Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
pulmonara
Motto:Sa avem seninatatea de a accepta ceea ce nu poate fi schimbat, curajul
de a schimba ceea ce trebuie schimbat si intelepciunea de a alege intre aceste
posibilitati
( Reiner)
Introducere
Denumita boala secolului al-XIX-lea, secolul romantic, tuberculoza, se spune ca
provoaca stari euforice si are puteri afrodisiace. Nu putini scriitori sunt aceia care au murit din
cauza ei: Novalis, Shelley, Keats, Edgar Allan Poe, Franz Kafka, Nicolae Balcescu, Alecu Russo,
Iulia Hasdeu. Moartea vine la o varsta relativ frageda, astfel rezultand si supranumele de
moartea tineretii (de exemplu Keats moare la doar 26 de ani, Carlova la 22 de ani, Kafka la 40
de ani) , George Toparceanu afirmand: are de mult pentru poeti/ un fel de slabiciune..s-ar zice
ca anume/ ii place sa distruga ce-i mai de pret pe lume .
Considerand menirea poeziei aceea de a vorbi despre om, George Toparceanu, in
poezia numita Bacilul lui Koch din colectia Balade triste si vesele , reuseste sa creioneze un
portret original, interesant si nu in ultimul rand real al acestei boli. Descris drept cel mai mare
dusman al speciei umane , acest vrajmas de moarte al genului uman/ ataca si distruge in fiecare
an/ nu zece, nu o suta..ci mii si mii de vieti, / ci zeci de mii si sute de mii de tinereti/ ca
judecandu-l dupa ispravile lui crunte/ si dupa lacomie, apare cat un munte! , e mititel..dar rau!
si unde-i multa lume acolo e si el , de orice abuz profita - regia de tutunuri ii face mult
rabat; / la bauturi spirtoase e cointeresat/ la panda invizibil/ in lupta mare-a vietii e mic, dar e
teribil , asa ca orice om cuminte sa cugete mai des/ ca n-are nici o graba si nici un interes/ sa
moara de ftizie .
Daca aruncam o privire in editia din luna noiembrie a anului 1880 a ziarului
1Spitalul1 , dam de urmatoarea enumerare a bolilor aducatoare de moarte: 1paludism 4, febra
tifoida 10, variola 1, difterie 2, epilepsie 1, hemoragie cerebrala 4, tuberculoza 27, pneumonie 5,
emfisem pulmonar 11 . Lipsa de echilibru si preponderenta tuberculozei sunt evidente.
Wollstein timp de 4 ani, timp in care descopera si imbunatateste metodele de fixare , colorare si
fotografiere a bacteriilor, munca obositoare care are ca rezultat publicarea in 1878 a unui studiu
asupra bolilor cauzate de infectiile bacteriene ale ranilor. Prin acest studiu el pune bazele
stiintifice ale controlului acestor infectii.
In 1880 este numit membru al Biroului Imperial al Sanatatii (germana ReichsGesundheitsamt) in Berlin, fapt care ii inlesneste accesul si lucrul intr-un laborator modern,
avind colegi de lucru pe Loeffler, Gaffky si altii. Aici continua sa dezvolte lucrarile icepute
legate de bacterii, inventeaza noi metode de cultivare asa numitele- Reinkulturen- , medii de
cultura a bacteriilor pe substrat solid (amidon de cartof si agar), medii insamintate in cutii Petri
(inventate de colegul sau Petri), care se folosesc si in zilele noastre.
In 1882 publica un studiu despre bacilul tuberculozei, precum si metode de cultura
si de identificare a acestuia. In 1991 este numit profesor Onorific al Facultatii de Medicina din
Berlin si director al Institului de Boli Infectioase, unde are norocul sa lucreze alaturi de alte
personalitati: Ehrlich, von Behring si Kitasato, ei insisi mari descoperitori.
Se reintoarce la bacilul tuberculozei si reuseste sa creeze o forma inactivata a
bacilului pe care o denumeste tuberculina. Pune bazele obtinerii tuberculinei prin 2 cai diferite,
fiecare tuberculina primind numele de cea veche si cea noua. Insa comunicarea pe care o
sustine asupra obtinerii tuberculinei, naste vii comentarii si controverse, care culmineaza atunci
cand tuberculina nu se ridica la inaltimea asteptarilor opiniei publice in combaterea flagelului
tuberculozei.
In cursul cercetarilor sale bacteriologice pentru guvernul german si pentru cel
englez, a calatorit in Africa de Sud, India, Egipt si in alte tari. Cu aceasta ocazie, el a facut studii
valoroase cu privire la boala somnului, malarie, ciuma bubonica, lepra si alte boli. Pentru
descoperirea tuberculinei, vaccinul folosit in descoperirea infectiei tuberculoase, Koch a primit
in anul 1905 Premiul Nobel pentru Fiziologie/Medicina.
Pe 27 mai 1910 se stinge din viata la Baden-Baden.
Am ales sa expun in aceasta lucrare subiectul in cauza, avand ca suport motivele:
al-doilea motiv este faptul ca am fost afectat de aceasta boala si orice individ trebuie sa
fie constient ca datorita viciilor, neglijentei sau indiferentei contribuie la agravarea bolii
si implicit la prelungirea duratei de vindecare si a perioadei de convalescenta;
ultimul motiv ar fi acela al informarii societatii, lucrul acesta putand a reusi doar in
masura disponibilitatii celorlalti de a afla cat mai multe despre boala.
Definire
Tuberculoza este o boala infectio-contagioasa
specifica, produsa de bacterii de genul Mycobacterium
(agentul principal fiind: Mycrobacterium tuberculosis) .
Datorita particularitatilor sale epidemiologice si
clinice, tuberculoza constituie un capitol amplu si, intr-o
anumita masura, autonom al patologiei infectioase.
Particularitatile amintite pot fi astfel sintetizate:
* tuberculoza a fost si este inca o boala larg raspandita pe intreaga suprafata a globului.
Studiile arheologice si marturiile istorice sugereaza ca, itinial sporadic, apoi epidemic si in final
endemic, tuberculoza afecteaza specia umana de cel putin 6000 ani. In trecut datorita extensiei
sale in masa populatiei si caracterului sau practic incurabil, tuberculoza a fost considerata secole
de-a randul drept un redutabil pericol social pentru care nu existau remedii eficiente.
In ultimii 50 de ani, desi au devenit disponibile mijloace si strategii eficace de
combatere a
bolii, tuberculoza continua sa reprezinte, la scara mondiala, o problema grava de sanatate
comunitara.
Date recente ale Organizatiei Mondiale ale Sanatatii (OMS) arata ca in prezent
aproximativ o treime din populatia lumii este afectata cu Mycobacterium tuberculosis si ca anual
se inregistreaza circa doua milioane de cazuri noi de imbolnavire.
O trasatura caracteristica a distributiei geografice a tuberculozei este
neuniformitatea. Exista o discrepanta flagranta intre situatia epidemiologica a bolii din multe din
tarile avansate ale emisferei nordice (in special din Europa si America de Nord) si cea din tarile
din curs de dezvoltare (din Africa, Asia sau Oceania) . In primele, tuberculoza a inregistrat dupa
cel de-al doilea razboi mondial un declin evident, considerat de multi drept un preambul al
eradicarii ei, in timp ce in ultimele boala nu a incetat sa reprezinte un adevarat flagel social. In
plus, in ultimii 10-15 ani s-a inregistrat in intreaga lume o tendinta la recrudescenta a
tuberculozei, care afecteaza grav tarile sarace, dar se resimte si in multe din tarile mai favorizate
sub aspect economic. Este motivul pentru care Organizatia Mondiala a Sanatatii a declarat in
1993 tuberculoza drept o urgenta globala pe plan mondial.
* caracterul endemic al tuberculozei are ca substrat capacitatea de autoperpetuare a infectiei
si bolii. La specia umana bolnava contagiosii difuzeaza larg infectia in jurul lor, dar aceasta
ramane de regula latenta, neafectand cu nimic starea de sanatate a celor infectati. Dintre cei
infectati o proportie redusa (in jur de 10%) fac imbolnaviri patente devenind la randul lor surse
WHO=Work Health Organization) care, prin sectorul sau de tuberculoza si in stransa colaborare
cu UICMR, constituie la ora actuala autoritatea de referinta privind evaluarea si promovarea
luptei antituberculoase pe intregul glob.
Istoric
Spre deosebire de alte boli infectioase a caror contagiozitate a fost din toate vremurile
unanim recunoscuta, ideile despre contagiozitatea tuberculozei au fost contradictorii, in functie
de epoci si tari. Din cartile sanscrite reiese faptul ca indienii vechi cunosteau contagiozitatea
ftiziei, interzicand astfel brahmanilor sa se casatoreasca cu femei in familia carora existau
suferinzi de aceasta boala. Faptul ar putea fi interpretat si in sensul conceptiei ereditare a bolii,
dar in Vede (anii 1500-1000 i.e.n.) , se fac aluzii si la anumiti germeni care raspandesc boala
si care ar trebui indepartati din organism. Herodot povesteste ca in Persia, ftizicii erau izolati
(deci considerati contagiosi) interzicandu-li-se a intra in cetate si a trai in colectivitate.
Din epoca lui Hipocrat se pastreaza relatari nemedicale din care rezulta ca
tuberculoza era considerata boala contagioasa; intr-un discurs frecvent citat al retorului Isocrate
(436-338 i.e.n., sec. IV i.e.n.) cu ocazia unui proces de mostenire, se aminteste de exemplu ca
mostenirtorul ar fi invocat in sprijinul cauzei sale, adica al pretentiilor asupra mostenirii, riscul
pe care si l-a asumat ingrijind in timpul vietii pe decedat, pe nume Trasylochus, stiut fiind ca cei
mai multi care au ingrijit aceasta boala au devenit victimele ei .
Hipocrat insusi (460-370 i.e.n.) nu vorbeste nicaieri despre contagiozitatea
tuberculozei, pe care scoala sa o considera ca boala ereditara (orice ftizic naste dintr-un
ftizic ) , descriind totusi, in insula Thasos, o epidemie de tuberculoza, pe care o pune in
legatura cu diversele stari meteorologice care s-au succedat in insula respectiva.
Aristotel (334-322 i.e.n.) in Prelegomenele sale explica transmiterea ftiziei, cu
rara intuitie, prin aerul morbifer pe care il exhala bolnavii in jurul lor.
Galenus atragea atentia si el ca este periculos sa locuiesti cu cei ce sufera de
tabes (numele latinesc al ftiziei) , si explica raspandirea tuberculozei in Roma din acea vreme
prin contagiozitatea cunostuta a bolii.
Codexurile germane medicale (Codexul din Leipzig, sec. XIII) enumera
tuberculoza intre alte boli contagioase cu mare raspandire. In Codexul 317, publicat de Sudhoff,
tuberculoza este mentionata ca prima boala de care trebuie sa te feresti si care se ia prin trecerea
aerului impur de la un om la altul.
In Regimen Sanitatis Sulernitatum , Biblia in versuri a scolii medicale de la
Salermo din secolul XVI, in care se subliniaza contagiozitatea bolii (pusa in rand cu scabia si
pediculoza) ; febris acuta, ftisis, scabies, pedicon, sacer ignis, anthrax, lippa lepra, -nobis
contagia praestant .
Cel dintai care afirma clar, desi fara o dovada stiintifica, natura infectocontagioasa a tuberculozei este Fracastorius din Verona, precursor inspirat al epidemiologiei
moderne, care in cartea sa De contagione et contagiosis Morbis din 1546, intr-un capitol
special despre ftizia contagioasa arata ca boala se transmite prin mici corpusculi invizibili
( seminaria contagionis ) pe care ii elimina bolnavii si care au o afinitate electiva pentru
substanta pulmonara ; ca sanatosii se pot imbolnavi de la acestia si ca hainele, lenjeria de pat si
alte obiecte ale bolnavilor pastreaza principiul infectant si pot sa transmita boala timp de doi
ani . Lucrul cel mai important in atacarea acestei boli, subliniaza el, este sa combati germenii
si sa te opui contagiunii .
Montanus (1488-1550) profesor la Pavia si contemporan al lui Fracastorius,
semnaleaza ca ftizia se ia si prin piele calcand cu picioarele goale pe sputa unui ftizic , si
recomanda evitarea acestui pericol.
Sunt cunoscute insa si o serie de prescriptii si masuri profilactice rudimentare.
Astfel, pentru hindusi, tuberculosii erau considerati a fi impuri . In secolul al-XVIII-lea si
chiar la inceputul celui de al-XIX-lea, in Spania si Italia existau masuri foarte aspre impotriva
contagiunii tuberculozei (arderea efectelor care au apartinut bolnavului) . In aceeasi epoca, in
Franta majoritatea medicilor erau anticontagiosi.
Transmisibilitatea tuberculozei la animale a fost demonstrata de Villemin in anul
1865, iar agentul patogen a fost descoperit de Robert Koch in anul 1882, gratie perfectionarii
tehnicilor aduse tehnicii bacteriologice de scoala lui Pasteur.
Robert Koch preconizeaza primul plan de profilaxie rationala a tuberculozei, prin
suprimarea si sterilizarea expectoratiei bolnavului de tuberculoza.
In anul 1888, are loc la Paris, primul congres international de tuberculoza si cu
aceasta ocazie se decreteaza caracterul contagios al acestei boli, recomandandu-se masuri de
profilaxie individuala si colectiva.
Un an mai tarziu, in anul 1889, intr-un raport intocmit de Grancher, sunt formulate
principalele masuri profilactice care, treptat, incep sa si fie publicate: izolarea, sterilizarea sputei,
consumul laptelui fiert etc.
