
de bază, în primul rând din muncitori. Peste tot situația a fost acceptată cu
încredere. Entuziasmul, încrederea și calculul realist, caracterizează
munca noastră. Greutăți avem și încă multe, pentru a face față tuturor
sarcinilor. Le înfruntăm însă în tăcere, călăuziți de învățătura și experiența
bunicilor, părinților și fraților noștri. În rezolvarea sarcinilor noastre, până va
veni ziua să vă îmbrățișăm, avem neapărată nevoie și de sfaturile voastre.
Nu ne îndoim că ni le veți da. Grija noastră centrală o formează familia.
Întărirea ei cu elemente devotate prin naștere și fel de viață. A doua grijă
fundamentală este stabilirea legăturii vii cu interiorul familiei și prin ea cu
mediul ei natural de creștere (clasa), prin prezența în toate
compartimentele conducătoare, începând de sus și până jos, a elementului
muncitoresc. Prin întărirea familei pe aceste baze și prin ancorarea ei vie
cu clasa care o alimentează și susține, putem trece la căutarea și întărirea
de alianțe, fie firești, fie de circumstanță, fără pericol de a ne pierde ființa și
rolul îndrumător. Sprijiniți pe acest cadru, vom putea da conținut efectiv
liniei care ne revine să o realizăm, vom putea să o transformăm în fapte.
Aceasta este ce ne preocupă în primul rând. Urmează problema lichidării
trecutului. Trebuie să o facem pe așa baze, încât starea prezentă să
găsească în însuși felul lichidării și în învățămintele care rezultă din ea,
toate elemenetele necesare unei însănătoșiri temeinice, fără pericol ca
greșelile trecutului să fie repetate sau vreo rădăcină putredă să rămână
nescoasă. Avem convingerea că suntem pe această cale. Sfaturile voastre
ne vor ușura și această muncă. A treia problemă de bază o formează grija
pentru voi și prietenii din jurul vostru.
346

-
 Alături este o comunicare ce va trebui împărtășită de voi la prietenii
voștri cei mai apropiați și cei mai buni, în tocmai în spiritul ce se arată
acolo. Este primul document ce vi-l trimitem. Vă rugăm ca prin posibilitățile
ce aveți, să-l transmiteți și în alte locuri asemănătoare, cu aceleași indicații
de limitare la cadrul de bază cel mai restrâns. Odată cu aceasta cerem din
partea fiecăruia care ia cunoștință, să-și precizeze fără rezerve atitudinea
față de noua situație și conducere. Rezultatul, centralizat, vă rugăm să ni-l
comunicați urgent.
5. Legătura dintre noi va trebui să fie intensificată în măsura maximă pe
care condițiunile o permit. Deocamdată menținem căile vechi. Dacă găsiți
sau vom găsi alte căi mai bune, ne vom pune de acord.

Scrisoare trimisă de „Feraru” (Gh.Gheorghiu-Dej) aflat în lagărul de

la Tg.Jiu, prin care autorul comunică rezoluția adoptată de activiștii
de bază din lagăr privitor la înlăturarea din conducerea partidului a lui
St.Foriș
145)
Scrisoare Feraru. 25 aprilie 1944. Dosar nr.7981, fond 1,
Nici nu vă puteți închipui cu ce mare bucurie și entuziasm am primit
comunicarea și cele câteva amănunte despre felul cum s-a desfășurat
acțiunea. Privită din punct de vedere al sarcinilor propuse în primul
document al noului organ de conducere, și întreprinsă tocmai în noaptea
bombardamentului, ea poate fi considerată ca o acțiune conjugată,
împotriva dușmanului comun: bombardament împotriva forței organizate și
a politicei trădătoare a lui Antonescu și a clicei sale, /Numai niște
nemernici, dușmani ai propriului popor, se puteau bucura de un
bombardament al aviației vrăjmașe împotriva populației țării lor.
Bombardamentul n-a cauzat cu nimic persoanelor de la conducerea țării. În
acel bombardament al americanilor au murit cetățeni pașnici, români,
bărbați, femei, copii și bătrâni! Acesta era scopul bombardamentului: era
împotriva locuitorilor, nu împotriva vreunei cazărmi sau împotriva sediilor
armatei germane sau conducătorilor României. Lansarea bombelor a fost
dirijată de la sol, adică bombele au fost lansate „punct ochit, punct lovit” -
n.n./ și bombardament înăuntrul partidului nostru pentru curățirea
elementelor dușmănoase, incapabile, lașe și oportuniste. Mai puțini ca
număr, dar cu rândurile strânse. Momentul a fost bine ales și de aceea țin
să vă felicit pentru hotărârea cu care v-ați îndeplinit datoria față de Partid și
cauza clasei muncitoare și a poporului român. Acest act măreț, trebuește
să fie desăvârșit cu aceeași hotărâre.
I. Asigurarea unei puternice legături cu activul de bază, luând măsuri de
securitate corespunzătoare, începând cu voi. Nu uitați ce responsabilitate

145)
F. CC al PCR – Secția Cancelarie- Dosar 54/1944

347

-
ați luat în fața partidului și ce consecințe dezastruoase ar putea avea o cât
de mică defecțiune sus.
II. Verificați politicește cadrele principale, starea lor de spirit, situația lor
din punct de vedere conspirativ și instruiți-le bine asupra celor ce au de
făcut. Trebuie depusă multă seriozitate în repartizare, și numai după ce se
dovedesc a fi apți de a participa activ și cu toată responsabilitatea la opera
de redresare a partidului să li se încredințeze sectorul de muncă.
III. Organizarea imediată a unui resort de propagandă, presă, radio și a
unui serviciu de informații, pentru a ține pas cu desfășurarea vertiginoasă a
evenimentelor și a orienta poporul și a înarma partidul în lupta sa pentru
înfăptuirea sarcinilor fixate.
IV. Pentru a întări politic actul din 4/5 Aprilie cred că ar trebui neapărat
făcută o declarație publică unde partidul să ia poziție față de problemele
rezultate din situația actuală, când războiul se dă pe teritoriul național, cu
scopul mobilizării tuturor forțelor pentru izgonirea hoardelor fasciste și a
clicei trădătorului Antonescu etc., pe baza platformei de închegare a
Frontului Unic Național. Trebuie să vă inspirați din declarația Molotov și cea
a guvernului italian. Să îndepărtați cu grijă tot ceea ce ar putea împiedica
unirea forțelor politice antifasciste. Formularea declarației să răpească
orice posibilitate de speculație în presa inamică, în cercurile diferitelor
grupări.
V. Cele mai severe măsuri pentru păstrarea secretelor de partid, care
trebuie să rezerve dușmanului surpriză după surpriză. Cu fostul cap al
familiei și acoliții lui imediați să nu vă permiteți ușurinți ce ar putea fi scump
plătite de partid. Până va sosi ziua marilor răsplătiri, ei trebuiesc bine
asigurați și puși în imposibilitate de a mușca, iar cât privește declarațiile de
pocăință, ele trebuiesc luate sub rezerva unui studiu politic minuțios și
păstrate în arhiva partidului, cu care să fie însărcinat unul dintre cei mai
verificați tovi. Acum nu putem întreprinde o campanie largă de lămurire și
demascare a celor vinovați, din trei motive: pentru că ne răpește o bună
bucată de timp și energie necesare rezolvării problemelor centrale propuse;
ar ușura lui Tanti Varvara să afle ceva din cele petrecute și să-și bage
coada; - indirect poate dăuna autorității partidului și slăbi încrederea
activului de jos și al maselor largi în CC și însuși partidul. Cred că e
suficientă lămurirea unui cadru mai restrâns, cu mențiunea că orice
pălăvrăgeală poate atrage după sine grave consecințe.
Compoziția actuală reprezintă pentru mine suficientă garanție pentru a
înlătura teama devierilor ideologice și politice, mai cu seamă că principalul
element care reprezenta acest pericol, este pus la locul său. El a fost
reprezentantul și purtătorul liniei capitulante la Doftana în 1935, când a
îndemnat și singur a dat declarație de renunțare la convingeri. Dacă într-
adevăr este vorba de un sprijin serios, în primul rând puteți conta pe
cadrele cinstite și hotărâte cari vor trebui grupate în jurul C.C.,înțelegând
prin aceasta atât pe cele din libertate cât și pe cele vremelnic prizoniere în
închisori și lagăr. Aici s-au luat toate măsurile indicate de voi, în sensul
evitării oricărei surprize. Trebuie comunicat acest lucru și la M. și cerut să
348

-
păstreze toate documentele privitoare la fostul cap al familiei. Acolo sunt
concentrate fapte și documente extrem de importante. De asemenea se
poate face cu celelalte sanatorii legătura prin M.
Rezoluție: Comitetul de Partid al Cel. din Tg.Jiu, în jurul căruia sunt
grupați un număr de 67 membri de partid, totalizând părerile activului și
conducerii referitor la poziția luată față de documentul noului CC al PCR
constată:
I. Că cei 21 activiști cu conducerea, aprobă fără rezerve actul istoric
întreprins la 4.IV.1944 și salută noul CC al PCR.
II. Toți activiștii de bază, după cum rezultă din fragmentele pe cari le
înaintează alăturat, în frunte cu conducerea Celulei se pun la dispoziția
noului CC al Partidului.
III. Atât conducerea cât și activiștii de bază sunt hotărâți a da tot sprijinul
noului CC, îndeplinindu-și cu conștiinciozitate sarcinile ce-i vor fi puse. /ss/
Comitetul de Partid al Celulei (Feraru)

Declarație semnată Sorin (Petrea Nicolae)

privind atitudinea sa față de actul de la 4 aprilie
146)
Către C.C. al P.C.R. Declarație. 20.V.1944. Pachet 5.
Dragi tovarăși,
La 6 aprilie, 105 (Spătaru – E.Bodnăraș) mi-a adus la cunoștință
comunicarea din 4 aprilie privitoare la dizolvarea C.C. și organizarea unui
nou C.C. și despre luarea legăturii sale vechi prin care au fost puse la
punct acele lucruri și mi-a cerut să-mi precizez atitudinea față de noua
conducere a Partidului. Tov. 105 a adăugat că tov. 21 (Marius – Foriș
Ștefan) a predat munca sa în 17 minute.
Am declarat tovului 105 că mă supun hotărârii noului C.C. cu rezerva
confirmării din partea tovului 21, arătând tovului 105 că peste legătura sa
de partid trece numai în cazul când acesta este un provocator sau are
atitudine dușmănoasă față de partid; or aceasta nu se poate spune despre
tov. 21. La aceasta tov. 105 a evitat să-mi răspundă însă mi-a spus că
confirmarea o voiu primi pentru care scop am fixat o întâlnire pentru a doua
zi. În discuția ce a urmat apoi, tov. 105 mi-a atras atenția asupra
caracterului strict conspirativ al „comunicării” și că nu trebue să discut cu
nimeni despre aceasta și eu l-am asigurat că așa voi face. „Bine, dar dacă
îți voi cere să mergi cu mine la ceilalți tovi de sub conducerea ta să
prelucrăm acest document, vei merge?” la care eu am răspuns: „adă-mi
confirmarea și execut orice mi se cere”.
La plecarea tov.105, am vrut să-i predau niște informații scrise asupra
muncii, însă tovul a refuzat să le ia sub motivul rezervelor mele. După

146)
F. CC al PCR - Secţia Cancelarie - Dosar 155/1944

349

-
plecarea tovului 105 am început să mă gândesc asupra lucrurilor: tov.110
(Julieta – Julieta Runcan) îmi spune că „s-a întâmplat ceva groaznic”,
„tov.21 a predat munca în șaptesprezece minute”, tov. 105 refuză să-mi ia
informațiile de muncă care priveau interesele partidului și evită să răspundă
la chestiunea ridicată de mine că tov.21 nu e un dușman al partidului,
căderea tovei 99 (Draga – Ema) și situația după bombardamentul asupra
căror lucruri tov.105 nu discută nimic cu mine, lucruri care m-a făcut să
ajung la concluzia falsă și dușmănoasă că la mijloc e ceva „necurat” și totul
se mărginește la un act anarchic din partea tov.105. /Într-adevăr era ceva
„necurat” la mijloc. Cu ceva timp mai înainte, Gheorghiu Dej și Emil
Bodnăraș (foarte buni prieteni) și alții puseseră la cale înlăturarea lui Foriș
de la conducerea PCR. Urcarea pe fotoliul cel mai înalt al PCR urma să fie
postat - prin ricoșeu – lui Gheorghiu Dej. Bineînțeles că această conspirație
a reușit. Ca și aceea împotriva lui Lucrețiu Pătrășcanu – n.n./.
M-am hotărât că dacă nu primesc confirmarea cerută să discut cu tovii
de la Buc. ce e de făcut, însă nu am avut răbdare până seara când tovul
105 îmi promisese confirmarea și a doua zi după masă m-am dus la tovul
81 (Ciulin – Paul Luchian), știindu-l dintre cei mai de încredere tovi, și i-am
povestit cum stau lucrurile. El a fost de aceeași părere cu mine și împreună
am hotărât să nu aducem la cunoștința nimănui chestiunea și numai în
cazul că nu primesc confirmarea să căutăm a lua leg. cu tovii pe care-i știa
și să ducem munca înainte, până la lămurirea lucrurilor. Seara, prin tov.113
(Petre - ) primesc o scrisoare de la tov 105 în care nu spune nici un
cuvânt despre confirmarea cerută de mine, prin care mă cheamă la o
ședință cu el, ședință la care eu nu m-am dus din cauza neîncrederii ce
aveam în tov.105. M-am hotărât atunci ca să aștept până la prima întâlnire
cu tov. 105 (peste câteva zile) și să-i aduc la cunoștință: ori îmi dă
confirmarea, ori eu voi pune chestiunea față de tovi.
Peste câteva zile m-am întâlnit cu tov. 105 în ședință, care mi-a arătat o
scrisoare a tov.21 către C.C., însă din cauza neîncrederii ce aveam încă în
el eu la început am ridicat chestiunea că nu cunosc scrisul tov.21 (lucru
adevărat de fapt) și nu am ținut cont de fondul scrisorii. După explicațiile
date apoi de tov.105, m-am convins de seriozitatea lucrurilor și i-am
declarat că nu mai am nici o rezervă. După ședință tov. 105 mi-a cerut să
dau o declarație asupra celor întâmplate, iar eu i-am spus că pot să-i dau
chiar dovezi. Tovul mi-a răspuns ca să caut întâi să aranjez chestiunile de
muncă cu tov. 62 și după aceea să mă ocup cu scrisul declarației.
Dragi tovarăși, am arătat cum erau faptele și concluziile mele și vă rog
să mă ajutați acolo unde am greșit.
Cu salutări tovărășești, Sorin

350

-
 Chestionar elaborat de Secretariatul C.C. al P.C.R. pentru Ilie
(Ștefan Foriș) și răspunsurile acestuia
147)
Divizia IV Pol. S.2. Chestionar pentru t. Ilie
Notă: Răspunsurile prezentului chestionar cât și la cele ce vor urma, vor
fi redactate scurt și în termeni preciși și vor fi adresate: Către D.IV.Pol.S.2,
fără nici o altă formulă introductivă. La fel va face și încheerea prin simplă
semnătură, fără nici o altă formulă. Chestionarul va fi întotdeauna adăogat
la răspunsuri.
27 Mai 1944 Spătaru.
1. Doftana 1935. Datorită căror cauze a ieșit din colectiv și a părăsit
lupta, angajându-se pe linia capitulantă a cedării în fața dușmanului și a
renunțării la convingeri? Cum s-au petrecut lucrurile și ce declarații a făcut?
La ieșirea din închisoare, chestiunea a fost cercetată în partid sau nu?
Dacă da, de către cine (ca organ) și ce concluzii au fost puse?
2. Are cunoștință că în Iulie 1943 la luarea legăturii cu Spătaru, Sorin l-a
asigurat (din mandatul CC că CC aprobă acțiunea pentru scoaterea lui
Feraru și Marcu și că va avea concursul nelimitat al CC pentru aducerea la
îndeplinire a acestei acțiuni? A aprobat atunci acest punct de vedere și a
dorit sincer să ajute la eliberarea acestor tovarăși?
3. Știe că Spătaru, acceptând munca specială ce i s-a cerut, a insistat
atât în fața lui Sorin și Novac, cât și în ședința cu Sorin și Voinea ca
acțiunea pentru scoaterea lui Feraru și Marcu să fie intensificată?
4. Cum explică schimbarea sa de atitudine, imediat după ce a aflat prin
Spătaru (transmis prin Voinea) că Feraru nu are încredere în el (Ilie)?
5. Cum explică că imediat după întoarcerea lui Spătaru dela T.J. unde
plecase pentru a studia posibilitățile scoaterii lui Feraru, el (Ilie) a început
acțiunea pentru discreditarea politică a lui Feraru și Marcu, acțiune
caracterizată prin:
a) cererea adresată lui Spătaru de a face o declarație asupra vieții din
închisoare și a greșelilor săvârșite de conducerea de acolo;
b) „documentul” redactat de el (Ilie), prin care Marcu și Feraru sunt
prezentați ca protagoniștii „fracționismului” închisorilor; acțiune destinată nu
numai la compromiterea prin calomniere a acestor tovi, dar practic
îndrumată spre înăbușirea oricăror preocupări pentru scoaterea lor, după
cum a și rezultat dintr-o hotărâre, prrezentată drept a CC, că nu poate fi
vorba de continuarea acțiunii pentru scoaterea lui Feraru și Marcu până ce
aceștia nu vor recunoaște greșelile lor și poziția lor fracționistă.

147)
F. CC al PCR – Secția Cancelarie- Dosar 159/1944

351

-
 6. De ce nu i-a cerut lui Spătaru chiar la luarea legăturii (Iulie 1943)
declarația arătată la punctul precedent, ci abia la câteva luni când
neîncrederea lui Feraru în el (Ilie) i-a fost adusă la cunoștință și când
acțiunea pentru scoaterea lui Feraru intrase în faza unor pregătiri
concrete? De ce a venit cu documentul arătat la punctul precedent tocmai
în acest moment și nu cu mult mai devreme, când știut este că închisorile
principale adoptaseră o poziție de neîncredere în el (Ilie) și în felul său de a
conduce cu mai bine de un an în urmă?
7. Ce atitudini s-au produs din partea lui Franca împotriva noului CC în
una din nopțile care au urmat actului dela 4 Aprilie a.c. (în cele mai mici
amănunte). Despre el (Ilie) a tăinuit acest lucru față de reprezentantul CC?
8. Știa că Ion este aici reprezentantul intereselor britanice și agent al
Intelligence Service-ului? Și-a pus cel puțin această ipoteză? Ce măsuri a
luat (concret) pentru a controla legăturile lui Leonin și Alfred cu Ion și a
păzi, față de acesta, secretele și proectele partidului?
9. Cum explică că a evitat în mod persistent să utilizeze, sau cel puțin să
încerce utilizarea aparatelor de radio pe care le avea (unul în bună stare de
funcționare) pentru stabilirea legăturii cu U.S. mai cu seamă după căderea
canalului?
Către D.IV.Pol.S.2.
1. N-am eșit niciodată din colectiv, nici la Doftana și nici în altă parte.
Am rămas în conducerea celulei și indirect a colectivului și atunci când am
avut o atitudine oportunistă-capitulantă în legătură cu cedarea în fața
dușmanului prin darea declarațiilor cu renunțări la convingeri. Lucrurile s-au
petrecut astfel: Din Noembrie 1934 până în Februarie 1935 am lipsit dela
Doftana, fiind bolnav la Văcărești. În acest timp în fruntea celulei dela
Doftana a rămas Dori Goldștein. Sub influența lui celula și colectivul au
părăsit linia noastră de luptă activă, au cedat provocărilor și manevrelor
călăului Călinescu, directorul închisorei, mergând deci din cedare în cedare
până la renunțarea și la titlul de deținut politic la iscălitura cererilor. Atacul a
și început cu ordinul dat de direcție tovarășilor ca să curețe zăpada în
curțile secțiilor, unde au stat tovarășii. Biroul celulei a dat ordin tovarășilor
să refuze munca, căzând în extrema cealaltă. Majoritatea colectivului a eșit
la curățirea zăpezii, în urma promisiunilor și amenințărilor făcute de către
Savinescu. Primul care a trădat a fost Mueller, fostul președinte al
Sindicatelor Unitare urmat de vreo 30 din procesul dela Oradea Mare și
alte elemente slabe. Alți tovarăși dintre care erau și în conducerea
colectivului (Bercovici etc.) scoși din celulă și duși în curtea mare, au
protestat dar în urma bătăilor au cedat și au început să curețe zăpada.
După primul atac reușit călăul Savinescu a dat o nouă lovitură cu ordinul de
a striga „să trăiți” a făcut o chestie principială și a dat ordin să se refuze. Au
urmat bătăi grozave, fără nici o reacție din partea tovarășilor. Tocmai în
acest moment am sosit eu la Doftana cu Boguslavski dela Văcărești. Am
352

-
fost izolat într-o celulă dela secția D. Am protestat și am cerut insistent
mutarea mea înapoi în celula din secția B. unde erau Dori Goldștein și
Popa Emil, membrii biroului celulei de P. Fără să fie nici o comisiune am
fost mutat înapoi la Secția B. Dori și tovarășii mi-au comunicat că marea
majoritate a tovarășilor a ieșit la corvezi, au dat declarație de renunțare la
comunism. O mică minoritate din tovarăși (vreo 30) spun „să trăiți” însă și-
au dat declarații, cu excepția a vreo 5-6 tovarăși, care încă refuză să strige
„să trăiți”. Dori ne-a propus: în scopul de a fi împreună cu toți tovarășii
pentru a reorganiza din nou lupta pentru regim, să facem o „retragere
strategică”, să spunem „să trăiți” și să dăm declarații de „a renunța la
propaganda comunistă în închisoare”. Sub influența înfrângerii grave și a
spiritului de demoralizare, datoria mea ar fi fost ca împreună cu cei 5-6
tovarăși, care n-au făcut nicio concesie, să continue rezistența împotriva
dării de deducții și să resping propunerile lui Dori, însă eu am acceptat-o și
în urma mea și cei câțiva tovarăși. Astfel m-am angajat pe linie capitulantă
a cedării în fața dușmanului. Eu am dat următoarea declarație:
Subsemnatul deținut politic declar că voi respecta regulamentul închisorilor
și că nu voi face propagandă comunistă la închisoare. Prin greșala mea
gravă am contribuit la cedarea tovarășilor care au dat declarația pur și
simplu de renunțare la comunism impuse de direcție. Fiind citat ca martor
în procesul spionilor dela poștă în primele zile ale lunei Aprilie, am venit la
Văcărerști cu Dori care a fost trimis spre eliberare. Biroul celulei din
Văcărești a organizat cu noi o ședința la care au participat: Breiner Bela,
Gh.Gheorghiu-Dej, Carol Wexler și doctorul Abramovici (Iași). Tovarășii ne-
au arătat atitudinea noastră oportunistă capitulantă cu declarațiile noastre
de renunțare la principii cedând în fața dușmanului. Dori nu și-a recunoscut
greșala gravă, a stăruit în poziția lui capitulantă. Eliberându-se, Dori a
influențat CC al Moprului care a dat o circulară, aprobând atitudinea
noastră capitulantă și a îndemnat pe tovarășii închiși să renunțe la luptă.
Tovarășii dela Văcărești s-au convins de enorma mea greșală. Mi-am făcut
autocritică și mi-am luat angajamentul să-mi îndrept greșala mea. La
sfârșitul săptămânii, am plecat înapoi cu cursa și pe baza directivei și
hotărârilor luate am reorganizat lupta și în fruntea conducerii celulei
începând cu acțiuni mai mici revendicative, mergând până la acțiuni
deschise politice. La 1 Mai am reușit să boicotăm serbarea organizată de
direcție și banda trădătorului Panchievici, ținând ședințe în curțile secțiilor
cu referate în legătură cu 1 Mai. Pe noua linie de luptă pe care am
introdus-o în fruntea celulei a fost recucerit regimul prin lupta tovarășilor
închiși. Din luna Iunie 1936 am venit din nou la Văcărești, unde biroul
celulei și ceilalți tovarăși din alte închisori, mi-au dat mandat să scriu 2-3
scrisori către Secr. CC al P., luând atitudine împotriva poziției noastre
capitulante din Februarie al circulării CC al Moprului cerând aprobarea liniei
noastre de luptă în închisori. După eliberarea mea, în primele zile din
353

-
Noembrie 1935, am fost chemat la o ședință cu Alexandru (Sein) și Seva
din partea CC. Aici mi-am făcut din nou autocritică amănunțită, am repetat
cerințele tovarășilor închiși, având mandat din partea lor. Am redactat
răspunsul la scrisorile noastre din închisoare. Însă Alexandru a predat tot
materialul ședinței, împreună cu răspunsul redactat pentru tovarășii închiși.
După ședință am fost imediat la muncă, urmărind direct legătura cu Secr.
CC. În libertate chestiunea a fost cercetată de către Polit-biroul CC
(Drăganov, Laufer șI Alexandru) la sfârșitul lunii Noembrie 1936. Drăganov,
secretarul general al Partidului mi-a făcut un interogatoriu amănunțit.
Chemat la ședința polit-biroului, pe baza autocriticei mele, am primit
mandatul să organizez Secretariatul legal al CC cu Pintilie (membru în CC)
și Max (candidat în CC).
A treia oară la I.C. în 1940 am scris o biografie lungă, unde am arătat pe
larg cum am săvârșit greșala mea enormă la Doftana și cum am îndreptat-
o tot acolo. Astfel, atitudinea mea oportunistă capitulantă a fost perfect
cunoscută de către I.C., care m-a însărcinat cu inducerea CC al PCR prin
hotărârea din 21.VIII.1940.
2. Este adevărat că după luarea legăturei cu Spătaru, Sorin a primit
mandat să-i comunice că CC aprobă acțiunea pentru scoaterea lui Feraru
și Marcu și că Spătaru va avea concursul nelimitat al CC pentru această
acțiune. Eu singur mi-am luat inițiativa de a aproba acțiunea lui Spătaru
pentru eliberarea lui Feraru și Marcu și am dorit sincer eliberarea lor.
3. Știu dela Voinea (dacă el e identic cu Alecu) că acceptând munca
specială ce i s-a cerut, Spătaru a insistat în fața lui Sorin și Novac cât și în
ședința cu Sorin și Voinea ca acțiunea pentru scoaterea lui Feraru și Marcu
să fie intensificată.
4. La o ședință a CC din luna Sept., cu mine, Sorin și Franca, Voinea
ne-a comunicat că Feraru a transmis prin Novac că are anumite îndoieli,
fără să concretizeze și pe cari și le poate clarifica numai dacă va fi liber.
Despre persoana mea Viorica n-a spus niciun cuvânt. Deci nici eu și nimeni
din CC nu ne-am putut schimba atitudinea pe baza unui lucru neștiut cum
este neîncrederea lui Feraru în mine în special.
5. După întoarcerea lui Spătaru dela Tg.Jiu eu n-am început nicio
acțiune pentru discreditarea politică a lui Feraru și Marcu. Adevărul este că
Spătaru ne-a transmis prin Voinea un desen fotografiat, drept fotografia lui
Feraru pentru buletin de populație. Eu, Franca și Valerică, pe urmă și
Voinea am stabilit că Feraru va cădea la prima legitimare cu acest desen
fotografiat, riscându-și viața. Am cerut lui Spătaru să procure o fotografie
obișnuită pentru legitimația lui Feraru. Aceasta a fost cauza adevărată a
primei amânări în legătură cu acțiunea lui Spătaru pentru scoaterea lui
Feraru. După ultimul drum la Tg.Jiu a lui Spătaru în ajunul căderii lui
Penescu și grupa lui la Tg.J., Voinea ne-a comunicat că Spătaru n-a mai
găsit pe Feraru, ci pe prietenul lui care i-a comunicat că însuși Feraru,
354

-
înapoiat în lagăr, i-a cerut amânarea scoaterii lui, din cauza greutăților
intervenite. Pe de altă parte am hotărât și noi amânarea acțiunei însă din
următoarele motive:
1). Căderea lui Aurel Penescu și a grupului lui, în urma căruia s-au luat
măsuri speciale, în legătura cu lagărul.
2) Căderea dela Apărare la București, în urma căruia s-a dezorganizat
aparatul central al P. umplând toate casele cu tovarăși dați la poliție.
3) Ilegalizarea însuși a lui Spătaru, din cauză că Siguranța a început să-l
caute supraveghind casa lui din provincie. Noi l-am oprit ca să nu se mai
prezinte la viză. La ședința lui cu Voinea și Sorin cu Spătaru mi s-a cerut
să-și fixeze atitudinea față de scrisoarea CC către m.p. din Văc., Mislea și
Caransebeș. Ședința a avut loc la mijlocul lunei noembrie 1943. Cum se
poate afirma că după renunțarea lui Feraru la acțiune și după căderea dela
Tg.Jiu, că eu am cerut lui Feraru declarația de mai sus și am redactat
documentul de mai sus pentru înăbușirea scoaterii lui Feraru? Documentul
a fost redactat și adaptat de CC în urma izbucnirii deschise a luptei
fracționiste dela Văcărești după ce tovarășii dela Văcărești au refuzat să
trimită rapoarte Apărării, să răspundă la scris. CC din Iulie și în sfârșit după
ce au refuzat să trimită declarațiile cerute (Maria), să recunoască pe Vera
ca membră de partid, nesupunându-se la disciplina de partid și la
executarea hotărârilor în mod deschis (scrisoarea lui Cristea). La analiza
critică a introducerii și dezvoltărei luptei fracționiste, este criticată atitudinea
oportunistă și fracționistă a conducerii celulei dela Caransebeș, care în
iarna 1942-1943 a rupt legătura cu conducerea Partidului, după ce a lăsat
fără răspuns 3 scrisori ale CC din anul 1942 Nu calomnii, ci fapte concrete
sunt arătate în cele 3 scrisori ale CC repetate în scris. CC din Oct. 1942
bazate pe rapoartele și scrisorile tovarășilor respectivi.
La acestea se adaugă faptele reale ale lui Feraru și Marcu cu oprirea
tovilor să ia legătura cu Partidul sau să rupă legătura cu Apărarea și
Partidul. (Cazurile Spătaru, Bela și celelalte rude ale lui Marcu) ceeace
înseamnă fracționarea disciplinei și voinței unice de partid. Singurul scop al
documentului a fost restabilirea unității de partid pe bază principială și în
cele trei închisori, în care lupta fracționistă a fost introdusă de către
elemente dușmănoase partidului (banda lui Metz, Stanca, Traian și ). La
ședința CC după 7 noembrie cu mine, Voinea, Miron și Franca, am discutat
și adaptat documentul în forma lui definitivă. S-a hotărât să-i cerem și lui
Feraru și Marcu să ia atitudine făcând autocritică independent de
reînceperea acțiunii de scoaterea lor și nu invers că am fi oprit acțiunea
pentru scoaterea lor, punându-le condiția de recunoașterea atitudinii lor
greșite și fracționiste. Imediat după ședința CC, a urmat ședința lui Voinea
și Sorin cu Spătaru care era de acord atât cu documentul și celelalte
hotărâri ale CC, ceeace o dovedește și declarația lui scrisă.
6. Întâi, cum se vede la răspunsul meu la punctul 5, eu și CC n-am cerut
lui Spătaru declarație în momentul „când acțiunea pentru scoaterea lui
Feraru intrase în faza pregătirei concrete”, ci în mijlocul lui Noembrie, cu o
lună după cererea lui Feraru pentru amănarea acțiunei și căderea dela
355

-
Tg.Jiu. În al doilea rând, chestionarul scapă din vedere că CC a trimis deja
patru „documente” la cari tovarășii din Caransebeș nu au răspuns și cei
dela Văcărești au răspuns cu nesupunerea de disciplina de partid și cu
ruperea legăturei cu o săptămână (scrisoarea lui Cristea din 2 Sept.).

Deci nu am așteptat „mai bine de un an în urmă”, de când știut este că

închisorile principale adoptaseră o poziție de neîncredere în mine și în felul
meu de a conduce. Eu prima dată aflu acest lucru din Chestionar. Până la
dizolvarea vechiului CC, în frunte cu mine, nici un activist nu ne-a adus la
cunoștință că tovarășii din cele trei închisori nu au încredere în mine și în
felul meu de conducere. Cum se explică că Spătaru s-a liberat cu acest
fapt, aci în transferare? În afară de cele 5 scrisori ale CC, arătate în punctul
precedent, eu am făcut și alte încercări pentru lichidarea conflictului cu tovii
dela Caransebeș. După scoaterea lui Stâncu dela Apărare, am încercat să
iau Apărarea. În luna Aprilie am întreprins o acțiune prin CC al Apărării și
Ștefănescu, pentru scoaterea lui Feraru la terminarea pedepsei. Însă
Apărarea n-a știut termenul exact, nici Feraru nu l-a anunțat. Astfel că a
fost trimis în lagăr. După aceasta însă Apărarea și rudele lui Marcu am
cerut să vină. Dar el n-a venit. Declar categoric că tot timpul aflării mele în
fruntea CC n-am practicat o politică personală sau de clică, fără de
principii, ci am căutat să duc o politică principială. În ce privește atitudinea
mea personală față de Feraru și Marcu, toți tovarășii cu care am lucrat știu
că țiu la ei personal foarte mult. Față de afirmațiunile la punctul precedent
și la punctul acesta, să se ia în considerație atitudinea mea dela ședința
CCS din 30-31 Martie a.c., cu Dan, Sorin, Franca și Spătaru. La raportul lui
Sorin când am aflat că Valentin a concentrat direct lângă lagărul dela
Tg.Jiu, am declarat cu bucurie către Spătaru: Acum tovarășe Spătaru poți
relua acțiunea ta din nou pentru scoaterea tovarășilor. Iar în raportul meu
din 25 Mai către CC am scris: acest lucru (atitudinea lui Feraru și Marcu)
m-a lovit personal, cu atât mai mult, fiindcă eu țin foarte mult la acești doi
tovarăși. Atitudinile lui Franca, la care se referă chestionarul s-au produs în
noaptea dela 5-6 Aprilie a.c. Noi am aflat despre dizolvarea vechiului CC și
constituirea noului CC, seara 6 Aprilie, din comunicarea noului CC, din 5
Aprilie, adus de Spătaru. Deci Franca n-a putut să aibă atitudini contra
noului CC, despre existența căruia noi n-am știut. În seara de 4 Aprilie, în
urma bombardamentului, Didina, gazda noastră, s-a îmbolnăvit de nervi,
fiindcă n-au venit acasă copiii ei. Felul cum a procedat Spătaru,
nerespectând regulile conspirative, cu mașini și oameni postați la poartă
vrând să intre în case, Didina s-a speriat și mai mult, a crezut că a venit
poliția să ne aresteze, căpătând un șoc nervos. Franca, bolnavă și iritată a
făcut scandal lui Romeo și Julieta, care l-au introdus pe Spătaru în casă,
pe urmă a avut ieșiri nervoase și contra lui Spătaru pentru felul cum a
procedat și l-a rugat să liniștească pe gazdă, care a început să țipe. După o
zi (când îi era tare rău) în noaptea dinspre 6 Aprilie, Franca a reînceput
ieșirile nervoase din seara de 4 Apr., fiind în față și Mihai, însărcinat cu
paza noastră. Modul de procedare al lui Spătaru și măsurile luate (cu care
eu m-am declarat de acord dela început), cu scoaterea și încărcarea armei
356

-
în fața noastră și declarația lui Spătaru că Mihai e omul organului respectiv
și ca atare să-și facă datoria, punerea noastră sub pază, în sfârșit, lipsa
iscăliturei de pe documentul din 4 Aprilie despre destituirea mea, toate
acestea au contribuit la continuarea ieșirilor nervoase ale lui Franca, în
noaptea de 5 spre 6 Aprilie. Ea a început să spună că n-a făcut nicio crimă,
din cauza căreia să se procedeze astfel. Ea vede că Mihai nu e omul
organului respectiv. De ce vor tovarășii să ne ducă în eroare? De ce
suntem ținuți sub pază ca niște criminali? Eu am căutat tot timpul să o
liniștesc și să-i explic că este o situație specială care se va clarifica și față
de ea. Că măsurile luate sunt juste în legătură cu demiterea mea în
vederea asigurării preluării normale a conducerii Partidului pentru orice
eventualitate. Am rugat-o să aștepte liniștită partinic, până la clarificarea
situației, ceeace a și făcut pe urmă. În seara de 6 Aprilie a venit Spătaru în
calitate de reprezentant al noului CC cu comunicarea CC din 5 Aprilie către
activiștii principali. În fața noastră și a lui Spătaru, Franca a declarat
deschis că a avut îndoeli și neîncredere față de felul cum s-a procedat. Și
în lipsa altei probe ea se supune numai pe garanția mea personală, fără
rezervă. Deci atât începutul atitudinei nervoase contra lui Spătaru și în fața
lui, cât și motivul acestora au fost aduse la cunoștința lui Spătaru de
Franca însăși. Mai mult, la ședința noastră din 20-21 Aprilie, Spătaru nu a
spus că Sorin a manifestat o atitudine antipartinică, a declarat că s-a făcut
o lovitură de teatru și n-a vrut să recunoască scrisul meu. Cu această
ocazie, Franca a declarat din nou deschis că și ea a avut o atitudine de
neîncredere în privința felului măsurilor luate.
8). Ion, mare industriaș, legat de capitalul englez, este o cunoștință
veche a lui Alfred, familiei lui și familiei lui Vera, fiind din aceeași branșă ca
un om corect și cinstit. Cunoscând legăturile lui și atitudinea lui Alfred a
început să-l prelucreze pe linie financiară și patriotică. Ion când a aflat că
Alfred lucrează pentru Partid el a declarat categoric că este adversarul
comunismului, fiind mare capitalist. Dar fiind filo englez vrea să colaboreze
cu noi contra nemților și a lui Antonescu. El niciodată nu a fost interesat de
chestiuni interne de partid. N-am știut că el este agent al Intelligence
Serviciului, însă din Februarie anul curent știm de el că este reprezentantul
intereselor britanice și ca atare are legătură prin radio cu Comandamentul
din Orientul Mijlociu al Aliaților, când a venit să ne declare că a primit
directive să colaboreze cu Partidul pe linia sabotării mașinei de război,
ceeace noi am și acceptat. Fiindcă am dat mare importanță legăturilor lui
Ion cu mari personalități și ofițeri superiori și că el susține o grupă de
diversiune, am dat mare atenție colaborării cu el, aplicării în practică prima
regulă a conspirației de război, controlul dublu al legăturilor în ședințe cu
Leonin și prin Leonin față de Alfred despre legăturile lui Ion, despre
chestiunile concret discutate și despre activitatea lui. Niciodată n-am
observat ca el să se intereseze de secretele sau de proectele secrete ale
Partidului.
9. Reîntorcându-mă în țară dela I.C. una din primele mele griji
principale a fost să-l trimit pe inginerul H din aparatul central al P. în U.S.
357

-
pentru a face un curs special și să stabilească legătura cu I.C., tocmai pe
baza folosirii aparatelor noastre de radio, despre cari am raportat și la I.C.
H n-a mai venit înapoi. Eu n-am știut și nici azi nu știu cum se poate
face legătura prin radio fără nicio intervenție sau cifru stabilit în mod
prealabil. După izbucnirea războiului contra U.S., ne-au căutat și ne-au
găsit Nicu și Iulia. Ei ne-au declarat că au primit ordin categoric ca să nu
se lege cu partidul. Ne-au cerut să le procurăm buletine de populație.
După ce le-am dat actele, am rupt legătura cu ei, respectând ordinul de
sus. În vara lui 1943 ei ne-au căutat și ne-au găsit din nou raportând că n-
au reușit să îndeplinească mandatul lor. Atunci mi-a venit ideia să-i
înglobăm în aparatul CCS și prin Iulia să folosim aparatul cel în stare bună
de sub îngrijirea lui Agata, pentru scopul legăturei cu U.S. și pe urmă și cu
provincia. Însă din motive conspirative Agata n-a putut scoate aparatul,
apoi Voimer a pierdut de două ori legătura cu ea și în Septembrie 1943,
Agata a fost arestată. După aceasta m-am gândit și la aparatul celălalt de
sub îngrijirea lui Virgil, Miron, Leonin și Franca. Am pus această
problemă. În urma ședinței, Leonin a găsit pe Silber și Miron pe un
cunoscut al lui, care ne poate procura piesele necesare la aparat. Însă în
urma căderii dela U.P. și a conflictului cu discuția proectului Spătaru s-a
amânat organizarea practică a legăturei. Spătaru știa cel mai bine că din
momentul preluării legăturei cu el (13 Ianuarie), în tot timpul eram
preocupat și am dorit sincer stabilirea legăturei cu U.S.
148)
Chestionar pentru t. Ilie (continuare) Div. IV.Pol.S.2 27 Mai 1944
10. Acuzația că eu am călcat hotărârea și sfaturile I.C. 1940, că n-am
convocat plenara lărgită a CC și că n-am adus la cunoștință Partidului
aceste hotărâri și sfaturi, ascunzând greșelile criticate de I.C. nu
corespunde adevărului. Întâi: eu n-am călcat hotărârea din 21 Aug. și
sfaturile din Dec.1940 dela I.C., neconvocând plenara lărgită a CC.
Niciodată I.C. n-a hotărât convocarea unei ședințe plenare lărgită a CC.
Din contră I.C. a oprit cu desăvârșire ținerea unei ședințe plenare lărgite a
CC. I.C. ne-a lăsat la aprecierea noastră ca după situația conspirativă să
prelucrăm rezoluția CC și nu hotărârea dela 21 Aug. cu activiștii centrali
divizați în două sau trei ședințe. În al doilea rând, la I.C. s-a hotărât
adaptarea unei rezoluții a CC în țară, pe baza criticei și directivelor
cuprinse în hotărârea dela 21 Aug. I.C. a oprit intrarea documentului în
țară. La plecarea lui Marcu, noi totuși am copiat pe foițe hotărârea dela 21
Aug. drept notițe pentru controlul prelucrării criticei și a directivelor I.C. în

148)
F. CC al PCR – Secția Cancelarie- Dosar 160/1944

358

-
formă de autocritică a CC. De aceea după întoarcerea lui în țară, Marcu și
membrii Secr. CC și nu eu, au prelucrat cu activiștii verbal hotărârea dela
I.C., în formă de autocritică a greșelilor CC, exact cum a fost hotărât la
I.C. Prelucrarea s-a făcut în lunile Octombrie și Noembrie 1940, în
absența mea din țară. În al treilea rând: După plecarea lui Marcu din U.S.
în luna Decembrie au fost elaborate Sfaturile dela I.C. pe baza raportului
lui Zoe asupra evenimentelor în legătură cu Dictatul dela Viena și cu
înlocuirea dictaturei regale cu regimul legionar în frunte cu Antonescu. Eu
am sosit la 31 Dec. 1940 la București. Pentru ziua de 1 Ianuarie 1941 am
convocat pe Marcu, Mișu și Eugen (B), membri Secretariatului CC la
ședință în casa lui Jan și Miți și am prelucrat cu ei sfaturile. Pe
răspunderea mea personală, eu ca și Marcu am transcris sfaturile pe foițe,
le-am luat cu mine Pe baza prelucrării sfaturilor în ședința dela 1-2
Ianuarie și a exemplarelor primite, Marcu, Mișu și Eugen au prelucrat cu
activiștii critica I.C. în formă de autocritică a CC, exact cum s-a stabilit de
I.C. Analiza situației și directivele politice din hotărârea dela 21 Aug. și
sfaturile dela Dec. au intrat în Platforma CC din 15 Ianuarie 1941 („În
umbra marelui Fuhrer”) și în broșura despre rebeliunea legionarilor din 21-
23 Ianuarie 1941 „(Copii mei dragi”).
11. Din răspunsul dat la punctul 10 reese clar: Afirmația că eu am
ascuns greșelile mele proprii și ale vechii conduceri, până la publicarea
Rezoluției CC din Ianuarie 1942, când nu mai era în libertate niciun tov.
din cei care cunoșteau hotărârea dela 21 Aug. și sfaturile din Dec. 1940
dela I.C. nu corespunde adevărului. În al doilea rând după arestarea
tovilor care cunoșteau, le-am prelucrat din nou cu Matei, Ana, Petru și Ion,
membrii CC, Mira, instructoarea CC, pe baza conținutului acestor
documente bătute la mașină și care se află în arhiva CC. În al treilea rând,
Marcu, delegatul CC, cu mine, la I.C., s-a declarat complect de acord cu
Rezoluția CC-ului din Ianuarie 1942, a făcut și el autocritică în scris,
prelucrând Rezoluția CC din Ian.1942 cu celula din Văcărești.
12. Pe baza celor arătate la punctele 10 și 11, acuzația că eu induc în
eroare partidul, că am prelucrat aceste hotărâri și sfaturi verbale cu toți
activiștii când de fapt le-am prelucrat tendențios numai cu o parte din
activiști, înăbușind critica făcută de Stela, Iancu etc. nu corespunde
adevărului. Întâi: Hotărârea dela 21 Aug. a fost prelucrată când eu am fost
în U.S .În al doilea rând, sunt acuzat că am înăbușit critica lui Stela și
Iancu. Stela a plecat la sfârșitul lui Noembrie 1940 în Basarabia. Eu am
sosit la București la 31 Dec. 1940, când ea era deja plecată. Prelucrarea
conținutului hotărârei cu Iancu și organizația de Partid județeană Ilfov a
fost terminată cu cel puțin o lună înainte de sosirea mea la București. În al
treilea rând: În ce privește sfaturile din Dec.1940, conținutul lor, eu l-am
prelucrat partinic și fidel, punând textul bătut la mașină la dispoziția
membrilor Secretariatulu CC. Adevărul partinic este următorul: vechiul
359

-
 birou județean al organizației de Partid din Ilfov, în frunte cu Iancu și Metz
au lansat circulara Comitetului Județean Ilfov din Iulie 1941, împotriva
noui linii de luptă trasate în discursul lui Molotov la 22 Iunie 1941 și al lui
Stalin la 3 Iulie 1941, contra liniei și sarcinilor stabilite în Manifestul CC din
24 Iunie și circulara CC din Iulie 1941. În loc de a recunoaște poziția lor
oportunistă, împotriva liniei noi a partidului și a I.C., ei au început o
campanie de calomnii împotriva mea și a CC lansând în fond acuzațiile
cuprinse la punctele 10, 11 și 12.
13. La fel nu corespunde adevărului nici afirmația că eu am indus în
eroare partidul și I.C. Întâi: La începutul lunei Mai 1941, aproape cu un an
înainte de apariția Rezoluției CC din 1942, a căzut canalul și s-a întrerupt
orice legătură cu I.C. În consecință, eu și CC n-am avut nicio posibilitate să
comunicăm I.C. În al doilea rând: oricine poate citi titlul documentului:
„Rezoluția Comitetului Central al Partidului Comunist din România” (pag.1
și documentul este iscălit de Comitetul Central al Partidului Comunist din
România, pag. 58). În consecință, documentul este prezentat partidului ca
documentul Comitetului Central al Partidului Comunist din România și nu
ca documentul unei plenare a CC al PCR.
14. Față de acuzația din chestionar, adevărul este următorul: Eu
niciodată n-am aruncat vina căderei asupra lui Mișu și Marcu. Vina
căderei am arătat-o în toate ocaziile, așa cum ea este prezentată în
autocritica CC din Rezoluția CC din Ianuarie 1942 (pag.25, 26, 67, 68).
Învățămintele din aceste căderi le-am concretizat în cele patru reguli ale
conspirației în timp de război (controlul dublu al legăturilor, întâlniri, ședințe
și case). În al doilea rând, după părăsirea casei Mara, înainte și în timpul
căderei, a fost casa lui Birtaș și nu casa lui Mișu. După părăsirea casei lui
Mișu la sfârșitul lui Ianuarie 1941, am ținut în casa lui o singură ședință,
spre sfârșitul lui Mai, când el trebuia să plece în U.S.
15. Nu este adevărat că eu am rămas în legătură de prietenie cu Birtaș
care a trădat și că eu i-am încredințat legătura cu închisoarea. Contrar
acuzației, iată faptele mele: Întâi: După cădere, încă în vara 1941,
prelucrând căderea cu Matei și Ana, pe baza propunerii mele (eu am
redactat hotărârea CC) s-a hotărât excluderea lui Birtaș și a lui Zoe din
Partid pentru purtarea lor trădătoare dela Siguranță. În al doilea rând,
Birtaș a trimis o scrisoare CC-ului și nu mie, contra excluderii lui din partid.
În al treilea rând, Marioara, fosta secretară a CC Apărării a comunicat CC-
ului al P. în scris că fără știrea și aprobarea lor, tovii dela închisoare l-au
pus pe Birtaș în postul de secretar al colectivului. În scrisoarea ei, Marioara
a ridicat incompatibilitatea funcțiunei lui Birtaș cu atitudinea lui trădătoare
de la Siguranță. Cu aprobarea celorlalți tovarăși din CC am dispus
scoaterea lui Birtaș din postul de secretar al colectivului. În al patrulea
rând, tovarășii din închisoare, numindu-l secretar al colectivului, i-au
încredințat lui Birtaș legătura cu Apărarea, fără știrea și aprobarea mea și a
CC, care am tăiat și această legătură. În al cincilea rând, tot în timpul
acesta, toamna sau iarna 1941, din cauza întreruperei legăturei obișnuite,
360

-
tovarășii din închisoare au trimis scrisori prin arhitectul, fosta casă de locuit
a lui Birtaș și casa de lucru a Secretariatului CC. După refacerea legăturei
normale, această cale a fost oprită și arhitectul a rămas numai ca legătură
de rezervă și nici n-a mai fost folosită. În al șaselea rând, Birtaș a început
să trimeată scrisori personale lui Donca, tovarășa lui prin calea Apărării,
ceeace ne-a raportat Ana. În înțelegere cu Ana am oprit și corespondența
lui personală. Însfârșit, în iarna 1942-1943, Birtaș a adresat o nouă
scrisoare CC-ului cerând reprimirea lui în partid. Această scrisoare a rămas
fără răspuns din partea mea și a CC. Acestea sunt faptele reale.
16. Din faptele arătate la punctul precedent, reese clar că și față de
Birtaș am avut o atitudine principială și nu personală. S-a primit o scrisoare
din partea.lui, semnată de Birtaș, fiind încă secretar și alăturat un bilet cu
demascarea provocatorului Mitran (toamna 1941) și cu numele tovarășilor
periclitați, fără semnătură și fără nici o altă explicație. Abea după câteva
luni (primăvara 1942), când conflictul cu Birtaș s-a agravat, Costică abea
atunci ne-a adus la cunoștință purtarea lui Birtaș și între altele că Birtaș a
luat apărarea și a provocatorului Mitran împotriva lui Costică
17. Acuzația că eu m-aș fi substituit CC-ului contrar directivelor primite
dela I.C. și am căutat să înlătur, să compromit și să demoralizez activiștii
de bază, contrazice adevărul partinic, atitudinea mea reală și a CC față de
cadrele partidului. Această acuzație împotriva mea și a vechiului CC, prima
dată a lansat-o Mihalcea când a declarat: Nu există CC, există numai unul
singur care dictează, Marius. Pentru greșelile lui scoate țapi ispășitori pe
alții: eri Stela, azi Iancu și mâine Petru. Rezoluția CC din Ianuarie 1942,
stabilește: În repartizarea cadrelor, conducerea partidului (în primul rând
eu) a pus și a menținut în posturi de răspundere pe unii tovarăși cu spirit
oportunist, anarhic și mic burghez și fără devotament față de linia partidului
nostru (Fl., L., și S.). Conducerea partidului (în primul rând eu) după ce s-a
debarasat de metoda de comandă, în munca sa, a deviat în direcția opusă
și a manifestat prin membrii săi un spirit liberalist, a slăbit controlul muncii
sale, și a activiștilor, s-a lansat târâtă în discuții lungi și inutile, a făcut
greșeli conspirative (cazul cu Comitetul Județean Ilfov) și n-a sancționat la
timp călcările disciplinei de partid și ale regulilor de conspirație (cazul
Comitetului Județean Ilfov, tov. I., S. și Fl.). Cu toată autocritica mea și a
CC, eu nu am reușit să mă debarasez de acest spirit împăciuitor și până la
hotărârea din Iunie 1943, CC în frunte cu tov. M., a continat să pună
elemente oportuniste și dușmănoase partidului în posturi de mare
răspundere (Martin, Maria, Victor, Dinu II, Lazăr, Horia și alții. CC în frunte
cu M., n-a luat măsuri radicale la timp pentru scoaterea activiștilor dela
Apărare și Tineret de sub influența dușmănoasă pertidului a tovilor Giță și
Stana, care s-au unit într-o fracțiune oportunistă și au înlesnit constituirea
bandei criminale a lui Metz într-un „partid” al Gestapoului și siguranței.
18. Acuzația că eu m-am înconjurat de elemente mic burgheze docile
îndepărtând din organele de conducere a partidului, după capriciile mele,
elemente revoluționare și călcând în mod criminal principiul de bază leninist
de organizare a partidului, nu corespunde adevărului partinic. Adevărul
361

-
partinic este următor: În legătură cu reconstituirea CC, cu ocazia hotărârei
CC din Iunie 1943, am călcat unul din principiile de bază leninistă al
organizării partidului (constituirea organelor de partid cu majoritate din cei
mai buni tovarăși și cei mai înaintați din industria grea). În urmă nepăsării și
a lipsei de vigilență și de conspirație în munca de doi ani și după ultimul
avertisment și propunerea lui proprie, într-o ședință a CC din Dec. 1942,
Voicu membru în CC a fost exclus din CC și Partid cu unanimitate de
voturi. În urma lipsei de vigilență și a călcării conspirației și a trădării lui
Aurică, secretarul tineretului din Consanța, Ion, membru în CC a fost
arestat în 4 Mai 1943. În urma trădării secretelor CC-ului, a luptei
fracționiste și a trecerei de partea bandei lui Metz. – Stanca, membră în CC
a fost exclusă din CC și partid cu votul unanim al CC. În urma atitudinei
fracționiste, a nerecunoașterii greșelilor sale și a stăruinței lui pe poziția
oportunistă fracționistă, Ghiță, membru al CC a fost suspendat din muncă,
fără să fie exclus din CC până la clarificarea situației lui, pe baza hotărârei
a tutuor membriilor activi și de rezervă ai CC în afară de Stanca, din luna
Decembrie 1942. Astfel compoziția CC a fost: 8 membri activi, dintre care 3
intelectuali, 1 țăran semiproletar, 2 muncitori din industria ușoară și 2
muncitori revoluționari-profesioniști, cu origina din industria grea (unul
suspendat din muncă din cauza stăruinței lui în atitudinea sa oportunistă și
fracționistă; 5 membri de rezervă, 4 muncitori din industria grea și un
intelectual. Luat în întregime, plenul CC (membrii activi cu membrii de
rezervă) a corespuns principiului de organizare. Însă luată aparte,
compoziția CC (numai membrii activi) nu a fost justă ci numai compoziția
rezervei CC.
19. Față de acuzația că am refuzat să discut cu Iancu problemele
organizației județene de Ilfov și că m-am legat cu Grigore din Biroul
județean, ațâțându-l împotriva lui Iancu și a Biroului județean – adevărul
partinic este următorul: După căderea din Aprilie 1941 l-am căutat pe Iancu
și prin Jean l-am găsit. La 6-7 Mai am ținut cu el o ședință în casa lui Victor
(acte) și am discutat cu el problemele Organizației județenei de Ilfov. La 20
Mai m-a condus Mira la casa lui Victor pentru a doua ședință cu Iancu, însă
Victor ne-a anunțat că în aceeași zi au fost controlate toate locuințele din
casă în legătură cu un legionar fugit și casa lui are post fix. Am părăsit
imediat casa fără să țin ședință. În critica circulării din scrisoarea 4 August
1941, redactată de mine în numele Secretariatului CC, ei au răspuns cu o
scrisoare în care, în loc să recunoască greșelile și linia oportunistă a
circularei, le-au apărat și au început o polemică contra liniei CC. Apărând
poziția lor oportunistă, ei au deslănțuit o campanie contra mea și a CC. Ei
au sabotat prelucrarea liniei și sarcinile noi ale partidului cuprinse în
Manifestul CC din 24 Iunie și circulara CC din 8 Iulie 1941, pe care n-au
prelucrat-o cu activiștii și membrii de partid, în afară de sectorul negru de
sub conducerea lui Grigore.
/Notă: Răspunsurile date sunt foarte dezvoltate, ocupând un spațiu prea
mare. La fiecare întrebare din chestionar se motivează documentat. –n.n./
362

-
 Cheia: Ilie = Ștefan Foriș; Marcu = Teohari Georgescu; Mișu = Iosif
Chișinevschi; Eugen = Birtaș Gavril; Zoe = Breiner Paraschiva; Jan și Miți =
soții Runcan; Matei sau Voicu = Carp Constantin; Ana sau Stanca = Ileana
Răceanu; Petru sau Ghiță = Constantin Pârvulescu; Ion = Nichifor Stere;
Mira = Victoria Sârbu; Stela = Ana Ruschi-Rotman; Iancu = Petre
Gheorghe; Eugen sau Grigore = Petre Nicolae; Conrad sau Leonin =
Remus Kofler; Traian = Vințe Ioan; Maria = Constanța Crăciun; Alecu =
Rangheț Iosif; Iordache = Petre Ion; Constantin = Ion Ionescu Ioniță; Miron
= Vâlcu Vasile; Mihai = Pavel Ștefan; Hans = Alexandru Farcș; Lenuța =
Ivanca Rudenco; Spătaru = Emil Bodnăraș; Crișan = Manole Tudorache.

