•

ANALELE ŞTIINŢIFICE
ALE
UNIVERSITĂŢII „ALEXANDRU IOAN CUZA”
DIN IAŞI
(SERIE NOUĂ)

ISTORIE
TOM LXIV / 2018

NUMĂR SPECIAL / SPECIAL ISSUE

Marea Unire a românilor (1918) – Istorie şi actualitate

The Great Union of the Romanians (1918) – History and Actuality

Editura Universităţ ii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi

 CUPRINS

Cuvânt înainte .............................................................................................................. 13

Alexandru Zub, Unitatea naţ ională: de la idee la act ................................................... 15
Paul E. Michelson, Teleological History and the Romanian Past: Just Say “No!” ..... 21
Valentin Naumescu, O sută de ani după. România în noua ordine europeană. De la
multilateralism la minilateralism?......................................................................... 43

I. Premisele Marii Uniri de la 1918

I.1. Diplomaţ ie, mişcare naţ ională şi propagandă înainte şi în vremea Primului
Război Mondial ................................................................................................... 53
Dumitru Vitcu, Diplomatul M. Kogălniceanu şi începutul întregirii naţ ionale:
Dobrogea (1878) ................................................................................................... 55
Gheorghe Negru, Etapele mişcării naţ ionale din Basarabia (1812-1918) ................... 65
Dinu Poştarencu, Rapoarte şi note despre infracţ iunile comise de militarii ruşi pe
teritoriul României şi starea de spirit a armatei române (octombrie 1916-
începutul anului 1917) .......................................................................................... 77
Stefano Santoro, Romanian propaganda in Italy during WWI ..................................... 113
Daniel Cain, Reprezentanţ a bulgară în România ocupată (1916-1918) ....................... 127
Anatol Petrencu, Probleme de relaţ ii externe ale Basarabiei, discutate în cadrul
şedinţ elor Sfatului ţ ării (1917-1918) .................................................................... 135
Gheorghe Cojocaru, Guvernul bolşevic şi România la sfârşitul anului 1917 - începutul
anului 1918 ................................................................................................................. 141
Adrian-Bogdan Ceobanu, Ultimele zile de libertate, primele zile de închisoare:
diplomaţ i şi consuli români în Rusia (1917-1918) ............................................... 149
Eugen Tudor Sclifos, Roger Sarret şi evenimentele din Basarabia anilor 1917-1918 171
Emanuel Plopeanu, Some considerations about United States press perceptions at the
beginning of 1918: Konrad Bercovici role in analyzing the Romania situation ...... 181
Emanuela Costantini, Markenc Lorenci, The troubles of war, the difficulties of peace.
Italy and Romania from 1917 to 1919 .................................................................. 191
Dorin-Demostene Iancu, Documente inedite despre ultimele zile ale ocupaţ iei germane
în Bucureşti ................................................................................................................ 203

I.2. Biserică, şcoală, presă ........................................................................................... 209

Petronel Zahariuc, Muntele Athos şi Marea Unire ........................................................ 211
Teodor Candu, Congresul monahal din Basarabia şi problema naţ ională (1918) ....... 227
Ionel Moldovan, Contribuţ ia clericilor ortodocşi la unirea Basarabiei cu România ... 249
Maria Danilov, Două gramatici ale limbii române destinate şcolii basarabene în 1918 263
Daniel Niţ ă-Danielescu, Pimen Georgescu (1853-1934), the Metropolitan of War and
of the Great Union ..................................................................................................... 279
Ion Negrei, Constituirea şi activitatea Asociaţ iei generale a studenţ ilor
moldoveni/români din Basarabia (1917-1918) ..................................................... 293
 Cuprins

Radu Tudorancea, Exilul în Moldova (1916-1918) din perspectiva unor noi surse
arhivistice. Arhiva Societăţ ii Naţ ionale de Cruce Roşie din România şi Arhivele
Naţ ionale ale Franţ ei (Paris- Pierrefitte sur Seine) ................................................. 313
Antonio D’Alessandri, The Romanian Question in Italy after the Treaty of Bucharest
(1918). Press and Propaganda .................................................................................. 327
Mircea-Cristian Ghenghea, Ion Mihalache in Bessarabia. Little Known Pages from the
Year 1918 ................................................................................................................... 333

II. Realizarea şi destinul Marii Uniri din 1918

II.1 Realizarea şi recunoaşterea internaţ ională a Marii Uniri .................................... 345
Cristina Gudin, Dificultăţ i şi elemente favorizante în realizarea Unirii Basarabiei cu
România ................................................................................................................ 347
Ioana Mihaela Bonda, Oana Mihaela Tămaş, Anul 1918 în „însemnările unui pribeag
în ţ ara lui” – vicarul Iacob Popa .............................................................................. 357
Ana-Maria Stan, Universitarii clujeni şi Basarabia după 1918. Câteva consideraţ ii .. 371
Silvia Corlăteanu-Granciuc, Alexandru Averescu şi ratificarea de către Italia a
Tratatului Basarabiei de la Paris din 28 octombrie 1920 ........................................ 385
Mihai-Alexandru Piţ igoi, O oportunitate ratată. Marea Britanie şi ratificarea
Tratatului de la Paris privind Basarabia .............................................................. 401
Bogdan-Alexandru Schipor, Marea Britanie şi aliaţ ii est-europeni ai Franţ ei la
sfârşitul Marelui Război ............................................................................................ 415

II.2. Urmările războiului .................................................................................................. 427

Oliver Jens Schmitt, România Mare, stat postimperial compozit ................................. 429
Nicolae Enciu, Renaşterea spirituală a Basarabiei interbelice .................................... 437
Carol Iancu, Problema emancipării evreilor români în contextul realizării Marii Uniri 469
Ionuţ Nistor, În căutarea banilor pierduţ i. Urmele Marelui Război asupra Iaşului ..... 491
Cătălin Botoşineanu, Societatea „Ocrotirea Orfanilor din Război” şi rolul prinţ esei
Olga Sturdza .......................................................................................................... 517
Petre Otu, Unificarea structurilor militare ale României întregite (1918-1924) .......... 539
Steluţ a Chefani-Pătraşcu, Promisiuni de reformă agrară şi realitatea din judeţ ul
Teleorman la sfârşitul primului război mondial ................................................... 561
Marius Chelcu, Un memoriu al ieşenilor la sfârşitul Marelui Război. Îngrijorările şi
speranţ ele unui nou început .................................................................................. 571
Bogdan Popa, Book Trade in Romania after the Great Union: Understanding a
Literary Contest from 1925 ................................................................................... 591

II.3. Sărbători, istoriografie, presă, memorie ........................................................... 599

Hans-Christian Maner, Autobiografii ale naţ iunii: cauze şi urmări ale Primului Război
Mondial în manuale româneşti şi germane de istorie ............................................... 601
Adrian Viţ alaru, Între dispute politice şi recuperarea memoriei. Sărbătorirea unirii
Basarabiei în primul deceniu interbelic .................................................................... 611
Florin Müller, Distorsiuni ideologico-istoriografice ale participării României la
Primul Război Mondial în România anilor ’50 .................................................... 625
Francesco Guida, Marea Unire şi istoriografia românească în epoca „matură” a
regimului comunist ................................................................................................ 643
 Cuprins

Jean-Noël Grandhomme, Capitaine Conan. Un roman et un film français sur les

lendemains de la Grande Guerre en Roumanie .................................................... 651
Elena Varta, Tematica identitară şi cea a reîntregirii Basarabiei cu România în cadrul
emisiunilor postului de radio „Europa Liberă” (anii ’80 ai secolului XX). Studiu
de caz: Nicolae Lupan ............................................................................................... 675

Recenzii şi note bibliografice ........................................................................................ 691

Operaţ iile şi istoricul Regimentului 9 Vânători în Răsboiul pentru întregirea
„Neamului Românesc” 1916-1919. Editor, studiu introductiv, ilustraţ ie şi anexe
de Ion I. Solcanu, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 2018, 691 p.; Ion I.
Solcanu, Un erou din Războiul de Întregire a României: Regimentul 9
Vânători, Iaşi, Editura Junimea, 2018, 381 p. (Petronel Zahariuc); Ion
Agrigoroaiei, Iaşii şi Unirea Basarabiei cu România (27 martie/9 aprilie
1918): studii, prefaţ ă Dumitru Vitcu şi Ion I. Solcanu, Iaşi, Editura Junimea,
2018, 240 p. (Cătălin Botoşineanu); Cătălin Botoşineanu, Ionuţ Nistor, Ion
Varta, Adrian-Bogdan Ceobanu, Adrian Viţ alaru (coordonatori), 100 de ani de
la Unirea Basarabiei cu România. Album, Iaşi, Editura Universităţ ii
„Alexandru Ioan Cuza”, 2018, 102 p. (Marian-Ionuţ Hariuc); Basarabia în
presa anului 1918. Interviuri şi anchete, text ales şi stabilit, studiu introductiv,
note şi comentarii de Victor Durnea, Chişinău, Editura Ştiinţ a, 2018, 262 p.
(Eugen Tudor Sclifos); Gavin Bowd, Un géographe français et la Roumanie:
Emmanuel de Martonne (1873-1955), Paris, L’Harmattan, 2012, 217 p.
(Marian-Ionuţ Hariuc); Marele Război şi Europa danubiano-pontică, coord.
Francesco Guida, versiunea în limba română îngrijită de Ana-Victoria Sima,
Monica Fekete, traducere de Monica Fekete, Mirona Bence-Muk, Delia Morar,
Cluj-Napoca, Academia Română, Centrul de Studii Transilvane, Presa
Universitară Clujeană, 2016, 234 p. (Florin Maga); Nicolae Enciu, În
componenţ a României Întregite. Basarabia şi basarabenii de la Marea Unire la
notele ultimative sovietice, Bucureşti-Brăila, Editura Academiei Române –
Editura Istros, 2018, 543 p. (Eugen Tudor Sclifos).

Abrevieri ........................................................................................................................ 715

 Marius CHELCU*

Un memoriu al ieşenilor la sfârşitul Marelui Război.

Îngrijorările şi speranţ ele unui nou început

Un document şi o provocare

Încă din momentul stabilirii subiectului cercetării am avut senzaţ ia

pătrunderii pe câmpul minat al disputei dintre regionalism şi centralism, al unei
controverse a cărei vechime coboară până la Unirea Principatelor. Este o temă de
discuţ ie care a cunoscut, timp de mai bine de un veac şi jumătate, forme diverse de
manifestare, cu intensităţ i variabile şi care în prezent pare să cunoască o
resuscitare, atât prin discursuri mediatice, politice şi academice, dar şi prin atitudini
civice, inclusiv cele de tip memorandist.
De altfel, formei revendicative a disputei îi aparţ ine evenimentul asupra
căruia ne-am îndreptat atenţ ia, care s-a petrecut imediat după ce oraşul Iaşi a
încetat să mai fie, la sfârşitul toamnei anului 1918, locul de refugiu pentru Casa
Regală şi o parte a administraţ iei centrale. Mai precis, am încercat să aflăm cauzele
care au antrenat la Iaşi în luna decembrie 1918 şi în prima parte a anului următor o
mişcare cu caracter popular destul de larg, în urma căreia a fost redactat un
document intitulat Memoriul ieşenilor privitor la revendicările oraşului Iaşi.
Documentul nu ştiu să fi făcut obiectul unei cercetări speciale, cel puţ in eu
nu l-am aflat prezentat în istoriografia veche sau mai recentă referitoare la rolul
oraşului Iaşi în timpul Marelui Război. Preocuparea mea pentru subiect a apărut
întâmplător, fiindcă tot întâmplătoare a fost descoperirea, în urmă cu doi ani, a
memoriului la Biblioteca Academiei Române din Bucureşti. El se află în Arhiva
Mare, la numărul 125, unde se păstrează sub forma unui volum de 211 file, legat şi
cartonat, având imprimată pe prima copertă monograma regelui Ferdinand. În
interior, primele şase pagini sunt ale Memoriului propriu-zis, tipărit şi datat: Iaşi,
6 ianuarie 19191. Restul filelor, până la 211, cuprind listele sub formă de tabel, cu
rubricile: numele şi prenumele, ocupaţ ia şi domiciliul, liste care adună peste 3.000
de semnatari.

