1918 ”Gripa spaniolă” din România

Raport inedit

Dan Toma Dulciu

În aceste zile, o parte dintre oamenii de știință ai lumii au încercat să

analizeze dacă pandemia de Covid-19 nu este cumva similară pandemiei de
Gripă Spaniolă1, care a afectat timp de 2 ani întreaga lume (1917-1919)2.
Încă din anul 2005, oamenii de știință americani au reconstituit tulpina
virusului gripei spaniole, de tip A(H1N1), extrăgând țesutul pulmonar
aparținând unor victime ale pandemiei din 1918, îngropate în afara unui sat
îndepărtat din Alaska, constatând faptul că există unele similitudini cu gripa
aviară.
Pe de altă parte, mulți cercetători s-au lovit însă de penuria unor izvoare
credibile, de lipsa de informații detaliate privind fenomenul gripei spaniole,
astfel încât nici măcar numărul cazurilor de deces, cauzate de această epidemie,
nu este cunoscut, nici măcar cu aproximație (25, 50 sau chiar 100 de milioane de
victime).
Lipsesc așadar cercetările și studiile de ordin medical cu privire la etiologia
acestei grave maladii, modul de manifestare, tratamente sau alte rapoarte
epidemiologice, cu excepția relatărilor presei, și acelea extrem de sporadice,
laconice, urmare a cenzurii declarate pe timp de război.
Am avut șansa ca, studiind presa vremii, tipărită în ultima parte a anului
1918, să găsim un material amplu, scăpat ochilor vigilenți ai cenzurii militare,
care a abordat aspecte privind manifestările și dimensiunea acestei epidemii,
relatate de un medic militar din Transilvania, care a denumit-o ”Boala spaniolă
sau influenza severă”.
1
Este cunoscută sub această denumire generică, fiindcă cenzura pe timp de război interzicea publicarea de știri
defetiste, singură Spania, unde aceasta nu funcționa, oferea din abundență asemenea știri, încât lumea credea
că doar în Peninsula Iberică era prezentă această epidemie mortală.
2
Freddy Vinet, ”Marea Gripă”, Ed. Vendémiaire, 2018

1
 Acesta ne-a lăsat astfel o prețioasă mărturie, de interes nu numai pentru
istoria medicinii din țara noastră, ci și din punctul de vedere al specialiștilor care
încearcă în prezent să descifreze mecanismele, specificul și particularitățile
acelei groaznice pandemii.
Autorul acestei descrieri este medicul Vasile Hâncu, întemeietorul primului
spital românesc din Transilvania, școlit și specializat în renumite centre de
pregătire medicală din apusul Europei (Franța, Germania) a cărui scurtă
biografie o prezentăm mai jos.
Credem că materialul său devine util, în ciuda unei aparente lipse de nivel
academic a explicațiilor oferite. Să nu uităm însă că acest material era destinat
publicului larg, astfel încât i se poate ierta stilul mai puțin științific, terminologia
acestuia fiind pe înțelesul cititorilor ziarului ”Unirea”, care apărea la Blaj, și
unde a fost publicat sub formă de serial, în patru numere din toamna anului
1918.
Dr. V. Hâncu a fost mulți ani medic al arhidiecezei greco-catolice,
responsabil cu starea de sănătate a tuturor institutelor de învățământ din Blaj.
Acesta a achiziționat un teren cu un imobil corespunzător, pe care l-a amenajat
în spital pentru îngrijirea răniților, inaugurat în luna Mai 1914: Sanatoriul ”Sf
Gheorghe” din Blaj.
A beneficiat de sprijinul Crucii Roșii, dar mai ales de acela al ”Reuniunii
femeilor române din Blaj”, precum și al Mitropoliei de la Blaj, care au oferit
sprijin umanitar cu prisosință.
Dr. Vasile Hâncu a obținut diploma de Bacalaureat în litere și științe, la
Blaj, cea de licențiat al Școlii Superioare de Farmacie, apoi titlul de doctor în
Medicină și Chirurgie al Facultății de Medicină din București, Doctor în Chimie
al Facultății de Medicină din București, Doctor în Chimie al Facultății din
Berlin și Bonn, cu o teză având titlul ”Über die Tautomerie Cyclischer
Monoketone,” 1908, prin care a obținut titlul de Doctor în Chimie (Philosophie)
al Univ. din Bonn, a fost asistent și preparator al profesorului Gautier de la