Scrisoare semnată Ilie (Ștefan Foriș) către C.C. al P.C.R.

prin care cere lămurirea situației sale de partid
149)
Către C.C. al P.C.R. 24 Iunie 1944. Pachet 29-nr.1.
Dragi tovarăși,
În seara de 6 Aprilie a.c., tov. Spătaru mi-a declarat că regimul special
din casa Xenia este pentru Leonin care are situația specială, și nu pentru
mine și Mira. Cu această ocazie eu am declarat că eu nu vreau ca din
cauza mea și a tovilor (Mira și Leonin) să sufere munca CC-ului și a
partidului. Noul CC să-mi ceară orice lămuriri și ajutor de care are nevoie.
În seara de 6 aprilie când am fost mutați la casa Șandor, tov. Spătaru
mi-a comunicat mulțumirea noului CC pentru ridicarea chestiunii cu „forul
superior” din textul comunicării noului CC din 5 Aprilie precum și de felul
cum am educat pe activiștii în spirit partinic și de principialitate în ce
privește atitudinea activiștilor în legătură cu constituirea noului CC. Cu
toată atitudinea mea sinceră și devotament față de noul CC, respectând
dispozițiile noului CC cu strictețe, situația mea a fost brusc schimbată. În
seara de 9 Mai, tov. Spătaru, reprezentantul CC a declarat că am situația
specială, punându-mă la un regim special. Mi-a confiscat actele, banii,
arma și m-a pus sub controlul și paza tovului Crișan. Punerea mea sub
regim special s-a făcut fără nici o lămurire. Eu am primit măsura în mod
partinic și n-am cerut nici măcar lămurire. Din partea CC tov. Spătaru mi-a
cerut un raport în scris asupra muncii mele, pentru perioada dela plecarea
mea la I.C. până la 4 Apr. a.c.
În seara de 22 Mai tov. Spătaru mi-a comunicat că după 6-8 zile va veni
din nou ca să discute cu mine și să-mi pună câteva întrebări. La început
am crezut că măsurile special luate sunt măsuri ca eu să nu părăsesc casa

149)
F. CC al PCR – Secția Cancelarie- Dosar 166/1944

363

-
și să intru în legătură cu vreun tovarăș. Am crezut că CC n-are încredere în
mine și de aceea a luat măsurile din 9 Mai. Eu mă știam cu conștiința
curată și am primit măsurile în mod partinic. Însă la 30 Mai, în locul tovului
Spătaru a venit tova Florica și mi-a adus chestionarul Div.IV Pol. S.2 cu 9
puncte, din care 7 conțineau un atac personal împotriva mea și prin mine a
vechiului CC și cu acuzații nedrepte la care am răspuns partinic după
instrucțiunile primite dela tov. Spătaru. Atunci eu am văzut că sunt tratat ca
un criminal. Dar n-am ridicat în fața CC-ului chestiunea motivelor care l-au
determinat la această bruscă schimbare a tratării mele. În seara de 30 Mai
am predat restul raportului meu de muncă și am hotărât să aștept cu calm
aprecierea raportului și lămurirea din partea CC-ului asupra schimbării
situației mele. În seara de 12 Iunie am primit continuarea chestionarului al
Div.IV Pol.S.2 cu punctele 10 până la 21 inclusiv.
În cele 21 de puncte, cu excepție punctele 2 și 3 sunt descris ca un
criminal, dușman al partidului și sunt întrebat dacă am indus în eroare
partidul și I.C., dece am căutat să distrug pe activiști și partidul. În
acuzațiile din chestionar am răspuns partinic la toate întrebările. În seara
de 17 Iunie, tot Spătaru, reprezentantul CC, a repetat acuzația din
chestionar că eu ca un criminal am căutat să distrug partidul. Acuzațiile
ridicate împotriva mea din chestionar, reprezintă o încercare de a înlocui
greșelile mele politice, ale vechiului CC și ale activiștilor, sabotării liniei și a
hotărârilor CC-ului și ale partidului de către elementele oportuniste,
acțiunile dușmănoase partidului, ale fracționiștilor și lupta criminală a
bandei de provocatori hitleriști ai lui Metz – cu „capriciile” mele personale și
cu „ațâțarea” activiștilor unii împotriva altora, căutând încontinuu să
fracționez partidul, făcându-l incapabil de luptă.
Toate aceste acuzații – cum le arăt în răspunsul meu la chestionar,
contrazic hotărârile luate la I.C. în 1940, istoria trăită a CC și a partidului,
oglindită în activitatea și documentele partidului din anii 1940-1944. Pentru
adevărul partinic sunt gata și să mor oricând. Mie nu-mi e frică de moarte.
De când m-am pus în slujba partidului și a claei muncitoare, știam că
aceasta poate să se întâmple oricând. Cu toate greșelile mele mari, am
conștiința curată că nu sunt nici „bestie, nici în slujba siguranței” și nici
„criminalul” care cu capriciile sale a căutat să distrugă partidul. Într-un
trecut de un sfert de veac în mișcarea revoluționară, am luptat și lupt cu
devotament și abnegație pentru interesele clasei muncitoare și a poporului
asupra tiraniei hitleriste și el va triumfa împreună cu victoria de mâine a
clasei muncitoare, în frunte cu partidul nostru asupra capitaliștilor și
moșierilor.
Aștept cu calm și cu încredere, judecata CC-ului și a partidului.
Cu salutări tovărășești, Ilie

364

-
 Scrisoarea lui Ivanca Rudenco transmisă din închisoare
în care acuză pe Ștefan Foriș
Cum s-a organizat mârșava și josnica provocare de arestare și
150)
asasinare a lui X.
Index de nume X = Petre Gheorghe; B = Bulgaria; Ba = Bazargic; Plo =
Ploești; Y - Ștefan Foriș; Mat = Carp Constantin; A – Ileana Răceanu; K =
Ivanca Rudenco
Pe la sfârșitul lui IX. 1941 cănd se punea scoaterea lui X. din muncă,
vine un băiat din B la croitor trimis spune de fratele lui și organizația din Ba.
pentru a chema pe X. acolo. Lui X i se părea cam suspect și nu se vede cu
el. Băiatul pleacă și vine apoi în Ianuarie 1942 cu un bilețel cu unele semne
de recunoaștere de la secretarul Jud. din B. X se vede cu el. Băiatul îi
spune că este dincolo pentru a pleca mai departe și că trebuie să vină
imediat cu el împreună dar el pleacă pe la Tulcea și când se va întoarce îl
va lua sau dacă nu îi cere două fotografii ca să-i facă dincolo pașaport. X
nu îi spune că este el în persoană și își face cu el întâlnire pentru a-i da
răspuns. La despărțire băiatul îi comunică că se cere ca Plo. să fie aruncat
în aer. X la început l-a legitimat și a văzut că purta o legitimație a unui băiat
din oraș care simpatiza puțin cu noi. La întâlnire nu se găsesc. În februarie
1942, când X ia legătura cu Mat. îi spune de băiat că a venit la croitor, că a
cerut neapărat să plece cineva la Plo. X. a cerut un răspuns ce cred ei. Nu i
se dă niciun răspuns. Pe la mijlocul lui aprilie 1942 vine jurnalistul tot acolo.
Știe tot ce s-a vorbit cu primul băiat și cere foarte insistent să fie găsit X.
repede. X. întâmplător trece pe acolo pe la sfârșitul lui aprilie 1942 și
croitorul îi povestește. În acest timp vine și jurnalistul. Fac cunoștință și
jurnalistul se oferă să-l ducă pe X într-o casă unde stau de vorbă.
Jurnalistul îi spune că el este filo-englez, dar înțelege că astăzi să
colaboreze cu noi. Că el a venit pe linia lor și atunci l-a rugat cons. sov. din
B. ca să aranjeze și unele lucruri ale lor. Cunoaște divergențele interne și
cazul X. îi comunică că prima dată când a fost chemat era pentru a fi
executat, dar după aceea s-a controlat în întreaga regiune și s-a dovedit
că este un om ideal, devotat și că acum se are toată încrederea în el și i se
încredințează munca de distrugere luându-și oamenii cei mai buni care
crede el din P.C. și că de Y. ceea ce se vorbește, cons. sov. are oameni
aicea și că o să controleze. Lui X. nu prea i-a plăcut toate acestea și îi cere
parola stabilită acum 3 ani. Jurnalistul spune ceva dar neclar și spune că a
uitat, nu-și mai aduce aminte. X. îi spune să-i ceară prin ei (CC) că el nu
mai vrea să treacă peste capul lor. Jurnalistul îi spune că el are legătura și
cu ei și că tot o să-l aibă și prin ei, dar trece timpul. Pleacă spunându-i că
se vor întâlni a doua zi. A doua zi nu se mai duce la întâlnire. Atunci
jurnalistul se duce din nou la croitor și îi face scandal că X. nu are

150)
F. CC al PCR – Secția Cancelarie- Dosar 199/1944

365

-
încredere în el, ca să se apuce să facă el. Croitorul șovăie dar mi se pare
că reușește să-l trimită la Constanța cu autorizație. X. comunică lui Mat. și
cere imediat răspuns. Nu i se dă niciun răspuns dar nu primește nici omul
pe care trebuia să-l preia pentru a începe munca. Lui îi pare suspect, că
este o capcană pentru asasinarea lui și trece pe la croitor și îi spune să fie
atent fiindu-i suspect și pleacă în provincie. Dar după unele lucruri spuse
de croitor și stând de vorbă cu mine s-a hotărât să treacă iar pe la croitor.
Și eu am avut unele îndoieli dar îi spun părerea mea despre situația creată
(în mișcare) că și noi purtăm o vină și că vom răspunde cu capul că stăm
izolați atâția inși în asemenea momente. Aceste păreri ale mele cred că l-
au influențat mult pe X., care văzând că Y. și ceilalți nu-i dau nici o muncă,
tărăgănează, s-a hotărât să-l caute pe croitor spre a se vedea ce mai este
pe acolo și dacă nu este ceva suspect să ia materialele (exploz.) cu care
să înceapă munca. În acest timp Mat. îmi spune că se pregătește o cădere
de filoenglezi în fruntea cărora se tinde să se puie câțiva comuniști și să se
dea de 1-10 Mai. Eu am atras atunci atenția lui X. El de 1-10 Mai nu s-a
dus, dar de 19 mai s-a dus când a și fost arestat. Știți probabil, a fost foarte
chinuit, corpul perforat, unghiile scoase. 1 ½ luni ținut la secret. Îl găsim în
ajunul procesului la Plo. Criminalii răspândesc în timpul căderii lui că nu
sânt bani, nu fac nimic pentru apărarea lui. Mai mult, noi luasem niște bani
de la cineva și le-am dat unuia din Apărare pentru a-l salva numai cu viața.
Când ei au aflat au luat măsuri de a opri apărarea, încep să facă anchetă
că de unde sânt banii. În tot timpul pregătirii provocației au izolat complect
pe X. ca să nu știe nimeni cum și când a căzut. Dacă până la căderea lui X.
eu încă mă mai îndoiam dacă acesta e sau nu dușman, cu căderea lui X.
pentru mine a fost clar. Dar totuși eu am menținut legătura cu ei prin Mat.
prin care presam pentru a lua măsuri de apărare arătându-le că ei sânt de
vină când au scos materialele în care l-au desconspirat. Încontinuu au
răspuns că au fost luate măsuri, dar e imposibil de a-l scăpa cu viață, are
situație foarte grea. În timpul acesta sânt predat la tine reținut pentru
munca de jos de reabilitare pentru greșelile făcute în așa zisa luptă
fracționistă. Părerea mea este astăzi că Mat. e mâna dreaptă a lui Y. Că a
fost expre aranjat ca el să trăiască cu mine crezând că mă vor câștiga
contra lui X. pentru ca pe urmă să spună așa cum au și spus că e o clică
de familie.

La început Mat. era complet de acord cu Y. Noi am avut multe certuri pe

chestia muncii de conducere a lor, că sânt fără nici un pic de inițiativă, că
așteaptă numai de la radio sau de jos pentru a avea ce critica. În timpul
discuțiilor cu Locala mi-a făcut impresia că el a văzut, însă fiind un laș și
fără curaj să ridice chestiunile. El a ridicat unele chestiuni și a făcut
impresia că Y. l-a băgat cu noi împreună, i-a trimis o serie de scrisori unde
îl combate, azi cred că acestea erau trucuri, pentru a căpăta eu încredere
în el. Dar atunci încă nu vedeam. El susține că nu e de acord cu
excluderea lui X. și cu demascarea lui. În schimb, el a fost acela care a
organizat căderea lui X. I-am spus că tu și Y. sânteți asasini, el n-a făcut
altceva decât că a aplicat hotărârile luate. Eu o dată am făcut greșeli,
366

-
spunea Mat. în continuare, am mâncat bătaie că n-am aplicat hotărârile
luate: dacă mama mea era și să mi se fi spus să trag, eu trăgeam.
2. Căderea lui Suci., Em., a tipografilor condamnați la moarte (?)
Când s-a întâlnit cu mine Mat la 8 VIII îmi spune că i s-a comunicat că
eu sânt urmărită cu băiatul cu care țineam legătura a spus că el este
urmărit din cauza mea și că a fost dat la fund. Dar mie nu mi se comunică
nimic să iau măsuri. Eu după căderea lui X. imediat m-am mutat din casa
pe care o știa și M. pe care cred că o știa și Prefectura și a fost acolo cu
mine însă față de mine căutau să arate că o cunosc numai după buletin. Iar
a doua casă unde m-am mutat, Mat n-o știa (n-o știa nici Prefectura).
Am uitat să spun că la două întâlniri de ale mele am fost urmărită de
Mat. spunându-mi că m-a văzut întâmplător și a așteptat ca să mă despart
pentru a mă vedea. Prin mine ei credeau că vor reuși să trântească și pe
cumnata. Dragii mei toate acestea eu le-am putut vedea clar numai după
căderea lui X., a mea. Până atunci eu încă mă îndoiam că ei sânt niște
călăi care vor să distrugă complet P.C. Credeam că greșelile se datoresc
nepriceperii și văzând că aproape toți s-au desolidarizat de noi, că toți au
căutat să arunce vina numai pe noi, eu n-am mai văzut ieșirea din această
situație, decât numai în viitor. De aceea mă hotărâsem să tac și să fac tot
ce puteam face acolo unde eram, ceea ce nu-I regret foarte mult. În altă
parte vă scriu mai larg toată atitudinea mea în tot timpul situației create și
după aceea.
Vă sărut cu drag K.

Referitor la cazul Foriș. Autor Ion Gheorghe Maurer

151)
Strict-Secret Nr.195/1944
Despre existența unui provocator strecurat în conducerea sau în
imediata apropiere a conducerii partidului, am auzit prima dată în
următoarele împrejurări:
1. În 1938 sau 1939 făceam parte din Comitetul Central al Apărării. În
acel timp Lucrețiu Pătrășcanu nu avea muncă. Am socotit că este cazul să
lucreze și el și am comunicat acest lucru și tov. Anuța Toma cu care lucram
împreună pe aceiași linie. În vederea activizării lui Pătrășcanu m-am întâlnit
cu el și reproșându-i inactivitatea, am discutat împreună posibilitatea unei
munci pentru el. În cadrul acestei discuțiuni Lucrețiu Pătrășcanu mi-a
comunicat că el ezită să ia o muncă, deoarece în conducerea partidului sau
în imediata apropiere, s-ar găsi un provocator. La întrebarea mea
referitoare la temeiurile care îl îndreptățesc să aibă o asemenea bănuială,
Pătrășcanu mi-a răspuns că o anumită împrejurare (nu mai țin minte care)
i-a permis să știe că există o listă de plată prin care siguranța remunera

151)
F. CC al PCR – Secția Cancelarie- Dosar 218/1944

367

-
anumite elemente lucrând pentru ea, din care listă, rezulta că este
remunerat și un om din partid al cărui nume s-a tăinuit cu grije. Am
comunicat toate aceste lucruri tovarășei Ancuța Toma și am căutat,- fără a
reuși – să obțin prin Pătrășcanu informațiuni mai ample asupra acestei
chestiuni. Mărturisesc că după trecerea unui interval de timp în care nu am
putut obține dela Pătrășcanu nici un indiciu lămuritor în ce privește temeiul
real al bănuielilor lui, am socotit această chestiune ca nefiind una dintre
cele serioase, ci mai mult o încercare a lui Pătrășcanu de ași justifica
inactivitatea.

2. În anul 1939 spre sfârșit, sau începutul anului 1940 a avut loc
căderea grupului compus din tov. Iosif Chișinevschi, Teohari Georgescu,
Birtaș Gavrilă etc. Dată fiind importanța procesului, s-a stabilit o legătură cu
mult mai rapidă între mine (care conduceam munca de organizare a
apărării în acest proces) și Kofler (care ținea munca Apărării pe linia CC al
partidului). Cercetând dosarul și discutând această chestiune cu unul dintre
procurorii parchetului militar, care se ocupa cu această afacere, am ajuns
la concluzia că Tov. Teohari Georgescu va putea fi scos din proces și
eliberat imediat, întrucât siguranța nu avea asupra lui nici un fel de
informații, întrucât arestarea sa la tov. Thea Lupu făcea să se nacă
credința că el a fost arestat din întâmplare fiind străin de activitatea
partidului. Am comunicat această situație lui Kofler întrebându-l ce este de
făcut cu Teohari Georgescu, a cărui eliberare cred că va putea fi obținută
în maximum două sau trei zile. La o ședință imediat următoare Kofler mi-a
comunicat că, dacă se obține eliberarea lui Teohari Georgescu trebuiesc
luate măsuri pentru imediata sa ilegalitate, subliniind faptul că măsurile
trebuiesc luate cu grije, Tov Teohari fiind un om important al mișcării.
Detaliile ilegalizării ce-mi fuseseră încredințate, trebuia să i le comunic lui
Teohari de îndată ce voi reuși să-l eliberez. Cu ocazia acestei discuții
Kofler mi-a prezentat proectul unui manifest pe care partidul urma să-l
scoată în legătură cu arestarea grupului mai sus arătat. Manifestul era o
chemare adresată clasei muncitoare și întregului popor, de a face zid în
jurul celor arestați și a-I apăra de prigoana organelor siguranței. Manifestul
spunea că au fost arestați cei mai buni fii ai poporului indicând cu numele
pe cei arestați și începând tocmai cu Tov. Teohari Georgescu. Așa cum s-a
alcătuit manifestul CC, el făcea din Teohari figura centrală a lotului arestat.
M–am opus cu toată hotărârea la lansarea acestui manifest susținând:

a). Că nu este potrivit să se lanseze acest manifest acum – în imediata

apropiere a arestării lotului. Că putem veni cu un asemenea manifest mai
aproape de epoca judecării procesului când este mai nimerit să organizăm
riposta oamenilor muncii față de acțiunea siguranței. Că până atunci lipsa
manifestului ne va îngădui să manevrăm mai ușor pentru salvarea
eventuală, chiar dela primele cercetări sau instrucție a unora dintre cei
arestați. Toate acestea cu atât mai mult cu cât nu este de presupus că vom
putea organiza o astfel de acțiune de masă care să determine stingerea
procesului în fașă și încă înainte de a ajunge la judecată.
368

-
 b). Dacă totuși se va socoti că manifestul trebuie lansat imediat (ceiace
am subliniat că este o greșeală după părerea mea) am cerut în mod
categoric să fie scos din cuprinsul său numele lui Teohari Georgescu, pe
care siguranța nu-l cunoștea și că astfel fiind eliberarea lui era posibilă și
iminentă. Am arătat că indicarea numelui său în cuprinsul manifestului, va fi
o confirmare oficială a partidului, că Teohari este un conducător cu
răspundere și în mod obiectiv aceasta va echivala cu o denunțare, o
provocare. Este – spuneam eu atunci ca și cum noi înșine am denunța pe
Teohari Georgescu că este un comunist cu muncă de răspundere. Kofler a
încercat să-mi argumenteze necesitatea lansării manifestului pentru a
mobiliza masele în jurul procesului. Eu am cerut ca punctul meu de vedere
să fie comunicat secretariatului și în orice caz să nu se lanseze manifestul
până ce parchetul militar nu va hotărî asupra eliberării lui Teohari, ceiace
era o chestiune de o zi sau două. Cu aceasta ne-am despărțit.
Dacă îmi amintesc bine chiar a doua zi de dimineață Teohari a fost dus
la consiliul de război (la parchetul militar) pentru a fi pus în libertate. M-am
dus la tribunalul militar să definitivez eliberarea tov. Teohari Georgescu. Pe
sală l-am întâlnit și i-am comunicat ce are de făcut dacă va fi pus în
libertate. Am intrat apoi la procuror ca să definitivez eliberarea. Aci
procurorul mi-a arătat un pachet de manifeste (trimise de siguranță cu o
adresă care lămurea că ele au fost lansate în cursul nopții în anumite
cartiere), manifeste care cuprindeau numele lui Teohari Georgescu ca fiind
omul central al lotului arestat. Era evident că obiecțiunile ce am făcut
împotriva lansării manifestului nu au avut nici un efect și că el a fost lansat
în forma sa inițială. Față de această împrejurare procurorul mi-a comunicat
că situația este radical schimbată. Siguranța, care la început nu făcea
obiecțiuni la eliberarea lui, acum după lansarea manifestului se opunea
categoric la această eliberare.
Degeaba am căutat să conving pe procuror că lansarea acestor
manifeste este un act de provocare al siguranței, Teohari a rămas arestat
și a intrat în proces. Această împrejurare m-a pus foarte serios pe gânduri
căci era greu de admis că asemenea acțiune este numai rezultatul prostiei
sau nepriceperii. Cu această ocazie mi-a venit cu putere în minte spusele
lui Pătrășcanu și am tras concluzia că trebuie să fie într-adevăr un
provocator undeva în aparatul de partid și anume în imediata apropiere a
conducerii. Tocmai de aceia m-am ferit să împărtășesc bănuiele mele lui
Kofler sau oricui altcineva.
În discuțiile mele ulterioare cu Kofler m-am mărginit numai a sublinia –
destul de des este adevărat – că noi l-am băgat pe Teohari în proces și
dacă va fi condamnat noi suntem acei care am determinat condamnarea
lui. Dela împrejurările descrise mai sus problema existenței unui dușman
strecurat în conducerea partidului sau în imediata ei apropriere, a început
să mă frământe serios. Nu aveam însă nici o indicație despre cam cine ar
putea să fie și nu întrevedeam nici o posibilitate de a-l descoperi. În
această situație m-am resemnat să înregistrez faptele și să aștept cu
369

-
atenție desfășurarea evenimentelor. Instrucția lotului de tovarăși fiind
terminată procesul a venit spre judecare în fața tribunalului militar.
Principala dovadă în sarcina lui Teohari a fost pachetul cu manifeste
lansate de CC (între timp s-au mai adunat și altele, împrăștiate în alte
cartiere). Apărarea a susținut că aceste manifeste sunt inventate de
siguranță, că ele constituie o provocare a acesteia întrucât și-a dat seama
că nu există nici o dovadă consistentă împotriva lui Teohari Georgescu.
Procesul a avut loc cam pe la sfârșitul lui Maiu 1940. Eu mi-am isprăvit
pledoaria cam pe la 10 seara. În cursul aceleiași nopți la ora 2 de
dimineață am fost ridicat de siguranță și internat în lagărul dela Tg.Jiu. În
lagăr nu am discutat cu nimeni, nici căderea mea, nici întâmplările de mai
sus, neexistând împrejurări prielnice lămuririi unei probleme atât de
delicate. În timpul internării mele am avut destul timp să întorc chestiunea
pe toate fețele. Am ajuns la concluzia că arestarea mea se datorește
aceluiaș provocator, datorită faptului că eu am înfățișat lansarea
manifestului ca un act de provocare. De la sine înțeles că în fața
tribunalului militar eu am spus că provocarea este săvârșită de siguranță cu
scopul de a determina condamnarea lui Teohari fără dovezi. Dar – mi-am
spus eu – cel în cauză știe că eu cunosc faptul că manifestul este lansat de
partid și nu de siguranță și că explicația pe care am dat-o la tribunalul
militar ca și opoziția pe care am făcut-o la lansarea manifestului ar putea fi
cunoscută și de alții, cari – în posesia mai multor elemente de fapt – ar
putea să-l descopere. Am tras deci concluzia că arestarea și internarea
mea la Tg.Jiu, a fost pusă la cale pentru a împiedica demascarea
provocatorului.
3. Din lagăr am fost eliberat la începutul anului 1941. Eșit afară am luat
imediat contact cu mișcarea, pentru a căpăta muncă. Am primit sarcina să
lucrez pe aceeași linie ca și înainte. (CC al Apărării). Între timp se
produsese conflictul dintre secretariatul partidului și Iancu, apăruse
materialul prin care partidul lua poziție și condamna pe Iancu și mai apoi s-
a produs și căderea lui Iancu, arestat și trimis spre judecare la tribunalul
militar din Ploești. Cum chiar în materialul partidului Iancu nu era demascat
ca provocator ci numai fracționist, s-a pus problema apărării sale. În
rezolvarea acestei probleme CC nu lua nici o măsură, lăsând lucrurile să
lâncezească, ceeace practic ducea la condamnarea sa fără o apărare
organizată. Prin intermediul tov. Bunaciu Avram mi s-a adresat mie atunci
tovarășul Metiu, cerând să-mi vorbească în problema organizării apărării lui
Iancu. Cum tov. Metiu fusese și el demascat și mi se pare chiar exclus din
partid ca fracționist cu ocazia acțiunei întreprinsă împotriva lui Iancu, am
comunicat aceste lucruri tov. Anuța Toma arătând și părerea mea că
apărarea lui Iancu trebuie organizată. Înainte ca tov. Anuța Toma să-mi fi
comunicat ceva referitor la problemele ridicate de tov. Metiu, acesta a venit
la mine și am discutat împreună despre organizarea apărării lui Iancu. În
cadrul acestor discuțiuni tov. Metiu mi-a arătat părerea sa, conform căreia
370

-
ceeace se face cu Iancu este o crimă, că el este victima unui act de
provocare și că provocatorul este Foriș. Eu am ascultat cele spuse fără a-i
comunica nimic din bănuielile mele, dar asigurându-l că voi face tot
posibilul de a se organiza apărarea lui Iancu. După această discuție cu
Metiu, tov. Anuța Toma mi-a comunicat răspunsul secretariatului. Acest
răspuns îmi dădea indicația de a nu lua nici un fel de contact personal cu
Metiu care se face vinovat de fracționism și să iau măsuri pentru
organizarea apărării lui Iancu ceeace am și făcut. Discuțiunile ce am avut
cu Metiu mi-au îngăduit pentru prima dată să fac o legătură între Foriș și
provocatorul despre exitența căruia aveam atât de puternice bănuieli.
4. În iarna anului 1941 (sau 1942 la început) am fost din nou arestat și
internat la Tg.Jiu. Odată cu mine a fost adus în lagăr și Lucrețiu
Pătrășcanu. În timpul internării am discutat de câteva ori incidental
problema provocatorului strecurat în conducerea partidului. Spun incidental
fiindcă eu nu am voit să mă angajez în discuțiuni pe această temă cu
Pătrășcanu dată fiind importanța celui pe care bănuielile mele îl puneau în
cauză. Cu alții această problemă nu am mai discutat, cu atât mai mult cu
cât, datorită unor greșeli săvârșite și de Pătrășcanu și de alți tovi., în lagăr
s-au creat două tabere care se luptau. Din această cauză situația devenise
foarte gravă, partidul în lagăr era desconspirat, administrația știa cine este
și cine nu este în conducere, regimul se înrăutățise. Această stare a durat
până la venirea tov. Gheorghiu-Dej, care eliberat dela Caransebeș, a fost
internat la Tg.Jiu. În vederea însănătoșirii partidului în lagăr tov. Gheorghiu-
Dej a socotit că – între altele – este necesar să se ia contact și cu mine. În
acest scop ne-am făcut o întâlnire în atelierul de pietrărie (deoarece eram
în două grupe diferite: tov. Gheorghiu-Dej era la grupa 3-a iar eu la grupa
1-a unde fusesem trimis de organizația de partid să lucrez).
În cadrul acestei discuțiuni care s-a purtat întâi asupra împrejurărilor și
certurilor din lagăr – tovul Gheorghiu-Dej m-a întrebat și despre căderea
mea. Cum eu aveam încredere în tov. Gheorghiu, i-am povestit despre
bănuielile mele referitoare la existența unui provocator strecurat în
conducerea partidului sau foarte aproape de ea, i-am povestit despre
discuțiile în legătură cu manifestul și de faptul că socotesc internarea mea
o urmare a atitudinii mele în această chestiune, dar nu am vorbit deschis
despre Foriș, de teamă să nu greșesc.
Tov-ul Gheorghiu-Dej mi-a comunicat cu această ocazie că bănuieli de
felul acesta i-a frământat și pe ei în închisoare. Că pentru a le lămuri au
cercetat cu multă atențiune fiecare cădere și că au ajuns la concluzia că
într-adevăr un provocator s-a strecurat în conducerea partidului. Mi-a
povestit cu această ocazie căderea tovarășului Vințe și a tov. Constanța
Crăciun și atitudinea pe care Foriș a avut-o față de susnumita tovarășe. În
sfârșit mi-a spus că a putut sta de vorbă cu tov. Iancu înainte de a fi
executat, demonstrând că toate aceste fapte îl arată pe Foriș ca fiind acel
provocator pe care eu îl bănuiesc numai. Țin minte cuvintele cu cari tov
Gheorghiu și-a încheiat atunci analiza și expunerea faptelor: Ai încredere în
mine? Dacă ai încredere uite acestea sunt concluziunile la cari noi, cei din
371

-
închisoare, am ajuns în urma unei munci migăloase. La care cuvinte eu am
răspuns: „dacă nu pot să am încredere în tine, atunci în cine dracu să mai
pot avea încredere?”
Cum era vorba ca în curând să vie în lagăr o comisie de triere, împreună
cu tov. Gheorghiu am stabilit ce trebuie să fac eu dacă sunt eliberat. Astfel
s-a stabilit ca eu să iau contact cu tov. Emil Bodnăraș care cunoaște
problema și cu care să mă sfătuiesc și să muncesc pentru rezolvarea ei
așa cum se va stabili și cum va fi indicat de împrejurări. Am analizat
împreună ce am de făcut dacă mi se va cere să mă ilegalizez și am ajuns
la concluzia că nu trebuie să mă ilegalizez ci să fac tot ce se poate pentru a
rămâne independent de Foriș, socotind că dacă mă ilegalizez și acesta are
bănuieli față de mine, mă poate face repede să cad. În legătură cu aceasta
am analizat ce am de făcut dacă sunt mobilizat și trimis pe front, primind
instrucțiuni că, dacă nu am încotro, este mai bine să plec pe front decât să
mă ilegalizez, pe front urmând să fac ceiace are de făcut un comunist, în
plus să caut să trec în liniile sovietice și să ajung la Moscova unde să iau
contact cu tovarășii din țară stabiliți acolo și să-i informez despre ceiace
închisorile au reușit să stabilească în legătură cu activitatea lui Foriș.
Peste puțin timp și anume spre sfârșitul verii anului 1943, comisia de
triere m-a pus în libertate. Ajuns la București l-am căutat pe Emil
Bodnăraș (trebuia să-l găsesc prin colonelul Precup) dar nu l-am găsit.
Dealtcum și colonelul Precup nu era atunci în București. Câteva zile după
eliberarea mea am primit ordin de chemare și am plecat, - în Crimeea la o
companie de paza unui depozit de subzistență din Simferopol. Am făcut
încercări de a găsi o modalitate de a trece la partizani sau de a trece linia
frontului însă fără rezultat. Drept urmare nu mi-am putut îndeplini misiunea
de a comunica cele ce fusesem însărcinat să comunic tovarășilor aflați la
Moscova.

Reabilitarea politică a lui Ștefan Foriș

Raport privind cazul Ștefan Foriș. Strict-Secret de Importanță

152)
Deosebită. Nr.1840 din 13. VII.1968
Pe baza hotărârii Prezidiului Permanent al CC al PCR, comisia alcătuită
din tovarășii Gheorghe Stoica, Vasile Patilineț, Ion Popescu-Puțuri, Nicolae
Guină, ajutată de un colectiv de activiști de partid și de stat, a examinat
documentele referitoare la activitatea lui Ștefan Foriș, la împrejurarea
suprimării acestuia și ale dispariției mamei sale.
Timp de un an de zile au fost studiate în acest scop:

152)
F. CC al PCR – Secția Cancelarie- Dosar 66/1968
372

-
 - Documentele aflate în Arhiva CC al PCR privind activitatea lui Ștefan
Foriș în mișcarea muncitorească, inclusiv rapoarte, informări și alte
materiale redactate de el în perioada 1938-1945;
- Lucrările din ancheta desfășurată de Serviciul Secret de Informații și
de organele Securității, referitoare la Victoria Sârbu, Remus Kofler, Nicolae
Petrea și alții, care au făcut parte din CC în perioada războiului;
- Lucrările din ancheta lui Vasile Luca și Teohari Georgescu;
- Declarațiile foștilor polițiști care s-au ocupat de problema comunistă;
- Declarațiile anchetatorilor de la SSI și de la Securitate, care s-au
ocupat de cazul Ștefan Foriș;
Pentru clarificarea unor aspecte s-au purtat discuții cu Teohari
Georgescu, Gheorghe Pintilie, Victoria Sârbu, Nicolae Petrea, Constantin
Carp, Ion Metiu, precum și cu unii din foștii anchetatori de la Securitate.
I
Ștefan Foriș s-a născut la 9 mai 1892, în comuna Tărlungeni, județul
Brașov. A absolvit facultatea de fizico-matematici din Budapesta. El vorbea
limbile maghiară, română, franceză și germană. În primul război mondial a
făcut parte din armata austro-ungară, având gradul de locotenent. A intrat
în mișcarea revoluționară ungară în 1918, iar în anul 1919 a venit în
România, unde a desfășurat activitate publicistică la mai multe ziare și
reviste democratice. În 1921 a fost primit în rândurile PCR, devenind – în
1923 – redactor al ziarului „Munkas”. Începând din acel an a fost arestat și
anchetat de mai multe ori pentru activitatea sa revoluționară. În 1930 a fost
cooptat în CC al partidului, până la dizolvarea acestuia, în urma luptelor
fracționiste. Între 1931-1935 a executat o condamnare de patru ani
închisoare.
Începând din anul 1936 a condus Secția de propagandă și agitație a
partidului, funcție pe care a deținut-o până la 4 aprilie 1944, când a fost
înlăturat în împrejurările cunoscute. După demiterea lui, conducerea
provizorie cu funcții operative l-a folosit timp de o lună, în muncă, la gazeta
„România liberă”, după care a fost izolat și ținut sub supraveghere și pază
permanentă. În câteva rânduri i s-au cerut rapoarte și s-au purtat cu el
discuții referitoare la activitatea pe care a desfășurat-o. Începând de la 26
august 1944, i s-au permis plimbări în oraș, dar numai însoțit. Din a doua
jumătate a lunii septembrie a fost ridicat de la locuință și închis în arestul
Comandamentului Formațiunilor de luptă patriotică. La începutul lunii
ianuarie 1945 a fost pus în libertate. La 23 martrie același an a fost arestat
de către Siguranță, fiind bănuit că ar fi redactat un manifest îndreptat
împotriva conducerii PCR; a fost pus în libertate după circa 20 de zile,
nedovedindu-se vinovăția lui.
La 9 iunie 1945, din indicația lui Gheorghe Gheorghiu-Dej a fost ridicat
de pe stradă de Gh. Pinitilie, însoțit de alte persoane (Stenograma relatării
lui Gh. Pintilie, în fața comisiei). După ce a fost ținut închis timp de un an,
373

-
în vara lui 1946 s-a hotărât de către Gheorghiu-Dej, Teohari Georgescu,
Ana Pauker și Vasile Luca suprimarea lui Ștefan Foriș. (Stenograma
relatării lui Teohari Georgescu, făcută în fața comisiei). Execuția a fost
săvârșită de către Gh. Pintilie ajutat de către șoferul său. Neciu Dumitru,
prin lovituri repetate cu o rangă de fier. Cadavrul a fost aruncat într-o
groapă dinainte făcută, în clădirea unde a fost ucis. La câteva zile după
omorârea lui Foriș Ștefan, au fost ucise în același loc și în același mod alte
perosane, dintre care a fost identificat numai Pârgariu .N. Toți trei au fost
aruncați în aceeași groapă și acoperiți cu pământ și moloz. (Stenograma
relatării lui Gh.Pintilie făcută în fața comisiei).
Cu privire la dispariția mamei lui Ștefan Foriș, s-a stabilit că, întrucât
venise în repetate rânduri la sediul CC, plângând și cerând din stradă să i
se redea fiul, a fost ridicată în vara anului 1946 și trimisă la Oradea, în
supravegherea Comitetului de partid local. După cum declară Zoltan Eidlitz,
fost secretar cu probleme de cadre la Comitetul PCR Bihor și Adolf Vogel,
în Casa căruia a fost instalată mama lui Foriș, rezultă că, la începutul
anului 1947, aceasta ar fi decedat. Întrucât fusese adusă în Oradea în
condiții deosebite – după cum declară cei de mai sus – era necesar ca și
dispariția ei să se producă la fel; pentru a șterge orice urmă. Cadavrul a
fost aruncat în râul Crișul Repede cu un pietroi legat de gât. (Declarațiile lui
Laurențiu Cziko, Zoltan Eidlitz, Dumitru Cernicica, fost secretar al
Comitetului județean PCR Bihor și Adolf Vogel).
II
În perioada 1940-1944, pe baza aprecierilor făcute de unii comuniști
aflați în închisori cât și de unii care activau în afară, s-a acreditat ideia că
Ștefan Foriș, care în acea perioadă îndeplinea funcția de Secretar general
al partidului, era agent al Siguranței și că desfășura activitate trădătoare în
rândurile partidului. Documentele aflate în arhiva CC al PCR, lucrările de
anchetă desfășurate de SSI și organele Siguranței, declarațiile foștilor
polițiști care s-au ocupat de problema comunistă, cât și relatările făcute
comisiei de către cei care au lucrat alături de Ștefan Foriș, atestă în modul
cel mai convingător că învinuirea ce i s-a dat acestuia, că a fost agent
informator al Siguranței este neîntemeiată.
Una din împrejurările pe baza cărora s-a acreditat ideia că Ștefan Foriș
a fost agent al Siguranței era legată de faptul că în anul 1941 a fost arestat
întregul Secretariat al partidului, cu excepția lui. Suspiciunea s-a creat prin
aceea că Ștefan Foriș a insistat foarte mult să cunoască locuința unde se
adăpostea Iosif Chișinevschi, deși regulile conspirativității interziceau
asemenea vizite. (Dosar nr.4009, vol. 2 pag.79). Arestarea Secretariatului
CC al PCR așa cum rezultă din declarațiile foștilor polițiști, ce au activat în
brigada anticomunistă, confirmate de documente întocmite în acea
perioadă de organele Siguranței, s-a produs în împrejurări care exclud
vinovăția lui Ștefan Foriș. Grupul de persoane care a apărut în obiectivul
Siguranței Generale la începutul lunii ianuarie 1941 a fost dat de Rech
374

-
Ștefan, informator al Siguranței din Galați, care avea cunoștință despre o
întâlnire în București între tehnicul regionalei Dunărea de Jos și tehnicul
central al PCR. Acesta din urmă era Thea Lupu Roitman, nepoata lui Iosif
Chișinevschi, care a fost apoi permanent supravegheată.
Teohari Georgescu, Paraschiva Abraham, Iosif Roitman (Iosif
Chișinevschi) și Gavril Birtaș au apărut în obiectivele Siguranței generale,
atunci când a fost arestată Thea Lupu Roitman, în casa căreia, a doua zi
după ridicarea ei, au fost arestați Teohari Georgescu și Paraschiva
Abraham. În legătură cu arestarea lui Teohari Georgescu, din documente
reiese că Ștefan Foriș luase măsuri pentru a preveni căderea acestuia, dar
nu a reușit, chiar din cauza lui Teohari Georgescu, care s-a dus la întâlnire
cu o întârziere de circa 2 ore. De altfel, Teohari Georgescu s-a interesat în
timpul cât era ministru de interne despre cauzele căderii sale și a celorlalți
membri ai Secretariatului, interogând personal pe fostul polițist, Taflaru Ion,
pentru a constata dacă Ștefan Foriș a fost sau nu amestecat în această
cădere și a ajuns la un rezultat negativ. Referitor la faptul că, din cauza lui
Ștefan Foriș, Siguranța ar fi efectuat numeroase arestări în rândurile
comuniștilor, în perioada 1940—1944, din lucrările studiate, rezultă
următoarele:
a/ Siguranța a descoperit organizația de partid a Sectorului III Albastru,
pe baza datelor furnizate de Toma Gheorghe, agent informator, pe care le
obținea de la prietenul său, Toacă Ilie, ce avea legături cu organizația
respectivă.
b/ Una din cauzele căderii în 1942, a unor activiști ai Comitetului
județean PCR Ilfov, în frunte cu Petre Gheorghe, a constituit-o și fricțiunile
existente între Ștefan Foriș și alți membri ai conducerii partidului, pe de o
parte, și Petre Gheorghe, Metiu Ion, Pavel Ștefan și alți membri ai
Comitetului județean Ilfov, pe de altă parte, fricțiuni, care în cele din urmă
au dus la dizolvarea Comitetului județean și suspendarea din muncă a lui
Petre Gheorghe. Fiind izolat de partid și dorind să activeze, Petre
Gheorghe face cunoștința conducerii partidului și împotriva sfaturilor date
chiar de grupul său a intrat în legătură cu unii activiști ai P.C.Bulgar, venind
prin Dobrogea, printre care un anume Atanasof Nicolae. Aceștia erau puși
în urmărire încă din Bulgaria de către Gestapou și poliția bulgară care au
informat și Siguranța română, organizându-se arestarea lor la Constanța.
Documentele întocmite în anul 1942 de către Gestapou, Poliția bulgară și
SSI confirmă că arestarea lui Petre Gheorghe s-a produs din motivele
arătate mai sus, Foris Ștefan neavând nici un fel de amestec.
c/ Acuzația că Ștefan Foriș apăra pe provocatori, a pornit de la faptul că
el nu a fost de acord cu propunerea lui Petre Gheorghe de a suprima pe
Anton Moisescu, bănuit că ar fi fost provocator. Întrucât nu exista nici o
dovadă concretă în acest sens, Ștefan Foriș a cerut să se facă o anchetă
serioasă și totodată, pentru a-l feri pe Moisescu de pericolul uciderii, a luat
măsura trimiterii lui în provincie.
d/ Căderea unei părți din arhiva CC al PCR și al unor activiști de partid
care lucrau pe linia Apărării Patriotice s-a produs în anul 1943, cu ocazia
375

-
mutării tov, Constantin Pârvulescu într-o altă locuință. Acesta, împreună cu
tehnica, au pierdut în taxiul cu care s-au deplasat, un plic cu mai multe
documente de partid, despre unii comuniști de la Institutul de Statistică.
Șoferul taxiului a predat plicul organelor de stat care au reușit să identifice
o parte dintre comuniștii de la Statistică, dintre care și pe Mircea Biji. În
timpul bătăilor el și-a recunoscut activitatea comunistă, precum și a altora,
indicând casa lui Wexler, în care se țineau numeroase ședințe de partid.
Cu prilejul percheziției făcute de Siguranță a fost găsită și confiscată acea
parte din arhiva de partid, care nu era introdusă în ascunzătorile special
amenajate. Din documente nu rezultă nici o vinovăție a lui Foriș Ștefan cu
privire la căderea arhivei.
În perioada războiului, profitând de existența fricțiunilor, de lipsa de
vigilență a celor din conducerea partidului, Siguranța a reușit să recruteze
un număr însemnat de informatori, dintre care unii cu funcții de
răaspundere în partrid sau pe linia organizațiilor de masă. Printre aceștia
se aflau: Tudor Nicu în timp ce era secretar delegat al organizației PCR a
Capitalei și membru al CC al partidului; Tuță Petre, secretarul celulei
comuniste din atelierele Grivița – Secția I-a locomotive; Melinte Petre;
Kendler Samy, casier central.
La cele de mai sus trebuie menționat că:
- Ștefan Foriș s-a înapoiat în țară din URSS la sfârșitul lunii decembrie
1940, iar Siguranța a avut unele informații nemijlocite despre acesta, abia
în mai 1942 și cu această ocazie s-a dat un ordin circular de urmărirea lui.
Asemenea ordine au fost date în repetate rânduri până la 23 August 1944.
Deși a fost schimbat din funcția de Secretar general în aprilie 1944,
Siguranța a aflat despre aceasta, numai în a doua jumătate a lunii august
1944. Din documente rezultă că nici una din persoanele cu care Ștefan
Foriș a avut conflicte nu a fost arestată de Siguranță.
Gheorghe Pintilie, care după 23 August s-a ocupat intens de a găsi
dovezi cu privire la vinovăția lui Ștefan Foriș a declarat în fața comisiei că
în zadar vor fi verificate documentele și vor continua cercetările, deoarece
nu se va găsi nici o dovadă în privința faptului că acesta a fost agent al
Siguranței. El își bazează informația pe numeroasele investigații făcute cu
întregul aparat al Securității, pe care l-a avut în subordine.
III
Ștefan Foriș era cunoscut ca un om pregătit din punct de vedere
ideoloigic și politic, meticulos în întocmirea materialelor; mărturie în acest
sens stau documentele de partid din perioada respectivă, în elaborarea
cărora el a avut contribuția principală. Din studiul întreprins rezultă însă că
în activitatea lui au existat greșeli grave datorate unor trăsături negative ale
caracterlui său, unor metode nepartinice în muncă, împingând partidul la
dezorganizare. Din cauza vanității și impulsivității manifestate în condițiile
extrem de grele ale evenimentelor de la începutul celui de-al doilea război
mondial, ale dictaturii militaro-fasciste și prezenței trupelor hitleriste în țară,
376

-
Ștefan Foriș a creiat nemulțumiri în rândul cadrelor de bază ale partidului și
de asemenea a încălcat – în munca organizatorică – unele reguli ale
conspirativității.
Datorită birocratismului excesiv, el cerea din partea organizațiilor de
partid și activiștilor, rapoarte și informări amănunțite; rămânea zile întregi în
casă pentru a redacta lungi instrucțiuni, organiza numeroase ședințe pe
probleme diverse, se stenografiau discuțiile și se întocmeau procese
verbale detaliate. În afară de faptul că asemenea metode l-au lipsit de
contactul viu cu activul și cu organizațiile de partid mult timp în detrimentul
activității concrete de organizare a celor mai eficiente forme ale luptei
partidului, o parte din materialele scrise au căzut în mâinile Siguranței, fiind
folosite de aparatul de stat antonescian pentru a lovi mai tare partidul.
În calitate de Secretar general al CC, purta întreaga răspundere pentru
pierderile suferite, pentru faptul că în conducerea partidului sau în preajma
ei s-au strecurat agenți ai organelor represive ale dictaturii antonesciene.
Depășind limitele exigenței partinice, el a manifestat în relațiile cu activul de
partid și cu aparatul tehnic metode prusace, de jignire și umilire a
tovarășilor, prin critici și aprecieri dure, adesea făcute în scris, care în loc
să ajute cadrele, pentru a-și lichida lipsurile și greșelile, le produceau
nemulțumiri, le demobilizau și le demoralizau. Practica suspendării din
muncă până la prezentarea unei autocritici scrise a dus la neînțelegeri și
conflicte cu diferiți activiști. Îndepărtând din muncă pe cei ce nu-i
împărtășeau punctul de vedere, el revenea însă asupra hotărârii luate dacă
cel în cauză renunța la păreri și i se asocia. Aceste metode au creiat în
partid o atmosferă nesănătoasă, de suspiciuni și intrigă, de dispute
violente, care au mers până la fracționarea unor organizații, cum s-a
întâmplat cu organizațiile din orașul București și județul Ilfov.
În lumina celor de mai sus, actul demiterii lui Ștefan Foriș la 4 aprilie
1944, din funcția de Secretar general al partidului a fost pe deplin
îndreptățit și necesar pentru lichidarea convulsiilor din partid, pentru a-i
reda unitatea de acțiune, capacitatea combativă și mobilizatoare. Aceasta
nu justifică însă acțiunea manifestată față de Ștefan Foriș. Fără a se
organiza o cercetare profundă, cu toate mijloacele avute la dispoziție după
eliberare și mai ales după instaurarea guvernului democratic de la 6 martie
1945, luându-se drept bază vechi supoziții, amplificate de patimi și alte
elemente subiective, încălcându-se regulile partinității, spiritul de legalitate
și dreptate, i s-a aplicat lui Ștefan Foriș în mod arbitrar și monstruos,
pedeapsa capitală.
În decursul anilor partidul a fost dezinformat, acreditându-se ideia că
fiind vorba de un „trădător”, la noi nu s-au comis ilegalități, nu au fost
încălcate normele vieții interne de partid, ale legalității și eticei socialiste.
Între anii 1954-1964 în materialele de partid, s-au difuzat larg aceste teze
subiectiviste, s-au publicat articole și cuvântări, s-au făcut expuneri în
cadrul învățământului de partid și de stat; aproape la toate plenarele CC al
377

-
partidului din acestă perioadă s-a subliniat că este o fericire pentru partidul
nostru că în România nu s-au produs ilegalități, că nu avem de reabilitat pe
nimeni „post-mortem”.
Studiul întreprins de comisia instituită de Prezidiul Permanent al CC al
PCR, dimpotrivă, scoate la iveală că, prin suprimarea lui Ștefan Foriș,
intervenită în condițiile când partidul nostru era un partid de guvernământ,
când existau posibilități de a întreprinde investigații obiective s-a comis o
crimă monstruoasă. Nu există nici un document, nici un fel de mărturie că
ar fi fost vreodată examinate și discutate problemele privitoare la
soluționarea cazului Ștefan Foriș de către plenul conducerii partidului, care
a fost lipsit astfel de cunoașterea adevărului, asupra activității desfășurate
de acest fost Secretar general. Tot atât de grav este și faptul că în perioada
1949-1954 s-au făcut eforturi de a se obține cu orice preț „dovezi” pentru
justificarea asasinării lui Ștefan Foriș. Au fost arestați unii din activiștii de
partid care au lucrat cu el între anii 1940-1944. Din materialele studiate
rezultă că aceștia au fost anchetați sub presiuni morale și fizice care
frizează cele mai elementare reguli umanitare, tocmai pentru a-i determina
să declare că Ștefan Foriș ar fi fost agent de siguranță și ar fi desfășurat o
activitate antipartinică, dușmănoasă. În acest fel s-a creiat pericolul
subminării prestigiului și autorității partidului.
Pentru înlăturarea urmărilor cauzate prin încălcarea normelor de partid,
propunem:
1. Să fie condamnată acțiunea de ucidere a lui Ștefan Foriș fără
efectuarea unei anchete și fără o hotărâre judecătorească, anchetă și
judecată care erau posibile, datorită faptului că partidul, în vara anului
1946, - când s-a comis asasinatul – era partid de guvernământ.
2. Să fie reabilitat Ștefan Foriș și să i se redea calitatea de membru de
partid post-mortem, cu vechimea respectivă.
3. Să fie redată calitatea de membru de partid, tovarășilor: Victoria
Sârbu, Petrea Nicolae, Carp Constantin.
4. Organele de stat de resort să anuleze hotărârile judecătorești
pronunțate în procesele înscenate acestora.
5. Colegiul Central de Partid să rezolve situația și a celorlalte persoane
care au lucrat cu Ștefan Foriș și care, ca o consecință a acestui fapt, se
găsesc acum în afara prtidului.
6. Osemintele lui Ștefan Foriș să fie depuse la Monumentul eroilor luptei
pentru libertatea poporului și a patriei, pentru socialism.
7. Rezultatul cercetărilor Comisiei de partid, instituită de Prezidiul
Permanent, al CC al PCR, să fie supus plenarei CC al PCR, după care,
într-o formă adecvată, să fie adus la cunoștința organelor și organizațiilor
de partid.
/Urmează semnăturile membrilor Comisiei/

378

-
Arestarea. Anchetarea. Judecarea. Asasinarea și reabilitarea lui
Lucrețiu Pătrășcanu

Rezoluția Conferinței Plenare a C.C. al P.C.d.R în chestiunea

avocatului Lucrețiu Pătrășcanu și trimiterea lui în munca de jos.
153)
Februarie 1939
1. Conferința stabilește ca și Rezoluția C.C. (articolul tov. B. Stefanov)
că în timpul alegerilor de sub guvernul Tătărăscu nimeni nu a avut o
atitudine justă. C.C. în urma unei analize a atitudinii din timpul alegerilor a
arătat în rezoluția sa greșelile cu scopul de a se trage învățămintele
necesare. Este greșit de a trage de aci concluzia – precum o face tov. T.
/T= Lucrețiu Pătrășcanu – n.n./ că el ar fi avut dreptate.
2. Preconizând ruperea legăturilor cu p.n.ț., dacă nu renunță la pactul de
„neagresiune” cu garda de fier și recomandând un bloc cu p.s.d. în alegeri,
fără să țină cont de atitudinea conducătorilor reacționari ai p.s.d. și de
acordul încheiat de p.s.d. cu Ghelerteriștii pe baza „frontului proletarian” și
„listelor de clasă”, cerând dela P.C.R. să voteze aceste liste. Având în
vedere că tov. T. persistă și astăzi în „dreptatea” lui, aceasta înseamnă că
nici astăzi nu pricepe problema frontului unic și frontului popular în
România. Rezoluția C.C. stabilește o atitudine diferențiată față de
conducătorii p.s.d., adică clădirea frontului unic pe baza luptei contra
conducătorilor reacționari, capitulanți din p.s.d. și a elementelor troțchiste
care merg împreună cu troțchiștii Dr. Ghelerter, Voitech, etc. Tov. T. în loc
să supuie atitudinea sa la aceeași critică ca și C.C. în vederea găsirii liniei
juste în lupta noastră împotriva fascismului, gărzilor de fier, dictaturii
Regale, etc., caută să găsească în rez. C.C. puncte de sprijin pentru
justificarea liniei lui greșite. De ex. din punctul referitor la atitudinea noastră
față de conducătorii reacționari din p.n.ț. atunci când aceștia n-au vrut să
rupă pactul de „neagresiune” cu garda de fier, tov. T. deduce că el a avut
dreptate atunci când cerea să se rupă legăturile cu întregul p.n.ț. cu toate
că rezoluția stabilește marea importanță a țărănimei ca aliată principală a
clasei muncitoare în lupta contra fascismului, deci cuprinderea p.n.ț. în
frontul popular antifascist.
3. Ca urmare a nerecunoașterii greșelilor, tov. T. le repetă din nou.
a) atitudinea față de partidul național țărănesc în legătură cu proectata
demonstrație a p.n.ț. cu ocazia prezentării memoriului către Rege,
b) caracterizarea dictaturei Regale și aruncarea ei într-o oală cu
regimurile din țările balcanice (el nu vede deosebirile; dictatură monarho-
militaro-fascistă în Grecia, în frunte cu Metaxas, agentul Germaniei
fasciste, regimul militaro-fascist în Bulgaria revizionistă, aliata axei Berlin-

153)
F. CC al PCR – Secția Cancelarie- Dosar 8/1939

379

-
Roma, regimul pro-fascist în Iugoslavia, cu o orientare mult mai hotărâtă
spre Germania și Italia fascistă). Tov. T. nici în ultima lui scrisoare nu vede
nici o deosebire între dictatura Regală, reprezentată astăzi prin F.R.N. și
garda de fier. Repetarea atitudinei din timpul campaniei pentru
Cehoslovacia.
Conferința respinge afirmațiile tov. T. că:
a) partidul a dat ordin ca Maniu să fie lăudat ca fiind un democrat
consecvent,
b) că Regele și guvernul să fie lăudat cu ocazia măsurilor luate contra
gărzii de fier,
c) ca să se trimeată Regelui sau lui Ralea telegrame omagiale. Aceste
afirmații calomnioase face conferinței impresia că tov. T. e de rea credință,
deoarece ar fi putut să afle că atât secretariatul C.C., cât și organizația
Bucureștiului au condamnat toate manifestările de capitulare față de
dictatura Regală.
5. Conferința condamnă atitudinea de neîncredere și desconsiderare a
tov. T., față de organele de conducere ale P.C.R. și felul lui de a discuta
(sistemul de scrisori către Biroul Politic și Internaționala Comunistă) și
aprobă răspunsul tov. B. Stefanov în numele C.C. că nu se face nici o
corespondență peste capul secretariatului C.C., iar tov. T. găsește
răspunsul la scrisorile lui în articolele publicate de tov. B. Stefanov și în
documentele C.C. Pe de altă parte blamează trimiterea scerisorilor, mai cu
seamă a rezoluției Comisiei, un document intern de partid, prin căile
particulare necontrolate de organele partidului.
6. Tov. T. în loc să desfășoare o activitate cu munca concretă
încredințată lui, s-a ocupat tot timpul cu o corespondență
necorespunzătoare unui activist de partid, iar faptul că nu are încrederea
imediată a partidului l-a împiedicat să-și însușească linia partidului.
Această atitudine a tov. T. ia un sectarism mulțumit de sine în legătură cu
munca lui pe linia păcii, între avocați, ofițeri etc. Conferința PCR condamnă
atitudinea și inactivitatea tovului T., însărcinează comitetului organizației
Bucureștiului să-i dea o muncă concretă prin care să se dovedească în
practică recunoașterea greșelilor făcute și schimbarea atitudinei sale față
de partid și organele lui. Conferința avertizează pe tov. T. că stăruind pe
mai departe în atitudinea lui de astăzi se depărtează din ce în ce mai mult
de disciplina și linia partidului.