*
CS II dr., Institutul de Istorie „A. D. Xenopol” din Iaşi, România; mariuschelcu@yahoo.com.
1
Reproducem textul memoriului în Anexă.

Analele Ştiinţ ifice ale Universităţ ii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, s.n., Istorie, LXIV (2018), p. 571-589.
572 Marius Chelcu

În urma acestei descoperiri şi a curiozităţ ii ce mi-a provocat-o, în timpul

căutărilor pentru lămurirea contextului în care a apărut documentul, am găsit,
ulterior, la Biblioteca Centrală din Iaşi o broşură intitulată Apelul şi statutele
Asociaţ iei „Frăţ ia Moldovei Unite” şi Memoriul ieşenilor, tipărită la Iaşi, în anul
1919.

Antecedentele

Trecând la reconstituirea contextului apariţ iei documentului al cărui

conţ inut ne propunem să-l prezentăm, prima întrebare care mi-am pus-o a fost dacă
acţ iunea din care a rezultat memoriul de la 1919 a fost un foc de paie care s-a
aprins într-o conjunctură specială sau aparţ ine unui fenomen de durată, cu forme de
manifestare nu întotdeauna la fel de vizibile.
Analizând conţ inutul memoriului, am constatat cu uşurinţ ă că el nu a fost
urmarea unei acţ iuni spontane, nu a apărut de nicăieri, ci a avut înaintaşi vechi,
încă din timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza. Aşadar, şase decenii mai înainte,
la scurt timp după Unirea Principatelor, înregistrându-se o sporire a stării de
nemulţ umire a ieşenilor, s-a întrunit la Iaşi, sub conducerea mitropolitului Calinic
Miclescu o comisie care a discutat problemele oraşului. În urma consultărilor a
rezultat un memoriu, datat 25 noiembrie 1863, ce a fost adresat domnitorului
Alexandru Ioan Cuza, conţ inând descrierea scăderilor suferite de oraş din cauza
pierderii statutului de capitală şi a unei politici guvernamentale considerată excesiv
de centralistă. La încheierea documentului erau oferite soluţ ii pentru remedierea
situaţ iei2. De altfel, memoriul din anul 1863 îl putem socoti actul fondator al
curentului memorandist moldovenesc, cu accent asupra oraşului Iaşi. Aşadar, nu
întâmplător, într-un paragraf al memoriului care face obiectul cercetării noastre
regăsim o trimitere amplă la acela din 1863. Nu mă voi opri asupra altor precursori
ai documentului datat 6 ianuarie 19193; nici nu ar avea rost, deoarece pentru
analiza situaţ iei Iaşului de după Unirea Principatelor, pentru originea curentului
memorandist şi a formelor de manifestare a nemulţ umirii ieşenilor, oscilând între
blazare şi revoltă, inclusiv despre episodului critic de la 3 aprilie 1866, atunci când
s-a înregistrat cea mai puternică acţ iune separatistă, există studii mai vechi şi mai
recente4.

2
N. A. Bogdan, Regele Carol I şi a doua sa capitală. Relaţ ii istorico politice scrise din iniţ iativa
primarului Iaşului G. G. Mârzescu, de N. A. Bogdan, Bucureşti, 1916, p. 8-11.
3
Au fost publicate de N. A. Bogdan (ibidem, p. 37-50).
4
A. D. Xenopol, Domnia lui Cuza Vodă, vol. I, Iaşi, 1903, p. 226-235; N. A. Bogdan, op. cit.; Adrian
Cioflâncă, Naţ ionalism şi parohialism în competiţ ie. Note pe marginea dezbaterilor politice privind
unirea Principatelor, în Vârstele Unirii. De la conştiinţ a etnică la unitatea naţ ională, volum editat de
Dumitru Ivănescu, Cătălin Turliuc, Florin Cântic, Iaşi, Fundaţ ia Academică „A. D. Xenopol”, Iaşi,
2001, 109-134; Mihai Chiper, Despre lamentaţ ie ca formă de rememorare: imagini ale declinului în
Iaşul interbelic, în Istoria recentă altfel. Perspective culturale, volum editat de Andi Mihalache şi
Adrian Cioflâncă, Iaşi, Editura Universităţ ii „Alexandru Ioan Cuza”, 2013, p. 99-114.
 Un memoriu al ieşenilor la sfârşitul Marelui Război 573

Privind în mod recapitulativ şirul revendicărilor ieşenilor de dinainte şi

chiar de după memoriul din 1919, sesizăm că rădăcina tuturor „relelor” a fost
identificată, constant, în renunţ area oraşului la statutul de capitală şi, de aici, nevoia
permanentă de recunoaştere a sacrificiului prin oferirea de compensaţ ii morale şi
mai ales materiale, precum şi o autonomie locală sporită. Privind lucrurile cu
detaşare, vom observa că petiţ ionarii, chiar şi cei de la 1863, nu mai vorbim de cei
de la 1919, par să fi uitat, sau mai degrabă să fi ignorat faptul că opţ iunea alegerii
Bucureştiului drept capitală a viitorului stat nu a fost una de moment, apărută în
preziua Unirii Principatelor. Mai mult, aceiaşi petiţ ionari par să ignore că o parte
din neajunsurile invocate de ei erau mai vechi decât unirea.
Renunţ area din partea Iaşului la statutul de capitală, acuzată mai târziu ca
slăbiciune, lipsa spiritului de negociere al moldovenilor, sau chiar mai grav, de
înşelătorie din partea muntenilor, în momentul în care s-a făcut era bine şi demult
cunoscută, fiind enunţ ată cel puţ in din timpul curentului memorandist care a
prefaţ at şi a însoţ it alcătuirea Regulamentelor Organice 5. Aşadar, în anul 1859, se
vorbea cel puţ in de trei decenii că Iaşul va ceda în faţ a Bucureştiului, cu toate că au
fost vehiculate şi soluţ ii de compromis, precum stabilirea capitalei la Focşani.
Motivul opţ iunii, multă vreme rămas nerostit, dar evident, a fost apropierea
geografică a Iaşului de graniţ a rusească, iar motivele mărturisite de la început au
fost de ordin demografic şi economic-edilitar. Cel de natură demografică pornea de
la numărul mai mic al populaţ iei Iaşului, în comparaţ ie cu Bucureştiul, dar mai ales
de la structura populaţ iei oraşului din Moldova, unde ponderea celor consideraţ i
străini, fie din punct de vedere juridic, adică supuşi străini, fie religios, adică evrei,
era mult mai mare decât la Bucureşti, lucru care s-a accentuat pe parcursul
perioadei regulamentare6. Apoi, motivul de ordin economic şi edilitar, anume un
factor care frâna o accelerare previzibilă a creşterii urbane, în cazul în care Iaşul ar
fi devenit capitala noului stat, o reprezenta greutatea aprovizionării oraşului cu apă
potabilă la costuri rezonabile, din surse apropiate şi cu debite mari. Iată, aşadar,
câteva motive care au provocat acea „uşurinţ ă” cu care moldovenii au cedat în
favoarea Bucureştiului.
O privire rapidă asupra şirului de revendicări, soluţ ii posibile şi răspunsuri
oferite ieşenilor la solicitările lor, începând de la 1863, ajungând până la momentul
1919 de care ne ocupăm acum, dar continuând şi în perioada interbelică, vom
descoperi că cele trei dileme, să le spunem fondatoare şi anterioare pierderii
statutului de capitală, adică problemele geo-politică, demografică şi edilitară
supravieţ uiesc de la 1834, până la sfârşitul perioadei interbelice. Aşadar, în primul

5
Scenariile unirii Principatelor enunţ ate în perioada regulamentară, inclusiv prin desemnarea ca
domnitor a principelui Moldovei, Mihail Sturdza, şi renunţ area oraşului Iaşi la statutul de capitală în
favoarea Bucureştiului au fost amintite de N. A. Bogdan în, op. cit., p. 1-2.
6
De altfel „chestiunea izraeliţ ilor” o întâlnim în permanenţ ă în memoriile ieşenilor, începând cu cel
din 1863, continuând cu cel din 1866 (ibidem, p. 2, p. 8-10 şi p. 38-42) sau acela din 1891,
propunându-se mai ales măsuri de constrângere economică (T. Codrescu, Uricariul, XVII, Iaşi,
1891).
574 Marius Chelcu

rând poziţ ia geografică, dar şi afinităţ ile fireşti ale Iaşului şi ale Moldovei, ale unei
părţ i a populaţ iei sale, cu spaţ iul de la răsărit de Prut, aflat în stăpânire rusească, au
atras constant suspiciuni de separatism, exprimate mai voalat sau făţ iş. Mai mult,
structura demografică de care aminteam a fost socotită în permanenţ ă, în primul
rând chiar de către petiţ ionarii ieşeni, ca o piedică în dezvoltarea oraşului, ca o
problemă care trebuia neapărat rezolvată cu ajutor de la centru, prin constrângeri
legislative. Este şi aceasta o explicaţ ie a acumulării, în timp, a gesturilor de
segregare, a intenţ iilor şi experimentelor naţ ionalismului economic eşuate 7 şi a
atitudinilor făţ iş antievreieşti care vor atinge punctul critic spre sfârşitul perioadei
interbelice. Nu în ultimul rând, ca o condiţ ie hotărâtoare a creşterii demografice şi
urbane viitoare, între cerinţ ele constante, începând încă de la 1863, regăsim
rezolvarea problemei alimentării cu apă potabilă de bună calitate cu debit mare,
precum şi îmbunătăţ irea căilor de comunicaţ ie, nu doar a celor terestre, rutiere şi
feroviare, ci şi a aceleia pe apă, printr-un utopic proiect de deviere a apelor
Siretului, prin albia Bahluiului, către Prut.

Contextul şi desfăşurarea

Lămurindu-ne asupra legăturii cu trecutul, cunoscând antecedentele şi

identificând problemele care s-au perpetuat în timp, am revenit la momentul
întocmirii Memoriului adresat regelui Ferdinand la începutul anului 1919 şi am
observat că mişcarea care i-a dat finalitate a început să se manifeste prin
organizare, comunicate de presă, conferinţ e şi strângere de adeziuni la scurt timp
după ce, la mijlocul lunii noiembrie 1918, Casa Regală şi administraţ ia centrală s-au
întors la Bucureşti8. Golirea de populaţ ie, lipsa agitaţ iei, dar mai ales urmele lăsate
de găzduirea unei populaţ ii supradimensionate, deficienţ ele în aprovizionarea cu
apă şi hrană, degradarea străzilor şi clădirilor, între care numeroase monumente
istorice, au amplificat senzaţ ia că oraşul Iaşi a fost încă o dată abandonat, fără ca
sacrificiile să-i fie răsplătite. Aşadar, nici nu se putea găsi un moment mai potrivit
pentru ieşirea la suprafaţ ă a unei teme vechi, aceea a oraşului părăsit, construită pe
fondul unei permanente lamentaţ ii a ieşenilor, ce s-a transformat, de-a lungul celor
şaizeci de ani, într-o veritabilă psihologie colectivă a victimei, a oraşului

