Iuliu Coroianu

Iuliu Coroianu, un nume important al mișcării memorandiste a devenit ușor, ușor un

personaj aproape uitat al istoriei țării noastre. Redactorul principal al Memorandumului din 1892,
avocatul și politicianul Iuliu Coroianu a fost un om de acțiune, puțin interesat de activitatea
publicistă, astfel devenind puțin consemnat în scrieri istorice, însă suficient menționat pentru
încă a se mai vorbi și în zilele noastre despre faptele sale. Adversar al politicii austro-ungare,
militează neîncetat pentru redobândirea autonomiei Transilvaniei și emanciparea poporului
român și pentru unirea cu România. Studiile, lucrările monografice și colecțiile de documente au
scos la iveală importanța lui Iuliu Coroianu, fapt evidențiat în continuare în această lucrare.

Pentru început, Iuliu Coroianu s-a născut la data de 14 iunie 1847 în localitatea Dorolț din
Satu Mare, fiind fiul lui Demetriu Coroianu și al Iulianei Pop. Tatăl său a fost învățător, preot în
satele Bobota, Dorolț și Silivaș și protopop în Craidorolț, vicar greco-catalic și apoi canonic
capitular în Gherla. A deținut funcția de rector al seminarului teologic și președinte al
Tribunalului matrimonial sau Tipografiei diecezane. A avut trei frați și surori Clară Coroianu
căsătorită cu dr. Ioan Maniu, magistrat în Șimleul Silvaniei și nepot de soră a lui Simion
Bărnuțiu, Lucreția Coroianu, căsătorită cu preotul Ioan Erdélyi din Oradea și Sabin Coroianu,
preot, căsătorit cu fața asesorului Teodor Lupu din Gherla.

Probabil Coroianu a făcut clasele pimare la școlile din satele în care tatăl său a activat ca
preot sau în Șimleul Silvaniei. Aici, a urmat cursurile liceului romano-catolic al minoriților între
anii 1854-1859. Între 1859 din 1867 a studiat la liceul piariștilor. A absolvit alături de alte nume
cu rezonanță cum ar fi Grigore Silași, Aurel Lazăr, Grigore Moldovan, Petre Dulfu, Teodor
Mihail, Aurel Isac, A urmat cursuri de învățământ juridic și de științe politice în cadrul
Academiei de Drept de la Oradea și și-a obținut diploma de avocet la Universitatea din Budapsta.

La începutul carierei sale a lucrat ca jurat la subprefectura urbarială din Șimleul Silvaniei,
apoi a devenit secretar pe lagă comitele suprem, contele Banffy Bela în comitatul Crasnei. A
devenit funcționar la Curia regală din Budapesta. Iuliu Coroianu se chinuie pentru a combate
epidemia de holeră în 1873 pentru care a primit “un lăudătoriu în scris al Majestății sale”.
 În 1874 se stabilește ca avocat la Cluj. A avut legături strânse cu personalități ca Ionel
Grădișteanu, Gheorghe Panu, Constantin C. Arion, Barbu Ștefănescu Delavrancea, Take Ionescu.
A luptat pentru drepturile românilor Transilvăneni.

Iuliu Coroianu va fi nelipsit din viața culturală a Clujului susținând financiar Cașina
romană. Societatea “Iulia” avea ca scop progresultinerimii de la Universitatea din Cluj,
cultivarea limbii și literaturii române și deșteptarea și nutrirea simțului natonal. Avea ca obiectiv
extinderea acestor valori la întregul public românesc din Cluj și din jur. La această societate au
aderat și neuniversitari, intelectuali cum ar fi Iuliu Coroianu care a devenit unul dintre președinții
acestei socități în 1879, avându-l ca secretar pe Vincențiu Nicoară. A sprijinit material și spiritual
această societate. Iuliu Coroianu a venit în anul 1886 cu inițiativa înființării la Cluj a Institutului
de credit și economii “Economul” pentru a răspunde nevoii burgheziei românești de a avea o
bază materială care să susțină acțiunile politice, economice și culturale.