2
Facultatea de Medicină din Paris, chiar a condus la Paris un sanatoriu, a fost
asistent ajutor la Laboratorul de Chimie, de sub conducerea Prof. Thomas din
Berlin, farmacist al Eforiei Spitalelor Civile, ofițer în rezervă, politician.
Iată ce scria presa, la 15.02.1908, despre cercetătorul român:
„Berliner Anzeiger" scrie în unul din numerele trecute un interesant articol
despre perseveranţa, asiduitatea şi puterea de muncă neînchipuită a unui român
în Germania, — Berlin — Doctorul Hâncu, român din Ardeal, şi anume iată ce
zice sus numitul jurnal: Dnul V. Hâncu, Doctor în Medicină şi Chirurgie de la
Facultatea de Medicină din Bucureşti şi Şef Farmacist al spitalelor Eforiei,
obţinu un concediu de doi ani de la Bucureşti, în 1905, pentru studii în
străinătate şi anume: la Berlin. Aici, în laboratorul de Chimie şi Farmacologie
al celebrului Prof. Thomas, în curând şi-a câştigat simpatia şi încrederea
profesorilor săi, numit fiind şi medic onorar al laboratorului. De remarcat sunt
consultările ca medic ale D-lui Dr. Hâncu-de.-unde a primit scrisori cu elogiile
cele mai mari pentru Dsa şi anume: In Potsdam, Spandau, Halensee, în Steglitz
ş. a., al căror diagnostic şi tratament a atras atenţia lumii medicale, iar
rezultatele au fost uimitoare, etc. Mai de remarcat sunt însă lucrările D-sale
ştiinţifice în raport cu scurtul timp, descoperiri asupra cărora la Societatea de
Chimie a savanţilor germani s'a discutat în mai multe conferinţe şi anume: 13
Dec. 1906 dimpreună cu D-rul Mannich a publicat două din cele mai
interesante lucrări prima: „Despre condensarea Cyclohexanonului" a doua;
„Despre Triphenylen" apărute în „Berichte der deutschen Chemischen
Gesellschafft."
Mergând la Bonn, aici obținu un doctorat în 25 de zile, ”Suma cum laude”,
iar la lucrări calificativul ”laudabilis”.

3
 În perioada 194-1918 a întemeiat și condus Spitalul ”Sf. Gheorghe” pentru
răniți, din Blaj3, dispunând de un număr de 2 pavilioane, 16 camere, 60-70 paturi
și un alt pavilion, în grădină, pentru boli contagioase.

A fost primul spital românesc de campanie din Transilvania4.

În perioada 1913 - 1919, prof. V. Hâncu a îndeplinit funcția de profesor de

igienă la școlile din Blaj, scriind articole în presă, în care recomanda mamelor să
își vaccineze copiii împotriva vărsatului: ”Înainte cu 50 de ani, vărsatul făcea
pustiiri înspăimântătoare în toate straturile societăţii, omorând şi desfigurând
cu miile, iar unii, care scăpau, adesea rămâneau desfiguraţi, surzi, sau muţi. Să
recomandă, deci, ca copii de là 6 luni în sus să se vaccineze şi chiar mai de
vreme în cazul, când s'ar constata epidemie de vărsat în oraş sau sat.
Vaccinarea se poate face în orice anotimp, de regulă la braţ, fie la stâng sau
drept, unde de regulă se fac trei împunsături. Trebuie observat, ca vaccinul să
fie proaspăt şi de bună calitate.”(”Unirea”, 6 iunie, 1919).

După Marea Unire dr. Vasile Hâncu a devenit deputat de Târnave, în

Parlamentul țării, din partea Partidului Liberal.

