Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
ro
CARPICA
XLI
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
FONDATOR: IULIAN ANTONESCU
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
CONSILIUL JUDEŢEAN BACĂU
COMPLEXUL MUZEAL „IULIAN ANTONESCU” BACĂU
CARPICA
XLI
Editura
2012
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
Coperta I – Capac cucutenian, descoperit în aşezarea de la Fulgeriş,
com. Pânceşti, jud. Bacău (foto Lăcrămioara-Elena Istina)
ISSN: 1013-4182
CONSILIUL ŞTIINŢIFIC:
Prof.univ.dr. Victor Spinei / membru corespondent al Academiei
Române
Prof.univ.dr. Nicolae Ursulescu – Universitatea „Al.I. Cuza” Iaşi
Prof.dr. Ioan Mitrea – preşedinte Filiala Bacău a S.S.I. din România
Prof.dr. Gheorghe Dumitroaia – director, Complexul Muzeal Neamţ
Prof. Vilică Munteanu – director Serviciul Judeţean Bacău al
Arhivelor Naţionale
Lăcrămioara Elena Istina – Complexul Muzeal „Iulian Antonescu”
Bacău
COLECTIVUL REDACŢIONAL:
Redactor şef: Mariana Popa
Membri: dr. Marius-Alexandru Istina
dr. Anton Coşa
Andra-Iuliana Ciocârlan
TEHNOREDACTARE COMPUTERIZATĂ:
dr. Marius-Alexandru Istina
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
CUPRINS
ANIVERSĂRI
ARHEOLOGIE ŞI ISTORIE
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
din Botoşani, casa „Manolachi Iorga”,
cumpărată de familia Saint-Georges şi devenită
Muzeu Etnografic între anii 1989-2007 ............................................... 288
Feodosia Rotaru, Date istorice privind dezvoltarea meşteşugurilor
din judeţul Bacău (sec. XVIII-XX) ..............................................................300
Cornelia Cucu, Şcolile primare de fete din Bacău
până la primul război mondial .......................................................... 313
Ştefania-Otilia Chiţac, Dumitru Harabulă,Dimitrie-Ovidiu Boldur, Curtea
boierească a familiei Franc – o fortificaţie a sfârşitului de secol XIX ........ 332
Elena Ungureanu, Înfiinţarea primelor grădiniţe de copii în mediul rural,
în judeţul Bacău ….......................................................................................... 340
Liliana Adochiţei, Bacăul în frontul luptei pentru
desăvârşirea unităţii naţionale ...................................................................... 353
VARIA
RECENZII ŞI NOTE
IN MEMORIAM
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
CONTENTS/ SOMMAIRE
ANNIVERSARY/ ANNIVERSAIRES
Vasile Pârvan – 130 years of his born. The perenity of his model
(Ioan Mitrea) ....................................................................................... 9
Iulian Antonescu (1932-1991). A remarkable spirit of Romanian Culture
in the East of the Carpathians (Ioan Mitrea) ................................... 16
Viorel Căpitanu at the age of 80 years old (Mihaela Băbuşanu Amalanci) ........ 23
The teacher dr. Ioan Mitrea to 75 years. Anniversary portrait
(Livia Liliana Sibişteanu) ....................................................................... 29
Elena Artimon – the museograph in the flower of her age
(Dimitrie-Ovidiu Boldur)..................................................................... 55
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
Anton Coşa, Somuşca village history ........................................................... 266
Steliana Băltuţă, The destiny of a house from the XVI century,
the house of „Manolachi Iorga”, bought by Saint-Georges family,
that became an Ethnographic Museum ................................................ 299
Feodosia Rotaru, Historical data concerning the development
of the workmanship in Bacău area .............................................................. 300
Cornelia Cucu, The Primary Schools for Girls in Bacau City
until The First World War ............................................................................313
Ştefania-Otilia Chiţac, Dumitru Harabulă,Dimitrie-Ovidiu Boldur,
Boyar Court of the Franc Family – An Fortification
of the End of the 19th Century ....................................................................... 332
Elena Ungureanu, The first nursery schools founded in the countryside
in the county of Bacău .................................................................................... 340
Liliana Adochiţei, Bacău dans la lutte pour achever l’unite nationale .............. 353
VARIA
IN MEMORIAM
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
VASILE PÂRVAN – 130 DE ANI DE LA NAŞTERE.
PERENITATEA MODELULUI PÂRVANIAN
Vasile Pârvan – 130 years of his born. The perenity of his model
Abstract
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
10 Ioan Mitrea
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
Vasile Pârvan – 130 de ani de la naştere. perenitatea modelului pârvanian 11
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
12 Ioan Mitrea
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
Vasile Pârvan – 130 de ani de la naştere. perenitatea modelului pârvanian 13
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
14 Ioan Mitrea
Ioan Mitrea
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
Vasile Pârvan – 130 de ani de la naştere. perenitatea modelului pârvanian 15
Bibliografie selectivă
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
IULIAN ANTONESCU (1932-1991).
UN SPIRIT ALES AL CULTURII ROMÂNEŞTI
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
Iulian Antonescu (1932-1991). Un spirit ales al culturii româneşti 17
nostru.
Născut, cum spuneam, la Piatra Neamţ, în plină vară, în ziua de 26 iulie
1932, Iulian Antonescu a rămas pentru toată viaţa un om cald, prietenos. A crescut
si s-a format într-o familie cu tradiţii intelectuale, mama – Eugenia Antonescu –
profesoară, tatăl – Gheorghe Antonescu – o fiţer în armata regală română, ajuns la
final de carieră colonel. Iulian Antonescu a urmat primele clase primare la
Chişinău, unde tatăl era ofiţer în Regimentul 30 Artilerie, apoi la Piatra Neamţ,
clasele secundare începute la Piatra Neamţ au fost continuate la Chişinău, Craiova,
încheindu-le tot la Piatra Neamţ, la vestitul liceu „Petru Rareş”. La sfârşitul fiecarui
an şcolar a fost premiantul clasei. (ANTONESCU, DRĂGOTESCU, MITREA
2001, p. 37-40; MITREA 2008, p. 17-19).
Ca elev de liceu superioritatea intelectuală a lui Iulian Antonescu era evidentă,
nu numai la orele de clasă, la disciplinele de învăţământ, dar şi în cadrul cenaclului
literar „Slovă nouă”, care îşi desfăşura activitatea în cadrul Liceului „Petru Rareş” din
Piatra Neamţ, unde a prezentat câteva texte de inspiraţie istorică renascentistă, „dând
senzaţia de vigoare, noutate şi îndrăzneală”, într-un cenaclu dominat de „poeţi care
cântau pe întrecute electrificarea şi planul de stat” (CAZIMIR 2002, p. 23-24).
Unul dintre distinşii profesori de liceu la Piatra Neamţ, Dumitru Almaş,
ajuns apoi profesor universitar la Bucureşti, mărturisea că Iulian Antonescu, între
elevii claselor sale, era „cel mai cult, mai prietenos, mai simpatic prin umorul pe
care-l degaja, prin vorba de spirit îndrăzneaţă, care scânteia şi binedispunea pe
oricine... Şi-a format, încă din adolescenţă, un stil de viaţă: să spună adevărul
glumind. Horaţiana formulă „ridendo dicere verum” era temeiul vieţii lui spirituale
(ALMAŞ 2002, p. 83-84).
Părinţii şi rudele apropiate l-ar fi dorit student la medicină, pentru a deveni un
medic bun la Piatra Neamţ, unde familia începuse şi amenajarea cabinetului
„domnului doctor”.
Deşi a obţinut la examenul de admitere una din primele medii, a fost respins din
cauza „dosarului” blestemat, de fiu al colonelului Gheorghe Antonescu, care a slujit în
armata condusă de generalul/mareşalul Ion Antonescu (MITREA 2007, p. 211).
În toamna anului 1951, devenit student la Faculatea de Istorie, a Universităţii
Bucureşti, Iulian Antonescu a fost remarcat din primul an de către toţi profesorii săi.
S-a bucurat de îndrumarea unor profesori remarcabili, fiind impresionat de
„triada” Emil Condurachi, Ion Nestor şi D.M. Pippidi. Toţi profesorii l-au îndrăgit şi
apreciat, fiind uimiţi de largul său orizont în domeniul istoriei, de inteligenţa şi
talentul său de a vorbi, impresionând la fiecare examen sau sesiune ştiinţifică. Treptat
Iulian Antonescu a devenit o emblemă a promoţiei sale, în fapt a Facultăţii de Istorie
(MITREA 2007, p.211-212; 2008, p. 20).
Regretatul istoric Florin Constantiniu, trecut în rândul celor drepţi în sâmbăta
Sfintelor Paşti, a anului 2012, fost coleg de grupă cu Iulian Antonescu, spunea: „Cred
că nu voi nedreptăţi pe nimeni, spunând că în promoţia noastră Iulian Antonescu a
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
18 Ioan Mitrea
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
Iulian Antonescu (1932-1991). Un spirit ales al culturii româneşti 19
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
20 Ioan Mitrea
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
Iulian Antonescu (1932-1991). Un spirit ales al culturii româneşti 21
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
22 Ioan Mitrea
Bibliografie
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
VIOREL CĂPITANU LA 80 DE ANI
Profesorul Viorel Căpitanu, care a fost şi
unul dintre directorii muzeului nostru, a aniversat,
la începutul lunii octombrie 2012, opt decenii de
viaţă, prilej pentru noi de a-i aduce un omagiu
sincer de respect şi preţuire.
Fără îndoială că nu sînt singura care îi
poartă un respect deosebit Profesorului Viorel
Căpitanu, care s-a dăruit cu multă însufleţire
meseriei şi iniţierii tinerilor istorici sau angajaţi ai
instituţiei.
S-a născut la 7 octombrie 1932 în Tanacu,
judeţul Vaslui. Şcoala primară o urmează în satul
natal, gimnaziul la Şcoala Normală „Vasile
Lupu” din Iaşi şi Liceul la „Mihail Kogălniceanu”
în Vaslui.
Între anii 1953-1957 urmează cursurile Facultăţii de Istorie Iaşi, fiind declarat
diplomat universitar. Aici i-a avut profesori, printre alţii, pe C.S Nicolăescu-Plopşor,
acad. M. Petrescu-Dîmboviţa, D. Berlescu, Ilie Grămadă, D. Ciuhodaru.
Începând cu 1 septembrie 1957 este încadrat, ca muzeograf, la Muzeul
Regional Bacău, cum se numea la acea dată instituţia noastră (mai apoi judeţean), prin
repartiţie de la Universitatea din Iaşi, mai apoi devine şef de secţie până la 1
septembrie 1971, când a fost numit director al Muzeului de Istorie şi Artă Bacău ca
urmare a plecării lui Iulian Antonescu ca director la Direcţia Muzeelor din cadrul
Ministerului Culturii.
În anul 1974 a revenit pe postul de muzeograf principal, iar din 1 aprilie 1990,
după dizolvarea şi reorganizarea Complexului Muzeal Bacău, a fost numit director al
Muzeului Judeţean de Istorie, funcţie pe care a ocupat-o până în martie 1998, cînd a
ieşit la pensie.
În domeniul cercetărilor arheologice a efectuat săpături sistematice în
aşezările paleolitice de la Buda şi Lespezi, judeţul Bacău, în compania profesorului
C.S. Nicolaescu-Plopşor şi Maria Bitiri, în aşezările neolitice şi ale bronzului, în
colaborare cu Institutul de Arheologie din Iaşi, prin Marilena şi Adrian Florescu,
precum şi în mai multe aşezări din zona colinelor Tutovei, pe Valea Siretului,
Zeletinului, Berheciului, Găiceana, Ţigăneşti, Lichitişeni, Bărboasa, Onceşti,
Tăvădărăşti etc.
Pentru civilizaţia geto-dacă şi carpică a condus şi efectuat cercetări la
Bărboasa, Sohodor, Săuceşti şi Poiana Negri iar începând cu anul 1968 şi-a
concentrat activitatea în aşezarea dacică de la Răcătău, unde a şi fost identificată o
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
24 Mihaela Băbuşanu Amalanci
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
Viorel Căpitanu la 80 de ani 25
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
26 Mihaela Băbuşanu Amalanci
49. Un nou lot de denari romani imperiali din tezaurul de la Blăgeşti, jud. Bacău, în
Carpica, XIV, 1982, p. 81-86
50. Cercetări arheologice de suprafaţă pe teritoriul judeţului Bacău (II), în Carpica, XIV,
1982, p. 139-158
51. Figurine antropomorfe geto-dacice, descoperite la Răcătău, com.Horgeşti, în Carpica,
XV, 1983, p. 141-152
52. O spadă de tip akinaches descoperită la Găiceana, în Carpica, XVI, 1984, p. 51-54
53. Fibule de tip La Tene descoperite la Răcătău, în Carpica, XVI, 1984, p. 61-84
54. Unelte şi arme de fier descoperite în aşezarea geto-dacă de la Răcătău, în Carpica,
XVII, 1985, p. 41-74
55. Amfore cu inscripţii descoperite în dava de la Răcătău, în Carpica, XVII, 1985, p. 75-80
(în colaborare)
56. Contribuţia lui Vasile Pârvan privind localizarea davelor de pe Siret, în Carpica,
XVII, 1985, p. 197-202
57. Cetatea dacică de la Moineşti, în Carpica, XVII-XIX, 1986-1987, p. 53-70
58. Obiecte cu semnificaţie cultuală descoperite la Răcătău, în Carpica, XVIII-XIX,
1986-1987, p. 71-102
59. Ceramica geto-dacă de la Răcătău, în Carpica, XVIII-XIX; 1986-1987, p. 103-214
60. Câteva observaţii privind sfârşitul epocii bronzului şi începutul Hallstattului în
lumina cercetărilor din judeţele Bacău şi Vrancea, în Sesiunea Muzeelor de Istorie,
decembrie 1964, I, 1971
61. Brad und Răcătău zwei getisch-dakische befestigte Siedlungen (kreis Bacău), în
Thraco-Dacica, I; 1976, p. 271-277 (în colaborare)
62. Sabia de la Marvila, în MemAntiq, IX-XI, 1977-1979, p. 497-502 (în colaborare)
63. Topoare de bronz descoperite în jud. Bacău, în ArhMold, II-III, 1964, p. 445-452 (în
colaborare)
64. Contribuţii la cunoaşterea populaţiei autohtone în sec. II-III în jud. Bacău, în MuzNaţ,
II, 1975, p. 293-334
65. Necropola birituală daco-carpică de la Săuceşti, jud. Bacău, în MuzNaţ, III, 1976,
p. 165-180
66. Raport privind săpăturile arheologice de la Răcătău, jud. Bacău, în Materiale, XIII,
Oradea, 1979, p. 139-142
67. Cercetări arheologice în aşezarea geto-dacă de la Răcătău, jud.Bacău, în Materiale,
XVI, Vaslui, 1982, p. 109-121
68. Contribuţii la cunoaşterea civilizaţiei geto-dacice în bazinul Siretului. Dava de la
Răcătău, jud. Bacău, în SympThrac, I, Craiova, 1983, p. 57-58
69. Contribuţii la cunoaşterea ritului de înmormântare la geto-dacii din Dava de la
Răcătău, în SympThrac, II, Turnu Severin, 1984
70. Inscripţii pe amforele de la Răcătău, în SympThrac, III, Constanţa, 1985
71. Reprezentări antropomorfe şi zoomorfe descoperite în dava de la Răcătău, jud.
Bacău, în SympThrac, IV, Oradea, 1986
72. Obiecte de podoabă descoperite în dava de la Răcătău, în SympThrac, V, Miercurea
Ciuc, 1987, p. 39-42
73. Cetatea de la Moineşti, în SympThrac, VI, Piatra Neamţ, 1988 (în colaborare)
74. Noi descoperiri montare antice intrate în colecţiile Muzeului din Bacău, în SympThrac,
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
Viorel Căpitanu la 80 de ani 27
Ghiduri şi cataloage
92. Ghidul Monumentelor istorice din jud. Bacău şi Neamţ, Bacău, 1971 (în colaborare)
93. Iliri şi Daci, 1972 (în colaborare)
94. De Klassieke beschaving van de daco-Geten, Amsterdam, februarie 1980
95. I. Daci, Roma, dec 1979-ian. 1980
96. Tresors des DACES, Paris, 20 oct-30 nov. 1980
97. The Dacians, Nillingham Art Galery, 1980
98. Die Daker, Archaeologie in Romania, Historische Musen der Stadt Koln, 1980
99. Die Daker, Viena, 1980
100. Tivilizaţiata na Dako-getite prez klasiceskia nepiot, Bulgaria. 1980
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
28 Mihaela Băbuşanu Amalanci
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
PROFESORUL DR. IOAN MITREA LA 75 DE ANI.
PORTRET ANIVERSAR
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
30 Livia Liliana Sibişteanu
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
Profesorul dr. Ioan Mitrea la 75 de ani. Portret aniversar 31
I. Cărţi
1. Tezaurul de la Măgura, Bibliotheca Carpicae, I, Bacău, 1977, 80 p. text + XXVI planşe
(în colaborare cu Virgil Mihăilescu-Bîrliba).
2. Regiunea centrală a Moldovei dintre Carpaţi şi Siret în secolele VI-IX e.n., în
Carpica, XII, 1980, p. 55-190 şi separat, acelaşi text, Bacău, 1980, 136 p.
3. Bacău – monografie, Bucureşti, Editura Sport-Turism, 1980, 280 p. (coautor la capitolul
Istorie – partea privind istoria străveche, veche şi medievală).
4. Bacău reşedinţă voievodală, Bacău, 1996, 100 p. text + 51 fig. (în colaborare cu
Alexandru Artimon).
5. Judeţul Bacău – monografie, Bacău, 1996 (coautor pentru partea privind istoria
străveche şi veche).
6. Aşezarea din secolele VI-IX de la Izvoare-Bahna. Realităţi arheologice şi concluzii
istorice, Piatra Neamţ, Editura Nona, 1998, 173 p.
7. Bahna-Neamţ, străveche aşezare de răzeşi, Bucureşti, Editura Diacon Coresi, 1999,
168 p. (în colaborare cu Jean Ciută).
8. Comunităţi săteşti la est de Carpaţi în epoca migraţiilor. Aşezarea de la Davideni din
secolele V-VIII, Piatra Neamţ, Editura Constantin Matasă, 2001, 400 p.
9. Iulian Antonescu spirit universal, Editura Cutia Pandorei, Vaslui, 2001, 256 p.
(coordonare şi redactare împreună cu Eugenia Antonescu şi Marcel Drăgotescu).
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
32 Livia Liliana Sibişteanu
10. Ştefan cel Mare şi Sfânt în memoria băcăuanilor, Bacău, Editura Conexiuni, 2004, 272
p. (coautor; coordonator al lucrării cu Al. Artimon).
11. Statuia ecvestră a lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, Bacău, 2004, 18 p.; ibidem, ediţia a II-a,
revizuită şi adăugită, Bacău, Editura Conexiuni, 2006, 20 p.
12. Enciclopedia judeţului Bacău, coordonator Emilian Drehuţă, Bacău, Editura Agora,
2007 (autor a peste 50 de „voci”); idem, Ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Bacău, Editura
Agora, 2008 (autor a 72 de „voci”)
13. Iulian Antonescu – 70 de ani de la naştere, Bacău, Editura Corgal Press, 2007, 154 p.,
coordonatori: Eugenia Antonescu, Ioan Mitrea (coautor).
14. Târgu-Jiu 600, coordonator dr. Gheorghe Nichifor, Editura Măiastra, Târgu-Jiu, 2007
(coautor).
15. Membrii Academiei Române din judeţul Bacău, Editura Vicovia, Bacău, 2008, 192 p.
(coautor).
16. Studii şi evocări despre Iulian Antonescu, Editura Corgal Press, Bacău, 2008, 157 p.
(editor şi coautor).
17. Membrii Academiei Române din judeţul Neamţ, Editura Constantin Matasă, Piatra
Neamţ, 2009, 199 p. (coautor).
18. În descendenţa lui Pârvan, Editura Babel, Bacău, 2012, 340 p.
19. Din arheologia şi istoria Moldovei în primul mileniu creştin, Editura Babel, Bacău,
2012, 276 p.
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
Profesorul dr. Ioan Mitrea la 75 de ani. Portret aniversar 33
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
34 Livia Liliana Sibişteanu
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
Profesorul dr. Ioan Mitrea la 75 de ani. Portret aniversar 35
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
36 Livia Liliana Sibişteanu
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
Profesorul dr. Ioan Mitrea la 75 de ani. Portret aniversar 37
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
38 Livia Liliana Sibişteanu
119. Valori ale civilizaţiei romane în lumea dacilor liberi din regiunile est-carpatice, în
Zargidava, IV, 2005, p. 37-50.
120. Prof.univ.dr. Dumitru Protase la 80 de ani, în Zargidava, V, 2006, p. 30-38.
121. Vasile Pârvan – iniţiatorul programului de cercetare modernă în arheologia
românească, în Carpica, XXXV, 2006, p. 5-11.
122. Contribuţia cercetărilor arheologice de la Bârlad-Valea Seacă, la cunoaşterea
culturii Sântana de Mureş, în Acta Musei Tutovensis, II, 2007, p. 7-11.
123. Cercetări arheologice ale Muzeului din Bacău privind epoca secolelor II-X, în
Carpica, XXXVI, 2007, p. 128-145.
124. Iulian Antonescu deschizător de drumuri în muzeografia şi arheologia băcăuană, în
Carpica, XXXVI, 2007, p. 209-294.
125. Vasile Pârvan. O mare personalitate a culturii române, în Mousaios, XII, Buzău,
2007, p. 189-192.
126. Daco-romanitatea şi românitatea în opera lui V. Pârvan, în Zargidava, VII, Bacău,
2008, p. 33-39.
127. Prof.univ.dr. Dan Gh. Teodor la 75 de ani, în Zargidava, VII, 2008, p. 5-14.
128. Bacău 600. De la sat la oraş la confluenţa Bistriţei cu Siretul, în Carpica, XXXVII,
Bacău, 2008, p. 12-22.
129. Generalii Nicolae Dăscălescu şi Vasile Mitrea – consăteni, colegi de generaţie,
carieră militară şi destin, în Buletinul Muzeului Militar Naţional „Regele Ferdinand I”, nr. 6,
2008, p. 253-261.
130. Prof.univ.dr. Victor Spinei la 65 de ani, în Zargidava, VIII, Bacău, 2009, p. 7-18.
131. V. Pârvan – căuzaş al realizării şi consolidării Marii Uniri, în Zargidava, VIII, Bacău,
2009, p. 114-121.
132. In memoriam Alexandru Artimon, în Arheologia Moldovei, XXXII, 2009, p. 431-433.
133. Generalii N. Dăscălescu şi V. Mitrea – 125 de ani de la naştere, în Zargidava, VIII,
Bacău, 2009, p. 158-171.
134. In honorem: Academicianul Alexandru Zub la 75 de ani, în Carpica, XXXVIII,
2009, p. 400-412.
135. Dacian-Romanity and The Romanians in V. Pârvan’s Works, în Studia Antiqua et
Medievalia. Miscellanea, in honorem annos LXXV peragentis Professoris Dan Gh. Teodor
oblata, Edit Dan Aparaschivei, Bucureşti, Editura Academiei Române, 2009, p. 311-318.
136. O venerabilă aniversare în arheologia românească: Profesorul Mircea Petrescu-
Dîmboviţa la 95 de ani, în Zargidava, IX, 2010, p. 7-10.
137. Importanţa cercetărilor în arheositurile din Valea Budureasca-Prahova, pentru
încadrarea cronologică şi atribuirea etno-culturală a realităţilor arheologice de la est de
Carpaţi (sec. V-VII), în Zargidava, IX, 2010, p. 43-52.
138. Răzvan Theodorescu-istoric al artei medievale româneşti în context sud-est
european, în Carpica, XXXIX, 2010, p. 11-18.
139. Profesorul Ioan Scurtu la 70 de ani!, în Memoria Antiquitatis, XXVII, 2011, p. 7-36.
140. In honorem: Magistrul Ioan Scurtu la 70 de ani, în Zargidava, X, 2011, p. 7-16.
141. Iulian Antonescu-20 de ani de postumitate, în Zargidava, X, 2011, p. 159-173.
142. Observaţii privind începutul, sfârşitul şi etapele de evoluţie ale culturii Costişa-
Botoşana-Hansca (sec. V-VII), în Acta Musei Tutovensis, V, 2011, p. 150-156.
143. In memoriam: Profesorul Liviu Mărghitan, în Studii şi comunicări/Divizia de Istoria
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
Profesorul dr. Ioan Mitrea la 75 de ani. Portret aniversar 39
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
40 Livia Liliana Sibişteanu
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
Profesorul dr. Ioan Mitrea la 75 de ani. Portret aniversar 41
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
42 Livia Liliana Sibişteanu
57. D. Protase, Orizonturi daco-romane, vol. III, Cluj-Napoca, Editura Napoca Star, 2011,
399 p., în Carpica, XL , Bacău, 2011, p. 344-345.
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
Profesorul dr. Ioan Mitrea la 75 de ani. Portret aniversar 43
19. Decebal – marele rege al geto-dacilor, în Ateneu, Anul 24, nr. 213, 1987, p. 6.
20. 1900 de ani de la urcarea lui Decebal pe tronul statului dac, în Almanahul Ateneu,
Bacău, 1987, p. 16-18.
21. Cel mai vechi atestat de limbă română, în Almanahul Ateneu, Bacău, 1987, p. 16-18.
22. Etnogeneza şi continuitatea românilor, în Ateneu, Anul 25, nr. 223, 1988, p. 3 şi 6.
23. La început a fost... arheologia, în Almanahul Ateneu, Bacău, 1988, p. 213-215.
24. Columna lui Traian – după 1875 de ani, în Almanahul Ateneu, Bacău, 1988, p. 169-172.
25. Simpozionul Naţional de Tracologie (prezentarea celui de al XII-lea Simpozion
Naţional de Tracologie-Tulcea, 28 sept.-1 oct. 1989), în Ateneu, Anul 26, nr. 241, decembrie
1989, p. 5.
26. Aproape invulnerabil Ahile în pământ traco-getic, în Almanahul Ateneu, Bacău, 1989,
p. 56-58.
27. Nero – un cântăreţ pe tronul Romei, în Magazin T, Bacău, nr. 3, 1990, p. 2.
28. Iulian Antonescu (1932-1991), în Ateneu, Anul 28, nr. 2, februarie, 1991, p. 2.
29. Vasile Pârvan – permanenţă a spiritualităţii româneşti, în Cugetul – revistă de istorie
şi ştiinţe umaniste, 4, 1992, Chişinău, p. 28-33.
30. A.D. Xenopol după 75 de ani, în Sinteze – literar-critice-sociale, Bacău, nr. 189, din 17
martie 1995, p. 8.
31. Manualele de istorie în liceu (I), în Monitorul de Bacău, nr. 12, din 6 noiembrie 1995, p.
6; idem (II), în Monitorul de Bacău, nr. 13, din 7 noiembrie 1995, p. 6; idem (III), în Monitorul
de Bacău, nr. 14, din 8 noiembrie 1995, p. 6; idem (IV), în Monitorul de Bacău, nr. 15, din 9
noiembrie 1995, p. 6; idem (V), în Monitorul de Bacău, nr. 16, din 10 noiembrie 1995, p. 6.
32. Despre începuturile creştinismului (pe marginea Sesiunii ştiinţifice Pontica ’95, cu tema
De la credinţele politeiste la monoteismul creştin în spaţiul Dunării de Jos), în Monitorul
de Bacău, nr. 26, din 21 noiembrie 1995, p. 6.
33. Primele comunităţi creştine din Moldova, în Monitorul de Bacău, nr. 32, din 28
noiembrie 1995, p. 6.
34. Regi daci de după Decebal, în Monitorul de Bacău, nr. 45, din 12 decembrie 1995, p. 6.
35. Arhivele şi arheologia, în Monitorul de Bacău, nr. 52, din 19 decembrie 1995, p. 6.
36. (I. Mitrea – Interviu) în vol. Sever Dumitraşcu, Arheologia română la sfârşit şi
început de mileniu, Oradea, Editura Universităţii din Oradea, 1995, p. 372-376.
37. Problema continuităţii (D. Protase, la împlinirea a 70 de ani de viaţă), în Monitorul de
Bacău, nr. 4, marţi, 30 ianuarie 1996, p. 6.
38. Lingvistica şi continuitatea românilor, în Monitorul de Bacău, nr. 53, marţi, 5 martie,
1996, p. 6.
39. Basarabia, străvechi pământ românesc, în Monitorul de Bacău, nr. 129, din 26 martie,
1996, p. 6.
40. Din nou despre „Decebalus per Scorilo”, în Monitorul de Bacău, nr. 141, din 9 aprilie,
1996, p. 6.
41. De când începe istoria românilor? (I), Monitorul de Bacău, nr. 148, din 16 aprilie, 1996,
p. 6A; idem (II), în Monitorul de Bacău, nr. 149, din 17 aprilie, 1996, p. 6A.
42. Revistele muzeelor azi, în Monitorul de Bacău, nr. 154, din 23 aprilie, 1996, p. 6.
43. Eterna fascinaţie a lumii greceşti (prezentarea lucrării Istoria grecilor, de Indro
Montanelli, Bucureşti, Editura Artemis, 1996), în Monitorul de Bacău, nr. 178, din 2 mai,
1996, p. 6A.
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
44 Livia Liliana Sibişteanu
44. Bilanţ în arheologia românească (cu prilejul cele de-a XXX-a Sesiuni naţionale de
rapoarte arheologice – campania 1995), în Monitorul de Bacău, nr. 172, din 14 mai, 1996, p. 6A.
45. La orizont, noul „Tratat de Istoria Românilor”, în Monitorul de Bacău, nr. 207, din 12
iunie, 1996, p. 6A.
46. O premieră muzeologică, în Deşteptarea, nr. 198, din 6 decembrie 1996, p. 8.
47. Nevoia de monografii istorice, în Sinteze – literar-critice-sociale, în Deşteptarea, nr.
207, din 31 ianuarie 1997, p. 7.
48. Etnogeneza românilor nu mai este „o enigmă şi un miracol istoric” (interviu acordat
de I. Mitrea domnului prof. Gh. Dumitroaia), în Ateneu, Anul 34, nr. 3 (330), Bacău, martie
1997, p. 8.
49. Arheologia încotro?, în Sinteze – literare-critice-sociale, în Deşteptarea, nr. 226, din 20
iunie 1997, p. 7.
50. Noi lumini asupra „mileniului întunecat”, în Sinteze – literare-critice-sociale, în
Deşteptarea, nr. 230, din 18 iulie 1997, p. 7.
51. Când s-a încheiat etnogeneza românilor?, în Buletin ştiinţific, editat de Colegiul
„Ferdinand I” Bacău, I, Bacău, 1997, p. 11-16.
52. Istoriografia românească între 1989-1994 (Bibliografia istorică a României, vol.
VIII), în Sinteze – literare-critice-sociale, în Deşteptarea, nr. 263, din 20 martie 1998, p. 7.
53. Pericolul „bulgarizării” în arheologia românească, în Sinteze – literare-critice-sociale,
în Deşteptarea, nr. 274, din 5 iunie 1998, p. 7.
54. In memoriam Traian Cantemir. Un om de mare nobleţe, Sinteze – literare-critice-
sociale, anul IX, nr. 32 (284), Bacău, 14 august 1998, p. 9.
55. Mai este actual recursul la istorie? (interviu acordat ziaristului Mihai Buznea), în
Imparţial, săptămânal, Bacău, Anul I, nr. 12 (20-26 mai 1999), p. 23.
56. Recursul la istorie. Conţinutul manualelor şcolare (interviu acordat ziaristului Mihai
Buznea), în Imparţial, săptămânal, Bacău, Anul I, nr. 13 (27 mai-2 iunie 1999), p. 19.
57. Prima reprezentare a chipului lui Hristos din lumea satului românesc, în Buletin
ştiinţific, SIRAR – Filiala Bacău, nr. 3, Bacău, 2001, p. 11-14.
58. Aniversare 70. Iulian Antonescu, în Ateneu, Anul 39, nr. 6 (393), iunie 2002, p. 10-11.
59. Iulian Antonescu – istoric al lumii romane, în Cartea. Periodic de atitudine culturală,
Bacău, Anul 2, nr. 3 (13), martie 2002, p. 10.
60. „Vasile Pârvan s-a dovedit un autentic spirit european şi nu poate fi ascuns în rafturi
prăfuite”, interviu cu Prof.dr. Ioan Mitrea, consemnat de Ioan Enache şi Viorel Savin, în
Cartea. Periodic de atitudine culturală, Bacău, Anul 2, nr. 9-10 (19-20) septembrie-octombrie
2002, p. 3-5.
61. Vladimir Hanga – un ferdinandist de excepţie, autentic model pentru generaţiile de
elevi de azi şi de mâine, în Anuarul Colegiului Naţional „Ferdinand I” Bacău, serie nouă, IV,
2005, p. 106-110 (în colaborare cu Ioana Mitrea).
62. De la demitizarea lui Ştefan cel Mare la intoxicarea cititorului, în Zargidava, IV,
Bacău, 2005, p. 51-58.
63. Consideraţii privind valoarea tradiţiei şi nevoia înnoirii în educaţia şi dezvoltarea
rurală, în Zargidava, IV, Bacău, 2005, p. 193-196.
64. Sesiunea de comunicări ştiinţifice „Arheologia mileniului I p.Chr.”, organizată de
Muzeul de Istorie şi Arheologie Prahova (ediţia I – 2002, a II-a – 2003, ediţia a III-a –
2004, ediţia a IV-a – 2005), în Zargidava, IV, 2005, p. 225-230.
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
Profesorul dr. Ioan Mitrea la 75 de ani. Portret aniversar 45
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
46 Livia Liliana Sibişteanu
al Centrului Cultural Internaţional „George Apostu” Bacău, anul XIX, nr. 1-2 (36), aprilie
2011, p.16.
A. Tezaurul de la Măgura:
1. I. Winkler, în Cercetări numismatice, 3, 1980, p. 236-237.
2. G. Hochstrasser, în Geldgeschichtlicte Nachrichten, Frankfurt am Main, 15, 1980, 79,
p. 286.
B. Bacău – reşedinţă voievodală:
1. Cătălin Hriban, în Historia Urbana, Tom. V, 1997, nr. 1, p. 149-150.
2. Corneliu Stoica, în Carpica, XXVI/2, 1997, p. 185-187.
3. Viorel Cruceanu, în Acta Moldavie Meridionalis, XV-XX, 1993-1998, II, p. 393-395.
4. Iuliana Ciobanu, în Analele Universităţii Creştine „Dimitrie Cantemir”, Seria Istorie, nr.
2, 1998, p. 244-245.
5. Anton Coşa, în Arheologia Moldovei, XX, 1999, p. 238.
C. Aşezarea din secolele VI-IX de la Izvoare Bahna. Realităţi arheologice
şi concluzii istorice:
1. Dan Gh. Teodor, în Sinteze – literare-crisitice-sociale, Supliment în Deşteptarea, Bacău,
Anul IX, nr. 51 (303), miercuri, 23 decembrie 1998; idem, în Ateneu, Anul 36, martie 1999, p.
5.
2. Liliana Trofin, în Analele Universităţii Creştine „D. Cantemir”, Seria Istorie, nr. 2/1998,
p. 339-340.
3. Florin Sfrengeu, în Analele Universităţii din Oradea, Istorie-Arheologie, Tom VIII-IX,
1998-1999, p. 223-227.
4. Nelu Zugravu, în Anuarul Institutului de Istorie şi Arheologie „A.D. Xenopol”, Iaşi,
XXXVI, 1999, p. p. 227-228.
5. Lăcrămioara Elena Istina, în Carpica, XXVIII, 1999, p. 309-312.
6. Diana Pipoş, în Opţiuni istoriografice. Buletinul Asociaţiei tinerilor istorici ieşeni, Iaşi, nr.
1, 2000, p. 177-178.
7. Eugen-Marius Constantinescu, în Mousaios, VI, 2001, p. 607-609.
8. Mugur Andronic, în Suceava. Anuarul Muzeului Naţional al Bucovinei, XXIV-XXV,
1997-1998, p. 491-492.
9. Dan Aparaschivei, în Arheologia Moldovei, XXII (1999), Bucureşti, 2002, p. 297-299.
D. Comunităţi săteşti la est de Carpaţi în epoca migraţiilor. Aşezarea de la
Davideni din secolele V-VIII:
1. Dan Gh. Teodor, în Ateneu, Anul 38, nr. 3 (378), 2001, p. 9.
2. Elena Ciubotaru, în Acţiunea, săptămânal independent, de atitudine şi informaţie, Piatra
Neamţ, nr. 659 (15-21 martie), 2001, p. 2.
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
Profesorul dr. Ioan Mitrea la 75 de ani. Portret aniversar 47
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
48 Livia Liliana Sibişteanu
13. Dimitrie-Ovidiu Boldur, Profesorul dr. Ioan Mitrea la 70 de ani, în Zargidava, VI,
2007, p. 5-30.
14. Ioan Mitrea – 70. Interviu acordat gazetarului Cornel Galben, în Ateneu, anul 44, nr.
3 (451), martie 2007, p. 3.
15. Eugen Verman, Personalităţi băcăuane. Un om al cetăţii (Ioan Mitrea), în Ziarul de
Bacău, vineri, 13 aprilie 2007, p. 6. Text reluat în vol. Eugen Verman, Liliacul alb. Zborul
numărul 3, Bacău, Editura Corgal Press, 2007, p. 48-50.
16. Cornel Galben, Personalităţi băcăuane – Ioan Mitrea, în Ateneu, anul 44, nr. 4 (452),
aprilie 2007, p. 14.
17. Lăcrămioara Elena Istina, Ioan Mitrea – arheolog şi profesor al meleagurilor
băcăuane, în Carpica, XXXVI, 2007, p. 234-253.
18. Gh. Dumitroaia, Dr. Ioan Mitrea la 70 de ani!, în Memoria Antiquitatis, XXIV,
2007, p. 7-16.
19. Silviu Sanie, Ioan Mitrea, membru de onoare al Institutului de Arheologie din Iaşi,
în Arheologia Moldovei, XXX-2007, Bucureşti, 2008, p. 461-463.
20. Dan Gh. Teodor, Ioan Mitrea: repere ale activităţii ştiinţifice, în Arheologia Moldovei,
XXX-2007, Bucureşti, 2008, p. 463-465.
21. Vilică Munteanu, Ioan Mitrea – medalion, în Enciclopedia Judeţului Bacău, ediţia a
II-a revăzută şi adăugită, Editura Agora, Bacău, 2008, p. 532.
22. Lăcrămioara Elena Istina, Prof. dr. Ioan Mitrea la 70 de ani, în Zargidava, VII,
2008, p. 271-277.
23. Livia Liliana Sibişteanu, O lecţie cu Ioan Mitrea, în Vitraliu. Periodic al Centrului
Cultural Internaţional „George Apostu” Bacău, anul XVI, nr. 1-2 (30), aprilie 2008, p. 30;
idem, în Zargidava, VIII, Bacău, 2009, p. 277-282.
24. Sever Dumitraşcu, „Sinuciderea” Europei. Destine şi idealuri româneşti, Oradea,
Editura Europrint, 2010 (medalion Ioan Mitrea, p. 66-67).
25. Cornel Galben, Personalităţi băcăuane, IV, Bacău, Ed. Corgal Press, 2010 (medalion
Ioan Mitrea istoric, p. 128-133).
26. Livia Liliana Sibişteanu, La ceas aniversar (I. Mitrea), în Deşteptarea, Bacău, miercuri
4 aprilie 2012, p. 8.
27. Cornel Galben, Gânduri la ceas aniversar (I. Mitrea), în Ateneu, anul 49, nr. 4 (512),
aprilie 2012, p. 19.
28. Dan. Gh. Teodor, Dr. Ioan Mitrea la 75 de ani, în ArhMold, XXXV, 2012, p. 384-385.
29. Dimitrie-Ovidiu-Boldur, In Honorem unui slujitor al muzei Clio. Prof.dr. Ioan Mitrea
la 75 de ani, în Zargidava, XI, 2012, p. 7-38.
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
Profesorul dr. Ioan Mitrea la 75 de ani. Portret aniversar 49
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
50 Livia Liliana Sibişteanu
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
Profesorul dr. Ioan Mitrea la 75 de ani. Portret aniversar 51
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
52 Livia Liliana Sibişteanu
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
Profesorul dr. Ioan Mitrea la 75 de ani. Portret aniversar 53
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
54 Livia Liliana Sibişteanu
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
MUZEOGRAFUL ELENA ARTIMON LA ÎMPLINIREA UNEI
FRUMOASE VÂRSTE
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
56 Dimitrie-Ovidiu Boldur
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
Muzeograful Elena Artimon la împlinirea unei frumoase vârste 57
Dimitrie-Ovidiu Boldur
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
LOCUIREA DIN EPOCA BRONZULUI DE LA PĂTRĂŞCANI-SILIŞTE
(COM. GURA VĂII, JUD. BACĂU)
Ioan Vasiliu
Bronz age habitation from Pătrăşcani-Silişte (locality Gura Văii, Bacău County)
Abstract
Key words: Moldova, Pătrăşcani, Early Bronze Age, Middle Bronze Age, Monteoru
culture.
Cuvinte cheie: Moldova, Pătrăşcani, Bronz timpuriu, Bronz mijlociu, cultura
Monteoru.
Bronz timpuriu
Ceramica. Din punct de vedere tehnologic, perioada de început a Epocii
bronzului este reprezentată printr-un număr restrâns de fragmente ceramice provenind
de la borcane şi castroane modelate din două categorii de pastă: fină şi intermediară.
1
A. Niţu, C. Buzdugan, C. Eminovici, Descoperirile arheologice de la Gura Văii (municipiul
Gh. Gheorghiu-Dej), în Carpica, 4, 1971, p. 31-80.
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
Locuirea din epoca bronzului de la Pătrăşcani-Silişte 59
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
60 Ioan Vasiliu
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
Locuirea din epoca bronzului de la Pătrăşcani-Silişte 61
- grupe de două – trei incizii simple, orizontale, continui, plasate sub buza
recipientelor. Pl. VII/5.
- grupe de două incizii simple, orizontale, continui, plasate pe corp, dedesubtul cărora
apare un şir de alveole circulare15. Pl. VI/4.
- incizia simplă, orizontală, plasată în zona ce departajează gâtul de corpul
recipientului, deasupra căreia apare un şir de împunsături rotunde. Pl. VI/3.
- grupe de linii incizate dispuse vertical pe corpul vaselor. Pl. VIII/1a, 4.
- grupă de incizii scurte, verticale, executate pe buza recipientului. Pl. VIII/1b.
- grupă de incizii scurte, orizontale, executate pe toartele ceştilor. Pl. VI/5.
- bandă orizontală din incizii oblice, paralele, cu spaţiile umplute cu linii scurte,
incizate perpendicular pe primele. Pl. X/1.
- triunghiul având câmpul umplut cu împunsături. Pl. VI/3.
- cercul compus din incizii circulare, concentrice, executate destul de neglijent,
mărginit de un cerc exterior din împunsături succesive16. Pl. II/4; V/3, 5.
- cercul compus din incizii circulare, concentrice, executate destul de neglijent,
mărginit de un cerc exterior din împunsături succesive având plasată în centru o
alveolă circulară. Pl. IV/6.
- cercul compus din incizii circulare, concentrice, executate destul de neglijent,
mărginit de un cerc exterior din împunsături succesive având dispus pe rază un şir de
alveole circulare17. Pl. IV/1, 3.
- cercul compus din incizii circulare, concentrice, executate destul de neglijent,
mărginit de un cerc exterior din împunsături succesive împărţit în patru prin linii
incizate obţinute din alveole circulare. Pl. IV/4-5.
- crestături oblice executate pe marginea buzei. Pl. VII/5; VIII/2.
- crestături executate pe gâtul ceştilor. Pl. III/3.
- alveole aplicate pe marginea buzei. Pl. VIII/5.
- alveole aplicate pe corpul recipientelor. Pl. II/5.
- grupe de alveole circulare executate pe corp. Pl. II/2.
- grupe de alveole mărginite de incizii circulare, cu rolul de a departaja gâtul de corpul
recipientului18. Pl. III/4.
a2. Incizia obţinută din împunsături succesive este întâlnită pe corpul vaselor în
următoarele variante:
- o incizie continuă, plasată pe linia de demarcaţie a gâtului de corp. Pl. V/3.
- grupe de două incizii, orizontale, continui, plasate pe linia de demarcaţie a gâtului de
corp. Pl. II/2, 4-5; III/6.
- grupe de două incizii, orizontale, continui, plasate pe linia de demarcaţie a gâtului de
15
R. Munteanu, Începutul bronzului mijlociu în depresiunile marginale ale Carpaţilor Orientali,
BMA, XXIV, 2010, p. 131, fig.33/20, în locul alveolelor fiind executate împunsături rotunde.
16
R. Munteanu, Începutul bronzului mijlociu..., p. 130, fig. 33/2.
17
Ibidem, p. 130, fig. 33/3.
18
Ibidem, p. 131, fig. 33/18, în locul alveolelor fiind executate împunsături succesive.
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
62 Ioan Vasiliu
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
Locuirea din epoca bronzului de la Pătrăşcani-Silişte 63
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
64 Ioan Vasiliu
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
Locuirea din epoca bronzului de la Pătrăşcani-Silişte 65
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
66 Ioan Vasiliu
vasul de „ofrandă” apare sub forma unor miniaturi70, în cea de a doua etapă fiind
prezente recipiente având corpul în trei etaje şi gura în formă de pâlnie71.
Prezent în necropolele de la Cândeşti – unde era aşezat deasupra unor
morminte din fazele Ic3-Ic2, în poziţie verticală, fie în poziţie orizontală72 – şi
Cârlomăneşti-La Arman73, vasul de „ofrandă” este atestat, în faza Ic2, în aşezările de
la Bogdăneşti74, Costişa75, Vârteşcoiu76 şi Bordeşti77
Artefacte de tip Costişa
Puţine din punct de vedere numeric, ilustrate prin câteva fragmente al căror
principal motiv decorativ este reprezentat de incizie.
Primele două fragmente, provenind probabil de la o ceaşcă având corp
globular, sunt decorate cu incizii dispuse vertical, mărginite la partea superioară de o
grupă din trei incizii orizontale; motivul decorativ al inciziilor dispuse vertical acoperă
corpul recipientului până aproape de baza uşor albiată. Pl. XIV/2a-2b.
Pe cel de al doilea fragment, triunghiul, trasat cu vârful în jos, se combină cu
banda verticală de triunghiuri, demarcaţia dintre umărul şi corpul recipientului fiind
realizată din linii circulare incizate, întregul motiv fiind realizat din împunsături
succesive. Pl. XIV/1.
Decorul ce acoperă corpul ceştii fragmentare, poate fi asemuit cu motivul 40
din clasificarea întocmită de către R. Munteanu, pe cel de al doilea fragment apărând
o combinaţie între motivele 35 şi 37 din clasificarea mai sus menţionată78.
În privinţa decorului, analogii pentru ceaşca fragmentară de la Pătrăşcani-
Silişte, găsim în descoperirile de la Gura Văii-Poiana Mirăuţă79 şi dintr-un alt punct
din aria culturii Costişa80, deosebirea constând în faptul că pe ultimele două recipiente
70
M. Florescu, C. Buzdugan, Aşezarea..., fig. 12/12; M.Florescu, Vase cu caracter..., p. 464.
71
M. Florescu, Vase cu caracter..., p. 464.
72
M. Florescu, A.C. Floreacu, Cercetările arheologice…, p.117, 188; V.Bobi, Descoperiri
arheologice…, p. 51, fig. 9/3; M. Florescu, Vase cu caracter..., 465-466.
73
I. Motzoi-Chicideanu et alii, Cimitirul din epoca bronzului de la Cârlomăneşti-La Arman
(Campania 2003), în Mousaios, IX, 2004, p. 19, fig. 6/2; iidem, Cimitirul din epoca bronzului de la
Cârlomăneşti-La Arman. Câteva date noi privind standardul funerar în cadrul culturii Monteoru,
în European Archaeology-online, March, 2007, p. 4, fig. 7/3b; I. Motzoi Chicideanu, M. Chicideanu-
Şandor, Cimitirul din Epoca Bronzului de la Cârlomăneşti-La Arman. Campaniile 2003-2007, în
MCA, S.N., VI, 2010, p. 25, pl. 8/3b.
74
M. Florescu, C. Buzdugan, Aşezarea..., p. 173, fig. 13/10; 32/14, 15; M. Florescu, Contribuţii..., p. 93,
fig. 36/6.
75
Al.Vulpe, M. Zamoşteanu, Săpăturile de la Costişa (r. Buhuşi, reg. Bacău), în MCA, VIII, 1962, p.
314, fig. 3/4; A. Popescu, R. Băjenaru, Cercetările arheologice de la Costişa, jud. Neamţ, din anii
2001-2002, în MemAntiq, XXIII, 2004, p. 285, fig. 8/6-7, 9.
76
E. Zaharia, Cultura Monteoru, în Comori ale epocii bronzului din România, Bucureşti 1995, p. 190-
191, cat. 60.
77
E. Zaharia et alii, Aşezarea..., p. 9, fig. 4/3, 9, 15-16.
78
R. Munteanu, Începutul bronzului mijlociu..., p. 141, fig. 50/35, 37, 40.
79
I. Vasiliu, Noi consideraţii..., p. 20, pl. XV/2.
80
R. Munteanu, Începutul bronzului mijlociu..., p. 141, nota 67.
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
Locuirea din epoca bronzului de la Pătrăşcani-Silişte 67
inciziile sunt dispuse oblic şi acoperă corpul doar în zona dintre umăr şi diametrul
maxim.
Concluzii
Analiza ceramicii descoperită în urma săpăturilor de la Pătrăşcani-Silişte, în
special a motivelor ornamentale şi a modului în care acestea sunt dispuse pe corpul
recipientelor arată că, promontoriul a fost locuit atât în Bronzul timpuriu cât şi de-a
lungul fazelor Ic3 şi Ic2 din evoluţia culturii Monteoru, caracterul oarecum restrâns al
cercetărilor împiedicându-ne să facem aprecieri atât în privinţa tipului de aşezare cât
şi a intensităţii cu care aceasta a fost locuită, prezenţa celor câteva fragmente ceramice
de tip Costişa ilustrând circulaţia mărfurilor în perioada mijlocie a Epocii bronzului.
*
Catalogul selectiv al descoperirilor
Etapa Monteoru Ic3
Ceaşcă – Ptr./65, S. I, 4, -0,30 m, inv. 2.380. Pl. II/6.
Material: pastă fină, compactă, cu nisip şi granule fine de calcar în compoziţie, ardere
reducătoare, suprafaţa exterioară lustruită având culoarea bej cu pete cenuşii, cea interioară
fiind gri.
Descriere: fragmentară, buza dreaptă cu marginea rotunjită, gât înalt, distinct faţă de corpul
semisferic; toartă din bandă lată, trasă din buză, prevăzută cu un buton cilindric amplasat la
partea superioară.
Decor: linie incizată cu rolul de a departaja gâtul de corpul recipientului; de o parte şi de alta a
toartei au fost executate incizii scurte, dispuse vertical, terminate la capete cu alveole circulare;
pe corp a fost amplasat un cerc din incizii circulare, concentrice având în centru o alveolă
circulară; întregul motiv decorativ a fost realizat din împunsături succesive.
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
68 Ioan Vasiliu
Decor: grupă de două linii incizate, întrerupte de mici butoni conici, cu rolul de a departaja
gâtul de corpul recipientului, împărţit în metope prin incizii dispuse vertical; în interiorul
metopelor au fost executate incizii verticale, scurte, terminate la capete cu alveole; întregul
motiv decorativ a fost realizat din împunsături succesive.
81
Ibidem, p. 131, fig. 33/21, 37.
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
Locuirea din epoca bronzului de la Pătrăşcani-Silişte 69
Material: pastă intermediară, cu nisip şi cioburi pisate în compoziţie, ardere oxidantă, ambele
suprafeţe având culoarea bej-maronie; atât exteriorul cât şi interiorul recipientului au fost
lustruite.
Descriere: fragmentar, buza evazată cu marginea tăiată drept, corp tronconic.
Decor: pe buză au fost aplicate crestături dispuse oblic, iar pe corp o grupă compusă din două
incizii circulare.
Castron – Ptr./71, S. IIB, 16, -1,30 m, inv. 2.404. Pl. VIII/1a-1b. Pl. VIII/1a-1b.
Material: pastă intermediară, cu nisip şi cioburi pisate în compoziţie, ardere oxidantă,
suprafeţele având culoarea bej-maronie; exteriorul cât şi interiorul recipientului au fost
lustruite.
Descriere: fragmentar, buza evazată cu marginea rotunjită, corp tronconic.
Decor: pe buză a fost executată o grupă de cinci incizii scurte, verticale, acelaşi decor, alcătuit
însă dintr-o grupă de trei incizii, fiind aplicat pe corp.
Vas de ofrandă – Ptr./71, S. IIIB, 20, -0,80 m, inv. 2.615. Pl. XIII/5.
Material: pastă intermediară cu cioburi pisate şi nisip în compoziţie, ardere oxidantă, ambele
suprafeţe având culoare bej-cenuşie; suprafaţa exterioară a beneficiat de lustruire.
Descriere: fragmentar, gâtul bine dezvoltat, corp bitronconic.
Decor: demarcaţia dintre registrele tectonice este făcută prin intermediul nervurii sau grupelor
de nervuri orizontale, continui.
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
72 Ioan Vasiliu
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
Locuirea din epoca bronzului de la Pătrăşcani-Silişte 73
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
74 Ioan Vasiliu
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
Locuirea din epoca bronzului de la Pătrăşcani-Silişte 75
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
76 Ioan Vasiliu
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
Locuirea din epoca bronzului de la Pătrăşcani-Silişte 77
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
78 Ioan Vasiliu
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
Locuirea din epoca bronzului de la Pătrăşcani-Silişte 79
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
80 Ioan Vasiliu
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
Locuirea din epoca bronzului de la Pătrăşcani-Silişte 81
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
82 Ioan Vasiliu
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
Locuirea din epoca bronzului de la Pătrăşcani-Silişte 83
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
84 Ioan Vasiliu
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
Locuirea din epoca bronzului de la Pătrăşcani-Silişte 85
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
MATERIALE APARŢINÂND BRONZULUI TÂRZIU DESCOPERITE ÎN
LOCALITATEA PĂTRĂŞCANI (COM. GURA VĂII, JUD. BACĂU)
Ioan Vasiliu
Materials belonging to the Late Bronze Age discovered in the village Pătrăşcani
(locality Gura Văii, Bacău County)
Abstract
This article presents the results of the archaeological researches of the 1969-1971
campaignes from Pătrăşcani, locality Gura Văii, Bacău County, located on a terrace of the
Trotuş river. The excavations led to the identification and materials, in special ceramics, dated
from the period of Late Bronze Age and belonging to Noua culture.
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
Materiale aparţinând bronzului târziu descoperite în localitatea Pătrăşcani 87
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
88 Ioan Vasiliu
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
Materiale aparţinând bronzului târziu descoperite în localitatea Pătrăşcani 89
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
90 Ioan Vasiliu
- brâul simplu, ca element de decor pentru vasele de tip sac, reprezintă o prezenţă
constantă în aşezările culturii Noua, atât din faza I: Bărboasa28, Cavadineşti29,
Căbeşti-Mileşti şi Râpa Bujorii30, Cândeşti31, Corlăteni32, Gârbovăţ33, Havârna34, Iaşi-
La Ceirul lui Peretz35, Lichitişeni36, Răuseni37, Tăvădărăşti38, Târpeşti39, Truşeşti-
Movila din şesul Jijiei 40, Valea Lupului41, cât şi din cea de a doua fază: Andrieşeni42,
Bârlad-Prodana 43, Cavadineşti44, Corlăteni45, Larga Jijia46, Negrileşti47, Piatra
Neamţ-Steagul Roşu 48, Ripiceni49, Tăvădărăşti50, Truşeşti-Movila din şesul Jijiei51,
28
M. Florescu, V. Căpitanu, Câteva observaţii privitoare la sfârşitul epocii bronzului în lumina
ultimelor cercetări arheologice efectuate de Muzeul de istorie din Bacău., în Carpica, I, 1968, p. 42;
iidem, Cercetări..., p. 254, fig. 19/1, 8; A.C. Florescu, Repertoriul..., p. 29, fig. 55/3; 57/23; 58/ 29-31,
33; 59/39-42; S. Iacobescu, Repertoriul descoperirilor arheologice din epoca bronzului, din judeţul
Bacău, în Carpica, XXIX, 2000, p. 44.
29
I.T. Dragomir, Săpăturile..., p. 459, fig. 4 / 4; A.C. Florescu, Repertoriul..., 45, fig. 74/10, 17.
30
M. Florescu, V. Căpitanu, Cercetări..., p. 268-269, fig. 19/4-5, 9; S. Iacobescu, Repertoriul..., p. 46.
31
M. Florescu, A.C. Florescu, Unele observaţii..., p. 64, fig. 28/1-4, 6, 8-9.
32
A.C. Florescu, Repertoriul..., p. 52, fig. 24/11.
33
Idem, Contribuţii…, p. 152, fig. 5/4; idem, Sur les problèmes du bronze tardif carpato-danubien
et nord-ouest pontique, în Dacia, N.S., XI, 1967, p. 61, fig. 1/3; idem, Repertoriul..., p. 72, fig. 68/42-
43, 45; 69/51; 70/60, 63-65; 71/66; 72/77, 80-81.
34
A.C. Florescu, Repertoriul..., p. 75, fig. 27/3-5, 7.
35
Ibidem, p. 79, fig. 40/8, 19.
36
M. Florescu, V. Căpitanu, Câteva observaţii..., p. 43; iidem, Cercetări..., p. 259, fig. 20/3; A.C.
Florescu, Repertoriul..., p. 87-88, fig. 51/5-8; 52/15; 53/20-21; 54/26, 28-30.
37
A.C. Florescu, Repertoriul..., p. 109, fig. 36/7.
38
M. Florescu, V. Căpitanu, Câteva observaţii..., p. 45; iidem, Cercetări..., p. 63; A.C. Florescu,
Repertoriul..., p. 128, fig. 61/19.
39
A.C. Florescu, Repertoriul..., p. 131, fig. 45/9-10, 12.
40
M. Petrescu-Dîmboviţa, Contribuţii..., p. 452, fig. 3/7; A.C. Florescu, Contribuţii..., p. 152, fig. 3/2;
7/1-2, 6-7, 9-11; idem, Şantierul..., p. 207; idem, Sur les problèmes..., p. 61, fig. 1/1, 10, 12; idem,
Repertoriul..., p. 135, fig. 29/10; 30/14-15, 17, 19-20; 31/29; 32/33, 35-36.
41
M. Dinu, Cercetările arheologice de la Valea Lupului, în SCIV, VI, 1955, 3-4, p. 704; A.C.
Florescu, Repertoriul..., p. 139, fig. 41/5-6, 8; 42/19.
42
A.C. Florescu, Sur les problèmes..., p. 62, fig. 2/5; idem, Repertoriul…, p. 25, fig. 36/9; 37/7; 38/10-
15; idem, Contribuţii…, p. 152, fig. 5/1, 11; 14/2; V. Chirica, M. Tanasachi, Repertoriul arheologic al
judeţului Iaşi, I, Iaşi, 1984, p. 35, fig. 7/12, 17.
43
A.C. Florescu, Repertoriul..., p. 34, fig. 49/7.
44
Ibidem, p. 45, fig. 75/21; 76/29.
45
Ibidem, p. 52, fig. 24/15-16; 25/17, 19-21.
46
Ibidem, p. 84, fig. 39/2, 4-5, 7, 9-12.
47
A. Adamescu, C. Ilie, Aşezarea din perioada bronzului târziu de la Negrileşti, jud. Galaţi, în SAA,
XVII, 2011, p. 26, pl. 5/3; 6/2-3; 7/3, 7-8.
48
A.C. Florescu, Aşezarea..., p. 91, fig. 4/2,7, 10; idem, Repertoriul..., fig. 46/1, 6.
49
Al. Păunescu, Sur la succesion des habitats paléolithiques et postpaléolithiques de Ripiceni-Izvor,
în Dacia, N.S., IX, 1965, p. 28.; A.C. Florescu, Repertoriul..., p. 110, fig. 27/9; 28/3-4, 9.
50
M. Florescu, V. Căpitanu, Câteva observaţii..., p. 45; A.C. Florescu, Repertoriul..., p. 128,
fig. 63/29-32, 35.
51
M. Petrescu-Dîmboviţa, Contribuţii..., p. 452, fig. 3/7; A.C. Florescu, Şantierul..., p. 207; idem,
Repertoriul..., p. 135, fig. 33/43, 45-46; 34/51-52, 54; 35/61.
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
Materiale aparţinând bronzului târziu descoperite în localitatea Pătrăşcani 91
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
92 Ioan Vasiliu
din evoluţia culturii, în descoperile de la Bărboasa 83, Havârna 84, Larga Jijia85,
Lichitişeni86, Iteşti87, Negrileşti88, Piatra Neamţ-Steagul Roşu 89, Tăvădărăşti 90 şi
Truşeşti-Movila din şesul Jijiei 91.
Motivul decorativ al unui dintre paharele de la Pătrăşcani, are cea mai
apropiată analogie în aşezarea Noua I de la Dorobanţu-La lutărie, deosebirea
constând în faptul că ornamentul dispus în zona diametrului maxim al recipientului
era mărginit de incizii simple92, un decor oarecum asemănător găsindu-se şi pe ceştile
cu două toarte supraînălţate din aşezarile culturii Noua de la Lăteşti93, Murgeni94 şi
Epureni95.
Decorul canelat, dispus vertical sau oblic pe corpul recipientelor aparţinând
culturii Noua, este semnalat cu preponderenţă atât în aşezări: Bărboasa96, Bodeşti 97,
Cavadineşti98, Cândeşti99, Corlăteni100, Gârbovăţ101, Lichitişeni102, Tăvădărăşti103,
Truşeşti-Movila din şesul Jijiei104, Valea Lupului105, cât şi în inventarele necropolelor
83
Ibidem, p. 29, fig. 55/1; 58/28; 59/34.
84
Ibidem, p. 75, fig. 27/1.
85
Ibidem, p. 84, fig. 39/3.
86
M. Florescu, V. Căpitanu, Câteva observaţii…, p. 43; A.C. Florescu, Repertoriul..., p. 87-88, fig.
53/19; 54/25; 55/33.
87
M. Florescu, V. Căpitanu, Cercetări…., p. 216; A.C. Florescu, Repertoriul..., p. 82, fig. 44/8, 10.
88
A. Adamescu, C. Ilie, Aşezarea..., p. 27, fig. 6/1.
89
A.C. Florescu, Repertoriul..., p. 101, fig. 46/2.
90
M. Florescu, V. Căpitanu, Câteva observaţii…, p. 45; A.C. Florescu, Repertoriul..., p. 128, fig. 60/6;
61/20.
91
A.C. Florescu, Repertoriul..., p. 135, fig. 34/49.
92
M. Petrescu-Dîmboviţa, Contribuţii..., p. 446, 453, fig. 2/1; A.C. Florescu, Repertoriul..., p. 61,
fig. 40/5.
93
A.C. Florescu, Repertoriul...., p. 85, fig. 49/3.
94
T. Udrescu, Descoperiri arheologice în jumătatea sudică a Moldovei cu privire la cultura Noua,
în Carpica, VI, 1973-1974, p. 28, fig. 2/2.
95
G. Coman, M. Rotaru, Obiecte din lut ars piatră şi os de la sfârşitul epocii bronzului şi începutul
epocii fierului descoperite în judeţul Vaslui, în MemAntiq, VI-VIII, 1981, p. 58, fig. 6/4.
96
M. Florescu, V. Căpitanu, Câteva observaţii...., p. 43, fig. 2/2, 5; 3/2; iidem, Cercetări...., p. 254, fig.
18/11; 27/2; A.C. Florescu, Repertoriul..., p. 29, fig. 56/15; 58/25.
97
V. Diaconu, Noi situri…, p. 419, fig. 3/4.
98
I.T. Dragomir, Săpăturile…, p. 458-459, fig. 5/1; idem, Săpăturile…, p. 156, fig.5/9; idem,
Săpăturile…, p. 272-273, fig. 5/9; A.C. Florescu, Repertoriul..., p. 45, fig. 73/8.
99
M. Florescu, Contribuţia cercetărilor..., p. 30, fig. 7/2.
100
I. Nestor et alii, Săpăturile de pe şantierul Valea Jijiei (Iaşi-Botoşani-Dorohoi), în SCIV, II, 1,
1951, p. 73.
101
A.C. Florescu, Repertoriul..., p.72, fig. 65/18; 66/28; 67/36; 68/41.
102
M. Florescu, V. Căpitanu, Câteva observaţii..., p. 43, fig. 2/4; iidem, Cercetări..., p. 259, fig. 20/6;
A.C. Florescu, Repertoriul..., p. 87-88, fig. 52/13; 53/17.
103
M. Florescu, V. Căpitanu, Cercetările arheologice de la Dealul Morii, în Carpica, II, 1969., p. 65,
fig. 8/3.; iidem, Cercetări..., p. 265; A.C. Florescu, Repertoriul..., p. 128, fig. 60/5.
104
A.C. Florescu, Şantierul..., p. 207, fig. 11/4; 12/3.
105
M. Dinu, Cercetările arheologice..., p. 707, fig. 16/4; A.C. Florescu, Repertoriul..., p. 139, fig. 42/16.
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
Materiale aparţinând bronzului târziu descoperite în localitatea Pătrăşcani 93
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
94 Ioan Vasiliu
sunt des întâlnite şi în mediile culturale specifice perioadei târzii a Epocii bronzului
din zona vestică a ţării116.
Vasele tronconice, cu torţi mari ce unesc gura recipientului cu umărul acestuia,
fără analogii în mediul cultural Noua de la est de Carpaţi, reprezintă un tip frecvent
întâlnit în descoperirile aparţinând Bronzului târziu din zona Tisei Superioare117.
Proeminenţele conice, cu antecedente în Bronzul timpuriu118, rar întâlnite în
repertoriul decorativ al ceramicii culturii Noua, apar dispuse fie simetric sau
asimetric, pe unele vase-sac din necropola de la Doina119, fie în benzi orizontale, pe
un recipient miniatural descoperit în aşezarea de la Negrileşti120.
În aşezarea de la Pătrăşcani-Silişte, uneltele din bronz sunt rare, acul având
capătul pasiv curbat în formă de ureche găsindu - şi cele mai apropiate analogii în
aşezările Noua de la Gârbovăţ121, Tăvădărăşti122 şi Igeşti123.
Cuţitele curbe din piatră au analogii în descoperirile Noua de la Cavadineşti124,
Gârbovăţ125, Hlăpeşti-Tarlaua Cornea II126Lichitişeni127, Săveşti-Izvoare128,
Tăvădărăşti129 şi Valea Lupului130.
*
După periodizarea întocmită de A.C. Florescu, încadrarea cronologică a
descoperirilor de la Pătrăşcani-Silişte, în una din cele două etape din evoluţia culturii
Noua: Noua I sau Noua II, este dificilă, analiza materialului arheologic, în special cea
făcută ceramicii, dovedind existenţa analogiilor atât pentru prima cât şi pentru cea de
a doua fază din evoluţia culturii.