380

-
 Raport referitor la Comisia pentru anchetarea lui Lucrețiu
Pătrășcanu

Raport. Strict Secret. Arhiva Biroului Politic al CC al PCR.

154)
Nr.10 din 8.VI.1952
Din însărcinarea Secretariatului Comitetului Central al CC al PMR s-a
alcătuit o comisie pentru a ancheta atitudinea dușmănoasă a lui Lucrețiu
Pătrășcanu față de linia politică și sarcinile Partidului nostru. Comisia luând
în cercetare activitatea lui Pătrășcanu, atât în Partid cât și în aparatul de
Stat a constat că L. Pătrășcanu a alunecat dela linia și interesele Partidului
și ale clasei muncitoare și a ajuns în tabăra dușmanilor de clasă.
Cercetările comisiei asupra atitudinii și faptelor lui Pătrășcanu s-a extins în
ultimii ani când pe arena internațională luptele între cele două tabere se
ascuțeau din ce în ce mai mult; pe de o parte lagărul reacționarilor
provocatori de războaie în frunte cu imperialismul american, iar pe de altă
parte lagărul democrației, apărător al păcii și independenței naționale a
popoarelor, în frunte cu URSS. În această viguroasă și mare luptă pe care
popoarele lumii o duc pentru apărarea păcii, rolul României în marele front
antiimperialist este foarte important. În timp ce pe arena internațională
popoarele lumii în frunte cu URSS își încordează forțele pentru apărarea
păcii și demascarea ațâțătorilor imperialiști de război, în timp ce în țara
noastră lupta de clasă se ascute atât la orașe cât și la sate, în timp ce
clasa muncitoare în frunte cu Partidul ei de avantgardă, sprijinită de
întregul popor muncitor luptă pentru întărirea tinerii noastre republici
populare, creind astfel condițiunile pentru construirea socialismului în țara
noastră, în timp ce reacțiunea internă sprijinită de imperialismul străin, face
totul pentru a sabota și împiedica sforțările poporului muncitor pentru a-și
îmbunătăți condițiunile de viață, reacțiunea a găsit în Pătrășcanu un sprijin
deosebit și care, folosind poziția lui atât în Partid cât și în aparatul de stat, l-
a folosit pentru a lovi în interesele clasei muncitoare și a poporului nostru.
/Frazeologie fără probe și conținut –n.n./
1. Cu toate că era membru al CC al Partidului nostru, Pătrășcanu nu a
însușit linia politică și sarcinile Partidului. În desfășurarea evenimentelor,
când situația era cea mai grea când erau de luat hotărâri importante
politice, Pătrășcanu se situa pe o linie potrivnică Partidului. Astfel, atunci
când Partidul nostru a pus problema demascării vârfurilor reacționare ale
burgheziei din țara noastră, Pătrășcanu a pus problema de colaborare cu
întreaga burghezie. El neagă rolul clasei muncitoare și al Partidului ei. El
nu recunoaște că rolul progresist al burgheziei românești a încetat de mult.
Neîncrederea lui în forțele clasei muncitoare se vede destul de clar în

154)
F. CC al PCR – Secția Cancelarie - Dosar 86/1952

381

-
cărțile lui ca „Probleme economice după cel de-al doilea război mondial”
cât și „Un veac de frământări sociale”, în care se minimalizează rolul clasei
muncitoare și Partidului ei și se preamărește rolul burgheziei. Aici este
origina alunecării lui spre colaborare cu burghezia ca un tot, neîncrederea
în clasa muncitoare și în Partidul ei, iar ca urmare însușirea liniei politice a
burgheziei.
a) Astfel, atunci când interesele poporului muncitor cereau un control
asupra procesului de distribuire a mărfurilor, Pătrășcanu a ridicat în cadrul
Conferinței Naționale a Partidului problema comerțului liber care era linia
burgheziei reacționare și a marilor speculanți, dar care lovea în interesele
poporului.
b) Pentru a lovi în stabilizare, Pătrășcanu a aruncat necesitatea de a se
arunca aur pe piață care să absoarbă numerarul existent, ceeace ar fi
însemnat o nouă inflație.
c) Ca urmare a neîncrederii în forțele clasei muncitoare, Pătrășcanu s-a
situat pe linia burgheziei reacționare, pe linia naționalistă-șovină, ce reiese
clar din discursul prezentat la Cluj și în alte părți ale Ardealului, devenind
purtătorul de cuvânt al ațâțătorilor la ură împotriva naționalităților
conlocuitoare.
d) În timp ce reacțiunea ducea un atac concentrat pentru subminarea și
răsturnarea guvernului democratic, Pătrășcanu a prezentat la prima
Plenară a CC al PCR demisia sa din guvern, susținând în felul acesta
acțiunea reacțiunii de răsturnare a guvernului democratic, și numai de
teamă ca să nu fie descoperit ca dușman, a acceptat să revie asupra
demisiei.
2. În timp ce poporul muncitor aștepta ca o dreaptă satisfacție trimiterea
în fața Tribunalului Poporului a marilor criminali de război și a trădătorilor
de țară care au împins țara și poporul nostru spre dezastru, aruncându-l în
război contra popoarelor pașnice popoare sovietice /care ne-au răpit
Basarabia, Bucovina și ținutul Herței – n.n./, Lucrețiu Pătrășcanu folosind
poziția sa ca ministru al justiției, a sabotat aplicarea Legii, a făcut totul
pentru a salva criminalii de război și pe vinovații de dezastrul țării,
dizolvând în cele din urmă însuși Tribunalul Poporului. Astfel, Pătrășcanu a
sustras dela dreapta și justa judecată a Tribunalului Poporului loturi întregi
de criminali de război, a făcut intervenții personale pe lângă acuzatorii
publici în interesul criminalilor de război, ca general Aramă, Maior Creraru,
ziaristul Popa și alții. La intervenția lui întregul corp al magistraților care a
făcut crime odioase pe frontul dela Răsărit, a scăpat de judecată.
3. Lucrețiu Pătrășcanu s-a înconjurat la Ministerul de Justiție de
elemente reacționare, dușmănoase și conrupte și cu ajutorul lor a menținut
împotriva liniei Partidului și hotărârilor guvernului vechiul aparat în
Ministerul de Justiție, aparat care a servit interesele reacțiunii, scăpând
dela judecată pe criminali, sabotori, fasciști și speculanți, dar urmărind pe
muncitori și țărani săraci, care au luptat împotriva moșierilor și care au
ajutat la desăvârșirea reformei agrare. Astfel au fost condamnați sute de
382

-
țărani săraci care au luat parte la desăvârșirea reformei agrare. Este
cunoscut tuturor că în timp ce speculanții intrau pe o ușă și eșeau pe alta,
pentru provocări făcute de fasciști în timpul lui Rădescu, muncitori și țărani
erau condamnați la pedepse cu închisoare. /În volumul doi voi publica
unele documente, în care se arată că datorită Legilor patronate de
Gheorghiu Dej au fost condamnați la închisoare, cu confiscarea pământului
și a locuinței, lăsându-le pe drumuri familiile, mii de țărani, din cei săraci (în
afară de chiaburi), nevinovați, doar pentru simplul fapt că au spus vecinului
(care i-a turnat la Securitate) că în gospodăria colectivă se va trăi prost –
n.n./. La Ministerul de Justiție, s-a izolat complect de organizația de Partid
și a făcut chiar totul pentru a împiedica munca Partidului în cadrul
Ministerului.
4. Însușirea liniei politice și apărarea intereselor burgheziei reacționare
atât în partid cât și în fața masselor populare, l-au dus pe Pătrășcanu la
legătură și colaborare directă atât cu dușmanul de clasă cât și cu agentura
de spionaj a puterilor străine. Înconjurat de spioni, Pătrășcanu, care
întreținea legături cu trădătorii fugiți în străinătate ca Vișoianu și alții, l-a
asistat și ajutat pe Sabin Manoilă să fugă ilegal din țară. Provenit dintr-o
familie mic-burgheză, înconjurat de elemente burgheze reacționare /Și
Marx și Engels și Lenin proveneau din aceeași categorie ca L. Pătrășcanu
– n.n./ și influențat de aceștia, el a moștenit și însușit din acest mediu toate
aspectele negative care îi sunt specifice: element îngâmfat, pozează în
mare teoretician înfumurat. Astfel, fără o documentare serioasă a scris
câteva cărți confuze și greșite din punct de vedere marxist, care oglindesc
atât superficialitatea sa cât și linia sa dușmănoasă clasei muncitoare și
Partidului ei. /Fiind un intelectual de frunte, era normal să scrie. Oare, el
(adică un intelectual) a scris nedocumentat, superficial, (deci nu se
pricepea să scrie), dar Gheorghiu-Dej (electrician) a putut scrie o „operă”?
Poate, pentru că și Elena Ceaușescu a fost „academician”, „savant de
renume mondial”, (având însă la bază doar cursul elementar neterminat –
n.n./. Element carierist, frământat cu chestii personale, manifestând
tendințe de a parveni la posturi și mai mari /era singurul intelectual (cu
studii universitare) din conducerea PCR, deci era normal să pretindă funcții
potrivit pregătirii sale. Când Gheorghiu-Dej a conceput acest material, nu s-
o fi gândit, cumva, că el, electrician doar, merita cea mai înaltă funcție din
Stat, dar Pătrășcanu nu avea dreptul la o funcție mai mare? – n.n./,
frământat zile întregi că dece nu i-a apărut portretul în cutare sau cutare
ziar.
Relațiile pe care Pătrășcanu le avea cu anumite elemente burgheze, le-
a folosit pentru a se pune la adăpost, în timpul prigoanei cele mai sălbatice
contra comuniștilor. În timp ce tovii noștri erau condamnați la moarte și
executați de călăul Antonescu, Pătrășcanu, cu consimțământul lui
Antonescu a stat aproape în tot timpul războiului la Poiana Țapului și scria
cărți proslăvind burghezia română. În timpul cercetărilor, Pătrășcanu s-a
comportat ca un adevărat dușman. Tot timpul a fost nesincer, căutând să
deruteze comisia, recunoscând faptele lui numai în măsura în care comisia
a produs dovezi. Astfel, comisia a fost nevoită să recurgă la confruntări
383

-
/smulse prin schingiuiri fizice și morale – n.n./ cu unul dintre colaboratorii
săi intimi și spion al puterilor străine. S-a răpit astfel o mulțime de timp din
cauza tărăgănării cercetărilor din partea lui.
Concluzii:
1) Comisia a stabilit că Pătrășcanu este un element străin de interesele
clasei muncitoare, strecurat în Partidul nostru pentru a introduce linia
dușmanului de clasă.
2) În cursul cercetărilor s-a stabilit că devierile lui Pătrășcanu dela linia
politică a Partidului nu sunt întâmplătoare, ci ele sunt legate de ascuțirea
luptei de clasă din țara noastră, de disperarea burgheziei care recurge la
toate metodele, folosind orice posibilitate, spre a-și păstra și recâștiga
pozițiile pierdute.
3) Din faptele enumerate mai sus apare clar poziția lui Pătrășcanu de a
apăra pozițiile clasei burgheze, poziție dușmănoasă clasei muncitoare,
Partidului nostru și cuceririlor democratice, realizate de poporul nostru prin
lupte.
Propuneri:
1) Excuderea din Partrid a lui Lucrețiu Pătrășcanu.
2) Demascarea lui în fața Partidului și a întregului popor prin organele
Partidului ca dușman al clasei muncitoare și al Partidului nostru.
3) Să fie prelucrat cazul Pătrășcanu cu întreg Partidul, folosind acest
material pentru ascuțirea vigilenței de clasă și de P.
4) Să fie judecat și pedepsit ca dușman și spion al burgheziei în sânul
Partidului clasei muncitoare.

Protocol Nr.18 al ședinței Biroului Politic al CC al PMR din 2

155)
Septembrie 1953
Au fost prezenți tovarășii: Gh. Gheorghiu-Dej, Iosif Chișinevschi, Gh.
Apostol, Miron Constantinescu, Chivu Stoica, Petre Borilă, Constantin
Pârvulescu și Dumitru Coliu. Prezidează tov. Gheorghiu-Dej.
Ordinea de zi: Probleme legate de pregătirea unor procese privind
grupuri de spioni. Tov. Gheorghiu-Dej informează Biroul Politic că o serie
de procese ale unor agenturi imperialiste, descoperite în țara noastră, sunt
aproape gata spre a fi judecate.
1) În legătură cu grupurile de spionaj în slujba diferitelor state
imperialiste, propune să se treacă de îndată la organizarea proceselor.
Întrucât sunt mulți indivizi implicați în aceste procese, pedepsele să fie
astfel gradate, încât numai inculpații cei mai vinovați să primească
pedeapsa capitală, pentru a constitui un avertisment pentru cei ce mai au
de gând să facă spionaj în slujba imperialiștilor; ceilalți să primească
condamnări la închisoare pe diferite durate. Biroul Politic aprobă
propunerile făcute de tov. Gheorghiu-Dej.

155)
F. CC al PCR – Secția Cancelarie - Dosar 7/1953
384

-
 2) În legătură cu banda Pătrășcanu, a cărei anchetare și judecare a fost
tărăgănată ani de zile de Teohari Georgescu, tov. Gheorghiu-Dej
informează Biroul Politic, că în ultimul timp s-au descoperit și stabilit toate
elementele care arată că este vorba de un grup de dușmani deosebit de
periculoși, care, în solda imperialiștilor, au intenționat răsturnarea regimului
de democrație populară prin mijloace criminale. Biroul Politic însărcinează
pe tov. I. Chișinevschi și P. Borilă să studieze documentele anchetei și să
asigure justa întocmire a materialului pentru proces, în așa fel încât
procesul să fie o lovitură dată imperialiștilor și încercărilor lor de a restabili
în țara noastră vechea orânduire, să demaște activitatea cercurilor
imperialiste, îndeosebi americane. Procesul trebue să fie o mare acțiune
politică, să ridice vigilența partidului, a clasei muncitoare, a poporului și să
întărească încrederea oamenilor muncii în organele statului nostru, în forța
regimului democrat popular.
156)
Protocol Nr.12 bis al ședinței Biroului Politic din 18 III.1954
Ordinea de zi: Propuneri în legătură cu procesele grupului de spioni în
frunte cu Pătrășcanu și grupului de spioni sioniști.
În urma discuțiilor ce au avut loc, Biroul Politic hotărăște:
a) Să se treacă la judecarea procesului grupului de spioni în frunte cu
Pătrășcanu. Procesul să aibă un caracter închis, urmând să se comunice
un scurt comunicat în presă.
/Semnează membrii Biroului Politic – n.n./
La 27 martie 1954, Soltuţiu şi Moraru, anchetatorii lui Pătrăşcanu,
finalizând cercetările au transmis dosarul instanţei de judecată.

Referat însoțit de dosarul cu sentința nr.49 a Tribunalului Suprem

al RPR privind procesul în cazul Lucrețiu Pătrășcanu și a celorlalți
acuzați în acest proces. Broșură. Act de acuzare împotriva grupului
de spioni și complotiști în frunte cu L.Pătrășcanu. Nr.000003 din
157)
06.04.1954.
Din cercetările efectuate de către organele MAI, privind pe:
Lucrețiu Pătrășcanu (fost avocat), Herbert (Belu) Zilber (fost director al
Institutului de Conjunctură Economică), Ioan Mocsony Stârcea (fost
mareșal al Curții Regale și mare latifundiar), Alexandru Ștefănescu (fost
mare industriaș), Remus Kofler (funcționar), Jak Berman (antreprenor),
Emil Calmanovici (antreprenor), Victoria Sârbu (fără profesie), Lena
Constante (pictor scenograf), Herant Torosian (fost consul general al

156)
F. CC al PCR – Secția Cancelarie - Dosar 47/1953
157)
F. CC al PCR – Secția Administrativ-Politică - Dosar 55/1954

385

-
României la Paris), Hary Brauner (fost director al Institutului de Folclor)./
Cinci români, cinci evrei şi un armean. – n.n./
Se constată că acești acuzați – slugi ale burgheziei și moșierimii,
naționaliști burghezi, vechi provocatori, agenți ai siguranței și vechi spioni,
dușmani înverșunați ai clasei muncitoare și socialismului – au alcătuit în
țara noastră o agentură în slujba cercurilor imperialiste. Lucrând sub
ordinele serviciilor de spionaj american și englez, ei au sprijinit regimul
fascisto-antonescian, iar, după doborârea dictaturii fasciste, au organizat
un grup complotist, antistatal, urmărind să răstoarne – cu ajutorul
imperialiștilor americano-englezi și ai reacțiunii interne – regimul
democratic instaurat la 6 martie 1945, în România și să arunce din nou țara
noastră în dependența economică și politică față de statele imperialiste.
În momentele cele mai grele ale vieții poporului nostru, au dus acțiuni de
subminare și destrămare a luptei desfășurată de forțele patriotice din țara
noastră în frunte cu clasa muncitoare. Clica de trădători a lui Pătrășcanu și
Foriș, din ordinul serviciilor de spionaj imperialiste, a acționat mână în
mână cu clica fascistă a lui Antonescu, pentru a paraliza lupta patriotică de
eliberare națională condusă de PCdR și a nimici cadrele partidului. Grupul
de trădători a săvârșit numeroase fărădelegi și a cauzat multe suferințe
poporului nostru muncitor, acțiunile lor criminale n-au putut împiedeca
forțele patriotice să ducă până la capăt lupta pentru libertate și
independența națională.
Agentura imperialistă, în frunte cu Pătrășcanu a fost alcătuită din
elemente descompuse, naționalist-șovine, agenți provocatori în slujba
siguranței și a serviciilor de spionaj imperialiste, de teapa lui Ștefan Foriș,
Remus Kofler, Herbert Zilber și alții. Slugi mârșave ale regimurilor
burghezo-moșierești și fasciste, ei au dat informații siguranței cu privire la
organizarea, cadrele și activitatea PCR și a celorlalte organizații
democratice, înlesnind acțiunea de represiune dusă de dictatura
antonesciană împotriva elementelor patriotice și subminând astfel lupta
împotriva fascismului și a războiului.
Această agentură criminală a lucrat sub conducerea nemijlocită a
vechiului spion englez, Alexandru Ștefănscu. Criminalii Pătrășcanu, Foriș și
clica lor au urmărit în primul rând, dezorganizarea activității PCdR și
distrugerea cadrelor sale. Agentul serviciului de spionaj britanic, Jac
Berman, a precizat: „Intelligence Service urmărea să transforme PCdR într-
un partid contrarevoluționar, ostil intereselor clasei muncitoare și care să
servească, prin promovarea unei politici de colaborare cu burghezia,
interesele Angliei în România”
Această acțiune criminală era în strânsă legătură cu vechile planuri și
mașinațiuni ale imperialiștilor americano- englezi de a îndrepta agresiunea
Germaniei hitleriste împotriva Uniunii Sovietice și de a împinge, în acest
război criminal, alături de Hitler, toate țările vecine cu Uniunea Sovietică,
printre care și țara noastră. Comunitatea de scopuri și interese a serviciului
de spionaj britanic cu siguranța fascistă a fost un element determinant în
386

-
constituirea agenturii imperialiste din rândurile Partidului, în alegerea și
recrutarea elementelor criminale din care era alcătuită această agentură.
Alexandru Ștefănescu a recrutat pe rând pe Jac Berman și Emil
Calmanovici și pe agenții provocatori ai siguranței strecurați în rândul
Partidului, Remus Kofler și Lucrețiu Pătrășcanu. La rândul său Kofler a
stabilit cu Ștefan Foriș, alt agent provocator al siguranței, o înțelegere de a
lucra pentru spionajul englez în vederea destrămării Partidului. În acțiunea
lor criminală a fost atrasă apoi și Victoria Sârbu element de încredere al lui
Foriș. În ce privește pe Herbert Zilber, acesta a fost recrutat de spionul
englez Hugh S. Watson.
Pentru a înlătura din calea acțiunilor banditești piedicile cele mai
serioase, acești criminali au dat pe mâna siguranței, în primăvara anului
1941, o parte a membrilor CC. Ei au interzis orice acțiune de sabotaj și de
formare de grupuri de partizani și au dat instrucțiuni ca toți activiștii de
partid neilegalizați să răspundă la ordinele de chemare în armata
antonesciană. Trădătorii au sabotat activitatea resortului militar al CC al
PCR trădând siguranței casele conspirative ce erau la dispoziția acestui
resort și a activiștilor săi, reușind astfel să-l paralizeze. În acelaș timp,
criminalii au proiectat organizarea unor acte de sabotaj împotriva Armatei
Sovietice.
La sfârșitul anului 1943, ei au conceput planul de distrugere a căilor de
comunicații din Moldova, plan ce urma să fie pus în aplicare în momentul
intrării Armatei Sovietice eliberatoare pe teritoriul țării noastre. După cum a
arătat Kofler, această acțiune urmărea trei țeluri: să îngreuneze înaintarea
Armatei Sovietice, să înșele pe activiștii de partid și să împrăștie
nemulțumirea lor față de inactivitatea resortului militar, și, în același timp,
să dea pe mâna siguranței, în cadrul acestei acțiuni, pe cei mai buni
activiști ai partidului. Activiștii care luau atitudini împotriva acestor acțiuni
trădătoare erau înlăturați sau distruși. Astfel grupul de criminali a înlăturat
din CC prin metode provocatoare o serie de activiști de bază ai Partidului.
(C.Pârvulescu, I. Rangheț și alții), locul lor fiind luat de R. Kofler și alte
elemente descompuse.
Urmărind lichidarea organizației de București a PCR, acest grup de
trădători a distrus prin provocări criminale comitetul organizației – predând
siguranței pe activiștii devotați și cinstiți în frunte cu Petre Gheorghe. În
acelaș timp grupul de spioni și trădători a dezorganizat legăturile CC cu
organizațiile de partid din provincie. Acțiunile lor provocatoare au fost
îndreptate și împotriva comuniștilor din închisori pentru a înăbuși activitatea
lor revoluționară și a nimici legăturile lor cu cadrele din afară. Respingând
însă aceste provocări, comuniștii din închisori au rupt legăturile cu trădătorii
Foriș, Kofler și clica lor. /Adevărul este că acei comuniști din închisori,
fiindu-le teamă ca vizitatorii să nu fie descoperiți cu aceste foițe de țigări
scrise, au renunțat să mai trimită mesaje – n.n./.
Grupul de provocatori și agenți ai siguranței au cerut organizațiilor de
partid rapoarte, liste de activiști în care să fie specificate numele adevărate
și conspirative ale acestora, adresele lor legale și ale caselor conspirative,
387

-
note despre întâlnirile organizate de activiști în sectoare și cu provincia.
Prin asemenea metode mârșave grupul de spioni și trădători a provocat
urmărirea, arestarea și distrugerea unui mare număr de activiști și de
organizații ale Partidului și ale altor organizații patriotice. Astfel, în anul
1942 ei au provocat arestarea unor grupuri de activiști din conducerea
UTC, a unui grup de activiști care lucra în cadrul „Apărării Patriotice”; în
acelaș an ei au provocat căderea în mâna siguranței a unui grup de
activiști din cadrul organizației de partid a Sectorului III Albastru, a unui
grup de sabotaj împotriva mașinii de război hitleristo-antonesciene, căderile
din Sectoarele I Galben și II Negru, precum și căderile unor grupuri de
luptători antifasciști la Malaxa, STB, CFR și altele.
În anul 1943 ei au provocat arestarea unui număr de peste 60 de
persoane care activau în cadrul organizației „Apărarea Patriotică”,
arestarea unui foarte mare număr de persoane din cadrul organizației
„Uniunea Patrioților” – precum și multe alte căderi. În luna martie 1944, ei
se pregăteau să dea lovitura cea mai grea, exterminând în massă pe
comuniștii din închisori și lagăre; în acest scop ei au elaborat, în înțelegere
cu siguranța, un plan potrivit căruia grupul de spioni trebuia să dea
instrucțiuni pentru o „evadare în massă” a activiștilor – care urmau apoi să
fie „surprinși” în momentul evadării și împușcați. Acest plan monstruos de
asasinare în massă a cadrelor Partidului a putut fi paralizat numai datorită
vigilenței comuniștilor din închisori și lagăre și a cadrelor cinstite din afară,
care au reușit la 4 aprilie 1944 să înlăture din conducerea partidului
această clică.
În anul 1943, L. Pătrășcanu și-a aranjat, din însărcinarea rezidentului
Intelligence Service și a ministrului antonescian al Ordinei Publice,
Constantin (Picy) Vasiliu, propria internare în lagărul de la Tg. Jiu pe timp
de câteva luni, în scopul de a desfășura acțiuni provocatoare printre
comuniștii internați în lagăr. După înlăturarea lui Foriș, Kofler și a clicii lor
dela conducerea partidului, fapt care a dat o puternică lovitură agenturii
imperialiste, - Ștefănescu, Pătrășcanu și Zilber au încercat, în vara anului
1944, să provoace masacrarea comuniștilor deținuți în închisoarea
Caransebeș.
Ei au trecut la executarea acestei criminale provocări, trimițând la
Caransebeș doi emisari ai lor pentru a intra în contact cu comuniștii deținuți
și a le „organiza evadarea”, urmând ca organele de siguranță prevenite de
Ștefănescu, să-i împuște în momentul evadării. Acțiunea criminală a eșuat,
deoarece deținuții comuniști au respins această provocare. /Nu deținuții au
respins planul, ci Pătrășcanu a renunțat la plan, de teamă că după
evadarea comuniștilor din această închisoare, Direcția Penitenciarelor să
nu întărească paza și la celelalte închisori și lagăre, deci și la cel din Târgu-
Jiu, periclitând astfel evadarea lui Gheorghiu-Dej, care fusese perfectată.
Deci, această hotărâre, de a renunța la evadarea de la Caransebeș, a
favorizat evadarea lui Gheorghiu-Dej din lagărul de la Târgu-Jiu – n.n./.
388

-
 Antonescu și vechii săi sprijinitori, Maniu, Brătianu și Titel Petrescu –
cuprinși de spaimă în fața vijelioasei înaintări a Armatei Sovietice și a
apropierii momentului când trebuiau să dea socoteală pentru acțiunile lor
banditești, - au început tratative cu imperialiștii anglo-americani, încercând
să găsească împreună cu ei o soluție de a se salva – agentura criminală
din sânul PCR, sub directivele Intelligence Service, a intrat în legătură, prin
Lucrețiu Pătrășcanu, pe de o parte cu Maniu, Brătianu și Titel Petrescu și
pe de altă parte cu Ion Antonescu, luând parte la tratative și sprijinindu-I
intens în această acțiune. În tratativele duse cu Comandamentul Britanic
din Cairo, acești dușmani ai poporului român au cerut grăbirea plănuitei
operații de debarcare a armatelor anglo-americane în Balcani și România, -
debarcare ce urmărea de fapt să prelungească războiul, să împiedice
eliberarea țării de către Armata Sovietică, să înlocuiască cotropirea
hitleristă cu ocupația armatelor anglo-americane, să mențină România în
jugul imperialist, să salveze burghezia și moșierimea, compromise prin
colaborarea cu fasciștii și urâte de popor, și să zădărnicească lupta dusă
de oamenii muncii pentru a-și lua soarta în propriile mâini. Alexandru
Ștefănescu a luat partea cea mai activă în tratativele duse de Antonescu,
Maniu, Brătianu, Titel Petrescu și Pătrășcanu cu Comandamentul Britanic
din Cairo, în vederea debarcării anglo-americanilor.
El a avut un contact strâns cu reprezentanții partidelor burghezo-
moșierești și cu Antonescu. și totodată a ținut o legătură strânsă cu
Comandamentul Britanic din Cairo, discutând condițiile debarcării prin
postul de radio-emisie și recepție, pe care i-l pusese la dispoziție serviciul
de spionaj englez. Mesajele cifrate trimise pe această cale
Comandamentului Britanic din Cairo oglindesc acordul și tratativele dintre
serviciul de spionaj englez, Antonescu, cercurile curții regale, reprezentanții
partidelor burgheze și Pătrășcanu, cu privire la debarcare. Aceste
documente au fost descoperite de către organele de cercetări. /Sunt doar
simple vorbe, deoarece nu s-a găsit nici un astfel de mesaj între comuniști
– respectiv L.Pătrășcanu - și Cairo. Întoarcerea armelor împotriva
Germaniei și Ungariei a fost gândită și perfectată de către Maniu și
Brătianu cu Națiunile Unite cu foarte mult timp înainte de 23.08.1944.– n.n./
Mesajul din 4 septembrie 1943 cuprinde următoarele: „România
pregătită pentru sosirea anglo-americanilor, atitudinea guvernului și a
armatei favorabilă. Mihai așteaptă cu nerăbdare debarcarea anglo-
americană pe coasta Mării Negre fie Balcani. M (adică Mitică, numele
convențional al lui Antonescu în corespondența serviciului de spionaj
englez) nu opune armele contra anglo-americanilor. Teama lui continuă: să
fie o invazie sovietică” Pentru a urgenta debarcarea în Balcani și a solicita
trimiterea de divizii aeropurtate în România, grupul a trimis la Cairo în
cursul anului 1944 ca emisari speciali – pe Barbu Știrbei, Constantin
Vișoianu și mai târziu pe Max Aușnit. În una din aceste scrisori, care au
fost descoperite de organele de cercetări. se spune: „Dragul meu. Ion
(numele convențional al lui Ștefănescu) a fost la Istvan (Maniu) și va fi și
mâine. De ieri nimic important decât relatarea dată asupra convorbirii cu
389

-
Mitică și că are contact zilnic cu P.C. (Partidul Comunist). Ai înțeles că este
vorba de L.P. (Lucrețiu Pătrășcanu) și Mac. V. (g-ralul Piky Vasiliu. Ion mi-a
citit mesagii, să se împiedice voiajul lui MiticăR să se facă acte de
diversiune și sabotaj la IașiR” etc. În acelaș timp L.Pătrășcanu a căutat să
întârzie răsturnarea clicii lui Antonescu de către forțele patriotice,
organizate și conduse de P.C.R., sub pretextul că această acțiune ar reuși,
dar trebue să fie dusă de întreg Blocul Național Democrat pentru a cărui
alcătuire Pătrășcanu ducea tratative interminabile cu Maniu, Brătianu și
Titel Petrescu. În realitate, sub firma Blocului Național Democrat s-a
ascuns înțelegerea secretă dintre acești trădători cu reacționarii, au pregătit
acțiuni contrarevoluționare, complotiste, urmărind răsturnarea regimului
democratic, instaurat la 6 martie 1945. Oficinele spionajului americano-
englez s-au servit atât de vechile lor unelte criminale, Al.Ștefănescu,
L.Pătrășcanu, cu privire la sprijinirea lui Antonescu. Forțele patriotice, sub
conducerea PCR, au reușit să dejoace manevrele trădătorilor și să
nimicească planurile lor criminale.
După război, serviciul de spionaj american, împreună cu serviciul de
spionaj englez, Pătrășcanu, J.Berman, E.Calmanovici, H.Zilber, cât și de o
serie de alte elemente scelerate, strecurate în rândurile Partidului, ca
Herant Torosian, spion american, Lena Constante, spioană britanică, Hary
Brauner, spion britanic și alții, cu scopul de a-și crea o rețea de agenți în
străinătate, Pătrășcanu a plasat în aparatul extern al Ministerului de
Externe, o serie de spioni, ca Barbu Zevedei la Legația din Londra, Ion
Frunzeti la Legația din Belgrad, Herant Torosian consul general la Paris,
Violeta Zubcov funcționară la Legația din Washington. În țară el a început
să-și alcătuiască grupuri de sprijin, ca grupul format în cadrul Institutului de
Statistică sau al Ministerului Justiției, grupuri înjghebate din elemente
descompuse ale vechiului regim.
După reîntoarcerea dela Conferința de Pace, Pătrășcanu împreună cu
grupul său au trecut la organizarea loviturii de stat. Prin spionii americani
Thomas Hall și William Hamilton – trimiși în mod special de Casa Albă
pentru a organiza acțiuni complotiste și diversioniste în țara noastră, grupul
a intrat în legătură în toamna anului 1946, cu grupul complotist al lui Maniu,
Grigore Niculescu-Buzești, Constantin Vișoianu, Victor Rădulescu-Pogone
I. Mocsony Stârcea și Radu Niculescu-Buzești, În organizarea legăturii
între cele două grupuri, un rol însemnat a avut Herbert Zilber, agent
provocator al siguranței încă din 1932, recrutat apoi de către serviciul de
spionaj englez, care în 1944 l-a predat serviciului de spionaj american; din
vara anului 1945, Zilber era agentul maiorului Hall. Spionii Hall și Hamilton
l-au pus pe Zilber în legătură cu I. Mocsony-Stârcea și Radu Niculescu-
Buzești, după care a urmat o întrevedere secretă între Zilber, V.Rădulescu-
Pogonanu, I. Mocsony Stârcea și R. Niculescu-Buzești, în cursul căreia
aceștia au discutat planul general al complotului și problema unificării
grupurilor. Cu prilejul unei noi întrevederi secrete, cei de mai sus, împreună
cu L. Pătrășcanu și Al. Ștefănescu, au hotărât și stabilit planul de activitate
în vederea verificării tuturor organizațiilor și grupurilor teroriste ce
390

-
aparțineau rețelelor de spionaj american și englez. În acest scop, Herber
Zilber a primit dela maiorul Hall sarcina de a reprezenta serviciul de spionaj
englez. Acești criminali au discutat planul monstruos al lui Pătrășcanu și
Zilber de a comite atentate împotriva conducătorilor PCR și ai guvernului.
Pentru a perfecta înțelegerea stabilită și pentru a definitiva modul în care
să se desfășoare acțiunea criminală, L. Pătrășcanu a luat contact în
străinătate cu membrii complotului fugiți din țară, Const. Vișoianu și Grigore
Niculescu Buzești, care organizau modalitatea sprijinului imperialiștilor
americano-englezi în vederea loviturii de stat. În urma acestui fapt,
conducerea acțiunii complotiste a revenit lui L.Pătrășcanu. La momentul pe
care îl vor socoti potrivit, trebuia să treacă la organizarea de atentate
împotriva conducătorilor PCR și Guvernului și la alte acțiuni teroriste pentru
a lichida regimul democratic.
Acțiunea complotistă a eșuat însă. Organele de stat au descoperit și
arestat, în vara și toamna anului 1947, o parte din membrii complotului,
care au fost judecați și condamnați în procesul Maniu. Pătrășcanu și o
parte din membrii grupului său au fost pregătiți, cu începere din anul 1946
să fugă în străinătate în momentul în care ar fi socotit că acțiunile lor sunt
pe punctul de a fi descoperite.
Tribunalul, în numele poporului, hotărăște:
Cu unanimitate de voturi, făcând aplicațiunea art.2 lit.c. și art.4 din
Legea Nr.291/1947 modificată prin Decret Nr. 32/953, îl condamnă pe
Lucrețiu Pătrășcanu, la moarte și confiscarea averii, pentru crima împotriva
păcii. Făcând aplicațiunea art. 184 C.P. comb. cu art. 229 C.P. îl mai
condamnă la muncă silnică pe viață, pentru crima de înaltă trădare. Făcând
aplicațiunea art.190 pct. 1 și 2 C.P. îl condamnă la muncă silnică pe viață,
pentru crima de înaltă trădare. Conform art.101 C.P. condamnatul Lucrețiu
Pătrășcanu va executa pedeapsa cea mai gravă.
Cu unanimitate de voturi, făcând aplicațiunea art.2 lit.c și art.4 din Legea
Nr.291/1947 modificată prin Decret nr.32/953 și art. 157 C.P. îl condamnă
pe Herbert Zilber la muncă silnică pe viață, confiscarea averii și 10 (zece)
ani degradare civică, pentru crima contra păcii. Făcând aplicațiunea art.
184 C.P. comb. cu art.229 c.p. și art. 157 c.p. îl mai condamnă la 25
(douăzecișicinci) ani muncă silnică și 5 (cinci) ani degradare civică, pentru
crima de înaltă trădare. Făcând aplicațiunea art.190 pct. 1 și 2 C.P. îl
condamnă la 25 (douăzei și cinci) ani muncă silnică și 5 (cinci) ani
degradare civică, pentru crima de înaltă trădare. Conform art.101 C.P.
condamnatul Herbert Zilber va executa pedeapsa cea mai gravă, adică
muncă silnică pe viață, confiscarea averii și 10 (zece) ani degradare civică.
În baza art. 304 al.1 C.J.M. îl obligă să plătească 1000 (una mie) lei
cheltuieli de judecată.
Cu unanimitate de voturi, făcând aplicațiunea art. 184 c.p. comb. cu
art.229 c.p. și art. 157 c.p. îl condamnă pe Ion Mocsonyi Stârcea la 15
(cinsprezece) ani muncă silnică și 5 (cinci) ani degradare civică, pentru
391

-
crima de înaltă trădare. În baza Decretului 212/1948 îl condamnă și la
confiscarea întregii averi. În baza art. 304 al.1 C.J.M. îl obligă să plătească
800 (opt sute) lei cheltuieli de judecată. Făcând aplicațiunea art.101 c.p. și
art.108 c.p. contopește pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare corecțională
aplicată condamnatului prin sentința nr.1988 din 11 noembrie 1947 de
Tribunalul Militar București, în pedeapsa de 15 (cincisprezece) ani muncă
silnică și 5 (cinci) ani degradare civică, aplicată de Tribunalul Suprem,
Colegiul Militar prin sentința nr.49 din 14 aprilie 1954, ambele hotărâri fiind
definitive. În baza art.463 C.J.M. îi compută detenția preventivă dela 8
septembrie 1947.
Cu unanimitate de voturi, făcând aplicațiunea art.2 lit.c și art.4 din Legea
Nr.291/1947 modificată prin Decret nr.32/953 și art. 157 c.p. îl condamnă
pe Alexandru Ștefănescu la muncă silnică pe viață, transformându-se în
temniță grea pe viață, conf. art.31 c.p., condamnatul având vârsta de 55
ani, confiscarea averii și 10 (zece) ani degradare civică, pentru crima
contra păcii. Făcând aplicațiunea art. 184 c.p. comb. cu art.229 c.p. și art.
157 c.p. îl mai condamnă la 25 (douăzeci și cinci) ani muncă silnică,
transformându-se în 25 (douăzeci și cinci) ani temniță grea, conf. art. 31
c.p. și 10 (zece) ani degradare civică, pentru crima de înaltă trădare. Conf.
art.101 c.p. condamnatul Ștefănescu Alexandru va executa pedeapsa cea
mai gravă, adică muncă silnică pe viață, transformându-se în temniță grea
pe viață, conf. art.31 c.p., confiscarea averii și 10 (zece) ani degradare
civică. În baza art. 304 al.1 C.J.M. îl obligă să plătească 1000 (una mie) lei
cheltuieli de judecată.
Cu unanimitate de voturi, făcând aplicațiunea art.2 lit.c. și art.4 din
Legea Nr.291/1947, modificată prin Decret Nr. 32/953, îl condamnă pe
Remus Kofler, la moarte și confiscarea averii, pentru crima împotriva păcii.
Făcând aplicațiunea art. 191 c.p. îl mai condamnă la muncă silnică pe
viață, pentru crima de înaltă trădare. Conform art.101 C.P. condamnatul va
executa pedeapsa cea mai gravă.
Cu unanimitate de voturi, făcând aplicațiunea art.2 lit.c. și art.4 din
Legea Nr.291/1947, modificată prin Decret Nr. 32/953, și art.157 c.p. îl
condamnă pe Jak Herman la 10 (zece) ani muncă silnică, confiscarea
averii și 10 (zece) ani degradare civică, pentru crima contra păcii. Făcând
aplicațiunea art.190 c.p. și art. 157 c.p. îl mai condamnă la 8 (opt) ani
muncă silnică și 5 (cinci) ani degradare civică, pentru crima de înaltă
trădare. Conform art.101 C.P. condamnatul Jac Berman va executa
pedeapsa cea mai gravă, adică 10 (zece) ani muncă silnică, confiscarea
averii și 10 (zece) ani degradare civică. În baza art.463 C.J.M. compută
detenția preventivă dela 15 noembrie 1952. În baza art. 304 al.1 C.J.M. îl
obligă să plătească 500 (cinci sute) lei cheltuieli de judecată
Cu unanimitate de voturi, făcând aplicațiunea art.2 lit.c. și art.4 din
Legea Nr.291/1947, modificată prin Decret Nr. 32/953, și art.157 c.p. îl
condamnă pe Emil Calmanovici la muncă silnică pe viață, confiscarea
392

-
averii și 10 (zece) ani degradare civică pentru crima contra păcii. Făcând
aplicațiunea art. 191 c.p. și art 157 c.p. îl mai condamnă la 25 (douăzeci și
cinci) ani muncă silnică și 5 (cinci) ani degradare civică pentru crima de
înaltă trădare. Conform art.101 C.P. condamnatul Emil Calmanovici va
executa pedeapsa cea mai gravă, adică muncă silnică pe viață,
confiscarea averii și 10 (zece) ani degradare civică. În baza art. 304 al.1
C.J.M. îl obligă să plătească 1000 (una mie) lei cheltuieli de judecată.
Cu unanimitate de voturi, făcând aplicațiunea art.2 lit.c. și art.4 din
Legea Nr.291/1947, modificată prin Decret Nr. 32/953, și art.157 c.p. o
condamnă pe Victoria Sârbu la 8 (opt) ani muncă silnică și 10 (zece) ani
degradare civică, pentru crima împotriva păcii. În baza art.463 C.J.M.
compută detențiunea preventivă dela 13 decembrie 1949. În baza art. 304
al.1 C.J.M. o obligă să plătească 500 (cinci sute) lei cheltuieli de judecată.
Cu unanimitate de voturi, făcând aplicațiunea art.191 c.p. și art.157 c.p.
o condamnă pe Lena Constante la 12 (doisprezece) ani muncă silnică și 5
(cinci) ani degradare civică, pentru crima de înaltă trădare. Făcând
aplicațiunea art.184 c.p, comb. cu art.230 c.p. și art.157 c.p. o mai
condamnă la 10 (zece) ani muncă silnică și 5 (cinci) ani degradare civică
pentru complicitate la crima de înaltă trădare. În baza decretului
Nr.212/1948 o condamnă și la confiscarea întregii averi. Conform art.101
c.p. condamnata Lena Constante va executa pedeapsa cea mai gravă,
adică 12 (doisprezece) ani muncă silnică și 5 (cinci) ani degradare civică și
confiscarea averii. În baza art.463 C.J.M. compută detențiunea preventivă
dela 17 ianuarie 1950. În baza art. 304 al.1 C.J.M. o obligă să plătească
500 (cinci sute) lei cheltuieli de judecată.
Cu unanimitate de voturi, făcând aplicațiunea art.190 c.p. și art. 157 c.p.
îl condamnă pe Herant Torossian la 15 (cincisprezece) ani muncă silnică și
5 (cinci) ani degradare civică, pentru crima de înaltă trădare. Făcând
aplicațiunea art.184 c.p. comb. cu art. 230 c.p. și art.157 c.p. îl mai
condamnă la 10 (zece) ani muncă silnică și 5 (cinci) ani degradare civică
pentru complicitate la crima de înaltă trădare. În baza decretului
Nr.212/1948 îl condamnă și la confiscarea averii. Conform art.101 C.P.
condamnatul Herant Torossian va executa pedeapsa cea mai gravă, adică
15 (cinsprezece) ani muncă silnică și 5 (cinci) ani degradare civică și
confiscarea averii. În baza art.304 al.1 C.J.M. îl obligă să plătească 500
(cinci sute) lei cheltuieli de judecată. Făcând aplicațiunea art.101 c.p. și art
108 c.p. contopește pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare corecțională,
aplicată prin sentința nr. 1244 din 7 august 1948 a Tribunalului Militar
București, în pedeapsa de 15 (cincisprezece) ani muncă silnică, aplicată de
Tribunalul Suprem, Colegiul Militar, prin sentința Nr.49 din 14 aprilie 1954,
ambele hotărâri fiind definitive. În baza art.463 C.J.M. compută detențiunea
preventivă dela 23 martie 1948.
Cu unanimitate de voturi, făcând aplicațiunea art.191 c.p. și art.157 c.p.
îl condamnă pe Hary Brauner la 12 (doisprezece) ani muncă silnică și 5
(cinci) ani degradare civică, pentru crima de înaltă trădare. Făcând
aplicațiunea art.184 c.p. comb. cu art. 230 c.p. și art.157 c.p. îl mai
393

-
condamnă la 10 (zece) ani muncă silnică și 5 (cinci) ani degradare civică
pentru complicitate la crima de înaltă trădare. Conform Decret Nr.212/1948
îl condamnă și la confiscarea averii. Conform art.101 C.P. condamnatul
Hary Brauner va executa pedeapsa cea mai gravă, adică 12 (doisprezece)
ani muncă silnică, 5 (cinci) ani degradare civică și confiscarea averii. În
baza art. 304 al.1 C.J.M. îl obligă să plătească 500 (cinci sute) lei cheltuieli
de judecată. În baza art.463 C.J.M. compută detențiunea preventivă dela
29 ianuarie 1950. Hotărârea este definitivă.
Tribunalul, reintrând apoi în ședință publică. Președintele a dat citire
dispozitivului de mai sus. Dată și citită în ședință publică, astăzi 14
(patrusprezece) aprilie 1954 (una mie nouă sute cincizeci și patru).
Prezenta sentință s-a semnat de noi.
Președinte, colonel Moisescu Ilie; Membrii: Col. Demeter Al.; Col. Ciulei
Ion. Judecător Asistent, Lt.Maj. de Justiție Vasile Varga.
/Completul de judecată a fost format din: col. Ilie Moisescu (preşedinte),
col. Alexandru Demeter şi col. Ion Ciulei (membri), Lt.Maj. Vasile Varga
(asistent), procurorii militari: col. de justiţie Rudolf Rossman, col. Aurel
Ardelean, col. de justiţie Grigore Rîpeanu, maior de justiţie Ioan Pohonţiu.-
n.n./
Proces Verbal
Astăzi 14 (patrusprezece) aprilie, anul 1954 (una mie nouă sute
cincizeci și patru). Sentința de față s-a citit condamnaților de noi,
Judecătorul Asistent al Tribunalului Suprem – Colegiul Militar, în prezența
Procurorului Militar, care i-a încunoștiințat că hotărârea este definitivă. S-a
pus în vedere celor condamnați la pedeapsa capitală: L. Pătrășcanu și
R.Kofler, ca în termen de 48 ore pot formula cereri de grațiere adresate
Prezidiului Marii Adunări Naționale.
În fața noastră condamnatul L. Pătrășcanu a declarat că nu formulează
cerere de grațiere, iar condamnatul R.Kofler a declarat că se prevalează de
acest drept.
Procuror Militar, Col. de Justiție Râpeanu Grigore. Judecător Asistent,
Lt.Maj. de Justiție Varga Vasile.

Protocol Nr.15 bis al ședinței Biroului Politic al CC al PMR din 12

158)
aprilie 1954. Ordinea de zi: Procesul
În urma discuțiilor Biroul Politic hotărăște:
1. În urma discuțiilor, Biroul Politic:
a) Aprobă propunerile făcute de Tribunalul Suprem, cu privire la
sentințele ce se cuvin în raport cu faptele acuzaților implicați în proces.
b) Stabilește ca Gh. Tătărescu să fie în continuare ținut sub
supravegherea organelor de stat, dar să i se creeze condiții care să-i
permită a descrie tot ce știe despre activitatea guvernelor din timpul

158)
F. CC al PCR – Secția Cancelarie - Dosar 36/1954
394

-
regimului burghezo-moșieresc, și despre activitatea dușmanilor poporului
nostru, înainte și după 23 August 1944.
c) Însărcinează pe tovarășii I. Chișinevschi și și Al. Drăghici să propună
spre decorare pe lucrătorii MAI, Procuraturii și Justiției, care s-au evidențiat
în activitatea desfășurată în legătură cu acest proces și să propună
ușurarea condițiilor de detențiune, sau eliberarea, pentru martorii din
proces, care sunt arestați, dar care s-au comportat bine în timpul
procesului și sunt deținuți fără a fi săvârșit fapte grave.
/ss/ Gh. Apostol

Protocol nr.3 al ședinței plenare a C.C. al P.C.R.

