Sunteți pe pagina 1din 5

Din recuzita călătorilor de odinioară

De la Cufărul lui Eminescu la Genţile Louis Vuitton

Un pasionat colecţionar, Cristian Ştefănescu, m-a invitat să privesc,


să ating, să analizez un obiect rarisim, aflat în colecţia sa: “cufărul lui
Eminescu”. Adunând materiale privitoare la călătoriile Luceafărului, am
realizat că subiectul ar putea întregi imaginea unui Eminescu peregrin !
În acelaşi timp, mi-am adus aminte că la Ipoteşti, într-una din
încăperile Muzeului Memorial, se află un cufăr aparţinând tatălui Poetului,
căminarul Eminovici.

Cufărul familiei Eminovici, de la Ipoteşti


Acesta este din fier, are încuietoare pe capac şi aparţine cu certitudine
familiei, fiind găsit în biroul aflat în anexa (atenansa) vechii case din

1
Ipoteşti. Depozit sigur de valori, un fel de seif pentru actele de proprietate,
documentele de familie sau puţinii bani câştigaţi de căminar, lada din
imagine putea să adăpostească, la nevoie, şi alte lucruri mai de soi ale
familiei.
Putem să presupunem că, din cele văzute în familie, la Ipoteşti,
provine şi obiceiul fiului Mihai de a avea un cufăr în care să-şi păstreze ceea
ce avea mai preţios: manuscrise şi cărţi.
Călător în ţară şi în Europa, de la vârsta de 8 ani, Eminescu transformă
banalul geamantan într-un tovarăş nelipsit. În adolescenţă, însoţind trupele
de actori în lungi turnee, Poetul avea nevoie de un cufăr de voiaj, unde să îşi
adune puţinele haine şi, de bună seamă, cărţile şi manuscrisele, la care ţinea
foarte mult.
La Viena sau la Berlin nu se putea duce cu traista în băţ.
Existenţa acestui cufăr devine un leit-motiv în existenţa sa. Chiar şi de
pe patul de spital din sanatoriul din Oberdobling, Mihai Eminescu duce grija
acestui mic tezaur, adăpostit în nelipsitul, mult plimbatul de la o gazdă la
alta a singurului său obiect de mobilier cu adevărat valoros.

Dispariţia cufărului cu documente

Obiectul, banal şi insignifiant în sine, cufărul devine cu timpul un


personaj tăcut al unui film de aventuri. Contemporanii lui Eminescu, în
amintirile lor privitoare la biografia Poetului, îl menţionează adesea: „Sunt
zece ani de când am fost pentru prima oară la Eminescu acasă. El sta
pe-atunci în Podu Mogoşoaii, deasupra unei tapiţerii, într-o odaie largă în
care avea un pat simplu, trei scaune de lemn, o masă lungă de brad pătată de
cerneală, cărţi multe, ticsite pe nouă poliţi mari ca de vreo patru metri, o
maşină de cafea pe sobă, un lighean de pământ într-un colţ, în alt colţ un
cufăr vechi (s.n.); pe pereţi nici o cadră.” ( Al. Vlahuţă).
Despre misteriosul cufăr fac vorbire şi alte însemnări memorialistice,
de unde şi legenda dispariţiei acestuia cu tot conţinutul său fabulos, despre
care nu putem face decât supoziţii.

2
Un cufăr …..la Academia Română

La peste un deceniu de la moartea Luceafărului, documentele


eminesciene, aflate în posesia lui Maiorescu, sunt cedate în sfârşit instituţiei
celeste, Academia Română. Ele sunt transportate cu trăsura la sediul
acesteia, dar nu ştim dacă amintitul cufăr a revenit în casa criticului sau a
rămas în custodia reprezentanţilor nemuritoarei instituţii.
Privit uneori cu oarecare misticism (prinţul Carol de Hohenzolern
păşeşte pe pământ românesc, însoţit de o valiză de voiaj destul de modestă în
raport cu personalitatea ilustrului ei posesor), bagajul de călătorie devine
obiect de veneraţie: astfel, la Mirceşti, în Casa Memorială a lui Vasile
Alecsandri poate fi văzut şi azi cufărul diplomatic din anii când poetul ocupa
funcţia de ministru plenipotenţiar al României la Paris (1885 – 1890). Şi alte
muzee păstrează asemenea obiecte la loc de cinste.

3
Eminescu - recuzită de călător

În aceste condiţii, istoria cufărului din fotografia de mai jos devine şi


mai interesantă.

Cufar cu semnatura Eminovici


Colectia Cristian Stefanescu

El a fost mult timp în posesia unei doamne ajunsă la o vârstă


venerabilă, care îşi aducea aminte că obiectul ar proveni din casa lui Slavici,
aflată odinioară în Piaţa Amzei. Aici, mama acesteia ar fi lucrat în tinereţe în
slujba familiei Slavici iar după moartea scriitorului ardelean ar fi luat cu sine
şi cufărul cu pricina.
Valiza aceasta acesta, cu aspect şi formă de cufăr, datează din a doua
jumătate a veacului al XIX-lea. Dacă se va adeveri a fi veritabilul cufăr de

4
călătorie al lui Eminescu, el poate deveni mai valoros decât un obiect
purtând marca Louis Vuitton !

Geanta de voiaj, din inventar de călătorie în obiect de lux !

Cufărul este, de când lumea, un obiect de nedeslipit din decorul


oricărui turist care se respectă, având şi un nume cosmopolit “bagaj”. Urcat
în diligenţă, tren sau vapor, el este cartea de vizită din care îţi dai seama de
durata călătoriei sau seriozitatea călătorului.
Specificul călătoriei se reflectă în forma şi dimensiunea bagajului şi
nu în comoditatea sa. Astăzi, în orice aeroport din lume vezi o mulţime de
oameni trăgând după ei mici colete pe rotiţe, comode şi practice,
standardizate după dimensiunea minusculelor poliţe de depozitare a
bagajelor de mână din avion.
La 1854, un genial creator de ustensile de voiaj, pe nume Louis
Vuitton, a redefnit ideea de călătorie, redându-i şarmul specific cochetăriei
pariziene, dar şi trăinicia şi fiabilitatea necesare unor călătorii din ce în ce
mai dese, din ce în ce mai depărtate.
Cea mai valoroasă firmă franceză (cotată azi la 16 miliarde euro) a
început prin a vinde genţi de voiaj şi cufere pentru turişti ! Fondatorul
imperiului, Vuitton, a avut sănătoasa idee de a realiza cutii de bagaje de
formă paralelipipedică, mai sigur de depozitat, ancorat şi transportat decât
obiectele anterioare, cu capac rotund, care alunecau când ţi-era lumea mai
dragă, sau lăsau apa de ploaie să se scurgă mai uşor peste suratele lor de
călătorie.
La începutul secolului XX, Louis Vuitton avea la Paris, pe Champs
Elysées, cel mai mare magazin de obiecte de călătorie din lume, urmat la
scurt timp de altele asemenea, în lumea întreagă.
Din acel moment, genţile de călătorie erau mai mult decât obiecte de
utilitate, ele deveneau un tovarăş de nădejde al oricărui turist, oferindu-i
personalitate şi distincţie. În faţa pericolului standardizării, creatorii celebrei
mărci franceze s-au orientat spre lumea modei, pe palierele sale cele mai fine
şi mai exigente. Plecând la drum cu valizele de voiaj, brandul Louis Vuitton
a devenit idolul femeilor din lumea întreagă.

Dan Toma Dulciu