116
O. Radu, Cu privire la necropola de la Cruceni (jud. Timiş), în SCIV, XXIV, 1973, 3, fig. 1/4; 4/1;
5/1; S. Morintz, Contribuţii arheologice la istoria tracilor timpurii. I. Epoca bronzului în spaţiul
carpato-balcanic, Bucureşti 1978, p. 44-45, fig. 21/1-2; N. Chidioşan, I. Emödi, Grupul..., p. 63, 65,
fig. 1/1, 3; D. Ignat, Aşezarea..., p. 12, pl. XI/2; A. Syentmiklosi, Materiale aparţinând culturii
Cruceni-Belegiš descoperite în hotarul localităţii Dragşina (jud. Timiş), în Analele Banatului, S.N.,
XII-XIII, 2004-2005, p.111-112, pl. III/3-4; I. Bejinariu, Zs. Székely, D.V. Sana, Săpăturile arheologice
de salvare pe şoseaua de centură a oraşului Nyίregyháza, în Marisia, XXIX, 2009, p. 62, pl. IX/1.
117
I. Bejinariu, Zs. Székely, D.V. Sana, Săpăturile..., p. 62, pl. X/4, cu bibliografia.
118
R. Băjenaru, Un tip de decor specific bronzului timpuriu, în SCIVA, 47, 3, 1996, p. 313-323.
119
N. Bolohan, C. Mihu, Unele completări…, p. 98.
120
A. Adamescu, C. Ilie, Aşezarea..., p. 28, fig. 3/6.
121
A.C. Florescu, Repertoriul..., p. 72, fig. 108/9.
122
Ibidem, p. 128, fig. 105/1.
123
T. Udrescu, Descoperiri..., p. 35, fig. 8/7.
124
I.T. Dragomir, Săpăturile…, p. 456, fig. 2/2; A.C. Florescu, Contribuţii..., p. 157, fig. 9/5; idem,
Repertoriul..., p. 138, fig. 160/2.
125
A.C. Florescu, Repertoriul..., p. 73, fig. 160/3-6; 161/2, 6.
126
Gh. Dumitroaia, Materiale şi cercetări ..., p. 77-78, fig. 20/3.
127
M. Florescu, V. Căpitanu, Câteva observaţii..., p. 38; A.C. Florescu, Repertoriul..., p. 88, fig. 161/1.
128
Gh. Dumitroaia, Materiale şi cercetări..., p. 90, fig. 18/3-6.
129
M. Florescu, V. Căpitanu, Câteva observaţii..., p. 38; A.C. Florescu, Repertoriul..., p. 129, fig. 161/4.
130
M. Dinu, Cercetările arheologice..., p. 703, fig. 15/1; A.C. Florescu, Contribuţii..., p. 157, fig. 9/7;
idem, Repertoriul..., p. 138, fig. 161/5.
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
Materiale aparţinând bronzului târziu descoperite în localitatea Pătrăşcani 95
Vas sac – Ptr./70, S V A, -0,40 m. I = 235 mm; DG = 208 mm; DM = 230 mm; DB = 110 mm,
inv. 1.662. Pl. II/4.
Material: pastă intermediară cu cioburi pisate şi nisip în compoziţie, ardere oxidantă, ambele
suprafeţe având culoare cărămizie.
Descriere: gura largă, buza dreaptă cu marginea tăiată orizontal, corp tronconic, baza plată.
Decor: brâu simplu în relief cu capetele despărţite, aplicat în regiunea diametrului maxim.
Vas borcan – Ptr./69, S II A, 1, -1,70 m. I = 143 mm; inv. 6.615. Pl. II/5.
Material: pastă intermediară cu cioburi pisate şi nisip în compoziţie, ardere reducătoare,
suprafaţa exterioară fiind cărămizie, iar cea interioară gri-cenuşie.
Descriere: fragmentar, gura largă, buza dreaptă cu marginea rotunjită.
Decor: alcătuit dintr-un brâu simplu în relief, aplicat sub buză şi dintr-o pastilă circulară plasată
pe corp.
Vas amforoidal – Ptr./69, S II A, 14, -0,80 m. I = 167 mm; DG = 95 mm; DM = 175 mm;
DB = 70 mm; inv. 1.259. Pl. IV/1a-1b.
Material: pastă intermediară cu nisip în compoziţie, arde oxidantă, ambele suprafeţe având
culoare gri - cenuşie.
Descriere: gura largă, buza evazată cu marginea rotunjită, gât înalt, cilindric, baza plată, relativ
îngustă; la baza gâtului prezintă un mic prag; zona diametrului maxim este faţetată producând
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
96 Ioan Vasiliu
impresia de patrulater; este prevăzut cu două toarte mici, perforate orizontal, ce unesc gâtul cu
umărul vasului.
Decor: în regiunea diametrului maxim, în cele patru colţuri ale patrulaterului, au fost realizate
proeminenţe rotunjite prin împingerea pastei moale de la interior către exterior.
Vas tronconic– Ptr./69, S III A, 6-7, -0,70 m. I = 100 mm; DG = 100 mm; DM = 105 mm;
DB = 50 mm; inv. 1.228. Pl. III/3.
Material: pastă intermediară cu nisip în compoziţie, ardere oxidantă, ambele suprafeţe având
culoare gri - cenuşie.
Descriere: gura largă, buza cu marginea rotunjită, gât scund, umăr marcat, baza plată; este
prevăzut cu două toarte perforate orizontal, ce unesc gura vasului cu umărul.
Vas miniatural – Ptr./70, S V A, 28, -1,20 m. I = 68 mm; DG = 108 mm; DB = 81 mm; inv.
1.196. Pl. III/4.
Material: pastă intermediară cu nisip în compoziţie, ardere oxidantă, ambele suprafeţe având
culoare bej.
Descriere: gura largă, buza dreaptă cu marginea rotunjită, corp oarecum tronconic, baza plată.
Decor: în regiunea diametrului maxim a fost executat un brâu simplu în relief având capetele
despărţite.
Vas de provizii – Ptr./69, S II A, 24, -1,70 m. I = 425 mm; DG = 325 mm; DM = 375 mm;
DB = 140 mm; inv. 1.230. Pl. III/5.
Material: pastă intermediară cu nisip şi cioburi pisate în compoziţie, ardere oxidantă, ambele
suprafeţe având culoare gri-cenuşie.
Descriere: gura largă, buza evazată cu marginea rotunjită, gât înalt, umăr marcat, corp
tronconic, baza plată, profilată.
Decor: pe gât, dispuse simetric, este decorat cu două pastile circulare şi două proeminenţe
conice.
Dăltiţă – Ptr./71, S II B, 18, -1,50 m. L = 58 mm; LA = 33 mm; inv. 6.656. Pl. V/6.
Material: rocă locală.
Descriere: formă trapezoidală, cu secţiunea transversală dreptunghiulară; partea activă ascuţită
şi uşor rotunjită; pe corp negative ale desprinderilor de aşchii.
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
Materiale aparţinând bronzului târziu descoperite în localitatea Pătrăşcani 97
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
98 Ioan Vasiliu
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
Materiale aparţinând bronzului târziu descoperite în localitatea Pătrăşcani 99
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
100 Ioan Vasiliu
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
„PARTIDUL LIBERALILOR MODERAŢI” DIN IAŞI LA 1878.
UNELE CONSIDERAŢII
Gheorghe-Florin Ştirbăţ
The Moderate Liberal Party of Iasi is officially certified in January 1878 but the local
newspapers attest its political activity during the elections in April 1877.
Romanian historiography assigns M. Kogalniceanu's leadership of the Moderate Liberal
Party but in 1878 the party newspaper Steaua României will begin a hostile campaign against the
Foreign minister.
The Moderate Liberals will try to approach the Liberal government led by I.C. Bratianu
approving the foreign policy during the War of Independence and the propaganda for resistance
against Russia’s claim on southern of Bessarabia.
After the unfavorable decisions for Romania adopted in the Peace Congress in Berlin and
the continued collaboration between government and „Fracțiunea liberă și independentă” from
Moldavia, the Moderate Liberals will oppose liberal government.
Finally, some of them will be attracted into the Government of Bratianu.
Key words: The Moderate Liberal Party, political life, opposition, political personalities,
political tactics
Cuvinte cheie: Partidul liberalilor moderați, viață politică, opoziție, personalități
politice, tactică politică
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
102 Gheorghe-Florin Ştirbăţ
de ascensiune politică, maniera în care dorea să-şi realizeze interesele precum şi oportunismul membrilor
ei le crease în epocă imaginea de veleitari politici. Fără a beneficia de un număr important de aderenţi sau
de o fidelitate constantă din partea acestora, „Fracţiunea liberă şi independentă” a putut miza, în anumite
perioade, pe aportul lui Dimitrie Anghel, Al.D. Holban, N. Ionescu, Al. Gheorghiu, Scarlat
Pastia, Iorgu Tacu, Leon Eraclide, Ion Codrescu, fraţii Ştefan şi Alexandru M. Şendrea, A. Vizanti,
P. Suciu, V. Gheorghian, Miltiade Tzony, Ştefan Micle, A. Fătu şi o serie de ziare ca Tribuna română,
Dreptatea, Cuvântul, Uniunea liberală. În planul luptelor politice desfăşurate pe plan local, „fracţioniştii”
au fost adversarii implacabili ai junimiştilor, de cele mai multe ori animozităţile personale, competiţia
pentru funcţii administrative şi universitare potenţând această rivalitate. Memorialistica junimistă nu le
reţinea „fracţioniştilor” merite deosebite în plan cultural sau intelectual, informaţie care, dată fiind sursa,
invită la prudenţă, însă le atribuia influenţă politică şi o solidaritate a interesului care le aducea frecvent
numeroase avantaje. Aceştia s-au aflat alături de liberalii lui I.C. Brătianu şi C.A. Rosetti în Coaliţia de la
Mazar-Paşa, iar liderul lor, profesorul N. Ionescu, a deţinut funcţia de ministru al Afacerilor Străine în
Cabinetul Brătianu în perioada 24 iulie 1876-25 martie 1877. Correspondance de Georges G. Cantacuzène
par Ştefan Cuciureanu (extrait), în Académie Roumaine. Bulletin de la Section Historique, tome
XXIII/2, Bucureşti, Imprimeria Naţională, 1943, p. 36; Gheorghe-Florin Ştirbăţ, Viaţa politică internă a
României în vremea Războiului de Independenţă (Teză de doctorat), Iaşi, 2011, p. 24-25.
4
DJANIaşi, fond Mss. 22, dosar nr. 1566/1878, Partidul liberalilor moderaţi, rola 241, c. 204-206.
5
Ibidem.
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
„Partidul liberalilor moderaţi” din Iaşi la 1878 103
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
104 Gheorghe-Florin Ştirbăţ
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
„Partidul liberalilor moderaţi” din Iaşi la 1878 105
Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1974, p. 53; Ioan Scurtu, Ion Bulei, Democraţia la români (1866-1938),
Bucureşti, Editura Humanitas, 1990. p. 48.
29
A.D. Xenopol, Domnia lui Cuza-Vodă, vol. I, Iaşi, Tipografia Editoare „Dacia” P. Iliescu et. D. Grossu,
1903, p. 150.
30
Dimitrie R. Rosetti, Dicţionarul contimporanilor, ediţia I, Bucureşti, Editura Lito-Tipografiei
„Populara”, 1897, p. 126; Ion Mamina, Monarhia constituţională în România. Enciclopedie
politică.1866-1938, Bucureşti, 2000, p. 310.
31
Mihail Kogălniceanu, Scrisori, texte îngrijite, adnotate de Augustin Z.N. Pop, Bucureşti, Editura pentru
Literatură, 1967, p. 136.
32
Ion Mamina, op.cit., p. 301.
33
Ibidem, p. 300, 307.
34
Mihail Kogălniceanu, op.cit., p. 80-81.
35
Concepută ca o tactică menită a neutraliza opoziţia conservatoare şi a îndepărta din anturajul puterii pe
aliaţii de parcurs, liberali-moderaţi sau conservatori, iniţiativa liberalilor radicali de acuzare a foştilor
miniştri conservatori ai Cabinetului Lascăr Catargiu (1871-1876), acceptată de majoritatea Camerei şi
ulterior votarea dării în judecată a acestora, la 19/31 iulie 1876 atrăgea demisia Cabinetului Epureanu la 23
iulie/4 august 1876. Instaurarea noul guvern liberal radical în frunte cu I.C. Brătianu la 24 iulie/5 august
1876 era rezultatul colaborării liderului liberal cu „fracţioniştii”, N. Ionescu preluând portofoliul
ministerului de Externe. Timpul, nr. 92, 4 august 1876, p. 1; Constantin Bacalbaşa, Bucureştii de altă
dată, vol. I, 1871-1884, ediţia a II-a, Bucureşti, Editura Ziarului „Universul”, 1935, p. 193; Istoria
românilor, coordonator Dan Berindei, vol. VII, tom I, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 2003, p. 642.
36
Votarea dării în judecată a foştilor miniştri conservatori ai Cabinetului Lascăr Catargiu la 19/31 iulie
1876, de către majoritatea liberal-radicală a Camerei, ca parte a unei strategii politice care viza înlăturarea
din sferele puterii a partenerilor moderaţi de parcurs, determina reacţia promtă a premierului Manolache
Costache Epureanu şi a miniştrilor Mihail Pherekide şi Mihail Kogălniceanu. Intuind că acţiunea de
acuzare îndreptată împotriva foştilor săi colegi conservatori îl viza personal, premierul se declara solidar cu
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
106 Gheorghe-Florin Ştirbăţ
grupării din jurul lui I.C. Brătianu şi C.A. Rosetti, „fracţioniştii” lui N. Ionescu,
conservatori ca Manolache Costache Epureanu şi cei greu definibili doctrinar ai
Coaliţiei de la Mazar-Paşa37, miza fiind una imediat electorală şi mai ales de
predominanţă politică în perspectivă38.
Profitând de „desbinarea partidului conservator”, considerau aceşti moderaţi,
coaliţia liberală, prin „fraudă şi surprindere” reuşise să acceadă la guvernare39. Din acel
moment, „demagogia” începuse să atace constant Constituţia dând frâu liber pasiunilor
sale politice. Incapacitatea în gestionarea afacerilor statului care îl discreditaseră pe plan
extern, încălcarea drepturilor cetăţenilor, incapacitatea Tezaurului de a mai face faţă
datoriilor fuseseră rezultatele guvernării deficitare a liberalilor. Numirea „creaturilor d-
lui N. Ionescu” în posturile diplomatice contribuia și mai mult la deteriorarea imaginii
pe plan extern40. Cauza crizei politice interne consta în monopolizarea „stângii” de către
„demagogie”, în lipsa unui autentic partid liberal. Se crease, în concepţia „liberalilor
moderaţi” o „confrerie roşie” formată din adepţii lui I.C. Brătianu şi ai lui C.A. Rosetti
şi din „demagogii de peste Milcov”, „Fracţiunea liberă şi independentă” sub conducerea
ministrului de Externe, N. Ionescu41. Aceştia considerau că în afara vieţii politice
rămaseră mulţi oameni de valoare precum jurişti, medici, ingineri, comercianţi,
meseriaşi, tineri capabili care ar fi putut pune bazele unui „partid liberal moderat”42.
Tineri de valoare însă intraseră în rândurile „partidului liberal” foarte puțini dintre ei,
precum E. Stătescu43 care, de exemplu, pentru o poziție efemeră, trebuise să facă
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
„Partidul liberalilor moderaţi” din Iaşi la 1878 107
compromisuri, pătrunseră în Parlament sau în alte servicii ale statului. Tânăra generație
de intelectuali români era uitată de șefii „partidului liberal”44. Singurul mijloc pentru a
scăpa țara de „anarhia dinăuntru” era constituirea celor două partide „adevărat
constituționale, liberal și liberal moderat”45. Coaliția se destrămase, victima
„eterogenității sale”, din ea nemairămânând decât „elementul pur radical”, demagogic46.
Era consecința părăsirii cabinetului de către Kogălniceanu și Manolache Costache în
urma votului dat la 22 iulie 1876 în privința acuzării foștilor miniștri. Soluția avansată
de acești „moderați” consta în implicarea intelectualității tinere în politică în cadrul
„partidului liberal moderat”47.
În ciuda afișării titulaturii de „partid liberal moderat”, o denumire des uzitată în
epocă de altfel48, conținutul broșurii ne indică mai mult o aspirație către edificarea unei
formațiuni politice liberal-moderate decât certificarea existenței ei propriu-zise la 1876.
Învinovățirea liberalilor radicali și „fracționiștilor” de „monopolizarea” puterii în
detrimentul tineretului capabil, revendicarea ocupării funcțiilor în stat de către
inteligențe în locul incapabililor demagogi, reprezintă elemente proprii programului
politic al lui M. Kogălniceanu49.
Un alt indiciu al prezenței lui M. Kogălniceanu în anturajul acestei grupări îl
constituie avertizarea pe care M. Kogălniceanu o făcea Guvernului I.C. Brătianu, în
ședința Senatului din 25 ianuarie 1877, în numele „liberalilor moderați din Moldova”
privind o iminentă sistare a sprijinului politic, cu un an înaintea constituirii „oficiale” a
„Partidului liberalilor moderați din Iași”, împrejurare care pare să ateste existența
anterioară a unei astfel de grupări încă neorganizată „partinic”50. Fostul ministru de
Oratorie II, 1864-1878, partea a IV-a 1874-1878, text stabilit, studiu introductiv, note și comentarii
Georgeta Penelea, București, Editura Academiei, 1978, p. 246.
44
Ce este de făcut?, p. 13-14.
45
Ibidem.
46
Ibidem.
47
Ibidem, p. 20.
48
Doar pentru a marca diferența dintre ei și gruparea liberală munteană din jurul lui I.C. Brătianu și
C.A. Rosetti pe scara radicalismului politic, M. Kogălniceanu, făcând analiza componenței politice a
Coaliției de la Mazar-Pașa în ședința Senatului din 24 ianuarie 1877, îi numea pe Manolache Costache
Epureanu și pe G. Vernescu, „liberali moderați”, în cazul primului, cunoscut conservator, doar pentru a-i
semnala adeziunea conjuncturală la noua orientare politică a executivului. M. Kogălniceanu, op.cit., p. 245.
49
Mihail Kogălniceanu, Programa de la Mazar-Pașa aplicată de guvernul domnului Ion C. Brătianu.
Cuvânt rostit în ședințele Camerei Deputaților din 26 și 27 ianuarie 1883, București, Tipografia
Alexandru A. Grecescu, 1883, p. 10-14; Nicolae Iorga, Mihail Kogălniceanu: scriitorul, omul politic și
românul, ediția a II-a, București, Editura Fundațiunii I.V. Socec, f.a., p. 20-24; Eugen Lovinescu, Titu
Maiorescu, București, Editura Minerva, 1972, p. 194-195. Într-o scrisoare către V. Alecsandri din 14/26
martie 1869, M. Kogălniceanu se disculpa față de acuzația că, în calitate de ministru de Interne, ar „patrona”
„oameni rău famați”, ascensiunea acestora către sferele puterii fiind totuși inevitabilă: „Dar când cei
capabili și cinstiți au avut (vreodată-n.G.-F.Ș.) majoritatea în alegeri?” Cu toate acestea, ingerințele sale în
alegeri vizaseră, după cum mărturisea, „să promovez oameni de bine, chiar neaparținând partidului meu”,
precum I. Bălăceanu, C. Blaremberg, I. Cantacuzino, Eugen Ghica. M. Kogălniceanu, Scrisori, p. 80-81.
50
Idem, Opere, vol. IV, p. 251.
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
108 Gheorghe-Florin Ştirbăţ
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
„Partidul liberalilor moderaţi” din Iaşi la 1878 109
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
110 Gheorghe-Florin Ştirbăţ
politice a acestuia și a aderenților săi60. Urmarea firească a fost votarea de către Senat, la
4 februarie 1877, a unei moțiuni de blam împotriva lui N. Ionescu, gest politic care
contribuia în mare măsură la decizia ministrului de Externe de a demisiona la 25
martie/6 aprilie 187761.
Contribuția lui M. Kogălniceanu în debarcarea șefului „Fracțiunii” de la
conducerea Externelor a fost una importantă, expresie a luptei politice dintre cei doi
oameni politici pentru conducerea grupului de personalități moldovene și a interesului
comun pentru extinderea bazei de susținători62. Contemporanii o și percepeau chiar ca
„la continuation de la fameuse lutte entre les Cogalniceanistes et les Ionistes sous la
domination des Fractionistes”63. Iar la momentul respectiv, M. Kogălniceanu părea
foarte aproape de reușită, însuși liderul acestora, N. Ionescu, fiind contestat de „tous ses
partisans même le trouvent incapable en la matière (a politicii externe-n.G.-F.Ș.)”64. De
altfel, mărturiile din epocă confirmă poziția solidă a lui M. Kogălniceanu în Moldova și
influența sa în primăvara anului 1877, realitate de care primul-ministru I.C. Brătianu a
trebuit să țină seama în perspectiva luptei electorale cu opoziția conservatoare, aderenții
săi neputând fi alții decât cei pe care el însuși i-a numit „liberali moderați”: „[…] il m’a
expliqué (lui George G. Cantacuzino, n.G.-F.Ș.) que sans la retraite Ionescu le
Gouvernement pouvait craindre énormément de réaction dans la élections de Moldavie.
Il faut savoir que Cogalniceano a beaucoup d’action en Moldavie, de plus il faut savoir
que d’après mes prévisions il est possible qu’il soit appelé à prendre les Affaires
étrangères précisément pour l’appui qu’il peut apporter au Gouvernement”65. Și într-
adevăr, în urma exprimării, în cadrul Consiliului de Coroană din 2/14 aprilie 1877, a
unei opțiuni favorabile încheierii convenției cu Rusia privind tranzitarea teritoriului
românesc de către trupele sale, Mihail Kogălniceanu își atrăsese abil recunoștința
Domnitorului Carol I și a primului său ministru și implicit cooptarea sa în formula
ministerială la 3/14 aprilie 187766.
Relativ la culisele revenirii lui M. Kogălniceanu în fruntea diplomației românești,
la 6/18 aprilie 1877, consulul Franței în România, Fr. Debains, îi dezvăluia ministrului
60
Carol I al României, op.cit., p. 507. George G. Cantacuzino, într-o scrisoare adresată amicei sale Marie de
Mongeard, la 26 decembrie 1876 scria că, în urma vizitei pe care o întreprinsese la Palat, avusese prilejul să
constate că șefului statului român, “M. Ionesco lui paraissait hostile en principe à quiconque avait un nom, que
la situation extérieure était déplorable, qu’il ne se basait point ni sür la capacité ni sür la dévouement de
Gheorghian, (agentul diplomatic al României la Roma- n.G.-F.Ș.) qu’il n’avait connu que quelques minutes et
qui lui avait paru à peine un home”. Correspondance de Georges G. Cantacuzène, p. 33.
61
Curierul, an V, 30 ianuarie 1877, p. 4.
62
George G. Cantacuzino (fiul lui George Cantacuzino-Râfoveanu), primul secretar al agenției diplomatice a
României de la Roma evoca satisfacția lui Kogălniceanu la aflarea veștii demisiei lui N. Ionescu de la
conducerea Ministerului Afacerilor Străine, exprimată prin cuvintele: „Boierule, am friptără pe Ionescu”.
Correspondance de Georges G. Cantacuzène, p. 41.
63
Ibidem, p. 34.
64
Ibidem.
65
Ibidem.
66
Ibidem, p. 43; N. Iorga, op.cit., p. 70-71.
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
„Partidul liberalilor moderaţi” din Iaşi la 1878 111
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
112 Gheorghe-Florin Ştirbăţ
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
„Partidul liberalilor moderaţi” din Iaşi la 1878 113
Livianu afirma că era strict determinat de contextul politic în care se găsea România,
urmărind crearea unui curent antirevizionist în cadrul opiniei publice românești, în
sensul menținerii dispozițiilor constituționale restrictive în privința recunoașterii
împământenirii, nicidecum un program politic de perspectivă81.
După cum am văzut mai sus, existența unui grup liberal-moderat în Iași, chiar în
absența unei organizări strict reglementate, cu statut și program, data dintr-o perioadă
anterioară Congresului de la Berlin, când chestiunea evreiască nu fusese adusă încă în
discuția publică, activitatea lui în spectrul politic ieșean fiind semnalată încă din timpul
campaniei electorale din aprilie 187782. Astfel că, pentru V. Conta și ai săi colegi
junimiști, precum și pentru ceilalți membri care au aderat la grupul liberal moderat
ieșean, nu combaterea soluției împământenirii evreilor le-a determinat alegerea
activismului politic, ci însăși necesitatea unui cadru pentru profesarea propriilor idei care
să le permită să se implice în confruntările politice de pe plan local și național. De altfel,
încă din toamna anului 1877, V. Conta ținea să-și afirme viziunea politică diferită de
aceea împărtășită de junimiști. El se arăta dispus să se despartă de aceștia pentru
neconcordanța concepțiilor politice mai ales în urma publicării articolului lui I. Slavici,
Radicalismul în învățământ și în cărțile didactice, publicat în revista Convorbiri
literare, la 1 septembrie 187783, poziție antiliberală care fusese asumată de întreaga
81
Ibidem.
82
Curierul, an V, nr. 26, 7 aprilie 1877, p. 1.
83
Articolul lui Slavici se constituia într-o critică la adresa politicii educaționale a guvernului liberal.
Măsurile de personal, cât și acelea care vizau elaborarea programelor școlare, promovate de ministrul
Instrucțiunii Chițu vădeau incontestabile mobiluri politice: înlocuirea și/sau promovarea fidelilor politici în
diferite posturi și impunerea unei programe oficiale, concordantă ideologiei partidului de guvernământ în
care adevărurile științifice considerate indezirabile erau intenționat omise. Cel dintâi act al noului minister
a fost de a destitui pe mulți dintre profesorii care aveau alte convingeri politice decât acelea ale partidului
guvernamental. Gestul era regretabil cu atât mai mult cu cât el aducea serioase deservicii învățământului și
culturii române în general, cei disponibilizați fiind, în număr mare, tineri de perspectivă, o parte chiar din
provinciile aflate sub dominație străină, Transilvania și Bucovina și care se afirmaseră, prin contribuțiile lor
pe terenul științific și cultural. Măsura luată aducea atingere, considera autorul, însăși „dezvoltării noastre
naționale”, scopul nobil fiind astfel „jertfit considerațiilor politicii de partid”. În domeniul școlii, liberalii
radicali urmăreau ca finalitatea procesului de educație să satisfacă un scop politic bine definit: „Pentru
dânșii, scopul învățământului nu este a înlesni dezvoltarea firească a fieștecărui om; ci a face ca toți
oamenii să fie supuși orbește unui anumit șir de idei, care la câțiva din ei le par a fi binefăcătoare pentru
societate. Nu dar desvoltarea individului și îmbogățirea intelectuală a societății e idealul lor, ci
împiedicarea silită a tot ce ar putea deosebi pe om de om și crearea unui fel de automați omogeni, dispuși a
se mișca după comandă”. Pentru aceasta, preocuparea radicalilor pentru răspândirea propriei ideologii
despre societate, naționalitate și lume trecea în fața aceleia pentru revelarea „adevărului”. În domeniul
istoriei, predispoziția radicalilor de face „politică militantă” se dovedea flagrantă. „Falsificarea istoriei” la
care recurgea ministerul liberal, era revoltătoare deoarece prin ea se falsifica conștiința națională.
„Programa” pentru istorie impunea specialiștilor chiar și conținutul de prezentat, în loc de a defini un
obiectiv general de atins. Din parcurgerea ei părea că „simțim că suntem în război cu turcii, că suntem în
bună înțelegere cu Rusia, că d. Brătianu s-a întors nemulțumit de la Sibiu, că mai mulți dintre strănepoții
boierilor au fost dați în judecată, în sfârșit simțim o mulțime de lucruri care n-au a face cu istoria trecutului
românilor”. Pentru liberali, „istoria nu e decât un mijloc de a pregăti pe viitorii cetățeni la viața publică și
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
114 Gheorghe-Florin Ştirbăţ
societate culturală, chestiune care contravenea concepțiilor sale politice, declarat „ultra-
radicale”84.
Raporturile dintre șeful diplomației românești M. Kogălniceanu și membrii
acestei formațiuni politice au avut o evoluție contradictorie, de la sprijinul politic pe care
aceștia i-l ofereau la începutul anului 1877, unul substanțial din moment ce Mihail
Kogălniceanu se simțea suficient de puternic pentru a avertiza Cabinetul Brătianu
asupra întreruperii sprijinului parlamentar din partea alor săi „liberali moderați” în cazul
în care primul-ministru nu renunța la colaborarea cu „Fracțiunea liberă și
independentă”, la campania de presă defavorabilă pe care i-o făceau prin intermediul
articolelor din oficiosul lor, Steaua României, relative la politica urmată în timpul
Războiului de Independență85.
Încă de la apariția lui, grupul liberalilor-moderați din Iași și-a asumat o orientare
antifracționistă, în contextul confruntărilor politice locale și a rivalităților personale din
capitala Moldovei86. „Formarea unui mare și puternic grup liberal-moderat în Iași are
nenorocirea de a supăra nu numai pe fracționiști dar chiar și pe conservatori”, constata
oficiosul acestuia la 22 ianuarie 1878 în urma primirii nefavorabile care i-o făcuse
organul de presă al „dreptei”, Timpul87. Liberalii moderați își asumau statutul de
reprezentanți ai unui liberalism diferit de acela profesat de „Fracțiunea pretinsă liberă și
independentă”, unul demagogic și fals îndreptat către mase. Denunțând monopolul
asupra „stângii” ieșene al grupării conduse de Nae Ionescu, moderații propuneau ca
alternativă „excedentul moral și intelectual” al „partidului” lor88. De asemenea,
deveneau sesizabile unele încercări de apropiere față de gruparea liberală aflată la
guvernare și condusă de I.C. Brătianu, pe care îl considerau „fratele mai mare în
democrație” însă nu-și ascundeau nemulțumirea determinată de colaborarea politică a
„roșilor” cu „Fracțiunea”89: „Se știe de asemenea că trupul Fracțiunii e șubred, scriau
liberalii moderați ieșeni, o adevărată stârpitură, astfel că un cap mare și simpatic al lui
Brătianu ar contrasta prea mult cu neînsemnătatea corpului Fracțiunii; rămâne, așadar,
capul lui Cogălniceanu; dar fracționiștii se tem de un cap devorant ca acel al ursului,
care când nu mai are ce mânca prin stânci și codri se atacă chiar și asupra labelor sale”.
Totodată, din tonul articolelor din oficiosul Steaua României se poate constata o
schimbare de atitudine a liberalilor moderați în privința persoanei ministrului de
Externe, Kogălniceanu, întreruperea colaborării dintre ei și încercarea moderaților de a
anume pentru a-i predispune încă de pe acum la radicalism”. Ioan Slavici, Radicalismul în învățământ și
în cărțile didactice, în Convorbiri literare, an XI, nr. 6/1 septembrie 1877, p. 201-204.
84
V. Conta c. V. Constantinescu-Livianu, Iași, 26 septembrie 1877, în Vasile Conta, Scrisori și
documente inedite, ediție stabilită, prefață și note de Florin Cântec, Iași, 2003, p. 107.
85
Ion Ghica, Scrieri, vol. III, ediția P.V. Haneș, 1914, p. 94.
86
Prefectul de Iași, V. Gheorghian, după o scurtă perioadă de colaborare cu liberalii moderați, era scos din
rândurile lor pe motiv de „semifracționist”. Steaua României, nr. 7, 12 ianuarie 1878, p. 1.
87
Ibidem, nr. 16, 22 ianuarie 1878, p. 3 .
88
Ibidem, 5 ianuarie 1878, 1.
89
Ibidem.
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
„Partidul liberalilor moderaţi” din Iaşi la 1878 115
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
116 Gheorghe-Florin Ştirbăţ
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
„Partidul liberalilor moderaţi” din Iaşi la 1878 117
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
118 Gheorghe-Florin Ştirbăţ
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
„Partidul liberalilor moderaţi” din Iaşi la 1878 119
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
120 Gheorghe-Florin Ştirbăţ
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
„Partidul liberalilor moderaţi” din Iaşi la 1878 121
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
122 Gheorghe-Florin Ştirbăţ
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
„Partidul liberalilor moderaţi” din Iaşi la 1878 123
privire la evrei135.
Până la momentul Congresului de Pace de la Berlin, apare evidentă preocuparea
liberalilor moderați de a-și apropia bunăvoința guvernului în speranța unei viitoare
colaborări. Decizia executivului liberal de a miza în continuare pe sprijinul politic al
„Fracțiunii libere și independente” va determina o reorientare a opțiunilor moderaților
ieșeni, putându-se constata, mai ales pe fondul deciziilor defavorabile României luate la
Berlin, o distanțare a acestora față de Guvernul I.C. Brătianu, concretizată într-o critică
vehementă la adresa acestuia. Vizita pe care ministrul de Interne, C.A. Rosetti o
întreprinse în Moldova a marcat schimbarea opticii liberalilor moderați. Sosit în Iași la
22 iulie 1878, fruntașul radical avusese în ziua următoare o întrevedere cu mai multe
persoane din „grupul Fracțiunei” la Hotelul „România” din Iași136. Liberalii moderați
din Iași dezvăluiau că scopul vizitei lui C.A. Rosetti în Moldova era unul strict politic,
dorind să se informeze în legătură cu șansele liberalilor guvernamentali la eventualele
alegeri pentru o Adunare Constituantă, la care interlocutorii săi predilecți, fracționiștii,
care dominau scena politică a Iașului, îl informau că respingeau ideea de Constituantă,
pentru a nu-și pierde pozițiile politice dobândite. Misiunea ministrului de Interne era
criticată pentru că ea nu urmărea inspectarea administrației Moldovei, care lăsa mult de
dorit, dovada fiind suferința populației rurale, ci dezvăluia doar scopuri politice nefiind
decât o „peregrinație politică”, o sfidare a programului „partidului național liberal”
alcătuit la Mazar-Pașa137.
După acest moment discursul moderaților ieșeni adopta registrul tematic al
opoziției conservatoare, Guvernului imputându-i-se că nu a știut să se folosească de cel
mai greu moment în care se găsea Rusia, învinsă de Turcia la începutul campaniei din
Balcani, pentru a fi încheiat un tratat de alianță prin care să se garanteze menținerea
sudului Basarabiei de către România138. Ei insistau pentru convocarea Constituantei, ca
singura în drept a decide cu privire la validarea sau respingerea condițiilor impuse prin
Tratatul de la Berlin și criticau guvernul liberal că refuza să facă apel iarăși la colegiile
electorale precum solicitase când se afla în opoziția de la Mazar-Pașa139. Apărea astfel
evidentă dorința liberalilor moderați din Iași de a deveni o formațiune politică
parlamentară. Declarațiile liberalilor radicali din Românul, conform cărora retrocedarea
Basarabiei și anexarea Dobrogei „intra în sfera legislaturei ordinare”, fără a mai fi
necesară convocarea unei Adunări Constituante, considerându-le în spiritul Tratatului
de la Paris ca simple rectificări de teritoriu, ignorându-l însă pe acela al Constituție de la
1866, au stârnit indignarea liberalilor moderați140. În opinia lor, ceea ce se petrecuse cu
sudul Basarabiei nu era numai o simplă rectificare de teritoriu, ci o înstrăinare a
135
Ibidem.
136
Ibidem, nr. 163, 26 iulie 1878, p. 2.
137
Ibidem.
138
Ibidem, nr. 171, 13 august 1878, p. 1.
139
Ibidem, nr. 195, 29 iulie 1878, p. 2.
140
Ibidem, nr. 171, 13 august 1878, p. 1.
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
124 Gheorghe-Florin Ştirbăţ
aproximativ două sute de mii de români, act care contravenea articolului 2 din
Constituție în privința inalienabilității teritoriului român, asupra căreia respectivele
Corpuri Legiuitoare nu erau competente să se pronunțe, ci numai o Adunare
Constituantă141. Organul de presă al liberalilor radicali admitea ideea convocării
Constituantei în privința soluționării chestiunii israelite, însă ea trebuia făcută ulterior
retragerii trupelor rusești, estimată a fi terminată într-o perioadă de un an142. Liberalii
moderați considerau că „partida conservatoare” care făcea propaganda acestei idei
devenea, fără să vrea, un organ al israeliților care doreau cât mai grabnic convocarea
Constituantei, chiar și cu prezența rusească în țară. Ei criticau tonul violent al
guvernamentalilor la adresa tuturor acelora care își doreau o Constituantă, în condițiile
prezenței trupelor țariste, taxându-i de unelte ale intereselor evreilor sau ale rușilor,
amintindu-le că în 1877 fuseseră efectuate alegeri senatoriale cu sute de mii de baionete
străine în țară pentru ca aleșii să se pronunțe asupra unor chestiuni foarte grave cum a
fost intrarea României în război143.
Redeschiderea Corpurilor Legiuitoare la data 15 septembrie 1878, cu două luni
înaintea termenului constituțional, trăda, după opinia moderaților din Iași, gravitatea
situației țării asupra căreia Guvernul I.C. Brătianu nu dorea să-și asume răspunderea, ei
arătându-se indignați pentru neconvocarea colegiilor pentru alegerea Constituantei
criticând comportamentul slugarnic față de guvern al parlamentarilor care votaseră
competența Camerelor de a decide în privința deciziilor Tratatului de la Berlin144.
Deputații disidenți fuseseră convinși, în ședința secretă din 26 septembrie 1878, de a se
retranșa poziției executivului și de a accepta competența Camerelor deja existente145. În
optica moderaților, aceștia nu erau decât simpli „diurnași” a căror poziție era strâns
legată de existența regimului Brătianu, într-o eventuală Constituantă, ei nemaigăsindu-și
locul146. La Senat, conform ziarului proguvernamental Românul, dezbinarea dintre
conservatori și celelalte grupări și nuanțe politice fusese depășită grație atitudinii
conciliante a lui V. Boerescu și C. Bosianu care, fără a prejudicia convocarea
Constituantei, insistaseră ca Parlamentul să-și dea imediat avizul printr-o moțiune prin
care să se arate că se supunea voinței colective a Puterilor europene147. Ulterior,
Guvernul trebuia să propună Camerelor legi pentru a putea lua provizoriu dispoziții
administrative și militare necesare ocupării Dobrogei până la reglementarea definitivă a
situației148.
Ostilitatea față de guvern a liberalilor moderați era dovedită prin alianța politică
pe care alegeau să o perfecteze cu prilejul alegerilor comunale din toamna anului 1878.
141
Ibidem.
142
Ibidem.
143
Ibidem.
144
Ibidem, nr. 177, 1 septembrie 1878, p. 1.
145
Ibidem, nr. 192, 27 septembrie 1878, p. 2.
146
Ibidem.
147
Ibidem.
148
Ibidem.
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
„Partidul liberalilor moderaţi” din Iaşi la 1878 125
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
126 Gheorghe-Florin Ştirbăţ
Brătianu, conform strategiei sale aplicată cu succes în atâtea situații similare, a inițiat
anumite acțiuni menite a-și apropia gruparea liberal-moderată. În această tactică se
înscria demersul pe care șeful guvernului îl realiza prin intermediul lui D.A. Sturdza de
a stabili un aranjament cu liberalii moderați în privința numelui viitorului primar al
Iașului, alegerea primului-ministru oprindu-se asupra persoanei lui T. Ciupercescu,
opțiune a cărei acceptare o condiționau însă de îndepărtarea lui V. Gheorghian din
funcția de prefect, un apropiat al cercului „fracționiștilor”158. Combinația propusă este
caracteristică jocului politic brătienist, tot în vederea păstrării influenței politice în
Moldova, prin intermediul „fracționiștilor” de această dată, putând fi explicate și
demersurile guvernului de a-l convinge pe prefectul de Iași, V. Gheorghian să nu cedeze
„neajunsurilor personale” dându-și demisia în urma atacurilor adversarilor politici
locali, mai ales când „în momentele actuale trebuie să ne uităm bine la țară și la interesul
public”, după cum îi scriau în 1878 miniștrii I.C. Brătianu și Mihail Kogălniceanu159.
Către sfârșitul anului 1878, liberalii moderați decideau că cea mai potrivită
atitudine față de propunerile primului-ministru era „prudența”, având siguranța celor
„trei fotolii în Cameră luptând ca oposițiune”160. Astfel, la alegerile pentru Camerele de
revizuire ei colaborau cu gruparea conservatoare din Iași, în ciuda afinităților doctrinare
pe care unii dintre ei precum V. Conta le descoperiseră cu „partidul Centru din
București”, din jurul lui V. Boerescu, de care, pe moment, erau despărțiți de viziunea
diametral opusă în chestiunea împământenirii evreilor161.
„Partidul Liberalilor Moderați din Iași” își va înceta activitatea, după 1880 când o
parte a membrilor săi se va orienta către gruparea liberală condusă primul-ministru I.C.
Brătianu, V. Conta, energicul opoziționist în chestiunea acordării de drepturi politice
evreilor, fiind atras în guvern prin acordarea portofoliului Cultelor și Instrucțiunii
Publice, iar Al. Teriachiu prin acela al Internelor, ambii devenind miniștri la 20 iulie
1880162.
Constituită dintr-o seamă de notabilități ieșene, formațiunea politică „liberal
moderată” a avut o existență efemeră.
Documentele de arhivă îi înregistrează data de 20 ianuarie 1878 ca moment al
debutului ei politic și relevă o organizare minuțioasă, cu organe de conducere proprii, o
reglementare precisă a modalităților de avansare în ierarhia „partidului” și a cazurilor de
admitere a noilor membri și mai presus de toate dorința unanimă de a nu recunoaște „pe
nici una din personalitățile politice ale țării de căpetenie a sa”. Deși avocatul P.S.
Papadopol era ales președinte al „comitetului diriguitor”, din lista membrilor se disting
numele unor oameni politici cu experiență, avocați, profesori universitari, mari
proprietari precum G. Mârzescu sau D. Cozadini.
158
Ibidem, p. 218.
159
DANIC, fond Gheorghian, dosar nr. 2, f. 60.
160
DJANIaşi, fond Mss., 22, dosar nr. 1566/1878, Partidul liberalilor moderați, rola 241, c. 218.
161
V. Conta c. V. Constantinescu-Livianu, Iași, 13 martie 1879, în V. Conta, op.cit., p. 131.
162
A.D. Xenopol, op.cit., p. 390. Ion Mamina, op.cit., p. 307.
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
„Partidul liberalilor moderaţi” din Iaşi la 1878 127
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
128 Gheorghe-Florin Ştirbăţ
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
UNITATEA STATALĂ – DEZIDERAT OBIECTIV ŞI NECESAR
Jean Ciută
State Unity – objective and necessary goal
Abstract
The author indicates that since antiquity the great historian and archaeologist Vasile
Parvan inferred the need for proto-historical knowledge of Central Europe, including the
Thracian-Geto-Dacian-Romanian history.
The subsequent historical periods, medieval, modern and contemporary, amplified the
importance of state unity mostly among European peoples.
Balkan states, including the population of Romanian ethnogenesis were organized in
principalities, which campaigned for unity and 1600, 1859, 1918 were benchmarks that led to
the unitary national state – Romania.
At present, in a confused Europe, the idea of a global world instead of an independent
and national state is often spread.
History will say the word.
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
130 Jean Ciută
prefacerilor survenite.
Populaţiile migratoare de neamuri diferite: turanice, hunice, cumane, maghiare,
bastarne, germanice, slave etc., fie s-au contopit cu băştinaşii, fie i-au dominat
temporar în perioade succesive, dar filonul etnic daco-roman a persistat şi a constituit
osatura poporului român şi limbii române.
Odată cu anul 1354, turcii otomani, conduşi de Orchan I (1326-1359), pun
stăpânire pe importanta fortăreaţă bizantină Gallipoli stabilindu-se în Europa2.
De la această dată şi până la 1877 popoarele balcanice, inclusiv Ţările
Române, vor fi fost hărţuite şi temporar stăpânite de aşa-zişii „împăraţi ai Romei” de
la răsărit. Iată ce mărturisea prinţul Carol I de Hohenzollern cu privire la stăpânirea
Otomană: „Principatele Române părăsite de vecinii lor creştini, n-avură încotro şi
trebuiră să facă pace cu năvălitorii mahomedani; Valahia şi Moldova încheiaseră,
fiecare pentru dânsa, o capitulaţiune cu sultanul turcilor”3.
Tratatele de capitulaţii, denumite aşa, fiindcă erau scrise pe capitole,
cuprindeau tributul în produse de tot felul, în bani, în forţă de muncă, în număr de
copii pentru ieniceri, azapi şi achingii, în schimbul asigurării, uneori formale, a
integrităţii teritoriale ale Ţărilor Române. Chiar şi în aceste condiţii, unitatea statală
românească s-a menţinut în pofida tuturor opreliştilor cauzate de pretinşii suzerani.
Luptele antiotomane l-au determinat şi pe poetul nostru naţional – Mihai Eminescu –
să aprecieze că numeroasele confruntări ale românilor pentru independenţă şi unitate
naţională reprezintă „Suma vieţii noastre istorice”. Dacă suzeranitatea otomană a fost
vexatorie din toate punctele de vedere asupra românilor, mergând până la spolierea
totală a poporului, teritoriile de convieţuire s-au păstrat relativ integre. Dar, de la
sfârşitul secolului al XVIII-lea o altă putere răsăriteană – Rusia ţaristă, şi-a întins
ghiarele asupra principatelor dunărene sub pretextul drumului spre Constantinopol,
accentuând aservirea acestora. În plus, ohrana ţaristă a promovat consecvent şi o
politică anexionistă-teritorială, culminând cu alipirea forţată a Basarabiei la anul 1812.
Abia în anul 1861, domnitorul Al.I. Cuza a obţinut din partea înaltei Porţi Otomane
aprobarea unităţii statale a Principatelor Române. Între timp, fără vreo justificare
politică, Poarta, încălcând grosolan şi prevederile tratatelor de capitulaţii, a cedat
Austriei habsburgice partea de Nord a Moldovei – denumită de către cuceritori, în
1775 – Bucovina. Aşa că, unitatea statală românească, a fost vremelnic sacrificată,
urmând ca lupta pentru unitate şi independenţă naţională să continue în epoca
modernă, la dimensiuni amplificate.
Unirea Principatelor Române din 1859 a prefigurat consolidarea statală
românească, creând premisele indispensabile ale obţinerii independenţei absolute de
stat, din 1877.
În timpul tratativelor dintre I.C. Brătianu şi prinţul Carol de Hohenzollern-
Sigmaringen, cu privire la aducerea lui Carol ca domnitor al României, un episod
2
Istoria României în date, Bucureşti, Editura Enciclopedică Română, 1971, p. 74.
3
Memoriile regelui Carol I al României, vol. 1, Bucureşti, Editura Tipografiei Universul, p. 8.
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
Unitatea statală – deziderat obiectiv şi necesar 131
bine-voitor l-a reprezentat poziţia doctorului Carol Davila, care, intenţionând să-l
înduplece pe Carol spre a fi de acord cu propunerea lui Brătianu, prezintă candidatului
o hartă cu România şi ţările vecine: Transilvania, Banatul, Bucovina şi Basarabia,
subliniind faptul că toate acestea erau locuite în majoritate de români, impunându-se
cu necesitate încorporarea lor la Principatul României4.
Regimul monarhic Hohenzollernian (1866-1914) a însemnat, odată cu
consolidarea structurilor statale, independenţa absolută de stat (1877), proclamarea
Regatului României (1881) şi modernizarea societăţii române, dublate de inscrierea
ţării în contextul european pe poziţii respectabile.
Relaţiile cu vecinul de la Răsărit au fost relative, chiar dacă Casa regală de
Hohenzollern se înrudea cu ţarul Rusiei.
În contextul izbucnirii primei conflagraţii mondiale, colaborarea cu Rusia
ţaristă a fost ca şi la 1877-78, Ohrana ţaristă urmărind scopurile sale anexioniste de
natură să fie slăbită unitatea statală românească.
Pe fondul degringoladei bolşevice şi sub impulsul efectiv al românilor de
pretutindeni, în special al celor din teritoriile româneşti anexate vremelnic, având în
plan intern o politică echilibrată şi sprijinul substanţial al puterilor din Antantă, s-a
împlinit visul de veacuri al românilor – reîntregirea statal-naţională.
Privind unitatea statală ca un deziderat obiectiv şi necesar, nu putem să eludăm
concepţia unor oameni politici şi de ştiinţă din perioada interbelică şi îndeosebi a
marelui istoric Nicolae Iorga. Acesta, influenţat se pare şi de optica gândirii
reputatului istoric german Leopold von Ranke, atribuia istoriei sarcina de a urmări
viaţa însăşi a omenirii de-a lungul timpului5. În acest context încercăm reactualizarea
concepţiei iorghiste expusă în publicaţia de acum 70 de ani, intitulată: Idei asupra
problemelor actuale6.
Nicolae Iorga apreciază că „Vechea Europă” a fost o unitate politică şi morală7
exprimată prin prevederile tratatelor Westphalice de la 1648 (de fapt, tratatele de la
Műnster şi Osnabrűck) care au fixat pentru prima dată echilibrul european8.
Interpretând pe Iorga, a fi european, înseamnă a avea o anumită stare de spirit, astfel
că, plecând de la acesta, putem afirma că interesele iniţiatorilor şi fondatorilor Uniunii
Europene: Jean Monnet; Robert Schuman; Konrad Adenauer; Altiero Spinelli;
Winston Churchill ş.a. au preponderat mai mult în plan economic, dat fiind
dezvoltarea industrială a Occidentului.
S-a încercat, afirmă Iorga, alcătuirea unei Europe Centrale în care ţările din
4
Ibidem, p. 24.
5
Nicolae Iorga, Generalităţi cu privire la studiile istorice, ediţia III-a, Bucureşti, 1944, p. 7-28; Despre
concepţia actuală a istoriei şi geneza ei; apud. I. Agrigoroaiei, Gh. Buzatu;V. Cristian ş.a., Românii în
istoria universală, Iaşi, 1987, p. 781.
6
N. Iorga, Idei asupra problemelor actuale, Bucureşti, Editura „Cugetarea” IV, 1934, p. 77.
7
Ibidem, p.77
8
Ibidem, p.78.
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
132 Jean Ciută
aceste părţi europene (inclusiv România) nu pentru ca ele să trăiască mai bine, ci
pentru ca ţările din Apus să-şi poată desface mai uşor produsele lor industriale şi să
achiziţioneze produsele agricole de la ţările cu un astfel de profil (şi România) la
preţuri derizorii.
Parţial, concepţia iorghistă se demonstrează şi astăzi, când nu s-a imprimat încă
o egalitate deplină între cele 27 de ţării ale Uniunii Europene, iar decalajele între ele
se observă cu „ochiul liber”. Bruxell-ul mai manifestă încă unele asperităţi asupra
unora şi îngăduinţe asupra altora.
Ideea diminuării spiritului naţional în favoarea globalizării n-ar prea fi benefică
pentru ţări ca România. Unitatea statală rămâne filonul dezvoltării fiecărei ţări.
Exemplul S.U.A. nu se confirmă în condiţiile vechiului continent european; aici, s-ar
potrivi aplicarea principiului, „Unitate în diversitate”.
Unitatea statalităţii româneşti a fost admirabil exprimată de către stihuitorul
ardelean, Petre Dulfu în decembrie 1918 prin versurile:
„La un loc tot neamu-i strâns
Într-o Mare Românie;
Veacuri lungi de jale-am plâns
Plângem azi de bucurie”.
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
N. IORGA ŞI MAREA UNIRE (IV)
Gheorghe A. Ştirbăţ
The period between 1916 and 1918 was the most important stage of Iorga’s political
activity.
At the beginning of the war, the historian and the politician followed the policy of the the
liberal government led by Ion I. C. Bratianu as a reliable guarantee for national unity.
Consecrating his entire life to the Roumanians fight for national unity, N. Iorga suspended
the activity of the Democratic Nationalist Party putting in jeopardy his future political career.
He believed in the victory of the Romanian’s cause victory even when it seemed
impossible to achieve it.
His parliamentary activity was completed with a scientific and journalist work. “Neamul
Românesc” was the most read newspaper during the war.
N. Iorga published works of national and universal history in English, French, Italian and
Russian and has supported the idea of Romanian unity in front of western allies.
Key words: Nicolae Iorga, The Great Union, Nationalist Democratic Party, Worls War
I, national policy
Cuvinte cheie: Nicolae Iorga, Marea Unire, Partidul Naţionalist Democrat, Primul
Război Mondial, politica națională
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
134 Gheorghe A. Ştirbăţ
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
N. Iorga şi Marea Unire (IV) 135
crezând cu tărie în victoria finală: „S-a pierdut bătălia, nu s-a pierdut războiul”,
considera marele istoric15. În spiritul acestei credințe și convins de necesitatea efortului
comun al tuturor forțelor politice pe altarul intereselor naționale și pentru evitarea
oricăror manifestări politicianiste, el suspendă încă din septembrie 1916 activitatea
P.N.D.16
Încetarea temporară a activității Partidului Naționalist Democrat, care i-a permis
și disocierea de A.C. Cuza, a cărui activitate turbulentă și antiguvernamentală era în
contradicție flagrantă cu concepția marelui istoric, „a suspendat rostul lui de om
politic”17, amenințându-și grav cariera politică.
În timpul refugiului de la Iași, N. Iorga „a fost călăuza neînfricată în credința
victoriei finale”18, iar ziarul său, Neamul Românesc, „foaie a conștiinței naționale
luptătoare”19. Periodicul marelui savant a devenit unul din cele mai importante
publicații din spațiul public românesc ajungând la tirajul „amețitor de 2500 de
exemplare”20. Neamul Românesc, în acești ani foarte foarte grei pentru destinul
României, era citit cu însuflețire de populația civilă și de armată în toate zonele țării
unde putea pătrunde, întreținând speranța în victoria finală. În paginile ziarului său,
Iorga a susținut politica guvernului, atitudine izvorâtă nu din meschine interese
personale ci „pur și simplu, convingerea marelui savant s-a întâlnit fericit cu aceea
promovată de guvernul Ionel Brătianu”21.
În țară sau în străinătate, avea să sublinieze ziaristul Pamfil Șeicaru, „scrisul său
militant a tulburat continuu, a mobilizat uri sectare și înrolând devotamente, dar nu a
îngăduit indiferența”22.
Activitatea desfășurată în acele luni de maximă încordare națională a demonstrat
pentru N. Iorga că istoricul adevărat „nu trebuie numai să cunoască istoria, ci să facă
istoria trăită de el”23. Pentru aceasta, ca „un pedagog al regăsirilor noastre”24 coboară în
mijlocul realităților, participă activ la viața publică, parlamentară unde militează pentru
solidaritatea întregii clase politice românești. Condamnă de la tribuna Camerei și în
paginile ziarului Neamul Românesc tradarea care „era pretutindeni în mijlocul nostru”25
dovedindu-se „un stâlp al libertății și demnității naționale”26. El a continuat să creadă ca
nimeni altul în schimbarea radicală a situației de pe întreg frontul de răsărit , în victoria
finală a Antantei. Această credință de neclintit în victoria Triplei Înțelegeri era
împărtășită de Iorga în orice întâlnire cu numerosul public care îi asculta conferințele în
sălile de curs sau în aula universității ieșene.
p. 1.
14
Ibidem.
15
Ibidem.
16
Petre Țurlea, N. Iorga în viața politică a României, p. 112.
17
Zigu Ornea, op.cit., p. 1.
18
N. Iorga, Opera…, p. 78.
19
apud Zigu Ornea, op.cit., p. 1.
20
Ibidem.
21
Ibidem.
22
Ibidem.
23
Ibidem.
24
Ibidem.
25
N. Iorga, O viață de om, vol. III, p. 162.
26
Edgar Papu, N. Iorga. Eroul, în N. Iorga. Opera-Omul-Prietenii, p. 8.
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
136 Gheorghe A. Ştirbăţ
El își relua astfel menirea de profesor „care ajunsese acum să aibă un sens mai
înalt ca oricând”. În acele momente, cuvântul său ascultat cu interes la universitate
„avea să întregească ceea ce zilnic spunea scrisul de durere și speranță”27. Conferințele
sale analizau aspecte fundamentale ale istoriei țărilor inamice, Austro-Ungaria și
Germania, prin care încerca să distrugă mitul superiorității și invincibilității acestora. El
prezenta publicului ascultător „felul cu totul întâmplător și neorganic în care se alcătuise
o Austrie în care se putea desface ușor în bucățelele acelei înjghebări”28. De asemenea,
în ciclul de conferințe Cuget și faptă germană, N. Iorga încerca să demonstreze
compatrioților săi, în mintea cărora Germania „apărea ca un concept absolut unitar”,
„bloc de putere nezguduit din evul mediu și până în contemporaneitate” sau „curent de
voință pe care nimic n-ar fi putut-o opri în revărsarea ei”, că aceasta reprezenta „lupta
dintre cele două tendințe de minte și pumn care se înfruntă necondiționat în viața unui
popor de o mare complexitate sufletească în care îndrăzneala cugetării abstracte
alternează cu supunerea necondiționată unor autorități de ce mai multe ori venite din
străinătate sau coapte după modele străine”29.
Vizitele la Iași, noua capitală a României din anii ocupației militare din 1916-
1918, ale unor reprezentanți din țările Antantei precum ministrul Belgiei, Vandervelde,
„cu figura de vechi savant aplecat asupra hârtiilor sau eprubetelor lui”, „țeposul Albert
Thomas, ministrul munițiilor franceze, gata să-l îmbrățișeze pe regele Ferdinand
cuprinzându-l cu buna energie prietenoasă a brațului său de plebeian luptător” și o
delegație mixtă americană formată din intelectuali și militari, atent urmărite și analizate
de N. Iorga, dovedeau că „nu luptăm singuri pe frontul supremelor sforțări”30. Prezența
acestora, considera savantul, făcea să intre „o rază de lumină în temnița noastră îngustă
și întunecată duhnind a mormânt”31.
N. Iorga s-a aplecat cu atenție și responsabilitate asupra propagandei românești în
străinătate, pentru recunoașterea drepturilor istorice ale României asupra teritoriilor
locuite de români în Austro-Ungaria, iar în ultimele luni ale războiului și asupra
Basarabiei, aflată până atunci sub stăpânire țaristă32. La solicitarea librăriei Hachette, din
îndemnul ministrului francez Stephen Pichon, el va scrie o nouă istorie a românilor pe
scurt, în care demonstra „dreptatea cauzei pentru care ne istovim să prezinte titlul
cultural al existenței și al cererilor noastre”33.
Revendicările noastre erau susținute de dezvoltarea unei civilizații proprii,
unitare pentru toți românii din întreg spațiul românesc, iar la baza acestei „lungi opere
de vitalitate națională, stăteau calitățile constructive ale țăranului român”.34 Vitalitatea
țărănească își pune amprenta asupra nemăsuratei puteri de refacere „a acestui neam de
atâtea ori călcat în picioare”35. În spiritul acestor idei, în acele momente apăsătoare ale
istoriei războiului de reîntregire națională, el vedea că „semnele de încredere apăreau,
fără ca din Apusul de care ne legasem, să nu fi venit încă primii mângâietori și soli ai
27
N. Iorga, O viață de om, vol. III, p. 173.
28
Ibidem.
29
Ibidem; Neamul Românesc, an XII, nr. 20 din 23 ianuarie 1917.
30
N. Iorga, op.cit., p. 160.
31
Ibidem.
32
Petre Țurlea, O viață pentru poporul românesc, p. 77-78.
33
N. Iorga, O viață de om, vol. III, p. 158.
34
Ibidem.
35
Ibidem, p. 169.
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
N. Iorga şi Marea Unire (IV) 137
biruinței comune”36.
Pentru a da acestei acțiuni eficiența de care era nevoie, N. Iorga a îmbinat
menținerea și întreținerea relațiilor cu mari personalități culturale și politice din Europa
Occidentală și S.U.A. care prin cuvântul lor puteau influența hotărârile viitoarei
conferințe de pace, cu publicarea unor lucrări de istorie românească în principalele limbi
de circulație universală. Marele patriot a avut în vedere istoria provinciilor românești
aflate sub dominația Imperiului Austro-Ungar și aflate în centrul revendicărilor noastre
naționale. După Histoire de roumains de Transilvanie et Hongrie, apărută în 1915-
1916, va publica în 1917 lucrările Droits nationaux et politiques des Roumains dans
la Dobrogea, Histoire des Roumains de Bucovine à partir de l’annexion
autrichienne (1775-1914), iar în 1918, Continuitatea spiritului românesc în
Basarabia37. Totodată, savantul a luat inițiativa de a publica o serie de lucări științifice
despre relațiile României cu țările Antantei de-a lungul timpului, demonstrând că aceste
legături nu erau impuse doar de diplomația războiului, ci ele aveau legături adânci în
istoria lor comună. Pe această linie se înscria publicarea în 1917 a lucrării Relations des
Roumains avec les Alliès, unde autorul are în vedere și continuitatea și vechimea
acestor legături38. Lucările publicate de N. Iorga în această perioadă, deși „unele
motivate politic, sunt valoroase și interesante”39. El nu a făcut rabat de la adevărul
istoric, ținta politică propagandistică fiind dată de contextul internațional în care îl
rostea.
Conferințele ținute în aula universității ieșene despre specificul dezvoltării
politice, economice, culturale ale Germaniei de-a lungul istoriei au fost publicate în
1918, într-un volum intitulat Cuget și faptă germană. Istoricul pune în antiteză
„măreția și idealismul filosofiei germane”40 cu acțiunile politice și militare ale
Imperiului German care declanșase „cea mai irațională acțiune militară”41. N. Iorga
considera că aceasta reprezenta confruntarea cea mai autentică „între spirit, gândire, bun
simț și putere”, dominantă a spiritului german, „de o rară și puternică complexitate”42.
În Originea și desvoltarea statului austriac: zece lecții făcute la Iași în 1917, lucrare
apărută în 1918, istoricul susținea ideea că formarea statului și imperiului austriac „s-a
produs într-o manieră conjuncturală oricare, aproape fără nici o evoluție organică”43.
Nici un stat din Europa, sublinia N. Iorga, nu fusese atât de important pentru papalitate
precum Imperiul Habsburgic, încât aceasta a fost cu ochii pe Viena în ultimii 500 de
ani, intervenind în favoarea lui când simțea că poziția sau caracterul catolic al
domeniilor habsburgice erau amenințate44.
Ziarul Neamul Româneasc, de sub conducerea savantului, a analizat periodic
36
Ibidem.
37
Barbu Theodorescu, N. Iorga, București, 1968, p. 248-269; Petre Țurlea, op.cit., p. 77;
idem, N. Iorga în viața politică a României, p. 77; N. Iorga, op.cit., p. 108-109; idem,
Supt trei regi, București, 1932, p. 160.
38
Nicolas M. Nagy-Talavera, N. Iorga. O biografie, traducere de Mihai-Eugen Avădanei,
prefață de Kurt W. Treptow, București, 1999, p. 189.
39
Ibidem, p. 179.
40
Ibidem.
41
Ibidem.
42
Ibidem.
43
Ibidem.
44
Ibidem.
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
138 Gheorghe A. Ştirbăţ
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
N. Iorga şi Marea Unire (IV) 139
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
140 Gheorghe A. Ştirbăţ
danubiene ale trecutului care prin statutul lor de dincoace de Carpați au pregătit sosirea
României Mari de mâine”59. De la Moscova, consulul general al României îl anunța pe
marele savant că a reușit să traducă în limba rusă Historire des relations russo-
roumains și Droits nationaux et politiques des roumaines dans la Dobrodgea ca
„să provocăm în cercurile politice ruse un curent de opinie mai favorabil României”60.
Amiralul Bârseanu de la Comandamentul Marinei îl înștiința pe Iorga că Emanoil
Miloș, colonel rus, viitor profesor de istorie militară la Academia Navală din Petrograd,
îi solicita o carte de istorie a românilor61.
Volumele trimise de marele istoric în străinătate i-au adus numeroase scrisori de
mulțumire și de apreciere asupra valorii scrisului său. Printre numele care i-au adus
mulțumiri s-au numărat: contele Saint-Aulaire, ministrul Franței, Legația Spaniei
precum și cea a S.U.A. condusă de Charles Vopicka. Ambasadorul american aprecia în
mod deosebit și articolele publicate în Neamul Românesc62.
N. Iorga a fost un admirator constant al democrației și al civilizației americane.
Aprecia foarte mult momentul intrării S.U.A. în război, că va modifica situația de pe
cele două fronturi de luptă și va înclina balanța victoriei de partea Antantei. Evoluția
evenimentelor militare au confirmat previziunile savantului. De asemenea, el considera
că marea democrație americană urmărea „arbitrarea și stabilirea unei păci eterne”63.
Admirația sa se răsfrângea și asupra președintelui american Wilson pe care îl considera
„un academician vestit”64.
N. Petrescu-Comnen, reprezentantul României la Berna, solicita în mod
imperios lui N. Iorga în august 1917 să-i trimită articole despre istoria Dobrogei și a
Transilvaniei pentru a fi publicate în reviste elevețiene și franceze deoarece „stăpânii
noștri au neglijat chestiunile propagandei în Apus. Suntem datori să îndeplinim această
lipsă cu umilele noastre puteri”65.
Între 1917-1918, articolele marelui istoric vor fi publicate în Marea Britanie, la
Londra, în revista The New Europe și în Daily Review of the Foreign Press editată de
Foreign Office, consemna Marcu Beza66.
Eforturile lui N. Iorga de susținere a cauzei comune a Aliaților vor fi apreciate de
toate statele Triplei Înțelegeri, dar mai ales în Franța, unde la sfârșitul războiului, la
inițiativa lui Robert de Fleurs, va fi decorat cu Legiunea de Onoare67. În aprilie 1918,
Charles de la Roncière, director al Imprimeriilor Statului Francez, publica volumul
Pages roumains, ce reunea articole articole publicate în Neamul Românesc despre
participarea Romniei la Primul Război Mondial și relațiile cu țările Antantei68. Sub
patronajul serviciului de propagandă francez era editată la Paris, în 1918, Histoire des
59
Apud Barbu Theodorescu, op.cit., p. 258; Petre Țurlea, op.cit., p. 109.
60
Apud Petre Țurlea, O viață pentru poporul românesc, p. 78.
61
Scrisori către N. Iorga, vol. V, p. 205.
62
Nicholas M. Nagy-Talavera, op.cit., p. 179; Petre Țurlea, N. Iorga în viața politică a
României, p. 209; Barbu Theodorescu, op.cit., p. 218-268.
63
Neamul Românesc, an XIII, nr. 37, 16 octombrie 1918.
64
Ibidem.
65
Petre Țurlea, O viață pentru poporul românesc, p. 79; Barbu Theodorescu, op.cit., p.
254-268.
66
Ibidem.
67
N. Iorga, O viață de om, vol. III, p. 198.
68
Ibidem, p. 192.
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
N. Iorga şi Marea Unire (IV) 141
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
142 Gheorghe A. Ştirbăţ
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
N. Iorga şi Marea Unire (IV) 143
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
144 Gheorghe A. Ştirbăţ
„ceda la nici o amenințare și la nici o ispită”95. Prin vizita sa, prințul Carol dorea să fie
„cel dintâi care duce la încrederea unui neam în ursitele sale viitoare”96. Vizita primului-
ministru român în capitala Rusiei coincidea cu desfășurarea conferinței interaliate din
țările Antantei unde el a fost admis să asiste după un protest energic care demonstra că
„demnitatea statului român nu admite ca șeful guvernului să stea în anticamera sălii
unde se tratau chestiuni esențiale pentru el”97. Conferința interaliată nu s-a încheiat cu
rezultate concrete. La 10 februarie 1917, Brătianu părăsea Petrogradul iar peste câteva
zile izbucnea revoluția rusă care va duce la înlăturarea țarului, devenit „colonelul
Romanov” și în scurt timp un prizonier de stat98. Se formează un guvern provizoriu, iar
Rusia devenea republică.
N. Iorga a analizat cu rigoarea istoricului evenimentele de la Petrograd din lunile
februarie-martie 1917, conștient că vecinătatea Rusiei și relațiile politico-militare cu
aceasta puteau influența în mod decisiv evoluția războiului și compromite uriașul efort
național pentru desăvârșirea unității politice românești. Savantul, care cunoștea bine
psihologia și istoria Rusiei, a fost surprins de rapiditatea evenimentelor care au produs
schimbări neașteptate începând cu vârfurile puterii: „ca un trăsnet a venit vestea căderii
în martie 1917 a țarului și așezarea unui regim republican moderat cu care ai noștri
credeau că se poate lucra tot așa de bine ca și cu țarul Nicolae al II-lea”99.
