Sunteți pe pagina 1din 7

Programul ideologic și revendicările mișcării lui Ion Câmpineanu

Rădulescu Marian Costin


Istorie, Anul II, grupa 326
Universitatea Constantin Brâncuși – Tg. Jiu
Facultatea de Științe ale Educației, Drept și Administrație Publică

Ion Câmpineanu se naște la sfârșitul secolului al XVIII-lea , când în Țara Românească


și Moldova regimul fanariot intră într-o criză gravă.1 El se afirmă politic pentru prima dată la

Constantin Vlăduț, Ion Câmpineanu, Editura Științifică, București, 1973, p. 37.


1

1
vârsta de 26 de ani, adică în anul 1826, moment în care mulți boieri printre care Constantin
Câmpineanu, și frații domnitorului Grigore Ghica, Alexandru, Mihalache și Constantin, vor
adera la „Societatea Literară” înființată de către Dinicu Golescu și Heliade Rădulescu în 1827.
Ion Câmpineanu nu participa decât la ședințele formale ale societății fără a cunoaște
adevăratele ei scopuri.Câmpineanu mai face parte și din comisia de deputați înființată la 1831,
care traduce împreună cu profesorul de drept C. Moroiu, codul de comerț francez. Acesta însă
își începe cu adevărat cariera politică în anul 1833 ca și membru al Obișnuitei Obștești
Adunări, ca deputat ales la județul Brăila, în locul slugerului Costache Niculescu. 2
Adunarea în care era prezent și Ion Câmpineanu formula ideea unirii în același an în
memorabilul pasaj: „Stăruim asupra necesității realizării fuziunii tuturor populațiilor
românești și reunirii lor sub același sceptru”.
Așadar, calea considerată cea mai apropiată de realitate pentru realizarea înfăptuirii
statului național era ridicarea armatei. Astfel încât în 1837, moment în care la conferința
ținută între mai mulți fruntași ruși și polonezi la Paris, participanții români au plănuit „o
răscoală menită a realiza marele stat unitar Dacia”. Astfel se hotărăște ca trei dintre dânșii:
Golescu și Kretzulescu să plece din țara pentru a oferi conducerea unui om influent numit
Câmpineanu.3
Probabil cel mai important dintre promotorii programelor liberale de la 1838 este Ion
Câmpineanu. Acțiunea condusă de acesta în sensul promovării unei transformări social
politice, progresiste, era înlesnită de cele doua funcții ale sale: de membru al Adunării
Obștești și de fruntaș al grupării politice formate în sânul Societății Filarmonice.4
În cadrul societății filarmonice se formase din inițiativa lui Eliade: Ion Câmpineanu,
Gr. Cantacuzino, Voinescu II, I. Văcărescu, I. Filipescu, I. Roset și Bălăcianu, o societate
secretă care avea scopuri politice: surparea protectoratului exclusiv al Rusiei și înlocuirea lui
prin garanția colectivă a puterilor, egalitatea înaintea legii, dezrobirea țiganilor, răspunderea
ministerială, egalitatea înaintea dărilor, libertatea tiparului, respectarea tratatului cu Turcia,
instrucția generală și gratuită și emanciparea mănăstirilor închinate. Datorită lui Tavernier se
iscă un conflict în societatea filarmonică care duce într-un final la destrămarea acesteia.5
Această activitate a lui Ion Câmpineanu, asemănătoare cu cea a altor patrioți militanți
români, are încă de la început un aspect ilegal. Activitatea ilegală a lui reiese din două acte
2
Ibidem, p. 66-69.
3
Valeriu Șotropa, Proiectul de constituție al lui Ion Câmpineanu, în conexiune cu acțiunea sa pentru unitatea
națională și cu ideologia social politică a epocii sale, Extr.din:Studii,tom.25, nr.2,1972,p. 270.
4
Valeriu Șotropa, op.cit., p. 275.
5
Filitti Ioan C,Domniile Române sub Regulamentul Organic 1834-1848, Editura Academiei Române, București,
1915, p. 113;

