Și tu,………. ”Vent.” ?

Dan Toma Dulciu

”100 de tipuri din România”…….. în Arhivele de la Viena

În acest studiu nu încercăm să vă propunem un examen de perspicacitate

pentru a afla identitatea personajelor din tabloul alegoric semnat de C. Jiquidi1,
unde apar o sumedenie de ”tipuri” contemporane cu Eminescu: T. Maiorescu, I.
L. Caragiale, Ion C. Brătianu, P. P. Carp, C. A. Rosetti, P. Grădișteanu, Th.
Rosetti, Gr. Peucescu, V. A. Urechia, V. Alecsandri, I. Creangă, I. Slavici și
mulți alții.
Era de așteptat ca în acest tablou să se găsească și chipul poetului, știind că
talentatul C. Jiquidi lăsase moștenire posterității unica imagine a cortegiului
mortuar al ”Luceafărului”, din ploioasa zi de 17 iunie 1889.
Cum putea, oare, artistul să ironizeze sub formă caricaturală dramatica
existență și tragicul sfârșit al lui Eminescu, punându-l într-un ”insectar” aproape
grotesc, reunind 100 de ”tipuri” din România acelor ani.
Dacă unele dintre personaje creionate de Jiquidi nu pot fi identificate cu
precizie, în schimb altele, deși portretizate în cheie umoristică, sunt ușor de
recunoscut, devoalând vicii, porecle, preocupări sau defecte.
Privind acest ”puzzle”, m-am întrebat: cine a jucat rolul lui Iuda în drama
”Luceafărului” ?
Răspunsul aveam să-l aflu zilele acestea, revenind în sălile Arhivelor de
Stat de la Viena, unde aveam să găsesc urme triste, dezvăluind identitatea reală
a lui Iuda ! figura lui se află în tabloul lui Jiquidi.
Iuda este…………… în partea stângă a alegoriei, respectiv cel de-al doilea
personaj de pe primul rând de sus.

1
George Costescu, ”Bucureștii vechiului Regat”, Editura Universul, 1941.

1
 C. Jiquidi, ”O sută de tipuri din România”

Un personaj cunoscut…….cu multe semne de întrebare !

Se afirmă că, în postura sa de jurnalist, Mihai Eminescu a fost monitorizat
insistent de serviciile de informații străine care acționau la București. Această
teză circulă cu insistență în studiile unora dintre cercetători, dar și printre
admiratorii vieții și operei ”Luceafărului” poeziei românești.
Pentru a elucida acest aspect, în cursul lunii ianuarie 2020 am efectuat o
cercetare a unor documente aflate la Österreichisches Staatsarchiv (Haus-Hof-
und Staatsarchiv), la sediul din Minoritenplatz nr. 1, Viena2, ocazie cu care am
descoperit câteva acte inedite, în care apare numele Eminescu.
Prin intermediul acestora intenționăm să analizăm două chestiuni:

2
Printre primii care au avut acces la această arhivă diplomatică îl amintim pe dr. Octavian Beu, consilier la
Legația României la Viena. El a comunicat istoricului Alex. Lepădatu un prim lot de telegrame cifrate,
referitoare la ”Societatea Carpații”, publicate de acesta în articolul ”Un episod revoluționar în luptele naționale
ale românilor de peste munți acum o jumătate de veac”, Mem. Sect. Ist., Seria III , Tom XVIII, Buc. 1936-1937,
p. 233 – 310.

2
 1) A fost Eminescu un obiectiv de primă importanță, încât să justifice urmărirea
sa informativă ?
2) Care este identitatea reală a celui care a trimis reprezentanților unei puteri
străine anumite rapoarte de informații -”informationsberichte” 3 - cu privire la
Mihai Eminescu ?
Documentele pe care le-am analizat, predate recent spre cercetare în sala
de studiu, salvate ca prin minune de distrugerile cauzate de incendiul care a
afectat în anul 1927 arhiva Ministerului de Interne al Austriei, ne-au ajutat să
identificăm numele ”confidentului” (agentului) al cărui nume este…..
GRIGORE VENTURA !
O primă constatare: este evident faptul că în rapoartele trimise la Viena de
către ”antenele” serviciului de informații austro-ungar este prezent numele
”Eminesco”.
De aceea, va trebui să cunoaștem motivul prezenței acestui nume în astfel
de rapoarte, fiindcă activitatea jurnalistului de la ”Timpul”, notorietatea
acestuia nu erau suficient de pregnante, încât să i se deschidă un dosar special de
urmărire (Eminescu nu își semna articolele de presă, nu tipărise încă nici o carte,
nu era membru marcant al vieții politice a vremii, nu făcea parte din cercul de
apropiați ai Casei Regale, ba chiar este numit într-un astfel de raport ”un
oarecare Eminesco”).
În al doilea rând, spre surprinderea mea, în aceste dosare nu am întâlnit
nici un exemplar din ziarul ”Timpul”, în schimb există numere originale din ”L´
Indépendance Roumaine”, ” Adevărul”, ”La Gazette de Roumanie”, ziare pe
care diplomații austro-ungari le lecturau zilnic și le transmiteau cu
promptitudine în centrală.
Desigur, în aceste rapoarte, apar ici și acolo referiri sporadice cu privire la
jurnalul ”Timpul”, aparținând Partidului Conservator, grupare politică alcătuită
din personalități favorabile intereselor Germaniei și Austro-Ungariei, dar nu în
măsura sugerată de cei care susțin teoria conspirației, căreia i-a căzut victimă
Mihai Eminescu4.

3
Rapoarte de informații.
4
V. Dan Toma Dulciu, ”Mihai Eminescu În Arhive Diplomatice”, Viena 2019, p. 25; Un lot masiv de
documente austriece (rapoartele informative) au fost aduse în țara noastră (sub formă de fotocopii) în urmă cu 5
decenii, cunoscute de cercetători. Printre cei ce au studiat aceste documente amintim pe Gh. Cazan (1970), În
contextul problematicii eminesciene, de un mare interes sunt cele aproximativ 100 de rapoarte, datate 1880-
1881, privitoarea la activitatea informativă a lui Friedrich Lachmann aflate la Arh. Naţ. Rom., xerografii, pach.
XLI, XLIII, în lotul Informationsbüro, 1881, Lachmann, K. 77, 78, 115, 133. Au fost discutate de Elena Moisuc:
”Noi achiziţii de xerografii după documente din arhivele vieneze” în Revista Arhivelor, 12, 1969, nr. 1, p. 190-
192; Teodor Pavel: ”Daco-România în viziunea generaţiei independenţei” în Muzeul Naţional, 4, 1978, p. 147-
148. De asemenea, au fost publicate în ”1918 la Români”, I, p. 107-108, 111-150 (doc., 13/25 aug. 1880; sept.
1881). Tematica rapoartelor semnate de Lachmann nu privește exclusiv urmărirea activității lui Eminescu ci o
paletă largă de obiective: informaţii despre opinia publică din România, extrase din presă, serbările încoronării şi
ecourile lor în Transilvania, difuzarea hărţii României întregite a colonelului Gorjan, mişcarea antimonarhică,
începuturile mişcării socialiste din România, răscumpărarea căilor ferate, înarmarea naţională, pătrunderea
capitalului străin în economia românească ș.a. Lista actelor (originale sau copii) aflate în depozitele Arhivelor
Naționale a fost publicată în lucrarea ”Mihai Eminescu în documente de arhivă – Catalog – ”, Editura
Ministerului de Interne, București, 2001; Sunt descrise de asemenea în ”Inventarul Fondului Personal Mihai

3
 Desigur, există și câteva excepții: astfel, la 20 martie 1881, F. Lachmann
reproduce textul unui articol publicat în ziarul ”Timpul”, intitulat ” Austro-
Ungaria pe Dunăre”, articol care nu aparține însă lui Eminescu.
Cum se susține atunci faptul că ziaristul de la ”Timpul” era un gazetar
periculos, aflat în atenția permanentă a urmăritorilor săi ?

