•

ANALELE ŞTIINŢIFICE
ALE
UNIVERSITĂŢII „ALEXANDRU IOAN CUZA”
DIN IAŞI
(SERIE NOUĂ)

ISTORIE
TOM LXIV / 2018

NUMĂR SPECIAL / SPECIAL ISSUE

Marea Unire a românilor (1918) – Istorie şi actualitate

The Great Union of the Romanians (1918) – History and Actuality

Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi




Cuvânt înainte .............................................................................................................. 13

Alexandru Zub, Unitatea naţională: de la idee la act ................................................... 15
Paul E. Michelson, Teleological History and the Romanian Past: Just Say “No!” ..... 21
Valentin Naumescu, O sută de ani după. România în noua ordine europeană. De la
multilateralism la minilateralism?......................................................................... 43

I. Premisele Marii Unirii de la 1918

I.1. Diplomaţie, mişcare naţională şi propagandă înainte şi în vremea Primului
Război Mondial ................................................................................................... 53
Dumitru Vitcu, Diplomatul M. Kogălniceanu şi începutul întregirii naţionale:
Dobrogea (1878) ................................................................................................... 55
Gheorghe Negru, Etapele mişcării naţionale din Basarabia (1812-1918) ................... 65
Dinu Poştarencu, Rapoarte şi note despre infracţiunile comise de militarii ruşi pe
teritoriul României şi starea de spirit a armatei române (octombrie 1916-
începutul anului 1917) .......................................................................................... 77
Stefano Santoro, Romanian propaganda in Italy during WWI ..................................... 113
Daniel Cain, Reprezentanţa bulgară în România ocupată (1916-1918) ....................... 127
Anatol Petrencu, Probleme de relaţii externe ale Basarabiei, discutate în cadrul
şedinţelor Sfatului ţării (1917-1918) .................................................................... 135
Gheorghe Cojocaru, Guvernul bolşevic şi România la sfârşitul anului 1917 - începutul
anului 1918 ................................................................................................................. 141
Adrian-Bogdan Ceobanu, Ultimele zile de libertate, primele zile de închisoare:
diplomaţi şi consuli români în Rusia (1917-1918) ............................................... 149
Eugen Tudor Sclifos, Roger Sarret şi evenimentele din Basarabia anilor 1917-1918 171
Emanuel Plopeanu, Some considerations about United States press perceptions at the
beginning of 1918: Konrad Bercovici role in analyzing the Romania situation ...... 181
Emanuela Costantini, Markenc Lorenci, The troubles of war, the difficulties of peace.
Italy and Romania from 1917 to 1919 .................................................................. 191
Dorin-Demostene Iancu, Documente inedite despre ultimele zile ale ocupaţiei germane
în Bucureşti ................................................................................................................ 203

I.2. Biserică, şcoală, presă ........................................................................................... 209

Petronel Zahariuc, Muntele Athos şi Marea Unire ........................................................ 211
Teodor Candu, Congresul monahal din Basarabia şi problema naţională (1918) ....... 227
Ionel Moldovan, Contribuţia clericilor ortodocşi la unirea Basarabiei cu România ... 249
Maria Danilov, Două gramatici ale limbii române destinate şcolii basarabene în 1918 263
Daniel Niţă-Danielescu, Pimen Georgescu (1853-1934), the Metropolitan of War and
of the Great Union ..................................................................................................... 279
Ion Negrei, Constituirea şi activitatea Asociaţiei generale a studenţilor
moldoveni/români din Basarabia (1917-1918) ..................................................... 293
 Cuprins

Radu Tudorancea, Exilul în Moldova (1916-1918) din perspectiva unor noi surse
arhivistice. Arhiva Societăţii Naţionale de Cruce Roşie din România şi Arhivele
Naţionale ale Franţei (Paris- Pierrefitte sur Seine) ................................................. 313
Antonio D’Alessandri, The Romanian Question in Italy after the Treaty of Bucharest
(1918). Press and Propaganda .................................................................................. 327
Mircea-Cristian Ghenghea, Ion Mihalache in Bessarabia. Little Known Pages from the
Year 1918 ................................................................................................................... 333

II. Realizarea şi destinul Marii Uniri din 1918

II.1 Realizarea şi recunoaşterea internaţională a Marii Uniri .................................... 345
Cristina Gudin, Dificultăţi şi elemente favorizante în realizarea Unirii Basarabiei cu
România ................................................................................................................ 347
Ioana Mihaela Bonda, Oana Mihaela Tămaş, Anul 1918 în „însemnările unui pribeag
în ţara lui” – vicarul Iacob Popa .............................................................................. 357
Ana-Maria Stan, Universitarii clujeni şi Basarabia după 1918. Câteva consideraţii .. 371
Silvia Corlăteanu-Granciuc, Alexandru Averescu şi ratificarea de către Italia a
Tratatului Basarabiei de la Paris din 28 octombrie 1920 ........................................ 385
Mihai-Alexandru Piţigoi, O oportunitate ratată. Marea Britanie şi ratificarea
Tratatului de la Paris privind Basarabia .............................................................. 401
Bogdan-Alexandru Schipor, Marea Britanie şi aliaţii est-europeni ai Franţei la
sfârşitul Marelui Război ............................................................................................ 415

II.2. Urmările războiului .................................................................................................. 427

Oliver Jens Schmitt, România Mare, stat postimperial compozit ................................. 429
Nicolae Enciu, Renaşterea spirituală a Basarabiei interbelice .................................... 437
Carol Iancu, Problema emancipării evreilor români în contextul realizării Marii Uniri 469
Ionuţ Nistor, În căutarea banilor pierduţi. Urmele Marelui Război asupra Iaşului ..... 491
Cătălin Botoşineanu, Societatea „Ocrotirea Orfanilor din Război” şi rolul prinţesei
Olga Sturdza .......................................................................................................... 517
Petre Otu, Unificarea structurilor militare ale României întregite (1918-1924) .......... 539
Steluţa Chefani-Pătraşcu, Promisiuni de reformă agrară şi realitatea din judeţul
Teleorman la sfârşitul primului război mondial ................................................... 561
Marius Chelcu, Un memoriu al ieşenilor la sfârşitul Marelui Război. Îngrijorările şi
speranţele unui nou început .................................................................................. 571
Bogdan Popa, Book Trade in Romania after the Great Union: Understanding a
Literary Contest from 1925 ................................................................................... 591

II.3. Sărbători, istoriografie, presă, memorie ........................................................... 599

Hans-Christian Maner, Autobiografii ale naţiunii: cauze şi urmări ale Primului Război
Mondial în manuale româneşti şi germane de istorie ............................................... 601
Adrian Viţalaru, Între dispute politice şi recuperarea memoriei. Sărbătorirea unirii
Basarabiei în primul deceniu interbelic .................................................................... 611
Florin Müller, Distorsiuni ideologico-istoriografice ale participării României la
Primul Război Mondial în România anilor ’50 .................................................... 625
Francesco Guida, Marea Unire şi istoriografia românească în epoca „matură” a
regimului comunist ................................................................................................ 643
 Cuprins

Jean-Noël Grandhomme, Capitaine Conan. Un roman et un film français sur les

lendemains de la Grande Guerre en Roumanie .................................................... 651
Elena Varta, Tematica identitară şi cea a reîntregirii Basarabiei cu România în cadrul
emisiunilor postului de radio „Europa Liberă” (anii ’80 ai secolului XX). Studiu
de caz: Nicolae Lupan ............................................................................................... 675

Recenzii şi note bibliografice ........................................................................................ 691

Operaţiile şi istoricul Regimentului 9 Vânători în Răsboiul pentru întregirea
„Neamului Românesc” 1916-1919. Editor, studiu introductiv, ilustraţie şi anexe
de Ion I. Solcanu, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 2018, 691 p.; Ion I.
Solcanu, Un erou din Războiul de Întregire a României: Regimentul 9
Vânători, Iaşi, Editura Junimea, 2018, 381 p. (Petronel Zahariuc); Ion
Agrigoroaiei, Iaşii şi Unirea Basarabiei cu România (27 martie/9 aprilie
1918): studii, prefaţă Dumitru Vitcu şi Ion I. Solcanu, Iaşi, Editura Junimea,
2018, 240 p. (Cătălin Botoşineanu); Cătălin Botoşineanu, Ionuţ Nistor, Ion
Varta, Adrian-Bogdan Ceobanu, Adrian Viţalaru (coordonatori), 100 de ani de
la Unirea Basarabiei cu România. Album, Iaşi, Editura Universităţii
„Alexandru Ioan Cuza”, 2018, 102 p. (Marian-Ionuţ Hariuc); Basarabia în
presa anului 1918. Interviuri şi anchete, text ales şi stabilit, studiu introductiv,
note şi comentarii de Victor Durnea, Chişinău, Editura Ştiinţa, 2018, 262 p.
(Eugen Tudor Sclifos); Gavin Bowd, Un géographe français et la Roumanie:
Emmanuel de Martonne (1873-1955), Paris, L’Harmattan, 2012, 217 p.
(Marian-Ionuţ Hariuc); Marele Război şi Europa danubiano-pontică, coord.
Francesco Guida, versiunea în limba română îngrijită de Ana-Victoria Sima,
Monica Fekete, traducere de Monica Fekete, Mirona Bence-Muk, Delia Morar,
Cluj-Napoca, Academia Română, Centrul de Studii Transilvane, Presa
Universitară Clujeană, 2016, 234 p. (Florin Maga); Nicolae Enciu, În
componenţa României Întregite. Basarabia şi basarabenii de la Marea Unire la
notele ultimative sovietice, Bucureşti-Brăila, Editura Academiei Române–
Editura Istros, 2018, 543 p. (Eugen Tudor Sclifos).