Dupa primul razboi mondial, masurile de profilaxie se intensifica si se extind
aproape in toate tarile.
aceasta etapa scaderea endemiei tuberculoase ia un ritm mai accelerat. Ea poate fi urmarita atat
prin indicele de mortalitate cat si prin (din 1950) cel de morbiditate si de prevalenta a bolnavilor
inregistrati in fisierele dispensarelot TBC. La aceasta se adauga si sondajele privind incidenta si
prevalenta infectiei.
Din 1964 se realizeaza in cadrul sectorului de epidemiologie si statistica din
Institutul de Ftiziologie o supraveghere epidemiologica sistematica anuala si longitudinala a
endemiei tuberculoase bazata pe prelucrarea, la inceput mecanica, in prezent electronica, a
tuturor datelor din tara.
In prezent, tuberculoza ramane la noi mai frecvent intalnita decat in alte tari
europene: anual apar 130 de cazuri la 100 000 de locuitori, adica aproximativ 30 000 de bolnavi
in toata tara, in timp ce media europeana indica 30 de bolnavi la 100 000 de locuitori. Tinerii
barbati sunt cel mai frecvent afectati.
Mortalitatea TBC pe sexe prezinta pentru anul 1975 un nivel net (de 3 ori) mai
scazut la femei (3.40/0000) decat la barbati (10.10/0000) .Aceasta discrepanta a continuat sa se
accentueze si in urmatorii 5 ani.
Pe grupe de varsta dupa un varf inca jenant intre 0-4 ani, curba mortalitatii
marcheaza o scadere neta intre 5-14 ani, o crestere lenta pana la 20 ani, apoi o crestere
progresiva la celelalte varste pana la un maximum la varsta de 65-69 ani, notandu-se apoi din
nou o scadere. Fata de profilul curbelor din trecut se constata o stergere totala a varfului de
mortalitate din varsta tanara, 20-25 ani, cu deplasarea ponderii principale a deceselor spre varste
mai avansate (dupa 50 ani) ; varsta medie a decedatilor a crescut de la 31 ani, in 1948, la 55 ani
in 1978, aspect caracteristic pentru faza de declin a endemiei.
Mortalitatea la copii (0-14 ani) a scazut simtitor de la 48 0/0000 in 1954 la 0.8 in
1975 si 0.4 in 1985-cifra totusi relativ ridicata in raport cu cea din alte tari. Distributia geografica
arata inainte de 1951 o mortalitate TBC globala mai mare in urban decat in rural. In anul 1951
cele doua curbe s-au incrucisat si in prezent cifrele sunt mai ridicate in mediul rural decat in
mediul urban.
Morbiditatea tuberculoasa
Incidenta anuala a cazurilor noi de tuberculoza a scazut, ca si in alte tari, in ritm
mai lent decat mortalitatea: de la 492 la 100 000 de locuitori din anul 1950, la 333.4 in 1960 la
99.0 in 1975 la 41 in 1990.
Incidenta separata a tuberculozei respiratorii este si ea in scadere: de la 137.9 la
100 000 in 1965, la 115.9 in 1970 si la 86.0 in 1975.
Incidenta tuberculozei extrarespiratorii reprezinta in anul 1970, 15.8% din
incidenta globala, iar in 1975, 12.8.
Scaderea mai rapida a tuberculozelor extrarespiratorii se explica prin faptul ca ele
deriva in majoritatea cazurilor din primoinfectiile relativ recente din copilarie, care au scazut ori
s-au deplasat spre varstele mai mari. In schimb, in tuberculoza respiratorie ponderea principala o
are ftizia adultului, care se produce mai ales pe seama unor primoinfectii mai vechi.
Pe sexe, cu exceptia unor localizari extrarespiratorii, exista o incidenta relativ mai
scazuta la femei (68.70/0000) decat la barbati (129.60/0000) pentru anul 1975.
Pe grupe de varsta, curba prezinta un varf evident la varsta tanara, intre 20 si 24 de
ani, cu valori in platou pentru varstele ulterioare. Varful juvenil apare si mai net daca avem in
vedere numai tuberculoza aparatului respirator-157.0 la 100 000 de locuitori.
Desi morbiditatea TBC la copii (0-14 ani) a scazut mai rapid la alte grupe de
varsta (avand si o tendinta de crestere in anii urmatori mai accelerata) , ea se mentine inca in
relativa intarziere-29.30/0000 .
Etiologie
Agent patogen
Agentii patogeni ai tuberculozei umane sunt bacterii de genul Mycrobacterium,
gen unic al familiei Mycrobacteriaceae, din ordinul Actionomycetales.
Genul cuprinde peste 70 de specii care au in comun:
- forma baciliara
- imobilitatea
- acidoalcoolorezistenta
- multiplicarea lenta
- aerobioza obligatorie
Dupa 1950, puternic impulsionata de aparitia chimioterapiei specifice,
microbacteriologia a facut progrese rapide, care au permis o mai completa carecterizare a genului
(biochimica, imunologica si genetica) si au marit considerabil numarul speciilor cunoscute. Daca
in primele decenii ale secolului nu fusesera identificate decat cateva specii (M. tuberculosis, M.
bovis, M. avium si M. leprae) , toate patogene pentru om, cercetarile din perioada postbelica au
demonstrat ca genul Mycrobacterium este larg reprezentat in natura prin numeroase alte specii,
distincte de bacilii tuberculozei umane (microbacterii atipice sau netuberculoase ) parte
saprofite, parte potential patogene pentru om.
Clasificarea microbacteriilor
Agentii tuberculozei umane sunt grupati in complexul M. tuberculosis, format din
speciile M. tuberculosis, M. bovis si M. africanum. Toate aceste specii sunt strict patogene,
germenii nemultiplicandu-se decat in tesuturile organismului parazit (parazitism obligatoriu) .
Schemele taxonomice folosite in prezent in microbiologia clinica impart cele circa
30 de specii microbacteriene care pot fi izolate la om dupa urmatoarele ctiterii majore:
- patogenitatea la om (stricta, potentiala sau nula) ;
animal neinfectat dar produce, chiar in doze minimale, reactii de hipersensibilitate intarziata la
organismele alergizate specific prin infectia bacilara.
Glucidele bacilare sunt in cea mai mare parte legate de protide, lipide si acizi
nucleici. Singurul polizaharid liber identificat a fost glicogenul.
Echipamentul enzimatic este format din amidaze, transamidaze, ureaze, fosfataze,
lipaze si catalaze s.a. . Constelatia enzimatica este alaturi de morfologia coloniilor, rezistenta la
tuberculostatice, patogenitatea la animalele de laborator s.a. , un caracter important de
diferentiere al diferitelor specii si variante micobacteriene (de ex. : bacilii INH rezistenti sunt
frecvent lipsiti de catalaza) .
Bacilii tuberculosi nu secreta exotoxine, dar dezintegrarea lor pune in libertate
fractiuni protidice si lipidice cu actiune toxica primara, iar sensibilitatea specifica confera
antigenilor bacilari si in special tuberculo-proteinei efecte toxice de tip particular.
Rezistenta fata de agenti fizici si chimici
Bacilii tuberculosi sunt mai rezistenti decat alte bacterii fata de actiunea agentilor
fizici si chimici datorita hidrofobiei peretelui bacilar, foarte bogat in lipide, precum si gruparii
obisnuite a germenilor in gramezi. Aceasta rezistenta creste considerabil atunci cand bacilii sunt
inglobati intr-un invelis organic protector asa cum este, de exemplu, cazul sputei. Bacilii
tuberculosi sunt practic insensibili la frig (pana la -180 0C) si foarte rezistenti la uscaciune. In
schimb pot fi omorati prin expuneri de durata variabila (15 min-24 ore) , in functie de materialul
contaminant si agentul sterilizant, la lumina, caldura si substante antiseptice.
Agentii curenti folositi pentru sterilizarea obiectelor contaminate si a excretelor
bacilifere sunt:
- lumina solara si razele ultraviolete;
- caldura umeda (fierbere, autoclavare) ;
- substante antiseptice (vapori de formol la 50 0C, cloramina 5-10%, clorura de var 20%,
hipoclorit de sodiu 0.5%, fenol 0.5%, crezol 10%, lizol 1-5% s.a.) .
Transmiterea infectiei tuberculoase
Surse de infectie
Principalele surse de infectie tuberculoasa sunt reprezentate de:
* bolnavii de tuberculoza pulmonara baciliferi in special purtatori de leziuni cavitare, in
perioada care precede depistarea si aplicarea chimioterapiei specifice. Majoritatea acestor
bolnavi elimina zilnic prin sputa pana la 109 bacili cu chimiosensibilitate si virulenta intacte.
Frotiul direct din sputa este, la acesti bolnavi, cvasiconstant pozitiv. Chimioterapia eficienta
anihileaza foarte rapid contagiozitatea bolnavilor tratati, reducand la proportii minime riscul
imbolnavirilor in focar. Pericolul de contaminare este mai mic, nu insa neglijabil, pentru contactii
bolnavilor cronici eliminatori de germeni chimiorezistenti, ai bolnavilor refractari la tratament ca
si ai bolnavilor paucibacilari. Unii bolnavi bacifilieri prezinta un pericol crescut de raspandire a
infectiei datorita specificului profesiunii lor (cadre didactice, salariati din sectorul alimentar s.a. )
. In general bolnavul bacifilier cunoscut supus masurilor de profilaxie este mai putin contaminat
pentru ambianta decat bolnavul necunoscut.
* bolnavii de tuberculoze extrapulmonare active, deschise sau fistulizate (urogenitale, osteoarticulare, ganglionare etc. ) , constituie o sursa de o importanta secundara atat datorita scaderii
prevalentei tuberculozelor extrarespiratorii cat si paucibacilaritatii obisnuite a acestei categorii de
leziuni.
* animale bolnave de tuberculoza in special bovideele infectate cu micobacterii de tip bovin,
care raspandesc infectia prin produsele lor naturale si patologice (lapte, urina, fecale) . Ocazional
se pot produce contaminari si de la unele animale domestice (caini, pisici) , bolnave de
tuberculoza sau de la animale de laborator.
Aceste conditii sunt cumulate la copiii contacti din focarele de tuberculoza mai
ales atunci cand fac bronsite repetate sau boli infecto-contagioase ca gripa, rujeola sau tusea
convulsiva. Personalul de ingrijire al vitelor bolnave se poate contamina pe cale inhalatorie cu
bacili de tip bovin continuti in lapte si dejectii.
Picaturile bacilifere de sputa si alte produse infectate se depun pe sol, podea,
haine sau diferite obiecte transformandu-se prin uscare in praf bacilifer cu insusiri contaminante.
Mobilizat de curenti de aer praful bacilifer, in care bacilii isi conserva virulenta timp de cateva
saptamani, poate contamina chiar si la distante mai mari.
Mai putin frecventa este calea de injectie digestiva prin consumarea de alimente
infectate (lapte sau produse lactate nesterilizate) sau prin contactul bucal cu mainile sau cu
obiectele infectate (copii mici) . Aceasta cale este relativ rara datorita faptului ca pentru a se
realiza infectia digestiva este nevoie de un numar de 3 000 de ori mai mare de germeni decat in
infectia aeriana, precum si datorita diminuarii surselor de infectie prin masuti veterinare si
sterilizarea laptelui.
Cu totul exceptionale sunt infectiile pe cale cutanata sau mucoasa (piele, faringe,
amigdale, nas, conjunctive) care se produc de regula la nivelul unor solutii de continuitate ale
epiteliilor cutaneo-mucoase sau pe cale intrauterina (contaminarea transplacentara a fatului de
catre mama tuberculoasa) .
Indiferent de mecanismul contaminarii, sansele de infectie sunt cu atat mai mari
cu cat sursa de bacili este mai intens bacilifera, contactul intre contaminant si contaminat este
mai apropiat si mai prelungir, iar patrunderea germenilor in organism se repeta de mai multe ori
(copii cu contact bacilar intrafamiliar, focare necunoscute de tuberculoza in scoli, internate sau
cazarmi, personal de ingrijire a bolnavilor de tuberculoza s.a. ) .
Raspunsul la tuberculina
Tuberculina a fost preparata de R. Koch (1890) prin concentrarea unui filtrat de
cultura de bacili tuberculosi omorati prin caldura (A.T.=Altuberkulin sau O.T.=Oldtuberculin) .
Ulterior tuberculina bruta a fost purificata ajungandu-se la derivate proteinice purificate (PPD=
protein purified derivative) din care unele loturi, conservate la Institutul de seruri din Copenhaga,
au fost declarate produse standard internationale.
Principiul activ al tuberculinei este reprezentat de tuberculoproteine, continand
cel putin sapte antigeni specifici identificati imunoelectroforetic.
Tuberculina determina la organismele sensibilizate:
- manifestari locale (edem, infiltratie celulara, flictene, eventual necroza) ;
- manifestari generale (febra, hipotensiune, colaps vascular) ;
Cele doua tipuri lezionale apar frecvent intricate in proportii variate. In evolutia
bolii se poate observa trecerea de la un tip lezional la altul in ambele sensuri.