A publicat lucrări importante consacrate epidemiilor de ciumă și holeră,

articole și lucrări diverse, în limbi străine sau în limba română (24 de titluri):
- ”Ciuma sau pesta zisă şi Moartea Neagră în Extremul Orient”, Bucureşti
(Tip. Universala, Iancu Ionescu), 1911, 10 p. (Extr. din revista "Foaia noastră",
nr. 28 şi 29).
- ”Sfaturi cum să ne ferim de holeră”, Blaj, 1913;
- „Elemente de Igienă”, Tipografia Seminarului Teologic Gr. Cat., Blaj,
1913;
3
În anul 1869 se poate vorbi de începuturile asistenței medicale în forme organizate la Blaj. Atunci a fost
închiriată o casă, de către membrii corpului didactic din Blaj, mai degrabă o infirmerie pentru contagioși, iar în
urma strângerii unui fond dintr-un bal filantropic, au fost cumpărate medicamente pentru studenții bolnavi și
săraci.
4
”Sfântul Spirit”, primul spital în România este atestat documentar la Sibiu, purtând data de 24 iunie 1292. În
”Țara Românească”, primul spital a funcționat la Colțea, la începutul secolului al XVIII-lea.

4
 - ”Memoriu de titluri şi lucrări ştiinţifice publicate de Vasile Hâncu”,
Bucureşti,1909, Tip., Libr. şi Legătoria Viitorul, Târgoviște;
- idem, Bucureşti, 1911, Inst. de Arte Grafice Universala;

Pandemii: deosebiri și similitudini

Maladia aceasta are unele stranii similitudini cu pandemia COVID 19, dar
și multe deosebiri.
În primul rând, contagiozitatea, ambele pandemii având o viteză de
răspândire de neimaginat. Astfel, nimeni nu își poate închipui cum, în condițiile
în care nu existau zboruri intercontinentale, pandemia de gripă spaniolă a ajuns
la antipozi, decimând, de exemplu, populația maori din Noua Zeelandă.
Din Noua Zeelandă, boala s-a transmis în Samoa, o insulă separată
din Oceanul Pacific, ucigând în doar două luni 22% din întreaga
populație, cifrată la 38.000 de persoane.
În Iran, se pare că 20% din populația țării a decedat din cauza
gripei spaniole, adică circa 2,4 milioane persoane.
În Brazilia, și-au dat sufletul, în 1918, aproximativ 300.000 de
oameni, chiar și președintele ales al țării.
În al doilea rând, ca element comun se poate spune că ambele
pandemii au stârnit o groază imensă, deși măsurile au fost adoptate cu
întârziere.
În al treilea rând, pandemia din 1918 nu i-a lovit mai întâi pe bătrâni, ci pe
tinerii sănătoşi. Majoritatea celor ce au murit de gripă spaniolă aveau între 20 şi
40 de ani. Spre deosebire de trecut, decesele anului 2020 au intervenit mai ales
în cazul celor cu comorbidități preexistente, și mai puțin în rândul celor tineri, ci
mai degrabă în palierul 40-60 ani.
Autoritățile române, au luat măsuri energice, în tot cursul anului 1919,
crearea unor spitale speciale de epidemie, cum a fost acela din Vatra Dornii,

5
instituirea funcției de agent sanitar, inclusiv de urmărire a diverselor epidemii,
așa cum se observă din tabelul de mai jos:

Agenții sanitari erau școliți timp de un an, fiind obligați să urmărească și să

raporteze medicului de circumscripție următoarele tipuri de boli contagioase:

6
 Redăm mai jos conținutul acestui material documentar, avându-l ca autor
pe dr. Vasile Hâncu, gest curajos, ocolind rigorile cenzurii militare. Studiul a
apărut în ziarul ”Unirea”, organ al Consiliului Național din Blaj5, tipărit chiar în
perioada când se atinsese vârful de pandemie (septembrie-noiembrie 1918).

Prof. dr. V. Hâncu

Boala spaniolă (Nathan ) sau Influența rebelă.

” Cu ocazia actualului Ră zboi, între altele s'au putut înregistra în nozologia

nesfâ rşitului şir al diverselor boale însă alte două noi boli necunoscute pâ nă acuma şi
ivite în decursul ră zboiului şi în armatele beligerante şi anume: Prima e o boală de ochi,
descoperită de englezul Barhvig în 1917, iar a doua e o boală numită boală spaniolă.