159)
în zilele de 22,23,24 și 25 aprilie 1968. Nr. 1394/1968
Participă membrii și membrii supleanți ai C.C. al P.C.R., membri ai
Comisiei Centrale de Revizie. Au fost invitați șefi ai secțiilor CC al PCR,
membrii Colegiului Central de Partid, primi-secretari ai comitetele județene
de partid, miniștri, conducători ai instituțiilor centrale de stat și ai
organizațiilor obștești, redactori șefi ai ziarelor centrale (se anexează lista).
Ordinea de zi: /R/
VI. În legătură cu reabilitarea unor activiști de partid.
Raportul Comisiei de partid, constituită în vederea clarificării situației lui
Lucrețiu Pătrășcanu. Strict-Secret de Importanță Deosebită. Nr. 00026
Cancelaria CC al PCR Nr. 1220 din 28 IV 1968
Pe baza hotărârii Prezidiului Permanent al CC al PCR, o comisie de
partid a primit sarcina să clarifice împrejurările în care a fost arestat,
anchetat, condamnat și executat Lucrețiu Pătrășcanu. Comisia formată din
tovarășii Gheorghe Stoica, Vasile Patilineț, Ion Popescu-Puțuri și Nicolae
Guină, a examinat cu ajutorul unui colectiv (Colectivul a fost constituit în
noiembrie 1965, pe baza hotărârii Secretariatului CC al PCR, fiind compus
din tovarășii: Vasile Patilineț, secretar al PCR; Ion Stănescu, membru al
CC al PCR, președintele Consiliului Securității Statului - din 1967; Grigore
Răduică, șeful Secției pentru Controlul Municii la MFA, MAI și Justiție la CC
al PCR - actualmente prim-vicepreședinte al Consiliului Securității Statului;
Ion Medrea, membru al Colegiului Central de Partid; Teodor Vasiliu,
adjunct de șef de secție și șef al Comisiei Juridice a CC al PCR; Buru
Lefter, adjunct al procurorului general) -.documentele care au stat la baza
procesului și a purtat discuții cu un mare număr din cei implicați în
„procesul Pătrășcanu”, cu principalii anchetatori și procurori, cu membrii
completului de judecată, precum și cu unele persoane care au avut funcții

159)
F. CC al PCR – Secția Cancelarie - Dosar 66/1968

395

-
de răspundere în acea vreme, la Serviciul Secret de Informații și la
Ministerul Afacerilor Interne. În total au fost studiate 225 dosare, însumând
peste 50.000 file. Din documentele studiate și din discuțiile avute, rezultă
următoarele:
160)
Scurtă biografie
Lucrețiu Pătrășcanu s-a născut la 4 noiembrie 1900 în Bacău, într-o
familie de intelectuali cu vederi democratice. În casa tatălui său se
întâlneau în mod frecvent personaltăți de seamă ale culturii românești (M.
Sadoveanu, G.Galaction, Jean Bart, I.Slavici, C.Stere și alții).
A intrat în mișcarea muncitorească în anul 1919 și a devenit membru al
PCR de la înființarea partidului. A participat la majoritatea congreselor PCR
și în diferite perioade a fost membru al CC. Din toamna anului 1933 până
în primăvara anului 1934 a fost reprezentant permanent al PCR la
Comintern. După revenirea în țară, la începutul anului 1935, a lucrat pe
linie de propagandă la regionala de partid Iași, iar la sfârșitul aceluiași an a
revenit în București, primind însărcinarea să se legalizeze, să ducă
tratative cu alte partide și organizații pentru încheierea Frontului Popular și
să organizeze apărarea în unele procese importante (P. Constantinescu-
Iași, Ana Pauker ș.a.). În 1931 a fost ales deputat în Parlament, din partea
forțelor democratice.
Înainte de război a desfășurat activitate ziaristică și publicistică, sub
semnătură proprie și pseudonimul A. Moldoveanu, iar după 23 August
1944, i-au fost editate câteva lucrări, în care a abordat probleme de istorie,
filozofie și viață politică. A participat efectiv la pregătirea și înfăptuirea
actului de la 23 August 1944, fiind unul din principalii reprezentanți ai P.C.
în contactele cu reprezentanții palatului regal și ai partidelor „istorice”. În
perioada 23 August 1944 – martie 1948 a îndeplinit funcția de ministru al
Justiției. Conferința Națională a PCR din octombrie 1945 l-a ales membru
al CC, iar în 1946 a fost cooptat – pentru un timp scurt – membru în Biroul
Politic.
Atât înainte de 23 August 1944, dar mai ales după această dată, el a
avut în unele probleme păreri deosebite, divergențe politice, îndeosebi cu
Gheorghe Gheorghiu-Dej. La Conferința Națională a Partidului i s-au adus
critici în legătură cu activitatea sa de la Ministerul Justiției. În expunerea
făcută de Gheorghiu-Dej la Plenara lărgită a CC al PCR din iulie 1946 cu
privire la poziția PCR față de curentele șovine și revizioniste, cuvântarea
ținută de Lucrețiu Pătrășcanu la Cluj, în anul 1946, a fost calificată ca fiind
o manifestare naționalist șovină. / Având și studii istorice, în articolele
istorice publicate, Pătrășcanu a fost împotriva iredentismului unguresc,

160)
F. CC al PCR – Secția Cancelarie- Dosar 64/1968 vol.1
396

-
ceea ce nu convenea rușilor, având în vedere că și Basarabia era ocupată
de URSS, ceea ce demonstra precum că și URSS se asemăna cu Ungaria.
A susținut că Ardealul este pământ românesc, spre deosebire de comuniști
care adoptaseră teza că România și-a însușit pe nedrept acest teritoriu –
n.n./
La Congresul Partidului din februarie 1948 n-a mai fost ales membru al
CC, iar după congres a fost eliberat din funcția de ministru al Justiției. În
ziua de 28 aprilie 1948 este arestat– după cum declară tovarășul Teohari
Georgescu – din indicația lui Gh. Gheorghiu-Dej, fiind ținut într-o casă a
partidului și cercetat de o comisie de partid. Din această comisie au făcut
parte tovarășii: Teohari Georgescu, Iosif Rangheț și Alexandru Drăghici, iar
la unele discuții cu Pătrășcanu a participat și Gheorghiu-Dej. Începând din
vara anului 1946, - așa cum rezultă din documente – el a fost luat sub
supravegherea SSI.
Cercetările pe linie de partid care au durat 17 luni nu au scos la iveală
fapte care să justifice menținerea lui Pătrășcanu în stare de arest. Singura
vină mai deosebită a fost aceea că a cunoscut pregătirile de fugă din țară a
unor elemente – făcându-i-se și lui astfel de propuneri – pe care el nu le-a
denunțat la timpul respectiv. Imediat după reținerea sa, cu prilejul zilei de 1
Mai 1948, a adresat o scrisoare către toți membrii Secretariatului partidului,
în care se arată:
„Se împlinesc peste scurt timp 29 de ani de când am intrat în rândurile
P.C. În acest lung șir de ani, de neîntreruptă activitate, am putut de multe
ori greși, a avea slăbiciuni în muncă, chiar abateri. Dar de nimeni și
niciodată n-au fost puse la îndoială cinstea mea de comunist, devotamentul
meu față de P., dorința și străduința mea de a urma fără șovăire linia P.
nostru. Și acum, sub noianul unor informațiuni de multă vreme ticluite –
rezultatul unei evidente provocări – sânt pus în situația de astăzi. Nu voiesc
să-mi micșorez vina de a fi fost lipsit de vigilență față de unii oameni cu
care am venit în contact și de a fi discutat unele chestiuni care mă priveau,
dincolo de cadrele P. Dar numai atât. Eu vă rog, ca tovarăși, dintre care cu
unii am început activitatea mea în P., să judecați cu obiectivitate faptele, să
cântăriți, fără idei preconcepute, materialul adus în discuție și să nu luați o
hotărâre care ar avea ca urmare nu numai distrugerea mea morală, ci și
cea fizicăR”
În continuare mai arată: „Grelele încercări din ultimile două luni, și mai
ales din ultimele zile, plătite cu mari suferințe și morale și fizice /fiind
schingiuit la SSI – n.n./ precum și întreaga discuție care a avut loc, m-au
învățat multe, foarte multe lucruri. Am intrat în P.C. călăuzit de învățăturile
lui Lenin, care în împrejurările diferite prin care nu o singură dată am trecut,
mi-au dictat atitudinea și mi-au stat în apărare. Am cerut să mi se dea
muncă de P. Aceeași cerere o fac și acum prin această scrisoare. P. și
conducerea lui au putința să controleze activitatea și atitudinea mea – nu
după vorbe, ci după fapte. Este singurul lucru pe care îl cer.” (Vol.1 pag
399 și verso) „
397

-
 Cu toate că Pătrășcanu fusese privat de libertate mai bine de un an și
jumătate, iar pentru nedenunțarea celor ce voiau să fugă, nu putea fi
sancționat, potrivit legii, decât cel mult cu o pedeapsă de câteva luni de
închisoare, totuși, din indicația lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, el a fost predat
organelor de stat și anchetat în continuare sub stare de arest, mai întâi la
SSI și apoi la MAI. În această perioadă, la 6 decembrie 1949 a apărut în
presă, Raportul prezentat de Gh. Gheorghiu-Dej la Consfătuirea Biroului
Informativ al Partidelor Comuniste, care avusese loc în a doua jumătate a
lunii noiembrie 1949, raport în care Pătrășcanu era stigmatizat ca agent al
serviciilor de spionaj anglo-americane.
De menționat că până la această dată – așa cum rezultă din materialul
studiat – nu a existat nici un document, nici o mărturie care să justifice o
astfel de acuzație. În continuare ancheta a fost orientată pentru a se obține
probe din care să reiasă că Pătrășcanu ar fi fost agent al siguranței și al
spionajului anglo-american. În arhiva CC există un raport întocmit în
primăvara anului 1952 de către o comisie de partid (a cărui componență nu
s-a putut stabili) în care se propune excluderea lui L.Pătrășcanu din partid,
fiind calificat ca un element străin de interesele clasei muncitoare. Rezultă
deci că până la acea dată, timp de peste patru ani, Lucrețiu Pătrășcanu a
fost anchetat sub stare de arest, deși avea calitatea de membru al
partidului. Până în vara anului 1952, cu toate străduințele organelor de
anchetă, nu s-a ajuns însă la rezultatele dorite.
Plenara CC al PCR, din mai 1952, care a dezbătut problema devierii de
dreapta, a criticat și printre altele Ministerul Afacerilor Interne, de sub
conducerea lui Teohari Georgescu, pentru faptul că nici „după patru ani de
zile” nu a dus până la capăt ancheta cu privire la acțiunea
contrarevoluționară și de spionaj a lui Pătrășcanu și Kofler”. După Plenară,
ancheta așa-zisului grup Pătrășcanu a fost scoasă din subordinea direcției
de anchete MAI și s-a constituit un colectiv special de anchetă în frunte cu
Lt.col. Soltuțiu Ion, sub conducerea nemijlocită a ministrului Afacerilor
Interne, tovarășul Alexandru Drăghici. Colectivul a fost instruit de tovarășul
Alexandru Drăghici și consilierii sovietici să ia toate măsurile pentru a
obține probe din care să reiasă că Lucrețiu Pătrășcanu a fost agent al
siguranței și spion anglo-american.
În acest sens este semnificativă rezoluția pusă de Lt.colonel Soltuțiu pe
sinteza cu rezultatul anchetei - în cazul Pătrășcanu până în august 1952 -,
rezoluție formulată pe baza indicațiilor primite de la tov. Alexandru Drăghici
și consilierii sovietici: „Nu sântem de acord cu prezenta sinteză generală,
deoarece ea prezintă grupul „Pătrășcanu” într-o formă falsă care nu
corespunde cu realitatea. Grupul Pătrășcanu este o bandă
contrarevoluționară care împreună cu toate forțele reacționare din interiorul
și din afara țării, au luptat pentru răsturnarea regimului nostru și a statului
nostru. Felul cum sânt date aci lucrurile pare că Pătrășcanu cu banda lui
398

-
are numai „greșeli”. Aici nu-i vorba de „greșeli” ci de acțiuni criminale
împotriva statului și a Partidului”. (Vol.12 pag.1). Pe baza acestor indicații,
ancheta a mers pe linia înscenărilor, folosindu-se în acest scop, multiple
mijloace ilegale, constrângeri fizice și morale, falsuri ș.a.
La 2 septembrie 1953, în ședința Biroului Politic, Gh.Gheorghiu-Dej a
spus: „R avem aproape terminată ancheta în legătură cu banda
Pătrășcanu. Materialul este extrem de bogat, organele de anchetă au reușit
să stabilească aproape complet activitatea criminală a celor implicați. Este
vorba de o acțiune nu numai de spionaj, diversiune, ci este vorba de o
bandă organizată, cu ramificații în străinătate, în slujba străinătății care
avea ca scop lovitura de stat, acte de asasinateR PătrășcanuR are
atitudinea unui dușman, unui mare bandit, unui vechi contrarevoluționar
înrăit și nu recunoaște că a făcut spionajR Nu putem să stăm până la
calendele grecești cu această bandăR din cauză că Pătrășcanu are
această atitudineR Lucrările vor fi gata spre sfârșitul lunii sept. Pentru
acest proces va trebui, pe linie de partid – tov. Chișinevschi, tov. Borilă cu
încă câțiva tovarăși care cunosc bine – să dați o mână de ajutor, în special
pentru partea politică (?)”
Această apreciere a lui Gh.Gheorghiu-Dej arată graba care începuse să
se manifeste pentru definitivarea anchetei și trimiterea lui Pătrășcanu în
judecată, și constituie totodată încă o acțiune prin care se imprima
organelor de anchetă linia ce trebuiau să o urmeze în pregătirea
procesului.
La 18 martie 1954, Biroul Politic al CC al PCR, pe baza informării
prezentate de ministrul Afacerilor Interne, a hotărât: „să se treacă la
judecarea grupului de spioni în frunte cu Pătrășcanu. Procesul să aibă un
caracter închisR”
Procesul s-a judecat în zilele de 6-13 aprilie 1954, iar sentința a fost
pronunțată la 14 aprilie 1954, iar în noaptea de 16-17 aprilie, cei doi au fost
executați. În legătură cu aceasta, Pintilie Gheorghe a declarat: „Menționăm
că deși în procesul verbal de execuție s-a consemnat că executarea s-a
făcut de plutonul de execuție după legarea la ochi a lui Pătrășcanu, în
realitate el a fost împușcat pe la spate, prin surprindere, într-o cameră.”
De asemenea este unicul caz când de luarea măsurilor de execuție s-a
ocupat personal Ministrul Afacerilor Interne. Bădică Vasile, fostul locțiitor al
Directorului General al Penitenciarelor, a declarat în fața comisiei de partid
că în seara zilei de 16 aprilie 1954 a fost chemat la tovarășul Alexandru
Drăghici, care i-a ordonat să ia toate măsurile necesare (să învețe oamenii
ce trebuie să facă în fața procurorului, să păstreze secretul, să facă
groapa) căci în noaptea respectivă vor fi executați Kofler și Pătrășcanu.
Din documentele studiate rezultă că judecarea și condamnarea lui L.
Pătrășcanu au avut la bază, ca principale acuzații, următoarele:
I. Crimă contra păcii, deoarece, ca agent al siguranței burghezo-
moșierești și fasciste și ca agent al serviciului de spionaj englez, a
399

-
desfășurat o activitate de destrămare din interior a partidului, de paralizare
a acțiunilor PCR în lupta contra fascismului și a războiului imperialist,
precum și de sprijinire a lui Antonescu și a războiului antisovietic.
II. Crimă de înaltă trădare, deoarece după 23 August 1944, având
calitatea de ministru al justiției, a organizat un grup complotist antistatal,
care cu ajutorul imperialiștilor americano-englezi, prin serviciile lor de
spionaj a dus o acțiune de răsturnare prin violență a regimului democratic,
instaurat la 6 Martie 1945, în scopul suprimării independenței statului
român;
III. Crimă de înaltă trădare, deoarece a transmis serviciilor de spionaj
american și englez, după 23 August 1944, informații cu caracter secret
privind securitatea statului român. Documentele studiate, precum și
discuțiile avute cu un număr însemnat din cei condamnați în lotul
„Pătrășcanu”, cu foști anchetatori, procurori și cu completul de judecată,
scot în evidență faptul că învinuirile aduse lui Pătrășcanu sânt plăsmuiri;
declarațiile care au stat la baza învinuirilor conțin neadevăruri nu se
coroborează între ele, au fost obținute după mulți ani de anchetă, prin
constrângere fizică și morală, fiind apoi retractate.
I. Cu privire la învinuirea că Lucrețiu Pătrășcanu a fost agent informator
al siguranței burghezo-moșierești și fasciste.
Comisia a constatat că nu există nici o dovadă din care să reiasă că L.
Pătrășcanu a fost agent al siguranței. Ancheta și instanța și-au bazat
această învinuire pe următoarele:
a/ În noiembrie 1952, Belu Zilber (profesor universitar, fost director al
Institutului de conjunctură) a declarat în anchetă, apoi a susținut în fața
instanței că Vintilă Ionescu, fost șef al siguranței statului, i-a spus că a
reușit la sfârșitul anului 1936 să-l recruteze pe Lucrețiu Pătrășcanu ca
informator al siguranței (Vol 17, pag.14; Vol.41, pag 362-363). Mnționăm că
aceasta a fost prima și singura probă directă care îl învinuia că ar fi fost
agent de siguranță. Ea a fost smulsă abia după mai bine de 50 de luni de
anchetă la SSI și securitate, după ce Zilber a fost bătut de nenumărate ori.
Cele arătate de Zilber nu sânt adevărate. În memoriul adresat din
închisoare Comisiei Controlului de Partid, în iunie 1963, el scrie: „R sânt
gata oricând să dovedesc în fața oricărui for de partid, că atât declarațiile
mele din perioada 1952-1954, cât și cele ale martorilor acuzatori, sânt în
întregime false” (Vol.181, pag.28).
Radu Leca, fost comisar general pe lângă centrala evreilor din perioada
regimului antonescian, a declarat în 1941, când urma să fie numit director
general al siguranței, a făcut apel la prietenul său Vintilă Ionescu pentru a-l
ajuta, împărtășindu-i din experiența sa de fost director general al siguranței.
Cu acest prilej, Vintilă Ionescu i-a vorbit și despre informatorii pe care
acesta i-a avut în rândul PCR. Fiind întrebat în instanță dacă, în discuțiile
cu Vintilă Ionescu, acesta i-a pomenit cumva și numele lui Lucrețiu
Pătrășcanu (printre informatori). Leca nu a confirmat acest lucru.
400

-
 b/ A fost considerat suspect faptul că, deși Lucrețiu Pătrășcanu a fost
arestat de mai multe ori, după scurtă vreme, de fiecare dată i s-a dat
drumul. În perioada anilor 1924-1941 L. Pătrășcanu a fost arestat și
eliberat de șase ori (vol.2 pag.112-113). Documentele examinate dovedesc
că nu a fost arestat și eliberat ca urmare a vreunor legături cu siguranța și
nu a avut nimeni altcineva de suferit de pe urma arestărilor și eliberărilor
lui. Singurul care a declarat că i s-a părut suspect modul cum a fost arestat,
deținut și eliberat după evenimentele de la Grivița, este Șandru Ovidiu. El a
motivat această suspiciune că Lucrețiu Pătrășcanu, care a fost arestat la
circa zece zile după evenimentele de la Grivița, a fost închis într-o cameră
separată, iar în scurt timp a fost pus în libertate, fără a fi implicat în
procesul ce a urmat. (Vol.3 pag.289). Din dosarul de siguranță al lui L.
Pătrășcanu reese că acesta a fost arestat fiind bănuit că avea legături cu
unii din conducătorii muncitorilor de la CFR și că făcea parte dintre
inspiratorii grevei din februarie 1933. El a fost reținut la Jilava circa două
luni, după care a fost pus în libertate, împreună cu un grup de 200 ceferiști,
dar, deși a figurat ulterior printre acuzați nu a putut fi judecat, deoarece
plecase ilegal din țară, fiind trimis ca reprezentant al PCR la Comintern.
(Vol.2 pag.113, 169).
c/ În perioada premergătoare războiului și a războiului antisovietic, deși
ceilalți conducători comuniști care au fost arestați erau în închisori sau
lagăre, Pătrășcanu a primit doar domiciliu obligatoriu la Poiana Țapului și i
s-au dat repetate aprobări de a veni în București. Pătrășcanu a fost internat
în lagăr circa 5 luni în 1940 (Miercurea Ciuc) și 8 luni în 1943 (Tg.Jiu), iar
restul timpului până în decembrie 1943, el a avut domiciliu obligatoriu la
Poiana Țapului, unde părinții săi aveau o vilă. În documentele examinate
nu s-a găsit nici o dovadă din care să reiasă că fixarea domiciliului
obligatoriu pentru Pătrășcanu și posibilitatea ce i-a fost creată, începând
din toamna anului 1943, de a veni uneori în București, au fost urmare a
legăturilor sale cu siguranța. Eliberările din lagăr, stabilirea domiciliului
obligatoriu, precum și a aprobărilor obținute de a veni în București la
sfârșitul anului 1943 și începutul lui 1944, au fost urmarea faptului că
familia sa de intelectuali era cunoscută și apreciată de anumite persoane
cu funcții importante în aparatul de stat. La aceste persoane au intervenit
Lucrețiu Pătrășcanu, soția și mama lui, cât și alte rude apropiate, printre
care verii săi, colonelul Stoica Ștefan, pe atunci secretar general la
Ministerul Înzestrării Armatei și colonelul Ulea Octav, care făcea parte din
mareșalatul curții regale (Vol.5 pag. 234-235, 240-242; Vol.3 pag.29;
Vol.128 pag.38).
Din documentele siguranței rezultă că, în timpul războiului și alți
intelectuali cunoscuți pentru vederile lor democratice au avut domiciliu
obligatoriu sau au fost internați în lagăre. În perioada cât a avut domiciliu
obligatoriu, a fost supravegheat cu strictețe, personal de către șeful
postului de jandarmi, precum și de informatorii acestuia și de agenții
401

-
chesturii poliției județului Prahova. Când venea în București era permanent
supravegheat de cel puțin doi agenți.
d/ La începutul anului 1943 „în condiții suspecte” a fost internat în
lagărul de la Târgu Jiu și apoi a fost scos din lagăr, în august în același an.
Vânătoru Victor, care l-a anchetat pe Remus Kofler, a relatat că acesta a
dat, în vara anului 1950, asemenea declarații acuzatoare, motivând că i-au
fost cerute în acest sens. Astfel, în timp ce era în spital – sub stare de arest
– Kofler l-a chemat pe anchetatorul său și i-a relatat că a venit cineva din
partea CC al PCR, care l-a sfătuit ca în interesul partidului, să dea
declarații așa cum i se cere de anchetatori, în sensul că el, împreună cu
Pătrășcanu și St. Foriș, punându-se în slujba siguranței antonesciene și a
spionajului englez, a acționat pentru destrămarea partidului comunist.
Anchetatorul susține că l-a informat pe Gh. Pintilie și a primit dezlegarea să
ia declarații în sensul celor de mai sus. Ulterior, deși Kofler a retractat
aceste declarații, totuși conținutul lor a fost considerat ca real și s-a
acționat în continuare pentru a se obține de la alți anchetați declarații care
să confirme cele relatate de Kofler. Vânătoru mai arată: În prima parte a
acestei anchete, cu toate insistențele depuse, nu s-a putut obține
confirmarea declarațiilor lui Kofler, situație față de care s-a hotărât de
conducerea MAI, să se treacă la folosirea constrângerii fizice, care a
culminat, pur și simplu, cu copierea declarațiilor lui Kofler – bineînțeles nu
în formă ci în fond, și silirea celor vizați să le semneze Dealtfel, însăși
cuvântarea tov. Gheorghiu-Dej, ținută cu prilejul aniversării a 30 de ani de
la înființarea PCR constituia pentru noi dovada că partidul se situiază pe
poziția de a accepta ca fiind adevărate cele declarate de Kofler, cum că
Foriș, Kofler și alții alcătuiau o agentură dușmană pătrunsă în conducerea
partiduluiR” (declarația din 29.IX.1967).
În acest mod și ca urmare a bătăilor și schingiuirilor la care au fost
supuși, s-au obținut declarații de la Calmanovici și Berman, cu toate că
până la urmă le-au retractat, fiind infirmate și prin declarațiile foștilor polițiști
și agenți de siguranță, ancheta și apoi instanța le-a considerat ca probe de
vinovăție a lui Lucrețiu Pătrășcanu și a celorlalți. /R/.
În legătură cu desfășurarea anchetei și a procesului, am constatat: Cu
toate că în fața instanței de judecată a fost adus un așa-zis „grup
Pătrășcanu”, în realitate L. Pătrășcanu nu a avut nici un grup, ci acesta a
fost creat în cursul anchetei, în mod premeditat, pe baza unor indicații date
de cei care au condus ancheta. În această privință Pintilie Gheorghe, fost
prim-adjunct al Ministrului Afacerilor Interne a arătat: „/R/ Marea greutate
pentru organele MAI a fost de a se găsi modalitatea pentru a fi implicați
împreună în aceleași infracțiuni /R/ preocuparea principală era de a face
tot felul de planuri prin care să se găsească o soluție pe baza căreia
anchetatorii să capete orientarea asupra modului cum să ajungă la legarea
celor anchetați unul de altul, prin „fapte”. Această preocupare era deoarece
în discuțiile cu unii tovarăși din conducerea partidului, ei arătau că nu se
poate să nu fi existat legături de natură dușmănoasă partidului, între aceste
402

-
elemente” (declarație pag. 2-3). Săptămânal, iar uneori de 2-3 ori pe
săptămână se țineau ședințe la tov. Alexandru Drăghici, cu participarea
unor cadre cu munci de răspundere din MAI și a consilierilor sovietici, în
care se analiza stadiul anchetei și se stabilea modul de a acționa în
continuare. Pentru a obține declarațiile dorite, s-a încălcat în mod grosolan
legalitatea și s-au săvârșit abuzuri grave, printre care:
1. S-a folosit bătaia și epuizarea fizică, ajungându-se până la schingiuiri:
bătaia până la sânge pe întregul corp, desbrăcat complet și legat de
proțap; nepermiterea de a dormi zile și nopți de-a rândul; obligarea de a sta
mereu în picioare (mai ales femeile); subalimentația și înfomentarea
prelungită etc. În acest fel s-a procedat cu Calmanovici Emil, Zilber Albert,
Remus Kofler, Lena Constante, Betea Nicolae și alții.
2, S-au folosit presiuni morale pentru constrângerea celor arestați, ca să
declare așa cum li se impunea:
a) Celor anchetați li s-a cerut „să ajute partidul” dând declarații împotriva
lui Pătrășcanu, Kofler și altora. În diferite memorii ale sale Calmanovici a
arătat printre altele: „Rmi se spuneR în numele partidului, alături de care
este locul d-tale, îți cer să faci o muncă sfântă revoluționară, de om nou,
să lovești fără cruțare în cei trei conducători, dușmani ai clasei muncitoare,
ai partiduluiR Nu trebuie d-ta să te opui partiduluiR Trebuie să adopți total
linia pe care ți-o dăm noi”. „În anchetă mi s-a spus de zeci de ori, d-ta nu te
gândi la d-ta, lovește în cei trei, d-ta nu te poți apăra, te reabilităm noiR Mi
s-a arătat chiar că este vorba să inventez fapte în care să mă implic contra
lui Ștefănescu, Pătrășcanu și Kofler”.
b) Unii din cei anchetați au fost constrânși să dea declarații așa cum li
se cere fiind amenințați că în caz contrar vor fi arestați și condamnați
ceilalți membri ai familiilor lor (soție și părinți). S-a înscenat chiar că unii
dintre membrii familiilor lor ar fi deja arestați, iar atunci când anchetații
respectivi au auzit unele țipete ce proveneau ca din celule apropiate,
anchetatorii le-au „destăinuit” că acestea sunt țipete ale rudelor lor. În acest
fel s-a procedat cu Lena Constante, Micșa Remus și Berman Jak.
3. S-au făcut falsuri, schimbându-se conținutul unor declarații date de
cei anchetați și s-au folosit scrisori și alte acte false pentru a-i constrânge
să declare într-un anumit sens:
a) Pogoneanu Victor, în declarația dată la 24 martie 1953, a arătat: „La
începutul lunii octombrie 1946, am dat întâlnire la casa domnului
C.Neamțu, prietenilor mei I. Mocioni Stârcea și Radu Niculescu Buzești”.
Anchetatorul a modificat ulterior declarația în sensul că „peste cuvântul
Stârcea” a scris „Zilber”, pentru a putea „dovedi” că și „reprezentantul” lui L.
Pătrășcanu a participat la această întâlnire secretă și că deci aceștia ar fi
făcut parte din complotul care se urzea pentru răsturnarea regimului
democrat popular din țara noastră. Astfel, falsificată declarația a fost
folosită de anchetă pentru a-i constrânge pe ceilalți participanți la întâlnirea
secretă, să declare că L. Pătrășcanu, având cunoștință de întâlnirea
menționată și-a trimis la ea reprezentantul său.
403

-
 În legătură cu Pogoneanu s-a mai comis și un alt fals. Existând pericolul
ca, prin aducerea acestuia în fața instanței, să se destrame – pe baza
mărturiei depuse -, întreaga acuzație adusă lui L. Pătrășcanu, că ar fi
participat la organizarea unei lovituri de stat, a fost depus în instanță un
certificat medical din care reeșea că la data judecării procesului,
Pogoneanu suferea de hepatită epidemică și era netransportabil. În
realitate, documentele existente la locul de detenție a lui Pogoneanu atestă
că la acea dată el era sănătos, iar certificatul medical, un fals. Asemenea
certificate au mai fost depuse pentru alți 9 martori.
b) La 7 aprilie 1955, Calmanovici a declarat: „Anchetatorul mi-a arătat în
ianuarie 1953 o declarație a lui Mirel Costea din decembrie 1952, când
Mirel era mort de un an, declarația era deci falsă. În declarație era vorba de
data până când a primit salariu de la întreprinderea Calmanovici. Eu am
răspuns că după data de 23 august eu nu i-am mai plătit nimic și nu până
la naționalizare cum spusese el. După judecarea și condamnarea sa,
Calmanovici a căutat pe toate căile, să aducă la cunoștința partidului
nedreptatea ce i se făcuse și înscenările din cadrul procesului Pătrășcanu,
în același sens trimițând scrisori și familiei sale. Conducerea MAI a luat
măsuri de constrângere a lui Calmanovici în scopul de a-l determina să
renunțe să mai trimită memorii și scrisori. În acțiunea îndreptată împotriva
lui, și de această dată s-a folosit falsul și minciuna. Astfel, generalul
Tănase Evghenie, fost adjunct al ministrului Afacerilor Interne, a declarat în
fața Comisiei de partid că a primit ordin de la tov. Alexandru Drăghici să
plastografieze o scrisoare către Calmanovici din partea fiului acestuia,
ordin pe care l-a executat.
c) Într-o declarație dată de Lena Constante se arată: „Într-o zi,
anchetatorul mi-a spus să citesc o scrisoare a tatălui meu. Tata mă ruga cu
cele mai mari insistențe să salvez viața lui, a mamei și a surorilor mele. Îmi
scria că este deținut la închisoarea Văcărești într-o celulă cu 60 de oameni,
că este nevoit să doarmă pe cimentul gol și că mama este grav bolnavă la
infirmeria Văcărești cu surorile mele, toți închiși din cauza mea și termina
spunând să fac orice pentru a-i salva. M-am întors în celulă disperată. Tatăl
meu avea atunci peste 70 de ani și mama 60. Totuși am mai luptat cu mine
câteva zile, până mi-a citit o sentință a tribunalului prin care erau fiecare din
ei condamnați la mulți ani de pușcărie și spunându-mi că nu depinde decât
de mine să se aplice sau nu sentința. În anul 1961, când m-am întors
acasă, am aflat de la tatăl meu că el nu scrisese această scrisoare și că
nici-unul dintre ei nu fusese închis atunci.
d) Din relatările făcute de tov. Anton Moisescu în fața Comisiei de partid
și apoi a Prezidiului Permanent, rezultă că în anul 1952, când era
președintele Băncii de Stat, a fost chemat la tov. Dumitru Petrescu, pe
atunci ministrul Finanțelor, care, arătându-i un plic cu dolari și lire sterline, i-
a cerut să-l depună la Bancă pe numele lui L.Pătrășcanu, cu o dată
anterioară războiului. Totodată i-a precizat că există dovezi din care rezultă
că Pătrășcanu a fost agent al imperialismului, dar acestea sânt insuficiente.
Tov. Anton Moisescu a spus că nu poate face o astfel de operație. A doua
404

-
zi dimineața, fiind chemat din nou de tov. Petrescu, acesta i-a spus: „Știi
Antoane, am vorbit cu tov. Gheorghiu-Dej și mi-a atras atenția că nu
trebuia să-ți spun ție treaba asta, că nu trebuie să se știe prea mult despre
acest lucru”. Tov, Dumitru Popescu a confirmat cele relatate de tov. Anton
Moisescu și a precizat că nu-și amintește de la cine a primit plicul
respectiv, dar întrucât observația i s-a făcut de către Gheorghiu-Dej crede
că tot el i-a dat și plicul.
4. În scopul obținerii de mărturii acuzatoare, conform planului de
dinainte stabilit a se realiza coroborarea necesară între mărturiile diferitor
anchetați, s-a practicat metoda scrierii de către anchetatori, înainte de a se
sta de vorbă cu cei anchetați, a răspunsurilor pe care aceștia trebuiau să le
semneze. În alte cazuri, chiar dacă declarațiile nu erau scrise dinainte, în
timpul discuțiilor, anchetatorul consemna în procesul verbal ceea ce voia el
și nu ceea ce declara cel anchetat. În legătură cu acestea, fostul
anchetator Anghel Mircea, a declarat: „R Soltuțiu a trecut la întocmirea
unui plan de anchetă cu faptele ce urmau a fi „recunoscute” de cei în
cauzăR”. Soltuțiu formula atât întrebările cât și răspunsurile pentru fiecare
arestat în parte din birou, în așa fel ca să se încadreze în tabloul infracțiunii
dinainte stabilit de el. Nici un anchetator nu avea voie să se abată de la
acest sistem de muncă. Personal nu o dată l-am găsit pe Vânătoru ca și pe
Micle scriind din birou declarațiile arestaților pentru a fi semnate de aceștia.
Aceasta era metoda lor de muncă și nu se fereau de nimeni”.
Cele arătate sânt confirmate și de alți anchetatori, printre care Staicu
Teodor și Vânătoru Victor, precum și de anchetații Micșea Remus, Victoria
Sârbu și alții. Calmanovici Emil a declarat: „Dvs. d-le anchetator ați trecut în
procesul verbal de interogatoriu din 22 octombrie 1952 că Ștefănescu a
cerut la prima întâlnire din 1943, ianuarie, ca Partidul Comunist să fie
aservit intereselor britanice. Eu nu am declarat aceasta, iar dvs. ați trecut
aceasta fără ca eu să o fi spus. Eu am semnat totuși textul conceput de
dvs.” Nu s-a ținut seama în anchetă și nici nu au fost trimise instanței
declarații prin care se retractau mărturisiri anterioare ori unele declarații
care erau favorabile apărării.
5. În preajma începerii procesului, unii inculpați și martori au fost instruiți
de către anchetatori asupra modului cum să declare cât mai acuzator
împotriva lui L. Pătrășcanu. Zilber Herbert și Berman Jak declară că au fost
în detaliu instruiți de către anchetator ce și cum să declare în fața instanței.
Lena Constante a primit în scris întrebările ce i se vor pune și răspunsurile
ce urma să le dea, cerându-i-se să le memoreze, iar în ziua următoare
anchetatorul a seminarizat-o, pentru a se convinge dacă ea cunoaște ce
trebuie să declare.
6. Procesul s-a judecat în grabă și s-au încălcat cele mai elementare
cerințe ale codului de procedură penală. Cu toate că ancheta a durat 6 ani
de zile, însumând peste 41.000 de file – din care la instanță au fost trimise
405

-
7.800, totuși completul de judecată a avut la dispoziție numai 24 de ore
pentru pornirea procesului, iar dezbaterile judiciare au durat numai 6 zile,
deși au fost 11 acuzați și 56 martori audiați. În desfășurarea procesului au
fost încălcate în mod grosolan cele mai elementare norme procedurale,
înfrângându-se dispozițiile legale care garantează dreptul la apărare și
cerința stabilirii adevărului. Astfel, marea majoritate a martorilor au fost
ascultați în absența acuzaților, cărora nici măcar ulterior nu li s-au adus la
cunoștință depozițiile făcute la adresa lor, cu ocazia interogării acestora și
nici atunci când li s-a dat ultimul cuvânt, nu li s-a permis să facă – potrivit
legii – susținerile necesare cu privire la învinuirile aduse, președintele
completului întrerupându-i frecvent și chiar interzicându-le să mai
vorbească.
7. Din materialele procesului rezultă, de asemenea, rolul nefast și
răspunderea lui Iosif Chișinevschi în plăsmuirea acestei acțiuni judiciare.
Acesta s-a ocupat direct de pregătirea și desfășurarea procesului. El a
instruit pe președintele completului de judecată și pe procurori, a aprobat
planul de desfășurare a procesului, a certificat și aprobat chestionarul cu
întrebările ce trebuiau puse inculpaților și martorilor, a ascultat din birou,
prin tehnică, întreaga desfășurare a procesului și a intervenit de mai multe
ori, cerând suspendarea ședințelor de judecată și chemând la el pe
președintele completului de judecată, căruia i-a făcut reproșuri și i-a dat
indicații. În legătură cu toate acestea, trebuie spus că pedepsele aplicate
celor condamnați au fost stabilite în afara completului de judecată și
transmise acestuia prin intermediul lui Chișinevschi. Astfel, Moisescu Ilie,
președintele completului de judecată, a adus la cunoștința completului de
judecată, în timpul deliberării, că pedepsele ar fi formulate de organe
superioare, iar completul a schițat doar un proiect de hotărâre, pentru a-și
spune părerea, în cazul că va fi întrebat. În legătură cu aceasta, Moisescu
Ilie declară: „Am mers și la Chișinevschi cu proiectul de hotărâre. Fără să
mai dorească să afle ce conține proiectul de decizie, Chișinevschi a spus
că hotărârea este luată de către conducerea partidului și mi-a dictat
pedepsele pe care trebuia să le pronunț. Am redactat apoi dispozitivul
deciziei și am condamnat pe inculpați la pedepsele dictate de
Chișinevschi”.
Poziția lui Lucrețiu Pătrășcanu la anchetă și în fața instanței de judecată.
Din materialul studiat rezultă că, înainte de a fi reținut și arestat, L.
Pătrășcanu a luat poziție autocritică față de activitatea sa. Către sfârșitul
anului 1949 – începutul anului 1950, în timp ce era anchetat la SSI, printr-o
serie de declarații a condamnat unele fapte săvârșite de el, considerându-
le antipartinice. Ulterior, când ancheta, încercând să folosească
recunoașterile sale autocritice, pentru a-l determina să declare că este, de
fapt, un dușman al partidului, fost agent de siguranță, spion, că ar fi căutat
să răstoarne regimul democrat din țara noastră, L.Pătrășcanu a respins cu
406

-
fermitate și indignare asemenea acuzații. El a fost deosebit de revoltat
când și-a dat seama că nu se caută adevărul și se încearcă totul pentru
acuzarea lui. La unul dintre interogatorii, L. Pătrășcanu, respingând
declarațiile mincinoase ale unor „prieteni” ai săi, a arătat: „R după
experiența făcută în ultimii doi ani nu mai am încredere absolut în nimeni
pe lume. Nici într-un fel de prieteni – dealtfel nu am prieteni și nici într-un
fel de cunoștințe și chiar rude din cele mai apropiate.”
De câteva ori, în timpul anchetei, refuzând să recunoască faptele pe
care nu le-a comis, i-a spus colonelului Soltuțiu Ion, anchetatorul său, că va
declara așa ceva numai dacă i se comunică de la conducere că are nevoie
neapărat de un asemenea proces. În legătură cu aceasta, Soltuțiu Ion a
arătat: „menționez că în mai multe rânduri Pătrășcanu mi-a spus, aproape
textual: să întreb pe mai marii mei care conduc din umbră ancheta dacă
are vreun interes partidul să i se facă lui un proces pentru că atunci el va
declara ceea ce i se va cere.”
La proces, L.Pătrășcanu a refuzat să propună martori, să-și aleagă un
apărător și a renunțat chiar la apărătorul desemnat din oficiu. De
asemenea el a refuzat să răspundă la interogatoriu. Dându-i-se ultimul
cuvânt, a refuzat să se apere, declarând următoarele: „N-am de spus
nimic, decât că scuip pe acuzațiile care mi se aduc”. Președintele
completului de judecată, atrăgându-i atenția că aceste cuvinte constituie o
insultă și că se dă în spectacol. L. Pătrășcanu a strigat: „Da, lasă să mă
dau, viața mea e scurtă, dar sânt oameni care să urmărească această
porcărie” (vol.18 pag,354).
Atât în perioada anchetei cât și după condamnare, celor implicați în
acest proces li s-a aplicat un regim de detenție care ducea la distrugerea
lor morală și fizică. Încă de la anchetă, Betea Nicolae, Remus Kofler și
Victoria Sârbu au fost aduși, în anumite perioade, la stare de demență.
După condamnare, regimul de executare a pedepselor a fost mai aspru la
unii decât cel aplicat unor vârfuri legionare, foștilor membri ai guvernului
antonescian, precum și altor elemente deosebit de periculoase. Din
indicația MAI, marea majoritate a condamnaților în „procesul Pătrășcanu”,
au fost trimiși la Penitenciarul Aiud, care avea regimul de detenție cel mai
sever din țară. În cadrul penitenciarului ei au fost încarcerați la secția
„Zarcă”, care la rândul ei avea regimul cel mai aspru: deținuții erau ținuți în
izolare totală, foarte rar erau scoși la aer, nu erau folosiți la munci, nu
aveau dreptul la vorbitor, la corespondență, nu beneficiau de aceeași
asistență medicală și alimentație, care se acordau celorlalți deținuți. La
toate acestea se mai adăuga faptul că ei erau ținuți în celule neîncălzite,
umede și reci, iar în prima parte a detenției, au dormit pe jos, având ca
așternut doar câte o rogojină.
Fiind considerați deosebit de periculoși și pentru a li se răpi orice
posibilitate de a se plânge împotriva nedreptății ce li s-a făcut, aceștia s-au
aflat în întreaga perioadă de detenție în atenția conducerii ministerului. Ei
au fost lucrați informativ și s-au luat o serie de măsuri pentru a-i demoraliza
și a-i determina să renunțe la poziția lor și să se împace cu situația creată.
407

-
 Calmanovici nu a renunțat la poziția sa și văzând că prin folosirea altor
căi nu este luat în consierație a intrat de două ori în greva foamei, ca un
ultim mijloc de protest. În timpul celei de-a doua grevă a foamei, după circa
45 de zile a decedat, ceea ce constituie, după părerea comisiei, un act de
asasinare a lui.
Din studierea materialului documentar, Comisia și-a format părerea că
s-au luat unele măsuri în scopul ascunderii ori ștergerii urmelor
ilegalităților săvârșite în legătură cu cazul Pătrășcanu.
Din dosare lipsesc numeroase declarații originale și alte materiale la
care se fac în alte părți referiri, din care se trage concluzia certă că au
existat. Unii anchetatori au arătat că li s-au dat dispoziție să strângă și să
predea la cabinetul tov. Alexandru Drăghici acele materiale de anchetă pe
care Gheorghiu-Dej a făcut însemnări ce au servit la orientarea
anchetatorilor. Scopul acestor măsuri a fost ca ele să fie distruse. Această
concluzie este confirmată prin cele arătate de tov. Alexandru Drăghici,
care, la ședința Prezidiului Permanent, a arătat că a primit indicație de la
Gheorghiu-Dej să strângă și să distrugă acele adnotări.
O altă măsură luată pe această linie este și aceea că majoritatea celor
implicați „în procesul Pătrășcanu”, care au rămas în viață și au fost eliberați
din detenție înainte de 1964, li s-a fixat domiciliu obligatoriu pe anumite
perioade sau li s-a dat drumul să plece peste graniță.
Trebuie subliniat că Gheorghiu-Dej a manifestat o puternică repulsie față
de Lucrețiu Pătrășcanu, atitudine care s-a accentuat după 23 August 1944,
datorită popularității de care acesta se bucura în mase, ca unul dintre
intelectualii de seamă care s-a alăturat luptei PCR. Gheorghiu-Dej se
simțea uneori umbrit de personalitatea și de calitățile lui Pătrășcanu, vedea
în el un rival politic. Am reținut în acest sens câteva aspecte:
a) Fiind internat în lagărul de la Tg.Jiu la 2 ianuarie 1943, Lucrețiu
Pătrășcanu a constituit un colectiv format din trei comuniști, în care el avea
un rol principal: colectivul discuta săptămânal cu conducerea lagărului
cererile și nevoile comuniștilor internați. După venirea în lagăr a lui
Gheorghiu-Dej, acest colectiv a fost desființat, ceea ce lui Lucrețiu
Pătrășcanu i-a produs nemulțumiri.
b) Lucrețiu Pătrășcanu a simțit că se caută să se minimalizeze rolul său
în pregătirea și înfăptuirea actului de la 23 August 1944. Din documente
reiese că Lucrețiu Părășcanu dorea să facă parte din CC al partidului,
deoarece și-a dat seama că aceasta era necesar legăturilor pentru
îndeplinirea sarcinii primite de a realiza și a duce tratative cu reprezentanții
palatului și ai partidelor istorice. Atunci când tov. Emil Bodnăraș a
comunicat lui Lucrețiu Pătrășcanu hotărârea transmisă din lagăr că el nu va
face parte din conducerea partidului, aceasta i-a creat nedumeriri și
frământări, fără însă să-l determine să-și înceteze activitatea de îndeplinire
a sarcinilor încredințate de partid.
c) După 23 August 1944, Lucrețiu Pătrășcanu nu a fost atras la munca
de partid și cu atât mai mult în munca de conducere a partidului, deși la
408

-
început era singurul ministru comunist în guvern. În septembrie 1944 –
după venirea Anei Pauker în țară, s-a hotărât constituirea unui Comitet
Central restrâns format din cinci membri și în care Lucrețiu Pătrășcanu nu
a fost inclus. Acest fapt i-a fost comunicat de Ana Pauker, în grabă, în timp
ce călătoreau într-o mașină, ceea ce l-a nemulțumit în mod profund.
Gheorghe Pintilie a relatat că la sfârșitul anului 1944, începutul anului
1945, popularitatea lui Lucrețiu Pătrășcanu îl supăra pe Gheorghiu-Dej. De
exemplu, în timpul unei demonstrații, când o parte din coloană a început să
scandeze numele lui Pătrășcanu, a fost tras de mânecă de Gheorghiu-Dej
care i-a spus: „Ce tot strigă ăștia – Pătrășcanu, PătrășcanuR”
d) Lucrețiu Pătrășcanu fiind frământat de atitudinea care s-a manifestat
față de el, s-a adresat în repetate rânduri lui Gheorghiu-Dej, Anei Pauker și
altor persoane din conducere, cerându-le să se clarifice problemele ce se
ridicau în legătură cu activitatea sa. Această cerință nu i-a fost satisfăcută,
și în urma insistențelor sale au avut loc unele discuții care s-au purtat în
grabă, fără o analiză partinică.
O dovadă că acțiunea îndreptată împotriva lui Lucrețiu Pătrășcanu se
desfășura în mod premeditat este și faptul că lucrătorii de securitate care l-
au anchetat au fost trimiși să participe la dezbaterile unor procese politice
din alte țări socialiste. /Se dau exemple – n.n./
Toate acestea arată că era vorba de o acțiune represivă premeditată,
așa cum se petreceau și în alte țări socialiste. Din ceea ce a rezultat și din
studiul dosarelor, în această ordine de idei, vrem să atragem atenția că
relatările unor anchetatori au confirmat, că atât în timpul anchetei efectuate
până în 1952, cât mai ales după aceea, a existat tendința de implicare în
procesul Pătrășcanu ori în procese separate și a altor tovarăși din
conducerea partidului. Astfel, într-un mare număr de declarații, la sugestia
anchetatorilor, s-au făcut referiri cu pretinsa activitate dușmănoasă ce ar fi
fost desfășurată de tovarăși din conducerea partidului sau membri ai CC al
PCR, printre care tovarășii Ion Gheorghe Maurer, Alexandru Bârlădeanu,
Gheorghe Rădulescu, Ștefan Voitec, Bucur Schiopu, iar tov. Aurel Vijoli și
Mihail Levente au fost arestați și anchetați.
Consilierii sovietici aflați în țară au contribuit efectiv la desfășurarea
anchetei și a procesului. Astfel, referindu-se la acest lucru, Pintilie
Gheorghe arată: Când MAI a început ancheta „ grupului Pătrășcanu” (în
anul 1950), am primit indicația să iau legătura cu trei sovietici care erau
găzduiți într-o casă a partiduluiR Din discuțiile avute, în special cu Patriki,
am aflat că ei anterior se ocupaseră de cercetările și procesele ce au avut
loc în alte țări socialiste (anchete și procese asemănătoare cazului
Pătrășcanu). Totodată mi-am dat seama că cei trei sovietici cunoșteau bine
cercetările ce se efectuaseră de către partid și SSI.
Comisia dorește de asemenea să sublinieze faptul că procesul lui
Lucrețiu Pătrășcanu s-a judecat în grabă, tocmai într-o perioadă când,
după moartea lui I.V.Stalin, după demascarea lui Beria și a unora din
nelegiuirile comise în URSS, într-o perioadă când în unele țări socialiste
începuseră măsuri de reabilitare a unor persoane condamnate pe nedrept.
409

-
În această situație s-a căutat să se antreneze și răspunderea conducerii
sovietice în judecarea și condamnarea lui Lucrețiu Pătrășcanu. Astfel, după
cum arată tovarășii Miron Constantinescu și Dumitru Petrescu, care au
făcut parte din delegația economică, condusă de Gheorghiu-Dej, trimisă la
Moscova în ianuarie 1954, reiese că delegația a prezentat conducerii
PCUS o scrisoare în care se cerea părerea în legătură cu intenția ca
Lucrețiu Pătrășcanu să fie trimis în fața justiției și condamnat la moarte. Din
declarațiile acestor tovarăși, rezultă că conducerea sovietică a refuzat
atunci să se ocupe de un asemenea caz.

O mare răspundere revine Biroului Politic al CC al PCR pentru hotărârile

luate de a se trece la judecarea lui Lucrețiu Pătrășcanu, fără să se fi
asigurat de temeinicia învinuirilor ce îi erau adusse de către organele MAI.
Aceasta arată lipsa de responsabilitate în luarea unei hotărâri de
asemenea gravitate, cum era trimiterea în judecată a unui militant de
seamă al partidului. Din aceste cazuri, din practicile legate de activitatea
organelor conducătoare ale partidului în acea vreme, trebuie să se tragă
învățămintele necesare pentru a înlătura orice elemente de superficialitate,
lipsa de răspundere în luarea hotărârilor. Munca colectivă implică o
răspundere solidară a întregului colectiv de conducere pentru măsurile ce
se iau și totodată, răspunderea personală a fiecăruia pentru tot ce se
hotărăște. /Bineînțeles că nu s-au tras aceste învățăminte și aceasta
datorită spiritului de servilism al celor de la putere, față de cel care este
așezat în fruntea statului. Obicei, încă la modă, și astăzi. De aceea nu
numai criminalul odios - care a fost Gheorghe Gheorghiu-Dej -, ci și cei
care i-au ascultat doleanțele criminale, sunt tot atât de vinovați, așa cum se
arată mai sus De aceea, Istoria trebuie să repudieze faptele lor, așezându-i
acolo unde le este locul: în groapa de gunoi a României – n.n./.

De asemenea, MAI nu a mers în desfășurarea anchetei pe linia de a

stabili cu strictețe adevărul și a constata în ce măsură Lucrețiu Pătrășcanu
este vinovat, ci, dimpotrivă, activitatea MAI s-a desfășurat în mod conștient
pe linia obținerii cu orice preț a unor dovezi de învinuire penală pentru a se
putea ajunge la condamnarea și executarea acestuia. Comisia subliniază
că îndeosebi după Plenara CC al PCR din mai 1952, după schimbarea în
acel an a conducerii MAI, cursul spre obținerea unor asemenea materiale
de vinovăție s-a accentuat. Întreaga acțiune a trecut sub conducerea MAI,
tovarășul Alexandru Drăghici, care a condus nemijlocit ancheta, ținând
legătura directă cu Gheorghiu-Dej. În legătură cu aceasta dorim să
subliniem răspunderea ce-i revine tovarășului Alexandru Drăghici pentru
modul în care s-a desfășurat ancheta și pentru concluziile acestei anchete,
cu atât mai mult cu cât el a participat la anchetarea lui Lucrețiu Pătrășcanu
încă din anul 1948 când acesta a fot arestat. Prin concluziile cu privire la
rezultatele anchetei, conducerea MAI, respectiv tov Alexandru Drăghici, a
dezinformat Biroul Politic al CC al PCR. După părerea comisiei,
dezinformarea, inducerea în eroare a Biroului Politic și punerea în situația
410

-
de a lua o hotărâre în condițiile arătate mai sus, implică o mare
răspundere.
Raportul comisiei de partid a fost discutat în Prezidiul Permanent al
Comitetului Central al Partidului Comunisr Român, care a apreciat justețea
constatărilor și a hotărât să fie supus spre dezbatere următoarele
propuneri:
1. CC al PCR să condamne înscenarea odioasă făcută împotriva lui
Lucrețiu Pătrășcanu și a celorlalte persoane anchetate și judecate
împreună cu el, precum și a tuturor abuzurilor, samavolniciilor și practicilor
stăine principiilor partidului și statului nostru, prin care s-au încălcat cele
mai elementare norme ale moralei și legalității socialiste. /Astfel, Gheorghe
Gheorghiu-Dej rămâne în Istoria României, ca un criminal odios, un
conducător comunist fără scrupule, care nu-și vedea decât interesul
propriu, cu o teamă deosebită, ca din cauza samavolniciilor sale, să nu fie
măturat de la conducerea absolutistă a României. Odată cu el, trebuie
supuși oprobiului Istoriei și cei care l-au slujit, docili, servili. În continuarea
acestei lucrări-document, se vor publica pagini inedite din Fondul CC al
PCR, care vor demonstra modul cum acesta și-a îndeplinit funcția sa de
conducător al Statului Român. Este o rușine, care apasă greu pe conștiința
românilor, pentru că au tolerat fără crâcnire (în afară de câțiva, adevărați
eroi ai neamului, dar prea puțini la număr, care chiar și-au sacrificat viața
pentru binele gloatei necuvântătoare, docilă, fără personalitate, fără spirit
patriotic, indiferentă completamente la ceea ce se întâmplă cu ea. Este o
rușine de netolerat, că suntem așa cum suntem. Oare ne vom schimba
vreodată? – n.n./.
2. Reabilitarea politică a lui Lucrețiu Pătrășcanu.
3.Să se recomande organelor de justiție să revizuiască, potrivit legii,
hotărârea de condamnare a lui Lucrețiu Pătrășcanu.
4. Strămutarea osemintelor lui Lucrețiu Pătrășcanu la Hemiciclul eroilor
luptei pentru libertatea poporului și a patriei, pentru socialism.
5. Comitetul Executiv al CC al PCR să ia măsurile necesare pentru
reabilitarea politică și juridică a celorlalte persoane din procesul Pătrășcanu
precum și din alte procese în care s-au comis abuzuri și ilegalități.
6. Întrucât la săvârșirea acestor atât de grave încălcări ale legalității au
participat persoane care sunt în viață, dar care nu mai pot fi trimise în
judecată penală, deoarece faptele săvârșite sunt, potrivit legii, prescrise, să
fie trase cu toată hotărârea și intransigența la răspundere, pe linie de
partid.
7. Se recomandă Consiliului de Stat anularea decretului prin care s-au
acordat distincții celor care au contribuit la pregătirea și desfășurarea
acestui proces.
8. Membrii de partid din cadrul organelor de securitate, MAI, justiție și
procuratură să dezbată și să analizeze temeinic, cu lucrătorii organelor
respective, concluziile ce se desprind din practicile nelegale folosite în
cadrul anchetei și procesului Lucrețiu Pătrășcanu.
411

-
 9. Materialul prezentat să fie supus plenarei CC al PCR urmând ca, în
lumina concluziilor ce se vor trage, să se analizeze în organele de partid
sarcinile ce le revin pentru întărirea controlului de partid asupra activității
organelor de stat, în vederea respectării cu strictețe a legalității.
Să se dea publicității, într-o formă sobră, măsura de reabilitare a lui
Lucrețiu Pătrășcanu.
Comisia a mai studiat și alte cazuri: procesele privind pe Vasile Luca și
cel intentat unor cadre de la șantierul Canalului Dunărea-Marea Neagră,
precum și materialele în legătură cu anchetarea Anei Pauker și Teohari
Georgescu. Se propune să se dea mandat Comitetului Executiv să
analizeze fiecare din aceste cazuri, precum și altele asemănătoare și să se
ia măsurile ce se impun.

Reabilitarea conducătorilor PCR condamnați la moarte din ordinul

lui Gheorghe Georghiu-Dej

Protocol nr.21 din 17 și 18.04.1968 privitor la reabilitarea politică a lui

Lucrețiu Pătrășcanu. Stenograma ședinței Prezidiului Permanent al
161)
CC al PCR din zilele de 17 și 18.04.1968 /Sinteză – n.n./
Ordinea de zi:
1. Raportul Comisiei de partid cu privire la clarificarea procesului lui
Lucrețiu Pătrășcanu.
2. Raportul Comisiei de partid privind situația lui Ștefan Foriș.
3. În legătură cu unii militanți ai mișcării muncitorești din România, care
și-au pierdut viața în URSS. Pe baza materialelor prezentate din partea
Comisiei, de tovarășul Gheorghe Stoica, a întrebărilor și discuțiilor ce au
avut loc în ședință, Prezidiul Permanent al CC al PCR a hotărât
următoarele:
1. Apreciază munca uriașă depusă de Comisia de partid pentru
elucidarea adevărului în legătură cu abuzurile și samavolniciile comise
împotriva lui Ștefan Foriș, Lucrețiu Pătrășcanu și a altor militanți de seamă
ai partidului nostru.
2. Aprobă concluziile și propunerile cuprinse în materialele prezentate
de Comisie și stabilește ca acestea, îmbunătățite pe baza propunerilor
făcute în ședință, să fie supuse dezbaterii Comitetului Executiv al CC al
PCR și Plenarei Comitetului Central al partidului (anexă stenograma
ședinței).
/ss/ Nicolae Ceaușescu (27.IV.1968)

161)
F. CC al PCR – Secția Cancelarie - Dosar 62/1968
412

-
 162)
Procesul privind pe Marcu Petre Pandrea
Cumnat cu Lucrețiu Pătrășcanu, a fost condamnat la 15 ani muncă
silnică pentru uneltire contra ordinei sociale.
S-a reținut că Petre Pandrea, în perioada 1948-1952, pe când se afla
reținut administrativ, a avut manifestări dușmănoase la adresa orânduirii
noastre, iar după punerea sa în libertate, a menținut legături cu elemente
contrarevoluționare și în discuțiile cu aceștia, ori în unele scrieri ale sale, a
calomniat regimul și natura relațiilor noastre cu URSS.
Revizuindu-se procesul, s-a stabilit nevinovăția lui Petre Pandrea.
Martorii folosiți la procesul de acuzare au fost recrutați din rândurile
legionarilor arestați sau infractori de drept comun. Aceștia din urmă au
relatat că au fost constrânși să declare împotriva lui Petre Pandrea. În
scrierile sale Petre Pandrea și-a exprimat nemulțumirea pentru faptul că a
fost reținut fără judecată timp de 5 ani și, de asemenea, în legătură cu
condamnarea nedreaptă a lui Lucrețiu Pătrășcanu.
Plenul Tribunalului Suprem, constatând că hotărârea de condamnare a
lui Petre Pandrea, este nelegală, prin decizia nr.28 din 20 august 1968 l-a
achitat.
Comisia de partid supune aprobării ca hotărârile de achitare pronunțate
în plenul Tribunalului Suprem în procesele menționate să fie date
publicității, eșalonat, fără a fi însă evidențiate în presă. De asemenea,
propune ca Colegiul Central de partid, împreună cu Secția Organizatorică,
să rezolve situațiile în care se impune acordarea calității de membru de
partid.

Comuniștii români emigrați în URSS, asasinați

în timpul teroarei staliniste

Hotărârea CC al PCR cu privire la reabilitarea unor activiști de

partid. Formă apărută în presă. Arhiva Comitetului Executiv al CC
163)
al PCR Nr.1294/3.VI.1968
Pornind de la necesitatea de a se clarifica situația politică a unor activiști
ai partidului care, cu mulți ani în urmă, au fost arestați sau condamnați,
Comitetul Executiv al CC a hotărât să se analizeze cazurile acestora iar
concluziile să fie supuse dezbaterii CC al PCR. În acest scop a fost
constituită o comisie de partid.