Leziunile exsudative se constituie in secventa clasica hiperemie-plasmexodiediapedeza si au expresia cea mai tipica in plamani si seroase, care prin structura lor anatomica
favorizeaza acumularea exsudatelor (alveolite, pleurezii, pericardite etc. ) . Spre deosebire de
leziunile productive, cele exsudative pot fi lipsite de orice specificitate histopatologica,
exceptand prezenta bacililor tuberculosi. In plamani diseminarile hematogene dau nastere la
microfocare multiple ( granulatii tuberculoase sau tuberculi miliari ) , in timp ce focarele
bronhogene pot fi de tip acinar sau acinonodular (cu diametrul de 1-1.5 cm si aspect de rozeta) ,
iar in cazul embolizarii unor bronhii mai mari sau al confluarii mai multor focare de mici
dimensiuni, de tip lobular, segmentar sau lobar realizand plaje lezionale difuze cu caracter
infiltrativ-pneumonic.
Leziunile exsudative apar atunci cand germenii prolifereaza in numar mare,
crescand prin produsele lor de dezintegrare incarcatura antigenica locala si/sau cand
hipersensibilitatea fata de antigeni este inalta.
In general leziunile exsudative au o pronuntata tendinta la cazeificare si
lichefiere, iar prin eliminarea bronsica a cazeumului la excavare cu formarea cavernelor
tuberculoase.
Leziunile productive (proliferative) . Leziunea elementara de tip productiv
este granulomul tuberculos. Granulomul este un grup circumscris si compact de celule
inflamatorii, in majoritate fagocite mononucleare de tip epitelioid, forme diferentiate ale
macrofagelor de origine locala sau recrutate din sange ca monocite circulante. Granuloamele se
constiuie prin aflux de macrofage atunci cand in tesuturi patrund particule care fagocitate sunt
greu degradabile prin digestie intracelulara (praf, microorganisme, detritusuri tisulare s.a. ) .
Fagocitatea unor particule imunogene-ca micobacteriile-duce la aparitia granuloamelor imune,
formate din macrofage in curs de replicare activa si alte celule recrutate din sange (monocite,
limfocite, granulocite polinucleare) .
In tuberculoza raspunsul imun confera granulomului epitelioid forma tipica de
folicul tuberculos (Koester) cu centru cazeos la marginea caruia se observa un numar de celule
gigante multinucleate (Langhans) si inoconjurat de o coroana de limfocite, macrofage, fibroblasti
si rare granulocite. Foliculul poate fi lipsit de necroza centrala avand aspect de nodul sau simpla
aglomerare de celule epitelioide.
Extinderea locala a leziunii se realizeaza prin contopirea periferiei
granuloamelor si confluenta maselor cazeoase, ajungandu-se treptat la leziuni perceptibile
macroscopic sub forma de tuberculi de dimensiuni variate.
Un al doilea aspect caracteristic al leziunii proliferative tuberculoase este
reprezentat de tesutul de granulatie tuberculos, tesut reactional activ format prin proliferarea
difuza a celulelor mezenchimale din jurul ariilor necrotice sau sever modificate: structura sa este
de tesut conjunctivo-vascular format dintr-o masa de macrofage, in majoritate diferentiate
Anatomie
Aparatul respirator este alcatuit din cei doi plamani si caile respiratorii care
sunt reprezentate de un ansamblu de conducte (prin care aerul patrunde in plamani) . Topografic
caile respiratorii sunt impartite in:
- caile respiratorii superioare- cavitatile nazale, faringe, laringe si trahee;
- caile respiratorii inferioare- ramificatiile bronsice.
Cavitatile nazale, numite si fose nazale, sunt protejate de nas, comunicand cu
exteriorul prin narine si cu faringele prin orificii numite coane. Cavitatile nazale sunt despartite
de un perete median dispus antero-posterior numit sept nazal constituit anatomic dintr-o parte
anterioara, cartolaginoasa, o parte posterioara, osoasa si o membrana fibroasa situata intre cele
doua narine. Fiecare cavitate nazala este formata din doua parti: una anterioara numita vestibulul
nazal si alta posterioara care reprezinta de fapt cavitatile nazale propriu-zise.
Laringele este segmentul cavitar cu schelet cartilaginos care are doua functii:
conduce aerul catre plamani si constituie principalul organ al fonatiei. Este situat in regiunea
anterioara a gatului sub osul hioid si inaintea faringelui avand forma unei piramide triunghiulare.
Cavitatea laringiana este captusita de mucoasa, iar pe peretii laterali corzile vocale ridica
perechile de plici vocale:
- doua plici superioare, plici ventriculare sau coarde false, si
- doua plici inferioare sau coarde vocale adevarate.
Traheea este un organ tubular, fibrocartilaginos care incepe la nivelul vertebrei
C6 (continua laringele) si se termina in mediastin la nivelul vertebrei T 4, unde se bifurca in cele
doua bronhii principale sau pulmonare. Este un organ elastic cu lungime de aproximativ 10-12
cm si diametrul de 1.5 cm care topografic este impartita in portiunea cervicala (loja viscerala a
gatului) si portiunea toracala (situata in mediastin) .
Bronhiile principale (dreapta si stanga) rezulta din bifurcarea traheii si
reprezinta ultimele conponente ale cailor respiratorii extrapulmonare. Bronhiile principale intra
in plaman prin hilul pulmonar si se ramifica apoi in bronhii lobare si segmentare ceea ce
reprezinta arborele bronsic. Configuratia externa si constitutia anatomica a bronhiilor principala
este aceeasi ca si a traheii.
Plamanii sunt organele principale ale organului respirator, la nivelul lor avand
loc schimburile de gaze dintre organism si mediul ambiant. Ei sunt situati in cavitatea toracica de
o parte si de alta a mediastinului, plamanul drept fiind format din trei lobi (superior, mijlociu si
inferior) , iar cel stang din doi lobi (superior si inferior) care sunt impartiti pe criterii vasculare si
de ramificatie bronsica in segmente pulmonare.
Ambii plamani sunt alcatuiti din 10 segmente pulmonare fiecare constituind o
zona limitata cu autonomie morfofunctionala si care poseda bronhie, artera si vena proprie.
Anatomie patologica
Confruntarea onto- si filogenetica cu nenumarate agresiuni din mediul extern
determina o specializare crescuta a organismului si in recunoasterea non self-ului. Mecanismele
imune se specializeaza si determina raspunsuri stereotipizate adecvate, limitate ca numar, dar cu
inalta specificitate.
O alterare a functiei de recunoastere a non-self-ului, din motive pe care uneori
le cunoastem, dar de cele mai multe ori le banuim, echivaleaza cu declansarea in organism a
proceselor patologice.
In contextul de recunoastere a non-self-ului in tuberculoza intra: reactiile cu
raspuns primar, secundar si instalarea fenomenului de hipersensibilitate.
Raspunsul primar
Primul contact cu M. tuberculosis determina o reactie primara a
mezenchimului pulmonar, care consta in modificari: proliferative (multiplicari si diferentieri
celulare) , citochimice (cresterea proteinelor citoplasmatice, a lipidelor si a lipoproteinelor) si
enzimatice (activitate intensa a diaforezelor si a citocromoxidazei) , alaturi de fenomene de
sensibilizare a sistemului celular imunocompetent.
Raspunsul secundar
Plamanul sensibilizat are o capacitate de a raspunde specific la un nou contact
cu antigenul. Reactia se manifesta prin cresterea permeabilitatii capilare, prin exudare,
epitelioidoza, cu necroza cazeoasa ulterioara. Reactia dominanta este cea proliferativa a celulelor
mezenchimale, expresie a unei stari de hipersensibilitate, care se explica prin proliferarea si
mobilizarea celulelor adventitiale si parietoalveolare, care se acumuleaza perivascular,
parietoalveolar si intraalveolar.
fond antracozic si sunt mai mult sau mai putin deterjate. Alte caverne sunt tapisate in totalitate cu
tesut de granulatie, cu mici zone cazeoase la nivelul bronhiei de drenaj. Bernou a descris caverne
vechi cu perete subtire, gri, cu mici placarde cazeoase. Altele sunt de aspect bulos, cu perete
subtire, suplu, intr-un parechim antracozic, care pot persista ani de zile. Spre deosebire de
acestea exista caverne rapid evolutive, datorita unor procese de cazeificare progresive,
pericavitare, prin aparitia si adaugirea de noi focare cazeoase care furnizeaza cu peretele cavitar.
Cavernele progresive pot ajunge la adevarate evidari lobare sau pulmonare.
Alaturi de cavernele net evolutive sunt altele care persista indefinit: cu aspect
inactive, avand un strat fibroid intern, tapisat cu un epiteliu bronhic (Letulle) , care amintesc de
cavernele transformate in chistele lui Laennec. Knut (1942) a descris caverne tuberculoase
vindecate si persistente: mici cavitati situate intr-un parenchin cicatriceal.
La acestea se adauga tablourile anatomice ale cavernelor influentate de
leziuni bronhice (edem, infiltratie, vegetatii, cicatrici strenozate sau nu) si care se pot traduce
prin caverne suflate (acordeon sau balonizate) si caverne pline.
Sindroamele cavitare determinate de stenozele bronhice se pot clasa in trei
tipuri:
* Stenoza incompleta (Check-Valve) , cu trecere inegala de aer in cei doi timpi respiratori, cand
aerul patrunde usor in interiorul cavernei si intampina greutate in expir. Imaginea cavitara este
balonizata, cu un volum aparent mai mare decat cel real. Schimbarile cantitative ale stenozei
incomplete determina si jocul de volum al cavernei.
* Stenoza incompleta a bronhiei, cu trecerea aerului deopotriva diminuat in inspir si expir (Bypass-Valve) , determina atelectazii pericavitare.
* Stenoza totala a bronhiei (Stop-Valve) determina retentia produsului cavitar si, in consecinta,
caverna plina, considerata de unii ca o modalitate de vindecare inca de mult timp (O. Koch,
1938 ; Berlinger, 1941) . Azi se considera ca stenoza, prin endobronsita cazeoasa, poate fi
temporara sau definitiva. Rezulta ca numai unele din cazurile de caverna plina pot fi vindecate
definitiv. Acest fapt este conditionat de natura histologica a stenozei bronhice care poate fi prin
edem, prin congestie si infiltratie, tesut de granulatie, diafragm fibros sau cordon fibros pe tot
traiectul bronhiei.
4) Leziunile secundare se refera la cele invecinate procesului tuberculos si
cuprind: atelectazia, emfizemul si congestiile perifocale.
Atelectazia reprezinta o consecinta a stenozelor bronhice complete, care se
pot realiza prin: invadarea cazeumului din ganglioni in bronhii, endebronsita cazeoasa, edem al
peretelui, vegetatii tuberculoase, din jurul unei fistule, cicatrici fibroase, compresiuni
ganglionare, leziuni de peribronsita stenozanta. Atelectazia reprezinta o stare pulmonara
comparabila cu a plamanului foetal care n-a respirat. Plamanul nu contine aer, dar circulatia, pe o
perioada de timp, este prezenta (Joerg, 1982) .
Simptome
Daca in organism este prezenta forma latenta a tuberculozei, nu
exista simptome si aceasta nu poate fi raspandita altor persoane. Daca
exista forma activa a tuberculozei, exista simptome si infectia poate fi
raspandita. Tipul simptomelor sunt in concordanta cu tipul de
tuberculoza fie pulmonara (cel mai comun), fie in alta parte a corpului
(tuberculoza extrapulmonara). De asemenea pot exista alte afectiuni cu
simptome asemanatoare cu cele ale tuberculozei cum ar fi pneumonia si
cancerul pulmonar.
Tuberculoza primara apare, frecvent, fara simptome-asimptomatica, si
eventual, se manifesta ca si o stare gripala. In cazuri cu evolutie grava se manifesta astfel:
- febra si frisoane
- transpiratii nocturne
- tuse insotita de mucus graos si expectoratie
- batai rapide ale inimii (tahicardie)
Diagnostic
Diagnosticul bacteriologic al tuberculozei pulmonare
La pacientii care expectoreaza spontan, se recolteaza in recipiente sterile
esantionul de sputa eliminat dimineata, la desteptarea din somn. In ambulatorii se poate recolta
esantionul emis extemporaneu de bolnav sau sputa eliminata in 12-24 de ore (sputa eliminata la
domiciliu in vas steril) . La bolnavii care nu expectoreaza spontan sau expectoreaza dificil si rar
(femei, copii, bolnavi in curs de tratament s.a. ) este indicat sa se recurga la metode de provocare
a tusei si expectoratiei (aerosoli cu NaCl 10%, spalatura bronsica cu 5-10 mL ser fiziologic,
iritatia faringelui si orificiului glotic cu un tampon steril, efort fizic asociat cu eforturi voluntare
de tuse s.a. ) sau la o recoltare dirijata pe cale bronhoscopica sau prin tubaj gastric matinal.
Examinarea unui singur esantion de sputa nu este in regula suficienta pentru
identificarea bacililor tuberculosi in sputele paucibacilare sau intermitent pozitive. Pentru acest
motiv in practica ftiziologica a devenit uzuala recoltarea repetata a sputei in 3 zile consecutive.
Pentru imaginile radiologice aparent inactive sau de activitate dubioasa (leziuni nodulare, leziuni
minime, leziuni sechelare) este indicata examinarea unui numar mai mare de esantioane de sputa
(6-10) prin cultura.
Prelucrarea de laborator a sputei recoltate dupa indicatiile de mai sus trebuie
efectuata cat mai rapid. Daca sputa trebuie transportata la un laborator aflat la distanta de locul
recoltarii, recipientele vor fi puse in cutii special construite pentru transportul produselor
patologice contaminante. Este necesar ca prelucrarea produsului sa se faca la cel mult 3-5 zile de
la recoltare pentru a evita contaminarea cu germeni banali sau ciuperci, precum si scaderea
viabilitatii bacililor. La pacientii in curs de chimioterapie specifica se va intrerupe tratamentul cel
putin 48 de ore inainte de recoltare atunci cand sputa nu poate fi prelucrata imediat, pentru a
evita actiunea prelungita a urmelor de medicamente din saliva si sputa asupra bacililor.