În acest Dosar sunt păstrate rapoarte de presă, inclusiv numere de ziare

românești. Aici nu figurează nici un exemplar din publicația ”Timpul”

Eminescu, 1844-1943”, întocmit de arhivist Ilie Crisanta, din cadrul Direcției Generale a Arhivelor Statului,
Direcția Arhivelor Centrale, Serviciul Acte Administrative, Culturale și Feudale, întocmit în luna august 1989;
Alte documente se găsesc la Biblioteca Academiei Române, la Ipotești sau în colecții particulare , fiind publicate
G. Călinescu, I. E. Torouțiu, A.Z.N. Pop și mulți alții.

4
 ”La Gazette de Roumanie”, martie 1882
În Arhivele vieneze sunt păstrate numeroase numere din acest ziar.

5
”L´ Indépendance Roumaine” (după cum se observă, interesează articolul
”Questions du Jour”)

6
 Fragmente de articole publicate în ziare precum ”Binele Public”,
”L´ Indépendance Roumaine”, ”Gazette de Roumanie”, ”România Liberă” etc

7
” Gazette de Roumanie”

8
”România Liberă”, 30 Dec. 1880

9
 Articol publicat în ” Adevărul”, din data de 24 01 1882, prezent în fișierele
”Informationsbureau”. La această dată este înființată ”Societatea Carpații”.

10
”Confidentul” ”Lachm.” despre ziarul ”Adevărul”, Alexandru Beldiman
și………….. Gr. Ventura.
Sursa: At-OeStA/HHStA MdÄ IB Konfidenteberichte.

11
 Informații despre redactorul ziarului ”Telegraful”, Zamfir C. Arbore, semnate
”Vent” și ”Lachm” (1883). Acesta din urmă va fi expulzat din țară, împreună cu
Emil Galli, conducătorul ziarului ”L´ Indépendance Roumaine”.
Sursa: At-OeStA/HHStA MdÄ IB Konfidenteberichte.

12
Informații sub semnătura lui ”Vent” despre liberalul Emil Costinescu, redactorul
ziarului ”Românul”, colaborator al lui C.A. Rosetti. Denumirea staţiunii de pe
litoralul Mării Negre, „Costineşti”, îi păstrează amintirea, așezarea fiind
înfiinţată prin colonizare cu germani pe această moșie ce îi aparținea.

Sursa: At-OeStA/HHStA MdÄ IB Konfidenteberichte.

”Lachmann” trimite un raport Vienei. Oare și ziarul ”Bukarester Zeitung”

(apărut la București în martie 1883) era ostil intereselor Austro-Ungariei ?
Sursa: At-OeStA/HHStA MdÄ IB Konfidenteberichte.

13
 Interesul privind presa română a făcut obiectul unui raport al diplomatului
austro-ungar la București, Baronul de Salzburg, în urma unei discuții cu
ministrul Stătescu

Desigur, așa cum am mai afirmat mai sus, numele ”Eminescu” este prezent
în fișierul ”Informationsbureau”, însă jurnalistul este inclus într-o înșiruire de
nume de persoane, în contextul unor subiecte prioritare, care trezeau interesul
serviciul austro-ungar de informații (mișcarea de eliberare din Transilvania,
iredentismul european, atentatele care însângeraseră continentul, crearea unei
episcopii catolice la București).

14
 Sursa: At-OeStA/HHStA MdÄ IB Konfidenteberichte.

Sursa: At-OeStA/HHStA MdÄ IB Konfidenteberichte.

Trebuie subliniat faptul că evenimentele semnalate în materialele secrete

ale legației Austro-Ungare la București sunt de o mare diversitate tematică, o
bună parte fiind transmise de diplomatul Laszlo von Hoyos-Sprinzenstein5
(1834-1901), de von Mayr, precum și de F. Lachmann, acesta în calitate de

5
A fost ministru plenipotențiar al Austro-Ungariei la București, în perioada 21 oct.1878 – 29 martie 1882.

15
”sursă” (”confident”), motiv pentru care documentele în care apare numele lui
Eminescu trebuie analizate comparativ cu celelalte materiale ale celorlalte surse.
Iată, spre exemplu, câteva nume care apar în aceste rapoarte, numai la
litera A: Vasile Alecsandri6, generalul Anghelescu7 (comandant de divizie, mai
târziu ministru de război), generalul Arion8, (inspector general al artileriei, viitor
ministru de război, în locul generalului Fălcoianu), Albuleanu, traducător în
cadrul Ministerului de Externe de la București 9.

”V.” (Vent.) trimie o notă despre Albuleanu, traducător de limba germană la

MAE din București, protejat de dl. Maiorescu, conținând date cu privire la
societatea ”Carpații”.
Sursa: At-OeStA/HHStA MdÄ IB Konfidenteberichte.

Cât privește personalități al căror nume de familie încep cu litera B, ne

oprim asupra lui Constantin Bacalbașa, identificat de serviciile de informații
austro-ungare drept unul dintre ”principalii agenți ai propagandei iredentiste în
România”10. ”Confidentul” (”informatorul”) al cărui nume îl vom dezvălui în
paginile următoare, scrie despre acesta, desigur în limba franceză. La litera C,
sunt prezente numele P.P. Carp, Cantacuzino, la litera M, Maiorescu, Moruzzi
ș.a.m.d.
Însuși primul ministru Ion C. Brătianu este prezent în notele trimise de
F. Lachmann superiorilor săi, la 15 și 23 august 1882. Însă, de la acest fapt real,
6
AT-OeStA / HHStA MdÄ IB, 1-100, datat 02.08.1884
7
Idem, 1-199, datat 1883
8
Idem, 1-257, datat 04.14.1885
9
idem, 1-49, datat 09.10.1885
10
Idem, 2-16, datat 05.11.1884. Despre legăturile lui C. Bacalbașa cu Iredenta Română, vezi lucrarea sa
”Bucureștii de altădată”, Vol. III, (1885-1888), p. 29