Data de 28 martie 1880 reprezintă debutul în viața politică a Transilvaniei a lui Iuliu
Coroianu prin participarea la consfătuirea legată de proiectul de lege care urma să servească de
bază la redactarea unui proiect de memorand. Proiectul urma a fi dezbătut în cadrul unei
conferințe a tuturor juriștilor români interesați de soarta țăranilor transilvăneni a căror existent
este periclitată de acest proiect de lege. La Sibiu în data de 11-12 aprilie 1880 se desfășoară
conferința la care au participat 29 de avocați români din Transilvania, printre care și Iuliu
Coroianu, ales secretar alături de Partenie Cosma. Baza discuțiilor din dezbatere a fost procesul
verbal elaborated avocații clujeni, care a fost prezentat de Iuliu Coroianu, unul dintre referenții
săi. Conferința hotărăște să aleagă o comisie de 9 membricare sad ea forma definitive a
proiectului de memorand. A doua zi se decide redactarea memorandumului sub formă de petiție
adresată parlamentului de la Budapește, pentru ca acesta să țină sema de cererile expuse și să
respingă proiectul de lege care defavoriza burghezia românească. Pentru a oinforma publicul
roman conferința din Sibiu a decis ca textul să se tipăreascași șis a se difuzeze în limbile română
și maghiară. De traducerea textului s-au ocupat Partenie cosma, Iosif Sterca Șuluțiu și Iuliu
Coroianu. În ciuda eforturilor juriștilor români, legea agrară după proeictul deputatului maghiar
din Cluj, Bokross Elek, a fost adoptat de parlamentul de la Budapesta la 8 iunie 1880 cu unele
modificări ce vizau amănuntele și nu problemel deesnetă cum se cereau în petiție.
 În toamna anului 1880 au fost elaborate și date publicității mai multe proiecte de program
și luări de poziții în cadrul organizării politice a forțelor românești. În 17-19 octombrie are loc
onconferință la Sibiu, unde se va adopta textul unei hotărâri care recunoaște necesitatea creării
unei noi organizații politice. S-au detașat două tendințe: una radicală,reprezentată de George
Barițiu, Aurel Mureșianu, Francisc Hossu-Longin și Iuliu Coroianu care susțineau revendicările
pașoptiste și recâștigarea autonomiei Transilvaniei, respingând pactul dualist și onakta tendința
formată din adepții lui Partenie Cosma care se pronunțau petru participarea la alegerile
parlamentare. Din acest motiv a fost convocată Conferința generală a alegătorilor români din 12-
14 mai 1881 unde urmau să se dezbată atitudinea alegătorilor, organizarea Partidului Național
Român și stabilirea unui program de acțiune a românilor din Transilvania și Ungaria. Iuliu
Coroianu își va adduce aportul la stabilirea programului Partidului Național Român.

Iuliu Coroianu va fi avocatul lui Vasile Lucaiu pe parcursul proceselor sale politice
cauzate de părerile politice ale acestuia.