La laborator sputa este determinata microscopic si prin culturi.
Microscopia directa este o metosa simpla, rapida, ieftina si usor repetabila.
Are in schimb o sensibilitate relativ redusa, nepermitand identificarea agentului patogen decat in
sputa intens bacilifera (peste 5 000-10 000 germeni/mL produs) si in acelasi timp, neoferind aici
o informatie asupra viabilitatii germenilor (bacilii vii sau morti? ) si nici asupra identitatii lor
(bacili tuberculosi? saprofiti? atipici? ) . Importanta ei epidemiologica rezida in posibilitatea pe
care o ofera de a se descoperi rapid marii eliminatori de bacili, de a-i izola si supune
tratamentului specific reducand astfel pericolul de infectie si imbolnavire la contacti.
Alaturi de metoda clasica a examinarii in microscopia optica a frotiurilor colorate
cu coloratia Ziehl-Nielsen s-a extins tot mai mult microscopia cu fluorescenta (examen in raze
ultraviolete a frotiurilor colorate cu fluorocromi) . Aceasta metoda permite folosirea de obiective
slab maritoare (20 sau 40) . Bacilii fluorescenti pe fond intunecat fiind mia usor vizibili, se
exploreaza astfel un camp microscopic mult mai intens. Ea are un randament mai mare si, in
conditiile de folosire in serie, este mai economica decat microscopia optica.
Sensibilitatea microscopiei poate fi crescuta de 2-4 ori sau mai mult pirn
concentrarea bacililor din sputa (prin centrifugare) , operatie care necesita o prealabila
omogenizare (fluidificare) a sputei.
Examenul prin culturi pe mediul Loewenstein-Jensen sau Tebeglut are o
sensibilitatea net superioara microscopiei, dand o proportie ridicata de rezultate pozitive chiar
prin sputele paucibacilare (10-100 germeni inoculati) . Pentru acest motiv cultura reprezinta
procedeul electiv de confirmare a diagnosticului de tuberculoza. Examenul prin cultura mai
prezinta avantajul de a demonstra viabilitatea germenilor izolati, de a permite (alaturi de alte
metode) stabilirea identitatii microbacteriilor (bacili umani, bovini sau atipici) si de a testa
sensibilitatea bacililor la tuberculostatice (antibiograma) .
Inocularea la animal (cobai sau iepure) , desi extrem de sensibila, este
laborioasa si foarte costisitoare. In plus, ea este nesigura la bolnavii tratati cu tuberculostatice
(alterare a virulentei si patogenitatii) . De aceea ea este in prezent rezervata unor situatii de
exceptie (unele tuberculoze extraplmonare) .
Examenul bacteriologic al sputei prin microscopie si cultura trebuie sa fie
efectuat in mod obligatoriu ori de cate ori tabloul clinico-radiologic justifica suspiciunea de
tuberculoza. Este o eroare, deseori comisa in practica, inceperea unui tratament specific fara
examen bacteriologic prealabil. Omiterea confirmarii bacteriologice priveaza diagnosticul de
caracterul de certitudine (numeroase erori sunt posibile) si terapia de principalul ei criteriu de
eficienta (negativarea sputei) . In plus, inceperea tratamentului specific fara o justificare
obiectiva poate avea consecinte nedorite pentru bolnav (chimioterapie deseori inutila, prelungita
mai multe luni, risc de efecte toxice, intreruperea vietii profesionale s.a. ) .
nespecifice tusigene se vindeca) sputa trebuie examinata bacteriologic (prin frotiu direct) . Cand
este posibil un examen radiologic preliminar poate consolida suspiciunea clinica. La tusitorii
cronici (prin tabagism, supuratii, cancer e.t.c. ) , examenul bacteriologic al sputei pentru BK
trebuie sistematic efectuat atunci cand bolnavii se prezinta la medic;
* hemoptizia, in toate variantele sale, reclama aceeasi atitudine ca in cazul simptomului tuse ;
* durerea toracica, poate fi intalnita in pleureziile tuberculoase, pneumotoraxul spontan,
pleuritele uscate contigue cu leziunile corticale si la bolnavii cu tuse iritativa intense
(suprasolicitarea musculaturii respiratorii) ;
* dispneea, poate insoti pleureziile masive, pneumotoraxul spontanm tuberculozele miliare
pulmonare sau leziunile ftizice foarte extinse;
* semnele fizice, cand sunt prezente au caracter localizat si topografie cvasiselectiva in lobii
superiori ai plamanilor (focare de raluri uscate sau umede dupa tuse, submatitate precutorie,
respiratie bronsica s.a.);
* semnele generale (febra sau subfebra, transpiratii, inapetenta si/sau pierdere ponderala, astenie
sau adinamie e.t.c. ) sesizate sau nu de catre bolnav (anamneza le poate descoperi retrospectiv) ,
constituie de foarte multe ori un fond patologic pe care se grefeaza, cu valoare de semnal,
semnele locale trecute in revista mai inainte;
In afara de elementele de suspiciune diagnostica mai sus amintite, anamneza
descopera uneori in trecutul bolnavului fie episoade repetate de tip infectios considerate drept
raceli frecvente care ascund de fapt puseuri evolutive tuberculoase, fie antecedente
tuberculoase patente, cu localizare pulmonara sau extrapulmonara, cunoscute si semnalate de
bolnav ca atare. Informatii diagnostice pretioase poate oferi, mai ales la bolnavii tineri, si
contextul epidemiologic in care boala a aparut (ex. : expunerea la contagiune in mediul familial si
extrafamililal! ) . In special la tineri IDR la tuberculina poate adauga informatii utile evalurii
cazurilor suspecte.
Tabloul radiologic are drept principale caracteristici: topografia inalta a
opacitatilor, aspectul lor de regula neomogen si polimorf, prezenta diseminarilor nodulare
uni/sau bilaterale, la care se adauga asimetria obisnuita a leziunilor (predominant unilaterale) si
uneori, componenta lor retractila (leziuni vechi reactivate) .
Etapa confirmarii suspiciunii este bacteriologica. Pozitivitatea sputei la
examenul microscopic si/sau in cultura, elimina dubiile diagnostice. Daca examenul
bacteriologic, corect si insistent efectuat, ramane totusi negativ, decizia diagnostica in favoarea
sau in defavoarea suspiciunii de tuberculoza revine medicului specialist.
Diagnosticul diferential
Ftizia incipienta, fiind de regula paucibacilara (cu sputa microscopic negativa) ,
prezumtia diagnostica initiala, bazata numai pe date radioclinice, nu va putea omite si ipoteza
etiologiei nespecifice a bolii, ipoteza care trebuie eliminata prin investigatii adecvate.
* formele pneumonice sau infiltro-nodulare cu evolutie clinica acuta simuleaza uneori pana la
confuzie pneumopatiile acute nespecifice cu deosebirea ca acestea din urma reactioneaza prompt
la un tratament antibiotic adecvat (pneumoniile bacteriene) sau regreseaza spontan, ajutate sau
nu de un simplu tratament simptomatic (unele pneumonii virale sau microplasmice) ;
* infiltratul rotund tuberculos cu simptomatologie acuta sau subacuta poate fi, ocazional,
confundat cu infiltratul fugace cu eozinofilie (cu eozinofilie sangvina de 10-60% si dinamica,
spontan regresiva) sau, relativ rar, cu unele forme atipice ale pneumopatiilor infectioase
nespecifice, cu tuberculomul sau cu neoplaziile benigne sau maligne;
* infiltratele tuberculoase cu evolutie insidoasa sau asimptomatica justifica uneori ipoteza unui
cancer pulmonar, primitiv sau metastazic, a unor neoinformatii benigne (chist hidatic, tumori
congenitale s.a.) a unui tuberculom s.a. .
In toate situatiile de mai sus amintite, ipoteza diagnosticului alternativ (in
raport cu suspiciunea de tuberculoza) trebuie confirmata sau infirmata prin investigatii orientate
de respectiva ipoteza. Gama acestor investigatii este larga mergand de la cele neagresive
(hematologice, biochimice, imunologice, imagistice s.a. ) pana la toracotomia exploratorie.
Ftizia manifesta. Prezenta cvasiconstanta a BAAR in sputa restrange drastic in
ftizia manifesta campul diagnosticului diferential, cu conditia ca examenul bacteriologic, aplicat
sistematic bolnavilor cu tuse productiva persistenta sa devina pentru toti medicii o conduita de
rutina. In aceste conditii, capitolul vast al diagnosticului diferential radiologic al cavernei
tuberculoase isi pierde mult din interesul care i se acorda in trecut.
In practica probleme diagnostice apar numai cand, din diferite motive, caverna
refuza sa-si declare imediat identitatea tuberculoasa pe plan bacteriologic.
In aceasta situatie vor putea fi luate in considerare:
* pneumopatiile microbiene adcedate, ca tablou clinic si de laborator continand de regula
trasaturi evocatoare ale etiologiei netuberculoase (ex.: debut acut brutal, herpes labial,
leucocitoza sangvina inalta, sputa ruginie sau fetida, raspuns la antibioterapia nespecifica e.t.c.) ;
* cancerul bronhopulmonar excavat, primitiv sau metastazic, la care varsta, aspectul radiologic,
antecedentele, menifestarile focarului primar si evolutia orienteaza tactica diagnostica;
* bronsectazia, mai ales in forma sa chistica, la care contextual anamnestic (episoade supurative
repetate) si raspunsul la chimioterapia nespecifica usureaza optiunea diagnostica;
* chistele aeriene, congenitale sau dobandite, cu sau fara continut lichidat (imagine hidroaerica)
ca si chistele hidatice evacuate se inscriu de regula intr-un tablou radioclinic care face posibila
evitarea erorilor diagnostice;
* alte entitati morbide ca: emfizemul bulos, distrofia pulmonara progresiva, infarctul pulmonar
excavat, micozele pulmonare excavate, granulomatoza Wegener s.a. , cu tablou confundabil cu
cel al tuberculozei, nu apar decat cu totul exceptional in practica de rutina.
Tratament
Chimioterapia reprezinta o metoda de baza a tratamentului tuberculozei.
Aplicata corect cazurilor noi de tuberzuloza activa potentialul sau curativ este foarte apropiat de
100%. In acelsi timp ea este si cea mai importanta metoda de prevenire a raspandirii bolii
deoarece realizeaza rapid si durabil negativarea bacteriologica a cazurilor contagioase si,
implicit, suprimarea surselor majore de contaminare.
Marea majoritatea a metodelor de tratament folosite inainte de aparitia
chimioterapiei (cura sanatoriala, colapsoterapie medicala, interventii chirurgicale) nu mai
prezinta la ora actuala decat un interes istoric sau au devenit metode complementare acesteia, cu
un camp de aplicatie foarte redus.
Chimioterapia tuberculozei a avut ca moment inaugural descoperirea
streptomicinei (1943) si demonstrarea efectului sau terapeutic in formele grave de tuberculoza
umana (1945) . Aproape concomitent (1949) un alt medicament antituberculos, acidul
paraamino-salicilic (PAS) , cu actiune antibacteriana mai modesta, isi facea drum in tratamentul
tuberculozei.
Un al doilea moment, care a marcat profund progresul chimioterapiei
tuberculozei, a fost descoperirea activitatii antituberculoase in vitro a Isoniazidei (1952) , produs
chimic sintetizat cu 40 de ani mai inainte. Isoniazida s-a impus foarte repede drept medicament
major al tratamentului tuberculozei cu puternica activitate bactericida, toxicitate relativ redusa si
cost minimal.
Isoniazida, streptomicina si PAS au constituit in anii chimioterapiei clasice
medicamentele esentiale ale tratamentului initial al tuberculozei. Trebuie adaugat ca puternic
stimulate de aparitia chimioterapiei specifice, cercetarile bacteriologice demonstreaza in vitro, in
deplina concordanta cu observatiile clinice, faptul ca in tuberculoza monoterapia (tratamentul cu
un singur medicament) comporta riscul nefast al selectionarii germenilor rezistenti si al esecului
terapeutic. Drept consecinta, regula de fier a tratarii bolii numai cu ascociatii medicamentoase
(regimuri sau scheme ) care previn chimiorezistenta dobandita s-a impus si isi pastreaza o
deplina valabilitate pana in prezent.
In perioada chimioterapiei clasice, Isoniazida a constituit medicamentul major,
cu rol conducator (leading drug) in oricare regim terapeutic, in timp ce streptomicina si PAS
jucau rol de parteneri ai Isoniazidei, asociati in primul rand pentru a asigura prevenirea
aparitiei chimiorezistentei. Regimurile chimioterapiei clasice, probate prin numeroase
experimente clinice controlate, s-au dovedit ca avand un potential curativ foarte ridicat (85-90%
negativari la culturi si 5-10% recaderi dupa incheierea tratamentului) . Acest rezultat nu putea fi
insa obtinut decat printr-un tratament de foarte lunga durata (12-18 luni) , aplicat fara abateri de
la disciplina terapeutica.
Medicamente antituberculoase
Clasificare
Medicamentele esentiale (de uz curent) in tratamentul initial al tuberculoze
sunt:
- Isoniazida (H, INH)
- Rifampicina (R, RMP)
- Pirazinamida (Z, PZM)
- Etambutolul (E, EMB)
- Streptomicina (S, SM)
H si R reprezinta medicamentele majore, prezente in toate regimurile moderne
de chimioterapie antituberculoasa, in timp ce Z si E, sunt medicamente de asociere (parteneri)
destinate sa intensifice actiunea primelor (Z, si in mai mica masura S) sau sa previna rezistenta
secundara (S si E) .