1. Cea dintâ i e o boală de ochi, ce se caracterizează prin inflamarea pleoapelor, — e o

conjunctivită infecţioasă, ce apare aproape brusc, conjunctivele devin foarte inflamate,
roşii, iar vasele din jurul globului devin foarte iritate, turgessente şi foarte dureroase.
Pacientul simte o mare durere de cap, fierbinţeli şi jenă în lumină . Ochiul lă cră mează în
continuu, se produc oarecare puroaie, iar mai tâ rziu vasele încep a sâ ngera. Boala e
contagioasă , infecţioasă şi transmisibilă , bolnavul trebuie izolat şi luate serioase şi
grabnice mă suri de îndreptare.
2. A doua e aşa numită boala spaniolă, cunoscută tot din acelaşi an (1917), mirare, e
contagioasă , epidemică şi transmisibilă , deci e o boală microbiană , că ci numai aşa să
explică marea ei ră spâ ndire aproape în toate statele europene.
Microbul acestei boale după unele date puţin suficiente, şi izvoare încă nesigure şi
neconfirmate, ar fi fost descoperit acum abia în timpul din urma de că tră prof. Hoorn de
la Facultatea de Medicină din Budapesta în conlucrare cu un asistent al să u.
Ori, după D - sa, acest morb ar fi identic cu microbul influenţei desigur, descoperit
încă de mult de că tră prof. Pfeiffer, avâ nd aceleaşi însuşiri şi cultivâ ndu-se pe aceleaşi
medii de cultură ca şi acesta, deci microb identic cu aceleaşi calită ţi, care de fapt trebuie
să producă aceeaşi boală . Deoarece însă o literatură cu date mai pozitive asupra acestei
boale pâ nă azi nu avem, tot ce putem spune e numai aceea ce am putut observa personal
din desele cazuri, ce le-am avut şi studiat pâ nă acum.
Subsemnatul încă înainte de aceasta cu 6 luni am avut două cazuri aici la Blaj în
aceeaşi familie. Primul pacient a fost soţul, iar la şase zile soţia, copiii însă au scă pat fă ră
de a-se îmbolnă vi. Da fapt, primul caz m'a surprins foarte mult din punct de vedere al
formei cum s'a prezentat, şi nu mă împă că m ea însumi cu diagnoza mea, de „influenţă
rebelă" mai ales că alte cazuri de influenţă am avut foarte multe în decursul carierei mele
şi mai ales la anul 1893, câ nd a fost o adevă rată epidemie de influenţă, însă cu o formă şi
caracter cu totul particular faţă de formele actuale.
Pe de altă parte, n'aveam cel mai mic ghid de acomodare şi nici urmă de literaturi
câ tuși de obscură spre a mă putea orienta.

5
în perioada 1918-1919

7
 Prezentâ ndu-mi-se însă din ce în ce mai multe cazuri de asemenea natură — atâ t în
clientelă privată câ t şi mai ales printre pacienţii militari din spitalul „Kamenica" din Blaj,
nedumerirea aceasta a dă inuit mult asupra mea, că ci din modal cum apă rea boala şi cum