7
Mihai Chiper, Olteni contra evrei. Antisemitism economic în Iaşul decăzut (1882-1884), în AIIX, LI
(2014), Iaşi, p. 157-181; idem, „Iaşii sub cuţ itul hahamului”. Antisemitism economic în prohibiţ ia
cărnii trif (1867-1868), în AIIX, Iaşi, LII (2015), p. 245-268.
8
În ziare a fost surprinsă atât atmosfera festivă dar şi sentimentele de regret şi nelinişte care au însoţ it
părăsirea oraşului („Mişcarea. Ziar naţ ional-liberal cotidian”, Iaşi, anul X, nr. 257, 15 noiembrie
1918, p. 1; în articolul intitulat Colegilor care pleacă; şi numărul 258, din 16 noiembrie 1918, p. 1; în
articolul cu titlul: Plecarea Suveranilor; în continuare se va cita: „Mişcarea”). Număr în care au fost
reproduse şi gândurile adresate de Regina Maria cu prilejul despărţ irii de Iaşi, care s-au încheiat cu
declaraţ ia: „Iubim mult Iaşii, pentru că toţ i am suferit în acest oraş”. Ceremonia plecării trenului regal
fiind redată şi în paginile ziarului „Evenimentul. Organ al Partidului Conservator”, Iaşi, anul al
XXVI-lea, nr. din 19 noiembrie 1918, p. 1; în continuare se va cita: „Evenimentul”).
 Un memoriu al ieşenilor la sfârşitul Marelui Război 575

sacrificat9. Doar o astfel de stare de spirit, bazată pe frământări mai vechi, explică
mobilizarea alertă a energiilor din care a rezultat memoriul. Acestui fond
psihologic trebuie să-i mai adăugăm implicarea în acţ iune a unor asociaţ ii, precum
cea a Femeilor Ortodoxe Române, sau a studenţ ilor, precum şi însuşirea mesajului
memorandist de către un partid nou înfiinţ at, apărut după reconcilierea dintre
Nicolae Iorga şi A. C. Cuza10. Ca o paranteză, pentru explicarea atitudinii lui
N. Iorga, după plecarea Casei Regale şi a majorităţ ii oficialităţ ilor la Bucureşti, la
mijlocul lunii noiembrie, el a rămas, în luna decembrie 1918, la Iaşi, nădăjduind că
rolul său de animator moral al rezistenţ ei din timpul războiului va fi recunoscut nu
doar declarativ, ci şi concret printr-o poziţ ie guvernamentală. Nu s-a întâmplat aşa.
De aceea, pentru Iorga, senzaţ ia de părăsire şi nerecunoştinţ ă faţ ă de sacrificiile şi
meritele oraşului Iaşi a căpătat, fără îndoială, şi o dimensiune personală. Istoricul
şi-a început conferinţ a pe care a ţ inut-o cu prilejul constituirii Asociaţ iei „Frăţ ia
Moldovei Unite”, la începutul lunii decembrie, pe un ton vehement, declarând că:
„Nu se mai poate admite ca Iaşul să fie tratat ca o servitoare pe care o dai afară
după ce te-ai servit de dânsa”. Soluţ ia pe care N. Iorga o propunea, cu acelaşi
prilej, era descentralizarea completă care să cuprindă o regiune formată din
Moldova, Basarabia, Bucovina şi partea de răsărit a Transilvaniei 11. Nu a fost
singura personalitate care a aderat la mişcare şi care s-a pronunţ at pentru o
descentralizare sporită. Petru Poni, într-o altă conferinţ ă din seria celor organizate
de „Frăţ ia Moldovei Unite” spunea că „i-am imitat prea mult pe francezi. Se cere
descentralizarea administrativă şi de aici aceea economică şi prin cauzalitate se va
ajunge la cea morală, nu se va mai simţ i nevoia de a pleca la Bucureşti” 12. Atitudini
de felul celor amintite ţ in de contextul mai larg al unui moment în care existau
controverse în legătură cu viitoarea organizare a statului după încorporarea
Basarabiei, Bucovinei şi Ardealului, provocând dezbateri pe tema unei
descentralizări pronunţ ate a statului, ca alternativă la adoptarea modelului
federativ.
Într-un ritm la fel de alert precum s-au succedat vom enumera paşii care au
dus la redactarea memoriului şi strângerea semnăturilor. Primul apel a fost lansat în
ziarul „Evenimentul”, organul de presă al Partidului Conservator, în numărul din
30 noiembrie 1918, sub titlul Ieşenii încep să se mişte, unde se spunea că: „faţ ă de
necuviinţ a ce se arată oraşului, un grup de ieşeni şi ieşence au luat iniţ iativa
convocării unei întruniri a fruntaşilor din oraş, care să protesteze în mod energic
faţ ă de indiferenţ a ce s-a arătat şi continuă să se arate capitalei Moldovei Mari 13. Se
vede că de la început s-a mizat pe mobilizarea întregii Moldove istorice, reunite în
cursul anului 1918, problemele oraşului Iaşi fiind extinse asupra întregii provincii.

9
Mihai Chiper, Despre lamentaţ ie…, p. 99-114.
10
„Evenimentul”, anul al XXVI-lea, nr. din 9 decembrie 1918, p. 1.
11
„Opinia. Ziar politic cotidian”, anul al XV-lea, nr. 3513, 11 decembrie 1918, p. 1-2; în continuare
se va cita: „Opinia”.
12
„Evenimentul”, anul al XXVI-lea, nr. din 3 ianuarie 1919, p. 1-2.
13
Idem, nr. din 30 noiembrie 1918, p. 1.
576 Marius Chelcu

În acest sens a fost lansat un apel către toţ i jurnaliştii din Moldova, Basarabia şi
Bucovina, indiferent de culoare politică, intitulat Drepturile Moldovei. Presa din
„Marea Moldovă” era chemată să ia atitudine pentru a impulsiona luarea măsurilor
legislative necesare curmării unei stări de lucruri socotită intolerabilă şi jignitoare,
punându-se capăt tendinţ ei centralizatoare ce condamna Moldova la o tristă
inferioritate14. Nu a lipsit mult până când au apărut luările de poziţ ie tranşante,
precum cele dintr-un articol intitulat Iaşul în mizerie în care autorul, semnând cu
pseudonimul Renovatus, se întreba retoric ce s-ar fi întâmplat dacă oraşul ar fi
rămas şi în acea iarnă capitală. Tot el oferea şi răspunsuri, prevăzând că
aprovizionarea cu combustibil, lemne de foc şi alimente s-ar fi făcut în condiţ ii
mult mai bune. Era condamnată lipsa de recunoştinţ ă faţ ă de „opera de sacrificiu a
Iaşilor, care odată terminată, sărmanul oraş moldovenesc era din nou socotit ca un
mizerabil târg de provincie, în ţ ara pe care o roade şi o corupe cel mai absorbant şi
jalnic sistem centralist”15. Ţinta predilectă a textelor publicate în „Opinia”, unde
erau invocate deficienţ ele în aprovizionarea oraşului şi întârzierea lucrărilor de
refacere, era ministrul de interne din guvernul liberal, fostul primar al oraşului,
Georgel Mârzescu16.
Un rol esenţ ial în dinamizarea şi organizarea mişcării revendicative l-a
avut, precum aminteam, înfiinţ area partidului rezultat în urma împăcării dintre
Nicolae Iorga şi A. C. Cuza, partid care şi-a însuşit imediat tema revendicărilor
ieşenilor şi moldovenilor în privinţ a compensaţ iilor şi a unei largi descentralizări 17.
De altfel, ralierea lui N. Iorga la mişcarea de revendicare a drepturilor Iaşilor şi ale
Moldovei a avut rolul de a dilua suspiciunile şi acuzaţ iile de separatism aduse
iniţ iatorilor mişcării de revendicare a drepturilor Iaşului şi ale Moldovei 18. La doar
câteva zile, mai precis la 9 decembrie, s-a format o asociaţ ie apolitică sub
denumirea de „Frăţ ia Moldovei Unite”19. În fruntea comitetului de iniţ iativă s-au
aflat, amintind aici doar numele cele mai sonore, mitropolitul Pimen Georgescu,

14
„Opinia”, anul al XV-lea, nr. 3505, 1 decembrie 1918, p. 1.
15
Idem, nr. 3510, 6 decembrie 1918, p. 1. În următoarele numere ale aceluiaşi ziar de orientare
conservatoare a continuat în cursul lunii decembrie şirul articolelor, cu titluri precum Sărmanul Iaşi,
în care era condamnată starea de delăsare în privinţ a aprovizionării oraşului după plecarea
refugiaţ ilor, lipsurile fiind considerate atât de mari încât se invoca: „Redaţ i-ne refugiaţ ii, căci rău cu
rău, dar mai rău fără rău. Redaţ i-ne cei ce puteţ i ceva, pe refugiaţ ii cu aprovizionările lor. Va fi mai
bine ca acum!” (idem, nr. 3512, 10 decembrie 1918, p. 2).
16
„Evenimentul”, anul al XXVII-lea, nr. din 3 martie 1919, p. 1; idem, nr. din 28 august 1919, p. 1;
Idem, nr. din 7 septembrie 1919, p. 1.
17
Idem, anul al XXVI-lea, nr. din 9 decembrie 1918, p. 1; „Opinia”, anul al XV-lea, nr. 3513,
11 decembrie 1918, p. 1.
18
„Opinia”, anul al XV-lea, nr. 3513, 11 decembrie 1918, p. 1. Tema este reluată şi dezvoltată în
numărul următor al aceluiaşi ziar, într-un articol intitulat: Dreptate nu separatism! Se insistă asupra
faptului că mişcarea era una civică, apolitică, iar acuzaţ ia de separatism era numai unealta facilă la
îndemâna celor care se opuneau descentralizării (idem, nr. 3514, 12 decembrie 1918, p. 1).
19
Idem, anul al XV-lea, nr. 3513, 11 decembrie 1918, p. 1-2; Apelul şi statutele Asociaţ iei „Frăţ ia
Moldovei Unite” şi Memoriul ieşenilor privitor la revendicările oraşului Iaşi prezentat Majestăţ ii
Sale Regelui Ferdinand I, Iaşi, Tipografia naţ ională, 1919.
 Un memoriu al ieşenilor la sfârşitul Marelui Război 577

Petru Poni, Nicolae Iorga, A.C. Cuza, Matei Cantacuzino, Constantin Şumuleanu,
Paul Bujor, ing. Grigore Bejan, Cezar Tăslăoanu, preotul Constantin Bobulescu,
Vasile Bogrea, Teodor Burada, Gh. Ghibănescu, Octav Băncilă sau principesele
Olga Sturdza şi Constanţ a Ghika20. Au fost atrase în mişcare inclusiv femeile de la
Crucea Roşie, de la Asociaţ ia pentru emanciparea politică a femeilor române şi de
la Societatea „Ortodoxă Română”21, fără a-i uita şi pe studenţ i, preşedintele
centrului studenţ esc fiind atunci tânărul doctorand Grigore T. Popa. S-a mai propus
ca în cadrul aceleiaşi acţ iuni să se formeze şi o asociaţ ie academică din care să facă
parte N. Iorga, A. D. Xenopol, Petru Poni şi George Enescu22. Toate aceste afilieri
au asigurat, fără îndoială, o propagare rapidă a mesajului asociaţ iei în rândul
populaţ iei. Oricum, până la sfârşitul anului, Asociaţ ia „Frăţ ia Moldovei Unite” era
deplin organizată, iar la 23 decembrie 1918 apelul şi statutele erau votate de
Adunarea Generală23. Apoi, la 30 decembrie 1918 Comitetul Central al Asociaţ iei
din care făceau parte N. A. Bogdan şi preotul Constantin Bobulescu 24, a supus
dezbaterii Adunării Generale Memoriul ieşenilor, care, după reformulări şi
completări, a fost aprobat în şedinţ a din 6 ianuarie 1919.
Nu vom prezenta în detaliu conţ inutul memoriului al cărui text îl vom
publica în Anexă. Menţ ionăm doar că în prima sa parte se distinge contribuţ ia lui
N. A. Bogdan, care face un istoric al cererilor ieşenilor exprimate prin memorii
adresate lui Alexandru Ioan Cuza şi regelui Carol. De asemenea, se vede
contribuţ ia preotului Constantin Bobulescu în paragraful în care a fost descrisă
starea de degradare a monumentelor istorice din oraş. În memoriu se mai află şi o
comparaţ ie a sumelor de bani alocate de la buget pentru funcţ ionarea instituţ iilor de
învăţ ământ şi cultură din Bucureşti şi Iaşi, comparaţ ie din care reiese o disproporţ ie
gravă a alocărilor bugetare în defavoarea Iaşului. Autorul paragrafului amintit a
fost probabil profesorul Ioan Borcea, directorul de atunci al Muzeului de Istorie
Naturală25.
Parcurgând şirul solicitărilor, alături de eterna problemă a satisfacerii
nevoii alimentării cu apă, repararea străzilor sau transformarea Iaşului într-un nod
feroviar, accentul a căzut asupra renovării, înfiinţ ării şi susţ inerii funcţ ionării
instituţ iilor de învăţ ământ şi cultură. Este un fapt care arată că, în decurs de 60 de

