ARTĂ, CREDINȚĂ ȘI EPIDEMII

”Wiener Pestäule” –închinată jertfelor epidemiilor

Dan Toma Dulciu

Viena

În centrul Vienei, pe Graben, grupuri mari de vizitatori se opresc în fața unui grandios obelisc, îl
admiră, fac poze și trec mai departe, grăbiți să ajungă în Piața Sf. Ștefan, unde catedrala cu același
nume pare mai interesantă decât oricare altă atracție turistică a zonei.
Dacă ar fi știut ce vremuri vin, ar fi conferit acestui monument în stil baroc un respect mai mare,
fiindcă are o semnificație tragică. Este dedicat numeroaselor victime ale epidemiilor ucigătoare care au
secerat secole de-a rândul omenirea.
Cuvântul molimă, pe care cronicarii îl aminteau cu groază, înseamnă epidemie, contagiune și vine
din limba greacă (Ngr. μόλεμμα -molema), de unde avem în românește verbul a molipsi (a contamina),
cu reflexivul a se molipsi sau adjectivul molipsitor (contagios).
La rândul său, cuvântul epidemie ne-a fost lăsat moștenire tot de greci: ngr. επιδημία (epi –
deasupra, demos – popor).
Nu știm dacă zeul grec al medicinii, Asclepios (Ἀσκληπιός),  folosea acești termeni sau le-au
inventat învățații, noi doar constatăm că lexicul medical din zilele noastre este plin de cuvinte savante
compuse (epi, micro, macro…) sau cuvinte precum microb (vgr. mikróbios, mikros – mic, bios –
viață), patogen (care provoacă infecții) din (vgr. páthos, boală, și -gen din oxi-gen) etc.
Din mitologia greacă aflăm că doi dintre copii lui Asclepios au lăsat și ei urme în vocabular:
Igienă (de la fiica Higia) și Panaceu (de la o altă fiică, Panaceea).
Nici latinii nu s-au lăsat mai prejos, de la care am împrumutat un alt termen la modă în zilele
noastre: virus (lat. virus), adică agent patogen; contaminare provine din lat. contaminare, preluat de
francezi, de unde verbul a contamina (a infecta, a transmite o boală molipsitoare); parazit (parasitus),
pesta, boală, epidemie sau ciumă (din lat. pestis) ș.a.
Am făcut acest mic excurs lingvistic pentru a ajunge și la limba germană, unde Pestäule înseamnă
Coloana Ciumei ! Acum înțelegem semnificația acestei sculpturi, având o impunătoare alură, veghind
Viena de aproape 227 de ani.
Este considerat prototipul coloanelor ciumei, statui alegorice, prezente în multe provincii ale
Imperiului Habsburgic, în Viena sau alte orașe din Austria (chiar și în România zilelor noastre).
Coloanele amintite nu au o semnificație eminamente religioasă ci, totodată, de readucere aminte a
tragediilor trecutului, un gând pios față de sutele de mii sau milioanele de victime ale deselor
ucigătoare pandemii, cărora le-au căzut victimă.
În 1679, Leopold I părăsea în grabă Viena, răvășită de la un capăt la altul de flagelul molimei
neîndurătoare, care îndoliase capitala – una dintre ultimele distrugătoare epidemii ce a afectat fără
discriminare și acest strălucitor oraș european, promițând divinității că, de va scăpa cu viață, va ridica
un monument, ca semn al evlaviei și rugăciunilor sale, dar și în memoria celor răpuși de molimă.
Când ciuma s-a făcut nevăzută, în același an, Leopold I s-a ținut de cuvânt și astfel a apărut prima
variantă a acestui obelisc, un semn provizoriu din lemn, în amintirea groaznicului eveniment.
În 1693, împlinindu-se 10 ani de la eliberarea Vienei de strânsoarea turcilor, Împăratul inaugurează
un impozant obelisc - ”Coloana Ciumei”, o coloană în stil corintic, dedicată Sfintei Treimi,

1
înconjurată de 9 îngeri, reprezentând cele 9 coruri de îngeri. La baza acestei statui este înfățișat
Împăratul Leopold, îngenunchind, rugând divinitatea să salveze viața oamenilor.

Wiener Pestäule (Graben - Viena)