162)
F. CC al PCR – Secția Cancelarie - Dosar 156/1968
163)
F. CC al PCR – Secția Cancelarie - Dosar 66/1968

413

-
 1. Ca urmare a acestei hotărâri, comisia a cercetat, începând cu luna
ianuarie 1965, învinuirile pe baza cărora a fost condamnat și executat
Lucrețiu Pătrășcanu. Raportul întocmit a fost examinat în Prezidiul
Permanent, în Comitetul executiv și în actuala plenară a CC al PCR.
Comisia a analizat toate materialele care au stat la baza procesului, a
purtat discuții cu principalii anchetatori și procurori, cu membrii completului
de judecată, cu persoanele implicate în proces, ca inculpați sau martori,
aflați în țară, precum și cu unele persoane care aveau funcții de
răspundere în acea vreme la MAI și în aparatul de securitate al statului.
2. Alexandru Nicolau, în 1918 secretarul Comitetului revoluționar român
din Moscova, redactor la ziarul românesc „Lupta” din Odesa; în 1937 a fost
condamnat la moarte și reabilitat post-mortem în 1956.
3. Alter Zalic, secretar al Comitetului revoluționar român de la Odesa,
redactor la ziarul „Comunistul” al Grupei comuniste române din Moscova,
lucrător în aparatul Cominternului, Secția balcanică (1920); în septembrie
1937 a fost condamnat la moarte, iar în 1956 a fost reabilitat post-mortem.
4. Leon Lichtblau (zis Adolf Cristin), în procesul din Dealul Spirii a fost
condamnat în contumacie la muncă silnică pe viață; stabilit mai întâi la
Viena, emigrează în URSS, unde a condus Institutul central de statistică; în
aprilie 1938 a fost condamnat la moarte, iar în 1956 a fost reabilitat post-
mortem.
5. Eugen Rozvan, membru al delegației Partidului Socialist la
convorbirile de la Moscova pentru afilierea la Internaționala Comunistă
(1920); membru al Comitetului executiv provizoriu al PCR (1924); în 1931 a
emigrat în URSS unde, până la arestarea sa a lucrat ca cercetător principal
la Institutul economiei și politicii mondiale; în mai 1938 a fost condamnat la
moarte, iar în 1956 a fost reabilitat post-mortem.
6. Marcel Pauker, din decembrie 1921 a făcut parte din Comitetul
provizoriu al Secțiunii București și apoi din Comitetul Executiv provizoriu al
PCR; la Congresul al II-lea al PCR a fost ales membru al CC; în 1925 a
fost condamnat în contumacie la 10 ani recluziune; în 1935 era membru al
Secretariatului CC al PCR; în noiembrie 1937 a fost arestat la Viena și
expulzat în URSS; în 1938 a fost judecat și condamnat.
În unele documente provenite de la diferite organe de stat românești și
din declarațiile unor vechi membri de partid (Gheorghe Stoica, Constantin
Pârvulescu, Ion Popescu-Puțuri, Nicolae Golberger, Vanda Nicolschi,
Gorniski Nicolae (Konig Friederich Wilhelm) ș.a.) rezultă că numărul
activiștilor care au fost judecați și condamnați și din care mulți și-au pierdut
viața e mult mai mare. Dintre cei care și-au pierdut viața în aceste condiții,
au fost identificate următoarele persoane, în legătură cu care nu am primit
documentele de la organele sovietice deși s-au cerut în câteva cazuri:
1. Vasile Popovici, membru al Comitetului revoluționar român din
Odesa; reprezentant al Partidului Socialist Român în Rusia, împreună cu
414

-
Al. Nicolau, I.Dic-Dicescu și M.Gh. Bujor, nu s-a mai întors în țară,
rămânând în URSS.
2. Ecaterina Arbore, a participat la mișcarea muncitorească din țara
noastră din 1902; între 1910-1918 a fost membră a Comitetului Executiv al
Partidului Socialist din România; în 1918 a plecat în Rusia sovietică, unde
în perioada 1921-1929 a lucrat la Comitetul internațional pentru munca în
rândul femeilor și a ocupat funcții superioare de stat în Republica
Moldovenească, între care și aceea de ministru al sănătății; în 1923 a fost
cooptată în CC al PCR, iar în 1931 a participat la Congresul al V-lea al
PCR ca delegat cu drept de vot consultativ; a rămas în continuare în
URSS.
3. Alexandru Dobrogeanu-Gherea, fost deputat în 1918-1920 în
Parlament din partea Partidului socialist, membru în delegația care în 1920
a discutat la Moscova problema afilierii la Internaționala Comunistă;
secretar al CC al PCR (1924); condamnat în contumacie la 10 ani
închisoare (1925); în același an a plecat în URSS, unde a lucrat în aparatul
Cominternului; în 1928 a revenit în țară, iar în 1932 a emigrat din nou în
URSS, unde a lucrat până în anul 1937 la secția română a editurii pentru
literatura în limbi străine.
4. Elek Koblos, membru al CC al PCR (1922); secretar general al CC al
PCR ales la Congresul al III-lea al Partidului; în 1928 a emigrat în URSS;
până în anul 1937 a lucrat la o fabrică din Moscova.
5. Elena Filipopovici, din 1930 a făcut parte din Secretariatul provizoriu
al PCR care a pregătit Congresul al V-lea al PCR; la Congres a prezentat
raportul politic al Secretariatului provizoriu; a fost aleasă membră a Biroului
Politic al CC al PCR; a reprezentat PCR la Internaționala Comunistă în anii
1935-1937.
6. David Finkelstein Fabian, publicist, implicat în procesul din Dealul
Spirii; cooptat membru al Biroului Politic al CC al PCR (1927); condamnat
în contumacie la 10 ani închisoare (1925); în 1931 pleacă în URSS unde
lucrează ca redactor responsabil la editura de limbi străine până în 1937.
7. Imre Aladar, secretar general al sindicatelor unitare, deputat în
Parlament (1921); expulzat de Consiliul de Miniștri în august 1931, a
emigrat în URSS; a participat la Congresul al V-lea al PCR, ca
reprezentant al CGSU, după care a rămas în continuare în URSS.
8. Petre Zissu, secretar al Ajutorului Muncitoresc Român și al Biroului
Juridic, condamnat în contumacie la 5 ani închisoare (1933); până în 1937
a lucrat la un institut din Kiev.
9. Marcel Leonin, avocat, membru al PCR; din 1923 secretar al Blocului
Muncitoresc-Țărănesc (1925-1926); a apărat în numeroase procese
militanți ai PCR; urmărit de organele represive, în 1927 a fost trimis în
URSS; în 1936 se afla printre emigranții români la Moscova.
10. Victor Aradi, ziarist și scriitor, în 1928 a fost implicat într-un proces
intentat unui grup de comuniști din Cluj și Oradea; în 1930-1931 a fost
judecat și condamnat la 15 ani muncă silnică, învinuit de spionaj în
415

-
favoarea URSS; rejudecat în 1933, a fost achitat; în 1932 făcea parte din
conducerea Ajutorului muncitoresc; în 1934 a emigrat în URSS.
11. Gelber Moscovici (zis Ghiță Moscu, zis Al. Bădulescu), implicat în
procesul din Dealul Spirii, a fost condamnat în contumacie la muncă silnică
pe viață; în 1921 a emigrat din țară; în anii 1922-1924 a reprezentat PCR la
Federația Comunistă Balcanică, iar în 1925 a funcționat ca reprezentant al
PCR la Comintern; în 1936 se afla la Moscova printre emigranții români.
12. Marin Timotei, ziarist, a fost implicat în procesul din Dealul Spirii și
amnistiat în 1922; a fost unul din organizatorii Frontului Studențesc din
România; a activat în BMȚ și Sindicatele Unitare; în 1927 a emigrat din
țară, în 1928 stabilindu-se în URSS; a participat la Congresul al V-lea al
PCR; după Congres a rămas în continuare în URSS.
13. Constantin Tirim, muncitor metalurgist, a făcut parte din conducerea
organizației PCR-Galați; în 1925 a fost condamnat la doi ani și jumătate
închisoare, iar în 1928, a emigrat în URSS, unde până în 1937 a lucrat la o
fabrică din Moscova ca muncitor, iar apoi ca maistru.
14. Jaques Konitz, muncitor tipograf, pentru activitate revoluționară a
fost condamnat în 1920 la 7 ani muncă silnică; în închisoare fiind, în 1921
aderă la PCR, în 1922 a fost ales membru în CC al PCR; în 1923 a
reprezentat PCR la Conferința Federației Balcanice, rămânând în
emigrație; a lucrat un timp în Franța unde a devenit redactor la
„L,Humanite”, iar în 1931 lucrează la Berlin, la redacția revistei
„Internationale Presse korespondenz”, până în 1933, când pleacă în
URSS; la Moscova a lucrat în cadrul MOPR-ului și la Editura pentru
litderatura în limbi străine, până în 1938.
15. Gyula Gyongyosi, jurist și ziarist, implicat în procesul din Dealul
Spirii; pentru activitatea sa politică, în 1925 a fost condamnat la 10 ani
închisoare; a evedat în timpul procesului, emigrând în Franța, iar apoi în
URSS, unde a rămas în continuare.
16. Gheorghe Marin (zis Vasilescu), muncitor strungar, militant al aripii
revoluționare a Partidului Socialist, a fost arestat în 1920; reușind să
evadeze, a fost condamnat în contumacie la muncă silnică pe viață; a
emigrat în URSS; în 1936 se afla între emigranții români la Moscova.
17. Dumitru Grofu, muncitor metalurgist; a intrat în mișcarea
muncitorească în 1906; membru al Partidului Socialist din România din
1910 și al PCR de la crearea sa; a fost implicat în procesul din Dealul
Spirii; după eliberare (1922) activează în Sindicatele Unitare, iar la
Congresul din 1929 a fost ales președinte al Consiliului general al
sindicatelor unitare; a fost delegat la Congresul al V-lea al PCR; în
continuare a rămas în URSS.
18. Mihai Diaciuc-Dăscălescu, a urmat „Universitatea comunistă a
minorităților din Apus”; în 1931 a fost trimis să lucreze în PCR; a muncit
până în 1933 ca instructor pentru Bucovina, Dobrogea și alte organizații,
416

-
după care a fost cooptat membru al Secretariatului CC al PCR; a editat
ziarul „Noi vrem pământ” și a scris două broșuri despre Tudor Vladimirescu
și despre răscoala iobagilor de la Bobâlna; în 1937 a fost scos din
Secretariatul CC și trimis să lucreze ca secretar al regionalei Pitești; după
puțin timp - în 1938 – a plecat în URSS.
19. Manea Erlich (Dubinschi Maiakovskaia), pentru activitate
revoluționară, în mai 1922 a fost condamnată; în 1920 a fost amnistiată,
emigrând în URSS, unde îndeplinește diferite sarcini; a lucrat la secția
cadre a Cominternului; din 1937 nu se mai cunoaște nimic sigur despre ea.
20. Teodor Diamandescu, unul din conducătorii Partidului Socialist din
România; participant la evenimentele revoluționare din Rusia, în perioada
1918-1921 împreună cu A. Zalic, Al. Nicolau, E. Arbore și alții; a fost
comisar politic al regimentului de revoluționari români din Poltava cu care a
participat la apărarea Puterii sovietice; după revoluție a rămas în URSS;
din 1934 nu se mai știe nimic sigur despre el; în anul 1955 Prezidiul
Tribunalului orășenesc Moscova a anulat hotărârea Ministerului de Interne
din noiembrie 1936, încetând orice urmărire din lipsa unui conținut de crimă
în activitatea sa.
Ținând seama de cele de mai sus, propunem:
1. Să se revină cu cereri către organele de partid și de stat sovietice
pentru a ne informa despre situația tuturor activiștilor PCR, ai mișcării
democratice și antifasciste din România, care au fost condamnați și
executați în URSS, sau au suferit alte sancțiuni private de libertate;
2. Să se ia măsuri pentru reconsiderarea activității și meritelor pe care
le-au avut în mișcarea muncitorească din România cei care au dispărut ori
au căzut victime represaliilor în URSS și să se asigure ajutorarea familiilor
lor, iar numele celor mai reprezentativi dintre ei să fie date unor străzi și
instituții în țară;
/Urmează câteva semnături indescifrabile – n.n./

VASILE LUCA

Cuvântul de închidere la ședința de la Ministerul Afacerilor Externe

pentru prelucrarea articolului redacțional. Autor Iosif Chișinevschi.
165)
16 Iunie 952
Tovarăși și tovarășe,
Greutățile pe care le mai avem sunt într-o mare măsură urmări ale
abaterilor oportuniste de dreapta dela linia partidului nostru, comise de

165)
F. CC al PCR – Secția Administrativ-Politică - Dosar 53/1952

417

-
Vasile Luca, Ana Pauker și Teohari Georgescu. La întrebarea: în ce constă
primejdia devierii de dreapta a devierii fățișe oportuniste în partid, tovarășul
Stalin dă următorul răspuns: „În faptul că subapreciază puterea dușmanilor
noștri, puterea capitalismului, nu vede primejdia restaurării capitalismului,
nu înțelege mecanismul luptei de clasă în condițiile dictaturii proletariatului
și de aceea se hotărăște atât de lesne să facă concesii capitalismului,
cerând încetinirea ritmului de dezvoltare a industriei noastre, cerând
înlesnirea pentru elementele capitaliste ale satului și orașului, cerând
punerea pe planul al doilea a chestiunii colhozurilor și sovhozurilor, cerând
slăbirea monopolului comerțului exterior etc. etc. Fără îndoială că victoria
devierii de dreapta în partidul nostru ar descătușa forțele capitalismului, ar
submina pozițiile revoluționare ale proletariatului și ar mări sorții de
restaurare a capitalismului în țara noastră.”
Această caracterizare a abaterii oportuniste de dreapta va ajuta să
înțelegem și conținutul devierii dela linia partidului nostru, deviere al cărui
purtător a devenit Vasile Luca. Împotriva liniei partidului nostru, Vasile Luca
a introdus în domeniile în care a lucrat, o altă linie, antimarxistă,
antileninistă. La rădăcina ei stă concepția contrarevoluționară cu privire la
stingerea luptei de clasă în perioada de trecere la socialism și la pretinsa
încadrare pașnică a elementelor capitaliste în socialism. Pornind dela
aceste teze antileniniste, Luca a ajuns să susțină că nu desvoltarea
industriei este cheia desvoltării economice a țării noastre, ci creșterea
puterii de cumpărare (adică îmbogățirea), creșterea elementelor capitaliste,
îmbuibarea chiaburilor, îngroșarea rândurilor chiaburimii.
Vasile Luca afirma în cuvântările pe care le-a ținut cum că veriga
principală în făurirea bazei economice a socialismului este schimbul între
oraș și sat. Această teză servea aceluiaș scop antipartinic de negare a
rolului hotărâtor al industriei în construirea socialismului. Este știut că fără
existența și desvoltarea unei industrii socialiste este cu neputință un
schimb între oraș și sat, un schimb care să servească nu la creșterea
elementelor capitaliste speculative, ci la îngrădirea și eliminarea lor, la
ridicarea nivelului de trai al oamenilor muncii dela orașe cât și dela sate. Pe
baza acestor concepții dăunătoare, potrivnice liniei partidului și intereselor
poporului muncitor, Vasile Luca, ajutat de elemente dușmănoase, cărora
le-a încredințat posturile de comandă în sectorul său de activitate, a dus o
politică de frânare a desvoltării industriei mijloacelor de producție și a
industriei grele în genere, o politică ce urmărea încetinirea ritmului de
industrializare socialistă a țării. Linia antipartinică de frânare a desvoltării
industriei grele, aplicată de Vasile Luca, s-a răsfrânt și asupra industriei
carbonifere.
Vasile Luca a căutat să pună piedici aplicării politicii de investiții a
partidului nostru. Aceasta s-a manifestat și în încercarea de a micșora
planul de investiții pentru întreprinderile carbonifere din Valea Jiului. A fost
necesară intervenția conducerii partidului și guvernului pentru a împiedica
aceasta. au făcut ca planul de investiții pe anul 1951 în industria cărbunelui
să nu fie îndeplinit în întregime.
418

-
 Dușmanii poporului din sistemul financiaro-bancar au căutat să lovească
în industria carboniferă și prin vărsarea cu mare întârziere a sporului de
fond de rulment. Fondul de rulment e factorul de bază al hozrasciotului
/cetățeanul român, pe vremea când făcea politica URSS, în loc de a
întrebuința, în vorbire și în scris, cuvinte pur românești, întrebuința cuvinte
împrumutate din limba rusă. Astăzi, timpurile s-au schimbat: în România se
vorbește și se scrie în „limba romgleză” (corcitură între limba română, limba
engleză și țigănească); nu se mai scrie cu diacritice (care sunt esența limbii
oricărei națiuni), leul a devenit ron etc. etc. Întrebarea care se pune este:
din ce cauză? Răspunsul este simplu: În gena noastră există și o mică
particulă, denumită „servilism” sau, mai popular, „pupinc[.”. De fapt avem
și un proverb, care ne caracterizează: „Ion suflet de slugă”. Îl citez pe Petre
Țuțea: „Numai un tâmpit ca mine, putea face 13 ani de pușcărie pentru un
popor de idioți”. Iar eu răspund: Avea dreptate, dar acest popor de idioți,
este al nostru și trebuie să luptăm, pe toate căile (cu toate că suntem foarte
puțini la număr), să încercăm chiar să spargem un zid cu capul pentru a
mai schimba, cât de cât, mentalitatea mulțimii (Îmi pare rău, dar trebuie să
accentuez, că din această mulțime face parte și marea majoritate a
intelectualilor, cu studii superioare. – n.n./, a gospodăririi socialiste a
întreprinderilor. Sub paravanul frazelor demagogice ale lui Vasile Luca
/obicei și politică a tuturor conducătorilor comuniști (mult uzitată și în
timpurile noastre, mai ales la alegerile prezidențiale, parlamentare și locale.
În acest sens, recordul l-au bătut Ion-Marcel-Ilici Iliescu, urmat de Băsescu,
Boc și Ponta) – n.n./, despre însemnătatea hozrasciotului, elementele
dușmănoase de sub conducerea sa subminau aplicarea hozrasciotului în
întreprinderile socialiste. /Mă întreb: Acest Chișinevschi, dacă știa toate
acestea, din ce cauză nu a spus-o imediat ce l-a văzut pe Vasile Luca
abătându-se de la „linia partidului”? Vă rog să răspundeți dumneavoastră,
pentru că răspunsul este simplu. – n.n./.
În anul 1951, aceeași poziție a avut-o și în problema investițiilor pentru
nevoile culturale ale muncitorilor mineri, în deosebi pentru construcții de
locuințe. Aceasta e poziția unui om care s-a rupt de clasa muncitoare și
urăște pe oamenii muncii. În acelaș timp, Vasile Luca, aflându-se în fruntea
Ministerului de Finanțe, a dus o politică de stimulare, pe socoteala statului
și a oamenilor muncii a elementelor chiaburești și a altor elemente
capitaliste dela sate și orașe. În favoarea chiaburimii a luat numeroase
măsuri ca: acordarea de credite, dintre care cele mai multe n-au mai fost
niciodată restituite; camuflarea a zeci de mii de chiaburi în rândul
mijlocașilor; neîncasarea de impozite și chiar scutirea de impozite a
gospodăriilor chiaburești ș.a.m.d.
Având și răspunderea comerțului interior și a cooperației, Vasile Luca a
favorizat comerțul capitalist și speculă din piața neorganizată, prin stabilirea
prețurilor de achiziții și contractări după prețurile speculative ale pieții
neorganizate. Declarând că producătorul agricol trebue lăsat să vândă
produsele sale „oriunde, oricui și la orice preț”, Luca se ridica împotriva
rolului de regulator al statului în schimbul între oraș și sat, mergând pe linia
419

-
încurajării speculei, a îmbogățirii chiaburilor, revânzătorilor și altor elemete
speculative, care caută să înfometeze pe oamenii muncii dela orașe și
jefuesc pe țăranii muncitori. Această polică se împletea cu subminarea de
către deviatorii de dreapta a realizării planului de colectări /forțate – n.n./ și
achiziții.
În cuvântări și expuneri, Vasile Luca se ridica pe față împotriva
pedepsirii chiaburilor sabotori, denumind drept „fleacuri” sabotarea
colectărilor de către elementele chiaburești. Calomniind în chip revoltător
eroica noastră clasă muncitorească și urmărind să zdruncine alianța ei
frățească cu țărănimea muncitoare /această „alianță frățească” era numai
în mintea comuniștilor, pentru că niciodată țăranii nu se simțeau „frați” cu
muncitorii. Poate cu muncitorii proveniți din țăranii plecați din sat[pentru
că atât comuniștii, cât și, în special cei din conducerea țării de astăzi, au
dus o politică de dezbinare între țărani și muncitori, între tineri și bătrâni,
între muncitori și funcționari, între salariați și pensionari, între militari și civili
etc. pe principiul „dezbină și conduce” - n.n./, Luca s-a încumetat să
declare că muncitorimea dorește să trăiască ușor pe spatele țărănimii. El a
afirmat în scris într-una din broșurile sale, cum că muncitorilor și
funcționarilor dela orașe li se distribuie prea mult zahăr și alte produse
alimentare. /Și aceasta însemna „zdruncinarea alianței frățești cu
țărănimea muncitoare”? – n.n./
Vasile Luca n-a aplicat indicațiile partidului, care cereau atenție maximă
pentru organizarea aprovizionării și alimentației publice în centrele
industriale și în mod deosebit în centrele miniere. Din această cauză, cu
toate îmbunătățirile serioase, obținute grijii partidului și guvernului, în
aprovizionarea oamenilor muncii din Valea Jiului și alte bazine carbonifere
au existat serioase deficiențe, iar Ministerul Comerțului Interior, Ministerul
Industriei Alimentare și Centrocoop-ul, care toate erau conduse și
îndrumate de Vasile Luca, nu au depus eforturile necesare, cerute cu
insistență de partid și guvern, pentru cât mai buna organizare a
aprovizionării muncitorilor mineri. Aprovizionarea cu unele alimente (carne,
zarzavaturi) s-a făcut în mod neregulat. Minerii n-au primit cantitățile de
săpun și slănină programate. Există goluri de aprovizionare cu pâine, iar în
sectorul produselor industriale, deși există cantități suficiente, lipsește
calitatea și sortimentele cerute de minieri. /În socialism s-a aplicat maxima:
„Decât mult și prost, mai bine puțin și la fel” – n.n./ Din cauza aprovizionării
neregulate și a rețelei insuficiente de magazine, de multe ori minierii sunt
lipsiți de produse alimentare importante. /Nu insuficiența magazinelor era
de vină, ci lipsa de produse date pe piață (care erau raționalizate) fiindcă
majoritatea produselor alimentare era trimisă spre cei un milion de sovietici
din Armata Roșie staționară în România și spre URSS, ca datorie de război
(luată triplu față de Tratatul de Armistițiu). De asemenea, în această parte a
discursului se vorbește numai de lipsurile produselor la minieri. Dar de
toată populația României nu se spune aproape nimic, de parcă în toată
România nu ar fi fost decât minierii care duceau lipsă de produse de primă
necesitate! - n.n./. Politica dușmănoasă clasei muncitoare și întregului
420

-
popor muncitor dusă de deviatorii de dreapta a avut drept efect
împiedicarea ridicării nivelului de trai al oamenilor muncii și în primul rând a
clasei muncitoare, în ritmul prevăzut de partid și guvern. /De ce în primul
rând clasa muncitoare? Ceilalți locuitori ai României (de exemplu în
agricultură lucrau 80% din populația oamenilor apți de muncă, plus
intelectualii) trebuiau să mănânce sau să se îmbrace mai prost? – n.n./.
Lovind în clasa muncitoare, linia antipartinică și antistatală a lui Luca
știrbea grav și interesele țărănimii muncitoare interesată în desvoltarea
schimbului între oraș și sat, în desvoltarea industriei socialiste, care este
baza creșterii bunei stări a întregului popor, inclusiv și a țărănimii
muncitoare. Un rol hotărâtor în desvăluirea devierii oportuniste de dreapta
dela linia partidului și a purtătorilor ei, l-a avut pregătirea și înfăptuirea
reformei bănești din Ianuarie a.c. După cum am arătat, reforma bănească a
adus prin efectele ei mari avantagii materiale clasei muncitoare și tuturor
oamenilor muncii. Ea a lovit în elementele chiaburești și alte elemente
capitaliste, speculative dela sate și orașe. Tocmai pentrucă reforma
bănească avea astfel de obiective, ea a întâmpinat dela început rezistența
înverșunată a dușmanilor poporului, cocoțați în posturi de răspundere în
sistemul financiaro-bancar, rezistența elementelor deviaționiste,
oportuniste, capitulante. Cu deosebită înverșunare a luptat împotriva
reformei bănești, căutând s-o zădărnicească, Vasile Luca. Analiza adâncă
și multilaterală a situației economice, întreprinsă de partid în perioada de
pregătire a reformei bănești, analizarea rădăcinilor rezistenței opuse
reformei bănești de Vasile Luca și de alți deviatori, a ușurat și a grăbit
descoperirea și sdrobirea devierii oportuniste de dreapta și
împăciuitorismului față de ea. De aceia împăciuitorismul față de oportunism
este o primejdie care trebue lichidată cu aceeași hotărâre cu care lichidăm
oportunismul fățiș.
O asemenea atitudine împăciuitoristă au avut tov. Ana Pauker și Teohari
Georgescu. Poziția lor de împăciuire față de gravele greșeli ale lui Vasile
Luca a împiedicat partidul de a desvălui și lichida mai din timp devierea de
dreapta și urmările ei dăunătoare. La tov. Ana Pauker acest lucru s-a
manifestat prin demobilizarea organelor de stat chemate să realizeze
planul de colectări, prin întârzierea organizării întovărășirilor de lucrare în
comun a pământului, prin neglijarea întemeierii de noi gospodării colective,
prin tolerarea chiaburilor în gospodăriile colective și în întovărășiri, prin
neglijarea sectorului socialist de stat al agriculturii (S.M.T.-uri și gospodării
de stat), unde au pătruns în mare număr elemente dușmănoase și
sabotoare.
În ce privește pe tov. Teohari Georgescu, acesta pus de partid într-un
post, unde trebuia să stea de pază intereselor statului de democrație
populară și ale celor ce muncesc, a dat dovadă de pierderea vigilenței
revoluționare, de lipsă de combativitate și simț de clasă, ceeace a permis
elementelor dușmane să-și desfășoare activitatea vrăjmașă intereselor
statului. Întâlnindu-se pe platforma devierii dela linia partidului, tov. Ana
Pauker, Teohari Georgescu și Vasile Luca au introdus feacționism de
421

-
partid, călcând unul dintre principiile de bază ale partidului marxist-leninist,
care glăsuește că partidul este unitatea de voință, incompatibilă cu
existența fracțiunilor.
Cunoașteți măsurile luate de partid și guvern față de acei ce s-au făcut
vinovați de oportunism și împăciuitorism. Tovarășul Stalin ne învață: /În
timpul regimului comunist, fiecare cuvântare, fiecare discurs, fiecare lecție
politică sau chiar de strictă specialitate, era obligatoriu scrierea unui citat
din „operele” lui Lenin, iar apoi din „operele” lui Stalin. Mai târziu, aceeași
obligativitate era și pe timpul regimului Ceaușescu – n.n./
„A duce o luptă pe viață și pe moarte împotriva burgheziei, având
capitulanți și trădători în propriul tău stat major, în propria ta fortăreață,
înseamnă să cazi în situația unor oameni prinși între două focuriR
Fortărețele pot fi cucerite cel mai ușor pe dinăuntru. Pentru a obține
victoria, trebue, înainte de toate, ca partidul clasei muncitoare – statul ei
major conducător, fortăreața ei înaintată – să fie curățit de capitulanți,
dezertori, spărgători de grevă și trădători.” /Cu aceste motive, Stalin a
asasinat mai mult de șase milioane de oameni, inducând teama între
locuitorii URSS. Urmează foarte multe rânduri de discurs panegiric la
adresa partidului, așa cum se obișnuia să se scrie în marea majoritate a
discursurilor, documentelor oficiale, articolelor de toate nuanțele etc. – n.n./
:
Discutarea documentelor de partid a însemnat o puternică manifestare a
unității partidului nostru. Apariția celor două documente de partid, așa cum
o arată discuțiile, constituie un mare eveniment în istoria partidului, o
cotitură în viața sa, un pas înainte pe drumul bolșevizării lui, adică a
apropierii de înalul exemplu pe care-l dă tuturor partidelor comuniste,
gloriosul partid al lui Lenin și Stalin – Partidul Comunist bolșevic al Uniunii
Sovietice. /Într-un asemenea discurs trebuiau să fie și elemente de
sperietoare (spioni, diversioniști, agenți imperialiști, sabotori etc. etc. De
aceea, pentru cei tineri, care nu au trăit în acele timpuri, redau continuarea
discursului, chiar dacă este plictisitoare, dar pentru cunoașterea și a
acestui aspect, consider că este necesară – n.n./
Unul din principalele învățăminte pe care oamenii muncii membri și
nemembri de partid trebue să le tragă din cele 2 Plenare ale Comitetului
Central al Partidului, unde au fost demascate și sdrobite devierea de
dreapta și împăciuitorismul față de ea, este întărirea vigilenței
revoluționare. Noi nu avem dreptul să uităm măcar pentru o clipă de
existența în țara noastră a dușmanului de clasă – a rămășițelor claselor
exploatatoare sdrobite și alungate dela putere, a clasei capitaliste celei mai
numeroase – chiaburimea, a spionilor, diversioniștilor și sabotorilor, agenți
aflați în slujba guvernelor imperialiste, a titoiștilor și ai altor dușmani ai
păcii, ai independenței patriei noastre /o independență complet
subordonată URSS – n.n./ și ai cuceririlor revoluționare ale poporului
Dușmanul de clasă visează la restaurarea în țara noastră a capitalismului,
a domniei sângeroase a imperialiștilor americani și engleji și a „propriilor”
capitaliști și moșieri.
422

-
 Dușmanul de clasă caută să se ascundă și să-și camufleze cu abilitate
activitatea. În această privință el e ajutat – fără voia lor – de acei, despre
care tovarășul Stalin spune că sunt bolnavi de boala idioată a nepăsării.
Trebue recunoscut că oameni loviți de această boală mai există pe alocuri
în organizațiile noastre de partid și în organele de stat. Asemenea stări de
spirit, asemenea manifestări de oportunism, împăciuitorism, nepăsare
trebue grabnic lichidate.
În conducerea unora dintre mine, în unele organe ale Ministerului
Minelor și Petrolului, datorită slabei vigilențe, au reușit să pătrundă
elemente dușmănoase care au organizat sabotarea realizării Planului
Cincinal. Sabotajul acesta s-a manifestat sub diferite forme: prin poziții care
desorganizau activitatea normală a exploatărilor, prin călcarea cu rea
voință a procesului tehnologic, prin neluarea la timp a măsurilor de
prevenirea surpărilor, inundărilor și incendiilor, prin nerespectarea
dispozițiilor privitoare la protecția muncii, prin încercări de desorganizare a
transportului, prin sabotarea folosirii utilajului nou și a aplicării metodelor
sovietice ș.a.m.d., fără a mai vorbi de acțiunile diversioniste directe ca
deteriorarea de utilaj și altele de acest fel.
Vigilența revoluționară cere o atitudine de combatere neîmpăcată a
șovinismului, și naționalismului de orice fel – naționalism românesc,
unguresc, german sau oricare alta. Naționalismul și șovinismul caută să
lovească în frăția între popoare, în lupta comună a oamenilor muncii de
toate naționalitățile pentru construirea socialismului în țara noastră.
Naționalismul este cea mai otrăvită și periculoasă armă a imperialismului și
a dușmanilor interni ai poporului muncitor, deaceea lupta pentru stârpirea
oricăror manifestări ale naționalismului trebue să preocupe în permanență
organizațiile noastre de partid și organizațiile de masă.
Referat întocmit de către Președintele Tribunalului Suprem al RPR,
Alexandru Voitinovici, și actul de acuzare întocmit de procurorul
militar, colonel de justiție Râpeanu Grigore, privind anchetarea de
către organele de securitate MAI, a lotului
Vasile Luca
166)
Act de acuzare (C/1401)
Eu, Procuror Militar, Colonel de Justiție Râpeanu Grigore, Văzând actele
de anchetă efectuate de către organele de securitate MAI-RPR, privind pe:
1) Luca Vasile, fost secretar al CC al PMR, vice-președinte al Consiliului
de Miniștri și ministru al Finanțelor;
2) Iacob Alexandru, fost ministru adjunct la Ministerul de Finanțe;
3) Vijoli Aurel, fost ministru adjunct la Ministerul de Finanțe;
166)
F. CC al PCR – Secția Administrativ-Politică - Dosar 25/1954

423

-
 4) Modoran Vasile, fost ministru adjunct la Ministerul de Finanțe;
5) Solymos Ivan, fost vice-președinte al Centrocoop-ului
6) Cernicica Dumitru, fost prim vice-președinte al Centrocoop-ului;
7) Rădulescu Gheorghe, fost consilier la Banca de Stat a RPR;
8) Dinu Constantin, fost director al Direcției Finanțării Economiei
Naționale din Ministerul de Finanțe.
Constat că acești acuzați, elemente dușmane clasei muncitoare, agenți
ai organelor de opresiune, spioni și sabotori, după zdrobirea dictaturii
fasciste, ascunzând în mod mârșav trecutul lor criminal, reușesc să se
strecoare în posturi importante în conducerea Partidului și Statului,
acaparând conducerea sistemului financiaro-bancar și cooperatist. Ei s-au
constituit într-un grup antistatal, în frunte cu acuzatul Luca Vasile, au inițiat,
organizat și comis acțiuni criminale împotriva cuceririlor revoluționare ale
poporului muncitor. Au dus o activitate de subminare a economiei, cu
scopul de a zădărnici construirea socialismului la noi în țară și a restaura
capitalismul. Ancheta preliminară la acești acuzați a stabilit:
Acuzatul Luca Vasile își începe cariera sa de element contrarevoluționar
activ, încă din timpul revoluției proletare din Ungaria din anul 1918, când
după o scurtă activitate în Garda Națională din comuna sa natală, se
prezintă voluntar în „Divizia Secuiască” și cu arma în mână ia parte la
înăbușirea revoluției atât pe teritoriul Ardealului cât și al Ungariei. A
participat nemijlocit la măsurile de represalii luate împotriva muncitorilor și
țăranilor muncitori care au încercat să scuture jugul burghezo-moșieresc și
al monarhiei habsburgice.
Strecurându-se în mișcarea muncitorească și continuându-și activitatea
sa contrarevoluționară, încă din anul 1924, furnizează Siguranței din
Brașov informații privind activitatea conducerii Partidului. Cu ocazia
arestării sale din septembrie 1925, a dat și angajament scris inspectorului
de Siguranță din Brașov, Zahiu Dumitru, prin care devine agent provocator
al Siguranței, cu remunerație, stabilind totodată modalitatea și mijloacele
prin care să furnizeze informațiile. După recrutare, este pus la dispoziția lui
Bănciulescu Teodor, subinspector general din Direcția Generală a
Siguranței, și apoi plasat preventiv în închisoarea Jilava, unde este folosit
ca agent provocator. După ce în februarie 1928, este pus în libertate dela
închisoarea Jilava, în luna august a aceluiaș an, fiind delegat de
Organizația de Partid din Brașov la Congresul al IV-lea al PCR, ia legătura
atât cu inspectorul de Siguranță Zahiu la Brașov cât și la București cu
subinspectorul general Bănciulescu Teodor, cărora le-a transmis informații
despre pregătirea Congresului Partidului. În urma Congresului, ia contact
din nou cu aceleași organe de Siguranță, pe care îi informează despre
modul în car s-au desfășurat lucrările Congresului cât și despre hotărârile
luate.
În luna martie 1929, ca membru al CC al PCdR primind sarcina dela
partid de a organiza și pregăti Congresul Sindicatelor Unitare dela
Timișoara, se deplasează în acest scop în diferite localități printre care și la
Brașov, unde informează pe inspectorul de Siguranță Zahiu, despre
424

-
apropiatul Congres al Sindicatelor dela Timișoara, dându-i și numele
delegaților aleși la Brașov. În timpul Congresului dă organelor Siguranței
numele tuturor delegaților comuniști care au participat la Congres. Astfel,
datorită trădării și provocărilor făcute, rezistența muncitorilor dela Căminul
Muncitoresc din Timișoara a fost înăbușită în sânge, el a predat pe
muncitorii aflați în Cămin în mâinile Siguranței.
Această trădare, acuzatul Luca Vasile o mărturisește în procesul verbal
de interogatoriu din 17 ianuarie 1953, în care declară: „Astfel am dat
Siguranței de fapt nu numai o serie de comuniști, activiști sindicali, dar și
firul din diferite localități prin care Siguranța putea să ajungă la organizația
ilegală a Partidului”. Activitatea trădătoare a acuzatului în timpul
Congresului dela Timișoara, este confirmată și de martorii Heigl Ioan,
Mataysz Petru, Mihăileanu Alexandru și alții. După evenimentele dela
Timișoara, Siguranța a înscenat un proces în care au fost implicați și
condamnați conducătorii CGSU-ului, iar acuzatului i se comunică din
partea Siguranței Generale din București, să nu se prezinte la Tribunal,
făcându-i totodată cunoscut că va fi scos din acest proces. În acelaș mod
mârșav, a trădat acțiunea eroică a minerilor din Valea Jiului care a avut loc
în august 1929. Astfel, în luna iulie 1929 este trimis de Partid în Valea
Jiului, cu sarcina de a organiza și conduce acțiunea de luptă a minerilor cu
ocazia zilei de 1 august, ziua internațională de luptă a muncitorilor
împotriva exploatării și împotriva pregătirii războiului antisovietic. Înainte de
plecare ia legătură cu Bănciulescu, pe care îl informează despre sarcina ce
o are de îndeplinit în Valea Jiului, primind dela acesta instrucțiuni de felul
cum trebue să acționeze în interesul Siguranței. Bănciulescu Teodor l-a
instruit ca odată ajuns în Valea Jiului, să împiedice acțiunile organizate de
muncitori, iar în cazul când aceștia vor să treacă la vre-o acțiune să
comunice aceasta imediat șefului de Siguranță din Petroșani. Ajungând în
Valea Jiului, îndeplinește întocmai misiunea primită dela Siguranță, iar la o
ședință pe care a ținut-o cu activiștii sindicali și de partid văzând că greva
nu poate fi împiedicată, le-a atras atenția activiștilor – conform înțelegerii
sale cu Siguranța – ca greva să izbucnească numai după plecarea sa de
acolo. Acuzatul recunoscându-și trădarea, în procesul verbal din 17
ianuarie 1953, declară: „Prin părăsirea muncitorilor în timpul frământărilor
din Valea Jiului și neorganizarea grevei, am trădat interesele muncitorilor și
am îndeplinit sarcinile date de Siguranță”. După evenimentele sângeroase
dela Lupeni, pentru a-și ascunde activitatea provocatoare, a susținut verbal
și în scris că greva dela Lupeni, organizată de muncitorii mineri ar fi fost
opera agentului provocator Munteanu Teodor și a Siguranței locale.
În octombrie 1929 primește sarcina dela Partid să plece la o ședință a
Profinternului. După ce el primește această sarcină, este „arestat” de
Siguranță și dus la Bănciulescu și inspectorul general al Direcției Generale
a Siguranței, Vintilă Ionescu, cărora le furnizează informații despre
apropiata sa plecare la Profintern. În procesul verbal de interogatoriu din 23
septembrie 1953, mărturisește că, cu această ocazie Vintilă Ionescu și
Bănciulescu l-au însărcinat ca după întoarcerea sa să le comunice ce
425

-
însărcinări a primit dela Profintern și în general ce constatări a făcut în
timpul șederii sale în URSS. Însăși din cele mărturisite în cercetările
preliminare, rezultă clar că Siguranța burgheză nu l-a folosit exclusiv ca
informator în rândul mișcării comuniste, ci și ca spion al acesteia
trimițându-l în afara granițelor țării, în URSS, pentru a comunica apoi
Siguranței „constatările” sale, așa cum denumește Luca Vasile informațiile
culese din URSS și apoi transmise Siguranței. În acelaș timp, acuzatul a
dat pe mâna Siguranței pe delegatul Profinternului, care venise în țară
pentru alegerea delegaților la Congrsul al V-lea al Profinternului.
Depe poziția de agent provocator al Siguranței și folosindu-se de funcția
de membru al Biroului Politic al CC al PCR și secretar general al
Sindicatelor Unitare, acuzatul Luca, alături de Marcel Pauker, fost membru
al Biroului Politic al CC al PCR au fost promotorii luptelor fracționiste fără
de principii, care au slăbit unitatea Partidului, ducându-l la un pas de
destrămare. „Adevăratul meu rol pe care l-am avut în luptele fracționiste,
este acela de mandatar al Siguranței”, a recunoscut acuzatul în procesul
verbal de interogatoriu, din 24 martie 1954. În această luptă fracționistă a
fost sprijinit și materialicește de către Siguranță prin subinspectorul
Bănciulescu Teodor.
După ce a informat Siguranța de luptele fracționiste și că el face parte
din grupa lui Marcel Pauker (Luximin), care era susținut de către Siguranță,
a informat Siguranța că UTC și Consiliul General al Sindicatelor Unitare
sunt de partea grupului Luximin reprezentat de el. Pentru atingerea
scopului său mârșav, în timpul luptelor fracționiste în calitate sa de secretar
general al C.G.S.U., a pus presa sindicală la dispoziția grupului Luximin, în
scopul propagării ideilor lor fracționiste. În procesul verbal de interogatoriu
din 17 ianuarie 1953, a mărturisit că la ordinul Siguranței, a introdus în
Partid fracționiști cunoscuți, creind organizații de Partid paralele cu cea
existentă în Arad și Timișoara. Noua situație din Partid a fost comunicată
Siguranței, informând-o că lupta fracționistă a fost lichidată și că el a fost
scos din CC al PCR. Tot cu acea ocazie a trădat Siguranței noul CC al
PCR și membrii Secretariatului. Mărturisindu-și trădarea, în procesul
verbal de interogatoriu din 17 ianuarie 1953 declară: „Ram
arătatRdușmănia împotriva mișcării nemai ținând cont de nimic, dând în
mâna Siguranței și organul nou, care avea menirea de a repara ceeace am
stricat noi prin lupta fracționistă și în special ca agent provocator”. La scurt
timp după sancționarea și trimiterea sa în munca de jos, este readus la
București și cooptat ca secretar, apoi secretar general al Consiliului
General al Sindicatelor Unitare. În această perioadă continuă să aibă
legături cu Siguranța. La arestarea sa din 27 august 1933, fiind cercetat de
fostul comisar șef Turcu Nicolae, la propunerea acestuia de a-i fi
informator, deși nu acceptă această propunere, totuși îi furnizează
informații despre activitatea sa, a Partidului și a Sindicatelor, refuzând însă
să semneze declarația, pentru a nu fi demascat ca agent provocator în fața
mișcării. După cercetarea sa la Siguranță, deși are o condamnare inițială
de 20 de ani în lipsă, în realitate i se reduce pedeapsa la 5 ani și 6 luni.
426

-
 Ieșind din închisoare în anul 1939, el reia legătura cu fostul comisar șef
Turcu Nicolae și cu fostul inspector general de asiguranță Vintilă Ionescu,
lucrând în continuare ca agent provocator al Siguranței, primind numele
conspirativ de „Toma” și furnizează informații printre care și o copie după
raportul CC al PCR către Comintern. În toată activitatea sa de agent
provocator a furnizat informații Siguranței, care au folosit la luarea de
măsuri de reprimare. Pentru activitatea sa a fost plătit de Siguranță cu
sume de bani atât ocazional cât și lunar.
În anul 1940, cu ocazia eliberării de către URSS a Bucovinei de Nord
/adică a raptului Bucovinei de Nord, nu a eliberării ei. – n.n./, acuzatul
găsindu-se în închisoarea din Cernăuți, rămâne pe teritoriul sovietic, unde
ascunzând activitatea sa criminală în sânul mișcării muncitorești /mișcarea
era comunistă, nu muncitorească. – n.n./, reușește să se strecoare în
funcții de răspundere ale aparatului de Stat.
După 23 august 1944, revenind în țară și-a continuat activitatea sa ca
trădător al clasei muncitoare /adică al comunismului – n.n./ punând bazele
unei noi grupări fracționiste și al unei activități antistatale
contrarevoluționare. La cercetările preliminare, a arătat pe larg activitatea
sa antipartinică și antistatală pe care a desfășurat-o în CC al PMR și în
Guvern, datorită sprijinului permanent al lui Ana Pauker și Teohari
Georgescu, arătând în acelaș timp că toată activitatea lui antistatală a fost
îndreptată pentru acapararea conducerii Partidului și a Statului. În procesul
verbal din 4 februarie 1953, mărturisește: „Prin activitatea dusă de mine la
FND am căutat și m-am izolat de Partid, luând măsuri peste capul acestuia,
punând în umbră activitatea și forța Partidului, căutând a scoate în evidență
și a transforma FND-ul într-o forță centrală condusă de mine”.
În scopul de a submina autoritatea Partidului /adică a lui Gheorghe
Gheorghiu-Dej – n.n./ și a Guvernului, în anul 1947, făcând parte din
delegația parlamentară dela Cairo, fără aprobarea prealabilă, a vizitat mai
multe localități din Palestina, însoțit fiind încă din țară de către Dascălu
Anghel (în prezent arestat, dovedit ca spion), care îi face legătura cu Aron
Cohen, deasemenea spion. Aceste legături i-au fost făcute de către spionul
Dascălu Anghel, pe baza recomandărilor ce i s-au făcut acestuia de către
Eliezer Nidermaier, care a fost introdus în țară în mod fraudulos de către
Inteligence-Service, cu misiuni de spionaj în 1944 și plecat din țară tot în
mod fraudulos în anul 1948. În anturajul acestor elemente, acuzatul Luca,
fără a avea autorizația din partea Partidului și Guvernului, duce tratative în
vederea sprijinirii organizațiilor sioniste din RPR, ține discursuri și face
declarații oficiale în numele Partidului și Guvernului.
În urma tratativelor duse cu acești spioni, după reîntoarcerea sa,
înlesnește venirea în țară a lui Aron Cohen și Lazarovici Lupu, menținând
legătura cu ei în continuare. Mergând pe aceeași linie de sprijinire a
elementelor național-șovine, intervine pentru punerea în libertate a
ziaristului fascist și criminal de război Kovasznay Gabor, iar mai târziu, în
427

-
anul 1949, intervine la Tribunalul Militar din Sibiu, pentru sistarea
procesului și punerea în libertate a criminalilor de război Incze Iuliu, Nagy
Victor și Nagy Danila, care în toamna anului 1944, în comuna Aita Seacă
care se găsea situată în spatele frontului, au împușcat ostași din armata
română care luptau alături de armata sovietică eliberatoare. Activitatea
antistatală contrarevoluționară s-a concretizat îndeosebi în acțiunea de
subminare a economiei naționale. În calitatea sa de vice-președinte al
Consiliului de Miniștri și ministru al Finanțelor, a grupat în jurul său
elemente antistatale, dușmani ai regimului nostru, ca: Acuzatul Iacob
Alexandru, strecurat în rândurile Partidului în timpul ilegalității, care încă
înainte de eliberarea țării noastre, a întreținut legături cu vârfurile
burgheziei din Ardealul de Nord, iar în 1945 se căsătorește cu Magda
Farcas, fiica celui mai mare industriaș din Cluj. În urma acestui fapt devine
exploatator, principal acționar al uzinelor „Dermata” și „Prima Banat” și
proprietar al unui magazin de încălțăminte, un mare depzit de droguerie și
câteva corpuri de casă.
În 1947 fiind numit subdirector general la Administrația Livrărilor, iar mai
târziu este adus și susținut în funcția de ministru adjunct, de către Luca
Vasile, devenind cel mai intim și apropiat colaborator al acestuia, împreună
cu care desfășoară o activitate contrarevoluționară de subminare a
sistemului economico-financiar.
Acuzatul Vijoli Aurel s-a dovedit în tot timpul activității sale a fi una din
slugile credincioase ale burgheziei, primind din partea conducerii
reacționare a BNR, o serie de misiuni speciale, printre care și aceea de a
reprezenta Banca în comisia fascistă de reprimare a sabotării operei de
românizare. Până la 23 august 1944 a avut legături cu trădătorul Kofler
Remus , condamnat recent, căruia i-a transmis o serie de documente
oficiale din Bancă care prin intermediul rezidentului Alexandru Ștefănescu
(condamnat), ajungeau la serviciul de spionaj englez. După 23 august
1944, ascunzând Partidului natura legăturilor sale cu trădătorul Kofler
Remus reușește să se strecoare în funcții importante de stat, ca:
administrator la BNR, vice-guvernator, guvernator și ministru adjunct la
Ministerul de Finanțe și președinte al B.R.P.R. Folosind aceste funcții a
numit și a susținut în funcțiile cele mai importante ale Băncii de Stat, o serie
de elemente dușmănoase clasei muncitoare și regimului democrat popular,
ca: moșieri, chiaburi, legionari și foști membri ai partidelor istorice. Din
categoria acestor elemente a recomandat „membrii” în Partid, ascunzând
în recomandările și referințele ce le-a dat, trecutul și atitudinea lor
dușmănoasă. Astfel a fost introdus în Partid și acuzatul Rădulescu
Gheorghe, cu care acuzatul Vijoli Aurel s-a pus de acord în prealabil
asupra modului cum să înșele Partidul.
Acuzatul Vijoli Aurel, ca conducător al Băncii de Stat, s-a îndeletnicit cu
schimbul de devize la bursa neagră și cu scoaterea lor din țară pe căi
ilegale. Ancheta preliminară a stabilit că în calitatea sa de președinte al
Băncii de Stat și ministru adjunct la Ministerul de Finanțe a desfășurat o
428

-
activitate contrarevoluționară de subminare a sistemului financiaro-bancar
al economiei naționale.
Acuzatul Modoran Vasile, membru de frunte al Partidului Național
Țărănesc și colaborator al lui Ion Mihalache încă din anul 1926. În timpul
războiului antonescian a fost colaborator al spionului englez T.Masterson și
participant la acțiunile de spionaj ale grupului Rică Georgescu – Barbu
Stirbei. În luna iulie 1945 aderă în mod formal la gruparea P.N.Ț.-
Alexandrescu, însă în fapt menține legătura cu vârfurile conducătoare ale
PNȚ, inclusiv cu Iuliu Maniu. După dizolvarea PNȚ în 1947, continuă
legăturile sale cu elementele țărăniste, trecute în clandestinitate,
cunoscând activitatea lor îi sprijină materialicește. Astfel a menținut
legăturile până în ultimul timp cu Staicu Gheorghe, fruntaș țărănist, despre
care a știut că desfășoară activitate subversivă, sprijinind totodată
materialicește și pe ceilalți complici ai acestuia. La propunerea lui Vijoli
Aurel s-a strecurat în Partid și după aceea în conducerea Ministerului de
Finanțe, unde a desășurat o activitate de subminare a sistemului
economico-financiar.
Acuzatul Solymos Ivan, vechi dușman al poporului muncitor, încă de
tânăr și-a început activitatea sa naționalistă, deținând până în anul 1944,
funcții de conducere în organizațiile burghezo-naționaliste FRN și Partidul
Ardelenesc, publicând totodată în ziarul hortist „Szilagysag” mai multe
articole cu caracter șovin. În primăvara anului 1944, în calitate de jurist
consult al poliției hortiste din jud. Sălaj, a redactat și semnat ordinul de
deportare a 400 evrei care în majoritate au fost exterminați. După
eliberarea Ardealului de Nord mergând pe aceeaș linie naționalist șovină, a
desfășurat printre cunoscuți o intensă propagandă fascistă și antisovietică.
În anii 1946-1947, a furnizat informații reprezentantului diplomatic al
Ungariei la București, Gyongyosi Istvan, complice al trădătorului Rajk.
Acestuia îi furnizează date cu privire la bugetul statului, despre starea de
spirit a populației și despre situația diferitelor instituții culturale și obștești
ale populației maghiare din Ardeal. Ascunzându-și trecutul său criminal și
pentru a-și crea o nouă platformă politică, se strecoară în UPM apoi în
PCR, reușind să fie numit primar al orașului Zalău, iar după aceea deputat
în Parlament și Marea Adunare Națională. Încă din anul 1946, intrând în
legătură cu acuzatul Luca Vasile, care deși cunoștea trecutul criminal al
acestuia, în anul 1947 îl numește în funcția de consilier superior
administrativ în Ministerul de Finanțe și în alte funcții de răspundere, ca în
anul 1950, tot la propunerea acuzatului Luca Vasile, să fie numit vice-
președinte al Centrocoop-ului. După numirea sa a dus o activitate de
subminare a politicii guvernului față de cooperația de consum și în special
în domeniul schimbului dintre oraș și sat.
Acuzatul Cernicica Dumitru, și-a început activitatea în cercul unor
elemente troțkiste în orașul Sighet, participând la studierea și răspândirea
materialului troțkist. Ascunzându-și trecutul și concepțiile sale troțkiste, pe
care le-a manifestat deschis și în anul 1936, în urma procesului centrului
troțkist din URSS, reușește să se strecoare în mișcarea muncitorească, iar
429

-
după 23 august 1944 să îndeplinească funcții de răspundere în Partid și în
aparatul de Stat. În anul 1947 este adus la Ministerul de Finanțe și numit
de către acuzatul Luca Vasile în funcții importante. În 1950, la propunerea
acestuia, este numit ca președinte al Comitetului pentru Prețuri depe lângă
Consiliul de Miniștri, iar în 1951 ca prim vice-președinte al Centrocoop-ului.
Ancheta preliminară a stabilit că a desfășurat o activitate de subminare a
politicii Guvernului față de cooperația de consum, în special în domeniul
schimbului între oraș și sat.
Acuzatul Rădulescu Gheorghe, fost magistrat și acționar la societățile
Bancare și Industriale, membru de frunte al PNL, după 23 august 1944, în
tot timpul s-a manifestat dușmănos față de regimul actual, discutând în
mod tendențios măsurile luate de Partid și Guvern. În cursul anului 1947, în
înțelegere cu acuzatul Vijoli Aurel, care cunoștea trecutul și atitudinea sa
dușmănoasă față de regimul democrat-popular, îl recomandă și susține în
Partid pe bază de referințe false, cu scopul de a-l putea numi și susține în
funcții de răspundere în Banca de Stat. Astfel, în 1948, la propunerea lui
Vijoli Aurel este numit consilier în Banca de Stat, în care calitate duc
împreună o activitate contrarevoluționară de subminare a sistemului
financiaro-bancar al economiiei naționale.
Acuzatul Dinu Constantin, fost membru activ în formațiunile burghezo-
naționaliste „Partidul Națiunii” și „Frontul Renașterii Naționale” și apoi omul
de încredere al regimului de dictatură antonesciană, îndeplinind funcția de
director al Comisariatului Metalurgic și membru al unei comisii
guvernamentale trimisă în Germania fascistă pentru tratative economice. În
urma acestor fapte, în preajma lui 23 august 1944, a fost decorat cu
„Vulturul German” de către șeful misiunii militare a Germaniei fasciste la
București. După 23 august 1944 fiind numit în funcții de răspundere în
aparatul de Stat, printre care: director general al Administrației Livrărilor, în
care calitate a favorizat unele firme capitaliste, prin încheierea de acorduri
în defavoarea Statului, păgubindu-l cu sume importante dintre care o parte
și le-a însușit personal. Cercetările au stabilit că încă din timpul celui de-al
doilea război mondiat, a furnizat informații rezidentului serviciului de spionaj
englez din România, Alexandru Ștefănescu, condamnat pentru spionaj în
procesul Pătrășcanu. După 23 august 1944, continuă activitatea lui de
spionaj, furnizând spionului Alexandru Ștefănescu, verbal și în scris, o serie
de informații ce constituiau secrete de stat cu privire la livrările în contul
convenției de armistițiu /Probabil că spunea adevărul referitor la
jecmăneala sovieticilor a bunurilor din România, sub paravanul Convenției
de Armistițiu – n.n./. Astfel, în 1947, întocmește și predă spionului
Alexandru Ștefănescu, o notă informativă asupra executării convenției de
armistițiu pe articole, în care arată valoarea sarcinilor executate, valoarea
sarcinilor ce mai rămâneau de executat și o serie de alte informații
importante /probabil ce s-a dat în plus – n.n./. Aceeaș notă o transmite și
spionului Pop Alexandru, condamnat pentru complot și spionaj, precum și
fruntașului PNȚ-ist Spineanu Cezar, care s-a folosit de ea în delegația
permanentă a PNȚ. Fiind însărcinat să întocmească o lucrare asupra
430

-
„industriei fierului în România”, care conținea o serie de secrete de stat, el
predă un exemplar după aceasta, condamnatului pentru spionaj și trădare
Zilber Herbert, cu scopul ca acesta să o predea serviciului de spionaj
american. Pentru activitatea sa de spionaj, în anul 1948, este arestat, însă
nerecunoscându-și activitatea criminală, la intervenția acuzaților Luca
Vasile și Iacob Alexandru este pus în libertate. După eliberarea sa aceiași
acuzați considerându-l pe spionul Dinu Constantin „nevinovat” îi acordă în
decembrie 1950, o sumă de 870.000 lei introducându-l apoi în Ministerul de
Finanțe într-unul din sectoarele cele mai importante, la început director
adjunct și apoi director al Direcției Finanțării Economiei Naționale. La
ancheta preliminară, cu privire la sumele ce i s-au acordat de către
acuzatul Iacob Alexandru, cu aprobarea acuzatului Luca Vasile, în procesul
verbal de interogatoriu din 6 februarie 1953, declară: „Acordarea de
avantagii la eliberarea mea din închisoare, în decembrie 1950, de către
fosta conducere a Ministerului de Finanțe, constituie de fapt o acțiune de
atracție a mea pentru viitor în acțiunile criminale, de sabotaj, ale fostei
conduceri a Ministerului de Finanțe. Însuși acuzatul Luca Vasile la ancheta
preliminară, în declarația sa din 30 aprilie 1954, a mărturisit: „Datorită
acestei mentalități putrede, trădătoare și dușmănoase, lucru pe care am
reușit să-l ascund prin caracterul meu de duplicitate, am căutat să mă
înconjur de oameni cu mentalitate și concepții identice cu a mea”. Acuzații
Luca Vasile, Iacob Alexandru și Modoran Vasile, și-au îndreptat în primul
rănd activitatea lor dușmănoasă, pentru a frâna activitatea productivă a
industriei socialiste. În acest scop au întârziat dotarea cu fond de rulment a
întreprinderilor, au dotat întreprinderile cu fondurile de rulment cu mult mai
mici decât necesitățile reale ale ministerelor tutelare și au planificat
beneficii și pierderi necorespunzătoare posibilităților și planurilor lor de
producție, creindu-le grave perturbări financiare. Acuzatul Iacob Alexandru,
mărturisindu-și activitatea sa criminală, în procesul verbal de interogatoriu
din 26 iunie 1953, declară: „Scopul urmărit de mine pentru stabilirea de
fonduri insuficiente în buget, a fost frânarea activității întreprinderilor în
realizarea planului lor de producție”. În urma cererilor insistente ale
întreprinderilor și ministerelor tutelare și pentru a ascunde activitatea lor
criminală, au recurs la suplimentări din buget în valoare de 19 miliarde lei,
fără aprobarea Consiliului de Miniștri. Un alt mijloc prin care au subminat
activitatea întreprinderilor a fost stabilirea sarcinilor de beneficii
necorespunzătoare planurilor lor de producție. Cu acelaș scop criminal nu
au aprobat plata pierderilor realizate de întreprinderi pe semestrul 1/1951,
călcând hotărârile Consiliului de Miniștri nr.937/1950 și 420/951, care
prevăd ca până la 1 iulie 1951 întreprinderilor li se vor plăti pierderile
efectiv realizate. Prin aceste metode a fost subminată rentabilitatea
întreprinderilor care au fost forțate ca pentru realizarea planului economic,
să recurgă la creditele Băncii de Stat, pentru care au și plătit dobânzi.