se prezenta, deduceam că am a face cu ceva nou, ceva stră in — necunoscut, dar tot
analog influenţei — şi cu toate aceste, după modul de tratare să obţin un rezultat atâ t de
repede — era surprinză tor pentru mine.
Abia tâ rziu de tot, din unele reviste medicale şi mai ales ziare, am dedus că , în
asemenea cazuri, avem a face cu o nouă boală , botezată boală spaniolă, care după
pă rerile mele personale nu e decâ t influenţa de altă dată , dar cu o formă mult mai
complicată şi cu acelaşi microb, dar mai violent, mai toxic, mai să lbatic, care, luat prin
surprindere şi tratat cu repeziciune şi la timp tot aşa în grabă se atenuează şi boala
dispare, pe câ nd lă sâ ndu-i timp mai îndelungat — şi bolnavul netratat la timp şi repede
— microbul pune stă pâ nire pe organism, îI slă beşte, iar el se întă reşte, se extinde la alte
organe, dă complicaţii din ce în ce mai serioase, iar vindecarea atunci e foarte
anevoioasă , — deci:
1. Această boală atinge orice vâ rstă , dar mai ales pe cei munciţi, obosiţi, trudiţi,
debili — şi în special vâ rstele între 10—20 şi 50—60 de ani.
2. Boala survine de cele mai multe ori brusc şi deodată atâ t la sexul femeiesc câ t şi
la cel bă rbă tesc, cu dureri de cap foarte pronunţate, dureri în mâ ni şi picioare, dureri de
gâ t, de stomac, dureri în şira spină rii, lipsă de poftă de mâ ncare, greaţă , de multe ori
vă rsă turi, constipaţie în cele mai multe cazuri, o greutate în tot trupul, fierbinţeli foarte
mari, cu o temperatură de multe ori peste 40°, o debilitate generală , faţă îmbujorată ,
ochii iritaţi, aprinşi şi de alte ori roşii, buzele roşii şi uscate, limbă încă rcată , iar bă tă ile
inimii foarte accelerate, pacientul de multe ori e foarte iritat.
Ş i dacă în asemenea cazuri nu se iau câ t mai în grabă mă suri serioase medicale,
boala trece cu atâ t mai greu cu câ t ajutorul medical i se dă mai tâ rziu — mai ales că
această boală are nenorocitul dar de-a da naştere la complicaţiile cele mai varii, la care
aici nu te poţi aşteptă .
Aşa, bună oară , am observat cazuri de complicaţii asupra creierului, unde am
observat pe lâ ngă dureri de cap foarte mari, o greutate în audiţie, meningite, scurgeri de
urechi, scurgeri de sâ nge pe nas şi chiar urechi, troahnă , ră guşeli — laringite şi faringite,
bronșite din partea plă mâ nului, scuipă ri de sâ nge, astm, mai des pneumonii foarte
rebele, nevralgii, bă taie de inimă , pleurezii, dureri violente de stomac, paralizii,
redeşteptă ri de reumatisme, insomnii, scurgeri de sâ nge la femei, pierderea vederii
pentru moment (am avut două cazuri).