2
importante ale vremii : „Act de unire și independență” încheiat la București la 1/13 noiembrie
1838, acest act fiind o declarație de principii a partidelor naționale din Țara Românească ce
are la bază conceptul de unire și independență națională a românilor de pretutindeni. Al doilea
act este intitulat “Osebitul act de numire a suveranului rumânilor”, din 5/17 noiembrie 1838,
acest act reprezentând o constituție ce prezintă ideile înaintate ale timpului său. Până în luna
noiembrie a anului 1838, activitatea ilegală a opoziției conduse de Ion Câmpineanu va avea
unele realizări demne de amintit, multe dintre ele fiind neobișnuite. 6
Pe la începutul anului 1838, activitatea acestei opoziții se intensifică din cauza
dificultăților prin care trecea Guvernarea lui Alexandru Ghica, dar și după ce Câmpineanu
intră în legături strânse cu Felix Colson, fost atașat la consulatul francez din București și mai
ales cu emigrația poloneză condusă de Adam Czartoryski.7
Printr-o scrisoare trimisă la 1 decembrie 1838 lui Adam Czartoryski (conducător al
emigranților polonezi), Câmpineanu îi prezintă programul elaborat de către sine și de către
partida națională din Țara Românească, pe care il caracteriza ca fiind un program de „libertate
și de regenerare”. Acest program “de libertate și de regenerare” preconiza realizarea
obiectivelor de ordin național și politic. Obiectivele de ordin politic erau următoarele:
independența prin eliberarea țării de sub supremația imperiilor vecine, constituirea unui ”regat
al Daciei” prin reunirea românilor sub același sceptru și î ntărirea domniei prin introducerea
principiului eredității.8 ,,Actul de unire și independență,, este și o declarație de principii a
partidei naționale. Acest act arată ideile clare și programul partidei naționale, documentul
cuprinzând elementele de baza ale ideologiei și planului temerar pe care dorea să-l realizeze
Ion Câmpineanu.
Adăugând la „Actul de unire și independență” și actul intitulat ”Osebitul act de numire
a suveranului rumânilor”, acțiunile partidei naționale și ale lui Câmpineanu apar în
deplinătatea lor.
Se constată încă de la început că această partidă avea un program de principii expuse
clar, ca la partidele politice de mai târziu. Aceste documente cu un conținut foarte dens au fost
întocmite în urma unei necesități de colaborare sigură și concretă cu emigrația poloneză, care
trimisese agenți la noi în țară. Pentru a exista o colaborare cu puterile sau guvernele străine,
Ion Câmpineanu trebuia să fie recunoscut ca șef al partidei naționale. Colson era secretar și
mijlocitor pentru Câmpineanu în unele cercuri franceze și emigrația poloneză. Cunsocut este
episodul în care Câmpineanu împreună cu Colson erau să-și piardă viața, înecați în Dunăre,
6
,Constantin Vlăduț, op. cit., p. 126-129;
7
Ibidem, p. 129-130;
8
Valeriu Șotropa, op.cit., p. 271;

3
din cauza unui vizitiu oferit de către adversari, pe care-i transporta într-un poștalion de la
Călărași la Buzău.
Aceștia finalizează „Actul de unire și independență” la data de 1/13 noiembrie 1838.
Încă de la începutul documentului, semnatarii acestuia demască acțiunile nefaste, abuzurile și
acțiunile ilegale pe care puterea suzerană și cea protectoare le săvârșesc de multă vreme în
țară. Semnatarii documentului mai precizează că noul conducător ales de către națiune va
guverna pe baza unei legi, a unei constituții.9
Chiar în primul paragraf al actului, după ce sunt scoase în evidență condițiile precare
în care Adunarea Obștească este silită să-și desfășoare activitatea, din cauza presiunilor și
firmanelor care-i mărginesc și-i anihilează hotărârile, se arată că abuzurile puterii executive și
ale celei judecatorești, țin masele în mizerie și, creând un climat de nesiguranță, terorizează și
clasele suprapuse. Autorii vor sa arate în cel din urma pasaj, că abuzurile puterii protectoare
nu iertau nici pe marii boieri. În cadrul celui de-al doilea paragraf este reliefată starea rea in
care se află Țara Românească. Această reliefare este urmată de constatarea că domnitorul
actual nu se găsea în legalitate, deoarece n-a fost ales de către conaționalii săi, așa cum au
stabilit cele doua curți în tratatul de la Adrianopol, din septembrie 1829, ci numit de puterea
suzerană la recomandarea celei suzerane. În cel de-al treilea paragraf se constată și se
condamnă Regulamentul Organic, care n-a fost întocmit legal, de o adunare reprezentativă, ci
a fost alcătuit arbitrar, în timpul unei ocupații militare și de o comisie restrânsă.
Cei ce semnează actul dau dovadă de un înalt patriotism, când considera că lupta
pentru conservarea independenței statului în fața oricărei surprize ce o rezerva viitorul este
pentru ei o îndatorire fundamentală. Aceștia consideră că prin alegerea unui suveran român,
patriot și prin statornicirea eredității la tron, se vor rezolva unele probleme fundamentale ale
țării.
Așadar, pentru a pune capăt agresiunii străine și anarhiei lăuntrice, foarte fermi,
semnatarii „Actului de unire și independență” iau o serie de hotărâri: în primul rând, ei
denunță legăturile de vasalitate față de Poartă, considerând că de îndată ce Poarta n-a respectat
autonomia și libertatea a Principatelor, nici românii nu mai au vreo obligație față de puterea
suzerană.
Aceștia prevăd un nou corp de legi fundamentale ce avea să înlocuiască Regulamentul
Organic. Se mai prevedea că domul dupa ce era ales să trebuia să i se respecte dreptul de
ereditate la tron. Actul de unire al lui Câmpineanu este primul de acest gen din istoria țării
noastre. Acesta era într-adevăr grandios iar mijloacele de concepere al lui erau și ele vaste.