O a doua grupa de medicamente cuprinde pe cele anterior etichetate drept
medicamente de rezerva sau de releu, cu utilizare restransa, indicate la cazurile cu rezistenta in
vitro la medicamentele esentiale, in primul rand cele majore (H si/sau R) si/sau la cele care nu
tolereaza aceste medicamente.
Aceste medicamente sunt:
- Etionamida (ETM) si derivatul sau Protionamida (PTM)
- Cicloserina (CS) si derivatul sau Terizidona (TZ)
- Kanamicina (KM)
- Capreomicina (CM)
- Viomicina (VM)
- Acidul paraamino-salicilic (PAS)
O a treia grupa este reprezentata de o serie de medicamente noi, parte derivate
din cele cunoscute, dar cu insusiri ameliorate (rifamicine sau aminoglicosine) , parte produsi de
sinteze cu actiune antituberculoasa recent descoperita (chinolone, clofazimina) . Din aceasta
grupa fac parte :
- Derivati de Rifampicina (Rifabutin, Rifapentin)
metabolit al H (25-75% din compusii eliminati) . Acetil-H este lipsita de actiune antibacilara la
fel ca si ceilalti metaboliti ai H, cu exceptia hidrazonelor. Timpul de injumatatire plasmatic al H
variaza intre 0.5 si 4 ore in functie de viteza acetilarii, insusire ereditara (farmacogenetica) ,
stabila, de tip homozigot: 0.5-1.5 ore la acetilatorii (inactivatorii) rapizi si 2-4 ore la cei lenti.
Desi proportia inactivatorilor rapizi ai H variaza intre 20 si 95% (in tara noastra circa 50%) in
functie de zona geogarfic-etnografica in cauza, impactul terapeutic al inactivarii este practic
nesemnificativ, exceptand un risc mai mare de reactii adverse la inactivatorii lenti.
In practica H se administreaza oral (in priza unica) sau parenteral
(intramuscular sau intravenos) .
Efectele adverse ale H, in special cele care impun suspendarea administrarii
ei, sunt relativ rare. Aceste efecte nu au constituit si nu constituie un obstacol semnificativ in cale
utilizarii sistematice a drogului.
Hepatotoxicitatea H se manifesta prin cresteri asimptomatice si spontan
regresive (fara intreruperea tratamentului) ale transaminazelor serice si bilirubinei la 10-20% din
bolnavi. Hepatite clinice apar rar ( ~1% ) , iar frecventa lor pare corelata cu varsta (0.3% sub 35
ani si peste 1.2% la varste mai mari) . Experimental necroza hepatica poate fi produsa prin acetilhidrazida si metilhidrazida (metaboliti) , nu insa prin H, de unde susceptibilitatea mai mare a
acetilatorilor rapizi.
Un accident toxic, neurologic, este nevrita periferica manifestata prin
parestezii ale extremitatilor (mai ales inferioare) . De asemenea rara (sub 0.5%) , cauza ei este
hipovitaminoza B, indusa de H mai ales la bolnavii cu malnutritie, diabet, uremie sau etilism.
Acetilarea lenta este o conditie favorizanta. Se trateaza administrand zilnic 100-200 mg
piridoxina (profilactic:10mg/zi ) . Supradozajul H (>25 mg/kh) determina manifestari
neurologice grave: convulsii, coma.
Reactiile alergice (febra, eruptii cutanate) sunt rare (sub 0.5%) . Ocazional sau observat: nevrita optica, tulburari psihice, anemie hemolitica, anemie aplastica,
agranulocitoza, reactii lupoide, atralgii, ginecomastie.
Rifampicina, derivat semi-sintetic al Rifampicinei SV, extrasa din
Streptomyces mediteranei, prezinta fata de antibioticul-mama avantajul administrarii orale. Este
un antibiotic cu spectru larg, foarte activ asupra microbacteriilor si bacteriilor Gram-pozitive si
mai multor specii Gram-negative. In vitro actioneaza asupra M. tuberculosis de la CMI cuprinse
intre 0.005 si 0.2 mcg/mL. Cvasitotalitatea tulpinilor sensibile sunt inhibate de 0.1 mcg/mL. R
are actiune bactericida extra-si intracelulara asupra germenilor in curs de replicare rapida, lenta
sau intermitenta. Mecanismul sau de actiune este blocarea sintezei proteice. R formeaza un
complex stabil cu subunitatea b a ARN-polimerazei dependente de AND suprimand transcriptia
mesajului genetic.
Tulpinile salbatice de M. tuberculosis contin un numar extrem de mic (10-10
per ciclu replicativ) de mutanti rezistenti. Mutatia consta in substitutia unui numar redus de
monoterapia aplicata leziunilor care gazduiesc populatii bacilare numeroase (ex.: caverna
tuberculoasa) nu poate impiedica selectionarea nucleului de mutanti rezistenti acumulat in
succesiunea replicarilor.
Rezistenta tulpinilor bacilare izolate la bolnavi este in mod obisnuit
etichetata drept secundara (dobandita) daca bolnavii au mai fost tratati in trecut cu medicamente
antituberculoase-fie tuberculoza activa, fie pentru infectii nespecifice (cu R, S, CPX e.t.c.,
medicamente cu spectru antibacterian larg) . Chimioprofilaxia cu H (sau HE) aplicandu-se numai
formelor inactive de tuberculoza comporta un risc de dobandire a rezistentei practice neglijabil
astfel incat bolnavii din aceasta categorie pot fi de asemenea abordati terapeutic drept cazuri noi.
Rezistenta primara este definite prin prezenta rezistentei la bolnavii noi inca netratati. Astfel s-a
introdus notiunea de resistenta initiala definita prin prezenta rezistentei la bolnavii noi, inainte de
instituirea tratamentului. Mecanismul rezistentei primare este contaminarea (primoinfectie sau
suprainfectie) de la un eliminator de bacili secundar-rezistenti. Momentul contaminarii, greu de
stabilit de regula, poate fi recent (ex. : primoinfectiile ftioziogene ale adultului) dar si indepartat
in timp (ex. : reactivari tardive dupa primoinfectii oculte) .
Administrarea interminenta a medicamentelor antituberculoase
constituie ununicat in chimioterapia infectiilor, aceste medicamente fiind, cu foarte rare exceptii,
singurele care se pot administra in prize tri- sau bihebdomadare fara pierderea eficacitatii
terapeutice.
La baza tratamentului intermitent se afla efectul post-antibiotic (postefect antibiotic, faza de recuperare, bacteriopauza, faza post-activa) . EPA consta in faptul ca
dupa ce concentratia medicamentului in mediul de cultura (in vitro) sau in sange si leziuni (in
vivo) a scazut la nivelurile subinhibitorii, germenii nu-si reiau multiplicarea decat cu o intarziere
de ore (bacterii comune) sau zile (microbacterii) . Pe durata EPA sistarea replicarii germenilor
reduce pana la anulare efectul repetarii prizelor de medicament, astfel incat priza urmatoare
poate fi amanata pana cand acestia isi reiau cresterea redevenind astfel vulnerabili.
EPA al medicamentelor antituberculoase a format obiectul a numeroase
cercetari experimentale in vitro si in vivo majoritatea publicate intre 1960 si 1980. In paralel s-au
interprins o serie de experimente clinice controlate care au inclus si unele privind chimioterapia
de scurta durata. Concluziile la care s-a ajuns pot fi astfel sintetizate:
* eficacitatea tratamentului intermitent este echivalenta cu cea a tramtamentului zilnic cu
rezultate immediate (negativarea culturilor) si la distanta (recaderi) ;
* administrarea poate fi ab initio intermitenta sau succedand unei faze initiale de tratament
zilnic;
* ritmul optimal al administrarii este bisaptamanal (2/7) sau trisaptamanal (3/7) ;
* dozele per priza de tratament trebuie marite in functie de intervalul de administrare adoptat ;
Conduita terapeutica
Medicamentele antituberculoase se asociaza in practica sub forma de
regimuri astfel alcatuite incat:
* sa anuleze riscul aparitiei chimiorezistentei si esecului terapeutica consecutiv;
* sa asigure o vindecare durabila reducand recaderile la proportii neglijabile;
* sa obtina rezultatul terapeutic in cel mai scurt timp posibil.
Urmarind obiectivele mentionate majoritatea regimurilor clasice si
moderne sunt bifazice cu o faza initiala intensiva (faza de atac) , urmata de o faza de
continuare , care finalizeaza rezultatul terapeutic.
In faza initiala scopul major al terapiei este eliminarea masei de
germeni in majoritate extracelulari (liberi) care prolifereaza rapid si continuu in leziunile
necrotic-cazeoase excavate. In aceasta faza populatia bacilara este foarte numeroasa (in
caverne107-109) , iar vunerabilitatea lor fata de actiunea bactericida a medicamentelor, maximala.
Ambele conditii exacerbeaza, in cazul tratamentelor eronate, riscul esecului terapeutic prin
chimiorezistenta. Rezulta ca in aceasta faza este obliatorie folosirea celor mai puternice
bactericide (H si R la cazurile noi) , suplimentate cu inca 1-2 medicamente cu rol auxiliar de
parteneri destinati sa intareasca protectia fata de chimiorezistenta si/sau sa intensifice actiunea
celor majore (Z, S, E) . Incheierea fazei initiale este marcata de reducerea la proportii minimale a
populatiei bacilare (negativarea culturilor) ceea ce permite trecerea la faza de continuare.
In faza de continuare paucibacilaritatea leziunilor reduce drastic riscul
chimiorezistentei, dar populatia bacilara reziduala are un potential replicativ minimal sau nul. In
aceste conditii folosirea asociatiilor duble este suficienta, dar prezenta medicamentelor cu efect
sterilizant este de importanta capitala. Pot fi astfel citate asociatiile H+PAS si H+T in
chimioterapia clasica si HR in chimioterapia moderna. Faza de continuare depaseste de regula ca
durata pe cea a fazei initiale.
Standardizarea regimurilor
Regimurile standardizate sunt regimuri selectionate prin experimente
clinice controlate, experimente a caror metodologie confera rezultatelor un grad inalt de
fiabilitate. Aceste regimuri se caracterizeaza prin:
* eficacitatea maximala pe termen scurt si lung;
* codificare precisa a fazelor ca asociatii, doze, durata si ritm de administrare;
* simplificare si rationalizare prin eliminarea erorilor de supratratament (medicamente inutile,
supradozaj, durata excesiva) sau de subtratament (asociatii inacdevate, sudozaj s.a. ) .
Standardizarea regimurilor a creat posibilitatea cooperarii largi a
nespecialistilor din reteaua de asistenta primara, a cadrelor sanitara cu pregatire medie si chiar a
voluntarilor din organizatiile societatii civile la aplicarea generalizata a chimioterapiei
Indicatii diferentiale
Regimurile standard indicate la cazurile de tuberculoza sunt diferite in
functie de:
a) antecedentele terapeutice;
b) status-ul bacteriologic preterapeutic, si
c) gravitatea radioclinica a bolii.
Aceste indicatii au dus la sintetizari ale OMS si UICTMR in anul 1994
prin definirea urmatoarelor categorii de cazuri cu indicatii diferentiate de tratament:
I. Cazuri noi de tuberculoza pulmonara cu sputa pozitiva la frotiul direct si formele grave de
boala indiferent de localizarea lor (meningite, miliare, pericardite exsudative, pleurezii masive,
forme pulmonare de tuberculoza acut-extensive chiar fara confirmare bacteriologic, localizari
genito-urinare, intestinale e.t.c.) .
II. Recaderi si esecuri, cu frotiu pozitiv, ale tratamentului initial. Recaderea presupune un
tratament incheiat, bolnavul fiind considerat vindecat (pana la repozitivare) . Esecul este definit
prin persistenta pozitivarii sputei la 5 luni sau mai mult de la inceperea primului tratament sau
prin frotiuri pozitive la bolnavii care au intrerupt prematur (dupa 1-5 luni) primul tratament. In
ambele situatii insuccesul terapeutic se inregistreaza inainte de indeplinirea conditiilor starii de
vindecare (negativare la examene repetate) .
III.Tuberzuloze pulmonare frotiu-negative cu leziuni parenchimatoase limitate si tuberculoase
extrapulmonare comune (neincluse in categoria I. ) . Tuberculozele extrapulmonare sunt fie
confirmate biologic si/sau bacteriologic, fie neconfirmate dar evidente prin contextul datelor
clinice si paraclinice. In ambele situatii decizia medicului de a aplica un tratament antituberculos
complet constituie o componenta obligatorie a diagnosticului.
IV. Cazurile cronicizate de tuberculoza definite prin persistenta pozitivarii sputei dupa incheierea
unui retratament strict supravegheat.
In practica se pot intalni relativ rar si cazuri frotiu-negative sau
tuberculoze extrapulmonare (categoria III. ) reprezentand caderi, esecuri sau cronicizari. Aceste
cazuri vor fi asimilate celor pozitive in stabilirea conduitei de retratament.
uni-
sau
bilaterale
(tip
pneumonic
sau
II. 2 RHZ/2 RH
Faza de continuare
(4 luni, 3/7)
H
(100 mg)
<33
R
(150
mg)
Z
(500
mg)
2 cp
33-50
2 cp
2 cp
3 cp
3 cp
4 cp
4 cp
3 cp
>50
E sau
(400 mg)
S
(1 g)
2 cp
0.5 mg
2 cp
3 cp
3 cp
H
R
(100
(150
mg)
mg)
5 cp
2 cp
6 cp
3 cp
7 cp
4 cp
0.75 g
10
i.m.