Abrevieri ........................................................................................................................ 715

 Petronel ZAHARIUC*

Muntele Athos şi Marea Unire**

Subiectul acestei scurte comunicări nu este şi nu poate fi aducător de mari

surprize, nici naţionale, şi nici bisericeşti. În afară de rugăciunile înălţate pentru
conducătorii ţării, pentru ierarhi, pentru armată şi pentru întregul popor român,
călugării români athoniţi, fiind departe de ţară, nu s-au putut implica în alte moduri
în Marele Război, aşa cum au făcut-o călugării şi călugăriţele de la mănăstirile din
ţară. Cu toate acestea, Muntele Athos, în ansamblul lui, nu a lipsit din discuţiile
politicienilor români şi ale ierarhilor Bisericii Ortodoxe Române, atât în ceea ce
priveşte importanţa Sfântului Munte în trecutul şi în prezentul României, cât şi
privitor la statutul românilor, care nu era deloc de invidiat, şi la problemele din
sânul comunităţilor româneşti vieţuitoare în „grădina Maicii Domnului”. În anii
Primului Război Mondial, comunităţile călugăreşti româneşti din Sfântul Munte au
fost sfâşiate de lupte intestine şi de mari nevoi materiale. Cele dintâi, aveau o
istorie lungă printre românii athoniţi, iar cele din urmă, vechi şi ele, s-au acutizat în
vremea conflictului, pentru că subvenţiile acordate de statul român s-au trimis cu
dificultate la Sfântul Munte.
Marile şi gravele disensiuni din sânul comunităţilor româneşti athonite, mai
ales în cea mai mare dintre ele, cea de la Prodromul, au început doar după câţiva
ani de la sfinţirea bisericii mari a schitului, întâmplată în 20 mai 1866, având drept
principală cauză agresiva nemulţumire a obştii călugărilor greci de la Marea Lavră,
sprijinită de patriarhul Constantinopolului, faţă de legea secularizării averilor
mănăstireşti, adoptată de principele Alexandru Ioan Cuza şi de Guvernul Român.
Tabloul sumbru al acestor nesfârşite certuri, care au durat peste două decenii, se
poate recompune din scrierile celor implicaţi, justificative sau polemice, şi din
fondul bogat de documente athonite păstrat la Ministerul Afacerilor Externe şi la
Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii Publice, publicat, în cea mai mare parte, de
Adina Berciu-Drăghicescu şi Maria Petre1, precum şi de Mihail-Simion Săsăujan2.

*
Prof. univ. dr., Facultatea de Istorie, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, România;
zahariuc@uaic.ro.
**
Acest studiu face parte dintre rezultatele proiectului de cercetare UEFISCDI, PN-III-P4-ID-PCE-
2016-0557.
1
Schituri şi chilii româneşti la Muntele Athos. Documente (1852-1943), adunate şi selecţionate de
Adina Berciu-Drăghicescu şi Maria Petre, vol. I-II, Editura Universităţii din Bucureşti, 2008. Vezi şi

Analele Ştiinţifice ale Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, s.n., Istorie, LXIV (2018), p. 211-226.
212 Petronel Zahariuc

Călugării lavrioţi, pe pământul cărora se afla schitul românesc, cunoşteau foarte

bine politica şi stările de spirit din Moldova şi din Ţara Românească şi din
Principatele Unite, astfel încât să poată crea şi întreţine dihonia între călugării
români athoniţi. În Moldova, Marea Lavră avusese un metoc, mănăstirea Berzunţi,
şi participase la administrarea mănăstirii Trei Ierarhi, iar în Ţara Românească, cea
dintâi lavră athonită fusese şi cea dintâi printre administratorii mănăstirii
Cotroceni, iar în amândouă ţările, călugării greci veniseră în repetate rânduri cu
sfinte moaşte, în speranţa alungării lăcustelor şi a altor molime. Pe lângă
secularizarea averilor mănăstireşti şi diferendul cu Patriarhia constantinopolitană,
legat de autonomia Bisericii româneşti, călugării greci erau foarte sensibili la
atitudinea Moscovei faţă de români, chiar dacă înlăuntrul multor mănăstiri athonite
se ducea o aprigă luptă pentru întâietate între greci şi ruşi3. Apoi, pentru că Muntele
Athos se afla sub stăpânirea Imperiului otoman, într-o zonă, Macedonia, unde
macedo-românii erau foarte numeroşi, lavrioţii împărtăşeau temerile statului grec
faţă de influenţa călugărilor români asupra comunităţilor aromâneşti. Şi cum a
reuşit Marea Lavră să fărâmiţeze viaţa duhovnicească românească de la Athos?
Prin crearea unei rupturi, pe care s-au străduit s-o menţină şi s-o adâncească, între
moldovenii şi muntenii din soborul prodromit, privitoare la întâietate şi la
conducerea schitului. Orgoliul de ctitori al moldovenilor, pentru că există şi aşa
ceva, a fost întreţinut şi de mitropolitul Moldovei, Calinic Miclescu, care dovedise
şi cu alt nefericit prilej o nostalgie faţă de o nălucă, revenirea la starea politică a
Moldovei de dinainte de 1859.
Pe de altă parte, autorităţile româneşti, regele Carol I, mitropolitul primat şi
miniştrii cultelor şi instrucţiunii publice s-au străduit să aplaneze conflictul din
„chinoviul românesc”, prin continuarea plăţii subvenţiei pentru schitul Prodromul
şi înlesnirea administrării de către obştea athonită a celor două metoace din ţară,
schitul Icoana-Darvari din Bucureşti şi schitul Buciumi de lângă Iaşi, în condiţiile
în care patriarhul şi Marea Lavră au făcut tot ce le-a stat în putinţă pentru a crea
dificultăţi în administrarea metocului Prodromului din insula Thasos. Tulburările
din obştea românească cea mai numeroasă de la Muntele Athos nu au împiedicat
primenirea ei cu un număr însemnat de români ardeleni, care, către 1900,
reprezentau aproximativ 20%, din cei 120 de călugări. Nu numai aceşti
transilvăneni se aflau în Sfântul Munte, ci şi alţii, destul de mulţi, care trăiau la
chiliile şi colibele cumpărate, cu drept de moştenire, în Sfântul Munte, care, la fel,
către 1900, urcau către acelaşi procent, de 20%, din cei aproximativ 500 de
călugări români. Vocaţia monahală a românilor ortodocşi ardeleni s-a aflat la cote
foarte înalte pe tot întinsul secolului al XIX-lea, fiind atraşi nu numai de Muntele

Şcoli şi biserici româneşti din Peninsula Balcanică. Documente (1864-1948), editate de Adina
Berciu-Drăghicescu şi Maria Petre, vol. I-II, Editura Universităţii din Bucureşti, 2004-2006.
2
Mihail-Simion Săsăujan, Autonomia bisericească şi naţională a schitului chinovial Prodromu de la
Muntele Athos (1870-1890). Documente, Bucureşti, Editura Basilica, 2016.
3
Aurelio Palmieri, Republica monahicească din Muntele Athos, traducere de arhim. Iuliu Scriban, în
BOR, s. II, an. 43, nr. 5 (530) (1925), p. 298-303.
 Muntele Athos şi Marea Unire 213

Athos, ci şi de mănăstirile din ţară, unde, spre exemplu, la mănăstirile Neamţ şi

Secu, la mijlocul secolului al XIX-lea, treceau mult peste cifra de 200, din mia de
călugări vieţuitori aici4. De altfel, calea către Athos a fost învăţată de călugării
ardeleni, tocmai datorită traiului în obştea mănăstirilor Neamţ şi Secu, pentru că
monahii de aici au desţelenit această cale şi au bătătorit-o, începând cu ultimul sfert
al secolului al XVIII-lea. În mănăstirile Neamţ şi Secu, mai ales, a petrecut şi un
număr consistent de români din Bucovina, însă foarte puţini au coborât spre
Muntele Athos.
Harta prezenţei româneşti la Muntele Athos a cuprins un număr foarte
însemnat de români basarabeni, care au ajuns pe diferite căi la Muntele Athos. Nici
lor nu le-a fost străină calea nemţeană, pe care au folosit-o din plin. Ca o
constatare, şi atât, cei doi monahi nemţeni, de care se leagă începuturile mănăstirii
Noul Neamţ, ieromonahii Teofan Cristea şi Andronic, deşi nu erau basarabeni prin
naştere, unul fiind sucevean sau transilvănean şi celălalt ieşean, au fost hagii
încercaţi, fiecare ajungând o dată sau de două ori la Muntele Athos şi la Ierusalim 5.
O altă cale, des folosită, era amestecul printre călugării bulgari de la Zograf, care
au controlat mănăstirea Căpriana până la Marea Unire, sau printre călugării ruşi de
la Sfântul Pantelimon, care brăzdau Imperiul în căutare de „elemoisină” (pomană),
şi coborârea, împreună cu ei, la Muntele Athos, unde se răspândeau prin
mănăstirile, schiturile, chiliile, colibele şi peşterile Sfântului Munte. Alţii, dintre
cei mai însemnaţi călugări basarabeni din Athos, au plecat spre „Locurile din Jos”
cu de la sine putere, cumpărându-şi chilii sau intrând în obştea de la cel de-al doilea
schit românesc athonit, schitul Lacu. Probabil, cel mai însemnat călugăr basarabean
din această vreme a fost ieromonahul Teodosie Soroceanu, un veritabil liant al
comunităţii româneşti de la Muntele Athos, care a adunat lângă sine o mare parte
dintre călugării români, fie că erau basarabeni, moldoveni, munteni sau ardeleni,
trăitori în afara celor două schituri româneşti, Prodromul şi Lacu, formând
Comunitatea fraţilor români „Sfântul Ioan Teologul”, cu reşedinţa în chilia
Cucuvinu-Provata. Aici, Teodosie a ajuns de tânăr, la sfârşitul anilor ’60, împreună
cu trei unchi de-ai săi, care au cumpărat chilia, iar după moartea lor, tânărul monah
a moştenit-o6. Ieromonahul Teodosie Soroceanu (Suruceanu) a fost „sufletul”
Comunităţii monahilor români de la Muntele Athos7, întreţinând flacăra