Prințul Carol, care era pe atunci un constant admirator al Rusiei, s-a lăsat
impresionat de „fațada strălucitoare a Rusiei imperiale”, de capitala Petersburg, „cu
luxul asiatic al curţii imperiale, cu fastul bizantin al bisericilor lui”100. El nu a reușit să
descopere ce ascundea această fațadă și la întoarcere a dat un interviu ziarului România
în care a afirmat că Rusia e un „infinit organizat”101.
Afirmațiile prințului moștenitor au fost analizate cu înțelegere de Iorga, care le
punea pe seama vârstei și a lipsei sale de experiență, întrucât „încă din februarie 1916 un
conflict al autocrației cu Duma trebuie să ducă pe un om clarvăzător a-și da seama că
acolo de unde ar fi trebuit să ne vie la strâmtorile noastre un ajutor puternic și loial, se
95
Ibidem.
96
Ibidem.
97
Referindu-se la această vizită, Armand Călinescu arăta că primirea caldă de la curtea
imperială rusă nu era ceea ce aștepta cu viu interes întreaga țară, pentru că „doar semnele
unei curtenii mai degrabă protocolară nu putea constitui un temei pentru liniștea țării”;
Armand Călinescu, Însemnări politice (1916-1939), ediţie îngrijită şi prefaţată de Al.Gh.
Savu, București, 1990, p. 33. Tot în legătură cu acest aspect, I.G. Duca afirma că primul-
ministru român a fost acceptat să asiste la conferința interaliată „după ce au făcut o serie de
dificultăți”. Atitudinea Aliaților „a arătat de pe atunci cu ce mentalitate nenorocită avea să se
lupte la conferință”. Brătianu primește din partea rușilor asigurări în privința continuării
transportului munițiilor și al aprovizionării precum și consimțământul la ofensiva românilor
ca o măsură ce face parte din planul general al Aliaților pentru campania din 1917. Premierul
român găsește la țar „o sinceră bunăvoință”, la Stavka (Statul Major rus) ostilitate, la guvern
multe asigurări, dar nu putea pune mare preț pentru că domnea „o cumplită zăpăceală”. I.G.
Duca, op.cit., vol. III, p. 153-155.
98
N. Iorga, Supt trei regi, p. 321.
99
Idem, O viață de om, vol. III, p. 162.
100
Ibidem.
101
Ibidem, p. 161; idem, Supt trei regi, p. 241; I.G. Duca, op.cit., vol. III, partea I, p. 155.
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
N. Iorga şi Marea Unire (IV) 145
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
146 Gheorghe A. Ştirbăţ
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
N. Iorga şi Marea Unire (IV) 147
pe N. Iorga la o primă reacție dură în timpul războiului la adresa lui Brătianu: „cum ai
împușcat pe țărani pentru proprietari, vei împușca atunci pe proprietari pentru țărani”120,
o aluzie evidentă la perioada când Brătianu, ca ministru de Interne al guvernului liberal
din 1907-1909, fusese implicat în reprimarea răscoalei.
Conștient de importanța celor două proiecte de legi pentru viitorul României,
presat și de evenimentele din Rusia, primul-ministru, dând dovada capacității sale de
anticipație și de bun cunoscător al psihologiei umane, găsea soluția punerii lor în
dezbatere, menajând susceptibilitățile colaboratorilor săi de „dreapta” și evitând o criză
ministerială, însă îl va pune pe Morțun ca fost socialist „s-o provoace”121.
Pregătirea proiectelor de lege agrară și electorală a intrat în competența unei
comisii a reformelor condusă de mitropolitul Pimen, comisie din care a făcut parte și
Iorga122.
Starea de disciplină din armata rusă se degrada pe zi ce trecea. Activitatea
soldaților și a ofițerilor ruși contaminați de ideile revoluției atenta la ordinea politică și
de stat , amenința instituțiile fundamentale ale statului român, se plănuiau atentate la
viața înalților demnitari români, a regelui. În consecință, la Iași s-au luat măsuri pentru
apărarea demnitarilor români și a familiilor acestora.
Activitatea susținută desfășurată de marele istoric pe toate planurile în această
perioadă dificilă a ocupației l-a pus în contact cu oamenii din diferite medii ale societății,
de la țărani, muncitori, intelectuali, militari, înalți demnitari de stat din țară, dar și de
peste hotare. Aceasta i-a permis să afle despre pregătirea unor acțiuni periculoase
împotriva statului înaintea chiar a serviciilor de informații. N. Iorga, care prin
informațiile furnizate primului-ministru Brătianu dejucase complotul organizat de un
grup de ofițeri ruși, cu vederi de „stânga”, împotriva generalului rus Scerbacev, află că
în lunile martie-aprilie 1917 aceștia plănuiau o lovitură de stat prin care regele și regina
să fie capturați și duși în Rusia „pentru o soartă asemănătoare cu a dinastiei rusești”123.
Pentru a evita acest dezastru, „un rege popular arestat în mijlocul capitalei sale”,124 Iorga
insista pe lângă dr. N. Lupu, șeful noului Partid al Muncii, să ia legătura cu Constantin
Dobrogeanu-Gherea pentru a mijloci o legătură cu Comisariatul armatei ruse din Iași.
Întâlnirea are loc în aprilie 1917, la ea participând alături de N. Iorga și zece deputați.
Liderul Partidului Muncii, consemnează marele istoric, atrăgea atenția comisarului rus
asupra faptului că prin acțiunile pe care soldații ruşi le întreprindeau, nu se debarasau
întru nimic de acțiunile vechiului regim țarist care se amesteca ori de câte ori avea
prilejul în treburile interne ale statului român. La finalul întrevederii, dr. N. Lupu solicita
pe un ton imperativ interlocutorului rus să înceteze asemenea acțiuni în interesul
ambelor țări aliate în războiul contra armatelor Puterilor Centrale: „Lăsați-ne singuri:
noi știm și vom face rezervele noastre comparabile cu țara”125.
Acțiunile întreprinse de Iorga pentru apărarea persoanei regelui Ferdinand nu
erau demersurile aceluia care urmărea să strângă capital politic. Pentru marele savant,
120
N. Iorga, Supt trei regi, p. 244; Iorga încheia dialogul cu primul-ministru Ion I.C.
Brătianu cu următoarele cuvinte: „am spus și am mântuit sufletul meu”; idem, O viață de
om, vol. III, p. 165.
121
Ibidem.
122
Ibidem; idem, O viață de om, p. 243.
123
Idem, Istoria românilor, vol. X, p. 383; idem, Supt trei regi, p. 383.
124
I. Scurtu, Regele Ferdinand, București, 1995, p. 72; N. Iorga, Supt trei regi, p. 242.
125
Apud I. Scurtu, op.cit., p. 72.
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
148 Gheorghe A. Ştirbăţ
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
N. Iorga şi Marea Unire (IV) 149
crezul lui I.I.C. Brătianu. Într-o scrisoare adresată regelui, primul-ministru nota că: „Ar
trebui, printr-o propagandă activă, a ofițerimii noastre, să se atragă atențiunea soldaților
că toți luptătorii credincioși vor avea pământ la sfârșitul războiului”, iar în Mesajul de
deschidere către Parlament „am putea face o aluzie la recompense celor care luptă”130.
Proclamația regelui de la Răcăciuni către armată a produs o vie emoție în țară,
mai puțin în rândurile conservatorilor moderați. Ei îl acuzau pe regele Ferdinand că nu
avea dreptul să pronunțe un asemenea discurs fără aprobarea guvernului. I.G. Duca,
ministrul educației în guvernul de coaliție, considera intervențiile lui Take Ionescu pe
această temă drept simple speculații cu iz politicianist, deoarece regele nu făcuse decât
să repete cuvinte rostite cu prilejul Mesajului de deschidere a Parlamentului din
decembrie 1916131.
Într-o atmosferă tensionată chiar în interiorul cabinetului, începeau dezbaterile
pentru pregătirea celor două proiecte de legi: agrară și electorală. Negocierile referitoare
la conținutul lor au fost prefațate prin discuții particulare, în afara cadrului executivului
și, „ajungându-se la un punct mort”132, Barbu Știrbei propunea o „formulă
tranzacțională”, la care subscria și regele care și făcea, în acest sens, apel „la spiritul
nostru reciproc de conciliațiune”133.
Comisia pentru definitivarea proiectelor de reformă, condusă de mitropolitul
Pimen, din care făcea parte și N. Iorga, își începea lucrările în luna aprilie 1917. Marele
istoric a jucat un rol important de mediator între grupările politice care se confruntau pe
tărâmul legii exproprierii și al împroprietăririi. El a observat și a analizat cu rigoarea
specifică istoricului de marcă atitudinea deputaților, mari proprietari, față de conținutul
legii exproprierii, de la intransigențele lui C. Argetoianu care cerea plata în aur dintr-un
împrumut special „a deposedaților”134, la atitudinea liberalilor care, conștienți de
necesitatea adoptării ei și speriați „că odată cu steaua cea roșie le-a venit ceasul”, nu
opuneau nici o rezistență de mari proporții „chiar dacă din când în când ca la chestiunea
absenteiștilor, se încerca strecurarea unui paragraf de favorizare”135.
Dezbaterile din jurul noilor proiecte de lege îl determinau pe liderul naționalist
democrat să afirme că „marea proprietate nu s-a opus uzitând de toate armele ei, nici că
a cedat cu deosebită plăcere”136.
N. Iorga a subliniat în fața deputaților, cu prilejul dezbaterilor sau ori de câte ori a
fost nevoie, importanța deosebită a legii pentru prezentul, dar și pentru viitorul
României postbelice, și dând glas simțămintelor unei importante părți a clasei politice
românești, care reușea să depășească interesele ideologice și personale, propunea ca
legea de expropriere să nu se numească „de utilitate publică”, ci pentru „cauză
națională”137.
În ziua de 6 mai 1917, primul-ministru I.I.C. Brătianu a prezentat în Camera
Deputaților și în Senat proiectul de lege de modificare a Constituției, afirmând că
jertfele de sânge ale fiilor de țărani îmbrăcați în uniformă militară impuneau „să votăm
130
Ibidem.
131
I.G. Duca, op.cit., p. 204-205.
132
Ibidem, p. 209.
133
Ibidem, p. 210.
134
N. Iorga, O viață de om, p. 165.
135
Ibidem, p. 166; idem, Supt trei regi, p. 245; idem, Istoria românilor, vol. X, p. 381.
136
Idem, Supt trei regi, p. 244.
137
I.G. Duca, op.cit., p. 240; N. Iorga, op.cit., p. 244.
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
150 Gheorghe A. Ştirbăţ
încă de acum aceste două principii fundamentale care să rămână câștigate pentru
poporul nostru orice s-ar întâmpla de aici înainte”138.
Modificarea Constituției era absolut necesară pentru crearea cadrului juridic
care să permită, după război, elaborarea proiectelor de expropriere și împroprietărire și
de introducere a votului universal. Proiectele de legi ce urmau să fie supuse dezbaterilor
și aprobării Parlamentului, preciza șeful executului român, erau cerute de „spiritul
vremurilor în care trăim” și vizau perspectiva „întinderii suveranității statului român
dincolo de Carpați”139.
La 20 mai 1917, V.G. Morțun, președintele Adunării Deputaților, anunța
constituirea comisiei pentru redactarea proiectului de lege de modificare a articolelor 19,
57 și 67 din Constituție. Proiectul a fost prezentat Adunării de G. Danielopol.
Dezbaterile din Parlament au început la 24 mai 1917 și au fost tensionate datorită
raportului și caracterului forțelor politice din coaliția de guvernare. De asemenea,
discuțiile au fost aprinse și de atitudinea radicală a grupării desprinsă din P.N.L., care s-a
constituit în Partidul Muncii140 și care a susținut două proiecte destul de avansate
referitoare la cele două legi, agrară și electorală. Dezbaterile au evidențiat importanța
deosebită a legilor pentru viitorul României, făcându-se permanent legătura indisolubilă
dintre social și național141. Barbu Ștefănescu-Delavrancea sublinia că exista o atât de
strânsă legătură între chestiunea națională și reformele împroprietăririi țăranilor și
„ridicarea celor 5-6 milioane de suflete la viața noastră publică că n-ar mai fi nevoie de
nici o explicație […] Noi, cu revizuirea Constituției, dereticăm casa noastră în care vom
primi pe frații noștri după atâta vreme de dureri și suferințe”142.
N. Iorga a participat la dezbaterile pe marginea proiectului de modificare a
Constituției care să ofere cadrul legislativ pentru elaborarea proiectelor de lege
amintite. De la tribuna Parlamentului, în ziua de 9 iunie 1917, marele istoric atrăgea
atenția deputaților prezenți că dezbaterile care se desfășurau într-un moment delicat
pentru țară, când „tremură pământul sub bătaia tunurilor dușmane”, impuneau evitarea
cuvintelor și expresiilor „care să crească ura dintre noi”. Vorbitorul trebuia „să se
gândească fiecare la altceva decât la adversarii săi de ieri pe care cred că pot să fie
adversarii săi de astăzi”.
Deputatul naționalist-democrat își exprima încă de la început încrederea că nici
unul din membrii Parlamentului nu avea intenția „de a păstra în cel mai mic element al
său un trecut care adeseori dezonorează dezvoltarea istorică a acestui neam pe acest
pământ”. El sublinia că reformele adoptate urmau să rupă cu acel trecut care se opunea
evoluției societății românești pe calea progesului și demonstrau că nu „am fi o națiune
de la un capăt la altul al existenței sale istorice, plină de nedreptate, de apăsare, de lipsă,
de frăție; o națiune întunecată, fără virtuți sufletești care, de câte ori fulgeră la răsărit sau
la apus cădem în genunchi și întindem mâinile rugătoare către acele fulgere”. Proiectul
138
Apud Ion Scurtu, op.cit., p. 42.
139
Ibidem.
140
Ibidem; Eufrosina Popescu, Crearea Partidului Muncii și activitatea sa în
Parlamentul de la Iași (mai-iunie 1917), în Studii, nr. 2, 1972, p. 117 și urm.; I.
Agrigoroaiei, Programul și orientarea Partidului Muncii din 1917-1918, în AŞUI,
Secţiunea Istorie, fasc. 2, 1973, p. 217-251.
141
I. Agrigoroaiei, Iașii în anii 1916-1918, partea I, Opinie publică și stare de spirit în
timp de război (1916-1917), Iași, Editura Antera, 1998, p. 157.
142
DAD, ședința din 9 iunie 1917 în MO din 3 aprilie 1918, p. 388-392.
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
N. Iorga şi Marea Unire (IV) 151
de lege pus în discuția Parlamentului nu era opera unui singur partid politic, ci a unei
întregi generații, era o chestiune de interes național cu un important impact mobilizator
pentru că „ce facem astăzi e numai fapta iubitoare de a strânge frâul ostașului român, de
a-l îmbărbăta cu aceste reforme până ce, biruitor, el va veni iarăși să ne judece pe noi, iar
pe dânsul să se înalțe”.
Marele savant a insista pentru urgentarea dezbaterilor pe marginea importanței
proiectului întrucât „este astăzi în România o singură chestiune, toate celelalte sunt
numai ajutătoare pentru dânsa: chestiunea eliberării teritoriului național, chestiunea
revanșei noastre biruitoare”143. Eliberarea teritoriului național deschidea perspectiva
eliberării tuturor teritoriilor locuite de români, aflate sub dominația imperiilor vecine:
„singura chestiune care trebuie imediat rezolvată prin brațele unite ale noastre și ale
fraților de peste hotare, e a dreptului românimii de a se impune ca stăpână în orice colț al
pământului pe care l-a locuit, l-a fortificat prin munca lui și l-a apărat cu sudorile și
sângele ei”144.
Opera reformatoare pusă în discuția Parlamentului avea în vedere România de
mâine a tuturor românilor și trebuia să înceapă cu România Mică, „prin a pregăti casa ca
să fie vrednică de primirea ei”145. Adoptarea acestor proiecte de legi, concluziona
Nicolae Iorga, reprezenta materializarea proiectului care făcea „din România unei clase
obosite, stoarse, incapabilă de reînnoire”, o țară nouă ce „se pune la nivelul cerințelor
neapărate ce se găsesc în inimile fraților noștri și încearcă să se facă vrednică nu numai
de cucerirea Ardealului de la dușmani, dar și de păstrare a Ardealului față de conștiința
populară mândră, curată și vitează a acestor frați”146.
În data de 13 iunie 1917, ultima zi a dezbaterilor, Iorga lua iarăși cuvântul la
tribuna Parlamentului despre modificarea articolelor din Constituție care să permită
adoptarea legii votului universal. Marele istoric considera că votul popular exprima
voința „unui popor de a crea viața care-i convenea în adevăr”147. Prin voința sa liberă
manifestată în fața urnelor de vot, concluziona marele orator, poporul alege „din
mijlocul puterilor de care țara dispune în acel moment; nu oameni impuși, ci oameni
voiți; nu oameni încătușați, ci oameni care să fie liberi să întemeieze forme politice
noi”148.
Adunarea Deputaților a trecut la votarea cu apel nominal a proiectului de lege
pentru modificarea Constituției. Proiectul a fost votat cu unele modificări față de forma
inițială cu 130 de voturi pentru și 14 împotrivă. În Senat, dezbaterile s-au desfășurat
între 15-20 iunie 1917, proiectul de lege fiind adoptat cu 79 de voturi pentru și 5
abțineri149.
Analizând din perspectiva istoricului proiectul de modificare a Constituției și
adoptarea proiectelor de legi a reformelor agrară și electorală, care se doreau temelia
operei „de desfacere a unei situații vechi de atâtea veacuri a unui organism istoric”,
143
N. Iorga, Discursuri parlamentare, p. 357.
144
DAD., nr. 55 ședința din 9 iunie 1917, p. 594.
145
N. Iorga, op.cit., p. 355.
146
Ibidem.
147
Ibidem, p. 368.
148
Ibidem.
149
MO, nr. 62, 20 aprilie 1918, p. 655-656; Istoria românilor, vol.VII, tom II: De la
Independenţă la Marea Unire (1878-1918), București, 2003, p. 436; I. Scurtu, op.cit., p.
43; Keith Hitchins, op.cit., vol. II, p. 289; I.G. Duca, op.cit., p. 251.
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
152 Gheorghe A. Ştirbăţ
Nicolae Iorga constata că ele fuseseră pripite, fără un studiu concret pentru fiecare
provincie românească, „fără a se încerca a se uni puteri noi într-o nouă formațiune
organică” în care fiecare susținea doar interesele de partid. Toate acestea, concluziona
marele istoric, făceau din activitatea reformatoare anunțată de guvernul liberal la
începuturile guvernării, în 1914, o „operă desigur pripită, nesprijinită pe studiu, care
pentru cea mai mare parte a teritoriului românesc nu se putea face, operă rău îndrumată,
de multe ori reluată și schimbată și falsificată, adusă la picioarele tuturor intereselor și
trântită prin șanțurile tuturor demagogiilor, operă caricaturală cum se face de obicei la
noi prin însuși regulamentul de aplicare și executată de proprietari adesea neonești”150.
Adoptarea proiectului de modificare a Constituției și crearea cadrului legislativ
pentru marele reforme sociale și politice ce vor fi adoptate după război, realizată într-un
moment greu pentru existența statului român, a contribuit la formarea „unui nou spirit
de care de atâta vreme nu se vorbise” și spre „onoarea celor ce au participat la dânsa” au
realizat „pe fondul acestor zile grozave și sfinte una din operele cele mai mari pe care le-
a săvârșit conștiința unui popor”151.
Aprecierile marelui savant cu privire la activitatea Camerei unde cei mai mari
proprietari și-au dat adeziunea la legile exproprierii și votului universal punând
interesele naționale mai presus de interesele personale erau apropiate de cele ale lui I.G.
Duca. Ministrul liberal a afirmat, la sfârșitul dezbaterilor, că era o cinste nepieritoare
pentru clasele diriguitoare ale României Mici „că această oligarhie a știut la un moment
hotărâtor al dezvoltării noastre sociale să consimtă de bună voie la sacrificiile necesare
pentru a da țării întregite pacea socială, pentru a asigura puternice temelii de dezvoltare
viitoare”152.
Iarna anului 1917 a constituit o perioadă fastă în privința pregătirii și înzestrării
armatei române în vederea reluării acțiunilor de eliberare a teritoriului ocupat.
Reînceperea operațiunilor militare era strâns legată de continuarea colaborării militare
româno-ruse. În acest sens, primul-ministrul român, însoțit de generalul C. Prezan
efectua o a doua vizită la Petrograd în aprilie-mai 1917, unde se va întâlni cu Kerenski,
șeful guvernului revoluționar, și cu generalii Polivanov, Kornilov, guvernatorul militar
al Petrogradului, Gucikov, ministrul de Război al guvernului revoluționar.153 Kerenski,
care evita întâlnirea cu primul-ministru român, făcea impresia „unui om agitat, a unui
retor, puțin documentat în probleme militare”154. Brătianu nu s-a sfiit să-i comunice
conducătorului guvernului revoluționar provizoriu impresia de totală dezordine pe care
i-o făcuse Petrogradul. Discuțiile purtate cu partea rusă au fost totuși satisfăcătoare.
Șeful Statului Major al Armatei Române a propus mutarea ofensivei spre vest în zona
Nămoloasa, pentru spargerea frontului dușman în mijloc și a-i arunca aripa cu spatele
spre munți155. Planul generalului Prezan a fost acceptat și comunicat celor două state
majore ale armatelor română și rusă în vederea reluării planurilor de operațiuni
plănuite.156
150
N. Iorga, O viață de om, vol. III, 1981, p. 167.
151
Idem, Supt trei regi, p. 243.
152
I.G. Duca, op.cit., p. 242.
153
Constantin Kirițescu, op.cit., vol. II, p. 26; I. Scurtu, op.cit., p. 43; Gh. Platon, op.cit., p.
474.
154
Ibidem.
155
Ibidem.
156
Ibidem.
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
N. Iorga şi Marea Unire (IV) 153
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
154 Gheorghe A. Ştirbăţ
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
N. Iorga şi Marea Unire (IV) 155
suficiente de muniții, articole de îmbrăcăminte, noile arme (puști), căști după modelul
francez. Aceste materiale, aprecia N. Iorga, făceau ca „oastea aleasă de 300.000 de
oameni cel mult care înlocuise gloata disperată de la început, să aibă aspectul celei
franceze cu care se asemăna și temperamentul”.
Pregătirea tehnico-tactică din iarna anului 1917, alături de aportul misiunii
militare franceze condusă de generalul Berthelot, precum și dotarea cu materiale și
tehnică de luptă la nivelul exigențelor momentului, reînnoiau speranțele într-o victorie
românească care să ducă la dezrobirea teritoriului național. „În momentul vesel al
trâmbițelor de la 10 mai 1917, consemna marele istoric, se putea vorbi fără a ne trezi un
dureros zâmbet, de o nouă ofensivă”175.
Această armată pregătită pentru reluarea luptelor cu forțele de ocupație ale
Puterilor Centrale avea „un nou spirit prin legea de expropriere, de care atâta vreme nu
se vorbise”176. Aprecierile marelui, istoric făcute în presă sau în cadrul reuniunilor
publice, privind dotarea tehnică și spiritul nou care domina în armata română înaintea
marii confruntări militare din vara anului 1917, nu erau afirmațiile propagandistice ale
unui simplu animator al opiniei publice, ci unele sincere și competente ale unui profund
cunoscător al realităților din societatea românească.
Majoritatea oamenilor politici români, animați de dorința înfăptuirii idealului
nostru național, au privit cu mare încredere spre oștirea română refăcută din temelii în
iarna anului 1917. C. Argetoianu, ministru în viitorul cabinet Al. Averescu, constata cu
satisfacție că reorganizarea armatei era încheiată la sfârșitul lunii iunie 1917: „O armată
numeric aproape egală cu armata reală de la începutul războiului, dar echipată și
înzestrată cu uneltele cele mai noi de luptă […] Și un alt spirit”177. I.G. Duca, ministrul
educației naționale în cabinetul Brătianu, aprecia și că „la noi armata, minunat de bine
refăcută, avea moralul mai ridicat decât oricând și cu un avânt admirabil și pregătea să
înceapă peste câteva săptămâni ofensiva pe linia Nămoloasa”178.
În lunile iulie-august 1917, armata română a reluat ostilitățile pe frontul din
Moldova. Conform planurilor generale ale comandamentului aliat, generalii Scerbacev
și Prezan, șefii de stat major ai armatelor rusă și română, au stabilit planul ofensivei în
sectorul Nămoloasa la începutul lunii iulie179. Comandamentul german a elaborat planul
de scoatere a României din luptă printr-o acțiune ofensivă a grupului de armate conduse
de generalul Mackensen, care trebuia să dea lovitura principală în regiunea Nămoloasa,
acțiune ce urma să fie combinată cu ofensiva grupului Gerock la Oituz180. Acțiunile
combinate ale celor două corpuri de armată ale Puterilor Centrale trebuiau să prindă
forțele române ca într-un clește care să ducă la ocuparea Moldovei181.
Pe frontul din Moldova, armata din Moldova a participat la trei mari operațiuni
militare: ofensiva din zona Mărăști, executată de Armata a II-a, cunoscută sub numele
de bătălia de la Mărăști (22 iulie-1 august 1917), operațiunile de apărare ale Armatei I
175
Ibidem.
176
Ibidem.
177
C. Argetoianu, op.cit., p. 12.
178
I.G. Duca, op.cit., p. 255.
179
Vezi pe larg C. Kirițescu, op.cit., p. 48-57; Victor Atanasiu, Anastasie Iordache, Mircea
Iosa, M. Oprea, Paul Oprescu, România în Primul Război Mondial, București, 1979, p.
283.
180
Idem, op.cit.; Gh. Platon, op.cit., p. 477.
181
Ibidem.
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
156 Gheorghe A. Ştirbăţ
din zona Mărășești și a aripii drepte a armatei a II-a în zona Oituz, cunoscute sub
numele de bătălia de la Mărășești (6-19 august 1917) și bătălia de la Oituz (8-28 august
1917)182. Obiectivul general urmărit de Puterile Antantei în Moldova era acela de a
bloca forțele germane și austro-ungare și a împiedica afluirea lor spre alte fronturi183.
Victoriile obținute de armata română în lunile iulie-august 1917 la Mărăști, Mărășești și
Oituz au determinat eșuarea planului Puterilor Centrale de împărțire a României care ar
fi pus capăt existenței statului român184. A fost apărată cu mari sacrificii suveranitatea și
independența națională a teritoriului care mai rămăsese în urma ocupației militare din
anul 1916, asigurându-se continuitatea statală. În jurul acestui nucleu, cu capitala la Iași,
au gravitat toate forțele naționale care au realizat desăvârșirea unității politice
românești185.
Marele istoric a analizat cu atenție planurile strategice, cât și în transpunerea lor
în practică pe câmpul de luptă, consecințele pentru viitorul României, atitudinea forțelor
inamice. Astfel, el a apreciat în mod deosebit planul de ofensivă în sectorul vrâncean, la
curbura Carpaților, deoarece aici „erau singurele trupe austro-ungare de valoare
întotdeauna îndoielnică și cu soldați ai minorităților mânate cu revolverul pe la
spate”186. Victoriile obținute i-au întărit convingerea savantului în dreptatea cauzei
noastre naționale și în „imposibilitatea cuceririi germane”187. România, „prin armata sa
a afirmat puternic și deschis în fața Europei și a lumii dreptul statelor mici la existență
liberă și independentă”188.
Marele izbânzi militare din vara anului 1917, obținute în fața unei armate cu o
dotare net superioară armatei române, a surprins Marile Puteri ale Europei. Puterile
Centrale, consemna savantul, considerau victoriile de la curbura Carpaților „un
incident” trecător189. Pentru armata rusă, cu starea de spirit atât de decăzută, disciplina
atât de „măcinată, dorința de pace așa de generală”, acțiunile românilor nu puteau fi
decât o momeală și un element de confuzie, „poate chiar motivul unui dezastru”190.
Aceste poziții, considera marele „animator al ideii naționale”, făcute „într-un mediu
182
Vezi pe larg Ion Cupșa, Armata română în campaniile din 1916-1917, București,
Editura Militară, 1967, p. 228-229; 253-254; Keith Hitchins, op.cit., p. 90-91; Gh. Platon,
op.cit., p. 475; C. Kirițescu, op.cit., p. 59-79; 80-132; 136-156.
183
Idem, op.cit.
184
I. Agrigoroaiei, Glorioasele victorii din vara anului 1917 și dejucarea planurilor de
împărțire a României, în RA, nr. 1, 1978, p. 50; idem, Poziția Marilor Puteri față de
România, în Românii în istoria universală, vol. I, Iași, 1986, p. 466-467; idem, Iașii în
anii 1916-1918, partea I, p. 174.
185
Unirea realizată în anul 1918 a fost, după cum este cunoscut, rodul luptei tuturor
românilor; menținerea însă a ființei statului român prin victoriile din anul 1917 a însemnat
menținerea nucleului în jurul căruia au gravitat toate forțele de eliberare națională românești.
Lipsa acestui nucleu, Moldova, cu centrul la Iași, ar fi creat mari greutăți realizării unității
românești. Ibidem.
186
N. Iorga, op.cit., p. 245.
187
Neamul Românesc, 27 august 1917; N. Iorga, Un an de război, în Neamul Românesc, 15
august 1917.
188
Idem, Valoarea pentru civilizație a statelor mici, în Secolul XX, nr. 316-317-318, 1990,
p. 23-33.
189
Idem, Supt trei regi, p. 250.
190
Ibidem.
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
N. Iorga şi Marea Unire (IV) 157
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
158 Gheorghe A. Ştirbăţ
mare parte a trupelor ruse din Moldova, contaminate de ideile comuniste, au trecut la
acțiuni ostile, părăsind pozițiile de luptă. Evenimentele din Rusia au împiedicat însă
România să valorifice victoriile de la Mărăști, Mărășești și Oituz, care ar fi dus, în
condiții normale, la eliberarea teritoriului ocupat în primele luni ale războiului. Armata
rusă, „o armată în dezagregare”, constituia o amenințare pentru trupele române, care
puteau fi târâte „în vârtejul dezastrului”202. Șeful Statului Major al Armatei a IV-a rusă,
generalul Monkevitz, a recunoscut că „numai patriotismul înălțător al trupelor române a
salvat situația”203. În timpul bătăliei de la Mărășești, Divizia 124 rusă a fugit la primul
contact cu inamicul204.
Fidel alianței sale cu Puterile Antantei, guvernul român și comandamentele
unităților române au dat ordine soldaților și ofițerilor să aibă față de soldații ruși o
atitudine amicală și să evite conflictele și jignirile care ar fi accentuat frustarea generată
de părăsirea frontului de către aceștia și ar fi afectat relațiile cu marele aliat de la
răsărit205. Generalul Scerbacev, șeful Marelui Stat Major al Armatei ruse, nu a
recunoscut noua putere politică instalată în Rusia și nici valabilitatea armistițiului
încheiat cu Puterile Centrale. Depășit de situație, el îi declara regelui Ferdinand și
guvernului român că nu mai putea stăpâni armata pe care o comanda și anunța decizia
de a începe negocierile cu mareșalul german Mackensen în vederea încheierii unui
armistițiu, în anumite condiții, pe tot frontul ruso-român206. Această decizie punea însă
România într-o situație fără ieșire. Ea se vedea în situația de a nu mai continua lupta, de
a-și compromite aspirațiile pentru care intrase în război. Generalul Berthelot constata că
pe frontul rusesc, armatele română și rusă „sunt atât de intim amestecate încât nici n-ar
putea fi separate și, în fapt, soarta României era intim legată de evoluția situației
Rusiei”207.
La 3 decembrie 1917, generalul Scerbacev îi comunica lui Mackensen
propunerea de a începe tratativele pentru încheierea armistițiului pe tot frontul ruso-
român. Guvernul român se întrunea într-o ședință de urgență prezidată de regele
Ferdinand la 4 decembrie 1917, prilej cu care se hotăra ca armata română să se alăture
la armistițiul propus de partea rusă, pe care l-a catalogat drept „un act de foță majoră cu
caracter pur militar și nu politic”208.
România considera încheierea armistițiului o chestiune impusă de situația de
moment de pe front, care nu-i va schimba cu nimic atitudinea sa „de fond”: „Loialitatea
noastră față de aliați a rămas nealterată și credința în întregirea noastră națională n-a
suferit nici o schimbare”209. La terminarea ședinței de guvern, regele, profund
emoționat, sub impresia hotărârii adoptate, a declarat: „Când am intrat în război, știam
că va fi greu, prevedeam chiar că se poate chiar să fim învinși; nu mi-am putut trece prin
202
C. Kirițescu, op.cit., p. 195.
203
Ibidem.
204
Ibidem.
205
Ibidem.
206
Ibidem; Constantin Botoran, Ion Calafeteanu, Eliza Campus, Viorica Moisuc, România
şi Conferinţa de pace de la Paris (1918-1920). Triumful principiului naţionalităţilor,
Cluj-Napoca, 1983, p. 161; I. Agrigoroaiei, op.cit., p. 470.
207
Constantin Botoran, Ion Calafeteanu, Eliza Campus, Viorica Moisuc, România şi
Conferinţa de pace de la Paris (1918-1920), p. 161.
208
I. Scurtu, op.cit., p. 44; Keith Hitchins, op.cit., p. 295.
209
Apud I. Agrigoroaiei, op.cit., p. 470.
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
N. Iorga şi Marea Unire (IV) 159
minte că vom fi victima unui act de trădare, fără precedent în istorie și că astfel va veni o
zi ca cea de astăzi în care să trebuiască să ne gândim cum să ieșim cu onoare fără a ne
sinucide”210.
Primul-ministru I.I.C. Brătianu a explicat pe larg situația generalului Berthelot.
Ieșirea Rusiei din război și încheierea păcii izolează complet România de aliații săi
occidentali încât aceștia „nu pot face altceva decât să ne trimită încurajări sterile”.
Rezervele interne erau aproape complet epuizate: „În România este foamete, munițiile
nu sunt suficiente pentru o campanie de lungă durată, cea mai mare parte a rămas în
depozitele noastre din Rusia și mai ales din Ucraina”. În aceste condiții, se întreba
premierul român, ce trebuia făcut pentru a evita „un inevitabil dezastru”: „Nu văd altă
soluție și anume de a intra în negocieri cu Germania și de a le face să dureze cât mai
mult timp posibil”211.
N. Iorga a analizat evenimentele care se derulau, în acele zile complicate, pe
front și în spatele acestuia. Evoluția situației politice din Rusia îl surprinse prin
rapiditatea deciziilor și a consecințelor fatale asupra cadrului general politic și militar.
I.G. Duca, cel care i-a fost în preajmă în toată perioada războiului, i-a comunicat
acestuia intenția lui Scerbacev de a încheia armistițiul, depășit fiind de situație, „trupele
neascultându-l nicăieri”212. Potrivit lui Duca, Scerbacev ar fi comunicat lui Brătianu că
„are un singur mijloc de a fi întrucâtva folositor românilor, să negocieze el armistițiul pe
care l-ar negocia ceilalți”213.
De asemenea, marele istoric s-a interesat care era părerea autorizată a lui
Berthelot, pentru care avea o deosebită considerație, și a aflat că și acesta, datorită
situației disperate de pe front, vedea încheierea armistițiului „că este o necesitate”214.
Analiza evenimentelor politice și militare desfășurate pe frontul de răsărit îi
prezenta lui Iorga o situație care, cel puțin pe moment, părea fără ieșire și care putea
duce la compromiterea definitivă a eforturilor unei întregi generații pentru realizarea
idealului național al desăvârșirii unității politice românești. Desigur că Iorga nu putea
interpreta situația de pe front ca un militar de profesie. El era un om al onoarei, al
cuvântului care odată exprimat trebuia respectat, în orice împrejurare. Istoricul era
împotriva oricăror tratative cu Puterile Centrale: „orice ar fi preferabil acestei rușini care
nu s-ar putea șterge”215.
În concepția lui Iorga, armistițiul „înseamnă să nu vedem mai departe de
interesele noastre imediate, a privi problema prin prisma unui egoism nedemn de
210
I.G. Duca, op.cit., vol. IV, partea a II-a, p. 21. Reprezentanții țărilor Antantei de la Iași au
prezentat guvernelor lor cu realism situația, dar nu au primit un punct de vedere oficial cu
privire la armistițiu. Guvernele Antantei nu au acceptat nici o motivație pentru încheierea
armistițiului separat cu Puterile Centrale. Clemenceau nu împărtășea ideea că nu exista o altă
ieșire pentru România. El miza pe o rezistență a armatei române în colaborare cu Rada
ucrainiană și cu generalii ruși contrarevoluționari într-un plan schițat de Berthelot.
Constantin Botoran, Ion Calafeteanu, Eliza Campus, Viorica Moisuc, România şi
Conferinţa de pace de la Paris (1918-1920), p. 161; I. Agrigoroaiei, op.cit., p. 470.
211
România în anii Primului Război Mondial, vol. II, București, 1987, p. 436-437.
212
N. Iorga, Memorii, p. 176.
213
Ibidem.
214
Ibidem.
215
Ibidem, p. 177; apud Gh. Florescu, Germania și germanii în Memoriile lui N. Iorga
(1917-1918) (I), în Zargidava, nr. 7, 2008, p. 115.
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
160 Gheorghe A. Ştirbăţ
sacrificiile care se fac”216. Războiul în care era angajată România purta în el nu numai
destinele celor aflați în luptă, „dar ale lumii luată în totalitatea ei”. Abandonarea luptei
de către armata română, chiar și în acele condiții, însemna abandonarea idealului nostru
național. Obiectivul românilor, considera el, era „să facem din acest război lupta fără de
odihnă pentru izbândirea întreagă a idealului ce suntem sortiți a-l îndeplini”. Realizarea
idealului național ne-ar fi conferit un loc demn între popoarele lumii, „altfel am fi
nemernicii care n-au adus nici un serviciu omenirii”217.
Cunoscând concepția lui N. Iorga de continuare a războiului alături de Antantă,
trecând peste greutățile de moment, I.G. Duca încerca să îi explice acestuia că România,
în acele împrejurări, nu era capabilă decât doar „de a mai uza puțintel trupele
germane”218. Izolată complet de aliații săi din vest, după ieșirea Rusiei din Război,
armata română s-ar fi angajat „într-o luptă fără scop” și „lipsită de provizii, de muniții
care o ducea inevitabil la capitularea finală”219.
Pornind de la aceste considerente, ministrul liberal al educației, I.G. Duca, insista
pe lângă N. Iorga să prezinte miniștrilor țărilor Antantei acreditați la Iași situația fără
ieșire în care se găsea România în urma evenimentelor din Rusia și necesitatea
încheierii pe moment a armistițiului cu Puterile Centrale. Iorga, în Memoriile sale,
confirmă sugestia lui Duca de a vorbi cu reprezentanții Antantei, îndemnându-l „a vorbi
în acest sens, al păcii separate, miniștrilor străini, invocând rolul pe care-l am ca
reprezentant al unei opinii publice independente”220.
N. Iorga nu-și pierduse în acele momente speranța în triumful cauzei noastre
naționale, deși starea de spirit a lumii politice românești „era sub orice nivel”221.
În această atmosferă apăsătoare, speranțele sale se îndreptau spre regele
Ferdinand, care rămăsese simbolul continuității noastre ca stat. Sub îndemnul reginei,
istoricul a alergat la rege pentru a-l îmbărbăta și a-i vorbi „despre necesitatea morală de
a nu se zgudui în asemenea momente baza politică însăși a luptei din nou deschise”222.
Iorga întâlnea însă un rege încrezător în posibilitățile României de a obține în final
Ardealul și Bucovina223.
Optimismul monarhului confirma faptul că guvernul rămânea la Iași,
asigurându-se astfel că România, deși redusă teritorial, va continua să existe, că ea
reprezenta nucleul în jurul căruia se vor uni celelalte provincii locuite de români după o
ultimă și supremă încercare224.
Tratativele pentru încheierea armistițiului s-au desfășurat la Focșani, în zilele de
7-9 decembrie 1917. Pentru a nu se angaja personal, regele Ferdinand a încredințat
generalului Prezan comanda supremă a armatei române225. Delegația română a fost
condusă de generalul Lupescu, adjunctul șefului Marelui Cartier General al Armatei
216
N. Iorga, Pacea piratului, în Neamul Românesc, an XII, nr. 9, 12 ianuarie 1917.
217
Ibidem.
218
Idem, Memorii, vol. I, p. 210.
219
Ibidem, p. 176.
220
Ibidem, p. 177; Gh.I., Florescu, op.cit., p. 115.
221
Nicolae Iorga, O viață de om, vol. III, p. 171.
222
Ibidem, p. 170.
223
Ibidem.
224
Ibidem.
225
Constantin Botoran, Ion Calafeteanu, Eliza Campus, Viorica Moisuc, România şi
Conferinţa de pace de la Paris (1918-1920), p. 162.
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
N. Iorga şi Marea Unire (IV) 161
române, însoțit de 11 ofițeri români, printre care coloneii Condeescu și Rășcanu, iar cea
germană avea în frunte pe generalul von Morgen. Germanii prezenți la Focșani s-au
arătat binevoitori față de reprezentanții români cu scopul de a obține bunăvoința
acestora în vederea încheierii unei posibile păci separate226.
În timpul tratativelor s-a convenit la încetarea ostilităților cu obligația reciprocă
de a nu fi reluate decât prin denunțarea prealabilă a armistițiului cu 72 de ore înainte și
cu rezerva pentru ruși de a-l considera ca provizoriu până când chestiunea războiului
sau a păcii va fi decisă de autoritatea constituantă a Rusiei227. Delegațiile română și rusă
prezente la tratativele în orașul de pe Milcov au propus ca pe durata armistițiului să se
interzică mutarea de trupe de pe frontul românesc pentru a fi trimise pe alte fronturi228.
Tratativele au dus la adoptarea unei formule intermediare, înscrisă în paragraful 8 al
armistițiului, prin care „cele două părți se obligă a nu mai da ordine pentru transporturi
operative, mișcări și grupări, precum și de a nu mai executa transporturile și grupările
pentru care s-ar fi dat ordine după 5 decembrie inclusiv”229. Această soluție a fost
acceptatat și de francezi, evitându-se în felul acesta ceea ce generalul Berthelot afirma
că ar fi pentru Franța „un coup de poingard dans le dos”230.
N. Iorga a manifesta un interes aparte relativ la desfășurarea tratativelor,
analizând calitatea și comportamentul delegaților desemnați pentru încheierea
armistițiului. În timpul acestora, I.I.C. Brătianu îi sugera istoricului, prin intermediul lui
I.G. Duca, că „în vederea unui armistițiu de capitulare, ideea de pace să fie servită de
ziarul Neamul Românesc ca formator al opiniei publice”231. Membrii delegației române
la negocierile de pace de la Focșani au avut „o atitudine ce nu se deosebea de aceea a
unor pensionari care se bucurau că au scăpat”232. Aceștia „nu au avut un comportament
demn de mărimea misiunii care li s-a încredințat, s-au fotografiat cu delegații germani,
fapt ce a provocat indignare în rândurile Aliaților și în special în rândurile francezilor
care nu glumesc cu aceste chestiuni”233. Pentru îndeplinirea unor astfel de misiuni,
sublinia N. Iorga, „care cer un înalt simț de demnitate în înfrângere sau în cazul nostru
în fatala îngenunchere sub împrejurări trebuie suflete foarte tari”234.
Generalul Lupescu, conducătorul delegației române de la Focșani, a prezentat
istoricului unele detalii ale tratativelor. Astfel, impunerea clauzei de interzicere a
transportului de trupe germane de pe frontul românesc pe cel din Apus a fost rezultatul
colaborării dintre delegația română și cea rusă. Delegația română a reușit să testeze
starea de spirit a germanilor prin intermediul populației locale. În urma observațiilor
făcute s-a ajuns la concluzia că, în pofida unei superiorități totale afișate, germanii aveau
nevoie de armistițiu, iar „starea de belșug de la Focșani este o înscenare naivă pentru
ochii noștri”235.
226
C. Kirițescu, op.cit., p. 197-200; N. Iorga, Istoria românilor, vol. X, p. 389; I.G. Duca,
op.cit., p. 25.
227
Ibidem.
228
Ibidem.
229
Ibidem.
230
Apud I.G. Duca, op.cit., p. 25.
231
N. Iorga, O viață de om, vol. III, p. 171.
232
Idem, Supt trei regi, p. 262.
233
I.G. Duca, op.cit., p. 26.
234
N. Iorga, op.cit., p. 262.
235
C. Kirițescu, op.cit., p. 197-200; I.G. Duca, op.cit., vol. IV, p. 25-28.
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
162 Gheorghe A. Ştirbăţ
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
N. Iorga şi Marea Unire (IV) 163
regină după o versiune franceză a mea și câteva lucrări de mare preț pentru mine”245.
Din acest „depozit sacru încredințat spre păstrare tovarășului de luptă cu girul aliaților
comuni”246, România va recupera o mică parte în 1935, pe baza protocolului din 31 mai
(1443 lăzi, toate răvășite) și în 1956, prin protocolul din 6 august247.
N. Iorga a identificat printre agenții pacifiști pe unii oameni politici rămași în
București, în frunte cu Constantin Stere, iar la Iași pe cei strânși în jurul revistei Viața
românească, care nu mai apărea momentan, laolaltă cu majoritatea evreilor intelectuali
ce reprezentau „o continuă și obraznică protestare contra războiului”248. Pentru
atitudinea lor de protestare contra războiului de reîntregire a neamului, savantul i-a
denumit „acești teoreticieni ai urii împotriva unei cauze evident naționale”249. Iorga era
uimit că împotriva acestor propagandiști care prin ideile lor „slăbeau și înveninau
sufletele”, guvernul nu îndrăznea să ia măsuri de constrângere. Agenții destabilizării nu
l-au ocolit nici pe cel mai important formator de opinie din societatea românească, care
indiscutabil era N. Iorga. El recunoștea în Memoriile sale că s-a exercitat asupra sa o
puternică presiune din partea acestora ca să rostească „în ziarul războiului național,
cuvântul care trebuia să câștige spiritele încă nehotărâte”250 pentru încetarea războiului.
Propaganda defetistă atingea și pe membrii guvernului, unii miniștri începând să
dezaprobe politica lui Brătianu, afirmând că l-ar fi urmat „numai din disciplina de partid
și sub presiunea împrejurărilor”251. De asemenea, o parte a tineretului, manipulat de
propaganda antirăzboincă, îl considera pe Ion I.C. Brătianu principalul responsabil de
dezastrul țării. Deputatul naționalist-democrat de Prahova a analizat consecințele nefaste
ale acestei propagande și a cerut ca primă măsură de contracarare „o cât mai mare
sforțare la disciplină”252. În acest sens, N. Iorga adresa regelui, la 12 martie 1918, un
memoriu în care preciza că războiul pe care îl ducea România împotriva Puterilor
Centrale „nu era rezultatul artificial al unor interese vremelnice sau al unor concepțiuni
personale. El este impus de o necesitate istorică care domină întreaga noastră viață de
stat și căreia îi corespunde cel mai neclintit ideal al întregului popor”253.
În paginile ziarului său, Neamul Românesc, în conferințele publice, în Parlament,
245
Idem, O viață de om, p. 168.
246
În iulie 1917, gravitatea situației militare determina guvernul român să depună spre
păstrare tezaurul său în Rusia. În această situație, prin Jurnalul Consiliului de Miniștri nr.
272 bis din 18 iulie 1917, la propunerea lui N. Titulescu, ministru de Finanțe, s-a decis
strămutarea în Rusia a sediului și avutului Băncii Naționale a României. La 22 iulie, N.
Titulescu autoriza Banca Națională „să-și strămute aiurea sediul și obiectul ei cât și pe cel pe
care îl are în păstrare”. Avutul băncii, în valoare de 1 594 836 721,09 lei, și cel al C.E.C., în
valoare de 7 miliarde, au fost încărcate, între 23-27 iulie 1917, în 24 de vagoane (1635 de
lăzi) și transportat în Rusia, unde sosea la Moscova la 5/19 august 1917 și era depozitat în
subsolul Băncii de Stat din Moscova (Palatul Armurilor din Kremlin). Din acest „depozit
sacru”, România va primi o mică parte în 1935, respectiv 1956. Viorica Moisuc, op.cit., p.
13-20; Tezaurul României la Moscova. Documente, edit. Viorica Moisuc, București, 1993.
247
Ibidem.
248
N. Iorga, Supt trei regi, p. 260-261.
249
Ibidem.
250
Ibidem, p. 261-262.
251
Ibidem.
252
Pamfil Șeicaru, op.cit., p. 62.
253
I. Scurtu, op.cit., p. 45.
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
164 Gheorghe A. Ştirbăţ
Iorga a atenționat că vinovată de dezastrul țării era întreaga clasă politică românească,
toți cei care aveau responsabilități publice la orice nivel în societate. Cel mai ușor era, în
acele momente, comenta marele istoric, „să ne plângem de greșelile organizației și să
dai toate pe seama altuia care și el o dă pe seama ta”254. Într-un stat democratic precum
România unde, conform Constituției de la 1866,255 guvernul se forma din majoritatea
parlamentară în urma alegerilor, „nici o organizație politică nu există în afară de noi
toți”256. Guvernul, ca emanație a voinței cetățenilor exprimată prin vot, organiza și
administra statul prin urmare „statul suntem astăzi toții îndată ce ne lăsăm puțintel la o
parte pe noi ca să facem bine celorlalți”257. Prin urmare, considera Iorga, România, „o
țară liberă are mai puțin decât altele dreptul de a învinui necontenit regimul care și l-a
dat cu are datoria de a-l întregi și a-l suplini unde lipsește”258.
N. Iorga a susținut în toată perioada războiului politica guvernului, abținându-se
de la orice critici „care să altereze prin ingrediente de politicianism linia națională pe
care o respecta”259. Demersurile lui Brătianu de a menaja „susceptibilitatea lui Iorga”260
și a-l menține pe linia susținerii guvernului liberal, nu și-ar fi atins scopul dacă nu ar fi
găsit în conștiința savantului „imperativele patriei”: „Eu nu mă uit cine poartă steagul
țării, eu steagul țării îl văd, eu steagul țării îl apăr”261.
Marele istoric s-a ridicat împotriva tuturor acelora care criticau în presă politica
lui Ion I.C. Brătianu, arătându-le că omul împotriva cărora „se zvârcolesc de moarte
duce pe umeri o povară mai grea decât a oricui”. El era convins că omul politic pe care
împrejurările l-au adus în fruntea țării „tocmai în ceasul când pentru dânsa au venit
momentele decisive”, este responsabil „față de conștiința sa, față de o țară și de un
neam, față de judecata vremurilor”262.
N. Iorga nu s-a îndoit nici un moment de bunele intenții ale primului-ministru de
depășire a greutăților momentului și înlăturarea dificultăților trecutului ca ele să nu se
mai repete. Pentru aceasta, el „ar vrea să aibă toată experianța trecutului ca și cum însuși
ar fi trecut prin acele greutăți, le-ar fi combătut și învins, ar vrea să aibă toată intuiția
viitorului”263.
Savantul considera că printre factorii cei mai distructivi care afectau moralul
societății românești nu erau „tifosul exantematic care a sosit ca la orice nație în păduchi
și în holeră care stă la ușa foametei”, ci „ucigătoarea descurajare mai ales ilusiile care nu
ucid mai puțin”264. Starea de resemnare ce domina o parte a clasei noastre politice
determina pe „stăpânii noștri, oamenii partidelor” să „se care” căutându-și „o asigurare
254
N. Iorga, Datoria cea mare, în Războiul nostru în note zilnice (1917-1918), vol. III, p.
47.
255
I. Mamina, Monarhia constituțională în România. Enciclopedie politică 1866-1938,
București, 2000, p. 127-187; Gh. Platon, op.cit., p. 208-209.
256
N. Iorga, op.cit., p. 47.
257
Ibidem.
258
Ibidem.
259
Pamfil Șeicaru, op.cit., p. 64.
260
Ibidem.
261
N. Iorga, Voința obștii românești, București, 1983, p. 33-34.
262
Ibidem, p. 31-32.
263
Ibidem.
264
Neamul Românesc, an XII, nr. 59, 3 martie 1917.
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
N. Iorga şi Marea Unire (IV) 165
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
166 Gheorghe A. Ştirbăţ
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
N. Iorga şi Marea Unire (IV) 167
integrale”.288
În septembrie 1917, sosea de pe front, în vizită la N. Iorga, ziaristul Pamfil
Șeicaru. În timpul acestei memorabile întâlniri, Șeicaru, ca interpret al stării de spirit a
camarazilor săi de arme, expunea istoricului psihologia celor din tranșee care
independent de „uitările de care aveau parte”, „de ticăloșia intendenței”, de neatenția
guvernului, nu renunțaseră nici un moment la îndeplinirea misiunilor încredințate289.
Mulți răniți, după ce părăseau spitalul, renunțau și la concediul de convalescență și se
întorceau pe front290. Oamenii tranșeelor „asistau îndurerați la săparea unei prăpăstii
între cei care pe front se înfruntau cu moartea”291 și cei din spatele frontului, care trăiau
în confortul liniștit al Iașului. Capitala temporară a României lăsa impresia celor care
veneau în permisie de pe front ori într-o misiune oarecare, „că este o lume diferită”
pentru care „războiul nu exista”, că el „nu trăiește în lumea speranțelor și a idealurilor
celor din tranșee”292.
Atitudinea acelor clase superioare, care trăiau în siguranța relativă a Iașului,
demonstrau diferența dintre țara reală și țara legală. Vizibil emoționat de mărturisirile
oaspetelui său, Iorga îi prezenta acestuia teancuri de scrisori primite de la ofițerii de pe
front, „adevărate răbufniri de revoltă” față de situația existentă. Situația grea prin care
trecea România ca urmare a modificării raportului de forțe pe frontul de răsărit în urma
evenimentelor din Rusia, l-au emoționat pe N. Iorga, dar nu l-au dezarmat. Istoria a
demonstrat că „orice prefacere aduce cu sine o tulburare”293 și nici un eveniment
devastator nu a reușit niciodată până astăzi să omoare „cu adevărat un popor care să fi
fost cu adevărat unul și nu o asociație de pradă sub nume de război, în jurul unui
sanctuar”294. Prin urmare, popoarele adevărate „sunt nemuritoare”, considera istoricul,
pentru că acestea știu să depășească marile pericole, să își conserve existența295.
Savantul susținea că forța societății în orice stat era dată de calitatea individuală
ce o compunea. Omul, ca valoare supremă „care poate adăugi la orice lucru” e dator să
o dovedească „în orice moment al existenței sale”296. Încununare a întregii creații, omul
are parte de-a lungul existenței sale de bucurie, de liniște, de prosperitate dar și de
perioade de mare cumpănă ce par insurmontabile. Pentru toate aceste daruri, el era dator
să aducă modesta sa recunoștință Creatorului: „Dobânda darului vieții trebuie plătit de la
un capăt la altul al existenței fiecăruia, scria N. Iorga, și asupra mărimii ei nu are nimeni
dreptul de a se tângui”297. Pe întreaga durată a războiului, N. Iorga a insistat pentru o
„cât mai mare sforțare de disciplină” și solidaritate, a criticat dur deznădejdea, corupția,
„pleava trândăviei și a luxului care s-a hrănit atâta vreme măduva însăși a neamului
nostru”298. Cei care, în momentele grele ale existenței naționale aveau un astfel de
comportament, nu puteau fi considerați români, credea marele istoric, deoarece
288
Idem, Hotare și spații istorice, p. 312.
289
Pamfil Șeicaru, op.cit., p. 62; Nicholas M. Nagy-Talavera, op.cit., p. 174.
290
Ibidem.
291
Ibidem.
292
Ibidem.
293
Idem, Voința obștii românești, p. 140.
294
Ibidem, p. 168.
295
Ibidem.
296
Idem, Războiul nostru în note zilnice (1917-1918), p. 97.
297
Ibidem, p. 44.
298
Ibidem, p. 289.
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
168 Gheorghe A. Ştirbăţ
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
N. Iorga şi Marea Unire (IV) 169
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
170 Gheorghe A. Ştirbăţ
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
N. Iorga şi Marea Unire (IV) 171
de faptul că ele, ca bunuri, satisfăceau trebuințele umane zilnice, în ele, „am închis o parte
din sufletul nostru pentru că acest suflet nu e întreg fără ele”333. Din această cauză, fiecărui
proprietar al acestor averi, „i se strânge inima la ideea că nu le va mai revedea niciodată”,
deoarece în ele era depozitată o parte „din esența noastră morală”334.
În executarea acțiunilor de confiscare a bunurilor de tot felul erau implicați
soldații și ofițerii germani. Marele istoric prezenta situația subofițerului german Schmidt
care fusese degradat și condamnat la trei ani de închisoare pentru că refuzase să fure
pentru ofițeri. Socialist ca orientare politică, subofițerul german îi îndemna pe români să
nu se lase prădați la ordinul împăratului german335.
Autoritățile de ocupație germane intensificau campania „jocului de-a revoluția”,
de instigare a țăranilor contra marilor proprietari, dar și a populației, împotriva
guvernului de coaliție Brătianu-Take Ionescu336.
În București, Calea Victoriei era plină de străini și străine „împodobite cu tot ce
amanții lor militari au putut fura din garderobe”337.
333
Idem, Războiul nostru în note zilnice, vol. III, p. 302.
334
Ibidem.
335
Ibidem, p. 56.
336
Ibidem, p. 158.
337
Societatea bucureșteană i-a fost prezentată istoricului de Constantin Băicoianu care își
petrecuse concediul de două săptămâni acolo și unde i se ceruse de către autorități „să cugete
ce vrea dar să nu vorbească nimic”. Ibidem, p. 220.
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
UNIVERSITARII IEŞENI ŞI MEDIILE ACADEMICE EUROPENE
ÎN ANII ’20
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
Universitarii ieşeni şi mediile academice europene în anii ’20 173
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
174 Anca Elena Rusu
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
Universitarii ieşeni şi mediile academice europene în anii ’20 175
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
176 Anca Elena Rusu
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
Universitarii ieşeni şi mediile academice europene în anii ’20 177
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
178 Anca Elena Rusu
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
Universitarii ieşeni şi mediile academice europene în anii ’20 179
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
180 Anca Elena Rusu
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
Universitarii ieşeni şi mediile academice europene în anii ’20 181
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
182 Anca Elena Rusu
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
Universitarii ieşeni şi mediile academice europene în anii ’20 183
mai tot timpul pe locul cinci ca pondere printre străini, tinerii din România fiind
prezenţi în proporţie de 3,4% din totalul străinilor veniţi aici pentru studii şi
specializare. Cu toate că mediul academic german era extrem de atractiv pentru
studenţii străini, primul război mondial a diminuat considerabil nu doar prezenţa
academicienilor români în acest spaţiu, ci şi simpatia faţă de această naţiune. De
remarcat sunt dificultăţile economice pe care le traversa Germania, ceea ce a impus
creşterea cheltuielilor străinilor pentru călătorii de studiu şi specializare, în aceste
condiţii, deşi tinerii români încă mai optau pentru universităţile germane, alegerea lor
era adesea criticată, mai ales că erau impuse anumite taxe pentru non-germani,
examene de limbă germană şi era aplicat principiul naţiunea preferată pentru
străini45.
Călătoria de studiu şi specializare se transforma, de cele mai multe ori, într-un
exerciţiu de informare şi cunoaştere extinsă la toate palierele societăţii germane.
Extrem de apreciată era universitatea din Gottingen, leagănul renaşterii universitare
germane, urmând apoi pe scara preferinţelor Berlin, Leipzig, Halle, Bonn şi
Heidelberg, dar nici viaţa cotidiană, economia, starea politică sau cultura nu au fost
neglijate46.
Interferenţele academice ale Universităţii din Iaşi au fost completate şi de
sedimentarea unor relaţii cu Italia, care propunea instituţiei ieşene, la începutul
primului deceniu interbelic, afilierea la Biroul de Înalte Studii, ce urma a fi constituit
la Roma, sub patronajul prof. M. Luigi Luzzatti, rector al Universităţii din capitala
Italiei. Scopul acestui Birou era de a susţine schimbul de publicaţii, dar şi de
facilitarea şi intensificarea raporturilor dintre studenţii şi profesorii italieni cu studenţii
şi cadrele didactice din centre externe.
În aceste condiţii, în Peninsula italică s-au înscris pentru specializare, în varii
domenii, tineri cu aspiraţii elevate de la Universitatea din Iaşi. La începutul secolului
al XX-lea, Italia a continuat să reprezinte un centru de atracţie pentru tinerii românii
care participau activ la peregrinările academice, în dorinţa de specializare în diverse
domenii, deşi ponderea sa nu mai era aceeaşi ca în perioada modernă. Prezenţa
tinerilor români a fost cel mai bine cotată la Universităţile din Torino, Roma,
Bologna, Padova şi Milano, înmatriculaţi preponderent la medicină (în procent de
75%), dar nu în număr insignifiant au fost cei înscrişi la drept, litere şi ştiinţe. Cu toate
acestea, universităţile italiene nu au jucat un rol important în formarea elitei
româneşti, peninsula reprezentând mai degrabă o atracţie pentru călătoriile de plăcere,
uneori şi cu rol de cercetare, spaţiul fiind privit ca un muzeu în aer liber, a cărui
moştenire culturală se întindea din antichitate până după perioada Renaşterii47.
Informaţiile statistice ne prezintă existenţa unui procent mai ridicat a tinerilor români,
în acest spaţiu, în primul deceniu interbelic, când marea majoritate a universitarilor
45
Ibidem.
46
Iorgu Iordan, Memorii, I, Bucureşti, 1977, p. 229.
47
Ibidem.
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
184 Anca Elena Rusu
români frecventa specializări medicale, urmând apoi studiile juridice, litere şi ştiinţe.
Belgia, beneficiară a patru universităţi, începând cu Universitatea Catolică de
la Louvain, alături de Bruxelles, Liege şi Gand, şi-a adus, la rândul său, un aport
evident în formarea elitei politice şi intelectuale româneşti, cu precădere a celei ieşene,
spre care s-a îndreptat pentru specializare, un număr deloc insignifiant de universitari
ieşeni, mai ales în domeniile juridice şi a ştiinţelor sociale, economice şi politice48. În
perioada interbelică, ca şi în cazul Italiei, se constată o creştere a numărului de români
veniţi la studii în Belgia, universităţile belgiene şi-au atras publicul studenţesc român
datorită uşurinţei cu care eliberau diplomele de doctorat, nefiind obligatorie prezenţa
la cursuri sau tipărirea lucrării de disertaţie, stimulând astfel pe mulţi tineri dornici de
a obţine un titlu academic, să urmeze această filieră.49
O cercetare aprofundată şi complexă a fenomenului bursierilor români la
Bruxelles demonstrează prezenţa masivă a universitarilor ieşeni în spaţiul academic
belgian, cu scopul obţinerii unor specializări în varii domemii. În centrele belgiene,
între preferinţele de specializare ale românilor, predomină studiile în domeniul juridic,
urmând apoi ştiinţele sociale, economice sau politice, obiectivul cel mai des întâlnit
find obţinerea doctoratului50.
Conform Anuarului Uniunii Foştilor Studenţi ai Universităţii Libere din
Bruxelles51, pe anul 1919-1920, românii se situau pe prima poziţie într-o ierarhie a
studenţilor şi profesorilor străini, aflaţi aici pentru studii şi specializări, dintre care,
aproximativ jumătate erau universitari ieşeni. Astfel, datele statistice ne arată că, în
perioada de început a secolului al XX-lea, circa 103 români au obţinut titlul de doctor
în spaţiul belgian, în varii domenii, primul loc fiind deţinut de studiile juridice, unde
titlul a fost adjudecat de 77 de români, în vreme ce studiile medicale se aflau în coada
clasamentului, în ceea ce priveşte preferinţele românilor, cu doar 5 titluri obţinute52.
Imaginea Austriei, ca spaţiu academic, a fost conturată de Nicolae Iorga în
timpul studiilor sale în spaţiul austriac, fascinat fiind de spiritul de ordine şi disciplină,
raţionalismul şi temeinicia lucrului bine făcut. Analiza efectuată asupra statisticii
specializărilor, la începutul secolului al XX-lea, în mediul academic vienez, a
concluzionat că universitarii români s-au axat pe studii medicale şi juridice, în timp ce
studiile facultăţilor de litere şi ştiinţe se situau în subsidiar53.
Se poate constata că, tradiţia centrului academic vienez şi-a spus cuvântul în
48
N. Bocşan, N. Bărbuţă, Contribuţii la formarea elitei economice româneşti. Studenţii din România
şi din Transilvania la Institutul Superior de Comerţ din Anvers, 1868-1914, în vol. Itinerarii
istoriografice, ed. Gabriel Bădărău, Iaşi, 1996, p. 471-488.
49
Ibidem.
50
Constantin Angelescu, Studenţii români în străinătate. Universitatea din Bruxelles, în SCIIaşi,
XVIII, 1943.
51
Union des Anciens Etudiants de l’Universite Libre de Bruxelles. Annuaire, 1919-1920. Imprimerie Oscar
Lamberty, p. 69-88.
52
Ibidem, p. 98-130.
53
Lucian Năstasă, op.cit., 2006, p. 259.
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
Universitarii ieşeni şi mediile academice europene în anii ’20 185
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
186 Anca Elena Rusu
studii în Grecia, presupunea studierea limbii şi literaturii greceşti în locul cel mai
prielnic cu putinţă, mai ales în cazul cercetătorilor în domeniu. Pe de altă parte, dată
fiind influenţa considerabilă a mediului ecleziastic la acea vreme, semnificaţia majoră
a unui doctorat teologic obţinut la Atena nu este de ignorat58.
Majoritatea bursierilor români veniţi la studii în acest spaţiu s-au orientat către
facultatea de teologie ortodoxă, alegere care prima, dar şi către facultatea de filosofie
şi litere. În această situaţie, alegerea universitarilor români este, cu siguranţă, o
alternativă la spaţiul occidental, oferită de Universitatea ieşeană, şi mai mult decât
atât, consecinţa lipsei de opţiuni de specializare, dat fiind că statul român scotea la
concurs burse pentru Atena doar în domenii precum teologie sau filologie greacă59.
Specializarea în domeniul slavisticii a determinat plecarea unor cercetători
ieşeni, către mediul academic rusesc. Nu trebuie omis faptul că, din cauza climatului
politic, stabilimentele ruseşti nu au fost capabile să reţină propriul public studenţesc,
mulţi tineri preferând apusul Europei. Pentru tinerii din spaţiul românesc, necesitatea
de specializare în domeniul slavisticii i-a determinat să urmeze drumul spre Rusia,
dorinţa de studiu fiind cu atât mai crescută cu cât interesul faţă de mărturiile slavone,
mai puţin cercetate până atunci de români, era tot mai sporit, mai ales că exista
posibilitatea deschiderii de noi orizonturi în cunoaşterea trecutului60.
O altă direcţie pe care şi-au canalizat eforturile cadrele didactice a fost
dezbaterea problemelor legate de afirmarea internaţională a universitarilor prin
intermediul publicaţiilor. Astfel, cercetătorii ieşeni au început să conştientizeze rolul
jucat de revistele ştiinţifice redactate în limbile de cultură ale vremii, în dorinţa de a
face cunoscută străinătăţii activitatea didactică şi ştiinţifică a universitarilor români,
implicit evenimentele socio-culturale organizate de istituţiile culturale româneşti,
respectiv de Universitatea ieşeană. De altfel, Paul Cornea afirma, vizavi de primirea
favorabilă a publicaţiilor româneşti de către presa străină, că „presa ne pune în relaţie
nemijlocită cu mişcarea vie a literaturii, cu ceea ce place şi se detestă, cu gusturile,
prejudecăţile şi miturile caracteristice fiecărei epoci”61.