Faza de continuare
(4 luni, 3/7)
H
(100 mg)
R
(150 mg)
Z
(500 mg)
2 cp
2 cp
2 cp
3 cp
3 cp
3 cp
3 cp
4 cp
4 cp
<33
H
(100
mg)
33-50
>50
R
(150
mg)
5 cp
2 cp
6 cp
3 cp
7 cp
4 cp
* persistenta uneia sau mai multor cavitati patente sau aparent deterjate, imaginea radiologica in
luna a-V-a de tratament;
* coexistenta unor stari morbide generatoare de imunodepresie (infectie HIV, boli care reclama
corticoterapie prelungita, insuficiente organice cronice s.a. ) ;
* negativare intarziata a sputei (culturi inca pozitive la 2 luni de la inceperea tratamentului) ;
* coexistenta cu diabet, silicoza, stomac rezecat, boli psihice sau alcoolism.
In asemenea situatii fixarea conduitei terapeutice revine medicului
curant care facand bilantul tratamentului si cunoscand particularitatile fiecarui caz poate adopta
decizia cea mai adecvata.
c) Modificarea datelor, in sensul reducerii lor (nu insa la niveluri subactive) , va trebui luata in
considerare la unele cazuri inca de la inceputul tratamentului daca preexista conditii favorizante
ale reactiilor adverse (varstnici sau persoane cu tare hepatice, renale, metabolice sau nervoase)
ori pe parcursul tratamentului daca apar manifestari de intoleranta.
Conduita tratamentului in insuccesele primului tratament
Insuccesele intraterapeutice, insotite invariabil de chimiorezistenta
secundara sunt relativ rare si in conditii operationale greu de identificat (antibiograma initiala
absenta sau neconcludenta, monitorizare bavteriologica deficitara s.a. ) . Mai frecvente sunt
recaderile precoce aparute la 2-18 luni, majoritatea in lunile 3-6 de la oprirea tratamentului.
Esecurile ( failures) reprezinta persistenta pozitivitatii sputei (sub
tratament sau sub abandonul prematur al acestuia) , iar recaderile, repozitivarile survenite dupa
incheierea prin vindecare a unui tratament efectiv aplicat.
Esecurile si recaderile, dupa tratamentul initial, raman in sfera de
aplicatie a regimurilor standardizate numai in masura in care nu se insotesc de chimiorezistenta
secundara.
Primul retratament constituie un moment decisiv in evolutia
bolnavilor de tuberculoza reprezentand de regula ultimul tren inainte de cronicizare si
irecuperabilitate. Dat fiind ca la acesti bolnavi tratamantele esuate se soldeaza de regula cu
consecinte ireversibile si ca ei apartin in majoritate categoriei delicventilor chimioterapiei
(defaulters) , tratamentul trebuie administrat in conditii de stricta supraveghere (tratament direct
observat) si monitorizat riguros pe intreaga durata a sa.
Tratamentul cazurilor cronicizate
Daca la incheierea primului retratament bolnavul este inca bacilifer, el
este considerat drept caz cronic, reprezentand o prioritate redusa (low priotiry) a
chimioterapiei (OMS, 1991) . Se sugereaza existenta a doua tipuri de cronicizari: prin
Monitorizare bacteriologica
In tuberculoza pulmonara monitorizarea bacteriologica a
tratamentului este esentiala, atat pentru asigurarea unei conduite terapeutice corecte la cazul
individual, cat si pentru evaluarea si optimizarea programelor de chimioterapie pe plan
comunitar.
In Romania s-a adoptat la aceasta categorie de cazuri algoritmul de
investigatie din tabelul de mai jos. Succesiunea controaleleor prevazute reprezinta tot atatea filtre
care, pe parcursul tratamentului, permit suspectarea si identificarea cazurilor de insucces
terapeutic si separarea lor de cele cu raspuns favorabil. La ultimele, repetarea ulterioara a
examenelor evalueaza durabilitatea negativarii sputei.
In cazul retratamentelor se aplica acelasi algoritm de investigatie
bacteriologica, dar antibiograma capata un rol central in oritentarea conduitei terapeutice.
Schema investigatiei bacteriologice in tuberculoza pulmonara
Categorii de bolnavi
- suspecti (simptomatici RF)
Periodicitatea controlului
control initial
Direct
3-6 produse
Culturi
3 produse
2 produse
2 produse
2 produse
2 produse
Monitorizare radiologica
Monitorizarea radiologica are la cazurile confirmate bacteriologic o
importanta subsidiara, cu conditia urmarii corecte a evolutiei bacteriologice. De regula, este
Monitorizare
Inainte de inceperea oricarui tratament sau retratament este necesar un
examen clinic complet si dozarea enzimelor hepatice, bilirubinei, creatininei si/sau ureei in sange
ca si efectuarea unei hemograme. La pacientii cu varsta depasind 50 ani este recomandabil sa se
faca daca este posibil si un examen oftalmologic (daca se intentioneaza folosirea E) precum si o
audiograma (in cazul folosirii aminoglicozidelor sau a antibioticelor peptidice) .
Examinarea initiala selectioneaza bolnavii cu contraindicatii sau cu
risc crescut de reactii adverse. Monitorizarea functiei hepatice in primele luni de tratament este
necesara in caz de hepatopatie preexistenta, de conditii favorizante ale hepatotoxicitatii (de ex. :
alcoolismul) si la copii cu forme grave de tuberculoza (miliara sau meningeala) .
Pacientii de toate varstele trebuie instruiti pentru a putea recunoaste si
semnala efectele adverse personalului medico-sanitar. Pe parcursul tratamentului bolnavii vor fi
interogati cel putin lunar asupra modului cum tolereaza medicatia. Daca apar simptomele
evocatoare ale toxicitatii medicamentoase vor fi prescrise examenele de laborator necesare
pentru a le identifica, iar conduita terapeutica va fi corespunzator modificata.
Urmatorul tabel cuprinde reactiile adverse de interes prioritar in cadrul
programului de monitorizare.
Efectele adverse principale ale medicamentelor antituberculoase
Medicame
nt
H
Efecte adverse
nevrita periferica, hepatita, hipersensibilitate
R
Z
S
E
ETM
CS
KM
CP
VM
AK
PAS
chinolone
- prurit cutanat, rar insotit de eruptie cutanata. Este o reactie benigna de hipersensibilitate
alergica. Dispare de regula spontan sau la administrarea de antihistaminice. La nevoie, se poate
incerca desensibilizarea specifica;
- congestie faciala fluxionara, produsa de Z, efect de vasodilatatie acuta comun derivatelor
isonicotinice. Este o reactie non-alergica, tranzitorie, care nu necesita antihistaminice, ci numai
motivatia bolnavului.
b) Intreruperea, temporara sau definitiva, a administrarii medicamentului este indicata in
urmatoarele situatii:
- hepatita medicamentoasa, clinic si/sau biochimic manifesta produsa de medicamentele
hepatotoxice (R, Z, H, ETM, PAS) . Este obligatoriu diagnosticul diferential cu hepatitele virale
intercurente. Dupa vindecare, tratamentul poate fi reluat, sub supraveghere atenta si evitandu-se
supradozajul;
- accidente imunologice severe ale tratamentului intermitent cu R. Suspendarea definitiva a
medicamentului este obligatorie in caz de blocaj renal (anurie si uremie, cu indicatie de dializa) ,
sindrom dispenic (risc de complicare cu colaps vascular si/sau blocaj renal) , purpura
trombocitopenica (poate aparea si in tratamentul zilinic) sau anemie hemolitica;
- sindrom pseudogripal ( flu-like syndrom ) , reactie la administrarea intermitenta a R. Nu
necesita, de regula, decat intreruperea de scurta durata a administrarii medicamentului dupa care
se incearca reluarea sa in ritm zilnic, eventual crescand doza (150, 300, 450, 600 mg) ;
- reactii alergice cu alura acuta si/sau severa care impun suspendarea tratamentului (febra, eruptie
cutana de tip rujeoliform, scarlatinioform sau urticarian, asociate in formele grave cu adenopatii
generalizate, hepatosplenomegalie, edem facial si bucofaringian sau sindrom Stevens-Johnson cu
ulceratii ale mucoaselor) . Formele grave, foarte rare, necesita spitalizare si masuri de terapie
intensiva (corticoterapie parenterala, reechilibrare hidroelectrolitica s.a. ) . In formele medii se
poate recurge la desensibilizare.
Contraindicatiile medicamentelor antituberculoase
Medicament
H, R si Z
Contraindicatii
hepatita in evolutie
R
E
insuficienta renala
sarcina
leziuni ale nervului auditiv
miastenie grava
CS
oricare medicament
insuficienta renala
tare psihologice
hipersensibilitate alergica cunoscuta
Doza-test (mg)
ziua II
300
ziua I
50
75
300
250
1000
100
500
125
500
similare) cu E. De subliniat este faptul ca toate celelalte medicamente esentiale (H, R, Z) nu sunt
contraindicate in sarcina si lactatie ceea ce permite aplicarea regimurilor standard de scurta
durata la femeile gravide si lactante, cu conditia inlocuirii S cu E.
Boli si stari morbide asociate. Unele boli si stari morbide asociate, in
special cele cronice, potenteaza efectele adverse ale medicamentelor antituberculoase, impunand
adaptari ale conduitei terapeutice.
Astfel:
- Etilismul poate favoriza pana la anulare aderenta bolnavului la tratament si, in acelasi timp,
favoriza reactiile adverse hepato- si neurotoxice. Este indicata spitalizarea in primele luni de
tratament si in continuare, tratament strict supravegheat, cu monitorizarea atenta a efectelor
adverse.
- Diabetul zahatat, deja cunoscut in momentul imbolnavirii sau descoperitcu prilejul
diagnosticarii tuberculozei, trebuie echilibrat prin tratament corect, cele doua boli agravandu-se
reciproc. La diabetici riscul hepato- , nefro- , si oculotoxicitatii medicamentelor antituberculoase
creste, in special la bolnavii varstnici, ceea ce impune un plus de atentie in monitorizerea
efectelor adverse.
- Hepatopatiile cronice, in masura in care nu sunt in plina evolutie sau nu au produs insuficiente
hepatice severe reprezinta contraindicatii relative ale chimioterapiei. Asociatia HRZ (sau E) desi
compuse din medicamente potential hepatotoxice poate fi administrata, prin tatonare, cu doze
zilnice initial mai reduse decat cele uzuale (ex. : H:3 mg/kg, R:300-450 mg, Z:20 mg/kg) cu
monitorizarea riguroasa a starii clinice si a datelor de laborator (enzime hepatice, bilirubinemie) .
Datele literaturii arata ca incidenta hepatitelor iatrogene este minimala pentru H (de regula sub
0.5%) si semnificativ mai mare pentru R si Z (peste 1%) . Toxicitatea R pare a se manifesta mai
ales in cazul asocierii medicamentului cu H. Se poate conchide ca, in extremis, bolnavii in cauza
pot fi tratati cu H asociata cu partenerii non-hepatotoxici (S si E) .
- Nefropatiile. R nu este nefrotoxica si poate fi administrata chiar in insuficientele renale
cronice, inclusiv in conditii de hemo- sau peritoneodializa, evitand supradozajul. De asemenea H
si Z, in dozele terapeutice uzuale sunt practic lipsite de nefrotoxicitate. In schimb S, mai ales la
varstnici si la pacientii de insuficienta renala, este potential nefrotoxica, in special in tratamentul
zilnic care favorizeaza acumularea medicamentului. In asemenea situatii este indicata reducerea
dozei la 0.5-0.75 g sau, cand este posibil, dozarea concentratiei S serice si adaptarea dozei care
asigura cel mult 4 mcg/mL ser. Doze mai reduse sunt recomandate si pentru E, medicament
eliminat numai pe cale renala.
Profilaxie
Masurile de combatere a tuberculozei deriva din principiul de baza ca
tuberculoza este o boala transmisibila. De aceea primul obiectiv este impiedicarea transmiterii
agentului infectant si scaderea riscului de transformare a infectiei in boala.
Chimioterapia standardizata
determinat OMS sa declare tuberculoza drept urgenta globala si sa propuna adoptarea generala a
strategiei DOTS.
Chimioterapia poate fi aplicata atat in spital cat si in ambulatoriu.
Ultima varianta va fi preferata atunci cand leziunile nu sunt foarte extinse, bolnavul este
paucibacilar, nu are contacti sau acestia nu sunt copii cu receptivitate maxima la infectie, atunci
cand exista posibilitati de dezinfectie curenta, bolnavul este receptiv, cooperativ si cu un nivel
educational corespunzator.
S-a oobservat ca, chiar daca nu sunt indeplinite toate aceste conditii,
tratamentul ambulatoriu de la inceput da rezultate cel putin egale cu tratamentul intraspitalicesc,
negativarea obtinandu-se rapid, in prima luna de tratament. In plus, cooperarea bolnavului este
mai buna, se beneficiaza de ajutorul anturajului, interesat in vindecarea rapida a bolnavului si
reluarea activitatii sale profesionale, cat si in rezolvarea contactului contagios.
Pe de alta parte vindecarea bolnavului este mai ieftina: spitalizarea
costand de 10-15 ori mai mult decat tratamentul ambulatoriu.