4
Nestor Vornicescu, Relaţii bisericeşti-culturale între mănăstirea Neamţ şi Transilvania, din cele mai
vechi timpuri până în preajma anului 1918, în MMS, an. XLIV (1968), nr. 11-12, p. 685-701; Paul
Mihail, Obştea mănăstirilor Neamţ şi Secu în anul 1837, în Românii şi reînnoirea isihastă. Studii
închinate Cuviosului Paisie de la Neamţ la bicentenarul săvârşirii sale, 15 noiembrie 1994, publicate
cu binecuvântarea I.P.S. Daniel Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, sub îngrijirea lui Virgil Cândea,
Iaşi, Editura Trintas, 1997, p. 149-197.
5
Petronel Zahariuc, Sur le hiéromoine Andronic des monastères de Neamţ et de Secu et sur son
voyage au Mont Athos (1858-1859), în AŞUI, s.n., istorie, t. LXII (2016), p. 151-197.
6
Schituri şi chilii româneşti la Muntele Athos. Documente (1852-1943), I, p. 346-347, nr. 83.
7
Vezi, spre exemplu, cărticica: Epistolă frăţească către monahii români ce locuiesc în Sfântul Munte
Athos, de smeritul între ieromonahi Theodosie Suruceanu şi fraţii săi de la Ion Theologu din Provata,
214 Petronel Zahariuc

românismului printre ei, mai ales că o parte dintre călugării basarabeni erau atraşi,
pe diferite căi, de asociaţiile ruseşti din Sfântul Munte 8. Ieromonahului Teodosie i
se datorează şi procurarea unor fotografii după steagul lui Ştefan cel Mare, aflat la
mănăstirea Zograf, care au avut „mare valoare la serbarea din 1904”, şi pentru care
a fost decorat de regele Carol I cu ordinul „Coroana României” în grad de cavaler 9.
După câştigarea independenţei de stat şi după proclamarea regatului,
România a început să fie din ce în ce mai puternică în Balcani, iar Muntele Athos,
ca nod al multor întâlniri şi interese bisericeşti, culturale şi etnice, nu putea fi ocolit
de autorităţile laice şi eclesiastice ale regatului român, mai ales că Rusia nu
obţinuse la Congresul de la Berlin, preeminenţa asupra Sfântului Munte, unde
articolul 62 al tratatului prevedea: „călugării Sfântului Munte din orice ţară ar fi ei
şi de orice origine, păstrează drepturile lor de avere şi se bucură fără nici o excepţie
de deplină egalitate, de toate drepturile şi privilegiile”10. Treptat, au început să se
audă din ce în ce mai multe voci, cu autoritate politică şi bisericească, care au
început să caute o modalitate prin care românii să obţină o mănăstire la Muntele
Athos, fie prin ridicarea la acest statut a schitului Prodromul, pacificat după 1900,
prin înscăunarea în stăreţie a ieromonahului prahovean Antipa Dinescu, fie prin
cedarea sau cumpărarea mănăstirii Cutlumuş, vechea lavră a Ţării Româneşti, sau a
mănăstirii Caracalu11, care ajunsese în mare sărăcie. Aşteptările şi ambiţiile
româneşti privitoare la Muntele Athos au crescut în intensitate în vremea
războaielor balcanice, când pe lista posibilelor „cumpărături” s-a adăugat şi
mănăstirea Zograf, vechea lavră moldovenească, în urma înfrângerii Bulgariei în
cel de-al doilea război balcanic. La conferinţa de la Londra, Muntele Athos a fost
subiect de discuţie, hotărându-se, încă de la început, ca Sfântul Munte să fie
„autonom, independent şi neutru, sub garanţia tuturor puterilor ortodoxe” 12, însă, în
urma intervenţiei reprezentantului Imperiului austro-ungar, contele Mensdorff, care
a cerut ca şi Austro-Ungaria să facă parte dintre garanţi, în virtutea faptului că avea
o mulţime de supuşi ortodocşi, în tratatul final Muntele Athos nu a mai fost
menţionat. Totuşi, ministrul român la Londra, Nicolae Mişu, a discutat această
chestiune cu ambasadorul rus, contele Berckendorf, care a promis sprijin României
pentru creşterea influenţei şi a drepturilor româneşti în Sfântul Munte. În urma
discuţiilor de la Londra, Nicolae Mişu a sesizat că această sensibilă problemă va
putea avea o soluţionare fericită doar prin discuţii cu Grecia, care dispunea de
pârghii la Patriarhul ecumenic şi la superiorii mănăstirilor athonite. Astfel, el a
arătat Ministrului de Externe, Take Ionescu, că „grija noastră de căpetenie trebuie
să fie aceea de a obţine cel puţin un vot la adunarea de la Careia, fie prin

Bucureşti, 1902, 24 p. 9 (cu caractere chirilice). „Epistola” a fost scrisă, la 14 octombrie 1896, de
ieromonahul Theodosie Suruceanu, stareţul chiliei Sf. Ioan Theologul, de la Cucuvino-Provata.
8
Şcoli şi biserici româneşti din Peninsula Balcanică, II, p. 124-125, nr. 3.
9
Ibidem, I, p. 264-272, nr. 88.
10
Schituri şi chilii româneşti la Muntele Athos. Documente (1852-1943), I, p. 550, nr. 173.
11
Şcoli şi biserici româneşti din Peninsula Balcanică, II, p. 131-132, nr. 6.
12
Ibidem, I, p. 275, nr. 92.
 Muntele Athos şi Marea Unire 215

cumpărarea drepturilor autonome ale unei mănăstiri părăsite sau prin recunoaşterea
schiturilor noastre, ca mănăstiri independente, ceea ca fi mai greu”13.
La fel ca la Londra, nici în tratatul de la Bucureşti, din vara anului 1913,
Muntele Athos nu a fost pomenit, însă tacit, prin stabilirea graniţei de nord a
Greciei, Sfântul Munte a intrat sub controlul Atenei. În capitala României, undeva,
destul de aproape de agenda principala a diplomaţilor, s-a aflat şi chestiunea
Muntelui Athos, însă în urma câştigării Cadrilaterului de la bulgari şi a
promisiunilor greceşti de a acorda drepturi culturale şi eclesiastice pentru
comunităţile aromâneşti din Macedonia, problema românilor trăitori la Sfântul
Munte şi a locului României în Ortodoxie a fost doar murmurată. După tratatul de
la Bucureşti, când diplomaţii români culegeau laurii sau oblojeau rănile, în urma
trasării noilor graniţe în Balcani, şi Sfântul Munte a ieşit puţin din umbră. Astfel, în
turneul diplomatic efectuat de Take Ionescu în octombrie-noiembrie 1913,
ministrul de externe român s-a întâlnit cu primul ministru grec Elefterios
Venizelos, iar acesta, interesat de păstrarea bunăvoinţei româneşti, i-a propus să
cumpere una dintre cele 17 mănăstiri greceşti din Muntele Athos, argumentând:
„astfel, România, în loc de un schit, va avea o mănăstire şi un glas în adunarea
Sfântului Munte, indiferent de orice modificare s-ar face organizării <acestuia>”14.
Venizelos a dat asigurări că Guvernul Grec se va angaja în tratative şi a cerut
românilor să păstreze o deosebită discreţie, pentru a nu se ajunge la o serie de
dificultăţi pe care le-ar fi putut crea Rusia15. Take Ionescu a trimis primului său
ministru, Titu Maiorescu, un raport despre această problemă, iar acesta a decis ca
Nicolae Filodor16, ministrul român la Atena, „să stăruie îndată pe lângă Elefterios
Venizelos pentru cumpărarea uneia dintre mănăstirile din Athos, ajungând şi la
fixarea preţului”17. Decizia primului ministru se întemeia şi pe repetatele cereri ale
sinodului Bisericii Ortodoxe Române, care văzând bunele raporturi româno-
greceşti, simţea că doar acum s-ar putea îmbunătăţi starea călugărilor români din
Athos, iar „pentru ca în raport cu bisericile altor naţiuni ortodoxe proprietare acolo,
nici noi românii să nu rămânem mai prejos, ci să revendicăm sau să răscumpărăm
toate istoricile noastre drepturi asupra câtorva mănăstiri mai, întemeiate şi
înzestrate cu moşii şi odoare preţioase, printre care se aflau icoana şi steagul
Sfântului Gheorghe dăruite de Ştefan cel Mare”18.

13
Ibidem, p. 276. Pentru activitatea diplomatică a lui Nicolae Mişu, vezi Daniel Cain, Un trimis al
Majestăţii Sale: Nicolae Mişu, Bucureşti, 2007, 184 p.
14
Gheorghe Zbuchea, România şi războaiele balcanice 1912-1913. Pagini de istorie sud-est
europeană, Bucureşti, Editura Albatros, 1999, p. 399.
15
Ibidem.
16
Florin Şinca, Epopeea aducerii din Athos a unui steag al lui Ştefan cel Mare, în ziarul „Lumina”,
miercuri, 11 februarie 2011, Bucureşti (http://ziarullumina.ro/epopeea-aducerii-din-athos-a-unui-
steag-al-lui-tefan-cel-mare-15591.html).
17
Gheorghe Zbuchea, op. cit., p. 439, nota 100.
18
Şcoli şi biserici româneşti din Peninsula Balcanică, I, p. 276-278, nr. 93; Schituri şi chilii
româneşti la Muntele Athos, II, p. 562, nr. 178 (7 septembrie 1913).
216 Petronel Zahariuc