Rolul de căpetenie al revistelor şi publicaţiilor de specialitate consta în
contribuţia adusă la susţinerea şi dezvoltarea relaţiilor cu mediile academice europene.
În cărţile, studiile şi articolele pe care le publică, atât în reviste de specialitate, cât şi în
importante centre universitare externe, profesorii ieşeni popularizează cultura şi
civilizaţia română. Aşadar, prin muncă susţinută şi perseverenţă, este subliniată
necesitatea cunoaşterii şi recunoaşterii culturii române în Europa, prin stabilirea unor
58
Leonidas Rados, Interferenţe universitare sud-est europene. Bursierii români la Universitatea din
Atena în a doua jumătate a sec. al XIX-lea, în Intelectualii şi societatea modernă. Repere central-
europene, coord. Cornel Sigmirean, Târgu Mureş, 2007, p. 235.
59
Ibidem, p. 241.
60
Arhivele Iaşi, Fond Universitatea, Rectorat, Dosar 1118/1926, f. 80.
61
Paul Cornea, Presa literară şi istoria literaturii, în vol. Revistele literare româneşti din secolul al
XIX-lea, Bucureşti, 1970, p. 37.
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
Universitarii ieşeni şi mediile academice europene în anii ’20 187
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
188 Anca Elena Rusu
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
Universitarii ieşeni şi mediile academice europene în anii ’20 189
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
190 Anca Elena Rusu
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
Universitarii ieşeni şi mediile academice europene în anii ’20 191
centre academice externe era justificat atâta vreme cât aceste mobilităţi urmau să le
asigure competenţe ştiinţifice de valoare ce trebuiau fructificate la întoarcerea în ţară.
Analiza acestor statistici demonstreză, cu siguranţă, orientarea către mediul
academic francez şi cel german, dar mai ales tarele evidente ale sistemului de
învăţământ superior românesc. De altfel, conservatorismul românesc, reticent la
disciplinele moderne şi diferenţele de ofertă universitară, alături de nivelul scăzut al
învăţământului românesc şi de lipsa echipamentelor universitare moderne, care nu
puteau satisface exigenţele educaţiei europene, la începutul secolului al XX-lea, erau
principalele probleme ale sistemului universitar ieşean.
Pentru a îndeplini aceste obiective, de formare şi desăvârşire a specialiştilor,
Universitatea a organizat şi a participat la manifestări ştiinţifice, conferinţe şi congrese
naţionale şi internaţionale. Ca rezultat a îndeplinirii acestor priorităţi, activitatea
didactică şi ştiinţifică de la Universitatea ieşeană s-a înscris treptat în rigorile impuse
de marile foruri de cultură ale Europei. Formarea studenţilor şi profesorilor în spiritul
rigorilor occidentale, dar mai ales racordarea ştiinţei la realitatea existentă în România,
au trasat coordonatele activităţii universitare ieşene în perioada interbelică. De altfel,
în contextul politicii de susţinere a interferenţelor academice, formarea de specialişti
capătă o importanţă deosebită, fapt ce se reflectă în sporirea constantă a cifrelor de
şcolarizare şi susţinere a mobilităţilor externe. Aşadar, un bilanţ care, departe de a fi
considerat definitiv, reflecta o evoluţie spectaculoasă a domeniului, începută la
sfârşitul secolului al XIX-lea, trecută prin filtrul moderator al polemicilor cu vechea
direcţie şi aflată apoi într-o viguroasă ascensiune ce va cunoaşte o maximă
aplicativitate şi prestigiu în perioada interbelică.
Observăm că în contextul politicii de susţinere a interferenţelor academice,
numărul specialiştilor şi al publicaţiilor a sporit considerabil şi, în consecinţă, a fost
ridicat nivelul calitativ al învăţământului şi cercetării ştiinţifice, de altfel, şi numărul
centrelor universitare s-a dublat şi au grupat intelectualitatea românească, devenind
centre culturale de importanţă naţională. O retrospectivă concisă privind activitatea
didactică, ştiinţifică şi culturală de la Universitatea ieşeană în anii interbelici va proba
concludent că aceasta nu s-a cantonat în izolare, un argument evident în favoarea
acestei aprecieri fiind „circulaţia” profesorilor, indiferent de zona istorică în care s-au
format. De constatat este şi faptul că tarele sistemului universitar românesc s-au
împuţinat, desigur, datorită clarităţii şi stabilităţii legislaţiei, cât şi competenţei care a
fost, de cele mai multe ori, recunoscută şi recompensată.
În concluzie, se poate afirma că pentru români perioada interbelică şi studiul în
străinătate a însemnat contactul cu Occidentul, finalizat print-o efervescenţă culturală,
ceea ce a reprezentat de fapt modernizare şi crearea unei puternice elite intelectuale şi
politice. Privită retrospectiv, perioada interbelică din istoria Universităţii a fost una a
evoluţiei şi a consacrării, a adaptării la modernitate, a autonomiei universitare, dar mai
ales a integrării într-un mediu concurenţial, la nivel european. Prestigiul european al
şcolii ieşene s-a consolidat, treptat, prin numeroasele colaborări ale universitarilor
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
192 Anca Elena Rusu
ieşeni cu diverse centre din străinătate, prin schimbul de publicaţii cu mai toate
mediile academice europene, prin participarea la manifestări ştiinţifice internaţionale,
dar mai ales prin recunoaşterea meritelor profesorilor Universităţii din Iaşi, pentru
bogata activitate, prin acordarea unor titluri ştiinţifice de către foruri universitare şi
academice europene. Aşadar, evoluţia instituţiei ieşene a stat sub semnul dezvoltării şi
al modernizării care implică creşterea numărului de departamente, cadre didactide şi
studenţi, cât şi al îmbunătăţirii legăturilor externe şi a performanţelor ştiinţifice. Cu
siguranţă, mutaţiile produse în perioada interbelică în istoria Universităţii din Iaşi au
fost semnificative, obiectivele instituţiei ieşene adaptându-se acribiei academice
europene şi rigorilor mediului social.
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
ROMÂNIA ÎN TIMPUL REGIMULUI POLITIC ION ANTONESCU.
GUVERNAREA CU LEGIONARII (II). AGENDA GUVERNAMENTALĂ
ÎN PRIMA DECADĂ A LUNII OCTOMBRIE 1940
Laurenţiu Stroe
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
194 Laurenţiu Stroe
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
România în timpul regimului politic Ion Antonescu 195
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
196 Laurenţiu Stroe
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
România în timpul regimului politic Ion Antonescu 197
„jidanii să poată scrie doar în idiş, deci numai pentru conaţionalii lor”42. În acel
moment, Al. Constant, subsecretarul de stat pentru Presă şi Propagandă, a prezentat
un referat „asupra cărţii jidăneşti (specificând – n.a.) că în fiecare librărie trebuia să
se afle un indice, pentru ca lumea să ştie ce cărţi sunt scrise de jidani”43. Referatul a
fost aprobat, pe loc44. Şedinţa Consiliului de Cabinet s-a încheiat cu solicitarea
generalui Antonescu de a se verifica toate informaţiile care i se furnizau, pentru a nu
se ajunge la situaţii în care, pe seama unor zvonuri, să se ia decizii eronate45.
Probleme economice presante au fost analizate la începutul Consiliului de
Cabinet, de la 10 octombrie 1940. Ministrul Coordonării şi al Statului Major
Economic, lt.-col. N. Dragomir a precizat că „la zahăr preţurile sunt în curs de
studiere...; la fier s-a ajuns foarte departe, vom avea, probabil, însemnate reduceri, în
special în ceea ce priveşte Reşiţa. Pe de altă parte, dl. Neubacher ne informează că
consimte la un preţ redus”46. Preţurile la orz, ovăz, porumb trebuiau şi ele fixate, dar
exista o problemă, deoarece „acum ecartul este prea mare între preţul pieţii şi ceea ce
au consimţit germanii; trebuie să avem o apropiere, întâi între cele două preţuri. Va
trebui să lăsăm câteva zile până vom fixa aceste preţuri. Putem fixa, deocamdată,
preţul la porumb, unde preţul german este egal cu cel real, cu cel de pe piaţă”47.
Generalul Ion Antonescu a intervenit, cerând să se fixeze, pentru început,
preţul porumbului, după aceea cel al orzului, „dar trebuie grăbită şi chestiunea pentru
ovăz”48. Generalul fusese informat de Siguranţă şi de structurile specializate ale
armatei despre faptul că „sunt o serie întreagă de intermediari evrei, care au cumpărat
deja, şi-au făcut depozite şi le-au ascuns”49 şi a cerut să fie luate măsuri remediale.
Astfel, cantităţile depozitate urmau să fie luate de intermediarii evrei, la preţul cu care
aceştia le achiziţionaseră, „lăsându-li-se un mic beneficiu”50. Generalul fusese
informat că intermediarii respectivi cumpăraseră la preţuri foarte mici şi urmăreau ca,
la desfacere, prin preţuri foarte mari, să obţină beneficii mult mai mari decât cele de
10%, „după legea speculei”51. Instrucţiunile date pentru lt.-col. N. Dragomir aveau în
vedere ca persoanele care „au acaparat fasolea, grâul, orzul, ovăzul, la anumite preţuri
mici, să nu beneficieze de diferenţa de preţ. Pentru aceasta, cantităţile depozitate la ei
trebuie să fie blocate şi ridicate pe preţurile pe care aceştia le-au plătit, dându-li-se un
mic beneficiu. Nu trebuie să lăsăm jidanilor posibilitatea să obţină profituri mari.
Conform obiceiului lor, ei cumpără produsele acestea din august, iulie şi chiar iunie,
42
Loc.cit.
43
Loc.cit., p. 175.
44
Cf. loc.cit.
45
Pentru detalii, a se vedea loc.cit., p. 174.
46
Loc.cit., p. 176.
47
Loc.cit.
48
Loc.cit.
49
Loc.cit.
50
Loc.cit., p. 176.
51
Loc.cit., p. 177.
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
198 Laurenţiu Stroe
la preţuri mici, pentru ca apoi să ceară preţuri mult mai mari. În felul acesta au
speculat şi armata, soldatul român... Din acest motiv soldatul nostru n-a fost bine
hrănit, căci a fost speculat de jidani, care au cumpărat ieftin produsele de la
cumpărători şi le-au vândut apoi armatei cu preţ dublu”52. Pentru a destructura acest
sistem, tot ceea ce se afla în depozitele vizate, de orice natură, urma să fie blocat şi
plătit, la preţul de achiziţie dat de intermediar, la care se adăuga un mic beneficiu
„convenabil, căci au şi dreptul la un beneficiu”53. Autorităţile urmau să investigheze,
să descopere toate depozitele ascunse, în special cele unde fuseseră stocate
„vagoanele de zahăr şi fasole... (care – n.a.) trebuiau scoase şi date pentru
aprovizionarea armatei la preţul pe care jidanii l-au plătit”54. În acest sens, ministrul
Coordonării şi al Statului Major Economic ordonase, încă din seara de 8 octombrie,
blocarea tuturor depozitelor de orz, fasole, ovăz55. Prioritatea o reprezenta, la cererea
generalului Antonescu, aprovizionarea armatei, după aceea a populaţiei civile56.
Generalul insista pentru depistarea acelor depozite, pe o scară foarte extinsă, prin
acţiuni ale poliţiei legionare, pentru că „ceilalţi sunt încă «unşi»; din conversaţiile
telefonice, văd că se continuă vechiul sistem, sunt la «Athenée Palace», Hotel
«Union» şi la alte hoteluri fel de fel de misiţi străini, jidani, care au conversaţii cu
Atena, Viena, Berlin, conversaţii din care reiese că încă persistă la noi sistemul
«ungerii»...”57. Se impuneau măsuri urgente, o coordonare interministerială, deoarece
Antonescu era informat că existau „contracte în curs care urmau să fie «aranjate»”58.
S-a luat decizia ca toate informaţiile de la Siguranţa Statului, referitoare la
administraţia ministerelor, să fie transmise direct, personal, miniştrilor de resort, care
erau, conform afirmaţiilor generalului, plătiţi să ia măsurile care se impuneau, pentru
a împiedica, „la timp, răul”59. Iată de ce Antonescu ordona generalului Şteflea şi celor
care conduceau Poliţia şi Siguranţa să nu-i mai trimită rapoarte informative ci să le
direcţioneze către miniştri, care urmau să acţioneze şi să raporteze despre rezultatul
acţiunilor întreprinse, iar din rapoartele prezentate generalul urma să concluzioneze
dacă „informaţia a servit la ceva”60. Subsecretarul de stat, pentru Presă şi Propagandă,
Al. Constant a detaliat, în Consiliu, problema Societăţii de Telefoane, conducătorii
acesteia fiind avertizaţi că, dacă vor continua să transmită anumite corespondenţe,
care cuprindeau „elemente de panică”61, atunci „această societate va intra în
stăpânirea Statului Român,... căci nu se poate să avem cel mai mare mijloc de
52
Loc.cit.
53
Loc.cit.
54
Loc.cit.
55
Loc.cit.
56
Cf. loc.cit.
57
Loc.cit.
58
Loc.cit., p. 178.
59
Loc.cit.
60
Loc.cit.
61
Loc.cit.
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
România în timpul regimului politic Ion Antonescu 199
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
200 Laurenţiu Stroe
Tecuci, unde „s-au găsit 300 de vagoane de fasole în mâinile jidanilor”75. Generalul
Antonescu a ordonat „să se ia manu militari şi să se pună la dispoziţia Armatei;... nu
confisc, plătesc, dar plătesc după cum am arătat, nu admit să fim speculaţi, mai ales
de jidani, dacă nu izbutesc, am alte măsuri contra lor”76.
Subsecretarul de stat, la Ministerul Finanţelor, C. Papanace a propus „să se dea
un avertisment ca toţi acei care au marfă s-o declare, cine n-o declară va fi pedepsit,
urmează măsura confiscării”77. Preocupaţi de situaţia armatei, guvernanţii ceruseră
prefecţilor judeţelor unde exista surplus de „grăunţe şi fasole, proporţional cu ceea ce
au ei”78, să dea o cotă parte armatei, iar recuperarea să o facă în urma blocării
depozitelor evreilor79. Generalul Ion Antonescu era conştient că situaţia era bipolară,
„una – ceea ce se găseşte în mâna proprietarilor români, a ţăranilor, şi a doua – ceea
ce se găseşte acaparat de jidani... Una se tratează într-un fel, alta, altfel... sau, dacă
vreţi, tratez cu două măsuri, deosebite, aceeaşi problemă”80. Se impunea eliminarea
stocărilor şi a speculei, „speculatorii aceştia fac să se ridice preţurile, mişcă ţărănimea,
mişcă pe propietari. Noi ridicăm preţurile, dar când este să plătim preţuri ridicate la
marfa ţăranului, marfa nu mai este la el. Când este să plătim 100.000 de lei vagonul
de grâu, acesta nu mai este la ţăran, ci la jidan, care a făcut propagandă pentru urcarea
preţului, dar care l-a cumpărat cu un preţ cât se poate de redus de la ţăranul nostru. Şi
atunci, de preţul cel mare profită nu agricultorul, ci jidanii. Să profite agricultorii
noştri, nu jidanii”81. Guvernul studia un proiect de măsuri referitor la depozitele
acaparatorilor, intenţionând să stabilească, „pentru particulari, că fiecare persoană
membră a unei familii, poate avea, în depozitul casnic, o cantitate pentru două-trei
luni. În felul acesta putem face socoteala ce cantitate de alimente este necesară pentru
membrii unei familii; tot ceea ce va depăşi cantitatea îngăduită va trebui să fie luat de
organele noastre şi pus în consumaţie”82. Detalii despre acest proiect a furnizat lt.-col.
N. Dragomir, la solicitarea generalului Ion Antonescu83. Astfel, negustorilor urma să
li se interzică „să aibă mai mult decât ceea ce au avut pentru consum pe aceeaşi
perioadă, în anul trecut şi, dacă vedem o disproporţie între ceea ce este acum şi ceea
ce a fost anul trecut, luăm măsuri; în felul acesta intervenim la timp şi împiedicăm să
se facă stocuri, este un fel de blocare, în care toată lumea declară ceea ce are”84.
Declaraţia urma să se facă la nivel naţional85, pentru stocurile mari, iar pentru cele
75
Loc.cit.
76
Loc.cit.
77
Loc.cit.
78
Loc.cit.
79
Cf. loc.cit.
80
Loc.cit.
81
Loc.cit., p. 179-180.
82
Loc.cit., p. 180.
83
Cf. loc.cit.
84
Loc. cit.
85
Pentru alte detalii, în acest sens, a se vedea loc.cit.
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
România în timpul regimului politic Ion Antonescu 201
mici, urma să fie dat un „preaviz, celor care le au depozitate şi să le verificăm prin
investigaţii”86. Generalul Ion Antonescu a cerut identificarea „depozitelor mari,
ascunse la negustori şi la acaparatori jidani”87, prin intermediul „investigaţiilor
Siguranţei şi Poliţiei”88. Pentru depozitele mici, ale unor persoane particulare,
generalul a fost ferm, precizând că „la particulari, nu dau voie – nici la evrei, să se
facă investigaţii”89 (dispoziţia era în contradicţie evidentă cu ceea ce ordonase anterior
– n.a.). Ion Antonescu a explicat că „doar atunci când vom ajunge în situaţia ca
depozitele, descoperite la negustorii mari, la angrosiştii jidani şi la străinii din
România, când, după ce vom scoate la iveală toate aceste stocuri, ascunse pe toată
suprafaţa ţării, vom constata că ele nu sunt suficiente pentru a face faţă nevoilor
Neamului, atunci vom trece la măsuri mai straşnice”90.
A urmat o analiză, făcută tot de ministrul Coordonării şi Statului Major
Economic, cu privire la situaţia producerii şi desfacerii pâinii, unde au fost depistate
„abuzuri”91 şi, în consecinţă, „s-au aplicat amenzi foarte mari”92. Pentru eficientizarea
controlului, lt.-col. N. Dragomir solicita ca „Mişcarea Legionară să facă acest control,
este un control foarte apropiat de interesele populaţiei şi ar fi şi în avantajul
Mişcării”93. Generalul Antonescu era informat despre „chestiunea făinii făcute de
morile de la ţară, care nu pot fi controlate dacă pun sau nu proporţia necesară”94. Se
ştia, la nivelul Consiliului de Cabinet, că „jidanii din Moldova au în stăpânirea lor
morile aşa-zise ţărăneşti, care au fost protejate de demagogi, dar în realitate nu sunt
mori ţărăneşti, ci jidoveşti. Doar câţiva sunt proprietari români. Jidanii câştigă şi la
făină cu morile acestea ţărăneşti. Felul în care lucrează ele nu corespunde cu măsurile
luate... (de Ministerul Coordonării şi Statului Major Economic – n.a.)”95. Morile
ţărăneşti urmau să fie controlate şi „făina să se facă numai la morile care vor fi
clasate...; la aceste mori ţărăneşti trebuie să facem un control, cu legionarii”96.
Guvernanţii erau decişi să rezolve problema morilor ţărăneşti şi admiteau că,
dacă unele măsuri s-ar dovedi ineficiente, „le schimbăm până vom ajunge să avem
măsurile cele mai bune, până vom aduce ţara acolo unde trebuie să fie”97. Generalul
Antonescu fusese informat cu privire la situaţia orzului, din nordul Bucovinei şi al
Moldovei, zone în care producţia se anunţa mare98. Iată de ce în Consiliul de Cabinet
86
Loc.cit.
87
Loc.cit.
88
Loc.cit.
89
Loc.cit.
90
Loc.cit., p. 181.
91
Loc.cit.
92
Loc.cit.
93
Loc.cit., p. 182.
94
Loc.cit.
95
Loc.cit.
96
Loc.cit.
97
Pentru alte detalii, privind punctual de vedere exprimat de generalul Ion Antonescu, cu privire la
problemele morilor ţărăneşti, a se vedea loc.cit., p. 183.
98
Cf. loc.cit.
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
202 Laurenţiu Stroe
s-a stabilit fixarea preţului la orz „mai devreme”99. Această măsură era luată cu
intenţia de a proteja producătorii din cele două regiuni menţionate, care „destul au
suferit..., ca să nu-i mai lăsăm să li se acapareze produsele, cu preţuri mici, de jidani...
Am informaţiile mele (generalul I. Antonescu – n.a.) că se urmăreşte şi aici să se facă
depozitări, dvs. urmăriţi unde se duc cantităţile acestea, lasaţi-i pe jidani să cumpere şi
vedeţi unde depozitează. Aceasta trebuie s-o facă Siguranţa, să vadă de unde se
acaparează, cine acaparează, cu ce preţ şi unde duce”100.
Un alt motiv de îngrijorare îl constituia faptul că populaţia se precipita să-şi
facă aprovizionarea cu lemne, „plătindu-le scump acum”101. Se menţiona, de
generalul Antonescu, că exista „o propagandă, care spune că nu vor fi lemne,
urmărind, în felul acesta, să mărească cererea, la o ofertă scăzută, deci să crească
preţul, ofertă puţină, cu preţ mare”102. Populaţia trebuia informată că guvernul era
capabil să asigure necesarul de lemne pentru iarnă, iar „oamenii să nu se mai
grăbească să cumpere, li se vor vinde (lemne – n.a.) la cel mai redus preţ posibil”103.
Antonescu a precizat că trebuiau împiedicaţi oamenii „să cumpere lemne, azi, cu
22.000 lei vagonul, pentru că aceasta înlesneşte specula, îmbogăţind pe toţi jidanii.
Noi muncim ca nişte robi şi ei profită. Totdeuna s-a întâmplat aşa cu Naţia aceasta,
am robit la străini, pentru că suntem dezorganizaţi, pentru că n-a existat armonie între
elementele de conducere, pentru că nu s-a lucrat în acord şi în unire, permiţând astfel
să se strecoare între noi toate liftele străine, care ne-au speculat şi au stors Naţia
aceasta. După cum păduchii o storc noaptea, tot aşa ziua o storc păduchii aceştia
jidăneşti, cu două picioare, trebuie să luăm măsuri să vindecăm aceasta odată”104.
Ministrul Agriculturii, inginerul N. Mareş, a dat asigurări că „lemne sunt, sosesc
necontenit”105, iar populaţia nu trebuia să se preteze la „jocul”106 speculanţilor, „să
aibă răbdare, să nu se repeadă să cumpere scump”107. Generalul Antonescu a solicitat
miniştrilor să dea un semnal de alarmă cumpărătorilor, „ca să nu se mai precipite să-şi
ia lemne acum, pentru că le vor cumpăra mult mai ieftin decât se aşteaptă; negustorii
profită de lipsa de vagoane şi de lemne din trecut şi vând lemnele la un preţ
extraordinar, preţul însă nu este acesta, este mult mai ieftin”108. După consultări, cu
prof. Pompiliu Nicolau, ministrul Lucrărilor Publice şi Comunicaţiilor şi lt.-col.
Nicolae Dragomir, ministrul Coordonării şi al Statului Major Economic, generalul
Antonescu a decis că „trebuie anunţată populaţia că până la 1 decembrie va sosi în
Bucureşti toată cantitatea de lemne necesară, deci nimeni să nu se mai precipite să
99
Loc.cit.
100
Loc.cit.
101
Loc.cit., p. 184.
102
Loc.cit.
103
Loc.cit.
104
Loc.cit.
105
Loc.cit.
106
Loc.cit.
107
Loc.cit.
108
Loc.cit.
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
România în timpul regimului politic Ion Antonescu 203
cumpere lemne la preţul de astăzi, fiindcă este preţ de speculă şi înlesneşte specula
intermediarilor”109.
În toate localităţile, „unde se simte nevoia”110, au fost asigurate stocurile
necesare de sodă şi var, dar era deficitară aprovizionarea cu oţet111. Erau două soluţii,
propuse de lt.-col. N. Dragomir, pentru completarea stocurilor: prima să se facă oţetul
din vin de hibrizi, „,care este mai scump”112, iar a doua să se producă oţet din lemn,
acesta fiind „mai ieftin”113. Antonescu a contestat vehement propunerea a doua,
pentru că „dacă oţetul făcut din lemn este nesănătos, cu toate că este mai ieftin, nu
admit să se facă din lemn, pentru că otrăvesc Naţia. În primul rând, trebuie respectată
Naţia, trebuie respectată şi punga, dar şi sănătatea naţiunii, acesta este principiul pe
care trebuie să-l admitem noi în conducerea Statului nostru şi..., de aceea trebuie să
dispară toate otrăvurile din viaţa Statului român”114. Lt.-col. Dragomir a explicat că,
deoarece vinurile nobile „nu erau destule, ca să facem şi oţet, după regulile igienice şi
economice, anul acesta vom permite să se facă oţet din vin de hibrizi, măsura aceasta
fiind provizorie”115.
În timp ce V. Dimitriuc, subsecretarul de stat de la Petrol şi Exploatări Miniere
observa că era vorba de o „încurajare a culturii hibrizilor”116, chiar dacă măsura era
provizorie, pe timp de un an, generalul Antonescu a replicat că, de fapt, „este tocmai o
descurajare, pentru că vinul din hibrizi, în loc să-l dăm în consumaţie sub formă de
vin, îl facem oţet; în loc să se mai îmbete cu el ţăranul şi să-şi trimită copiii beţi la
şcoală, vinul acesta este luat şi făcut oţet”117.
A urmat, pe ordinea de zi a Consiliului de Cabinet, analizarea unor „contracte
oneroase, aparent, sau suspectate ca oneroase, pentru care Consiliul de Administraţie
al C.F.R. a hotărât să oprească orice plată”118. Directorul C.F.R. avertizase însă că,
aplicarea unei asemenea măsuri „ar putea duce la sistarea unor lucrări, ceea ce ar fi
dăunător bunului mers al C.F.R.”119.
Intervenţia Directorului General al C.F.R. nu corespundea cu ceea ce hotărâse
guvernul, adică să se „blocheze numai 20% din contracte”120. Generalul Antonescu a
cerut o reevaluare a contractelor, pentru că, dacă plana ameninţarea „sistării
lucrărilor”121, atunci trebuia să se cunoască despre ce fel de lucrări era vorba şi care
109
Loc.cit., p. 185.
110
Loc.cit.
111
Loc.cit.
112
Loc.cit.
113
Loc.cit.
114
Loc.cit.
115
Loc.cit.
116
Loc.cit.
117
Loc.cit., p. 185-186.
118
Loc.cit., p. 186.
119
Loc.cit.
120
Loc.cit.
121
Loc.cit.
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
204 Laurenţiu Stroe
era impactul sistării122. Hotărârea guvernului urma să fie modificată, dacă era cazul,
după ce Directorul General ar fi prezentat un tabel cu lucrările contractate, cu un
ansamblu de măsuri propuse, pe a cărui bază guvernul urma să ia decizii123.
În ceea ce privea plata contractelor încheiate, „presupuse oneroase”124,
Antonescu a atras atenţia că „nu se poate face distincţia pentru societăţile anonime;
sunt o serie întreagă de generali care figurează în aceste societăţi şi, din această cauză,
nu putem lua măsuri eficace împotriva lor... Rămâne să apreciaţi dacă nu există
incompatibilitate între oamenii care au servit oştirea, între misiunea lor acolo şi
misiunea, extrem de gingaşă, pe care o au în aceste societăţi, am dat şi un comunicat
pe chestia aceasta”125.
Ministrul de Finanţe, G. Cretzianu a precizat că nu era vorba „de generali, ci de
acei care au fost în guvern”126. Antonescu a considerat că foştii membri ai unor
guverne anterioare „se încadrează în cadrul penal, acum trebuie să-i încadrăm în
cadrul moral pe aceia care se duc şi girează cu galoanele lor afacerile care sunt menite
să speculeze sudoarea, munca şi sănătatea românilor”127. Mai în glumă, mai în serios,
Antonescu propunea să dea guvernul un comunicat, în care „să-i roage pe aceşti
domni, care au intrat în consiliile de administraţie ale societăţilor cu capital străin şi
care, cu numele lor şi fosta lor situaţie acoperă continuarea unor afaceri care sunt
veroase şi în detrimentul Ţării Româneşti, să abandoneze această situaţie şi să nu
aştepte să venim noi cu măsuri; trebuie pusă însă toată chestiunea într-o formă
stilată”128.
A urmat prezentarea „creditului ţărănesc”129, despre care lt.-col. N. Dragomir
afirma că „l-am pus la punct, sunt de părere că dobânda de 5%, pentru care stăruie
Banca Naţională, dobânda aceasta pentru creditul acordat ţăranilor să fie mai scăzută,
să se reducă la 3-3,5%”130.
O „altă chestiune importantă”131, discutată în Consiliul de Cabinet, a fost
„aceea a amânării ratelor de conversiune”132, deoarece guvernul primea „în acest sens
telegrame din toată ţara”133, executările fiind parţial stopate, în contextul în care
Banca Naţională acceptase amânarea plăţii ratelor „la sfârşitul conversiunii”134. Lt.-
col. N. Dragomir a informat despre un acord de „păsuirea ratelor în curs din 1940,
122
Cf. loc.cit.
123
Cf. loc.cit.
124
Loc.cit.
125
Loc.cit.
126
Loc.cit.
127
Loc.cit., p. 187.
128
Loc.cit.
129
Loc.cit.
130
Loc.cit.
131
Loc.cit., p. 188.
132
Loc.cit.
133
Loc.cit.
134
Loc.cit.
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
România în timpul regimului politic Ion Antonescu 205
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
206 Laurenţiu Stroe
„vom introduce elemente legionare, pe cât posibil mai multe”149, la recomandarea lui
Horia Sima150. Antonescu a cerut ministrului Coordonării şi Statului Major Economic
să „nu uite nici pe naţionaliştii domnului Cuza, care s-au înregimentat la noi; sunt
elemente foarte bune, care trebuie folosite, pentru că, altfel, se transformă în nuclee
opoziţioniste, care cresc mereu, pe când aşa îi aducem şi pe dânşii în mişcarea
naţionalistă, ..., să nu se facă nuclee de naţionalişti care să facă opoziţie tot
naţionaliştilor”151.
Una dintre preocupările importante era şi problema tarifelor pe C.F.R., lt.-col.
N. Dragomir făcând propunerea „să se adopte un tarif mai redus pentru regiunile
înfometate”152. Generalul Antonescu a admis că problema „trebuie pusă în studiu şi
rezolvată”153, solicitând să nu se omită „să se facă un tarif mai redus şi pentru
aprovizionarea Capitalei şi a centrelor mari”154.
G. Cretzianu, ministrul de Finanţe, a solicitat să se discute „chestiunea
delegaţiei germane, care este aici pentru a trata repatrierea nemţilor din Bucovina de
Sud şi din Dobrogea”155. În cadrul unor întrevederi, la Ministerul de Interne, „nemţii
au adoptat o atitudine foarte energică şi cer ca, până sâmbătă dimineaţa (şedinţa de
Consiliu se desfăşura într-o vineri – n.a.) să fie tranşată toată chestiunea”. Ministrul de
Finanţe aprecia că înţelegerea „pe care vor s-o facă cu noi are câteva articole care ne
vor duce la cheltuieli enorme, iar, pe de altă parte, nu putem tranşa chestiunea până
sâmbătă”156. Partea germană prezentase un proiect de convenţie, „prin care solicita
statului român să plătească toate bunurile lăsate de nemţi, în valoare de 5 miliarde de
lei, fiind vorba de bunurile nemţilor din Bucovina de Sud şi din Dobrogea”157.
Ministrul de Finanţe a sugerat să se plătească părţii germane doar „bunurile agricole,
(pe care – n.a.) statul să le preia pe un termen foarte lung în plată, pentru ca, între
timp, să le vândă sau să colonizeze pe acei care vin din Cadrilater sau din Ardeal; dar
ca să scoatem 5 miliarde de lei, nu se poate”158. Generalul Antonescu a cerut să i se
facă o notă detaliată despre această situaţie, afirmând că el „avea o înţelegere verbală
cu nemţii, ..., după care nimic nu se face sub presiune la noi... Noi nu ne lăsăm
intimidaţi, am tranşat principiile, foarte politicoşi ne ţinem de ele, nu trebuie să ne
certăm cu ei. Eu nu pot rezolva , până mâine, o asemenea problemă. Nu suntem
ocupaţi, nici ei n-au intenţia să ne ocupe, nici să ne umilească, nici să ne distrugă.
Sunt lucruri care se petrec din cauza excesului de zel al celor mici”159.
149
Loc.cit.
150
Cf. loc.cit., p. 193.
151
Loc.cit.
152
Loc.cit., p. 194.
153
Loc.cit.
154
Loc.cit.
155
Loc.cit.
156
Loc.cit.
157
Loc.cit., p. 195.
158
Loc.cit.
159
Loc.cit.
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
România în timpul regimului politic Ion Antonescu 207
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
208 Laurenţiu Stroe
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
România în timpul regimului politic Ion Antonescu 209
petrol din România186, a urmat pe ordinea de zi. Se solicita, pentru anul în curs, de
către partea elenă, să i se dea „petrol cât va avea nevoie să-şi acopere nevoile
interne”187, în condiţiile în care grecii „aveau la dispoziţie (în acel moment- n.a.)
numai piaţa românească”188. Generalul Antonescu a decis „să dăm petrolul cerut, dar
să se organizeze controlul ca, de la Constanţa până la ei, să nu se oprească petrolul în
drum; ei să plătească agenţii puşi de noi pe vapoarele care transportă petrolul până la
Pireu; în porturile greceşti să se organizeze un serviciu de supraveghere, tot al nostru,
plătit de greci, pentru ca să nu-l ducă în altă parte, ci să ajungă în Grecia”189.
Problemele privind educaţia naţională190, adică propunerea de a fi scoase
şcolile profesionale, din subordinea Ministerului Educaţiei, micşorarea numărului de
licee teoretice, care pregăteau doar „elemente care să aspire la slujbe”191, „când nouă
ne trebuie executanţi”192, au fost amânate, chiar dacă Antonescu considera că
„problema învăţământului era foarte serioasă”193. La 15 noiembrie, generalul
Antonescu programase un Consiliu de Miniştri, cu ocazia împlinirii a două luni de
guvernare, „fiindcă la 15 septembrie am format guvernul definitiv”194. La acel
Consiliu, „fiecare ministru va arăta ce a aplicat din ce s-a decis..., ce a trebuit să
execute şi ce s-a executat, în raport cu directivele mari ale statului (date de Antonescu
– n.a.) şi instrucţiunile primite”195.
Pompiliu Nicolau, ministrul Lucrărilor Publice şi Comunicaţiilor, a informat că
i se adusese la cunoştinţă că „staţiile ungureşti de la frontieră refuză repatrierea
ungurilor care pleacă de aici; la Curtici, un tren de 27 de vagoane... nu poate pleca;...
la Petroşani, la fel, erau unguri care voiau să plece în Ungaria, dar nu-i lăsau ungurii
lor”196. Ministrul de Externe, M. Sturdza a completat, oferind detalii potrivit cărora
„consulatele german şi italian au anchetat această situaţie, starea acelor refugiaţi,
unguri – pe de-o parte, români – pe de alta”197. Antonescu l-a admonestat, cerând „să
afirme ceea ce este sigur, nu ce i s-a spus”198. Trebuia să se constate, de către agenţii
consulari germani şi italieni, că persoanele respective voiau să plece „de bunăvoie, nu
goniţi de statul român, ..., prin contradicţie cu ceea ce fac ungurii cu românii noştri,
care sunt goniţi şi jefuiţi”199.
186
Cf. loc.cit.
187
Loc.cit., p. 203.
188
Loc.cit.
189
Loc.cit.
190
Pentru detalii, a se vedea loc.cit.
191
Loc.cit., p. 204.
192
Loc.cit.
193
Loc.cit.
194
Loc.cit., p. 205.
195
Loc.cit.
196
Loc. cit., p. 207.
197
Loc.cit.
198
Loc.cit.
199
Loc.cit., p. 208.
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
210 Laurenţiu Stroe
200
Loc.cit.
201
Loc.cit., p. 209.
202
Loc.cit., p. 210.
203
Loc.cit.
204
Loc.cit.
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
UNELE ASPECTE DESPRINSE DIN DOCUMENTELE DE ARHIVĂ
PRIVITOARE LA CONSECINŢELE OCUPAŢIEI ŞI INSTAURĂRII
REGIMULUI SOVIETIC,
ÎN PLAN ECONOMICO-SOCIAL ŞI CULTURAL
Ioan Ungureanu
Some aspects are taken from the archives, with regard to the consequences of
the occupation and instauration of the Soviet regime on the economic,
social and cultural levels
Abstract
In accordance with the problems previously mentioned in the title, the document
depicts the plunder committed by the Soviet troops in the commune of Dămieneşti, and the
obligations bore by the inhabitants for the payments of the war debts imposed by the invader
on the basis of the Convention of Armistice.
The document also outlines information related to the imposition of the Soviet model
on all the areas of the economic and social life.
Key words: the plunder committed by the Soviet troops, the payment of the war debts,
the Soviet model in the commune of Dămieneşti.
Cuvinte cheie: Jaful comis de trupele sovietice, plata datoriilor de război, modelul
sovietic de viaţă în comuna Dămieneşti.
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
212 Ioan Ungureanu
umflat de 3-4 ori în raportări. Iar pentru aplicarea ordinului semnat de adjunctul
ministrului învăţământului, evreul Mihail Roşianu, la 19 decembrie 1948 inspectorul
şcolar Gheorghe Dornescu expedia şi el adrese şcolilor din comună prin care stabilea
ca în ultima oră de şcoală a zilei de marţi, 21 decembrie, să se sărbătorească „a 69
aniversare a zilei de naştere a generalisimului Stalin (…), genialul strateg şi marele
învăţător al omenirii muncitoare”3.
Manifestările vor fi reluate şi la cea de a 70-a aniversare a zilei sale de naştere,
aşa cum ni se prezintă şi serbarea organizată de Şcoala Primară Pădureni în ziua de 18
dec. 1949, în deschiderea căreia s-a cântat imnul sovietic, apoi s-a prezentat conferinţa
despre viaţa şi activitatea lui Stalin, s-a continuat cu cântece şi recitări, iar în încheiere
s-a cântat Imnul tineretului democrat4. Pentru documentare, în vederea organizării
acestor aniversări, erau recomandate datele biografice despre Stalin publicate în
revista Tânărul muncitor nr. 85/16 dec. 1948 şi Teza trimisă de ARLUS – Roman.
Asemenea serbări se organizau şi cu prilejul sărbătoririi Zilei de 23 August, a
Zilei Scânteii sau a Zilei Internaţionale a Păcii, aşa cum sunt prezentate şi cele de la
Şcoala Primară Drăgeşti. De exemplu, la serbarea organizată aici la 21 august 1949,
conferinţa despre semnificaţia zilei de 23 August a fost prezentată de învăţătoarea
Aurelia Aanei, apoi a cântat corul şi s-au susţinut recitări în faţa a 72 de persoane. Şi
tot astfel la 29 sept. 1949, în faţa a 142 suflete a fost sărbătorită „Ziua Scânteii”, iar la
serbarea din 3 oct. 1949, când s-a sărbătorit Ziua internaţională a păcii, în faţa a 112
participanţi din Drăgeşti, conferinţa a fost citită de învăţătorul Constantin Aanei, după
care s-a prezentat un program artistic5.
În acelaşi spirit de îndoctrinare, printr-o altă circulară expediată tuturor şcolilor
din ţară la 12 ianuarie 1949 se impunea ca marile momente ale istoriei noastre
naţionale, între care şi cele înfăptuite la 24 ianuarie 1859 sau 1 decembrie 1918 să se
înveţe după manualul unic de Istoria României – lucrare de tristă amintire a
autorului evreu originar din Buhuşi, Mihai Roller6. Iar o altă circulară din 25 ianuarie
1949 stabilea ca în şcoli să se comemoreze 25 de ani de la moartea lui V.I. Lenin7.
Multe din activităţile specifice şcolii – şi, nu în ultimul rând, cele de natură
ideologică – erau continuate şi accentuate de Sindicatul Salariaţilor din Învăţământ în
care grupele sindicale se întruneau în fiecare lună. Între punctele înscrise la ordinea de
zi ale respectivelor şedinţe era şi cel privitor la studierea pe capitole a Istoriei
P.C.U.S. sau a biografiei lui Stalin. Pentru ilustrare, prezentăm cele 3 puncte din
ordinea de zi a şedinţei grupei sindicale din şcolile comunei Dămieneşti ce s-a
desfăşurat la 10 iulie 1949: 1. Moment politic; 2. Istoria Partidului Comunist
Bolşevic, cap. III, paragrafele 1 şi 2; 3. Diverse. Iar în ordinea de zi a şedinţei a
3
Ibidem, dos. 121/1948, f. 57 şi 102; fond Şcoala Călugăreni, dos. 1/1948, f. 57.
4
Ibidem, fond Pretura plasei Dămieneşti, dos. 15/1949, f. 91.
5
Ibidem, f. 28, 41 şi 57.
6
Ibidem, fond Şcoala Călugăreni, dos. 1/1948, f. 70.
7
Ibidem, fond Şcoala Drăgeşti, dos. 121/1948, f. 67.
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
Consecinţele ocupaţiei şi instaurării regimului sovietic 213
aceleiaşi grupe sindicale din 22 ianuarie 1950, între cele trei puncte era şi Biografia
tov. I.V. Stalin, cap. VI8.
În aceeaşi notă de îndoctrinare ideologică a şcolarilor, chiar de la clasa I în sus,
se înscrie şi mulţimea de circulare din anul şcolar 1949-1950, prin care concursurile
şcolare erau axate pe „...cunoaşterea vieţii tovarăşului Stalin” sau pe cele ale
„…activităţii Comsomolului” şi ale altora asemenea9.
Cât de mult se implicau factorii politici şi administrativi în orientarea
programelor şcolare şi a conţinutului lecţiilor se poate desprinde şi din Circulara
Comitetului Provizoriu al plăşii Dămieneşti din 14 februarie 1950 cu privire la
conţinutul temelor ce urmau a se dezbate în orele educative, precum: Grevele
petroliştilor şi ceferiştilor din ianuarie-februarie 1933; Ziua solidarităţii cu tineretul
colonial, la ora educativă din 21 februarie 1950; Ziua Armatei Sovietice, în ora
educativă din 23 februarie 195010. În aceleaşi comandamente politice ale vremii ni se
prezintă şi tabelul cu cei 45 de elevi de la Şcoala Drăgeşti care la 3 martie 1951 se
constituiau într-un „comitet de luptă pentru pace”11.
Iar dacă acestea erau stările de lucruri în viaţa şcolii, ca şi în toate domeniile
vieţii economico-sociale, trebuie să avem în vedere faptul că regimul instaurat în
România la 6 martie 1945 nu a fost altceva decât o unealtă a Moscovei care controla
strict viaţa politică din România, având aici şi trupele de ocupaţie şi care, doar printr-
un concurs fericit de împrejurări, au fost retrase în anul 1958. Ulterior, educaţia şi
instrucţia şcolară a căpătat treptat-treptat un tot mai accentuat conţinut naţional-
patriotic şi căruia, din nefericire, mai ales după anul 1980, i s-a suprapus acel
exacerbat cult al personalităţii lui Nicolae Ceauşescu şi al soţiei sale.
Jaful comis de „eliberatoarea” armată sovietică
În noaptea de 11/12 septembrie 1944, delegaţia României prezentă la Moscova
semna Convenţia de Armistiţiu cu Naţiunile Unite – în fapt cu Uniunea Sovietică – în
condiţiile împovărătoare ce vor fi impuse întocmai şi prin Tratatul de Pace de la Paris
din anul 1947, când României nu i se va recunoaşte statutul de cobeligeranţă – deşi
fusese a patra forţă aliată ce contribuise la înfrângerea Germaniei naziste – şi i se va
impune umilitoarea poziţie de ţară învinsă.
Armata română, în mare parte surprinsă la 23 august 1944 pe aliniamente
dezagregate între oraşele Tg. Neamţ, Roman şi Bacău, va suporta umilinţa şi
brutalitatea Armatei Roşii care, nerecunoscându-i până la 12 septembrie 1944 statutul
de aliat, a luat din rândurile sale circa 130 de mii de prizonieri.
Pe lângă punerea unor însemnate efective militare sub conducerea Înaltului
Comandament Aliat (în fapt, sub a celui sovietic), prin Convenţia de Armistiţiu i s-au
impus României şi alte dureroase sacrificii, precum menţinerea hotarelor existente la
8
Ibidem, dos. 125/1949, f. 118 bis şi 134.
9
Ibidem, fond Şcoala Dămieneşti, dos. 1/1949.
10
Ibidem, f. 132.
11
Ibidem, fond Şcoala Drăgeşti, dos. 134/1952, f. 87.
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
214 Ioan Ungureanu
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
Consecinţele ocupaţiei şi instaurării regimului sovietic 215
jandarmi şi din „…2 gospodari aleşi de toţi locuitorii comunei prin aclamaţii”14.
Aceasta nu înseamnă că atunci când locuitorii prindeau puţin curaj, nu îşi manifestau
şi unele reacţii de împotrivire faţă de ocupantul sovietic. De aceea, la 20 noiembrie
1944, Pretura Dămieneşti expedia comunelor Ordonanţa nr. 18 a Prefecturii judeţului
Roman prin care se stabilea reducerea consumului cât şi a programului cârciumilor
„…pentru a nu se mai ivi în viitor conflicte între aliaţii noştri sovietici şi populaţia
comunelor”15.
Ca un ecou al reacţiei populaţiei la abuzurile comise de armata sovietică
trebuie înţeles şi ordinul înlocuitorului preşedintelui Comisiei Aliate de Control din
România, generalul locotenent Vinogradov, prin care se stabilea (formal, desigur)
încetarea amestecului armatei sovietice în lucrările administraţiei române privind
livrările stabilite în conformitate cu art. 12 din Convenţia de Armistiţiu16. Iar în scopul
spălării creierelor, la 30 noiembrie 1944, şi Prefectura judeţului Roman expedia
preturilor Ordinul nr. 56.782/1944 dat de Direcţiunea Administraţiei de Stat din
cadrul Ministerului de Interne, prin care se impunea distrugerea tuturor broşurilor,
tablourilor, imprimatelor etc., distribuite formaţiunilor în subordine şi care „…conţin
propagandă împotriva bolşevismului17.
În acest context, Circulara Prefecturii judeţului Roman din 19 februarie 1945
aducea la cunoştinţa organelor administrative din subordine că – în conformitate cu
Ordinul telegrafic din 14 februarie al Ministerului Afacerilor Interne şi cu
Comunicarea Comisiei Române pentru Aplicarea Convenţiei de Armistiţiu – în afară
de celelalte produse, în perioada 16 ianuarie – 1 iulie 1945, ţara avea de livrat armatei
sovietice o tranşă de 20.000 de cai, 30.000 de taurine, 40.000 de oi şi 15.000 de porci,
din care judeţului Roman îi revenea o cotă de 50 de cai, 700 de taurine şi 500 oi18.
O altă circulară din 27 februarie 1945 a Preturii plasei Dămieneşti, adresată
comunelor din subordine, atenţiona că s-a hotărât de către Comisia Română pentru
aplicarea Convenţiei ca toate aprovizionările cu materiale de subzistenţă pentru
armata sovietică să fie realizate sub controlul împuternicitului Frontului 2 Ucrainean,
colonelul Sidorov19.
Cotele livrărilor în baza art. 12 din Convenţia de Armistiţiu erau stabilite pe
luni calendaristice. Astfel, în cursul lunii iulie 1945, comuna Dămieneşti avea de
livrat un număr de 40 de vite20, iar un tabel nominal cu locuitorii din comună, care
predaseră 42 de vite până la data de 30 noiembrie 1945, arată că 14 erau din Drăgeşti,
17 din Călugăreni, 10 din Dămieneşti şi 1 din Pădureni21. Între aceştia era şi Ion P.
14
ANBacău, fond Pretura plasei Dămieneşti, dos. 1/1945, f.f.n.
15
Ibidem, dos. 1/1944.
16
Ibidem, dos. 17/1945
17
Ibidem, dos. 1/1944, f.f.n.
18
Ibidem, fond Primăria comunei Dămieneşti, dos. 4/1945, f. 421; fond Pretura plasei Dămieneşti,
dos. 26/1945, f. 191.
19
Ibidem, fond Primăria comunei Dămieneşti, dos. 4/1945, f. 424.
20
Ibidem, fond Pretura plasei Dămieneşti, dos. 14/1945, f.f.n.
21
Ibidem.
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
216 Ioan Ungureanu
Ungureanu (autorul amintindu-şi de acel moment, deşi era doar la vârsta de 6 ani şi 5
luni, care, într-o bună dimineaţă, a pus funia pe gâtul unei vaci pentru a o preda la
centrul de comună şi care, ca o ironie a soarţii se numea tocmai Rusca). Un alt tabel
de la aceeaşi dată prezintă alţi 51 de locuitori din comună care predaseră oi la
obligaţiile Convenţiei de Armistiţiu22. Alte obligaţii priveau produsele alimentare, aşa
cum, la 3 iulie 1945, şi evreul Iosub Blumenfeld din Dămieneşti avea obligaţia de a
preda cantitatea de 30 de kg. de unt23.
Pentru efortul locuitorilor comunei Dămieneşti, ilustrative sunt unele
documente precum referatul înaintat Preturii Dămieneşti la 9 octombrie 1944 de către
Constantin Huţanu, prin care arăta că în ziua de 5 octombrie 1944 un număr de 5
căruţe trase de cai, de la coloana militară sovietică cantonată în satul Călugăreni, au
ridicat în două transporturi de la moşia Mariei Buicliu în două transporturi, 10 care de
nutreţ şi de linte netreierată, precum şi scânduri, nelăsând nicio formă scrisă24. De la
aceeaşi moşie, la 10 octombrie 1944, s-a mai predat armatei sovietice, cu bon oficial,
un număr de 4 boi în valoare de 176.000 lei25.
Alte asemenea ridicări cu proces-verbal pentru armata sovietică se efectuaseră
şi la 1 octombrie 1944 de la Zamfira V. Casapu, care predase o vacă evaluată la
valoarea de 13.600 lei; de la Toader Dascălu, un mânzat de 4.800 lei; de la Gheorghe
Merian, tot un mânzat de 7.200 lei; de la Gheorghe M. Mocanu, o vacă de 18.400 lei;
iar la 26 octombrie 1944 de la Vasile Agarici se prelua, pentru spitalul militar sovietic,
cantitatea de 9.000 kg. grâu, evaluată la 288.000 lei26.
Elocvente sunt procesul-verbal din 22 februarie 194527 şi tabelele întocmite cu
acel prilej (dar şi acestea incomplete) care consemnează bunurile, produsele şi
animalele ridicate în mod abuziv, de cele mai multe ori fără bon sau chitanţă şi fără
plată. Astfel, rezultă că de la peste 150 de familii jefuite, trupele sovietice au ridicat
între altele 28 de boi (14 fără forme), 23 de vaci (7 fără forme), 13 juninci (3 fără
forme), 143 cai confiscaţi (fără nici un act) de pe imaşuri şi din grajduri (în comună
rămânând numai 55 de cai şi 86 iepe), 19 porci, tot fără forme, 255 de oi, din care
numai 132 cu bon de preluare28.
Evaluate la preţurile stabilite pentru fiecare specie, calitate şi greutate, toate
acestea se ridicau la 8.412.000 lei, din care numai 1.143.000 lei constituia valoarea
preluărilor cu chitanţă –conturându-ni-se astfel imaginea jafului comis29. Şi, tot în
acelaşi scop, la 17 iulie 1945, delegatul Comisiei militare nr. 15 s-a prezentat la
Pretura Dămieneşti pentru colectarea cabalinelor din obligaţiile ce decurgeau din art.
22
Ibidem.
23
Ibidem, dos. 10/1945, f.f.n.
24
Ibidem, dos. 1/1944, f.f.n.
25
Ibidem, dos 25/1945, f. 398.
26
Ibidem, f. 399.
27
Ibidem, fond Primăria comunei Dămieneşti, dos. 7/1945, f. 227-228.
28
Ibidem, dos. 4/1945, f. 199-201.
29
Ibidem, dos. 7/1945, f. 229-230.
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
Consecinţele ocupaţiei şi instaurării regimului sovietic 217
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
218 Ioan Ungureanu
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
Consecinţele ocupaţiei şi instaurării regimului sovietic 219
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
220 Ioan Ungureanu
cerşeau mila pe la porţile oamenilor proveneau mai ales din rândurile unor ţigani care
mureau realmente de foame, ajungând să mănânce fiertură de rapiţă care crea grave
afecţiuni hepato-biliare, unii umflându-se ca un balon până crăpau.
Anumite măsuri cu caracter paliativ s-au întreprins şi din partea Guvernului
Petru Groza care – folosindu-se de lozinca întrajutorării şi a internaţionalismului
proletar – a apelat la guvernul cehoslovac care a şi primit un anumit număr de tineri
români pentru a lucra în agricultură. În acest fel, la nivelul Preturii plasei Dămieneşti
exista la 27 februarie 1947 o listă de 6 tineri înscrişi pentru a merge în Cehoslovacia:
Alexandru Popescu, Ioan Negruţ, Vasile Toma, Ioan Şt. Darie, Alexandru Tancău şi
Eugen Năstase40, iar la 28 martie 1947, aceeaşi instituţie expedia o adresă primăriilor
din subordine prin care solicita continuarea înscrierilor în acest scop41. Între cei plecaţi
în Cehoslovacia şi care s-a întors acasă, după anul 1950, a fost şi tânărul Ion Lupu din
Drăgeşti.
Pentru atenuarea efectelor foametei, autorităţile au recurs în acei ani şi la
clasificarea populaţiei în vederea distribuirii ajutoarelor (primite din SUA) prin
Crucea Roşie. Astfel, în baza Ordinului nr. 1.701/1947 dat de Prefectura judeţului
Roman, în comuna Dămieneşti s-a stabilit următoarea clasificare: din cele 567 familii
existente cu 2.267 suflete s-a arătat că 1.145 suflete aveau o stare nutritivă rea, 589
suflete erau cu stare mediocră şi 533 cu stare bună.
Conţinutul unei cutii de alimente condensate şi 2 kg de fasole erau considerate
suficiente pentru trei persoane, timp de 20 de zile. În cutie se aflau 4,429 kg carne, 2,
938 kg cereale, 1,762 kg zahăr, 1, 627 kg marmeladă, 1,039 kg legume, 0,497 kg
cafea, 0,361 kg lapte praf, 0,226 kg unt, 0,406 kg brânză42.
Misiunea selectării beneficiarilor după nevoi a revenit comisiei comunale de
distribuire a produselor, din care făceau parte delegatul Crucii Roşii, un cadru medical
ca delegat al Ministerului Sănătăţii şi 3 cetăţeni din partea obştii: primarul, un preot şi
un învăţător.
Ulterior, în timpul impunerii cotelor obligatorii, s-a introdus şi regimul
cartelelor de alimente (aşa-zisul economat) de care beneficiau numai salariaţii şi cei
care nu aveau suficiente mijloace de întreţinere. Astfel, dacă în anul 1946 beneficiau
de asemenea cartele un număr de 35 de funcţionari, cadre didactice, jurişti, personal
sanitar şi din alte domenii din raza comunei43, o altă situaţie din anul 1948 arată că de
acestea dispuneau 65 de salariaţi de stat şi comunali, care aveau şi calitatea de capi de
familie, 8 pensionari capi de familie şi 83 pensionari IOVR. capi de familie – adică
156 capete de familii în total44.
40
ANBacău, fond Pretura plasei Dămieneşti, dos. 4/1947, f. 319.
41
Ibidem, f. 323.
42
Ibidem, fond Primăria comunei Dămieneşti, dos. 7/1947, f. 149-160 (tabelele nominale cu
categorisirea locuitorilor).
43
Ibidem, fond Pretura plasei Dămieneşti, dos. 4/1946, f. 226.
44
Ibidem, fond Primăria comunei Dămieneşti, dos. 6/1948, f. 94.
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
Consecinţele ocupaţiei şi instaurării regimului sovietic 221
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
222 Ioan Ungureanu
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
Consecinţele ocupaţiei şi instaurării regimului sovietic 223
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
224 Ioan Ungureanu
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
Consecinţele ocupaţiei şi instaurării regimului sovietic 225
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
226 Ioan Ungureanu
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
Consecinţele ocupaţiei şi instaurării regimului sovietic 227
lumpenproletare ale suburbiilor orăşeneşti. Astfel, la ferma din Drăgeşti, fostă moşie a
Mariei Buicliu, a fost adus ca şef unul Dachi din Bacău, care la vreme răcoroasă îşi
punea pe cap o căciulă rusească din pâslă cu clape, iar la vreme caldă, standardizata
şapcă muncitorească, după moda vremii. Fie una, fie alta – căciulă sau şapcă –
simbolul distinct şi vizibil de la distanţă era nelipsita stea roşie în 5 colţuri. Şi tot aşa,
fie iarnă, fie vară, pantalonii bufanţi se încorporau în ciubotele roşii cu carâmbii înalţi,
de asemenea primite de la noua putere revoluţionară.
La vreme de strângere a recoltelor, copiii satului mergeau cu plăcere la fermă,
la recoltatul fasolei, mazării şi soiei, muncind pentru 2 – 3 lei pe zi şi un dejun de
prânz servit în parcul conacului (pe mese din dulapi, aşezate în careu) şi constând din
nelipsita mămăligă, un borş de fasole sau de cartofi şi o tocăniţă fără carne.
Îndrumarea pe linie de partid a comunei era realizată de un activist raional
(după 1950), precum Buciumel – un scripcar din Săuceştii Bacăului – sau de alţii
asemenea. Potrivit sloganurilor epocii, nici administraţia comunei nu putea fi dată pe
mâna unor elemente „şovăielnice” sau „mic-burgheze”, astfel că după 30 decembrie
1947 va deveni primar de comună o persoană considerată potrivită, după exigenţele
timpului, precum Giurgi Covachi.
Potrivit noii teorii şi tactici revoluţionare trebuia să dispară tot ce era legat de
amintirea „claselor exploatatoare, de burghezo-moşierime”. În Drăgeşti, noua politică
s-a concretizat prin tăierea uriaşilor plopi canadieni „ai cucoanei”, aflaţi pe imaşul din
lunca Siretului, după care s-a trecut la tăierea brazilor seculari şi a tuturor arborilor din
parcul conacului Mariei Buicliu, fapte „încununate” cu jefuirea întregului mobilier
interior, al tacâmurilor şi al altor obiecte după regula „cât încape în căruţă” şi după
principiul „să apuc şi eu ceva, că n-oi fi mai prost decât altul”.
În rândurile aparatului de partid era pe atunci în mare vogă o carte de spionaj
scrisă de un autor sovietic, intitulată Sfârşitul cuibului de viespi şi care trata dejucarea
unei acţiuni diversioniste de către contraspionajul NKVD-ului. Înflăcărat de spiritul
acelei cărţi va fi fost şi activistul Vrabie din comuna Negri care, mobilizând locuitorii
şi cerându-le să vină cu topoare, ciocane, lopeţi şi alte unelte, le-a explicat şi scopul:
„mergem să dăm jos cuibul de viespi” – cuibul nefiind altul decât semeţul conac aflat
pe platoul înalt al bisericii edificate de Ionaşcu Isăcescu, acolo unde erau şi gropniţele
Ioneştilor de la Brad, iar cu peste 2.000 de ani înainte fusese cetatea dacică Zargidava.
Conacul supus demolării fusese construit prin anii ’30 ai secolului al XX-lea şi
aparţinuse Lilicăi Sabattier, strănepoata lui Ion Ionescu de la Brad67, provenită din
spiţa fratelui său, Nicolae Ionescu.
Motivarea demolării era susţinută şi de unii factori obiectivi, între care acela al
distanţei şi relativei izolări faţă de sat şi, întrucât stăpâna plecase din ţară după anul
1945, obiectivul risca oricum să fie degradat şi părăduit în spiritul îndemnurilor
67
Clădirea se afla deasupra promontoriului şi avea o formă dreptunghiulară în lungime de circa 20 de
metri. Faţada avea o verandă încadrată de vreo 6 arcade ce urcau până la coronament. Era acoperită cu
tablă zincată.
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
228 Ioan Ungureanu
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
Consecinţele ocupaţiei şi instaurării regimului sovietic 229
prost decât altul: unul să ia totul, iar altul nimic”! (Principiu care şi-a arătat trăinicia şi
prin vandalismele de după anul 1990, în urma lichidării CAP – urilor, verificându-se
încă odată aserţiunea potrivit căreia istoria se repetă, dar şi remarcabila butadă
hegeliană care susţine că istoria este acea ştiinţă care arată că oamenii nu învaţă
nimic din lecţiile date de istorie). Din fostele acareturi ale acestui conac s-a mai
păstrat o vreme o magazie situată în vecinătatea grajdului construit după anul 1962.
O efervescenţă nemaiîntâlnită până atunci a cunoscut şi activitatea cultural-
artistică, subsumată scopului declarat „de formare a omului nou” – adică cu creierul
spălat de „apucăturile burgheze” –, mai ales în perioada premergătoare colectivizării
agriculturii, dar şi în anii de după aceea. Din repertoriile formaţiunilor corale şi ale
brigăzilor artistice „de agitaţie” nu lipseau cântece cu versuri de îndemn – prezentate
şi acestea în polifonie sau cu refrene decalate fonic, cu efect de reverberaţie, după
modelul corurilor sovietice, precum: Hai să facem o gospodărie-rie colectivă-tivă /Şi
la noi în sat /Viaţa să ne fie-fie numai bucurie-rie /Traiul să ne fie-nbelşugat-gat
ş.a.m.d., sau Marinică, zis codaşul, Ilenuţă tractoristă, Drag mi-i badea cu tractorul
şi altele asemenea.
Rămân de pomină din acele timpuri şi unele aspecte hazlii ale căror
protagonişti erau unii demnitari raionali, cărora dintr-o anumită decenţă nu ne
permitem să-i nominalizăm. Astfel, în timp ce o secretară cu propaganda a raionului
Bacău – care, dincolo de unele carenţe de cultură se va dovedi o vrednică animatoare
– îndemna aparatul de partid de la sate să înzestreze toate formaţiunile folclorice cu
costume naţionale, în cadrul aceleiaşi instruiri secretarul cu probleme de agricultură
îndemna să nu se risipească banii, folosindu-i numai în singurul scop, acela de a nu
exista sat care să nu aibă măcar o singură popicărie. Iar un fost preşedinte de consiliu
popular raional îşi îndemna subordonaţii să asigure fiecare cămin cultural cu „tenişi
de masă” în loc de piesele pentru jocul de „tenis de masă”!
Pentru o mai bună receptare a proletcultismului vremurilor de după 30
decembrie 1947, redăm mai jos programul-cadru al datinilor de Crăciun69, aşa cum
era expediat în toate şcolile din ţară:
Material pentru programul serbării datinilor de Crăciun
I. Imn închinat Republicii Populare Române, de Matei Socor
II. Poezii:
- Pluguşorul cu motor, În Broşura Colinde şi Cântece Nr. 2 a M.I.P., p. 2
- Ciocan, seceră, condei, Idem, p. 4
- Colindul ţăranului muncitor, Idem, p 5
- Pluguşorul, Idem, p- 7
III. Cântece:
- Imnul tinereţii, În Broşura de cântece Nr. 1 a Min. Înv. Public
- Marşul de luptă al tineretului democrat Idem, p. 28
- Suntem stegari. Idem, p. 27
- Munca-i dragă tuturor, Idem, p. 65
69
Ibidem, dos. 121/1948, f. 56.
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
230 Ioan Ungureanu
70
Ibidem, fond Pretura plasei Dămieneşti, dos. 15/1949, f. 1.
71
Ibidem, fond Şcoala Drăgeşti, dos. 134/1952, f. 100.
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
RELAŢIILE ROMÂNO-AMERICANE LA FINALUL PERIOADEI
STALINISTE (1952)
Paul Nistor
The end of the Stalinist era found Romania and the United States in a period of great
ideological tensions in terms of an increasingly political hostility. Although the diplomatic
relations were conserved on the surface, the relations between the two countries didn’t even
respect the formal rules. In 1952 there were no economic relations, no interest in the cultural
ones and the harassment between these two legalities was transfigured into a „work of art” by
the Romanian and the American governments, while the diplomatic staff was reduced to a
ridiculous a number. However, while the Americans were totally isolated in Romania, the
Legation of R.P.R. in Washington carried on intensive activities of cultural propaganda,
supervised the emigration of the Romanians in the U.S. and acted for a much needed
integration in the U.N.
Key words: diplomacy, Cold War, Communist Romania, United Nations, propaganda
Cuvinte cheie: diplomaţie, România comunistă, Naţiunile Unite, propagandă
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
232 Paul Nistor
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
Relaţiile româno-americane la finalul perioadei staliniste (1952) 233
strategie privind compromiterea sa publică, prin prisma activităţilor sale din trecutul
legionar. În octombrie 1952, strategia era în plină derulare deoarece Corneliu Bogdan
solicita Bucureştiului fotografii în legătură cu atrocităţile comise sub conducerea lui
Trifa în timpul rebeliunii6. Mai mult, Legaţia se gândea şi la organizarea unei
comemorări a victimelor legionarismului (evrei sau români), prin mobilizarea
coloniei de români „democraţi”. Bălănescu, din Ministerul de Externe, aprobă această
propunere şi sugera ca în faţă să fie scoşi Iorga şi Madgearu şi, dacă se putea, să fie
folosit şi un vechi colaborator de-al lui Iorga, Ion Landescu7. După cum se ştie, aceste
acţiuni au continuat pe parcursul a mai multor ani şi în 1984 episcopul român a fost
expulzat din SUA la vârsta de 70 de ani. La presiunile României comuniste s-au
adăugat de timpuriu şi luările de poziţii ale unor rabini şi organizaţii evreieşti.
Alte iniţiative ale Legaţiei RPR mergeau însă în direcţia construirii unei bune
imagini de ţară. Pentru aceasta erau exploatate intensiv sărbătorile comuniste: 23
August, 30 Decembrie. La 23 August, Legaţia oferise o recepţie pentru americani,
româno-americani şi diplomaţi ai unor state considerate prietene. Cu aceeaşi ocazie au
fost organizate festivaluri de film în oraşe cu colonii mai mari de români. La New
York au venit 400 de persoane, deşi „fasciştii români au organizat pichete”. Au fost
folosite mai mult filme documentare care generau o propagandă albă – „1 Mai”,
„Cimentul”, „Dinamo”, „Zile însorite”8. Pentru sărbătorirea zilei de 30 Decembrie,
Grigore Preoteasa trimitea indicaţii de la Bucureşti. Astfel, un grup de britanici
vizitase România în 1952 şi articole elogioase urmau a fi scrise de către aceştia.
Legaţia RPR din SUA trebuia să plaseze articolele în publicaţii precum Masses and
Mainstream, Daily Worker, The Worker şi New World Review. De asemenea, Legaţia
trebuia să editeze un număr festiv al Buletinului informativ, în care să folosească, între
altele, texte, rapoarte ale lui Gheorghe Gheorghiu-Dej şi Miron Constantinescu. Era
absolut necesară şi difuzarea unor materiale de propagandă venite din ţară.
Recomandabilă era şi o gală de filme, cu „Mitrea Cocor” subtitrat în engleză9.
În aceeaşi zi – 21 noiembrie, Bălănescu trimitea alte precizări din partea MAE.
Atât recepţia de la Legaţie cât şi gala de filme trebuiau să aibă un caracter mai restrâns
decât la 23 August. Reprezentanţii Iugoslaviei, Greciei, Spaniei fasciste, Coreei de
Sud, Japoniei, Taiwanului, Venezuelei şi Cubei urmau a fi evitaţi cu desăvârşire şi
neinvitaţi la recepţie. Articole în favoarea României comuniste urmau a intra în
Românul American şi permitea o gală de filme şi în rândul românilor emigranţi, cu
ajutorul Asociaţiei „colaboraţioniste” – „Fraternala”10.