Rochus Kirche – o biserică dedicată protectorilor de ciumă ai Vienei

2
 În cel de al 3-lea sector al Vienei se află o faimoasă biserică, având hramul ”Sfinții Rochus și
Sebastian”(Landstraßer Hauptstraße 54), locaș de cult ocrotitor al celor atinși de ciumă, cunoscută sub
numele Rochus Kirche.
Biserica precum și mânăstirea aparținând ordinului augustin au fost grav avariate de otomani în
1683, dar au fost restaurate în jurul anului 1695, în timpul Împăratuluilui Leopold I.
 Fațada bisericii, finalizată abia în 1721, are clar o vădită semnificație, amintind de rolul ei de
apărătoare împotriva epidemiilor. Aici sunt reprezentați Sf. Rochus, (născut în orașul francez
Montpellier, în 1295, Rochus pleacă în Italia, care fusese lovită de ciumă, deghizat ca pelerin cerşetor.
Înainte de a pleca şi-a împărţit averea săracilor. După ce a ajuns în Italia, şi-a închinat tot restul vieţii
celor bolnavi de ciumă, vindecându-i cu semnul crucii. Se spune că, oriunde mergea, îngrozitoarea
boală dispărea în faţă miraculoasei sale puteri. A fost şi el atins de ciumă, dar, s-a vindecat cu ajutorul
unui câine care i-a lins rănile şi i-a adus de mâncare cât timp a fost alungat dintre oameni, câine cu
care apare în imagini), Sf. Sebastian (invocat să lupte împotriva ciumei, a altor epidemii grave; se
spune că prin mijlocirea sa a fost stinsă cu rapiditate așa numita ciumă justiniană, din anul 680, de la
Roma. Este ocrotitorul Poliției din Germania și Italia), Sf. Ulrich (sfântul ocrotitor al muribunzilor) și
Sf. Rosalia (corpul Sf. Rosalia este depus în Catedrala orașului Palermo, a cărui patroană este; Sf.
Rosaia este invocată ca apărătoare a așezărilor umane împotriva epidemiilor, a ciumei, a bolilor grave)
precum și Fecioara Maria cu Pruncul.

Biserica Rochus – Viena (sec. XVIII)

În interiorul bisericii apar alte scene, pictate de faimosul artist vienez Peter Strudel, în zona
altarului.

3
 Persoanele bolnave pot fi văzute lângă muribunzi, iar călugării sunt aplecați asupra lor. Scena
amintește de epidemia de ciumă de la Viena din 1679.  În fundal poate fi văzută Catedrala Sfântul
Ștefan din Viena.
 În stânga este pictat un binecunoscut sfânt, invocat în lupta împotriva ciumei. Acesta este înfățișat
pe un grup de nori: Sfântul Ulrich de Augsburg rugându-se, în dreapta lui este Sfântul Sebastian, în
spatele căruia se află Sf. Rosalia, cu un rozariu pe cap. 
În dreapta, în fața ei se află Sf. Roch, cu pelerină neagră. Câinele din stânga sfântului, este înfățișat
ducând în gură pâine, reprezentând câinii care au furnizat pâine celor care au fost infectați. 

România are două monumente dedicate victimelor epidemiilor

Unul dintre ele se află la Timișoara, oraș decimat de ciumă (1738-1739). Adoptând modelul
vienez, edilii orașului de pe Bega au comandat o statuie simbolică, creată în capitala Imperiului
Habsburgic, dedicată memoriei victimelor acelei epidemii care secerase aproape o șesime din
locuitorii orașului.
Artiștii vienezi lucrează la acest monument timp de doi ani, fiind transportat la Timișoara pe
Dunăre, pe Tisa și canalul Bega. Păstrând același stil, având Sfânta Treime în poziție privilegiată,
Coloana Ciumei, din Graben, are o copie valoroasă și în acest oraș românesc..
La baza coloanei se află câteva personaje cu o semnificație aparte, dintre care iese în evidență
Sfânta Rozalia, omniprezentă pe toate coloanele amintind de flagelul ciumei, divinitate care ocrotea
populația de molipsirea cu morb ucigaș (ciumă, holeră ori altor nenorociri). Se considera că femeile ce
poartă numele Rozalia vor fi ferite toată viața de aceste boli fatale.
Pe soclu, pe lângă sculpturile în relief, reprezentând războiul, foametea și ciuma, apar și statuile
unor sfinți ocrotitori: Sfântul Rochus, Sfântul Sebastian și Sfântul Carol Boromeus.
O altă lucrare cu conotații artistice și religioase, dedicată celor care au pierit din cauza molimelor,
se află la Cluj-Napoca, în apropierea bisericii iezuite Sf. Petru din acest oraș, construită la 1744.
Opera de artă, în stil baroc, este semnată de sculptorul Anton Schuchbauer.
Fiindcă am vorbit de figuri religioase sau de statui, privite ca simboluri apotropaice și invocate, ca
supremă formă de rezistență împotriva epidemiilor, nu putem să nu amintim faptul că în sinaxarul
bisericii ortodoxe române există sfinți, care sunt considerați drept ocrotitori ai credincioșilor în vreme
de epidemie. Unul dintre ei este Sf. Haralambie (apărător împotriva ciumei și a foametei).
Conform unor legende din Bucovina, Dumnezeu i-a dat Sfântului Haralambie în stăpânire Ciuma,
ca să-l răsplătească pentru chinurile prin care a trecut. Atunci, Sfântul Haralambie a legat-o de gât cu
un lanţ de fier, dar dacă oamenii nu serbează ziua lui, 23 februarie, sfântul lasă ciuma liberă pe
pământ.
Tot în Bucovina circulă următoarea legendă: Sfântul Haralambie s-a întâlnit într-o zi cu Ciuma
care umbla pe pământ. Ciuma, de îndată ce-l văzu pe sfânt, s-a repezit asupra lui, voind să-l ucidă.
Însă Sfântul Haralambie a prins-o şi a legat-o de gât cu un lanţ greu de fier pentru a nu mai face rău
oamenilor. De atunci, el este numit sfântul mai tare ca ciuma.

4
Sf. Haralambie – ocrotitorul de epidemii