Iar decizia Sinodului Bisericii Ortodoxe Române se întemeia şi ea pe

lucrări de istorie a legăturilor românilor cu Muntele Athos, cum era studiul
fundamental datorat lui N. Iorga, scris chiar în toiul războaielor balcanice, şi care
se încheia cu următoarea constatare: „Răzimat pe străvechi drepturi [...], statul
român va şti să asigure, în noua stare de lucruri, ce va rezulta din plebiscitul
anexării la Grecia, care întâmpină încă rezistenţă din partea ruşilor mai mulţi la
număr, paşnica dezvoltare naţională a lăcaşurilor de închinare, pe care ai noştri ca
naţie şi le-au cucerit la Sfântul Munte, după ce voievozii Moldovei şi Ţării
Româneşti fuseseră veacuri întregi înnoitorii şi ocrotitorii mai tuturor mănăstirilor,
ca urmaşi fireşti şi îndreptăţiţi ai mpăraţilor bizantini şi ai ţarilor sârbi, emulii
acestora”19. Pe lângă acest studiu, sinodul şi mitropolitul primat au citit istorii şi
rapoarte mai scurte întocmite de Antipa Dinescu20, superiorul schitului Prodromul,
care la rândul lui a folosit o parte din informaţia adunată de ieromonahul Irinarh
Şişman, într-o lucrare în mai multe volume, rămasă până astăzi în manuscris 21. În
aceşti ani, nu numai de istorie s-au preocupat autorităţile civile şi eclesiastice
româneşti, ci şi de refacerea bisericii schitului Prodromul grav avariat în urma
marelui cutremur din octombrie 190522.
O dată cu izbucnirea Primului Război Mondial au izbucnit şi noi diferende
între monahii români din Muntele Athos, mai cu seamă între cei de la schitul
Prodromul, care au culminat cu izgonirea egumenului, arhimandritul Antipa
Dinescu. De aceste reînnoite tulburări nu erau străini nici grecii de la Marea Lavră,
nici ruşii din întregul Munte Athos. Astfel, o parte dintre călugării români, de la
Prodromul sau de la alte aşezăminte româneşti, s-au întors în ţară, găsind adăpost
în mănăstirile de aici, dintre care unele erau metoace ale Sfântului Munte (spre
exemplu, schitul Buciumi, de lângă Iaşi) sau intrând în „Crucea Roşie”, pentru a
ajuta, astfel, Armata Română. Arhimandritul Antipa Dinescu şi-a găsit odihna,
pentru o vreme, la mănăstirea Căldăruşani, după care s-a întors în Sfântul Munte,
stabilindu-se într-un schit de pe moşia mănăstirii Stavronichita, iar ieromonahul
Teodosie Soroceanu, pe care l-am amintit mai sus, s-a aşezat în ţară, la schitul
Vlădiceni, situat în apropierea schitului Buciumi, unde era unul dintre ctitorii mai
noi, trimiţându-şi ucenicii să servească în „Crucea Roşie”. Din nefericire, monahul
athonit a murit la Iaşi, în 1918, într-o explozie a unui depozit de muniţii, aflat în
vecinătatea schitului23.

19
N. Iorga, Muntele Athos în legătură cu ţările noastre, în AARMSI, t. XXXVI (1913), p. 505.
20
Şcoli şi biserici româneşti din Peninsula Balcanică, I, p. 195-202, nr. 56.
21
Arhim. Veniamim Milce, Manuscrisele româneşti de la Prodromul (Muntele Athos), Sfânta
Mănăstire Bistriţa, Eparhia Râmnicului, 1999, p. 86-88; Mihai Săsăujan, Un manuscris inedit despre
întemeierea şi organizarea schitului românesc Prodromul de la Muntele Athos, în Biserică, naţiune şi
putere de stat (secolele XVIII-XX). Contribuţii documentare la istoria Bisericii Ortodoxe Române,
Bucureşti, 2013, p. 157-166.
22
Şcoli şi biserici româneşti din Peninsula Balcanică, I, p. 205-207, nr. 59, 215-216, nr. 66.
23
Monah Theodosie Bonteanu, Istorisirea unei călătorii în Muntele Athos, Tipografia Mănăstirii
Neamţ, 1930, p. 51.
 Muntele Athos şi Marea Unire 217

Pe acest fundal, al anonimizării vieţuirii româneşti în Sfântul Munte, au

reapărut cu tărie două probleme: ridicarea unuia dintre schiturile româneşti,
Prodromul sau Lacu, sau chiar a amândurora, la rangul de mănăstire, prin
cumpărarea pământului pe care se aflau de la mănăstirile greceşti, şi redobândirea,
în beneficiul statului român, a unora dintre preţioasele odoare româneşti păstrate în
Sfântul Munte, mai cu seamă a steagului lui Ştefan cel Mare, aflat la mănăstirea
Zograf24.
Prima chestiune a rămas nerezolvată, în ciuda strădaniilor oficialităţilor
româneşti din Grecia25, în vreme ce, a doua chestiune, despre care s-a tot vorbit,
încă dinainte de războaiele balcanice, s-a rezolvat, cu sprijinul armatelor aliate de
pe frontul de la Salonic26. Comandatul frontului, generalul Maurice Sarrail, în urma
rugăminţilor adresate de consulul român de la Salonic, G. C. Ionescu, şi de
ministrul român de la Atena, N. Filodor, i-a autorizat pe ofiţerii din subordinea sa
să ia de la mănăstirea bulgărească Zograf steagul lui Ştefan cel Mare. Misiunea a
fost îndeplinită de căpitanul francez Gilbert Gidel, în viaţa civilă profesor
universitar de drept internaţional public27, şi de sublocotenentul Ditch28, comandat
al detaşamentului rus, dislocat în Muntele Athos. Cum s-au derulat lucrurile în
mănăstire nu ştim, însă cei doi ofiţeri, în urma intervenţiilor insistente ale celor doi
diplomaţi români din Grecia pe lângă Preşedintele Consiliului de Miniştri şi
Ministru al Afacerilor Externe, Ionel I. C. Brătianiu, au fost decoraţi cu ordinul
„Coroana României”, în grad de comandor, pentru căpitanul francez Gilbert Gidel,

24
Pentru acest steag, vezi Petre Ş. Năsturel, Petre Ş. Năsturel, Le Mont Athos et les Roumains.
Recherches sur leur rélations du milieu du XIVe siècle à 1654, Roma, Pont. Institutum Orientalium,
(„Orientalia Christiana Analecta”, 227), 1986, p. 192; idem, Mélanges roumano-athonites, I, în AIIX,
XXVII (1990), cap. IV, La bannière d’Etienne le Grand (1500), p. 13-15; Ştefan S. Gorovei, Maria
Magdalena Székely, Princeps omni laude maior. O istorie a lui Ştefan cel Mare, Sfânta Mănăstire
Putna, Suceava, Editura „Muşatinii”, 2005, p. 365-367.
25
La „dosarul” acestei eterne probleme, rămasă până astăzi nerezolvată, se pot adăuga câteva date
desprinse din corespondenţa diplomatică a consulului român de la Salonic, păstrată în Colecţia Saint-
Georges de la Biblioteca Naţională a României. Această colecţie a fost descoperită de cercetătorul
Bogdan-Adrian Ceobanu, care mi-a semnalat câteva documente privitoare la chestiunea românească
din Sfântul Munte. Mulţumindu-i şi pe această cale pentru gestul colegial, am ales din câteva scrisori
fragmentele privitoare la Muntele Athos, pe care le-am anexat acestui articol.
26
Despre importanţa frontului aliat de la Salonic pentru români, vezi, spre exemplu, V. Vesa, Le front
de Salonique et l’entrée de la Roumanie dans la Première Guerre Mondiale, în RRH, t. XIII (1973),
nr. 2, p. 252-277.
27
Vezi Georges Scelle, In memoriam: le Professeur Gilbert Gidel, în „Annuaire Français de Droit
International”, vol. 4, 1958, p. 1-4.
28
Aşa este ortografiat numele rusesc al sublocotenentului. Ofiţerul rus s-a implicat şi în apărarea
călugărilor români din Muntele Athos, aşa cum arată consulul G. C. Ionescu într-o scrisoare trimisă
Ministerului de Externe: „Je mentionne encore que lieutenant Ditch, qui reste au Mont Athos,
continuera à s’occuper des affaires de nos couvents, les défendant contre l’administration des moines
grecs, qui leur faissaient beaucoup des difficultés” (AMAE, Problema 71/917 <România>, f. 10 r.).
Mai mult, trupele ruseşti s-au amestecat şi în treburile interne ale schitului Prodromul, „exilându-i
într-o insulă din arhipelag”, pe monahii „tulburători”, care îl prigoneau pe arhimandritul Antipa
Dinescu (Şcoli şi biserici româneşti din Peninsula Balcanică, I, p. 322-323, nr. 2) şi care nu-l
primiseră în schit pe consulul de la Salonic, G. C. Ionescu, venit să pacifice obştea.
218 Petronel Zahariuc

şi în grad de ofieţer, pentru sublocotenentul rus, Ditch29. Steagul lui Ştefan cel
Mare a fost luat din mănăstirea Zograf, în martie 1917, şi încredinţat consulului
G. C. Ionescu, care l-a trimis, cu o navă de război franceză, la Ambasada română
din Paris, de unde a ajuns la Bucureşti, la sfârşitul anului 191930, fiind depus la
Muzeul Militar Naţional, rămânând aici pentru totdeauna. La mănăstirea Zograf a
rămas un alt „steag” sau „prapur” bisericesc, socotit a fi tot al lui Ştefan cel Mare 31,
care constituie astăzi un important loc de pelerinaj pentru adepţii doctrinei
„moldoveniste” şi antiromâneşti de la Chişinău. Cu puţină vreme în urmă, în 2017,
unul dintre aceştia, şi încă unul dintre cei mai nefaşti, a poruncit să se facă un
dispozitiv mobil, de sticlă şi inox, pentru păstrarea acestui steag. Dispozitivul
funcţionează cu mare dificultate, astfel că ne putem gândi că Sfântul Gheorghe nu
este de acord cu planurile fantasmagorice ale aceluia care l-a „închis” în cutia de
sticlă şi oţel!
După încheierea Primului Război Mondial, problemele comunităţii
româneşti de la Muntele Athos nu s-au sfârşit, ci dimpotrivă au crescut în
intensitate, ducând chiar la grave disensiuni cu statul român şi cu Patriarhia
Română32. Totodată, numărul călugărilor români a scăzut mult, ajungând în 1920,
la jumătate faţă de perioadă premergătoare Războiului33, rămânând, apoi, relativ
constant pe parcursul perioadei interbelice34, dar prăbuşindu-se în deceniile care au