Constantin Vlăduț, op. cit.,p. 130-131;


9

4
Actul urma să se tiparească în patru exemplare care erau păstrate de către: suveranul ce urma
a fi ales, un fruntaș al clerului, un fruntaș al Adunării Obștești și cel din urmă era depus pentru
a fi păstrat în străinătate.10
Programul și ideologia Partidei Naționale ce îl avea în frunte pe Ion Câmpineanu se
contiuna cu documentul intitulat „Osebitul act de numire a suveranului rumânilor”. Acesta nu
este pastrat în întregime, dar el dorește să ne informeze cu intențiile și hotărârile pe care le
aveau patrioții la 1838. Deoarece problema numirii suveranului și a atribuțiilor acestuia era
socotită de cea mai mare importanță, semnatarii „Actului de unire și independență” au
considerat că este necesară întocmirea unui document separat în această privință.11
„Actul de numire a suveranului rumânilor” a fost întocmit la data de 5/17 noiembrie
1838 și în afara de șase articole introductive care conțineau măsurile pentru perioada de
constituire a noului stat mai conținea și proiectul de lege fundamentală pe care îl studiem.
Introducerea textului constituției la sfârșitul actului de numire al conducătorului este
determinată de prioritatea intrării în vigoare a actului.
După concepția autorilor acestui act, constituția uarma să intre în vigoare numai dupa
efectuarea alegerilor în scopul alegerii suveranului și de recunoaștere pe plan internațional a
statului unitar și independent. În articolele de numire a suveranului, erau precizate măsuri
tranzitorii încă de la perioada alegerii acestuia și până la terminarea războiului pentru
independență, care se presupunea că o să izbucnească în urma alegerii suveranului pe cale
revoluționară. În tot acest timp, suveranului i se acorda: putere dictatorială, avea obligația de a
fi ostaș pentru toți românii în stare de a purta armele, avea dreptul de a pedepsi cu moartea pe
toți trădătorii ieșiți la iveală din acel timp și avea dreptul de grațiere. În ultimul articol ce
precizează că durata puterii dictatoriale a suveranului va înceta de drept la împlinirea a șase
luni de la recunoașterea independenței românilor de către celelalte puteri străine și mai avea
obligația de a promulga Constituția care era anexată în ultimul articol. 12 „Constituția
rumânilor” anexată în ultimul articol al „Actului de numire al suveranului rumânilor” conține
o serie de puncte sau paragrafe indicate prin literele a-r.
Constituția începe să ne arate la punctul „a” statutul proiectat al Țării Românești, este
o țară liberă, un loc „slobod” pentru toți care conviețuiesc în el și mai proclamă în acest punct
inalienabilitatea teritoriului țării. În punctele imediat următoare se proclamă drepturile omului
și cetățeanului. Se tratează aspecte legate de egalitate susținându-se că toți românii sunt egali
în fața legii și că toți sunt admiși în posturile civile și militare. În act se precizează că
10
Constantin Vlăduț,op. cit., p.132-134;
11
Constantin Vlăduț, op. cit., p. 135;
12
Valeriu Șotropa, op.cit., p. 274-275.