Acțiunile lor dușmănoase în domeniul finanțării economiei naționale, au

avut drept rezultat ștrangularea activității productive a întreprinderilor,
cărora prin neacordarea de mijloace financiare suficiente, li s-au blocat
431

-
conturile, fiind frânată astfel și mai mult activitatea lor. Pentru a ascunde
consecințele activității lor criminale, acuzații Luca Vasile și Iacob
Alexandru, precum și Vijoli Aurel s-au văzut nevoiți de a lua măsuri pentru
deblocarea conturilor, prin sistemul de compensare, acordând noi credite.
Astfel, creditele acordate de Bancă pentru deblocări de conturi au fost date
fără baze economice, care au înrăutățit și mai mult situația întreprinderilor
când aceste credite au ajuns la scadență. Ca urmare a acestui fapt,
blocajul conturilor nu peste mult de la punerea în practică a acestei acțiuni
a crescut și mai mult. În cursul anchetei preliminare, acuzatul Luca Vasile,
în procesul verbal de interogatoriu din 19 iunie 1954, mărturisește: „Am fost
un dușman al construcției socialiste, având tendința de a o înfrâna”. Pentru
a-și realiza acest scop, a interpretat și aplicat în mod dușmănos H.C.M. nr.
1113/949 și decretul 59/951, punând piedici în deschiderea finanțării
investițiilor prin acordarea avansului cu mari întârzieri și prin cererea unei
documentații complexă /Probabil că dacă nu cerea aceste documentații era
acuzat că de ce nu le-a cerut și a acordat fonduri nedocumentate – n.n./,
cu toate că H.C.M. Nr.113/949 prevedea deschiderea finanțării investițiilor
în termen de 3 zile și acordarea avansului de 15% pe bază de devize
estimative și cu toate intervențiile făcute de Comitetul de Stat al Planificării,
Ministerul Construcțiilor și Ministerul Industriei Metalurgice și Industriei
Chimice, pentru aplicarea justă a acestor hotărâri, au survenit restructurări
de sarcini.
Acuzații Luca Vasile, Iacob Alexandru și Modoran Vasile au rupt planul
financiar de planul economic de stat nu numai la început, dar și în decursul
anului, cu toate că în cursul anului 1950 și 1951 în planurile de producție
ale întreprinderilor s-au trecut și sarcini date inițial unor întreprinderi asupra
altora. Ei n-au ținut cont de aceste schimbări survenite, refuzând să
adapteze planul financiar planului economic de stat. Pentru a ascunde
Partidului și Guvernului, acțiunile lor criminale, au prezentat Marii Adunări
Naționale în anii 1950-1951, bugete false, cu cifre nereale. /Sistem obișnuit
regimului comunist, în toate domeniile de activitate, mai ales pe timpul
regimului Ceaușescu. – n.n./. Astfel, ei au ascuns o datorie a Ministerului
de Finanțe către Banca de Stat în valoare de 38 miliarde lei, care nu a fost
legalizată decât în toamna anului 1951, și numai din dispoziția comisiei de
pregătire a reformei bănești.
Acțiunea de subminare a economiei noastre naționale desfășurată de
către acești dușmani ai poporului muncitor, a avut un caracter complex
extinzându-se asupra unor sectoare importante din domeniul economico-
financiar. În acest scop, acuzatul Luca Vasile împreună cu complicii săi,
Vijoli Aurel și Rădulescu Gheorghe, au sustras Banca de sub controlul
Guvernului, menținând pe mai departe în activitatea Băncii vechiul sistem
capitalist.
În scopul arătat mai sus, acuzații Luca Vasile, Vijolii Aurel și Rădulescu
Gheorghe, după stabilizarea monetară din anul 1947, au desfășurat o
activitate de subminare a politicii monetare a Guvernului. Astfel, circulația
bănească în perioada 15 august – 1 septembrie 1951 a crescut în mod
432

-
nejustificat cu 400%. Prin aruncarea pe piață a acestor sume importante de
bani, acuzații mai sus menționați au urmărit pe de o parte să creieze
premizele unei inflații bănești și să submineze moneda națională, iar pe de
altă parte, au ajutat în mod practic elementele capitaliste în special pe
chiaburi. În perioada 1947-1949, au acordat credite de circa 9 miliarde lei
gospodăriilor chiaburești fără a lua măsurile necesare pentru rambursarea
lor, astfel că în anul 1951, aproximativ 4 miliarde lei au rămas
nerambursați. În acelaș timp, aceste elemente contrarevoluționare, cu
scopul de a sprijini pe moșieri și industriașii expropriați, în anul 1951, fără
aprobarea Guvernului au șters datoriile acestora în valoare de 6 miliarde
lei, acoperindu-le din rezervele Băncii de Stat. /Același lucru s-a petrecut și
în regimul de după 1990, cu șteregerea datoriilor marilor capitaliști din
România, datorii care au fost suportate de la buget, adică din buzunarele
noastre. – n.n./.
În toate proectele de plan-cassă ce se întocmeau trimestrial, ei au
înscris la principalele capitole o serie de cifre nereale, neraportând
niciodată Consiliului de Miniștri faptul că planul de cassă nu se realiza la
principalele sale capitole, ca astfel să poată fi luate măsurile necesare
pentru remedierea situației. În urma dispozițiunilor acuzatului Vijoli Aurel,
declarațiile de credite făcute de întreprinderi au fost centralizate în planul
de credite numai de Banca de Stat excluzând în mod nejustificat
participarea ministerelor tutelare, de a cunoaște și de a controla felul cum
întreprinderile își îndeplinesc sarcinile lor financiare.
Acuzații Vijoli Aurel și Rădulescu Gheorghe s-au sustras în permanență
de a colabora cu conducerea Comitetului de Stat al Planificării, pentru a
analiza fenomenele economice și financiare care contribuiau la
nerealizarea planurilor de cassă și planurilor de credite. În acest scop,
acuzatul Vijoli a dat dispoziții acuzatului Rădulescu de a nu prezenta
proectele planurilor de credite Comitetului de Stat al Planificării.
Încă din septembrie 1947, imediat după stabilizarea monetară, și-a
exprimat poziția sa antimarxistă față de raportul stabilit de Guvern între
prețurile mărfurilor industriale și cele agro-alimentare. Având sub
conducerea sa Comitetul pentru Prețuri și Cooperație, acuzatul Luca Vasile
în complicitate cu acuzatul Cernicica Dumitru și Solymos Ivan, au dus o
continuă politică de urcare a prețurilor de achiziții a produselor agro-
alimentare dând astfel posibilitatea gospodăriilor chiaburești să-și
întărească pozițiile, favorizând prin aceasta în mod activ dezvoltarea
speculei. Din patrimoniul Statului, acești acuzați, fără aprobarea Consiliului
de Miniștri, au trecut în patrimoniul Cooperației importante întreprinderi
comerciale, ca: „Aprolacta”, „Aprozar”, depozite ale „Comlemnului” și
sarcinile de verificare care constituiau monopol al Statului, încercând astfel
să desorganizeze comerțul de stat. În acest scop, importante sume de bani
ai Statului, s-au scurs sub formă de credite prin intermediul cooperației la
sate, fără ca în schimbul lor să fie aduse mărfurile necesare care să
contribue la aprovizionarea clasei muncitoare. În acelaș timp sume mari au
rămas nerecuperate de cooperație, în urma contractărilor făcute la sate
433

-
pentru achiziționarea de produse agricole. Pe de altă parte, acuzatul Luca
și complicii săi, au dispus să fie trimise la sate prin cooperație, mărfuri în
cantitate de 2½ ori mai mari decât cele agro-alimentare achiziționate.
Activitatea criminală desfășurată pe linia cooperației se concretizează în
special la acuzatul Solymos Ivan, care a introdus în planul de desfacere al
cooperației, cifre nereale, a repartizat mărfurile în mod dușmănos
nespecifice și neconforme necesităților regiunilor, producând perturbări în
activitatea cooperației. Pentru lichidarea fenomenelor negative economico-
financiare ca rezultat al acestei activități criminale desfășurată de acești
dușmani ai poporului muncitor, Guvernul a hotărât în cursul anului 1951 să
se efectueze reforma bănească.
Acuzatul Iacob Alexandru, în procesele verbale de interogatoriu din
4,6,8 și 10 mai 1954, deasemenea mărturisește că: „Am fost împotriva
efectuării reformei bănești pentrucă mi-am dat seama că analizându-se
situația economico-financiară a țării, se va descoperi și sabotajul
desfășurat de noi în cadrul Ministerului de Finanțe și a Băncii de Stat.
Contrar intereselor reformei bănești, acuzații Luca Vasile, Iacob
Alexandru, Vijoli Aurel, Rădulescu Gheorghe, Cernicica Dumitru și Solymos
Ivan, în tot cursul trimestrului IV/1951 și îndeosebi în lunile decembrie 1951
și ianuarie 1952, au intensificat încasările reducând în acelaș timp plățile.
Astfel, pe linia Ministerului de Finanțe, acuzatul Iacob Alexandru, cu
aprobarea lui Luca Vasile, a organizat o campanie pentru intensificarea
încasărilor impozitelor dela populație, în special dela păturile înstărite dela
sate, dând în acest scop ordine, telegrame, premii în bani și obiecte. S-a
deplasat personal în câteva orașe, unde a inițiat așa-zise „întreceri
socialiste”, a mobilizat aparatul fiscal și a dat dispoziții să se facă executări
silite, mergând până la sechestrarea și ridicarea oricăror animale și
produse agricole. Concludent în această privință este ordinul nr.6534 din 4
octombrie 1951, înmânat revizorilor, prin care Iacob Alexandru, îi
împuternicește să ia măsuri drastice, pentru forțarea ritmului încasării
impozitelor.
În perioada pregătirii reformei bănești, acuzații Luca Vasile și Vijoli Aurel
au continuat tipărirea bancnotelor, de și știau că acestea nu se vor putea
folosi, astfel că la data reformei bănești, Banca poseda o cantitate de
bancnote cu 97% mai mare în raport cu banii aflați în circulație, păgubind
Statul cu circa 10 milioane lei noi. În domeniul cooperației au fost luate
aceleași măsuri de subminare a reformei bănești.
/Urmează încă vreo câteva pagini, dar din economie de spațiu, nu le mai
redau – n.n./
Pe baza celor arătate mai sus, acuzații se fac vinovați de următoarele
infracțiuni:
1/ Luca Vasile, născut la 8 iunie 1898, în comuna Catalina-Trei Scaune
Reg. Autonomă Maghiară, cetățean român, de profesie lăcătuș, cu ultimul
domiciliu în București str. Romniceanu nr.22: se face vinovat de faptul că:
în calitate de vice-președinte al Consiliului de Miniștri și ministru al
Finanțelor, răspunzând de conducerea și coordonarea sectorului
434

-
financiaro-bancar și cooperatist, a subminat economia națională prin
măsuri de frânare a activității productive a întreprinderilor socialiste și de
sprijinire a elementelor capitaliste dela orașe și sate, lovind astfel grav în
nivelul de trai și aprovizionarea oamenilor muncii din țara noastră, precum
și încercarea de a zădărnici măsurile de pregătire și de efectuare a
reformei bănești din ianuarie 1952. Toate acestea în scopul de a împiedica
construirea socialismului, de a restabili relațiile de producție capitaliste și
de a submina astfel regimul democrat-popular din RPR – fapte care
constituie infracțiunea de sabotare a propășirii economice a RPR prev. și
pedepsită de art. 2 din legea nr.16 din 15 ianuarie 1949, cu modificările ei
ulterioare, comb. cu art.1 din C.P.
Susnumitul se mai face vinovat și de infracțiunea de activitate intensă
contra clasei muncitoare, prev. și pen. de art. 1931 C,P., deoarece în
perioada 1924-1940 deținând funcții de răspundere în conducerea mișcării
revoluționare a clasei muncitoare din România, s-a angajat ca agent
provocator plătit al Siguranței burghezo-moșierești, subminând dinăuntru și
trădând acțiunile de luptă ale Partidului Comunist Român duse pentru
eliberarea clasei muncitoare.
2/. Iacob Alexandru, născut la 18 ianuarie 1913, în comuna Asnajul de
Sus Regiunea Baia Mare, cetățean român, de profesie funcționar, cu
ultimul domiciliu în București str. Amiral Bălescu nr.17. Se face vinovat de
faptul că: În calitate de ministru adjunct la Ministerul de Finanțe,
răspunzând de sectorul Economiei Naționale și de sectorul Venituri din
Impozite a dus o acțiune de subminare a activității productive a
întreprinderilor socialiste, ștrangulând finanțarea acestora și lovind astfel în
industrializarea socialistă a țării și o acțiune de favorizare și întărire a
elementelor capitaliste dela orașe și sate, precum și o acțiune de
subminare a măsurilor de pregătire și efectuarea reformei bănești din
ianuarie 1952, toate acestea în scopul de a frâna opera de construire a
socialismului și a schimba actuala orânduire socială din RPR ceeace
constitue infracțiunea de sabotare a propășirii economice a RPR, prev. și
pen. de art. 2 din legea nr.16 din 15 ianuarie 1949, cu modificările ei
ulterioare comb. cu art. 1 din C.P.
3/. Vijoli Aurel, născut la 12 feb.1902, în comuna Pelechi-Recea Raionul
Făgăraș, Regiunea Stalin, cetățean român, de profesie funcționar, cu
ultimul domiciliu în București str. Ion Movilă nr.10, se face vinovat de faptul
că, în calitate de ministru adjunct la Ministerul Finanțelor și Președinte al
Băncii RPR, a dus o acțiune de subminare a politicii monetare și de credite
a Guvernului RPR, prin măsuri care au dus la creșterea circulației bănești
peste nevoile economiei naționale, la frânarea activității productive a
întreprinderilor socialiste și la întărirea elementelor capitaliste, precum și
încercarea de a zădărnici pregătirea și efectuarea reformei bănești din
ianuarie 1952, toate acestea în scopul subminării regimului democrat-
popular din RPR, ceeace constitue infracțiunea de sabotare a propășirii
economice a RPR, prev. și pen. de art. 2 din legea nr. 16 din 15 ianuarie
1949, cu modificările ei ulterioare comb. cu art.1 din C.P.
435

-
 4/. Modoran Vasile, născut la 28 septembre 1905, în orașul Craiova,
cetățean român, de profesie funcționar, cu ultimul domiciliu în București Bd.
Republicii nr.51; se face vinovat că în calitate de ministru adjunct al
Ministerului de Finanțe, răspunzând de întocmirea bugetului și de
executarea acestuia, a dus o acțiune de subminare a politicii bugetare a
Guvernului RPR, prin ruperea planului financiar de planul economic de stat,
înscriind în buget cifre nereale și imobilizând importante fonduri ce trebuiau
să fie destinate finanțării economiei naționale, în scopul de subminare a
regimului democrat-popular din RPR, ceeace constitue infracțiunea de
sabotare a propășirii economice a RPR, prev. și pen. de art. 2 din legea nr.
16 din 15 ianuarie 1949, cu modificările ei ulterioare comb cu art.1 din C.P.
5/. Solymos Ivan, născut la 14 februarie 1915 în orașul Zalău Regiunea
Cluj, cetățean român, de profesie avocat, ultimul domiciliu în București str.
Sion nr.16; se face vinovat de faptul că, în calitate de vicepreședinte al
Centrocoop-ului a dus o acțiune de subminare a politicii Guvernului pe linia
cooperației de consum, prin măsuri de împiedicare a realizării planului de
aprovozionare a poporului muncitor și de sprijinirea elementelor capitaliste
dela sate și acțiunea de subminare a pregătirii și efectuării reformei bănești
din ianuarie 1952, toate acestea în scopul subminării regimului de stat al
RPR, ceeace constiue infracțiunea de sabotare a propășirii economice a
RPR, prev. și pen. de art. 2 din legea nr.16 din 15 ianuarie 1949 cu
modificările ei ulterioare, comb cu art.1 din C.P. Susnumitul se face vinovat
și de faptul că în primăvara anului 1944, în calitate de jurist-consult al
coaliției hortiste din jud. Sălaj, a redactat un ordin de deportare a 400
locuitori evrei /Adică atunci când Ardealul de Nord era sub ocupație
ungurească, deci nu aparținea României; cu toate acesrea, puterile din
România, de după 1990, ne acuză de holocaust împotriva evreilor care,
repet, nu erau pe teritoriul României.- n.n./, care apoi în majoritate au fost
exterminați în lagărele din Germania hitleristă /unele din aceste lagăre,
nemții le aveau în afara Germaniei – n.n./, fapt ce constituie crima contra
umanității prev și pen. de art. 3 litera c, din Decretul nr. 207 din 20 august
1948 cu modificările sale ulterioare. Susnumitul se mai face vinovat și de
faptul că în anul 1946-1947, în calitate de deputat în Parlamentul Român a
transmis unui reprezentant diplomatic străin, informații secrete cu caracter
economic și politic privind Securitatea Statului, ceeace constitue crima de
trădare de patrie prev. și pen. de art. 190 C.P.
6/. Cernicica Dumitru, născut la 23 februarie 1915 în orașul Sighet
Regiunea Baia Mare, de profesie subinginer, cu ultimul domiciliu în
București, str. Pictor Negulici nr. 20; se face vinovat de faptul că în calitate
de Președinte al Comitetului pentru Prețuri și apoi vice-președinte al
Centrocoop-ului, a dus o acțiune de subminare a politicii Guvernului în
domeniul schimbului economic între oraș și sat, prin majorarea prețurilor la
produsele agro-alimentare, prin măsuri de împiedicare a realizării planului
de aprovizionare a poporului muncitor și de sprijinire a chiaburimii și o
acțiune de subminare a pregătirii reformei bănești din ianuarie 1952, în
scopul subminării regimului nostru democrat-popular, fapte ce constitue
436

-
infracțiunea de sabotare a propășirii economice a RPR, rev. și pen. de art.2
din legea nr.16 din 15 ianuarie 1949 cu modificările ei ulterioare, comb. cu
art. 1 din.C.P
7/. Rădulescu Gheorghe, născut la 16 iunie 1893, în orașul R.Sărat,
cetățean român, de profesie avocat, cu ultimul domiciliu în București str.
Ernest Broșteanu nr. 21. Se face vinovat de faptul că în calitate de consilier
la Banca de Stat a RPR răspunzând pentru aplicarea politicii monetare de
credite a Guvernului a luat măsuri pentru creșterea circulației bănești peste
nevoile economiei naționale, pentru frânarea activității productive a
întreprinderilor socialiste și a industrializării socialiste a țării și pentru
întărirea elementelor capitaliste și a luat măsuri prin care a încercat de a
zădărnici pregătirea și efectuarea reformei bănești din ianuarie 1952, în
scopul subminării regimului nostru democrat-popular, fapte care constitue
acțiunea de sabotare a propășirii economice a RPR prev.și pen. de art. 2
din legea nr.16 din 15 ianuarie 1949, cu modificările ei ulterioare și comb.
cu art. 1 din C.P.
8/. Dinu Constantin, născut la 26 aprilie 1901, în comuna Tătărani,
Raionul Târgoviște, Regiunea Pitești, cetățean român, de profesie inginer,
cu ultimul domiciliu în București, str. Sf. Ștefan nr.116; se face vinovat de
faptul că în calitate de director general al Administrațiilor Livrărilor, a
transmis în anul 1947 serviciilor de spionaj ale statelor imperialiste,
informații secrete cu caracter economic privind Securitatea Statului, fapt
care constitue crima de trădare de patrie prev. și pen. de art.190 din C.P.
Dispunem trimiterea în judecată a acuzaților de mai sus aflați în stare de
arest la Penitenciarul Jilava.

CC al PMR către Comitetul Regional PMR.

167)
Nr.1334/12. X.1954.
Tov. prim secretar.
/R/ vi se recomandă următoarele măsuri:
a) În zilele ce urmează să se țină adunări comune ale comitetelor
regionale și orășenești (de reședință) cu un activ larg de partid, la care
tovarășii care au participat la proces să reia faptele ce au reieșit acolo.
b) Același lucru să se facă și la comitetele raionale.
c) Atât tovarășii care au participat la proces cât și activiștii care au
asistat la adunările de activ și sânt pregătiți a putea să redea ceea ce au
auzit, să fie trimiși la organizațiile de bază deschise pentru a expune în fața
membrilor de patid și a activului fără de partid faptele ce au reieșit din
proces și învățămintele ce trebuiesc trase. Membrii de partid și activiștii
fără de partid trebuie îndemnați să povestească muncitorilor, țăranilor
muncitori, intelectualilor fără de partid cele ce au aflat despre acest proces.
Se va avea grijă ca aceste adunări să se țină numai în timpul orelor de
muncă. În toate aceste adunări va trebui să se arate că pedepsirea acestei

167)
F. CC al PCR – Secția Administrativ-Politică - Dosar 25/1954
437

-
bande de dușmani ai poporului trebuie să fie un prilej pentru membrii de
partid și oamenii fără de partid, de a-și moibiliza întreaga lor putere de
muncă pentru îndeplinirea planului de producție în întreprinderi, pentru
terminarea la timp a însămânțărilor și arăturilor de toamnă, pentru
creșterea producției de cereale, pentru realizarea planului de colectare,
pentru creșterea producției bunurilor de consum, pentru ridicarea nivelului
de trai al oamenilor muncii dela orașe și sate.

Notă. Strict-Secret. Cancelaria CC al PCR

168)
Nr.2457 din 16.IX.1968
1.Procesul în legătură cu Luca Vasile și alte trei persoane
Luca Vasile a fost condamnat la moarte, pedeapsă comutată în muncă
silnică pe viață, Iacob Alexandru la 20 ani muncă silnică, Solymos Ioan la
15 ani muncă silnică și Cernicica Dumitru la 3 ani închisoare corecțională.
Plenul Tribunalului Suprem, rejudecând procesul, prin decizia nr.29 din
20 august 1968, a dispus achitarea tuturor condamnaților.

ANA PAUKER

Material de cercetare

Căderea lui Ana Pauker. Strict secret. Dosar nr.158, fond 1. Inv.8.
Filele 102-104. 09375/2/as/ 29.VII.37. nr. 2770/19.VII.1937
169)
Traducerea din limba rusă
1. În jurul locuinței conspirative pe care a folosit-o tineretul s-au observat
oameni suspecți. Numai cu 2 luni înainte de arestări tehnicul a fost mutat în
alt raion. Tehnicul a comunicat lui Bernard, că și noua locuință conspirativă
nu este curată și că el să nu organizeze ședința proiectată (se are în
vedere plenara CC al UTC-G). Cu toate acestea părerea tehnicului n-a fost
luată în considerație și Bernard a organizat ședința, asigurând partidul, că
locuința conspirativă este complet curată (sau sigură). În ziua, când a
început să fie introduși tovarășii la ședință, în jurul casei s-au observat
mulți oameni suspecți. Când tovarășii se aflau deja în locuința conspirativă,
s-a hotărât ca ea să fie părăsită și să se amâne ședința. Toți au ieșit bine și
au sărit peste gard. Peste 5 minute după ce tovarășii au părăsit locuința
conspirativă, au sosit o mulțime de agenți, care au turbat de furie că toți au
fugit. A fost arestată numai proprietara casei conspirative
2. De la locuința conspirativă Bernard s-a dus direct la tipografia UTC.
Ceilalți la diferite locuințe conspirative. A doua zi, îndată au început

168)
F. CC al PCR – Secția Cancelarie - Dosar 156/1968
169)
F. CC al PCR – Secția Cancelarie - Dosar 47/1937

438

-
întâlnirile pe stradă ale tovarășilor și în decurs de câteva zile toți tinerii au
fost arestați pe stradă. Numai Moghioroș a fost arestat în următoarele
împrejurări: După ce toți au fugit de la acea locuință conspirativă, Bernard
n-a fost sigur că locuința conspirativă a fost într-adevăr înconjurată de
agenți și el, Bernard, l-a trimis pe Moghioroș la locuința conspirativă să
vadă ce se petrece acolo. Au fost agenți care l-au și arestat pe loc.
3. Siguranța a știut de tipografia UTC, este bănuit Erlich, fostul tehnician
al tipografiei. El este liber.
4. După arestările uteciștilor, membrii de partid (se are în vedere
secretariatul-G) au hotărât să organizeze o ședință pentru a discuta
căderea și măsurile necesare în vederea informării B.P. Locuința
conspirativă, unde ei trebuiau să țină ședința o cunoștea și Bernard care
între timp a fost deja arestat. Din această cauză Zelic a refuzat să vină la
ședință, motivând prin aceea că el nu știe dacă Bernard se va purta bine.
Ședința nu putea să nu fie convocată întrucât Colev și Ana au fost deja
înștiințați și trebuiau să vină direct la locuința conspirativă. În ziua stabilită
au venit Ana, Colev și Marcovici. Ei au ținut o ședință foarte scurtă și când
au părăsit locuința, nu departe de ea au fost arestați toți trei.
5. Siguranța n-a știut ce muncă îndeplinea fiecare dintre ei. Siguranța a
spus că știe că ei sunt membri ai CC al PCdR. Despre uteciști siguranța a
spus că știe, că Bernard este secretarul UTC și că Mogheoroș este
delegatul Cominternului. Până acum am arătat cum au avut loc arestările.
Acum unele date în legătură cu căderea: 1) Când Bernard și Zelic au venit
în țară, amândoi au fost arestați la graniță. Zelic a spus că este din Iași și
că poliția să se intereseze. Amândoi au fost eliberați fără prea multe
formalități. De aici Bernard trage concluzia, că Zelic încă de atrunci este în
slujba siguranței și că el este autorul căderii. Bernard mai recunoaște că n-
au fost respectate regulele elementare ale conspirativității ceeace a
contribuit mult la cădere. 2) Bernard a fixat multora întâlnirea seara lângă
cinematograf la lumina puternică și aceasta după ce el a fugit de la locuința
conspirativă. 3) Cu 2 luni înainte de cădere, Bernard și Erlich (fostul tehnic
bănuit de provocare) au fost opriți pe stradă și erau să fie arestați. Bernard
a dat ceva bani și ei au fost lăsați de către agenți. Bernard nu a analizat
această arestare „întâmplătoare” și tot timpul asigura partidul că el nu este
urmărit. Cu foarte puțin timp înainte de arestare, la adresa lui Ana s-a
prezentat din străinătate un individ iugoslav, a spus câteva cuvinte neclare,
încâlcite și a plecat. După aceasta n-a mai apărut până în ziua de azi și
acum încă nu se știe cine era acest iugoslav. Dar când Ana, Colev și
Marcovici au fost aduși la siguranță, unul dintre ei au observat în celule un
om din URSS pe care l-a așteptat (în acest loc există o oarecare neclaritate
în original – G), se presupune, dacă nu cumva acest om care a cunoscut
adresa de peste graniță a dat această adresă siguranței, iar ea (n.t.
siguranța) a trimis pe iugoslav (?). 5) La arestare i s-a luat lui Ana la
siguranță poșeta, în care a fost un bilet mic cu adresa de peste graniță.
Bilețelul a fost bine ascuns. Când a primit înapoi poșeta, bilețelul a fost la
locul lui. Presupune că siguranța a văzut bilețelul și l-a pus înapoi cu scopul
439

-
de a ne înșela. 6) Problema lui Zelic. a) în intervalul de timp care a trecut
dela fuga uteciștilor, a fost arestată soția lui Zelic și expediată în Patrie. (Ea
este din Basarabia). Deși poliția știa unde locuiește Zelic, cu toate acestea
el n-a fost arestat. b) Despre arestarea soției sale el n-a spus nimănui
nimic. c) În timpul arestării soției sale, la ea s-au găsit peste 10.000 lei.
Totuși înaintea arestării Zelic a cerut insistent bani, spunând că nu are nici
o lețcaie. (El pur și simplu a mințit). Prea categoric a fost refuzul lui Zelic de
a veni la ședință. El, probabil a fost sigur că vor avea loc arestări.
Concluzii: 1). Tovarășul Bernard consideră că întreaga cădere este
rezultatul activității unor provocatori, a lui Zelic din cadrul tineretului și a
altora. Și în afară de aceasta lipsa de conspirativitate. 2). Colev, Marcovici
și Ana, consideră că Bernard și Moghioroș au fost timp îndelungat urmăriți
de siguranță, pas cu pas, iar ei nu vedeau și multe lucruri ascundeau față
de partid și dădeau chiar partidului informații false, aceasta a dus la faptul,
că provocatorii au putut să lucreze cu precizie. Pe Zelic ei deasemenea îl
bănuiesc de provocare. Repet, bănuiesc. Rămâne, ca afară să se
stabilească, dacă este justificată sau nu bănuiala. 3. Bernard și Moghioroș
sunt lipsiți de dreptul de a ocupa munci de răspundere în închisoare.
Această măsură este provizorie, până când va deveni clară căderea.

Notă despre Ana Pauker privind activitatea politică (1916-1949)

Tovarășa Ana Pauker. Arhiva Biroului Politic al CC al PMR

170)
Nr.597/519/1950
Viața și lupta revoluționară a tovarășei Ana Pauker de mai bine de 30 de
ani, sunt strâns legate de lupta Partidului Comunist Român, de însuși
drumul de luptă al poporului nostru muncitor pentru libertate. În 1918, prima
arestare. Tipografia clandestină în care tânăra învățătoare, în fruntea unui
grup de socialiști, scotea manifeste prin care chema pe muncitori la luptă
pentru pace, împotriva războiului imperialist, a căzut în mâinile poliției. La
13 decembrie în acelaș an, înfruntând focul mitralierelor stăpânirii
reacționare, participă la demonstrația muncitorească.
Dela înființarea PCR, face parte din organele sale de conducere.
Arestată, schingiuită, condamnată la ani grei de temniță, continuă
neînfricată lupta ei revoluționară. În 1933, la procesul ce i s-a înscenat, ea
se transformă din acuzat în acuzator al regimului burghezo-moșieresc.
„Sunt acuzată că am luptat contra războiului. Da, comuniștii sunt împotriva
războiului imperialist. Iar statele fasciste pregătesc războiul imperialist și
aruncă lumea într-un măcel îngrozitor”.
Sunt 20 de ani de când tovarășa Ana a rostit aceste cuvinte. Cu aceeaș
dragoste de popor, cu aceeaș ură împotriva dușmanilor, reprezintă azi, ca
ministru de Externe al RPR, politica Partidului de apărare a păcii și
170)
F. CC al PCR – Secția Cancelarie - Dosar 160/1950

440

-
independenței naționale a țării. Ca secretar al PMR muncește pentru
educarea zecilor de mii de activiști și întărirea continuă a Partidului.

Răspunsul Anei Pauker la întrebările puse de Biroul Politic al CC al

PMR în legătură cu învinuirile ce i s-au adus privind activitatea sa.
„Pocăința” ei în fața CC al PMR.

Către Biroul Politic al CC al PMR. Arhiva Biroului Politic al CC al

171)
PMR Nr.131/1952, datat 18.VI.1952
Tovarăși,
Voi răspunde la întrebările care mi-au fost puse de Biroul Politic al CC
ca complectare și îndreptare la autocritica mea nesatifăcătoare, străduindu-
mă să văd cauzele gravelor greșeli comise de mine.
În 1925 am fost eliberată după arestarea care a avut loc după
ilegalizarea partidului și am activat legal în București în comisia locală a
sindicatelor unitare.
În 1926, fiind înainte de a naște și pentru a evita arestarea, am plecat la
Viena, de unde urma să mă întorc peste câteva luni în țară, unde am fost
întretimp condamnată în contumacie la 10 ani.
În 1927 am cerut grupului din conducerea partidului, care se afla la
Viena și în fruntea căruia se afla Kobles, despre care s-a dovedit mai târziu
că fusese agent provocator – să mă întorc ilegal în țară. Nici nu mi s-a dat
răspuns la această cerere, iar la sfârșitul lui 1927 mi-a comunicat, cred că
Kobles, că s-a hotărât plecarea mea la școala leninistă. Cât am fost în
străinătate, am stat câteva luni la Berlin, unde am participat la organizația
de partid a circumscripției în care locuiam, la campania electorală a
alegerilor din 1926 din Germania; la Paris, unde am lucrat în grupul român
din P.C.F. și apoi la Viena, unde mi s-a dat să fac traduceri. În acest timp
eu am știut foarte puțin despre munca din țară a partidului și despre
conducerea lui. Aflasem doar, cred că înainte de a pleca la Moscova că în
țară se formase un grup care învinuia conducerea de oportunism.
Nu știam atunci că grupul de conducere în fruntea căruia se afla Kobles
ajunsese să se descompună și ducea o politică cred oportunistă și de intrigi
și fracționism. Vina că nu cunoșteam situația din țară era nu numai a acelui
grup de conducere descompus, care nu se ocupa de tovarășii din
străinătate, ci și a mea, care sub influența situației mele, care mă
nemulțumea, mă delăsasem și nu am pus stăruință pentru a cunoaște viața
partidului. Pe când eram la școala leninistă, în 1929, am fost trimisă de
Comintern în Franța pentru a face un raport asupra situației din PCF. L-am
întâlnit atunci pe Luximin, care mi-a spus că Barbu și ceilalți din conducere
sunt oportuniști, că nu apreciază just munca lui și resping propunerile lui.
La plecarea mea în Franța și timpul cât am lucrat acolo eram deosebit de
preocupată de răspunderea sarcinii primite, foarte grea pentru mine, căci

171)
F. CC al PCR – Secția Organizatorică - Dosar 131/1952
441

-
nu aveam din munca mea de partid cunoștințele și experiența necesare. În
această stare eu am trecut pe lângă cele aflate fără a le da mai mare
importanță decât unei nemulțumiri trecătoare de intelectual ambițios care
este criticat. Dacă gândeam atunci serios și partinic aș fi înțeles – știindu-l
pe Luximin un individualist orgolios și aventurist – că poziția lui provoca
frământări și lipsă de unitate în conducere și că putea avea mai departe
grave consecințe pentru partid, chiar dacă n-aș fi prevăzut că va ajunge la
criminalele lui acțiuni fracționiste. Întoarsă din Franța la Moscova, am făcut
la Comintern un raport, într-o ședință mai largă, la care erau și tovarăși din
conducerea partidului comunist francez, cari m-au criticat cu drept cuvânt
pentru faptul că raportul arată numai părțile negative, nedând astfel justa
situație din PCF. După îndeplinirea sarcinei date m-am dus înapoi la școala
leninistă.
În primăvara anului 1930, după apariția „Amețeală de pe urma
succeselor” de tovarășul Stalin și după un referat politic făcut de tovarășul
Molotov la școala leninistă, am fost trimisă pe linia VKP (b) în fosta
republică a nemților dela Volga o comisie de trei studenți (un german, un
polonez și eu) pentru a participa la îndreptarea greșelilor făcute acolo în
legătură cu crearea colhozurilor. După aceea, fără a mai termina ultimul an
de școală, am lucrat câteva luni în secțiaR a Comitetului înainte de a fi
trimisă în toamna anului 1930 ca instructor organizatoric al Comitetului
Executiv al Cominternului în Franța, de unde m-am înapoiat la Moscova în
vara lui 1932.
Încrederea care mi-a fost acordată prin desemnarea mea în 1929 ca șef
al grupului de studenți, cari au fost trimiși la muncă practică în orașul
Calinin, prin trimiterea mea în acelaș an în Franța și apoi prin numirea în
1930 în comisia amintită, în loc să-mi mărească simțul de răspundere față
de mine, m-a îngâmfat, am devenit încrezută, automulțumită, îngăduitoare
față de mine. Ca urmare și munca mea în Franța ca instructor organizatoric
a fost foarte slabă, pentrucă nu o supuneam autocriticii, nu căutam să văd
și să analizez lipsurile mele și ale muncii mele, pentru a lupta pentru
îndepărtarea lor și a îmbunătăți munca. De luptele fracționiste din partid am
aflat la Moscova, după prima înapoiere în Franța. (N-aș putea spune
concret influența pe care le-au avut frământările din partid asupra
tovarășilor dela școala leninistă, amintindu-mi doar vag de aceasta). Eu n-
am fost pătrunsă de întreaga gravitate a luptelor fracționiste, de crima pe
care au comis-o fracționiștii - și în primul rând M.Pauker /soțul ei – n.n./ –
împotriva partidului și a clasei muncitoare. Poziția mea a fost
împăciuitoristă. Aceasta s-a evidențiat în ședința din vara anului 1930, dela
Comintern, privind luptele fracționiste fără principii din partidul nostru. Eu
atunci n-am arătat și n-am analizat nici cauzele care au făcut posibil ca
fracționiștii - și în special Luximin – să meargă până acolo încât aproape să
lichideze partidul și nici urmările dezastroase ale acțiunilor lor criminale
pentru partid și clasa muncitoare. Am condamnat doar în genere lupta
fracționistă fără principii și pe fracționiști, fără a propune măcar
442

-
sancționarea lor. Cu măsurile de sancționare a fracționiștilor luate de C.E.
al I.C. am fost de acord, că deși n-am fost în stare să judec și să combat
principial și ferm pe fracționiști, de vinovăția lor nu mă puteam îndoi. Poziția
mea împăciuitoristă, anti-partinică, a rezultat din individualismul meu mic-
burghez, care a fost mai tare decât conștiința mea de partid; din
influențarea mea de relațiile mele personale cu Luximin. Principalul vinovat
în dezlănțuirea și ducerea luptelor fracționiste fără principii a fost Luximin.
El a fost inițiatorul fracționismului și – cu grupa în capul căreia era – a spart
partidul și a contribuit cel mai mult la ducerea până la lichidare a partidului.
Eu aș fi avut poziție justă dacă cu principialitate partinică aș fi văzut
aceasta, mi-aș fi lămurit de ce a putut ajunge aci, l-aș fi demascat,
combătut și condamnat pentru a face aceasta și de aceea am avut o
poziție șovăelnică, împăciuitoristă față de întreaga problemă a luptelor
fracționiste.
M. Pauker a venit în partid ca student și foarte curând, fără a face nici o
muncă de jos, a fost în posturi de conducere. Individualist și orgolios din
cale afară, arogant și încrezut, el a dovedit până la activitatea lui, până la
luptele fracționiste, în timpul lor și după aceea că n-avea cu nimic comun
cu interesele clasei muncitoare, ajungând chiar dușman al ei. El nu-și
cunoștea defectele și greșelile, respingea critica, în posturile de conducere
în care era nu lucra colectiv, ci comanda. El era „independent” de
autoritatea partidului și cerea ca cei cu care lucra să se supuie autorității
sale. Nu numai că nu ridica cadre în jurul său, dar prin felul arogant, violent
și nedrept de comportare dezorienta cadrele și pe cele mai slabe le
demoraliza. Teoria lui și a lui Dobrogeanu a „inițiativei idividuale” – a
grevelor de foame care rupte de luptele masselor duceau musai la
distrugerea sănătății (în cazul lui Haia Lifșiț), chiar a vieții cadrelor, ceace
era numai în folosul claselor stăpânitoare – arăta preaslăvirea
individualismului mic-burghez, disprețul de massele muncitoare și
nepăsarea față de cadrele partidului. Crunt individualism mic-burghez, plin
de sine, nerecunoscând decât propria autoritate, disprețuind massele, al a
putut ajunge la criminala dușmănie împotriva proletariatului a inițierii și
realizării spargerii partidului, a descoperirii muncii organizațiilor și
membrilor de partid și deci a denunțării lor siguranței.
Curând după ședința de la Comintern, am plecat de la Moscova și un an
și jumătate n-am avut deloc legătură cu partidul nostru. Dintre principalii
fracționiști pe care mi-i amintesc: Luximin, Barbu, Nikolski, Goldstein, Luca
(despre care am aflat abia în anii după 23 August că a fost printre ei), am
lucrat cu Luca la București, despre care voi vorbi mai departe.
Atitudinea mea împăciuitoristă n-a fost criticată de conducerea de atunci
a Secției balcanice, în fruntea căreia se găsea Bela Kun, care l-a și trimis
în 1932 pe Luximin din nou în țară; și nici eu nu am supus-o autocriticii (la
aceasta contribuind și înfumurarea mea de atunci) așa că nu mi-am
clarificat nici greșeala mea și pricinile care au provocat-o și nici acțiunile
criminale ale lui Luximin /M.Pauker – n.n./ și cauzele care au făcut posibil
443

-
să le comită. De aceea, când în 1938 în închisoarea Dumbrăveni am aflat
că M.Pauker era demascat de partid ca trădător, dușman al clasei
muncitoare am avut aceeași atitudine individualistă mic-burgheză,
neprincipială. Am șovăit, în primul moment mi-am spus - și i-am spus și
Zinei Brâncu – că știu că avea mari defecte și a comis multe greșeli, dar nu
înțeleg cum de a putut deveni trădător. Mi-am spus imediat după aceia că
devreme ce partidul spune aceasta, atunci așa este, că desigur au fost
descoperite fapte, pe care eu nu le cunosc. Și cu aceasta am considerat
chestiunea rezolvată pentru mine. Or tocmai defectele și greșelile pe care i
le cunoșteam dădeau suficiente date pentru a înțelege imediat dece
M.Pauker e trădător și pentru a contribui astfel în organizația de partid a
închisorii la demascarea și înfierarea lui.
Abia la închisoarea Râmnicu-Sărat m-am gândit că intelectualismul lui
îngânfat și aventurier, orgoliul nemăsurat, neîncrederea și disprețul față de
masse, lipsa spiritului de partid, indisciplina, fracționismul l-au dus la
trădare, că acțiunea spărgătoare fracționistă a și fost a unui dușman al
proletariatului și agent al burgheziei în rândurile partidului și că eu am
greșit că nu am căutat imediat, când am aflat de demascare, pricinile care
l-au făcut troțkist, dușman al poporului. Aci m-am oprit. Nici măcar această
greșeală pe care am văzut-o nu am adus-o în fața organizației de partid a
închisorii, când am fost transferată dela Râmnicu-Sărat. Nu mi-am scos la
iveală celelalte greșeli ale mele în legătură cu aceasta, că am greșit nu
numai în 1938 ci și în 1927-36, n-am scos la iveală care sunt cauzele
comune ale acestor greșeli, că lipsa de principialitate și obiectivitate mi-au
tocit vigilența revoluționară pentrucă aș fi trebuit să văd mai de mult încotro
se îndreaptă acest element cu vădite caracteristici troțkiste și că din pricina
poziției mele greșite comunistele dela Dumbrăveni n-au scos toate
învățămintele de întărire a spiritului critic, a vigilenței și urei față de
dușmanii de clasă strecurați în rândurile partidului.
(Nu-mi amintesc deloc să fi participat în închisoare la o discuție
provocată de Simon Terri asupra posibilității înfrângerii Armatei Sovietice și
deci nici de influența pe care această discuție a avut-o asupra colectivului.
Știu, că niciodată, nici în închisoare, înainte de a fi atacată Uniunea
Sovietică și nici în timpul marelui război patriotic nu m-am îndoit de victoria
Uniunii Sovietice. În ce îl privește pe Foriș, nu mă puteam îndoi că el e
trădător, după cele ce auzisem despre el dela tovarăși când m-am întors în
țară după 23 August.
Lipsurile mele, care au stat la baza greșelilor mele comise – delăsare și
pasivitate în momente de preocupare personală, înfumurare,
superficialitate, lipsă de principialitate, de răspundere și spirit autocritic,
împăciuitorism, nefiind scoase la iveală și recunoascute în focul autocriticii,
n-au întâlnit cuvenita luptă din partea mea, pentru ca cu ajutorul critic al
tovarășilor, al partidului, să le îndepărtez și au constituit pricini de noi lipsuri
și greșeli.
444

-
 La câterva luni după eliberarea țării am dat dovadă de lipsă de
răspundere și disciplină, ca și de orientare politică marxist-leninistă.
Chestiunea, pe care o pusesem în adunarea dela „Gaz și Electricitate”, a
atitudinii partidului față de „cei ce merseseră pe un drum greșit, lăsându-se
înșelați de legionari” nu o discutasem înainte cu tovarășii din conducere și
nu era prevăzută printre chestiunile pe care membrii conducerii urmau să le
pună în adunările, în care fusese hotărât să ia cuvântul, iar eu o pusesem
pentrucă mi se spusese că majoritatea celor prezenți la adunare fuseseră
înscriși în „garda de fier”. Eu considerasem atunci că prin faptul că a fost
pe față de partea și în slujba lui Hitler și a războiului hitlerist, garda de fier –
spre deosebire de PNT și PNL – era deja demascată și compromisă în
ochii celor mai mulți (și în primul rând al muncitorilor) dintre acei ce
fuseseră înainte de război înscriși în garda de fier; că aceștia – care în
câteva întreprinderi importante se spunea că formau chiar marea majoritate
a muncitorilor și funcționarilor – ne mai vrând să-i urmeze pe legionari, dar
ținându-se în mare măsură deoparte de luptele pe care le ducea, sub
conducerea partidului, muncitorimea împotriva forțelor reacționare, ei mai
pot fi manevrați de reacțiune împotriva muncitorimii.
Grava mea greșeală a constat în aceea că am considerat posibil că
influența fascismului în unele masse muncitorești înapoiate să fie lichidată
aproape „dela sine” fără o luptă dârză a partidului și a proletariatului pentru
sdrobirea legionarismului și a legionarilor - în condiții când clasele
exploatatoare aveau încă în mâinile lor puterea economică și că locul
hitlerismului îl luase imperialismul anglo-american, sub a cărui comandă –
înăuntru și laolaltă cu „partidele istorice”, camarila regală și toate celelalte
forțe reacționare fuseseră și legionari, continuă activitatea lor fascistă, nu
numai în gărzile Iuliu Maniu, în armată, demonstrații de stradă și la țară, ci
și în întreprinderi cum s-a văzut curând.
Atunci când trebuia mobilizată vigilența și combativitatea proletariatului
pentru a lovi în legionari, așa cum a făcut partidul sub conducerea
tovarășului Gheorghiu-Dej, /fapt neadevărat. Nu Gheorghiu-Dej a lovit
fundamental în legionari, ci Ion Antonescu i-a desființat, i-a băgat la
închisoare. Gheorghiu-Dej a distrus partidele istorice și mai ales
conducerea lor. Pe legionari i-a cam lăsat în pace; unii erau chiar membri
ai PCR – n.n./ poziția mea demobilizatoare și de adormire a vigilenței
revoluționare venea de fapt în ajutorul legionarilor. În aceeași grea
greșeală oprtunistă își are originea și indicația, pe care am dat unor
secretari regionali, - cari spuneau că au mari greutăți prin aceea că în
regiunile lor sunt unele întreprinderi importante în care numai un număr
foarte redus nu fuseseră din voia lor sau „din oficiu” înscriși în garda de fier
– de a vedea dacă nu este cazul să se formeze grupe cu unii dintre cei ce
nu au fost activi legionari și cari urmează acum cuvintele de ordine ale
partidului, pentru ca cu ajutorul acestora să se câștige pentru acțiunile
partidului și parte din ceilalți muncitori din întreprindere. Am mers și mai
departe cu această greșeală spunând că s-ar putea ca printre aceștia să fie
unii cari prin munca lor să poată ajunge cu vremea să și intre în partid.
445

-
După câte știu eu astfel de grupe nu au fost formate, tovarășii secretari
regionali dându-și se vede seama cât este de greșită această indicație. Nici
această chestiune nu am discutat-o înainte de a o pune cu tovarășii din
conducere și nici cu Luca și Teohari.
Cu lipsă de principialitate și de răspundere și cu superficialitate am
procedat și în chestiunea primirii de noi membri de partid. Având din partea
CC răspunderea pentru munca organizatorică, am tratat ca pe o oarecare
chestiune organizatorică curentă, o importantă problemă politică și
organizatorică de partid – aceea a creșterii mari a numărului membrilor de
partid, fără a o pune în discuția și spre hotărârea conducerii partidului. Am
văzut că în Franța și Italia, după ieșirea partidului comunist din ilegalitate,
odată cu marea creștere a influenței PCF și PCI crescuse foarte mult și
numărul membrilor de partid. Pornind dela aceasta (și nu cum spusese
Luca într-o ședință din Mai sau Iunie 1952 pentru luare la întrecere cu
social-democrații) am pus în fața secretarilor regionali că având în vedere
influența politică mare pe care o are partidul nostru în massele muncitoare
dela orașe și sate, numărul membrilor de partid crește foarte încet; că
nefiind la noi condițiile mai puțin prielnice decât în Italia și Franța și noi
putem și trebue să atragem în partid un număr mare de elemente cinstite și
combative din rândurile muncitorimii, precum și a țărănimii sărace și a
intelectualilor.
Analogia pe care o făceam cu Italia și Franța era greșită, pentrucă nu
țineam seama că în aceste țări există o clasă muncitoare mult mai
numeroasă decât la noi și că condițiile politice erau diferite, acolo existând
mai puțin ca la noi pericolul ca elemente dubioase să-și ascundă trecutul și
elemente carieriste să caute să se strecoare în partid. Eu punând în mod
neprincipial toată greutatea nu asupra calității noilor membri de partid, ci
asupra numărului lor, aceasta a dus la neselecționarea și neverificarea
primirilor în partid și a permis intrarea în partid a numeroase elemente
străine și chiar dușmane. Amândouă aceste importante probleme le-am
pus în mod oportunist, anti-leninist, pentrucă nu am analizat serios situația
dela noi și deși partidul și clasa muncitoare stătea în fața a încă lupte
grele, pe care avea să le dea în ducerea războiului anti-hitlerist și pentru a
smulge definitiv puterea politică și economică din mâinile burgheziei și
moșierimii, eu eram îmbătată de succesele pe care partidul le avea și mi se
tocise vigilența revoluționară.
Pe Luca – afară de aceea că l-am văzut în treacăt în 1937 sau 38, pe
când și el și eu eram în închisoare, - l-am cunoscut în Uniunea Sovietică în
timpul marelui război patriotic. Am muncit cu el câteva luni în vara anului
1944 în teritoriul Moldovei, eliberat de Armata Sovietică. Mă izbiseră atunci
comoditatea și superficialitatea lui în muncă, încântarea de sine,
brutalitatea cu unii tovarăși. Dar îl stimam în acelaș timp ca pe un vechi
membru de partid, muncitor, /Este neclar: sau era comod și superficial sau
era muncitor. De fapt, tot acest discurs este scris în limbă de lemn,
specifică PCR, adică se vorbește mult, dar nu se spune esențialul – n.n./ și
care pe lângă experiența muncii dusă în partidul nostru, mai avea și
446

-
experiența muncii în comitetul executiv al unui soviet și aceea din aparatul
politic al Armatei Roșii.
Când a venit Luca în țară, după 23 August, faptul că lucrasem înainte cu
el a făcut să mă simt mai aproape de el decât de ceilalți tovarăși din
secretariat, cu care nu lucrasem înainte de eliberarea țării. În
individualismul meu mic-burghez îl consideram pe Luca, în mod părtinitor,
mai capabil decât era și ca spiritul critic slăbit eram îngăduitoare,
împăciuitoristă față de lipsurile și greșelile lui. În munca conducerii de
partid, tânără atunci și care avea de rezolvat probleme noi și grele erau și
greutăți și lipsuri. Eu, - care, după cum se vede din greșelile grave pe care
le-am făcut curând după eliberarea țării, - nu vedeam problemele just
politicește, mă îndepărtasem dela principiile partidului în aceste probleme,
lucram de unul singur, eram superficială, nu analizam critic munca mea, -
mă plasasem în poziția unui soi de deținător al liniei juste a partidului, care
atunci când erau lipsuri și greșeli în muncă, căutam vina la alții,
excluzându-mă pe mine, ca pe unul în genere fără greș. De pe această
poziție putredă eu recunoscându-l formal pe tovarășul Gheorghiu ca
secretar general, mă plasam de fapt deasupra lui, îngreunându-i munca de
conducere și dăunând partidului.
Greutăți în muncă veneau dela greșelile lui Luca și dela respingerea
vehementă din partea lui a criticii ce i se făcea. Atitudinea mea în cazurile
acestea era fie de a face critica cu multe menajamente, fie, - atunci când
Luca respingea brutal critica mai cu seamă când venea dela tov.
Gheorghiu și apoi tot el spunea că „nu mai poate munci în asemenea
condiții” – eu căutam să „restabilesc echilibrul sau pacea” în conducere prin
discutarea nu a greșelii politice a lui Luca, ci a comportării lui în ședința
dată.
Așa poziție împăciuitoristă am avut când se critica munca lui Luca dela
FND, atitudinea lui față de Groza cred că tot în cadrul FND, când a lucrat
la CASBI, mai cu seamă în chestiunea bunurilor maghiare /Luca era evreu
maghiar – n.n./, unde se socotea singura autoritate (și unde de fapt vorbea
prin el Iacob) precum și munca dela Finanțe. Eu m-am alăturat criticii pe
care tov. Gheorghiu-Dej i-a făcut-o privitor la articolul pe care l-a publicat
după prima reformă bănească și în care pe lângă divulgarea unor date
secrete, Luca se plasa în apărător al țăranilor, dintre cari în primul rând
chiaburii speculau pe muncitori ridicând prețurile mărfurilor agricole.
Atitudinea împăciuitoristă față de Luca am avut și în chestiunea ieșirilor
lui nedrepte, brutale și jignitoare împotriva unor tovarăși din BP al CC. Nu
am știut de o scrisoare pe care Luca a scris-o unui tovarăș în care își
expunea punctul de vedere că ar fi fost mai bine ca și la noi să fi fost ca în
Bulgaria și să nu fi întors armele împotriva lui Hitler. După cât îmi amintesc
el a spus odată după 23 August înainte de începerea unei ședințe, că ar fi
fost bine dacă și la noi am fi scăpat deodată de mulți reacționari, cum s-a
întâmplat aceasta în Bulgaria, unde nemai trebuind să facă compromis cu
reacțiunea pentru întoarcerea armelor contra armatelor lui Hitler. N-am dat
447

-
importanță atunci acestor spuse socotindu-le ca ceva spus într-o doară, de
necazul greutăților pe care le aveam atunci cu partidele „istorice”, cu regele
și am spus și se pare doar „da, Bulgarii au scăpat de mulți deodată” fără să
discut asupra condițiilor diferite și deci a rezultatelor cari nu puteau fi la fel
în nici un caz în Bulgaria și la noi. De Luca, încrezut, auto-mulțumit, comod,
birocratizat, rupt de masse – încep să mă lege devieri comune. Cu Teohari,
relațiile personale normale între tovarăși de muncă se stricaseră în urma
căsătoriei lui, pe care insistasem până la capăt să nu se facă. Atitudinea și
relațiile reciproce s-au schimbat pe baza devierilor comune. În ramurile de
muncă unde partidul îmi dăduse sarcini importante și unde lucram
birocratic, închis, ca pe un domeniu al meu, s-au vădit: nevederea din
partea mea a ascuțirii luptei de clasă, a rezistenței îndârjite a dușmanului
de clasă, atunci când am așteptat luni de zile ca colectările să meargă
neted dela sine; nevederea rolului deosebit de important pe care îl au
gospodăriile de stat și SMT, atunci când ele trebuiau să fie exemplu,
imbold și să contribue la organizarea gospodăriilor colective și a
întovărășirilor; nevederea importanței gospodăriilor de stat ca producător
de mărfuri, atunci când chiaburimea sabotează producția și colectările,
ridică prețurile pe când nevoile pieții cresc cu creșterea numărului
muncitorilor din întreprinderi și când sabotajul și specula duc în loc de
mereu a îmbunătățirii nivelului de trai al muncitorilor la îmbunătățirea lui
prin aceea că am delăsat munca în gospodăriile de stat și SMT, lăsând să
rămână în minister și la gostaturi dușmani, cari nu întâmplător s-au cuibărit
în acest important sector socialist; încetineală în formarea gosp. colective,
lăsarea vreme îndelungată a chiaburilor în gosp. col. și grava întârziere în
formarea întovărășirilor, arată și ele nevederea importanței pe care o are
transformarea socialistă a agriculturii în construirea socialismului, în
întreaga uriașă muncă de realizare a planului cincinal; propunerile mele la
sioniștii arestați /Bineînțeles că Ana Pauker, fiind evreică (origine khazară),
nu era de acord cu arestarea khazar-evreilor sioniști, frații ei de sânge –
n.n./; familiarismul dela Ministerul de Externe; toate aceste greșeli
oportuniste, devieri dela linia partidului, în care se oglindește presiunea
claselor străine proletariatului se găseau și în ramurile de muncă ale lui
Luca și Teohari.