Se intelege ca focarul trebuie supravegheat in privinta respectarii
tratamentului, a intolerantelor posibile si a respectarii masurilor antiepidemice de catre medic si
asistenta de ocrotire.
Este recomandabil ca tratamentul de la inceput ambulatoriu sa
beneficieze insa de cateva zile de spitalizare de zi perioada in care sunt recoltate probele
biochimice si bacteriologice si se stabileste schema terapeutica in functie de toleranta bolnavului.
Vechile prevederi cu privire la necesitatea internarii obligatorii a
bolnavului pana la negativarea microscopica a sputei cel putin doua luni consecutiv sunt in
prezent discutabile. De retinut insa ca strategia DOTS implica internarea pe pedioada
tratamentului intensiv.
Evaluarea tratamentului antituberculos priveste numarul bolnavilor
cuprinsi in tratament din randul celor cu indicatii terapeutice, numarul negativarilor dupa trei luni
si al celor ramasi pozitivi dupa sase luni de tratament ca si cel al recidivelor. Regularitatea
tratamentului se apreciaza dupa numarul prizelor eludate. Un tratament corect nu admite mai
mult de cinci prize omise.
Vaccinarea BCG
o infectie latenta. Aceasta infectie fara a determina leziuni necrotice, mobilizeaza sistemul
imunitar celular si confera un grad de rezistenta fata de infectia naturala.
Primul vaccin a fost preparat de Calmette si Guerin din bacili bovini
atenuati prin culturi succesive pe medii cu cartof glicerinat si bila timp de 13 ani. Din aceasta
tulpina initiala deriva toate tulpinile existente si folosite in prezent in lume.
La noi in tara, vaccinarea BCG a fost introdusa in anul 1925 de dr. I.
Cantacuzino. Vaccinul folosit in tara noastra reprezinta o suspensie de 1mg/mL BCG, pe mediu
Sauton in solutie protectoare de glutamat de sodiu 1.5%. Produsul liofilizat contine in perioada
de eficacitate de 6 luni un numar de 4-5 milioane germeni la 1 mg vaccin. Se preteaza la +4 0 si la
intuneric. Masa bacilara se prezinta ca o pulbere alba.
In momentul de fata exista posibilitatea prepararii unor noi vaccinuri
pe cale genetica.
Tehnica vaccinarii
Fioala cu vaccin liofilizat se dezinfecteaza si se sectioneaza avand
grija a se astupa orificiul de sectiune cu foita de plastic atasata, pentru ca suflul din momentul
deschiderii sa nu raspandeasca materialul biologic. Cu o seringa unica de folosinta de 5 mL se
trec 2 mL lichid Sauton din fiola livrata odata cu vaccinul in fiola cu vaccin. Se barboteaza
repetat pana se obtine o suspensie omogena incolora usor opalescenta care se foloseste in
maximum o ora. Fiola contine 20 de doze vaccinale. Cu ajutorul unei seringi de unica folosinta
de 1mL se aspira cateva diivziuni din suspensia BCG.
Dupa o prealabila dezinfectie a tegumentelor se injecteaza in treimea
medie a bratului stang, pa fata posteroexterna, strict intradermic, folosind un ac intradermic cu
bizou scurt de unica folosinta 0.1 mL vaccin (0.1 mg BCG) . Daca injectarea a fost corecta se
realizeaza o papula de 5-6 mm cu aspect de coaja de portocala. Daca injectia s-a facut mai
profund, papula nu se realizeaza si apare un microabces. Dupa injectare locul nu se sterge; o
eventuala sangerare se tamponeaza steril.
Complicatii
In caz de ulceratii trenante peste 2-3 luni cu posibilitatea
suprainfectarii se aplica local antibiotice cu spectru larg. La persoanele deja infectate vaccinarea
poate realiza dupa cateva zile un nodul care evolueaza spre ulcerare (fenomen Koch) dar care se
cicatrizeaza rapid.
Adenopatia regionala constituie o complicatie, daca evolueaza spre
abcedare. Nu se administreaza chimioterapie antituberculoasa ci numai tratament localchiuretarea abcesului si aplicarea locala de Rifampicina.
Contraindicatii
Contraindicatiile vaccinarii BCG sunt in general temporare: imaturi,
distrofici, subponderali, copii suferinzi de boli acute, boli de piele sau in convalescenta dupa boli
infecto-contagioase.
Pe plan mondial problema vaccinarilor BCG este diferit tratata in
functie de gradul de raspandire a infectiei si de posibilitatile materiale si de cuprindere a
populatiei, pe scurt randamentul epidemiologic si economic al metodei. Nu toate tarile
vaccineaza BCG, iar categoriile eligibile sunt diferite. Vaccinarea BCG se aplica dupa prealabila
testare cu tuberculina sau chiar fara o testare, nediscriminativ.
Valoarea metodei scade in conditiile unui risc redus de infectie in
teritoriu. La o prevalenta joasa si la un risc de infectie sub 0.2-0.1% , vaccinarea BCG nu mai
este indicata, beneficiul fiind mic in raport cu complicatiile si costul. Totusi OMS si UICT
recomanda in continuare vaccinarea BCG la nastere.
La noi in tara planul de control al tuberculozei, cu cativa ani in urma
aprobat, prevede vaccinarea nou-nascutilor la copiii de 6-10 luni. Evaluarea vaccinarilor BCG se
face dupa procentul de cuprindere al eligibilor care trebuie sa fie aprobat de 100% si dupa
prezenta cicatricei postvaccinale la 6-10 luni.
Chimioterapia
Chimioterapia se adreseaza unor categorii de populatie sanatoasa
dar cu risc crescut de infectie si imbolnavire.
Desi era larg aplicata acum cativa ani, in prezent indicatiile
chimioprofilaxiei s-au restrans, considerandu-se ca reprezinta o cheltuiala importanta, o risipa de
medicamente, administrata unei populatii de oameni sanatosi, prea putin dispusi sa suporte o
perioada lunga de timp un tratament dezegreabil ale carui efecte benefice 1nu se vad1 . S-a
demonstrat de altfel ca, chimioprofilaxia nu influenteaza intervalul de reactivare al leziunilor
ftiziogene.
Lupta in focar
Lupta in focar reprezinta un ansamblu de masuri antiepidemice
care se iau in focarele de tuberculoza cu scopul de a lichida sau cel putin de a limita cat mai mult
posibil extinderea infectiei.
Pentru cabinetul de ftiziologie, focarul este o notiune spatiala
(casa si curtea locuintei, locul de munca e.t.c.) , dar si o notiune de colectivitate (persoanele care
locuiesc cu bolnavul si persoanele de la locul de munca) . Focarul este conditionat de existenta
bolnavului de tuberculoza, care constituie o sursa de contaminare pentru persoanele din anturajul
sau (in locuinta sau la locul de munca) . Importanta focarului este cu atat mai mare cu cat forma
de boala este mai avansata, iar bolnavul este un eliminator intens si permanent de bacili
tuberculosi.
Gravitatea epidemiologica, dupa care se poate face si clasificarea
focarelor, este conditionata de urmatorii factori: masivitatea eliminarii de bacili de cartre bolnavi;
numarul celor expusi si gradul lor de receptivitate; intimitatea si durata contactului.
Un bolnav de tuberculoza poate elimina cantitati foarte mari de
bacili (pana la 80 000 corpi baciliari intr-o ora) ceea ce constituie un real pericol pentru anturaj si
in special pentru copii. Se stie ca bolnavii de tuberculoza aflati in faza prefinala sunt foarte
contagiosi, fapt ce explica imbolnavirile care continua sa apara dupa decesul bolnavului. Riscul
de imbolnavire printre contacti creste, daca in aceeasi familie exista doua surse de imbolnavire.
Se poate face o clasificare a focarelor tinand seama de: locuinta,
prezenta copiilor, gradul de contagiozitate e.t.c. , astfel:
1) focarele cu cel mai inalt gard de contaminare sunt acelea unde sunt cumulate conditiile
nefavorabile: bolnav eliminator permanent de bacili, cu locuinta necorespunzatoare, cu mai multi
copii in familie (unii sub 5 ani) si refractar recomandarilor medicale.
2) in grupa imediat urmatoare intra focarele in care bolnavul contagios locuieste cu copii (mai
mari de 5 ani) sau contacti adulti numerosi.
3) urmeaza focarele cu grad mic de contaminare (eliminatori intermitenti) care au contacti numai
adulti.
4) in ultima grupa sunt inglobati bolnavii foarte putin contagiosi, cu conditii bune de locuit
(camera separata) si care nu locuiesc cu mai mult de 1-2 persoane adulte.
In general insa nu se mai utilizeaza aceasta clasificare pentru
diferentierea actiunilor, mai ales de cand numarul focarelor in supravegherea cabinetelor de
ftiziologie a scazut simtitor.
Masurile de lupta in focar privesc :
a)
lichidarea factorului de infectie: in acest scop bolnavul de tuberculoza activa confirmat
este izolat si tratat cat mai precoce posibil fie in spital, fie de la inceput ambulatoriu. Izolarea
bolnavului, de regula prin internarea in spital sau sanatoriu, nu este in prezent necesara decat pe
termen relativ scurt. In unele cazuri izolarea nu este necesara, tratamentul putand fi aplicat de la
inceput ambulator.
Internarea este indicata in toate cazurile contagioase (cu BK
pozitiv pe frotiul direct) . Durata necesara a izolarii bolnavului, mai scurta decat in trecut, este in
prezent de doua saptamani indiferent de rezultatul examenului bacteriologic. Diminuarea duratei
izolarii se justifica prin scaderea rapida a numarului germenilor din sputa sub actiunea
chimioterapiei si absenta contaminarii personalului de spital ai contactilor apropiati ai bolnavului
odata institiuit un tratament eficace. Daca la doua saptamani, bolnavul inca elimina bacili, acestia
si-au pierdut in majoritate viabilitatea si implicit contagiozitatea. In unele tari, de exemplu in
S.U.A. , datorita epidemiei cu HIV si inmultirii transmisiei bacililor multirezistenti s-au instituit
directive de izolare foarte stricte, stipuland ca izolarea pacientului contagios este necesara, pana
cand trei frotiuri directe din sputa devin negative.
S-a propus de asemenea o forma intermediara care permite
incetarea izolarii daca sunt indeplinite urmatoarele conditii:
a)
tratament eficace, corect aplicat si bine tolerat de cel putin doua saptamani.
b) absenta tusei si expectoratiei sau absenta bacililor la examenul direct al sputei cel putin de
doua ori.
c) lipsa datelor anamnestice, clinice sau epidemiologice permitand suspectarea multirezistentei
bacililor.
d) contaminarea corecta asigurata, si
e) revenirea intr-un mediu fara persoane cu risc (copii, imunodeprimati) , in cazul bolnavilor
cu bacili foarte numerosi preterapeutic, cu caverne si/sau persistenta microscopiei directe
pozitive.
b)
ancheta epidemiologica: inceputa odata cu suspectarea cazului se continua dupa izolarea
bolnavului. Este delimitat arealul focarului, momentul debutului, se incearca identificarea sursei
si numarului contactilor. Totodata sunt identificati si factorii de esec terapeutic posibil, conditiile
Educatia sanitara
Educatia sanitara are un rol deosebit de important in profilaxia
tuberculozei si se adreseaza atat populatiei receptive, cat si bolnavului insasi, care trebuie
constientizat de importanta tuturor masurilor care se iau in legatura cu boala sa. Pot fi utilizate
mijloace scrise: afise, brosuri, pliante distribuite in locuri publice sau mijloace audio-vizuale.
Televiziunea, datorita enormei prize la public, poate juca un rol mai activ decat in prezent prin
angajarea de discutii si interviuri cu personalitati medicale, sau alcatuirea de simple anunturi si
clipuri publicitare.
Un rol deosebit in educatia antituberculoasa il are medicul
pneumoftiziolog la cabinet si personalul sanitar ori de care ori in activitatea sa vine in contact
bolnavul sau anturajul acestuia sau in misiuni deliberate.
Prezentare
studiilor de caz
STUDIU DE CAZ NR I
DATE PERSONALE:
Pacient: B.D.D.
Nationalitate: Romana
Varsta:18 ani
SITUATIE SOCIO-FAMILIALA:
B.D.D. locuieste intr-o casa cu trei camere impreuna cu parintii. Conditiile de locuit sunt
corespunzatoare normelor de igiena, avand apa curenta, gaze, energie electrica si telefon.
Pacientul afirma ca nu consuma alcool, nici cafea, si nu fumeaza. Este student in Universitatea
Bucuresti. Nu prezinta antecedente personale patologice. S-a prezentat anterior internarii la
medicul de familie acuzand o tuse uscata, prelungita (peste 30 de zile) , si in urma consultului de
specialitate si a analizelor de laborator, a rezultat diagnosticul tuberculoza pulmonara. S-a
recomandat internarea.
MOTIVELE INTERNARII:
Inapetenta, subfebra, scadere ponderala, tuse cu expectoratie mucopurulenta, astenie, dispnee,
insomnii, hemoptizie.
Pacientul a fost internat in data de 05.02.2005 la Sectia Pneumologie din Spitalul Sf. Stefan.
Pacientul are greutatea de 65 kg si inaltimea de 1.80 m.
Puls: 80 batai/minut.
Respiratia: 18 respiratii/minut.
Tensiunea Arteriala: 120/60 mmhg.
Temperatura: 370C.
Diagnosticul la internare: tuberculoza pulmonara.
La 24 de ore, in urma analizelor de laborator, diagnosticul este tot de tuberculoza pulmonara.