16
nu putem să tragem concluzia că primul ministru al guvernului de la București
era ”urmărit„ de F. Lachmann, deoarece poziția liderului liberal deranja
interesele Imperiului Austro-Ungar !!!
Este de observat faptul că rapoartele informative transmise Vienei de
F. Lachmann, scrise în limba germană, sunt păstrate împreună cu rapoartele
diplomatice ale lui L. von Hoyos-Sprinzenstein, trimis extraordinar și ministrul
plenipotențiar al Austro-Ungariei la București (außerordentlicher Gesandte und
bevollmächtiger Minister), putând fi studiate în secțiunea ”Informationsbureau”
(serviciul de informații de pe lângă MAE Austro-Ungar).
Conform regulamentelor atunci în vigoare, asemenea rapoarte erau
adresate Baronului Heinrich Karl von Haymerle (7 dec. 1828 – 10 oct. 1881),
ministrul de externe11, precum și miniștrilor de externe ce l-au urmat.
În majoritatea studiilor recente, dedicate perioadei în care Eminescu scria
la ”Timpul”, ”confidentul” F. Lachmann figurează drept ”acuzatul de serviciu”
al acestor articole, căruia i se reproșează vina de a-l fi ”urmărit în mod insistent”
pe Eminescu. Se ignoră însă faptul că, în uriașul număr de note informative
trimise la Viena (mii de pagini), numele poetului apare fugitiv în materialele
având ca tematică alte subiecte de interes, și nicidecum în note ce se referă la
propria persoană a jurnalistului. Explicația acestei situații constă în aceea că
sarcinile operative ale lui F. Lachmann au fost direcționate prioritar spre
culegerea de informații din domeniul militar 12.
În acest sens, prezentăm un rezumat al conținutului notelor semnate de F.
Lachmann, începând cu anul 188013, precum și instrucțiunile transmise acestuia,
având obligația de a comunica Biroului de Informații al Ministerului de Externe
rapoarte cu privire la organizarea armatei române, fiind știut că ”are legături în
cele mai bune cercuri sociale și militare” (18 ian.1880).
Așadar, există dovada faptului că Lachmann primise un ”ordin de misiune”
clar, direcționând activitatea sa nu spre monitorizarea presei de la București, ci
spre alte domenii de interes pentru ”Informationsbureau”14.
De asemenea, semnalăm un document, datat 3 martie 1880, din care
rezultă obligația lui F. Lachmann de a evita să viziteze sediul legației, urmând a
ține legătura printr-o a treia persoană15.
Totuși, în mod sporadic, în perioada 1881-1882 ”informatorul” Lachmann
transmite informații colaterale, despre viața politică sau personalitățile vremii,
interferând astfel cu activitatea plenipotențiarului L. von Hoyos, stârnind chiar
invidia acestuia și trimiterea la Viena a unor rapoarte nu tocmai laudative despre
”confidentul” Lachmann.

11
Arhivele Naționale ale Austriei, Haus Hof und Staatsarchiv, Informationsbureau, Informationsbureau,
Pachetul CCXX, Karton 147, 26 ianuarie 1881 – 23 septembrie 1881 p. 228-288
12
Vezi biografia lui F. Lachmann în: Dan Toma Dulciu, Eminescu în Arhive Diplomatice, Viena, 2019, p. 238-
268
13
Idem, Pachetul XLI, p.345 - 542
14
Idem, 14 febr. 1880, p. 548-550
15
Idem, p. 551-553

17
 Dintre informațiile ”diverse”, aflate în atenția ”confidentului” Lachmann,
am selectat câteva mai relevante: comentarii privind urmările atentatului
nereușit asupra lui Brătianu, nemulțumirile comunității musulmane din Tulcea,
amintind despre intenția guvernului de la București de a coloniza în țară o
enclavă romanică, formată din imigranți provenind din cantonul Tessin (Elveția)
ș.a.
Documentele de arhivă ne permit, de asemenea, să aflăm identitatea unora
dintre sursele primare ale informațiilor obținute de Lachman.
Astfel, printre altele, conform celor mărturisite superiorilor săi, rezultă că
informațiile transmise Vienei de acest ”confident” erau procurate de Generalul
dr. Davila, despre care afirmă că ”dorește să se retragă din viața publică, fiind
ofensat de Brătianu”, precum și de sculptorul și arhitectul german Martin Stöhr !
Cel din urmă era prietenul apropiat al Regelui Carol I, lucrând anterior la
Castelul Casei de Hohenzollern din Sigmaringen, apoi fiind numit șeful de
șantier al Castelului Peleș. Martin Stöhr a venit în România în anul 1866, ca
însoțitor al Prințului Carol de Hohenzollern, obținând după doi ani titlul de
„sculptor al Casei Princiare".
Martin Stöhr a lucrat în slujba regelui Carol I timp de 30 de ani, fiind unul
dintre cei care au imprimat un stil inconfundabil Palatului Regal din București și
reședinței de vară de la Peleș.
A fost nu doar prietenul Regelui Carol I ci și confidentul acestuia, care i-a
acordat Ordinul Steaua României în grad de cavaler, Ordinul Coroanei în grad
de ofițer, fiind recompensat de alte case regale cu ordine și medalii, inclusiv a
fost recompensat de împăratul Austro-Ungariei Franz Josef care i-a înmânat
Crucea de cavaler al Ordinului Franz Josef. A decedat în 1896, fiind
înmormântat în Cimitirul evanghelic luteran din București.
La baza monumentului a fost postată următoarea inscripție, în limba
germană, semnată de Regina Carmen Sylva:
”DEM MÜDEN KÖNIG CARL/IM WELTGEBRAUSE/BILDHAUER UND ARHITECT/FREUND UND
16
SCHREINER” .
Cu toate acestea, L. Hoyos, nu pare a fi impresionat, comunicând, la data de
7 aprilie 1880, un raport cu observații tăioase în legătură cu activitatea
informativă a lui Lachmann17, urmat de un altul, de bilanț, datat 8 decembrie
1880, în care afirmă următoarele cu privire la munca acestuia: ”nu trebuie pus
prea mult preț pe rapoartele lui politice, însă în chestiuni militare el este în
stare să aducă și a adus de fapt servicii, datorită relațiilor lui cu ofițerii
români”.

16
”Ostenitului rege Carol/în tumultul acestei lumi/(i-a fost) sculptor și arhitect/prieten și tâmplar.”
17
Idem, p. 586-592

18
 În ciuda acestora, plenipotențiarul L. Hoyos propune Ministerului de Externe
de la Viena să îi mărească retribuția trimestrială lui F. Lachmann de la 800
franci la 1200 fr. sau măcar la 1000 fr.18

”Confidenții” vechi și noi !

Este cunoscut faptul că atât ministrul plenipotențiar al legației, dar și
consulii sau sursele de informații (”confidenții”) aflați în serviciul Austro-
Ungariei, erau instruiți să raporteze cu prioritate informații relevante privind
mișcarea iredentistă din Transilvania.
Ca urmare, am identificat o listă de ”confidenți” ce au întocmit materiale
informative, relatând subiecte legate de iredenta română.
1. I. Hanswenzl, consul chesaro-crăiesc la Brăila, transmite
informații privind continuarea agitațiilor în favoarea
Transilvaniei, publicarea Calendarului Daciei, pe anul 1880, cu
simbolurile provinciilor care fac parte din ”Marele Imperiu
Dac”.19 Același ”confident” raporta Biroului de Informații, la
data de 11 ianuarie 1880 că ”italieni din Corpul lui Garibaldi
staționează la Brăila” 20.
2. Căpitanul Manega predă ministrului plenipotențiar austro-ungar
de la București un raport confidențial cu informații secrete
privind reorganizarea armatei române21.
3. Bosizio, însărcinat cu afaceri ad-interim la București, transmite
centralei sale informația conform căreia recruții români au fost
chemați sub arme, fapt consemnat și de ziarul ”L´ Indépendance
Roumaine”22.
4. Emil Filtsch, vice-consul al Austro-Ungariei la Iași, raportează
cu privire la agenții ruși din Moldova.23
5. E. Zagorski, vice-consul la Focșani, raportează informații cu
privire la ”România Iredenta”.24
6. Kornel Stadler, consul al Austro-Ungariei la București,
comunică la Viena, Biroului de Informații, la 20 iunie 1881,
detalii despre agitațiile politice ale românilor transilvăneni,
stabiliți în capitala României; erau menționați Băbeanu, Partenie
Cosma, I. Scipione Bădescu, Frâncu, Manole Diamandi, I.
Slavici, Ciurea, G. Cehan, precum și informații asupra întâlnirii

18
Idem, p. 684-687
19
Haus- Hof und StaatsArchiv, InformationsBureau, Pachet LXXXII, Karton 115, I Teil 27 dec. 1879;
20
Idem, p. 399-403
21
Idem, p. 496 – 498, 18 martie 1880
22
Idem, p. 567 – 575, 4 august 1880
23
Idem, p. 618-629, 28 aug. 1880
24
Idem, p. 636-640, 18 sept. 1880