Iuliu Coroianu a propus la Conferința națională a partidului din 12 mai 1881 idee unui
țmemorând curat politic, sugestie revăzut la Conferințele din 1884, 1887,1890 și 1892.
Responsabilitatea redactării și înaintării “Memorandumului” la Tron revenea comitetului central
al Partidului Național Român, care va domina viața politică a românească și va contribui la
radicalizarea luptei de eliberare națională și socială a românilor din Transilvania și Ungaria. S-a
ridicat o ouă generație de oameni politici, ca Eugen Brote, Ioan Slavici, Vasile Lucaciu, Iuliu
Coroianu, Septimiu Albini, Aurel C. Popovici. Acțiunile lor se axau asupra întocmirii și
înaintării memorandumului. La Conferința din 1884 Iuliu Coroianu a fost ales pentru prima dată
membru al Comitetului entral al Partitudului Național Român din Transilvani și Ungaria, alegere
repetându-se și în 1887,1890, 1892. Conferința din 1887 reprezintă uul dintre cele ai importante
evenimente din istoria luptelor politice ale românilor transilvăneni, fiind dominată de două
hotărâri adoptate: declararea pasivității generală și a înaintării “Memorilului” la Tron, fapt care
va dinamiza politica românilor. Ioan Slavici este încreditat cu scrierea une schițe a
memorandului inurma dezbaterilor. La 30 august 1887, după retragerea lui Slavici, Comitetul
central îi desemnează pe Aurel Mureșianu și Iuliu Coroianu cu redactarea memorandumului care
va fi înaintat către Tron, fiecare urmând să prezinte câte un proiect până în decembrie 1887. În
urma întârzierilor, Iuliu Coroianu rămânea singurul redactor al memorandului. După ani de
încercări de redactare a lucrării și consfătuiri cu ceilalți membrii ai partidului, la data de 19
februarie 1890 se întrunește o ședință a Comitetului central la Cluj care are ca scop definitivarea
Memorandului. Aurel Mureșianu și Coriolan Brediceanu au încercat să saboteze înaintarea
Moemorandumului. După întrunirea de la Cluj, Iuliu Coroianu îl anunță pe Vincențiu Babeș că
va sosi la Budapesta în 10/22 februarie 1890. La sfârșitul lunii lunii mai 1890, Iuliu Coroianu
însoțit de Vasile Lucaciu prezintă textul Memorandului fruntașilor politici cum ar fi: Mihail
Kogălniceanu, Dimitrie A. Struza, Ion C. Brătianu, precum și regelui Carol I, la care se adaugă la
sugestia lui Eugen Brote și Ioan Bianu și Ioan Slavici care și-au trimis sugestiile cu privire la
document. Politicienii rpmani au constatat faptul că nu era momentul prielic ca Memorandul să
fie înaintat la Tron. Conferința natuonală a acceptat publicarea textului Memotandului, dar acesta
să nu fie înaintat lui Franz Iosif momentan pentru că ar agrava situația din țară. Adresarea
documentului către împărat, cauzează rupture definitive a grupării memorandiste de ce a lui
Vincențiu Babeș-Alexandru Mocioni în toamna anului 1891 și România își dădea seama că e
omentul oportun ca memorandul să fie înaintat la Coroană.

La Conferința națională din 20-21 ianuarie 1892, prin punctul 4 al rezoluției se decide ca textul
lui Iuliu Coroianu să fie înainteat fără întârziere la Tron. La ședința din 25-26 martie 1892 la
Sibiu sub îndrumarea lui George Pop de Băsești, priml vicepreședinte al partidului se decide
înaintarea unei form succinte oficiale a Memorandului. Se hotărăște să fie redactat în limbile
română, maghiară și germanaa și prezentat la Viena în luna mai 1892.

Ideea Memorandului politic nu a fost abandonat defunitiv de conducerea partidului. Dr.

Ioan Rațiu îi roagă pe Eugen Brote, Nicolae Cristea și Vasile Lucaciy să revadă textul
Memorandului destinat publicității. Textul lui Aurel Mureșianu a fost din nou respins. A fost
publicat tot textul lui Iuliu Coroianu.

Memorandul din 1892 are două părți distinct; una care atacă valabilitatea și leglitatea
unirii Transilvaniei cu Ungaria și a doua care denunță politică ungară de hegeminie și de
deznaționalizare a poporului român. Meritul redactării documentului îi revine lui Iuliu Coroianu
chiar dacă variantei lui din 1887 I s-au adus modificări și completări importante.

Memorandul din 1892 concluziona ca sub nicio circumstanța românii transilvăneni nu se

vor împăca cu sistemul dualist, a generat idea că unitatea națională însemna mult mai mult.
Acesta a reprezentat un act național bogat în consecințe, ale cărui foloase s-au observant la 1
Decembrie 1918.

În concluzie, chiar dacă nu este atât de cunoscut precum alte personalității ale istoriei
naționale, Iuliu Coroianu reprezintă unul dintre oamenii care a luptat cu dedicarea pentru
recâștigarea autonomiei Transilvaniei și refacerea unității naționale.

Bibliografie:

„Iuliu Coroianu în vâltoarea vremurilor” de Nicolae Cordos

„Clujenii și Marea Unire” de Daniela Comșa, Eugenia Glodariu, M. Jude

„Românii și maghiarii de-a lungul veacurilor” de Francisc Păcurariu

„Istoria românilor epoca modernă și contemporană” de Mihai Manea, Bogdan Teodorescu