20
Apelul şi statutele Asociaţ iei „Frăţ ia Moldovei Unite”, 1919.
21
„Evenimentul”, anul al XXVI-lea, nr. din 25 decembrie 1918, p. 2.
22
Idem, anul al XXVII-lea, nr. din 3 ianuarie 1919, p. 1-2.
23
Apelul şi statutele Asociaţ iei „Frăţ ia Moldovei Unite”.
24
„Evenimentul”, anul al XXVI-lea, no. 265, 3 ianuarie 1919, p. 1-2.
25
Putem intui care au fost autorii diferitelor paragrafe ale memoriului dintr-un raport al şedinţ ei
secţ iunii culturale a Asociaţ iei „Frăţ ia Moldovei Unite”, care a avut loc pe 29 decembrie 1918,
raportul fiind publicat în rezumat în ziarul „Evenimentul”. În şedinţ a respectivă s-a pus problema
îndepărtării suspiciunilor şi acuzaţ iilor de separatism şi de partizanat politic aruncate asupra
membrilor mişcării, obiectivul fiind descentralizarea administrativă a Moldovei reunite în cadrul
României Mari. Tot atunci, Pr. C. Bobulescu a descris situaţ ia gravă în care se aflau monumentele
istorice din oraşul Iaşi şi din împrejurimi, iar biologul I. Borcea a prezentat dezechilibrul flagrant
dintre finanţ area Muzeului de Istorie Naturală din Iaşi şi acela de la Bucureşti („Evenimentul”, anul al
XXVI-lea, nr. din 2 ianuarie 1919, p. 1-2).
578 Marius Chelcu

ani, s-a produs o transformare a percepţ iei statutului oraşului, de la oraş centru de
putere, capitală administrativă, la acela de centru de învăţ ământ şi cultură, capitală
culturală. Cu rezerva că, încercarea de mobilizare a întregii Moldove reîntregite, în
jurul intereselor ieşenilor, o putem interpreta ca o revendicare din partea Iaşului a
statutului de centru regional de putere. Un statut care, în treacăt fie spus, va fi
repede contestat sau ignorat de centrele urbane concurente, precum Chişinăul sau
Cernăuţ ii.
Odată textul memoriului definitivat şi aprobat la 6 ianuarie 1919, urma ca
el să fie înmânat regelui cu ocazia prezenţ ei la Iaşi, la 24 ianuarie, cu prilejul
serbării a 60 de ani de la Unirii Principatelor. Drept urmare, putem presupune că
listele cu semnături au fost completate până la acea dată. O analiză a conţ inutului
listelor ar fi interesantă, fiindcă ne-ar dezvălui detalii precum numărul mare al
femeilor semnatare, peste un sfert din total, structura pe grupe de ocupaţ ii a
semnatarilor sau dispunerea domiciliului lor pe harta oraşului. Menţ ionăm că am
reuşit până acum să prelucrăm aproximativ o jumătate din liste, adică peste 1700 de
nume, în fruntea cărora se află mitropolitul Pimen Georgescu, urmat de iniţ iatorii şi
membrii activi ai asociaţ iei, preoţ i, proprietari, meşteri, funcţ ionari, negustori,
muncitori, studenţ i, profesori, pensionari, inclusiv politicieni de aproape toate
culorile.
Dacă ne-am opri aici am avea impresia că memoriul de la 1919 a fost un
gest de largă şi deplină solidarizare a locuitorilor oraşului, într-un moment de
răscruce. Parcurgerea atentă a presei timpului şi a listelor de semnături dovedeşte
că nu a fost aşa.
Printre rândurile articolelor de presă se poate citi că nu au putut fi
îndepărtate suspiciunile de partizanat politic şi chiar acuzaţ iile grave de separatism.
Mişcarea de la Iaşi care s-a închegat surprinzător de rapid şi s-a articulat inclusiv
printr-un program enunţ at în cuprinsul memoriului adresat regelui, a fost socotită,
mai ales de către liberali, o armă a conservatorilor şi a unor formaţ iuni mai noi,
precum aceea a lui A. C. Cuza şi N. Iorga, îndreptată împotriva guvernului.
Cu siguranţ ă, energia mişcării de la Iaşi trebuie să fi avut un rol în
formularea unor răspunsuri prompte pe care Casa Regală şi guvernul liberal au
căutat să le ofere ieşenilor. Era probabil ştiut încă de la începutul anului că
sărbătorirea a 60 de ani de la Unirea Principatelor nu va avea loc la Iaşi în prezenţ a
regelui, aşa cum şi-ar fi dorit membrii „Frăţ iei Moldovei Unite”, care îl aşteptau pe
suveran pentru a-i înmâna memoriul însoţ it de semnături. Pentru a atenua
dezamăgirea şi nemulţ umirile în creştere ale ieşenilor din cauza deficienţ elor în
aprovizionarea oraşului cu apă, alimente şi combustibil, regina Maria, însoţ ită de
principese şi de ministrul de interne, G. G. Mârzescu, a sosit la Iaşi la data de 14
ianuarie 1919, vizita încheindu-se în seara de 16 ianuarie26. În timpul prezenţ ei
reginei la Iaşi, reprezentantul guvernului, fostul primar al Iaşului Georgel
Mârzescu, a anunţ at că Societatea Orfanilor de Război, înfiinţ ată sub patronajul

26
„Mişcarea”, anul XIII, nr. 12, 17 ianuarie 1919, p. 1.
 Un memoriu al ieşenilor la sfârşitul Marelui Război 579

suveranei, va continua să aibă sediul central la Iaşi. Tot el a declarat că pentru

regiunea Moldovei se va acorda o subvenţ ie anuală de 4 milioane de lei. Ca măsuri
de urgenţ ă, guvernul a pus la dispoziţ ia reginei Maria suma de 100.000 lei pentru a
fi repartizată pentru opere de caritate, după cum va crede ea de cuviinţ ă. Tot ca
măsură de urgenţ ă, suma de 500.000 avea să fie eliberată pentru repararea
neîntârziată a conductei de apă. Guvernul se angaja, prin vocea ministrului
Mârzescu, că va contribui la reconstrucţ ia oraşului, luând asupra sa cheltuielile de
pavare şi canalizare27. În paralel, în presa liberală au fost publicate articole în care
se amintea că în programul guvernului tema descentralizării administrative ocupă
un loc primordial28. Peste toate declaraţ iile şi ofertele de sprijin financiar, ca gest
simbolic de îndeplinire a unei vechi cerinţ e a locuitorilor oraşului, Iaşul a fost
declarat „reşedinţ ă regală”, urmând ca sediul Casei Regale să fie, în urma
restaurării şi reamenajării, clădirea din capătul străzii Carol I, acolo unde şi-a avut
regina reşedinţ a în timpul refugiului29.
În ciuda promisiunilor şi gesturilor care demonstrau interesul din partea
Guvernului şi a Casei Regale pentru cerinţ ele şi nevoile ieşenilor, deziluzia
nerespectării promisiunii lansată cu o lună în urmă, ca manifestările de la
24 ianuarie să fie organizate la Iaşi, s-a reflectat în presa locală de orientare
conservatoare. Esenţ a sentimentului de amărăciune pe care l-a provocat lipsa
suveranului la Iaşi este redată într-un articol apărut în „Neamul românesc”30. Mai
mult, promisiunile în privinţ a sprijinului financiar de la bugetul central pentru
refacerea oraşului şi interesul guvernului pentru o reală descentralizare
administrativă au fost, cu şi mai multă vehemenţ ă, puse la îndoială şi criticate într-o
serie de articole cu titluri precum: Nenorocitul Iaşi31, Făgăduielile date Iaşului32,
Bietul Iaşi33, Iaşul34, stilul lor variind de la tonul vehement până la pamflet35. Chiar

27
Idem, nr. 10, 14 ianuarie 1919, p. 1.
28
Idem, anul XII, nr. 278, 13 decembrie 1918, p. 1; anul XIII, nr. 12, 17 ianuarie 1919, p. 1; nr. 19,
31 ianuarie 1919, p. 1 (număr în care era anunţ ată, ca gest concret al procesului de descentralizare,
înfiinţ area Regionalei CFR la Iaşi).
29
Idem, anul XIII, nr. 12, 17 ianuarie 1919, p. 1.
30
Sub titlul: Douăzeci şi patru ianuarie – cum s-a serbat la Iaşi, semnat L. Caton, se amintea că în
urmă cu o lună se anunţ ase în ziare că ziua Unirii va fi sărbătorită cu fast, în prezenţ a familiei regale,
în Iaşul istoric, ca un omagiu adus de românii de pretutindeni capitalei Moldovei. Neîmplinirea
promisiunii era socotită o nouă nedreptate făcută Iaşului, iar scuza autorităţ ilor, pusă pe seama
dificultăţ ilor de transport, nu era suficientă pentru liniştirea spiritelor. Cuvântările la statuia lui
Alexandru Ioan Cuza au fost ţ inute de profesorul Constantin Stamboliu şi de tânărul medic Gr. T.
Popa, care şi-a exprimat public regretul că nu s-a serbat ziua Unirii – cum era firesc -, la Iaşi, ca gest
de recunoştinţ ă şi omagiu adus oraşului. Din partea oficialităţ ilor liberale nu a luat nimeni cuvântul.
Autorul articolului a însoţ it observaţ ia lipsei oficialităţ ilor liberale cu o notă ironică: „şi bine au făcut,
fiindcă suntem sătui de vorbe goale şi straşnicele figuri de retorică – o datorie ieftină, fără fond – ce
se obişnuia cu asemenea ocazii” („Neamul românesc”. Foaia Partidului Naţ ionalist-Democrat. Organ
al „Uniunii Democraţ iei Naţ ionale”, Bucureşti, anul al XIV-lea, no. 23, 30 ianuarie 1919, p. 1).
31
„Evenimentul”, anul al XXVII-lea, nr. din 4, 8 februarie 1919, p. 1.
32
Idem, nr. din 11, 20 februarie 1919, p. 2.
33
Idem, nr. din 24, 3 martie 1919, p. 1.
34
Idem, nr. din 73, 21 mai 1919, p. 2.
580 Marius Chelcu

şi declaraţ iile liberalilor în privinţ a punerii în practică a unei largi descentralizări au

fost permanent puse la îndoială şi au fost aduse dovezi contrare, precum intenţ ia de
desfiinţ a Societatea Dramatică de la Iaşi pentru o îngloba într-o singură direcţ ie
centrală cu sediul la Bucureşti36, sau articolul vehement cu titlul Paşalâcul de la
centru, semnat de Richard R. Tuffli, fostul vicepreşedinte al Camerei de Comerţ
din Iaşi, care condamna desprinderea de sub autoritatea Camerei de Comerţ ieşene,
în urma unei reorganizări operate la Bucureşti, a judeţ elor Roman şi Bacău 37. Cu
cât ne îndreptăm spre a doua jumătate a anului 1919 acuzele aduse liberalilor că ar
nesocoti interesele Iaşului s-au înmulţ it în articole precum Liberalii şi Iaşii38 şi
Iaşul … liberal39. Controversa între cei care cereau o mai largă descentralizare şi
cei care considerau că măsurile legislative luate erau suficiente va continua pe tot
parcursul anului 1919, dar şi în anii următori. Înfiinţ area Regionalei CFR 40 şi a
celei Sanitare la Iaşi41, au reprezentat prilejuri pentru organizarea unor inaugurări
solemne şi de combatere, inclusiv prin articole de presă, a tonului pesimist al celor
care se plângeau că Iaşului nu-i erau răsplătite sacrificiile şi că descentralizarea ţ ine
doar de promisiuni politice. Mai mult, în anul 1924, cu prilejul inaugurării străzii
Socola, care fusese pavată, a fost tipărită o broşură menită să arate realizările