19
 ținute la Laurean, redactorul șef al ”României Libere”. Kornel
Stadler trimite la 5 iulie 1881 un raport similar cu privire la
conținutul ziarelor românești ”România Liberă”, ”Binele
Public”, ”Războiul” privind posibilitatea separării Transilvaniei
de Ungaria.
7. Louis Vandory transmite lui L. von Hoyos, la 7 dec. 1881,
informații în legătură cu tipărirea la București a unui număr de
50.000 de manifeste, afișe, conținând o Proclamație a
Bucureștiului adresată locuitorilor din Transilvania,
îndemnându-i la revoluție și la alipirea Ardealului la România.
Lor li se pot adăuga și alte nume de diplomați sau consuli austro-ungari, care
au transmis rapoarte detaliate despre mișcările patriotice românești, dintre care
ne vom opri atenția numai asupra unui singur nume: Constantin Theodor
Dumba, nepot al lui Nicolae Dumba, protector al studenților români de la Viena,
printre ei și Mihai Eminescu, a Societății ”România Jună”. Un bancher și
comerciant bogat, un adevărat mecena, N. Dumba este înmormântat în Cimitirul
Central din Viena, lângă locul de veșnică odihnă a lui Bethoven, Mozart,
Brahms, sau lângă monumentele funerare ale familiei Strauss.
Palatele acestor aromâni foarte bogați (” Ringstrasse nr.4” și ”Dumba-Hof”,
din Löwenstrasse 2-b) rivalizau cu cele mai impozante clădiri ale epocii, cel din
urmă fiind la doi pași de locuințele studenților români din al treilea sector al
Capitalei vieneze.
Dr. Constantin Theodor Dumba intră în diplomație în anul 1879, lucrând
pentru ”Informationsbureau”, devenind chiar conducătorul acestui serviciu
secret, apoi ajunge consilier la Legația Austro-Ungariei de la București, de unde
transmite zeci de rapoarte cu privire la mișcările românilor din Transilvania
(1893-1894).
Dr. Constantin Theodor Dumba va ajunge ambasadorul Austro-Ungariei în
SUA, de unde va fi expulzat pentru o afacere de spionaj, în timpul Primului
Război Mondial.
Așadar, deși rudele sale apropiate făceau afaceri bănoase în România,
dr. Constantin Theodor Dumba era și el interesat de țara noastră, dar mai mult în
sensul obținerii de informații secrete.
Ca o curiozitate, T. Maiorescu se înrudea, am putea spune, cu aromânii
Dumba, prin cea de-a doua sa soție, Ana Rosetti, nepoata Elenei Simu, născută
Dumba.
Elena, era căsătorită cu Anastase Simu, acesta având o impozantă casă în
vecinătatea reședinței lui T. Maiorescu, din str. Mercur 1. Să mai adăugăm și
faptul că acest aromân, A. Simu, îndrăgostit de artă, urmase studii la Viena, la
celebrul Institut Theresianum, unde studiase și T. Maiorescu.

20
 Cine ești Dumneata, domnule ”Vent.” ?
Reproducem mai jos un set relevant de fotocopii ale unor rapoarte transmise
de sursa consemnată în documentele ”Informationsbureau” cu acronimul
”Vent.” După cum se vede și din fotografiile reproduse, aceste documente au
scăpat ca prin minune din incendiul care a cuprins sediul arhivelor, în 1927.
Câteva explicații privind organizarea acestor rapoarte.
Fișierul notelor informative constituie secțiunea At-OeStA/HHStA MdÄ IB
Konfidenteberichte.
Aici apar nume de persoane precum Karl Marx, Garibaldi, Mazzini, iar
dintre români Al. I. Cuza, Ion Ghica, V. Alecsandri, Baronul Urs de Marginea,
Macelariu și zeci de alte nume de politicieni, militari, de ziare, unele
surprinzătoare, cum ar fi numele lui Grigore Ventura, inclus la fișa dedicată
ziarului ”Adevărul”, Societatea ”Carpații”, subiect inclus la fișa ziarului
”România Liberă”, respectiv numele D. Ghika, subiect tratat la fișa dedicată lui
Maiorescu.
Acest index este organizat în ordine alfabetică, de la A la Z, cu mențiunea
persoanei, instituției, organului de presă, considerat subiect principal al
raportului, numelor sursei, conținutul pe scurt al raportului, data redactării sale.
Pentru notele informative redactate în limbi străine, altele decât limba
germană (franceză, italiană, sârbo-croată, cehă etc), acestea sunt păstrate în
original.
Personalitățile românești prezente în aceste fișe ale ”Informationsbureau”
sunt redate în clar, în ordine alfabetică, în timp ce numele surselor
(”confidenților”), sunt redate sub formă prescurtată: ”Lachmm.”, ”Vent.” ,”
Zag25”, ”F”, ”Phil.” etc.

25
La data de 08.05.1885, ”Informationbureau” primea o notă semnată ”Zag. Fokșan”; nu este greu de dedus
identitatea ”confidentului”: E. Zagorski, viceconsulul austro-ungar de la Focșani.

21
 Sursa: At-OeStA/HHStA MdÄ IB Konfidenteberichte.

Semnătura lui F. Lachmann demonstrează că sursele

”Informationbureau” nu utilizau nume de împrumut, însă în fișierele
acestui serviciu autorii rapoartelor sunt menționați cu numele lor real, dar
scris sub formă prescurtată.

22
 Rezumat al raportului redactat de Ventura (”Vent”)
Sursa: At-OeStA/HHStA MdÄ IB Konfidenteberichte.

”Vent” explică schimbările intervenite în politica ziarului ”Gazette de

Roumanie”
Sursa: At-OeStA/HHStA MdÄ IB Konfidenteberichte.

23
 ”Mîrzescu, marcant om politic și profesor de drept, a scris o broșură în care
combate cu multă energie și vervă teoriile clericale conținute în broșura
Episcopului Melchisedec.”
”Vent”, Bucar(est), 27 sept. 83.
Sursa: At-OeStA/HHStA MdÄ IB Konfidenteberichte.

Rapoartele trimise din București de F. Lahmann pot fi consultate în limba

germană (în rezumat), în schimb, cele transmise de sursa denumită Vent. sunt
în marea lor majoritate redactate în limba franceză.
În aceste fișe am identificat nume precum Eminescu, Ciurcu, Maiorescu,
Alecsandri, P.P. Carp, V.A. Urechea, Brătianu, Butculescu, Cantilli, E. Carada,
Catargiu, Câmpineanu, Kogălniceanu, Dumitrescu, Maican, Stătescu, și mulți
alții, fapt ce nu poate fi interpretat în sensul că sus numiții erau obiective
urmărite de serviciile de informații, ci pur și simplu faptul că ei sunt menționați
în diverse note informative, în cadrul unei anumite problematici.
Întrucât în fișierul amintit mai sus numele lui F. Lachmann este redat sub
forma prescurtată ”Lachm.”, avem toate motivele să presupunem că ”Vent.” este
prescurtarea de la Ventura, deci ”confidentul” este, probabil, Grigore Ventura,
jurnalist la ziarul ”L´ Indépendance Roumaine” !!!
Există câteva argumente în favoarea acestei ipoteze: Grigore Ventura a fost
membru al Societății Carpații, putând afla din interior acțiunile acesteia;
rapoartele sale se referă la persoane pe care le cunoaște personal; Ziaristul Gr.
Ventura scrie în mod curent cronici în limba franceză, fiind corespondent de
politică externă la ziarul ”L´ Indépendance Roumaine”, cu conexiuni în lumea
politicienilor; celebrul atac împotriva epigramei lui Macedonsky, din articolul
intitulat ”Une infamie”, este redactat de asemenea în limba franceză26; acest
26
”Indépendance Roumaine”, nr. 758, 4/16 Août 1883, p. 2-3