Marcarea acestor sărbători comuniste permitea mici acţiuni propagandiste. Nu
de puţine ori idealiştii americani, sindicaliştii şi cei cu vederi de stânga sau chiar şi
6
Ibidem, Telegrame Washington, octombrie-decembrie 1952, f. 103.
7
Ibidem, f. 99.
8
Ibidem, Telegramă din 2 august 1952.
9
Ibidem, Telegramă din 21 noiembrie 1952, f. 55.
10
Ibidem, Telegramă din 21 noiembrie 1952, f. 57.
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
234 Paul Nistor
românii neinformaţi, plecaţi de mult timp din ţară, puteau cădea în plasa
propagandistică a Legaţiei RPR. Lor li se spunea de principiile absolut democratice
ale Constituţiei din 1952, de ridicarea de noi şcoli, spitale şi fabrici, de creşterea
nivelului de trai şi de acces la educaţie pentru toţi copii ţării. Mai ales nostalgicii
români, din naivitate, ajungeau să se raporteze la România comunistă ca la o patrie
ideală, aşa cum o purtau în sufletele lor.
În plus, sărbătorile foloseau şi la impresionarea diplomaţilor din unele ţări
dezvoltate sau din lumea a treia. Corneliu Bogdan chiar a fost instruit de diplomaţii
sovietici pe această temă. Aceştia recomandau pe lângă recepţii mari şi organizarea de
1-2 cocktail-uri restrânse pe trimestru, doar pentru diplomaţi şi jurnalişti. Fiecare
diplomat român urma să-şi invite omologii (primul secretar pe prim secretarii de
Legaţii, ataşatul de presă pe alţi ataşaţi de presă etc.) pentru discuţii pe orice subiect11.
În toamna anului 1952 mai multe invitaţii pe linie de protocol erau schimbate
între români şi americani. Colonelul Lander, viitor ataşat militar la Bucureşti, îi
propunea o întrevedere lui Corneliu Bogdan, iar acesta, ca şi în alte cazuri, se consulta
cu diplomaţii de la Ambasada URSS din Washington. Deşi sovieticii fuseseră de
acord cu întrevederea, Bucureştiul a amânat-o până când Lander urma să ceară oficial
viză de România, semn că va veni în mod sigur pe post12. În direcţia lui însă mai
exista şi suspiciunea că făcea parte din serviciul de spionaj al armatei. În schimb, la 25
septembrie, guvernul român comunica Legaţiei SUA de la Bucureşti acceptarea lui
Harold Shantz ca ministru la Bucureşti. Drept gest de curtoazie, însărcinatul român cu
afaceri în SUA îl invita pe Shantz la Legaţie, la o masă festivă, pe 11 octombrie13.
Deşi în plină izolare, exista totuşi o mişcare de personal la Legaţia RSR. Pe 31
octombrie pleca din România spre Washington un nou diplomat – Huc Teodor. El se
îmbarcă pentru America la 6 noiembrie din portul francez Le Havre şi aducea legaţiei
23 de lăzi cu diferite obiecte, publicaţii şi documente14. De asemenea, Marcu
Gheorghe şi Pele Gheorghe aşteptau viza de Statele Unite, în calitate de secretari ai
observatorului Republicii Populare Române la ONU15. Huc Teodor aducea cu el şi un
teleimprimator prin care să se recepţioneze emisiunile AGERPRES iar Bucureştiul
transmitea lungimile de undă pe care urma să se facă transmisia16. Din nefericire,
exista un anume amatorism în probleme tehnice al diplomaţilor români. Ei nu puteau
instala aparatul până la finalul anului pentru că nu primiseră instrucţiunile de la
Legaţia din Berna, cea care oferise teleimprimatorul17.
Tot în ultima parte a anului 1952, diplomaţia română era atentă la legăturile pe
11
Ibidem, Telegramă din 1 decembrie 1952.
12
Ibidem, Telegrame din 1, 11 octombrie 1952, f. 1, 19.
13
Ibidem, Telegramă din 10 octombrie 1952, f. 57.
14
Ibidem, Telegramă din 1 noiembrie 1952, f. 1.
15
Ibidem, Telegramă din 2 noiembrie 1952, f. 3.
16
Ibidem, Telegramă din 27 decembrie 1952, f. 155
17
Ibidem, Telegramă din 29 decembrie 1952, f. 159.
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
Relaţiile româno-americane la finalul perioadei staliniste (1952) 235
care le avea în presa americană. Popularizarea imaginii „noii Românii” era o sarcină
importantă de serviciu. În acest context, Corneliu Bogdan sesiza că nu veniseră
subvenţiile pentru cei de la Românul American. Deşi uneori se ofereau şi sume fără
destinaţie precisă, Bucureştiul plătea adesea bani pentru abonamente în RPR şi pentru
calendarele tipărite la Românul American. La 16 noiembrie 1952, însărcinatul cu
afaceri atrăgea atenţia Bucureştiului că se tipăriseră deja 2.000 de calendare dar nu se
înaintase încă nicio ofertă din ţară, ceea ce crea neplăceri mari18. Bucureştiul răspunde
prompt în această chestiune: doar motive „tehnice” au împiedicat comanda dar
ajutorul de 10.000 de dolari rămânea în vigoare19. Ideea se confirma în decembrie,
când Comitetul pentru Aşezămintele Culturale din RPR comanda 2.000 de calendare
şi 400 de abonamente pentru Românul American20. Totuşi, Corneliu Bogdan atrage
atenţia Bucureştiului că era imperios necesar „să apară şi alte articole în publicaţiile
mai puţin legate de Legaţie şi mai cunoscute”21. Probabil diplomaţii români sesizaseră
minima eficienţă a textelor despre România, care intrau mai ales în ziare sindicale
sau cu tentă ideologică, fără a reuşi să-şi facă loc în presa cu adevărat importantă din
America.
Cea mai importantă activitate a diplomaţilor români din SUA era însă legată de
ONU. Cu candidatura respinsă de mai multe ori, România nu putea trimite decât un
observator la ONU. Acesta avea misiunea de a informa Bucureştiul despre dezbaterile
din cadrul instituţiei mondiale şi de a sesiza MAE atunci când în Adunarea Generală
se vorbea chiar de statul român. De fapt, RPR era amintită doar ca exemplu negativ la
tribuna Naţiunilor Unite. Nu de puţine ori, americanii sau englezii au denunţat
deportările din România, munca forţată, încălcarea drepturilor omului în general.
Cum sesiunile Adunării Generale a ONU începeau toamna, la 1 octombrie
Serviciul Protocol al Naţiunilor Unite a cerut Legaţiei să comunice numele
observatorilor românii pentru emiterea unei cărţi de intrare. Corneliu Bogdan solicita
de urgenţă Bucureştiului desemnarea unui şef de delegaţie, dar şi a unui secretar
pentru New York22. La 5 octombrie MAE îl împuternicea pe Corneliu Bogdan în
calitate de observator ONU şi îl ruga să facă demersurile necesare la Departamentul
de Stat pentru obţinerea permiselor de deplasare de la Washington la New York23.
Deoarece americanii au aplicat reciprocitatea la restricţiile de deplasare impuse de
români diplomaţilor occidentali, membrii Legaţiei RPR aveau nevoie de aprobări
speciale pentru a ieşi de pe teritoriul District of Columbia. Pentru a-l ajuta pe Corneliu
Bogdan, Bucureştiul propune trimiterea din ţară a 1-2 secretari. Însă aici intervenea
18
Ibidem, Telegramă din 16 noiembrie 1952, f. 36.
19
Ibidem, Telegramă din 17 noiembrie 1952, f. 42.
20
Ibidem, Telegramă din 9 decembrie 1952, f. 103.
21
Ibidem, Telegramă din 18 noiembrie 1952, f. 45.
22
Ibidem, Telegramă din 1 octombrie 1952, f. 23.
23
Ibidem, Telegramă din 5 octombrie 1952, f. 40.
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
236 Paul Nistor
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
Relaţiile româno-americane la finalul perioadei staliniste (1952) 237
le-ar fi fost pusă în primejdie29. Deşi spre jumătatea lui noiembrie a apărut ultimul
raport în chestiunea Balcanilor, el nu conţinea referiri la RPR şi arăta că situaţia la
frontierele Greciei era relativ calmă.
În schimb, delegatul Iugoslaviei lui Tito denunţa presiunile pe care le face
România prin sporirea efectivelor militare, în contra prevederilor Tratatului de pace.
Astfel, reprezentantul iugoslav estima armata românească la 500.000 de soldaţi, plus
o flotilă aeriană de 320 de avioane, din care o divizie de avioane cu reacţie30.
Subiectele discutate la ONU interesau Bucureştiul în cel mai înalt grad, iar
imaginea României în instituţia mondială părea să fie o miză importantă pentru
regimul comunist român. O telegramă trimisă de Grigore Preoteasa, de la MAE, către
Legaţia din Washington, confirmă aceste lucruri: „rugăm trimiteţi zilnic, prin avion,
toate documentele publicate de ONU în legătură cu problemele care pot interesa
RPR”31. Peste o lună, Preoteasa revenea cu aceeaşi atenţionare, de data asta
imperativă: „găsiţi mijlocul de a ne informa mai des, şi urmăriţi îndeosebi problemele
care ne privesc, întrucât problemele generale sunt pe larg relatate în presă”32.
Telegramele lui Bogdan într-adevăr reflectă discuţiile generale de la ONU, mai
ales multiplele propuneri de încetare a focului în Coreea şi jocurile de putere din jurul
conflictului din peninsula asiatică, dar se observă apoi şi o concentrare pe chestiunile
la care Bucureştiul era sensibil. Astfel, la 2 decembrie, MAE era anunţat de adoptarea
unei rezoluţii care „condamna” ţările ce nu repatriaseră copiii greci şi care solicita
continuarea activităţii Crucii Roşii în zonă, România însă nu fusese în mod special
amintită la dezbatere33. Decidenţii Crucii Roşii au refuzat totuşi implicarea viitoare şi
activităţile sale au fost suspendate (spre mulţumirea românilor), cu excepţia
teritoriului iugoslav34.
Există şi alte probleme pe care blocul occidental şi aliaţii acestora le ridicau la
Naţiunile Unite, cu trimitere către statele din estul comunist. Astfel, Ecuadorul şi
Iugoslavia au vorbit despre extinderea unui „nou val de antisemitism” în zona statelor
cu democraţie populară, în contextul tensiunilor dintre Israel şi ţările arabe. Apoi se
punea problema discutării pe marginea muncii forţate care ar fi fost aplicată în lagărul
socialist. Nu în ultimul rând, chestiunea încălcării drepturilor omului în spaţiul de
influenţă al Moscovei era promovată cu insistenţă de americani şi de englezi35. Ziare
importante din întreaga lume (The Times, Le Monde, Belfast Letter) publicau la
început de noiembrie ştirea că Foreign Office-ul a înmânat o notă Secretarului
General ONU, care trebuia să ajungă şi în presă, notă referitoare la date despre
29
Ibidem, Telegramă din 6 noiembrie 1952, f. 19
30
Ibidem, Telegramă din 13 noiembrie 1952, f. 24.
31
Ibidem, Telegramă din 30 octombrie 1952, f. 119.
32
Ibidem, Telegramă din 29 noiembrie 1952, f. 19.
33
Ibidem, Telegramă din 2 decembrie 1952, f. 83.
34
Ibidem, Telegrame din 14, 22 decembrie 1952, f. 121, 134.
35
Ibidem, Telegramă din 6 decembrie 1952, f. 95.
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
238 Paul Nistor
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
Relaţiile româno-americane la finalul perioadei staliniste (1952) 239
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
240 Paul Nistor
48
Ibidem, Telegramă din 1 ianuarie 1953, f. 170.
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
PAROHIA ORTODOXĂ BOŞOTENI
Les auteurs de cet article nous donne un bref aperçu de l’histoire de la Boşoteni
village, com. Bereşti-Tazlău, dép. de Bacău, avec une vue sur l'histoire de l'évolution du
village et de l’église locale.
En outre, notre attention est attirée sur les récentes découvertes archéologiques
de ces dernières années, à savoir la découverte d'un trésor monétaire, qui appartient
autrichien, composé de 295 pièces en 2009. En 2012, dans le village, à la suite des
rénovations apportées à «Saint Nicolas» Boşoteni, a trouvé une crypte située sous le
bâtiment de l’église, qui abrite deux boîtes d'ossements humains, ce qui a probablement
appartenu aux fondateurs de l'église du village .
Mots cleé: Boşoteni village, l’eglise «Saint Nicolas», crypte, trésor monétaire
Cuvinte cheie: satul Boşoteni, Biserica „Sfântul Nicolae”, criptă, tezaur
monetar
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
242 Anton P. Coşa, Lăcrămioara-Elena Istina
militare romane – 2 castre”5. Unul dintre acestea ar fi „la Cetăţuia, deasupra Nadişei –
pe stânga Tazlăului Mare”6. Aici „s-au găsit şi se găsesc cărămizi, hârburi de oale,
săgeţi şi mai ales monezi romane. În luna decembrie 1928 s-a descoperit pentru a
doua oară la Cetăţuia, de deasupra satului Nadişa, o oală cu bani de argint, de la
împăraţii Titus şi Hadrian şi de la alţi împăraţi romani”7.
Existenţa acestor „bani – mai ales la Cetăţuia – denotă că aci a fost o aşezare
militară romană pentru paza graniţei de răsărit a imperiului şi poate pentru asigurarea
circulaţiei pe drumul vechiu roman Alba-Iulia, valea Târnavei, la Odorheiu, apoi pe
valea Trotuşului, străbătând toată Moldova sudică până la Barboşi, lângă Galaţi,
legându-se cu şoselele ce străbăteau Sciţia Minoră. Existenţa acestor bani poate fi
lămurită şi prin existenţa unui centru comercial în aceste locuri. O cercetare
amănunţită făcută în aceste ... locuri ar da rezultate frumoase pentru trecutul nostru
istoric”8.
Numele de Cetăţuia „e păstrat în gura poporului până astăzi. Orice locuitor din
satele: Nadişa, Boşoteni, Năsoeşti, ştie că în acest loc a fost o cetate veche, aşezată pe
un podiş de vre-o 3 ha, deasupra dealului Cetăţuia ... În apropiere de această cetate,
înspre sud, în pădurea de deasupra Boşotenilor, se găsesc 2 movile mari, despre care
oamenii din partea locului spun că sunt din vremuri vechi. Prin împrejurimi găsim
numeroase movile de acestea ... Existenţa acestor movile cred să fie din epoca
invaziunilor barbare, dacă nu şi mai vechi. Unii cred că ar fi vechi morminte din urma
unei lupte mari. Dar luptele acelea trebuie să fi fost năprasnice, judecând după
mărimea movilelor. Dacă admitem acest lucru, atunci aceste bătălii trebuie să le
ducem înainte de întemeierea Moldovei, în timpul luptelor dintre diferite neamuri
barbare, care treceau pe aici, lupte ce se dădeau între popoare întregi. Mai există şi
părerea că aceste movile ar fi construite ca puncte strategice sau străşi. Aceasta, în
cazul nostru, nu se poate admite, deoarece multe din movilele acestea ... sunt
înconjurate la distanţe nu prea mari, de dealuri naturale, cari puteau fi întrebuinţate ca
puncte strategice cu mai mult folos decât movilele construite de mâna omului”9.
A treia ipoteză este aceea emisă de „călătorul maghiar P.A. Gegö10, care a fost
trimis la 1836 de Academia din Buda-Pesta, ca să cerceteze pe Ungurii din Moldova
şi care – susţinând că Ciangăii11 sunt urmaşi ai Cumanilor12 – pretinde13 că movilele
5
Ibidem, p. 13.
6
Ibidem.
7
Ibidem.
8
Ibidem, p. 14.
9
Ibidem, p. 15.
10
P. Gegő Elek, A moldvai magyar telepekröl, Buda, A Magyar Tud. Akadémia Elébe Terjesztve, 1838,
p. 68.
11
Pentru clarificări privind originea şi identitatea „ceangăilor”, a se vedea printre altele: Anton Coşa,
Problema originii catolicilor din Moldova, în Carpica, XXXI, 2002, p. 79-106; idem, Identitatea
asumată şi identitatea dorit impusă romano-catolicilor din Moldova, în volumul: Românii în
dezbaterile Congresului secuiesc din 1902. Premise, deziderate şi reverberaţii, ediţie îngrijită de Vilică
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
Parohia ortodoxă Boşoteni 243
ce se văd nu departe de oraşul Bacău, înspre apus, sunt vechi altare, unde Cumanii
aduceau jertfă14 zeilor şi că acele dâlme (movile) sunt numite ale Cumanilor”15.
Tot în legătură cu aceste „movile şi cu popularea Moldovei din cele mai vechi
timpuri”16, autorul respectiv îl citează pe Vasile Pârvan, care în lucrarea Începuturile
vieţii romane la gurile Dunării17 spunea: „[...] în Moldova de meazăzi, pe drumul
străvechiu de la gura Siretului la trecătoarea Oituzului, unind ... încă cu multe veacuri
înainte de Hristos şi de stăpânirea romană, Dobrogea deadreptul cu Ardealul, pe valea
Siretului şi a Trotuşului, găsim pe romani aşezaţi în sate înfloritoare şi bine orânduite
... După cum se înţelege din rămăşiţele vechi găsite în pământ – pe mai toate boturile
de deal – de multe ori ieşite de la sine la lumina zilei prin surparea malurilor, Dacii şi
celelalte neamuri, cari au locuit aici înaintea lor, ori împreună cu ei, au avut sate foarte
multe ... Şi movilele acelea de pământ, pe care le vedem în tot cuprinsul pământului
românesc, morminte de-ale oamenilor acelora străvechi, de multe ori se înfăţişează
adunate la un loc, multe împreună, arătând limpede cimitirul uneia din anticele aşezări
mai mari ale popoarelor de aici ... Cu mii de ani înainte de Hristos ... văile apelor
Moldovei, au fost locuite. Sat de sat, se înşiră, pe aceste văi, unde era apă şi adăpost,
aşezările străvechi, pe care învăţaţii le numesc preistorice, fiindcă ele sunt cu mult
înainte de istoria scrisă ... în câmpia ... moldoveană vedem cum, peste aşezările cele
dinainte de Greci şi Romani, cetăţi de pământ minunat, aşezate la locuri cu privire
largă de jur împrejur ... s-a aşezat – adică a trăit mai departe – lumea cea nouă, daco-
romană, tot săracă, tot de ţărani, dar cu unelte de metal şi vase mai bine făcute şi arse,
şi mai frumos împodobite. Cetatea veche de pământ au păstrat-o şi au locuit-o şi
aceştia; dar, acum fiind mai mulţi, ei s-au întins şi până departe împrejurul ei,
alcătuind satul cel nou, oarecum roman (vicus) şi, tot după obiceiul roman, la
drumurile ce ieşiau din sat, deoparte şi de alta a căii, ei au aşezat, sub movile înalte, pe
cei răposaţi”18.
Dincolo de aceste aserţiuni privind „vestigiile arheologice” din zonă, cert este
faptul că primele izvoare scrise referitoare la satul Boşoteni le aflăm din evul mediu,
mai precis de la mijlocul secolului al XV-lea. Astfel, prima atestare a acestui sat o avem
consemnată într-un uric19, scris pe pergament, în timpul domniei lui Petru al II-lea
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
244 Anton P. Coşa, Lăcrămioara-Elena Istina
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
Parohia ortodoxă Boşoteni 245
Cei doi proprietari moldoveni ai satului Boşoteni (pan Ulea şi fratele său pan
Iuga) erau nepoţii de soră ai lui pan Giurgiu Ungureanu, menţionat într-un
document26, din 28 ianuarie 1409, emis la Suceava de voievodul Alexandru cel Bun,
domnul Ţării Moldovei.
„† Din mila lui Dumnezeu, noi, Alexandru voievod, domn al Ţării Moldovei.
Facem cunoscut, cu această carte a noastră, tuturor celor care o vor vedea sau o vor
auzi, că această adevărată slugă a noastră, pan Giurgiu Ungureanul, ne-a slujit cu
dreaptă şi credincioasă slujbă. De aceea, noi, văzând dreapta şi credincioasa lui
slujbă către noi, l-am miluit cu deosebită milă şi i-am dat în ţara noastră, în Moldova,
satele, ocinile lui, anume: <Unguren>27i , unde este casa lui, şi, lângă acela,
Suhodolul <şi via pe care>28 şi-a sădit-o29, şi, la Turlui, satele anume: Porceştii, şi
Sperleştii, şi Negrileşti, şi Neagă <şeşti>30, unde este jude Neagăş, şi, mai jos, unde
este Coman. Toate acestea să-i fie de la noi uric, <cu>31 tot venitul, în <vecii>32
vecilor.
Iar hotarele Ungurenilor de la Bacău să fie începând de la obârşia
<pârâului>33 ...34 drumul de la pârâu, apoi, de acolo, drept ...35 la Piatră, apoi, drept
prin mijlocul cereteilor, la capătul văii ...36, apoi, în jos pe vale, până la capătul37
văii, apoi, pe vale în jos, la un vad, apoi, drept la deal, la gura văii, apoi, pe deal în
sus, valea ce iese din pădure, apoi, în sus pe vale, până unde iese în poiană, apoi, din
pădurea de la Tudora, în sus, la capătul Poienii Arse de la Cârligata, apoi, drept la
pârâu, apoi, pe pârâu în sus, până la obârşie. Acesta este tot hotarul Ungurenilor38,
iar al acelor sate de la Turlui, cu toate poienile şi cu toate hotarele lor vechi, pe unde
din veac au folosit, să le fie neclintit lor niciodată, în vecii vecilor, şi copiilor lui, şi
nepoţilor lui, şi strănepoţilor lui, şi răstrănepoţilor lui şi întregului neam al său, cine
se va afla din cei mai apropiaţi .
Iar la aceasta este credinţa domniei mele, a mai sus-scrisului Alexandru
voievod, şi credinţa copiilor noştri şi credinţa panului Stan <i>39 slav Rotămpan, şi
26
Ibidem, p. 34-36.
27
Şters.
28
Şters.
29
De la (<Unguren>i) până aici, şters cu cerneală.
30
Omis.
31
Omis.
32
Şters.
33
Şters.
34
Şters.
35
Şters.
36
Şters.
37
Neclar în original.
38
De la („hotarele Ungurenilor”) până aici, şters cu cerneală.
39
Omis.
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
246 Anton P. Coşa, Lăcrămioara-Elena Istina
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
Parohia ortodoxă Boşoteni 247
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
248 Anton P. Coşa, Lăcrămioara-Elena Istina
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
Parohia ortodoxă Boşoteni 249
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
250 Anton P. Coşa, Lăcrămioara-Elena Istina
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
Parohia ortodoxă Boşoteni 251
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
252 Anton P. Coşa, Lăcrămioara-Elena Istina
fost pictată. Pictorul bisericii a fost A. Dumitru. Clopotele bisericii au fost cumpărate
în anul 1940 şi turnate din nou în anul 2005.
Casa parohială a fost construită în timpul preotului paroh Filip Gheorghe.
Numărul credincioşilor ortodocşi din cadrul Parohiei ortodoxe Boşoteni a
evoluat de-a lungul timpului astfel:
-.1890 (40 de credincioşi)138
- 1909 (346 de familii respectiv 1321 de credincioşi)139
- 1936 (348 de familii respectiv 1454 de credincioşi140)141
- 1936 (78 de familii respectiv 234 credincioşi)142
- 1943 (427 de familii respectiv 1495 de credincioşi)143
- 2007 (250 de familii)144
- 2012 (120 familii)145.
În ultimii ani146, biserica „Sf. Nicolae” din satul Boşoteni s-a înfrumuseţat cu
veşminte noi, seturi de candele noi, instalaţie de sunet, chivot nou, sfinte vase noi,
cărţi de cult noi şi o pardoseală de granit şi brâu interior din marmură.
În anul 2012 parohia Boşoteni, din Protoieria Moineşti, aparţinând de
Episcopia Romanului şi Bacăului, era deservită de preot paroh Titi Comănescu.
*
Relativ recent (în anul 2009), în satul Boşoteni s-a descoperit un tezaur
monetar datând din secolele XVII-XVIII. „Cu prilejul lucrărilor la grădină, în
perimetrul situat în apropierea locuinţei lui Ionel Rusu din localitatea Boşoteni,
comuna Bereşti-Tazlău, judeţul Bacău, în vara anului 2009, a fost descoperit un vas
ceramic spart din vechime, care conţinea monede de argint. La începutul lunii iunie,
descoperitorul tezaurului a adus la muzeu 293 monede împreună cu fragmente
ceramice. În perioada 19-21 august 2009, muzeul a organizat săpături de evaluare de
teren, pe locul descoperirii, în urma cărora au mai fost descoperite două monede. S-a
trasat o casetă de 2x2m, prin care s-a cercetat locul descoperirii tezaurului. Au fost
identificate fragmente ceramice medievale, precum şi obiecte metalice din epoca
modernă şi contemporană. Vasul, recuperat parţial şi restaurat, este o cană cu o
singură toartă, lucrată la roată, din pastă fină de culoare cărămiziu deschis. În starea
138
Th. Atanasiu, Memoriu de stare a bisericilor şi a parohiilor ortodoxe din judeţul Bacău, în
Biserica Ortodoxă Română, XIV, nr. 6, Bucureşti, Tipografia Cărţilor Bisericeşti, 1890, p. 446.
139
Arhiva Episcopiei Romanului, Anuarul din 1909, p. 378, apud Ciprian-Lucian A. Pătraşcu, ms.cit.,
2008.
140
În întreaga parohie, cuprinzând satele: Boşoteni, Enăcheşti şi Prisaca.
141
Cf. Anuarul Eparhiei Romanului, Bucureşti, Institutul de Arte Grafice „Marvan”, 1936, p. 130.
142
În satul Boşoteni; DJANBacău, Fond Parohia Boşoteni, dosar nr. 1/1943, fila 139r.
143
DJANBacău, Fond Parohia Boşoteni, dosar nr. 1/1943, fila 139r.
144
Arhiva Episcopiei Romanului, Stat de Personal şi Funcţiune, manuscris, vol. III, 2007, fila 27 r., apud
Ciprian-Lucian A. Pătraşcu, ms.cit., 2008.
145
Cf. www. protoieriamoineşti.ro.
146
Ibidem.
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
Parohia ortodoxă Boşoteni 253
actuală, înălţimea lui este de 13,2 cm, diametrul fundului de 6 cm, diametrul gurii de
9,5 cm, diametrul maxim de 10,9 cm. Împreună cu cele 295 monede de argint, se
păstrează în colecţiile Complexului Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău”147.
*
În cursul lunii octombrie 2012 s-a constatat, în timpul reparaţiilor aleilor din
jurul Bisericii „Sfântul Nicolae” din localitatea Boşoteni, com. Bereşti-Tazlău, jud.
Bacău, apariţia unei boltiri construite din beton, încastrată în fundaţia acesteia.
Lucrările s-au oprit şi a fost anunţat primarul din comună, Dumitru Tulpan. Acesta a
anunţat instituţia noastră prin adresa nr. 5244/11.10.2012 situaţia din teren. În data de
12.10.2012, ne-am deplasat la faţa locului pentru a constata situaţia, ulterior
ocupându-ne de formalităţile de obţinere a unui aviz de diagnostic arheologic.
Menţionăm faptul că biserica în discuţie este datată la începutul secolului al XX-lea,
pe aceasta fiind menţionat anul 1902 (mai precis: „1902 Mai 4”), şi nu este cuprinsă
în Lista Monumentelor Istorice.
În data de 31.10.2012 s-a realizat diagnosticul arheologic148 pentru acest
obiectiv. S-a trasat o casetă de dimensiunile 2,70 x 2 m, care a cuprins întreaga zonă
de interes. Cercetările au fost efectuate cu sătenii care lucrau la reparaţia aleilor din
jurul bisericii. Coordonatele bisericii sunt următoarele: 460 20.124 N, 270 06.847 E,
altitudine absolută 237 m.
La adâncimea de -0,20 m, în dreptul boltirii a apărut o intrare zidită din
cărămidă. Pe parcursul cercetării s-a constatat că de fapt era vorba despre două ziduri
ce delimitau intrarea în cripta construită sub biserică. În interiorul celor două ziduri
pământul de umplutură era amestecat cu foarte multe resturi de cărămidă, dar şi
cărămizi întregi provenite de la desprinderea acestora din construcţia care făcea
accesul în criptă, fragmente de tablă tăiată (probabil provenite din timpul realizării
acoperişului în anii ’80). Concentrarea acestor resturi de cărămidă şi tablă era mai ales
între cele două ziduri care formau intrarea în criptă. De asemenea, această zidărie era
folosită şi pentru închiderea criptei, practic accesul în criptă era blocat de un zid. Din
acest zid, în timp, s-au prăbuşit două rânduri de cărămizi de la nivelul superior,
prăbuşindu-se în interiorul criptei. Cărămizile descoperite între cele două ziduri fiind
desprinse din construcţia acestor ziduri.
Considerăm că această criptă a fost construită în acelaşi timp cu biserica, dar că
aceste ziduri sunt ulterioare, probabil construite în momentul depunerii resturilor
umane în criptă.
Diametrul boltirii intrării în criptă este de 80 cm, iar cele două ziduri sunt
construite la o distanţă de 80 cm. În prezent, cele două ziduri se păstrează din ele pe o
lungime de 0,80 m unul, iar celălalt pe o lungime de 1,20 m.
Continuând cercetarea, după constatarea faptului că intrarea în criptă este
147
Lăcrămioara-Elena Istina, Viorel M. Butnariu, Marius-Alexandru Istina, Tezaurul de la Boşoteni
(sec. XVII-XVIII). Note preliminare, în Carpica, XXXVIII, Bacău, 2009, p. 104-118.
148
Autorizaţie nr. 217/ 2012, emisă de Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional.
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
254 Anton P. Coşa, Lăcrămioara-Elena Istina
zidită, am considerat că nu este necesar să demontăm aceast zid, mai ales datorită
faptului că se putea pătrunde în criptă folosind partea de zidărie deja căzută.
În interiorul criptei au fost descoperite două cutii metalice (confecţionate dintr-
o tablă puternic degradată de rugină), ambele având aceleaşi dimensiuni, fiind vorba
de fapt de două cuburi: 50 x 50 x 50 cm.
În interiorul acestor cutii metalice au fost depozitate resturi umane, aparţinând
mai multor indivizi. La locul cercetării era prezent şi preotul satului cu care ne-am
consultat, şi am considerat corect, ca aceste oseminte să nu fie mişcate din locul în
care au fost depuse. În interiorul criptei se mai aflau şi două fragmente de var stins, cu
dimensiunile cuprinse între 25-40 cm.
De asemenea, am considerat corectă rezidirea intrării acestei cripte şi
acoperirea casetei noastre. Prin urmare, aceste oseminte umane nu au fost deranjate,
fiind lăsate pe locul lor de depunere în criptă.
În cursul realizării cercetării în cuprinsul casetei trasate pentru diagnosticul
arheologic nu au fost descoperite în pământul de umplutură alte artefacte arheologice,
în afara cărămizilor şi resturilor de fragmente din tablă folosită pentru acoperiş,
considerăm faptul că această situţie de facto aparţine unei perioade contemporane, pe
de o parte, iar pe de altă parte unei situaţii de cult, drept pentru care ni s-a părut corect
ca în acest caz aceste oseminte să rămână depuse în cripta bisericii din localitatea
Boşoteni, com. Bereşti-Tazlău, jud. Bacău.
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
Parohia ortodoxă Boşoteni 255
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
256 Anton P. Coşa, Lăcrămioara-Elena Istina
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
Parohia ortodoxă Boşoteni 257
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
258 Anton P. Coşa, Lăcrămioara-Elena Istina
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
Parohia ortodoxă Boşoteni 259
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
260 Anton P. Coşa, Lăcrămioara-Elena Istina
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
Parohia ortodoxă Boşoteni 261
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
MĂNĂSTIREA RĂCHITOASA
Laurenţiu Chiriac
Monastère de Răchitoasa
Résumé
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
Mănăstirea Răchitoasa 263
Răchitoasei6. Acest locaş din lemn a fost adus de către clucer de la Volovăţ (judeţul
Suceava) şi a fost strămutat, în 1923, din incinta mănăstirii în cimitir, devenind în
timp capela acestuia7. În fine, între 1968 şi 1969, bisericuţa de lemn a fost reparată de
mai multe ori8.
A doua biserică de la Răchitoasa – cu hramul „Adormirea” – era din zid,
construită la 1697 de către marele spătar Ilie Enache-Ţifescu „Frige Vacă”, în
condiţiile creşterii puterii economice a mănăstirii. Astfel, la 16 mai 1704, Ilie Enache
şi soţia sa (Tofana) mărturiseau că fac danii „pentru o bisericuţă care din munca şi
osteneala noastră am făcut-o de piatră, unde întâi şi din început au descălecat şi au
făcut biserică de lemn tată meu, Ianachi, ce au fost clucer mare”9. Motivul
transformării lăcaşului din lemn într-unul din zid a fost acela că „lemnul petrece viaţă
mai scurtă, iar piatra viaţă mai lungă”10. Întrucât Ilie Enache era bolnav la acea dată, el
n-a mai terminat construcţia, aşa încât i-a poruncit soţiei sale (Tofana) să facă zidul
înconjurător (terminat la 1704), dar şi câteva chilii, obligând-o „a istovi zidul la
mănăstire şi un rând, două sau câte o putea să fie nevoitoare să facă chilii de piatră”11.
Biserica „Adormirea” se încadrează tipului de biserici de sinteză moldo-
munteană, cu turnul-clopotniţă alipit, cu gropniţă şi pridvor închis. Construită din
piatră şi cărămidă, ea a avut iniţial un plan trilobat şi o faţadă specific muntenească, în
timp ce absidele laterale erau scobite în zid, iar boltirea se făcuse pe sistemul arcelor
etajate moldoveneşti. Avea un pridvor de formă dreptunghiulară, tratat în înălţime cu
o semicalotă. Se observa o tendinţă barocă de diversitate şi – în acelaşi timp – o
zugrăveală geometrică sculptată, îmbinată armonios cu ceramica cu steluţe şi motive
florale. Naosul avea o turlă ridicată pe sistemul de arce în consolă şi arce piezişe12.
Exista şi o uşoară tendinţă de fortificare a edificiului, prin construirea sa pe un
platou înalt şi prin renunţarea la pictura exterioară. Această „cetate mănăstirească”
avea un zid de incintă fortificat, prevăzut cu metereze şi cu turnuri la cele patru
colţuri. Pe poarta de intrare exista înaltul turn-clopotniţă, cu gang boltit la parter şi cu
porţi masive din stejar, iar la etaj exista camera clopotelor. Clădirile şi anexele
mănăstirii erau adaptate la planul patrulater relativ regulat, căci chiliile, casele
egumeneşti, clisiarniţa, trapeza, cuhniile, anexele gospodăreşti se găseau de-a lungul
zidului de incintă, în timp ce biserica era construită în mijlocul acestuia şi era
amenajată ca un fort13.
Decorul exterior se concretiza prin împărţirea celor două registre de arcade
6
Arhivele Statului Bucureşti, manuscris 573, foile 53 şi 56.
7
Voica Maria Puşcaşu, Actul de ctitorire în Ţara Românească şi Moldova, Bucureşti, 2005, p. 487.
8
Arhivele Statului Bucureşti, M-rea Răchitoasa, VII / 42.
9
Academia Română, CXCV / 223.
10
Revista Uricarul, nr. IX, Bucureşti, 1892, p. 149-152.
11
Academia Română, CXCV / 224 (actul din 8 ianuarie 1729).
12
George Balş, Bisericile şi mănăstirile moldoveneşti din veacurile XV-XVII, Bucureşti, 1921, p. 236.
13
Ibidem, p. 237.
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
264 Laurenţiu Chiriac
oarbe cu arhivolte adâncite de un brâu median din cărămidă (compus dintr-un tor
prins între două benzi de zig-zaguri), dar şi prin suprapunerea unui al treilea rând de
arce mici (patru în pronaos şi opt în naos) peste arcele piezişe, pentru a da înălţime şi
monumentalitate edificiului. De asemenea, ornamentele sculptate se armonizau cu
liniile principale ale arhitecturii: pilaştrii cu bazele, cornişele cu consolele, frontoanele
triunghiulare cu capitelurile, faţadele făţuite cu dantelăria de ornamente sculptate în
tehnica reliefului plat şi pe loc, iar toate acestea nu numai că trădau vădite influenţe
orientale, dar arătau şi o tentă puternică de baroc14. Lăcaşul avea şi o tendinţă
decorativă populară, reliefată printr-un decor de ceramică smălţuită, combinat cu o
zugrăveală ce imita cărămida aparentă. La toate acestea se adăugau unele ornamente
compuse din rozete şi zig-zaguri noi – specifice sculpturii în lemn, dar reproduse pe
elemente din piatră, sub forma ramelor de uşi şi ferestre15.
Pe baza daniilor făcute de târgoveţii din Bârlad şi de ctitori, mănăstirea
Răchitoasa a avut în oraş numeroase prăvălii, dughene, pivniţe, hanuri, pământuri,
participând activ la comercializarea produselor din acest târg şi la viaţa sa economică.
Spre exemplu, Nastasia Gurioae (fata lui Simion Duca) face danie în 1708 acestei
mănăstiri o casă cu două dughene şi o pivniţă în oraşul Bârlad, danie primită de
egumenul Veniamin, după care a fost întărită de Dimitrie Cantemir la 2 ianuarie 1711,
când egumen la Răchitoasa era Neofit16. Conflictele ivite cu urmaşii donatoarei s-au
rezolvat în favoarea mănăstirii, în sensul că ispravnicul Ion de Bârlad a trebuit să-i
aleagă acesteia, la 29 august 1730, o casă construită pe un loc domnesc17. Aceeaşi
situaţie se va repeta şi cu dania din august 1795, când ispravnicii de Tutova dau
poruncă mai multor târgoveţi să aleagă trei locuri în Bârlad drept danie a Câtei
Ungureanca către mănăstirea Răchitoasa18. La rându-i, mănăstirea făcea schimb cu
fostul logofăt Iordache Cantacuzino, în 1783, dându-i acestuia un vad de moară de pe
apa Bârladului şi primind o dugheană cu cămară în târgul Tecuci19. De asemenea,
această mănăstire a beneficiat deseori de scutiri din partea domniei. În orice caz, spre
finele veacului al XVII-lea şi la începutul celui următor, mănăstirea Răchitoasa avea
20 de moşii întregi şi 51 parţiale, iazuri de peşte, vaduri de moară pe apele Bârlad şi
Zeletin, stupine, dughene, case şi prăvălii.
Ulterior, biserica din piatră de la Răchitoasa s-a dărâmat la cutremurul din 1738 –
când „mănăstirea a fost risipită” – şi a trebuit să fie refăcută în următorul an de către
egumenul Daniil. Pentru învelirea ei, egumenul a fost ajutat de Toader Palade vistier şi
Iordache Cantacuzino20. La 4 iulie 1767, „părintele Ştefan dichiu dela Răchitoasa”
14
Constantin Calmuschi, M-rea Răchitoasa – Tecuci, în Universul, nr. 226, Bucureşti, 1935, p. 6.
15
Ibidem, p. 7.
16
Iacov Antonovici, Documente bârlădene, vol. II, p. 18-20 şi 78-79.
17
Ibidem, vol. II, p. 21-22.
18
Ibidem, vol. II, p. 87.
19
Ibidem, vol. II, p. 63.
20
Arhivele Statului Bucureşti, Condica Asaki, manuscris 628, foaia 281.
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
Mănăstirea Răchitoasa 265
21
Iacov Antonovici, op.cit., vol. III, p. 189.
22
Arhivele Statului Bucureşti, Min. Instr. Moldova, dosar 698 / 1860 şi Min. Cult. Şi Instr. Moldova,
dosar 1104 / 1863.
23
Ibidem, manuscrisele 572-575.
24
Melchisedec Ştefănescu, Notiţe istorice şi arheologice adunate de la 48 mănăstiriri şi biserici antice
din Moldova, Bucureşti, 1885, p. 296 şi 308.
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
ISTORIA SATULUI SOMUŞCA
Anton Coşa
În amintirea mamei mele...
This study is a result of a series of field and archive researches, accomplished by the
author in the Catholic community from Somuşca. The study analyse the location itself
(Somuşca), and the people, the ones who have founded and preserved its existence.
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
Istoria satului Somuşca 267
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
268 Anton Coşa
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
Istoria satului Somuşca 269
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
270 Anton Coşa
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
Istoria satului Somuşca 271
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
272 Anton Coşa
Dintre „cei nou descălecaţi”55, majoritatea celor care „s-au aşezat prin părţile
Bacăului”56 provin „de prin părţile secuieşti”57 şi „sunt de origine Secui şi Români,
dar puternic influenţaţi de stăpânirea maghiară”58. Că este aşa „ne dovedesc cu
prisosinţă limba, numele, portul şi datinele”59.
Începând din secolul al XVIII-lea majoritatea emigranţilor transilvăneni care se
stabilesc în Moldova sunt români. Nu întâmplător, credem noi, acest adevărat
fenomen de migrare umană dinspre Transilvania către Moldova este cunoscut în
veacul XVIII sub numele de „profugium Valachorum”60.
Aceste permanente „mişcări de populaţie”61 au condus la formarea, pe lângă
„comunităţile de romano-catolici moldoveni (ceangăi)”62, şi a „numeroase sate de
ungureni în Moldova”63. Emigranţii erau deopotrivă români şi secui, numărul lor fiind
constant ridicat, într-o asemenea măsură încât autorităţile transilvănene au fost nevoite
să ia o serie de măsuri pentru diminuarea fenomenului migraţionist.
De altfel, important de menţionat este şi faptul că mişcarea migratorie a
populaţiei din Transilvania spre Moldova a fost, de-a lungul timpului (secolele XIII-
XX), continuă şi de mari proporţii, nefiind legată de factorul etnic.
De ce au ales emigranţii din Transilvania să se stabilească tocmai în Moldova?
În mod paradoxal, poate, motivele generale ale stabilirii în Moldova erau identice, atât
pentru românii ardeleni cât şi pentru secuii din interiorul arcului carpatic.
Românii din Transilvania, de exemplu, au ales să se stabilească în Moldova în
virtutea existenţei de-a lungul timpului a numeroase, diverse şi trainice legături pe
toate planurile vieţii spirituale, culturale, economice şi sociale cu spaţiul extracarpatic.
Secuii, pe de altă parte, au ales ca loc de emigrare Moldova pe baza existenţei
în memoria colectivă a mai vechilor legături economice, sociale, militare, politice cu
spaţiul moldav.
În acelaşi timp, nu trebuie să uităm de existenţa în spaţiul moldovenesc a altor
sate mai vechi locuite de „catolici”64 ori de „ungureni”65 (din Ţara Ungurească, cum
mai era numită pe atunci Transilvania) şi în care se puteau aşeza noii veniţi, precum şi
de facilităţile de natură fiscală pe care autorităţile moldoveneşti le-au luat la graniţa
dintre secolele XVII-XVIII.
De exemplu, domnii Moldovei au legiferat posibilitatea aducerii din
55
Ibidem, p. 72-73.
56
Ibidem, p. 73.
57
Ibidem.
58
Ibidem.
59
Ibidem.
60
Dumitru Mărtinaş, Originea ceangăilor din Moldova, ediţia a II-a, Bacău, Editura „Symbol”, 1998, p. 24.
61
Ioan Lăcătuşu, op.cit., p. 205.
62
Ibidem.
63
Ibidem.
64
Anton Coşa, Problema originii catolicilor din Moldova, în Carpica, XXXI, 2002, p. 79-106.
65
Ibidem.
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
Istoria satului Somuşca 273
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
274 Anton Coşa
români.
Preocupările ştiinţifice maghiare privindu-i pe catolicii din Moldova au ca
punct de plecare scrierile unui preot secui, pe nume Zöld Péter, refugiat în Moldova în
urma evenimentelor de la Madéfalva din 1764 (pomenite de noi mai sus), care
foloseşte relativ la catolicii din spaţiul moldav sintagma „ceangăi-maghiari”79. Astfel,
acesta face o inovaţie lingvistică80 prin alăturarea a doi termeni: „ceangău”81 (folosit
pe atunci în Transilvania) şi „ungur”82 (folosit la adresa catolicilor moldoveni cu
sensul de locuitor venit din Ţara Ungurească, cum mai era denumită Transilvania)
raportând noul termen la o comunitate (aceea a catolicilor din Moldova) şi creând în
acest fel un fals etnonim83 şi implicit o falsă problemă etnică84 în Moldova.
Cu toate că preotul Zöld Péter notează faptul că locuitorii catolici din Moldova
„din vremuri străvechi, fără să fi fost învăţaţi de către nimeni se consideră rămăşiţe ale
saşilor şi, împreună cu secuii îşi spun «ceangăi-maghiari»…”85 şi că „Ei se numesc
acum astfel, fără să ştie de unde, de ce şi de la cine au primit acest nume”86, totuşi el
constată şi faptul că locuitorii catolici din Moldova vorbesc toţi româneşte şi
ungureşte87 (prin urmare erau bilingvi88), dar ungureşte vorbesc într-un mod mai
deosebit89, precum şi că „îmbrăcămintea lor este românească, ieftină şi e lucrată de
soţiile lor”90.
Deşi preotul secui Zöld Péter nu a trecut şi prin satul Somuşca, totuşi scrierile
sale vor avea implicaţii şi asupra urmaşilor locuitorilor catolici de mai târziu din
această aşezare.
Insistăm şi în acest cadru asupra faptului că prin promovarea greşită a
termenului „ceangău”91 (în forma „ceangăi-maghiari”92) de către preotul secui Zöld
Péter, ca etnonim la adresa întregii comunităţi catolice din Moldova, s-a ajuns la
79
Cf. Notitia de rebus Hungarorum qui in Moldavia, et ultra degant, scripta ab Adm. R.D. Petro
Zöld, Parocho Csik Delmensi in Siculia data ad A.R.P. Vincenti Blacho, publicată în traducere
maghiară în Magyar Könyv-Ház, III, Pozsony, 1783, p. 414-428 şi în traducere germană sub titlul Reisse
nach der Moldau, în Ungarisches Magazin, III, nr. 1, Pressburg, 1783, p. 90-110.
80
Anton Coşa, Problema originii catolicilor..., 2002, p. 79.
81
Ibidem.
82
Ibidem.
83
Ibidem.
84
Ibidem.
85
Cf. supra, nota 79, Pozsony, p. 415.
86
Ibidem, Pressburg, p. 96.
87
Veszely Károly, Imets Fülöp Jako, Kovács Ferencz, Utazás Moldva-Oláhhonban – 1868, Târgu
Mureş, 1870, p. 58.
88
Márton Gyula, Câteva aspecte ale bilingvismului maghiaro-român la ceangăii din Moldova, în
Studii şi cercetări lingvistice, XII, nr. 4, Bucureşti, 1961, p. 541-553.
89
Cf. supra, nota 87.
90
Cf. supra, nota 79, Pressburg, p. 97.
91
Anton Coşa, Catolicii din Moldova. Istoriografie, în Revista Asociaţiei Romano-Catolicilor Dumitru
Mărtinaş”, I, Bacău, 2002, p. 32-34; idem, Problema originii catolicilor ..., 2002, p. 79-106.
92
Cf. supra, nota 79.
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
Istoria satului Somuşca 275
căutarea originilor unei presupuse etnii93 purtând acest nume, ceea ce, de la bun
început, a determinat concluzii controversate94 şi irelevante din punct de vedere
ştiinţific.
Dintre teoriile vehiculate în timp cu privire la originea „ceangăilor”, amintim
pe cele care au susţinut originea cumană95, cabară96, pecenegă97, hunică98, secuiască99
ori maghiară100 a acestora.
În aceste condiţii de puternică mediatizare în plan publicistic, ştiinţific, politic,
diplomatic, a „problemei catolicilor din Moldova”101 (a „ceangăilor”), totuşi începând
din secolul al XIX-lea102, constatăm şi afirmarea originii româneşti a acestora. Mai
mult, secolul al XX-lea va aduce şi primele lucrări publicate cu privire la originea
românească a catolicilor din Moldova103.
În acest studiu, noi nu ne propunem să tratăm exhaustiv identitatea populaţiei
care locuieşte în satul Somuşca. O analiză de ansamblu asupra fenomenului identitar
al catolicilor din Moldova fost materializată într-un studiu distinct104 publicat de noi în
anul 2002.
De asemenea, un alt demers ştiinţific referitor la identitatea credincioşilor
93
Anton Coşa, op.cit., Iaşi, 2007, p. 18.
94
Ibidem.
95
P. Gegő Elek, A moldvai magyar telepekröl, Buda, A Magyar Tud. Akadémia Elébe Terjesztve, 1838,
p. 67; Gustav Weigand, Der Ursprung der s-Gemeinden, în Neunter Jahresbericht des Institutes für
Rumänische Sprache (Rumänisches Seminar) zu Leipzig, 1902, p. 137; Munkácsi Bernát, A moldvai
csángók eredete, în Ethnographia, Budapest, 1902, p. 433-440; Veress Endre, A moldvai csángók
származása és neve, în Erdélyi Múzeum, Cluj, 1934, p. 29-64.
96
Karácsonyi János, A moldvai csángók eredete, Budapest, 1914, p. 18.
97
Dumitru Mărtinaş, op.cit., p. 15; Nicolae Iorga, Consideraţii noi asupra rostului secuilor, în Revista
istorică, XXV, nr. 46, aprilie-iunie, Bucureşti, 1939, p. 141.
98
Petru Râmneanţu, Die Abstammung der Tschangos, Sibiu, 1944, p. 11.
99
P. Gegő Elek, op.cit., p. 69; Vezi: Szávas G., în Magyar Nyelvör, Budapest, 1874, p. 54; Steuer J., în
Magyar Nyelvör, Budapest, 1893, p. 344.
100
A se vedea printre altele: P. Gegő Elek, op.cit., p. 62; Atilla de Gérando, Les Tschangos, în Revue de
Géographie, deuxième année, tome III, juillete-décembre, Paris, 1878, p. 283; Rubinyi Mózes, A moldvai
csángók múltja és jelene, în Ethnographia, Budapest, 1901, p. 115-124; Györffi István, A moldvai
csángók, Budapest, 1917; Jean Tatrosi, Les Hongrois de Moldavie, în Revue de Hongrie, XV, tom.
XXVI, Budapest, 1922, p. 129-134; Domokos Pál Péter, A moldvai magyarság, Csiksomlyó, 1931; Lükő
Gábor, A moldvai csángók. I. A csángók kapcsolatai az erdélyi magyarsággal, Budapest, 1936;
Mikecs László, Csángók, Budapest, 1941; Moldvai Csángó-Magyar Okmánytár (1467-1706), întocmit
de Benda Kálmán, Budapest, I-II, 1989 etc.
101
Anton Coşa, Problema originii catolicilor ..., 2002, p. 79-106.
102
Dimitrie A. Sturdza, C. Colescu-Vartic, Acte şi documente relative la renascerea României, vol. VI,
partea I, Divanul ad-hoc al Moldovei din 1857, Bucureşti, 1896, p. 238.
103
Pr. Dr. Iosif Petru M. Pal, Originea catolicilor din Moldova şi franciscanii păstorii lor de veacuri,
Săbăoani-Roman, Tipografia „Serafica”, 1942; Petru Râmneanţu, op.cit.; idem, Grupele de sânge la
ceangăii din Moldova, în Buletin eugenic şi biopolitic, XIV, nr. 1-2, Bucureşti, 1943, p. 51-56; Dumitru
Mărtinaş, op.cit.; Ion H. Ciubotaru, Catolicii din Moldova. Universul culturii populare, vol. I, Iaşi,
Editura „Presa Bună”, 1998, vol. II, 2002, vol. III, 2005.
104
Anton Coşa, Problema originii catolicilor..., 2002, p. 79-106.
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
276 Anton Coşa
catolici din satele judeţului Bacău a fost finalizat şi făcut public în acelaşi an (2002)
printr-un studiu de specialitate105 realizat de Centrul de Sociologie Urbană şi
Regională CURS, din cadrul Universităţii Bucureşti. Cercetarea sociologică de
ansamblu a beneficiat şi de un „studiul istoric preliminar”106 referitor la romano-
catolicii din Moldova (publicat ulterior, în anul 2011107), întocmit de către noi, studiu
care a avut la bază materialul publicat anterior, în anul 2002108.
Sondând câteva dimensiuni ale percepţiei identitare locale, am constatat, pe de
o parte faptul că piesele de rezistenţă ale identităţii individuale şi de grup sunt cultura
populară, graiul şi religia, ca principale repere identitare care conferă de altfel bogăţie
şi diversitate lumii în care trăim, pe de altă parte faptul că trebuie să insistăm, urmând
modelul altor cercetători de dinaintea noastră109, ori contemporani nouă110, asupra
folosirii nejustificate a termenului „ceangău” la adresa catolicilor din satul Somuşca.
Insistăm şi aici asupra unei realităţi care trebuie reafirmată constant, şi anume
că nu putem vorbi, în ceea ce-i priveşte pe locuitorii catolici din Moldova în general,
din Somuşca în particular, de o minoritate etnică, ci de o minoritate religioasă care a
beneficiat de-a lungul istoriei de „liantul unificator al religiei catolice”111.
Generalizarea greşită a termenului „ceangău” la adresa întregii comunităţi
catolice din Moldova, implicit din satul Somuşca, a avut o serie de urmări în plan
identitar, deşi locuitorii catolici nu şi l-au însuşit deloc, ei nu s-au autodenumit
niciodată „ceangăi”, perpetuând o realitate constatată odinioară şi de către Dimitrie
Cantemir care menţiona în lucrarea sa Descriptio Moldaviae că „ei se denumeau
catolici atât după neam cât şi după religie”112. Ulterior, în 1857, Manolachi Drăghici
afirma la rândul său faptul că în Moldova „sunt mulţi lăcuitori cari atât pentru neamul
lor, cât şi pentru relighie se numea papistaşi”113.
Din păcate, stereotipul114 „catolic = ungur”115 respectiv „ortodox = român”116 a
105
Cf. Satele cu „ceangăi din Moldova. Identitate şi cultură, sondaje de opinie, Universitatea din
Bucureşti, Centrul de Sociologie Urbană şi Regională CURS, 2002.
106
Romano-catolicii din Moldova. Studiu preliminar, în volumul: Românii în dezbaterile
Congresului secuiesc din 1902. Premise, deziderate şi reverberaţii, ediţie îngrijită de Vilică Munteanu
şi Ioan Lăcătuşu, Oneşti, Editura Magic Print, 2011, p. 227-238. Din păcate, probabil dintr-o regretabilă
eroare a celor care au trimis de la Bucureşti materialul spre tipărire, textul publicat în anul 2011 nu face
deloc referire la studiul publicat de noi în anul 2002, cu atât mai puţin la autorul acestuia.
107
Ibidem.
108
Anton Coşa, Problema originii catolicilor ..., 2002, p. 79-106.
109
I. Mărtinaş, Cine sunt catolicii moldoveni?, Iaşi, Institutul de Arte Grafice „Presa Bună”, 1942, p. 8.
110
Ion H. Ciubotaru, op.cit.
111
Anton Coşa, Cleja. Monografie etnografică, Bucureşti, Editura SemnE, 2001, p. 28.
112
Dimitrie Cantemir, Descrierea Moldovei, Bucureşti, Editura Minerva, 1973, p. 82-83.
113
Manolachi Drăghici, Istoria Moldovei pe timp de 500 ani până în zilele noastre, tom. I Iaşi, 1857, p.
69-70.
114
Anton Coşa, Problema originii catolicilor ..., 2002, p. 95.
115
Ibidem.
116
Ibidem.
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
Istoria satului Somuşca 277
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
278 Anton Coşa
consecvenţa cu care continuă să-i revendice. Românii, la rândul lor, îi acuză de lipsa
„sentimentelor naţionale româneşti”133. Cel ce este „catolic” nu poate fi în acelaşi
timp şi „român” în mentalitatea timpului.
Se propun evident şi soluţii de ambele părţi, paradoxal, foarte apropiate ca
finalitate. În timp ce ungurii militează pentru şcoli ungureşti134 şi folosirea limbii
maghiare ca limbă de cult, românii susţin ideea creării de şcoli româneşti135 şi liturghii
oficiate în limba română. Ambele demersuri136 erau subordonate unor comandamente
politice de ordin naţional.
Nu întâmplător, autorităţile româneşti insistau pe necesitatea integrării cât mai
rapide a catolicilor prin şcoală, biserică, cultură, pentru a pune capăt astfel, în opinia
lor, revendicărilor venite din partea maghiară. Se aud în secolul XIX din partea
majoritarilor ortodocşi acuze137 de genul: „catolicii” nu sunt loiali faţă de ţară, nu simt
româneşte, sunt „străini”. Se accentuează defectele lor. Termenul „ceangău” îşi
modifică semantica, căpătând un sens peiorativ.
Catolicii din Moldova datorează mult lui Mihail Kogălniceanu, cel care depune
la mijlocul secolului al XIX-lea eforturi considerabile în vederea recunoaşterii unui
statut de egalitate al catolicilor în raport cu ortodocşii. A fost un pas foarte important
în eforturile privind acordarea de drepturi politice catolicilor, chiar dacă exista o
puternică opoziţie ortodoxă.
Important a fost şi faptul că a existat o disponibilitate pentru dialog de ambele
părţi. Catolicii au depus eforturi pentru a-şi dovedi loialitatea faţă de ţară, iar
ortodocşii pentru a-i accepta şi recunoaşte ca pământeni. Mihail Kogălniceanu
înscrisese de altfel drepturile catolicilor în Dorinţele Partidei Naţionale din
Moldova (punctele 25 şi 26). La punctul 25 citim: „peste 50 mii români sunt catolici.
Până acum guvernul nu s-a ocupat nicidecum de educaţia atât morală, cât şi
religioasă a lor. Clerul lor este străin şi nu se sprijineşte de către stat. Este dar
neapărată trebuinţă ca şi aceşti fii ai patriei să tragă parte din folosurile publice”138.
Mihail Kogălniceanu cere drepturi pentru pământenii catolici care „în cea mai mare
parte”139 erau „adevăraţi români de origine”140, „ca aşa cu toţii să fim o singură
naţie: naţia română şi să avem şi să apărăm o singură patrie: frumoasa Românie”141.
133
Ibidem, p. 96-97.
134
Ibidem, p. 97.
135
Ibidem.
136
Ion Dumitriu-Snagov, Le Saint-Siège ..., 1982, p. 634; 1989, p. 994.
137
Anton Coşa, Problema originii catolicilor ..., 2002, p. 97.
138
Mihail Kogălniceanu, Dorinţele Partidei Naţionale din Moldova, ediţia a III-a, publicată de Petre V.
Haneş, Bucureşti, [f. a.], p. 30-31, apud Dumitru Mărtinaş, Originea ceangăilor din Moldova, ediţia a II-a,
Bacău, Editura „Symbol”, 1998, p. 120.
139
Idem, Opere, III, Oratorie, I/1, Bucureşti, 1983, p. 207.
140
Ibidem.
141
Dimitrie A. Sturdza, C. Colescu-Vartic, Acte şi documente relative la istoria renascerei României,
vol. VI, partea I, Bucureşti, 1896, p. 238.
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
Istoria satului Somuşca 279
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
280 Anton Coşa
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
Istoria satului Somuşca 281
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
282 Anton Coşa
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
Istoria satului Somuşca 283
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
284 Anton Coşa
Moldau und in der Bukowina im Spiegel neuerer romänischer Quelleneditionen, în Zeitschrift für
Siebenbürgische Landeskunde, 3 (74), 1, Köln-Wien, 1980, p. 27-47; Dr. Kós Károly, Szentimrei Judit, dr.
Nagy Jenő, Moldvai csángó népművészet, Bukarest, Kriterion Könyvkiadó, 1981; Gunda Béla, Egy
csángók könyv jubileuma, în Magyar Nemzet, iulie 22, Budapest, 1986; Moldvai Csángó – Magyar
Okmánytár (1467-1706), întocmit de Benda Kálmán, Budapest, I-II, 1989 etc.
211
Dicţionar de scrieri politice fundamentale, coord. Laurenţiu Ştefan-Scalat, Bucureşti, Editura
Humanitas, 2000, passim.
212
Cf. Steagul Roşu, anul VIII, seria III, nr. 263 (1742), Bacău, 20 noiembrie 1953, p. 1.
213
Anton Coşa, Identitatea asumată..., 2011, p. 191-206.
214
A se vedea printre altele: Nem engedi Isten hogy elveszejszenek, ed. Kallós Zoltán, Kolozsvár, 1993;
Csángó Sorskérdések, ed. Halász Péter, Budapest, A Lakatos Demeter Egyesület Kiadványa, 1997;
Kriza János Néprajzi Társaság Évkönyve. Dolgozatok a moldvai csángók népi kultúrájáról, 5, ed.
Pozsony Ferenc, Kolozsvár, 1997; The Moldavian Csango, study by Valentin Stan and Renate Weber,
Budapest, International Foundation for promoting studies and knowledge of minority rights, 1998; Vilmos
Tánczos, Hungarians in Moldavia, Budapest, Institute for Central-European Studies, Teleki László
Foundation, nr. 8, april, 1998; Csángósors. Moldvai csángók a változó időkben, ed. Pozsony Ferenc,
Budapest, Teleki László Alapitvány, 1999; Moldvai Magyarok-Csángó Magyarok, ed. Pozsony Ferenc,
Budapest, Gödöllő, 2000; Pozsony Ferenc, Ceangăii din Moldova, Cluj, Asociaţia Etnografică Kriza
János, 2002; Lokális és transznacionális csángó életvilágog, szerkesztette Sándor Ilyés, Lehel Peti,
Ferenc Pozsony, Kriza János Néprajzi Társaság, Kolozsvár, 2008 etc.
215
Anton Coşa, Identitatea asumată ..., 2011, p. 191.
216
Ioan Lăcătuşu, op.cit., p. 41.
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
Istoria satului Somuşca 285
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
286 Anton Coşa
sau „maghiari” se cuvine a fi respectată, nici ei, nici ceilalţi localnici (aflaţi în
majoritate) care se consideră „români” nu trebuie să uite că se impune a fi respectată,
cu atât mai mult, opţiunea strămoşilor lor care au ales să participe trup şi suflet la
formarea naţiunii române moderne, neparticipând deloc la nici unul dintre momentele
care au marcat formarea naţiunii moderne maghiare.
De altfel, în discursurile contemporane privitoare la identitatea romano-
catolicilor din Moldova, unii cercetători maghiari recunosc şi ei faptul că identitatea
acestora „este marcată în mod decisiv până astăzi de faptul că ei sunt singurul grup
etnic ce nu a luat parte în prima jumătate a secolului al XIX-lea la marile procese
istorice (reforma limbii, mişcările politice şi culturale ale epocii reformei, lupta pentru
independenţă din 1848), care au creat naţiunea civică modernă maghiară, motiv
pentru care, de fapt, nici nu au devenit parte a naţiunii civice maghiare”223.
Strămoşii noştri catolici au luptat şi şi-au jertfit viaţa pentru ca urmaşii lor să nu
mai fie niciodată consideraţi „străini” în ţara pe care o aleseseră, ţara pe care după
stabilirea lor aici au considerat-o şi ţara lor.
Oricum, este necesară în zilele noastre o clară disociere între originea etnică şi
apartenenţa etnică a unei persoane ori a unei comunităţi. Dacă în cazul apartenenţei
etnice decizia personală şi de grup este cea decisivă, în cazul originii etnice
răspunsurile corecte nu mai ţin de opţiunea individului sau a comunităţii ci de serioase
cercetări ştiinţifice.
Destinul întemeietorilor satului Somuşca este comparabil (păstrând proporţiile)
cu cel al primilor colonişti americani. Fondarea satului Somuşca are loc în aceeaşi
perioadă cu fondarea S.U.A.
Locuitorii Americii erau tot emigranţi plecaţi, la rândul lor, din Europa. Deşi
veneau de la mare distanţă, după stabilirea lor pe continentul american, noii colonişti
au devenit americani, s-au considerat înainte de toate americani şi au acţionat în
consecinţă.
Şi emigranţii transilvăneni stabiliţi în vatra satului Somuşca au devenit solidari
cu noua lor Patrie şi au depus toate eforturile pentru a fi recunoscuţi ca „pământeni”,
ca „români-catolici”. Pentru ei, a fi român catolic însemna, în acelaşi timp, justificarea
unei apartenenţe la cetăţenia română de mai târziu, asemenea modelului american.
Jertfele lor (de la 1877, 1914-1919, 1939-1945) sunt revelatoare în acest sens.
Suntem pe deplin încredinţaţi de faptul că alegerile şi jertfele „celor de ieri” nu au
fost făcute pentru ei, ci pentru noi, „cei de azi”, care suntem în realitate beneficiarii
tuturor sacrificiilor strămoşilor noştri şi, implicit, pentru „cei de mâine”, urmaşii
noştri, care (la rândul lor) ne vor duce mai departe, deopotrivă, moştenirea culturală,
spirituală şi identitară. Prin urmare, având în vedere toate acestea, putem noi oare să le
desconsiderăm sacrificiul lor suprem?
Sperăm că în paginile acestui studiu am reuşit să dăm o serie de răspunsuri
223
Tánczos Vilmos, Hányan vannak a moldvai csángók?, în Magyar Kisebbség, III, nr. 1-2, Cluj, 1997,
p. 370-390.
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
Istoria satului Somuşca 287
privind originea catolicilor din satul Somuşca în ansamblul lor. Pentru fiecare familie
în parte însă răspunsurile pot veni doar în urma unor competente studii de genealogie
(istorie familială). Aceste demersuri sunt de durată şi necesită coroborarea
documentelor existente în Moldova cu cele din Transilvania.
La încheierea acestui studiu (dedicat istoriei satului Somuşca) se cuvine (ca un
pios omagiu pentru „cei de ieri” şi ca o pildă pentru „cei de mâine”) ca fiecare dintre
noi, „cei de azi”, să nu uităm că „istoria” este, în egală măsură, „învăţătoare a vieţii”
(Magistra Vitae) şi „lumină a adevărului” (Lux Veritatis).
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
DESTINUL UNEI CASE DE SECOL XVIII, DE PATRIMONIU, DIN
BOTOŞANI, CASA „MANOLACHI IORGA”, CUMPĂRATĂ DE
FAMILIA SAINT-GEORGES ŞI DEVENITĂ MUZEU ETNOGRAFIC
1
ÎNTRE ANII 1989-2007
Steliana Băltuţă
The destiny of a house from the XVI century, the house of „Manolachi Iorga”,
bought by Saint-Georges family, that became an Ethnographic Museum
Abstract
In this survey the author discloses the destiny of a historical monument on the strength
of the memories of the historian Nicolae Iorga and according to the documents from the
archive.
Key Words: heritage monument, Manolachi Iorga, Nicolae Iorga, Maria Al. Saint
Georges
Cuvinte cheie: monument istoric, Manolachi Iorga, Nicolae Iorga, Maria Al. Saint
Georges
Neamul Iorga, având origini macedo-române din Munţii Pindului, s-a stabilit
în Botoşani, prin secolul al XVIII-lea, unde şi-a pus bazele unei vieţi solide,
economice, sociale, religioase şi istorice.
Primul Iorga stabilit în Botoşani este cunoscut sub numele de Iorga Galeongiul
(galeongiu = militar liber în flota turcă). Numele lui apare şi în recensământul de la
1774, în volumul Moldova în epoca feudalismului2.