35
Iată cum suna un astfel de text: „Iaşul nostru a ajuns un rai. Are străzi bine îngrijite, curate, stropite în
fiecare zi, praf nu se vede deloc, murdăriile, de asemenea, sunt ridicate în fiecare zi de către numeroasele
căruţ e ale Primăriei, borţ ile şi gropile au dispărut, ele s-au reparat din fondul de 4 milioane dăruit Iaşului
prin domnul Gheorghe Mârzescu. La Primărie gospodarii noştri lucrează de nu mai pot. Pentru
rezolvarea chestiei pâinii, primarul a convocat în grabă pentru această bagatelă pe consilierii comunali,
cerându-le avizul. Încolo fericire pretutindeni: telefon la Bucureşti zi şi noapte, scrisori şi telegrame care
sosesc din Bucureşti în 8-10 zile, viaţ a ieftină pe zi ce mergem, în sfârşit a căzut un chilipir straşnic pe
ieşeni. Iaşul e fericit. Ce-i mai trebuie?” (Idem, nr. din 28 august 1919, p. 1).
36
Idem, nr. din 13 mai 1919, p. 1.
37
Articolul se încheie pe un ton vehement: „Când mersul lucrurilor este acesta când la centru se iau
dispoziţ ii generale, dispoziţ ii care întotdeauna (putem da nenumărate exemple) au fost contrarii
intereselor economice, agricole, industriale ale ţ ării, nu ne surprinde deloc că peste noapte apare un
decret care, modificând o actuală stare de lucruri, loveşte în organizaţ iuni existente de atâta amar
devreme pentru cine ştie cine şi ce interes meschin.
Acum e momentul ca cetăţ enii acestui oraş să puie piciorul în prag şi să trimită vorbă la dregătorie să
ne scutească odată pentru totdeauna de o asistenţ ă atât de binevoitoare.
Nu va fi locuitor al Iaşului care să nu se revolte şi să nu vrea răzbunare, dacă cumva această ciuntire a
unei instituţ ii din vechea capitală a Moldovei, leagănul ideilor frumoase şi a faptelor măreţ e, va suferi
o ciuntire. Să-şi dea bine seama fiecare că, de ceea ce este al nostru nimeni nu se va atinge!” (Idem,
nr. din 2 septembrie 1919, p. 1). În următorul număr al ziarului, Richard Tuffli continua să aducă
acuze pentru hotărârea desprinderii celor două judeţ e de sub autoritatea Camerei de Comerţ de la Iaşi,
ţ inta fiind ministrul de interne, ieşeanul Georgel Mârzescu, acuzat că nu apără interesele oraşului
(idem, nr. din 7 septembrie 1919, p. 1).
38
Idem, nr. din 11 septembrie 1919, p. 1.
39
Idem, nr. din 14 septembrie 1919, p. 1.
40
„Mişcarea”, anul XIII, nr. 19, 31 ianuarie 1919, p. 1.
41
„Evenimentul”, nr. din 23 decembrie 1919, p. 2.
 Un memoriu al ieşenilor la sfârşitul Marelui Război 581

Comisiei Interimare condusă de Constantin Toma, cu sprijinul de la centru al

ministrului justiţ iei, Georgel Mârzescu42.
Aşadar, în ciuda intenţ iilor de început şi a declaraţ iilor de pe parcursul
organizării mişcării revendicative de la Iaşi, de neimplicare politică, alunecarea
discursului către disputa dintre partidele aflate atunci în perioada de pregătire a
campaniei electorale pentru alegerile care se vor desfăşura în toamna anului 1919 a
fost, în cele din urmă, greu de ocolit. Asigurări venite inclusiv din partea unor
personalităţ i precum mitropolitul Pimen, sau George Enescu, cu ocazia participării
lor, în lunile care au urmat, la întrunirile publice ale Frăţ iei Moldovei Unite, nu au
împiedicat, de cealaltă parte, mai ales a liberalilor, înmulţ irea acuzaţ iilor de
partizanat politic şi a insinuărilor că în spatele mişcării s-ar afla inclusiv intenţ ii
separatiste43.
Aşadar, pe lângă permanenta problemă a deficitului alimentării cu apă
potabilă, care tinde totuşi să fie ameliorată datorită progreselor tehnologice 44,
persistă celelalte două constante de care aminteam în prima parte a articolului,
anume suspiciunea de separatism/regionalism cu care erau priviţ i cei care criticau
centralismul, la care se adaugă realitatea demografică a unui oraş cu o populaţ ie
evreiască numeroasă. Aşa se face că, parcurgând cu atenţ ie listele cu semnatari ai
memoriului, nu-i aflăm pe evrei, şi aceasta nu pentru că nu ar fi vrut poate să se
alăture mişcării, ci fiindcă nu au fost chemaţ i să o facă, ei fiind încă lipsiţ i la acea
dată de recunoaşterea statutului de cetăţ eni români 45. Acordarea drepturilor
cetăţ eneşti pentru evrei nu a dus însă la închiderea discuţ iei, ba dimpotrivă,

42
Cum a fost refăcut Iaşul. Culegere de acte şi documente din activitatea Comisiei Interimare de sub
preşedinţ ia d-lui C. G. Toma, 1922-1924, Iaşi, Editura Monitorul Comunal, 1924.
43
„Evenimentul”, nr. din 10 februarie 1919, p. 1.
44
Soluţ iile sunt de moment, fiindcă în ciuda rezolvărilor temporare şi parţ iale, întreţ inerea şi
modernizarea sistemului de aducţ iune cu apă potabilă continuă să se afle pe agenda revendicărilor
viitoare ale ieşenilor. Într-un memoriu adresat Guvernului de către Osvald Racoviţ ă, primar al Iaşului,
la începutul anului 1928, eterna criză a apei se cerea a fi rezolvată prin acordarea resurselor băneşti
necesare refacerii aducţ iunii de la Timişeşti şi înlocuirea sistemului de distribuţ ie din oraş. Prin starea
lor de degradare, conductele erau considerate veritabile focare de infecţ ie. Memoriul din anul 1828,
fiind alcătuit din iniţ iativa municipalităţ ii, enunţ a mai ales problemele edilitare. Alături de criza apei
potabile, se regăseau necesitatea construcţ iei unui palat municipal, drenarea apelor subterane,
salubrizarea clădirilor, sistematizarea pieţ elor, construirea unor rampe pentru gunoaie ş.a. Peste toate,
era acuzată lipsa de sistematizare a oraşului, prin extinderea sa necontrolată către periferii, fapt care a
dus la lărgirea exagerată a suprafeţ ei oraşului în raport cu numărul populaţ iei şi la extinderea lungimii
totale a străzilor la 230 km, o suprafaţ ă imposibil de întreţ inut şi modernizat cu resursele bugetului
local. (articol cu titlul: Salvaţ i Iaşul, publicat în periodicul „Oraşul nostru. Organ al opiniunei publice
şi al apărării intereselor oraşului”, an I, nr. 4, Iaşi, 15 martie 1928, p. 1). Într-adevăr, extinderea lipsită
de sistematizare a oraşului avusese loc, timp de 60 de ani, pe seama moşiilor din jurul oraşului, care
înainte de secularizare aparţ inuseră mănăstirilor închinate şi care fuseseră acordate oraşului Iaşi,
tocmai ca o măsură compensatorie pentru pierderea statutului de capitală.
45
Cu toate că Decretul lege de naturalizare a evreilor a fost publicat în MO, nr. 233, 30 decembrie
1918, ca pas important în viitoarele negocieri ale tratatelor de pace, controversele în jurul punerii sale
în practică au continuat, provocând inclusiv căderi de guverne, pe tot parcursul anului 1919.
582 Marius Chelcu

sporirea în intensitate la Iaşi a manifestărilor antisemite în perioada interbelică este

dovada degradării atmosferei.
În concluzie, putem spune că la 1919 Iaşul era urmărit de probleme vechi,
de dinaintea pierderii statutului de capitală, precum suspiciunea de separatism şi
scindarea populaţ iei sale, realităţ i care se vor perpetua şi se vor agrava în perioada
interbelică. Parafrazând una din observaţ iile critice ale lui Grigore T. Popa la
adresa spiritului dizolvant al ieşenilor, am putea spune că pe aceştia, înainte de a-i
ucide centralizarea, îi omora dezbinarea dintre ei46, aproape unanimă fiind
lamentaţ ia, care se va perpetua şi va cunoaşte noi forme de exprimare după 1919 47,
dar care, aşa cum se întâmplase anterior, nu a putut fi deplin ignorată de autorităţ ile
de la Bucureşti.
Nemulţ umirea ieşenilor, exprimată inclusiv prin texte revendicative de
felul celui adresat regelui Ferdinand la sfârşitul Marelui Război, a avut un rol în
stimularea dialogului cu autorităţ ile centrale, ducând la includerea în agenda
acelora a problemelor care se cereau a fi rezolvate la Iaşi. Că a fost aşa, ne-o arată
faptul că unele dintre cerinţ ele cuprinse în memoriul din anul 1919, precum
definitivarea lucrărilor de construcţ ie la Palatul Administrativ, restaurarea unor
biserici monument istoric, clădirea unui sediu pentru Facultatea de Medicină,
refacerea străzilor afectate de război şi modernizarea altora noi, îmbunătăţ irile
aduse aducţ iunii de apă, restaurarea sediului gării şi transformarea oraşului Iaşi
într-un nod feroviar, prin construcţ ia unor noi tronsoane de cale ferată, înfiinţ area
Fundaţ iei Regele Ferdinand I, într-o clădire nouă, situată peste drum de aceea
declarată reşedinţ ă regală la începutul anului 1919, au fost doar câteva dintre
cerinţ ele cuprinse în textul pe care îl redăm în continuare şi care au fost îndeplinite
în perioada interbelică.

ANEXĂ

Memoriul ieşenilor
Privitor la revendicările oraşului Iaşi
prezentat
Majestăţ ii sale Regelui Ferdinand I

Sire,
Întoarcerea Majestăţ ii voastre şi Augusta Sa prezenţ ă, la Iaşi, în ziua de 24
ianuarie, în aceste clipe de mărire naţ ională, unice în istoria neamului, este un semn de
înaltă bunăvoinţ ă regală şi o consacrare a însemnătăţ ii acestui oraş, pentru care cetăţ enii
ieşeni vă exprimă, Sire, profunda lor recunoştinţ ă şi respectuoasa lor, nemărginită bucurie.
Mândră de a vă fi adăpostit în zilele mohorâte, capitala Moldovei e veselă să Vă
primească în zilele luminoase ale izbândei. Am suferit să Vă vedem apăsaţ i de grija

46
Diana Vrabie, Imaginea oraşului Iaşi în presa interbelică ieşeană (antologie literară), Iaşi, Editura
Junimea, 2016, articolul lui Gr. T. Popa, Solidaritatea ieşenană”, publicat în „Opinia”, nr. din
21 martie 1937, p. 1.
47
Mihai Chiper, Despre lamentaţ ie…, p. 102-114.
 Un memoriu al ieşenilor la sfârşitul Marelui Război 583

ceasurilor grele, ne bucurăm să Vă putem şi noi vedea uşurat de povoara grijilor şi luminat
de fericirea unui întreg popor.
Realizarea visului secular, al Unirii tuturor românilor, acest mare act, săvârşit sub
glorioasa Domnie a Majestăţ ii voastre, vinde să încheie o lungă perioadă de suferinţ e şi de
lupte, şi începe o eră nouă de prosperitate şi de dezvoltare nesfârşită a naţ iunii române
reîntregite şi restabilite în hotarele sale fireşti.
Românimea de pretutindeni Vă aclamă, Sire, ca pe făuritorul viteaz şi înţ elept al
idealului ei. Dar Iaşului să-i fie permis a lua parte, în fruntea tuturor, la bucuria obştească
de care el a fost pururea mândru, pe care nu le-a regretat niciodată, dar pe care, ca oraş
istoric, fruntaş al culturii şi politicii naţ ionale, nu-i este permis să le uite, din datorie către
însăşi opera pentru care el s-a jertfit.