24
personaj a fost suspectat de multă vreme ca fiind cel ce a jucat un rol dubios în
biografia lui Eminescu (N. Georgescu aduce argumente importante în acest
sens27; dr. Aurel V. David sublinia, în 201428: ”În acest scenariu a fost atras și
publicistul Grigore Ventura, aflat în legături suspecte cu agentul austriac
Frederick Lachmann”); de altfel, trebuie să ne reamintim că Gr. Ventura a fost
cel care l-a condus pe Eminescu la Palatul Cotroceni, apoi l-a încuiat într-o
cabină la Baia Mitrashwschi, a dat alarma în rândul celor de la ”Societatea
Carpații” și a anunțat că ”un nebun s-a închis în baia publică”; tot el a lansat
zvonul conform căruia Eminescu ar fi vrut să îl asasineze pe rege, mai întâi
amenințând-o cu pistolul pe soția lui Grigore Capșa; în fine, atunci când
redactorii ziarului ”L´ Indépendance Roumaine” au fost expulzați din țară,
Grigore Ventura nu se află printre ei; Cu privire la stilul notelor informative
analizate se observă că sunt de o malițiozitate extremă, stil practicat și în
articolele sale din presă29; notele informative semnate ”Vent.” au acoperit
perioada (1883-1887), adică epoca în care Lachmann avea interdicție să se
implice în zona politică, socială și culturală, situație păstrată și sub șeful de
misiune von Mayr; este plauzibil ca Gr. Ventura să fi fost recrutat pentru a
acoperi informativ anumite medii: lumea literară, a ziariștilor, ”Societatea
Carpații”.
Numele lui Eminescu apare în Dosarul dedicat rapoartelor informative
(”Confidentenberichte”), la litera E, pagina 80, într-un rezumat în limba
germană al unei informații primite de la sursa ”Vent.”30.
Din păcate, în dosarul cercetat lipsesc paginile 81-84, putând presupune că
aceste pagini fie au fost distruse în incendiul din 1927, fie au dispărut, pur și
simplu.
De asemenea, atragem atenția că numele său este amintit alături de cele ale
unor membri ai ”Societății Carpați ”(Laurian, Mărăcineanu, etc), în contextul
unor întruniri cu caracter iredentist, ceea ce ne duce cu gândul la cunoscutul
raport, în limba franceză, purtând de asemenea data de 03.06.1883, trimis de la
București, având un conținut identic.
Deși rezumatul notei informative este redactat în limba germană (a se vedea
cuvântul București, redat cu litera ”k”: Bukarest), totuși numele poetului este
redat în manieră franțuzească (Eminesco), fapt care ne poate conduce la ideea că
autorul informației primare este același ………”Vent.”, francofon infatigabil.

27
N. Georgescu,” Eminescu Ultima zi la ”Timpul” (4), Revista Cultura, nr. 344, 12 oct.2011
28
Aurel A. David, ” Eminescu – prima jertfă pe altarul Daciei Mari. Societatea Secretă ”Carpații”, înființată
la 24 ianuarie 1882”; Revista ”Atitudini”, iunie/2012;
29
”Stilul său gazetăresc e ațâțat, nervos, de regulă tranșant și caustic. Sub pseudonimul Arutnev
(anagrama numelui său), Ventura face o judicioasă, pătrunzătoare critică dramatică. Era cunoscut ca un spirit
malițios și slobod în expresii, dar în cronici întreprinde o analiză atentă, mai detașată, de obicei în limitele
urbanității”. Cf. Dicționarul General al literaturii Române”(2004)
30
At-OeStA/HHStA MdÄ IB Konfidenteberichte, E - F, Box 7, p.80

25
 Iată textul original al notei în limba franceză.

Bukarest, 3 Juin 1883

Notice

” Une nouvelle et très delicate question est sur le point de surgir. Sans
etre encore entrée dans le domaine de la politique militante, elle est
cependant le sujet de certaines préoccupations autant dans les cercles
officieux et officiels que dans ceux de l’opposition. II s’agit de la création
d’un archiepiscopat catholique romain à Bucarest par le Saint Siège. On
a beaucoup remarqué à ce sujet un article publié par le journal
”Orthodoxul” dont on connait les attaches avec le Métropolitain primat.
Cette feuille ecclésiastique relève la nomination de Monseigneur Paoli
comme archevêque de Bukarest et pose la question si le chef supreme
d’une confession à laquelle appartiennent des centaines de milliers de
Roumains peut ne pas être sujet roumain. Le ”Tempul”, journal de
l’opposition conservatrice consacre à la question un long article écrit de
main de maître. Dans cet article passé en tête du no. 112 de cette feuille,
on traite historiquement la question, mais en même temps l’auteur y
poursuit une tendance légérement antidynastique et surtout hostile à
l’Autriche-Hongrie. Le travail publié par le ”Tempul” est trop long pour
être analysé dans cette lettre; d’ailieurs il est très facile de se procurer le
numéro dont j’ai cité le no. et l’on y puisera de precieux renseignements
sur certaines tendances, qui commencent à avoir cours dans certains
cercles. Je me bornerai donc à citer quelques passages qui suffiront pour
se rendre compte de l’article entier: „Nous aurons dorénavant deux
églises, l’une au pays, l’autre à la cour, deux chefs d’église, l’un qui sera
le chef spirituel du pays, l’autre celui de la famille royale et des autres
étrangers établis dans le pays”. „Les traditions de la famille de
Habsbourg, qui sont identiques avec celles de la couronne hongroise sont
celles dont le fil se poursuit aujourd’hui a travers la Roumanie vers
l’Orient: Le Metropolitain catholique romain de Bucarest n’est tout
comme le president de la commission mixte, qu’un agent de l’influence
austro-hongroise”. La politique des Habsbourg se bifurque dans le
dilemme suivant: Ou elle réussit à propager le catholicisme en Roumanie
et alors elle a atteint son but, ou bien elle rencontre une résistance
énergique chez les Roumains et, dans ce cas, elle rend le pays hostile à
son souverain qui est un Hohenzollern et alors elle a atteint un autre but
aussi important”. On voit que la tendance est marquée. Elle l’est encore
plus quand on lit l’article dans son entiers. D’ailleurs, il n’est un secret
pour personne qu’il existe une société irredentiste roumaine qui profite de