Din datele comunicate în articolul precedent al „Unirii", oricine se va putea

convinge, că de fapt, boala spaniolă dă foarte multe şi diverse complicaţii, începâ nd de la
cele mai umoare şi pâ nă la cele mai complicate — cu forme foarte variate, depinzâ nd
adesea: de loc, timp, individ.
Ş i deşi la început, totul se luă ca o glumă : „puţină durere de cap, puţină fierbinţeală,
stau două zile în pat şi îmi trece" .
Astă zi însă gluma s'a îngroşat — şi fiecare din noi începe a-şi da seama că nu mai e
de glumit, deoarece boala aceasta a început să nă pă stuiască oraşele, satele, ţinuturi şi
chiar ţă ri întregi — necruţâ nd pe cel să rac nici pe cel bogat.
Micul nostru oră şel, Blaj, dimpreună cu tot ţinutul de prinprejur nici dâ nsul n'a
scă pat de această molipsitoare boală .

8
 Mai ales la început, boala a debutat cu unii militari din aceste spitale. Boala ţine de
regulă 3 zile, cu dureri teribile de cap, dureri în tot trupul — mai ales în muşchi şi
deodată ca prin farmec dispă rea.
In curâ nd, după aceea a început să -și facă apariţia printre tinerimea studioasă din
Blaj. La început cu mai multă modestie, însă din zi în zi tot mai potenţat aşa că într 'un
râ nd ajunsesem ca dormitoarele tineretului să fie adevă rate spitale.
Câ te 8—12—16 într'un dormitor. La pedagogie, într'un râ nd, în 3 să li de dormit am
gă sit decâ t 4 paturi goale, iar celelalte toate erau ocupate cu pacienţi.
Tot asemenea şi prin oraş, pe la gazde — nu numai studenţii, dar cu ei ală turea şi
domicilianţii casei.
La început ne bucuram, că ci nu treceau decâ t în 3—4 zile să -i ridică m, să -i punem în
picioare şi să -i trimitem la şcoală . Mai tâ rzia însă au început complicaţiile cu diversele
lor forme care de care mai curioase — şi mai ales ceea ce ne-a uimit a fost desele
recidive (reveniri) ale bolii, care, în cele mai multe cazuri, au început să se complice.
În asemenea împrejură ri — şi mai ales că toate satele de prinprejur erau deja
infectate — ca să nu că dem mai tâ rziu sub responsabilitate — și după ce, mai ales, din
unele ziare am vă zut că şi alte institute de învă ţă mâ nt — iau asemenea mă suri — am
fă cut eforturi de închidere a tuturor instituţiunilor noastre româ neşti de învă ţă mâ nt din
Blaj — din cauza epidemiei, ce de fapt bâ ntuie.
Motivul de închidere mi-a fost cu atâ t mai hotă râ t cu câ t mai ales în unele sate de
prinprejur boala a dat naştere la foarte dese cazuri zilnice mortale.
Ba încă chiar şi astă zi că ile noastre de intrare în oraș nu sunt decâ t nişte adevă rate
caravane de care cu bolnavi, ce unii vin şi alţii pleacă de la medicii din Blaj.
Iar mortalitatea pă rea a creşte din zi în zi, graţie complicaţiilor bolii spaniole
(influenţei) şi variatelor forme ce le îmbracă .
Ce e de fă cut în asemenea împrejură ri şi ce mă suri igienice mai potrivite s'ar cere
pentru a putea localiza boala pe de-o parte, iar pe de altă parte spre a putea scuti
publicul de asemenea nenorociri ?
In primul râ nd cură ţenie; a doua, hrană bună , curată şi potrivită ; a treia, să ne ferim
de oboseli prea mari, de adună ri în localuri nepotrivite, de ră ceală mai ales la picioare,
de asudare şi ră ceală bruscă , după aceea de poame necoapte şi nespă late, pe cari adesea
le murdă resc insectele şi mai ales muştele, de apă necurată , care de regulă în cea mai
mare parte e cauza bolilor infecţioase (aş recomanda ca mai bine în timpul de faţă să se
fiarbă şi ră cească şi nu mai aşa să se bea).
De asemenea hâ rtiile de bani sunt o adevă rată cauză a infecţiei. Aerul necurat,
purecii etc. Casa trebuie ţinută curat vă ruită . Gardul, poarta, trebuie stropite cu lapte de
var.
Bucă tă ria, vasele de mâ ncat şi bă ut, obiectele ce le întrebuinţă m — la bucă tă rie şi
masa.
Mâ inile întotdeauna trebuie spă late cu apă şi să pun înainte de masă şi după scaun etc
Ce vom face însă cu un individ atins de boală , fiindcă nu orişicine poate şti ce are,
îndată însă ce se simte ră u ?
Imediat să fie sfă tuit să meargă la medic, ca nu mai încolo să fie prea tâ rziu, caci
atunci nu mai are nici o scuză : „că am crezut că mi-a trece şi aşa".
Cu câ t cineva mai ales în actuală boală merge mai grabnic la medic, cu atâ t se vindecă
mai în grabă — şi, din contră , cu câ t cineva întâ rzie, cu atâ t i-e mai expusă viaţa.
În tot cazul aş recomanda ca în orice comună să se gă sească o cantitate de sare
amară şi prafuri de aspirină — şi, dacă cineva se simte ră u, să i se administreze o lingură