De aceea eram împăciuitoristă cu Luca în greșelile lui oportuniste

privitor: la schimbul dintre oraș și sat prin cooperație, la propunerile lui de
ridicare a prețurilor de achiziție și la avantagiile mereu crescânde la
contractări, la nedarea sumelor la care aveau dreptul gosp. de stat, nu am
fost destul de fermă în ce privește insistența pentru înlăturarea lui Iacob
dela finanțe, încă dela începutul verificărilor de partid, ca și în chestiunea
numărului foarte redus de chiaburi impuși. Eram împăciuitoristă cu Teohari,
care în munca lui nu urmărea pe chiaburi și speculanți, cari acționau contra
legilor, nu era ferm în descoperirea sabotorilor și în luarea măsurilor contra
lor. Comună ne era munca birocratică și neprimirea criticii și de aici
nemulțumirea și socotirea ca o nedreptate criticarea greșelilor noastre.
448

-
 Astfel, fără a fi vrut să formăm sau a fi conștienți de formarea unui grup
de opoziție, noi ne simțeam atrași unul către celălalt prin greșeli oportuniste
și nemulțumiri comune și atunci când în urma acțiunilor criminale împotriva
reformei bănești Luca urma să fie criticat aspru în fața întregului partid, nu
numai Luca, ci și eu și Teohari am căzut în panică. Eu nu numai că n am
văzut tot ce a fost antipartinic în munca mea de până atunci, dar n-am
văzut nici că, chiar fără să fi organizat adunarea sau consfătuirea cu Luca
și Teohari, dar întâlnirea noastră în trei în care se evidenția un punct de
vedere comun, opus celui pe care îl votaserăm și noi în plenara CC
însemna o gravă călcare a disciplinei de partid și o știrbire a unității
partidului.
Eu n-am văzut nici după ce „scrisoarea închisă” a fost adusă la
cunoștința tuturor organizațiilor și m. de partid, greșelile mele, n-am văzut
gravitatea vinei mele în situația grea în care ajunsese țara până la
efectuarea reformei bănești, a actelor mele antipartinice și de aceea nu mi-
a fost destul de clară nici gravitatea greșelilor și vinei lui Luca. Eu îl
consideram, până la excluderea lui din CC ca un conducător de partid care
va vedea și va îndepărta pricinile care l-au făcut să comită greșelile, putând
să rămână astfel element conducător de partid și m-am gândit la sănătatea
lui și că trebue să fie ajutat să vadă greșelile și pricinile lor. Nu-mi amintesc
dacă am mai spus cuiva, dar știu că i-am spus tovarășului Gheorghiu-Dej
că trebue avut grijă de sănătatea lui și că trebue să fie ajutat să vadă cât
mai repede și serios ce și dece a greșit.
Tovarăși,
Cred că îmi dau seama într-o mare măsură de greșelile mele
oportuniste, antimarxist-leniniste, de călcarea principiilor staliniste-leniniste
de partid, de răul făcut partidului și clasei muncitoare, a căror încredere am
înșelat-o și de pricinile care le-au făcut posibile. Cu tot ce este în mine
cinstit, partinic și devotat cauzei comunismului, voi lupta pentru a nimici în
mine, tot ce e străin de clasă, de morala și principiile de partid, putred,
pentru a pune întotdeauna interesele partidului înainte de orice, voi păzi cu
sfințenie disciplina și unitatea de partid, voi îndeplini toate hotărârile CC,
mă voi strădui să muncesc ordonat, colectiv, analizând și studiind, fără
delăsări și superficialitate, îmi voi controla activitatea și munca pe care mi-o
va da partidul s-o fac și voi fi atentă la orice critică pentru a îmbunătăți
munca, voi lupta neșovăitor și împotrivă și voi condamna propriile greșeli și
voi lupta fără șovăială și principial împotriva greșelilor altora, împotriva
oricui calcă hotărârile și principiile partidului, voi face critica greșelilor și a
lipsurilor mele, așa ca membrii de partid condamnându-le să le combată cu
hotărâre oriunde s-ar mai ivi astfel de greșeli și lipsuri.
/ss/ Ana Pauker

449

-
 172)
Protocol Nr.5 A, al ședinței Biroului Politic din 19.II. 1953
Tovarășul Gheorghe Gheorghiu-Dej, informează Biroul Politic că, în
urma ultimelor declarații făcute în fața anchetatorilor de Vasile Luca, a
apărut ca absolut necesară și anchetarea lui Ana Pauker și Teohari
Georgescu, de către organele Ministerului Securității Statului și supune
spre aprobare Biroului Politic această chestiune.
Biroul Politic aprobă în unanimitate această măsură.
/Urmează semnăturile membrilor Biroului Politic – n.n./

Protocol Nr.39 al ședinței Comitetului Executiv al CC al PCR din 19

septembrie 1968 Arhiva Comitetului Executiv al CC al PCR
Nr.2498/13.10.1968. Ordinea de zi: II. Propunerile cu privire la
concluziile rezultate din revizuirea unor procese, tragerea la
răspundere pe linie de partid a unor membri de partid care s-au
făcut vinovați de crime și abuzuri, reabilitarea politică a lui Ana
173)
Pauker.
II. Comitetul Executiv al CC al PCR a aprobat propunerile Prezidiului
Permanent al CC al PCR cu privire la:
1. Concluziile rezultate din revizuirea unor procese de către organele de
stat competente, conform tabelului anexat, cu indicația de a fi publicate în
presă eșalonat, cu mențiunea „Din partea Tribunalului Suprem”.
2. Cercetarea de către colegiile de partid a unor membri de partid,
menționați în tabelul anexat, care s-au făcut vinovați de crime, abuzuri și
alte grave ilegalități săvârșite cu ocazia participării la anchetarea sau
judecarea unor procese, urmând ca pe baza propunerilor acestora,
birourile comitetelor județene și al municipiului București să hotărască
definitiv asupra măsurilor statutare ce trebuie luate pentru fiecare caz în
parte. Hotărârile luate să fie aduse la cunoștința organizațiilor de bază ale
partidului din care fac parte cei în cauză. Se vor lua, de asemenea, măsuri
pentru scoaterea din funcțiile ce dețin în prezent unii din aceștia, pentru
retragerea gradului de ofițeri în rezervă și a distincțiilor ce le-au fost
acordate precum și revizuirea în mod corespunzător a drepturilor de
pensie.
3. Anularea hotărârii Biroului Politic al CC al PMR din 11 mai 1954 cu
privire la excluderea din partid a lui Ana Pauker, ca fiind nestatutară.
- Reabilitarea politică – post mortem – a lui Ana Pauker și redarea
calității de membru de partid cu stagiul avut anterior.
- Să fie condamnate ca nepartinice metodele folosite în cercetarea pe
linie de partid a lui Ana Pauker cât și arestării ei ca o măsură ilegală.

172)
F. CC al PCR – Secția Cancelarie - Dosar 11/1953
173)
F. CC al PCR – Secția Cancelarie - Dosar 156/1968

450

-
 4. Să se recomande Biroului Comitetului Municipal București al PCR să
anuleze hotărârea de excludere din partid a lui Vlad Pauker, adoptată de
către organizația de partid de la Institutul Politehnic din 1958 și să-l repună
în drepturile de membru de partid cu stagiul din 1946, deoarece motivele
excluderii au fost legate de învinuiriule ce i s-au adus mamei sale.
5. Hotărârile de mai sus să fie aduse la cunoștința plenarei CC al PCR.
De asemenea să se prezinte plenarei CC al PCR propuneri cu privire la
situația celor care au participat la asasinarea lui Ibrahim Sefit. /ss/ Nicolae
Ceaușescu

TEOHARI GEORGESCU
Rezoluția Plenarei CC din 26-27 V.1952 Asupra activității tov.
174)
Teohari Georgescu în conducerea MAI. Nr.1 din 6.VI.1952
I
1. CC al PMR a fixat ca sarcină MAI lupta necruțătoare împotriva
contrarevoluției interne, spionajului statelor imperialiste și a tuturor
sprijinitorilor de orice fel a acțiunilor claselor exploatatoare măturate dela
putere: Sarcina apărării cuceririlor revoluționare, a bunurilor statului și
poporului, asigurarea ordinii de stat și a muncii pașnice de construirea
socialismului
2. Dela începutul preluării MAI de către partid s-a trimis în organele și
unitățile MAI zeci de mii de muncitori revoluționari. /exagerat de mulți erau
alogeni: unguri, țigani și evrei – n.n./
a) În fruntea MAI a fost pus un secretar al CC./evreu – n.n./
b) Conducerea partidului nostru a creat condițiuni favorabile pentru
transformarea MAI într-un puternic instrument al statului democrat popular,
capabil să apere drepturile și libertățile democratice ale poporului, să
nimicească contrarevoluția, să asigure ordinea de stat și munca pașnică de
construire a socialismului.
3. A fost organizată Securitatea Poporului, Miliția și Trupele de
Grăniceri, pe baze noi, corespunzătoare condițiilor de construire a
socialismului.
4.În lupta împotriva contrarevoluției MAI a descoperit și nimicit o serie de
organizații contrarevoluționare și de spionaj care au uneltit la restaurarea
puterii burghezo-moșierești și de cotropire a țării de către imperialiștii
americano-englezi /Acești „imperialiști” nu aveau de gând să cotropească
nicio țară ce se afla sub influența URSS, deoarece ei (SUA și URSS) se
înțeleseseră, încă înainte de începerea ostilităților cu statele Axei, la
împărțirea sferelor de influență în Europa. Astfel că România și celelalte
state - viitoare socialiste - au fost lăsate stăpânii URSS-ului – n.n./.

174)
F. CC al PCR – Secția Cancelarie - Dosar 53/1952

451

-
 - Procesele grupelor de sabotori, teroriști și diversioniști, formate de
elemente ale claselor exploatatoare răsturnate dela putere, foști fabricanți
și moșieri, legionari, elemente din fostul aparat de stat burghez, ofițeri
deblocați și clerici reacționari, marile procese de spionaj în favoarea
intereselor războinice ale imperialiștilor americano-englezi, din care n-au
lipsit reprezentanți ai țărilor imperialiste din ambasadele și legațiile lor din
Republica Populară Română, - arată munca pozitivă a organelor de
securitate și miliție și a trupelor de grăniceri.
II
1. Plenara constată totodată că în decursul celor 7 ani de funcționare la
Ministerul de Interne, în calitate de Ministru al Afacerilor Interne tov.
Teohari Georgescu n-a introdus cu intransigență revoluționară și
convingere comunistă linia partidului de nimicire a contrarevoluției.
2. Pierzând simțul de clasă, Teohari Georgescu, fără aprobarea
conducerii partidului, a încheiat o înțelegere cu un șef legionar, N.Pătrașcu,
cu privire la îndulcirea poziției organelor MAI față de legionari, care i-au
promis că legionarii își vor îndrepta activitatea împotriva partidelor
„istorice”.
3. În urma acestor înțelegeri a eliberat din închisori mai mulți legionari,
motivând că aceștia au fost „reeducați”, dar ulterior s-au dovedit că duceau
acțiuni de spionaj, diversiune și terorism în slujba serviciilor de spionaj
americano-englez.
4. Deși a cunoscut că Șraier /tot un evreu ca el – n.n./ a fost agent al
siguranței, totuși tov. Teohari Georgescu l-a numit ca secretar general al
MAI. Mai apoi s-a descoperit că Șraier este agent al serviciilor de spionaj
imperialiste, l-a scos din funcție, dar lăsându-l liber și neluând nicio măsură
de supraveghere, acesta a putut să fugă nestingherit în apus.
5. Nici până astăzi, după patru ani de zile, n-a dus până la capăt
ancheta cu privire la acțiunea contrarevoluționară și de spionaj a lui
Pătrășcanu și Kofler.
6. Ani de zile n-a luat nicio măsură serioasă și complectă împotriva
căpeteniilor organizațiilor burgheziei și moșierești. Au fost lăsați liberi astfel
de dușmani ai puterii populare ca: generalul Rădescu, Vișoianu, Niculescu-
Dusești, Fărcășanu, Gherman și alții, care au putut să fugă în apus și
astăzi sunt organizatorii secțiunilor de spionaj, diversiune, terorism și de
propagandă contra patriei noastre.
7. În 1948 a fost descoperită o bandă de capitaliști sabotori în industria
petroliferă. La cercetările preliminare s-a descoperit existența unei
organizații de sabotaj și spionaj formată dintr-un comitet de conducere și
12 subcomisiuni care sabotau în toate ramurile industriei petrolifere.
Această anchetă a fost predată MAI și nici până astăzi ancheta n-a fost
continuată și procesul n-a avut loc.
452

-
 8. Tov. Teohari Georgescu n-a realizat politica partidului de ridicare în
funcții de răspundere în organele securității și miliției a elementelor
proletare devotate partidului și puterii populare, capabile de luptă pentru
nimicirea contrarevoluționarilor. În fruntea marilor unități de grăniceri, trupe
de securitate și miliție au fost lăsați sau puși dușmani ai poporului, ca:
ofițeri fasciști criminali cari în timpul războiului antisovietic au avut posturi
de comandă în aparatul de opresiune al dictaturii fasciste și cari au condus
servicii de spionaj ale regimului fascist antonescian; ofițeri de stat major
care au elaborat planuri și directive pentru atacarea Uniunii Sovietice,
pentru continuarea războiului antisovietic, pentru jefuirea teritoriului sovietic
vremelnic cotropit și care au participat direct la pogromuri /La procesul așa-
zișilor criminali de război, nu s-a putut da măcar un singur exemplu de
pogrom săvârșit de Armata Română. În volumele viitoare voi publica
documente originale ale PCR în care se arată că săvârșirea acestor
pogromuri a fost executată de trupe SS și Gestapou – n.n./, jafuri,
asasinate de partizani /Nu erau asasinate de partizani, ci lupte de apărare
împotriva militarilor ruși îmbrăcați civili - ce își spuneau partizani - care
atacau, mai ales, comandamentele Armatei Române. Și, bineînțeles, în
aceste ciocniri au murit „partizani”, dar și ostași români – n.n./ și populație
civilă /Armata Română nu a ucis civili – n.n./
9. Comisia și subcomisiile de verificare a activului și a membrilor de
partid din aparatul central și din exterior a MAI au descoperit în funcții
superioare sute și mii de dușmani înverșunați ai puterii populare:
a) Tov. Teohari Georgescu nu numai că n-a ajutat munca comisiei de
verificare, dar a lăsat elementele dușmănoase să saboteze verificările.
b) Neținând cont de propunerile comisiei de verificare, a menținut și
după aceasta în posturi de mare răspundere elemente contrarevoluționare
ca Marinca M.Ion și alții.
c) Toate acestea arată că tov. Teohari Georgescu n-a fost de acord și n-
a aplicat în practică curățirea MAI de elemente contrarevoluționare, de
sabotori și spioni.
d) Așa a fost posibil că în sistemul MAI au acționat și acționează grupuri
contrarevoluționare subversive.
e) El a izolat aparatul politic de sarcinile și activitatea Ministerului și a
interzis în organizațiile de partid critica cu privire la lipsurile în munca
profesională. Aceasta înseamnă subaprecierea rolului conducător al
Partidului în activitatea MAI.
10. Tov. Teohari Georgescu n-a aplicat linia partidului de luptă împotriva
acțiunii subversive a sioniștilor care militau pentru împingerea populației
evreiești să emigreze în Israel.
11. Lipsit de discernământ politic și de simț de clasă a acționat în modul
cel mai condamnabil punând în libertate „instructorii Israelului”, sioniști
veniți în țară cu misiuni de spionaj americano-englez. Aceasta în ciuda
hotărârii conducerii partidului de a fi judecați și condamnați.
12. N-a schițat nicio măsură serioasă de împiedicare a pătrunderii și
distribuirii sutelor de mii de pachete primite din țările imperialiste pentru
453

-
foști capitaliști, moșieri și elemente contrarevoluționare./Multe familii, cu
posibilități materiale reduse, nu foști capitaliști sau moșieri, care aveau
rude sau prieteni în străinătate, primeau de la acele rude sau prieteni,
pachete cu bunuri care nu se mai găseau de multă vreme pe piața noastră
(îmbrăcăminte, ciocolată, cafea, cosmetice etc). Aceste pachete au fost
primite o perioadă de timp, apoi au fost confiscate și date magazinelor
partidului (se numeau „magazine cu circuit închis”, fără firme, adică
secrete, cu pază - fără uniforme de milițian). Din aceste magazine, cu
prețuri exagerat de mici, nu aveau dreptul să cumpere decât activiștii cu
funcții mari în PCR Și în provincie existau asemenea „magazine cu circuit
închis”, bineînțeles, puse numai la dispoziția activiștilor de partid, cu funcții
mai mari – n.n./.
13. El n–a luat măsuri serioase și ferme de organizare a luptei împotriva
spionajului titoist și de întărire a securității pe granița cu Iugoslavia.
a) Astfel au avut loc dese infiltrări de spioni titoiști ai anglo-americanilor
pe teritoriul țării.
b) Ofițeri și soldați din trupele de grăniceri au dezertat în Iugoslavia.
c) Câțiva ofițeri de securitate au fugit cu un avion în Iugoslavia.
d) Recent tot cu un avion a fugit împreună cu câțiva ofițeri ai MFA un
spion „emigrant” iugoslav. Acest spion a putut lucra nestingherit, a stabilit
legături cu ofițeri din MFA și cu ei a fugit în Iugoslavia.
III
1. Sprijinind și apărând poziția oportunistă a lui Luca, a susținut politica
antipartinică și antipopulară de renunțare la linia de clasă, de favorizare a
elementelor capitaliste dela orașe și sate.
2. Poziția sa împăciuitoristă față de devierea de dreapta a lui Luca, față
de actele sale de indisciplină, de călcările hotărârilor partidului și guvernului
este o poziție de aliniere și de sprijinire a activității lui Luca în favorizarea
elementelor capitaliste dela sate și orașe.
3. Tov. Teohari Georgescu în toată perioada de pregătire și de efectuare
a reformei bănești a sprijinit activ poziția lui Luca împotriva reformei
bănești.
a) Nu a descoperit sursele de lansare a svonurilor în legătură cu reforma
bănească.
b) N-a asigurat înregistrarea populației sătești și eliberarea buletinelor
de populație la sate.
IV
1. Timp îndelungat a menținut relații familiariste și antipartinice cu tov.
Ana Pauker și cu Luca.
a) Călcând regulile de partid au fost discutate cu Luca și Ana Pauker în
afara conducerii de partid probleme interne de partid, căutând să obțină
vederi ascunse împotriva liniei partidului.
b) Făcându-se purtătorul de cuvânt a încercării de a repune în discuție și
dăunătoare hotărârii CC cu privire la devierea de dreapta a lui Luca și alte
454

-
devieri a purtat discuții în acest sens în afara conducerii partidului cu tov.
Ana Pauker și Luca. Aceasta în scopul de a slăbi unitatea de fier a
partidului și intransigența revoluționară în apărarea și aplicarea liniei
partidului și hotărârilor CC.
V
Ținând cont de toate acestea, Plenara CC hotărăște:
1. Scoaterea tov. Teohari Georgescu din funcția de Secretar al CC și
membru în Biroul Politic și în Biroul Organizatoric.
2. A supune Guvernului și Prezidiului Marii Adunări Naționale, la cererea
CC al PMR cu scoatere a lui din funcția de vicepreședinte al Consiliului de
Miniștri și din funcția de ministru al Afacerilor Interne.
3. A trimite pe tov. Teohari Georgescu în munca de jos.
4. Plenara CC consideră ca o obligație a sa și a întregului partid de a
lichida cu fermitate și desăvârșire oportunismul, de a socoti propagarea
sub orice formă a împăciuitorismului față de oportunism drept o acțiune
contrarevoluționară incompatibilă cu apartenența la Partidul Muncitoresc
Român. Pasivitatea față de devieri este un pericol central.
5. Plenara CC consideră că pentru a lichida oportunismul și
împăciuitorismul față de oportunism este necesară mobilizarea întregului
partid, a tuturor organelor și organizațiilor partidului, a tuturor membrilor
partidului, în lupta fermă pentru întărirea disciplinei de fier în partid și a
respectării acestei discipline de către toți membrii partidului.
6. Sarcina fiecărui organ și organizație este de a ține în permanență
trează vigilența revoluționară a membrilor de partid, de a lupta necontenit
pentru întărirea unității de voință și de acțiune a partidului, de a apăra și
aplica în practică cu consecvență comunistă linia politică a partidului, de a
ridica tot mai sus steagul partidului nostru de luptă pentru sdrobirea
oricăror încercări a dușmanului de clasă din interior și exterior de a pune
piedici în cale înaintării noastre victorioase spre socialism.

Scrisoarea lui Teohari Georgescu către Biroul Politic al CC al PMR,

175)
Nr.130/1952. Datată în 13 iulie 1952. Copie
Stimați tovarăși,
Țin să declar dela început că înțeleg să fiu sincer și cinstit în fața
partidului. Nu voi ascunde nimic, Voi spune lucrurile așa cum s-au petrecut
și așa cum s-au văzut într-o anumită perioadă și cum le-am văzut ulterior.
Tov. Gheorghiu își arătase îngrijorarea asupra anumitor fenomene
nesănătoase din viața economioco-financiară a țării încă mult înainte de a
informa Biroul Politic despre politica nemarxistă, țărănească, care s-a
175)
F. CC al PCR – Secția Organizatorică - Dosar 130/1952

455

-
manifestat în partidul nostru și asupra necesității reformei bănești. El era
preocupat de o serie de fapte petrecute, ca: scutirea de impozite a un
milion de gospodării țărănești, scăderea artificială a numărului de chiaburi,
grava situație din cooperație, nestabilitatea leului vechi și altele. /Nici
comuniștii vechi nu au schimbat denumirea monedei „leu” în „ron”, așa cum
a făcut-o evreul Isărescu și cum gloata, precum și o mare parte din
intelectualii din România – adulatori a tot ce este străin - îi zic astăzi „ron”.
Rușine acestora că inconștient sau, poate, conștient ne fură
individualitatea, ne alterează limba, atât de sfântă lui Eminescu! – n.n./
Aceste probleme ridicate de tov. Gheorghiu m-au ajutat să văd că
reforma bănească va însemna începutul lichidării fenomenelor
nesănătoase din sectorul economic-financiar, ca urmare a politicii
nemarxiste, manifestată în partidul nostru. Trebue să spun că mi-am
explicat – greșit – abatarea de dreapta manifestată în partidul nostru. Am
judecat astfel, deoarece toate faptele care arată abaterile de dreapta ca:
legea impozitelor, stabilirea de prețuri în achiziții, acordarea de avantaje în
natură la contractări, degrevarea de impozite la produsele industriale
trimise la țară etc. au luat viață prin hotărâri ale organelor de conducere,
aceasta înseamnă lipsa noastră, a B.P. și C.C.
Așa am judecat și am gândit când tov. Gheorghiu ne-a informat despre
politica nemarxistă manifestată în partidul nostru, așa am judecat și gândit
la ședința B.P. din Februarie, când s-a discutat raportul asupra desfășurării
reformei bănești. Aceasta s-a făcut ca atunci când tov. Moghioroș a ridicat
problema scoaterii lui Luca dela Min. de Finanțe, eu să fiu de acord cu
aceasta, dar să nu văd că trebue scos în primul rând pentru abaterea lui, ci
am crezut că trebue scos pentru atitudinea lui de delăsare, pentru faptul că
a dat încredere elementelor nesănătoase din jurul lui. La plenara din 1
Martie am luat cuvântul, însă nu am reușit să văd că de abaterea de
dreapta este vinovat Luca. Așa se explică dece la ședința din 13 Martie a
B.P. am ridicat problema micșorării vinovăției lui Luca și întăririi autocriticii
CC. În ședință am considerat că este mai cinstit dacă voi veni și îmi voi
spune părerea, chiar dacă ea ar fi greșită, deoarece în felul acesta mi se va
arăta că sunt greșit, voi fi criticat și astfel ajutat. Și în adevăr, critica făcută
de tovarășii și mai ales de tov. Gheorghiu, m-a ajutat să văd gravitatea
faptelor săvârșite de Luca și astfel să văd conținutul just al scrisorii.
Fără ajutorul ședinței B.P. din 13 Martie, nu aș fi fost în stare să fac
prelucrarea scrisorii la Minister și la Timișoara, cu toată convingerea și cu
toată conștiința cu care am făcut-o. Numai cu ajutorul ședinței din 13
Martie, am putut să-i răspund lui Luca, care m-a întrebat, când m-am
reîntors, cum a mers la Timișoara? „Acolo jos devierea ta se vede mai
puternic, faptele sunt mult mai serioase decât par aici.”
Fără să cunosc mersul anchetei făcută de comisia de partid în sectorul
financiar-bancar, eram convins că vor ieși lucruri foarte serioase. Nu m-am
așteptat însă la documentul din 30 Mai, unde am fost acuzat de o serie de
fapte grave. Când te știi vinovat de abateri grave dela linia și principiile
456

-
partidului, fără îndoială că te aștepți la orice măsură. Atunci însă când nu te
știi vinovat în fața partidului sau în orice caz nu în măsura în care ești
acuzat, atunci rămâi dezarmat. Consideram că poziția pe care am luat-o în
ședința Biroului Politic din 13 Martie a fost discutată, criticată și că
încheierea tov. Gheorghiu: „Tov Teohari n-a fost preocupat de spiritul
condamnării devierii, ci de mușamalizarea ei, dar că în cele din urmă s-a
declarat de acord cu conținutul scrisorii închise și cu prelucrarea ei”, a
însemnat un mare ajutor pentru mine. Iată dece acuzațiile aduse prin
documentul citit în ședință, de deviere, fracționist, împăciuitorist, m-a uluit.
Mi-a fost imposibil să mai raționez. Știam din practica partidului că atunci
când se aduc acuzații unui membru de partid ele sunt întemeiate,
documentate.
/Rezoluție scrisă de mână: „Sigur că da!”/
Nu am fost chemat și întrebat un singur cuvânt înainte de a se întocmi
documentul în care eram grav acuzat. În Biroul Politic sau în Secretariat,
opt ani de zile, nu mi s-a arătat niciodată că am manifestări fracționiste, că
am deviat dela linia partidului. În această direcție nu am fost criticat, ajutat
niciodată. Și deodată sunt declarat dușman al Partidului. Împotriva liniei
partidului nu m-am ridicat, hotărârile partidului nu le-am călcat, iată dece nu
m-am așteptat ca fără discuții în Biroul Politic să fiu acuzat și sancționat
așa de grav. Iată dece am fost uluit de acuzațiile aduse și de felul în care
am fost scos din muncă.
/Până la sfârșitul documentului, scrie aceleași probleme, le repetă și iar
le repetă, dar cu alte fraze. Și de fiecare dată îi socotește vinovați pe Vasile
Luca și pe Ana Pauker, că l-au influențat, iar el nu este vinovat. El, fără să-
și dea seama, s-a înșelat și a crezut că nu sunt deviatori, fracționiști etc.
Lunga scrisoare o Încheie astfel - n.n./:
În fața partidului și a clasei muncitoare mă fac vinovat pentrucă:
1. În ședința Biroului Politic din Februarie-Martie, am avut o atitudine de
împăciuire față de abaterea de dreapta manifestată în partidul nostru, a
cărui exponent a fost Luca.
2. În această perioadă am sprijinit și încurajat în felul acesta pe Luca.
3. Am călcat disciplina de partid ducându-mă la tov. Ana și executând
proectul de scrisoare.
4. Nu am respins și nu am luat poziție față de frazele pe care Ana și
Luca le aruncau. Aceasta a putut să însemne o încurajare a atitudinii lor.
5. Am dat dovadă de lipsă de combativitate împotriva dușmanului de
clasă.
6. Pierzând vigilența revoluționară am permis rămânerea în cadrul
Ministerului a unor elemente necorespunzătoare.
7. Am dat dovadă de lipsă de efort în ridicarea ideologică.
Pentru toate aceste grave abateri și lipsuri consider măsurile luate de
CC ca juste și meritate. Rog Biroul Politic să ia în considerare că în
întreaga mea activitate nu am avut abateri dela linia și principiile partidului.
Trimis în muncă, voi dovedi prin fapte că sunt hotărât să fiu un soldat
457

-
credincios, devotat și disciplinat al partidului, să slujesc cauza clasei
muncitoare, să lupt pentru lichidarea din rădăcini a oportunismului și a
împăciuitorismului față de oportunism. Sub conducerea CC, în frunte cu
tov. Gheorghiu-Dej să lupt pentru construirea socialismului și pentru
apărarea păcii. Rog Biroul Politic să-mi dea ajutor pentru a-mi lichida toate
lipsurile.
/ss/ Teohari Georgescu

Scrisoarea lui Teohari Georgescu către Gheorghiu-Dej. Arhiva

Biroului Politic al CC al PMR, Nr.130/1952. Datată la 23 Iulie 1952.
176)
Copie
Tovarășe Gheorghiu,
Deși cele de mai jos era bine să le cunoști înainte de plenară, sau cel
puțin imediat după plenară, deoarece nu s-a întâmplat aceasta, o fac
acum.
Trebue să-ți spun în primul rând că nu aș fi îndrăznit un singur moment
să-ți scriu, dacă m-aș fi simțit vinovat în fața ta și a partidului în măsura în
care sunt acuzat. În al doilea rând nu mă gândesc un singur moment să-mi
micșorez lipsurile și greșelile mele. Sunt calificat fracționist și deviator
pentrucă „am avut tot timpul o atitudine de sprijinire și încurajare a abaterii
de dreapta a lui Luca”, pentrucă „am avut eu însuși greșeli oportuniste de
dreapta”, pentrucă „am avut întâlniri cu Luca și Ana în vederea înțelegerii
prealabile asupra problemelor politice”, pentrucă „am ascuns aceasta în
fața partidului”, pentrucă „aceasta a fost regulă pe care am practicat-o timp
îndelungat”, etc. Tov. Gheorghiu, dacă aș fi vinovat de toate cele de mai
sus, aș veni în fața ta și a partidului și aș recunoaște totul cinstit și deschis.
Sunt convins însă, că nici tu nu m-ai ierta dacă aș lua asupra mea fapte pe
care nu le-am săvârșit niciodată.
Pe baza acuzațiilor de mai sus am fost calificat împăciuitorist, deviator și
fracționist. Acuzația de împăciuitorist și deviator se bazează pe faptul că în
ședința din 13 Martie am avut față de devierea lui Luca atitudine de
cocoloșire. Această atitudine de cocoloșire când Luca s-a putut simți
încurajat și sprijinit de mine, am avut-o în cele două ședințe, din Februarie
și din 13 Martie. Calificarea de fracționist este bazată pe următoarele
acuzații:
1) „întâlniri cu Ana și Luca în vederea înțelegerii prealabile asupra
problemelor politice” și
2) că „aceasta a fost regulă pe care am practicat-o timp îndelungat”.
Aceste acuzații – în ce mă privește pe mine – nu au nici-o bază reală.
Niciodată nu m-am întâlnit cu Ana și Luca, sau cu ei separat, în vedera

176)
F. CC al PCR – Secția Organizatorică - Dosar 130/1952

458

-
înțelegerii prealabile asupra problemelor politice. Nu am practicat astfel de
metode nici timp scurt, nici timp îndelungat. Nu am ascuns și nu ascund
nici acum nimic în fața ta și a partidului. În fața acuzației de fracționism nu
sânt complect nevinovat.
Nu înțeleg, tov. Gheorghiu, de ce pe lângă lipsurile și greșelile mele se
mai adaugă în plus fapte pe care nu le-am săvârșit. Trebue să-ți spun că
dacă oricare alt tovarăș, și nu tu, mi-ar fi adus aceste acuzații în ședință, le-
aș fi respins cu toată hotărârea ca neîntemeiate. Când am văzut că și tov.
Gheorghiu este de acord cu aceste acuzații am considerat că însuși faptul
de a mă apăra ar însemna poziție împotriva ta.
La plenara din 26 Mai când ne plimbam pe coridor un tovarăș spunea:
„și eu am fost atras de ei, însă am reușit să mă desprind”. Aceasta
însemna că se știa că Ana și Luca merg pe linie fracționistă. Dece au fost
lăsați să-și facă de cap ani de zile? Dacă o singură dată mi-aș fi dat seama
că Ana și Luca au manifestări fracționiste, te asigur că nu m-aș fi limitat să
mă „desprind”, dar aș fi luat atitudine. Îmi reamintesc că în 1948, când un
tovarăș de răspundere a prelucrat rezoluția Informbiroului privitoare la
situația din Iugoslavia, în așa fel a făcut prelucrarea încât în trei zile, în
toată țara se vorbea de scoaterea ta din muncă. Am ridicat această
problemă în ședința Secretariatului și am cerut măsuri organizatorice
împotriva tovarășului vinovat. Ana și Luca au luat poziție împotriva mea
(atunci nu am înțeles dece). Cu toate acestea eu am considerat și consider
și astăzi că am ridicat just problema.
Din 1948 și până astăzi, cu nimic nu mi-am schimbat poziția față de
apărarea unității partidului. Oricine ar fi încercat să imite pe tovarășul din
1948 aș fi luat aceeași poziție ca și atunci. Ești singurul dela care aștept o
mână de ajutor. Ești singurul care poți să lămurești lucrurile și dacă vei
dovedi, nu că am făcut parte din grup și că am discutat probleme politice,
pentru a ne pune de acord, dacă numai o singură dată am umblat cu
intrigării, bârfeli, sau am pus în discuție persoana ta – aceasta înseamnă
subminarea unității partidului – atunci numai pentru aceasta merit
calificarea de fracționist. Am lipsuri și greșeli, însă nu sunt ros de ambiții,
nu am fost îngânfat, nu ți-am respins critica, din contră am primit-o
întotdeauna ca un ajutor.
Am avut însă o mare lipsă. M-am înfundat complect în muncă, nu am
mai văzut ce se petrece în jurul meu, am crezut că dacă voi munci, din zi
până în noapte, îmi voi face datoria față de partid. Astfel, nu am putut
vedea adevărata față a lui Luca și Ana. Nu am reușit să văd, deasemenea
greutățile pe care le-ai avut în muncă datorită poziției lui Ana și Luca. Și în
ziua în care s-a spart buba eu am căzut ca musca în lapte, m-ai considerat
și pe mine o apă și-un pământ cu ei. Dacă o singură dată, înainte de
plenară, ai fi stat de vorbă cu mine, fără îndoială alta ar fi fost situația. Însă,
eu te cunosc destul de bine tov. Gheorghiu și sunt sigur că în momentul în
care vei începe să te îndoiești cât de cât de temeinicia acuzațiilor grave
aduse mie, când vei începe să te gândești, că de unde înainte cu șase luni
459

-
nimeni, și în primul rând tu, nu s-ar fi gândit la astfel de acuzații, care mi s-
au adus și care deodată m-au transformat în dușman al partidului, când vei
reflecta asupra faptului că am fost acuzat și condamnat fără să mă fi
chemat o singură dată, să mă întrebi, să mă asculți și pe mine, să mă ajuți,
când se vor întâmpla toate acestea sunt sigur că vei fi primul care vei căuta
să cunoști adevărul adevărat. Îmi reamintesc, că înainte cu o săptămână,
de 26 Mai, eram la Consiliu și îmi povesteai amintiri din închisoare, ai
arătat cum ai fost scos din conducerea colectivului în urma unor
divergențe. Între timp, partidul a arătat că tu ai avut dreptate și ai încheiat:
„Dreptatea și adevărul învinge întotdeauna”. Pentrucă știu cât iubești
adevărul și dreptatea, eu sunt sigur că vei căuta să lămurești problemele
ridicate de mine.
Aștept cu toată încrederea ce vei hotărî tu și partidul. Așa cum
întotdeauna am fost gata să-mi dau viața pentru partid, așa sunt gata și
astăzi. Mulți tovarăși au primit ajutor din partea ta. Aș da exemplul numai
cu Doncea. Eu te-aș ruga să-mi dai a suta parte din ajutorul pe care i l-ai
dat lui. Și sunt convins că vei fi mulțumit. Sunt hotărât, tovarășe Gheorghiu,
să lucrez și să lupt pentru cauza partidului /și a bunăstării lui – n.n./, a
clasei muncitoare, în așa fel încât să-mi câștig din nou încrederea pierdută,
știind că în felul acesta voi câștiga încrederea partidului, încrederea clasei
muncitoare.
Să trăiești, /ss/ Teohari Georgescu.
/După cum se vede din conținutul celor două scrisori, Teohari
Georgescu îi raportează lui Gheorghiu-Dej, ca și Biroului Politic, precum că
este nevinovat față de acuzațiile care i se aduc. La sfârșitul acestei scrisori,
în cele 7 puncte, se contrazice cu conținutul scrisorilor și recunoaște toate
acuzațiile care i-au fost aduse. Probabil, așa cum era procedeul conducerii
PCR, aceste „recunoașteri” i-au fost smulse sau, poate, de teamă, „și-a pus
cenușă pe cap”. – n.n./.
Hotărâre Nr.005750/iulie 1956. Strict-Secret. Numai pentru uz intern.
177)
Nu se multiplică
Plenara CC al PMR din 16-17 iulie 1956 ascultând raportul Biroului
Politic al CC al PMR „Cu privire la activitatea antipartinică a unor membri
de partid” prezentat de tovarășul Constantin Pârvulescu, aprobă măsurile
luate de Biroul Politic al CC al PMR și hotărăște ca acest material să fie
adus la cunoștința tuturor organizațiilor partidului. Semnează /CC.al PMR/
Cu privire la activitatea antipartinică a unor membri de partid
Biroul Politic al CC al PMR, fiind sezisat că anumiți membri de partid duc
discuții în afara partidului, privind linia politică a partidului și guvernului, a
numit în iunie 1955 o comisie de partid formată din membrii Biroului Politic

177)
F. CC al PCR – Secția Cancelarie - Dosar 197/1956

460

-
cu sarcina de a stabili caracterul acestor discuții. Comisia a stabilit că
aceste discuții au fost duse de către Dumitru Petrescu, Eremia Ion, Victor
Dușa, Constantin Agiu. La unele discuții au luat parte Mihail Levente și
Bucur Șchiopu.
Comisia a stabilit că între Petrescu și Eremia pe de o parte și între
Eremia și Dușa pe de altă parte au avut loc ani de-a rândul, în afara
cadrului organizat al partidului, nenumărate întâlniri, în cursul cărora
aceștia au purtat discuții antipartinice cu privire la politica economică a
partidului în domeniul industriei și agriculturii și cu privirea la politica de
cadre a partidului. În aceste întâlniri ei au dezbătut o serie de teze proprii,
care veneau în contradicție cu linia partidului. Ei s-au ridicat împotriva
politicii partidului de dezvoltarea cu precădere a industriei grele care,
precum se știe, este baza dezvoltării tuturor ramurilor economice și ridicării
nivelului material și cultural al poporului. /Această teză, după a mea părere,
teoretic era corectă, atât că acest partid, în loc ca o parte din beneficiul
obținut să-l aloce bunei stări a populației, a supus poporul român la lipsuri
ieșite din comun, privitoare la un trai decent, beneficiul investindu-l în
lucrări megalomane – n.n./. Liniei partidului de dezvoltare proporțională a
întregii economii, pe baza sporirii continue a mijloacelor de producție, ei au
opus teza antileninistă, oprtuniste a dezvoltării cu precumpănire a industriei
ușoare și agriculturii, teză care nu putea duce decât la slăbirea și
stagnarea economiei naționale în general, la frânarea dezvoltării agriculturii
și creșterii producției de larg consum. Eremia, Dușa și alții în cadrul acestor
discuții s-au ridicat împotriva politicii partidului și guvernului de
transformare socialistă a agriculturii – singura cale de sporire a producției
agricole-marfă și de asigurare a bunăstării țăranilor muncitori. Încălcând
linia partidului și desconsiderând rezultatele obținute de majoritatea
gospodăriilor colective și întovărășirilor agricole în domeniul sporirii
producției agricole, ei au susținut că trecerea de la proprietatea mică
țărănească la gospodăria mare socialistă duce la scăderea producției-
marfă. /Aceștia aveau dreptate, deoarece prin acele gospodării colective,
țăranii au devenit un fel de salariați la Stat, nivelul de trai făcându-i pauperi,
pe de o parte, iar pe de altă parte, acest sistem socialist a dus la o scădere
alarmantă, pe piață, a produselor de orice natură, în special a alimentației.
– n.n./. Eremia în discuțiile cu Petrescu, apoi cu Dușa, Agiu și alții s-a
ridicat împotriva sistemului de colectări care reprezintă o contribuție a
țărănimii la construirea socialismului, la asigurarea cantităților de produse
agricole necesare aprovizionării populției muncitoare de la orașe și
dezvoltării producției de larg consum. /Inițial, aceste colectări de produse
agricole luau calea Uniunii Sovietice, apoi, după un timp de câțiva ani,
mergeau aproape în totalitate la export, creând astfel o lipsă perpetuă pe
piața românească. Acesta a fost adevărul, care trebuie cunoscut, nu
propaganda mincinoasă, făcută prin foarte multe documente de partid –
n.n./. În locul colectărilor, Eremia preconiza un schimb „liber” de produse,
concepție susținută de elementele reacționare în scopul de a da frâu liber
creșterii elementelor capitaliste și de a lăsa pe oamenii muncii pradă
461

-
speculei și umflării neîngrădite a prețurilor. Acesta pretindea că prin politica
de impozite a statului nostru se pun sarcini exagerate pe spinarea
țărănimii, deși este cunoscut că, în ce privește impozitele, țărănimea
noastră nu s-a bucurat niciodată de asemenea ușurări ca acum.

Timp îndelungat între Petrescu și Eremia, între Eremia, Dușa și alții s-au
dus discuții antipartinice cu privire la politica partidului de promovare a
cadrelor în funcții de răspundere în aparatul de partid și de stat. Ei au
ponegrit cadrele devotate, ridicate de partid din rândurile oamenilor muncii
în funcții de răspundere în agricultură, colectări, comerț, cooperație, în
aparatul CC al partidului, la regiunile de partid, la sfaturile populare. /În
acele timpuri s-a dus o luptă de desființare a intelectualității, foarte mulți
intelectuali au luat calea închisorilor – unde, prin regimul aspru al detenției,
mulți, foarte mulți au decedat între zidurile pușcăriilor. Floarea
intelectualității române a fost astfel nimicită. Erau promovați în funcții de
mare răspundere, numai aceia care absolviseră doar câteva clase
elementare (dacă le aveau și pe acelea). Astfel, au fost „promovați” numai
muncitori sau plugari în funcții de directori de mari întreprinderi, miniștri,
comandanți de Mari Unități militare, diplomați etc. Atunci, cei cu cât mai
puține clase elementare erau ridicați în funcțiile cele mai mari. Astfel s-a
ajuns ca un electrician (Gheorghiu-Dej), un cizmar (Nicolae Ceaușescu), o
analfabetă (Elena Ceaușescu) etc să conducă România. Se spunea că
muncitorul–activist de partid intra pe o ușă a unui liceu, având doar patru
clase elementare, și ieșea pe alta, cu diplomă de bacalaureat. Deci, pentru
ocuparea unei înalte funcții nu era luată în considerație pregătirea
intelectuală, ci originea socială, starea socială și devotamentulfață de PCR.
– n.n./. În discuțiile lor ei au calomniat membri ai CC, membri ai Biroului
Politic al CC al PMR și membri ai guvernului, au vânturat felurite schimbări
în conducerea ministerelor, autopropunându-se și pe dânșii. După cum
declară Dușa, în 1953, considerând că sânt necesare schimbări în
conducerea guvernului, Eremia preconiza desemnarea ca președinte al
Consiliului de Miniștri pe D. Petrescu, iar pe alții în alte posturi.

După discuții îndelungate între acești membri de partid, în vara anului

1953, Eremia și Dușa au considerat că este necesar să semneze un
memoriu colectiv în care să-și expună părerile lor. În urma refuzului unora
dintre ei de a semna un astfel de memoriu colectiv, Eremia și Dușa au
renunțat să-l mai întocmească și s-au înțeles să folosească altă cale și
anume aceea de a determina pe Petrescu, în calitate de membru al CC, de
a pune în discuție în CC părerile antipartinice discutate în grupul lor.
Comisia a stabilit că discuțiile care au avut loc între Petrescu-Eremia pe de
o parte, Eremia și Dușa pe de altă parte, ei au călcat grav obligațiile lor de
membri de partid, deconspirând secrete importante de partid și de stat.
Astfel, Eremia a aflat de la Petrescu componența și scopul pentru care a
plecat în străinătate o delegație guvernamentală, ceea ce a constituit atunci
un secret important de partid și de stat. Petrescu a ascuns în fața
conducerii partidului și a negat în fața comisiei divulgarea acelui secret,
462

-
recunoscând acest lucru numai atunci când a fost pus în fața dovezilor
/obținute cu forța, prin mijloacele specifice Securității – n.n./.
Datorită relațiilor pe care le avea, Eremia deținea o serie de informații și
date din activitatea diferitelor ministere și instituții centrale de stat. Astfel a
aflat și difuzat secrete cu privire la activitatea MAI, a ministerelor
economice și a CSP-ului. Cercetările întreprinse de Comisia Biroului Politic
au fost îngreunate prin faptul că cei în cauză nu au avut o atitudine sinceră
și cinstită și numai puși în fața propriilor lor fapte, au fost nevoiți să
recunoască vina lor. Timp de 9 ani, din 1945-1954, Dumitru Petrescu a
întreținut relații neprincipiale cu Eremia, discutând cu acesta de
nenumărate ori probleme de partid și de stat. Deși era clară politica
antipartinică a lui Eremia, totuși nu a adus nimic la cunoștința conducerii
partidului sau guvernului. Poziția și faptele lui Petrescu apar și mai grave
dacă avem în vedere încrederea de care s-a bucurat din partea partidului
ca membru al CC și guvernului. Atât Eremia cât și Dușa fiind atrași în partid
încă din ilegalitate, au avut toată posibilitatea să cunoască principiile
statutare cu privire la drepturile și îndatoririle membrilor de partid. Ei știau
prea bine că orice membru de partid are dreptul să se adreseze cu orice
problemă organizației sale de partid și organelor de partid, inclusiv CC, să
ceară lămuriri asupra unor chestiuni neînțelese de el și să exprime în
cadrul organizat al partidului, în mod liber, nestingherit de nimeni, orice
părere. Petrescu, Eremia, Dușa și ceilalți nu au mers pe această cale
partinică, ci au încălcat în mod grosolan principiul de bază al vieții de
partrid – principiul centralismului democratic.
Din cercetările făcute s-a stabilit că Eremia și Dușa au dus discuții
antipartinice, neprincipiale și cu tov. Agiu C., Levente M, B.Șchiopu. C.
Agiu nu a avut o poziție autocritică sinceră, susținând că astfel de discuții
pot avea și trebuie să aibă loc între membri de partid pentru a se putea
documenta, indiferent dacă fac parte din aceeași organizație de partid sau
nu. Din relatările lui Levente s-a stabilit că Eremia-Dușa folosind unele
nemulțumiri ale acestuia au reușit să-l atragă în discuțiile lor antipartinice.
În ce privește pe Bucur Șchiopu, el susține că relațiile sale cu Dușa și
Levente erau de natura unor relații oficiale de muncă și ca atare și discuțiile
lor erau oficiale.
Biroul Politic consideră ca extrem de grav faptul că Dumitru Petrescu,
Eremia și Dușa au desfășurat munca lor antipartinică tocmai în timpul când
partidul nostru era mobilizat de a lichida urmările politicii antipartinice a
grupului de deviatori în sectoarele importante ale economiei țării.
Față de cele de mai sus, Biroul Politic al CC al PMR, pe baza anchetei
efectuate și propunerilor Comisiei de Partid, a luat următoarele hotărâri:
1. Petrescu Dumitru, deși vechi membru al partidului, căruia partidul i-a
dat toată încrederea și ajutorul, având o serie de funcții de răspundere în
organele de partid și de stat, a păstrat în sine mentalitatea oportunistă, mic-
burghezăR Pentru aceste fapte se hotărăște:
- Sancționarea lui cu vot de blam cu avertisment.
463

-
 – Destituirea din funcția de vicepreședinte al Consiliului de Miniștri și
trimiterea lui la munca de jos. Se menționează că la comunicarea sancțiunii
a avut o poziție antipartinică și s-a eschivat de a-și face o autocritică
sinceră și cinstită. /PCR dorea ca atunci când îți dă cu parul în cap, să-i și
mulțumești. – n.n./
2. Dușa Victor, ca intelectual s-a legat de mișcarea muncitorească încă
în anii ilegalității. După 23 August 1944 el a îndeplinit o serie de funcții de
partid și de stat. Pentru participarea sa activă alături de Eremia Ion în
acțiunea antipartinică fracționistă a acestuia se hotărăște:
- Sancționarea lui cu vot de blam cu avertisment.
– Destituirea lui din funcția de prim-arbitru al RPR.
La luarea hotărârii s-a avut în vedere poziția sa de recunoaștere a
greșelilor.
3. Agiu Constantin, în întreaga sa activitate în cadrul mișcării
muncitorești a avut dese manifestări oportuniste și atitudine ușuratică de
pălăvrăgeală. Pentru faptul că s-a antrenat în discuții nepartinice cu Eremia
și Dușa se hotărăște:
- Sancțiunea de mustrare.
4. Levente Mihai, fiind stăpânit de unele nemulțumiri personale, a admis
o serie de discuții în afara partidului cu Eremia și alții, fără a lua poziție
partinică și fără a le aduce la cunoștința partidului. Pentru aceasta se
hotărăște:
- Sancțiunea de mustrare.
6. Eremia Ion, a pătruns în partid ca un element cu o mentalitate străină
de ideologia clasei muncitoare, preocupat de interesele sale personale,
carieriste. El a ignorat și a călcat în picioare regulile statutare ale vieții de
partid, a inițiat acțiunea antipartinică cu tendințe fracționiste, dovedindu-se
a fi un element dizolvant, cu o atitudine dușmănoasă față de politica
partidului și guvernului. Pentru faptele săvârșite de el se hotărăște:
Excluderea din partid.
7. Cu privire la Bucur Șchiopu, să fie chemat la Comisia Controlului de
Partid, spre a fi criticat pentru unele discuții neprincipiale purtate.
8. Biroul Politic propune plenarei CC al PMR să aprobe măsurile luate.

Pedepsirea vinovaților de abuzuri privitoare la condamnarea

comuniștilor din conducerea PCR

Notă cu privire la unii membri de partid care s-au făcut vinovați de

unele crime, abuzuri și alte grave ilegalități, cu ocazia participării
464

-
 lor la anchetarea sau judecarea unor procese. Strict-Secret.
178)
Cancelaria CC al PCR Nr.2757 din 16.IX.1968
1. Pintilie Gheorghe – zis Patiușa (fost Bodnarenco), pensionar:
- în anul 1946 a ucis în mod feroce pe Ștefan Foriș, aplicându-i multiple
lovituri cu ranga în cap;
- ca prim adjunct al ministrului Afacerilor Interne a cunoscut și admis
abuzurile și celelalte grave ilegalități comise în anchetarea lui Lucrețiu
Pătrășcanu și altor persoane; a contribuit la luarea hotărârilor în această
privință și, deși a fost convins de nevinovăția celor anchetați, nu a luat
poziție pentru a se pune capăt abuzurilor;
- a dat dispoziție organelor MAI să efectueze arestări în masă, în
vederea internării până la un anumit termen.
Menționăm că în fața comisiei de partid, Pintilie Gheorghe (Bodnarenco)
a relatat cu sinceritate /cinism – n.n./ modul cum s-au întâmplat faptele și a
recunoscut vinovăția sa.
2. Colonel rezervă Soltutiu Ion – director adjunct al Bibliotecii
universitare din Cluj:
- începând cu februarie 1951 a anchetat personal pe Lucrețiu
Pătrășcanu, iar din august 1952 a fost și șeful colectivului de anchetă care
a anchetat „grupul Pătrășcanu”, lucrând nemijlocit sub conducerea lui
Alexandru Drăghici și executând personal ori transmițând dispozițiile
acestuia de a se folosi în anchetă metode abuzive (constrângeri fizice și
morale, falsuri etc.)
– pe această linie, în dorința de a parveni, a dat dovadă de multă
inițiativă și inventivitate în găsirea de forme și metode de vinovăție a celor
anchetați, deși personal era convins de contrariu.
Propunem scoaterea lui din funcția de director adjunct al bibliotecii.
3. Micle Teodor – fost ofițer activ în MAI, trecut în rezervă în martie
1968:
- a fost unul din principalii anchetatori în procesul privind pe Lucrețiu
Pătrășcanu și alții. Pentru a obține recunoașteri de vinovăție și alte
declarații nereale, a folosit intens metode de constrângere fizică și morală,
ajungând chiar la smulgerea părului capului, cu piele cu tot, al celor
anchetați (exemplu – Lena Constante, Berman Jaques și Calmanovici).
4. Weiss Ludovic – ofițer de rezervă, pensionar MAI: - a fost unul din
anchetatori în procesul privind pe Lucrețiu Pătrășcanu ș.a. și a folosit
metode de constrângere în vederea obținerii unor declarații mincinoase.
5. Rujan Gheorghe – fost ofițer MAI, în prezent inspector la ONT
„Carpați”:

178)
F. CC al PCR – Secția Cancelarie - Dosar 156/1968

465

-
 - a fost unul din anchetatorii principali în procesul privind pe Lucrețiu
Pătrășcanu ș.a. A folosit din plin mijloace de constrângere, precum și
falsuri, pentru a obține declarații cu conținut nereal. În unele cazuri, pentru
a obține astfel de declarații, el le-a cerut în numele partidului, făcând unora
din cei anchetați diferite promisiuni.
6. Vânătoru Victor – ofițer de rezervă, pensionar MAI, în prezent
funcționar:
- a fost unul din principalii anchetatori în procesul privind pe Lucrețiu
Pătrășcanu ș.a. Deși și-a dat seama că persoanele anchetate de el nu sânt
vinovate, din indicații ori din inițiativă personală, a acționat în vederea
obținerii de declarații nereale. De asemenea, el a făcut unele falsuri în
declarațiile celor anchetați (Cazul Neamțu Octavian).
7. Staicu Teodor – ofițer de miliție, colonel, în prezent director adjunct în
cadrul Inspectoratului General de Miliție:
- a fost unul din principalii anchetatori în procesul privind pe Lucrețiu
Pătrășcanu ș.a. Din indicații și din inițiativă personală a folosit constrângeri
și alte metode de anchetă abuzive, falsuri în unele declarații.
Propunem scoaterea lui din cadrele active ale miliției.
8. Râpeanu Grigore – fost procuror militar, în prezent șeful catedrei de
drept penal la Facultatea de drept din București:
- a fost procuror, având atribuția să supravegheze efectuarea anchetei
în cazul Pătrășcanu. Deși probele dosarului nu justificau concluzia de
vinovăție a celor anchetați, totuși el, împreună cu alți procurori, a procedat
la trimiterea în judecată a celor anchetați și apoi a cerut condamnarea în
instanță.
Propunem să fie scos din învățământul universitar.
9. Ponhonțu Ion – fost procuror militar, în prezent pensionar, jurisconsult
la o întreprindere din București:
- în calitate de procuror a avut atribuția să supravegheze efectuarea
anchetei în cazul Pătrășcanu. Deși declarațiile date de unii anchetați erau,
în mod vădit, nereale, totuși le-a acceptat cu ușurință și nu a luat măsuri de
clarificare a situațiilor la care se refereau.
10. Moisescu Ilie – general în rezervă, fost șef al Direcției Tribunalelor
Militare din Ministerul Justiției:
- în calitate de președinte al completului de judecată în procesul
Pătrășcanu, deși și-a dat seama că acuzațiile celor trimiși în judecată sânt
neîntemeiate, a pronunțat totuși condamnarea acestora, conform
indicațiilor primite.
11. Butyka Francisc - fost ofițer, șef al Direcției de anchete din MAI, în
prezent inspector vamal:
- a condus colectivul de anchetă și personal a anchetat pe Vasile Luca.
Deși și-a dat seama că faptele ce se pun în sarcina celor anchetați nu erau
reale, totuși contrar îndatoririlor sale, a acceptat indicațiile ce i s-au dat,
466

-
acționând, personal, sau prin ceilalți anchetatori, pentru a obține, cu orice
preț, recunoașterea vinovățiilor.
- A cunoscut și acceptat folosirea mijloacelor de constrângere fizică și
morală asupra unora din cei anchetați și chiar asupra unora din martori.
12. Enoiu Gheorghe – fost ofițer MAI, pensionar:
- a fost unul din principalii anchetatori în procesul privind pe Vasile Luca
și alții. Deși și-a dat seama că faptele puse în sarcina celor anchetați nu se
încadrau în prevederile legii, că era vorba numai de unele greșeli,
neglijențe ori abateri cu caracter administrativ, a folosit personal metode de
constrângere fizică pentru a determina pe anchetați să atribuie ei înșiși
acestor fapte un caracter contrarevoluționar, pentru a se putea proceda
astfel la trimiterea lor în judecată penală. Unul din cei pe care-i ancheta a și
încercat din această cauză să se sinucidă (Iacob Alexandru).