26
toute occasion pour agiter les esprits dans un sens hostile à la monarchie
austro-hongroise. Sous le gouvernement conservateur ces velleites ont été
etouffées immediatement. Aussi l’article en question a-t-il soulevé une
tempête au club conservateur, car il ne représente d’aucune façon les
idées du parti et il s’était glissé en tête du journal par surprise et par
l’intervention du rédacteur, un certain Eminesco, qui avec Mr. Laurean,
Slavici, Marăcineanu, Maniu et beaucoup d’autres forment une société
fondée depuis déjà quelques années dans un but irredentiste. Il est vrai
que les bons Roumains et les gens sages les considèrent comme des
utopistes, mais ils existent quand-même et sont en correspondence très
suivie avec leurs affiliés en Transylvanie. Les membres de cette société se
réunissent les mercredis chez M. Titus Maiorescu dans des réunions
littéraires. M. Maiorescu lui même a l’air de se tenir à l’ecart et d’ignorer
ce qui se fait. Dans les derniers temps il avait été chargé par le
gouvernement de régler l’aliénation par l’Etat de quelques terres en
Bucovine. Ces propriétés appartenaient à des couvents et avaient été
sécularisées par l’Etat avec les autres propriétés de main-morte
appartenant aux communautés religieuses. II parait que certaines
propriétaires de Bucovine ont proposé au gouvernement de lui acheter
ces terres, pour augmenter leur influence territoriale et ne pas laisser les
propriétés passer entre les mains de propriétaires non roumains. Le
gouvernement y ayant consenti, M. Maiorescu fut chargé de régler la
chose. On dit qu’il y a fait une bonne affaire et que c’est en partie cette
circonstance qui explique son attitude bienveillante envers le
gouvernement.”
În cazul în care am accepta ipoteza conform căreia raportul
ambasadorului este inspirat din informația sursei francofone ”Vent.”
puteam avea explicația unei afirmații foarte curioase, care apreciază
articolul lui Eminescu din ”Timpul” ca fiind ”scrisă de o mână de
maestru”. Or, un vorbitor de germană nu ar fi putut să aprecieze cu atâta
precizie stilul jurnalistic eminescian, ceea ce Ventura ar fi fost însă
capabil.
Din conținutul acestui raport se observă cu ușurință aerul de
malițiozitate, tendința de bârfitor incorigibil, trăsături ce îi sunt
recunoscute penei lui G. Ventura (se preface că nu-l cunoaște bine pe cel
despre care spune că ar fi ”un oarecare Eminescu”; Slavici, Maniu,
Mărăcineanu, Laurian, Eminescu, sunt considerați ”utopici” de către
”oamenii de bine și înțelepții români”; Maiorescu, aparent, stă deoparte și
îi ignoră; în sfârșit, sursa afirmă că Maiorescu a făcut o bună afacere și că,
în parte, aceasta ar explica atitudinea sa binevoitoare față de guvern).
Așadar, numai ”cuvinte de bine” în raport cu cei de mai sus, ba
francofonul nostru agent mai plusează, insinuând încă două acuzații:

27
 Eminescu, fiindcă despre el este vorba, ”are o tendință ușor antidinastică
și mai ales este ostilă Austro-Ungariei”.
Considerăm că articolul amintit nu corespunde stilului sobru al
ambasadorului Austro-Ungar; întrucât autorul se dovedește un foarte bun
cunoscător al limbii române, ne putem întreba: dacă tot a tradus pasaje din
”Timpul”, putea să o facă foarte bine direct în limba germană. Or, dintre
toate materialele informative consultate, doar cele semnate de sursa
”Vent.” sunt în limba franceză, astfel încât și acest raport îi poate fi
atribuit cu mare probabilitate.

De altfel, în Nota următoare, trimisă la data de 7 iunie 1882, ministrul

plenipotențiar al Austro-Ungariei la București preciza faptul că are o
sursă de încredere, care i-a devoalat ce s-a discutat la întrunirea secretă a
Societății Carpații.

București, 7 iunie 1882

Înalt prea cinstite Conte,
“Societatea Carpaților” a ținut pe 4 iunie o ședință publică, precedată de
o consfătuire secretă. Referitor la aceasta am primit de la o sursă de
încredere următoarele date: subiectul consfătuirii a fost situația politică.
S-a căzut de acord asupra continuării luptei împotriva Monarhiei Austro-
Ungare, totuși nu în spiritul unei “Romania iridenta”. Membrilor li s-a
recomandat cea mai mare prevedere. Eminescu, redactorul șef al ziarului
“Timpul” a făcut propunerea ca studenții transilvăneni de națiune
română, care umblă pe la școlile de aici pentru învățătură, să li se
încredințeze pe timpul vacanței lor acasă ca să lucreze pentru pregătirea
publicului în favoarea unei Dacii Mari. Redactorul adjunct Sacareanu de
la “România Liberă” a dat citire mai multor scrisori trimise lui din
Transilvania care arătau că românii de acolo îi așteaptă pe frații lor cu
brațele deschise. O scrisoare trimisă de Bădescu, inspector școlar din
Neamț, către un jurnalist pe nume Miron spune că situația din jurul
Năsăudului este favorabilă. Primiți Excelență expresia profundului meu
respect.
București, 7 iunie 1882 Baron von Mayr .31

31
Pach. CCXXVI/1, Haus – Hof – und Staatsarchiv Wien, Informationsburo, I.B.- Akten, K.159, f.189-192

28
Mesaj adresat”Informationsbureau” la data de 07.06.1882
Sursa: At-OeStA/HHStA MdÄ IB Konfidenteberichte.

29
 În anul 1883 au fost întocmite și alte note în stilul menționat, dintre
care am selectat pe aceea în care ”confidentul” ”Vent.” îi face un portret,
nu tocmai binevoitor, lui….. Titu Maiorescu.
Iată conținutul acestei infame ”scrisorici”:
”Câteva cuvinte despre dl. Maiorescu, ce vă vor explica această
atitudine: El a făcut studii la Berlin și la Viena. La Berlin a sedus o
tânără și a fost obligat să se căsătorească cu ea. Sosit la Iași, a debutat
ca profesor și conferențiar și a fondat revista literară cunoscută sub
numele ”Convorbiri Literare”. Apoi a făcut scandalul care a făcut mult
zgomot cu o tânără de la pensionul unde Maiorescu era profesor. A fost
acuzat că a atentat la pudoarea mai multor tinere fete, caz ce nu a fost
niciodată lămurit complet. În 1870 a intrat în viața politică în guvernul
Epureanu și apoi, în 1871, a ajuns în Camera conservatoare ca
reprezentant al ideilor reacționare și cosemnatar al faimoasei petiții
reacționare de la Iași, care a fost atât de rău primită de Cameră. Prin
talentul său oratoric remarcabil el devine liderul Camerei și, în anul
1874, intră în guvernul Lascăr Catargiu ca ministru al instrucției publice.
Aici s-a făcut remarcat printr-o atitudine mai puțin convenabilă față de
partea feminină a corpului profesoral. Apar plângeri despre acest subiect,
creând o nemulțumire printre profesori, care s-a tradus printr-o opoziție
violentă împotriva proiectului său de reformă a legii învățământului și un
vot de blam a primit în Senat, vot după care a trebuit să se retragă. Iată
omul public. Este o inteligență superioară. I-a fost dat să aibă o memorie
neobișnuită și o ușurință extraordinară a vorbitului. Este foarte instruit și
are o logică admirabilă. Este, în mod indiscutabil, un om remarcabil. El
nu poate să lipsească să fie chemat să joace un rol important în țara sa.
Există multe lucruri despre viața sa privată. Se pare că soția sa a fost de
mai multe ori pe cale să se separe de el. Astăzi, chiar, îl acuză că are o
relație cu o domnișoară dintr-o familie bună, a cărei casă i-o
frecventează. Aceasta este slăbiciunea sa. De asemenea, acesta este
punctul asupra căruia este cel mai mult atacat. Dar va veni un timp când
acest gen de critici nu vor mai avea efect asupra lui. Pentru moment,
aceasta constituie un punct sensibil în opinia publică, el fiind considerat
ca un element de disoluție în orice guvern ar face parte.”32

Vent. 14 oct. 83.

32
Österreichisches Staatsarchiv/HHSt.A At-OeStA/HHStA MdÄ IB Konfidenteberichte, 15 Ma-Me, p.177

30
31
 Raportul asupra lui T. Maiorescu, semnat Vent., datat 14 oct.1883
Sursa: At-OeStA/HHStA MdÄ IB Konfidenteberichte.