Sire,
Sacrificiile pe care le-a făcut Iaşul pentru marea cauză naţ ională i-au fost obşteşte
recunoscute şi sunt înscrise cu litere de aur în analele ţ ării. Această recunoaştere, rostită în
momente solemne, a dobândit caracterul unei îndatoriri formale a statului către acest oraş şi
nu numai în interesul său, ci al naţ iunii întregi.
Chiar în primul moment al părăsirii lui, după 24 ianuarie 1862, domnitorul
Alexandru Ioan I, de fericită amintire, cu prilejul inaugurării Şcolii Militare, în noua
capitală, a rostit aceste însemnătoare cuvinte, care au fost inserate apoi în Foaia
Publicaţ iilor Oficiale, de la 22 septembrie 1862:

„Sânt preocupat de jertfele impuse vechii capitale a Moldovei prin

centralizarea serviciilor publice în Bucureşti.
Nu voi cruţ a dară nimic, spre a ridica, precum merită, oraşul Iaşi,
carele a fost leagănul Unirii”.

Iar în anul următor, în vederea unor legiuiri, ce urmau a se întocmi, după îndemnul
acestei solicitudini domneşti, Mihail Kogălniceanu, în calitate de ministru de interne, a
cerut instituirea unei Înalte Comisiuni Consultative a Iaşului, care a şi fost convocată, sub
prezidenţ ia Preasfinţ itului Locotenent de Mitropolit, Calinic Miclescu, prin Decretul
Domnesc din 22 octombrie 1863. Şi atunci, în raportul său către Domnitor, prin instituirea
acelei Comisiuni, marele om de stat al renaşterii noastre naţ ionale a dat o formă încă şi mai
precisă acestei recunoaşteri oficiale a dreptăţ ilor Iaşului, zicând:

„Din toate oraşele României, nici unul n-a făcut cauzei naţ ionale
sacrificii mai mari decât Iaşii, acest leagăn al Unirii, după nimerita
expresiune a Înălţ imii Voastre.
De la 24 ianuarie 1862 încoace, toate oraşele au câştigat prin
săvârşirea marelui act, numai Iaşii prin o cauză logică, şi în mare parte
neînlăturabilă, era menit a pierde.
Cu toate acestea, ţ ara întreagă este martoră de curajul şi abnegaţ iunea
cu care acest nobil oraş persistă în credinţ a sa politică şi rabdă
însemnătoarele sale păgubiri materiale, rezultat al strămutării autorităţ ilor
superioare ale Moldovei în capitala României.
Socot a împlini o sacră datorie, şi către naţ iune şi către Înălţ imea
Voastră, carele aţ i mărturisit, în mai multe rânduri, o vie solicitudine pentru
soarta Iaşilor, socot a răspunde la legitimele aşteptări ale populaţ iei ieşene
584 Marius Chelcu

şi totodată a contribui la consolidarea Unirii, viind astăzi a cere de la

Înălţ imea Voastră, autorizaţ ia de a pune Guvernul şi Adunarea în
poziţ iunea de a putea, măcar în parte, compensa sacrificiile vechii capitale
a Moldovei prin satisfacerea intereselor sale locale”.

Se vede dar, că ceea ce preocupa pe făuritorii Unirii de la 1859, când dădeau o

deosebită atenţ ie intereselor Iaşului este, în primul rând, consolidarea operei lor, a Unirii.
Şi cât de prevăzători au fost ei, – la 1863 – au dovedit, după mai puţ in de trei ani,
evenimentele de la 3 aprilie 1866.
Sub impresiunea acestor evenimente, şi imediat, la 18 aprilie 1866, Locotenenţ a
Domnească şi Consiliul de Miniştri, „luând în considerară că centralizarea excesivă a
jignit într-un mod periculos toate interesele ţ ării”, a hotărât, între altele, ca Şcoala
Militară să se strămute la Iaşi şi, în acelaşi timp, să se pregătească strămutarea tot aici a
Curţ ii de Casaţ ie, navigarea Prutului, îmbunătăţ irea pavajului, înmulţ irea şoselelor –
precum şi proiecte de legi privitoare la descentralizarea administraţ iei.
Peste trei săptămâni de la întocmirea acestui proiect, la 10 mai 1866, a intrat în
ţ ară Principele aşteptat, care era să fie întemeietorul Regatului. Domnitorul Carol I a găsit
problema de restaurare a Iaşului pusă la ordinea zilei, şi, în mărinimia sa, i-a asigurat,
chiar din primul moment, înalta sa protecţ iune în răspunsul pe care îl dădea din Bucureşti
felicitărilor telegrafice de buna venire ale municipalităţ ii ieşene, prin aceste cuvinte:

„Am primit cu bucurie şi plăcere sentimentele de simpatice ce oraşul

Iaşi mi-a exprimat cu atâta căldură, chiar mai înainte de a fi pus piciorul pe
pământul României, fericit de a fi în ţ ara care mi-a încredinţ at tot viitorul
ei, cea întâie şi mai scumpă a mea îngrijire va fi a reda acestui oraş, care a
făcut atâtea sacrificii pentru realizarea Unirii, toate drepturile ce i se cuvin,
ca la a doua capitală a ţ ării”.

Şi după câteva luni, venind pentru prima oară la Iaşi, Domnitorul Carol I a întărit
această făgăduinţ ă domnească prin următoarele declaraţ ii şi mai hotărâte către autorităţ ile
civile şi militare şi către înaltul cler, în ziua de 18 august 1866, zicând:

„În ce priveşte oraşul Iaşi, care a fost unul din centrele principale a
marilor şi frumoaselor idei naţ ionale, şi care a sacrificat totul pentru a da
naţ iunii române cea mai mare putere: Unirea! Eu îl consider ca a doua
capitală a României şi sunt decis de a rezida regulat, dacă voi putea, o
parte a anului, îndată ce chestiunile generale de organizaţ iune interioară
mi-ar permite”.

Încă de la 1862, aşadar, şi mai pe urmă, în cursul îndelungatei fericite domnii a

Domnitorului şi Regelui Carol, păstrarea şi ridicarea Iaşului a fost recunoscută ca o
problemă, nu numai locală, ci de însemnătate naţ ională. Dar ea nu a fost rezolvată. Şi
aceasta nu desigur din lipsa de bunăvoinţ ă a suveranului însuşi, a cărui solicitudine pentru
Iaşi s-a vădit în mod efectiv la toate ocaziile, ci numai din cauza regimului administrativ
vicios, centralizator.
Sire,
Centralizare a fost denunţ ată chiar de la început de către ieşeni ca piedică
principală a dezvoltării oraşului lor, ca şi a întregii ţ ări. Şi cum că ei au considerat
 Un memoriu al ieşenilor la sfârşitul Marelui Război 585

întotdeauna situaţ ia Iaşului în lumina intereselor generale şi nu din punctul de vedere

numai local, mărginit, se vede şi din următoarele declaraţ ii ale Înaltei Comisiuni
Consultative, de la 28 noiembrie 1863, în care ea zice, indicând remediile:

„Sântem de convingere că apropiata îndreptare a stării morale şi

materiale a Iaşilor este acolo de unde va decurge îndreptare, progres şi
îmbunătăţ ire pentru întreaga Patrie Română, adică în realizarea celor trei
mari principii ale ştiinţ ei moderne:
Descentralizarea administrativă.
Independenţ a completă municipală.
Independenţ a magistraturii prin treptata aplicare a inamovibilită ții.
Din acest punct de vedere, subsemnaţ ii nu au de dorit decât ca legile
promise de Guvernul Măriei Sale, prin mesajul de deschidere a Camerei
Elective, la 3 noiembrie, să fie grabnic cercetate şi aprobate ca astfel, cu o
zi mai înainte, Iaşii, ca şi ţ ara întreagă să scape de sub ucigătoarea
concentrare, a toată activitatea şi viaţ a naţ ională, într-un singur punct,
oricare ar fi el”.

Descentralizarea administrativă şi autonomia comunală – iată remediile propuse

de ieşeni, încă de la 1863. Şi din recunoaşterea necesităţ ii acestei reforme a rezultat apoi
art. 131 al Constituţ iei de la 1866, care dispune să se facă, în cel mai scurt timp, legi
speciale privitoare la descentralizarea administrativă. Această dispoziţ ie constituţ ională
însă, până astăzi nu a fost realizată, ceea ce tocmai a propus consecinţ e dureroase, pe care
acum le jălim.

Sire,
Regimul administrativ centralizator – „ ucigătoarea concentrare”, cum o numeau
ieşenii prevăzători la 1863 – este singura cauză, în adevăr, care a făcut ca nu numai Iaşul,
ci îndeosebi întreaga Moldovă să sufere şi să fie astăzi o profundă deosebire între partea de
dincolo de Milcov şi partea aceasta, care s-ar zice că nu aparţ ine aceleiaşi ţ ări.
Centralizarea este de vină că Iaşul a fost, pare că anume, înconjurat de căile de
comunicaţ ie naturale şi a rămas la o parte de circulaţ ia generală a avuţ iilor, într-un fundac
părăsit. Centralizarea, şi nu nevoile statului, a făcut ca în curs de peste cincizeci de ani să
nu se poată găsi mijloacele necesare întreținerii cel puţ in a vechilor monumente ale
Iaşului, care sunt podoabe ale culturii şi mărturii ale trecutului naţ iunii întregi.
Centralizarea numai are răspunderea unor lucrări începute şi care nu se mai termină.
Centralizării, în sfârşit, îi datorăm edificiile publice executate în condiţ ii aşa de rele, încât
se strică imediat, necesitând apoi cheltuieli necontenite pentru a le întreţ ine. Şi vom cita
exemple.
Printre monumentele istorice care au fost lăsate să se ruineze, pentru că nu au fost
reparate la timp, amintim: Biserica Sf. Ilie, a logofătului Ghenghea, de la 1820;
Mănăstirea Sf. Sava, datând în actuala formă numai de al 1625; Mănăstirea Barnovschi,
zidită la 1627; Biserica Sf. Ioan Zlataust, a lui Duca-vodă, de la 1683; Biserica Bărboi, cu
mormântul lui Ioan Sandu Sturdza voievod şi care este o splendoare artistică. Şi nu mai
pomenim de celelalte toate, din care unele au şi fost risipite – precum e biserica Sfânta
Vineri, din veacul al şaisprezecelea, Biserica Dancu, de pe timpul lui Petru Rareş şi
Biserica Sf. Nicolae cel Sărac, care astăzi nu mai există – fără a mai vorbi de mănăstirile
istorice ruinate, din jurul Iaşului, precum Mănăstirea Galata, a lui Petru vodă Şchiopul, de
586 Marius Chelcu

la 1575, Mănăstirea Frumoasa, a hatmanului Balica, Mănăstirea Bârnova, cu mormântul

lui Istratie Dabija voievod, Mănăstirea Hlincea, şi altele în stare de plâns.
Printre lucrările începute şi care nu se mai termină vom cita: Mănăstirea Golia, a
lui Vasile Lupu voievod, de al 1641, şi care stă cu schela putrezită pe dânsa, de
optsprezece ani, expusă deteriorării complete; Sala Gotică, de la biserica Trei Ierarhi, în
construcţ ie de peste douăzeci de ani, şi care nu a ajuns încă la acoperământ; Palatul
Adminstrativ, neisprăvit de vreo opt ani, devastat de pe urma războiului şi ajuns în stare de
stricăciune desăvârşită; clădirea nouă a Facultăţ ii de Medicină, neacoperită, făcută în aşa
loc şi în astfel de condiţ ii şi deteriorată de ploi, încât nu rămâne decât să fie stricată, pentru
a se construi în altă parte, ca să se păstreze clădirea istorică a Universităţ ii vechi, fostă
reşedinţ ă domnească.
În sfârşit, printre lucrările terminate, dar care au fost executate în cele mai rele
condiţ ii, cităm: Palatul nou al Universității, care crapă în toate părţ ile,deşi a fost inaugurat
abia de vreo douăzeci de ani, şi conducta de apă de la Timişeşti, pentru care s-au cheltuit
peste cincisprezece milioane, şi care se deteriorează mereu, lăsând pe cetăţ eni zile întregi
fără apă de băut şi industriile oraşului fără ca să poată lucra.
La toate acestea Iaşul el însuşi nu are nicio vină, întrucât în cele mai multe cazuri
nici nu a fost consultat şi nu a aflat chiar despre cele hotărâte, decât după ce nu se mai
putea reveni. În tot cazul, ieşenii nu au putut avea nicio acţ iune asupra dărilor în licitaţ ie
făcute la Bucureşti şi nici asupra conducerii şi supravegherii lucrărilor încredinţ ate, de
către administraţ ia centralizatoare, reprezentanţ ilor ei.