467

-
 „DEVIERI” DE LA „LINIA POLITICĂ” ÎN REGIMUL
NICOLAE CEAUȘESCU
Un act acuzator împotriva lui Nicolae Ceaușescu:
Înlăturarea lui Gh. Apostol

Scrisoare a lui Gheorghe Apostol către Nicolae Ceaușescu,

privitoare la nemulțumirea sa că nu a fost ales în organele centrale
179)
de conducere ale PCR, Nr.2669 din 30.VII.1970
Socotind că mi s-a produs o mare nedreptate în ultima zi a Congresului
al X-lea al PCR și la plenara CC al Uniunii Generale a Sindicatelor din
august 1969, am gândit că este cuminte să scriu și să-ți trimit screisoarea
alăturată. Te rog frățește să analizezi cu mult discernământ cuprinsul
scrisorii și să apreciezi ce este corespunzător a întreprinde din punct de
vedere politic și organizatoric pentru eliberarea sufletului meu de urmările
nedreptăților pe care încă le mai suport. În calitatea ta de Secretar General
al PCR și ca vechi tovarăș de luptă și de suferință, am credința că vei da
atenție cuvenită rugăminții exprimate mai sus.
Cu toată considerația /ss/ Gh. Apostol
Dragă tovarășe Ceaușescu,
După cum îți este cunoscut, persoana mea, ca urmare a hotărârii
Congresului al X-lea, nu s-a mai bucurat de încrederea necesară pentru a fi
aleasă în organele centrale de conducere ale PCR. Ceea ce a determinat
acest congres să adopte această hotărâre îți este de asemenea cunoscut.
Într-adevăr, Congresul al X-lea ca for suprem al PCR trebuia să cunoască
foarte bine, din toate punctele de vedere, fizionomia politică și morală a
candidaților propuși spre a fi aleși în noul CC. Desigur că nu toate
candidaturile adoptate de către conferințele județene de partid puteau fi
admise de comisia propunerilor aleasă la Congresul al X-lea. Printre
propunerile anunțate Congresului de către tovarășul Maurer din
împuternicirea comisiei, s-a pronunțat și numele persoanei mele, la auzul
căreia delegații congresului au răspuns cu aplauze. Acele aplauze au
exprimat, cred, faptul că Gh. Apostol era un comunist bine cunoscut
congresului.
Delegații la acest congres cunoșteau că sânt un vechi membru al
partidului, că pentru activitatea revoluționară am executat mulți ani de
închisoare și lagăr în timpul stăpânirii burghezo-moșierești, că de la
eliberarea României de sub jugul fascismului am acționat în primele rânduri

179)
F. CC al PCR – Secția Organizatorică - Dosar 35/1970

468

-
ale partidului. De asemenea, delegații știau că de la Conferința națională
din 1945 și până în 1969 am fost ales de către toate congresele ca
membru al CC. La conferința organizației județene de partid Galați, s-a
acceptat în unanimitate ca Gh. Apostol să figureze pe lista de candidați, în
vederea alegerii de către Congresul al X-lea în noul CC. Te rog, tovarășe
Ceaușescu, să reții faptul că la această conferință, atât Virgil Trofin cât și
Constantin Dăscălescu nu au ridicat nici o obiecțiune.
La întrebarea ta – care prezidai lucrările Congresului – dacă cineva
dintre delegați are ceva de spus, privind propunerea ca Gh. Apostgol să
candideze pentru alegerea sa în noul CC, câțiva delegați au cerut să nu se
admită de către Congres această propunere. Acești tovarăși s-au folosit de
anumite acuzații și aprecieri la adresa activității și vieții personale, care
niciodată nu au constituit o preocupare și deci nu au fost auzite de către
membrii CC al cărui raport de activitate se dezbătuse și se adoptase de
către Congresul al X-lea. Problemele respective ridicate în ultima zi au
constituit desigur o surpriză neplăcută, neașteptată pentru cei 1910
delegați și o lovitură de măciucă în moalele capului pentru mine. Am
ascultat apoi cu multă atenție intervenția ta, tovarășe Ceaușescu, de la
care așteptam mai multă obiectivitate și mai mult discernământ în
judecarea și aprecierea activității mele, pentru îndeplinirea sarcinilor
încredințate de conducerea partidului. M-am așteptat ca pe lângă
neajunsurile și deficiențele care fără îndoială au fost în activitatea mea ca
membru al conducerii partidului să remarci cât de cât dacă am depus vreun
efort pentru realizarea politicii interne și externe a partidului și statului. /N.
Ceaușescu împreună cu I.Gh.Maurer puseseră la cale această diversiune,
pentru a-l înlătura pe Gh. Apostol de la conducere, fiindu-i teamă (întocmai
ca Gh.Dej, care și-a înăturat prezumtivii adversari) să nu-i ia locul – n.n./.
Dintre tovarășii care au vorbit în congres și au contestat menținerea
mea pe lista de propuneri, numai tu, tovarășe Ceaușescu, care mă cunoști
de peste 30 de ani, ai fi putut, dacă ai fi vrut, să determini Congresul al X-
lea să nu accepte printr-un vot neconvingător că Gh. Apostol a devenit
peste noapte o „epavă mizerabilă care trebuie aruncată la lada de gunoi a
luptelor clasei muncitoare și a avangărzii sale, partidul comunist”.
După aprecierile tale total negative, mă decisesem să vorbesc pentru a
treia oară, să spun ultimul cuvânt înaintea pronunțării votului congresului.
Dar am renunțat. Pentru mine era acum foarte clar că acțiunea diabolică
bine dirijată din culisele prezidiului congresului de către un număr restrâns
de tovarăși mai vechi și mai noi în partid și în conducerea sa superioară.
Am renunțat socotind că este mai bine să fie sacrificată persoana mea din
punct de vedere moral și politic, decât interesele interne și externe majore
ale partidului și țării. Conștiința mea de comunist m-a îndemnat și de
această dată să acționez de așa manieră, încât să nu fie zdruncinată
unitatea partidului și a conducerii sale, să nu dau apă la moara dușmanilor
politicii interne și externe a partidului și statului. După ce Congresul al X-lea
nu mi-a mai acordat încrederea de a fi ales nici măcar în CC al PCR, a fost
convocată de îndată plenara Consiliului Central al UGSR, care, - așa cum
469

-
se știe - a hotărât eliberarea mea din componența tuturor organelor sale de
conducere. Convocarea acestui organ principal de conducere a sindicatelor
s-a efectuat fără știrea mea și fără a fi consultat măcar Comitetul Executiv.
Ar fi fost chiar foarte bine, dacă criticile ce s-au făcut direct în plenara
Consiliului Central, privitor la activitatea mea, ar fi fost discutate mai întâi în
Comitetul Executiv.
Tot așa de normal, respectându-se același principiu, ar fi trebuit să se
procedeze și cu acel „comunicat” care a fost publicat în presă a doua zi
după încheierea „lucrărilor” plenarei CC al UGSR. Prin acel „comunicat”,
care nu a fost pus în discuția și aprobarea plenarei CC al UGSR, se
aducea la cunoștința opiniei publice că Gh. Apostol a fost eliberat din
conducerea UGSR pentru activitate nesatisfăcătoare, precum și abateri
grave de la morala proletară și de la principiile eticii societății noastre
socialiste.
În exercitarea sarcinilor încredințate de către conducerea partidului
/președinte al UGSR – n.n./ te-am consultat pe tine, tovarășe Ceaușescu,
care în calitatea ta de secretar general al CC al PCR și în baza hotărârii
Comitetului Executiv, îndrumai și controlai direct, din punct de vedere
politic, activitatea UGSR. La toate întâlnirile de lucru cu tine, la ședințele
Prezidiului și Comitetului Executiv, iar mai apoi și ale Secretariatului CC al
PCR, niciodată nu s-a analizat în mod deosebit activitatea comuniștilor din
conducerea UGSR și ca atare nici activitatea mea. O apreciere
„nesatisfăcătoare” a muncii mele în conducerea centrală a sidicatelor
trebuia să fie rezultatul unei analize temeinice, fie în organele colective de
conducere ale PCR, fie în forurile superioare de conducere ale UGSR. Dar
când o asemenea analiză nu a avut loc, cum se poate explica că peste
noapte „tovarăși” alături de care și împreună cu care am lucrat în
conducerea UGSR să afirme că activitatea mea în general a fost
„nesatisfăcătoare”? După o matură chibzuință mi-am format părerea că
„aprecierile” sânt opera personală a tov. Virgil Trofin. El a fost împuternicit
de conducerea partidului să participe la lucrările plenarei. „Opera” tov. Virgil
Trofin, care constă în metoda nedemocratică, antipartinică, de „pregătire” și
desfășurare a lucrărilor plenarei, precum și în procesul nedemocratic,
antipartinic de a concepe și a da „bun” pentru publicare în presa centrală a
„comunicatului” amintit, am considerat-o și o consider ca o injurie, o
calomnie cu scopul vădit de compromitere politică și morală a persoanei
mele, în fața Partidului, a clasei muncitoare, a poporului român, precum și
față de mișcarea comunistă, sindicală și democratică din toată lumea, care
cunoștea activitatea mea în țară și mai ales pe plan internațional /nu chiar
„din toată lumea” ci, poate, din conducerile statelor socialiste, deoarece,
nici „gloata” română nu prea știa cine era Gh. Apostol, dar așa erau
comuniștii și sunt și în prezent unii conducători ai partidelor dominante din
România, lipsite de cea mai elementară modestie, care se tot laudă cu
„peronalitățile” lor, arhicunoscute (arhicunoscute doar în mintea lor) – n.n./.
Dar această „operă” a tov. Virgil Trofin, dacă se poate susține că este
numai a lui /subl. n./, a constituit cred și o dezarmare politică a ta, tovarășe
470

-
Ceaușescu, care ai îndrumat, orientat și controlat activitatea lui Gh. Apostol
/ce este mai interesant, este faptul că acești conducători ai PCR vorbesc
despre ei la persoana a treia, exact ca monarhii. Acest sistem se numește
„megalomanie” – n.n./ și a celorlalți comuniști din conducerea centrală
UGSR.
La Congresul al X-lea câțiva tovarăși au apreciat că și în Consiliul de
Miniștri unde am avut răspunderea de prim-vicepreședinte am depus o
activitate „nesatisfăcătoare”. În timp de 6 ani nu s-a discutat nici o dată
activitatea mea și ca atare nu s-a apreciat această activitate ca
„nesatisfăcătoare”. De altfel, în Raportul Comitetului Central prezentat de
către tine la Conferința națională a partidului – 1967 -, se precizează, la
capitolul 3: „perfecționarea activității Consiliului de Miniștri, în fruntea căruia
muncesc numeroase cadre din conducerea partidului, a cunoscut o
îmbunătățire continuăR”
Tot la Congresul al X-lea, în ultima zi, activitatea mea ca membru al CC
al Comitetului Executiv și al Prezidiului Permanent al PCR a fost, de
asemenea criticată și apreciată ca „nesatisfăcătoare”, deși după cum bine
cunoști, tovarășe Ceaușescu, această activitate niciodată nu a fost
analizată și apreciată astfel. Din contră, aceste „aprecieri strict personale”
nu se încadrează nici decum în aprecierile subliniate de către tine în
raportul CC al PCR la Conferința națională a partidului și anume; „În
perioada care a trecut de la Congresul al IX-lea s-a îmbunătățit continuu
activitatea CC, plenarele sale s-au ținut cu regularitate, dezbătând și
aprobând hotărâri într-o serie de probleme importante ale muncii de partid,
de stat și în alte domeniiR”. Acele „aprecieri strict personale” nu sânt în
concordanță nici cu conținutul raportului CC al PCR, dezbătut și adoptat în
unanimitate de către Congresul al X-lea al PCR. /Se mai dau câteva
exemple – n.n./.
În realitate, după cum bine se cunoaște, nici unul, dar absolut nici unul
dintre membrii CC al Comitetului Executiv al Prezidiului, care au vorbit la
acest congres nu s-a ocupat în nici un fel despre munca „nesatisfăcătoare”
desfășurată de către mine. De ce tovarășii respectivi, timp de patru ani, de
la Congresul al IX-lea și până în ultma zi a lucrărilor Congresului al X-lea
au tăcut și nu au demonstrat „vitejie” și „principialitate”? La Congresele al
IX-lea și al X-lea, Statutul partidului stabilește: membrii organelor de partid
răspund, atât pentru îndeplinrea sarcinilor în domeniul muncii încredințate,
cât și pentru activitatea întregului organ din care fac parte. În spiritul
acestor prevederi, erau datori, obligați, tovarășii care mi-au contestat
candidatura, să fi pus în discuția organelor centrale de conducere ale
partidului neajunsurile activității mele, dacă ele dăunau așa de grav
intereselor generale ale construirii socialismului în România. Dar, după
cum se vede, această îndatorire nu a fost respectată. Acest „mister”,
această „enigmă”, trebuiesc, tovarășe Ceaușescu, după umila mea părere,
să fie descifrate.
Este de la sine înțeles că un membru al partidului nostru comunist nu se
poate peste noapte descompune din punct de vedere moral și politic; iar
471

-
dacă un membru al partidului, ajungând în rândurile conducerii sale
superioare a devenit un om descompus moral și politic se pune pe drept
cuvânt întrebarea: ce eforturi s-au depus din partea celorlalți membri ai
conducerii pentru a preveni o asemenea descompunere? Iar dacă această
descompunere s-a produs, de ce a fost tolerată și nu a fost la timpul
oportun combătută, luându-se chiar măsuri organizatorice împotriva
persoanei respective, mergând până la scoaterea ca pe o măsea
găunoasă nu numai din conducerea superioară, ci și din rândurile
membrilor de partid?
Toți ceilalți delegați și-au pus, precum și eu îmi pun, următoarele
întrebări:
1. Cum a fost posibil să se accepte ca o „epavă mizerabilă” de multă
vreme „tolerată” în conducerea partidului (24 ani consecutiv) să fie
împuternicit de către Biroul Politic, ca la plenara CC al PCR din 22 martie
1965 – după încetarea din viață a celui ce a fost Gheorghiu-Dej – să
propună și să se aleagă, în unanimitate, persoana tovarășului Nicolae
Ceaușescu în funcția de prim-secretar al CC al PCR?
2. Cum a fost cu putință ca la Congresul al IX-lea aceeași „epavă
mizerabilă” să fie din nou împuternicită să propună la prima ședință plenară
a noului CC ales, realegerea tovarășului N.Ceaușescu în aceeași funcție
de prim-secretar al CC al PCR și apoi în plenul Congresului al IX-lea (de
față fiind și invitați la lucrările acestui congres) să anunțe hotărârea CC de
a alege în unanimitate în funcția de prim-secretar persoana tov. Nicolae
Ceaușescu?
3. Cum a fost posibil ca un membru al conducerii partidului „descompus
moral și politic” să facă parte din trei delegații de partid și guvernamentale
conduse de către tine, tovarășe Ceaușescu, care au dus discuții în două
rânduri la Moscova și o dată la Praga în 1968 pe probleme privind relațiile
dintre partidele, guvernele și popoarele noastre, precum și probleme ale
situației politice intermaționaleR?
4. Cum a fost cu putință ca un tovarăș din conducerea superioară a
partidului, „înapoiat politic și ideologic”, să fie împuternicit să conducă două
delegații de partid în R.D. Coreeană și în Austria pentruR? /Sunt multe
întrebări, și bine motivate, dar spațiul nu-mi mai permite să le enumăr –
n.n./.
Oare, tovarășe Ceaușescu, în acele momente înălțătoare și pentru
mine, nu se cunoștea fizionomia mea politică și morală „descompusă”?
Tovarășe Ceaușescu,
Cred că unele din cauzele principale care s-au acumulat de-a lungul
anilor și ale căror efecte le-am trăit în ultima zi a lucrărilor Congresului au
fost invidia și ranchinul personal al unor tovarăși mai vechi din conducerea
partidului. Aceștia au făcut tot ce le-a fost cu putință pentru a te îndepărta
de colaborarea și sprijinul meu activ, dezinteresat. Am convingerea că
472

-
acești tovarăși au desfășurat o muncă sistematică de influențare negativă
atât a ta cât și a unor tovarăși mai tineri promovați în Comitetul Executiv și
Prezidiul Permanent al CC al PCR privind persoana mea.
Pentru a explica situația de mai sus, sânt acum forțat de situația în care
am fost aruncat să spun ceea ce n-am vrut să spun Congresului al X-lea al
PCR. După cele relatate de la timpul respectiv, cunoști tovarășe
Ceaușescu, că înainte de a-și da ultima suflare Gheorghiu-Dej, eu, Gh
Apostol, care lucram atunci la Consiliul de Miniștri ca prim-vicepreședinte,
sânt chemat de către tov. I.Gh.Maurer, de față fiind și tov. E.Bodnăraș și
îmi vorbește de necesitatea politică a rezolvării conducerii partidului și
statului încă înainte de a nu se afla în rândurile noastre Gh.Dej. Este
cuminte, susținea tov. Maurer, ca însăși Dej cât mai trăiește și este
conștient să cunoască cine va fi persoana care îl va înlocui în funcția de
prim-secretar al CC al PCR.
Tov. I.Gh.Maurer mi-a declarat că în urma unor consultări cu Chivu
Stoica, Emil Bodnăraș, precum și cu alți tovarăși mai vechi, ilegaliști,
membri ai Biroului Politic al CC al PCR au concluzionat că persoana cea
mai indicată pentru o asemenea funcție de înaltă răspundere în
conducerea partidului este Gh. Apostol. Continuând vorbirea a subliniat că
de altfel, într-o discuție ce a avut loc la Timișul de Jos, la care a luat parte
și Chivu Stoica, referindu-se la o eventuală înlocuire a sa în funcția ce o
deținea în conducerea partidului a recomandat pe Gh. Apostol. La sfârșitul
acestei întrevederi, tov. Maurer m-a întrebat dacă sânt de acord cu
propunerea pe care o face în consens cu tovarășii ilegaliști la care s-a
referit. Am răspuns că o asemenea soluție de rezolvare a conducerii
partidului o poate aprecia și hotărî numai CC.
Tov. I.Gh.Maurer a apreciat: desigur, vom convoca de îndată la sediul
CC într-o ședință specială pe cei mai vechi tovarăși din ilegalitate, membri
ai Biroului Politic, cu care vom discuta mai întâi această propunere și după
aceasta Biroul Politic al CC în plenul lor. Am întrebat la ce concluzii au
ajuns tovarășii mai vechi, ilegaliști cu care s-a consultat tov. Maurer privitor
la tine, tovarășe Ceaușescu.
Foarte înfuriat și pornit împotriva ta, a declarat: îl voi aduce la Consiliul
de Miniștri. El, adică Nicolae Ceaușescu, are nevoie, susținea cu multă
fermitate I.Gh. Maurer, de o perioadă mai lungă pentru a învăța cum să
lucreze și să se comporte cu oamenii și acest lucru este posibil numai la
Consiliul de Miniștri. Îl voi învăța o nouă meserie – însărcinându-l să se
ocupe de problema agriculturii. I-am arătat că nu va fi ușor de realizat acest
lucru. Mi-a dat replica foarte furios, asigurându-mă să nu am nici un fel de
grijă, N. Ceaușescu va trebui să accepte a părăsi munca de conducere pe
linie de partid și a trece să lucreze în cadrul guvernului.
După încheierea acestor discuții, toți trei am plecat la sediul CC unde
erau deja convocați tovarășii Chivu Stoica, Nicolae Ceaușescu și Al.
473

-
Drăghici. Întrucât discuțiile aprinse care s-au purtat la această întâlnire a
celor șase ilegaliști îți sânt cunoscute, nu mă voi mai referi la ele. Fapt este
că cei șase se împărțiseră în două tabere egale. – 3 contra 3. Fiind
surprins de situația că tov. Chivu Stoica, Nicolae Ceaușescu și Alex.
Drăghici nu susțin punctul de vedere Maurer, Bodnăraș și fiind în discuție
propria mea persoană, m-am gândit că ar fi bine să fie amânată ședința
Biroului Politic care deja fusese anunțată (iar unii tovarăși și sosiseră)
pentru a se evita dezbaterea unei asemenea probleme într-o atmosferă de
ascuțită încordare și nervozitate.
Poziția mea față de încercarea de a-mi impune chiar cu prețul spargerii
unității conducerii partidului, punctul de vedere, nu a fost înțeleasă în mod
just, partinic de către tov. I. Gh. Maurer. Simțindu-se lovit în amorul propriu
– neobținând izbândă în acțiunea întreprinsă și socotind că este în pericol
funcția de prim-ministru, m-a considerat ca pe un „trădător” al intereselor
sale personale, acționând împotriva mea, așa cum voi arăta în continuare.
După cum bine știi, imediat după moartea lui Gheorghiu-Dej, trebuiau
rezolvate o serie de probleme privitoare la funeraliile lui Dej. Delegațiile de
partid și guvernamentale care soseau din diferite țări socialiste și
nesocialiste cereau o preocupare specială din partea membrilor Biroului
Politic și ca atare nu s-a putut practic organiza o întâlnire a celor șase, așa
cum se stabilise înainte de moartea lui Gheorghiu-Dej. Dar, spre
surprinderea mea, în dimineața zilei de 22 martie 1965, intrând fără să fiu
chemat în biroul tău, tovarășe Ceaușescu, prezenți fiind tov. Maurer și
Chivu Stoica, am aflat că s-a hotărât convocarea în ședință specială, de
urgență, Biroul Politic al CC, în vederea rezolvării problemelor de
conducere pe linie de partid și de stat.
Într-adevăr, după puțin timp a avut loc ședința B.P. al C.C. al P.C.R. tov.
Maurer explicând că după o consultare cu unii tovarăși ilegaliști, membri ai
B.P., propune spre aprobare candidatura tovarășului Ceaușescu pentru
funcția de prim-secretar al CC al PCR, în locul răposatului Gheorghiu-Dej.
/A fost, de fapt, o lovitură de Palat – n.n./. Deși cu mine tov. Maurer nu s-a
mai consultat (ne mai socotindu-mă ilegalist) am fost de acord cu
propunerea făcută de către el. Am acceptat chiar ca din împuternicirea B.P.
să prezint plenarei CC al PCR (care a avut loc în aceeași zi) propunerea de
a se alege în funcția de prim-secretar tovarășul Ceaușescu. Plenara a
aprobat în unanimitate propunerea prezentată de către mine în numele
B.P.
Tovarășe Ceaușescu,
Cele arătate mai sus au rămas un mare secret de partid deși nu s-a luat
nici o hotărâre în acest sens. Fiecare dintre noi șase am înțeles că
interesele generale ale partidului cer muțime. După Congresul al IX-lea, eu
am înțeles să fiu cât mai activ la Consiliul de Miniștri, să colaborez cât mai
strâns cu tine, pentru rezolvarea problemelor ce le ridica viața economică și
474

-
socială din țară, precum și cele cu caracter internațional, în timpul cât
președintele guvernului era lipsă de la serviciu.
Se crease o atmosferă de încredere reciprocă, colegială, tovărășească
între membrii Prezidiului și Comitetul Executiv. În această atmosferă de
tovărășie frățească, comunistă, cum de mult nu se mai întâlnise în
conducerea superioară a partidului /În PCR, de la înființare și până în 1990,
între cadrele superioare, s-a dus continuu o luptă pentru putere, cu
întrebuințarea celor mai abjecte metode, începând de la șantaj și până la
(inclusiv) asasinate, așa după cum reiese din documentele existente în
„Fondul CC al PCR”, din Arhivele Naționale – n.n./ și la aceasta trebuie să
subliniez contribuția ta prețioasă /Sic/, am fost sfătuit de către tine să mă
recăsătoresc. Ți-am mulțumit pentru acest sfat declarându-ți totodată că
trăiesc de câțiva ani cu o femee și că trebuie doar să îndeplinesc numai
formele pentru legalizarea căsătoriei. Tu cunoșteai despre ce femee este
vorba și ai insistat să găsesc o tovarășe revoluționară. Ți-am răspuns
atunci că mă aflu la o vârstă când nu mai pot căuta. Când ți-am adus la
cunoștință efectuarea legală a căsătoriei mele cu Adriana Codreanu,
solistă a Teatrului de Operetă București, m-ai felicitat și mi-ai urat multă
fericire.
Din martie 1957 și până după Congresul al IX-lea, nu am întâlnit din
partea „conducerii superioare” de partid înțelegerea cuvenită pentru
refacerea vieții mele de familie. În tot acest timp am insistat în două
rânduri, la perioade diferite, să mă căsătoresc și de fiecare dată mi s-a
răspuns cu un categoric „NU” din partea răposatului Gheorghiu-Dej. Tu
însă, tovarășe Ceaușescu, mi-ai cerut să-mi formez o nouă familie și m-ai
felicitat atunci când ți-am comunicat înfăptuirea acestei cerințe, care
coincidea și cu dorința mea de multă vreme neîmplinită. Tu cunoșteai
despre ce femeie este vorba. Voiam nu din oportunism să fiu cât mai
apropiat de tine, să mă consideri ca pe un cinstit și dezinteresat
colaborator, ci din dorința arzătoare de a sluji cu credință interesele cele
mai înalte ale partidului, clasa muncitoare și poporul român /bla, bla, bla -
n.n./.
Tovarășe Ceaușescu,
Pentru menținerea poziției mele în conducerea superioară de partid și
de stat, tov. Maurer a acționat cu destulă dibăcie pentru distrugerea politică
și morală a persoanei mele. Tov. Maurer, care îl „agrea” pe Alex. Drăghici,
deși nu-l putea suferi, l-a pornit pe acesta împotriva persoanei mele,
folosindu-se de metodele cele mai netovărășești. Interesele lor personale,
care coincideau, au cerut ca Gh. Apostol să fie compromis din punct de
vedere moral și politic, pentru a se putea mai ușor realiza eliminarea lui din
componența conducerii guvernului și apoi și din conducerea partidului.
Pentru o asemenea acțiune numai Alex. Drăghici era cel mai indicat a
pregăti un dosar compromițător.
În ajunul zilei de 23 August 1966, după o ședință de Prezidiu, tu,
tovarășe Ceaușescu și Maurer m-ați oprit să plec, explicându-mi-se că
475

-
aveți să-mi aduceți la cunoștință unele lucruri importante. /Din acest fapt
rezultă că înlăturarea lui Gh.Apostol a fost clocită de Ceaușescu și Maurer
– n.n./. Și după cum poate îți amintești, aceste lucruri importante au fost: a)
să nu participe soția mea la adunarea festivă închinată zilei de 23 August și
b) să nu participe nici la recepția organizată de către CC al PCR și de
Consiliul de Miniștri pentru cinstirea Zilei naționale a eliberării poporului
român de sub jugul fascist. La întrebarea mea, de ce nu s-a vorbit cu mine
despre aceste „lucruri importante” mi-ați răspuns că nu a fost timp, dar că
trebuie să fiu liniștit, fiindcă îndată după 23 August vom discuta ceea ce nu
a fost posibil până atunci. /O cloacă, intrigi de culise, în care s-a scăldat
conducerea superioară a PCR. Așa cum se procedează și astăzi între
„aleșii” noștri. O adevărată „democrație”. – n.n./.
Disciplinat, încrezător în cuvântul tău, cu adâncă durere în suflet m-am
conformat întocmai. Deși cunoșteau membrii conducerii partidului, cadrele
de partid și de stat din Capitală, opinia publică din București (mai puțin cea
din restul țării) că sânt căsătorit și că deși toți tovarășii cu munci de
răspundere erau invitați cu soțiile să participe la cele două manifestări, Gh.
Apostol se prezintă fără soție. Îți dai seama ce situație s-a creat, nu numai
pentru mine, dar și pentru soția mea. Lipsa soției mele, pentru unii tovarăși
și mai ales pentru unele tovarășe a fost o mare surpriză. Am fost întrebat
de către unii tovarăși, membri ai Comitetului Executiv și Prezidiului, de ce
nu este prezentă și soția mea? Desigur că la aceste întrebări trebuia să
răspund mințind.
Îndată după 23 August 1966 m-am prezentat, conform promisiunii, la
tine, și te-am rugat să-mi spui ce s-a întâmplat în legătură cu soția mea. Mi-
ai spus că te vei înțelege cu tovarășul Maurer asupra unei zile mai puțin
încărcată cu activități și că voi fi încunoștințat pentru discutarea problemei.
Timp de opt luni, la început aproape săptămânal, apoi mai rar, am rugat,
am implorat să aibă loc discuția promisă, dar totul a fost în zadar. Am
înțeles că cel care dorea să tărăgănească clarificarea unor probleme ce mă
priveau în modul cel mai direct a fost Ion Gh. Maurer. Spre sfârșitul anului
1966, după o întrevedere de lucru cu Maurer, l-am rugat stăruitor să-și
găsească timp pentru ca împreună cu tine, să discutăm situația soției mele,
demonstrându-i că pe măsură ce timpul trece, această problemă care mă
privește personal devine o problemă și a conducerii de partid și de stat. La
auzul celor de mai sus, I.Gh.Maurer a ripostat de o așa manieră încât am
fost nevolit să-i părăsesc biroul. O asemenea comportare boierească, o
asemenea atitudine lipsită de omenie și responsabilitate politică, nu mi-a
fost dat să întâlnesc în relațiile de muncă cu diferiți tovarăși din conducerea
superioară de partid. Mi-a fost clar că tu doreai să se pună capăt
insistențelor mele repetate de a se discuta cu mine acele „lucruri
importante” privind soția mea, dar că Maurer nu dorea. Pentru el
„acuzarea” pe care o pregătea Alex. Drăghici și soția acestuia nu era încă
din toate punctele de vedere pusă la punct. Se mai lucra însă la „dosarul”
soției mele. Eu te-am întrebat dacă sânt probleme de ordin politic și
planează asupra soției mele, ai declarat categoric „NU”.
476

-
 Soția mea este pusă sub observația și urmărirea unor lucrători de la
Securitatea Statului. Despre aceasta am atras atenția tovarășului Iani, care
se ocupa atunci de paza personală și domiciliară a tovarășilor membri ai
Prezidiului Permanent. Agenți în uniformă și fără uniformă au purtat discuții
cu părinții soției mele și cu un frate al mamei sale din Panciu, cu scopul de
a-I determina să înțeleagă că „sus” nu este agreată căsătoria lui Gh.
Apostol cu Adriana Codreanu. În martie 1967, la o ședință a Prezidiului
Permanent, Alex. Drăghici propune să se discute niște probleme care
privesc pe soția lui Gh. Apostol.
După cum bine știi, discuția care trebuia să aibă loc în trei (1966), se
produce după opt luni – fără nici un fel de avertizare, însă în plenul
Prezidiului CC al PCR. /Gh. Apostol a fost luat prin surprindere, pentru a nu
avea timp să-și pregătească apărarea, pe de o parte, iar pe de altă parte,
s-a premeditat alegerea locului unde acesta nu putea dezvălui anumite
fapte legate de acuzarea sa. Deci, momentul a fost din timp pregătit, mai
ales de către Ceaușescu, cel care aproba întotdeauna planul desfășurării
unei asemenea ședințe Un singur plan nu a fost cunoscut și aprobat de N.
Ceaușescu: Acela al loviturii politice din decembrie 1989 – n.n./
În starea sufletească ce mi se crease și datorită faptului că nici un
tovarăș nu s-a străduit să mă înțeleagă /soția sa fusese acuzată de
parvenire, or, fiind descendentă dintr-o familie burgheză, nu putea fi vorba
de așa ceva. Acuzați de parvenire puteau fi numiți numeroșii membrii ai
conducerii PCR și statului, semialfabeți, majoritatea foști muncitori, cu doar
mărunte studii elementare, (dacă le aveau) precum Nicolae Ceaușescu și
„savanta”, repetentă în clasa a 5-a primară – n.n./, am gândit că este bine
să prezint o scrisoare pentru Prezidiul CC al PCR ca, în cazul când
constată că această căsătorie este incompatibilă cu prezența mea în
conducerea partidului și guvernului, să se hotărască eliberarea mea din
funcțiile ce le dețineam pe linie de partid și de stat.
Am fost nevoit să procedez astfel, tovarășe Ceaușescu, fiindcă nu mai
puteam suporta nedreptatea strigătoare la cer, fiindcă nici unul dintre
tovarășii mei vechi de luptă și de suferință nu au vrut în ruptul capului a
depune nici cel mai mic efort pentru a mă înțelege. /Nimic nou sub Soare:
lingăi, oportuniști, gonaci după ciolan au fost de totdeauna și sunt cu
grămada și astăzi, în conducerea oricărui Stat. Este în firea omenească să
fie așa. – n.n./.
Explozia de acuzații, aprecieri și calificative privind procedeul folosit de a
cere „demisia” mea te-au determinat să propui și să se aprobe
următoarele: a) Gh. Apostol să nu se mai prezinte la muncă la Consiliul de
Miniștri până când nu depune la conducerea partidului o autocritică scrisă
și până când nu se hotărăște asupra căsătoriei lui cu Adriana Codreanu și
b) tovarășul Ilie Verdeț să fie împuternicit a înlocui pe președintele
guvernului atunci când acesta lipsește – pentru rezolvarea la timp a
problemelor.
477

-
 Împotriva conștiinței mele de om și de comunist, am hotărât să-ți aduc la
cunoștință desfacerea căsătoriei mele și am cerut permisiunea de a începe
a lucra la Consiliul de Miniștri. Ai fost satisfăcut de această hotărâre și
acceptând-o, chiar fără a mai prezenta autocritica scrisă, m-ai împuternicit
să convoc într-o ședință specială membrii guvernului și să le aduc la
cunoștință hotărârea conducerii partidului că nu Gh. Apostol, ci Ilie Verdeț îl
va înlocui permanent pe președintele guvernului când acesta va lipsi.
Pentru această hotărâre „eroică”, care însemna distrugerea familiei mele,
am primit „calde” și „tovărășești” felicitări de la câțiva membri ai Prezidiului,
însă din partea părinților mei, a copiilor mei care se atașaseră de această
femee, din partea surorilor și fratelui meu, a multor prieteni, am primit o
categorică dezaprobare.
După o săptămână de chin, de viață din nou de unul singur, într-o totală
dezamăgire, m-am decis să fac un ultim apel la sentimentele tale omenești,
fiindcă numai de tine depindea atunci o decizie supremă. /Gh. Apostol a
scris o nouă scrisoare lui Ceaușescu în care îi cerea să nu aprobe divorțul
său. – n.n./. După citirea conținutului scrisorii, tu, pe propria ta răspundere,
mi-ai spus: bine Ghiță, sânt de acord cu menținerea căsătoriei tale.
Hotărârea ta unilaterală i-a nemulțumit peste măsură pe unii dintre membrii
Prezidiului Permanent, care doreau cu orice preț lichidarea mea ca om
politic. /Dar după trecerea unui timp, relațiile cu colegii săi din Prezidiul
Permanent păreau a se fi ameliorat, soția lui fiind invitată la anumite
dejunuri oficiale, festivități etc, dar Gh. Apostol se înșelase în privința că
apele s-au liniștit. – n.n./
Ce s-a întâmplat în noaptea premergătoare ultimei zile a lucrărilor
acestui congres sau în dimineața acestei zile, ar fi bine să se cunoască,
tovarășe Ceaușescu. Eu știu de la tovarășul Emil Bodnăraș că în acea
seară, vizitându-l la Spitalul „Elias” i-ai arătat componența noilor organe de
conducere, ce urmau să fie alese a doua zi și din care nu lipsea Gh.
Apostol. Lipsea numai Chivu Stoica. Tovarășul Emil Bodnăraș s-a străduit
să mă convingă că tu ai fost luat prin surprindere de către tovarășii care au
luat cuvântul și au contestat propunerea ca Gh. Apostol să candideze
pentru alegerea lui în noul CC al PCR. /Ceaușescu nu fusese luat prin
surprindere, deoarece el însuși, la congres, adusese lui Gh. Apostol cele
mai grave acuzații – n.n./
Se poate aprecia și concluziona că asupra unor tovarăși cu funcții mari
de răspundere în conducerea de partid și de stat mai persistă influența
metodelor și practicilor combătute și condamnate cum se cuvine în
Hotărârea CC al PCR din 26.IV.1968 cu privire la reabilitarea unor activiști
de partid.
În concluzie, socotesc că metodele și practicile la care s-a recurs pentru
a se „aprecia” activitatea desfășurată de mine timp de aproape 25 de ani în
conducerea partidului, guvernului și a mișcării sindicale din România, sânt
potrivnice prevederilor Statutului partidului, conținutului hotărârii CC al PCR
478

-
din aprilie 1968 și indicațiilor foarte prețioase enunțate de către tine la
adunarea cu activul de partid din Capitală. Acționând pentru înfăptuirea
hotărârilor Congresului al X-lea al PCR, încrezător în victoria deplină a
socialismului și comunismului în patria noastră, convins în domnia
umanismului socialist și a dreptății comuniste, am decis să scriu și să-ți
trimit această scrisoare.
Am credința că vei analiza în modul cel mai obiectiv și principial
conținutul scrisorii și că vei reflecta și asupra măsurilor politice și
organizatorice corespunzătoare, în vederea reparării greșelilor săvârșite
față de persoana mea.
Cu sincere salutări comuniste, /ss/ Gh. Apostol

DONCEA CONSTANTIN.
180)
Scurtă biografie
Născut la 26 Septembrie 1904 în com. Cocu, jud Argeș. Din 1917 până
în 1922 a fost uceniic la un atelier mecanic din Pitești. În 1922-1923 a
lucrat ca turnător la atelierul Brătășeanu din Craiova. Din 1923-1925 a
lucrat la ateliierul de turnătorie al fabricei de cherestea „Arif” din Craiova.
Din 1925-1927 a lucrat la depoul CFR Pitești.
În perioada 1922-1927 a muncit în Sindicatul Metalurgist. În 1927-1928
a făcut stagiul militar la Arsenalul Militar București. Aci a avut legătura cu
unii membri ai PCR. În timpul stagiului militar a fost arestat de Siguranța
București în legătură cu împrăștierea unor manifeste ale PCR și eliberat din
lipsă de dovezi.
Din 1929 până în 1933 a lucrat la Atelierele CFR Grivița. Aci a muncit în
sindicat și a contribuit la organizarea muncitorilor din ateliere. În 1931 a fost
atras în Partid. În toamna anului 1932 a fost ales Președinte al Sindicatului
CFR București, în care calitate a contribuit la organizarea luptelor dela
Grivița din 1933. În cursul anului 1932 a fost arestat de Siguranță de două
ori în legătură cu activitatea sa și eliberat din lipsă de dovezi. La 1 Ianuarie
1933 a fost arestat de Siguranța București (împreună cu 100 muncitori) la
un revelion organizat de sindicat și eliberat după 6 zile. În Ianuarie-
Februarie a fost în Comitetul de conducere și organizare a luptelor
muncitorilor ceferiști dela Grivița. În acelaș an a fost condamnat de
Consiliul de Război București, la muncă silnică pe viață. În 1934 la
rejudecarea procesului de către Consiliul de Război Craiova a fost
condamnat la 20 de ani muncă silnică. La 3 Ianuarie 1935 a evadat din
închisoare după directivele și cu ajutorul Partidului.
180)
F. CC al PCR – Colecția 53. – Dosar D.110

479

-
 Din toamna anului 1935 până în 1938 a urmat cursurile Universității
Leniniste din Moscova. În 1938 a plecat voluntar în Spania Republicană
unde a fost încadrat în Brigăzile Internaționale. În Februarie 1939 a trecut
frontiera franco-spaniolă cu voluntarii români din Brigăzile Internaționale și
a fost internat în lagărul St.Cyprien (Franța). În lagăr a făcut parte din
conducerea organizației de partid. În luna Aprilie 1939 a plecat în URSS.
În 1939-1940 a lucrat ca turnător la uzinele de vagoane din Moscova. În
acelaș timp a învățat meseria de șofer. Din Iunie 1941 până în toamna
anului 1942 a lucrat la Centrala de Radiodifuziune din URSS, unde a fost
vicepreședintele sindicatului. Dela sfârșitul anului 1942 până în Iunie 1943
a fost educator într-un lagăr de prizonieri români din URSS. Din Decembrie
1943 a fost partizan în Crimeia până la eliberarea acestei regiuni de către
Armata Sovietică.
La 19 August 1944 a venit în România ca partizan. După 23 August
1944 a muncit în cadrul FLP. După desființarea FLP a fost repartizat cu
munca de resp. al resortului țărănesc din Com. Jud. PCR Ilfov. În 1945 a
fost ales secretar al Comitetului Județean FND Ilfov. În acelaș an a fost
atras în Comitetul Regional PCR București și apoi în Biroul Comitetului
Regional.

Hotărârea Biroului Politic al CC al PMR privitor la devierile tov.

181)
Doncea Constantin
Biroul Politic al CC al PMR analizând activitatea tov. Constantin Doncea
la Primăria Municipiului București și în alte locuri și cercetând totodată
activitatea sa în perioada 1944-1948 a constatat că în ciuda ajutorului ce i
s-a dat, n-a făcut nici o sforțare pentru a lichida gravele sale greșeli și
devieri. În ședința în care s-a desbătut activitatea sa a participat și tov.
Doncea, căruia i s-a dat astfel posibilitatea de a lua atitudine față de critica
făcută de Biroul Politic. În urma desbaterilor, Biroul Politic a tras
următoarele concluzii:
1. Tov. Doncea Constantin a avut o serie de abateri serioase dela linia
politică a Partidului. S-a îndepărtat tot mai mult de clasa muncitoare din
rândurile căreia a ieșit, s-a izolat de Partid, a călcat disciplina de Partid, iar
printr-o lipsă sistematică de vigilență s-a înconjurat de elemente burgheze,
dușmănoase, atât din punct de vedere social, cât și politic clasei
muncitoare și Republicei Populare Române. Desvoltând colaborarea sa cu
aceste elemente, s-a îndepărtat tot mai mult de linia luptei de clasă, căzând
în mocirla unei colaborări neprincipiale cu elemente ale burgheziei.
Întreaga sa activitate politică din ultima vreme este străbătută de un spirit

181)
F. CC al PCR – Secția Cancelarie - Dosar 80/1948

480

-
de negare a rolului conducător al Partidului și de desconsiderare
individualistă mic-burgheză a organelor PMR.
2 Tov. C. Doncea în activitatea sa la Primăria Capitalei, precum și mai
înainte la Comitetul Județean Ilfov PND precum și ca deputat de Argeș, a
manifestat continuu tendința de izolare față de organele de Partid. În
relațiile sale cu ceilalți tovarăși, - îmbătat de orgoliu și ambiție – a călcat
regulile democrației interne de Partid, lovind în demnitatea oamenilor cu
care colabora și mergând până la acte de brutalitate incompatibile cu
morala Partidului, a clasei muncitoare. Respingea elementele tinere
capabile, ridicate din sânul clasei muncitoare, și se înconjura cu elemente
necinstite și dușmane, provenitre din rândul epuraților și deblocaților. Tov.
C. Doncea a exprimat atât ideologic cât și practic în repetate rânduri,
desconsiderarea sa față de clasa muncitoare și de elementele ridicate din
rândurile sale și prețuirea sa pentru clicile putrede ale burgheziei.
3. În timp ce Partidul nostru pornește dela teza leninistă-stalinistă că
numai prin industrializarea RPR, și anume prin construirea și desvoltarea
unei puternice industrii socialiste grele, siderurgice, metalurgice, petrolifere,
miniere se poate asigura construirea socialismului în țara noastră și
realizarea unei vieți îmbelșugate pentru toți cei ce muncesc, tov. Doncea în
mod anarhic, călcând linia Partidului, hotărârile Conferinței Partidului
Comunist din Octombrie 1945 și ale Congresului PMR din Februarie 1946
adoptase o linie personală, antipartinică, de a face cheltuieli de construcții
de fațadă, neutile perioadei actuale, menite să servească autopopularizării
sale. /Dacă vreun cetățean se bucura de popularitate, șeful statului sau
conducerea PCR, trebuia să-l elimine, deoarece se considera că, prin
hotărârile luate de acesta, îi pune în umbră pe ei - n.n./.
4. În aplicarea liniei Partidului în problemele economice, la începutul
activității sale ca Ajutor de Primar General al Capitalei, însărcinare primită
din partea CC al Partidului nostru, a urmat într-o oarecare măsură
îndrumările CC, reușind să aducă unele îmbunătățiri în ceeace privește
aprovizionarea Capitalei și efectuarea unor lucrări edilitare. În urmă însă, și
mai ales în ultimele luni, îndepărtându-se tot mai mult de linia Partidului și
neascultând de indicațiile conducerii Partidului, a trecut la activitate
dezordonată, fără plan real, investind sume mari în cheltuieli inutile în
această perioadă, fără a cere aprobarea forurilor superioare de Stat și fără
a ține seama de interesele populației muncitoare a Bucureștilor, în timp, și
a avea aprobarea că soluționarea problemei locuințelor formează o
preocupare permanentă a Partidului și Guvernului, tov. Doncea fără a cere
și avea aprobarea forurilor superioare, dărâma clădiri pentru a tăia
bulevarde, transforma terenuri agricole în șosele de acces la localuri de
lux. Astfel s-au cheltuit fonduri considerabile, neprevăzute în bugetul
Primăriei Municipiului București și procurate prin diferențele de preț dela
magazinele municipale, unde prețurile au fost menținute la un preț ridicat
chiar și după ce în celelalte sectoare comerciale de Stat și particulare
prețurile scădeau simțitor.
481

-
 5 Prin taxele introduse de Primărie călcând în mod grosolan
Dispozițiunile Partidului și Guvernului, ignorând sistematic legile țării care
aveau ca scop ușurarea aprovizionării Capitalei și îmbunătățirea schimbului
dintre sate și oraș, pentru a ieftini astfel viața, tov. Doncea a dus o politică
de monopolizare într-o formă capitalistă a aprovizionării Capitalei cu
produse alimentare, a determinat o scădere a cantității de produse agricole
aduse de țărani pe piețele Bucureștilor și o scumpire a acestora,
îngreunând aprovizionarea Capitalei și lovind astfel în primul rând în
populația muncitoare. În privința lucrărilor de „estetică” urbanistică care
necesitau cheltuieli enorme, tov. Doncea a practicat metoda punerii în fața
faptului împlinit atât a organelor superioare de Partid, cât și a forurilor
superioare de Stat. Atât în București, cât și în Argeș a căutat să prezintre
realizările edilitare ca opere ale sale peresonale, ascunzând în fața
Partidului și încercând să înlocuiască Partidul cu persoana sa,
autopopularizându-se cu ajutorul elementelor lingușitoare de care era
înconjurat și dând dovada unei totale lipse de modestie, uitând
completamente că modestia este o trăsătură caracteristică esențială a unui
comunist. /Tocmai invers, comuniștii întotdeauna s-au lăudat, exagerând în
modul cel mai grosolan unele mărunte realizări. Peste tot spuneau, de
exemplu, că de când ei au luat puterea, nivelul de trai al populației a
crescut progresiv, or realitatea era contrarie – n.n./.
6. Pornind dela o lipsă sistematică de vigilență în ceeace privește
selecționarea cadrelor și pierzând tot mai mult simțul de clasă, a alunecat
pe panta dușmănoasă Partidului, strângând în jurul său, atât în Argeș, cât
mai ales la Soc. Comercială a Municipiului București, elemente corupte,
provocatoare, legionari, elemente epurate, afaceriști etc, căzând tot mai
mult sub influența acestor elemente dușmane regimului nostru de
democrație populară.
7. Metodele folosite în activitatea sa la Primăria Municipiului București și
ca deputat de Argeș sunt caracterizate prin: Atitudine politicianistă
nedemnă de un membru de Partid, terorizarea unor activiști de Partid și
încercarea de a se substitui Comitetului Județean și organizației de Partid
din jud. Argeș; părăsirea oricărei munci colective și înlocuirea ei cu hotărâri
de unul singur; înlăturarea și apoi lichidarea în practică a Comisiei
Interimare care ar fi putut să-l ajute și să-l controleze în muncă; adoptarea
unei atitudini de stăpân față de subalterni; folosirea expresiilor triviale și a
brutalităților; respingerea oricărui control de stat sau popular.
8. Analizând toate aceste grave devieri ale tov Doncea dela linia și
morala Partidului, Biroul Politic al CC al PMR consideră că izvorul acestora
este în individualismul anarhic mic burghez de care este stăpânit. Ridicat
de valul luptelor muncitorești din 1931-33 la funcțiuni de conducere în
mișcarea muncitorească, supra-apreciind excesiv rolul său personal în
aceste lupte și subapreciind rolul Partidului, desconsiderând studiul teoriei
marxist-leniniste, îmbătat de popularizarea care s-a făcut în jurul numelui
său în legătură cu acțiunile din acea perioadă, orbit de orgoliu, infectat de
482

-
ambiție nemăsurată, de aroganță, a mers pe drumul primejdios și
falimentar al individualismului burghez, de a pune mai presus persoana sa
decât interesele clasei, ale Partidului și ale poporului.
Cu toată critica tovărășească a Biroului Politic al CC al Partidului, tov.
Doncea a încercat să nege și să acopere greșelile sale și numai în ultimul
moment și-a făcut o autocritică pe care Biroul Politic nu o consideră
suficientă și îndeajuns de profundă. Poziția antipartinică cât și situația
creată la Primărie cerând luarea și la Soc. Municipală a Capitalei de măsuri
imediate, Biroul Politic al CC al PMR hotărăște:
a) În baza art.45 din Statutul PMR care prevede că „neîndeplinirea
hotărârilor organelor superioare, călcarea Statutului sau a programului și
orice alte fapte care vin în contrazicere cu morala de Partid, vor fi
sancționate” să i se aplice tov. Doncea, sancțiunea „vot de blam cu
avertisment”.
b) Recomandă scoaterea imediată a tov. Constantin Doncea din funcția
de Ajutor de Primar General al Capitalei.
Biroul Politic al CC al PMR decide prelucrarea acestei hotărâri în toate
organizațiunile PMR, trăgându-se învățămintele necesare pentru
îmbunătățirea muncii de Partid.

483

-
 DE ACELAŞI AUTOR
I. POVESTIRI ÎN REVISTA „CUTEZĂTORI”
II.ROMANUL: NOAPTEA PĂSĂRILE NU ZBOARĂ - 1980
III.ROMANUL: VISE CIUDATE - 2005
vol. 1 = ALTER EGO
vol. 2 = HOŢII DE SPERANŢE SE PREGĂTESC
vol. 3 = DE ÎNDATĂ CE AI VĂZUT URECHILE LUPULUI SĂ TE AŞTEPŢI ŞI LA
COADA LUI. TEROARE LA TIŞOARA
vol. 4 = MESAJE SUBLIMINALE
IV.SINTEZĂ: DACIA PREISTORICĂ de NICOLAE DENSUŞIANU
V. COLECŢIA DEZVĂLUIRI: FAŢA NECUNOSCUTĂ A ISTORIEI ROMÂNIEI
(MEMORIA ISTORIEI):
1.STAREA ADMINISTRATIVA, SOCIALA SI DE SPIRIT A POPULAŢIEI. CRUCEA
ROŞIE. BISERICA; 238 p; ................................................................................ lei 22
2.ARMATA.VETERANII.SIGURANŢA.POLIŢIA.JANDARMERIA. 226 p .......... lei 22
3.ANARHISMUL.SOCIALISMUL.(ORIGINI.ACTIVITATE); 158 p .................... lei 15
4. PARTIDELE POLITICE. 222 p ...................................................................... lei 20
5.NAŢIONALISM–PATRIOTISM. MIŞCAREA STUDENŢEASCĂ 150 p; ......... lei 14
6. ACTIVITATEA AUSTRO-UNGARIEI FAŢĂ DE ROMÂNIA. MINORITARII
GERMANI. SAŞII. ŞVABII. ARMATA GERMANĂ ÎN ROMÂNIA. 140 p; ........... lei 13
7. ARDEALUL (1889-1940) – PĂMÂNT STRĂMOŞESC. POLITICA
UNGARIEI IREDENTISTE. 146 p; .................................................................... lei 14
8. ARDEALUL(1940-1948)PRIGOANA ROMÂNILOR 172 p ............................ lei 16
9. BASARABIA ŞI BUCOVINA (SCURT ISTORIC). 142 p; .............................. lei 14
10. CADRILATERUL. POLITICA BULGARIEI FAŢĂ DE ROMÂNIA.
OTOMANII. 216 p; ............................................................................................ lei 20
11. UN POPOR CARE SE STINGE: AROMÂNII. (MACEDO-ROMÂNII). POLITICA
GRECEASCĂ FAŢĂ DE ROMÂNIA (TIMEO DANAOS ET DONA FERENTES (MĂ
TEM DE GRECI CHIAR CÂND FAC DARURI) 150 p; ...................................... lei15
12. REGELE. 146 p; ........................................................................................... lei13
13.LEGIONARII. 130 p; ..................................................................................... lei 12
14. ANTONESCU. GUVERNAREA SA. 170 p; .................................................. lei 17
15. RUŞII. SOVIETELE. RUTENII. CIANGĂII. ALBANEZII.
ORGANIZAŢIA ARMEANĂ. ŢIGANII 144 p; ..................................................... lei 14
16. SITUAŢIA EVREILOR 216 p; ...................................................................... lei 22
17. CÂTEVA CUVINTE DESPRE MASONERIE 108 p; .................................... lei 10
VI. NICOLAE DENSUŞIANU – OMUL ŞI OPERA. DACIA PREISTORICĂ.
REVOLUŢIUNEA LUI HORIA ÎN TRANSILVANIA ŞI UNGARIA. 164 p; ............lei 15
VII. DOMNIA LUI CUZA VODĂ – de A.D.Xenopol (sinteză de
Mircea Vâlcu-Mehedinţi) ............................................................................................. lei 22
VIII. DISTRUGEREA ŞI CUCERIREA ROMÂNIEI FĂRĂ RĂZBOI;
4 volume, coperţi cartonate, carte format mare, 1710 p ................................ lei 175
IX. LEGENDELE STRĂMOȘILOR TRACILOR. ZEII ȘI EROII ..........................lei 15

484

-
 COPERTA 4
Fotografia mea în stânga sus, apoi următoarele citate:

„Nenorocirea mea și a voastră nu este că suntem cum suntem, ci

că nu facem aproape nimic să ieșim din starea asta”.
Pericle (acum 2500 de ani)
Dacă ar invia Pericle, același lucru ne-ar spune și nouă, românilor.

“Ţară de secături, ţară minoră, căzută ruşinos la examenul de

capacitate în faţa Europei> Aici ne-au adus politicienii ordinari, hoţii
improvizaţi astăzi în moralişti, miniştrii care s-au vândut o viaţă
întreagă, deputaţii contrabandişti> Nu ne prăbuşim nici de numărul
duşmanului, nici de armamentul lui, boala o avem în suflet, e o
epidemie înfricoşătoare de meningită morală.”
Octavian Goga, 1916

„Sunt epoci în viața indivizilor, ca și în a omenirii, care depășesc

orice închipuire. Logica gândirii nu poate să înțeleagă anumite
întorsături ale evenimentelor de-a-dreptul senzaționale, care tulbură
până în adânc orice ființă.”
485

-
 „Tragismul destinului pe care îl trăim toți nu ni-l putem închipui în
toată desfășurarea lui demonică. Ne sințim copleșiți de el în
întregime. Încercăm doar să găsim o linie de conduită în viață, nu
pentru a-l ocoli sau învinge, procedeu clasic la antici, ci numai pentru
a-i supraviețui, ca în plin ev mediu.”
Aurelian Sacerdoțeanu: „Nicolae Iorga”
în „Revista Arhivelor” IV, 2, 1941, f.1

486

-
Filename: Istoria Comunismului din România (tipo
SHIK 2)

Directory: C:\Users\Mircea\Documents

Template:
C:\Users\Mircea\AppData\Roaming\Micros
oft\Templates\Normal.dotm

Title:

Subject:

Author: Mircea

Keywords:

Comments:

Creation Date: 11.02.2014 20:07:00

Change Number: 137

Last Saved On: 14.02.2014 11:30:00

Last Saved By: Mircea

Total Editing Time: 367 Minutes

Last Printed On: 14.02.2014 11:35:00

As of Last Complete Printing

Number of Pages: 486

Number of Words: 227.937 (approx.)

Number of Characters: 1.322.039 (approx.)