În O viaţă de om. Aşa cum a fost3, Nicolae Iorga precizează: „Oameni din
Pind, de la Adriatica, şi-au trimis pe la 1760 odrasla în Botoşani ca negustor, numele
românesc, din Gheorghe, arătând de ce neam se ţin, iar porecla de Galeongiul,
marinar al flotei imperiale turceşti, dovedeşte calitatea de ostaşi liberi, nu raiale ca
Grecii de pe continent şi Slavii”.
Iorga Galeongiul se căsătoreşte cu românca Ecaterina, cu care va avea un băiat,
Manolachi, şi o fată Ruxanda. Numele Ecaterinei şi al soţului ei Iorga Galeongiul,
1
Text apărut şi în Ţara de Sus (Revistă de conservarea şi promovarea Culturii tradiţionale). Nr. 1-
2/2012), p. 10-13, la care s-au adus completări.
2
Moldova în epoca feudalismului, vol. VII, partea a II-a, Recensămintele populaţiei Moldovei în
anii 1772-1773 şi 1774, alcătuirea, cuvântul introductiv şi comentariile de P.G. Dimitriev, sub
redacţia lui P.V. Sovetov candidat în ştiinţe istorice, Academia de Ştiinţe a P.C.C. Moldoveneşti,
Institutul de Istorie; Editura Ştiinţa, 1975, p. 206.
3
N. Iorga, O viaţă de om. Aşa cum a fost, Bucureşti, Editura N. Stroilă, 1934, p. 8.
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
Destinul unei case de secol XVIII, din Botoşani, casa „Manolachi Iorga” 289
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
290 Steliana Băltuţă
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
Destinul unei case de secol XVIII, din Botoşani, casa „Manolachi Iorga” 291
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
292 Steliana Băltuţă
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
Destinul unei case de secol XVIII, din Botoşani, casa „Manolachi Iorga” 293
Biserica Sfântul Ioan” Botoşani (exista pe la anul 1750), pe lângă care, presupunem,
şi-au ridicat casa Iorga-Galeongiul (venit în Botoşani pe la 1770) şi soţia sa, românca
Ecaterina (părinţii lui Manolachi Iorga)
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
294 Steliana Băltuţă
Biserica „Cuvioasa Parascheva” (fondată în anul 1816 în locul unei biserici de lemn,
în timpul Mitropolitului Veniamin Costachi); aici, Manolachi Iorga a fost epitrop şi a
fost înmormântat în 1829. Tot aici a fost înmormântat şi nepotul său, Nicu Iorga, tatăl
istoricului Nicolae Iorga, în 29 martie 1876.
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
Destinul unei case de secol XVIII, din Botoşani, casa „Manolachi Iorga” 295
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
296 Steliana Băltuţă
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
Destinul unei case de secol XVIII, din Botoşani, casa „Manolachi Iorga” 297
Casa „Manolachi Iorga –Saint-Georges, Muzeul de etnografie (între anii 1989 – 2007)
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
298 Steliana Băltuţă
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
Destinul unei case de secol XVIII, din Botoşani, casa „Manolachi Iorga” 299
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
DATE ISTORICE PRIVIND DEZVOLTAREA MEŞTEŞUGURILOR DIN
*
JUDEŢUL BACĂU (SEC. XVIII-XX)
Feodosia Rotaru
In this article the author bring forward in the light of the historical documents,
the different folk workmanships practised in Bacău area during the XVIII-XX century.
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
Date istorice privind dezvoltarea meşteşugurilor din judeţul Bacău 301
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
302 Feodosia Rotaru
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
Date istorice privind dezvoltarea meşteşugurilor din judeţul Bacău 303
geografică.
Abia pentru feudalismul târziu informaţii cuprinzătoare ne sunt oferite de o serie
de catagrafii fiscale care au fost făcute începând cu sfârşitul secolului al XVIII-lea.
Catagrafiile erau documente alcătuite în vederea impunerilor fiscale. Ele se
alcătuiau o dată la şapte ani. După ce se făcea înregistrarea tuturor locuitorilor care
trebuiau să plătească capitaţia, se făceau liste speciale unde erau înscrişi negustorii
creştini, precum şi toţi meseraşii înscrişi în bresle10.
În Catagrafia alcătuită de autorităţile ruseşti în anii 1772-1774 sunt
menţionate meserii legate de prelucrarea lemnului (rotari, dogari, bărdaşi, butucari,
stoleri, blidari, lădari, teslari, sitari, fusari, şindrilari, scripcari, cofari), meseria de olar,
meserii legate de prelucrarea peilor în vederea confecţionării îmbrăcămintei,
încălţămintei şi a căciulilor (cojocari, blănari, ciubotari), fierari („herari”), piertari
(„chetrari”), meserii legate de confecţionarea unor pânzeturi sau stofe (pânzari,
abăjeri, pâslari, sucmănari, mătasari), cheptănari etc.11.
În documentul amintit sunt sate unde nu găsim menţionat nici un meşter, dar
sunt şi multe sate unde erau numeroşi meşteri care practicau diverse meserii. Vom
aminti doar câteva din localităţile în care găsim un număr mai mare de meşteri şi mai
multe meşteşuguri practicate atunci.
În satul Fântânele, din ocolul Bistriţei de jos, la un număr de 85 de case erau 3
ciubotari, 2 olari, 3 pâslari, 1 rotar, 1 morar, 1 podar şi 1 păscar12.
În satul Valea Seacă, la un număr de 103 case, găsim 3 dogari, 1 cocier, 1
stoler, 1 olar, 1 cojocar, 1 ciubotar, 2 curălari, 1 croitor, 1 ciurar, 1 rotar şi 2 morari13.
La Faraoani, la 154 de case găsim un număr de 10 ciurari14. Putem deci afirma
că la vremea respectivă avem aici un sat specilizat.
În satul Dărmăneştii, la un număr de 104 case, găsim 4 cojocari, 2 pâslari, 1
tăbăcar, 1 ciubotar, 1 stoler, 1 lăcătuş şi 1 morar15.
La Doftana întânlim câte 1 dogar, 1 blidar, 1 croitor, 1 ciubotar, 1 morar şi 2
rotari16, pentru ca în satul Plopul, alături de 3 cojocari şi 1 morar să găsim şi 1
cheptănar17.
Exemplele ar putea continua, dar considerăm că ceea cea a fost de demnstrat s-a
făcut deja.
Într-un alt document de la începutul secolului următor, Condica liuzilor din
anul 1803, vedem că sate întregi erau specializate într-un anume meşteşug. În ţinutul
10
N. Corivan, Organizarea financiară a Moldovei de la 1832 la 1849, în AIIAI, 1965, p. 155.
11
Moldova din Epoca feudalismului, vol.VII, partea II, Recensămintele populaţiei Moldovei din anii
1772-1773 şi 1774, Chişinău, Editura Stiinţa, 1975, p. 289-355.
12
Ibidem, p. 289-290.
13
Ibidem, p. 294-295.
14
Ibidem,p. 295-296.
15
Ibidem,p. 318-319.
16
Ibidem, p. 319-320.
17
Ibidem, p. 320.
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
304 Feodosia Rotaru
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
Date istorice privind dezvoltarea meşteşugurilor din judeţul Bacău 305
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
306 Feodosia Rotaru
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
Date istorice privind dezvoltarea meşteşugurilor din judeţul Bacău 307
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
308 Feodosia Rotaru
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
Date istorice privind dezvoltarea meşteşugurilor din judeţul Bacău 309
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
310 Feodosia Rotaru
care le vând”. La Nadişa, „dintre locuitori, iarna se mai ocupă: cinci cu cismăria, 11
cu rotăria, 3 cu pietrăria, 7 cu facerea de cobze pentru lăutari”. Rezultatul este: „casele
sunt frumos construite şi toate împrejmuite”66.
„La Poduri şi Buceşti sunt mulţi rotari”. La Parincea „locuitorii, afară că sunt
mai toţi agricultori, se mai ocupă iarna cu lemnăria, ciubotăria, croitoria, cojocăria”67.
Dogăria obişnuită, care nu dispunea încă de „motorul care să dea cu mai multă
repeziciune doagele la rindea” se practica mai ales în judeţele Muscel şi Bacău.
Pentru creşterea productivităţii muncii în acest domeniu era necesară introducerea
electricităţii la sate68.
Amplasarea celei mai mari fabrici de postav din vechiul regat la Buhuşi nu a
fost o simplă coincidenţă. Ea a fost amplasată acolo pentru că în acestă zonă
„industria sătească a dimiilor era incomparabil mai dezvoltată ca în alte judeţe” şi
„beneficia de braţe cu pregătire profesională”69.
Am pomenit mai sus faptul că la Nadişa un număr de săteni făceau cobze. Într-
o scrisoare scrisă de Ion Popovici, notarul satului Nadişa în anul 1926, se menţiona
faptul că acestea se lucrau în cinci gospodării şi că se „făceau după comandele primite
de la oraşe, aproximativ 2.000 de cobze anual”. Iniţiatorul acestei industrii a fost
Iordache Uricariu, cam pe la 1862. Pentru fabricarea lor se folosea „molift şi paltin
ambele bine uscate” şi lemnul de cireş. Cobzele se vindeau în Moldova şi
Transilvania. Înainte de război se vindeau şi în Rusia70.
În anul 1929 era publicat un anuar cuprinzând numele comercianţilor,
industriaşilor, meseriaşilor şi agricultorilor din România71. Parcurgând această lucrare
găsim informaţii precise despre numărul şi numele meşterilor care lucrau la acea dată
în satele şi oraşele judeţului Bacău. Constatăm că erau meşteri blănari, boiangii,
brutari, croitori, curelari, cuţitari, cismari, cojocari, cuferari, dărăcitori de lână, dogari,
dulgheri, fierari, funieri, lăcătuşi, măcelari, morari, plăpumari, rotari, strungari,
tâmplari, tinichigii, tocilari, torcători de lână, zidari etc. Dintre satele cu un număr mai
mare de meşteri şi cu o paletă variată a meseriilor practicate amintim doar câteva:
Căiuţi, Cleja, Grozeşti, Faraoani, Dărmăneşti, Dămieneşti, Oneşti, Parincea, Podu-
Turcului, Prăjeşti, Răcăciuni, Săuceşti etc. Cei mai numeroşi erau dogarii, fierarii,
morarii, cismarii şi croitorii. Constatăm că atât la oraşe, cât şi la sate, alături de
meşterii români, erau foarte mulţi meşteri evrei. O serie de meşteşuguri care erau
menţionate în documentele veacurilor anterioare nu mai apar acum, ceea ce denotă
faptul că nu se mai practicau, pentru că şi cerinţele consumatorilor se modificaseră.
66
Ibidem, p. 69.
67
Ibidem, p. 70.
68
Ibidem, p. 77.
69
Ibidem, p. 133.
70
Ibidem, p. 55.
71
Anuarul României pentru comerţ, industrie, meserii şi agricultură, Bucureşti, Editura Rudolf Moss,
S.A., 1929.
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
Date istorice privind dezvoltarea meşteşugurilor din judeţul Bacău 311
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
312 Feodosia Rotaru
77
Atlasul Etnografic Român, vol. III, Bucureşti, Editura Academiei Române, 2008.
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
ŞCOLILE PRIMARE DE FETE DIN BACĂU
PÂNĂ LA PRIMUL RĂZBOI MONDIAL
Cornelia Cucu
The Primary Schools for Girls in Bacau City until The First World War
Abstract
This article presents the evolution of the Primary Schools for Girls from Bacau City till
The First World War. There are presented the improper conditions in which the instructive
process took place, caused by the carelessness of local authorities regarding the school’s
problems: the lack of space, of furniture, of didactic materials and text books. Although there
were a lot of shortcomings, the large-hearted school-teachers and professors, driven by the
patriotism that characterizes the progressive teachers, have managed to raise up the Bacau
City’s educational system for girls to a laudable prestige thet remained during the whole period
of time studied here.
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
314 Cornelia Cucu
Instrucţia primară, plătită din fondurile de binefacere ale statului, este obligatorie şi
gratuită pentru toţi copiii de ambe sexe”2.
Legea asupra învăţământului primar şi primar-normal din 1893 (legea
Take Ionescu) prevedea obligativitatea şcolară pentru vârste între 7 şi 14 ani,
amendarea părinţilor care refuzau să-şi trimită copiii la şcoală, introducerii lucrului
manual în şcoli şi munca în ateliere specializate. Legea se ocupa şi de şcolile normale
care beneficiau şi de şcoli de aplicaţie necesare pentru formarea învăţătorilor şi
institutorilor3.
Prin Legea asupra învăţământului primar şi normal-primar din 1896
(legea P. Poni) se deschide accesul la învăţământ al unor cercuri tot mai largi ale
populaţiei. Se generalizează caracterul unitar al şcolii primare, se propun două trepte
postprimare după absolvirea învăţământului primar: treapta cursurilor complementare
şi treapta şcolii primare superioare. De asemenea, o inovaţie aparte o constituie
înfiinţarea cursurilor de adulţi, idee profund reformatoare pe care Spiru Haret o va
relua şi dezvolta după 18984.
Prin măsurile luate ca inspector al şcolilor, membru în Cosiliul Permanent de
Instrucţiune, secretar general al ministerului sau ministru, Spiru Haret rămâne
ctitorul învăţământului modern din România. Marile principii ale concepţiei şi
acţiunii sale în învăţământ rămân valabile şi astăzi: democratismul (adică opţiunea
pentru un învăţământ ce oferă şanse fiecăruia), individualismul (un învăţământ ce
permite şi încurajează rutele individuale de calificare) şi activismul (un învăţământ
orientat spre rezolvări de probleme ale vieţii). Şcoala primară devine un centru de
activitate culturală, învăţământul profesional este conceput ca un sistem chemat să
răspundă cerinţelor economice ale timpului (Legea învăţământului profesional din
1899), învăţământul secundar se va organiza pentru băieţi în gimnazii şi licee, iar
pentru fete în şcoli secundare de fete de gradele I şi II în timp ce învăţământul
superior era organizat în universităţi (Legea învăţământului secundar şi superior
din 1898)5.
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
Şcolile primare de fete din Bacău până la primul război mondial 315
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
316 Cornelia Cucu
următoarele grupe:15
Şcoala şi-a început activitatea într-un local închiriat şi neîncăpător, „în casele
hărăzite de răposatul Grigore Busuioc pentru înfiinţare de spital în acel oraş, fiind
luate în chirie de municipalitatea de acolo pentru pensionat de fete cu treizeci de
galbeni pe an”16.
În primii ani de activitate la Şcoala de Fete, cadrele didactice s-au lovit de
numeroase greutăţi de ordin material, situaţie confirmată de documentele vremii. Prin
adresa nr. 28, din 11 ianuarie 1862, directoarea Ana Dobrea avertiza autorităţile locale
că dacă vor reduce „cheltuiala întreţinerii Shoalei de fete, apoi să îngrijească singură
onor Municipalitate şi să dee cele necesare, spre a nu se împedeca cursul la shoală.
Am aşteptatu până acum şi vedem că onor Municipalitate nu ia nici o măsură, şi că
cele trebuitoare lipsescu cu totul la shoală, va asigurezu că ea nu mai funcţionează”17.
Situaţia nu se rezolvă , directoarea şcolii văzându-se nevoită să solicite, în mai multe
rânduri, pe parcursul lunii mai a anului 1863, fondurile necesare pentru repararea
clădirii18.
Lipsa de interes a autorităţilor, faţă de nevoile Şcolii de Fete, este reflectată şi
de faptul că fondurile alocate acesteia erau mai mici, comparativ cu cele ale şcolilor
de băieţi. În adresa din 7 aprilie 1863, directoarea Ana Dobrea solicita Primăriei „a
elibera analogul întreţinerei Şcoalei de fete, pe trimestrul al doilea, în raport cu cele
ale Şcoalei 1 de băieţi”19. Pentru a rezolva această situaţie, directoarea şcolii solicită
sprijinul Ministerului Cultelor şi Instrucţiunii Publice, lucru confirmat şi de adresa nr.
3059 a Ministerului din Lăuntru către Municipalitate: „După adresa nr. 2379 ce am
primit de la Dl. Ministru al Cultelor şi Instrucţiunii Publice ca urmare a plângerii ce a
întâmpinat de la direcţia Şcoalei de Fete din acel oraşu în privinţa întreţinerii şcoalei
vă comunic întocmai Domnilor membri şi vă invit a înlesni negreşit şi Şcoalei de Fete
toate necesariile de care va avea lipsă spre încetarea unor asemenea reclamaţii.
Doamna Directrice a Şcolii de Fete din Bacău, prin raportul nr. 4, ne face cunoscut că
suma alocată de către Municipalitate, în bugetul pe 1863, pentru întreţinerea şcolii au
fost mai mică decât a Şcoalei 1 de băieţi şi tot deodată necorespunzătoare cu
necesităţile şcoalei... când aceleaşi necesităţi ce se simt la şcoala de băieţi sunt
15
ANBacău, fond Primăria Bacău, dosar 44/1858, f. 34-36.
16
Ibidem, dosar 24/1863, f. 26-28, 48.
17
Ibidem, f. 9.
18
Ibidem, f. 46, 49, 56, 64.
19
Ibidem, f. 34.
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
Şcolile primare de fete din Bacău până la primul război mondial 317
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
318 Cornelia Cucu
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
Şcolile primare de fete din Bacău până la primul război mondial 319
învăţământ de calitate. Astfel, la inspecţia din 5 martie 1896, revizorul şcolar Toma C.
Tăbuş, inspectând clasa I, menţiona: „Elevele citesc bine, la aritmetică am observat
uşurinţă în deslegarea orală a problemelor, elevele fiind îndeajuns de exercitate”31.
Aprecieri similare şi la inspecţia din 22 martie 1897 când preciza: „Copilele bine
preparate... timp de o oră m-am convins îndeajuns asupra temeiniciei cunoştinţelor
căpătate. Astfel de rezultate se dobândesc numai după exerciţii îndelungate şi
făcute cu pricepere şi dragoste pentru carieră”32. Pe 17 martie 1903, revizorul
şcolar P. Eugen Stoica, controlând procesul instructiv-educativ desfăşurat la Şcoala
de Fete Nr. 1, concluziona: „Elevele citesc mulţumitor din toate punctele de vedere,
asemenea, povestesc cu uşurinţă cele citite. Caietele speciale sunt corectate cu
îngrijire şi temele la curent. Disciplina bună, atenţiunea susţinută şi curăţenia elevelor
observată. Tonul clasei mulţumitor. Lucrul de mână se predă după noile metode. D-nele
institutoare inspectate astăzi am constatat că îşi achită datoria în mod conştiincios”33.
În 1910 se construieşte un nou local, dupa planul tip al Casei Şcoalelor, cu
patru săli de clasă, sală de gimnastică şi locuinţă pentru directoare, pe str. Negel
(astăzi strada Trotuş). La 20 octombrie 1912, inspectoarea A. Dimitriu, din partea
Ministerului Instrucţiunii Publice şi Cultelor făcea următoarea remarcă: „sub raportul
igienei şcoala aceasta poate servi ca model. Are 4 săli de clasă spaţioase, luminoase
cu mobilier nou; are sală de recreaţie, curte vastă. Şcoala e foarte bine întreţinută,
clasele curate, aerisite”34.
În privinţa populaţiei şcolare, documentele de arhivă relevă faptul că unitatea
de învăţământ respectivă a fost populată de eleve din întreg oraşul, nu numai din
circumscripţia şcolară respectivă, în perioada 1859-1918 fiind înscrise 8.253 eleve şi
absolvind doar 788, adică sub 10%.
În perioada studiată, la Şcoala de Fete Nr. 1 au funcţionat următoarele cadre
didactice: Ana Dobrea, Petre Dobrea, Elena Nicolau, Natalia Zaharescu, Elena
Constandache, Maria Morţun, Lora Pandele, Otilia Morţun, Natalia Ivanovici, Raluca
Ene, Maria Ţarălungă, Otilia Tăbuş, Maria Mancaş, Olimpia Grigoriu, Felicia Radu,
Alexandrina Tisescu, Elena Teodoru, Cleo Climescu, Elena Gavrilescu, Maria
Tufescu, Zamfira Dimitrescu. În această perioadă, funcţia de director a fost deţinută
de: Ana Dobrea (1859-1863), Elena Constandache (1864-1866), Maria Morţun
(1866-1891), Otilia Tăbuş (1891-1899), Felicia Radu (1899-1911), Cleo Climescu
(1911-1912), Olimpia Grigoriu (1912-1915).
Şcoala de Fete Nr. 2, de la 1870 la Primul Război Mondial
La 1 septembrie 1870 şi-a deschis porţile Şcoala de Fete Nr. 2, „în casele d-lui
Iorgu Meleca pe din dosul Bisericii Catolice” (astăzi Şcoala „Constantin Platon”).
31
Ibidem, dosar 1/1894-1901, f. 5.
32
Ibidem, f. 6.
33
Ibidem, dosar 2/1902, f. 3.
34
Ibidem, f. 22.
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
320 Cornelia Cucu
35
Idem, fond Primăria Bacău, dosar 105/1870, f. 6.
36
Eleonora Suciu, Şcoala generală nr. 2 Bacău. Schiţă monografică, Bacău,1970, p. 4.
37
Ibidem, p. 5.
38
ANBacău, fond Primăria Bacău , dosar 132/1883, p. 111.
39
Idem, fond Şcoala Generală Nr. 2 Bacău, dosar 2/1881-1885, f. 1.
40
Ibidem, dosar 1/1904, f. 13.
41
Ibidem, dosar 2/1881-1885, f. 2, 3, 4.
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
Şcolile primare de fete din Bacău până la primul război mondial 321
Data Eleve
Înscrise Prezente Absente
27 noiembrie 1882 152 100 52
18 februarie 1884 144 101 43
8 iunie 1885 156 105 51
În 1889, începe construirea unui nou local, lângă Biserica „Sf. Nicolae”.
Şcoala a fost ridicată pe terenul donat probabil de biserică, în 1884, după cum
menţionează documentele din arhiva şcolii. Construcţia a fost terminată în acelaşi an,
primar fiind pe atunci Costache Radu42. Este vorba de clădirea unde astăzi de află
„Vivariul”, aparţinând de Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii „Ion Borcea”.
Noua construcţie era din cărămidă şi avea 4 săli de clasă „încălzite iarna cu
sobe de fier”43. În jurul clădirii erau plantaţii întreţinute de Primărie. Curtea, se pare,
că a fost la început mai mică (1025 m²)44, întrucât într-o serie de adrese ale şcolii,
către Primărie, se solicită mărirea acesteia: „având în vedere că această şcoală este
foarte populată şi curtea acestei şcoli fiind foarte mică, după cum aţi constatat şi Dv.
cu ocazia inspecţiei făcute la această şcoală rog, binevoiţi, a dispune să se mărească
curtea acestei şcoli cu 4-5 metri în lăţime despre Biserica Sf. Neculai. Cu aceasta, s-ar
aduce, mult bine din punct de vedere igienic”45. În urma acestor repetate solicitări
şcoala a fost împroprietărită în două rânduri, în 1908 şi în 192146. Alte adrese solicitau
prunduirea curţii: „prin unele locuri curtea acestei şcoli e mai joasă, din care causă se
strânge apa formând bălţi. Spre a se împiedica începutul unei infecţii, vă rog de a
dispune să se trimită câteva care de prund spre a se aşeza prin aceste părţi joase”47,
problemă care nu va fi soluţionată nici până în anul 1909, medicul oraşului constatând
la 15 septembrie „curtea trebuie prunduită în unele locuri prin bălţi”48.
Anual, la sfârşitul cursurilor, direcţiunea şcolii înainta Primăriei necesarul de
reparaţii pentru perioada vacanţei de vară în vederea deschiderii în bune condiţii a
noului an şcolar. Prin adresa nr. 205, din 30 mai 1901, era prezentat necesarul de
reparaţii pentru anul şcolar 1901-1902: „vopsirea pereţilor a 4 sale de clase cari încă
de când s-a făcut această şcoală nu s-au mai vopsit... antreul de intrare în şcoală şi
pereţii coridoarelor; văruitul privăţilor; curăţirea, repararea şi zugrăvirea a 7 sobe de
cărămidă şi a 5 sobe de fier; repararea şi curăţirea fântânei care-i pe cale de a se ruina;
repararea zaplazului împrejmuitor şi a porţilor; o sobă de fier în odaia servitorului
pentru iarnă; facerea unei şuri de ţinut lemnele lungă, lată; punerea a 6 geamuri mari
şi a 5 mici; boitul şi liniatul a 4 table precum şi boitul a 4 catedre de clas; repararea
42
Ibidem, dosar 1/1900-1901, f. 62-67.
43
Ibidem.
44
Ibidem.
45
Ibidem, f. 11.
46
Eleonora Suciu, op.cit., p. 8.
47
ANBacău, fond Şcoala Generală Nr. 2 Bacău,dosar 1/1900-1901, f. 203.
48
Ibidem, dosar 8/1901-1932, f. 13.
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
322 Cornelia Cucu
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
Şcolile primare de fete din Bacău până la primul război mondial 323
cărţi şi rechizite şcolare pe clase, care, era afişată apoi în cancelarie şi în vestibulul
şcolii. Procesul verbal din 10 septembrie 1899 este edificator în acest sens: „Noi,
institutoarele acestei şcoli, întrunindu-ne astăzi în conferinţă (10 septembrie 1899),
am stabilit alăturata listă de cărţi şi rechizite şcolare pe clase. Clasa I-a: Abecedarul
partea I şi II de Meisner; O tabliţă cu plumb şi burete. Clasa a II-a: Cartea de Citire de
V. Haram; Aritmetica de D. Broşteanu; Gramatica de I. Manoliu; Geografia de
Ortensia Buzoianu; Desemn Geografic de Buzoianu; Un caet special de Kirvasuţă şi
Ariton; Două caete de clasă; Două texte cartonate; Caet de caligrafie de Ciocan Nr. 1,
2, 3; Un caet de desemn, linie, creion, equer, condei etc. Clasa III-a: Cartea de Citire
de Munteanu; Aritmetica de D. Broşteanu; Gramatica şi compuneri de Borgovanu şi
Odobescu; Geografia de C. Tincu; Caet de hărţi-România – de C. Tincu; Caet de
Caligrafie Nr. 1, 2, 3 şi 4 de Ciocan; Un caet special; Două texte cartonate; Două
caete de clasă; Un bloc mic, un raportor, un equer, creion, călimară, condei etc. Clasa
IV-a: Carte de Citire de Vârtolaş; Gramatica de Manoliu; Geografia-Globul – de
Buzoianu; Aritmetica de Praja; Caet de caligrafie Nr. 1, 2 şi 3 de Ciocan; Patru texte
cartonate, condei, equer, călimară, creion şi linie”56. Pentru a se asigura o mai bună
colaborare cu familia, începând cu anul şcolar 1903-1904, se introduce şi carnetul de
şcolar57.
De remarcat că, în aceste liste găsim manuale şi caiete tip ale unor institutori
băcăuani precum D. Broşteanu, Gh. Chirvăsuţă, C.V. Ficşinescu sau Sava Ariton,
ceea ce demonstrează preocuparea cadrelor didactice din Bacău pentru perfecţionarea
procesului de învăţământ, pentru a-l face cât mai accesibil elevilor atât din punct de
vedere al conţinutului, cât şi al procurării materialelor necesare pentru şcoală.
Asigurarea materialului didactic, necesar pentru desfăşurarea unor lecţii
eficiente, a reprezentat o preocupare permanentă a conducerii şi institutoarelor acestei
şcoli. Adresa nr. 161 către Revizoratul Şcolar atesată starea materialului didactic
existent în şcoală la 24 ianuarie 1901: „a) Bune: harta României; harta Europei; harta
Americii de Sud; harta Africii; glob terestru nr. 360; colecţie corpuri geometrice;
colecţie 12 tablouri ştiinţe naturale; colecţie 36 bucăţi tabele intuitive de Borgovan;
America de Nord; maşina de citit; sfera. b) Rele: 18 tablouri intuitive cl. I; 14 tablouri
zoologie; tablouri de religie; 10 hărţi vechi; 8 tablouri anatomice; 2 globuri”58.
Cu sprijinul Ministerului Cultelor şi Instrucţiunii Publice (prin Casa Şcoalelor),
revizoratului, primăriei dar şi datorită stăruinţelor conducerii şcolii, baza materială s-a
îmbogăţit permanent, aşa cum rezultă din inventarul şcolii realizat pe 13 martie
190159, dar şi din procesul-verbal de inspecţie, încheiat pe 3 octombrie 1894, de
revizorul şcolar D. Scurei: „Această şcoală în exceptare de celelalte are oarecare
zestre didactică care este păstrată în bună ordine. Doamna Directoare este la înalţimea
56
Ibidem, dosar 2/ 1899-1900, f. 45, 46.
57
Ibidem, dosar 1/1903-1904, f. 5, 7.
58
Ibidem, dosar 2/1899-1900, f. 235.
59
Ibidem, dosar 1/1900-1901, f. 147, 148.
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
324 Cornelia Cucu
datoriei şi împreună cu colegele D-sale îşi dă multă osteneală pentru a avea o şcoală
de model”60.
Asigurarea obligativităţii învăţământului primar a constituit o preocupare
permanentă a institutoarelor de la această unitate de învăţământ atât prin acţiuni de
sprijinire a elevelor sărace cât şi prin aplicarea sistemului de amendare pentru absenţe
nemotivate. La 16 septembrie 1899, direcţiunea şcolii înainta primarului următoarea
adresă: „anexat aci, am onoarea a va înainta patru avize de amendare pe viitor pentru
elevile ce lipsescu de la şcoală, rugându-vă să binevoiţi a da ordin să se înainteze celor
în drept”61. Multe eleve lipseau de la şcoală, angajându-se în fabricile care începeau
să apară în Bacău. Şcoala, prin intermediul autorităţilor locale, va interveni pe lângă
conducerea acestor întreprinderi spre a nu mai primi eleve, lăsându-le astfel să-şi
termine cele 4 clase obligatorii. Semnificativ este următorul document care confirmă
această situaţie, document prin care Revizoratul Şcolar anunţa conducerea Şcolii de
Fete Nr. 2 „că s-a pus în vedere d-lui Hovsapian, directorul fabricii de casinci, să lase
libere pe fete, obligându-se chiar a nu le mai primi la lucru, D-sa neştiind că sunt
eleve”62.
Elevele lipsite de posibilităţi materiale erau ajutate de Primărie cu manuale,
îmbrăcaminte şi încălţăminte, masă la ospătăria comunală. Pe 5 septembrie 1899,
direcţiunea şcolii primea bonuri ce urmau a fi distribuite „elevelor ce merită a lua
hrana la ospătăria comunală”63, pe 13 septembrie 1899 se solicita şcolii „ca până în
două zile să binevoiţi a ne trimite o listă de elevele din acea şcoală care sunt lipsite de
mijloace spre a li se putea procura cărţile necesare pentru studiu”64, iar pe 5 octombrie
1899 situaţia „elevele din acea şcoală, orfane şi absolut lipsite de mijloace, care ar
necesita să fie ajutate cu îmbrăcăminte, indicându-ne în dreptul fiecăreia anume
obiectele de îmbrăcăminte, de care are absolută nevoie”65.
În perioada 1870-1918 au fost înscrise la Şcoala de Fete Nr. 2 un număr de
7945 eleve şi au absolvit doar 1103, adică în jur de 13% din totalul elevelor înscrise.
Numărul mic al elevelor care promovau şi absolveau cursurile acestei şcoli
demonstrează, în primul rând, exigenţa cu care erau apreciate elevele, recurgându-se
adesea la unele pedepse precum: oprirea elevelor la şcoală după orele de curs,
admonestarea în faţa clasei, copierea unor lecţii şi reguli, transferarea la altă şcoală
sau chiar eliminarea, pentru abateri foarte grave, cum ar fi furtul66. În al doilea rând,
datorită condiţiilor grele în care trăiau, multe eleve erau nevoite să abandoneze şcoala
înainte de absolvire, realitate confirmată de numărul mare de amenzi anulate de
60
Ibidem, dosar 2/1894-1938, f. 5.
61
Ibidem, dosar 1/1899-1900, f. 1.
62
Ibidem, dosar 2/1913-1914, f. 41.
63
Ibidem, dosar 2/ 1899-1900, f. 15.
64
Ibidem, f. 49.
65
Ibidem, f. 98.
66
Ibidem, dosar 4/1902 , f. 1-14.
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
Şcolile primare de fete din Bacău până la primul război mondial 325
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
326 Cornelia Cucu
Şcolii de Băieţi Nr. 3 (astăzi Şcoala „Spiru Haret”), cuprinzând un număr mare de
străzi, începând de la gară şi până pe str. Fabricilor (astăzi strada Milcov).
Documentele insuficiente nu ne permit să cunoaştem cu certitudine localul în care a
funcţionat această şcoală în momentul înfiinţării ei, dar s-ar părea că în localul Şcolii
de Băieţi Nr. 3 (strada Justiţiei, astăzi V. Alecsandri), în orele de după amiază sau
poate în localuri cedate anual. Pe drept cuvânt, directoarea acestei şcoli afirma că
„singura şcoală primară din Bacău, rămasă fără locaş propriu, e Şcoala nr. 3 de
Fete”70.
Se pare că din lipsă de spaţiu, la început şcoala a funcţionat numai cu clasa I,
după cum rezultă din adresa trimisă Şcolii de Fete Nr. 2 de către revizorul şcolar I.
Broşteanu: „În vederea ordinului telegrafic Nr. 71933 primit de la Domnul Ministru al
Cultelor şi Instrucţiunii Publice, am onoare a vă trimete, aci anexat, lista elevelor
promovate în clasa a II-a de la Şcoala Nr. 3 din localitate, la finele anului şcolar
1899-1900, rugându-vă de a le înscrie în clasa a II-a la acea şcoală şi de a le executa
să urmeze în mod regulat conform legei şi regulamentului. În repartizarea elevelor s-a
avut în vedere circumscripţiile şcolare şi cererile părinţilor”, urmând o listă cu 25 de
eleve însoţită şi de certificatele de clasă71. Acelaşi lucru este confirmat şi de Costache
Radu, care menţiona că „...la 1899 s-a înfiinţat a treia şcoală de fete, însă numai cu o
singură clasă, pusă sub direcţiunea doamnei Eugenia Dimitriu”72. De altfel, lipsa de
spaţiu face ca, în 1907, Şcoala de Fete Nr. 3 să-şi înceteze activitatea73.
Aglomerarea Şcolii de Fete Nr. 2 determină reînfiinţarea Şcolii de Fete Nr. 3
începând cu anul şcolar 1911-1912. Pe data de 21 septembrie 1911, directoarea Şcolii
de Fete Nr. 2 informa Revizoratul Şcolar că „aglomeraţia din clasa I a acestei şcoli
fiind prea mare, având înscrise şi urmează în prezent 90 de eleve şi neavând locuri
decât pentru 70 eleve îmi este cu neputinţă a mai primi alte eleve”74, primind
următorul răspuns: „...sunteţi invitată a înscrie în clasele I şi a II-a un număr cât mai
mare de eleve, mai multe decât locuri ar fi, şi de orice naţionalitate; aceasta în vederea
înfiinţării pe ziua de 1 octombrie a.c. a Şcolii nr. 3 de Fete, în acest oraş, conform
ordinului Ministerului. Această şcoala va funcţiona cu clasele I-a şi a II-a unite”75. Pe
data de 30 septembrie 1911, Revizoratul Şcolar convoca directoarea Şcolii de Fete
Nr. 2 „în cancelaria acestui revizorat, în vederea stabilirii numărului elevelor ce vor
forma contingentul noii Şcoli de Fete nr. 3 din acest oraş”76. Listele cu elevele pentru
noua şcoala cuprindeau în jur de 35-40 de eleve în clasa I (având în vedere că Şcolii
de Fete Nr. 2 i-au rămas înscrise 43 de eleve din cele 90 înregistrate la începutul
70
Idem, fond Şcoala Elementara de Fete Nr. 3 Bacău, f. 15.
71
Idem, fond Şcoala Generală Nr. 2 Bacău, dosar 1/1900-1901, f. 82, 83.
72
Costache Radu, op.cit., p. 35.
73
ANBacău, fond Şcoala Generală Nr. 2 Bacău , dosar 1/1907-1908, f. 1-2.
74
Ibidem, dosar 2/1911-1912, f. 13.
75
Ibidem, f. 14.
76
Ibidem, f. 17.
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
Şcolile primare de fete din Bacău până la primul război mondial 327
anului) şi 16 eleve la clasa a II-a, cu specificarea pentru Şcoala de Fete Nr. 2 că „toate
elevele trecute la Şcoala Primară nr. 3 Fete, vor fi trimise acestei şcoli în rând şi
supravegheate”77. Directoarea Şcolii de Fete Nr. 3, reînfiinţată în anul şcolar
1911-1912, era Elena Teodoru. Se pare că în această perioadă şcoala a funcţionat pe
str. Precista (astăzi strada 9 Mai), iar mai apoi pe strada Justiţiei la nr. 17, în
vecinătatea Şcolii de Băieţi Nr. 3, local pentru care „s-a intervenit în dese rânduri pe
lângă primărie ca să facă reparaţiile trebuincioase pentru a se putea amenaja cel puţin
două săli de clasă”78, toate intervenţiile făcute fiind zadarnice.
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
328 Cornelia Cucu
casa de economii de pe lângă această şcoală, după registrul pe care l-am semnat şi în
care am găsit depuneri pe anul şcolar 1899-1900, lei 37, fiind începute depunerile din
luna ianuarie 1900. Asemenea, pe anul şcolar 1901-1902 cu depuneri foarte puţine. În
anul curent 1902-1903 deja se vede un început de activare a depunerilor, aşa că din
123 eleve prezente găsesc depunând 43, mai mult sau mai puţin regulat. Sumele
adunate pe lunile septembrie, octombrie şi noiembrie a.c. au fost depuse la timp”81.
Situaţia pare să se îmbunătăţească în anii următori, revizorul şcolar P. Eugen Stoica
consemnând în 1903 şi 1905 că la această şcoală „casa de economie funcţionează în
mod regulat făcându-se operaţiunile la timp”82.
Şcolile au început să-şi facă câte o mică bibliotecă la puţin timp după
înfiinţarea lor. Dar, ca instituţii, n-au fost generalizate şi n-au beneficiat de o
organizare proprie până la Spiru Haret, care, întrevăzând în bibliotecă un mijloc
eficient de propăşire culturală a românilor prin mijlocirea şcolii, a hotărât înfiinţarea
lor prin lege.
Un rol important în constituirea şi îmbogăţirea fondului de carte al bibliotecilor
şcolare l-a avut „Casa Şcoalelor”, înfiinţată în 1896. Din adresa nr. 557, din 16
noiembrie 1899, cunoaştem cărţile trimise de aceasta şi repartizate de revizorat Şcolii
de Fete Nr. 2: „1) Cronica Românilor şi a mai multor neamuri, de Gheorghe
Şincai din Şinca (trei volume); 2) Memoriu asupra internatelor statului, de Dr. C.
Istrate; 3) 25 cânturi destinate uzului şcoalelor, de Gavriil Musicescu; 4) La
Roumanie et les Roumains, par Le Comte Angelo de Gubernatis; 5) Vieaţa şi
activitatea Mitropolitului Veniamin Costache; 6) Istoria sub Mihaiu Vodă
Viteazul de Nicolae Bălcescu; 7) Cartea de Aritmetică pentru clasa III-a primară
de I.V. Praja”83. În anul 1904, directoarea Olimpia Grigoriu menţiona că în biblioteca
Şcolii de Fete Nr. 2 sunt 17 volume ştiinţifice, 23 literare, 55 didactice, 19 volume
care nu pot fi clasate84.
Deşi puţine, documentele din arhivele şcolilor de fete din Bacău confirmă
preocuparea revizoratului, a direcţiunilor de şcoli şi a institutoarelor de a transforma
activităţile educative extraşcolare (excursia, vizita, concursul, serbarea, expoziţia) într-
un mijloc eficient de educaţie civică. Astfel, o adresă din anul 1912 trimisă de
Revizoratul Şcolar către şcolile oraşului Bacău menţiona: „vă rog a avea în vedere ca
excursiunile ce urmează a se face sâmbăta după amiază, dacă vor fi făcute în raionul
oraşului pe la fabrici, muzee, monumente istorice etc. se va urma conform programei.
Dacă însă aceste excursiuni vor fi făcute în afară de oraş necesitând timp mai
îndelungat, atunci ele vor fi făcute dimineaţa, cursurile în acea zi fiind cu desăvârşire
suspendate”85.
81
Idem, fond Şcoala Generală Nr. 5 Bacău, dosar 2/1902, f. 2.
82
Ibidem, f. 4, f. 9.
83
Idem, fond Şcoala Generală Nr. 2 Bacău, dosar 2/1899-1900, f. 131,150.
84
Ibidem, dosar 1/1904-1905, f. 164.
85
Ibidem, dosar 2/1912-1913, f. 76.
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
Şcolile primare de fete din Bacău până la primul război mondial 329
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
330 Cornelia Cucu
Nr. 129, din 16 Decembrie a.c., am onoare a vă face cunoscut, că aprob cu mulţumire
lăudabila inititaţiva ce aţi luat în unire cu colegele Dv. de la şcoala ce dirigeţi – de a da
o serbare şcolară în folosul elevelor sărace”91.
O preocupare a Revizoratului Şcolar şi a conducerii unităţilor de învăţământ
băcăuane a constituit-o organizarea şi coordonarea activităţii şcolilor de adulţi ca o
condiţie pentru înlăturarea analfabetismului. Din necesitatea obiectivă de a răspândi
ştiinţa de carte în rândul populaţiei de sex feminin, care înregistra un procent mai
ridicat de neştiutori de carte, comparativ cu numărul bărbaţilor analfabeţi, au apărut
„şcolile de adulte” care au funcţionat pe lângă Şcoala de Fete Nr. 1 şi Şcoala de Fete
Nr. 2 din Bacău. Revizorul şcolar P. Eugen Stoica, cu ocazia inspecţiei din 18
noiembrie 1902, efectuată la Şcoala de Fete Nr. 1 menţiona că „doamnele institutoare
de la această şcoală, iau o parte însemnată în predarea cursurilor la şcoala de adulte,
secţia complementară, pentru care le aduc mulţumiri şi laudă”92. La Şcoala de Fete
Nr. 2, „şcoala de adulte” a funcţionat în anul şcolar 1902-1903 cu „secţia
analfabetelor cărora li s-au predat cunoştinţe elementare de scris-citit, aritmetică,
religie şi lucru de mână” 93.
Pentru perfecţionarea personalului didactic se organizau conferinţe şcolare
unde urmau a fi dezbătute, sub forma unor schimburi de experienţă, probleme legate
de buna desfăşurare a procesului instructiv-educativ cum ar fi: cele mai eficiente
metode de învăţământ, asigurarea manualelor şcolare şi a materialului didactic,
legătura şcolii cu familia. Aceste conferinţe erau de două feluri: generale (se
desfăşurau înaintea începerii anului şcolar şi primăvara) şi parţiale (se ţineau
săptămânal, pe secţiuni de cel mult 16 institutori). Prezenţa la aceste conferinţe era
obligatorie, iar absenţele puteau fi motivate doar cu aprobarea ministerului şi numai
cu acte doveditoare. Buna desfăşurare a conferinţelor săptămânale constituia o
preocupare permanentă a conducerii şi a tuturor cadrelor didactice din şcoala care
găzduia asemenea activitate, adresa trimisă Primăriei Bacău de către directoarea
Şcolii de Fete Nr. 2, la 17 septembrie 1899, confirmând acest lucru: „Membrii
corpului didactic primar din acest oraş, în întrunirea de la 15 a.c. a hotărât ca,
conferinţele săptămânale să se ţină pentru acest an, în localul acestei şcoli, în fiecare
miercuri de la ora 8 p.m. înainte. Pentru aceasta, vă rog să binevoiţi a disposa, să se
dea gazul trebuitor – ca şi în anii trecuţi”94. Desfăşurarea acestor conferinţe era
monitorizată permanent de Revizoratul Şcolar Bacău, aşa cum rezultă din adresa
trimisă de revizorul şcolar D.N. Broşteanu directoarei Şcolii de Fete nr. 2, la 17
noiembrie 1899: „Vă rog să binevoiţi a-mi comunica dacă procesele-verbale ale
conferinţelor didactice săptămânale din anul şcolar 1898-1899, se află în arhiva şcolii
ce Domnia-voastra dirigeţi şi dacă aceste procese-verbale precum şi condica de
91
Idem, fond Şcoala Generală Nr. 2 Bacău, dosar 2/1899-1900, f. 211.
92
Idem, fond Şcoala Generală Nr. 5 Bacău, dosar 2-1902, f. 1.
93
Idem, fond Şcoala Generală Nr. 2, dosar 1/1902-1903, f. 202.
94
Ibidem, dosar 2/1899-1900, f. 63.
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
Şcolile primare de fete din Bacău până la primul război mondial 331
prezenţă la conferinţe v-au fost cerute formal, până în prezent, de D-na Directoare a
Şcoalei Nr. 1 de Fete din localitate, care a prezidat acele conferinţe”95. Conferinţele
generale din aprilie 1904 s-au desfăşurat la Şcoala de Fete Nr. 2, dezbătând
următoarele probleme: „metoda de predare a limbii române; rezultatele dobândite cu
noua programă, dificultăţile întâmpinate şi mijloacele cele mai potrivite pentru
învingerea lor; predarea geografiei”96.
În concluzie, putem spune că, pe fondul legislaţiei şcolare din a doua jumătate
a secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea, înfruntând dificultăţile
inerente începutului, şcolile primare de fete din Bacău au răspuns imperativelor
momentului: cuprinderea, fără discriminare, a tuturor copiilor în învăţământul primar,
lichidarea, cât mai grabnică, a analfabetismului în rândul populaţiei active, pentru
emanciparea civică şi profesională a acesteia, în condiţiile în care neştiinţa de carte
reprezenta, alături de sărăcie şi igiena precară, un factor ce inhiba progresului general
al societăţii româneşti.
95
Ibidem, dosar 2/1899-1900, f. 123.
96
Ibidem, dosar 2/1903-1904, f. 120.
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
CURTEA BOIEREASCĂ A FAMILIEI FRANC – O FORTIFICAŢIE
A SFÂRŞITULUI DE SECOL XIX
In the Moldavian Highland, one of the families that have dominated the political,
economic and cultural life, was the family of the Hudici boyar, followed by the Boldur and
Costach(i)e (Kostaki) families, „the high politics” being, along the centuries, the appanage of a
close group of large boyar families. Starting with year 1897, the members of the Franc families,
another boyar well known in the area, have built a boyar court in the current village of Hudeşti,
Botoşani county.
The architectural complex is located in the vicinity of historical monuments such as the
manor of the Boldur-Lăţescu (1757) family and a short distance from two religious edifices,
registered in the national patrimony – the orthodox churches „Sfinţii Voievozi” Hudeşti (1759)
and „Sfântul Gheorghe” Mlenăuţi (1803).
The historic, economic and cultural evolution of the pre and post war period has been
followed by the centralization and industrialization of the communist period, the manor of the
Franc family being turned into the headquarters of the rangers company in the area, or the
headquarters of the forest division, and then it became a sanitary unit. Gradually, the entire
fortification raised at the end of the 19th century has fallen into oblivion.
Key words: Hudici, boyar families, Boldur, Costachi(e), Hudeşti, boyar court, Franc,
fortification
Cuvinte-cheie: Hudici, familie boierească, Boldur, Costachi(e), Hudeşti, curte
boierească, Franc, fortificaţie
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
Curtea boierească a familiei Franc 333
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
334 Ştefania-Otilia Chiţac, Dumitru Harabulă, Dimitrie-Ovidiu Boldur
României7, deoarece, prin eforturile sale financiare, s-a ridicat şi biserica din lemn din
satul Başeu, comuna Hudeşti (1902)8. Imaginea familiei Franc a fost reprodusă recent
într-o pictură murală bisericească, dedicată acestor ctitori ai aşezământului religios
menţionat9 (IMG. 4).
Curtea boierească este situată în apropierea unor monumente istorice precum
conacul familiei Boldur-Lăţescu (atestat încă din 1757)10 şi la mică distanţă de două
edificii religioase, intrate în patrimoniul naţional – bisericile ortodoxe „Sfinţii
Voievozi” Hudeşti (1759) (IMG. 5) şi „Sfântul Gheorghe” Mlenăuţi (1803)11 (IMG.
6). Ea reprezintă un adevărat complex arhitectural, cultural, economic şi natural, fiind
ridicată la întretăierea cumpenei apelor pârâului Başeu şi a unui afluent al acestuia.
Platoul dreptunghiular (cu dimensiunile de 310 x 120 m), pe care se află
edificiile componente, a fost supraînălţat, având o diferenţă de nivel de
aproximativ 8-10 m, faţă de suprafeţele de teren alăturate. El coboară, în părţile de
sud şi vest, sub forma unor coline, spre albia pârâului Başeu.
Mai mult, structura componentelor curţii boiereşti a constituit o adevărată
fortificaţie a sfârşitului de secol XIX şi a primei jumătăţi a secolului al XX-lea.
Timpul şi-a aşternut umbrele atât pe faţada de est (IMG. 7) cât şi pe faţada de vest
(IMG. 8) ale conacului. Edificiul are dimensiunile de 37x18 m şi 15 camere în
componenţă12 (IMG. 9); temelia este din piatră (IMG. 10), zidul din cărămidă, iar,
uşile (IMG. 11) şi ferestrele masive (IMG. 12) sunt realizate din lemn de brad, prin
măiestria unor artişti francezi.
Anexele destinate creşterii cailor de rasă (din care s-a păstrat doar una, cu
dimensiunea de 40x10 m – IMG. 13)13, fabrica de spirt de pe malul pârâului Başeu14
– utilizată pentru producerea alcoolului, precum şi parcul dendrologic (cu cele trei alei
pietruite, încadrate cu tei, pentru manejul cailor de rasă – IMG. 14) – au constituit un
ansamblu de o rară frumuseţe.
7
Gh. Apătăchioaie, op.cit., p. 200 şi 259. Informaţii, în acest sens, şi de la Agoroae D. Thoader, sat
Hudeşti, comuna Hudeşti, judeţul Botoşani, 90 de ani, 8 clase, pensionar, fost administrator fermă piscicolă
– înregistrare audio-video realizată la 12 august 2011.
8
Gh. Apătăchioaie, op.cit., p. 259.
9
Mulţumim preotului iconom Andrei Iulian din Parohia ortodoxă „Sfântul Mucenic Pantelimon” Başeu-
Hudeşti, judeţul Botoşani – pentru informaţiile şi imaginile pe care ni le-a pus la dispoziţie.
10
Anexa la Ordinul ministrului culturii şi patrimoniului naţional nr. 2361/2010 pentru modificarea
anexei nr. 1 la Ordinul ministrului culturii şi cultelor nr. 2314/2004, privind aprobarea Listei
monumentelor istorice, actualizată, şi a Listei monumentelor istorice dispărute, vol. II, în Monitorul
Oficial al României, Partea I, Anul 178 (XXII), Nr. 670 bis/1.X.2010, poz. 433, p. 569.
11
Ibidem, poz. 434 şi 441.
12
Pentru permisiunea de documentare la faţa locului, prin surprinderea de imagini interioare şi exterioare –
aducem mulţumirile noastre domnului Stelian Puşcaşu, consilier local şi angajat al Primăriei din localitatea
Hudeşti, judeţul Botoşani.
13
Agoroae D. Thoader, cf. supra, nota 7.
14
Ibidem.
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
Curtea boierească a familiei Franc 335
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
336 Ştefania-Otilia Chiţac, Dumitru Harabulă, Dimitrie-Ovidiu Boldur
IMG. 3. Platoul din care face parte şi „lotul 4” al moşiei Hudeşti, 2011.
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
Curtea boierească a familiei Franc 337
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
338 Ştefania-Otilia Chiţac, Dumitru Harabulă, Dimitrie-Ovidiu Boldur
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
Curtea boierească a familiei Franc 339
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
ÎNFIINŢAREA PRIMELOR GRĂDINIŢE DE COPII ÎN MEDIUL RURAL,
ÎN JUDEŢUL BACĂU
Elena Ungureanu
The first nursery schools founded in the countryside in the county of Bacău
Abstract
The document presents the concern of the local authorities, at the beginning of the 20th
century, for the activity of these institutions according to the legislation of that age.
It outlines the activity of the leaders in the first seven nursery schools founded in the
school year 1904-1905 in the localities with heteroglot population.
Key words: The school year 1904-1905, the first nursery schools in the heteroglot
villages: Cleja, Faraoani, Gioseni, Grozeşti, Luiza-Călugăra, Valea Mare, Valea Seacă.
Cuvinte cheie: Anul şcolar 1904-1905, primele grădiniţe de copii în sate eteroglote:
Cleja, Faraoani, Gioseni, Grozeşti, Luizi-Călugăra, Valea Mare, Valea Seacă.
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
Înfiinţarea primelor grădiniţe de copii în mediul rural, în judeţul Bacău 341
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
342 Elena Ungureanu
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
Înfiinţarea primelor grădiniţe de copii în mediul rural, în judeţul Bacău 343
statul pesonal 1F, Ortansa Vasiliu (fostă Savella) nr. 3F, iar Vasilina Stravolca, cea
care funcţiona la Gioseni, avea nr. 6F. În anul 1909, aceasta din urmă a fost aleasă
membră în Consiliul general al Instrucţiunii Publice în Secţiunea învăţământului
primar ca unică reprezentantă din partea grădinilor de copii din ţară, realeasă şi în anul
191216.
Astfel, în judeţul Bacău, numărul acestora a crescut de la 14 grădini de copii
existente în 1908 la 20 în anul 1910, toate posturile fiind ocupate acum cu persoane
care aveau titlu de încadrare provizoriu, iar după un stagiu de 3 ani şi în urma
promovării unui examen de specialitate, acestea au devenit titulare.
Dintre conducătoarele de grădini de copii, numite acum de Spiru Haret
„maestre de şcoli de copii mici”, unele erau absolvente ale unor externate secundare
din Iaşi (Lucreţia Baidac, promoţia 1898), din Bârlad (Ortansa Vasiliu) şi din Focşani
(Maria St. Nicolau); altele erau absolvente ale Azilului „Elena Doamna” din
Bucureşti, secţia normală (Maria Marian, Maria Eustaţiu, Vasilina Stravolca şi Aglaia
Patrichi, fostă Şendrea); Iulia C. Gheorghiu era absolventă a Şcolii Superioare
Pedagogice Fröbeliene din Braşov; despre Letiţia Davidescu, absolventă a Şcolii
Normale din Iaşi, promoţia 1905, aflăm că a fost numită ca suplinitoare la Luizi-
Călugăra, în locul conducătoarei Elize Ivanovici, bolnavă17.
Analizând datele din Anuarul Oficial al ministerului din oct. 1910, constatăm
faptul că în ţară funcţionau 166 grădini de copii cu 170 posturi, din care majoritatea în
judeţele Tulcea (52 posturi) şi Constanţa (49 posturi), urmate de judeţul Bacău (cu 20
de grădini şi tot atâtea posturi) şi judeţul Roman (12 posturi).
Faţă de alte judeţe ale Moldovei, ca Botoşani, Iaşi, Neamţ şi Suceava, unde
exista doar câte o grădină de copii întreţinută de stat18, Bacăul avea o situaţie
privilegiată. Aceste diferenţe se explică prin faptul că, deşi exista cadrul legal, totuşi
suportul financiar şi material din partea statului pentru înfiinţarea grădiniţelor de copii
era mult prea mic.
Cu toate acestea, dorinţa părinţilor de a-şi educa mai bine copilaşii şi de a-i
pregăti mai cu folos pentru şcoala primară se menţine în continuare şi în judeţul
nostru, aşa încât, în baza raportului înaintat de revizorul şcolar Ioan Alex. Lambrior,
Ministerul Instrucţiunii cu Ordinul nr. 16.751/30 apr. 1914 aproba înfiinţarea unor
grădini de copii în localităţile Satul Nou (com. Slănic), Valea Mare (Faraoani) –
reînfiinţată, Dofteana, Comăneşti, Domniţa Maria (comuna Letea Nouă; azi, cartierul
Letea din Bacău), Bahna (Bogdăneşti) şi prima grădină de copii în oraşul Bacău19.
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
344 Elena Ungureanu
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
Înfiinţarea primelor grădiniţe de copii în mediul rural, în judeţul Bacău 345
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
346 Elena Ungureanu
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
Înfiinţarea primelor grădiniţe de copii în mediul rural, în judeţul Bacău 347
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
348 Elena Ungureanu
comunale, căreia, conform art. 8 din Legea învăţământului din 1896, îi revenea şi
această atribuţie.
De cele mai multe ori însă conducătoarele se confruntau şi cu indiferenţa
autorităţilor locale, situaţie constatată şi de revizorul şcolar în comunele Prăjeşti,
Cleja şi Faraoani, consemnând în procesele-verbale că „autoritatea comunală să dea
mai mult concurs pentru îndrumarea părinţilor [ca] să-şi trimită copiii la şcoală”38.
O situaţie aparte s-a înregistrat la Cleja, unde autoritatea comunală a dovedit
nu numai indiferenţă, ci şi ostilitate faţă de înfiinţarea grădinii de copii, sub
conducerea Mariei St. Nicolau. Deşi trebuia deschisă pe data de 1 oct. 1905, totuşi
aceasta nu funcţiona nici după două luni de zile „din cauză că autoritatea comunală se
opunea categoric la plata oricărei sume pentru chiria localului”. Consiliul comunal, în
şedinţa din 29 nov. 1905, a respins pentru a treia oară propunerea de a se ridica suma
ce era repartizată pentru închirierea unui local pentru grădina de copii39.
Cu toată intervenţia directorului şcolii primare din sat, învăţătorul Dimitrie
Mihăilescu, care a venit în ajutorul conducătoarei Maria St. Nicolau susţinând
necesitatea înfiinţării grădinii de copii în acea localitate ca un sprijin real pentru a-i
învăţa pe copii să vorbească limba română, totuşi situaţia devenise tensionată. La
instigarea lui David Minuţ, primarul comunei şi dascăl catolic, după slujba de la
biserică, „peste 100 de locuitori, cu ajutorul de primar în frunte, au venit în ograda şi
în grădina şcolii, manifestând violent şi ameninţându-l pe director. În raportul înaintat
de acesta Revizoratului Şcolar Bacău cu privire la acest incident, el a precizat că
aceste manifestări n-ar avea loc „dacă autoritatea comunală, care e datoare a da tot
concursul pentru aducerea la îndeplinire a măsurilor luate de Înaltul Guvern, n-ar
lucra tocmai contra acestor măsuri”40.
Atât MIP, cât şi Revizoratul Şcolar Bacău, luând cunoştinţă de această
întâmplare, au intervenit la Prefectura Bacău care a luat imediat măsurile potrivite
pentru a intra în normalitate şi activitatea din grădina de copii, aceasta începând să
funcţioneze din data de 9 ian. 1906, când s-a înregistrat şi prezenţa copiilor la cursuri.
Acest eveniment este consemnat de către revizorul şcolar care, venind în control în
aceeaşi lună, s-a declarat „foarte satisfăcut de progresele realizate sub toate
raporturile” şi a afirmat că „actualii conducători ai acestor şcoli (învăţătorul
Dimitrie Mihăilescu şi conducătoarea Maria Sterian Nicolau) sunt la înălţimea
misiunii de apostoli ai neamului”41.
Tot indiferenţă au manifestat şi organele administrative ale comunei Gioseni,
faţă de solicitarea conducătoarei Vasilina Stravolca de a-i găsi un local
corespunzător pentru grădina de copii, precum şi „o locuinţă suficientă” pentru ea „cu
38
. ANBucureşti, fond MIPC, dosar 4/1906, f. 38, 154, 155.
39
. Ibidem, dosar 297/1905, f. 111.
40
. Ibidem, f. 112.
41
. Ibidem, dosar 4/1906, f. 40.
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
Înfiinţarea primelor grădiniţe de copii în mediul rural, în judeţul Bacău 349
o familie aşa de grea”42. Având doi copii înscrişi la şcoala secundară pe care i-a retras
din cauză că nu avea posibilitate să mai plătească încă o gazdă în oraş pentru aceştia,
ea a solicitat ajutor şi revizoratului şcolar pentru un post în Bacău sau prin apropiere
unde ar putea fi transferată. Răspunsul fiind negativ, distinsa conducătoare Vasilina
Stravolca, cu aprobarea ministerului, în anul şcolar 1909-1910 a plecat din judeţul
nostru în judeţul Ilfov, la Brăneşti, în apropiere de Bucureşti, locul naşterii sale.
Şi alte conducătoare din judeţ, aspirând la condiţii mai bune de viaţă şi de
activitate, lipsite de sprijinul necesar din partea comunei în care funcţionau, au
solicitat detaşare sau transfer mai aproape de locurile natale, unele obţinând astfel de
aprobări, chiar începând cu anul 1910. Dintre acestea amintim pe Valeria Boeriu de
la Prăjeşti care s-a transferat în judeţul Prahova, aproape de familie, cu părinţi
bătrâni43.
O altă conducătoare care a solicitat transferul a fost Iulia Gheorghiu, născută
în oraşul Piatra Neamţ, absolventă a cursului superior al Institutului Pedagogic
Evanghelic din Braşov, care şi-a perfecţionat metoda de predare în Seminarele
pedagogice din Weimar şi Berlin şi la Şcoala Normală Elena Doamna din
Bucureşti44. Aceasta a fost numită de MIP la Grădina de copii Luizi-Călugăra în anul
şcolar 1909-1910, când a lucrat cu copilaşii albumul Aplicaţiuni fröbeliene cu care
s-a prezentat la examenul de definitivare în învăţământ în anul 1914. A fost clasificată
„întâia, cu media generală 10 şi cu menţiune specială” din partea comisiei de
examinare45, pentru album şi pentru cărţile pedagogice pe care le publicase în
perioada 1910-191446.
În anul şcolar 1910-1911, Iulia Gheorghiu a fost detaşată la Grădina de copii a
Societăţii „Căminul Românesc” din Bucureşti47, apoi, din anul şcolar 1912-1913, la
Grădina de copii a SONFR Bucureşti48, iar din 1915 s-a transferat la Grădina de copii
a SONFR din Ţicău-Sărărie din Iaşi, purtând acum numele, după căsătorie, de
Lascarachi49. În anul 1938 a fost numită inspectoare şcolară pentru grădinile de
copii50.
42
. Ibidem, dosar 483/1909, f. 2, 17.
43
. Ibidem, dosar 560/1911, f. 48.
44
. ANIaşi, fond Inspectoratul Regional Şcolar Iaşi, vol. 1, dosar 5/1920, f. 10-11.
45
. Ibidem.
46
Lucrări publicate: a) Metoda raţională pentru educaţiunea copiilor mici; b) Lecţiuni dezvoltate în
grădina de copii; c) Modelajul în grădina de copii; d) Educaţiunea fizică în grădina de copii; e)
Lecţiuni dezvoltate zilnic în grădina de copii, după programa oficială. Mai târziu, tot ea a tipărit lucrarea
Două metode: Frőbel şi Montessori (Piatra Neamţ, 1919), în care a încercat să pună în evidenţă ceea ce era
mai valoros în activitatea celor doi pedagogi care au pus bazele unei noi metode de învăţământ – metoda
jocului – şi a unei noi instituţii şcolare – grădina de copii (Biblioteca Centrală Pedagogică „I.C. Petrescu”
Bucureşti).
47
. ANBucureşti, Anuarul Oficial al MCIP/1912.
48
. ANBucureşti, fond MCIP dosar 346/1912, f. 29.
49
. ANIaşi, fond Inspectoratul Regional Şcolar Iaşi, vol. 1, dosar 5/1920, f. 10-11.
50
. ANBucureşti, fond MEN, dosar 14/1938, f. 340.
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
350 Elena Ungureanu
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
Înfiinţarea primelor grădiniţe de copii în mediul rural, în judeţul Bacău 351
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
352 Elena Ungureanu
61
. Ibidem, dosar 368/1911, f. 16.
62
. ANBucureşti, fond MCIP, dosar 560/1911, f. 49.
63
. Gh. Pătrar, Publicaţii periodice băcăuane, 1867-1967, Biblioteca Municipiului Bacău, 1968, p. 124.
64
. Revista economică şi culturală, nr. 10, Bacău, 25 dec. 1909, p. 31-33.
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
BACĂUL ÎN FRONTUL LUPTEI
PENTRU DESĂVÂRŞIREA UNITĂŢII NAŢIONALE
Liliana Adochiţei
Bacău dans la lutte pour achever l’unite nationale
Résumé
Bacău a joue un role important la Premiere Guerre Mondiale. Comme tous les roumains,
les habitants de Bacău ont soutenu l’effort de l’armee et des autorites pour mener la guerre.
Malgre sa vie dure, la population a mis a la disposition des soldats sur la front, des vetements et
des aliments, a soigne les orphelins et les veuves. Pour mettre fin aux speculations, les autorites
locales ont pris des mesures concernant les prix fixes pour les produits primordiaux arrivant jusqu
a rationalizer le pain. Pendant la guerre, dix hopitaux ont deroule leur activite dans le department
de Bacău, certains improvises dans des etablissements scolaires.
Une attention particuliere a ete accordee a organiser les cimitieres, car le typhus
exanthematique et la fievre typhoide ravageaient le front et la population civile.
L’entrée de la Roumanie dans la guerre a ajourne dun mois la rentree des classes de
1916-1917. Meme la duree des classes a ete etablie a quarante cinq minutes et on a renonce a
certaines matieres. Sauf l’education des enfants, les enseignants avaient la tache d’inregistrer
les blesses des hopitaux et se preoccuper a prevenir les epidemies.
Les deux fabriques du department de Bacău (Letea et la Fabrique des textiles de
Buhuși) elles aussi, ont apporte leur contribution concernant la guerre. Toutes les deux ont ete
requisitionnees pour larmee. Les reserves de combustible ont ete monitorisees par les autorites
car le department de Bacău avait les seules ressources de petrole, de sel et de charbon de la
Moldavie.
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
354 Liliana Adochiţei
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
Bacăul în frontul luptei pentru desăvârşirea unităţii naţionale 355
Veniamin, către populaţie6. Tot el a cerut băcăuanilor să aibă grijă şi de miliţienii sau
tinerii recruţi care urmează să ajungă pe front. „Ministerul de răsboi cheamă astăzi în
serviciu recruţi şi miliţieni cari trebuiesc îmbrăcaţi, iar răniţii ieşiţi din spitale au
nevoie de diferite efecte. Acum, când frigul se simte, până ce echipamentul comandat
va sosi, ministerul face un călduros apel publicului să contribuie la îndestularea
acestor trebuinţe urgente.(...) Donatorii sunt rugaţi a preda ofrandele lor numai în
bună stare de a servi, rufele spălate iar hainele curăţate, căci altfel nu pot servi, rufele
şi efectele murdare ar putea propaga boli molipsitoare”7.
Deosebit de active au fost femeile, care s-au preocupat în special de strângerea
de ajutoare pentru soldaţi şi de ajutorarea familiilor celor aflaţi pe front. „În ziua de 29
august 1916 s-a înfiinţat în acest oraş o filială a societăţii ortodoxe naţionale a
femeilor române cu scopul imediat de a da adăpost şi hrană zilnică, pe tot timpul
războiului, copilaşilor acelora care luptă pentru apărarea şi mărirea ţării, ale căror
mame muncind cu ziua sunt nevoite să lipsească de acasă. Facem un călduros apel la
toată lumea să-şi dea obolul pentru uşurarea măcar în parte a suferinţelor celor rămaşi
acasă în lipsuri. Persoanele caritabile, care vor binevoi să contribuie la această operă
de binefacere, fie înscriindu-se ca membri, fie donând orice sumă sau ajutoare în
natură, se vor adresa ori la sediul societăţii, Şcoala nr.1 de fete, strada Negel, ori la
Părintele Protoiereu Zota, vice preşedintele societăţii. Ajutoarele se vor da, ori odată
pentru totdeauna, ori lunar. Orice ajutor va fi binevenit şi credem că nu va părea un
sacrificiu prea mare pentru acei ai căror părinţi îşi sacrifică viaţa pentru ţară”, a
solicitat Zoe Buzdugan, cea care conducea organizaţia de femei din Bacău8.