Cele mai productive surse, Lachm. și Vent. oferă Vienei, aproximativ în

același timp (februarie 1885), informații cu privire la Vasile Alecsandri.

Malițiozitatea lui Ventura nu se dezminte: V. Alecsandri este asociat cu acuzația

de ”concubinaj”
Sursa: At-OeStA/HHStA MdÄ IB Konfidenteberichte.

32
 Stilul caustic, malițios, al acestor note predomină în majoritatea
delațiunilor semnate de același ”Vent.”
Iată cum este caracterizat un viitor ambasador român:

”Dl. Mănescu
Care a fost membru al Curții de Apel, a fost desemnat pentru postul de ministru
român la Atena. Este un om mediocru care, în plus, are viciul băuturii.” 33

Notă semnată ”Vent.” cu privire la numirea lui Mănescu ca ambasador la

Atena, datată 19 septembrie 1881 (”om mediocru care, în plus, are viciul
băuturii”)

Sursa: At-OeStA/HHStA MdÄ IB Konfidenteberichte.

Un alt raport amplu, în limba franceză, descrie profilul lui D. Brătianu,

fratele primului ministru, Ion C. Brătianu, subliniind o frază dintr-un discurs al
acestuia, în care arăta că, ”dată fiind poziția noastră geografică, ar trebui să
trăim în termeni buni cu Austro-Ungaria”.

33
Idem, p. 233

33
34
Document referitor la D. Brătianu, în limba franceză.
Sursa: At-OeStA/HHStA MdÄ IB Konfidenteberichte.

35
 Cine se ascunde sub acronimul ”Vent.” ?

Ținând cont de argumentele menționate, avem câteva argumente ce ne

determină să afirmăm că sub acronimul ”Vent.” se ascunde Gr. Ventura (1839 –
1909).
Mihai Eminescu reproduce în ”Timpul”34, în vara anului 1882, un articol
al corespondentului din București al ”Gazetei Generale” din Augsburg, intitulat
”Progresele Rusiei la Dunărea de Jos”, din care aflăm că ”spiritualul jurnalist
Ventura” a fost numit în toamna anului 1881 șef al unui birou de presă ce se
pretindea că ”atârnă„ (aparține) de Ministerul de Externe român, dar în realitate
era în subordinea lui C.A. Rosetti, pe atunci Ministru de Interne. Cum acesta a
plecat din guvern, s-a desființat și biroul de presă iar Ventura a fost demis, dar a
rămas totuși în serviciul de mai înainte.
Ministrul de externe liberal, Stătescu, îi împărtășește ambasadorului
austro-ungar nemulțumirea sa cu privire la articolele antiguvernamentale care
apăreau în ”L´ Indépendance Roumaine”, criticile jurnalului amintit fiind puse
pe seama sentimentelor de frustrare resimțite de redactorul Gr. Ventura, după ce
a fost scos de pe lista de angajați ai Ministerului de Externe român.
Ventura trecea drept o persoană având acces în sferele înalte ale politicii
externe românești și străine, de unde putea, desigur, să alimenteze atât articolele
sale din jurnalul ”L´ Indépendance Roumaine” (titular al rubricii de comentarii
știri externe), dar și pe…..ministrul plenipotențiar al Austro-Ungariei.
Ce motiv ar fi avut însă Grigore Ventura să îl denigreze pe Eminescu cu
un aer de vădită superioritate, încât să afirme ministrului Austro-Ungar că la
întâlnirile ”Societății Carpații” a participat și un ”oarecare Eminesco” ?
Probabil că, publicând și în revista lui Macedonschi, ranchiunosul Ventura
s-a contaminat cu opiniile redacției acestei reviste, vis a vis de Eminescu. Sau,
poate, tăioasa replică a redactorului șef al ziarului ”Timpul”,35 la tragi-comica
reacție a revistei conduse de Galli și Ventura față de un articol al lui Eminescu
l-a iritat pe Ventura. Părerea lui Eminescu nu este favorabilă în ceea ce-l
privește pe Ventura. Într-un loc găsim o aluzie la originea etnică a jurnalistului
”confident” în manuscrisul cu titlul ”Convivii lui C.A. Rosetti”. Este vorba de
cei 300 de invitați participanți la sărbătoarea a 25 de ani de existență a ziarului
”Românul”, dintre care doar câteva nume erau neaoș românești, restul fiind de
origine străină, sau obscură, printre care și Ventura 36.
Redactorul de la L´ Indépendance Roumaine, mai târziu și de la Timpul,
născut la Bacău (după alte surse la Galaţi), se dovedea a fi un talentat

34
Mihai Eminescu, ” Corespondentul din București….”, în ”Timpul”, 4 iulie 1882
35
Idem, ”Sub titlul…”, Timpul, 12 iulie 1881.
36
Mss 2264

36
compozitor, profesor la Conservatorul din Bucureşti37, fiind cunoscut ca
dramaturg, scriitor şi jurnalist.
A făcut studii la Berlin, dar lucrând la un ziar de limbă franceză, limba lui
Voltaire îi era la îndemână.
A avut două căsătorii: prima cu Elena Catargiu şi a doua cu Lea Vermont
Grümberg – născută la Bacău sau la Moineşti, în familia profesorului
Grümberg, mai târziu Vermont; acest Vermont a avut un frate, cunoscutul pictor
Nicolae Vermont.
Din a doua căsătorie a lui Grigore Ventura cu Lea Vermont Grümberg,
s-au născut 2 copii (un băiat, Grigore şi o fată, Mărioara).
Maria (Mărioara) Ventura, celebra actriță, cunoscută mai ales pe scenele
pariziene, s-a născut în 1888 în București.
Ca jurnalist, Grigore Ventura a fost fondatorul ziarului antidinastic
”Adevărul”, împreună cu Alexandru Beldiman, se pare fiind subvenționat de
unul dintre fiii lui Al. I. Cuza. De tânăr a avut un caracter aventurist: este primul
bucureștean care s-a înălțat spre cer cu un balon (iunie 1874), împreună cu
inginerul francez Willemont.
I.L. Caragiale l-a ”pictat” cu umor pe acest Rică Venturiano, criticii
făcând trimitere la Grigore Ventura. N. S. Petrescu – Găină, la rândul său, i-a
surprins chipul și tertipul său de personaj versatil.

37
Ioan Brezeanu, Grigore Ventura, fişă biografică. În: Porto-Franco 2009. , Nr. 18(164), oct. - nov. - dec. 2009,
p. 53. P.G. II 1.725.

37
Gr. Ventura

38
 ”Svânturat aventurier Ventura”

Caricatură semnată N. S. Petrescu - Găină

39
 Păreri nu tocmai …..pozitive

Gr. Ventura figurează, el însuși, în fișierul ”Informationsbureau”, despre

el trimițând informații chiar F. Lachmann.

Sursa: At-OeStA/HHStA MdÄ IB Konfidenteberichte.

Sursa: At-OeStA/HHStA MdÄ IB Konfidenteberichte.

Alexandru Beldiman și Grigore Ventura erau jurnaliști în redacția ziarului

antidinastic ”Adevărul”, respectiv ”L´ Indépendance Roumaine” (Ventura), ceea
ce înseamnă fie că Lachmann nu cunoștea calitatea de agent …..sub acoperire a
acestui ”Vent.”, fie că exista o doză considerabilă de neîncredere în seriozitatea
rapoartelor trimise de ”Vent.” asemenea celor trimise de Lachmann.
Însă mai sunt și alte persoane ce și-au manifestat neîncrederea în acțiunile
lui Ventura: mult controversatul P.P.Carp trimitea din Viena, aproximativ în
perioada când Eminescu părăsea Sanatoriul din Oberdöbling, un raport adresat
40
lui D.A. Sturdza, amicul său, dar și superiorul în rang diplomatic, în care
amintea cu ironie numele lui Ventura și Ciurcu și a altora care ”au interes a
incita lumea, fie de la noi fie de la Paris.”