9
de sare amară , topită într-un pahar de apă , iar după ce l- a servit, la o oră , se i se deie o
aspirină — cam 3 aspirine pe zi de 10 gram.
Ș i dacă are fierbinţeli, să i se pună imediat comprese în jurul pieptului, cu un ștergar
muiat în apă rece, din 2 în 2 ore.
Iar ca mâ ncare numai lapte, iar 10 zile să nu pă ră sească casa, chiar şi dacă s'a
îndreptat.
De la apariţia acestei boale la noi în ţară au trecut deja 5—6 luni, evoluţia şi
dezvoltarea ei la pacienţii mei am urmă rit-o pas cu pas şi nu adesea am ră mas surprins
de diferitele forme, rare și mai fantastice și cari de care mai grave, ce îmbracă această
boală , producâ nd o adevă rată panică în populaţie prin cazuri mortale atâ t la oraşe câ t şi
mai ales la sate.
Ş i sunt foarte mirat de organele noastre sanitare — de medicii noştri de valoare,
de profesori de la universitate, de savanţii medicinii că pâ nă astă zi încă nu şi-au spus
cuvâ ntul.
Am urmă rit pâ nă aici, pe câ t mi-a fost posibil, aproape toate jurnalele, unde numai
s'a publicat ceva asupra acestei boale şi, de fapt, ră mâ n surprins că iacă tot nu suntem
clari asupra acestei boale, pe care toți tot o mai numim boală spaniolă, boală nouă , de
curâ nd apă rută , ceea ce de fapt nu e adevă rat, că ci ea e cunoscută încă din secolul al Xll-
lea, sub numele de gripă sau influenţă.
Intenţionat, însă am lă sat să se scurgă atâ ta timp de la apariţia ei la noi în ţară ,
aşteptâ nd ca această chestiune atâ t de serioasă să fie luată de vre-o autoritate medicală ,
să -şi spună cuvâ ntul hotă râ tor în aceasta mare chestiune.
Deoarece ne află m în pragul pericolului celui mai mare, acum, câ nd mai ales după o
catastrofă aşa de mare, suntem expuşi la o catastrofă şi mai mare — acuma câ nd
comunele noastre, mai ales, încep să ne bâ ntuite de această boală , iar mortalitatea creşte
din zi în zi, atâ t la sate câ t şi la oraş,e fă ră să fim încă în clar cu ce fel de boală avem a
face.
M-am hotă râ t ca să rup eu ră gazul tă cerii și să încerc, prin modestele mele puteri, să
aduc în sprijinul pă rerilor niște argumente atâ t de indubitabile, că noi de fapt astă zi
avem a lupta contra unei boli cunoscute încă demult — şi numită influenţă sau gripă, iar
nu cu o boală nouă spaniola, cum o numiră unii.
Iată , bună oară , ce zice F. Collet în tratatul să u de patologie: ”Influenţa sau gripa este
o boală infecțioasă, endemică şi epidemică. Ea a fost numită influenţă în Italia, în timpul
epidemiei din 1722. A fost cunoscută din secolul al XII şi n'a fost izolată decât in secolul al
XVIII. Prima dată a fost descrisă de către Sydenham în 1676, dând mai târziu naştere la
descrieri din ce în ce mai amănunţite în raport cu desele apariţii. Laennec, Stell, Grare au
publica, mai târziu lucrări importante asupra ei. Marea epidemie din 1889 — 90 provoacă
lucrările cele mai importante ale lui Proust. Kelsch. Teissier Roux în Franţa.
Să vedem cum se prezintă această boală şi ce simptoame prezintă : Boala are o
incubare foarte scurtă , 1—2 zile cu fenomene prodromice foarte curioase: indispoziţie,
un frison (tremur de friguri), troachnă , ameţeală , dureri mari de cap, dureri, mă i ales în
muşchii cefei şi ai gâ tului, rachialgie (dureri în şira spină rii) dureri în articulaţii
(închieturi) şi, mai ales, dureri musculare foarte pronunţate, o greutate în tot trupul
(membrele grele ca plumbul). Catar al mucoaselor: curgerea nasului, angine, faringite,
laringite ale gâ tului, bronșite, dureri cu fenomene generale, care din ce în ce se
accentuează . Faţa denotă o oboseală profundă , este aprinsă , sau, în unele cazuri, palidă și
foarte obosită , aspectul trist. Sotivagn de Mentpallier îi dă un nume foarte caracteristic,
de faţă gripată . Temperatură de regulă foarte ridicată , uneori neregulată , adesea se
ridică brusc pâ nă la 39—40° şi, în unele cazuri, chiar şi pâ nă la 41, cam prin ziua a 3-a,