Şi autorităţile din celelalte localităţi din judeţ au fost solicitate să strângă
donaţii pentru soldaţii aflaţi pe front. „Conform ordinului Ministerului de Interne nr.
1675/1916, relativ la strângerea rufăriei necesară mobilizaţilor, am onoare a vă ruga
să luaţi măsurile cele mai nimerite pentru a se ajunge cât mai complet la scopul
urmărit. Ministerul pune mare temei pe stăruinţa şi îndemnurile ce d-vs veţi
întrebuinţa, spre a face ofrande cât mai numeroase de toate persoanele ce ar putea face
sacrificii cât de mici. Se va organiza un comitet compus din dvs. şi poliţaiul local. Prin
apelurile dvs. ce veţi face în cercul cunoştinţelor şi la persoanele mai cu vază, prin
concursul funcţionarilor locali, preoţilor, institutorilor şi institutoarelor, credem că se
va crea un puternic curent pentru ofrande. Vă rugăm domnule primar să daţi cea mai
mare solicitudine acestei chestiuni, lucrând neîncetat şi urgent la înfăptuirea unui
rezultat real”, cerea la data de 2 septembrie 1916 prefectul de Bacău, Ion
Protopopescu, primarului din Târgu Ocna9.
Apelurile către populaţie de a susţine prin toate mijloacele armata nu au
contenit pe toată perioada conflictului. Numai că, situaţia materială a civililor nu era
bună şi chiar dacă ar fi vrut să-şi ajute copiii sau fraţii aflaţi pe front, posibilităţile erau
reduse. La 7 decembrie 1916, sergentul Botez Ioan, delegatul garnizoanei Bacău, care
6
Idem, dosar 35/1916, f. 10.
7
Idem, dosar 90/1916, f. 4.
8
Idem, dosar 83/1916, f. 5.
9
Idem, fond Primăria Târgu Ocna, dosar 35/1916, f. 5.
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
356 Liliana Adochiţei
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
Bacăul în frontul luptei pentru desăvârşirea unităţii naţionale 357
populaţia civilă, restaurantele şi birturile din acest oraş vor consuma în mod cu totul
obligatoriu de două ori pe săptămână, marţea şi joia, mămăligă, urmând ca în aceste
zile să nu se vândă pâine în oraş. Pentru spitale, consumul de mămăligă se va aplica
după prescripţiile medicale. Cei care vor contraveni acestei ordonanţe vor fi judecaţi
de către Consiliul de Război al Armatei”, a hotărât Lascăr Veniamin16. În februarie
1917, ministrul de interne era avertizat că în depozitele din judeţul Bacău nu se mai
găsesc untură şi ulei17, iar în martie o hotărâre a administrativului băcăuan a stârnit
proteste aprigi din partea brutarilor. Pâinea urma să se fabrice doar în bucăţi de 500
grame şi să se vândă la preţul de 15 bani, fiecare băcăuan având dreptul la o singură
pâine pe zi. Fabricanţii nu au fost de acord cu această decizie a autorităţilor. Ei au
cerut ca pâinea să se vândă cu 20 de bani, motivând că la munca prestată nu au nici un
câştig. Problema a fost tranşată de Ministerul de Interne care a stabilit, prin ordinul nr.
1573, din 1917, ca pâinea să fie fabricată în unitate de 500 grame18.
În vederea ducerii războiului, armata română a apelat la rechiziţii, greul fiind
suportat tot de populaţia civilă. „Legea şi regulamentul legii de rechiziţii stabileşte
care anume obiecte pot fi rechiziţionate. Se observă însă că prescripţiunile legii şi
regulamentului nu sunt respectate de unele autorităţi, ordonându-se rechiziţiuni de
obiecte neprevăzute de lege şi procedându-se la rechiziţionarea lor de către organe
nelegale. Se face cunoscut publicului că rechiziţiunile ce se cer, pentru a fi valabile,
trebuie să fie făcute printr-un ordin scris, semnat de autoritatea care are dreptul de a
ordona şi să fie executată prin anume ofiţeri sau funcţionari având delegaţie scrisă de
a o executa, în prezenţa autorităţilor administrative şi poliţieneşti. Rechiziţiunile
cerute de la locuitori, fără aceste forme, pot fi refuzate. Toate rechiziţiunile pentru
nevoile urgente făcute de către corpuri, servicii sau autorităţi, pentru obiectele supuse
rechiziţionării, precum şi zilele de lucru sau cărăuşie şi care sunt făcute fără o
autorizaţie dată de către Marele Stat Major sau Comandamentele de Corp de armată,
urmează a fi plătite locuitorilor imediat, conform tarifelor în vigoare”, se arată într-o
publicaţie a autorităţilor19. Lista bunurilor rechiziţionate de armată era lungă şi
diversă. Încă din luna august 1916, primarul Bacăului a fost înştiinţat că trebuie să
asigure „coloanei mixtă nr. 4 parcul armatei” care urma să plece pe front: „500 pene
de căpestru la 2 metri; 100 căldări de zinc; 200 kg brânză; 5 kg sfoară; 100 kg perje
uscate; 500 rogojini; 20 gheme sfoară pentru curelărie; 10 sule pentru curelărie; 2
16
Idem, dosar 11/1916, f. 184.
17
„În oraşul Bacău, pe lângă lipsa aproape totală de grăsimi, nu se mai găseşte absolut deloc untdelemn,
nici uleiuri, respectuos vă rugăm a interveni pe lângă comisia de aprovizionare de a ne indica de la care din
depozitele ce se află în Iaşi, Bârlad, Roman etc. ni se permite aprovizionarea şi a ni se da cuvenita
autorizare spre a putea aduce în Bacău uleiurile absolut indispensabile hranei populaţiei”. (Idem, dosar
83/1916, f. 26).
18
„Cu începere de la 10 martie a.c. pâinea se va fabrica din o singură calitate de făină integrală obţinută
85-90% şi numai în bucăţi de 500 grame greutate, care se va vinde cu 15 bani bucata, neadmiţându-se
nicio toleranţă la greutate. Raţia zilnică stabilită pentru fiecare locuitor va fi de 500 grame. D-nii ofiţer şi
agenţi ai poliţiei generale ai statului sunt însărcinaţi cu aducerea la îndeplinire a prezentei ordonanţe, dând
în judecată pe contravenienţi” (Idem, dosar 2/1917, f. 88).
19
Idem, dosar 78/1916, f. 53.
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
358 Liliana Adochiţei
cuţite pentru curelărie; un scaun; 2 pile; 10 kg talpă; 10 pachete cuie de lemn pentru
cizmar; 2 ciocane pentru cizmar; 10 pachete ştifte pentru cizmar; 10 sule diferite
pentru cizmar; 5 pachete aţă vânătă pentru cizmar; 2 pachete ceară; 2 cuţite; 2 pile; 4
perechi calupuri diferite pentru cizmărie; 500 kg fasole uscată”20.
Apoi, autorităţile băcăuane au fost solicitate de către Regimentul 12 Artilerie să
rechiziţioneze potcoave, caele, 500 kg de cărbuni, 100 kg gaz, o forjă şi 120 metri de
sârmă groasă, 1500 cămăşi, 1500 de izmene, trei maşini de cusut şi „şase lucrători
(croitori bărbăteşti). Lucrătorii să se prezinte la regiment, având fiecare câte o pereche
de foarfece mijlocii”21.
În luna septembrie 1916 au început să se simtă greutăţile războiului, armata
fiind nevoită să strângă cenuşa de la populaţie pentru a se putea fabrica săpunul22.
Apoi, autorităţile locale au fost solicitate să apeleze la populaţie pentru colectarea de
fontă necesară fabricării obuzelor. „Toţi cei ce au fontă veche în piese deteriorate sau
numai uzate, care mai pot cu greu sau nu mai pot servi, să aducă acest material la
primăria comunei respective. De asemenea se vor aduce şi piesele de rezervă de fontă
care întrec prevederile pentru doi ani. Aceste materiale vor fi primite de către primar
sau delegatul lui, care va asista la cântărire şi va elibera în schimb aducătorilor bonuri
din carnetele cu matcă, pe care vi le vom expedia în curând. Pe bon se va înscrie în
cifre şi litere greutatea fontei primită în kilograme (fără fracţiuni), numele şi locuinţa
proprietarului; aceleaşi date se vor trece şi pe matcă. Ulterior, aceste bonuri se vor
achita prin percepţiile comunale, cărora, la timp, le vom avansa fondurile necesare,
calculate după mătcile bonurilor şi socotite la preţul de 6 (şase) bani de kilogram.(...)
Din diferite cauze şi eminamente din pricină că serviciul transporturilor din străinătate
este deocamdată foarte împovărat, este absolută necesitate ca să se strângă din ţară
toată fonta ce se găseşte. Cei ce o vor da şi cei ce vor înlesni transportul ei la destinaţie
vor face un act patriotic, căci vor înlesni astfel sporirea fabricaţiei muniţiilor”, se arăta
în comunicatul Ministerului de Război23.
Într-o altă adresă trimisă în teritoriu se solicita rechiziţionarea tuturor pieilor de
animale. „Fiecare comandant de garnizoană va delega un ofiţer cu însărcinarea de a
urmări ca toate pieile de vite bovine: vaci, boi, mânzat, bivoli şi pieile de porci, să nu
fie înstrăinate nici de abatoare, nici de măcelarii particulari, întrucât sunt necesare
Ministerului de Război. Ofiţerul va ţine un registru special la sediul comisiei mixte de
rechiziţie, din care să se poată vedea întreaga situaţie a pielăriei, care va fi controlată
de consilierul din regiunea respectivă. Acest ofiţer va avea controlul zilnic al pieilor în
raport cu vitele tăiate şi a pieilor depozitate în localitate, care se vor rechiziţiona”24.
„Măcelarii din acest oraş care taie vite la abator sunt numai detailişti şi oamenii săraci
vând de regulă pieile înainte şi apoi cu banii cumpără vite care au să o taie şi predă
20
Ibidem, f. 15.
21
Ibidem, f. 16, 30, 45, 72.
22
„Domnule poliţai. Am onoare a vă ruga să binevoiţi a pune la dispoziţia d-lui inginer comunal un agent
poliţienesc care va însoţi un cantonist la strângerea cenuşei de pe la casele locuitorilor din acest oraş,
necesară Regimentului 27 Infanterie” (Idem, dosar 81/1916, f. 3).
23
Idem, dosar 80/1916, f. 9.
24
Idem, dosar 71/1916, f. 9.
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
Bacăul în frontul luptei pentru desăvârşirea unităţii naţionale 359
pielea imediat după tăiere fabricatului din localitate care le-au avansat bani şi cu care
au contract. Voind a le reţine pielea, conform ordinului de mai sus, măcelarii s-au
găsit în imposibilitate de a-şi procura vite şi atunci am fost silit a respecta contractele
ce le aveam cu fabricanţii. Primăria Bacău s-a găsit şi ea în imposibilitate de a
îndestula populaţia cu carne, deoarece stocul de vreo 50 de vite pe care le furnizase
primăria ca prevedere pentru cazuri grele ne-a fost ridicat de prefectul judeţului şi
trimis pentru oraşul Bucureşti”, a transmis primarul Lascăr Veniamin Comisiei
Centrale pentru Aprovizionarea Comunelor şi Controlul Puterii25.
La începutul anului 1917, rechiziţiile erau mult îngreunate, din cauza sărăciei
la care ajunsese populaţia26. Prefectul de Bacău informa Ministerul de Război că
„pentru porumbul ce se găseşte la săteni s-a format un tabel separat pe comune, care
se anexează la lucrare, prevăzând şi numărul sufletelor, precum şi calculul pe 30 de
zile de hrană, pe bază de 750 grame porumb pe zi de om”27.
Nu au lipsit nici situaţiile în care reprezentanţii armatei au comis abuzuri,
cazurile fiind semnalate autorităţilor locale. „S-a prezentat, ieri 20 februarie, dl. sergent
Miron Costin, de la popota Armatei a II-a şi fără să aibă vreo delegaţie specială de a
rechiziţiona alimente, s-a dus la locuitorii Dumitru Antica, Petrea Vernica şi Rujă
Martin Cimpoieşu de la care a ridicat mai mulţi cartofi cu forţa, ameninţându-i pe
locuitori cu bătaia şi că îi arestează şi duce la închisoare la Bacău”, l-a informat
primarul P. Sascău pe administratorul Plăşii Traian28. O astfel de plângere ajunge şi la
Prefectul de Bacău, care era avertizat că mai mulţi ofiţeri şi subofiţeri români şi ruşi
fac rechiziţii în mod abuziv. „Au luat în mod de rechiziţii scoarţe de lână, cămăşi,
izmene, vite cornute, nutreţ, până şi strictul necesar de hrană zilnică, cum şi
îmbrăcămintea familiilor sărace”29.
Nici soldaţii de pe front nu o duceau mai bine, în luna februarie 1917,
solicitările de ajutor adresate Prefecturii Bacău atât din partea garnizoanelor cât şi a
depozitului de subzistenţă fiind numeroase. „Rog binevoiţi a ne procura orice cantităţi
de fasole, mazăre, cartofi, ceapă şi zarzavat, ducem lipsă absolută de aceste alimente
şi suntem în imposibilitatea de a hrăni trupele de pe front, dacă nu ne daţi concursul
dvs. să le aprovizionăm”, solicitau într-o adresă trimisă Prefecturii, la data de 7
februarie 1917, administratorii Depozitului de Subzistenţă Bacău30. Şi Regimentul 6
Artilerie informa Serviciul economic al Prefecturii că „nu mai are făină decât pentru
(10) zece zile. Cu onoare vă rog să binevoiţi a dispune să ni se dea de urgenţă (...)
autorizaţii reale, iar nu fictive, pentru cel puţin (3) trei vagoane porumb, (2) două
vagoane grâu, 1/2 vagoane fasole, (5) vagoane orz şi ovăz”31. În luna martie, carnea
25
Ibidem, f. 3.
26
Administratorul Plăşii Siret îl avertiza pe prefectul Bacăului, la data de 25 februarie 1917, că în comune
„nu se mai găsesc cămăşi, izmene, pânză, bumbac de ţesut etc. pentru a se rechiziţiona” (idem., fond
Prefectura Bacău, dosar 4/1917, f. 142).
27
Idem, dosar 5/1917, f. 102.
28
Idem, dosar 4/1917, f. 5.
29
Ibidem , f. 13.
30
Idem, dosar 4/1917, f. 5.
31
Idem, dosar 5/1917, f. 101.
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
360 Liliana Adochiţei
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
Bacăul în frontul luptei pentru desăvârşirea unităţii naţionale 361
vizita se face într-o cameră anume a spitalului. Numai răniţii care nu pot părăsi patul
vor primi vizitatorii la pat. Atât în camera de convorbire, cât şi în salonul de răniţi
conversaţia se va mărgini la chestiuni străine armatei”, se menţionează în comunicat.
Pentru a fi siguri că ultima regulă este respectată de către vizitatori, a fost desemnată o
persoană din spital care să participe la fiecare întâlnire dintre familie şi bolnav37.
După amenajarea unor spitale s-a simţit nevoia organizării cimitirelor, iar acest
lucru a căzut tot în sarcina edililor locali. „Comitetul Sanitar local a luat hotărârea ca
înmormântarea răniţilor din spitale să se facă de acelaşi personal ca şi înmormântările
civililor. Veţi delega un funcţionar oficial a se ocupa cu aceasta. Prefectura vă va pune
la dispoziţie, la cerere, 2-3 miliţieni pentru facerea gropilor. Veţi îngriji ca la cererea
medicului de spital să se încheie de îndată actul de stare civilă şi să se facă
înmormântarea. Veţi delega pe d-l inginer al comunei ca să facă, în interiorul
cimitirului militar, un plan sistematic de înhumare, păstrând alei şi şosele în cimitir.
Vă rog a lua măsuri de executare în termen a celor arătate mai sus, întrucât ni s-a
raportat de către medicul spitalului permanent că până acum a întâmpinat dificultăţi în
această privinţă”, a solicitat, la 17 septembrie 1916, Comitetul Regional Sanitar
primăriei băcăuane38.
În luna octombrie 1916, valuri de refugiaţi au început să vină în Bacău. Oraşul
a devenit tot mai aglomerat şi mai sărac. În aceste condiţii, autorităţile locale au luat
toate măsurile necesare stopării izbucnirii unor epidemii39. Cea mai mare ameninţare
era holera, pentru prevenirea acesteia impunându-se măsuri ferme40.Cu toată
profilaxia din acele vremuri, nu s-a putut scăpa de tifosul exantematic. „Faţă de
epidemiile diverse care bântuie în jurul României, se impune a se lua din vreme
măsuri de prevedere; una din aceste măsuri este ca toate comunele din ţară să fie
aprovizionate cu cantităţi suficiente de var, substanţă neapărat trebuincioasă pentru
dezinfectarea mare. Aducându-vă la cunoştinţă cele ce preced, avem onoare a vă ruga
să ne comunicaţi cantitatea de var aflată în depozitul acelei primării, luând măsuri ca
nici într-un caz să nu fie mai mică de 500 kg”, solicita Primăriei Bacău directorul
Administraţiunii Judeţene şi Comunale41. Primele semnale de alarmă legate de o
posibilă epidemie de tifos exantematic au apărut încă din a doua jumătate a anului
1915. Într-o adresă destinată primăriei, medicul Regimentului IV Obuziere justifica
prezenţa urgentă a unei etuve pentru dezinfectarea echipamentului unor soldaţi. „Am
onoare a raporta că este necesitate de etuvă pentru următoarele motive: 1. Fiindcă au
venit soldaţi de la închisoarea militară Galata, loc infectat de cazurile ce au fost cu
tifos exantematic. Din cauză că de o lună jumătate etuva nu s-a mai trimis, toţi acei
37
idem, fond Primăria Bacău, dosar 54/1915, f. 50.
38
Ibidem, f. 56.
39
Într-o adresă către medicul oraşului, primarul a menţionat următoarele: „S-a intervenit pe lângă poliţia
oraşului a lua măsuri şi a obliga pe toţi locuitorii de a curăţi latrinele curţilor şi totodată vă rog a ne face
cunoscut care dintre locuitori sunt în imposibilitatea de a-şi face curăţirea latrinelor şi a curţilor”. (Idem,
dosar 38/1916, f. 31).
40
La nivel naţional s-au organizat opt centre regionale pentru prevenirea holerei: Bacăul aparţinea de
centrul de la Roman, alături de Piatra Neamţ şi Fălticeni. (Idem, dosar 86/1916, f. 15).
41
Idem, dosar 21/1915, f. 8.
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
362 Liliana Adochiţei
soldaţi sunt ţinuţi fără folos înrolaţi. Având în vedere gravitatea şi repeziciunea
transmiterii şi a lăţirii acestei epidemii era absolut necesar, de acum o lună în urmă, a
se trece toată îmbrăcămintea acelor soldaţi la etuvă. 2. Pentru a se lua măsuri
profilactice faţă de tifosul exantematic în regiment, după ordinele date verbal şi în
scris de d-l ministru Anghelescu”, solicită lt. D. Lucescu42.
Pe lângă tifosul exantematic, s-au răspândit febra tifoidă, dar mai ales bolile cu
transmitere sexuală. Încă din 1915, când România nu intrase încă în focul
confruntărilor, autorităţile locale băcăuane erau avertizate despre prostituatele din
oraş, care răspândeau tot felul de boli venerice. Astfel, în luna mai 1915, comandantul
Regimentului 17 Artilerie solicita primarului de Bacău să ia măsuri urgente împotriva
femeilor bolnave, pentru a se evita spitalizarea soldaţilor. „Am onoare a vă aduce la
cunoştinţă că în oraşul Bacău se află prostituate pline de boale lumeşti, atât
particulare, cât şi prin hoteluri, care au infectat mai mulţi bărbaţi din acest regiment.
Se citează prostituatele de la hotelul Bristol, Teodoru şi alte hoteluri locuite de
prostituate clandestine. Comunicându-vă aceasta facem un călduros apel la dvs.
rugându-vă să binevoiţi a lua măsuri ca prin agenţii de care dispuneţi şi cu ajutorul
poliţiei, să se închidă în spitale toate femeile bolnave, mai ales acum când fiind
concentraţi mulţi militari, aceste femei infectându-i îi fac impropriu serviciului şi deci
instrucţia lor nu se poate face”, a solicitat colonelul Brânzetescu43. Edilul local era
presat să intervină pentru rezolvarea problemei prostituţiei nu doar de către
comandanţii garnizoanelor staţionate în oraş sau în apropierea acestuia, ci şi de presa
locală a vremii. Astfel, în cotidianul Nordul se consemnează, într-un articol adresat
poliţaiului, la 24 iulie 1914, pericolul pe care-l reprezintă în acele vremuri femeile de
moravuri uşoare cu boli venerice.
„Este cunoscut că marele rău ce-l aduce acestei populaţiuni este numai desfrâul
care astăzi bântuie societatea, mai ales în acest oraş unde sunt câteva taverne în care
se propagă viciul beţiei, se fură salarul unui nenorocit, se oferă cu generozitate
sifilisul, se măreşte numărul desfrânaţilor şi încurajează celibatul şi se propagă cu
uşurinţă inevitabila tuberculoză.
Dar să presupunem că şi energicul poliţai are cunoştinţă că, chiar în centrul
oraşului există aşa zise cafe-concert, nişte localuri infecte, în care îşi dau întâlnire
drojdia societăţii adeseori cu oameni de oarecare condiţie, ademeniţi să petreacă acolo
în tovărăşia unor femei desfrânate. Fiecare se întreabă cum se poate tolera în centrul
oraşului ca un local de noapte, care se închide în realitate atunci când răsar zorile, să
aibă pe lângă chelneri şi nişte nenorocite femei sifilitice, ca <dame de consumaţie>”,
titrează ziarul local.
Dintre bolile contagioase care au afectat trupele aflate pe front, afecţiunile
venerice au fost cele mai răspândite, după cum rezultă dintr-un raport înaintat de către
autorităţile locale băcăuane, în luna octombrie 1916, Marelui Cartier General Sanitar
şi Comitetului Central Sanitar Bucureşti. „Locuri disponibile la Bacău, chirurgie mică
12 şi boale interne 7. Răniţi: 9 ofiţeri, 642 trupă; bolnavi: 7 ofiţeri, 60 trupă;
42
Ibidem, f. 9.
43
Ibidem, f. 4.
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
Bacăul în frontul luptei pentru desăvârşirea unităţii naţionale 363
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
364 Liliana Adochiţei
că ea este mai hotărâtă decât oricând să facă toate sacrificiile pentru a birui şi că are
încrederea nestrămutată că alături de Marile Naţiuni, cu care s-au unit sforţările,
jertfele ei de astăzi vor fi răsplătite printr-o izbândă glorioasă şi desăvârşită. Totodată,
puneţi în vedere elevilor dvs. să fie mândri de vitejia de care, în toate luptele de până
acum, soldaţii noştri au dat dovadă, şi-i aduceţi numeroşilor eroi, care au căzut pe
câmpul de bătaie, luptând pentru dezrobirea şi întregirea neamului, omagiul de
evlavioasă recunoştinţă ce li se cuvine”, a transmis ministru I.Gh. Duca la 1
noiembrie 1916. Ministrul a mai cerut profesorilor să cultive spiritul patriotic în
rândul copiilor şi să le ceară acestora să-şi aducă şi ei contribuţia la război49.
Şi Primăria Bacău s-a mobilizat şi a făcut apel către populaţie să susţină
financiar şi material pe copiii care vor să meargă la şcoală50. Pregătirea şcolilor pentru
cursuri a început din perioada vacanţei de vară51. Faţă de anii anteriori, s-au luat unele
măsuri de schimbare a programei şcolare. Astfel, durata orelor de curs a fost stabilită
la 45 de minute, s-au redus unele materii, iar altele au fost suplimentate52. „Numărul
de ore ce vine fiecărui profesor (15 respectiv 12) nu se socoate pentru ora de 45, ci tot
pentru cea de 60. Cu chipul acesta, profesorul care era obligat în timpurile normale a
face 12 ore de curs a 60, va face în felul acesta 16 ore la clasă, de câte 45. În acest
chip, fiecare profesor nemobilizat va fi obligat a face ore de clacă pentru suplinirea
unui coleg mobilizat. Nu ne îndoim că golurile lăsate şi prin această dispoziţiune vor
fi pe deplin înlăturate prin oferte benevole, dar (odată făcute devenind obligatorii) din
partea profesorilor nemobilizaţi, vremurile prin care trecem impune fiecărui sacrificiu
de muncă şi timp”, a transmis în teritoriu Direcţiunea Învăţământului Secundar şi
Superior53.
Pe lângă ţinerea cursurilor, lecţiile de patriotism şi orele de muncă gratuite,
49
Ibidem, f. 45.
50
„Ostaşii noştri au plecat pe câmpul de luptă, pentru mărirea Patriei şi întregirea neamului, cu un avânt
demn de adevăraţii urmaşi ai lui Traian şi cu entuziasmul ce-l dă credinţa nestrămutată în realizarea
marilor aspiraţiuni ale neamului românesc. Se cuvine dar ca acest avânt şi entuziasm să nu fie micşorat
prin grija celor de acasă. Să ştie soldatul român, speranţa ţării de azi, că, copiii lor, speranţa ţării de mâine,
nu vor rămâne uitaţi şi neîngrijiţi. În curând copiii, oricare ar fi greutăţile prin care vom trece, trebuie să
urmeze la şcoală pentru a asigura viitorul României de mâine. Întreţinerea multora din copiii de la şcoală
era asigurată prin munca zilnică a părinţilor lor, care azi sunt pe câmpul de onoare. E o datorie pentru cei
rămaşi de a înlocui pe cei ce au plecat asigurând copiilor hrană, îmbrăcăminte şi cărţi. Să înfiinţăm cantine
şcolare pentru a da hrană completă copiilor ce urmează la şcoală; să le procurăm haine şi cărţi”, le-a cerut
băcăuanilor primarul Lascăr Veniamnin. (idem, fond Primăria Bacău, dosar 83/1916, f. 3).
51
Idem, fond Liceul „George Bacovia”, dosar 2/1916, f. 11.
52
„Faţă de împrejurările prin care trecem, când localurile celor mai multe şcoli sunt transformate în spitale,
iar mare parte dintre profesori luptă pe front, e nevoie de lucrări făcute din vreme pentru ca şcolile deschise
la 1 noiembrie să funcţioneze după un plan bine stabilit adaptat vremii şi care să le asigure un mers cât mai
apropiat de cel normal. În acest scop, domnii inspectori vor vizita localitate cu localitate, pentru ca în unire
cu dumneavoastră să stabilească amănunţimile planului de lucru. Pentru a înlesni această lucrare vă rugăm
să aveţi pregătite datele asupra localurilor şcolare libere, asupra profesorilor nemobilizaţi şi pensionari ca şi
asupra persoanelor cu pregătire îndeajunsă, cărora li s-ar putea cere concursul pentru asigurarea ţinerii
cursurilor”, a fost rugămintea Direcţiunii Învăţământului Secundar şi Superior către şcolile din judeţ.
(Idem, dosar 2/1916, f. 10).
53
Ibidem, f. 11.
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
Bacăul în frontul luptei pentru desăvârşirea unităţii naţionale 365
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
366 Liliana Adochiţei
septembrie ca persoanele care sunt supuse ţărilor cu care suntem în război şi care
ocupă un post fie administrativ fie de serviciu să mai facă parte din personalul acelei
şcoli”. Adresa era semnată de Iuliu Valaori59. Tot ministerul a avut grijă să retragă din
şcoli cărţile didactice elaborate de cadre didactice de naţionalitate germană.
Semnificativă din acest punct de vedere este adresa emisă la data de 9 noiembrie 1916
pentru Liceul „Ferdinand I” din Bacău. „Vă facem cunoscut că Ministerul retrage
autorizarea cărţilor didactice ale domnului Konrad Richtar, de limbă germană, până la
noi dispoziţiuni. Ca atare, ele nu vor mai fi recomandate elevilor şi elevelor”60, a cerut
Direcţiunea Învăţământului Secundar şi Superior.
Greutăţile inerente din timpul conflagraţiei mondiale au fost resimţite din plin
şi de Fabrica de hârtie „Letea” din Bacău. Chiar de la declanşarea războiului, unitatea
băcăuană a intrat pe lista obiectivelor cu statut special. „Avem onoarea să vă atragem
atenţiunea că în împrejurările actuale mai toate fabricile şi atelierele nu numai că au
suprimat repaosul duminical, dar unele ateliere care în timp normal lucrau numai ziua,
acum au început să lucreze şi ore de noapte. Credem dar că şi la noi, dacă nu se opun
alte consideraţii, s-ar putea suprima repaosul duminical şi sărbătorile pe tot timpul
războiului”, îl informează administratorul firmei, la data de 2 septembrie 1916, pe
acţionarul fabricii Letea61.
Fabrica şi-a adus contribuţia din plin la război, atât prin onorarea comenzilor
de hârtie pentru front şi tot ce funcţiona în spatele acestuia, cât şi prin colaborarea
bună cu unităţile militare cantonate în zona Bacăului. „Fabrica de hârtie «Letea» a
furnizat pentru depozitul mobil al Corpului IV de Armată aproximativ 400 metri cubi
lemnărie rotundă brută de brad, pentru construirea de magazii, adăposturi etc. Preţul
fixat de acord cu dl. comandant al depozitului este de 16 lei metrul cub, adică preţul
de cost al fabricii. În vedere că lemnul de brad furnizat constituie materie primă
principală în fabricaţiunea hârtiei şi deci în locul acestuia urmează să ne procurăm
cantitatea echivalentă pentru a asigura fabricaţiunea, pe de altă parte fabrica noastră
fiind admisă de Ministerul de Război a funcţiona în timpul războiului, considerată
necesară pentru apărarea şi economia naţională, deoarece fabricăm pe lângă hârtie şi
vată de celuloză, necesară la fabicarea fulmicotonului, iar funcţionarea unei fabrici azi
fiind imposibilă dacă produsul său, materialele prime rechiziţionate, nu se plăteşte cu
bani gata, vă rugăm să binevoiţi a aproba ca lemnăria furnizată sau ce se va mai
furniza pentru Depozitul mobil nr. 4 să fie plătită cu bani, iar nu cu bonuri de
rechiziţie”, solicita la 27 octombrie 1916 directorul societăţii Letea62.
Ca şi celelalte unităţi care îşi mai desfăşurau activitatea, după ocuparea
teritoriului ţării de către trupele inamice, fabrica „Letea” a simţit din plin privaţiunile
războiului şi iarna grea din 1916-1917. La 24 noiembrie 1916, administratorul
avertiza conducerea fabricii despre faptul că Letea este în pericol de a nu mai putea
funcţiona. „(...)În ce priveşte termenul de predare nu putem lua nici o garanţie din
59
Idem, fond Liceul „George Bacovia”, dosar 1/1915, f. 200.
60
Idem, dosar 2/1916, f. 53.
61
Idem, fond Letea, dosar 14/1916, f. 97.
62
Idem, dosar 11/1916, f. 256.
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
Bacăul în frontul luptei pentru desăvârşirea unităţii naţionale 367
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
368 Liliana Adochiţei
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
Bacăul în frontul luptei pentru desăvârşirea unităţii naţionale 369
şi-a încetat activitatea, timp în care, conducerea fabricii a cerut prefecturii judeţului
Neamţ să „rechiziţioneze” cu plată un mare număr de locuitori pentru a putea
exploata lemnul din pădurea Racova, necesar arderii lui la cazanele maşinii cu
vapori71.
Prima informare făcută de autorităţile băcăuane către Ministerul Industriei
dovedea faptul că pe teritoriul băcăuan se găsea suficient combustibil. „În depozitul
fabricei din Tescani se găsesc: 10.000 kg alcool pur; 2000 kg alcool denaturat. La
fabrica Blum-Mărgineni: 1271 kg benzină brută, 15.000 kg petrol lampant; 38505 kg
petrol uleios; 2344 kg petrol rafinat; 24.011 kg ulei parafinos; 948 kg parafină; 11890
kg rămăşiţe (păcură groasă). La Fabrica Marcu Idel Bacău se găsesc: 14313 kg ţiţei;
257 kg benzină; 11677 kg petrol distilat; 1808 kg petrol rafinat; 26297 kg ulei, 50 kg
coog; 20.532 kg rămăşiţe”72. Pe de altă parte, la dispoziţia Prefecturii Bacău s-au luat
măsuri pentru aprovizionarea depozitelor cu următoarele cantităţi de combustibil:
„Societatea pentru distribuţia petrolului «Steaua» Bacău: 5000 kg. ulei subţire pentru
automobile; 5000 kg ulei gros. 15.000 kg benzină pentru motoare; 12.000 kg benzină
pentru automobile; 25.000 kg petrol lampant; 13.000 kg. păcură pentru motoare. La
Fabrica Blum din Mărgineni: 50.000 kg petrol lampant; 10.000 kg benzină pentru
automobile; 100.000 kg păcură grea; 60.000 kg motorină; 100.000 kg benzină grea.
La Fabrica de spirt Mărgineni: 150.000 kg alcool pur; 1000 kg. alcool denaturat; 100
kg materii pentru denaturat. Acest din urmă articol va fi mărit cât mai urgent posibil
pentru cazul când să se poată denatura 3000-4000 kg alcool pur”, se preciza în
adresă73.
Singurele surse de petrol din zona Moldovei erau situate în judeţul Bacău, iar
între anii 1916-1917, întreaga maşină de război românească a trebuit să se limiteze la
acestea. Sub presiunea cerinţelor, s-au pus în funcţiune noi sonde la Moineşti, Zemeş,
Solonţ, ceea ce a condus la dublarea producţiei, în doar doi ani74. Cu toate acestea, ce
se exploata în centrele din Moineşti, Zemeş, Lucăceşti, Solonţ, Stăneşti, Tescani şi
Câmpeni şi se rafina la Valea Arinilor şi Oneşti era prea puţin pentru necesităţile ţării.
La petrol se realizau 122 tone de păcură şi ţiţei pe zi, în timp ce necesarul era de 383
de tone. La benzină se realizau 5 tone, necesarul fiind de 41 de tone, iar la gaz
lampant se realizau 7500 tone, la un necesar de 28.700 tone75.
Situaţia era identică şi la exploatările de cărbune, singurele mine din Moldova
fiind situate tot în judeţul Bacău, la Comăneşti, Văsâieşti şi Partenie. Numai că în
aceste centre se extrăgea doar 8,5 % din producţia totală a ţării. O producţie bună se
obţinea în schimb la sare, din Salina Târgu Ocna exploatându-se peste 25.000 de tone
de sare în decursul unui an76.
O atenţie deosebită a fost acordată de autorităţi sectorului agricol. „Fiecare să-şi
71
C. Botez, Buhuşi. Din istoricul fabricii şi localităţii, Iaşi, Universitatea „Al.I. Cuza”, 1971, p. 63.
72
SJANBc, fond Primăria Bacău, dosar 82/1916, f. 10.
73
Ibidem, f. 9.
74
V. Anghel, Moineşti: 565 de ani de la prima atestare documentară, Bacău, 2002, p. 85.
75
Emil Răcilă, op.cit., p. 134.
76
Ibidem, p. 139
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
370 Liliana Adochiţei
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
Bacăul în frontul luptei pentru desăvârşirea unităţii naţionale 371
importanţa acestor date. E vorba ca în urma răspunsurilor dvs. să putem din timp
regula repartizarea lor la munci în viitor, pentru a nu mai întâmpina greutăţile ce au
fost în trecut. Prin urmare de la exactitatea informaţiilor dvs. depinde mult bine pentru
agricultură şi deci pentru hrana oamenilor şi vitelor din ţară, în viitor”, a transmis
consilierul agricol Gheorghe Văsescu82. După ce luni întregi au suferit de foame, în
1917 şi agricultorii au avut mai multă tragere de inimă, iar în toamna anului au obţinut
recolte record83.
La 22 noiembrie/5 decembrie 1917 s-a semnat un armistiţiu la Focşani, în
condiţii dure pentru România84. Sacrificiile făcute de români în Primul Război
Mondial au fost impresionante: 250.000 de morţi şi dispăruţi, adică un sfert din totalul
celor mobilizaţi85. Pe meleagurile băcăuane, la Oituz, Grozeşti, Clăbucet, Sticlărie,
Cireşoaia şi Coşna s-au dat lupte cu adevărat legendare. Sacrificiile au fost uriaşe, iar
ostaşii băcăuani, alături de ceilalţi români, au scris cu sângele propriu, spre ştiinţa
duşmanilor ţării şi a generaţiilor următoare: „Pe aici nu se trece!”
82
Idem, fond Primăria Târgu Ocna, dosar 19/1917, f. 7.
83
Ibidem, f. 4.
84
F. Constantiniu, O istorie sinceră a poporului român, Bucureşti, 2008, p. 279.
85
I. Scurtu, Presăraţi pe-a lor morminte ale laurilor foi, Bucureşti, 1978, p. 36.
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
RECONSTITUIREA PALEOMEDIULUI COMUNITĂŢILOR
CUCUTENIENE DIN CÂMPIA MOLDOVEI,
PE BAZA DOVEZILOR ARHEOZOOLOGICE
Radu-Gabriel Furnică
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
Reconstituirea paleomediului comunităţilor cucuteniene din Câmpia Moldovei 373
umane şi speciile de animale sesizate2. Cercetarea arheozoologică nu poate oferi liste
complete ale animalelor sălbatice. Nu trebuie uitat că prezenţa sau absenţa unei specii,
precum şi frecvenţa acesteia în aşezările umane, depinde de foarte mulţi factori:
necesităţile economice ale grupurilor umane respective, posibilităţile tehnice ale
vânătorilor, prezenţa sau absenţa unei specii în regiunea învecinată aşezării, densitatea
speciei în biotop, accesibilitatea vânatului, dar şi de rezistenţa osului la distrugere,
întinderea aşezării, durata sa de folosire, suprafaţa săpată faţă de cea a aşezării,
mărimea eşantionului osteologic3. De asemenea, unele animale sălbatice pot fi
întâlnite doar în anumite biotopuri. Prin această prismă, prezenţa resturilor faunistice
într-o aşezare poate furniza informaţii asupra mediului înconjurător al aşezării, în
perioada sa de funcţionare4.
Cultura Cucuteni, încadrată cronologic în eneoliticul dezvoltat, a avut un
impact deosebit în evoluţia umanităţii, prin realizările sale deosebite (ceramică,
aşezări şi locuinţe, unelte, viaţă spirituală), de o frumuseţe şi o varietate extraordinară
a ceramicii pictate, care a atins apogeul în perioada 4600-3500 CAL B.C.
În acest studiu, ne-am propus să analizăm mai întâi Câmpia Moldovei, ca
subdiviziune a Podişului Moldovenesc, din punct de vedere geografic, climatic,
hidrografic, vegetal şi faunistic, pentru a obţine o imagine completă a modului sub
care se prezintă aceasta astăzi. Apoi, vom încerca, pe baza materialului osteologic
rezultat în urma săpăturilor arheologice şi cercetat arheozoologic, să alcătuim o
imagine asupra paleomediului culturii Cucuteni din această zonă, ca şi asupra
importanţei economice a fondului faunistic din acea perioadă.
Câmpia Moldovei (cunoscută şi ca Depresiunea Jijia5 sau Depresiunea Jijia-
Bahlui) ocupă partea de nord-est a Podişului Moldovenesc. Prutul este limita sa
estică; în sud se învecinează cu Podişul Central Moldovenesc, în sud-vest cu şaua
Ruginoasa, în vest cu Dealul Mare-Hârlău şi cu Colinele Bucecea-Vorona, iar în
nord-vest cu dealurile Bour şi Ibăneşti. Altitudinea absolută medie a unităţii e de circa
150-200 m, iar întrega suprafaţă atinge circa 8000 km². Peisajul este dominat de văi
largi, dealuri, coline şi terase. Din punct de vedere hidrografic, principalul râu este
Prutul, cu afluenţii săi Başeu şi Jijia, ultimul, la rândul lui, primind apele Sitnei,
Miletinului şi Bahluiului6.
Climatul temperat-continental al Câmpiei Moldovei prezintă nuanţe de
excesivitate, datorită pătrunderii maselor de aer din est, ce se concretizează prin ierni
aspre cu viscole şi înzăpeziri şi veri călduroase şi secetoase7. Precipitaţiile medii
2
Ibidem.
3
Ibidem, p. 16.
4
Ibidem, p. 20.
5
I. Sîrcu, Geografia fizică a Republicii Socialiste România, Bucureşti, 1971, p. 187-220.
6
D.N. Popovici, Cultura Cucuteni în faza A. Repertoriul aşezărilor, vol. I, BMA VIII, Piatra Neamţ,
2000, p. 25.
7
Ibidem.
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
374 Radu-Gabriel Furnică
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
Reconstituirea paleomediului comunităţilor cucuteniene din Câmpia Moldovei 375
rezultaţi în urma reproducerii, fiind o specie care asigura o sursă constantă de carne.
La Drăguşeni avem de a face cu o situaţie inedită pentru neoliticul din
România: prezenţa, pe lângă bovinele domestice şi sălbatice (care sunt destul de greu
de deosebit între ele, aceasta fiind făcută doar de câteva oase, mai dezvoltate la cele
sălbatice şi mai mici la cele domestice) a speciei Bison bonasus (zimbrul)13.
Bineînţeles, această specie, alături de Bos primigenius, face parte din cadrul
animalelor sălbatice şi a fost vânată de oameni, fiind o sursă importantă de hrană
pentru mai mult timp, dat fiind faptul că este un animal de talie mare. Cerbul este a
doua specie sălbatică ca importanţă în hrana comunităţii cucuteniene de la Drăguşeni,
cu un număr important de piese, urmând apoi mistreţul, o prezenţă sporadică în hrana
comunităţii de aici având-o ursul, iepurele ş.a.
La Drăguşeni avem o faună bogată, ceea ce demonstrează că, de-a lungul
eneoliticului, aici au existat condiţii favorabile dezvoltării unui habitat prielnic vieţii
umane. Deşi, în zilele noastre, zona este acoperită de stepă şi o parte dintre speciile
descoperite în urma săpăturilor arheologice nu mai traiesc în acest habitat datorită
schimbărilor climatice şi a restrângerii pădurii din cauza defrişărilor, în perioada
culturii Cucuteni aici exista o formaţiune vegetală de silvo-stepă, favorabilă vieţuirii
speciilor de animale enumerate mai sus. Pădurile, mult mai întinse decât astăzi, erau
probabil formate din mai multe specii de stejar, dar şi ulm14, locuri de refugiu pentru
animale cât şi pentru om, oferind condiţiile unei vieţi prospere, hrană, prin vânătoare
şi cules, lemn pentru construcţia caselor cât şi drept combustibil. Fără îndoială,
prezenţa, într-un număr important, a resturilor de cerb confirmă prezumţiile de mai
sus, deoarece această specie are nevoie de un habitat cu multe pajişti, bogate, care se
dezvoltă în tipul de pădure prezentat mai sus. La marginea pădurilor, în locurile
defrişate, trăiau animale precum bourul sau căpriorul, care se hrănesc în astfel de zone
cu frunzele arbuştilor şi copacilor tineri. Fără îndoială, în zonă avem şi un curs de apă
destul de dezvoltat, fapt dovedit de prezenţa resturilor osteologice de castor, animal
care depinde de acest habitat.
LIVENI-La Sărături. Aşezarea se găseşte chiar în coasta râului Prut, către
malul său drept, care prezintă un început de luncă; înălţimea zonei este sub 100 de
metri, altitudini mai mari aflându-se către vest15. Terenul din jur apare denudat, fiind
ocupat de culturi agricole şi de pajişti secundare şi xeromezofile16; doar către sud-vest
se mai zăreşte un petec de pădure, rest al codrilor care, odinioară, acopereau probabil
întreaga zonă. Deci, actualmente, este vorba de un peisaj întru totul antropizat17.
13
S. Marinescu-Bîlcu, A. Bolomey, op.cit., p. 164.
14
Marinescu-Bîlcu et alii, Ecological, economic and behavioural aspects of the Cucuteni A4
community at Drăguşeni, în Dacia, XXVIII, 1984, p. 41.
15
S. Haimovici, A. Ungureanu, Studiul materialului arheozoologic din situl de la Liveni (sfârşitul
Cucutenianului B), în ArhMold, XXV (2002), 2004, p. 279.
16
A. Ungureanu, Studiul resturilor arheozoologice din cadrul staţiunii Liveni, în CCA. Campania
2000, Bucureşti, p. 136.
17
S. Haimovici, A. Ungureanu, op.cit., p. 279.
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
376 Radu-Gabriel Furnică
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
Reconstituirea paleomediului comunităţilor cucuteniene din Câmpia Moldovei 377
se situează deasupra luncii Prutului, zonă foarte propice dezvoltării, de-a lungul
timpului, a unor intense activităţi umane. Flora acestei zone este formată din grupe
xero-mezofile şi dintr-o vegetaţie azonală de preerie21. Situl a fost cercetat în 1978 de
către Cornelia Magda Mantu şi D. Monah şi aparţine sfârşitului culturii Cucuteni,
adică etapei finale a fazei B22.
Resturile osteologice provin dintr-o singură campanie de săpături arheologice,
cea menţionată mai sus. S-au descoperit 1100 de piese osteologice, ce aparţin
mamiferelor şi moluştelor. Moluştele ocupă un număr important, aproximativ o
treime (340) din totalul pieselor: 260 aparţin gasteropodelor – speciile Helix (melcul
comun) şi Cepaea vindobonensis (o specie de melc de talie mai mică); 80 aparţin
lamelibranhiatelor, mai precis genului Unio (scoica de râu) şi, în special, Unio
crassus23.
Din celelalte 760 de piese ce aparţin mamiferelor24, numai 387 de piese au
putut fi determinate. În tabelul 3 am evidenţiat repartizarea pe specii a animalelor
sălbatice şi a celor domestice.
Comunitatea cucuteniană de aici practica culesul, ocupaţie favorizată de
situarea aşezării în lunca Prutului. Datorită taliei mici, moluştele descoperite la Mitoc
nu constituiau însă un element important în hrana locuitorilor, fiind probabil foarte rar
utilizate ca aliment. Nu avem indicii privind pescuitul, prinderea reptilelor
(chelonienii) şi a păsărilor, deşi mediul înconjurător era cu totul propice pentru aceste
îndeletniciri25.
Una dintre ocupaţiile de bază a acestei comunităţi de la Mitoc era creşterea
animalelor26, în special a bovinelor, care au un număr important de piese. O
importanţă scăzută a avut-o creşterea porcinelor şi ovicaprinelor.
Nu era neglijată nici vânătoarea, ca importantă sursă de carne, dar şi de materii
prime utile (prelucrarea oaselor, a coarnelor, a pieilor). Erau vânate artiodactilele, în
special cervideele (cerbul şi căpriorul), dar şi mistreţul şi bourul. Analiza materialului
osteologic a arătat că, prin prezenţa a nouă coarne de cerb, această specie era una de
talie mai mare, mai masivă şi mai puternică decât cerbul carpatin27. Un lucru
interesant este lipsa resturilor de cal, deşi această staţiune este încadrată cronologic în
faza de final a culturii Cucuteni, unde, teoretic, numărul acestor resturi osteologice ar
trebui să fie în continuă creştere.
21
V. Chirica, C. Mihăilescu, Mitoc-Malu Galben: caractérisation du cadre naturel, în M. Otte,
V. Chirica, P. Haesaerts (dir.), L’Aurignacien et le Gravettien de Mitoc-Malu Galben,
ERAUL72, Liège, 2007, p. 13.
22
D. Monah, Plastica antropomorfă a culturii Cucuteni-Tripolie, BMA, III, Piatra Neamţ, 1997, p. 147.
23
S. Haimovici, Studiul preliminar al materialului faunistic din aşezarea cucuteniană de la Mitoc-
Valea lui Stan (jud. Botoşani), în Hierasus, VI, p. 77-78.
24
Ibidem, p. 80.
25
Ibidem.
26
Ibidem, p. 77-78.
27
Ibidem.
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
378 Radu-Gabriel Furnică
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
Reconstituirea paleomediului comunităţilor cucuteniene din Câmpia Moldovei 379
vaselor.
Dintre speciile prezentate în acest raport, numai vulpea şi iepurele sunt animale
care nu obişnuiesc să trăiască într-un spaţiu forestier, ci doar în liziere de pădure şi în
câmpuri deschise cu tufişuri. Astfel, putem deduce că în zonă se aflau păduri de
foioase amestecate, formate din stejărişuri (Quercetum mixtum) şi arbori de esenţă
moale, dat fiind faptul că zona era apropiată de o apă curgătoare, Jijia. Acest gen de
pădure este specific unor animale, precum cerbul, mistreţul sau bourul. În ceea ce
priveşte ursul, specie care astăzi preferă numai zona de munte, în eneolitic acesta avea
o arie mai mare de răspândire, de aceea este întâlnit în diferite etaje vegetale. Zonele
de lizieră sau de păduri care se refac după defrişări, cu multe luminişuri şi arbuşti, sunt
preferate de animale precum iepurele, bourul sau căpriorul. În zonă existau şi castori,
care găseau aici un mediu propice de trai, fiind o specie care are nevoie si de apă şi de
pădure.
Vorniceni-Pod Ibăneasa. Localitatea se află în partea centrală a judeţului
Botoşani, în câmpia Jijiei Superioare, acest râu trecând la aproximativ 12 km de sit33.
La est de sat, la circa 3 km pe partea dreaptă a pârâului Ibăneasa, între smârcul „La
morişcă” (Lupu) şi un pârâiaş ce izvorăşte din dealul din preajmă, pe un promontoriu
înalt de circa 4 m, ce se pierde în zona inundabilă, pe o suprafaţă de circa două
hectare34, se află o aşezare din faza Cucuteni A-B, cercetată în mai multe campanii de
Aristotel Crâşmaru, în 197035 şi apoi, începând cu 2001, de un colectiv de la Muzeul
Judeţean Botoşani, condus de Paul Şadurschi (campaniile 2002-2004)36, Maria
Diaconescu (campaniile 2008-2009)37 şi de Aurelia Ungureanu, de la Grupul Şcolar
„Gh. Asachi” din Botoşani.
În ceea ce priveşte lotul faunistic, doar o parte din acesta a fost studiat38; este
vorba de materiale ce provin dintr-o groapă. Cu toate acestea, dat fiind numărul
apreciabil de materiale descoperite, considerăm că putem schiţa o imagine asupra
paleomediului în care a trăit comunitatea cucuteniană de la Vorniceni. Cele mai multe
dintre acestea sunt resturi osteologice ce provin de la mamifere, însă au fost
33
Idem, Caracterizarea arheozoologică a unor resturi animaliere găsite în aşezările din neo-
eneoliticul de pe teritoriul estic al României actuale, în ArhMold, XXXII (2009), 2010, p. 318.
34
A. Crâşmaru, Contribuţii la cunoaşterea neoliticului din împrejurimile Săvenilor (jud. Botoşani),
în SCIVA, XXI, 2, 1970, p. 279.
35
Ibidem.
36
P. Şadurschi et alii, Vorniceni, com. Vorniceni, jud. Botoşani. Punct: Pod Ibăneasa, în CCA, Campania
2001, Bucureşti, 2002, p. 336-337; idem, Vorniceni, com. Vorniceni, jud. Botoşani. Punct: Pod Ibăneasa,
în CCA, Campania 2002, 2003, http://www.cimec.ro/Arheologie/cronicaCA2003/cd/index.htm; idem,
Vorniceni, com. Vorniceni, jud. Botoşani. Punct: Pod Ibăneasa, în CCA, Campania 2003, 2004,
http://www.cimec.ro/Arheologie/cronicaCA2004/cd/index.htm.
37
M. Diaconescu, D. Ciucălău, Vorniceni, com. Vorniceni, jud. Botoşani. Punct: Pod Ibăneasa, în
CCA, Campania 2007, Bucureşti, 2008, p. 330-331; M. Diaconescu et alii, Vorniceni, com. Vorniceni,
jud. Botoşani. Punct: Pod Ibăneasa, în CCA, Campania 2008, Bucureşti, 2009, p. 359-360.
38
A. Ungureanu, Studiul materialului arheozoologic provenit din aşezarea eneolitică de la Vorniceni-
Pod Ibăneasa, în CCA, Campania 2001, Bucureşti, 2002, p. 337.
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
380 Radu-Gabriel Furnică
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
Reconstituirea paleomediului comunităţilor cucuteniene din Câmpia Moldovei 381
Materialul faunistic descoperit aici şi cercetat de Sergiu Haimovici provine
dintr-o singură groapă şi este alcătuit în întregime din resturi osoase ce aparţin
mamiferelor, fiind determinate doar 99 de piese. În tabelul 6 am evidenţiat
repartizarea pe specii a animalelor sălbatice şi a celor domestice.
Astfel, din analiza acestui tabel, reiese clar faptul că una dintre ocupaţiile
principale a comunităţii cucuteniene de la Bălţaţi era creşterea animalelor.
În ceea ce priveşte animalele sălbatice, erau vânate mai ales artiodactilele mari,
cerbul şi mistreţul. Surprinde totuşi lipsa carnivorelor. Mai mult ca sigur, acestea
existau în zonă, pentru că cervideele şi mistreţii constituie, atât pentru oameni, cât şi
pentru carnivore, o bogată sursă de hrană.
În final, trebuie menţionat faptul că, dacă actualmente, zona din jurul satului
Bălţaţi este aproape totalmente stepizată, în subfaza A4 a culturii Cucuteni, dat fiind
prezenţa în regiune a mistreţului şi mai ales a cerbului, existau întinse masive
forestiere, alcătuite din foioase, cu precădere stejărişuri41.
CUCUTENI-Cetăţuie: Situl se află în judeţul Iaşi, iar din punct de vedere
geografic se găseşte la limita dintre Câmpia Moldovei şi Podişul Sucevei, contactul
realizându-se la nivelul subunităţilor Dealul Mare-Hârlău şi colinele Ruginoasa-
Strunga din cadrul Culmii Siretului şi a extinderii sudice a Depresiunii Hârlău-Hodora
din cadrul Câmpiei Jijiei Inferioare şi a Bahluiului, într-o zonă în care, spre est şi sud,
se găsesc dealuri domoale, cu altitudini absolute reduse (sub 150 m), iar spre vest şi
nord cu altitudini de peste 300-350 m42. Din punct de vedere hidrografic, zona
aparţine de bazinul Văii Oii (Recea), ultimul afluent de stânga al râului Bahluieţ,
înainte ca acesta să se verse în Bahlui43.
Vegetaţia se încadrează între o zonă de pădure şi una de silvostepă, cu arbori ca
fagul, carpenul, gorunul, stejarul etc., dar şi de arborete şi asociaţii de pajişti mezo-
xerofile44. Din punct de vedere al faunei întâlnim cerbul, căpriorul, mistreţul, lupul,
vulpea, iepurele ş.a.; fauna acvatică e compusă din peşti şi scoici45.
Primele cercetări au fost efectuate încă din anii 1884-1885 de către un grup de
arheologi amatori, printre care se numărau Theodor Burada, Nicolae Beldiceanu,
Dumitru Butculescu, Grigore Buţureanu, George Diamandi46.
Materialul arheozoologic provine din campaniile 1961-1966, fiind analizat şi
publicat de Sergiu Haimovici, în două etape: lotul din 196147 (separat pe faze
41
Ibidem.
42
M. Petrescu-Dîmboviţa, M.-C. Văleanu, Cucuteni-Cetăţuie. Monografie arheologică, în BMA, XIV,
Piatra-Neamţ 2004, p. 40-41.
43
Ibidem, p. 40.
44
Ibidem, p. 41-42.
45
Ibidem, p. 42-43.
46
N. Ursulescu, Începuturile istoriei pe teritoriul României, Iaşi, 2002, p. 141.
47
S. Haimovici, Studiul preliminar al resturilor de faună descoperite în săpăturile din 1961 în
staţiunea neolitică de la Cucuteni-Băiceni, în ArhMold, VI, p. 317-319.
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
382 Radu-Gabriel Furnică
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
Reconstituirea paleomediului comunităţilor cucuteniene din Câmpia Moldovei 383
descoperite aici. Existau şi poieni cu iarbă deasă, loc preferat de cervidee. La
marginile acestor păduri se întâlneau animale care preferă zonele de lizieră sau aflate
în refacere după defrişare, cum ar fi bourul sau căpriorul. Zona era mult mai bogată în
păduri decât în prezent, cu toate că şi atunci se făceau tăieri importante, arborii fiind
utilizaţi în diverse scopuri. Dintre speciile descoperite în urma cercetărilor
arheologice, astăzi, în zona Cucuteniului, mai putem întâlni doar mistreţul şi
căpriorul.
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
384 Radu-Gabriel Furnică
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
Reconstituirea paleomediului comunităţilor cucuteniene din Câmpia Moldovei 385
cât se poate de intensă, lucru care se poate explica, probabil, prin ocuparea acestei
zone într-o perioadă în care fenomenele de inundaţie aveau o intensitate mai redusă,
ori locuirea a cunoscut intermitenţe (retragere în perioadele de inundaţie); s-ar putea
presupune, eventual, existenţa unor îndiguiri în jurul aşezării, deşi, până acum, nu
există date în acest sens61.
Din cele 3475 de resturi faunistice descoperite la Hoiseşti, trei sunt atribuite
păsărilor, 509 resturi aparţin moluştelor (un rest de gasteropod şi 508 resturi
reprezentând bivalve de Unio crassus, Unio pictorum şi Unio sp.)62, iar 2963
mamiferelor63.
Datorită condiţiilor defavorabile de conservare (un sol îmbibat aproape
permanent cu apă), aproximativ jumătate dintre resturile osteologice scoase la
suprafaţă nu au putut fi determinate de către arheozoologi.
După cum se observă din tabelul 9, unde am evidenţiat repartizarea pe specii a
animalelor sălbatice şi a celor domestice, una din principalele surse de asigurare a
hranei a comunităţii cucuteniene de la Hoiseşti a fost creşterea animalelor. Însă, spre
deosebire de celelalte staţiuni analizate din punct de vedere arheozoologic, întâlnim
aici o situaţie aparte: numărul dublu al porcinelor faţă de vitele domestice, situaţie pe
care o punem pe seama unui mediu mlăştinos, datorat prezenţei apei Bahluiului în
apropiere şi a deselor perioade de inundaţii, în urma cărora rămâne un sol moale,
ambient preferat de această specie. Porcinele reprezentau o sursă permanentă de
carne, element esenţial în hrana oricărei comunităţi.
Pe plan secund ca importanţă în cadrul economiei animaliere a comunităţii
cucuteniene din această staţiune se află, aproape la egalitate, vitele şi ovicaprinele. Şi
câinele are, spre deosebire de celalte comunităţi analizate, o pondere ridicată, acesta
fiind crescut probabil pentru paza turmelor şi ca însoţitor la vânătoare.
În ceea ce priveşte animalele sălbatice, şi aici situaţia este diferită: în locul
resturilor de cerb, cea mai importantă specie vânată este mistreţul, cu un număr dublu
de resturi faţă de cerb. Cerbul şi căpriorul sunt pe locul al doilea ca număr de resturi
osteologice, celelalte specii descoperite la Hoiseşti fiind vânate sporadic.
În ceea ce priveşte paleomediul acestei zone, avem indicii că acesta era unul
foarte variat. Prezenţa cochiliilor de scoici, a resturilor de păsări, a castorului şi a unui
număr mare de suine domestice ne indică clar faptul că în apropierea aşezării era o
sursă importantă de apă, vitală pentru comunitate, care oferea condiţiile cele mai bune
pentru desfăşurarea tuturor activităţilor. Prezenţa cerbului, ursului, a pisicii sălbatice şi
a mistreţului ne indică faptul că în zonă se aflau şi păduri bogate, de foioase în
amestec cu stejar şi fag, mediul fiind propice pentru aceste specii. La marginea
acestor codri trăiau animale precum bourul sau căpriorul, care preferau un astfel de
mediu. La Hoiseşti cu siguranţă a existat şi o zonă de silvostepă, fapt indicat de
61
Idem, Hoiseşti, com. Dumeşti, jud. Iaşi, în CCA. Campania 2003, Bucureşti, p. 139-142.
62
R. Cavaleriu, L. Bejenaru, op.cit., p. 94.
63
Ibidem, p. 88.
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
386 Radu-Gabriel Furnică
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
Reconstituirea paleomediului comunităţilor cucuteniene din Câmpia Moldovei 387
destul de mică între ele, se află resturile faunistice de ovicaprine şi suine, crescute de
asemenea pentru carne. Sacrificarea acestor animale domestice era bine chibzuită,
fapt observat în urma analizei materialului osteologic; pentru sacrificat erau preferate
animalele mature, masculii mai ales, femelele fiind păstrate pentru reproducere.
În ceea ce priveşte câinele, considerăm că acesta nu era folosit în alimentaţie, ci
era crescut pentru paza turmelor sau ca însoţitori la vânătoare.
Principalele specii vânate de comunităţile cucuteniene au fost cerbul, mistreţul
şi căpriorul, o excepţie constatându-se în aşezarea de la Liveni, unde predomină
resturile de bour (Bos primigenius).
De la toate aceste specii de mamifere descoperite în aşezările analizate mai sus,
în afară de carne, alimentul indispensabil în hrana acestor comunităţi, cucutenienii
mai utilizau oasele, care, prin prelucrare, puteau fi folosite în viaţa de zi cu zi la
diverse activităţi. Astfel au fost descoperite, un număr important de oase şi coarne
care poartă urme de prelucrare, în special ale bovinelor şi cervideelor, mai puţin de
suine şi canidae; unele oase au devenit împungătoare, şlefuitoare, dăltiţe, ace, spatule,
linguri. Pieile şi blana animalelor erau folosite ca îmbrăcăminte şi încălţăminte pentru
tot cursul anului şi mai ales în sezonul mai răcoros sau aşternut pentru odihnă.
Coarnele erau utilizate în agricultură, fiind folosite la desţelenitul pământului şi ca
săpăligi. Din colţi de mistreţ şi din valvele scoicilor se realizau diverse pandative.
Descoperirea unor unelte de silex sau piatră precum topoare, percutoare, răzuitoare
sau vârfuri de săgeţi atestă, în plus, existenţa unor comunităţi bine închegate, în care
creşterea animalelor, urmată de vânătoare, aveau o însemnătate de prim rang.
Calul apare aproape în fiecare aşezare, însă cu foarte puţine piese, ceea ce ne
face să credem că era încă în stare sălbatică; doar spre sfârşitul culturii Cucuteni
numărul resturilor de cal începe să crească, după cum s-a putut observa în aşezarea de
la Liveni.
În legătură cu cantitatea de oase găsită într-o aşezare, trebuie să ţinem cont de
faptul că aceasta poate, totuşi, să nu reprezinte situaţia reală din perioada de existenţă
a acelei aşezări. Ne putem gândi la arderea unor animale sau oase, la mâncarea unor
oase (îndeosebi mici) de către oameni sau de către animale carnivore, la adaosul unor
resturi faunistice după ce locuirea a încetat ş.a. Însă, nu credem că asemenea factori ar
fi putut să influenţeze decisiv imaginea noastră despre importanţa speciilor de animale
domestice sau vânate dintr-o comunitate şi implicit datele despre paleomediu.
De remarcat este şi grija pe care comunităţile cucuteniene o aveau faţă de
animale, fie ele sălbatice sau domestice: în toate aşezările au fost descoperite
reprezentări zoomorfe, fie prin protome, prin picturi sau plastice. Aceste reprezentări
ar putea indica existenţa unor credinţe şi a unor ritualuri magico-religioase, dedicate
unor zeităţi care protejau turmele domestice, înlesneau reproducerea acestor specii şi
fereau aşezările de atacuri din partea animalelor sălbatice.
În ceea ce priveşte paleomediul Câmpiei Moldovei, acesta nu era foarte diferit
de cel actual. În primul rând, trebuie să menţionăm că aceste comunităţi îşi ridicau
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
388 Radu-Gabriel Furnică
locuinţele în preajma unor surse bogate de apă, vitală pentru supravieţuirea lor şi a
animalelor pe care le creşteau. Prezenţa apei este confirmată şi de descoperirea unor
oase de păsări de apă, precum şi a unor valve de scoici, care puteau fi un supliment
alimentar, dar puteau fi şi pisate şi amestecate în pasta vaselor. În ceea ce priveşte
pescuitul, deşi nu avem descoperite, în cadrul aşezărilor analizate, oase de peşte,
credem totuşi că acesta se practica, dar nu la aceeaşi scară ca în aşezările situate de-a
lungul Dunării sau al Mării Negre, unde peştele era de dimensiuni mult mai mari şi
putea lăsa urme mai consistente.
În jurul aşezărilor se întindeau masive forestiere, în care pădurile de foioase
erau amestecate cu cele de stejar şi fag. Cerbul, mistreţul sau ursul găseau aici hrană
bogată şi adăpost. La marginea pădurilor întâlnim ierbivore, precum bourul şi
căpriorul, acestea fiind specii care se hrănesc cu frunzele copacilor tineri, arbuşti etc.
În unele cazuri (aşezările de pe malul Prutului) avem şi indicii pentru o zonă
intermediară de la vegetaţia de luncă la cea de pădure, adică o silvostepă, lucru
dovedit de prezenţa unor specii caracteristice, cum sunt iepurele sau vulpea. Astăzi, în
Câmpia Moldovei, pădurile şi-au restrâns mult aria, datorită activităţilor antropice,
făcând loc culturilor agricole. O parte din speciile de animale care cutreierau codrii
din această zonă în perioada culturii Cucuteni, precum ursul sau cerbul, şi-au restrâns
mult arealul de răspândire, fapt datorat şi încălzirii climatice.
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
Reconstituirea paleomediului comunităţilor cucuteniene din Câmpia Moldovei 389
SPECIA FRAGMENTE INDIVIZI
Nr. absolut % Nr. absolut %
Bos taurus (bovine) 1225 35.21 31 21.53
Bos primigenius (bour) 13 0.38 3 2.08
Bison bonasus (zimbru) 3 0.09 1 0.69
Bos taurus / Bos primigenius 136 4.02
Bos primigenius / Bison bonasus 97 2.87
Ovis aries (oaia) 38 1.12 7 4.86
Capra hircus (capra) 42 1.24 12 8.33
Ovicaprinae (oaia şi capra) 133 3.93
Sus domesticus (porcul) 288 8.51 49 34.03
Sus scrofa attila (mistreţul) 205 6.06 8 5.56
Sus (suine) 476 14.07
Cervus elaphus (cerbul) 436 12.89 17 11.81
Capreolus capreolus (căpriorul) 50 1.48 4 2.78
Bos / Cervus 180 5.32
Ovicaprinae / Capreolus 19 0.56
Canis familiaris (câinele) 23 0.68 4 2.78
Equus sp. (sălbatic? calul) 4 0.12 1 0.69
Ursus arctos (ursul) 5 0.15 1 0.69
Canis lupus (lupul) 1 0.03 1 0.69
Vulpes vulpes (vulpea) 1 0.03 1 0.69
Meles meles (bursucul) 1 0.03 1 0.69
Lynx lynx (râsul) 3 0.09 1 0.69
Castor fiber (castorul) 3 0.09 1 0.69
Lepus europaeus (iepurele) 1 0.03 1 0.69
Total 3383 100 144 100
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
390 Radu-Gabriel Furnică
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
Reconstituirea paleomediului comunităţilor cucuteniene din Câmpia Moldovei 391
SPECIA FRAGMENTE INDIVIZI
Nr. absolut % Nr. absolut %
Bos taurus 69 17.17 13 18.33
Capra 9 2.24 2 2.90
Ovis aries 3 0.75 1 1.47
Ovicaprinae 37 9.20 4 5.79
Sus scrofa domesticus 53 13.18 10 14.49
Sus scrofa ferus 66 16.42 1 15.95
Suine 8 1.99 1 1.45
Canis familiaris 3 0.75 2 2.90
Cervus elaphus 103 25.62 13 18.83
Capreolus capreolus 27 6.73 4 5.79
Bos primigenius 13 3.23 2 2.90
Ursus arctos 2 0.49 1 1.45
Vulpes vulpes 1 0.25 1 1.45
Lepus europaeus 2 0.49 1 1.45
Castor fiber 1 0.25 1 1.45
Equus caballus 5 1.24 2 2.90
Mamifere domestice 174 44.74 32 48.48
Mamifere sălbatice 215 55.26 34 51.52
Total 402 69
SPECIA FRAGMENTE
Nr. absolut %
Bos taurus 528 56.65
Ovis aries 10
Ovicaprinae 84 102 10.94
Capra hircus 8
Sus scrofa domesticus 216 23.17
Sus scrofa ferus 18 1,93
Cervus elaphus 32 3,43
Capreolus capreolus 13 1.39
Bos primigenius 12 1,28
Mamifere domestice 846 90,76
Mamifere sălbatice 75 8.03
Equus caballus 9 0.96
Total 930
Tab. 5. Frecvenţa în fragmente a speciilor de mamifere descoperite în aşezarea
cucuteniană de la Vorniceni-Pod Ibăneasa (după Haimovici 2010, p. 318).