29
Ambasadorul de la Atena, N. Filodor, a propus Guvernului Român să-i fie acordată o decoraţie şi
generalului Sarrail („je crois compredre que le général Sarrail serait sensible à une décoration
roumaine pour lui”; AMAE, Problema 71/917 <România>, f. 8 r.; v. şi f. 9 r. – v.), însă nu ştiu dacă
propunerea s-a materializat.
30
O parte dintre documentele rămase în urma acestei misiuni au fost cuprinse într-un dosar, păstrat în
Arhiva Ministerului Afacerilor Externe de la Bucureşti, unde a fost descoperit de profesorul Lucian
Leuştean, care avut bunăvoinţa de a mi-l încredinţa spre cercetare, drept pentru care îi mulţumesc şi
pe această cale. Din acest dosar am ales pentru publicare două documente, pe care le-am socotit mai
interesante. Dosarul a fost folosit şi de istoricul Florin Şinca (op. cit.).
31
Repertoriul obiectelor şi monumentelor de artă din timpul lui Ştefan cel Mare, Bucureşti, 1958,
p. 332-333, nr. 115; Virgil Cândea, Mărturii româneşti peste hotare. Creaţii româneşti şi izvoare
despre români în colecţii din străinătate, serie nouă, II, Bucureşti, 2011, p. 640-641, nr. 2491.
Discuţia pentru o eventuală origine rusească a acestui steag sau prapur, la I. Bogdan, Două steaguri
ale lui Ştefan cel Mare din Muntele Athos, în AARPAD, s. II, t. XXIV (1901-1902), p. 92-95. Pentru
distincţia dintre steag şi prapur, vezi Radu R. Rosetti, Steaguri, prapure (polemici), în AARMSI, s. III,
t. XX (1939), p. 367-373.
32
Una dintre marile probleme a fost îndreptarea calendarului, pe care o parte dintre călugării români
de la Muntele Athos nu au vrut să o înţeleagă şi să o primească (Monah Theodosie Bonteanu, Noul
calendar în Sfântul Munte, în op. cit., p. 63-70).
33
A<rhimandrit> V<isarion> P<uiu>, Monahii români din Sfântul Munte Athos în anul 1920, în
RSIAB, vol. XII, 1920, p. 45-47 (276 de călugări români).
34
D. Veştemean, Situaţia monahilor români din Sf. Munte Athos, în „Revista Teologică”, an. XXX,
nr. 1-2, p. 31-41 („sunt în Sf. Munte Athos 72 lăcaşuri româneşti cu 52 de biserici. În lăcaşurile
româneşti sunt 210 monahi. Prin diferite mănăstiri, schituri şi alte locuri 52 monahi”). Alţi cercetători
ai Sfântului Munte vorbesc, însă, despre un număr mai mare de monahi români: Monah Theodosie
Bonteanu, op. cit., p. 84 („totalul tuturor ar fi cam 500 de călugări români, aflători în Sf. Munte
Athos”); Aurel Cosma junior, Republica Muntelui Athos. Însemnări de călătorie, Timişoara, 1935,
p. 69 („la această vreme erau aproximativ 500 de călugări români”).
 Muntele Athos şi Marea Unire 219

urmat celui de-Al Doilea Război Mondial35. După 1918, România a încercat, atât
pe cale diplomatică, prin discuţii cu Grecia, cât şi pe cale bisericească, prin discuţii
cu Patriahia de la Constantinopol, să găsească o soluţie pentru veşnica problemă:
ridicarea unuia dintre aşezămintele româneşti la rangul de mănăstire sau
cumpărarea uneia dintre cele douăzeci de mănăstiri athonite36, urmată de trecerea
acesteia pe seama Ortodoxiei româneşti.
Mă opresc aici cu depănarea acestor aspecte din viaţa comunităţii
româneşti de la Muntele Athos şi a legăturilor ei cu statul român, în vremea de
dinainte şi de după Primul Război Mondial, care au avut în centru „dosarul”
aducerii în ţară a steagului lui Ştefan cel Mare, precum şi discuţiile, neîncheiate
nici astăzi, dintre România şi oficialităţile greceşti, civile şi eclesiastice, pentru
dobândirea la Muntele Athos a unei mănăstiri, fie prin cumpărarea unui aşezământ
mai vechi, fie prin ridicarea la rangul de mănăstire a unuia dintre schiturile
româneşti, Prodromul sau Lacu. Cea mai importantă „contribuţie” a Sfântului
Munte la efortul de război al României în Primul Război Mondial, involuntară, ce-i
drept, a fost trecerea steagului lui Ştefan cel Mare din patrimoniul mănăstirii
Zograf în proprietatea României, făcându-se, astfel, o simbolică trecere de la cea
mai glorioasă vreme din istoria Moldovei, domnia lui Ştefan cel Mare, la cel mai
important moment din istoria tuturor românilor – Mare Unire.

ANEXE

1. Consulatul General Regal al României, no. 415

Anexe: 3
Salonic, 12 aprilie 1917
Domnule Preşedinte al Consiliului
După cum am avut onoare a informa pe Excelenţa Voastră, cu telegrama no.
361/24 martie a. c., generalul Sarrail, comandantul-şef al armatelor „aliate” la Salonic, în
urma intervenirilor stăruitoare ce am pus pe lângă domnia sa, autorizat fiind de Legaţiunea
Regală din Atena, prin telegrama no. 88/a. c., a binevoit să dispună ca să se ridice din
mănăstirea bulgară „Zugrafu” (Muntele Athos) steagul marelui domn al Moldovei Ştefan
cel Mare şi a se încredinţa acestui Consulat general, pentru a se remite Guvernului Român.
Aci, anexat, am onoare a înainta Excelenţei Voastre, în copie, scrisoarea ce am
primit din partea generalului Sarrail cu această ocaziune.
Steagul lui Ştefan cel Mare, a cărui fotografie o anexez la raportul de faţă, este un
fel de icoană, în lungime de 1 m şi 17 cm. şi o lăţime de 0 m şi 92, şi reprezintă pe Sfântul
Gheorghe din Capadocia, stând liniştit pe un scaun (un tron), ţinând cu ambele mâini un
paloş (mâna dreaptă pe mâner şi cea stângă pe vârful lui), iar picioarele rezemate pe
spinarea unui balaur întraripat şi cu trei capete.

35
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Pelerinaj la Muntele Athos, ed. a IV-a, Bucureşti, Editura Mănăstirea
Sihăstria, 2005, p. 83.
36
Pe lângă numele de mănăstiri, vehiculate până la 1914 (Cutlumuş, Zograf, Caracalu, Simonopetra),
după 1918, în condiţiile prăbuşirii Imperiului rus, s-a vorbit chiar de posibilitatea de a cumpăra
mănăstirea Sf. Pantelimon (Rusikon); Şcoli şi biserici româneşti din Peninsula Balcanică, II, p. 151-152,
nr. 21.
220 Petronel Zahariuc

Doi îngeri ţin cu mâna dreaptă o coroană deasupra capului Sfântului, iar în mâna
stângă, unul ţine un paloş, şi celalalt o coroană în formă de inimă.
Toată lucrarea este executată în fir de argint – pe alocurea pare aurit – cu multă artă,
şi numai feţele şi mâinile Sfântului Gheorghie şi ale îngerilor sunt brodate cu mătase albă.
Broderia a fost lucrată pe mătase roşie care, din cauza timpului rupându-se şi
căzând în mare parte, a fost înlocuită acum 7-8 ani de călugării mănăstirii prin catifea
roşiatică (grenat) de un gust ordinar. Ici, colea, se văd pe lângă broderie, bucăţi mici din
mătasea roşie, care a existat la început peste tot. Cred că o restaurare a acestei părţi ar fi
absolut necesară.
În jurul steagului este o inscripţie în limba slavonă, brodată tot cu sârmă de argint
sau aur pe aceeaşi mătase roşie care se păstrează şi acum – nefiind înlocuită prin catifea / şi
prin care se dovedeşte că acest steag a fost în adevăr al lui Ştefan cel Mare (subl. în orig.).
Conţinutul inscripţiei este o rugăciune, pe care Marele Ştefan o adresează Sfântului
Gheorghe ca să-l „păzească nevătămat”. Nu se pomeneşte însă că steagul ar fi fost dăruit
mănăstirii de Ştefan cel Mare, după cum se constată de obicei prin inscripţiile găsite pe alte
daruri făcute mănăstirei Putna şi altora din Bucovina.
Anexez fotografia inscripţiei şi traducerea ei în limba română, copiată separat,
cuvânt cu cuvânt, de domnul T. Capidan, doctor în litere, directorul Şcoalei noastre
Comerciale din localitate.
După cum se constată din fotografie, întreagă broderia steagului s-a păstrat foarte
bine. Corona ţinută de îngeri deasupra capului Sfântului Gheorghe este ornată cu pietre de
culoare albă, roşie şi verzuie, în număr de 16, din care 9 în rândul de sus şi 7 în cel de jos;
parte dintre ele s-au dezlipit de la locul lor şi mi-au fost remise de Statul Major francez într-o
cutie. Nu pot şti dacă pietrele sunt veritabile ori false. La coroană au mai rămas lipite 10
pietre; 4, fiind căzute, le voi trimite într-o cutie împreună cu steagul, şi restul de 2 au fost
lipsă.
Despre steag s-a făcut o descriere de domnul T. Burada, în anul 1883, în „Revista
pentru Istorie, Arheologie şi Filologie” (anul I, la pag. 400), de subdirecţia lui Grigorie G.
Tocilescu, reproducând şi inscripţia în limba slavonă, precum şi traducerea în româneşte.
Inscripţia însă, comparată cu cea de pe steag, este reprodusă greşit, de asemenea şi
traducerea, în ceea ce priveşte data lucrării steagului. Domnul Burada dă anul lucrării
steagului la 7000 (de la Facerea Lumii, care corespunde cu 1492), pe când inscripţia
originală arată anul 7008, corespunzând cu 1500. Anul domniei lui Ştefan cel Mare, când s-
a făcut steagul, este în inscripţia originală al 43-lea, pe când în copierea domnului Burada
se dă anul 37.
Eu am văzut acest steag pentru prima oară în anul 1903 la mănăstirea Zograf, când
încă nu era înlocuită mătasea roşie, ruptă, cu catifeaua ce se vede acum; se păstra într-o
cameră, numită de călugări bibliotecă. A doua oară l-am văzut în anul 1914, reparat şi
expus în salonul de primire al mănăstirii, închis într-o cutie cu geam, atârnată de perete. A
treia oară l-am văzut tot în acel loc, în anul 1915.
Am întrebat, cu ocaziunea acestei din urmă călătorii pe stareţul mănăstirii, de ce a
reparat steagul şi nu l-a lăsat aşa cum era? Dânsul a ridicat din umeri şi, făcând un gest
nepăsător cu mâna, mi-a răspuns că era rupt şi că a făcut mai bine de nu l-a lăsat să se strice
de tot.
L-am întrebat, apoi, dacă n-ar voi să-l restituie României şi ce pretenţii ar avea
pentru aceasta. Mi-a răspuns că dacă se va restitui mănăstirii Zograf moşia Dobrovăţul, din
Moldova, care i-a fost dăruită de Ştefan cel Mare ni l-ar înapoia. A adăogat apoi, că nişte
 Muntele Athos şi Marea Unire 221