Ministrul României la Viena, Petre P. Carp, către Ministrul

Afacerilor Externe, D. A. Sturdza
SP
Viena, 28 februarie (st.n.) 1884

”Dragă Miticus, La Berlin nu s-a făcut încă nimic şi am tot temeiul de a

crede că nu se va face nimic. Rusia se încerca prin politeţuri personale să
distragă atenţia de la lucruri serioase; faţă cu Bismarck însă, asemenea
încercări nu pot deştepta decât un zâmbet de comiseraţiune [compătimire, din
fr. commisération – n.ed.]. Adevărul stă în comunicarea lui Reuss, pe care ţi-am
transmis-o la timp şi care culmina în următoarele cuvinte: ”Solange die
russische Truppenaufstellung dieselbe bleibt, kann auch kein Vertrauen zu
Russland entstehen !”38 Până astăzi însă nu s-a mutat nici măcar peruca celui
mai bătrân general rus. Restul nu are valoare decât în ochii unor politici à la
Ciurcu sau Ventura, sau a celor ce au interes a incita lumea, fie de la noi, fie
de la Paris.”
……………………………………………………………………………………………….
BAR, mss., coresp., Fond D. A. Sturdza, S 9(66)/DCCCLXVII 41

38
”Câtă vreme amplasarea trupelor ruseşti rămâne aceeaşi, nu se poate căpăta încredere în Rusia! ”
41
 ”Vent ” este……..consecvent ! ”

Subiectul ” Societatea Carpaților” este atât în atenția lui

Lachmann, cât și a lui Grigore Ventura.

Rapoarte despre ”Societatea Carpații”, semnate de Lachmann și ”Vent.”

”Confidentul” V. , probabil același Vent. informează, în limba franceză, la data de 5. 02.1884, că
”Societatea Carpații” a ținut un banchet la care au participat numeroși senatori, deputați. Petre
Grădișteanu a vorbit despre ”România Mare”.
Sursa: At-OeStA/HHStA MdÄ IB Konfidenteberichte.

42
 Note informative, semnate ”Vent” și ”Lach”, referitoare la Alexandru Ciurcu

Sursa: At-OeStA/HHStA MdÄ IB Konfidenteberichte.

43
Raportul lui Grigore Ventura despre relațiile dintre ambasadorul român de la Paris, Bălăceanu,
și Ion C. Brătianu, respectiv articolul injurios publicat în ”Peuple roumain” de fiul lui
Bălăceanu împotriva familiei Sturza. Diplomatul Bălăceanu are ”onoarea” să fie ”monitorizat”
de 3 surse: ”Phil.”, ”Vent.”, ”Lachm.”
Sursa: At-OeStA/HHStA MdÄ IB Konfidenteberichte.

44
 ”Vent.” transmite date privitoare la oficiosul guvernamental
”Gazette de Roumanie”, jurnal cu care Eminescu se află într-o polemică acerbă (vezi articolul
din ”Timpul”, intitulat ”Gazette de Roumanie ne dă lecții” (8 august 1882). Vent. transmite că
ziarul oficios al guvernului român și-a schimbat direcția politică, precum și redacția, chiar se
spune că a fost suspendată și subvenția ce i se acorda, ceea ce înseamnă că ziarul va avea mai
multă libertate de acțiune.
Sursa: At-OeStA/HHStA MdÄ IB Konfidenteberichte.

45
”Vent.” Transmite rapoarte în limba franceză despre vizita generalului belgian Brialmont la
București, iulie și septembrie 1883. Informațiile sunt conectate cu rapoarte pe aceeași temă,
primite de la Paris și Viena.
Sursa: At-OeStA/HHStA MdÄ IB Konfidenteberichte.

46
 Rezumat al unui raport scris de ”Vent.” Sunt menționate numele unor persoane precum
Bacalbașa, Florian, Ghica, Simionescu.
Sursa: At-OeStA/HHStA MdÄ IB Konfidenteberichte.

47
 ”Vent” nu are preferințe, nici antipatii: Maiorescu, Carp, Negruzzi,
D. Ghica, Gane, V. Boerescu…..
Sursa: At-OeStA/HHStA MdÄ IB Konfidenteberichte.

Concluzii

Putem observa faptul că prezența numelui Eminescu în rapoartele

informative transmise de la București este cu totul sporadică, și deși
inconsistentă, ea este datorată preocupărilor serviciilor de informații
austro-ungare de a cunoaște îndeaproape planurile violente ale mișcărilor
iredentiste din Europa, în contextul existenței unui val de atentate asupra
unor lideri politici, cum ar fi tentativa de asasinat a lui Pietraru împotriva
lui Ion C. Brătianu39, 03.12.1880, a uciderii țarului Rusiei, Alexandru II,
asasinat la 1 martie 1881, a tentativei de asasinat asupra Împăratului Franz
Josef, care supraviețuiește, la Triest, în 1882.
Or, ”Societatea Carpații” oricât de banal ar părea numele său, era
catalogată drept ”Iredenta Română”, fiind considerată vârful de lance al
mișcării naționaliste din România, cu arie de acțiune nu numai în vechiul
regat ci în întreaga Transilvanie și teritoriile locuite de români.

39
Eminescu își exprimă cu fermitate atitudinea sa vis a vis de acțiunile teroriste: ”condamnăm din toată inima
orice atentate, cu atât mai mult când ele se îndreaptă în contra unui bărbat învestit cu autoritatea statului.
Trebuie să condamnăm un fapt care pune în pericol însăși existența autorității statului, însăși existența ordinei,
prin atentate asupra vieții celor învestiți cu autoritatea și însărcinați cu mănținerea ordinei.” Cf. ”Timpul”, din 4
decembrie 1880.

48
 Orice persoană suspectată sau identificată ca făcând parte sau
sprijinind această organizație intra în atenția serviciilor de informații ale
Austro-Ungariei.
De menționat este faptul că inclusiv consulii austro-ungari din
localitățile românești erau instruiți să raporteze prioritar asemenea date.
Dar Eminescu, ca jurnalist, nu era considerat un pericol, precum
tribunul Axente Sever40, mâna dreaptă a lui Avram Iancu, căruia i se
dedică un o fișă separată de urmărire, încă de la 1868.
Planul lui Axente Sever de anexare ”manu militari” a Transilvaniei,
conceput sub Al. I. Cuza și actualizat sub Carol I, a fost pus în actualitate
de Societatea ”Carpații”, astfel încât este firească teama Vienei față de
orice acțiune ce ar fi putut să pericliteze siguranța imperiului.

Sursa: At-OeStA/HHStA MdÄ IB Konfidenteberichte.

Prin urmare, dacă nu ar fi existat interesul ”antenelor” austro-

ungare față de ”iredenta română”, coroborat cu ”atenția” colegială a
unor ziariști ”confidenți” precum Gr. Ventura sau F. Lachmann, numele
lui Eminescu nu ar fi avut nici o șansă să figureze în asemenea arhive ale
unui serviciu de informații.
Viena,
02.02.2002

40
”Plan strategic pentru cucerirea Transilvaniei de cãtre România” de Axente Sever, în Vasile Curticãpeanu,
Apulum, Acta Musei Apulensis, vol. VII, 1969, p. 176

49