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
392 Radu-Gabriel Furnică
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
Reconstituirea paleomediului comunităţilor cucuteniene din Câmpia Moldovei 393
Equus 21 3.03 2 1.26 2 0.92 9 6.61 8 4.32
caballus
Total 693 157 215 136 185
fragmente
SPECIA FRAGMENTE
Nr. absolut %
Bos taurus 587 58.17
Ovicaprinae 120 11.89
Sus scrofa domesticus 67 6.64
Canis familiaris 6 0.59
Bos primigenius 14 1.38
Cervus elaphus 130 12.88
Capreolus capreolus 11 1.09
Sus scrofa ferus 67 6.64
Lepus europaeus 1 0.09
Canis lupus 2 0.19
Castor fiber 1 0.09
Ursus arctos 3 0.29
Mamifere domestice 780 77.29
Mamifere sălbatice 229 22.65
Total 1009 99.94
Equus caballus 24 2.32
Total 1033
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
394 Radu-Gabriel Furnică
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
Reconstituirea paleomediului comunităţilor cucuteniene din Câmpia Moldovei 395
Fig. 1. Aşezări ale culturii Cucuteni din Câmpia Moldovei, cercetate arheozoologic,
p. 29.
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
O PRESUPUSĂ PIESĂ MEDALISTICĂ STRĂINĂ
DIN COLECŢIA PREOTULUI VASILE HEISU
Dimitrie-Ovidiu Boldur
The impressive object collection that priest Vasile Heisu has donated to Bacau
Museum, includes over 1500 pieces, collected over the decades that the collector has dedicated
to this activity. Irrespective of whether they are of archeological nature (tools, ceramics),
ethnographic (folk clothes, household items), numismatics (coins, medals) or church art items,
as well as the rarity of the old Romanian or foreign books – all bear the marks of the collector’s
noble passion.
Among the few items of numismatic value, donated by the priest, we have found a
medal dated from year 1802. In the paragraphs below we are trying to identify the origins of
this numismatic item.
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
396 Dimitrie-Ovidiu Boldur
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
O presupusă piesă medalistică străină din Colecţia preotului Vasile Heisu 397
XIX-lea7.
Modul cum acest obiect de patrimoniu, care trebuie încadrat cel puţin în
categoria fond (datorită rarităţii şi valorii sale istorice), a ajuns în colecţia Heisu, nu ne
este cunoscut pe deplin, cu toate că am studiat şi registrele originale (cu piesele
donate) sau caietele de însemnări ale preotul Heisu8. Putem însă deduce principiile şi
interesul ştiinţific al celui care a colecţionat piesa pentru posteritate, şi, prin donaţia
către instituţia muzeală de pe malurile Bistriţei, a redat-o, în circulaţie, publicului larg.
IMG. 1 IMG. 2
7
Deşi, din punct de vedere tipologic, este înscrisă în registrul-inventar al instituţiei ca „jeton”,
caracteristicile piesei sugerează încadrarea sa în aceeaşi categorie, cea a numismaticii, fiind, însă, o monedă
de „7 Kreuzer”. Piesa are diametrul de 26 mm şi o greutate de aproximativ 4,68 g. Litera „E” de pe revers
ne arată faptul că a fost emisă în monetăria de la Alba-Iulia (vechiul Karlsburg), în teritoriul Transilvaniei
aflat sub dominaţia Sfântului Imperiu Roman de Naţiune Germană, în timpul domniei împăratului
Francisc al II-lea (1792-1806), din dinastia de Habsburg-Lorena. (L. Herinek, Österreichische
Műnzprägungen von 1740-1969, Wien, Műnzhandlung Herinek, p. 14 şi 215).
8
Feodosia Rotaru, loc.cit., p. 301. Atât cercetarea actelor originale de donaţie (inclusiv a registrelor-
inventar realizate de donator), cât şi a celorlalte documente olografe (caiete de conspecte, însemnări, notiţe
– pe teme din domeniul istoriei şi ale ştiinţelor auxiliare acesteia), poate îmbunătăţi, astfel, munca
personalului instituţiilor muzeale, prin identificarea cu precizie a obiectelor care intră în patrimoniu şi a
caracteristicilor originale ale celor care sunt, în timp, clasate în patrimoniul naţional.
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
DESPRE EUDOXIU DE HURMUZAKI ŞI COLECŢIA DE DOCUMENTE
PRIVITOARE LA ISTORIA ROMÂNILOR
Lenuţa-Gabriela Ocneanu
Jurist, historian and politician, Eudoxiu Hurmuzaki was born in Cernăuca, Bukovina,
on September 29, 1812. His entire life he was involved in the political events of his time and he
has permanently sustained the autonomy of Bukovina, attached the Austrian Empire in 1775
and included later in Galicia, as a duchy of the Crown, with rights equal to those of the others
lands and kingdoms of the Austrian Empire.
As an active participant on the events of 1848 from the capital of Bukovina, Eudoxiu
Hurmuzaki has contributed to the drafting of „The Petition of The Country”. In 1949 he was
part of the group that presented the Petition to the emperor Franz Joseph, petition that claimed
the autonomy of Bukovina and the preserving the national identity of the Romanians.
The historian Eudoxiu Hurmuzaki is recognized for the research and the collection of
nearly 6.000 document relating the Romanians Countries from the archives of Viena and other
Europeans archives. His work has resulted in The Document Collection concerning The
Romanians, The Hurmuzaki’s Collection or The Acta Extera, as Nicolas Iorga named it.
The library of the Museal Complex „Iulian Antonescu” from Bacău has since 1973 a
total of 43 volumes, of wich 32 are documents collected by Eudoxiu Hurmuzaki and the
remaining 9 are gathered by Romanians historians who have continued his work.
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
Despre Eudoxiu de Hurmuzaki 399
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
400 Lenuţa-Gabriela Ocneanu
mea, servindu-mă de doi copişti stabili. Posed acum în copii frumoase aproape 600
documente, rapoarte, instrucţiuni etc. de importanţă istorică mai mare sau mai mică,
care cuprind mult peste 250 coale şi varsă o nouă lumină asupra multor probleme
istorice din trecutul principatelor române, îndeosebi însă asupra relaţiilor lor cu
Austria”6.
Cele 600 de documente amintite în scrisoare au devenit aproape 6000 de
documente culese în principal din arhivele Haus- Hof- und Staatsarchiv (Arhiva
Ministerului de Externe), Archiv der vereinten böhmisch-österreichischen Hofkanzlei
(Arhiva Ministerului de Interne), Hofkammerarchiv (Arhiva Ministerului Finanţelor)
vieneze. Sunt copiate documente care aparţin arhivelor din Budapesta, Cracovia,
Varşovia, Berlin, München, Veneţia, Milano, Paris, acestea fiind câteva din arhivele
cercetate de Hurmuzaki.
Pentru tipărirea materialului documentar adunat de Eudoxiu de Hurmuzaki
este delegată o comisie formată din Mihail Kogălniceanu, Alexandru Odobescu,
Theodor Rosetti, Dimitrie Alexandru Cuza şi Ioan Slavici, secretar. La propunerea lui
D.A. Sturdza, ce „cǎpǎtase dreptul de a dispune asupra manuscriptelor de istorie şi
documente”7, cu sprijinul Ministerului Cultelor şi al Instrucţiunii Publice, al cărui
titular era Titu Maiorescu, în anul 1876 se publică primul volum care are şi caracter
comemorativ. Astfel, volumul Documente privitoare la Istoria Românilor
cuprinde material documentar din perioada 1750-1818, comemorează moartea lui
Grigore Ghica-Vodǎ (decapitat de turci în 1777 pentru cǎ a fost împotriva cedǎrii
Bucovinei) şi este numerotat ca fiind al VII-lea.
În perioada 1876-1942 este publicat un număr de 45 de volume în format
mare. Cele mai multe dintre volumele publicate cuprind documentele culese de
Eudoxiu de Hurmuzaki, dar membrii comisiei delegate şi Academia Română au
considerat necesară o întregire a materialului documentar prin explorarea arhivelor
din Roma, Veneţia, Stockholm, Paris, Galiţia, Rusia, Polonia, perioada de referinţă a
documentelor extinzându-se la secolele XII-XIX. Comisia a fost sprijinită în adunarea
materialului de colaboratori interni, externi, specialişti cunoscuţi sau arhivişti. Nicolae
Iorga enumerǎ o parte dintre cei care au contribuit la întregirea colecţiei, fǎcând
referiri la volumele apǎrute pânǎ în anul 19038. O prezentare detaliată a volumelor
este făcută de Aurelian Sacerdoţeanu9 jumătate de secol mai târziu.
Colecţia bibliotecii Complexului Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău cuprinde
un număr de 41 de volume, din care 32 sunt Documente privitoare la Istoria
Românilor culese de Eudoxiu de Hurmuzaki, 9 fiind Documente privitoare la
Istoria Românilor urmare la colecţiunea lui Eudoxiu de Hurmuzaki. Acestea
6
Ibidem, p. 231.
7
N. Iorga, Adunarea şi tipǎrirea izvoarelor în Prinos lui D.A. Sturdza la împlinirea celor şapte-zecǐ
de anǐ, Bucureşti, 1903, p. 112.
8
Ibidem, p. 114-119.
9
Aurelian Sacerdoţeanu, Colecţia „Hurmuzaki”, în RA, anul XII, 1969, nr. 2, p. 31-57.
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
Despre Eudoxiu de Hurmuzaki 401
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
402 Lenuţa-Gabriela Ocneanu
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
Despre Eudoxiu de Hurmuzaki 403
Nr. inv. 686: Scrieri şi documente greceşti privitoare la Istoria Românilor din anii
1592-1837 culese şi publicate în tomul XIII din Documentele Hurmuzaki de A. Papadopulos
Kerameus, traduse de G. Murnu şi C. Litzica, Bucureşti, 1914, 520 pagini, Institutul de Arte
Grafice Carol Göbl.
Nr. inv. 601: Documente privitoare la Istoria Românilor culese de Eudoxiu de
Hurmuzaki, publicate sub auspiciile Ministeriului Cultelor şi ale Academiei Române,
Bucureşti, 1915, 766 pagini, Atelierele grafice Socec&Comp. Volumul XIV, Partea I: 1320-
1716, Documente greceşti privitoare la Istoria Românilor publicate după originale, copiile
Academiei române şi tipărituri de N. Iorga, cu portretul lui Hrisant Notara, Arhidiacon de
Ierusalim, Mitropolit de Cesareia, Patriarh al Ierusalimului.
Nr. inv. 527: Documente privitoare la Istoria Românilor culese de Eudoxiu de
Hurmuzaki, publicate sub auspiciile Ministeriului Cultelor şi ale Academiei Române,
Bucureşti, 1917, 518 pagini, Atelierele grafice Socec&Comp. Volumul XIV, Partea II: 1716-
1777, Documente greceşti privitoare la Istoria Românilor publicate după originale, copiile
Academiei Române şi tipărituri de N. Iorga.
Nr. inv. 523: Documente privitoare la Istoria Românilor culese de Eudoxiu de
Hurmuzaki publicate sub auspiciile Academiei Române, Bucureşti, 1936, 528 pagini,
Atelierele grafice Socec&Comp., Societate anonimă. Volumul XIV, Partea III: C. 1560 – C.
1820, Documente greceşti privitoare la Istoria Românilor publicate după originale, copiile
Academiei Române şi tipărituri de N. Iorga.
Nr. inv. 528: Documente privitoare la Istoria Românilor culese de Eudoxiu de
Hurmuzaki, publicate sub auspiciile Ministerului Cultelor şi al Instrucţiunii şi ale Academiei
Române, Bucureşti, 1911, 776 pagini, Atelierele grafice Socec&Comp., Societate anonimă.
Volumul XV, Partea I: 1358-1600, Acte şi scrisori din arhivele oraşelor ardelene (Bistriţa,
Braşov, Sibiu) publicate după copiile Academiei Române de N. Iorga.
Nr. inv. 684: Documente privitoare la Istoria Românilor culese de Eudoxiu de
Hurmuzaki, publicate sub auspiciile Ministerului Cultelor şi al Instrucţiunii şi ale Academiei
Române, Bucureşti, 1913, 1928 pagini, Atelierele grafice Socec&Comp. Volumul XV, Partea
II: 1601-1825, Acte şi Scrisori din arhivele oraşelor ardelene Bistriţa, Braşov, Sibiu
publicate după copiile Academiei Române de Nicolae Iorga.
Nr. inv. 602: Documente privitoare la Istoria Românilor culese de Eudoxiu de
Hurmuzaki, publicate sub auspiciile Ministerului Cultelor şi al Instrucţiunii şi ale Academiei
Române, Bucureşti, 1912, 1266 pagini, Institutul de Arte Grafice Carol Göbl. Volumul XVI,
1603-1824: Corespondenţă diplomatică şi rapoarte consulare franceze publicate după
copiile Academiei Române de Nerva Hodoş.
Nr. inv. 531: Documente privitoare la Istoria Românilor culese de Eudoxiu de
Hurmuzaki, publicate sub auspiciile Ministerului Cultelor şi al Instrucţiunii şi ale Academiei
Române, Bucureşti, 1913, 1184 pagini. Volumul XVII, 1825-1846: Corespondenţă
diplomatică şi rapoarte consulare franceze publicate după copiile Academiei Române de
Nerva Hodoş.
Nr. inv. 484: Documente privitoare la Istoria Românilor culese de Eudoxiu de
Hurmuzaki, publicate sub auspiciile Ministerului Cultelor şi al Instrucţiunii şi ale Academiei
Române, Bucureşti, 1916, 586 pagini, Institutul de Arte Grafice Carol Göbl. Volumul XVIII,
1847-1851: Corespondenţă diplomatică şi rapoarte consulare franceze, cu un apendice
cuprinzând două documente din 1595 şi 1599 precum şi documente diplomatice ruseşti din
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
404 Lenuţa-Gabriela Ocneanu
1817-1821, publicate după copiile Academiei Române de Nerva Hodoş, cu indice alfabetic al
numelor pentru tomurile XVI-XVIII de N. Iorga.
Nr. inv. 606: Documente privitoare la Istoria Românilor culese de Eudoxiu de
Hurmuzaki, publicate sub auspiciile Ministerului Instrucţiunii şi ale Academiei Române,
Bucureşti, 1922, 916 pagini. Volumul XIX, Partea I: 1782-1797, Corespondenţă
diplomatică şi rapoarte consulare austriace publicate după copiile Academiei Române de
Ion I. Nistor, membru al Academiei Române.
Nr. inv. 532: Documente privitoare la Istoria Românilor culese de Eudoxiu de
Hurmuzaki, publicate sub auspiciile Ministerului Instrucţiunii şi ale Academiei Române,
Cernăuţi, 1938, 872 pagini. Volumul XIX, Partea 2: 1798-1812, Corespondenţă
diplomatică şi rapoarte consulare austriece publicate după copiile Academiei Române de
Ion I. Nistor, membru al Academiei Române, cu indice alfabetic al numelor pentru volumele
XIX, 1 şi XIX, 2. Cu două stampe în text.
Nr. inv. 520: Documente privitoare la Istoria Românilor culese de Eudoxiu de
Hurmuzaki sub auspiciile Ministerului Instrucţiunii şi ale Academiei Române, Bucureşti,
1942, 726 pagini, „Cartea Românească”. Volumul XXI: 1828-1836, Corespondenţă
diplomatică şi rapoarte consulare austriece publicate după copiile Academiei Române de
Ion I. Nistor cu indice alfabetic al numelor de persoane şi localităţi.
Nr. inv. 658: Documente privitóre la Istoria Românilor urmare la colecţiunea lui
Eudoxiu de Hurmuzaki, publicate sub auspiciile Ministeriului Cultelor şi Instrucţiunei
Publice şi ale Academiei Române, Bucuresci, 1886, 1004 pagini, Stabilimentul grafic
Socecŭ&Teclu. Volumul I, Suplement I: 1518-1780, cu portretul lui Ioan Nicolae Alexandru
Mavrocordat Voevod, documente culese din diferite publicaţiuni şi din Biblioteca Naţională
din Paris de Gr. G. Tocilescu şi din Archivele Ministeriului Afacerilor Străine din Paris de A.I.
Odobescu.
Nr. inv. 657: Documente privitóre la Istoria Românilor urmare la colecţiunea lui
Eudoxiu de Hurmuzaki, publicate sub auspiciile Ministeriului Cultelor şi Instrucţiunei
Publice şi ale Academiei Române, Bucuresci, 1885, 756 pagini, Stabilimentul grafic
Socecŭ&Teclu. Volumul II, Suplement I: 1781-1814, cu portretul lui Ioan Gheorghe Caragea
Voevod, documente culese din Archivele Ministeriului Afacerilor Străine din Paris de A.I.
Odobescu.
Nr. inv. 486: Documente privitoare la Istoria Românilor, urmare la colecţiunea lui
Eudoxiu de Hurmuzaki, publicate sub auspiciile Ministeriului Cultelor şi Instrucţiunii publice
şi ale Academiei Române, Bucureşti, 1893, 652 pagini, Stabilimentul grafic I.V. Socecŭ.
Volumul I, Suplementul II: 1510-1600, cu portretul lui Ieremia Movilă Voevod, documente
culese din archive şi biblioteci polone, coordonate, adnotate şi publicate de Ioan Bogdan, cu
traducerea franceză a documentelor polone de I. Skupiewski; 11 facsimile.
Nr. inv. 604: Documente privitoare la Istoria Românilor urmare la colecţiunea lui
Eudoxiu de Hurmuzaki, publicate sub auspiciile Ministeriului Cultelor şi Instrucţiunii publice
şi ale Academiei Române, Bucuresci, 1895, 624 pagini, Stabilimentul grafic I.V. Socecŭ.
Volumul II, Suplement II: 1601-1640, cu portretul lui Gaspar Gratiani Voevod, documente
culese din archive şi biblioteci polone, coordonate, adnotate şi publicate de Ioan Bogdan cu
traducerea franceză a documentelor polone de I. Skupiewski.
Nr. inv. 530: Documente privitóre la Istoria Românilor urmare la colecţiunea lui
Eudoxiu de Hurmuzaki, publicate sub auspiciile Ministeriului Cultelor şi al Instrucţiunei
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
Despre Eudoxiu de Hurmuzaki 405
Publice şi ale Academiei Române, Bucuresci, 1889, 596 pagini, Stabilimentul grafic I.V.
Socecŭ. Volumul III, Suplement I: 1709-1812, cu portretul lui Alexandru Ipsilant Voevod,
documente culese din archivele Ministeriului Afacerilor Străine din Paris de A.I. Odobescu.
Nr. inv. 534: Documente privitóre la Istoria Românilor urmare la colecţiunea lui
Eudoxiu de Hurmuzaki, publicate sub auspiciile Ministeriului Cultelor şi Instrucţiunii publice
şi ale Academiei Române, Bucuresci, 1900, 312 pagini. Volumul III, Suplementul II: 1641-
1703, documente culese din archive şi biblioteci polone coordonate, adnotate şi publicate de
Ioan Bogdan, cu traducerea franceză a documentelor polone de I. Skupiewski.
Nr. inv. 533: Documente privitóre la Istoria Românilor urmare la colecţiunea lui
Eudoxiu de Hurmuzaki, publicate sub auspiciile Ministeriului Cultelor şi Instrucţiunii publice
şi ale Academiei Române, Bucuresci, 1891, 596 pagini, Stabilimentul grafic I.V. Socecŭ.
Volumul IV, Suplementul I: 1802-1849, cu portretul lui Mihail Sturdza Voevod, documente
adunate, coordonate şi publicate de D.A. Sturdza, D.C. Sturdza şi Octavian Lugoşianu.
Nr. inv. 535: Documente privitóre la Istoria Românilor urmare la colecţiunea lui
Eudoxiu de Hurmuzaki, publicate sub auspiciile Ministeriului Cultelor şi Instrucţiunii publice
şi ale Academiei Române, Bucuresci, 1894, 664 pagini, Stabilimentul grafic I.V. Socecŭ.
Volumul V, Suplement I:1822-1838, documente adunate şi coordonate de D.A. Sturdza şi C.
Colescu-Vartic.
Nr. inv. 655: Documente privitóre la Istoria Românilor urmare la colecţiunea lui
Eudoxiu de Hurmuzaki, publicate sub auspiciile Ministeriului Cultelor şi Instrucţiunii Publice
şi ale Academiei Române, Bucuresci, 1895, 634 pagini, Stabilimentul grafic I.V. Socecŭ.
Volumul VI, Suplement I: 1827-1849, documente adunate şi coordonate de D.A. Sturdza şi
C. Colescu-Vartic.
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
406 Lenuţa-Gabriela Ocneanu
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
MEDALII STRĂINE DIN COLECŢIA VASILE HEISU
Dimitrie-Ovidiu Boldur
The medals art and medal, itself, are precious historical and documentation sources, but
in the same time, an opportunity to understand the importance given to our civilization’s
development.
Among more than 1500 pieces, donated to the Museum in Bacau, by Vasile Heisu
priest of Răcaciuni – we can find also two foreign medals, on which we draw your attention in
the lines below.
Key words: foreign medal, Francisc Iosif I, commemorative medal, Germany, defeat,
Stalin
Cuvinte-cheie: medalie străină, Francisc Iosif I, medalie comemorativă, Germania,
înfrângere, Stalin
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
408 Dimitrie-Ovidiu Boldur
4
O descriere a „statutelor” şi a modului de acordare a acestui „ordin pentru armată şi jandarmerie”,
regăsim în Tribuna poporului, An II, nr. 151, Arad, 11/23 august 1898, p. 737-738.
5
Piesa are o formă circulară şi este din bronz, cu diamentrul de 32 mm. Lipsesc atât anoul de prindere, cât
şi panglica.
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
VASILE DIACONU, DEPRESIUNEA NEAMŢ.
CONTRIBUŢII ARHEOLOGICE, PIATRA NEAMŢ, EDITURA
„CONSTANTIN MATASĂ”, 2012, 305 P.
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
410 Recenzii
sa, într-o zonă subcarpatică, care-i permite o uşoară comunicare cu munţii din preajmă
(Stânişoarei), dealuri (Corni, Boiştea), cu zona Podişului Moldovei şi implicit prin
cursurile râurilor care o traversează, Neamţ şi Topoliţa. Tocmai această poziţionare este
răspunsul pentru numărul mare al siturilor arheologice din zonă, întrucât de-a lungul
timpului a oferit condiţii prielnice stabilirii comunităţilor umane şi un posibil loc de
tranzit, conform ipotezei autorului, pentru diferitele rute comerciale, de la est spre vest
sau de la nord spre sud.
Cel de-al doilea capitol se referă la Istoricul cercetărilor (p. 23-26) care indică
ca primă sursă de semnalare a vestigiilor din teritoriu Cestionarul lui Alexandru
Odobescu, de la 1874, şi implicit Răspunsurile învăţătorilor din judeţul Neamţ la
respectivul chestionar. De asemenea, V.D. menţionează că primele preocupări
arheologice s-au înregistrat la jumătatea secolului al XIX-lea, mai exact cu ocazia
lucrărilor de construcţie a Spitalului din Târgu Neamţ (1850-1852). Ulterior, în secolul
XX, cu precădere din a doua sa jumătate, cercetările arheologice au căpătat o altă
amploare, remarcându-se prin intermediul unor situri celebre, precum cel de la Târpeşti-
Petricani, punctul Râpa lui Bodai, sau prin lărgirea sferei de interes, analizându-se
aşezările din preajma izvoarelor de apă sărată, cum sunt cele de la Lunca – Vânători-
Neamţ, punctul Poiana Slatinei, Oglinzi-Răuceşti, punctul Băi şi Ţolici-Petricani,
punctul Hălăbutoaia. Dimensiunea cunoaşterii arheologice se extinde prin identificarea
unei noi culturi, denumită convenţional, Cultura Tumulilor Carpatici, fapt permis
prin intermediul descoperirii necropolei de la Nemţişor – Vânători-Neamţ, punctul
Branişte.
Al treilea capitol este rezervat Repertoriului staţiunilor şi descoperirilor
arheologice (p. 27-52). Autorul a împărţit repertoriul pe trei categorii: staţiuni,
descoperiri izolate şi movile/tumuli. Totalul însumează un număr de 85 de vestigii,
dintre care 68 sunt situri (aşezări şi necropole) descoperite în 16 localităţi (12 în comuna
Agapia, 12 în comuna Bălţăteşti, 5 în comuna Ghindăoani, 19 în comuna Grumăzeşti, 5
în comuna Petricani, 7 în comuna Vânători-Neamţ şi 8 în oraşul Târgu Neamţ), 14
puncte cu descoperiri izolate găsite în 6 localităţi (1 în comuna Agapia, 3 în comuna
Ghindăoani, 1 în comuna Grumăzeşti, 3 în comuna Petricani şi 6 în oraşul Târgu
Neamţ), iar 3 sunt movile/tumuli identificate în 3 localităţi diferite (Grumăzeşti,
Târpeşti-Petricani şi Târgu Neamţ). Potrivit lui V.D., cele mai multe dintre staţiunile
arheologice (68) au fost identificate prin periegheze (55) iar celelalte prin sondaje (7) şi
cercetări sistematice (6). Din cele 55 de situri descoperite prin cercetări de suprafaţă, 30
au fost găsite de autor.
Capitolul patru conţine interpretările personale sau preluate de la alţi specialişti
privind vestigiile respective (primele, aşezări şi descoperiri izolate, iar ulterior,
movile/tumuli), dar mai ales încadrarea crono-culturală a siturilor arheologice. Cel mai
consistent dintre capitole (p. 53-142) începe cu descoperirile din Paleolitic, puţine (doar
trei situri cu piese litice, iar unul fosilifer de la Grumăzeşti, punctul Râpa lui Haga,
Săcăluşeşti-Agapia, punctul Dealul Valea Seacă şi Târgu Neamţ, punctele Dealul
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
Recenzii 411
Humuleşti şi Pe imaş), însă explicabile pentru această epocă. Neoliticul este reprezentat
prin câteva descoperiri specifice culturilor Starčevo-Criş şi ceramicii liniare. Primei
culturi îi corespunde aşezarea de la Grumăzeşti, punctul Deleni, unde prin cercetări
sistematice s-au găsit două locuinţe de suprafaţă şi o groapă de mari dimensiuni al cărei
inventar conţinea piese ceramice, materiale osteologice, o spatulă de os şi multe
artefacte litice cioplite ori şlefuite. Interesante sunt şi cele două morminte de înhumaţie,
care deşi lipsite de inventar oferă un minim de cunoaştere a modului de înmormântare
din neoliticul timpuriu. Pentru cultura ceramicii liniare autorul indică ca singură locuire
certă, pentru teritoriul acestei depresiuni, situl de la Târpeşti-Petricani, punctul Râpa lui
Bodai, unde s-a identificat o locuinţă adâncită şi câteva gropi cu ceramică şi artefacte
litice, ultimele în număr de 55. Eneoliticul este punctat prin două culturi importante,
Precucuteni şi Cucuteni. Comunităţile primei culturi au lăsat urme adânci în siturile de
la Târpeşti-Petricani, punctul Râpa lui Bodai, Săcăluşeşti-Agapia, punctul Dealul Valea
Seacă, Topoliţa-Grumăzeşti, punctele La nord-vest de sat, La Şerban şi La Ilioi. Se pare
că, pentru staţiunile amintite se cunosc doar fazele II şi III de evoluţie ale culturii
Precucuteni. Pe lângă ceramică s-au găsit şi alte obiecte, precum piese litice, o rondelă
(posibil folosită şi ca fusaiolă), dar şi o deosebită statuetă feminină, lucrată din lut, care
are picioarele separate în zona inferioară (p. 234, fig. 28/10). Potrivit autorului, în
privinţa limitelor de răspândire ale comunităţilor acestei culturi, siturile etapei
Precucuteni II din spaţiul Depresiunii Neamţ, alături de cele de la Lunca şi Oglinzi,
reprezintă limita nordică din zona subcarpatică a Moldovei. Dacă pentru această cultură
au fost identificate cinci aşezări, pentru cultura Cucuteni vestigiile sunt mai numeroase,
opt situri specifice fazei A, şase pentru faza B şi o singură excepţie, staţiunea de la
Târpeşti-Petricani, punctul Râpa lui Bodai, cu materiale din faza A-B. Întrucât sunt prea
multe pentru a le aminti, ne limităm să constatăm că V.D. s-a referit la amplasarea
acestora, dimensiunile şi inventarul lor, ultimul format din ceramică, utilaje litice etc.
Plastica antropomorfă cuprinde idoli feminini, masculini şi androgini, dar şi reprezentări
zoomorfe. Deşi sunt obiecte comune pentru ambele faze, totuşi autorul semnalează
numărul mare al uneltelor şi armelor confecţionate din piatră (faza A) şi găsite,
îndeosebi, în situl amintit, de la Târpeşti (percutoare, lame, gratoare, străpungătoare,
topoare, tesle, dăltiţe ş.a.). Pentru faza B sunt menţionate şi descrise nuclee, percutoare,
lame, gratoare, pumnale, vârfuri de lance şi săgeată de la Târgu Neamţ, punctul Dealul
Pometea. Epoca Bronzului are mai puţine descoperiri în spaţiul depresiunii
subcarpatice. V.D. semnalează două fragmente ceramice din perioada de tranziţie, care
par să aparţină culturii amforelor sferice, găsite la Târpeşti-Petricani, punctul Râpa lui
Bodai şi Târgu Neamţ, punctul În spini. Pentru perioada timpurie, autorul se bazează pe
materialele ceramice din acelaşi sit, de la Târpeşti, patru-cinci complexe funerare şi
câteva obiecte de metal. De altfel, s-a observat că aspectele cotidiene şi cele privind
viaţa spirituală ale comunităţii de la Târpeşti indică o manifestare distinctă, de unde şi
abordarea diferită, în literatura de specialitate, drept grupul Târpeşti. O legătură
interesantă stabileşte autorul între membrii acestei comunităţi şi cei din staţiunea de la
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
412 Recenzii
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
Recenzii 413
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
414 Recenzii
s-au identificat 34 de tumuli, dintre care 21 cercetaţi iar în a doua s-au găsit şi cercetat
integral 9 tumuli. Ritul funerar practicat era incineraţia. Inventarul conţine îndeosebi
ceramică locală (ceşti, cupe, castroane, oale, unele cu decoraţiuni-caneluri, linii lustruite,
nervuri în relief) şi de import (ulcioare, cupe), dar şi unelte, arme, accesorii şi piese de
podoabă, câteva monede. Aşezări specifice acestei culturi nu au fost identificate în zonă.
După a doua jumătate a secolului V d.Hr. se constituie o altă cultură, denumită
convenţional Costişa-Botoşana-Hansca, cu elemente de factură daco-romană şi
romanică. Două aşezări conţin astfel de obiecte, cele de la Târpeşti-Petricani, punctul
Râpa lui Bodai, şi Vânători-Neamţ, punctul Ungureni. În primul sit s-au găsit două
locuinţe adâncite şi urmele unor locuinţe de suprafaţă. Inventarul era format din
ceramică lucrată la mână (oale şi tipsii) sau la roată (oale). În al doilea sit s-au descoperit
două locuinţe adâncite care aveau fragmente ceramice modelate la mână (oale,
castroane şi tipsii), unele decorate cu alveole sau crestături. Simplitatea materialului
arheologic şi numărul mic al siturilor, comparativ cu zonele bazinelor Moldovei şi
Siretului, pot fi o explicaţie şi pentru următorul hiatus de locuire al depresiunii, până în
secolul al XIV-lea, timp în care poate comunităţile s-au concentrat, grupat, datorită
pericolelor externe, în alte locaţii. V.D. semnalează şi prezenţa a patru movile
necercetate, poate tumuli, care se află în zona administrativă a oraşului Târgu Neamţ
(două), pe Dealul Colacu, în marginea satului Târpeşti şi la limita nordică a localităţii
Grumăzeşti, pe Dealul Hotărăni, ultima fiind cea mai mare (diametru de circa 15m şi o
înălţime de 2m).
În capitolul cinci sunt exprimate concluziile autorului, sub forma unor
Consideraţii finale (p. 143-146). Pe parcursul lor, V.D. dezvăluie reperele avute în
vederea definitivării acestei lucrări.
Extrem de importante şi necesare sunt pentru cercetările arheologice şi
analizele petrografice şi cele pe ceramică, întrucât interdisciplinaritatea extinde aria de
cunoaştere a mesajului comunităţilor respective. Atent la aceste aspecte, autorul a
reuşit să aducă astfel de rezultate prin intermediul colaborărilor sale. Prin urmare,
ultimul capitol, al şaselea, conţine informaţii obţinute în urma unor cercetări
interdisciplinare (p. 147-176). În cuprinsul său sunt strânse patru miniarticole legate de
analize petrografice (Otis Crandell, Petrographic Evidence of Intercultural Trade
during the Chalcolithic. Examples from Neamţ County, Romania), cercetare
arheozoologică (Florentina Oleniuc, Luminiţa Băjenaru, Constantin Preoteasa,
Cercetarea arheozoologică a resturilor faunistice din aşezarea Cucuteni B de la
Târgu Neamţ-Dealul Pometea), analiza unor chirpici arşi (Constantin Haită, Analiza
sedimentologică a unor eşantioane de chirpici ars) şi analiza unor piese metalice
(Virgil Mihăilescu-Bîrliba, Viorica Vasilache, Ion Sandu, Analiza unor obiecte
metalice din situl arheologic de la Branişte-Nemţişor).
Pentru o bună circulaţie internaţională a cărţii, autorul i-a adăugat un rezumat în
limba engleză (p. 177-181). De asemenea a tradus în aceeaşi limbă cuprinsul şi lista
figurilor. Totodată, pentru acest volum a consultat o amplă bibliografie (p. 185-206) cu
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
Recenzii 415
titluri din literatura noastră de specialitate, dar şi din străinătate. Volumul se încheie cu
partea grafică (hărţi, fotografii color/alb-negru cu poziţia siturilor, aspecte de şantier şi
cu obiecte, planşe cu desenele pieselor) care însumează 92 de figuri.
Exceptând, desenele preluate, restul sunt făcute de autor, care merită felicitat nu
doar pentru ele, ci şi pentru modul de structurare şi abordare a tematicii. Totodată, cartea
reprezintă un model prin care observăm că se pot obţine rezultate şi numai dintr-o
cercetarea de suprafaţă, dacă este realizată sistematic. De asemenea, volumul contribuie
prin noile puncte identificate la creşterea numărului siturilor de pe teritoriul judeţului
Neamţ, fapt ce va conta în momentul redactării unui repertoriu general.
La capitolul observaţii, putem semnala câteva scăpări, mai mult de
tehnoredactare, iar unele aparţinând editurii, precum menţionarea diferită a numelor
unor autori (în cuprins faţă de textul cărţii), cuvintele unor titluri cu litere inversate sau
numerotarea eronată a lucrărilor apărute în Bibliotheca Memoriae Antiquitatis, situaţii
normale şi care nu ştirbesc cu nimic din calitatea redacţională şi informaţională a
volumului.
Felicităm autorul pentru această nouă sinteză oferită ca instrument de lucru
arheologilor şi aşteptăm cu interes alte apariţii.
nostru învăţător, în anii 1955-1957 – dar toate piesele, adunate de ultimul, în ani de
muncă, au fost preluate de Muzeul din Oneşti, în 1961. Aşadar, o a doua decepţie...
Abia în anul 1996, profesorul Ştefan Pelin pune bazele unui nou punct muzeal în oraşul
de pe malurile râului Trotuş.
Cartea În luptă dreaptă cu Zimbrul: povestiri istorice cuprinde două părţi, în
care sunt tratate aproape toate ocupaţiile omului din epoca de piatră. Prima parte are un
număr de 51 de povestiri, iar partea a doua 42 de povestiri.
Se remarcă numărul mare de episoade legate de ocupaţiile oamenilor din acea
perioadă, cum ar fi: culesul, vânătoarea, pescuitul, domesticirea şi creşterea animalelor,
agricultura, prelucrarea lemnului şi a osului, olăritului, ţesutul, împletitul, dar şi unele
manifestări artistice – sculptura, pictura, aspecte ale datinilor şi superstiţiilor. Fiecare
ocupaţie este prezentată printr-o poveste atrăgătoare, ceea ce facilitează înţelelegerea
unei epoci de mult apusă. Cea mai mare descoperire a autorului este prezentarea
războiului de ţesut şi a metodei ţesutului cu greutăţi de pământ, primul din ţara noastră.
Despre arta ţesutului, autorului, la recomandarea muzeografului Ştefan Cucoş, i se
publică şi articolul cu titlul Războiul de ţesut cu greutăţi, în revista Carpica,
XXXIII/2004. Cu toate că nici unul din evenimentele prezentate nu depăşeşte,
cronologic, epoca pietrei şlefuite, datorită firii sale dornice să absoarbă şi noutăţile din
domeniile de care s-a preocupat, Ilie Săvescu a inserat şi câteva noutăţi legate de modul
cum a fost prelucrat şi utilizat minereul de fier.
Editorii, spre beneficiul cititorilor, au dorit să introducă în finalul volumului atât
Datele biografice, semnate de profesoara Mariana Bordeianu, cât şi un Glosar, cu
termenii utilizaţi în cele 93 de povestiri istorice.
În luptă dreaptă cu Zimbrul: povestiri istorice, apărut la peste 20 de ani de la
moartea autorului (30 ianuarie 1987), reprezintă o încununare a muncii de cercetare dar
şi a talentului literar al emeritului învăţător Ilie Săvescu, oferind o lectură plăcută prin
limba folosită, dar şi prin farmecul de povestitor al scriitorului.
Florentina Mănăilă
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
Recenzii 417
fantastic de muncă al cărui rezultat îl avem astăzi pe masa de lucru. Autorul lucrării
Roman discoveries in the East Carpathian Barbaricum (1stcentury B.C.-5stcentury
A.D.) este cercetătorul dr. Costin Croitoru (pe parcurs, prescurtat C.C.), de la Muzeul
Judeţean al Brăilei, un arheolog interesat de lumea daco-romană, care a dorit să
cuprindă întreaga gamă de vestigii arheologice din spaţiul şi perioada amintită,
încercând să nu omită vreun sit sau descoperire izolată. Cartea este al XIV-lea volum
din colecţia Bibliotheca Archaeologica Moldaviae şi a fost tipărită sub egida
Academiei Române-Filiala Iaşi, editori prof.univ.dr. V. Spinei şi cercetătorul dr.V.
Mihăilescu-Bîrliba. Ea reprezintă o munca asiduă de şase ani, fiind teza de doctorat a
autorului. Publicată în limba engleză, în condiţii grafice deosebite şi sub „patronajul”
Academiei Române (Filiala Iaşi), cartea va fi un punct de reper în arheologia
românească şi va beneficia de avantajul unei circulaţii internaţionale, necesară unei
monografii de specialitate.
Volumul este structurat pe cinci capitole, primul (Introducerea) cuprinde, aşa
cum era şi normal, motivaţia şi necesitatea alegerii şi realizării acestei tematici,
observaţii metodologice, contextul general şi istoricul cercetărilor (p. 9-21). Din cele
patru subcapitole (notate A-D), semnalăm modul clar de abordare a subiectului de către
autor, prin delimitarea spaţiului analizat, teritoriul dintre Carpaţi şi râul Prut,
menţionarea principalelor categorii de obiecte, importuri romane (precum pahare,
obiecte de toaletă, instrumentar medical, fragmente ceramice ş.a.), care constituie esenţa
corpus-ului cărţii, dar şi dificultatea datării unor piese ce provin din contexte neclare. De
asemenea, autorul atrage atenţia că din componenţa repertoriului lipsesc doar
descoperirile mai noi din zona judeţului Botoşani, al cărui corpus (cu vestigii găsite
după anul 1970) este încă în lucru. Lista descoperirilor este mare şi variată, tocmai
datorită mărfurilor diferite provenite pe calea schimburilor comerciale dintre negustorii
romani şi cei din „arealul barbar”, fapt ce explică diversitatea artefactelor din mediul
dacic care surprind prin eleganţa şi utilitatea lor. Corpus-ul volumului este împărţit pe
judeţe (opt la număr) iar descoperirile semnalate, în ordinea alfabetică a
comunelor/oraşelor. C.C. trece în revistă un scurt istoric al cercetărilor din arealul
stabilit şi punctează, printre altele, principalele situri arheologice, precum cetăţile geto-
dacice de pe Siret care au furnizat cele mai multe importuri din arealul est-carpatic. De
altfel, nu trebuie uitat că intervalul de timp ales de autor are importanţa lui şi pe
segmente, dar şi ca un tot unitar. Pentru a fi mai uşor de urmărit, el a fost împărţit şi pe
etape/culturi: epoca clasică (secolele I a.Chr.-I p.Chr.), perioada dacilor liberi, sau după
alţi specialişti etapa corespunzătoare culturii carpice (secolele II-III p. Chr.), şi nu în
ultimul rând cea referitoare la cultura Sântana de Mureş (secolul IV-prima jumătate a
secolului V p.Chr.). În altă ordine de idei, autorul aminteşte, pentru perioada clasică,
cetăţile de la Brad, Răcătău (jud. Bacău), Poiana, Barboşi (jud. Galaţi) şi Bâtca
Doamnei (jud. Neamţ), pentru dacii liberi aşezările şi necropolele de la Poieneşti (jud.
Vaslui), Calu/astăzi Piatra Şoimului, Butnăreşti, Poiana-Dulceşti, Văleni (jud. Neamţ),
Podeni, Zvorâştea (jud. Suceava) ş.a. iar pentru cultura Sântana de Mureş siturile de la
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
418 Recenzii
Izvoare, Săbăoani (jud. Neamţ), Leţcani (jud. Iaşi), Bârlad (jud. Vaslui), Miorcani,
Mihălăşeni (jud. Botoşani) etc. ale căror piese au contribuit la constituirea unui
patrimoniu naţional important şi extrem de interesant, regăsindu-se în paginile acestui
repertoriu.
Al doilea capitol este cel mai consistent, fiind rezervat corpus-ului
descoperirilor, întocmit complet, prin menţionarea sitului-punctului, descrierea piesei şi
semnalarea surselor bibliografice (unde acest lucru o cere, exceptând materialul inedit).
În cele 222 p. ale capitolului (p. 23-245), C.C. a strâns un număr de 640 de situri
descoperite în 416 localităţi cu un total de 3870 obiecte.
Al treilea capitol este destinat tipologiei şi cronologiei pieselor de import (p.
247-324) fiind structurat în mai multe subcapitole, precum unelte şi instrumente (A)
referitoare la obiecte casnice sau comune, piese de toaletă ori instrumente medicale (1-
2), echipamente militare (B) reprezentate prin elemente de protecţie (scut),
îmbrăcăminte şi accesorii, armament, piese de harnaşament şi fragmente de car (1-4),
accesorii vestimentare (C) ce cuprind fibule (tipologiile acestora), centuri şi elemente
similare (1-2), obiecte de podoabă (D) care includ printre altele inele,
pandantive/medalioane, clopoţei, mărgele (tipologiile acestora), podoabe de argint
executate în tehnica filigranului (1-8), recipiente (E) de bronz, precum situle, ulcioare,
caserole, patere, cazane, oenochoe (1-8), vase de argint, recipiente de sticlă, vase de lut
(amfore clasificate tipologic şi pe centre de producţie), cupe cu două torţi, boluri,
platouri, vase de provizii, unguentarii, ulcioare, amforete şi obiecte de iluminat (F)
cum ar fi opaiţe şi candelabre/sfeşnice. Fiecare subcapitol în parte este analizat în
detaliu, piesele categoriei respective fiind integrate într-un circuit al descoperirilor (se
semnalează şi un total al obiectelor găsite în spaţiul est-carpatic), fapt realizat prin
intermediul analogiilor care implicit oferă şi intervalul cronologic al acestora. De
asemenea, autorul a pus accent pe anumite artefacte (cum sunt fibulele, piesele de
podoabă şi amforele), în mod intenţionat, întrucât acestea permit, prin tipologie,
provenienţă şi circulaţie, o datare mai exactă a siturilor. C.C. optează şi pentru o analiză
comparativă a recipientelor de sticlă, pe care le tratează pe intervale de timp (secolele I
a.Chr.-I p.Chr., II-III p.Chr. şi IV-V p. Chr.) iar hărţile denotă dispunerea lor pe teritoriul
de la răsărit de Carpaţi. Deşi majoritatea sunt de factură romană, pe lângă asemănări,
exemplarele au şi diferenţe, îndeosebi când privim spre vasele culturii Sântana de
Mureş.
Întreaga informaţie este însoţită de o bună documentare, tabele şi statistici,
ultimele menite să clarifice densitatea tipurilor de obiecte şi locul descoperirii lor.
Al patrulea capitol este o prezentare în paralel a lumii romane, pe de-o parte, şi
a celei „barbare”, pe de altă parte (p. 325-339). Autorul are în vedere, pe baza izvoarelor
literare antice şi prin intermediul descoperirilor arheologice, o delimitare a zonei de
contact („frontieră”) între cele două lumi (A), rutele comerciale şi legăturile
economice (B) şi rolul provinciilor Moesia Inferior şi Dacia în cadrul comerţului cu
barbarii (C).
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
Recenzii 419
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
UN OM MODEL AL CULTURII ŞI AL VIEŢII SOCIALE LA RĂCĂCIUNI,
PREOTUL VASILE HEISU (1911-1971)
A model of the culture and the social life of Racaciuni, the priest Vasile Heisu
(1911-1971)
Abstract
The author presents some of the most important aspects from the the life of the priest
Vasiel Heisu. The priest, through his given donation towards the Museum of Bacău, he has put
the headstone for the Ethnography department.
A fost un om de înaltă ţinută socială, care prin munca desfăşurată, a făcut cinste
serviciului pentru care a fost pregătit şi care l-a închinat cu multă dăruire în slujba patriei
şi a obştei săteşti. A lucrat cu multă conştiinciozitate şi pasiune, angajându-se în unele
opere sociale la care mulţi nu se încumetau să se angajeze. El nu se da în lături de la
greu, ori cât de mare ar fi fost.
Vasile Heisu, a venit ca preot la Răcăciuni la 14 martie 1952, de la Răcăuţi.
S-a născut la 29 august 1911, din părinţi ţărani din satul Băseşti-Hăineala, unde a
făcut şi cursurile primare. Urmează seminarul la Roman, facultatea de teologie la
Cernăuţi pe care o termină în 1936, apoi cursuri de îndrumare misionară seria II la
Institutul Teologic Universitar Bucureşti, pe care le termină cu media 9,50. Prin anii
1936-1938, îndeplineşte funcţia de subnotar la Pârjol şi Băhnăşeni.
De la 27 iulie 1938 şi până în martie 1940, funcţioneză ca preot în satul Nărujul-
Mic din judeţul Vrancea. Aici, în afară de de activitatea pastorală, formează un Comitet
din ţărani ai satului şi, în calitate de preşedinte al acestui Comitet, reuşeşte să ridice o
şcoală în sat din temelie, cum nu mai fusese acolo. Pentru acest lucru, conducerea
judeţului îi aduce mulţumiri scrise.
La 1 martie 1940, se transferă la parohia Răcăuţi, unde funcţionează până la 14
martie 1952. La distanţă de numai câţiva kilometri se afla biserica monument istoric a
lui Ştefan cel Mare din Borzeşti, care era închisă din anul 1893, din cauza şubrezirii
zidurilor măcinate de apa ploilor scursă din acoperişul stricat, iar cutremurul din 1940
înrăutăţise şi mai mult situaţia. Comisia Monumentelor Istorice făcuse ceva reparaţii
prin 1904, 1929 şi 1939, dar niciodată complet consolidate şi de fiecare dată mai
rămânea ceva de făcut şi vremea grăbea măcinarea ei.
Din cauza aceasta, biserica stătea închisă şi nimeni nu se încumeta să facă
serviciu religios în ea, pentru că oricând putea să se dărâme şi pericolul era destul de
mare pentru enoriaşi.
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
Un om model al culturii şi al vieţii sociale, preotul Vasile Heisu 421
Vasile Heisu, văzând starea în care se găseşte acest scump monument istoric,
cere Episcopiei Romanului să afilieze biserica din Borzeşti la parohia Răcăuţi, motiv de
a se putea ocupa personal de ea, întrucât în câţiva ani era ameninţată cu prăbuşirea
sigură, şi satul Borzeşti la acea dată avea numai 52 de familii de ortodocşi, 30 de catolici
şi nu aveau posibilitatea de a o repara. Vasile Heisu, după ce stă de vorbă cu sătenii şi
din Borzeşti şi din Răcăuţi, formează un comitet, în fruntea căruia se găsea în persoană,
şi cu aprobarea judeţului face şi câteva echipe care au mers la mai multe biserici şi sate
din judeţ, reuşind să colecteze sumele necesare. Totodată s-a primit şi ajutor bănesc de
la Episcopia Romanului şi de la Ministerului Cultelor, precum şi a Patriarhiei. Cu aceste
sume s-a reuşit să se consolideze şi să se restaureze tot interiorul şi exteriorul întregii
biserici din Borzeşti-Bacău.
Conducătorul tehnic al lucrărilor a fost italianul De-Monte Giuseppe, iar zidari
restauratori au fost fraţii italieni Maoro, Osvaldo şi Antonio Cielto. Exteriorul a fost
executat cu piertarii Ludovic Bancia, Andrei Enciu şi Gh. Simion, iar pictor restaurator
a fost C. Teodoru.
La 6 iulie 1952, se face resfinţirea bisericii din Borzeşti în faţa câtorva mii de
locuitori din satele de pe Valea Trotuşului. Episcopia îi aduce mulţumiri pentru această
realizare.
Această lucrare atât de valoroasă, de restaurare a bisericii din Borzeşti-Bacău, a
fost un act de mare importanţă, prin care numai Vasile Heisu, prin stăruinţa şi munca pe
care a desfăşurat-o, a reuşit să redeschidă uşile unui monument care fusese închis de
peste 57 de ani, ceea ce alţii nu au reuşit să facă.
La 7 aprilie 1957, la împlinirea a 500 de ani de la urcarea pe tron a lui Ştefan cel
Mare, Vasile Heisu, a reuşit să adune oamenii satelor din jurul Borzeştiului şi de pe
Valea Trotuşului. Această acţiune de omagiu adus Voievodului Ştefan cel Mare, a fost
organizată tot din iniţiativa lui Vasile Heisu, care în faţa mulţimii adunate la acestă
sărbătoare a evocat viaţa şi personalitatea marelui Voievod.
În lucrările personale, Vasile Heisu scrie: „Colina din jurul bisericii din Borzeşti
era plină de oameni: bătrâni cu plete încărunţite, pensionari şi ţărani pogorâţi de pe toate
văile, însă cei chemaţi, intelectualii şi preoţii, nici unul nu s-au prezentat… Pe tribuna
improvizată în faţa biserici s-a slujit Liturghie şi Parastas numai de doi preoţi, de preotul
Sătulu Ioan şi de mine, iar răspunsurile au fost date de corul bisericii din Răcăciuni,
format din 40 de persoane şi condus de cantorul Vasile Bâra din Răcăciuni. Şi fiindcă
nu s-a prezentat nici un conferenţiar rânduit, a fost ca, cuvântul comemorativ să-l rostesc
eu….”
La câteva zile după acestă comemorare a apărut în ziarul Scânteia” de miercuri
10 aprilie 1957, pe pagina a doua, articolul: În satul unde a copilărit Ştefan cel Mare.
Trimisul special al Scânteii, cu ocazia acestei comemorări de la Borzeşti, scrie: „În
aceste zile de aprilie, se împlinesc cinci secole de la înscăunarea lui Ştefan cel Mare ca
domn al Moldovei. La Borzeşti evenimentul a prilejuit în dimineaţa zilei de duminică, o
adevărată sărbătoare. Sute de ţărani, veniţi şi din satele vecine, s-au întâlnit să cinstească
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
422 Nicolae Mitrofan
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
Un om model al culturii şi al vieţii sociale, preotul Vasile Heisu 423
de mare valoare, dar cu unele greutăţi. Episcopia Romanului anunţă parohia Răcăciuni
că din cei 532.533 lei depuşi, i se va da numai 165.000 lei, deoarece şi Episcopia are
nevoie de unele fonduri.
Pe chestia aceasta a urmat un întreg proces la Consiliul Naţional Bisericesc, în
urma căruia s-a dat rezoluţia patriarhală de a se da toţi banii parohiei, rezultaţi din
munca enoriaşilor. Această situaţie a apăsat greu asupra lui Vasile Heisu şi i-a
zdruncinat mult sănătatea.
Într-o expunere a sa biografică menţionează: „Arăt că acest litigiu dintre parohie
şi Eparhie, pe mine ca paroh, m-a consumat foarte mult şi revolta mi-a zdruncinat în
mod simţit nervii şi sănătatea”.
Din banii strânşi, „a fost restaurată biserica Sf. Nicolae din Răcăciuni, atât în
interior cât şi în exterior, căci i s-a schimbat întreg acoperişul, reînnoindu-l cu tablă
zincată, i s-au răzuit şi retencuit din nou pereţii, care au fost împodobiţi cu pictură în
frescă, executată în stil neobizantin de o echipă de cinci pictori conduşi de pictorul Emil
Ivănescu de la Curtea de Argeş. În biserică s-a schimbat pardoseala de gresie, turnându-
se mozaic în carouri, iar în faţa bisericii s-a construit din mozaic veranda de la intrare.
Cu acestă ocazie, s-au scos pietrele mormântale ale ctitorilor de pe mormintele
din naos şi s-au fixat pe zidurile exterioare ale bisericii. S-au făcut apoi trotuare în jurul
bisericii.
Tot din aceste fonduri s-a cumpărat în centrul satului pentru parohie o casă cu
două camere la demisol şi trei la parter şi cu 42 de prăjini de teren şi grădină. Aici s-au
plantat 1300 butuci de viţă nobilă. De asemenea s-a mai construit un grajd şi alte
atenanse din cărămidă, alături de casă.
Vasile Heisu a avut şi preocupări muzeistice, de a stânge obiecte arheologice şi
istorice, de artă bisericească şi populară pentru alcătuirea unui muzeu etnografic, încă de
când lucra la Răcăuţi, unde a colectat de la aşezarea neolitică, locul numit „Horgăi”, şi
din satele din jur.
În 1957, Episcopia Roman şi Huşi îl trimite la cursuri de specializare,
muzeografice, la Bucureşti, la Muzeul de Artă al R.S.R., ţinute în vara acestui an. În
felul acesta a reuşit să fie absolvent al cursurilor de îndrumător de muzee de artă, muzee
mănăstireşti şi monumente istorice bisericeşti.
La Răcăciuni strânge o sumedenie de materiale arheologice din diferite epoci,
numismatică, etnografie ş.a.
Întreaga casă parohială a fost transformatăîntr-un adevărat muzeu, care a fost
împărţit pe secţii:
a. colecţia din epoca bronzului
b. colecţia de numismatică din epoca romană şi feudală
c. colecţia de artă feudală
d. colecţia etnografică care conţine pe lângă unelte de muncă ale bătrânilor şi
circa 70 costume naţionale ale ţărancelor şi ţăranilor din acest ţinut, folosite între anii
1880-1940. Arătăm că aceste colecţii stârnesc interes printre specialiştii din ţară şi chiar
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
424 Nicolae Mitrofan
de peste hotare care le-au studiat şi televizat ca valori de artă ale poporului nostru.
Vasile Heisu s-a oferit să aranjeze şi să înfrumuseţeze grădina publică din centrul
satului Răcăciuni, însă administraţia comunală n-a dat voie, dar în schimb, i-a cerut
suma de 20.000 lei, pentru ca lucrarea să pară că a fost făcută de comună şi nu de
parohie. Banii s-au luat, dar lucrarea nu s-a executat.
Casa muzeu ce a fost înfiinţată la Răcăciuni a fost înzestrată cu mobilierul
necesar, devenise atractivă şi mult vizitată de unii excursionişti, oameni de specialitate,
în special din Bucureşti, Iaşi, Cluj ş.a.
Cu oamenii satului era foarte apropiat şi prietenos. Cu toţi vorbea şi se sfătuia.
Mulţi îi cereau ajutorul sau sfatul, iar el, pentru fiecare, avea un cuvânt de îmbărbătare,
de încurajare, pentru orice problemă de gospodărie sau de familie. Uneori, pe cei mai
necăjiţi îi ajuta şi băneşte. Adesea, la unii nevoiaşi, le restituia darul. De aceea, oamenii
şi întreg satul ţineau mult la el, îl iubeau şi era înconjurat şi ajutat de toţi când le cerea
sprijinul pentru o lucrare obştească de care se simţea nevoie în satul respectiv. Era un
om plin de omenie.
Activitatea desfăşurată de Vasile Heisu, pentru binele obştesc, făcută cu atâta
dăruire şi pasiune, în munca profesională, pentru construirea unei şcoli, de restaurarea
celui mai valoros monument istoric – biserica din Borzeşti, apoi restaurarea bisericii din
Răcăciuni, ca şi înfiinţarea unui preţios muzeu pe Valea Siretului, la care a lucrat extrem
de mult şi din greu, uneori punându-i-se piedici, şicanat de unii, în toată munca ce a
făcut-o pe parcursul vieţii, a avut influenţă asupra sănătăţii sale. De aceea, către sfârşitul
vieţii, boala l-a doborât, cu toate îngrijirile medicale avute, în 11 iulie 1971 se stinge din
viaţă, regretat de tot satul, care l-a condus pe drumul de veci şi înmormântat la cimitirul
din Răcăciuni.
Înainte de a se pierde, a donat muzeul local Muzeului de istorie din Bacău.
Muzeul de istorie, în amintirea lui Vasile Heisu, a deschis într-o sală a Căminului
Cultural Răcăciuni, „Colecţia Vasile Heisu”, secţia de etnografie a muzeului judeţean.
Memoria lui Vasile Heisu, va rămâne pentru totdeauna în sufletele şi inimile
acelora care l-au cunoscut, l-au apreciat şi iubit, pentru că a fost un om de elită al vieţii
sociale şi culturale a Bacăului, relizând opere de valoare care i-au eternizat memoria.
Nicolae Mitrofan*
*
Nicolae Mitrofan (1909-1989), a fost învăţător emerit în comuna Răcăciuni. El este autorul unei
Monografii a comunei Răcăciuni, terminată în anul 1980, păstrată în manuscris la Direcţia Judeţeană
Bacău a Arhivelor Naţionale şi la Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău. Din această monografie,
am extras medalionul închinat preotului Vasile Heisu (1911-1971), cel care prin donaţia făcută Muzeului
Judetean de Istorie Bacău (nr.2826/ 355 din 16.06.1971) a pus bazele colecţiei şi apoi ale secţiei de
etnografie a muzeului nostru. Considerăm că publicarea acestui medalion, deşi scris pe alocuri în limbajul
epocii, ne ajută să cunoaştem mai bine un om care şi-a pus întreaga energie în slujba celor în mijlocul
cărora a trăit, un OM aşa cum puţini întânlim în zilele noastre (Feodosia Rotaru).
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
IN MEMORIAM IOAN MURARIU
(1937-2011)
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
426 Ioan Mitrea
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
In Memoriam Ioan Murariu 427
Aşa cum am mai menţionat, vreme de 44 de ani, prof.dr. Ioan Murariu a îmbinat
armonios, cu rezultate remarcabile, activitatea didactică, prezentată pe larg mai sus, cu
munca de cercetare ştiinţifică.
Din capul locului ne asumăm responsabilitatea de a afirma că a fost un
cercetător pasionat,cu talent chiar de cercetător în arhive, de o tenacitate de sorginte
pârvaniană. Stau mărturie în acest sens cărţile, studiile şi articolele rămase de la el. În
martie 1979 şi-a susţinut, în cadrul Universităţii „Al.I. Cuza” din Iaşi, teza de doctorat
cu tema Comerţul intern al Moldovei la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul
secolului al XIX-lea, bine apreciată de Comisia de doctorat, dar din nefericire
nepublicată până azi, deşi problematica abordată se regăseşte în multe din cele peste 90
de studii şi articole publicate în reviste de specialitate precum: Studii şi Cercetări
Ştiinţifice – Bacău, Carpica – Bacău, Hierasus – Botoşani, Studii şi Comunicări –
Focşani, Memoria Antiquitatis – P. Neamţ, Acta Moldaviae Meridionales – Vaslui,
Anuarul Institutului de Istorie şi Arheologie „A.D.Xenopol” – Iaşi, Codrul Cosminului
– Suceava, Zargidava – Bacău, Arhiva Genealogică – Iaşi, volumele publicate de
SIRAR, la nivel naţional, şi Buletinul ştiinţific – SIRAR – Filiala Bacău. A avut o
pasiune remarcabilă pentru istoria locală, a fost un adept al „localismului creator” (
vezi monografiile sale despre satul natal Dămileni, comuna natală Cristineşti s-au
despre Ţinutul Herţei ).
Între cărţile publicate de prof.dr. Ioan Murariu, care-l reprezintă, pe lângă
monografia comunei natale Cristineşti, menţionată la începutul acestui text, mai
consemnăm seria de dicţionare de arhaisme şi termeni istorici, culminând cu cel
intitulat 8500 de termeni istorici şi arhaisme (Dicţionar), apărut în 2008, şi îndeosebi
Istoria Ţinutului Herţa până în 1940, (Bacău, 1997 şi ed. a II-a completată, Bacău,
2010, premiată în 2011 la Salonul Internaţional de carte de la Chişinău), o lucrare de
mare interes, unicat în istoriografia românească.
Trebuie să menţionăm că Ioan Murariu a fost un talentat autor de texte de
popularizare a istoriei românilor, oprindu-se asupra unor evenimente şi personalităţi
remarcabile, din istoria medievală a românilor. Asemenea texte, de popularizare a
istoriei a publicat în cotidiene şi săptămânale precum Steagul Roşu – Bacău, Ceahlăul
– P. Neamţ, Clopotul – Botoşani, Monitorul de Bacău, Deşteptarea – Bacău, Catedra,
Ziua şi Ultima oră din Bacău, sau în Glasul, Făclia, Literatură şi Artă din Chişinău.
Din aceste texte, multe au fost reunite în volumul intitulat 100 de mărturii istorice din
documente şi cronici, publicat la Bacău în 2007.
Profesorul Ioan Murariu a fost un om al cărţii, al şcolii şi arhivelor, un om al
cetăţii. Nu s-a implicat decât în proiecte complementare profesiei de istoric. Nu s-a
amestecat în lumea politică.A optat pentru o viaţă în normalitate. Căuta liniştea. Îi
plăcea să-şi închipuie că trăieşte într-o insulă de normalitate, bun simţ, civilizaţie şi
cultură autentică.
Pentru bogata sa activitate didactico-ştiinţifică, pentru activitatea sa de
popularizare a istoriei, a fost distins cu numeroase titluri şi diplome, între care
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
428 Ioan Mitrea
Ioan Mitrea
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
ABREVIERI
ActaMM Acta Musei Meridionalis, Muzeul „Ştefan cel Mare”Vaslui.
AIIAI Anuarul Istitutului de Istorie şi Arheologie „A.D. Xenopol”, Iaşi.
AMAE Arhivele diplomatice ale MAE.
Apulum Apulum. Acta Musei Apulensis, Muzeul Naţional al Unirii, Alba-Iulia.
ArhGen Arhiva Genealogică, Iaşi.
ArhNat/Arh.St/DJAN/SJAN Arhivele Naţionale/ Arhivele Statului/ Direcţia Judeţeană
a Arhivelor Naţionale/ Derviciul Judeţean al Arhivelor Naţionale.
ArhMold Arheologia Moldovei, Institutul de Arheologie Iaşi.
AŞUI Analele Ştiinţifice Ale Universităţi „Al.I. Cuza” Iaşi.
Banatica Banatica, Muzeul Banatului Montan Reşiţa.
BAR Biblioteca Academiei Române.
BMA Bibliotheca Memoriae Antiquitatis, Complexul Muzeal Neamţ, Piatra Neamţ.
CCA/ Cronica Cronica Cercetărilor Arheologice, Ministerul Culturii şi Cultelor, Bucureşti.
Carpica Carpica, Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău.
CDM Catalogul documentelor moldoveneşti din Arhiva Istorică Centrală a
Statului, Bucureşti.
CI Cercetări istorice, Iaşi.
Cibinium Cibinium, Complexul Muzeal Naţional ASTRA Sibiu
Crisia Crisia, Muzeul Ţării Crişurilor, Oradea
Dacia, N.S. Dacia. Revue d’archéologie et d’histoire ancienne, Nouvelle Série, Bucureşti.
DAD Dezbaterile Adunării Deputaţilor, Bucureşti.
Danubius Danubius, Muzeul de Istorie Galaţi.
DIR.A Documente privind Istoria Românilor. A (Moldova), Bucureşti.
DRH.A Documenta Romaniae Historica. A (Moldova), Bucureşti.
Hierasus Hierasus. Anuarul Muzeului Judeţean Botoşani.
Materiale/ MCA Materiale şi cercetări arheologice, Bucureşti.
MemAntiq/ MemAnt Memoria Antiquitatis, Complexul Muzeal Neamţ, Piatra Neamţ.
MMS Mitropolia Moldovei şi Sucevei, Iaşi.
MO Monitorul Oficial, Bucureşti.
Mousaios Mousaios. Anuarul Muzeului Judeţean Buzău.
Peuce Peuce, Institutul de Cercetări Eco-Muzeale Tulcea.
RA Revista Arhivelor, Bucureşti.
RevMuz Revista Muzeelor, Bucureşti.
RMM Revista Muzeelor şi Monumentelor, Bucureşti.
SAA Studia Antiqua et Archaeologica, Iaşi.
SAI Studii şi articole de istorie, Bucureşti.
SCIV(A) Studii şi cercetări de istorie veche (şi arheologie), Bucureşti.
SCŞIaşi Studii şi Cercetări Ştiinţifice, Iaşi.
Studii Studii. Revistă de Istorie, Bucureşti.
SympThrac Symposia Thracologica.
Thraco-Dacica Thraco-Dacica, Institutul Român de Tracologie, Bucureşti.
Zargidava Zargidava. Revistă de istorie, Bacău.
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
Ori ce corespondenţă se va adresa Complexului Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău, str. 9 Mai, nr. 7,
Bacău, judeţul Bacău, cod 600037: muzeuistorie_bacau@yahoo.com
În atenţia colaboratorilor:
CARPICA
Publicaţie a Complexului Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău
CARPICA
Revue du Complexe de Musées „Iulian Antonescu” de Bacău
CARPICA
Publication of the Museum Complex „Iulian Antonescu” Bacău
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro
http://www.cimec.ro / http://cmiabc.ro