călători englezi, văzând steagul, s-au oferit să-l cumpere cu suma de una sută mii franci, dar
călugării au refuzat să-l dea.
Împrejurările schimbându-se, am crezut de cuviinţă să fac Legaţiunii Regale din
Atena propunerea, cu telegrama no. 195, din 18 februarie a. c., cerând autorizarea cuvenită,
pentru a mă ocupa în mod oficial cu obţinerea steagului, ceea ce s-a admis prin telegrama
no. 88/a. c.
Persoanele cari m-au ajutat foarte mult în reuşita acestei chestiuni, pe lângă
generalul Sarrail, sunt: căpitanul Gidel, ataşat la Statul Major al armatei franceze în Salonic
(profesor de drept internaţional la Sorbona) şi locotenentul Ditch, comandantul
detaşamentului rus debarcat la Muntele Athos.
La mănăstirea Zugrafu mai există un steag care, după declaraţia călugărilor ar fi tot
al lui Ştefan cel Mare, dar n-are pe el nici o inscripţie pentru a dovedi afirmarea lor. Acest
steag este un „prapur” de biserică.
În biserica de la Zugrafu am văzut şi o icoană, reprezentând pe Sfântul Gheorghe,
despre care călugării spun că este dăruită de Ştefan cel Mare; n-are pe ea nici o inscripţie,
prin care să se dovedească aceasta.
Conform ordinului telegrafic al Excelenţei Voastre, cu no. 4459/aprilie a. c., am luat
măsurile necesare de a expedia steagul lui Ştefan cel Mare la Legaţiunea noastră din Paris.
D. G. Ionescu <m. p.>.

Anexe:
A. Copie de pe scrisoarea, cu data de 25/3/17, a generalului Sarrail, comandatul
şef al armatelor „Aliate” la Salonic, adresată Consulatului General Regal al României.

Monsieur le Consul Général,

Vous avez voulu appeler sont attentions sur l’intéret qu’il y aurait à rendre à la
Roumanie l’étendard d’Etienne le Grand, qui se trouve dans le couvent bulgare Zografou
du Mont Athos.
J’ai l’honneur de Vous remettre ce glorieux souvenir, heureux d’avoir pu ainsi
répondre au désier legitime exprimé au nom d’une nation alliée.
Veuillez croire aux assurances de ma haute considération et de mes meilleurs
sentiments.
(ss) Sarrail.
Pentru conformitate, D. Buracu <m. p.>.

B. Ministerul Afacerilor Străine

Direcţiunea Personalului şi Protocolului
Adresa no. 10.041
Traducere din limba slavonă în limba română de pe inscripţia de pe steagul lui
Ştefan cel Mare, aflat în mănăstirea bulgară Zugrafu din Muntele Athos.

O, răbdătorule de chinuri şi purtătorule de biruinţă, Mare <Mucenice> Gheorghe,

carele în nevoi şi în nenorociri vii în grabă apărător şi fierbinte ajutător şi, celor necăjiţi,
bucurie negrăită eşti, primeşte de la noi această rugăciune, a smeritului tău rob, Ioan Ştefan
voievod, cu mila lui Dumnezeu, domn al Ţării Moldoveneşti, păzeşte-l nevătămat în acest
veac şi în cel viitor, cu rugăciunile celor ce te cinstesc, ca să te proslăvească în veci, amin.
Şi s-a făcut în anul 7008, iar al domniei lui anul al 43-lea.
222 Petronel Zahariuc

Notă: Anul 7008 corespunde cu anul 1500.

Inscripţia în limba slavonă de pe steagul lui „Ştefan cel Mare, aflat în mănăstirea
bulgară „Zugrafu”, din Muntele Athos.



$%#$%!%#/"

"!! !$
&(
!#(
(
&/


&/
"$%
$!#(
"#$%%

%!"(
"!!* 

$#/*
#!$%
)! 
"#(
'%
$

$
! (
$# !
$&!!
#
 !$"!   
,' 
% 
&!&!.
! (
   ! $%
 !$ " ! #

!&$!
$/# 
!
&# 
&/
$/
&/

&/
  *
 !   %&
%/*
%-
!
!
"#!$&
%-
&/
&.
 
/%&!#
$ -
& /
%'
)0

 !$ " !  $% &
$&!!
%
+

C. Fotografia steagului lui „Ştefan cel Mare”, aflat în mănăstirea bulgară

„Zugrafu”, din Muntele Athos.

AMAE, Problema 71/917 (România), dos. referitor la „Aflarea unui steag al lui
Ştefan cel Mare în mânăstirea de pe Muntele Athos şi aducerea lui în ţară”, f. 30r.- 37 v., 43
r.-v.
O copie de mână a raportului consulului D. G. Ionescu şi o altă copie
dactilografiată a scrisorii generalului Sarrail, f. 40 r. – 42 v.
______________________________
1
Pentru traducere şi transcriere, vezi şi Repertoriul obiectelor şi monumentelor de artă din
timpul lui Ştefan cel Mare, p. 302-303, nr. 94; I. Bogdan, op. cit., p. 91-92.
 Muntele Athos şi Marea Unire 223

2. Legaţiunea Regală a României, no. 200

Atena, 8/21 aprilie 1917
Domnului Preşedinte al Consiliului,
Ca urmare la telegrama mea oficială, din 14/27 martie 1917, am onoarea a
comunica aici, mai la vale, Excelenţei Voastre, extrase din o scrisoare a domnului Consul
General Ionescu, detalii asupra steagului lui Ştefan cel Mare, ce a fost luat de la mănăstirea
bulgară Zografu, din Sfântul Munte:
„După cum am telegrafiat, am primit astăzi (13 martie) drapelul lui Ştefan cel
Mare, care de 417 ani stătea la mănăstirea Zugrafu (bulgărească). Drapelul reprezintă pe
Sfântul Gheorghe, stând pe tron, e brodat cu fir de argint şi aur, chipul cu fir de mătase. Sub
picioarele lui e un dragon cu trei capete. Doi îngeri ţin deasupra capului o coroană, o spadă
şi o coroană. De jur-împrejur, o inscripţie slavonă, care conţine o rugăciune către Sfântul
Gheorghe, din partea lui Ioan Ştefan voievod, gospodar al pământului Moldovei, şi anul
când s-a lucrat steagul (1500), al 43-lea an al domniei lui Ştefan cel Mare.
Broderia întreagă, cu inscripţia, a fost făcută pe mătase roşie (palidă de vreme), dar
bulgarii, văzând că s-a învechit şi rupt de atâta vreme, au înlocuit-o, acum vreo 5-6 ani, cu
catifea. Broderia însă nu s-a stricat de loc; e foarte deasă şi bine lucrată. Pe ici-colo se mai
vede şi mătasea pe care a fost lucrat Sfântul şi, mai ales unde este inscripţia, nu e înlocuită
de loc. Acum câţiva ani nişte englezi, profesori de la Londra, au oferit mănăstirii 100.000
de franci pe acest steag, dar nu s-a dat”.
Cu această ocaziune, îmi permit respectuos a reveni asupra propunerii ce am făcut
prin telegrama cifrată no./53, sus menţionată, şi telegrama no. 178, din 27 martie, în ce
priveşte acordarea unor decoraţiuni generalului Sarrail şi ofiţerilor: căpitanul francez Gidel,
de la Statul Major, însărcinat cu operaţiunile de la Muntele Athos, şi sub 1-locotenentul rus
Ditch, şeful detaşamentului rus de la Muntele Athos, care ne-au dat un larg şi preţios
concurs.
Domnul Ionescu, în raportul ce ni-a făcut, insistă foarte mult asupra conferirii
acestor decoraţiuni, adăogând că altfel i-ar fi greu să mai ceară vreo înlesnire de la
autorităţile franceze.
N. N. Filodor<m. p.>.
Excelenţei Sale, Domnului Ion I. C. Brătianu, Preşedinte al Consiliului şi Ministru
al Afacerilor Străine.

<Pe f. 18 r., două însemnări, una cu cerneală neagră>: Se vor propune pentru
decoraţii: căpitanul Gidel şi sub-locotenentul Ditch, <şi alta cu cerneală albastră>: 31 iulie.
S-a făcut decret pentru comandor, Coroană, domnului căpitan Gidel, şi ofiţer, Coroană,
domnului locotenent Ditch.