Sire,
Pentru ca Iaşul să poată reveni la o stare mai bună, pe lângă alte îmbunătăţ iri care
vor trebui să se facă treptat, se cere să se execute numaidecât următoarele lucrări esenţ iale,
care nu îngăduie nicio amânare şi nicio reducere:
1. Înlocuirea conductei de apă de la Timişeşti, pentru a sigura permanenţ a
debitului ei, fără care nu poate fi nicio igienă şi nu se poate întemeia nicio
industrie.
2. Refacerea străzilor care au fost deteriorate, mai ales de pe urma războiului.
3. Întemeierea Căminului studenţ esc.
4. Construirea din nou şi repararea edificiilor publice, şi anume: a. Bisericile şi
şcolile; b. Universitatea şi Facultatea de Medicină; c. Palatul administrativ; d.
Gara veche şi gările noi trebuitoare; e. Teatrul Naţ ional; Conservatorul de muzică
şi declamaţ ie, pentru care se cere un local propriu; g. Penitenciarul, care trebuie
să se strămute din centrul oraşului; h. Palatul comunal.
5. Catalogarea Bibliotecii Universităţ ii şi instalarea ei într-un local suficient.
6. Dotarea instituţ iilor de cultură şi subvenţ ionarea lor anuală, deopotrivă cu cele
din Bucureşti.
7. Crearea unui Muzeu al Moldovei, arheologic, istoric şi etnografic şi a unui
Muzeu de Istorie Naturală.
8. Completarea reţ elei căilor ferate, în vederea mai ales şi a traficului
internaţ ional, cu legături cu Nordul Transilvaniei şi cu un port pe coasta
Basarabiei, la Marea Neagră; legarea Basarabiei de Nord cu Iaşul şi a Iaşului, prin
linii directe, cu ţ ara.
9. Înfiinţ area unor secţ iuni ale industriilor de stat şi a industriilor monopolizate.
Acesta este programul minim al refacerii Iaşului, în care nu am enumerat decât
lucrările principale şi ajutoarele strict necesare vieţ ii acestui oraş, funcţ ionării
 Un memoriu al ieşenilor la sfârşitul Marelui Război 587

normale a instituţ iilor lui, păstrării caracterului său cultural românesc şi

dezvoltării lui economice.

Sire,
Realizarea efectivă, neîntârziată a acestor îmbunătăţ iri – aceasta este dorinţ a
unanimă a cetăţ enilor acestui oraş încercat, şi ea singură corespunde interesului obştesc, şi
acordarea numai a unei sume oarecare, indiferent de ce s-ar putea face cu dânsa. Iaşul,
după atâtea nemeritate suferinţ e, are drept să ceară ca să se execute aceste lucrări,
necesitate prin neîngrijirea de ani de zile în care a fost lăsat de toate guvernele.
Şi dacă s-ar obiecta că sumele de care ar fi nevoie pentru a aduce la îndeplinire
acest program ar fi prea mari, să ne fie îngăduit a aminti, mai întâi, că ele nu reprezintă
decât acumularea economiilor nedrepte ce s-au făcut în curs de atâtea decenii, în dauna
Iaşului numai, pe când se găseau mijloace suficiente aiurea, din acelaşi buget al statului
pentru sinecure, pentru construcţ ii risipitoare şi pentru donaţ ii de lux.
Ca exemplu, vom cita numai, comparativ, în ce fel au fost dotate unele din
instituţ iile de cultură din Bucureşti, faţ ă de dotarea acelor similare din Iaşi. Astfel, bugetul
prevede, ca donaţ ii anuale:

1. Pentru Clinicile Facultăţ ii de Medicină, la Bucureşti 106.400 lei

Pentru Clinicile Facultăţ ii de Medicină, la Iaşi 40.500 lei 1/3

2. Pentru Institutul de Bacteriologie, la Bucureşti 52.830 lei

Pentru Institutul de Bacteriologie, la Iaşi 7.200 lei 1/8

3. Pentru Institutul de Anatomie Topografică, la Bucureşti 33.540 lei

Pentru Institutul de Anatomie Topografică, la Iaşi 3.600 lei 1/10

4. Pentru Observatorul de Astronomie şi Meteorologie, la 79.350 lei

Bucureşti
Pentru Observatorul de Astronomie şi Meteorologie, la Iaşi 1.650 lei 1/80

5. Pentru Muzee şi Grădina Botanică, la Bucureşti 175.157 lei

Pentru Muzee şi Grădina Botanică, la Iaşi 500 lei 1/200

Şi aceste disproporţ ii în distribuirea sumelor anuale pentru întreţ inerea aceloraşi

instituţ ii de cultură trebuie să se adauge încă fondurile globale de dotări periodice şi
milioanele cheltuite pentru clădiri, la Bucureşti, şi pentru înfiinţ area unor instituţ ii noi,
grămădite toate acolo, şi care ar fi putut să se înfiinţ eze tot atât de bine, ba chiar de
preferinţ ă, la Iaşi. Astăzi Iaşul nu are un Muzeu Istoric al Moldovei, el nu are grădină
botanică, el nu are un Muzeu de Istorie Naturală, decât aşa cum a fost înfiinţ at, cu mijloace
private, la 1833 – şi pentru care se dă subvenţ ia de 500 de lei, - el nu are o Facultate de
Teologie, el nu are un local al Facultăţ ii de Medicină, el nu are o şcoală de veterinărie, el
nu are o şcoală de agricultură, el nu are o şcoală de poduri şi şosele, el nu are o Academie
Comercială, şi altele încă – cu toate că e cel mai vechi oraş de cultură şi că aici a fost
înfiinţ ată cea dintâi Universitate românească, înainte de centralizare, la 1860.
588 Marius Chelcu

Sire,
Iaşul nu cere milă, el cere dreptate.
Până când noul regim administrativ va veni să realizeze această dreptate deplin,
pentru dânsul, ca şi pentru toate regiunile României unite, şi care nu se poate înfăptui
decât printr-o descentralizare regională şi autonomie locală, efectivă – trebuie să se pună
capăt stării de suferinţ ă imediate a Iaşului, datorită îndoitei cauze, pe de o parte regimul
centralizator, iar pe de altă parte, războiului.
Dreptate cere, aşadar: mai întâi că pagubele ce i s-au cauzat prin neîngrijirea
administraţ iei centralizate a Statului, în curs de zeci de ani, să fie reparate cu mijloacele
lui, care are toată răspunderea; şi în al doilea rând, ca stricăciunile datorate războiului,
aglomerării enorme a refugiaţ ilor, trecerii necontenite şi încartiruirii oştirilor, suspendării
oricăror reparaţ ii, care nu puţ in a contribuit la dărăpănarea clădirilor şi străzilor, în timpul
acestor din urmă doi ani, în care Iaşul, din punct de vedere material, a suferit mai mult
decât toate celelalte oraşe ale ţ ării, şi chiar decât acele supuse ocupaţ iei duşmanilor – ca
toate acestea să cadă în sarcina despăgubirilor generale ce se vor acorda, prin tratatul de
pace, tuturor acelora care u pătimit de pe urma acestui groaznic război, de la acei care l-au
provocat pe nedrept.
In tot cazul, Iaşul nu se poate reface el singur şi cu mijloace proprii. Nu rămâne
dar decât ca, sau să fie lăsat în starea de ruină de astăzi, pentru a se pierde cu totul, sau să
fie restabilit, pe cât mai curând, cu mijloace extraordinare, realizându-se îmbunătăţ irile
neapărat cerute, ca bază a dezvoltării sale ulterioare şi pe care ţ ara le doreşte acestui oraş.

Sire,
Iaşul apelează la ocrotirea părintească a Majestăţ ii Voastre, în care îşi pune toată
speranţ a reînvierii sale, ca să poată păşi mai departe pe calea tradiţ iilor lui, de patru ori
seculare, de a fi în fruntea tuturor mişcărilor mari ale neamului. Astăzi, mai mult decât ieri.
Căci ieri încă, prin vitregia crudei soarte, ajunsese un oraş de hotar, santinelă
pierdută în faţ a duşmanului, dar astăzi, prin vitejia eroilor de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz
şi prin înţ eleapta conducere, în vremuri aşa de grele, a Majestăţ ii Voastre, Iaşul stă iarăşi
mândru în inima Moldovei unite a hotarelor sale istorice, capitală firească.
Astăzi, în partea aceasta a României unite, Iaşul, ca oraş cultural, şi ca centru
politic, are o importanţ ă pentru întreaga românime, cu mult mai mare decât a avut-o
înainte în orice epocă a istoriei sale – şi, îndrăznim a zice, şi decât orice alt oraş românesc.
Faceţ i dar, Sire, ca Iaşul, chemat la o nouă viaţ ă, să-şi poată îndeplini destinele lui.
Şi ca semn al Înaltei Voastre solicitudini pentru cetatea Unirii, ca scut puternic al
revendicărilor şi dreptăţ ilor ei, plecându-ne cu profund respect înaintea Tronului glorios la
Celui dintâi Rege al României Unite, îngăduiţ i-ne, Sire, a Vă ruga să hotărâţ i ca Iaşul să
fie reşedinţ ă regală, cu un Palat permanent, în amintirea trecutului său secular, ca oraş de
Scaun Domnesc, şi ca cel puţ in o dată pe an, în ziua de 24 ianuarie, care este legată pe veci
de numele lui, ieşenii să se poată bucura de Augusta prezenţ ă a suveranului în mijlocul lor
– pentru ca urmaşii să binecuvânteze în veacuri amintirea Voastră, precum binecuvântează
astăzi încă numele lui Ştefan cel Mare şi Sfânt.

Sire,
Cu prilejul Anului Nou 1919, binevoind a răspunde urărilor respectuoase ale
Municipalităţ ii Ieşene, Maiestatea Voastră a rostit aceste cuvinte, care sunt cea mai
scumpă răsplată a suferinţ elor îndelungate ale acestui oraş:
 Un memoriu al ieşenilor la sfârşitul Marelui Război 589

„Cu cea mai mare plăcere primesc felicitările ce-mi aduceţ i din partea
bătrânei capitale a Moldovei, cu care sufletul meu este în deosebi legat prin
cei doi ani petrecuţ i în zidurile ei şi prin durerile şi bucuriile împărtăşite
împreună.
Iaşul poate fi mândru că istoria ţ ării l-a ales ca din el să se plăsmuiască
mai toate actele mari, care au avut o înrâurire hotărâtoare asupra vieţ ii
României.
De aceea îi păstrez în inima mea un loc deosebit”.