5
„suveranul românilor” deține o funcție a cărui persoană nu poate fi inviolabilă, că acesta
deține puterea executivă, că el este șeful suprem al statului comandând armata, declară război,
încheie pace, încheie tratate de alianță și comerț, numește în toate funcțiile de administrație
publică.
Puterea legislativă aparține atât suveranului cât și Reprezentanței naționale. Se susține
că puterea judecatorească emană de la suveran, dreptatea dându-se în numele său de către
magistrați.13
Consulul francez, de Chateaugiron informează, la data de 20 ianuarie 1839,
Ministerului său de Externe la Paris, că după plecarea lui Alexandru D. Ghica la data de 2
noiembrie 1838, boierii hotărăsc să-l înlocuiască cu Ion Câmpineanu. Are loc o a doua
schimbare în planurile Partidei Naționale, aceea de oferire a tronului Țării Românești
domnitorului Moldovei. Ideea de bază care apare în planul Partidei Naționale este de aceea că
alegerea lui Mihail Sturza ar asigura Unirea Principatelor.
Muntenii îl acceptă ca viitor domnitor pe Mihail Sturza și uită evenimentele din trecut
legate de acesta. Câmpineanu este deacord cu noua variantă a planurilor partidei naționale în
favoarea lui Sturza. Ion Ghica ajunge la Iași cu o epistolă intitulată lui Sturza în care boierii
Țării Românești îi arată că domnia lui Ghica este pe sfârșite, si-i propune acestuia sa preia
frâiele Țării Românești pentru a se realiza momentul mult așteptat. Această epistolă era
semnată de către Ion Câmpineanu, Alecu Vilara și Filipescu Vulpe. Câmpineanu îl
informează pe Mihail Sturza, cu ajutorul lui Colson, că el o să renunțe la tronul muntean care
era pe cale să-l obțină cu condiția ca domnul moldovean să capete de la puterea suzerană
aprobarea unirii celor doua țări, sub domnia să si se anihileze puternica influență a puterii
protectoare în Moldo-Valahia.
Neîncrezător fiind, Mihai Sturza îi declară lui Colson că domnia Țării Românești ar
trebui să-i revină lui Câmpineanu și că Poarta ar fi de acord. Colson îi prezintă planul deținut
de Câmpineanu lui Mihail Sturza, dar cel din urmă este de accord doar cu Unirea
Principatelor considerând că este inoportună problema Ardealului și celorlalte teritorii. 14 La
data de 20 februarie 1839, Colson și Ion Câmpineanu călătoresc împreună la Constantinopol,
iar vizita lui Colson din Moldova după părerea lui Ghica Vodă era de a da naștere unor noi
intrigi. Câmpineanu duce cu el la Constantinopol plângeri legate de situația dezastruoasă în
care se afla țara, semnată mai ales de către craioveni.

13
Valeriu Șotropa,op.cit., p.275-277.
14
Constantin Vlăduț,op.cit., p.146-150.

6
În călătoria de la Paris a lui Câmpineanu, acesta intră în contact cu tinerii români care
doreau să contribuie la o îmbunătățire a situației patriei. Aceștia se infiltrau în cercurile
politice și literare pentru a se crea simpatii în favoarea cauzei pe care ei o apărau: Goleștii,
Bălceștii, C.A. Rosetti, C. Filipescu, C. Negri, C. Hurmuzachi, An. Panu, Micleștii, Brătienii,
Mălinescu, Gr. Alexandrescu, nume pe care le întâlnim și în istoria renașterii României.15
Prin urmare, putem susține că deceniul al treilea din mileniul al-XIX-lea a reprezentat
pentru clasa politică și pentru românii din Moldova și Țara Românească un început pentru
realizarea demersurilor unirii cele doua provincii românești.

Bibliografie:
1. Filitti, Ioan C., Domniile Române sub Regulamentul Organic 1834-1848,
Editura Academiei Române, București, 1915;
2. Șotropa, Valeriu, Proiectul de constituție al lui Ion Câmpineanu, în conexiune
cu acțiunea sa pentru unitatea națională și cu ideologia social politică a
epocii sale, Extr.din:Studii,tom.25, nr.2,1972;
3. Vlăduț, Constantin, Ion Câmpineanu, Editura Științifică, București, 1973.

15
Filitti Ioan C., op.cit., p. 104-108