AMAE, Problema 71/917 (România), dos. referitor la „Aflarea unui steag al lui
Ştefan cel Mare în mânăstirea de pe Muntele Athos şi aducerea lui în ţară”, f. 18 r.-v., 28 r.
___________________________
1
Adăugat de altă mână.
224 Petronel Zahariuc

3. Salonic, 1918 mai 8

Domnule Ministru,
[...]
Am întrebat pe dl. Arghiropolo de înlocuirea sa, prin Adosside, şi mi-a spus ă
dânsul va rămâne titular al acestui post şi că îi vorba să fie trimis într-o misiune de
Minister. În volumul „Documente diplomatice” (Cartea Verde) am citit următoarele, cu
privire la Muntele Athos:
Chestiunea Muntelui Athos a fost hotărâtă de Conferinţa de la Londra pe la
începutul lunii decembrie 1912, în forma următoare:
„Muntele Athos va fi autonom, independent şi neutral, sub garanţia tuturor
puterilor ortodoxe. Muntele a păstra forma de Guvern autonom. Guvernul va fi condus de
reprezentanţii mănăstirilor. Acest consiliu de guvernământ va întreţine, sau oarecari
restricţiuni, o trupă de poliţie şi mici vase pentru poliţia coastelor. Patriarhul din
Constantinopol rămâne, pentru chestii spirituale, capul Muntelui, şi ultima instanţă pentru
chestii spirituale”
Nu cunosc dacă s-a schimbat acest text al Conferinţei de la Londra, dar judecând
după el este limpede de tot că Muntele Athos este sub garanţia tuturor puterilor ortodoxe,
nu numai a Greciei.
Dacă astăzi se află acolo numai poliţia grecească, aceasta e un provizorat, datorat
împrejurărilor, şi de care statul grecesc n-are drept să abuzeze.
„Reprezentanţii mănăstirilor”, de care vorbeşte Conferinţa de la Londra, după
mine însemnează, reprezentanţii caselor mari de rugăciuni (mănăstire mare ori mică,
convent ori schit), căci de-ar fi fost altfel, cum s-ar fi pus Muntele Athos sub garanţia
tuturor puterilor ortodoxe? (sublinierile aparţin expeditorului), deci şi a României, cu toate
că după felul de a judeca al călugărilor greci, noi nu avem mănăstire, ci schit, ceea ce după
mine este totuna, în forma de astăzi.
Guvernul grecesc crede că va putea şi în viitor să menţie singur poliţie la Muntele
Athos, şi de aceea îşi dă aere ed imparţialitate în administraţia de acolo.
Sunt mulţumiţi numai călugării greci, iar ceilalţi de abia pot trăi.
[...]
G. Ionescu<m. p.>.

BNB, Fond Saint Georges, dos. 939, f. 87 v. – 89 r.

4. Salonic, 18/31 mai 1917

Domnule Ministru,
[...]
Cu privire la ducerea mea la Muntele Athos, după cum am comunicat Excelenţei
Voastre şi în scrisoarea precedentă, găsesc că nu poate di de nici un folos acum. Poate să
mă înşel, neapreciind destul de bine situaţia, dar nu văd deloc ce lucru nou aş putea afla.
Nici o mănăstire nu vrea să vândă pe veci o parte din terenurile ce posedă. Aceasta
e o regulă ce şi-au impus de mult timp.
Numai forţate fiind, ar putea ceva, or noi nu putem să le forţăm.
Este imposibil să se ascundă ţinta ce urmărim noi, când voi căuta să aflu dacă vor
să vândă terenurile, căci toată lumea ştie că Guvernul Român vrea să aibă o mănăstire
independentă, şi apoi când o să întreb de vânzarea pământurilor, toţi ştiu că pentru schit mă
interesez, nu pentru altceva. Şi apoi, de la cine aş putea să mă informez despre vânzare,
 Muntele Athos şi Marea Unire 225

dacă nu de la mănăstirile proprietare, căci altcineva nu poate şti gândul lor. Îndată ce voi
întreba, fie direct, fie indirect, se va afla numaidecât de toţi, şi apoi se va zice că Guvernul
Român a trimis pe Consulul de la Salonic să trateze cumpărarea pământurilor pentru
mănăstire. Secret, prin urmare, nu se poate ţine.
Sosirea mea la Muntele Athos va fi, ca şi altădată, aflată chiar în ziua debarcării la
portul Dafin, de Kinotita grecească de la Careia, care va pune om să mă urmărească, să afle
cu cine vorbesc etc., etc.
Trecerea mea la Muntele Athos în acest scop, după modesta mea părere, mai rău
va încurca lucrurile.
Dacă ar fi aici părintele Antipa aş putea lucra cu dânsul, încetul cu încetul, pe
nesimţite, să vedem ce gânduri au acum călugării greci de la Lavra. Poate că ar consimţi să
vândă, promiţându-li-se ceva bacşişuri; – o simplă supoziţie –, ştiindu-i lacomi! Eu nu voi
putea face aceasta direct, şi om de încredere şi serios nu avem, acum, acolo.
Cunosc foarte bine situaţia de la Sfântul Munte şi nu pot să fac Excelenţei Voastre
promisiuni, pe care ştiu ca nu le-aş putea îndeplini.
O să fie cheltuiala, şi osteneala şi riscul călătoriei pe Mare (multe submarine, în
jurul Muntelui Athos) inutile. Trebuie să fac 13-14 ore călare pe catâr, de la portul Dafni
până la Prodrom, şi mărturisesc că la vârsta la care sunt şi bolnav de rinichi că nu mă
hotărăsc lesne la asemenea sacrificiu.
Dacă aş şti că pot să izbutesc să fac ceva bun, nu aş sta deloc la îndoială. Dacă,
totuşi, insistaţi să mă duc, mă duc, fără însă să Vă las a crede că voi reuşi să mă înapoiez cu
un rezultat real, în privinţa vânzării pământului. De asemenea, vă rog să nu mă faceţi
răspunzător de ceea ce se va broda pe socoteala călătoriei mele. Bineînţeles, Excelenţa
Voastră nu trebuie să aibă, câtuşi de puţin, îndoiala că, ducându-mă acolo cu părerea pe
care o exprim, că nu-mi voi face datoria în mod conştiincios. Puteţi fi sigur, că voi lucra ca
totdeauna.
Pentru un moment, călugării greci sunt încă dârji, având credinţa că nu vor pierde
privilegiile ce le au de atâtea secole. Când vor vedea că aliaţii sunt victorioşi şi că impugn
pacea, atunci vor începe să se înmoaie. Dacă la încheirea păcii se va rediscuta chestiunea
Muntelui Athos şi dacă se va hotărî ca toate ţările ortodoxe să aibă cel puţin câte o
mănăstire independentă pentru călugării lor şi a fi reprezentate în Guvernul autonom, care
va administra Muntele Athos, vrând, nevrând, călugării greci vor ceda şi vor primi valoarea
terenurilor pe care avem clădite schiturile noastre. Altfel, eu cred, că nu nu se poate.
[...]
Sunt al Excelenţei Voastre, cu cel mai profund respect, preadevotat,
G. Ionescu<m. p.>.

BNB, Fond Saint Georges, dos. 939, f. 70 r. – 71 v.

5. Salonic, 1918 iunie 5/18

Domnule Ministru,
[...]
În chestiunea cu Muntele Athos, răspunsul domnului Ministru Politis mi-a făcut
impresia unui agent de propagandă grecească de pe vremea dominaţiunii turceşti, plătit cu
300 de piastri pe lună de şefii bandelor, domnii Coromila si Calergis.
Vă rog să mă iertaţi că fac această comparaţie între unii şi alţii – cei din urmă
(agenţii) îşi riscau viaţa, iar dl. Politis, nimic.
226 Petronel Zahariuc

În scrisoarea, cu no. 380/a. c., ce Excelenţa Voastră a binevoit să-mi adreseze, se

arată că dl. Politis susţine că „Consituţiunea Sfântului Munte este un organism de sine
stătător şi că autorităţile greceşti nu au nimic de văzut acolo ... 1”. Aceasta este ideea
domnului Politis, dar dl. Panasopulos, şeful Jandarmeriei din Macedonia, zice altfel şi a
instalat un post de poliţie greacă la Careia, care face administraţie după chipul şi
asemănarea statului grec, amestecându-se în lucruri care nu-l privesc. Acest post există
acolo de când au plecat turcii din Macedonia, războiul de la 1912/1913. Ar trebui, prin
urmare, să fie ridicată poliţia greacă de la Muntele Athos, ca domnul Politis să fie
consecvent cu sine însuşi, în primul rând.
Într-un raport, adresat de domnul Ministru Mişu Ministerului, în anul 1913,
publicat pentru o lunp ori chiar două şi poate şi pentru mai mult timp. Mi-a spus că postul
de Guvernator General îi convine mai bine, decât chiar de Ministru Plenipotenţiar, post ce
doreşte să obţie mai târziu, când o mai îmbătrâni.
Pe Adossides îl cunosc, căci a fost Prefect aici în timpul Guvernului provizoriu,
venizelist. Am amintiri bune despre dânsul, dar cum zice românul: cu o floare nu se face
primăvară!”
[...]
În Basarabia sunt mănăstiri şi metoace, care depind de mănăstirea Zugrafu
(bulgară) şi Vatopedu (grecescă) din Muntele Athos. Poate vom putea reuşi, având acest gaj
în mână, să obţinem oarecare avantagii pentru schiturile româneşti din Sfântul Munte.
[...]
Sunt al Excelenţei Voastre, cu adâncă recunoştinţă, preadevotat,
G. Ionescu<m. p.>.

BNB, Fond Saint Georges, dos. 939, f. 93 r. – 94 v., 95 v.