Profund recunoscătoare şi fericindu-se de zilele fără asemănare în istoria

întregului neam românesc, pe care pronia cerească a hotărât ca Majestatea Voastră să le
petreacă în zidurile ei, capitala Moldovei va păstra amintirea veşnică a acestor Auguste
cuvinte Regale, de consacrare a trecutului şi de chezăşie a viitorului ei.

Să trăiţ i, Sire!
Să trăiască Maiestatea Sa Regina Maria!
Să trăiască România Mare, de-a pururi unită!

Iaşi, duminică, 6 ianuarie 1919

A memorial of the people of Iaşi at the end of the Great War.

Concerns and hopes of a new beginning

Abstract

The basis of the research is the content of a Memo of the people of Iaşi drafted up in the
month of December 1918. The document is dated January 6, 1919, and it was created in
order to be presented before King Ferdinand in Iaşi, on January 24, during his highly
anticipated participation to the 60-year celebration of the Unification of Principalities. The
preamble of the document mentioned the sacrifices made by Iaşi and by Moldavia, both the
recent ones – during the war – and those accumulated throughout the six decades from the
constitution of the Romanian state. In the following lines, the wishes of people from Iaşi
and of Moldavians in general were outlined. The text of the memo was accompanied by a
list featuring several thousand signatures (as well as the full name of petitioners, their
occupation and their address). Upon analyzing the list, I have concluded that the persons
who adhered to the ideas expressed in the document addressed to the king were renowned
initiators and supporters such as Metropolitan Pimen Georgescu, Nicolae Iorga or Petru
Poni; local personalities such as N. A. Bogdan or Gh. Ghibănescu; priests, owners,
masters, clerks, merchants, workers, university students, teachers, pensioners, etc,
including politicians of almost all colours. The purpose of my research – besides the
analysis of memo contents, even of the list of signatories – is to reconstruct the context of
the document. Furthermore, I will also see how many of the hopes of the new beginning –
expressed by the people of Iaşi through that gesture of great engagement – actually became
reality in the two decades until the subsequent world conflagration.

Keywords: Iaşi; memorial; Nicolae Iorga; Pimen Georgescu.

 ABREVIERI

AARMSI = Analele Academiei Române, Memoriile Secţ iunii Istorice

AARMSL = Analele Academiei Române, Memoriile Secţ iunii Literare
AARPAD = „Analele Academiei Române”, seria II, Bucureşti, 1879-1916
AB = Arhivele Basarabiei
ACNSAS = Arhivele Consiliului Naţ ional pentru Studierea Arhivelor Securităţ ii
AE = L'Année Epigraphique
AIR = Arhiva Istorică a României
AIIAC = Anuarul Institutului de Istorie şi Arheologie Cluj
AIIAI = Anuarul Institutului de Istorie şi Arheologie „A. D. Xenopol”, Iaşi
AIIC = Anuarul Institutului de Istorie Cluj
AIINC = Anuarul Institutului de Istorie Naţ ională, Cluj
AIIX = Anuarul Institutului de Istorie „A. D. Xenopol”, Iaşi
ALIL = Anuarul de Lingvistică şi Istorie Literară, Iaşi
ALMA = Archivum Latinitatis Medii Aevi. Genève.
AMAE = Arhiva Ministerului Afacerilor Externe
AmAnthr = American Anthropologist, New Series, Published by Wiley on behalf of the
American Anthropological Association
AMM = Acta Moldaviae Meridionalis, Vaslui
AMMB = Arhiva Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, Iaşi
AMN = Acta Musei Napocensis
AMR = Arhivele Militare Române
ANB = Arhivele Naţ ionale, Bucureşti
ANC = Arhivele Naţ ionale. Serviciul Judeţ ean Cluj
ANDMB = Arhivele Naţ ionale. Direcţ ia Municipiului Bucureşti
ANG = Arhivele Naţ ionale. Serviciul Judeţ ean Galaţ i
ANI = Arhivele Naţ ionale, Iaşi
ANIC = Arhivele Naţ ionale Istorice Centrale
ANRM = Arhivele Naţ ionale ale Republicii Moldova, Chişinău
ANRW = Aufstieg und Niedergang der römischen Welt, Berlin-New York
ANSMB = Arhivele Naţ ionale. Serviciul Municipiului Bucureşti
ANV = Arhivele Naţ ionale, Vaslui
AO = Arhivele Olteniei
AP = Analele Putnei
APH = Acta Poloniae Historica, Varşovia
AR = Arhiva Românească
ArhGen = Arhiva Genealogică
„Arhiva” = „Arhiva”. Organul Societăţ ii Ştiinţ ifice şi Literare, Iaşi
ArhMold = Arheologia Moldovei
ASRR = Arhiva Societăţ ii Române de Radiodifuziune
AŞUI = Analele Ştiinţ ifice ale Universităţ ii „Al. I. Cuza”, Iaşi
ATS = Ancient Textile Series, Oxbow Books, Oxford şi Oakville
AUB = Analele Universităţ ii „Bucureşti”
BAR = Biblioteca Academiei Române
BArchB = Bundesarchiv Berlin
BAR int. ser. = British Archaeological Reports, International Series
BBR = Buletinul Bibliotecii Române
BCIR = Buletinul Comisiei Istorice a României
716 Abrevieri

BCMI = Buletinul Comisiei Monumentelor Istorice

BCU-Iaşi = Biblioteca Centrală Universitară, Iaşi
BE = Bulletin Epigraphique
BF = Byzantinische Forschungen, Amsterdam
BMI = Buletinul Monumentelor Istorice
BNB = Biblioteca Naţ ională Bucureşti
BNJ = Byzantinisch-Neugriechische Jahrbücher
BOR = Biserica Ortodoxă Română
BS = Balkan Studies
BSNR = Buletinul Societăţ ii Numismatice Române
CA = Cercetări arheologice
CAI = Caiete de Antropologie Istorică
CB = Cahiers balkaniques
CC = Codrul Cosminului, Suceava (ambele serii)
CCAR = Cronica cercetărilor arheologice din România, CIMEC, Bucureşti
CDM = Catalogul documentelor moldoveneşti din Arhivele Centrale de Stat,
Bucureşti, vol. I-V; supl. I.
CDŢR = Catalogul documentelor Ţării Româneşti din Arhivele Statului, Bucureşti,
vol. II-VIII, 1974-2006
CI = Cercetări istorice (ambele serii)
CIL = Corpus Inscriptionum Latinarum, Berlin
CL = Cercetări literare
CSPAMI = Centrul de Studii şi Păstrare a Arhivelor Militare Centrale, Piteşti
CT = Columna lui Traian, Bucureşti
Cv.L = Convorbiri literare (ambele serii)
„Dacia”, N.S. = Dacia. Nouvelle Série, Revue d’archéologie et d’histoire ancienne, Bucureşti
DANIC = Direcţ ia Arhivelor Naţ ionale Istorice Centrale
DGAS = Direcţ ia Generală a Arhivelor Statului
DI = Diplomatarium Italicum
DIR = Documente privind istoria României
DIRRI = Documente privind Istoria României. Războiul pentru Independenţ ă
DTN = Din trecutul nostru, Chişinău
DOP = Dumbarton Oaks Papers
DRH = Documenta Romaniae Historica
EB = Études Balkaniques
EBPB = Études byzantines et post-byzantines
EpigrAnat = Epigraphica Anatolica, Münster
Gerión = Gerión. Revista de Historia Antigua, Madrid
GB = Glasul Bisericii
„Hierasus” = Hierasus. Anuarul Muzeului Judeţ ean Botoşani, Botoşani
HU = Historia Urbana
HUI = Historia Universitatis Iassiensis, Iaşi
IDRE = Inscriptions de la Dacie romaine. Inscriptions externes concernant l'histoire
de la Dacie, I-II, Bucarest, 1996, 2000
IGLN = Inscriptions grecques et latines de Novae, Bordeaux
IGLR = Inscripţ iile greceşti şi latine din secolele IV-XIII descoperite în România,
Bucureşti, 1976
IILPecs = Instrumenta Inscripta Latina. Das römische Leben im Spiegel der
Kleininschriften, Pecs, 1991
ILB = Inscriptiones Latinae in Bulgaria repertae. Inscriptiones inter Oescum et
Iatrum repertae, Sofia, 1989
ILN = Inscriptions latines de Novae, Poznan
 Abrevieri 717

ILLPRON = Inscriptionum Lapidarium Latinarum Provinciae Norici usque ad annum

MCMLXXXIV repertarum indices, Berlin, 1986
ILS = Inscriptiones Latinae Selectae, 1892
IN = „Ioan Neculce”. Buletinul Muzeului Municipal Iaşi
ISM = Inscripţ iile din Scythia Minor greceşti şi latine, Bucureşti, vol. I-III, 1983-1999
JGO = Jahrbücher für Geschichte Osteuropas
JL = Junimea literară
JRS = The Journal of Roman studies, London
LR = Limba română
MA = Memoria Antiquitatis, Piatra Neamţ
MCA = Materiale şi cercetări arheologice
MEF = Moldova în epoca feudalismului, vol. I-XII, 1961-2012, Chişinău
MI = Magazin istoric
MM = Mitropolia Moldovei
MMS = Mitropolia Moldovei şi Sucevei
MO = Mitropolia Olteniei
MOF = Monitorul Oficial al României
NEH = Nouvelles études d’histoire
OI = Opţ iuni istoriografice, Iaşi
OPEL = Onomasticon provinciarul Europae latinarum, vol. I-IV, Budapesta-Viena,
1994-2002
RA = Revista arhivelor
RBAR = Revista Bibliotecii Academiei Române, Bucureşti
RC = Revista catolică
RdI = Revista de istorie
RER = Revue des études roumaines
RESEE = Revue des études Sud-Est européennes
RHSEE = Revue historique de Sud-Est européen
RI = Revista istorică (ambele serii)
RIAF = Revista pentru istorie, arheologie şi filologie
RIB = Roman Inscriptions of Britain, Londra
RIM = Revista de Istorie a Moldovei, Chişinău
RIR = Revista istorică română, Bucureşti
RIS = Revista de istorie socială
RITL = Revista de istorie şi teorie literară
RJMH = The Romanian Journal of Modern History, Iaşi
RM = Revista muzeelor
RMM-MIA = Revista muzeelor şi monumentelor, seria Monumente istorice şi de artă
RRHA = Revue roumaine de l’histoire de l’art
RRH = Revue roumaine d'histoire
RSIAB = Revista Societăţ ii istorice şi arheologice bisericeşti, Chişinău
Rsl = Romanoslavica
SAI = Studii şi Articole de Istorie
SCB = Studii şi cercetări de bibliologie
SCIA = Studii şi cercetări de istoria artei
SCIM = Studii şi cercetări de istorie medie
SCIV/SCIVA = Studii şi cercetări de istorie veche (şi arheologie)
SCŞI = Studii şi cercetări ştiinţ ifice, Istorie
SEER = The Slavonic and East European Review
SHA = Scriptores Historiae Augustae
SJAN = Serviciul Judeţ ean al Arhivelor Naţ ionale
SMIC = Studii şi materiale de istorie contemporană, Bucureşti
SMIM = Studii şi materiale de istorie medie, Bucureşti
718 Abrevieri

SOF = Südost-Forschungen, München

RdI = Revistă de istorie
ST = Studii Teologice, Bucureşti
StAntArh = Studia Antiqua et Archaeologica, Iaşi
TV = Teologie şi viaţ a, Iaşi
ZPE = Zeitschrift für Papyralogie und Epigraphik
ZSL = Zeitschrift für Siebenbürgische Landeskunde