RECOMANDARI:
-
controale periodice
Plan de ingrijire
Nevoia afectata Problema
Nevoia de a Dispnee de efort
respira
Tusea uscata
Obiective
Abolirea
dispneei
Eliminarea tusei
Interventii
Evaluare
Administrarea de Respiratie
bromhodilatatoare normala
fara
greutate.
(miofilin)
-administrarea de disparitia tusei
antitusive
-urmarirea
si
supraveghearea
tusei
-linistirea
pacientului
si
educarea sa pentru
a evita fumatul
-pacinetul
sa
tuseasca cu batista
la gura
Expectoratia
hemoptoica
Disparitia
expectoratiei
hemoptoice
-urmarirea
supravegherea
expectoratiei
si Eliminarea
expectoratiei
hemoptoice
-educarea
pacientului pentru
a nu-si inghiti
expectoratia, ci s-o
elimine prin tuse
-informarea
medicului asupra
cantitatii,
consistentei, culorii
si mirosului sputei
Hemoptizia
Abolirea
hemoptiziei
-administrarea
mediacatiei
antituberculostatice
-supravegherea
Disparitia
hemoptiziei
hemoptiziei
pacientului
-comunicarea
medicului asupra
cantitatii,
consistentei, culorii
hemoptiziei
Nevoia de a se
alimenta
si
hidrata
Inapetenta
Nevoia de a se Insomnii
odihni
-administrarea
mediacatiei
antituberculostatice
-revenirea poftei -interzicerea
de mancare
fumatului
si
a
consumului de alcool
-alimentatie
si
hidratare
-ajutarea pacientului
corespunzatoare in satisfacerea acestei
nevoilor, calitativ nevoi
si cantitativ
-disparitia/
eliminarea
insomniilor
-educarea
-revenirea
apetitului
-pacientul
se
alimenteaza
si
hidrateaza
corespunzator
nevoilor, calitativ
si cantitativ
-supravegherea
-pacientul respecta
respectarii de pacient programul
a
programului somn/veghe
zi/noapte
-pacientul are un
somn
bun
si
odihnitor
pacientului
si -inlaturarea
stabilirea cu el a posibilelor surse de
programului de zgomot (usi, radio,
somn/veghe
TV)
-respectarea
programului
somn/veghe
Nevoia de a -transpiratii
mentine
nocturne
temperatura
corpului in limite -subfebra
normale
Nevoia de
comunica
a -apatie
-anxietate
-disparitia
transpiratiilor
nocturne
-inlaturarea
subfebrei
-asigurarea
confortului ambiental
-administrarea
de
somnifere
la
indicatiile medicului
-masurarea zilnica a -disparitia
temperaturii
subfebrei
pacientului
-incetarea
-masuri de combatare transpiratiilor
a hipertermiei : tehnici nocturne
de
impachetare(incalzirea
pacientului)
-hidratarea pacientului
-inlaturarea apatiei -discutii cu pacientul
pentru a-l motiva si
-ameliorarea
mobiliza (incurajari)
anxietatii
-oferirea
de
preocupari benefice
(carti, rebus, ziare)
-pacientul nu mai
este apatic
-este motivat si
mobilizat
in
vindecarea sa
-scaderea
anxietatii.
STUDIU DE CAZ NR II
DATE PERSONALE:
Pacient: C.E.
Nationalitate: Romana
Religia: Ortodoxa
Varsta: 55 ani
SITUATIE SOCIO-FAMILIALA
C.E. locuieste intr-o casa cu cinci camere impreuna cu familia alcatuita din sot si doi copii.
Conditiile de locuit sunt corespunzatoare normelor de igiena, avand apa curenta, gaze, energie
electrica si telefon. Pacienta afirma ca nu consuma alcool si nu fumeaza, dar bea cafea. A avut
prima mentruatie la varsta de 14 ani si menopauza s-a instalat la 53 de ani, avand trei nasteri(un
avort) . Ca antecedente personale patologice afirma ca in copilarie a suferit de oreon si rujeola.
MOTIVELE INTERNARII:
Tuse (peste 6 saptamani) , dispnee, scadere ponderala, inapetenta, subfebra, expectoratie
mucopurulenta, insomnii si transpiratii nocturne.
Pacienta a fost internata in data de 10.05.2006 la Sectia Pneumologie din Spitalul Filaret.
Pacienta are greutatea de 60 kg si inaltimea de 1.65 m.
Puls: 80 batai/minut.
Respiratia: 20 respiratii/minut.
Tensiunea Arteriala: 120/70 mmhg.
Temperatura: 370C.
Diagnosticul la internare: tuberculoza pulmonara.
La 24 de ore, in urma analizelor de laborator, diagnosticul este tot de tuberculoza pulmonara.
ANALIZE DE LABORATOR:
Hemoglobina: 12 g%.
Hematii: 40%.
Leucocite: 6500/mm3.
VSH:11 mm.
Proteinemie: 7.
Uree: 1.5 mg%.
Creatinina: 0.7mg%.
Glicemie: 92mg%.
TGO: 30 u/L.
TGP: 28 u/L.
La examenele radiologice efectuate saptamanal de la internare s-a constatat o diminuare a
tesutului pulmonar afectat. Pacienta a devenit negativ in urma examenului sputei dupa 14 zile.
TRATAMENT:
Izoniazida: 3 pastile/zi.
Pirazinamida: 3 pastile/zi.
Etanbutol: 3 pastile/zi.
Rifampicina: 4 capsule/zi.
Miofilin: o fiola/zi, timp de 5 zile.
Glucoza: 5% , un flacon pe zi timp de 5 zile.
Vitamina B6: o pastila/zi.
Evolutia a fost favorabila. Pacienta a fost externata dupa 21 de zile vindecata.
RECOMANDARI:
-
controale periodice
Nevoia
Problema
afectata
Nevoia de a Dispnee
respira
Tusea uscata
Obiective
Interventii
Evaluare
Abolirea
dispneei
Administrarea
de Pacienta respira
bromhodilatatoare
normal.
Eliminarea tusei
(miofilin)
-administrarea
antitusive
de disparitia tusei
-urmarirea
si
supraveghearea tusei
-linistirea pacientei si
educarea ei pentru a
evita fumatul
Expectoratia
mucopurulente
Disparitia
expectoratiei
mucopurulente
-pacineta sa tuseasca
cu batista la gura
-urmarirea
si Eliminarea
supravegherea
expectoratiei
expectoratiei
mucopurulente
-educarea
pacientei
pentru a nu-si inghiti
expectoratia, ci s-o
elimine prin tuse
-informarea medicului
asupra
cantitatii,
consistentei, culorii si
mirosului sputei
Nevoia de a se Inapetenta
alimenta
si
hidrata
Nevoia de a se Insomnii
odihni
-administrarea
medicatiei
antituberculoase
-interzicerea
-interzicerea
-revenirea
fumatului si a fumatului
si
a apetitului
consumului de consumului de alcool
-pacientei
se
alcool
-ajutarea pacientei in alimenteaza si
-revenirea poftei satisfacerea
acestei hidrateaza
corespunzator
de mancare
nevoi
nevoilor,
si
-alimentatie
si -discutii cu pacienta calitativ
hidratare
privind
explicarea cantitativ
corespunzatoare importantei
nevoilor,
satisfacerei
acestei
calitativ
si nevoi
cantitativ
-disparitia/
-supravegherea
-pacienta
eliminarea
respectarii de catre respecta
insomniilor
pacient a programului programul
zi/noapte
somn/veghe
-educarea
pacientei
si -inlaturarea
-pacienta are un
Nevoia de a -transpiratii
mentine
nocturne
temperatura
corpului
in -subfebra
limite normale
Nevoia de a -apatie
comunica
-anxietate
-hidratarea pacientei
-discutii cu pacienta -pacienta nu mai
pentru a o motiva si este apatica
mobiliza (incurajari)
-este motivata si
-oferirea
de mobilizata
in
preocupari benefice vindecarea sa
(carti, rebus, ziare)
-scaderea
anxietatii.
V.L. locuieste singur intr-o garsoniera. Conditiile de locuit corespund partial normelor de igiena,
avand apa curenta, gaze si energie electrica. Pacientul este vaduv si pensionar, afirmand ca
fumeaza de minim 20 de ani. Are probleme majore cu alcool si consuma cafea.
MOTIVELE INTERNARII:
Inapetenta, subfebra, scadere ponderala, tuse cu expectoratie mucopurulenta, astenie, dispnee,
insomnii.
Pacientul a fost internat in data de 10.05.2005 la Sectia Pneumologie din Spitalul Sf. Stefan.
Pacientul are greutatea de 85 kg si inaltimea de 1.90 m.
Puls: 85 batai/minut.
Respiratia: 18 respiratii/minut.
Tensiunea Arteriala: 140/70 mmhg.
Temperatura: 370C.
Diagnosticul la internare: recadere in tuberculoza pulmonara.
La 24 de ore, in urma analizelor de laborator, diagnosticul este recadere in tuberculoza
pulmonara.
ANALIZE DE LABORATOR:
Hemoglobina: 14 g%.
Hematii: 40%.
Leucocite: 6200/mm3.
VSH:10 mm.
Proteinemie: 7.
Uree: 2 mg%.
Creatinina: 0.8mg%.
Glicemie: 105mg%.
TGO: 60 u/L.
TGP: 30 u/L.
La examenele radiologice efectuate la 7-14 zile de la internare s-a constatat o stagnare, apoi
regresul lent a ariei de tesut pulmonar afectat. Pacientul a devenit negativ in urma examenului
sputei dupa 14 zile.
TRATAMENT:
Izoniazida: 3 pastile/zi.
Pirazinamida: 3 pastile/zi.
Etanbutol: 3 pastile/zi.
Rifampicina: 4 capsule/zi.
Miofilin: o fiola/zi, timp de 5 zile.
Glucoza: 5% , un flacon pe zi timp de 5 zile.
Vitamina B6: o pastila/zi.
De mentionat ca in timpul spitalizarii V.L. nu a mai consumat aclool si a redus numarul de tigari
la 10 buc/zi. Evolutia a fost favorabila. Pacientul a fost externat dupa 21 de zile cu starea
generala ameliorata.
RECOMANDARI:
-
controale periodice
Nevoia
Problema
afectata
Nevoia de a Dispnee
respira
Obiective
Interventii
Evaluare
Abolirea
dispneei
Administrarea
de Pacientul respira
bromhodilatatoare
normal.
Tusea uscata
Eliminarea tusei
Tigari
Oprirea
(miofilin)
-administrarea
antitusive
de disparitia tusei
reducerea
fumatului
numarului
de
-urmarirea
si tigari consumate
zilnic cu 50%.
supraveghearea tusei
-linistirea pacientului
si educarea sa pentru
incetarea fumatului
Expectoratia
mucopurulente
Disparitia
expectoratiei
mucopurulente
-pacinetului
sa
tuseasca cu batista la
gura
-urmarirea
si Eliminarea
supravegherea
expectoratiei
expectoratiei
mucopurulente
-educarea pacientului
pentru a nu-si inghiti
expectoratia, ci s-o
elimine prin tuse
-informarea medicului
asupra
cantitatii,
consistentei, culorii si
mirosului sputei
Nevoia de a se Inapetenta
alimenta
si
Alcoolul
hidrata
Nevoia de a se Insomnii
odihni
-administrarea
medicatiei
antituberculoase
-interzicerea
-interzicerea
-revenirea
fumatului si a fumatului
si
a apetitului
consumului de consumului de alcool
alcool
-pacientul
se
-ajutarea pacientului alimenteaza si
-revenirea poftei in satisfacerea acestei hidrateaza
de mancare
nevoi
corespunzator
nevoilor,
si
-alimentatie
si -discutii cu pacientul calitativ
hidratare
privind
explicarea cantitativ
corespunzatoare importantei
nevoilor,
satisfacerei
acestei -pacientul
a
calitativ
si nevoi
incetat
cantitativ
consumul
de
alcool
-disparitia/
-supravegherea
-pacientul
eliminarea
respectarii de catre respecta
insomniilor
pacient a programului programul
zi/noapte
somn/veghe
-educarea
pacientului
si
stabilirea cu el a
programului de
somn/veghe
-respectarea
programului
somn/veghe
Nevoia de a -transpiratii
mentine
nocturne
temperatura
corpului
in -subfebra
limite normale
Nevoia de a -apatie
comunica
-anxietate
-scaderea
consumului
cafea
-disparitia
transpiratiilor
nocturne
-inlaturarea
subfebrei
-inlaturarea
apatiei
-ameliorarea
anxietatii
-inlaturarea
-pacientul are un
posibilelor surse de somn bun si
zgomot (usi, radio, odihnitor
TV)
-pacientul
a
-asigurarea
diminuat
confortului ambiental consmul
de
cafea
-administrarea
de
somnifere
la
de indicatiile medicului
-masurarea zilnica a -eliminarea
temperaturii
subfebrei
pacientului
-pacientul
-masuri de combatare prezinta
a hipertermiei : tehnici transpiratii
nocturne
de
impachetare(incalzirea
pacientului)
-hidratarea pacientului
-discutii cu pacientul -pacientul
nu
pentru a-l motiva si mai este apatic
mobiliza (incurajari)
-este motivat si
-oferirea
de mobilizat
in
preocupari benefice vindecarea sa
(carti, rebus, ziare)
-scaderea
anxietatii.
Bibliografie
1) Tratat de ftiziologie-sub redactia V. Moisescu
Autori: C. Anastasdu, Z. Barbu, O. Bercea, V. Moisescu
Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2003
2) Breviar de tuberculoza
Autori: Ovidiu Bercea si Puiu Panghea
nu