10
ca în curâ nd, apoi, să se diminueze, cam în ziua a 6-a, iară la aproape de normal
(Teissier).
Inima, în cazuri rare, ră mâ ne în tact. La unii indivizi însă se ivesc palpitații, aritmii,
embriocardii şi chiar sincope cardiace, lă sâ nd leziuni organice permanente ale inimii, cu
intermitenţe şi chiar miocardite (leziuni ale inimii).
Urine roșietice, încă rcate în unele cazuri cu albuminarie. Pulsul este repede, în
timpul fierbinţelii, slab și intermitent. Durata bolii variază între 2 şi 8 zile. Însă , perioada
febrilă poate să dureze uneori şi 2—3 să ptă mâ ni, cu fenomene de complicaţie, cari poate
să provoace moartea.
În legă tură cu articolul meu precedent, îmi voi permite ca după aceiaşi autori
competenţi în materie, să discut mai departe formele clinice şi complicaţiile lor în
această chestiune.
Epidemiile şi predispoziţiile individuale fac ca se predomine oarecare simptome ale
gripei sau influenţei actuale, putâ nd da naştere la 3 forme principale, şi anume: forma
toracică , gastro-intestinală şi nervoasă .
1. Forma toracică este de regulă cea mai frecventă ; ea corespunde la localizarea
agentului (bacilului) infecțios pe aparatul pleuro pulmonar.
Laringitele atins de secreții în aceasta boală se propagă la arborele bronchic.
Fenomenele generale se agravează : febra creşte, durerile devin din ce în ce mai intense.
Tusea penibilă ce de grabă se complică cu un catar pulmonar purulent.
a) Forma bronchipulmonară , foarte gravă , se caracterizează prin prezenţa de ………
diseminate pe întreaga suprafaţă a plă mâ nului. Albuminurie, ichter (gă lbioare); şi
hipertrofia splinei. Moartea survine adesea prin trecerea în stare de cronicitate a tuturor
acestor simptoame.
b) Pneumonia gripală e cea mai deasă în aceasta boală şi cea mai periculoasă — și
aproape un caz la cinci, după prof. Netter.
Pentru prof. Teissier, în cazurile de faţă , n' ar fi vorba de o pneumonie veritabilă , ci
de o bronchopneumonie pseudolobară bilaterală , în mare degernescenţă , ar fi lentă , cu
moarte sigură .
c) Congestia pulmonară , cu sau fă ră scuipare de sâ nge, survine aproape brusc,
asociată cu dispnee intensă , care în cele mai multe cazuri poate avea o ieşire fatală .
d) Forma pseudochimică , descrisă aşa de bine în teza lui Collet şi Chatin, în 1894, în
Lion. Aceasta formă poate masca perfect de bine forma tuberculoasă .
Ea se asociază fie de pneumonie bronchială predominantă la vâ rf, de straturi
congestive, tot la vâ rful plă mâ nului, fie chiar şi de o stimulare a tuberculozei existente.
Purulenţa precoce a sputei ar fi, după Teissier, un bun element de diagnoză .
e) Forma pleurală poate da lichid sau seros sau hemorogic — în cele mai multe
cazuri metapneumonie de natură gripală .
2. Forma intestinală și complicaţiuni. Aceste forme clinice sunt mai rare şi de un
diagnostic dificil. Singură dezvoltarea lor, în timp de epidemie gripală , ne vine în ajutor.
Ori, adesea influenza sau gripa debutează după un mod special al lor, prin vă rsă turi —
diareree ca prodroame iniţiale — adică acestea ar fi numai nişte preludiuri gastrice sau
intestinale, care ar deschide scena şi, în aceste cazuri, uşor s'ar putea confunda cu febra
tifoidă sau cu holera cu complicaţiuni de peritoniste sau stomatite sau periostite alveolo
dentare, cu forme rebele.
a) Forma nervoasă , cu dureri mari de cap, ameţeli, depresiuni fizice şi morale, delir,
ce se pot transmite şi la mă duva şi nervii periferiei.
b) Encefalul — cu diferitele forme de meningite, ce debutează brusc, cu frisoane,
dureri de cap intense, vă rsă turi. Mai tâ rziu constipație, delir, convulsiuni, vomă , sincope

11
cu fenomene vasomotorice. Apoi meningite cerebro spinale supurate, cu convusiuni
mari, cu evoluţie rapidă , datorită unei infecţii secundare şi cu terminare de regulă fatală .
c) Mă duva spină rii, după Teissier, se infectează de toxine microbiene, ce ating axa
cerebro spinală , explicâ nd astfel rachialgiile cu dureri periferice foarte accentuate,
îmbră câ nd formă gripală , paralizii ascendente tardive, atrofii musculare-mielopatii etc.
d) Ş i mai importante sunt polinevritele descrise de Teissier, cu turbură ri trofice, sau
de turbură ri senzitive, sau sociale sau motorice, cu complicaţii cardiace sau pulmonare.
Cele mai frecvente sunt însă durerile şi scurgerile purulente de urechi,
conjunctivitele la ochi, herpesurile la nas şi gură etc.
3. Etiologie şi patologie — foarte contagioasă , ea atinge de preferinţă pe cei cu
disabilită ţi, cașectici, pe subiectele predispuse la boli, pe cei munciţi, obosiţi şi
flă mâ nziţi. Frigul, schimbarea bruscă de temperatură , constituie o cauză predispozantă
însemnată .
Scă derile barometrice, cantitatea anormală de ozon, atmosfera umedă
predispozează şi favorizează epidemia.
Cea mai mare epidemie de gripă a fost în 1730, ce se putea asemă na cu cea actuală .
Boala e foarte contagioasă , transmisibilă direct sau indirect, endemică şi epidemică , a
că rei uşurinţă de transmisibilitate şi contagiune e foarte mare.

Viena
12.04.2020

12