______________________________
1
Loc liber în orig.

Mount Athos and the Great Union

Abstract

This text brings to the attention of people interested – not many – several data on the
evolution of the Romanian community on Mount Athos after the Balkan wars, during the
First World War and in the interwar period. After the unification of Bessarabia with the
motherland, the Romanian monastic community grew because it integrated numerous
Bessarabian friars who had lived on the Holy Mountain. Besides the turmoil within the
Romanian monastic community caused by the Great War, I will outline several information
that will complete the dossier on Stephen the Great’s flag, brought in the country and
preserved until 1917 in the monastery of Zographou. I will also analyse the discussions
about the Great Union, initiated by the Romanian state in order to have their own
monastery on Mount Athos or in order to promote of the Romanian hermitages – Prodromu
or Lacu – to the rank of monastery.

Keywords: Mount Athos; Zographou; Prodromu; First World War; Bessarabia.

 ABREVIERI

AARMSI = Analele Academiei Române, Memoriile Secţiunii Istorice

AARMSL = Analele Academiei Române, Memoriile Secţiunii Literare
AARPAD = „Analele Academiei Române”, seria II, Bucureşti, 1879-1916
AB = Arhivele Basarabiei
ACNSAS = Arhivele Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii
AE = L'Année Epigraphique
AIR = Arhiva Istorică a României
AIIAC = Anuarul Institutului de Istorie şi Arheologie Cluj
AIIAI = Anuarul Institutului de Istorie şi Arheologie „A. D. Xenopol”, Iaşi
AIIC = Anuarul Institutului de Istorie Cluj
AIINC = Anuarul Institutului de Istorie Naţională, Cluj
AIIX = Anuarul Institutului de Istorie „A. D. Xenopol”, Iaşi
ALIL = Anuarul de Lingvistică şi Istorie Literară, Iaşi
ALMA = Archivum Latinitatis Medii Aevi. Genève.
AMAE = Arhiva Ministerului Afacerilor Externe
AmAnthr = American Anthropologist, New Series, Published by Wiley on behalf of the
American Anthropological Association
AMM = Acta Moldaviae Meridionalis, Vaslui
AMMB = Arhiva Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, Iaşi
AMN = Acta Musei Napocensis
AMR = Arhivele Militare Române
ANB = Arhivele Naţionale, Bucureşti
ANC = Arhivele Naţionale. Serviciul Judeţean Cluj
ANDMB = Arhivele Naţionale. Direcţia Municipiului Bucureşti
ANG = Arhivele Naţionale. Serviciul Judeţean Galaţi
ANI = Arhivele Naţionale, Iaşi
ANIC = Arhivele Naţionale Istorice Centrale
ANRM = Arhivele Naţionale ale Republicii Moldova, Chişinău
ANRW = Aufstieg und Niedergang der römischen Welt, Berlin-New York
ANSMB = Arhivele Naţionale. Serviciul Municipiului Bucureşti
ANV = Arhivele Naţionale, Vaslui
AO = Arhivele Olteniei
AP = Analele Putnei
APH = Acta Poloniae Historica, Varşovia
AR = Arhiva Românească
ArhGen = Arhiva Genealogică
„Arhiva” = „Arhiva”. Organul Societăţii Ştiinţifice şi Literare, Iaşi
ArhMold = Arheologia Moldovei
ASRR = Arhiva Societăţii Române de Radiodifuziune
AŞUI = Analele Ştiinţifice ale Universităţii „Al. I. Cuza”, Iaşi
ATS = Ancient Textile Series, Oxbow Books, Oxford şi Oakville
AUB = Analele Universităţii „Bucureşti”
BAR = Biblioteca Academiei Române
BArchB = Bundesarchiv Berlin
BAR int. ser. = British Archaeological Reports, International Series
BBR = Buletinul Bibliotecii Române
BCIR = Buletinul Comisiei Istorice a României
716 Abrevieri

BCMI = Buletinul Comisiei Monumentelor Istorice

BCU-Iaşi = Biblioteca Centrală Universitară, Iaşi
BE = Bulletin Epigraphique
BF = Byzantinische Forschungen, Amsterdam
BMI = Buletinul Monumentelor Istorice
BNB = Biblioteca Naţională Bucureşti
BNJ = Byzantinisch-Neugriechische Jahrbücher
BOR = Biserica Ortodoxă Română
BS = Balkan Studies
BSNR = Buletinul Societăţii Numismatice Române
CA = Cercetări arheologice
CAI = Caiete de Antropologie Istorică
CB = Cahiers balkaniques
CC = Codrul Cosminului, Suceava (ambele serii)
CCAR = Cronica cercetărilor arheologice din România, CIMEC, Bucureşti
CDM = Catalogul documentelor moldoveneşti din Arhivele Centrale de Stat,
Bucureşti, vol. I-V; supl. I.
CDŢR = Catalogul documentelor Ţării Româneşti din Arhivele Statului, Bucureşti,
vol. II-VIII, 1974-2006
CI = Cercetări istorice (ambele serii)
CIL = Corpus Inscriptionum Latinarum, Berlin
CL = Cercetări literare
CSPAMI = Centrul de Studii şi Păstrare a Arhivelor Militare Centrale, Piteşti
CT = Columna lui Traian, Bucureşti
Cv.L = Convorbiri literare (ambele serii)
„Dacia”, N.S. = Dacia. Nouvelle Série, Revue d’archéologie et d’histoire ancienne, Bucureşti
DANIC = Direcţia Arhivelor Naţionale Istorice Centrale
DGAS = Direcţia Generală a Arhivelor Statului
DI = Diplomatarium Italicum
DIR = Documente privind istoria României
DIRRI = Documente privind Istoria României. Războiul pentru Independenţă
DTN = Din trecutul nostru, Chişinău
DOP = Dumbarton Oaks Papers
DRH = Documenta Romaniae Historica
EB = Études Balkaniques
EBPB = Études byzantines et post-byzantines
EpigrAnat = Epigraphica Anatolica, Münster
Gerión = Gerión. Revista de Historia Antigua, Madrid
GB = Glasul Bisericii
„Hierasus” = Hierasus. Anuarul Muzeului Judeţean Botoşani, Botoşani
HU = Historia Urbana
HUI = Historia Universitatis Iassiensis, Iaşi
IDRE = Inscriptions de la Dacie romaine. Inscriptions externes concernant l'histoire
de la Dacie, I-II, Bucarest, 1996, 2000
IGLN = Inscriptions grecques et latines de Novae, Bordeaux
IGLR = Inscripţiile greceşti şi latine din secolele IV-XIII descoperite în România,
Bucureşti, 1976
IILPecs = Instrumenta Inscripta Latina. Das römische Leben im Spiegel der
Kleininschriften, Pecs, 1991
ILB = Inscriptiones Latinae in Bulgaria repertae. Inscriptiones inter Oescum et
Iatrum repertae, Sofia, 1989
ILN = Inscriptions latines de Novae, Poznan
 Abrevieri 717

ILLPRON = Inscriptionum Lapidarium Latinarum Provinciae Norici usque ad annum

MCMLXXXIV repertarum indices, Berlin, 1986
ILS = Inscriptiones Latinae Selectae, 1892
IN = „Ioan Neculce”. Buletinul Muzeului Municipal Iaşi
ISM = Inscripţiile din Scythia Minor greceşti şi latine, Bucureşti, vol. I-III, 1983-1999
JGO = Jahrbücher für Geschichte Osteuropas
JL = Junimea literară
JRS = The Journal of Roman studies, London
LR = Limba română
MA = Memoria Antiquitatis, Piatra Neamţ
MCA = Materiale şi cercetări arheologice
MEF = Moldova în epoca feudalismului, vol. I-XII, 1961-2012, Chişinău
MI = Magazin istoric
MM = Mitropolia Moldovei
MMS = Mitropolia Moldovei şi Sucevei
MO = Mitropolia Olteniei
MOF = Monitorul Oficial al României
NEH = Nouvelles études d’histoire
OI = Opţiuni istoriografice, Iaşi
OPEL = Onomasticon provinciarul Europae latinarum, vol. I-IV, Budapesta-Viena,
1994-2002
RA = Revista arhivelor
RBAR = Revista Bibliotecii Academiei Române, Bucureşti
RC = Revista catolică
RdI = Revista de istorie
RER = Revue des études roumaines
RESEE = Revue des études Sud-Est européennes
RHSEE = Revue historique de Sud-Est européen
RI = Revista istorică (ambele serii)
RIAF = Revista pentru istorie, arheologie şi filologie
RIB = Roman Inscriptions of Britain, Londra
RIM = Revista de Istorie a Moldovei, Chişinău
RIR = Revista istorică română, Bucureşti
RIS = Revista de istorie socială
RITL = Revista de istorie şi teorie literară
RJMH = The Romanian Journal of Modern History, Iaşi
RM = Revista muzeelor
RMM-MIA = Revista muzeelor şi monumentelor, seria Monumente istorice şi de artă
RRHA = Revue roumaine de l’histoire de l’art
RRH = Revue roumaine d'histoire
RSIAB = Revista Societăţii istorice şi arheologice bisericeşti, Chişinău
Rsl = Romanoslavica
SAI = Studii şi Articole de Istorie
SCB = Studii şi cercetări de bibliologie
SCIA = Studii şi cercetări de istoria artei
SCIM = Studii şi cercetări de istorie medie
SCIV/SCIVA = Studii şi cercetări de istorie veche (şi arheologie)
SCŞI = Studii şi cercetări ştiinţifice, Istorie
SEER = The Slavonic and East European Review
SHA = Scriptores Historiae Augustae
SJAN = Serviciul Judeţean al Arhivelor Naţionale
SMIC = Studii şi materiale de istorie contemporană, Bucureşti
SMIM = Studii şi materiale de istorie medie, Bucureşti
718 Abrevieri

SOF = Südost-Forschungen, München

RdI = Revistă de istorie
ST = Studii Teologice, Bucureşti
StAntArh = Studia Antiqua et Archaeologica, Iaşi
TV = Teologie şi viaţa, Iaşi
ZPE = Zeitschrift für Papyralogie und Epigraphik
ZSL = Zeitschrift für Siebenbürgische Landeskunde